După ce Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a decis cu de la sine putere să pomenească pe schismaticul Epifanie și să recunoască noua structură bisericească din Ucraina, câțiva episcopi au cerut discutarea acestui subiect și luarea unei decizii în Sinod. După ședințele din 23 și 25 noiembrie, s-a ajuns la situația să fie validat gestul Arhiepiscopului în condiții improprii. Acest lucru s-a înfăptuit prin supunerea la vot a temei, nu prin unanimitate, iar sinceritatea opțiunilor sinodalilor a fost umbrită de votul public, nu secret. Toate acestea în numele salvării unității Bisericii.

Reacțiile de după Sinod dau pe față situația din spate, cum s-a ajuns în acest punct. Deși este vorba de o problemă de dogmă, Arhiepiscopul neagă acest lucru, iar opozanții săi nu o tratează cu gravitatea care s-ar fi cuvenit.

Un prim aspect este acela că un astfel de subiect nu ar fi trebuit să fie decis prin vot, ci prin dezbatere și hotărâre unanimă. Nu pot exista dezacorduri pe teme de credință între episcopii aceleiași Biserici, ci doar între structuri bisericești diferite. Aceasta duce inevitabil la ruptură ori prin separarea (erezie) celor aflați în greșeală, ori prin condamnarea lor de către cei drept-slăvitori. Lucrul acesta a fost spus și de Președintele Secției de Teologie a Facultății din Nicosia, dl. Cristea Iconomu, care a subliniat că hotărârile sinodale nu sunt obligatorii pentru că avem de-a face cu teme de «dogmă, de credință, de adevăr, care sunt legate de miez, de viață, de ecleziologie, hristologie și mântuire». Au mai fost situații în care deciziile unor Sinoade nu au fost semnate de unii Părinții, care s-au dovedit ulterior că ei au avut dreptate. Același lucru l-a spus și Mitropolitul Nichifor de Kikkos.

Mitropolitul Isaia de Tamassos și-a reafirmat poziția printr-un memoriu și a afirmat că nu va întrerupe pomenirea Arhiepiscopului, dar nu va sluji împreună cu acesta. Această reacție se pare că a atins orgoliul celui din urmă care, la rândul lui, a declarat că nu au voie ceilalți episcopi să facă așa ceva și pot fi sancționați chiar cu caterisirea, că le va trece această îndârjire.

Totuși problema nu este pusă la esența ei. Orice vot este o alegere între două lucruri valabile, bune, pe când acum decizia a vizat un subiect de credință. Astfel de decizii nu pot fi luate prin majoritate, ca și cum, dacă sunt mai mulți de partea nedreptății și rătăcirii, ei vor avea ultimul cuvânt și ceilalți trebuie să li se supună. Pur și simplu aceste hotărâri nu se iau prin vot, nu sunt negociabile. Cu atât mai puțin cu cât votul a fost unul destul de strâns: 10-7. În plus, votul nu a fost secret, ci public, deși a fost făcută această cerere în acest sens, ca fiecare să poată vota liber, fără frica de repercusiuni, dar Arhiepiscopul a refuzat, cerând curaj pentru convingerile lor. Episcopii care s-au împotrivit au fost: Atanasie de Limassol, Neofit de Morfu, Nichifor de Kikkos, Isaia de Tamassos, Nicolae al Amatundei, Epifanie de Lidra și Porfirie de Neapolis.

A fost făcută publică și propunerea de compromis făcută de Mitopolitul Nichofor, în urma negocierilor și discuțiilor din Sinod, care totuși nu a fost acceptată. Dar este important de văzut cât de concesivă și diluată era chiar și așa. În cele patru paragrafe propuse, acțiunea Arhiepiscopului de a pomeni pe schismaticul Epifanie este catalogată drept iconomie în duhul Sfinților Părinți. În al doilea paragraf se prevedea: „Sfântul nostru Sinod, având în vedere toate cele de mai sus, a decis, cu grijă pentru unitatea Bisericii noastre Ortodoxe, să nu se opună deciziei Preafericitului nostru Arhiepiscop de a pomeni pe Epifanie ca «Mitropolit» de Kiev, fără, totuși, să treacă la împreună-slujirea și comuniunea euharistică deplină”. În acest sens, este respectată decizie de neutralitate luată în 18 februarie 2019. În final, este recomandată rezolvarea acestei probleme prin consfătuirea tuturor Întâistătătorilor fără a fi influențați de interesele puterilor politice externe și de factori geo-politici și geo-economici.

Așadar era dispus să accepte, să tolereze pomenirea lui Epifanie de către Arhiepiscopul Hrisostom. Chiar și în urma unor negocieri, un asemenea compromis ar fi fost inadmisibil.

Riposta Arhiepiscopului și a adepților săi din Sinod a fost că nu este o decizie care vizează o problemă de credință. Acest lucru a fost afirmat de Mitr. Gheorghe de Pafos în ședința sinodală, dar și de Arhiepiscop ulterior într-un interviu. Acesta din urmă a repetat faptul că, deși inițial a avut o poziție neutră față de recunoașterea autocefaliei ucrainene, a fost convins la sfârșitul lunii martie că dreptatea este de partea Constantinopolului în urma unei vizite la Fanar. Totuși nu a expus care sunt argumentele cu care a fost convins, ceea ce face ca pretențiile sale să fie cel puțin bizare și fără acoperire, neîntemeiate.

Așadar, pe de o parte, există forțarea notei de către Arhiepiscop prin luarea unei decizii atât de importante fără consultarea prealabilă a Sinodului, iar pe de altă parte, Episcopii opozanți nu se poziționează suficient de tranșant pe un subiect decisiv, cum este cel al schismei. Totul în numele unității Bisericii. Dar în ce fel este păstrată unitatea Bisericii, chiar și a celei din Cipru, prin trădarea adevărului și prin compromisuri? Ce fel de unitate este avută în vedere? Una pământească, formală, de conjunctură, nu una dogmatică, de credință, formată și întărită prin raportarea la Hristos. Pacea prin compromisuri de dragul împăcării pământești, dictată de rațiuni omenești sociale, nu creștinești, este diferită de chemarea Domnului de a fi una în El. Ba e chiar potrivnică, e o lucrare a celui rău, a trădării, nu a mărturisirii Evangheliei.

Au existat și câteva ecouri externe Ciprului. Mai întâi, chiar înaintea convocării Sinodului, Patriarhul de Constantinopol a trimis o scrisoare de felicitare și sprijin Arhiepiscopului Hrisostom pentru gestul său de a pomeni pe Epifanie Dumenko. În aceasta sunt subliniate trei idei importante. I se aduce laudă că a fost un promotor și factor important în ținerea Sinodului „istoric” din Creta, că recunoaște autoritatea absolută a Fanarului asupra diasporei din toată lumea și, bineînțeles, că recunoaște și validează autocefalia acordată ucrainenilor, care este o competență a Patriarhiei Ecumenice. Evident că toate aceste puncte sunt, de fapt, pete și trădări ale credinței în Creta, prin acceptarea pretențiilor fanariote asupra diasporei și a întâietății care i-ar permite să acorde autocefalie oricărei Biserici dorește.

Ambasadorul Ucrainei din Cipru a numit decizia de a recunoaște formațiunea bisericească „autocefală” de către Biserica Ciprului drept un „fapt istoric”, care va avea un ecou puternic în Ucraina. Biserica, în această țară, este un pilon al societății și decizia cipriotă este una de unitate și sprijin. Sunt cuprinse și declarațiile „Mitropolitului” Epifanie. Pe de altă parte, este recunoscut faptul că există unele piedici recunoașterii noii structuri bisericești, dar ele sunt caracterizate a fi „tehnice, pentru că nu țintesc spre unitate, ci mai degrabă spre dezbinare și împrăștierea necredinței și a disensiunii”.

La fel, se poate spune că reacția Moscovei ar fi trebuit să fie mai dură și mai clară de acum încolo. Dacă până acum au avut înțelepciunea să ia poziție doar față de cei care s-au unit cu schismaticii ucraineni, deja lucrurile se schimbă. Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ruse, a declarat că în aceste momente se continuă schisma și că decizia din Cipru a fost luată de Arhiepiscop la presiunea Constantinopolului. Pe de altă parte, consideră că arhiereii care se opun sunt „într-o situație dificilă. Nu este nici o îndoială că ei vor să păstreze unitatea Bisericii lor Locale, să păstreze pacea printre frații lor. Dar fidelitatea față de Sfânta Tradiție și adeziunea la legile canonice nu le permite să participe la pomenirea unui schismatic și la recunoașterea unei „Biserici” ai cărei lideri autoproclamați nu au hirotonie validă”. Dacă până acum Patriarhul Moscovei a întrerupt pomenirea doar a Arhiepiscopului Ciprului, hotărârea sinodală de acum ridică probleme serioase. Implică ea recunoașterea de către toți ierarhii ciprioți a „autocefaliei” schismatice?

Ca o concluzie a acestei situații, se poate sesiza ușor lipsa de seriozitate și de cutremur în tratarea acestui subiect deosebit de grav, care ține de credință. Există mai mare frică de a nu dezbina și a sminti pe oameni decât ruperea de Dumnezeu și scandalizarea conștiințelor ortodoxe. Hristos a spus că nu a venit să aducă pace, ci sabie (Mt. 10: 34), ceea ce înseamnă că pacea de sus se obține prin delimitarea de sminteli și trădători. Pe de altă parte, a mai fericit pe „cel care nu se va sminti întru El” (Lc. 7: 23). Poate este nevoie de mai multă rugăciune ca Dumnezeu să ridice păstori vrednici și mărturisitori, lucrători adevărați în via Sa, care nu doar să cunoască adevărul, ci să se și lupte pentru el. Așa cum, spre exemplu, Sf. Vasile a trebuit să înfrunte calomniile și defăimările ereticilor, nu doar învățăturile lor greșite. Poate că aceasta este cea mai mare lipsă din lumea de astăzi, când credincioșii tradiționaliști sunt priviți cu suspiciune chiar și de unii oameni onești și demni, care se dezic de acei „creștini, care ar trebui să urmeze calea iubirii și a toleranței, declară că alți creștini sunt eretici și nefrecventabili”. Cu greu se găsesc oameni verticali până la capăt, drept aceea răul întâmpină o opoziție foarte slabă, din care lipsește tocmai Hristos, biruitorul iadului.

Translate page >>
1
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x