Comunicarea strategică este un instrument de modelare a percepţiilor publicului cu privire la chestiuni de importanţă pentru factorul de putere. Ştim astăzi că Grupul de Comunicare Strategică, a cărui componenţă este secretă, guvernează activitatea de informare a publicului despre efectele pandemiei Covid19, că a fost abilitat să ceară închiderea unor situri şi bloguri, că urmăreşte să combată fenomenul fakenews ş.a.m.d. În latura practică, ceea ce contează, este conservarea legitimităţii şi credibilităţii autorităţilor şi obţinerea unui grad cât mai ridicat de conformare publică faţă de dispoziţiile acestora.

În raport de această temă, urmează să formulez o serie de speculaţii pe care vă rog să le primiţi sub beneficiu de inventar.

Aşadar, este cunoscut conceptul de naraţiune oficială, prin aceasta înţelegându-se o sumă de date şi informaţii corelate într-un context explicativ care sunt validate de autoritate în scopul de a-şi spori puterea. Naraţiunea oficială nu se suprapune peste conceptul de adevăr obiectiv, ci reprezintă un cadru de interpretare a situaţiei de fapt care asigură maximum de legitimitate, credibilitate şi de putere a statului. Orice îndepărtare a naraţiunii oficiale de adevărul obiectiv, sau de o naraţiune concurentă care este acceptată de public ca fiind (mai) adevărată, conduce la pierderea de credibilitate de către autorităţi, la o criză de legitimitate pentru măsurile adoptate care, mai departe, degenerează într-o criză de putere.

Comunicarea strategică urmăreşte să cultive un capital de încredere şi obedienţă controlând discursul public şi piaţa ideilor care alimentează conversaţia publică. În această activitate, fiecare element se bucură de o anumită marjă de credibilitate iar scopul operatorului este să „jongleze” cu acest capital de credibilitate, controlând şi multiplicând activele de comunicare, astfel încât să protejeze dinamica discursivă ideală şi să avanseze interesele autorităţii în condiţii de maximă legitimitate publică.

Dacă despre îndemnul de a ne informa din surse oficiale sau consacrate (afiliindu-ne naraţiunii oficiale), am auzit mult prea des în ultima perioadă, despre cealaltă componentă a comunicării strategice, adică despre controlul naraţiunilor concurente se vorbeşte prea puţin, deşi aceasta este esenţa comunicării strategice. Explicaţia este simplă, factorii de putere au un plafon maxim de credibilitate pe care îl pot atinge, plafon care însă nu este suficient pentru a asigura securitatea operaţională în timp de criză. Cu titlu de exemplu, indiferent de persoana primului ministru şi de partidul din care acesta provine, încrederea publică de care un premier se poate bucura în România rămâne destul de scăzută, fiind ostatic gradului scăzut de încredere pe care cetăţenii sunt dispuşi să-l investească în această funcţie publică. Or, dacă plafonul maxim de încredere în autorităţi este scăzut în mod natural sau dacă este menţinut la cote superioare, de plutire, doar pe cale artificială, neexistând resurse suplimentare pentru creştere, devine de importanţă crucială să fie controlate sursele de generare a naraţiunilor concurente de la baza piramidei. Într-o societate cu niveluri scăzute pentru plafonul de încredere colectivă în autorităţi este obligatorie politica de dezbinare a actorilor autonomi de la firul ierbii, politica de ocupare a spaţiului public cu persoane controlate, de confiscare a temelor de interes, de infiltrare a grupurilor neafiliate etc.

Ca regulă generală, cu cât există mai multă încredere în instituţii şi în politicile generate de acestea, cu atât mai liberă este lăsată societatea la firul ierbii, dat fiind că activitatea necontrolată nu este aptă să perturbe buna funcţionare a statului, nici măcar atunci când este vorba despre crize de mare gravitate. Dimpotrivă, acolo unde încrederea publicului în autorităţi este foarte scăzută, statul poate ajunge inclusiv la un control „om cu om”, control care, până de curând, era extrem de costisitor din punct de vedere social, economic, politic şi cultural.

Dar până la controlul individual imediat, care operează punctual cu privire la un număr limitat de persoane, controlul ideilor aflate în circulaţie şi ierarhizarea lor valorică reprezintă principalul instrument de control al societăţii. Nu mai este nevoie să controlezi „om cu om” dacă sunt controlate sursele intelectuale şi puterea ideilor.

În România, puterea ideilor care compun naraţiunile concurente este degradată prin mai multe căi, delegitimare, decredibilizare, distorsionare, înfierare, ignorare, intoxicare, scoatere din context, supra-expunere, minciună ş.a.m.d. Încadrarea (framing) reprezintă un concept esenţial în comunicarea strategică şi se referă la cadrul moral de apreciere a stării de fapt. Dubla măsură mediatică, invocată des, se referă tocmai la această încadrare de perspectivă morală a faptelor sau opiniilor relatate.

Lăsând deoparte divagaţiile pretins teoretice, aducem în atenţie unul dintre cele mai clare şi ilustrative cazuri de control al naraţiunilor concurente, realizat printr-un joc mediatic desfăşurat între Mihai Gâdea şi actriţa Carmen Tănase, care a fost ulterior viralizat în spaţiul online şi tv românesc.

În esenţă, vorbim despre lucruri mari spuse de persoane fără putere, fără legitimitate, fără capacitatea de a coaliza. Această tactică este îndeobşte folosită atunci când idei marginale capătă vizibilitate mainstream prin intermediul unei persoane nepotrivite, unui vector de comunicare inadecvat. În cazul de faţă, actriţa Carmen Tănase îşi însuşeşte toate, repetăm, toate bornele naraţiunilor neoficiale despre Covid19 într-un dialog purtat cu Mihai Gâdea, care la rândul său îşi atribuie distanţarea critică a prietenului circumspect, care s-a informat din surse primare, care s-a deplasat la faţa locului/în spitale, care apără modalităţi legitime de prelucrare a datelor confidenţiale, care interpelează şi verifică temeinicia opiniilor concurente.

Dialogul este, în opinia mea, unul studiat, mai pregătit decât se obişnuieşte în astfel de cazuri, şi cred că va rămâne un caz de manual de controlare a naraţiunilor concurente şi de orientare a percepţiei publice. În esenţă, ceea ce e important de reţinut din poziţia actriţei Carmen Tănase este că formulează o profeţie care sporeşte temerea pentru viitor şi, în acelaşi timp, achiesează la ideea că, deşi există multe neclarităţi şi lucruri ciudate, acestea au la bază o reacţie mult exagerată a autorităţilor naţionale şi internaţionale, dar despre care nu se poate arăta că este de rea-credinţă. Opinia mea este că, dimpotrivă, proba relei-credinţe în administrarea crizei Covid19 se produce de la sine, este în teorie la îndemână de instrumentat şi este temei pentru angajarea răspunderii juridice a celor implicaţi.

Revenind. Ambii interlocutori punctează elementele de afiliere care permit o asociere cât mai largă a publicului ţintă, însă ceea ce contează sunt jocul moral şi dinamica argumentativă, deloc spontane sau întâmplătoare, unde, obiectiv vorbind, poziţia doamnei Carmen Tănase este înfrântă şi este redusă la o simplă speculaţie de viitor, la o frică de un rău ce va să vină, temere cu care cea mai mare parte dintre telespectatori se pot identifica uşor.

Naraţiunea oficială este reconfirmată de concluzia comună a interlocutorilor cu privire la exagerări justificate din partea autorităţilor (aşadar o lipsă de proporţionalitate scuzabilă), la amânarea momentului de bilanţ (fără a se vorbi despre tragere la răspundere) şi de anticiparea unui sinistru viitor (în raport de care neascultarea se va manifesta exclusiv verbal sau doar în cadru controlat).

Trebuie observat că dintre cei doi interlocutori doar Mihai Gâdea se bucură de legitimitate în calitate de moderator, el are poziţia retorică de putere, el este cel care pretinde lămuriri şi explicaţii, el îşi exprimă mefienţa utilă faţă de „adevărurile tari şi incomode” rostite de preopinenta sa. Lipsa de legitimitate a actriţei, care vorbeşte despre Faucci şi despre Event 201, Bill Gates, Contagion, Wuhan, doctorul de 34 de ani, 17 noiembrie apoi 14 zile incubaţie, ATI din Italia, geopolitică, instrumentarea statisticilor medicale în susţinerea votului pentru starea de urgenţă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, primăriţa medic de familie care a dezvăluit date personale etc toate acestea surpă legitimitatea doamnei Tănase ca vector de comunicare şi, pe cale de consecinţă, compromite valoarea acţionabilă a nemulţumirii faţă de gestionarea îmbolnăvirilor cu Covid19, nemulţumire care e justificată prin argumente slabe, corelaţii imprecise şi nerelevante ş.a.m.d.

Similar, arăt că aceeaşi tactică a fost folosită la compromiterea morală a temei vaccinărilor obligatorii, atunci când acest subiect a fost introdus în atenţia publică prin invitarea Oliviei Steer la o emisiune Sinteza Zilei şi asocierea/identificarea acesteia cu această poziţie civică. O campanie mediatică ulterioară a condus la amendarea postului Antena 3 de către CNA şi la compromiterea morală a celor ce se împotrivesc vaccinărilor. Emisiunea Sinteza Zilei din 21 Septembrie 2016 a fost momentul aducerii în prim planul societăţii româneşti a acestui subiect, gata compromis şi îngropat.

Şi în cazul Steer şi în cazul Tănase, popularizarea iniţială a subiectului şi aducerea în atenţia publicului mainstream nu se face prin intermediul unor persoane care se bucură de credibilitate profesională şi legitimitate, ci prin vectori improprii, astfel încât tema să aibă capitalul simbolic degradat şi să inhibe alte afilieri sau împroprieri. Dacă în cazul doamnei Steer cred că aceasta s-a lăsat atrasă într-o capcană, pentru doamna Tănase aş crede că e o participare benevolă şi că urmează o serie de episoade similare. Despre statul-magic care foloseşte aceste tactici destinate “omului grefat” au scris Ioan Petru Culianu sau Ilie Bădescu.

În cele din urmă, nu paza naraţiunii oficiale este cea care contează, căci orice fir narativ se poate schimba în funcţie de împrejurări. Prin naraţiune însă pot fi controlate atitudinile, iar aici contează să nu apară iniţiative de evaluare a acţiunii autorităţilor, de educare a unui public autonom şi liber, de tragere la răspundere şi de pedepsire a celor ce se fac vinovaţi de dezastrul social, medical, economic, civic şi politic pe care îl cunoaşte astăzi societatea. Se urmăreşte să nu capete vizibilitate vocile care pun sistematic sub lupă această criză, să fie dezavuate mişcările structurate de protest. Amânarea momentului de decont, care trebuia să fi avut loc deja, reprezintă principala îngrijorare şi preocupare a aparatului de putere din România.

Am realizat transcriptul părţii finale, partea de dialog – joc mediatic între cele două poziţii, deşi este foarte importantă şi prima parte, cea în care actriţa îşi relevă baza factuală cu care se identifică publicul său:

Minutul 12:10

Mihai Gâdea: Şi mă interesează această discuţie pentru că eu cred că în momentul de faţă dacă ne uităm chiar şi pe sondaje, pe care nu le putem verifica, în aceste sondaje vedem că e o categorie importantă de oameni care cred altceva. Păi, hai să ne ascultăm fiecare între noi ca să vedem fiecare ce crede. Vreau să-ţi pun câteva întrebări.

Prima: În momentul de faţă, şi uite, ca să verificăm în direct treaba asta, o să îi rog pe colegii mei să-mi spună exact la ora asta câte persoane sunt declarate pe glob morţi de coronavirus.

Carmen Tănase: Îţi spun eu.

Mihai Gâdea: Sunt spre vreo 400 mii, nu?

Carmen Tănase: Da, 400 şi ceva de mii.

Mihai Gâdea: Bun, 400 de mii. Crezi că aceste cifre, de 400 mii de oameni, despre care s-a spus că persoanele vulnerabile sunt cu diferite afecţiuni, comorbidităţi cum sunt ele numite, crezi că au murit de coronavirus sau de altceva?

Carmen Tănase: Cred că au murit de altceva.

Mihai Gâdea: Crezi că există acest virus?

Carmen Tănase: Este posibil, nu pot să spun nici da nici nu. Este posibil să existe, aşa cum există un virus gripal care de multe ori, de cele mai multe ori în unele cazuri este mortal, da, cred că există un virus.

Mihai Gâdea: Deci crezi că există. Crezi că este unul (apărut) pe cale naturală sau, cum s-a discutat, apărut în laborator?

Carmen Tănase: Nu ştiu să spun şi e un lucru care, pe mine personal, nu mă interesează.

Mihai Gâdea: Crezi că este operaţiunea, ca să zic aşa, a cuiva?

Carmen Tănase: Ăăh, cred că s-au folosit unii, nu ştiu cine, dar cred că s-au folosit de acest subiect, da.

Mihai Gâdea: Bun, aici este o problemă. Pentru că dacă este operaţiunea cuiva, întrebarea este a cui e? Dacă e a chinezilor, ar fi achiesat la povestea asta şi nu i-ar fi demascat americanii, ruşii, europenii?

Carmen Tănase: Păi nu ştiu..

Mihai Gâdea: Adica s-au înţeles americanii cu chinezii cu ruşii cu Germania, cu Franţa, cu Australia, toată lumea să spună: există un virus care nu există?

Carmen Tănase: Nu ştiu dacă s-au înţeles cu ruşii şi cu australienii, dar pot să spun clar că este un război între Statele Unite şi China, nu? China era cât pe ce să acapareze toată puterea economică a acestui glob. Şi nu cred că lucrul acesta ar fi convenit foarte tare Statelor Unite ale Americii. Trump este un tip, apropo, este ziua lui, La mulţi ani!, este un tip, deşi frust aşa, e un tip diplomat, adica el e drăguţ cu toată lumea dar.. Acum eu nu pot să îmi dau seama şi nu am de unde să ştiu, că nu mă pricep la lucrurile astea, dar observ. Eu nu ştiu de unde a pornit. De undeva a pornit. Dar s-au folosit de acest lucru, unii împotriva altora, clar!

Mihai Gâdea: Îhâm..

Carmen Tănase: Nici chinezilor nu le prea convine treaba cu Trump, nici OMS-ului nu îi prea convine treaba cu Trump, le-a şi tăiat prăjitura acolo, l-a cam îndepărtat aşa şi pe Faucci.. Trump este o persoană destul de incomodă, e imprevizibil, probabil că se folosesc de lucrul ăsta cum se folosesc şi de nebnia asta cu George Floyd ca să nu mai iasă la alegerile din toamnă, deci ceva, cumva, au folosit şi treaba asta politic, pentru că totul se foloseşte politic.

Mihai Gâdea: Că e folosit, n-am niciun fel de dubiu, aici sunte, perfect de acord. Dar aici, într-un alt punct cred eu că noi gândim diferit şi anume: A fost o tragedie, de exemplu, să zicem Colectiv, una dintre cele mai mari tragedii, au fost unii care au folosit sau au încercat să folosească?

Carmen Tănase: Da, da.

Mihai Gâdea: Bun, de ce nu ar face în orice altă speţă la fel şi nu doar aici. Pentru că, în momentul în care eşti în opoziţie, orice fac ăia e greşit şi încerci să foloseşti o dramă, adversarii lui Trump o fac: care este numărul de infectaţi, atât, câţi au murit în America, atâtea sute de mii; Trump e de vină că nu a făcut cutare! Şi dintr-o dată au început să facă culpabilă treaba asta. Faptul că se foloseşte asta, întrebarea mea este, faptul că se foloseşte înseamnă că problema nu există?

Carmen Tănase: Nu, înseamnă că..

Mihai Gâdea: E pentru mine chiar o dovadă că există.

Carmen Tănase: Nu, pentru mine este o dovadă că.. că nu este la gravitatea la care se spune că este, pentru că, (aşa cum) îţi mai spuneam eu odată la telefon, dacă peste noi acum ar veni ciuma bubonică, nu, hai lepra că aia e mai spectaculoasă, domnule lepra! Se ia nasol, grav. Deci în clipa în care te atingi de unul, e posibil să-ţi cadă nasul peste două săptămâni, da, sau o ureche. Eu nu cred că i-ar mai arde nimănui de fakenews-uri şi de chestii politice. Nu cred că i-ar mai arde.

Mihai Gâdea: Crezi?

Carmen Tănase: Da, sunt convinsă. Da, pentru că n-ai cum, pentru că ţi-e frică de-adevăratelea că rămâi fără nas, şi fără urechi şi fără mâini şi te duci la Tichileşti acolo, sau cum se cheamă.. Deci dacă ar fi fost un pericol real, deci băi, cum spuneau ăştia, te-aşteaptă virusul după colţul străzii, aţi primit lumina în casă de Înviere, v-a intrat virusul în casă. Nu, nu-i mai ardea nimănui, dacă era real, dacă era atât de grav, nu dacă era real că eu nu ştiu dacă e grav, habar n-am dacă e real sau nu, nu despre asta e vorba. Până la urma urmei nici nu mă interesează, am fost de atâtea ori în viaţa mea răcită, acum bolnavă, am stat la pat cu temperatură. Acum două ierni din trei în trei săptămâni eu eram la pat, cu imunitatea la pământ. Cum să spun, nu mă sperie neapărat o.. cum se întâmplă, aia e. Dacă se întâmplă, se-ntâmplă. N-o să stau acum să mă feresc de oameni. Adică e o chestie de omenie, nu pot să fac asta, atunci înseamnă că am abandonat lupta în această viaţă şi încă mai am nişte lucruri de spus, pe treaba mea, acum e o întâmplare că sunt aici.

Mihai Gâdea: O să vorbim despre asta. Dar uite, eu te înţeleg foarte bine, pentru noi ăştia mai afectuoşi, adica nu ştiu, oamenii la care ţin, când mă întâlnesc cu ei, îi iau în braţe; e o chestiune care.. aşa simt să-mi exprim sentimentele. Problema e în felul următor: eu am văzut şi uite, apropo de media, îmi pare foarte bine că discutăm treaba asta; în momentul în care tu vezi la nivel global, şi nu spun doar americanii, nu spun doar.. de fapt chinezii la început şi apoi americanii şi apoi, de fapt, toată planeta. Asta e una din dovezile, după mine, că, nu doar că virusul e real, (ci că) problema este reală! Faptul că nimeni dintre toate puterile astea, n-a venit cineva să spună: domnule, treaba asta nu există! Pentru că toate ţările au fost afectate! Ok, te uiţi la ce spun marii specialişti. Acum eu nu ştiu să-l evaluez, că sunt unii care-l contestă de exemplu pe Faucci. Bun, cu toată dragostea, cine sunt eu, medical vorbind, să zic, nu domnule, Faucci n-are dreptate, e un cretin. Cine sunt eu ca să spun despre tot felul de alte personalităţi medicale – şi eu cred că, de exemplu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a greşit destul de grav în această chestiune, pe de altă parte, nici nu pot să spun că tot ce au făcut a fst o tâmpenie, pentru că nu tot ce au făcut a fost o tâmpenie. Şi mă uit la tot ce spun oamenii ăştia, îmi iau informaţia, te uiţi inclusiv la cât poţi să înţelegi date medicale şi, ce poţi să faci? Când eşti, când pe planetă se declară o pandemie, este comparată cu gripa spaniolă, ce poţi să faci? Zici domnule, staţi puţin, ăştia zic aşa, dar eu nu ştiu dacă e aşa. Doar o secundă, mai mult decât atât. Unul dintre motivele pentru care am vrut să merg în spitale, şi eu am fost în spitale, am fost la Timişoara, la Victor Babeş, am fost la Victor Balş, urmărind în primă instanţă, ca noi toţi ceilalţi, ce se întâmpla la Suceava, la Suceava, unde s-au infectat pe bandă rulantă şi în zilele acelea era coadă de dricuri la morga spitalului din Suceava. Şi am mers la Spitalul din Timişoara, prima dată, îţi spun înaintea lui Dumnezeu, pentru că suntem amândoi cu temere de Dumnezeu: ăhh, cele mai nasoale lucruri nu le-am putut arăta la televizor; o femeie, o doamnă, de vârsta mea, era în terapie intensivă. Pentru ca toţi medicii aceia de acolo să fie înţeleşi cu, eu ştiu, cu oculta mondială.. oamenii povesteau, ce spuneau pe camere era, ce puteau să spună, lucrurile cele mai nasoale, că doar nu puteau să dea date, era foarte rău. Erau şi persoane care, şi pe care le-au văzut mulţi la televizor, care nu erau într-o stare gravă. Dar erau şi aşa, erau şi aşa. Şi-ţi pun următoarea întrebare: Dacă există riscul ca eu, care intru în contact cu multă lume, să o îmbolnăvesc pe oricare de la mine din familie, ce fac?

Carmen Tănase: Nu mă lua aşa că nu merge.

Mihai Gâdea: Dar te iau cât se poate de sincer.

Carmen Tănase: Ascultă-mă! Eu n-am contestat că oamenii ăia din terapie intensivă nu sunt bolnavi! Doamne, fereşte, cum să fac aşa ceva? Cum să fac aşa ceva?

Mihai Gâdea: Eu spun ce am văzut.

Carmen Tănase: Eu spun că tot ce s-a întâmplat pe planetă, nu are nicio legătură cu ceea ce este de fapt în mod real. Oameni în terapie intensivă, şi cu durere spun lucrul ăsta, sunt tot timpul. Sunt şi oameni în terapie intensivă de gripă sezonieră, care nu mai scapă. Sunt tot timpul. Faptul că tu închizi Everestul şi închizi planeta pentru asta şi, cum să spun, îmi încalci mie absolut orice drept pe care îl are un om simplu, asta este de neconceput.

Mihai Gâdea: Da, dar asta este o discuţie separată.

Carmen Tănase: Nu, nu e o discuţie separată.

Mihai Gâdea: Adică, ce spui tu, sigur că este o discuţie pe care noi trebuie să o avem ca societate, pentru că cred că s-au încălcat multe drepturi.

Carmen Tănase: Nu, s-au încălcat toate.

Mihai Gâdea: Ok, s-au încălcat toate. Dar pe de altă parte, eu nu pot să neg că există o problemă cu treaba asta, există o problemă. Poate ea a fost exagerată, dar problema există.

Carmen Tănase: Mihai dar există şi rujeolă.

Mihai Gâdea: De acord, există.

Carmen Tănase: Există cancer, de o viaţă nu s-a descoperit un remediu pentru cancer, se poate duce mai departe, oamenii mai pot grăi, dar oamenii fac nişte tratamente îngrozitor de dure, există boli. Ne-am trezit acuma, ne-am născut ieri?

Mihai Gâdea: Păi da, dar eu nu zic că nu există cancer, asta încerc să spun. Există!

Carmen Tănase: Păi bun, şi nici eu nu zic că nu există virusul. Dar pentru asta.. şi câţi viruşi nu există! Hai să ne amintim 2006.

Mihai Gâdea: Şi tu zici că măsurile au fost mult exagerate faţă de ce..

Carmen Tănase: Măsurile au fost mult exagerate; problema este de ce?

Mihai Gâdea: De ce?

Carmen Tănase: Nu ştiu. Eu cred, în capul meu prost, așa cred eu, că e o etapă și că urmează ceva foarte rău, cred că este un exercițiu, o repetiție generală pentru ceva ce va veni. Că este un exerciţiu..

Mihai Gâdea: La ce te referi?

Carmen Tănase: Eu cred că a fost un exerciţiu, a fost o repetiţie generală pentru ceva, ce va să vină, nu ştiu. Trebuie să ne uităm la Hollywood la ce filme au mai apărut, ăăhh Joker, aha, Joker, şi să vedem ce filme mai apar, nu ştiu..

5
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x