Sinodul Bisericii Sârbe cere autorităților să facă o derogare pentru ca să poată credincioșii să participe la slujba de Paști:

Serbian Orthodox Church: Comunicatul Sfântului Sinod Sârb

În sesiunea ținută astăzi, 13 aprilie a.c., Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe a adresat conducerii de stat a Republicii Sârbe o propunere și o cerere de a aproba suspendarea interdicției de a ieși din casă impusă din cauza pandemiei coronavirusului – de Paști, de la ora 5 la 10 dimineața, astfel încât creștinii ortodocși care nu sunt în izolare și autoizolare să poată participa la slujba de dimineață și la Liturghie de cea mai mare zi de praznic.

În aceeași sesiune, au fost transmise Mitropolitului Amfilohie de Muntenegru și Litoral simțăminte de dragoste frățească și de nemulțumire față de acțiunile autorităților muntenegrine față de el.

O chemare de foarte bun augur, pe care o preluăm și noi, este cea de a cere fiecare dintre noi să putem merge la slujba de Înviere, exprimată de Lucian Popescu. Redăm mai jos fragmente din articolul scris de dânsul, care poate fi citit la sursă în integralitate și pe care îl recomandăm, fiind un mesaj plin de învățăminte folositoare.

Contramundum: Scrisoare către prieteni: să cerem Învierea!

A venit acum vremea, prietene, să auzim un glas care ne cheamă.[…]

Ci încă mai important este glasul despre care ţi-am spus că a venit vremea să îl auzim, căci ne cheamă. Vom auzi noi glasul pe care l-au putut auzi Abraham şi Avraam înaintea lui?

Pînă acum am auzit de mercedesuri comandate de episcopi, am auzit de împreunarea unora dintre ei cu femei, cu bărbaţi, cu seminarişti, am auzit de arghirofilie, am auzit de simonie, am auzit de colaboraţionism politic, am auzit de semnarea unor angajamente de turnătorie la securitatea comunistă, am auzit mai mult de ecumenism (adică de politică interreligioasă sau interconfesională) decît de ecumenicitate (adică de sincronie ortodoxă).

Acum aud că episcopii îndeamnă clerul să slujească Învierea lui Hristos fără popor.

Prietene, nu e loc să îţi rememorez detaliat că, indiferent ce scrie în legea oamenilor despre persoanele juridice din B.O.R., nu clericii sînt capul Bisericii, ci capul acestei făpturi teandrice, adică divino-umană, este Hristos, iar noi, toţi oamenii, sîntem cei chemaţi să îi fim trup şi slujitori, între care clerul cu preoţia sacramentală, iar mirenii cu preoţia universală.

Indiferent ce se va întîmpla, nădăjduiesc să putem fi împreună avraamici şi să vedem, în ciuda încîlcelii groase de dinăuntru, suflarea Duhului Sfînt în Biserica noastră.

Dar pînă la deznodămînt avem, prietene, datoria să cerem.

Să cerem Învierea şi ea ni se va da!

Îţi amintesc, prietene, că ni se interzice accesul la Înviere, deşi se permite accesul în toate supermagazinele de mîncare şi de materiale de construcţii. Oare cu cît mai nocivă este apropierea întru Biserică decît întru Carrefour, Hornbach ori altele asemenea, mai mari ori mai mărunte?

Îţi reamintesc că în Franţa cea despre care ni se spune că este atît de atee, oamenii au voie să se roage în biserici, chiar dacă doar în rugăciune particulară. În România oamenii nu au voie să se roage deloc în biserică.

Îţi spun că în Spania şi în Franţa, ţări mult mai lovite de coronaviroză, se vorbeşte deja de începerea în curînd, în mod treptat, a reluării vieţii “normale” (dacă nu cumva o fi şi început la ora la care tu citeşti această scrisoare).

Te invit să priveşti cum a rînduit Georgia participarea la Liturghie în vremea aceasta şi cît de ascultători sînt georgienii întru cuvîntul adevăratei lor Biserici. Au făcut aşa poate şi ca să arate că, în condiţii asemănătoare, e posibil. Putem şi noi să ne învrednicim a sta cuminţi în curtea bisericii.

Google.

Să nu asculţi, prietene, de cei care îţi spun că românii trebuie ţinuţi mult mai din scurt, pentru că ei ar fi neascultători. Big Google ne mărturiseşte că ne-a urmărit şi pe noi, şi pe toţi purtătorii de telefoane mobile, iar în context sîntem superiori în disciplină nemţilor, astfel cum rezultă din mai marea restrîngere a deplasărilor în România către magazine, serviciu şi alte destinaţii (https://www.google.com/covid19/mobility accesat la 12 aprilie 2020).

Să nu îi asculţi, prietene, pe cei care îţi vor spune că Învierea s-a slujit “fără popor” în Bucureşti şi în vremea ciumei lui Caragea. Căci situaţia este incomparabilă: atunci au murit jumătate dintre locuitorii cetăţii.

Ci vezi că acum, deşi au trecut tot atîtea săptămîni de la primul bolnav cîte au trecut şi în Italia, Spania ori Franţa, căci primii lor bolnavi au apărut aproape simultan cu ai noştri, la noi s-au îmbolnăvit atît de puţini încît e limpede că evoluţia epidemiei este alta şi că nu se cer măsurile pe care le-a luat Ioannis Gheorghios Karaţas, zis Vodă Caragea.

Ştiu, prietene, că în inima ta erai convins înainte de a-ţi fi scris eu.

Ştiu că ai respectat cît ai putut mai bine măsurile luate de stăpînire, chiar dacă ţi-au părut exagerate.

Şi mai ştiu şi că vrei să mergi la Înviere mai mult decît ai vrut să cumperi alimente şi hîrtie igienică. Ştiu că nu mergi la Înviere ca la un eveniment monden şi nici pentru că ai fi habotnic sau superstiţios.

Acum te chem, prietene, să ceri Învierea!

Dacă nu îl ştii, află numărul de telefon al preotului tău şi sună-l:

– Părinte, rogu-vă, cereţi ierarhilor să fim lăsaţi la Înviere.

De nu va răspunde, scrie-i. Însă doar atît.

Indiferent ce spune, cere-i iertare pentru tulburare. Că mare va fi tulburarea. Nu te scuza pentru îndrăzneală, căci cu astfel de îndrăzneală se cucereşte Împărăţia.

Însă mai mult nu-l tulbura pe preot: nu argumenta sau contraargumenta. Roagă-l doar să se adreseze episcopului. Pentru că episcopul, arhiereu fiind, este cel care trebuie să afle de această rugăminte şi să hotărască. Hristos Arhiereul a ascultat pe oricine şi oricînd.

O dată să ceri arhiereului prin preot. Nu mai mult.

Însă, apoi, în taină, să ne rugăm lui Hristos Arhiereul să ne dea Învierea. Să ne rugăm în fiecare zi, măcar pînă la Paşti. Şi facă-se voia Lui, precum în cer aşa şi pre pămînt.

Prietene, lucrurile acestea nu sînt obiect de dezbatere. Raţiunile preopinenţilor, oricare ar fi ei, pot fi altele decît raţiunile credincioşiei tale.

Două săbii ne sînt de ajuns: rugămintea către episcop şi rugăciunea către Dumnezeu.

Mi-e imposibil să cred că, indiferent ce spun în mod public, ierarhii nu se roagă deja pentru aceasta, aşa cum o vom face şi noi.

Săptămîna asta, ca în fiecare an, Hristos va fi vîndut de un ucenic cu viclenie, va fi judecat de nişte arhierei şi de nişte învăţaţi cu perversitate, va fi condamnat de autoritatea de stat din raţiuni politice, iar în urmă va fi ucis democratic de popor şi legal de soldaţi.

Fi-vom oare şi noi, românii, păşitori pe vîrfuri ca georgienii? Ne vom învrednici de trăirea abrahamică? Sau vom fi nişte slugi viclene, trîndave şi necredincioase? Rămîne de văzut.

Pînă atunci, prietene, să ne rugăm împreună să nu colaborăm la deicid cu păcatele noastre, ci să putem merge în rîndul cetei noastre la Învierea lui Hristos!

Căci al Lui este glasul care ne cheamă întru Biserica Sa.

la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, 12 aprilie 2020