Pe cât de complexă, pe atât de simplă este viața duhovnicească. Pe cât de dificilă și de grea este lupta cu păcatul, pe atât de senine sunt roadele ei. Însă cel mai important lucru este a nu reduce Evanghelia la rutina vieții pământești și a pierde sarea Duhului Sfânt. Aceasta este cea mai mare ispită, prin care cuvântul lui Dumnezeu devine unul banal și fără putere în sufletul nostru.

O învățătură de căpătâi a Sf. Siluan, pe lângă iubirea de vrăjmași, este cea despre smerenia lui Hristos. Este vorba de acel simțământ insuflat de harul Duhului, nu de gândurile ascetice de defăimare de sine. Când Dumnezeu lucrează în suflet, omul se simte mic și păcătos și înțelege corect toate. Nu pentru că se compară cu alții, ci pentru că-și vede păcătoșenia în lumina lui Dumnezeu. Însă, până la dobândirea harului, este nevoie de răbdare și conștientizare după puterile noastre omenești că suntem păcătoși.

Pentru a păstra aceste lucruri în minte în toiul ispitelor cu care ne confruntăm, nimic nu este mai potrivit decât experiența așezată în scris sub inspirația harului de către Sf. Siluan Athonitul, cinstind astfel și pomenirea lui în această zi de 24 septembrie.

Între iadul deznădejdii și iadul smereniei (extrase)

Toți cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un război duhovnicesc. Acest război l-au învățat sfinții printr-o îndelungată experiență de la harul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt îi povățuia, îi lumina și le dădea puterea de a birui pe vrăjmași, dar fără Duhul Sfânt sufletul nu poate nici măcar să înceapă acest război, pentru că nu știe și nu înțelege cine și unde sunt vrăjmașii lui.

Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul îți spune: „Ești un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmașul și nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e mi­lostiv, El îi iubește mult pe oameni și-mi va ierta păcatele mele”. Crede aceasta și-ți va fi așa: Domnul te va ierta. Dar nu-ți pune nădejdea în nevoințele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult. Un nevoitor [ascet] mi-a spus: „Negreșit trebuie să fiu miluit, pentru că în fiecare zi am făcut atâtea închinăciuni”; dar când a venit moartea, și-a rupt de pe el cămașa.

Astfel, nu pentru nevoințele noastre, ci în dar, pentru bunătatea Sa, se milostivește de noi Domnul. Domnul vrea ca sufletul să fie smerit și să ierte tuturor cu iubire; atunci și Domnul îl va ierta cu bucurie. Domnul îi iubește pe toți și noi trebuie să-L imităm și să-i iubim și noi pe toți; și dacă nu putem, să o cerem, și Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul Său. Încă fiind frate sub ascultare am cunoscut iubirea lui Dumnezeu; și ea e de nedescris. Sufletul simte că este cu Dumnezeu și în Dumnezeu, și duhul se bucură de Domnul, chiar dacă trupul este istovit de harul lui Dumnezeu. Dar acest har poate fi pierdut chiar și numai pentru un singur gând rău. Împreună cu gândurile rele pătrunde în noi puterea vrăjmașului și atunci sufletul se întunecă și gândurile rele îl chinuie; omul simte atunci pierzania lui și vede că, fără harul lui Dumnezeu, el este pământ păcătos și neputincios. Sufletul care a cunoscut pe Domnul învață printr-o îndelungată experiență că, dacă trăiește după poruncile Lui, atunci, chiar dacă nu mult, va simți în el harul și va avea îndrăzneală în rugăciune; dar, dacă păcătuiește printr-un singur gând și nu se pocăiește, harul se scârbește și atunci sufletul tânjește și plânge înaintea lui Dumnezeu. Astfel, întreaga viață sufletul și-o petrece în lupta cu gândurile. Tu însă nu slăbi în luptă, pentru că Domnul iubește pe cel ce luptă cu bărbăție. Gândurile rele hărțuiesc sufletul mândru și, cât timp nu se smerește, el nu va cunoaște odihnă de la ele. Când gândurile năvălesc asupra ta, strigă către Dumnezeu ca Adam: „Doamne, Făcătorul și Ziditorul meu, Tu vezi că sufletul meu e chinuit de gânduri rele… Miluiește-mă!” Și, când stai înaintea feței Stăpânului, adu-ți aminte cu tărie că El ascultă toate cererile tale și, dacă îți sunt de folos, le împlinește. A venit un nor, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Tot așa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul și îl năpădește întunericul. Dar, tot așa, și numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am făcut această experiență pe mine însumi. Să știi că, dacă mintea ta înclină spre a-i urmări pe oameni pentru a vedea cum trăiesc, acesta e un semn de mândrie.

Ia seama la tine însuți. Cercetează-te pe tine însuți și vezi: cum se înalță sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta și vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu și prin aceasta sufletul se smerește. Dacă nu se smerește, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăși nu se smerește, începe lupta curviei. Și, dacă tot nu se smerește, cade într-un păcat mic. Și, dacă nici atunci nu se smerește, va veni un păcat mare. Și așa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace și străpungere [a inimii], și atunci tot răul va trece și toate gândurile se vor depărta. Ține însă și pe mai departe smerenia din toate puterile, ca să nu cazi din nou în păcat. Când vede că sufletul nu s-a întărit încă în smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ți pierde curajul pentru aceasta: harul este în tine, dar ascuns. Obișnuiește-te să tai gândurile de îndată ce se ivesc. Dacă însă uiți și nu le depărtezi de îndată, atunci adu pocăință. Silește-te ca aceasta să ajungă o obișnuință. Sufletul are obișnuințe: cum s-a obișnuit, așa va lucra apoi toată viața. Omul bun are gânduri bune, omul rău are gânduri rele; dar fiecare trebuie să învețe să lupte cu gândurile și din rele să le facă bune. Acesta e semnul unui suflet experimentat.

Vei întreba, poate: Cum se face aceasta? În chipul următor: Așa cum omul viu simte când îi este frig sau cald, așa și cel ce a cunoscut din experiență pe Duhul Sfânt simte când în sufletul lui este harul și când se apropie duhurile rele. Domnul dă sufletului înțelegere să cunoască venirea Lui, să-L iubească și să facă voia Lui. Tot așa, sufletul cunoaște și gândurile care vin de la vrăjmașul nu după înfățișarea lor din afară, ci după lucrarea lor asupra sufletului. Aceasta se cunoaște prin experiență; dar pe cel ce n-are experiență vrăjmașii îl amăgesc ușor. Vrăjmașii au căzut din mândrie și, ca să ne atragă și pe noi, ne aduc gânduri de laudă. Și dacă sufletul primește laudele, harul îl părăsește până când sufletul se va smeri. Și așa, toată viața sa învață omul smerenia lui Hristos și, până când nu o va fi învățat, sufletul nu cunoaște odihna de la gânduri și nu se poate ruga cu mintea curată.

Când sufletul învață iubirea de la Domnul, atunci îi este milă de întreaga lume, de fiecare făptură a lui Dumnezeu și se roagă ca toți oamenii să se pocăiască și să primească harul Duhului Sfânt. Dar, dacă sufletul pierde harul, atunci iubirea îl părăsește, fiindcă fără har e cu neputință a iubi pe vrăjmași și atunci se ivesc gândurile rele din inimă, după cum zice Domnul [Mt. 15,19; Mc. 7,21-22]. E bine să știi că, dacă te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că nu ești smerit. Domnul a zis: „învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11,29]. Fără smerenia lui Hristos, sufletul nu va afla niciodată odihna în Dumnezeu, ci va fi totdeauna războit de felurite gânduri care nu-1 lasă să vadă pe Dumnezeu. Fericit cel care s-a smerit pe sine însuși, pentru că a aflat odihnă desăvârșită în Dumnezeu. În fiecare zi cer de la Domnul smerenia, pentru că sufletul meu a învățat prin Duhul Sfânt ce este smerenia lui Hristos și de ce însetez să o am.

Omul cade în înșelare fie din lipsă de experiență, fie din mândrie. Dacă e din lipsă de experiență, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă e din mândrie, atunci sufletul va suferi multă vreme până când se va fi învățat smerenia, și abia atunci îl va tămădui Domnul. Cădem în amăgire când credem că suntem mai deștepți și mai experimentați decât alții și chiar decât duhovnicul nostru. Și eu am gândit așa din lipsă de experiență și am suferit pentru aceasta și sunt foarte mulțumitor lui Dumnezeu că prin aceasta m-a smerit și m-a povățuit și nu m-a lipsit de mila Sa. Și acum gândesc că, dacă nu te mărturisești duhovnicului, e cu neputință să scapi de înșelare, și pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor puterea de a lega și dezlega. Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simți în tine zdrobire [de inimă] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smerește-te și lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te încrede în aceasta, pentru că, dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face să înțelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate înțelege de unde anume vine vedenia. Vrăjmașul dă sufletului o anumită dulceață amestecată cu slavă deșartă și după aceasta se recunoaște înșelarea. Părinții zic că, dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmașul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit și care nu se socotește pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frică la lucrarea vrăjmașilor; iar omul mândru și căzut în slava deșartă nu poate încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii și se socotește pe sine vrednic de aceasta și de aceea vrăjmașul îl înșeală ușor. Lucrurile cerești se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământești prin minte: dar cine vrea să cunoască pe Dumnezeu cu mintea lui din știință, acela e în înșelare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt. Dacă vezi cu mintea demoni, smerește-te și silește-te să nu-i vezi și mergi degrabă la duhovnicul sau „bătrânul” [„starețul”] căruia ai fost încredințat. Spune totul duhovnicului și atunci Domnul te va milui și vei scăpa de înșelare. Dar dacă crezi că știi mai multe în privința vieții duhovnicești decât duhovnicul tău și dacă la mărturisire [spovedanie] nu-i spui ce ți s-a întâmplat, atunci pentru mândria aceasta va fi îngăduit unei înșelări să pună stăpânire pe tine spre povățuire.

Cu vrăjmașii trebuie să luptăm prin smerenie. Când vezi că se luptă altă minte cu mintea ta, smerește-te și lupta va înceta. Dacă ți se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smerește-te și demonii vor pieri; dar, dacă te stăpânește frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ți aminte că Domnul te privește să vadă dacă-ți pui nădejdea în El. Dacă ți se întâmplă să cazi în înșelare și vrei să te izbăvești de ea, nu deznădăjdui, pentru că Domnul iubește pe oameni și-ți va da îndreptare și vei avea odihnă de la gândurile pe care le aduc vrăjmașii. Dar, pentru ca sufletul să afle odihna de la demoni, trebuie să se smerească și să zică: „Sunt mai rău decât toți oamenii, mai rău decât orice dobitoc sau fiară sălbatică” și îndată să se mărturisească cinstit preotului și atunci demonii vor fi izgoniți. Așa cum oamenii intră și ies dintr-o casă, așa și gândurile iscate de demoni vin și iarăși pleacă dacă nu le primești. Dacă gândul îți spune: „Fură!” și tu-1 asculți, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Dacă gândul îți spune: „Mănâncă mult!” până la ghiftuială și tu vei mânca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Și așa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar, dacă înțelegi să te pocăiești cum se cuvine, vor tremura și vor fi siliți să plece. Când plângem pentru păcate și smerim sufletul nostru, atunci n-avem vedenii și sufletul nostru nu le dorește, dar, când părăsim plânsul și smerenia, atunci putem fi atrași de ele.

Multă vreme n-am știut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Și am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie, iar Domnul învață blândețea, smerenia și iubirea, prin care sufletul află odihna. În lupta noastră trebuie să fim curajoși. Domnul a zis Prorocului Ieremia: „Du-te, vestește și fii curajos, iar Eu îți voi porunci” [cf. Ier. 1, 17], Domnul iubește sufletul curajos și înțelept, iar dacă în noi nu este nici una, nici alta, trebuie să le cerem de la Domnul și să ascultăm de duhovnici: în ei viază harul Duhului Sfânt. Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuși și în ei, ci să asculte de duhovnic. Nenorocirea sufletească ne vine de la mândrie, iar cea trupească este adeseori îngăduită de Dumnezeu după iubirea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-încercatul Iov. A recunoaște în tine însuți mândria e lucru foarte chinuitor. Dar iată semnele ei: dacă te năpădesc vrăjmașii [demonii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, și de aceea, chiar dacă n-ai înțeles mândria ta, smerește-te.

1
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x