Siturile Hotnews.ro, g4media.ro şi Newsweek.ro pun finalmente în discuţia publicului român, într-un sincron care nu mai miră pe nimeni, după mai mult de o lună de la documentul-ultimatum emis către S.U.A. de Kremlin, chestiunea de interes vital care priveşte România. Anume:

Rusia cere retragerea trupelor NATO din România.

Nu verbul „cere” este cel potrivit aici, cât mai degrabă: „ordonă” . Acesta ar fi trebuit să fie subiectul principal al dezbaterilor din presă şi din societatea civilă, imediat după vizita generalului-prim-ministru Nicolae Ciucă la Bruxelles. Faptul că acest eveniment nu a fost tratat deloc în presă este un subiect autonom, la fel de grav(fără exagerare!) cum este şi ultimatumul dat de ruşi. Tensiunea militară nu vizează Ucraina ci prezenţa SUA şi NATO în estul Europei, iar operaţiunile militare, indiferent că vor avea sau nu loc pe teritoriu ucrainean, vizează acest scop politic.

Societatea noastră face obiectul unui activităţi agresive de propagandă şi de agresiune psihologică din partea massmedia românească, activitate girată de la cel mai înalt nivel de stat, activitate ce ne-a adus pe toţi într-un punct mort. Societatea nu are resurse să se mobilizeze intelectual pentru a înfrunta realităţile zilei, se hrăneşte în continuare cu prefabricate „Rusia are P.I.B.-ul Italiei„, „Benzinărie înarmată nuclear” şi altele asemenea. Nu suntem capabili să discutăm pe fondul problematicilor de putere care ne vizează în mod direct, fie că e vorba de chestiunea militară, politică, economică sau culturală.

Publicul român este în situaţia pacientului întubat, complet inert, hrănit cu ceea ce decide curatorul mediatic. Nu există nicio disponibilitate a massmedia de a-şi reconfigura agenda în funcţie de reacţia societăţii ci se insistă în „marşul distrugătorului„, zdrobind orice încercare autonomă, oricât de firavă, de a contextualiza ori contrazice naraţiunea oficială. Nu există niciun proces de împreună-învăţare care să producă înţelepciune colectivă şi să valideze relaţii de încredere. Abordarea mediatică exclusiv prescriptivă a condus la tribalism intelectual care nu se raportează la adevăr ci la poziţii relative de putere şi dominare a agendei publice.

Vina determinantă pentru această situaţie de fapt aparţine jurnaliştilor români, editorialiştilor şi şefilor de redacţie mai precis. Există o răspundere directă care nu poate fi disociată de fişa postului şi de rolul respectivei activităţi pentru societate, indiferent de veniturile sau de situaţia materială precară a jurnalistului român. Pentru situaţia în care se regăseşte România astăzi, fie că vorbim de politica pandemică, politica economică, politica culturală, că vorbim de politică în sensul cel mai general cu putinţă, vinovaţii principali sunt jurnaliştii români, mai mult decât sunt politicienii, economiştii, oamenii de cultură. Este o realitate pe care o ignorăm şi care ne cimentează neputinţa, indiferent de subiectul/tema asupra căreia se fixează reflectorul mediatic. Chiar dacă un subiect trecut anterior sub tăcere este tratat apoi ca subiect de prim-plan, mecanismul de informare şi educare a publicului rămâne complet disfuncţional iar efectul este unul dezastruos.

Sprijinirea proiectelor mediatice alternative (de pildă r3media) este crucială dar şi, cel mai probabil, amar de tardivă şi insuficientă.

Faptul că un subiect precum „ultimatumul” rusesc a fost ignorat de presa mainstream rămâne monument de trădare a misiunii proprii şi se adaugă la panoplia falimentului nostru. Eu unul nu văd niciun semn de revenire în sine.

Translate page >>
0
Scrie-ne, vrem să ştim părerea ta!x