Una dintre năzuinţele principale ale blogului nostru este promovarea sindicalismului în rândul creştinilor ortodocşi. Alături de civism şi de clericalism, sindicalismul reprezintă unul dintre cei trei piloni ai unui sistem de filosofie socială (pompos termen, dar totuşi sugestiv) pe care îndrăznim să-l propunem cititorilor, iar în subsidiar Bisericii şi societăţii.
Însă niciunul dintre cei trei termeni, sub umbrela cărora ne-am gândit activitatea, nu se bucură de simpatie, noţiunile respective fiind mai mult sau mai puţin compromise, neînţelese sau, uneori pe bună dreptate, ignorate de creştinii ortodocşi. Este aşadar un demers cu atât mai dificil să promovăm o anumită specie de sindicalism, câtă vreme noţiunea generală este vehiculată în mod impropriu iar activitatea socială concretă presupusă de sindicalism este privită cu antipatie.
Dacă mai adăugăm şi faptul că sindicalismul reprezintă un palier ideologic distinct pentru curentele politice de stânga şi mai ales al celor de extremă stânga, definitoriu ateiste şi anticlericaliste, străduinţa noastră apare a fi cu totul lipsită de speranţă.
Totuşi, stăruim în privinţa acestor idei pe care le-am verificat în viaţa reală, despre a căror eficienţă, viabilitate şi, mai cu seamă, caracter scalabil dăm mărturie fără înconjur şi pentru care alegem să milităm deschis în continuare.
Prin sindicalism noi înţelegem activitatea de susţinere şi promovare a intereselor profesionale, economice şi social-culturale ale salariaţilor care s-au organizat legal în formă sindicală. În rândul intereselor social-culturale legea şi jurisprudenţa fac vorbire şi despre libertatea de conştiinţă sau despre drepturile asociate profesării convingerilor religioase.
Sindicatul este o formă de asociere recunoscută şi protejată de lege, constituită în scopul menţionat mai sus. Spre deosebire de ONG-uri, sindicatele sunt, prin puterea legii şi prin statut, nu doar învestite cu legitimitatea negocierii şi reprezentării interselor membrilor săi ci, mai ales, li se recunoaşte dreptul de împotrivire faţă de măsurile care contestă sau încalcă drepturile individuale sau colective ale membrilor. Dacă ONG-urile mizează pe o intervenţie din exteriorul activităţilor profesionale, sindicatele (şi parţial asociaţiile profesionale aferente), au legitimitate directă, sunt parteneri sociali direct interesaţi care acţionează în interiorul profesiilor sau serviciilor prestate către public.
Deşi evoluţia legislaţiei, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional, ne este profund defavorabilă, în continuare, activitatea sindicală are vocaţia de a deveni foarte rapid extrem de dureroasă pentru puternicii zilei, fie că vorbim de organizaţii statale sau nestatale (organizaţii multinaţionale).
În articole anterioare am făcut vorbire şi am descris succint activitatea de union-busting (luptă contra-sindicală) despre care arătam că este o industrie complexă, o întrepătrundere de iniţiative de management, de psihologie organizaţională, de precedurizare şi juridicizare, al căror scop colateral este şi cel de a inhiba organizarea sindicală.
Subiectul lipseşte cu desăvârşire din atenţia publică deşi, după cum am arătat anterior, vorbim despre o industrie de consultanţă în valoare de miliarde de dolari, cu firme de „consultanţă de management resurse umane” cu adevărat prolifice, al căror profit este invers proporţional cu activitatea de asociere sindicală în cadrul firmelor/multinaţionalelor consiliate.
Fără a avea pretenţia că putem suplini sau combate în vreun fel acest tip de blocaj mediatic generalizat, pentru cititorii noştri care cunosc limba engleză, facem trimitere la unele articole recente care descriu eforturile Google de a combate organizarea sindicală (aici, aici şi aici), precum şi la un alt articol din care aflăm despre condamnarea la închisoare pentru 18 luni a unui director de la Samsung acuzat de activitate anti-sindicală nelegală. Recent am făcut trimitere la manuale şi proceduri anti-sindicale dezvoltate de Amazon.
Eforturile acestor companii care sunt vârful curentului tehnologic actual, riscurile şi cheltuielile ameţitoare pe care şi le asumă pentru a combate iniţiativele sindicale, dau vorbire de la sine despre vocaţia sindicalismului de a reprezenta un instrument extrem de eficient pentru apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor celor (aparent!) fără putere.
Contextul social-economic din România, capitularea definitivă şi incontestabilă în faţa capitalului străin, obligă pe cei care încă simt româneşte să reconsidere valoarea implicării în acţiuni de constituire sau de sprijin sindical. În egală măsură, sindicalismul românesc trebuie recuperat din mâinile celor care au ales să îşi însuşească în nume propriu această modalitate legitimă de participare la viaţa cetăţii. Dacă resursele şi capitalul au trecut deja de multă vreme sub control străin, prin firea lucrurilor, forţa de muncă rămâne preponderent românească. Plaja drepturilor şi intereselor ce pot fi apărate şi promovate prin sindicalism este, în mod ideal, nelimitată.
Din păcate, orientarea preponderent spre dreapta a intelectualilor creştini apropiaţi de Biserică face ca sindicalismul să fie privit cu extremă circumspecţie, iar demersurile noastre să fie privite ca o bizarerie complet inoportună. Însă valoarea practică a sindicalismului, împreună cu ideile de civism ortodox şi de clericalism asupra cărora vom reveni, pledează de la sine pentru o reconsiderare în tihnă, în liniştea propriului for deliberatoriu, cu privire la modalitatea concretă în care creştinii ortodocşi aleg să participe la viaţa publică.
În contextul în care Biserica şi-a păstrat şi reiterat în anii recenţi distanţa de zona activismului politic (în mod justificat, am zice), pariul pe care îl susţinem este acela că reconsiderarea (binecuvântarea) implicării mirenilor în activităţi de natură sindicală are vocaţia să reprezinte pentru naţiunea română ceea ce a reprezentat liturghisirea în limba română pentru fibra naţională românească. Recunoaştem că aceasta este o opinie îndrăzneaţă, greu de primit, promovat, dezbătut, însuşit în contextul social şi politic actual, dar pentru care dăm mărturie orişicum.
Îndemnăm aşadar pe cititorii noştri, acum la final de an şi la un moment firesc de bilanţ personal, către o reflecţie sinceră despre această sugestie a noastră, cu menţiunea că în perioada următoare vom completa acest articol cu o prezentare succintă a modalităţii concrete în care am ales să verificăm susţinerile noastre privitor la viabilitatea şi, mai ales, privitor la caracterul scalabil al activităţii sindicale.
Prin caracter scalabil, în cazul nostru, avem în vedere însuşirea unei acţiuni sau activităţi de a obţine rezultate corespondente, fie că este aplicată la o scară de zeci/sute de persoane sau că este aplicată la una de zeci sau sute de mii de persoane (mutatis mutandis).
Deşi nu reprezintă un panaceu ori o soluţie civică absolută pentru neajunsurile zilelor noastre, considerăm cu tărie că suntem datori măcar să luăm în calcul această cale de acţiune, reacţie, re-organizare. Considerăm că pasivitatea creştinilor ortodocşi şi lipsa de implicare în viaţa publică, socială sau profesională, sunt printre cauzele decredibilizării şi marginalizării noastre. Discuţia este în mod cert una mai largă şi mai nuanţată dar nădăjduim să fim motiv şi împrejurare de gândire şi judecare sincere.
E posibil să apară o mare sminteală cu Recensământul din 2021. Îmi amintesc ce a fost în 2011.
http://e-consultare.gov.ro/w/proiect-de-ordonanta-de-urgenta-privind-organizarea-si-desfasurarea-recensamantului-populatiei-si-locuintelor-din-romania-in-anul-2021/
Am citit proiectul de oug și nu am găsit nimic care să mă inflameze, dar sunt și multe lucruri care vor fi foarte greu de digerat pt cei circumspecți.
Sunt de acord cu infiintarea acestui fel de sindicat! Astept mai multe detalii si sunt de acord sa cotizez! Se deschide,astfel,poisibilitatea de a lupta legal si a obtine,cu decenta, realizari multiple pe toate planurile ! Mult succes demersului si infiintarii legale!
Doamnă Tatiana, îmi pare rău că vă răspund cu o aşa de mare întârziere! Am avut motive întemeiate, vă rog să mă iertaţi!
Îmi dau seama în urma comentariului dvs că e nevoie de mult mai multe precizări decât cele despre care am făcut vorbire până acum.
Nu propunem înfiinţarea unui „sindicat ortodox” pe modelul ONG-urilor ortodoxe. El s-ar putea face, dar eu unul am mari dubii că ne-ar folosi cu adevărat aşa ceva. Nu putem lua, pur şi simplu, o icoană în braţe şi să ne proclamăm sindicalişti ortodocşi! Nu avem nevoie de o altă formă vopsită ortodox ci avem nevoie de ortodoxie care să umple o formă civică, o formă de asociere a salariaţilor.
Ceea ce propun este ca fiecare dintre credincioşii ortodocşi care sunt angajaţi în viaţa duhovnicească să ceară binecuvântare de la duhovnic pentru a se implica în acţiuni sindicaliste la locul de muncă. Nu am în vedere „lupta şi realizările multiple pe toate planurile” ci prelungirea vieţuirii creştine şi spre locul de muncă, spre colectivul din care facem parte, spre instituţia al cărui angajat suntem şi spre serviciul pe care îl prestăm.
O formă concretă pentru realizarea acestui deziderat o reprezintă sindicalismul. Ar fi nevoie ca acel creştin să înceapă cu deservirea colectivului, cu slujirea sinceră şi jertfitoare a aproapelui. Învăţarea procedurilor sindicaliste, a drepturilor şi obligaţiilor de dreptul muncii, a rostului profesiei, a evoluţiei profesiei, ar dura între 2 şi 4 ani, dar sunt nişte deprinderi pe care le veţi folosi în întreaga dvs activitate. Vă vor folosi cu mult mai mult decât majoritatea lucrurilor învăţate în liceu/facultate!
Se începe de foarte jos, de la a ieşi din zona de confort şi de a deveni persoană de sacrificiu. Activitatea propriu-zisă, sindicalismul concret despre care vorbesc, are drept obiectiv principal încheierea unui Contract Colectiv de Muncă. După ce/dacă veţi înregistra acest contract la ITM puteţi avea în vedere obiective mai înalte, care să vizeze evoluţia profesiei dvs. Până atunci însă trebuie ca sindicatul să obţină reprezentativitate legală, să vă înregistraţi la Judecătorie, să iniţiaţi şi să negociaţi un CCM.
Dar să ştiţi că partea cu adevărat grea este cea de început, cam un an şi jumătate – doi, când trebuie să vă convingeţi colegii şi trebuie să răspundeţi următoarelor: Da de ce ne trebuie nouă sindicat? Tocmai tu te-ai găsit/trezit să faci sindicat? De ce vrei să tulburi apele degeaba? Ce crezi că o să obţii cu sindicatul? Vezi, dacă ne-a trebuit sindicat, acum tragem ponoasele!
Pe de altă parte, pentru familie, prieteni, trebuie să ştiţi să răspundeţi următoarelor: De ce nu vrei să stai în banca ta şi să-ţi vezi de ale tale? De ce munceşti pentru alţii? Nu vezi că eşti luat de prost şi se profită de tine? Vezi, dacă ţi-a trebuit sindicat, acum trage ponoasele!
Am scris puţin în glumă cele de mai sus pentru că este nevoie de inimă uşoară şi de un pic de simţ al umorului ca să depăşiţi această perioadă de început. Veţi vedea că partea birocratic-procedurală se învaţă foarte repede, veţi şti ce semnături să strângeţi, ce tabele să faceţi, dacă vă veţi afilia unui sindicat, federaţii, veţi primi ajutor, sfaturi şi consultanţă. Dar lucrul cu oamenii, mai ales cu oamenii de lângă noi, este extrem de dificil şi va reprezenta cu adevărat testul duhovniciei noastre.
Nici partea acesta de uzură profesional-sindicală, nici partea de evoluţie a profesiei nu presupun mai multă tenacitate, competenţă sau un simţ de prevedere mai mare decât cel pe care o mamă le are pentru copilul ei. Dacă avem inimă de mamă faţă de aproapele şi bună intenţie, vom şti ce să facem şi la cine să apelăm pentru a duce la bun sfârşit obiectivele pe care ni le propunem. Cu siguranţă acestea se vor schimba, redefini, reinventa în timp. Pe hârtie, înşirate, par lucruri dificile, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrurile acestea se învaţă şi se poartă cu uşurinţă.
Va exista tulburare şi, cu certitudine, vor exista reacţii (foarte!) negative, dar trebuie să avem răbdare. Trebuie început cu discuţii şi tatonări cu colegii, trebuie să vă căutaţi măcar încă o persoană care să vă fie alături. Dacă există deja sindicat sau reprezentanţi ai salariaţilor, adăugaţi-vă acestora. Chiar dacă la început nu veţi găsi chestiuni pe care să le cereţi, să le discutaţi, drepturi de revendicat, în timp acestea vă vor deveni evidente dacă va exista o preocupare constantă pentru colectivul dvs. Atunci când se va ajunge la conflict, evitaţi să rupeţi orice legătură şi să declaraţi tabăra opusă ca fiind rea, opresoare etc. Miza va fi mereu constituită de chestiunile care ţin de demnitate, nu de cele materiale, pentru că oricine este pus în dificultate e de acord „să le mai dea 100 de lei”.
Nu este deloc suficient „să punem gândul bun înainte” ci trebuie să lucraţi cu înverşunare pentru a da loc conducerii/patronatului să fie buni, generoşi etc. Trebuie să vă asumaţi cu încăpăţânare o stare de orbire faţă de răul celor din jur, aceasta este o chestiune esenţială. Trebuie refuzat din start să primiţi cuvânt rău despre cineva chiar şi când este vorba despre lucruri evidente. Nu mă refer la lipsă de prevedere ci să nu lăsaţi loc răului să vă tulbure în niciun fel. Chiar şi atunci când, în mod repetat, se vor sfida eforturile dvs! Aceasta este cu adevărat partea cea mai importantă din sindicalismul pe care îl propunem, această perseverenţă pentru munca în zadar.
Să nu vă asumaţi rolul de lider sau funcţii formale, decât dacă este absolut necesar. Căutaţi să vă cunoaşteţi colegii în profunzime, căutând darurile şi harismele fiecăruia. Fiţi convinsă că atunci când se va ajunge la conflict şi la retorsiune, liderul de facto iese natural în relief, nu e nevoie de asumări premature.
______________________________________________
După cum este evident, sindicalismul pe care îl propunem este o activitate individuală îndreptată către colectivitate. Nu este o construcţie ierarhică de sus în jos deşi, veţi vedea, veţi ajunge la integrarea într-o ierarhie sindicală în mod natural. Chiar dacă toate demersurile dvs vor rămâne fără rezultat, dvs personal veţi fi câştigată atât duhovniceşte cât şi dpdv uman, social, profesional. Cu siguranţă însă nu este deloc suficientă doar o contribuţie bănească pe care să o viraţi într-un cont ci trebuie că toate aceste demersuri să înainteze în paralel cu viaţa duhovnicească. De aceea e atât de important clericalismul, adică implicarea preotului, a părintelui duhovnic în societate, prin intermediul ucenicilor săi. Nu trebuie duhovnicul să verifice procedurile sindicale, fiecare petiţie în parte, nu vorbim despre ascultarea.. monahală, la literă, ci despre o foarte mare autonomie a ucenicului care activează în lume, care totuşi să se verifice constant şi să răspundă iniţiativelor părintelui său duhovnic. Din nou, fac trimitere la această lecţie istorică a Sfântului Ierarh Nifon şi a Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Despre clericalism va trebui, la un moment dat, să scriu/scriem pe larg, aşa încât să ne putem lămuri pe îndelete prin comentarii şi contribuţiile celor care citesc blogul nostru.
Este absolut necesar ca ideea de sindicalism să fie promovată în Biserică pentru ca astfel de iniţiative individuale să nu fie pornite pe un loc sterp. Îndemn să fie căutate materiale despre sindicalism, să fie citite legea dialogului social, codul muncii. Nu tocite, nu învăţate, ci mai degrabă lecturate, discutate cu colegii, familia prietenii. Deşi pare că e nevoie de un anumit număr de adeziuni, de o masă critică, de fapt nu este cazul. Este nevoie de credinţa şi nădejde pentru că efectele sindicale se produc în mod exponenţial. Şi spre bine dar, din păcate, şi spre rău.
Nu pledez pentru mine în acest comentariu, nu caut ale mele, ci scriu despre ceea ce cunosc bine, ceea ce am verificat şi obţinut în viaţa reală, lucruri pentru care dau mărturie cu toată convingerea. Îndemn pe oricine să reflecteze, să cerceteze şi mai ales, să nu se descurajeze, pentru că nimic nu este într-atât de greu precum pare la început, iar partea nevăzută decide totul. Am avea mare, mare nevoie ca Biserica să fie într-adevăr vie, preoţii să fie într-adevăr atenţi şi implicaţi în viaţa păstoriţilor şi în viaţa cetăţii, credincioşii să fie angajaţi în vieţuirea creştină şi la biserică, şi acasă, şi la serviciu. Iarăşi, arăt că nu am în vedere o masă critică numerică, nici una neapărat calitativă, ci doar mai mulţi lucrători.. Cred că Biserica are vocaţia şi putinţa de a transforma şi ţara şi naţiunea şi pe ea însăşi, în doar câţiva, puţini, ani. Dar mulţumim Domnului pentru toate!