Situl Activenews publică astăzi un articol cu titlul „Clopotul lui Klaus și trăgătorii de sfori” în care este preluat un mesaj polemic prin care se reproşează autorităţilor, şi acelui domn ce locuieşte acum la Cotroceni, faptul că promovează mesaje care sporesc teama populaţiei, teamă pe care ar urmări să o speculeze, prin intervenţii paternaliste sau despotice, în folosul electoral al Partidului Naţional Liberal.

Elementul central al mesajului este reprezentat de o diagramă olografă, o reprezentare grafică intitulată „Curba lui Klaus” despre evoluţia procentului de infestare cu Covid-19 în luna aprilie. Se îmbină aşadar un text polemic, de opinie, cu o imagine simplă prin care se încearcă, de o manieră suverană, să se facă proba unei realităţi care îndreptăţeşte tonul revoltat al mesajului.

Însă date fiind împrejurările şi locul pe care Activenews îl ocupă în mediul online ortodox, considerăm că ar fi fost oportună preluarea unui material de tipul celui publicat pe situl ncase.me, pe care îl sugerăm cu titlu de exemplu în fereastra de mai jos. Acest articol, în limba engleză dar care poate fi tradus în română de cei interesaţi urmând instrucţiunile publicate pe GitHub, prezintă într-o modalitate limpede şi convingătoare, furnizând şi grafice dinamice de tip sandbox, elementele de sănătate publică avute în vedere de autorităţi şi de experţi atunci când propun măsurile pentru combaterea Covid19.

Îi îndemnăm pe cititorii de limbă engleză să acceseze situl pentru a putea verifica toate funcţionalităţile de calcul, inclusiv graficul corespunzător celui propus de Activenews.

Publicul poate înţelege astfel cu uşurinţă, fără a degrada acurateţea ştiinţifică şi rigoarea informării, toată paleta de concepte şi elemente de interes pentru a putea formula o critică susţinută, de tipul celor publicate şi preluate pe situl Contramundum.ro, atât cu privire la proporţionalitatea măsurilor luate de autorităţi, la necesitatea sau oportunitatea acestora cât şi cu privire la caracterul previzibil al efectelor acestor măsuri.

Dacă mediul ortodox ar avea astfel de surse de informare care să asigure din punnt de vedere al cunoaşterii o hrană tare, mesajele (polemice) ar avea o cu totul altfel de consistenţă şi ar educa, în mod indirect, un anumit tip de atitudine faţă de modalitatea insultătoare în care statul român îi tratează pe credincioşii ortodocşi, atât în planul libertăţilor şi drepturilor individuale dar şi a celor colective.


Respectivul articol ne dă prilej să propunem câteva observaţii despre modalitatea în care unii credincioşi ortodocşi se informează online şi despre sursele de informare. O butadă cunoscută spune că „Să informezi înseamnă să influenţezi” iar în arealul digital ortodox există unele surse de informare cu o notorietate crescută, care influenţează opinia credincioşilor prin simplul fapt al poziţionărilor anterioare pe teme de interes. Bineînţeles că notorietatea nu echivalează credibilitate, dar credibilitatea în mediul ortodox este, din păcate, deseori substituită de loialitate, mai ales în condiţiile actuale de prigonire a ortodocşilor de către cei din afara şi dinăuntrul Bisericii.  

Pentru un anumit segment al publicului ortodox, poziţionarea sitului/blogului privitor la anumite subiecte reprezintă principalul criteriu de evaluare a credibilităţii. Acesta este şi unul din motivele pentru care există o aşa mare fărâmițare a publicului ortodox, la pachet cu unele loialităţi bine înrădăcinate. Se mai poate observa că diferenţele de viziune sunt asumate oarecum identitar, nu reprezintă simple opinii diferite, ci dimpotrivă, chiar şi în plan civic par esenţiale: nu au loc la aceeaşi masă ecumenişti cu ortodocşi, pomenitori cu cei care nu mai pomenesc pe ierarhi, vaccinişti cu antivaccinişti, procip-anticip, pro/neutru 5G cu anti5G, iar asta fără a menţiona afilierile sau preferinţele politice.

Totodată, avem în mediul digital ortodox surse de informare care şi-au asumat un conţinut informaţional necorelat cu mass-media consacrată, situri şi bloguri care promovează informaţii aşa-zis antisistem, nefiltrate politic sau din punctul de vedere al corectitudinii politice. De multe ori, nici măcar din punctul de vedere al corectitudinii factuale. Sunt surse care fac rabat de la o anumită aşezare a subiectelor şi modului de tratare, indiferent că vorbim de formă sau de conţinutul ideilor pe care le promovează.

În peisajul media din România, în afară de basilica.ro (exclusiv furnizor de informaţii specializate), nu există sursă ortodoxă de informare profesionistă şi credibilă, recunoscută ca atare de parteneri media consacraţi. Atunci când comunică publicului general chiar şi basilica.ro o face doar ca reacție, prin comunicat de presă sau drept la replică.

Jurnalismul independent ortodox pare că lipseşte cu desăvârşire şi nu ar avea capacitatea de a promova subiecte care să orienteze atenţia publică. Siteurile de opinie sunt reactive, nu își propun să ceară explicaţii din partea factorilor de putere, nici măcar din partea autorităţilor bisericeşti, puţine spre zero îndrăznesc să promoveze idei proprii cu deschidere către public.

Atitudinea generală este una reacţionară, fără orizont, intoxicată de produse informaţionale de (foarte) slabă calitate, fără nicio valoare acţionabilă. Apoi, grija noii securităţi de a controla atent laicatul ortodox a produs o serie de personaje publice imobile pe scena publică, vectori de influenţă a căror menire principală pare a fi să ocupe şi să consume atenţia şi energia civică ortodoxă. 

Modalitatea incorectă şi vădit părtinitoare în care media consacrată tratează teme care sunt de interes direct pentru credincioşi a educat publicul ortodox să accepte, din loialitate, produse informaţionale care nu sunt de cea mai bună calitate. Totodată, dacă la începuturile internetului românesc temele conspiraţioniste erau promovate de situri de factură ezoteric/sectar-neortodoxă, cultura antisistem promovată în ultimul deceniu a produs o consecinţă ciudată, aceea că ortodoxia sau sursele media asociate simbolic cu ortodoxia devin vectori de difuzare a unor teorii în general etichetate ca fiind de factură conspiraţionistă.

Astfel, adevăruri parţiale, teze de mare plauzibilitate, opinii care se impun cu necesitate a fi discutate, sunt catalogate ca fiind false sau controversate, aruncând în derizoriu teme civice şi politice de importanţă crucială pentru publicul ortodox. Pasivitatea clericilor ortodocşi cu privire la compromiterea şi îngroparea unor teme şi subiecte esenţiale în viaţa cetăţii educă un tip butaforic de participare civică sau animă reacţii excesive din partea mirenilor.   

Atitudinea necinstită a presei faţă de ortodoxie este mai departe multiplicată de autorităţi şi de politicieni, lucru care consolidează ethosul antisistem al informării ortodoxe din spaţiul online. În aceste condiţii, opiniile exprimate inițial ca reacție alunecă uşor spre polemică, batjocură sau tulburare, toate fără legătură cu duhul pe care ar trebui să-l cultivăm.

Or, în acest punct de auto-compromitere intervine statul prin măsuri de cenzură care, într-o formulare cunoscută, aruncă şi copilul din copaie, nu doar apa, speculând slăbiciuni pe care ni le cultivăm singuri, pe fond resentimentar. Din punctul de vedere al libertăţii de exprimare, cenzurează brutal, prin suprimarea accesului general nu doar la un material punctual, dezminţit în prealabil şi amplu motivat în susţinerea deciziei de cenzurare, ci la întreaga prezenţă şi deschidere către cititori a publicaţiilor digitale.  

Este nevoie, în acest punct, să subliniem dezgustul nostru explicit faţă de modalitatea în care autorităţile şi persoanele care ocupă funcţii relevante au înţeles să restrângă atât libertatea religioasă cât şi libertatea de expresie, (despre care recunoaştem că nu sunt absolute!) sub pretextul combaterii infecţiei cu Covid19. Opinia noastră este că măsurile de cenzură dispuse pentru siturile justitiarul.ro, ortodoxinfo.ro şi blogul https://danielvla.wordpress.com sunt lipsite de proporţionalitate, sunt insuficient şi necorespunzător motivate, nu iau în considerare temeiurile relevante care ar trebui să justifice astfel de măsuri, nu sunt fundamentate obiectiv, nu sunt necesare în contextul unei societăţi democratice, sunt inadecvate faţă de scopul pentru care au fost luate, sunt imprevizibile prin efectul retroactiv al aplicării, sunt definitive şi ireparabile prin atingerea demnităţii persoanelor cenzurate pe considerente de oportunitate a exprimării ideilor către public iar temeiul juridic folosit reprezintă, în opinia noastră, un (vădit?) abuz de drept prin interpretarea neloială a dispoziţiilor constituţionale şi a legislaţiei în vigoare.

Formulăm aceste aprecieri fiind în cunoştinţă de cauză despre fenomenul fakenews şi credem că autorităţile îl folosesc străveziu drept scuză mincinoasă pentru justificarea unor măsuri intenţionat vătămătoare faţă de care se impune angajarea unor forme de răspundere juridică. Înţelegem că în condiţii de criză şi de stare de urgenţă interesul public prevalează drepturilor şi libertăţilor individuale sau colective, dar opinia noastră este că, în fapt, cenzura operează în baza unor criterii subiective care nu par a avea la bază nicio evaluare tehnică ce ia în calcul criteriile descrise de normele de recomandare antifake. Aidoma, considerăm că restrângerea drepturilor religioase nu are la bază temeiuri obiective, cuantificabile, măsurabile, proporţionale şi credem că este vorba despre acte nelegitime de impunere despotică a voinţei administrativ birocratice a statului.    

În atare condiţii, autorul acestor rânduri se simte pe deplin îndreptăţit să îşi reconsidere loialitatea cetăţenească datorată statului şi autorităţilor care au provocat restrângerea acestor drepturi. Am în vedere faptul că, din considerente strict economice, mii de cetăţeni români au părăsit România lucrând în beneficiul altor state, fără a-şi renega dragostea de neam, ţară şi credinţă şi consider mult mai întemeiată această atitudine raportat la restrângerea arbitrară a  libertăţilor fundamentale, precum cea religioasă şi cea de liberă exprimare. Cunoaştem că doctrina juridică este unanimă în descrierea acestor drepturi ca fiind relative, la fel cum cunoaştem şi desconsiderarea pe care Sfinţii Închisorilor au avut-o faţă de statul comunist şi faţă de metodele revalorificate astăzi de a aduce şi a impune pacea socială şi binele colectiv(izat), atitudine a Sfinţilor pe care noi o primim drept model de conduită civică.

Atitudine antisistem sau de confruntare şi facilitare?

În condiţiile în care statul român manifestă o atitudine vădit antiortodoxă, prin aceea că nu este dispus să ia în considerare interesele noastre legitime şi/sau le atribuie un criteriu valoric în ordinea juridică şi civică ce nu corespunde nici stării de urgenţă, nici criteriilor statului de drept şi lămurit nici garanţiilor constituţionale, este necesară, printre altele, abandonarea de către publicul ortodox a atitudinii anti-sistem.

Antisistem înseamnă astăzi o împotrivire generică, nedeterminată, fără niciun fel de impact practic dar dăunătoare atât din punct de vedere intelectual, social, cultural cât, mai ales, duhovnicesc. Atitudinea antisistem cultivă o spiritualitate neortodoxă, vătămătoare! Atunci când se exprimă public, atitudinea antisistem apelează la elemente împrumutate din teoriile conspiraţioniste, elemente care nu permit verificare factuală, care se compromit prin asociere cu elemente false, raţionamente greşite şi aşa mai departe. Credincioşii ortodocşi sunt împinşi spre o atitudine de înfruntare a statului fără a avea vreo posibilitate de a evita marginalizarea sau ostracizarea. Asta înseamnă antisistem – este o înfruntare seacă, fără rod, fără rost, resentimentară, una care nu zideşte. Rezultă o atitudine nejustificată de frică şi de deznădejde.

Spre deosebire de înfruntare (atitudine antisitem) noi propunem o atitudine de confruntare:

CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.

Cf. Dexonline.ro

Verificarea adevărului poate fi făcută astăzi cu mijloacele aflate la dispoziţia oricărui credincios, în măsura şi cu resursele disponibile fiecăruia. Deşi efortul pare descumpănitor la prima vedere, un demers colaborativ descentralizat este apt să infirme printr-o examinare relativ simplă cea mai mare parte din tezele vehiculate de puternicii zilei. Trăim într-un spaţiu colmatat de minciuni şi neadevăruri, foarte multe generate de sus în jos, care, totuşi, pot fi lesne demontate cu informaţiile disponibile în surse deschise, recunoscute chiar de cei care le invocă în susţinere, informaţii care ne sunt disponibile nouă.

Mai avem nevoie de iniţierea unor forme de dialog şi de un efort de chibzuire, de judecată şi de apreciere a informaţiilor care să fie vizibil şi făcut în folosul publicului.    

Atitudinea pe care o propunem mediului ortodox este aşadar este una de bună-credinţă, de a avea încredere în autorităţi doar în măsura în care nu le putem verifica din lipsă de resurse (umane, materiale sau de alt fel). Însă acolo unde este posibil (în foarte multe privinţe!) suntem datori să confruntăm „adevărurile” statului cu ceea ce ne este disponibil şi recunoscut nouă, întrucât, din punctul nostru de vedere, statul a făcut dovada că nu este demn de crezare şi nici vrednic de încredere sau de loialitatea creştinilor ortodocşi. Pentru orice alt element pe care nu îl putem verifica, propunem să facem ascultare, astfel cum este tradiţia ortodoxă de a ne supune. Este la fel de probabil să ne regăsim în situaţia de a recunoaşte temeinicia unor măsuri luate de stat sau o neputinţă justificabilă, sau alte elemente care să ne înţelepţească spre noi forme de înţelegere.

Este mare nevoie de participarea clericilor la viaţa cetăţii, fie prin forma de clericalism pe care am propus-o noi (Clericalism XVIII) fie chiar direct, astfel cum avem multiple exemple în vieţile sfinţilor. E nevoie să se înţeleagă de către părinţii ierarhi că nu mai poate fi cultivată o ortodoxie marginalizată în interiorul ortodoxiei! Faptul că produse informaţionale, precum sunt unele preluate de situl ortodoxinfo.ro de pildă, stârnesc repulsia clericilor cu vizibilitate publică, nu îi absolvă pe aceştia de datoria de a prelua temele vizate şi de a le trata corespunzător, după puterea fiecăruia, însă cu inimă bună şi cu sinceritate, aşa încât să nu existe acest proces continuu de auto-ghetoizare digitală în grupuscule de factură ortodoxă.

Sunt subiecte cu un grad foarte mare de infestare, de compromitere, care au fost aruncate în mijlocul curţii noastre şi care fac parte astăzi din cultura digitală antisistem pe care o împărtăşesc mulţi ortodocşi. Dar pasivitatea clericilor de a se îngriji, de a veghea la acest câmp de cunoaştere în care se formează astăzi credincioşii, încurajează perpetuarea unor atitudini dăunătoare atât în plan lumesc cât şi în plan spiritual. Oare dacă ne preocupă soarta parohiilor mici, cu câteva zeci de credincioşi, oare nu cu atât mai mult ar trebui să ne preocupe comunităţi online de 50 000 de credincioşi sau poate mai mult?

Comunitatea ortodoxă are nevoie nu atât de lideri cât de facilitatori, persoane care să contribuie la un obiectiv comun general acceptat. La acest moment şi în împrejurările actuale, credem că este de primă utilitate orice demers de confruntare a statului şi a altor autorităţi sau organisme din aceeaşi categorie folosindu-ne de instrumentele pe care chiar aceste entităţi ni le recunosc ca fiind valabile.

Dacă nu vom şti să ne angajăm în dialog vom continua să dezvoltăm naraţiuni paralele, să trăim în lumi diferite, să perpetuăm o cultură antisistem care ne este atât de dăunătoare şi despre care noi îndrăznim să credem că este incompatibilă cu ortodoxia.

Dialogul cu statul presupune contactul cu persoanele aflate în funcţie de conducere sau execuţie, prin audienţe, petiţii, cereri, plângeri, memorii, efectuarea de stagii de practică, voluntariat etc. Trebuie să cerem iar şi iar explicaţii şi lămuriri astfel încât să înţelegem motivele avute în vedere la luarea măsurilor şi să putem pricepe logica internă a deciziilor prin care sunt implementate politicile publice.

Suntem încrezători că această activitate este accesibilă credincioşilor ortodocşi care au o cultură şi o educaţie de nivel mediu, dar care şi-au cultivat inima bună şi judecata sănătoasă şi, mai ales, care ştiu să-şi recunoască limitele şi să caute ajutor, rămânând senini şi înţelepţi. Suntem datori Bisericii să procedăm astfel, cunoscând că nu putem sluji la doi stăpâni, căci doar pe Unul îl putem iubi. În aceste zile statul a făcut proba nedreptăţii sale, dar nu avem deschisă nici calea resentimentului care ne orbeşte duhovniceşte şi nici pe cea a împotrivirii (declarative) care ne duce la deznădejde.

Cu siguranţă că vom avea necazuri, dar ştim că şi acestea au rostul lor.