Problema botezului a preocupat foarte mult pe Sf. Ciprian al Cartaginei, îndeosebi validitatea celui făcut de eretici și schismatici. S-au întrunit o serie de Sinoade care au luat decizii pe această temă în Africa acelor vremuri (jumătatea sec. al III-lea). Biserica a trecut printr-o perioadă de tulburare atunci, iar Sfântul Ciprian a avut o descoperire de la Dumnezeu să fugă din fața prigoanei (250) pentru a ajuta la rezolvarea lor. Așa se face că a suferit mucenicia abia câțiva ani mai târziu, în 258. Din această perspectivă, el este o autoritate de seamă. O temă conexă a botezului a fost și vârsta la care pot fi botezați pruncii, la care dă un răspuns în scrisoarea redată mai jos, validată și de un Sinod. Se înțelege că nu este obligatoriu botezul din pruncie, din primele zile, dar nu este interzis, ci chiar recomandat.
Scrisoarea a LXIV-a
Cypianus şi colegii săi care, în număr de 66, au luat parte la Sinod1, trimit sănătate fratelui lor Fidus2.
I.1.
Am citit, prea iubite frate, scrisoarea ta…
II.1. În ceea ce priveşte botezul copiilor, despre care ai spus că nu trebuie botezaţi în ziua a doua sau a treia de la naştere, ci consideri că trebuie respectată legea veche a tăierii împrejur, astfel că nou-născutul nu trebuie botezat şi sfinţit înainte de ziua a opta, Sinodul nostru a fost de altă părere. Căci nimeni nu a aprobat modul tău de a proceda, ci toţi au susţinut că nici unui om venit pe lume nu trebuie să i se refuze mila şi harul lui Dumnezeu. 2. Căci, de vreme ce Domnul spune în Evanghelie: „Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască” (Luca 9, 55), atât cât stă în puterile noastre nu trebuie să pierdem, dacă se poate, nici un suflet. Într-adevăr, ce-i lipseşte celui pe care mâinile lui Dumnezeu l-au plămădit în sânul maicii sale? Nouă şi ochilor noştri ni se pare că cei ce s-au născut cresc odată cu trecerea zilelor noastre pământeşti. În realitate, cele care sunt făcute de Dumnezeu se desăvârşesc prin puterea şi lucrarea lui Dumnezeu Atoatefăcătorul.
III.1. În sfârşit, toţi oamenii, copii sau vârstnici, primesc în chip egal darul dumnezeiesc. Acest lucru ni-l spune credinţa dumnezeieştii Scripturi când Elisei s-a culcat, rugându-se astfel lui Dumnezeu, peste copilul văduvei, care era mort, încât buzele sale să fie pe buzele copilului şi ochii săi pe ochii lui, iar mâinile şi picioarele profetului să fie întinse exact peste mâinile şi picioarele copilului». 2. Dacă această situaţie este examinată după felul în care ne naştem şi după trupul nostru, (ne dăm seama că) un copil nu poate să aibă aceleaşi dimensiuni cu un adult şi că membrele lui nici nu pot să se măsoare şi să se prezinte ca unele mai mari. Dar aci este înfăţişată egalitatea dumnezeiască şi duhovnicească, fiindcă toţi oamenii sunt de aceeaşi talie, fiind făcuţi de Dumnezeu odată pentru totdeauna şi fiindcă vârsta noastră se poate deosebi în creşterea trupurilor după ceea ce vede omul, nu după Dumnezeu. Astfel ar însemna că harul însuşi care este dat celor botezaţi este acordat mai mic sau mai mare, după vârsta celor care îl primesc. Dar Sfântul Duh este oferit nu după o anumită măsură, ci din dragoste şi bunătate paternă. Căci Dumnezeu nu primeşte pe cineva ca persoană sau ca vârsta, ci, pentru dobândirea harului ceresc, se oferă ca un Tată Care face parte dreaptă tuturor.
IV.1. Ai mai spus că piciorul copilului în primele zile după naştere nu este curat şi că fiecare dintre noi se teme să-l sărute. Socotim că nici acesta nu trebuie să fie un obstacol pentru a-i da harul ceresc. Căci scris este: „Toate sunt curate pentru cei curaţi” (Tit 1, 15). 2. Şi nimeni dintre noi nu trebuie să se teamă de ceea ce Dumnezeu a socotit vrednic să facă. Căci, deşi copilul este nou la naştere, nu înseamnă totuşi că trebuie să ne temem să-l sărutăm când i se dă darul şi pacea deoarece fiecare dintre noi, când sărută copilul, trebuie să se gândească, potrivit credinţei sale, la înseşi mâinile lui Dumnezeu încă prezente (în copilul pe care l-a plămădit) şi pe care, într-un anumit fel, le sărutăm în omul abia format şi de curând născut, deoarece îmbrăţişăm ceea ce a făcut Dumnezeu. 3. Iar dacă în trupeasca tăiere împrejur a iudeilor era respectată ziua a opta, aceasta era ca o rânduială făcută cunoscută nouă dinainte, în chip de umbră şi simbol şi care trebuie să se împlinească prin adevăr, la venirea lui Hristos. Căci ziua a opta, adică prima zi după ziua de sabat, era ziua în care urma să învie Domnul, să ne aducă la viață şi să ne dea tăierea împrejur cea duhovnicească; această zi a opta, adică prima după ziua de sabat şi ziua Domnului, a precedat în chip de simbol (viitorul). Acest simbol a încetat (să mai existe) când a venit adevărul şi când ne-a fost dată duhovniceasca tăiere împrejur.
V.1. De aceea credem că nimeni nu trebuie să fie oprit de la dobândirea harului prin legea care a fost stabilită; (de asemenea), tăierea împrejur cea duhovnicească nu trebuie împiedicată de trupeasca tăiere împrejur, ci orice om trebuie primit la harul lui Hristos, fiindcă şi Petru spune în Faptele Apostolilor: „Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat” (10, 28). 2. De altfel, dacă ar putea să împiedice ceva pe oameni la dobândirea harului, mai degrabă pe adulţi şi pe cei de vârsta înaintată ar putea să-i împiedice păcatele lor prea grele. Şi, dacă este dată, după ce au venit la credinţă, unor vinovaţi foarte mari în faţa lui Dumnezeu şi dacă de la botez şi de la har nu este oprit nimeni, cu atât mai mult nu trebuie oprit copilul care, abia născut, n-a păcătuit cu nimic în afară de faptul că, născut trupeşte din Adam, a suferit, la prima naştere, molipsirea vechii morţi; prin însuşi acest fapt el ajunge mal uşor să primească iertarea păcatelor, deoarece lui îi sunt iertate nu păcatele proprii, ci păcatele altora.
VI.1. Şi, de aceea, prea iubite frate, hotărârea noastră luată în acest Sinod a fost că nimeni nu trebuie oprit de noi de la Botez şi de la harul lui Dumnezeu, Care este milostiv, blând şi drept pentru toţi oamenii. 2. Deoarece credem că acest lucru trebuie respectat şi pus în practică în privinţa tuturor, cu atât mai mult trebuie respectat în privinţa copiilor şi a noilor născuţi, care, prin însuşi acest fapt, au dreptul mai mult (decât ceilalţi) la ajutorul nostru şi la mila dumnezeiască deoarece, chiar de la naştere, când ţipă şi când plâng, nu fac nimic altceva decât să se roage. Îţi dorim, prea iubite frate, să fii mereu sănătos.
Traducere Prof. Gh. BADEA (din revista Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul 1982).
1. E vorba, se pare, de Sinodul din toamna anului 251.
2. Nu se cunoaşte unde era episcop Fidus. Probabil în apropiere de Bulla, unde era episcop Therapius, despre care e vorba în capitolul I al scrisorii.
3. Cf. IV Regi 4, 32-37; însă Şunamita nu era văduvă. Probabil un lapsus memoriae al Sfântului Ciprian.
Foarte interesanta scrisoarea aceasta… Cred ca discutiile care apar acum in spatiul ortodox legate de varsta la care ar trebui botezat copilul, daca ar trebui refuzat botezul copilului de catre Biserica in cazul in care nasii si parintii nu sunt credinciosi practicanti si sunt necatehizati pentru ca nu este afectata mantuirea copilului in cazul in care acesta moare nebotezat – cel putin asta am inteles din articolul pr. Petru Pruteanu (https://www.teologie.net/2021/02/03/incident-baptismal-suceava/ – e articolul de baza, iar in articol mai gasim doua trimiteri la alte doua articole ale parintelui) pornesc de la faptul ca nu avem notiuni clare de antropologie ortodoxa. Multumesc, parinte!
E important să fie făcut botezul, și chiar de mic, de la câteva zile. Se poate aștepta și până la 40 de zile, dar e bine cât mai repede.
În mod practic, mie mi se pare mai ușor de botezat cât mai mic pt că e ușor de ținut. Eu personal am ținut copilul cu capul în jos, cu o mână astupându-i gura și nasul, iar cu cealaltă susținându-l de spate. Cred că e mai sigur să nu înghită apă, mai ales că între afundări se dă drumul la gură și nas să poată respira.
Dincolo de asta, necredința părinților nu e un impediment, ci poate a nașilor, în sensul că ei chiar trebuie să fie cât mai credincioși. Părinții, ce-i drept, au o mare răspundere pt educația religioasă.
Sunt unii care consideră că fără botez copiii nu se mântuiesc. E judecata lui Dumnezeu asta, dar nu cred că se osândesc, însă nici o soartă foarte luminoasă nu au, undeva mai la margine. Sf. Grigorie de Nyssa scrie despre soarta copiilor morți prematur.
E o discuție dacă să fie botezați copiii la o vârstă mai mare. Eu personal nu cred. Practica Bisericii dă mărturie că e mai bine în primele zile.
Mulțumesc, așa cred și eu, că e bine devreme. Nu am cunoștințe de teologie de nivel înalt dar găsisem că la botez Duhul Sfânt intră în inima copilului și de acolo iese diavolul și că de aceea ar fi important botezul copiilor. Practic ar fi mai mari șansele copilului botezat să se întoarcă la credință decât a celui nebotezat, chiar dacă părinții nu sunt credincioși sau nașii nu sunt credincioși. Stiți ceva de acest lucru?
E greu de speculat pe această chestiune. Și eu cred la fel, dar nu am nici un argument imbatabil; adică nu știu cât de mult poate lucra harul Duhului în plus fără conlucrarea omului. E o percepție greu de susținut.
Mă mai gândeam și la faptul că se împărtășește copilul botezat, se familiarizează cu biserica, slujbele, atmosfera cultului sau oricât străbate până la un om nedus la biserică de mic. Apoi, cu cât este amânată decizia botezării, cu atât devine mai la neîndemână. Așa că îmi pare mult mai utilă botezarea de mic, cum a făcut „toată casa” lui Corneliu sutașul.
Revenind puțin la lucrarea harului în inima copilului, am în vedere faptul că și proorocii din vechime erau luminați și desăvârșiți de el la fel ca noi înainte de venirea lui Hristos și, bineînțeles, fără Botez. Nu pot valida teologic ideea că Dumnezeu lucrează mai bine inconștient în suflet decât fără botez. Izgonirea duhurilor rele din inimă prin Botez, descrisă de Sf. Marcu Ascetul, de exemplu, e valabilă prin punerea în lucrare a lui, adică prin virtute, nu automat. Mai clar, Diadoh al Foticeii spune: „89. Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt prin botezul nașterii din nou… Cel dintâi ni se dăruiește îndată, căci ne înnoiește în apa însăși și luminează toate trăsăturile sufletului, adică „chipul” nostru, spălând orice zbârcitură a păcatului nostru. Iar celălalt așteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este „asemănarea”. Deci, când începe mintea să guste întru multă simțire din dulceața Preasfântului Duh, suntem datori să știm că începe harul să zugrăvească, așa zicând, peste chip asemănarea”.
Ca o completare despre harul Botezului, adaug aici câteva cuvinte de la Diadoh al Foticeii (Filocalia 1):
– „81. Când harul nu locuiește în om, aceștia (dracii) foiesc ca niște șerpi în adâncurile inimii, neîngăduind câtuși de puțin sufletului să caute spre dorința binelui”. Aici e vorba de omul botezat și de harul simțit efectiv, nu sacramental al Botezului sau al Împărtășaniei.
– „82. Atunci când Satana, întorcându-se, afla casa lui măturată și goală, adică inima fără rod, ia alte șapte duhuri mai rele decât el și intră și se încuibă în ea, făcând cele de pe urmă ale omului mai rele decât cele dintâi. De aici trebuie să înțelegem că, atâta vreme cât este Duhul Sfânt în noi, Satana nu poate intra ca să rămână în adâncul sufletului.” Bineînțeles, când alungăm harul prin păcate, atunci diavolul își face din nou loc.
– „79. Satana prin Sfântul Botez este scos afară din suflet, dar i se îngăduie, pentru pricinile mai’nainte pomenite, să lucreze în ele prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălășluiește în însuși adâncul sufletului, adică în minte. … Iar duhurile rele se mută și se încuibează în simțurile trupului, lucrând prin natura ușor de influențat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul.” Așadar omul care are simțirea vie a harului și luminii dumnezeiești poate fi influențat de diavoli prin simțurile și înrâurirea trupului. Dacă cedează, duhurile rele îl iau din nou în stăpânire în măsura în care li se dă voie de către om.
Diadoh al Foticeii urmărește să combată concepția că diavolul și harul pot locui laolaltă în inimă. El arată că Domnul nu poate fi alungat sau să stea diavolul împreună cu El în sufletul omului, ci doar poate să-I ia locul când îl amăgește pe om din afară, prin ispite trupești, să păcătuiască și, astfel, să piardă harul. Atunci intră el în suflet, care ar trebui să se trezească și să se îndrepte din nou spre Dumnezeu ca să-L aducă iar în sine. Un astfel de om are neșters chipul, pecetea lui Dumnezeu, dar asta nu înseamnă nimic fără a fi pusă în lucrare.
Cu toate acestea, ca să revin la subiect, cred că e normal și bine să fie botezați de mici copiii ca să fie ai lui Dumnezeu și, pe lângă asta, contează să fie educați și îndrumați să aducă harul în sufletul lor. E mai bine să aibă imprimarea Botezului decât să nu o aibă.
Știți la ce mă gândesc? Cunosc destui oameni în jurul meu care au fost botezați de mici, nu au fost crescuți într-un mediu creștinesc absolut deloc, acum se declară atei, cu toate acestea au un soi de tânjire după creștinism. Îi văd cum tresar un pic, le cam place când li se prezintă să înțeleagă. Parcă ceva li se pare familiar. Sigur, e greu de dovedit… Este mai mult o intuiție. E un părinte Nicolae Paicu care a scris o lucrare de doctorat pe tema energiilor create și necreate în viziunea părinților până la Sf. Grigorie Palama. Părintele – dacă o fi corect ce zice – argumentează că până la venirea lui Hristos, harul era în afara omului, dar odată cu venirea lui Hristos și a botezului (dacă rețin bine), harul este înăuntrul omului. Și cum sunt Sfinți Părinți care spun că în inima duhovnicească este centrul voinței, practic mă aștept să fie o influență, fină, dar… Mulțumesc mult de explicații și de citate.
În Dogmatica empirică după Romanidis se spune că și proorocii Vechiului Testament au primit harul Duhului. Nu se poate decât în inimă.
Și eu cred că Dumnezeu lucrează cumva, dar e mai mult o intuiție.
Va sărut Dreapta, părinte.
Eu în schimb nu împărtășesc ideea botezului obligatoriu al pruncilor. Conform Sf. Grigorie de Nyssa, talcuit în aceeași maniera și de mitrop. Ierotheos Vlachos pruncii se nasc într-o stare de lumină, fiind fapturi create de Dumnezeu însuși, așadar nu pot fi privați de lumina necreată; adevărat ca nu pot ajunge la măsură îndumnezeirii celor ce au luptat pe pământ cu patimile și s-au sfințit, însă vor participa la mântuire fiecare după capacitatea de a-L cunoaște. Știm că așa-zisul păcat strămoșesc nu există, și ca noi la naștere moștenim doar o slăbiciune prin care diavolii ne fac să păcătuim singuri ulterior. Voi reda mai jos câteva citate ale Părinților, prin care se poate observa clar că botezul nu șterge vreun păcat al pruncilor(pentru că ei nu au asa ceva), ci defapt îi altoiește în trupul lui Hristos, care e Biserca, pentru a-i ajuta să lupte singuri mai târziu cu păcatul. Mărturie ne stau Sfinții Părinți:
„Să ştiţi, spune Sf. Chiril al Ierusalimului, că sufletul n-a păcătuit deloc înainte de a intra în această lume. Am venit în lume fără păcat şi păcătuim prin voia noastră liberă” (Cateheze 4, 19).
Sf. Iustin Martirul scrie în al său Dialog cu Tryphon: „Iisus a primit să fie răstignit pentru neamul omenesc care, în urma lui Adam, a căzut în puterea morţii şi în greşeala şarpelui, fiecare făcând răul prin propria lui greşeala„. (88, 4).
Clement Alexandrinul spune: „Suntem supuşi păcatului lui Adam după asemănarea păcatului” (Schiţe la epistola lui Iuda) şi: „Acelaşi ispititor care odinioară a dus-o pe Eva la moarte îi duce acolo şi pe ceilalţi oameni”. (Îndemn către greci 1,7,6).
Sf. Grigorie de Nazianz vorbeşte de părtăşia noastră la Adam de la care moştenim moartea (Cuvântarea 33, 9), nu greşeala.
Textele citate la versetele: Romani 5, 19 şi Romani 5, 12 – sunt explicate astfel de Sf. Ioan Hrisostom: „Ce înseamă cuvintele «prin aceea că toţi au păcătuit»? Ele înseamnă că urmare a căderii lui Adam, chiar şi cei ce n-au mâncat din rodul pomului raiului au devenit muritori….Textul «precum prin neascultarea unuia s-au făcut păcătoşi cei mulţi» ridică o gravă problemă… Ce vrea să spună cuvântul «păcătoşi» ? Cred că el trebuie să fie tradus prin osândiţi la chin şi la moarte”. (Omiliile la Epistola către Romani 10, 1-3)
Și iarăși Sf. Chiril al Alexandriei: „Cum au păcătuit toţi în Adam? Prin ce anume păcatele acestuia ne privesc pe noi? Cum noi toţi, chiar şi cei care nu sunt încă născuţi, am fost osândiţi odată cu el? Şi asta deşi Dumnezeu a spus că părinţii nu vor muri din cauza copiilor nici copiii din cauza p ărinţilor: «Sufletul care va păcătui, acela va muri». (Deut. 24, 16) Nu sufletul care a păcătuit trebuie să moară?… Noi ne-am atras pedeapsa lui Adam pentru că am imitat cu toţii încălcarea sa şi în acest sens toţi au păcătuit… Iată, deci, cum am devenit păcătoşi ca urmare a greşelii comise de protopărintele nostru… Când acesta n-a ascultat şi a fost osândit la legea stricăciunii voinţele necurate au intrat în natura sa şi legea membrelor şi-a făcut apariţia în noi. Boala păcatului a pus stăpănire pe natura noastră ca urmare a greşelii lui Adam. Mulţi au devenit păcătoşi, nu pentru că au păcătuit împreună cu Adam, ci pentru că au aceeaşi natură cu Adam, adică o natură aflată sub legea păcatului.” (Comentariu la Epistola către Romani, 5).
Dar de ce botează ortodocşii pruncii?
„Deşi mulţi cred că darul (Botezului), spune Sf. Ioan Hrisostom, nu cuprinde decât iertarea păcatelor, noi am socotit până la zece cinstirile conferite de acesta. De aceea îi botezăm chiar şi pe prunci, deşi ei nu au păcate, pentru ca să le fie adăugată dreptatea, înfierea, moştenirea, harul de a fi fraţi şi mădulare lui Hristos şi de a se face sălaşuri Duhului Sfânt” (Opt cateheze baptismale, op.cit. 5, 3, 6.)
Iar Sf. Faust de Riez, în tratatul său De gratia et libero arbitro 1,13, ed. Engelbrecht, Leipzig 1891, p.56 spune: „Tu zici: dacă nu există predestinaţie, de ce atunci între copii unii sunt botezaţi alţii sunt luaţi fără a fi primit sfinţirea Botezului. Viclenie a şarpelui!… Propui o dispută despre liberul arbitru apoi, căzând într-o eroare fatală, scoţi un argument din starea de copilărie, unde nu se vede nici cea mai mică urmă de liber arbitru, nici cea mai mică bănuială de voinţă proprie”.
Așadar, e destul de convingător faptul ca pruncii nu se botează pentru a li se șterge ceva, ci pentru a-i înarma să lupte singuri ulterior cu duhurile rele. Teoria conform căreia pruncii nebotezați merg în iad e o teorie augustiniană, de care, se pare că și catolicii la Consiliul II Vatican încep sa renunțe.
Domnului toată slava.
Nici eu nu am zis că e obligatoriu, ci că e bine și mai de folos decât la o vârstă mai mare, după cum ai citat, printre altele și spusele Sf. Ioan Gură de Aur despre asta.
Si eu vreau ca pruncii sa fie botezați de mici. Așa ne bucurăm că pruncii ies la zăpadă de mici, nu în pielea goala ci îmbrăcați în haine groase și asa dornici sunt să înfrunte zăpada.
Doamne ajuta, ce parere aveti de hronograful lui Gheorghe Chedrinos din cartea “Calauza in Credinta Ortodoxa”?
O scriere fantezista, cam ca scrierile despre intilnirile fantiastice ale lui Alexandru Macedon. Geocentrism, fantezie, etc. Buna pe post de „science-fiction” avant la lettre.
In plus, este scrisa in un limbaj arhaic, cu greseli de istorie si cronologie.
Sf. Sobor din Cartagina:”Cel ce neaga necesitatea botezului pruncilor celor nou nascuti,sau zice ca desi se boteaza ei spre iertarea pacatelor, totusi nu primesc din pacatul cel stramosesc al lui Adam nimic ce ar trebui sa se spele prin baia renasterii(prin Botez), acela sa fie anatema”(Can. 124)
Dumneavoastra ziceati:”Se înțelege că nu este obligatoriu botezul din pruncie, din primele zile, dar nu este interzis, ci chiar recomandat.”
Cum se face ca cele doua afirmatii de mai sus nu se contrazic intre ele?
Doamne ajuta!
Cel ce neagă nu înseamnă că acela și refuză..deci nu-s în antiteză cele doua afirmații.
Neaga dar nu refuza? Treaca de la el?
Prima parte a canonului:”Cel ce neaga necesitatea botezului pruncilor celor nou nascuti…acela sa fie anatema”,cu alte cuvinte cum s-ar intelege?
Poate se refera la aceia ce spun ca pruncul nu are nevoie de botez ca sa intre în Imparatia Cerurilor,neavand pacate…
Probabil, nu-mi dau seama la ce altceva s-ar putea referi…Nu exista talcuire la acest canon? Altfel intram in problema pacatului stramosesc…
„Daca botezul ne curateste in primul rand de pacatul stramosesc,oare trebuie sa uitam ca si copiii se nasc cu acest pacat?Stim ce spune psalmistul:«Intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea»(Ps. L, 6).Stim ce spune si sfantul apostol Pavel:«De aceea,precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii,prin acela in care toti au pacatuit»(Rom. V, 12).Acest lucru cunoscandu-l,ca toti ne nastem cu pacatul stramosesc, avem noi siguranta ca un prunc va trai pana la varsta cand poate sa cunoasca si sa marturiseasca credinta in Hristos, pentru ca atunci sa-l botezam ? Putem noi sa riscam ca el sa moara nebotezat, sub osanda pacatului stramosesc ?(CARTE DE INVATATURA DE CREDINTA CRESTINA ORTODOXA, pg. 45-46)
Parerea mea e ca pruncii care au murit nebotezati se osandesc ca paganii.Am temei pe Sf. Nicolae Velimirovici care afirma in cartea Nicolae Velimirovici CATEHEZE acest lucru.Nu am momentan cartea la mine,dar daca dumneavoastra aveti in biblioteca aceasta carte,gasiti la Taina Botezului inspre final despre ce vorbesc acum.
Acum, cu botezul tragic de la Suceava, sunt reactivate diferite teme dogmatice sensibile, cum este necesitatea absolută a Botezului pentru mântuire, chiar și în cazul pruncilor. De aici sunt implicate și alte subiecte sensibile, cum ar fi mântuirea păgânilor, diferența dintre harul Duhului înainte și după venirea Mântuitorului și altele. Nu sunt împotrivă să fie discutate, dar nu de dragul de a ne da cu părerea. Eu zic că e nevoie în primul rând de o preocupare sinceră de aceste subiecte, pentru mântuirea noastră, pentru a înțelege cum lucrează în noi păcatul și virtutea și curățirea adusă de harul dumnezeiesc, nu doar de dragul discuțiilor sau pentru a ne da cu părerea și a osândi sau da verdicte pe seama altora. Apoi e nevoie de mărturii de la Sfinții Părinți înțelese în duh bun și chiar de o inspirație de la Dumnezeu, de o luminare care să ne facă să înțelegem corect lucrurile.
M-am limitat să fac doar unele precizări pe subiect strict necesare mai mult pentru a nu stârni o furtună de dezbateri și încordări și prejudecăți, care consumă timpul și nervii de foarte multe ori, adică atunci când nu există un duh bun și rațional.
Problema este de la textul și numărul canonului. Nu e vorba de canonul 124, ci 121 din Pidalion sau 110 în alte colecții. Iar textul canonului sună diferit, după traducerea românească a Pidalionului: „oricare tăgăduieşte ori zice că pruncii cei mici şi de curând născuţi din pântecele maicilor, botezându-se, nu întru lăsarea păcatelor lor se botează şi că din strămoşescul păcat al lui Adam nimica trag, care este de datorie a se curăţi cu baia naşterii de a doua (de unde urmează, că la aceştia forma botezului celui întru lăsarea păcatelor, nu adevărată, ci mincinoasă se înţelege) anatema fie…”.
Deci nu rezultă o necesitate a botezării pruncilor, ci o situație. Chiar dacă sunt mici și fără păcate, dar botezul este folositor pentru că îi curăță de starea de păcat, adică de păcatul strămoșesc, îi îmbracă în Hristos.
Ca o paranteză, e diferență între Sinodul de la Cartagina (sau Carhidon) din vremea Sf. Ciprian și cel din Cartagina ținut îndeosebi împotriva pelagianismului în anul 418 sau 419, în vremea Fer. Augustin.
Eu asa l-am gasit in Calauza in credinta ortodoxa…
Stiam ca sunt doua sinoade diferite.
Iertati-ma!
Palagie și fer. Augustin, cele doua extreme. Primul mărturisea faptul ca mântuirea e posibila doar prin fapte bune, fără (con)lucrarea cu harul lui Dumnezeu; al doilea spunea ca oamenii sunt predestinați, și că cei ce se osândesc(sau mântuiesc) „nu omul vrea, ci Dumnezeu vrea asta” spunea fericitul. În schimb Biserica vine și spune ca nici una nici alta nu sunt adevărate, mai precis e nevoie și de voința noastră dar și de harul lui Dumnezeu, o conlucrare conștientă prin care dobândim îndumnezeirea.
Cât despre botez Hristos cu înțelepciune spune clar: „cine va crede și se va boteza”, așadar e vorba de conștientizare în primul rând, că altfel mulți se botează și totuși penitenciarele și cârciumile sunt pline până la refuz chiar de cei botezați cam din tradiție mai mult, nepunând accent pe (auto)catehizare.
Pruncii, așadar, nu sunt botezați pe principiul „cine va crede…” ci mai degrabă pe „lăsați copiii să vină la Mine” întâi, „și nu-i opriți” (reiese că nici să nu-i forțați), și mai continua Mântuitorul „că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor”.
Socotesc ca nu se refera la unii în cazul în cazul în care alții se pot pierde de mici, ci că mai târziu unii vor pierde singuri harul(ca dar) primit la botez, ulterior folosindu-și liberul arbitru în paguba lor înșiși.
Sf. Teofilact tâlcuiește asemeni pasajul: „Şi nu a zis că „a acestora este Împărăția”, ci „a unora ca aceştia”, adică
a celor care au câştigat de bunăvoie nerăutatea şi smerita cugetare, pe care pruncii o au fireşte [din fire].”
Cât despre inexistența păcatului strămoșesc am citat mai sus, așadar nefiind nici o piedica pentru pruncii plămădiți de însuși Hristos să moștenească viața veșnică.
Iertare, dar nu înțeleg un lucru: cum poate un ortodox să pună în discuție dacă e bine sau nu să ne botezăm pruncii? „În orice ins botezat, Hristos este o prezență lăuntrică”, spune Paul Evdokimov în „Iubirea nebună a lui Dumnezeu”. Deci, pentru ca Hristos să sălășluiască întru noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor, trebuie să ne botezăm neapărat și nu să ne punem întrebări: oare e bine?; pruncii sunt fără de păcat?; îi lăsăm să crească până au conștiință? Ce -s prostiile astea? Să ne trezim așadar și să dăm slavă lui Dumnezeu și să ne ierte pentru orbirea noastră. Dacă nu vă botezați pruncii cum vreți să experieze ei relația personală cu Hristos? Cum pot participa ei la tainele Bisericii, altfel? Atunci, care e deosebirea dintre noi și păgâni, sectanți, cei de alte religii? Nu , fraților. „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. Punct. Restul e deșertăciune, durere, plâns, … scrâșnirea dinților. Căci, numai prin taina Botezului primim slava Prea Sfintei Treimi și în măsura, în care trăim ortodox, slava lui Dumnezeu se înmulțește în noi și ne înduhovnicește întreaga persoană. Așadar, nu mai stați pe gânduri. Noi ortodocșii, ne botezăm de mici. Doamne ajută și multă bucurie întru Hristos!
De la începutul creștinismului a existat reținerea oamenilor să se boteze pentru că nu pot face față cerințelor. Așa că se botezau mai târziu sau cât mai târziu, chiar pe patul de moarte. Dar evident că această alegere are un mare risc, anume moartea neașteptată, cum era să pățească Sf. Grigorie de Nazianz la o furtună pe mare.
Frica aceasta de botez evident că nu este una bună. Sigur că e bun botezul din pruncie. Doar diavolul și păcătoșenia omenească pot găsi motive să fugim de botez.
Deci, da, botezăm copiii de mici.
De ce botezam copiii de mici, din cauza pacatului stramosesc, pe care Hristos l-a rascumparat prin jertfa Sa pe cruce? Nu inteleg despre ce pacat stramosesc vorbim, la 2000 de ani distanta, dupa ce Hristos a rascumparat pacatul intregii lumi?
De aceea îi botezăm, da. Hristos a răscumpărat păcatul și noi ne botezăm ca să avem parte de eliberarea venită prin El. Mântuitorul dăruiește prin har iertarea păcatelor celor care cred în El și-L ascultă, nu tuturor pur și simplu. Inclusiv pruncii au nevoie de ocrotirea Lui, de haina Botezului, ca să fie păziți și crescuți nevăzut de mititei.
Simona , tu ai citit Noul Testament ? Ce le-a zis Iisus , ucenicilor Săi după Înviere ? Citește oleacă Ev. Matei , cap.28 verset 19-20 ; apoi Ev. Marcu cap 16 , v 16- ,
Ev. Ioan cap 3 , vers 3-36 .. vezi că zice Domnul că trebuie să ne botezăm din apă și din Duh .
Apoi ai citit in Faptele Apostolilor câți au primit botezul când a predicat Ap. Petru ? Sau Filip când l-a botezat pe famenul Candachiei ?
Viețile sfinților ai citit ?
A Răscumpărat Iisus păcatul întregii lumi pt cei care vor crede in El și se vor boteza împreună cu toată casa lor ( chiar și copii) .
Cel ce nu e botezat nu are înfierea după Har . Botezul este înscrierea în Împărăția lui Hristos .
Păcatul strămoșesc îl au toți cei care nu sunt botezați ortodox .
Și să știi că pe cei care nu sunt botezați ortodox , diavolul nu-i lupta cine știe ce pt că vede că nu e înscris în Ceruri , însă pe ortodocși ii lupta cel mai tare că știe că dacă îi spurcă pe ei cu păcatul , spurca un ” templu al lui Dumnezeu” cum.zice Ap. Pavel ” .