Pr. Teodor Zisis (Imagine: Κατάνυξη.gr)

Κατανύξη.gr: Organizează serbări schismatice-antiortodoxe sub pretextul Sfinților din Thasos

1. Insula verde și Patriarhul «verde»

Thasos, frumoasa insulă din Egeea de Nord, insulă verde la propriu vorbind, va primi la începutul lui septembrie pe Patriarhul „verde” între ghilimele Bartolomeu, care este unul dintre protagoniștii de pe mapamond ai Noii Ordini Mondiale alături de elita celor puternici ai pământului, pentru a idolatriza protejarea mediului înconjurător prin mișcarea ecologică foarte renumită. Au uitat sau au pus pe planul doi «atotputernicii» neputincioși pe Creatorul și Proniatorul a toate, Care poate El Singur într-o fracțiune de secundă să mântuiască sau să întoarcă la planul Său mântuitor creația.

De aceea, ar fi fost un lucru de așteptat lumește, nu duhovnicește, dacă Mitropolitul Ștefan de Filipi l-ar fi chemat pe Patriarhul „verde” în insula verde pentru a-l cinsti pentru cele pe care le spune și le face pentru protejarea mediului natural. Totuși am scris și am spus de multe ori[1] că lucrul principal al tuturor clericilor, dar și al credincioșilor este întâi protejarea mediului duhovnicesc de murdărie și de întinarea răului și a păcatului în toate manifestările lor: de la ateism și idolatrie, de la erezii și schisme până la devierile trupești și restul păcatelor trupești și sufletești, de la ceea ce constituie abaterea de la dogma ortodoxă și morala ortodoxă.

Lumea, zidirea nu are existență și valoare independente. A fost creată de Dumnezeu ca să slujească pe om în feluritele lui nevoi. Mântuirea omului, și nu a lumii este scopul final al iconomiei divine. Atribuirea unei valori lumii fără legătură cu Dumnezeu, Care a creat-o „bună foarte”, și cu omul, pentru care a fost creată, conduce la un nou fel de idolatrie. Prin urmare, cei care se îngrijesc de mântuirea lumii în aceeași clipă în care Dumnezeu Creatorul și nevoile duhovnicești ale omului sunt marginalizate sau ignorate total, vin în contradicție flagrantă cu învățătura lui Hristos potrivit căreia omul nu se folosește deloc „dacă va câștiga lumea toată și-și va păgubi sufletul” (Mc. 8, 36) și cad sub judecata Apostolului Pavel față de idolatri, care „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului» (Rom. 1, 25).

Există o legătură directă între starea duhovnicească a omului și starea lumii. Lumea este influențată de comportamentul omului, pe care îl urmează pe urmele lui, adaptându-se la alegerile lui. Supusă și ascultătoare în fața oamenilor virtuoși și sfinți, se opune oamenilor atei, pătimași și răi, care au pierdut starea bună duhovnicească și echilibrul. Problema ecologică este o problemă duhovnicească. Dezastrul mediului natural se datorează dezastrului sufletului omului, depărtării de Dumnezeu și încălcării poruncilor Lui. Deteriorarea și întinarea sunt consecințe ale întinării și deteriorării duhovnicești.

2. Ce aduc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul și cei împreună cu el? – O altă Evanghelie

Această întinare și deteriorare duhovnicească o iau și o duc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Ieronim și, întâi de toate, mitropolitul schismatico-eretic Epifanie al Kievului, evident chemați de păstorul regiunii, Mitropolitul Ștefan de Filipi, Neapole și Thasos, provocând indignarea îndreptățită și sminteala părții sănătoase a turmei ortodoxe, care cere să fie anulate aceste manifestări, având susținere aghiorită și panelenă. Păstorii, în loc să păstorească turma, o expun la primejdii pe care ei înșiși le provoacă. Și, deoarece credincioșii rămân nepăstoriți, se păstoresc singuri ca oi cuvântătoare și se străduiesc în mod lăudabil să-i trezească pe păstori prin scrisori, proteste și semnături. Mai mult îi păstorește turma pe păstori, lucru desigur greu realizabil, dar cel puțin se salvează de uneltirile pastorale. Păstorii sunt nepăstoriți.

Ce aduc cu ei Patriarhul Bartolomeu și suita lui în locurile sfințite din Filipi, a primei Biserici creștine din Europa, pe care a întemeiat-o Apostolul Pavel, și în Thasos a celor șase Sfinți? Dacă m-aș fi apucat să compar cele spuse și făcute de vizitatori cu învățătura, ostenelile și mucenicia Apostolului Pavel, aș fi scris o carte întreagă. Urmașii de astăzi doar cu numele ai Apostolului Pavel nu au lăsat nimic vertical din cele pe care le-au predat Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. S-ar potrivi absolut pentru filipenii, kavalioții și thasioții de astăzi și în principal pentru conducerea lor duhovnicească ceea ce scrie Apostolul Pavel către galateni. Le scrie: „Mă minunez cât de repede ați trecut de la Evanghelia lui Hristos la o altă Evanghelie, urmând pe unii care denaturează Evanghelia. Dar, chiar dacă eu însumi sau un înger din cer vă propovăduiește altă Evanghelie, diferită de ceea ce v-am propovăduit, să ie anatema. Și consideră atât de primejdioasă această schimbare a învățăturii evanghelice, încât reia anatematizarea a doua oară[2].

a) Au dat ereziilor caracter bisericesc

Este nevoie de mult timp și spațiu pentru a prezenta această altă Evanghelie pe care o propovăduiesc astăzi cei cu panerezia ecumenismului cu fruntașul Patriarh Ecumenic. Vom menționa revelator cele mai importante inovații. Evanghelia și predania patristică condamnă ereziile și schismele și Biserica Ortodoxă a făcut aceasta de veacuri, cuprinzând în erezii și papismul și protestantismul. Pseudo-Sinodul din Colimbari, Creta (2016), cu care se fălește și se autoadmiră Patriarhul Bartolomeu, fiind de acord și Arhiepiscopul Ieronim, a numit și a făcut ereziile biserici[3]. Nici măcar o dată în textele pretinsului «Sfânt și Mare Sinod» nu există cuvântul erezie. Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească a Simbolului de credință nu mai este delimitată în granițele Bisericii Ortodoxe, ci cuprinde și ereziile. Cei care au primit botezul creștin, de oricine ar aparține, sunt membri ai Bisericii, potrivit teologiei baptismale a Mitropolitului Ioannis Ziziulas de Pergam. De aceea au anulat și anatemele pe care le citeam în Duminica Ortodoxiei împotriva ereticilor.

b) Vor să consolideze schisma ucraineană

Deși nădăjduiam că la Pseudo-Sinod va fi tămăduită schisma vechiului calendar, care împarte, dezbină și rănește până astăzi unitatea credincioșilor, provocată și aceasta de Fanar prin Patriarhul mason Meletie Metaxakis, a fost tăiată neașteptat dintre temele Sinodului și a rămas netămăduită ca să urmeze imediat după aceea schisma a doua mai rea, cea ucraineană, iarăși cu răspunderea Fanarului și a promotorului Patriarh Bartolomeu. Constantinopolul a intervenit, fără să aibă dreptul și competența canonică, în granițele altei jurisdicții bisericești, a săvârșit fapta grea canonică și nepermisă de a pătrunde într-un teritoriu străin, în teritoriul bisericesc al Bisericii Rusiei, a ignorat pe Mitropolitul canonic cuviincios Onufrie al Kievului și a acordat autocefalie Pseudo-Mitropolitului Epifanie Dumenko, schismatic condamnat de Biserica Rusiei și pentru mulți nehirotonit, cel pe care aduce cu sine Bartolomeu, pe care l-a invitat în Kavala și Thasos Mitropolitul Ștefan cel supus Patriarhului.

Nu ne vom lungi mult cu schisma ucraineană pentru că am scris o carte aparte[4], care este ascunsă bibliografic de trestiile patriarhale aranjate, precum și cartea excelentă a părintelui Anastasios Gotsopulos[5], care face un tablou istoric și canonic foarte precis despre cui aparține bisericește Ucraina, precum și despre proveniența schismaticilor lui Epifanie, care brusc apare drept Întâistătător al unei Biserici Locale, unde există alt Întâistătător pentru că astfel voia papa Răsăritului, Patriarhul Bartolomeu, care nu mai este «primul între egali» (primus inter pares) cu care trebuie să decidă sinodal potrivit tradiției evanghelice și patristice de veacuri, ci «primul fără egal» (primus sine paribus), după noua ecleziologie a Fanarului, după cum a exprimat-o Arhiepiscopul din Americii Elpidofor din Bursa (oraș turcesc, n.n.). El însuși a trecut și mai departe de papa în consolidarea primatului Patriarhului, pentru că, în timp ce papistașii îndreptățesc primatul sprijinindu-se pe faptul că este urmaș al lui Petru, primul dintre Apostoli, Elpidofor ridică primatul la Sfânta Treime, la monarhia Tatălui[6], lucru care i-a uimit chiar și pe papistași prin obrăznicia lui teologică.

c) Au lărgit schisma ucraineană. Din locală la devenit panortodoxă

Recunoașterea și înălțarea lui Epifanie necanonice ilicite, antisinodale și neortodoxe ca Întâistătător al Bisericii Ucrainei în loc să tămăduiască schisma, după cum socotea Patriarhul Bartolomeu, a întărit-o cu persecuțiile pe care le exercită Epifanie împotriva Bisericii canonice a lui Onufrie prin concursul conducătorilor statali[7]. Dar a și lărgit-o și lățit-o pentru că a făcut-o panortodoxă din locală. Deja Biserica Rusă a întrerupt comuniunea cu patru Biserici din paisprezece, care au recunoscut pe Epifanie, cu Constantinopol, Alexandria, Cipru, Grecia, care sunt, din păcate, toate grecofone. Ca să susțină pe Patriarhul grec, pe Patriarhul neamului, au căzut în erezia condamnată în 1872 a etnofiletismului și au devenit stâlpi ai schismei ucrainene din stâlpi ai ortodoxiei. De ce se plânge Patriarhul Alexandriei de intruziunea Moscovei în Africa, de vreme ce el însuși a îndreptățit intruziunea Constantinopolului în Ucraina și a recunoscut pe Epifanie în ciuda jurămintelor cu lacrimi și a asigurărilor de iubire pe care le făcuse puțin înainte către Onufrie? Totuși majoritatea covârșitoare a ortodocșilor ca populație și ca număr de Biserici, nu au recunoscut pe Epifanie și se întreabă în final cum să fie reglementată noua schismă pe care a provocat-o Fanarul la instigarea americanilor pe motive geopolitice. Nici una din cele zece Biserici Ortodoxe nu va chema pe schismaticul Epifanie Întâistătător de Biserică la rugăciunile și la slujbele în comun, nici Antiohia, nici Ierusalimul, nici Rusia, nici Serbia, nici România, nici Bulgaria, nici Georgia, nici Polonia, nici Albania lui Anastasie, care a scăpat de etnofiletismul celorlalți grecofoni, nici Cehia și Slovacia. Și desigur că nici nu vor trimite nici un reprezentant la manifestările festive din Kavala și Thasos ca să slujească împreună cu Epifanie. Acesta este și motivul pentru care nu au fost chemați reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe. Dacă Filipi voia cu adevărat să cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, a căror adunare este prăznuită pentru prima dată, după cum scrie în program, de ce nu au chemat reprezentanți cel puțin dintre Bisericile Ortodoxe vecine, Serbia, Bulgaria, România, Albania, ci numai pe schismaticul Epifanie din îndepărtata Ucraină? Pentru că a cunoscut că pur și simplu nu vor veni dacă participă Epifanie, deoarece nu-i cinstește, ci-i necinstește pe Sfinți prin participarea schismaticilor.

d) Pentru care motive a fost chemat schismaticul Epifanie în Kavala și Thasos

Și oare de ce a fost chemat Epifanie la aceste manifestări festive, și nu alți reprezentanți ortodocși? Deja am expus primul motiv, care ar fi trebuit să fie valabil și pentru Mitropolitul de Filipi. Pentru că pur și simplu ceilalți ortodocși ar respinge în față chemarea deoarece comuniunea cu schismaticii și excomunicații îl face, potrivit sfintelor canoane, excomunicat și pe cel care are comuniune cu schismaticii. Nu știe asta Patriarhul, Arhiepiscopul și Mitropolitul local? Desigur că știu, dar nu mai iau în calcul sfintele canoane, care au fost valabile, potrivit lor, în alte epoci, după cum socotește din primii săi ani de arhierie Patriarhul Bartolomeu și după cum se străduiește de ceva ani să ne convingă «Academia de Studii Teologice» din Sfânta Mitropolie a Dimitriadei, iubită de Patriarh și de Arhiepiscop, prin dezvoltarea «teologiei post-patristice» hulitoare. Al doilea motiv constă în faptul că împlinesc o misiune stabilită de dinainte, pe care nu știm din ce motive s-au legat să o ducă la final, uitând că mai presus de toate este Dumnezeu cel atoatevăzător, Care zdrobește pe cei puternici cu braț puternic. Cu îndrumarea mai concludentă a Ministerului de Externe al Americii[8], acești noi cruciați ai Occidentului plănuiesc și împlinesc nu numai desprinderea politică a Ucrainei de Rusia, ci și pe cea bisericească pentru ca Biserica puternică a Rusiei să fie slăbită prin autocefalia ucrainenilor de sub Epifanie, lucru care slujește și Fanarului, care înfruntă rău și fără motiv antagonic Moscova, fiind influențat de calomniile apusene, care urmăresc în final prin dezbinări și schisme dintre ortodocși să slăbească Ortodoxia, adică adevărata Biserică a lui Hristos, care constituie singurul scop al Satanei și al organelor lui. Deci, deoarece ai noștri au acceptat acest plan occidental, care nu merge cum au vrut pentru că majoritatea zdrobitoare a Bisericilor Locale autocefale, zece din paisprezece, după cum am menționat mai sus, nu au recunoscut pe Epifanie, caută să găsească prilejuri să evidențieze și să legalizeze schisma ucraineană și un astfel de prilej l-au plăsmuit și pregătit prin manifestările din Kavala și Thasos, ca liderii politici neinformați și indiferenți față de cele bisericești și poporul neinstruit, sub pretextul cinstirii Sfinților din Thasos, să-l cinstească pe schismaticul «Mitropolit» Epifanie al Kievului, excomunicat pentru aproape toți ortodocșii. Și al treilea motiv, la fel de important, care l-a îmboldit pe Patriarhul Bartolomeu spre crearea și promovarea «autocefalului» Epifanie este aplicarea și acceptarea în practică nu a primatului de onoare, pe care toți îl recunosc, ci al primatului inacceptabil de putere, după modelul papal, pe baza căruia și contrar sfintelor canoane și tradiției sinodale neîntrerupte, nu poate intervină ca un monarh absolut în afara granițelor jurisdicției lui în jurisdicții străine și ale altora, ca să restabilească pe schismaticii pe care i-au condamnat alții și să repartizeze autocefalii în mod arbitrar și tiranic. Cunosc acestea conducătorii noștri politici și președintele Republicii, care vor încadra manifestările festive nu ca să-i cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, ci pe schismaticul Epifanie, rod al acțiunilor antisinodale, monarhice, dictatoriale ale Patriarhului Bartolomeu? Regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe, întemeiat de la Dumnezeu, a completat regimul democratic al străvechii Atene.

e) Acceptarea vădită și izbitoare a altei Evanghelii. Anulează pe Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc

Acceptarea cea mai izbitoare și foarte nimerită a altei Evanghelii, pe care o vom dezvolta mai pe larg într-un viitor articol, este abordarea tăcută și resemnată din partea celor doi Întâistătători, Bartolomeu și Ieronim, ceea ce înseamnă concesie, a lucrurilor nemaiauzite și hulitoare pe care le-au spus și le-au săvârșit doi colaboratori ai lor apropiați despre homosexualitate, păcatul extrem și cel mai degradant după Sfânta Scriptură și Părinții Bisericii.  Ne referim la Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, care a trâmbițat festiv căsătoria a doi homosexuali, „familia a doi bărbați lumești, pe ai căror copii înfiați de la o mamă surogat i-a botezat în Sfânta Mitropolie de Vulas și Vuliagmeni, ca să ne aducă din America «civilizată» în Grecia subdezvoltată gunoaiele duhovnicești pe care papistașii și protestanții nu doar că nu le-au curățat, ci le-au și băgat în curtea lor. Nu ignorăm faptul că aceasta se petrece acum și în curtea noastră. Patriarhul Bartolomeu nu numai că nu a făcut un tribunal sinodal, cum ar fi trebuit să fi făcut sau cel puțin să ceară explicații și iertare din partea lui Elpidofor, ci l-a admirat ca membru al suitei patriarhale la conslujirea patriarhală din Sfânta Mănăstire istorică a Maicii Domnului Sumela, pe  15 august, în Pontul martiric de neuitat. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru cele făptuite de colaboratorul apropiat al Arhiepiscopului Ieronim, Mitropolitul Gavriil de Nea Ionia, care au provocat o mulțime de proteste și reacții, parte din care le-am publicat în penultimul număr din «Theodromia»[9].

[…]

Deoarece este vorba despre Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc în Kavala, deși îi anulează învățătura sau nu o apără, vom prezenta numai cele pe care le spune în primul capitol din epistola Către Romani ca să arate limpede printre altele și faptul că într-adevăr Întâistătătorii aduc cu ei în Kavala o altă Evanghelie. Întemeietorul Bisericii din Filipi, cerescul Apostol, apreciază că propagarea homosexualității printre idolatri se datorează faptului că, deși susțineau că sunt înțelepți, s-au întunecat și au devenit fără de minte. Pentru că, în timp ce Dumnezeu Și-a făcut simțită prezența și era cunoscut din minunile creației, ei au schimbat slava lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor morți, a păsărilor, patrupedelor și târâtoarelor. De aceea a și permis Dumnezeu să fie robiți de poftele lor și de patimile necurate ca să-și necinstească prin ele trupurile. Femeile au înlocuit legătura naturală cu cea împotriva firii. Același lucru și bărbații, au lăsat legătura naturală cu femeia și s-au aprins de o patimă violentă unul față de altul. Bărbați cu bărbați săvârșesc necuviința și astfel, din cauza acestei amăgiri, primesc răsplata potrivită, necinstindu-și trupurile lor: «De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor inimilor lor spre necurăție ca să-și necinstească trupurile între ei. Unii au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna și au venerat și au slujit zidirii în locul Ziditorului, Care este binecuvântat în veci, amin. De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor de necinste, căci femeile au schimbat trebuința firească în cea peste fire, la fel și bărbații, lăsând trebuința firească a părții femeiești, s-au aprins de poftele lor între ei, bărbat cu bărbat săvârșind necuviința și primindu-și răsplata cuvenită în ei pentru amăgirea lor» (Rom. 1, 18-27).

Epilog

Printre cei șase Sfinți din Thasos este cuprins și Sfântul Nou Mucenic Ioan, care a mucenicit în Constantinopol pe 20 decembrie în anul 1652. Provenea din Maries, Thasos. A mers în Cetate în vârstă de paisprezece ani ca să învețe croitoria la un meșteșugar creștin și a primit mucenicia anul următor, tânăr copil, în vârstă de cincisprezece ani. De ce a mucenicit și și-a dat viața la o vârstă așa de tânără? Pentru că a refuzat să devină musulman, deoarece credea drept și astfel credem toți drept că numai Hristos mântuiește, în timp ce în celelalte religii, erezii și schisme nu există mântuire. Acum au schimbat și această Evanghelie. A schimbat-o Patriarhul Atenagora, a validat-o Patriarhul Bartolomeu în multe cazuri, împărțind «sfântul­­­­» Coran ca dar și recomandând copiilor evrei să rămână în credința lor pentru că chipurile cele trei religii monoteiste, creștinismul, iudaismul și islamul credem în Același Dumnezeu. A pregătit mai ales în anul 2000 Patriarhia Ecumenică pentru începerea mileniului trei ca o perioadă de pan-religie, ecumenism inter-creștin și inter-religios, un timbru pe cheltuiala statului grec pe care sunt înfățișați șezând în jurul unei mese, după modelul Sfintei Treimi la găzduirea lui Avraam, un cleric creștin, un evreu și un hoge musulman, având în mâini cele trei cărți «sfinte», Biblia ebraică, Evanghelia creștină și Coranul, pe care le etalează la el pe masă inspiratorul timbrului de hulire a Treimii[10].

Prin urmare, au fost fără de minte și fanatici toți Sfinții Noi Mucenici, care s-au exprimat de cele mai multe ori foarte depreciator față de Mohamed și învățătura lui pentru că credeau că numai Hristos mântuiește? Ne-a amintit toate acestea pentru că sunt fără de minte cei care cred în exclusivitatea mântuirii prin Hristos și iarăși Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, continuator al noii teologii a noului Fanar, care nu are nici o legătură cu Marea cu adevărat Biserică a Constantinopolului, care a mărit Ortodoxia până în secolul al XIX-lea. A zis Elpidofor: «Cnd înalți o religie peste toate celelalte, este ca și cum ai decide că există numai o cărare care conduce spre vârful muntelui. Dar adevărul este că nu poți să vezi miile de cărări care conduc în aceeași direcție pentru că te înconjori de stânci de prejudecată care îți împiedică vederea»…!!![11]

Cum să nu pună cineva multe semne de mirare când citește această poziție a unui creștin și mai ales ierarh «ortodox»? Minte Hristos, Care învață că El Singur este lumina lumii, adevărul și viața[12], «lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume», după Evanghelistul Ioan (1, 9)? Minte Biserica atunci când cântă la fiecare Liturghie: «am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne»? Au avut preconcepții cei doi Apostoli iudei, Petru și Ioan, printr-o vedere duhovnicească problematică când, în fața liderilor care îi prigoneau, de o altă religie, iudaică, când au răspuns cu îndrăzneală că nu există alte cărări care conduc la Adevăr și la mântuire decât numai calea lui Hristos? «Și nu este mântuirea în altcineva; căci nu este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4, 12). Să recitească minunata cuvântare a Întâiului Mucenic Ștefan, al cărui nume îl poartă Mitropolitul de Filipi, toți cei ce țin la ecumenismul inter-religios ca să perceapă faptul că Sfântul Ștefan a fost omorât cu pietre pentru că nu a urmat cărarea iudaismului și a mustrat cu minunată cutezanță preoțimea iudaică, la fel ca și toți Sfinții Mucenici și Noi Mucenici ai Bisericii și tot corul Sfinților și, printre alții, și cei șase Sfinți din Thasos și, înainte de toate, Apostolul Pavel, pe care chipurile îi cinstește Sfânta Mitropolie de Filipi prin prezența Patriarhului Bartolomeu, ocrotitorul și patronul Arhiepiscopului Elpidofor și al schismaticului Epifanie, precum și prin prezența Arhiepiscopului Ieronim, ocrotitorul și patronul Mitropolitului Gavriile de N. Ionia.

Totuși, chiar dacă va permite Dumnezeu să aibă loc sărbătorile antiortodoxe, cu prezențe ecumeniste, neoidolatre, schismatice, inter-religioase și de alt fel, bogăția Apostolului Pavel și a celor șase Sfinți din Thasos va rămâne neatinsă. Pe noi toți, care reacționăm, următori ai Sfinților Părinți, ne definește absolut versul din sinaxarul scurt al Noului Mucenic Ioan din Thasos:

Devine solemn acum Thasosul, patria dragă, îmbogățindu-se cu un mucenic; o, bogăție străină![13]

Manifestările festive nu îmbogățesc nici Kavala, nici Thasosul pentru că sunt opuse vieții și învățăturii Apostolului Pavel, celor șase Sfinți din Thasos, dar și tuturor Sfinților. Au fost organizate cu pretext pentru a promova pe Mitropolitul schismatic Epifanie, pe care nu-l recunoaște majoritatea covârșitoare a ortodocșilor, ca să pregătească prin el și prin uniții din Ucraina unirea noastră cu papa. Trebuie să-l vedem ca să ne obișnuim cu el.


[1] Vezi de ex.: Protoprezbiter Teodor Zisis, Ortodoxie și Ecologie, Θεσσαλονίκη 1994, Σειρά «Καιρός». Același lucru și în cartea noastră, Capete morale, Θεσσαλονίκη 20142, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον», pag. 25-37. În aceeași carte studiile noastre: «Răul natural și moral în legătură cu problema ecologică», pag. 13-23 și «Oligarhia simplă. Răspuns grec-ortodox la criza socială și ecologică», pag. 39-57.

[2] Gal. 1, 6-9: „Mă minunez că așa degrab ați trecut de la Cel Care v-a chemat pe voi prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie, care nu este alta decât că sunt unii care vă tulbură și vor să răstălmăcească Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă eu sau înger din cer vă bine-vestește altceva decât v-am bine-vestit, să fie anatema. După cum v-am zis înainte, vă spun iarăși: dacă vă bine-vestește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema”.

[3] Despre mulțimea reacțiilor și a problemelor pe care le-a provocat Pseudo-Sinodul am publicat o mulțime de studii ale clericilor, monahilor și mirenilor în două numere duble ale periodicului Theodromia din 1-2 (ianuarie-iunie 2016), p. 1-352 și 3-4 (iulie-decembrie 2016), p. 353-704. Studiile noastre corespondente le-am publicat în cărțile: Sfântul și Marele Sinod. Trebuie să nădăjduim sau să deznădăjduim?, Tesalonic, 2016, Editura «Τό Παλίμψηστον», și După «sinodul» din Creta. Întreruperea pomenirii și prigonirea mea judiciară, Tesalonic 2017, Editura «Τό Παλίμψηστον».

[4] Πρωτοπρεσβύτερος Θόδωρος Ζήσης, Τό Οὐκρανικό Αὐτοκέφαλο. Ἀντικανονική καί διαιρετική εἰσπήδηση τῆς Κωνσταντινούπολης, Θεσσαλονίκη 2018, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον». A fost tradusă în rusește și bulgărește (și urmează să fie publicată și în românește).

[5] Πρωτοπρεσβύτερος Αναστάσιος Γκοτσόπουλος, Οὐκρανικό Αὐτοκέφαλο. Συμβολή στόν Διάλογο, Θεσσαλονίκη 2019, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον».

[6] Vezi mai mult la: Μοναχός Σεραφείμ Ζήσης, «Ἡ ἐνδοτριακή μοναρχία τοῦ Πατρός καί ὁ καινοφανής μονάρχης τῆς φαναριωτικῆς ἐκκλησιολογίας», Θεοδρομία 21 (2019) 313-368. În acest număr dublu sunt publicate referatele Simpozionului care a avut loc la Tesalonic (sâmbătă, 22 iunie 2019) cu tema generală «Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului».

[7] Πρωθιερέας Ολεχ Τοτσίνσκυ, «Ἡ δίωξη τῆς Οὐκρανικῆς Ὀρθόδοξης Ἐκκλησίας μετά τήν ἐκχώρηση τοῦ “Τόμου Αὐτοκεφαλίας” στούς σχισματικούς», Θεοδρομία 21(2019), 220-228.

[8] Vezi: Haralambos Minaoglu, «Fanarul ca pion al politicii americane: Consecințe geopolitice ale schismei ucrainene», Referat la Simpozionul de la nota 8, Θεοδρομία 21 (2019) 369-377. În același număr al nostru este textul nostru mic (p. 165-167) cu titlul: «Δυτικοί Σταυροφόροι ἐναντίον τῆς Ὀρθόδοξης Ρωσίας. Μέ συμμάχους Ὀρθοδόξους». Un text mai nou și mai extins ne-a fost publicat recent pe internet cu titlul: «„Cruciații” occidentali împotriva Rusiei ortodoxe. Aceiași au dizolvat și Bizanțul ortodox. Scopul este Biserica Ortodoxă» și în Θεοδρομία 24 (2022) 5-17. A se vedea, de asemenea: Monahul Serafim Zisis, «Patriarhul Atenagora I, politica SUA și Ucraina de astăzi», Θεοδρομία 20 (2018) 454-499. De asemenea:Pavel Serafim, Patriarhia Ecumenică în vâltoarea războiului rece. Alegerea Patriarhului Atenagora (1948), Editura Μπαρμπουνάκη, Θεσσαλονίκη 2017.

[9] Θεοδρομία 24 (2022) 39-66.

[10] A se vedea mai multe la: Protoprezbiter Teodor Zisis, Întâlniri inter-religioase. Tăgăduirea Evangheliei și atacarea Sfinților Mucenici, Θεσσαλονίκη 2003, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον».

[11] A se vedea paginile de internet ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ (26-7-2022) și ΑΚΤΙΝΕΣ (28-7-2022).

[12] In. 8, 12: «Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții». In. 14, 6: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine».

[13] A se vedea Sinaxarul Noilor Mucenici, Ἐκδόσεις «Ὀρθόδοξος Κυψέλη», Θεσσαλονίκη 1989, p. 193-194 șiCuv. Nicodim Aghioritul, Noul Martirologiu, Editura Οἶκος «Ἀστήρ», Ἀλ. καί Ε. Παπαδημητρίου, Ἀθῆναι 1961, p. 71-72.

Translate page >>
2
0
Scrie-ne, vrem să ştim părerea ta!x