Deși primirea Papei și cinstirea Sinodului I Ecumenic (325) s-au dorit a se ține în luna mai, evenimentele s-au derulat cu întârziere, zilele trecute, spre indignarea ortodocșilor drept-slăvitori și treji. A fost o reînnoire a trădării de credință ca acum 60 de ani, când Patriarhul de atunci Atenagora a primit pe Papa Paul al VI-lea pentru a ridica reciproc anatemele. Sperăm că ecoul este mai slab, dar nu de ignorat.
Participanți
Ca joc important de culise, este de notat că la venirea Papei o absență importantă a fost cea a Patriarhului Ierusalimului. Patriarhul Teofil nu a onorat cu prezența invitația făcută acum o lună în termeni imperativi: „Este de neimaginat ca urmașul lui Iacov, fratele Domnului, să fie absent” de la „responsabilitatea istorică” a „unirii tuturor”. Scopul de a aduce laolaltă pe conducătorii celor 5 Patriarhii străvechi (Pentarhia de odihioară), Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalimul, nu a fost atins. Din fericire, a venit doar Patriarhul Teodor al Alexandriei și din nefericire celelalte două Biserici importante au trimis totuși delegați.
În fapt, vechea Pentarhie este compusă astăzi din Biserici ce și-au pierdut fie chiar credința dreaptă (Roma), fie impozanța dată de numărul credincioșilor și de locul în societate. În plus, lumea greacă (Fanarul și Alexandria) se află într-un conflict deschis și nefast cu Moscova pe problema schismei ucrainene. Din fericire, Ierusalimul, deși compus tot din greci, nu se aliniază poziției Patriarhiei Ecumenice.
În felul acesta, este evitată o implicare masivă a Ortodoxiei prin Biserici Locale numeroase în acțiuni unioniste cu catolicii. Din nefericire, nu avem parte nici de o reacție de împotrivire din partea lor, ci de o neputință complice.
Declarația comună Papa-Patriarh
În ajunul praznicului Sf. Apostol Andrei, într-un cadru festiv, Patriarhul Bartolomeu și Papa Leon au semnat o declarație comună, în care au fost atinse anumite puncte: Paștele comun, dorința de unire bisericească și dialog ecumenic, comemorarea a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic, Crezul „comun” moștenit de ortodocși și catolici, mergerea pe urmele înaintașilor (Atenagora și Paul al VI-lea) și nelipsita menționare a citatului biblic „ca toți să fie una”.
Deși Papa de dinainte, Francis, deja hotărâse că Paștile va fi sărbătorit de catolici după calendarul iulian neîndreptat odată cu ortodocșii, explorarea încă în curs a unor soluții de a sărbători împreună reprezintă un pas înapoi, de fapt, din partea Papei Leon.
Dialogul în termenii propuși este unul fals pentru că urmărește să îngroape diferențele pentru a ajunge la o împăcare forțată, exterioară. Un semn al acestei siluiri este și numirea reciprocă drept „Biserici surori” în acest document a ortodocșilor și catolicilor. În esență, dialogul nu trebuie să fie degradat la nivelul unei negocieri a credinței pentru că nu este de târguit.
Poate cel mai important lucru, Crezul stabilit la Niceea și la restul Sinoadelor Ecumenice nu este un exemplu de unire și armonie cu ereticii, ci tocmai opusul. Unitatea adevărată a Bisericii este obținută prin mărturisire ortodoxă și expulzarea celor ce dezbină împotriva dreptei credințe.
Slujba la care a fost pomenit și Papa la ectenie
În cadrul unei slujbe de primire a Papei în biserica reședinței patriarhale, s-a ținut o slujbă și mulți au remarcat faptul că a fost pomenit la ectenie de către diacon și Papa alături de Patriarh. După cât am putut înțelege din fragmentul video, este vorba despre o rugăciune pentru ambii ca să fie îndreptați pașii lor spre tot lucrul bun, nu de pomenire ca Întâistătători. Deși nepermis acest gest de normele canonice și liturgice, ca întreaga vizită a Papei, acest fapt nu pare a fi cu mult mai grav față de restul evenimentelor.
Vizita Papei – o nouă sminteală
Cu toate că eu personal trag nădejde că vizita de la Constantinopol a Papei nu va avea ecouri foarte grave, cum se contura odată cu aniversarea ecumenistă a Sinodului de la Niceea, evenimentul este unul nefast și îndătinează și ne obișnuiește cu răul încălcării canoanelor ce interzic relațiile amicale și liturgice cu ereticii. Participarea la Liturghie și sărutarea păcii deja nu mai miră pe nimeni.
Deși vizite ale Papei au fost făcute și în alte Biserici Locale, parcă la Constantinopol cutezanța spre gesturi de trădare a credinței este mai mare ca oriunde. Este trist să observăm că poporul este cel care mai pune frână vânzărilor de credință făcute de ierahie, dintre care fanarioții sunt cei mai lipsiți de credincioși și mai fără bariere.
Episodul Tâncăbeşti apasă asupra noastră cu greutatea momentului de ruptură între veacuri, dar beţia şi hipnoza vieţuirii lumeşti ne împiedică să simţim deplin acest lucru acum.
Tăierea Troiţei Căpitanului şi înlocuirea crucii cu peria murdară de fecale este o agresiune simbolică de dimensiune istorică.
Violenţa semnificaţiilor dezumanizante o trece din planul abstract în cel material, dovadă că cei mai mulţi dintre noi o resimţim mai mult ca o Rănire în inimă decât ca ofensă adusă valorilor creştine sau naţionale.
Chiar şi cei mai amorţiţi dintre creştini înţeleg că această profanare a Troiţei este un incident spiritual corespospondent, de exemplu, în plan politic, cu episodul anulării alegerilor prezidenţiale. Aici, corespondenţa nu se referă la gravitate sau la şoc, ci la natura rupturii realităţilor politice şi sociale de ordin primar.
Tăcerea autorităţilor şi, mai ales, Tăcerea administraţiei bisericeşti (altfel foarte promptă în comunicarea pe teme sociale cu miză mediatică) reprezintă poziţionări strategice, nu opţiuni de comunicare publică în fotonegativ.
O atare poziţionare strategică reprezintă o acuzaţie implicită împotriva victimei şi o complicitate directă cu agresorul. E limpede că victima merită ce i se întâmplă!
Muţenia oficială, necondamnarea gestului culpabil, lipsa de empatie cu cei aflaţi în suferinţă morală, aşteptarea ca vacarmul zilei să acopere tânguirea celor deja marginalizaţi şi consideraţi nedemni de a primi atenţia legitimatoare a Autorităţii, toate acestea nu sunt nepriceperi sau neputinţe de moment, ci sunt alegeri ordonatoare.
Lovitura ce ne-a fost dată urmăreşte zdrobirea noastră morală şi împingerea suflului colectiv înapoi în spasme şi apnee totalitare. Ideea comunicată de unii reprezentanţi ai mişcării naţionaliste privitor la reconstituirea sculpturii şi soclului troiţei profanate dovedeşte o neînţelegere a caracterului vătămării.
O reconstituire strict materială reprezintă o formă inconştientă de conservare a rănirii simbolice. Iar Rănirea de la Tâncăbeşti este una de cea mai mare adâncime posibilă!
Dacă îi vom supravieţui, o vom face prin două bătăi concomitente de aripi naţionale:
– prin preschimbarea artefactului material reprezentat de troiţa de lemn tare şi,
– prin transfigurarea spirituală a suferinţei morale arzătoare.
Preschimbarea troiţei trebuie să fie nu doar de ordine de scară – mai mare, mai frumoasă, mai scumpă, mai impozantă, ci în ordine de fire: mai esenţială, mai grăitoare, mai hrănitoare. Nu o troiţă mai mare, nu doar un alt monument mai trainic, ci o mişcare a noastră pe calea ctitoriei de troiţe ca faptă mântuitoare în plan comunitar.
Nu propun o politică uzurpatoare de însemne şi recuzită bisericească, ci împreună-făptuire şi împreună-vindecare în spaţiul comunitar prin faptă ctitoricească.
Repudierea agresiunii împotriva troiţelor -mai întâi dezafectarea troiţei ridicată de Eugen Sechila, acum profanarea troiţei de la Tâncăbeşti, trebuie să primească un răspuns nu confruntaţional, ci conciliant în duh autentic ortodox, dar deplin material şi deplin expresiv în grilă simbolică. Mai marii noştri trebuie să găsească curajul şi credinţa de a ne convoca la o asemenea lucrare!
Transfigurarea spirituală trebuie să împlinească acest efort ctitoricesc, fie că vom vorbi despre troiţa reconstituită sau despre un alt monument, ori că poate va îngădui Domnul să avem parte de alte mii de troiţe ridicate pe plaiurile româneşti.
Transfigurarea spirituală înseamnă şi reînnoirea râvnei, bucuria mărturisirii, pregustarea raiului, prietenia sfinţilor. Or, pentru fiecare troiţă am putea avea un hram de Sfânt prieten, un hram de Sfânt bunic, un hram de Sfânt deţinut, un hram de Sfânt erou, un hram de Sfânt Mucenic, în toate Sfinţenie aflând, iar nu politică, nu ideologie, nu partizanat. Suplini-vom astfel muţenia administraţiilor nu doar în privinţa troiţei, ci şi a canonizărilor.
Să ne ajute Domnul să găsim o astfel de cale de a ieşi din bezna nopţii acestui veac spre Învierea neamului românesc!
Poate că gestul cel mai generos prin care-și dovedește actualul Papă disponibilitatea spre unire sinceră cu „ceilalți creștini” este păruta renunțare la adaosul Filioque din Crez. În scrisoarea de zilele trecute, tradusă și în românește în limbaj catolic pentru cei care nu o pot consulta în limbile oferite oficial de Vatican, este citat articolul despre Duhul Sfânt din Simbolul de credință fără adaosul Filioque. În felul acesta, este recunoscută oficial varianta autentică sinodală din 381, însă cu o observație adăugată într-o notă de subsol.
Diplomația catolică oferă viziunea despre adaosul Filioque într-o propoziție: «Declarația “și de la Fiul purcede (Filioque)” nu se găsește în textul de la Constantinopol; a fost introdusă în Crezul latin de Papa Benedict VIII în 1014 și este subiect de dialog ortodox-catolic». Din această precizare rezultă că Papa nu a renunțat la Filioque, chiar dacă dă un pas înapoi. Nu se spune nimic dacă este corectă și justă inserarea din 1014, dar este lăsată în dezbatere oficială cu ortodocșii. Altfel spus, este posibilă o revizuire în cazul că se va ajunge la un acord viitor, însă deocamdată lucrurile rămân neschimbate. De aceea ne interesază cum va arăta o posibilă unire a ortodocșilor și catolicilor.
Indicii despre viitoarea unire ecumenistă
Deși actualul Papă s-a lăsat greu înduplecat să vină la Niceea pentru comemorarea Sinodului I Ecumenic, se pare că nu face notă discordantă, până la urmă, față de tradiția ecumenistă deja înscrisă în atitudinea papistașă față de restul lumii creștine. Inițial a refuzat să urmeze programul făcut de defunctul Papă Francisc de a vizita Istanbulul în prima parte a anului 2025, dar în final a acceptat să vină pe final de an.
Iar venirea sa din acest sfârșit de săptămână este prefațată de o poziționare din care reiese disponibilitatea și efortul de a se ajunge la o unitate creștină pe baza Crezului niceo-constantinopolitan și a botezului „unic”. Astfel, Papa declară că mișcarea ecumenică a adus pe catolici la starea actuală de a „recunoaște pe membrii celorlalte Biserici și comunități bisericești drept frați și surori ai noștri în Isus Cristos”. Deocamdată, „ceea ce ne unește este mult mai mare decât ce ne desparte” (§12).
Așadar Papa declară că, la nivel oficial, există o recunoaștere reciprocă a comuniunii între „Biserici”, însă nu deplină și nu vizibilă.
În ce fel va arăta unirea vizibilă și formală, potrivit Papei? Ea va fi realizată printr-un ecumenism incluziv, care să accepte atât pe unii, cât și pe alții.
Ecumenismul descris de Papă „trebuie să lase în urmă controversele teologice, care și-au pierdut rațiunea lor de a fi (raison d’être) și să dezvolte o înțelegere comună și chiar o rugăciune comună către Duhul Sfânt pentru a ne aduna laolaltă într-o singură credință și o singură iubire”.
Mai precis, tot potrivit scrisorii, nu e vorba despre „un ecumenism care urmărește să se întoarcă la starea dinainte de diviziuni, nici la o recunoaștere reciprocă a status quo-ului actual al diversității de Biserici și comunități ecleziale. Mai degrabă este un ecumenism care privește spre viitor, care caută împăcarea prin dialog pe măsură ce ne împărtășim darurile și moștenirea spirituală”.
Cred că perspectiva aceasta este greu de contemplat de orice gândire logică și normală. În ce fel poate fi atinsă o unire care să nu fie nici întoarcere la starea dinainte de rupturi, dar nici rămânere în diviziunea actuală și totuși ea să fie o împăcare autentică și transpusă în cadre vizibile? Pe românește, pare a fi vorba despre a împăca și capra, și varza, adică o struțo-cămilă, ceva autentic.
Preluând și asumând ideea dintr-un document comun al Papei Ioan Paul al II-lea și Shenouda al III-lea (copt), aflăm că „într-o creștinătate reconciliată, o asemenea comuniune presupune faptul că relația Episcopului Romei cu Bisericile Răsăritene și episcopii lor […] va trebui să fie substanțial diferită de relația acceptată acum în cadrul Bisericii Latine și că Bisericile vor continua să aibă dreptul și puterea de a se guverna singure potrivit propriilor tradiții și obiceiuri” (p. 111), adică ortodocșii se vor raporta la Papă cum o fac și astăzi, fără să schimbe nimic (p. 86).
Împăcarea dintre primatul actual și administrarea sinodală va fi cumva astfel definită: „Episcopul Romei acționează simultan ca episcop al unei eparhii locale, ca primat al Bisericii Apusene sau Latine și ca slujitor al unității la nivel universal” (p. 97). Adică ceea ce pentru catolici va fi primat pentru restul va fi ceva general și vag.
La modul concret, catolicii sunt dispuși să lase primatul papal la fel cum a fost definit la Conciliul I Vatican (unde a fost introdusă infailibilitatea în 1870), dar vor ține cont că trebuie înțeles și explicat în context. Adică i se va da altă semnificație. Ținând cont de faptul că la momentul întrunirii Conciliului I Vatican au existat niște presiuni care au determinat accentuarea unei perspective centralizatoare, acum ea trebuie și poate revizuită, reintepretată de către ei deoarece acum climatul este diferit.
În rezumat, în viitoarea Biserică unită prin eforturi ecumeniste, actualele confesiuni și credințe vor fi privite ca tradiții compatibile și aduse la un loc într-o Biserică mare, numită „a lui Hristos”. Va exista comuniune bisericească, dar fiecare pe limba lui și în armonie perfectă unii cu alții.
Unirea în haos dogmatic fără trădări de credință
Din cele expuse foarte succint mai sus, rezultă că unitatea la care se va ajunge nu va fi atinsă prin puterea Duhului Sfânt al adevărului, ci într-un duh de dragoste pietistă și bezmetică, în care fiecare va rămâne fidel tradițiilor sale, dar va fi simultan în comuniune și va accepta/îmbrățișa credințe eterodoxe. O asemenea situație nu mi-o pot imagina decât prin renunțarea la acrivia dogmatică, mai bine zis chiar prin abandonarea gândirii sănătoase banale. Mai importantă va fi unirea în veselie decât adevărul riguros. Biserica va fi privită ca o instituție pământească menită să ducă la împlinirea poruncilor lui Hristos, dar fără seriozitate, în amăgire cruntă asemănătoare mișcării harismatice și ruptă de menirea sa în veșnicie. În ea se vor încadra fără probleme cei lipsiți de verticalitate, dar nu o vor putea accepta cei deprinși cu adevărata credință.
După cum vedem de pe acum, nu există trădări de credință chiar dacă ele sunt clare. Ignoranța va fi mai puternică decât vigilența.
Practic, nu vom putea găsi ce să reproșăm unirii viitoare ecumeniste la nivel formal pentru că nu va fi trădată credința (ortodoxă), dar va fi un asemenea amalgam, că greu se va putea înțelege ceva măcar logic. Altfel spus, va fi un bâlci al dogmelor în care și Filioque va fi păstrat și respins în același timp.
Mai precizez că această perspectivă oferită de Papa Leon este în perfect consens cu acordurile semnate până acum de ortodocși și catolici la Ravenna (2007), Chieti (2916) și Alexandria (2023). Deci ne privește și pe noi direct nu doar pentru că Papa se va întâlni cu Patriarhul Ecumenic zilele viitoare, ci pentru că acesta este cursul lucrurilor. De aceea va fi necesară o analiză pe viitor a discuțiilor bilaterale menționate mai sus pentru folosul celor interesați.
Ca o notă în plus, este interesant că portalul Basilica ne informează că dialogul ortodox-luteran continuă și se axează tocmai pe sinodalitate-primat, subiect comun cu catolicii. Aceasta indică un efort conjugat de aducere a tuturor la un numitor comun concomitent, chiar dacă temele nu sunt specifice confesiunilor în cauză.
Bineînțeles că temperația avântului ecumenist de după presiunile făcute după Sinodul din Creta a fost doar temporară și asistăm la o revigorare a eforturilor de unire chiar și din partea ierarhiei române fără jenă.
Deoarece mulți induc o frică și o păzire de erezii ce pretind că ar fi la un nivel duhovnicesc și impun o delimitare de ecumenism dincolo de dispozițiile canonice, este important nu neglijăm acest aspect. Specific că nu trebuie disprețuită paguba duhovnicească și nici mers strict legalist după orientări tipiconale, ci urmărit folosul mântuirii. Mai precis, normele bisericești tocmai pentru o bună orientare duhovnicească au fost date, nu sunt hotărâri abstracte și juridice desprinse de viața în Duh, chiar dacă pot fi folosite și instrumentate rău.
Omul are înzestrarea de la Dumnezeu suficientă să-L cunoască prin ghidajul conștiinței. Însă a fost necesară și darea unor îndrumări scrise, legi pentru a împrospăta și revigora mintea și a evita înșelările. Mai apoi, venirea lui Hristos a întărit legea cu puterea Duhului Sfânt pentru a da o mai mare certitudine și putere de convingere. Însă aceasta nu înseamnă că sunt anulate legile și regulile canonice, ci tocmai sunt întărite și împlinite corect. Viața în Hristos înseamnă tocmai cunoașterea lui Dumnezeu (In. 17: 3), care dă viață.
Biserica are nevoie și se folosește de canoane pentru îndrumarea credincioșilor la nivel duhovnicesc. Cum se întâmplă acest lucru?
Pornind de la un exemplu adesea invocat, se va vedea esența duhovnicească a normelor canonice bisericești.
Sf. Ap. Pavel afirmă: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3: 10-11). Importate sunt aici două aspecte, cine este ereticul și ce înseamnă că este singur de sine osândit.
Din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur se înțelege că e vorba de cel rupt de Biserică, diferit de cel aflat sub păstorirea episcopului Tit. El spune: „De ce să te mai obosești în zadar, semănând sămânță pe piatră? Asemenea osteneală ar trebui să o întrebuințezi către ai tăi” (Comentariu la Epistola către Tit, Omilia VI). Apoi: „Ce va să zică: fiind singur de sine osândit? Adică nu poate spune că nimeni nu i-a dat de veste, că nimeni nu l-a sfătuit. Când, deci, și după sfătuire, el rămâne același, devine de sine osândit” (Ibidem). Așadar e vorba de eretici care susțin învățături combătute de Biserică, despre care se pot documenta că sunt greșite, și care au fost înfruntați și îndrumați și admonestați, dar care au rămas îndărătnici în starea lor. Chiar și așa, se poate intra în discuții cu acești excomunicați, dar nu lungite fără folos.
Deci a fi de sine osândit nu intervine după împroprierea oricărei dogme rele, ci după ce a primit cineva mustrări și nu mai are dezvinovățire pentru abaterea lui, ba chiar și după cea s-a discutat în particular cu el. Nu e ca și cum a căzut din neștiință sau în lipsa unor repere, ci singur a ales rătăcirea în cunoștință de cauză.
Aceasta este starea ereticilor condamnați, care e diferită de cei care proferează devieri din neștiință sau fără să fi fost corectați. E posibil ca, până la o condamnare, să se strecoare o rătăcire explicabilă și care se poate îndrepta. Este cazul Fer. Teodorit al Kirului, care a fost un opozant al Sf. Chiril al Alexandriei până la Sinodul IV Ecumenic, unde s-a dezis de poziția sa și a rămas în Biserică și o autoritate duhovnicească. Deși nu e Sfânt, dar e un Părinte reprezentativ.
Duhovnicește, orice deviere nu e atât de gravă până la combaterea și condamnarea ei de Biserică. Cel în cauză poate invoca lipsa de știință sau alte motive pe bună dreptate. Însă, după anatematizarea unei erezii, ea devine de nejustificat. Mai mult, după ce o persoană este judecată efectiv de un Sinod, nu mai are răspuns în fața lui Dumnezeu.
Mai există o nuanță, anume când e vorba de o învățătură care a fost combătută de Sinoade indirect și de Sfinții Părinți, dar încă nu este condamnată oficial, cum este ecumenismul. Acesta este contrar Crezului formulat la Sinodul II Ecumenic și a fost criticat explicit de mari Sfinți contemporani precum Iustin Popovici, Paisie Aghioritul, Ioan Maximovici, Porfirie Cavsocalivitul, dar și denunțat de Sinodul ROCOR din 1983. În această situație, cei care nu iau în seamă aceste voci au o vinovăție mai mare decât dacă nu ar fi existat astfel de repere clare, dar au încă circumstanța că nu există o condamnare oficială. Iar cea mai importantă diferență este aceea că existența acestor voci critice permite, prin canonul 15 I-II, înfruntarea ierarhilor prin oprirea pomenirii în cazul că ei susțin deschis ecumenismul, mai ales la nivel sinodal. Fără să fi existat o dezbatere serioasă teologică, nu era posibilă oprirea pomenirii, ci ar fi trebuit dusă mai întâi înfruntarea aceasta argumentată.
De aceea există diferența aceasta între cele trei categorii nu doar la nivel canonic, ci și duhovnicesc: eretic, propovăduitor al unei erezii și cel ce are o învățătură greșită absolut nouă. Nu e ca și cum adevărul Evangheliei trebuie formulat de acum încolo sau nu este știut, dar sunt scuzabile diferite devieri, există o îngăduință față de acest aspect pentru a fi tratat pastoral prin diferite îndemnuri, povețe și admonestări până la condamnarea finală.
Există opinii teologice greșite nevinovate pentru că nimeni nu este învățat de la început, ci sporește câte puțin și e firesc să apară șchiopătări. E natural să existe subiecte foarte spinoase care nu pot fi dezlegate definitiv și rămân în discuție. Dar există și căderi în greșeli ce vădesc o așezare proastă duhovnicește și duc la rătăcire și pe alții.
Așa se explică, spre exemplu, eroarea unor părinți sporiți pe diferite subiecte fără să le afecteze relația cu Dumnezeu. Cum a fost cel din Pateric ce considera că Melchisedec nu a fost om, ci Fiul lui Dumnezeu. Dar s-a convins când a primit răspuns de la Dumnezeu după ce i-a cerut Sf. Chiril să se roage pe această problemă. Devierea sa nu-l oprea să aibă legătură vie în Duhul Sfânt cu Dumnezeu chiar în greșeală fiind.
De aceea trebuie ajutat fiecare să iasă din eventuale abateri fie prin povață, fie prin mustrare, fie prin condamnare, după îndărătnicia sau bună-voința lui. Și tot de aceea nu-i putem cataloga drept eretici deplini pe ecumeniștii de azi pentru că nu au fost combătuți și confruntați total.
Marja aceasta de deviere de la adevăr și de la morală se petrece în Biserică. Aceasta face ca ea să fie sfântă prin normele ei, dar nu și prin membrii ei, care sunt supuși păcatului. Totuși nu înseamnă că ne contaminăm unii de la alții involuntar de păcat și erezie prin simpla comuniune. Ceea ce ne leagă între noi nu este crezul personal al fiecăruia, ci credința oficială a Bisericii și adeziunea formală la ea.
Aceasta înseamnă că avem un aspect instituțional al Bisericii, o apartenență formală, care trebuie aprofundată viu și lucrată în Duhul Sfânt. Cum spunea Hristos, „mântuirea din iudei este” (In. 4: 22), deși critica foarte aspru obiceiurile și predaniile cărturarilor. Altfel spus, depozitul adevărului este în Ortodoxie, dar trebuie să-l și trăim. A nu ne lepăda de el este minimal pe pământ, dar pentru mântuire se cere a-l păzi și cu fapta.
Deci nu putem vorbi de întinare prin comuniunea care se realizează în Biserică. Este greșit în fața lui Dumnezeu să sprijinim ecumenismul, dar comuniunea cu episcopii nu reprezintă întinare sau părtășie la rău.
Este foarte normal să reacționăm la diferitele abateri dogmatice pe multe paliere, să fim mărturisitori cu neliniștea cea bună. Însă trebuie mare grijă să fim în limitele admise de Biserică, după cum exprimă și pr. Arsenie Papacioc, altfel provocăm o mișcare de natură schismatică ce provoacă mare pagubă.
Așadar, în funcție de gravitatea ereziei, proporțional trebuie să fie și combaterea și dezicerea de ea. Astfel, de ereticii condamnați trebuie să ne ferim să avem vreo comuniune cu ei sub orice formă. Spre exemplu, nu se acceptă unirea cu catolicii. Însă de cei necondamnați, cum sunt ecumeniștii, nu ne putem rupe și nici nu putem pretinde altora să taie comuniunea bisericească. Doar putem întrerupe pomenirea în limitele canonice și patristice și mai ales putem și avem datoria morală, după puterile noastre, a combate teologic abaterile.
Poate că cineva simplu și neformat teologic sesizează gravitatea unor probleme dogmatice și simte să reacționeze. Este greșit? Evident că nu, dar să fie la nivelul său. E bine să se dezică de ce observă greșit, să păstreze distanța. Dar nu poate trece la oprirea pomenirii fără să știe bine ce face. Și, mai ales, nu poate cere altora să facă gesturi de care nu e conștient nici el ce însemnătate bisericească au. Altfel nu mai vorbim de o mărturisire în simplitate, ci de intrare pe un teren teologic fără pregătire și cu multe pericole.
Apare și primejdia scoaterii din context a diferite citate patristice și canoane și absolutizarea lor în stil sectar prin desprinderea de context și de sensul real.
De aceea am insistat mereu să existe o dezbatere serioasă canonică și patristică pentru a fi stabilite limitele și orientări clare ale reacțiilor față de ecumenism și Sinodul din Creta îndeosebi pentru că există, din păcate, exagerări. Am realizat destule materiale pe această temă pentru a fi disponibile și altora și poziția mea să fie vădită. Reiterez faptul că impresia mea este că nu s-a insistat suficient pe faptul că deciziile sinodale din Creta sunt în contradicție cu învățătura Sfinților Părinți mai vechi sau contemporani și nici pe o înfruntare țintită a răului, adică a episcopilor și a susținătorilor vădiți ai greșelii lor, fără a băga în aceeași oală pe credincioșii nevinovați, dar acuzați că sunt în comuniune cu cei dintâi.
Consider că discernământul duhovnicesc este necesar și nu poate fi în răspăr cu canoanele Bisericii și cu înțelegerea sănătoasă a lor. Tocmai pentru că acestea reprezintă o tradiție sedimentată a credinței și vieții bisericești. Si este absolut necesar a fi evitate atitudinile ce provin din zelul fără cunoștință, din înfierbântarea sângelui pentru a se lăsa loc râvnei sănătoase pentru adevăr și dreapta credință.
Pomenirea dipticelor la Vohodul Mare de către Patr. Daniel alături de Patr. Bartolomeu (Imagine: Basilica)
Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost un eveniment important, un proiect lansat cu aproape un secol jumătate în urmă, întârziat, dar de însemnătate. Construirea și sfințirea unei catedrale simbol pentru români este de bun augur. Totuși este știut că nu zidurile goale ne pun în fața lui Dumnezeu, ci credința și faptele plăcute Lui. La fel cum templul zidit de iudei în vechime a fost plăcut Domnului, însă El nu locuiește în clădiri de piatră, ci în inimile care vin la El cu credință, așa și astăzi. De aceea mai mare atenție trebuie avut pentru a face ca zidurile Catedralei să exprime credința curată și smerită.
Au existat diferite critici legate de modul organizării, că nu s-a permis credincioșilor să participe la slujbă în masă, că a fost mult fast și puțină deschidere spre omul de rând, poporul pentru care s-a construit. Și acestea sunt unele indicii ale falei neplăcute lui Dumnezeu, dar mai important este faptul că invitatul special al sfințirii a fost Patriarhul Bartolomeu, cunoscut ca promotor al ereziei ecumeniste și inițiator al schismei cumplite din Ucraina, toate aflate în plină desfășurare.
Pe tema pomenirii schismaticului Epifanie de la Kiev am avut o discuție amplă în mediul online. Deși nu au fost trase concluzii categorice, au fost atinse puncte importante din cel puțin două perspective, una susținută de mine, că nu există bază canonică pentru a merge până la întreruperea pomenirii ierarhilor români în urma acestui eveniment, și una opusă, a pr. Claudiu Buză, care se întemeiază în special pe canonul 2 Antiohia.
Cei mai mulți, grosul credincioșilor români, nu sunt preocupați de subiectul acesta al pomenirii lui Epifanie la sfințire de către Patriarhul Bartolomeu, ci de formalisme, de emoții, de cârteli și chiar de superstiții banale. Din nefericire, există și practica superstițioasă păguboasă a trecerii tuturor prin altar după sfințire, o greșeală ce nu se găsește în celelalte tradiții ortodoxe, fiind practic o profanare a jertfelnicului interzisă prin canoane. Totuși subiectul bisericesc al pomenirii ar trebui să primeze față de cele enumerate mai sus.
Ce este greșit că a fost pomenit Epifanie
Situații similare, în care un ierarh a slujit cu unul din Întâistătătorii care au recunoscut pe schismaticii ucraineni, s-au mai întâmplat recent. Amintim nu doar de împrejurarea de anul trecut, când la București a slujit Arhiepiscopul Ciprului, dar există și ierarhi ciprioți care au conslujit cu Arhiepiscopul lor sau, mai ciudat, IPS Atanasie de Limassol cu Patriarhul Alexandriei. Atunci Mitropolitul cipriot s-a delimitat ulterior de gestul înșelator al oaspetelui său, susținând că pomenirea în diptice a lui Epifanie nu-l reprezintă.
Strict canonic vorbind, este greu de înțeles cum poate cineva să participe la slujba unde este pomenit Epifanie și totuși să nu-l recunoască drept episcop valid. Explicația există și a venit din partea Mitr. Serafim de Pireu când a fost și el pus în aceeași situție prin venirea Arhiepiscopului Atenei în eparhia sa. Atunci acea mișcare a fost cumva menită să-l forțeze să se dea de partea deciziei ilegale a Sinodului grec, însă acesta a ales să conslujească, dar să-și mențină linia. Justificarea sa a fost una puțin alambicată juridic pentru mințile neiscusite, însă validă. Într-un Comunicat oficial emis de Mitropolia de Pireu a fost explicat în esență faptul că decizia de recunoaștere a schismaticilor nu este validă și corectă, însă nici inexistentă. Ea nu poate fi corectată decât de un for superior, adică de un Sinod Panortodox. Până atunci, nu există contaminare prin conslujirea cu cei aflați în greșeală, deși aceștia sunt vinovați în fața lui Dumnezeu. Un singur punct ar fi discutabil în cele scrise în acel comunicat, anume că pretenția Fanarului de primat nu este doar o „chestiune de alcătuire administrativă”, ci „eclesiologia greșită” atinge dogma despre ființa Bisericii.
Ca o explicitare, actele liturgice necanonice nu aduc atingere Tainei Euharistiei și nici nu se încadrează în ea, ci sunt privite ca niște abateri omenești ce nu fac parte din esența slujbei.
În contextul nostru, știm că Patriarhia Română a refuzat să-i recunoască structura schismatică din Ucraina și aceasta este poziția ei oficială. Din păcate, nu este una mărturisitoare, fermă, pură, cum se întâmplă în alte Biserici Ortodoxe Locale, precum la bulgari, polonezi, sârbi, albanezi, totuși e în limite ortodoxe. Așadar aceasta nu poate fi răsturnată de conslujirea cu Patriarhul Bartolomeu, însă este un semnal prost transmis de acceptare și promovare a unui personaj nefast pentru Ortodoxie.
Așadar, ca o concluzie, era de așteptat ca Patriarhia noastră să fi evitat situația de a fi pomenit schismaticul Epifanie la slujba de hramul ei prin Patriarhul Bartolomeu pentru a nu da un mesaj de indiferență față de o chestiune atât de arzătoare pentru Ortodoxie la ora actuală sau chiar de partizanat și complicitate cu ingerințele fanariote din Ucraina. Mai mult, în felul acesta sunt alimentate temerile că și Sinodul nostru va ajunge la recunoașterea ingrată a schismei. Deși nu există o raliere administrativă și liturgică, totuși nu este de neglijat validarea aceasta prin jocul de imagine pentru că nu subțirimile și nuanțele juridice contează, ci mesajul care ajunge la sufletele credincioșilor.
În punctul de acum ar fi de dorit să apară o poziționare oficială de delimitare față de schisma ucraineană pentru a nu lăsa loc de interpretări. Aceasta pentru că, așa cum am scris în primele rânduri, bucuria sfințirii Catedralei ar trebui să fie ancorată prima dată în mărturisirea curată a dreptei credințe, nu în fast, fală și jocuri de putere.
Criticile nu trebuie să treacă limitele canonice
Buna rânduială bisericească trebuie respectată nu doar în direcția atenției la schisme și la participarea la ele de către ierarhie, ci și prin menținerea în limitele trasate de canoanele Bisericii atunci când protestăm justificat și necesar față de abaterile acestea cumplite de la nivel înalt.
Deși ar fi trebuit ca toată atenția noastră să se concentreze pe abaterea ierarhiei, nu putem neglija nici eventualele exagerări ale criticilor ei. Materialul video se concentrează pe această latură mai mult, a necesității sau nu a delimitării liturgice de arhiereii români.
Ce doresc să subliniez aici încă o dată sunt două lucruri:
1. Noi, clericii și credincioșii de rând, nu suntem în măsură să aplicăm pedepsele dispuse de canoane. Acest lucru îl clarifică Sf. Nicodim Aghioritul printr-o notă la canonul 3 apostolic, pe care o redau aici într-o traducere ajustată, pentru a fi mai coerentă pentru limbajul actual:
„Trebuie să ştim că epitimiile/certările pe care le stabilesc canoanele, adică: să caterisească, să se afurisească/excomunice şi: să fie anatema, acestea, după arta gramaticii, sunt la imperativ pentru persoana a treia, care nu este de faţă. La aceasta, ca să se transmită porunca aceasta, este necesar să fie de față a doua persoană. Explic mai bine. Canoanele poruncesc ca Sinodul Episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi ori să afurisească ori să anatematisească pe mireni când încalcă aceștia canoanele. Însă, dacă Sinodul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor ori afurisirea sau anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nu sunt nici caterisiţi efectiv, nici afurisiţi ori anatematisiţi. Totuși sunt pasibili aici spre caterisire ori afurisire ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum atunci când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul, care a greşit, dacă sluga cea căreia i s-a poruncit nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, însă pasibil/condamnabil la bătaie. Drept aceea tare greşesc aceia fără minte care zic că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care au fost hirotoniți necanonic sunt caterisiţi în fapt. Limba ce fără minte bârfește astfel de cuvinte este împotrivitoare celor sfinte, neînţelegând că porunca din canoane, fără lucrarea efectivă a persoanei a doua, adică a Sinodului, este neîmplinită, ea nelucrând de la sine imediat şi înainte de judecată. Înșişi dumnezeieştii Apostoli se explică pe sine vădit prin canonul 46 al lor, fiindcă nu zic că îndată deja în faptă se află caterisit orice Episcop sau preot care a primit botezul ereticilor, ci poruncim a se caterisi, adică a sta de faţă la judecată şi, de se va dovedi că a făcut acesta, atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”
Râvna unora de a vedea pedepsiți sau chiar a aplica ei această sentință celor ce greșesc mi se pare nesocotită, după cuvântul de mai sus, și produce mai mare vălmășie decât abaterile pe care le critică. Pentru că în Biserică trebuie să respectăm ordinea stabilită, nu să o susținem în mod arbitrar.
Drept aceea este foarte bine să milităm pentru aplicarea canoanelor, dar nu samavolnic și anarhic, ci prin îndreptarea și revenirea la normal a ierarhiei și celor în drept.
2. În al doilea rând, trebuie înțelese corect noțiunile de acrivie/rigoare și iconomie/pogorământ. Nu e sănătos a confunda râvna, mai ales cea aprinsă și fără cunoștință, cu acrivia și nici iconomia cu delăsarea. Este foarte necesar zelul pentru credință, dar conform cu limitele canonice și cu discernământ, nu fără noimă și fără bariere, cerând sancțiuni și acțiuni dincolo de cadrul permis de Biserică.
Ca un ultim gând, mântuirea se lucrează în Biserică. Nu e suficient a fi în ea, ci a și intra în noima credinței. Foarte adesea, instituția se păstrează la un nivel foarte formal. Unii se mulțumesc cu atât, iar alții critică acest lucru ca fiind o piedică. Însă, dacă avem în vedere că Hristos a spus că mântuirea este din iudei, deși îi certa și-i acuza pe cărturari că-i fac pe ucenicii lor fii ai gheenei îndoit decât ei, înțelegem că pe pământ ne mulțumim cu cadrul general, dar avem nevoie de râvnă sfântă și pocăință pentru a ne mântui sufletele. Aceasta înseamnă îngăduință față de înțelegerile slabe ale altora, dar rigoare față de noi; ferire de sminteli și abateri, dar nu anarhie și ieșire din rânduială.
Apelul Mitr. Tihic la Patriarhia Ecumenică a fost soluționat în defavoarea sa, deși fanarioții susțin contrariul, că este în avantajul lui.
Mai exact, deciza Constantinopolului a fost că au existat vicii de procedură în Sinodul Bisericii Ciprului la destuirea lui, că Mitropolitul Tihic are dreptate în parte, dar s-a hotărât unanim să fie menținută. În același timp, i se recomandă să se conformeze cu soluționările cipriote „spre folosul său duhovnicesc și pentru pacea și unitatea Bisericii”.
Din nefericire, imediat după ședință Mitropolitul nu doar că a mulțumit pentru faptul că a fost ascultat/audiat cu dragoste, răbdare și dispoziție spre dreptate, ci a adăugat și că: Mă simt dator să clarific încă o dată că eu condamn îngrădirea. Nu e clar în ce termeni o condamnă, de vreme ce a mai făcut cândva aceasta cu referire doar la devierile schismatice ale unora, recunoscând dreptul canonic la oprirea pomenirii, după cum am scris într-un articol pe larg. Dacă o face în același mod ca atunci înseamnă că nu înțelege că nu asta cer de la el mai-marii Bisericii, ci o supunere, o re-educare și aliniere totală la stilul apostat de astăzi, după modelul lucrătorilor de vie care și-au însușit ei via și au omorât pe trimișii lui Dumnezeu.
Așteptăm alte nuanțări, deși există câteva bile negre în privința integrității Mitr. Tihic, anume apelul la Constantinopol, care validează pretențiile papiste fanariote și declarațiile acestea evazive, care nu sunt chiar pe o linie mărturisitoare. Totuși rămâne de apreciat atitudinea sa corectă de recunoaștere a dreptului canonic la oprirea pomenirii.
Arhiepiscopul Ciprului așteaptă ca el să-și mențină poziția și în țară pentru a lua o decizie favorabilă lui, după cum informează unele publicații bisericești.
Din păcate, în felul acesta, se pierde noțiunea de folos duhovnicesc și cea de pace a Bisericii, fiind reduse la un nivel pământesc și instituțional. Adevărul rămâne cu capul spart și fără glasuri care să-l apere la nivel înalt și tot mai puține chiar și în mediul de jos al clericilor și mirenilor. Mărturisitorii autentici au soarta proorocilor din Vechiul Testament, când toți le erau potrivnici, de la rege la opincă, dar aveau în ei cuvântul lui Dumnezeu care-i înflăcăra să rabde această mucenicie a înfruntării celor din jur.
Foarte posibil că atenția ierarhiei cipriote se va muta și asupra altor voci dizidente, cum ar fi Mitr. Neofit de Morfou, după cum a sugerat la un moment dat Arhiepiscopul în toiul discuțiilor de acum câteva luni despre destituirea Mitr. Tihic.
Într-adevăr, dincolo de amărăciunea situației, trebuie să recunoaștem cu asumare că trăim vremuri de strâmtorare mare, când cuvântul evanghelic și adevărurile veșnice de credință sunt trecuute prin sita intereselor lumești pentru a fi ajustate la pacea acestei lumi. Nu doar valorile morale sunt încălcate, ci sunt puse la respect și temeiurile Ortodoxiei. Însă grija adevărată și care contează este să trecem de cernerea lui Dumnezeu în ciuda presiunilor omenești și diavolești, de erezie și schismă.
La eveniment Papa a ținut un discurs, au fost spuse rugăciuni și au fost aprinse lumânări de către delegați în memoria martirilor secolului 21. A fost o manifestare inter-confesională, cu participarea multor culte și cu un mesaj de chemare la unitate sub auspiciile mărturiei comune, un „ecumenism al sângelui”, cum l-a numit Papa în cuvântul său. Acest concept este unul mai nou, dar nu prima dată invocat, fiind preluat de la Sinodul de anul trecut despre sinodalitate ținut de catolici.
Dintre reprezentanții ortodocși, doar Mitr. Iosif de la români și Mitr. Ilarion de la ruși se pare că nu au aprins lumânări și nu au rostit rugăciune aparte, dar au fost alți ierarhi care au făcut asta, din Finlanda (din partea Patriarhiei Ecumenice) de două ori, Antiohia, Serbia, Cipru, Grecia și Polonia. Practic, se pare că au lipsit (ucrainenii,) georgienii, bulgarii, Ierusalimul și Alexandria. La final a fost rostită rugăciunea Tatăl nostru în comun de toți cei prezenți.
Este evident că lumea este sub o mare presiune a răului astăzi și astfel de martiri este bine să fie cinstiți. Însă la fel de bine este să ne protejăm credința noastră și să facem unele delimitări. Una este a da o mărturie comună și o ripostă la valul de anarhism și progresism lumesc ce ne inundă, dar alta este a face asta ca o credință și manifestare religioasă.
Din nefericire, Învierea o cinstim într-un chip mult mai profund, cu o credință mult mai ancorată, mai puternică și care conduce la o mucenicie mărturisitoare pe alte principii. Pentru a avea această așezare este nevoie de multă trudă, zbatere duhovnicească și o căutare aparte a adevărului și vieții adevărate. Nu este suficientă împotrivirea la răul din lume, ci și găsirea binelui din afara lumii care să întărească prin harul lui Dumnezeu pașii spre împărăția cerurilor.
Nu este prima dată când Biserica se confruntă cu mucenicii din afara ei. De aceea are stabilite canoane, cum ar fi 34 Laodiceea și 9 Timotei al Alexandriei. Și nu este de mirare că există martiri străini de ortodoxie, pentru că acest zel poate fi pus în slujba multor cauze, chiar și rele (comunism, nazism, sionism, scopuri umanitare). Sunt lăudabili cu toții pentru dedicarea lor, dar nu în fața lui Hristos și nu pentru mântuirea sufletului. Altceva este mucenicia adevărată, care nu provine din curaj omenesc, ci din râvna după lumea cealaltă, pentru Hristos și rai, pentru binele desăvârșit. Noblețea aceasta este de alt soi. De aceea unii au și dat înapoi în fața muceniciei, cu ar fi Saprichie (din viața Sf. Mucenic Nichifor), care avea ură în sufletul său față de aproapele, fapt ce l-a împiedicat să primească adevărata cunună a muceniciei.
Discernământul cred că ne spune să fim respectuoși față de cei ce au curajul să înfrunte minciuna la diferite nivele, dar fără să ne pierdem credința curată în Înviere, fără să ni se fure credința dătătoare de viață prin impresii de suprafață. Mai mult, este condamnabilă din punct de vedere canonic participarea clericilor ortodocși la astfel de manifestări sincretiste și sper să nu asistăm la un nou asalt aspra credinței, mai subtil, prin promovarea unității în prigoană.
Nota Theodosie.ro: Memoriul de față este bine alcătuit și reprezintă o luare de poziție sănătoasă, un reper bun și un punct de plecare și inspirație remarcabil și pentru creștinii români.
Conține multe idei bune, un echilibru în poziționare, documentare semnificativă. Doar o singură concepție mi se pare că ar trebui dezvoltată și expusă mai clar și mai elocvent, care pe mine nu m-a convins. Este vorba de liberul arbitru și extirparea lui. Nici o tiranie nu-l poate anula, ci doar păcăli cel mult. Sistemul de supraveghere polițienesc distopic nu afectează libertatea oamenilor, dar o nesocotește, o încalcă din principiu, îi tratează pe cetățeni ca incapabili de a lua decizii corecte.Într-un astfel de regim nu există loc pentru creștini, nu se pot încadra cu credința ortodoxă.
Cinste mănăstirilor care au luat această poziție publică și Dumnezeu să-i întărească și să-i lumineze pe mai departe!
«Nu vă bucurați de aceasta, că duhurile se supun vouă; bucurați-vă că numele voastre au fost scrise în cerurui.» (Lc. 10: 20)
Ι. INTRODUCERE
Numele ucenicilor au fost scrise în ceruri, nu numerele lor; numele, și nu „reușitele” lor personale, pentru că pentru reușitele devin realizabile prin puterea lui Hristos, pentru care nu există motiv de laudă. Dimpotrivă, scrierea numelui oricărui credincios în ceruri, cu alte cuvinte atingerea sfințirii și a părtășiei veșnice dorite cu Hristos, se face datorită dispoziției bune a credinciosului, care răspunde la voia dumnezeiască.
Atunci am scris: „Totuși, în cazul nefericit că în Hotărârea prezidențială pozițiile noastre vor fi ignorate, vom reveni cu o nouă Comunicare-poziționare, în care vom descrie poziția noastră pe mai departe, poziție întemeiată pe drepturile pe care le conferă Constituția patriei noastre pentru orice cetățean grec”.
Hotărârea prezidențiaă este deja un fapt (HP 40, ΦΕΚ Α΄ 67 / 05-5-2025), nu este prevăzută posibilitatea facultativă de luare a numărului personal (în continuare: NP), deci este obligatorie pentru toți.
ΙΙ. REVIZUIRE CONCISĂ A FAPTELOR
De la început, să reluăm faptul că nu există nici o obligație a cetățeanului grec față de Uniunea Europeană pentru orice fel de impunere a uneltelor digitale pentru tranzacțiile zilnice ale cetățenilor. Chiar și în cazul că – narațiunea guvernului – folosirea NP ușurează tranzacțiile cetățenilor cu statul, chiar și în acest caz, nu se cere obligativitatea, de vreme ce în legiuiri asemănătoare care se ivesc spre ușurarea vieții cotidiene a cetățeanului european prin introducerea în viața lui a unor instrumente digitale, precum numitul „portofoliul european de identitate digitală”, Uniunea Europeană impune guvernelor neobligativitatea[2][3][4].
Mai departe, referitor la avizul Legii de autorizare 4727/2020, împotrivirile Autorității Independente pentru Protecția Datelor Personale (mai departe: ΑΑΠΠΔ) au fost ignorate și evitate[5]. Mai mult, a fost dat foarte puțin timp ΑΑΠΠΔ ca să se poziționeze pe Hotărârea Prezidențială iminentă despre NP.
În ciuda declarațiilor contrare, cele patru registre de numere individuale (ΑΦΜ, ΑΜΚΑ, ΑΔΤ, Primărie) rămân neatinse și se adaugă pur și simplu numărul personal, care nu le substituie pe cele anterioare[6][7].
Este mai evident pentru cei ce locuiesc în Ierusalim că problema nu este „facilitarea cetățenilor în tranzacțiile lor cu statul”, ci „facilitarea tranzacțiilor statului cu cetățenii”[8].
Deja ΑΑΠΠΔ a impus din 23 septembrie 2024 prin decizia ei nr. 32 (nr. prot. 2576/23-9-2025 Atena) amenda administrativă de 150.000€ pe seama Ministerului de Protejare a Cetățeanului pentru informarea eluzivă a cerățenilor cu privire la prelucrarea datelor noilor acte de identitate[9], care constituie precursorul introducerii numărului personal în viața noastră. Efortul de editare a actelor de identitate electronice a fost o cerere insistentă a guvernului american (a celui precedent, de sub Președintele Biden), și nu o nevoie a statului grec[10].
Guvernul grec se pare că urmează pașii și evident îndrumările celui american[11]. La 20 martie 2025 a fost emis ordinul Președintelui Trump, care permite societății Palantir să administreze datele cetățenilor americani. Palantir nu este necunoscută guvernului grec, pentru că se pare că a primit acces extins la date sensibile ale bolnavilor (greci) în perioada pandemiei, prin acceptul guvernului grec[12][13].
«Înregistrarea mișcărilor guvernamentale pentru legiferarea NP în opoziție cu recomandările și indicațiile Autorității Independente pentru Protecția Datelor Personale, demonstrează că guvernul a trecut la decretarea NP nu pentru facilitarea cetățeanului, nici pentru facilitarea oficiilor guvernamentale (care funcțioknează minunat și fără el), ci pentru legiferarea prin consimțirea cetățenilor – sau și fără ea – a posibilității conexiunii mișcărilor cetățenilor (profiling), care nesocotește libertatea lor personală și principiul minimizării expunerii elementelor personale ale cetățenilor pentru fiecare serviciu necesar, precum a observa însăți Autoritatea Independentă.
Este cutremurătoare și indubitabilă concluzia că Numărul Personal nu este necesar pentru îndreptarea elementelor greșite ale cetățenilor în diferitele Registre publice, după cum este probat vădit din procedurile emiterii lui, deoarece procedurile de corectare a elementelor nu sunt condiționate deloc de existența lui.
Pe de altă parte, cât timp deja există ΑΦΜ (număr fiscal) unic și contul echivalent ale cetățeanului pe taxisnet al ΑΑΔΕ, prin care cetățeanul poate deja să se identifice la toate serviciile, și, cât timmp deja există Registrul de comunicare al cetățeanului, care este motivul pentru introducerera încă unui număr și încă a unui portal de elemente personale (myinfo)?»[14]
Cărțile de identitate pe care le avem până astăzi sunt absolut valabile, nu este necesar să fie schimbate, a mărturisit public – și mai ales fără voie – Secretarul General al Sistemelor de Informații competent în materie pe subiect[15]. Chiar și participarea cetățeanului la planificarea NP constituie pentru stat o mărturisire a cetățeanului că el este număr personal care singur a ales să-l aibă și astfel dă mărturie și este sustras consimțământul formal indispensabil consituțional al cetățeanului pentru luarea lui[16].
Avem, de asemenea, ca stat pașapoarte absolut valabile, admite ministrul de resort în materie ΠΡΟ.ΠΟ. Μιχάλης Χρυσοχοΐδης[17] într-o clipă de sinceritate. Emiterea forțată a noilor acte de identitate constituie nu o necesitate a statului, ci o cerere insistentă a guvernului american «ca să putem să călătorim în America».
Totuși nu uităm «scandalul interceptărilor guvernului, cunoscut și ca „Predatorgate”[18][19] sau altfel „Watergate grecesc”, care constituie încoronarea atacurilor guvernamentale. Acesta privea urmărirea unor reporteri, politicieni, ofițeri, administratori, judecători și funcționari statali greci ș.a. prin sistemul ΕΥΠ prin folosirea programului de urmărire Predator din 2020 și după aceea. Recenta (lămurire) ridică semne de întrebare și pentru intențiile practice ale guvernului cu privire la impunerea NP[20]»[21]. În esență, ținta urmăririi se lărgește de la un cerc îngust la poporul unei întregi țări…
Un guvern care a închis bisericile ortodoxe în cele mai sfinte zile din an, Paștile și duminicile[22][23][24], care a batjocorit ce avem mai sfânt, Trupul și Sângele lui Hristos[25], care a impus dictatorial ca unică soluție lockdown-ul, vaccinurile scumpe și catastrofale cu pretextul coronavirusului, care în veme de criză sanitară teribilă a trimis acasă pe cei 6.412[26][27] sanitari combatanți și destoinici pentru motive nedrepte științific, după cum admit astăzi toți[28], un guvern care este târât din scandal în scandal (Tempi 2023, ΟΠΕΚΕΠΕ 2025 ș.a.), care se dezice arogant și ironic de orice răspundere, desigur nu poate să ne convingă, mai apoi și după toate cele prezentate mai sus și câte altele s-au scris și s-au spus în răstimp, că NP este… pentru binele nostru.
Trebuie pomenit faptul că recent au fost tipărite de concetățeni luptători de-ai noștri propuneri valoroase pe baza articolelor din Constituție (strângere de semnături, referendum[29]), ca să fie constatată voința populară.
ΙΙΙ. POZIȚIA FACTORILOR BISERICEȘTI
Poziția constantă exprimată de Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei a fost vădit împotriva totalitarismului digital și a dosarului cetățenilor prin felurite figuri prin care s-au ivit/au fost prezentate la diferite acte legislative întreprinse de-a lungul vremii de Statul Grec, poziție care a fost expusă limpede în primul nostru text (23-12-2023, cap. 9. «Reacțiile cinstitului Sinod»). Mai ales decizia din 2010 a fost sub președinția Arhiepiscopului de acum[30]. Și, deși așteptam convocarea Sinodului mare pentru o problemă atât de mare și exprimarea unui cuvânt proorocesc în concordanță cu deciziile anterioare, decizia aferentă a Sinodului permanent – unde printre multe alte subiecte de rutină și „fără primejdie” – superficial și cu ușurătate aproape că a „depășit” acest subiect arzător și ne-a lăsat amuțiți.
Concret, Biserica Greciei, prin Enciclica ei nr. 3235/1511/30-6-2025 a Sinodului permanent cu titlul: «Despre numărul personal», prin avizul juristului Teodor D. Papagheorghiu, ne-a decepționat, exprimându-se că nu există piedică pentru luarea numărului personal, care nu constituie subiect teologic sau anticonstituțional. Avizul legal scrie că NP substituie numerele sectoriale, lucru pe care-l neagă însuși ministrul de resort[31]. Este revizuită ca cel puțin ca tărăgănare până la neadevărată referința laconică din avizul nr. 1/2024 al Autorității Independente pentru Protecția Datelor Personale ca «pozitivă»[32], dar și referința cu singur înțeles din decizia cu nr. 60/2024 a Secției 5 a ΣτΕ ca fiind de același fel. În final, avizul juristului Papagheorghiu întrece intențiile când se pronunță incompetent chiar și despre inexistența neconstituționalității. Ședința respectivă a Sinodului permanent din 12 și 13/6/2025[33]. Anumiți ierarhi, spre cinstea lor, au reacționat energic, cerând convocarea Sinodului Ierarhiei[34].
Iar Asociația Clericilor din Grecia (ΙΣΚΕ) și-a exprimat mai devreme și ea rezervele ei[35].
Sfântul Munte a trimis scrisori sub nr. prot. Φ. 2/42/1719 / 1-14/8/2024 și Φ. 2/42/893 / 1-14/4/2025[36] către Ministrul Administrației Digitale, dl. Dimitrie Papasterghiu, punând întrebări critice despre obligativitatea numărului personal, dat fiind că, după cum bine este punctat, „nu există obligativitate similară pe baza îndrumărilor europene”. Sfânta Chinotită a primit un răspuns valoros că nu există problemă, fără explicații sau lămuriri aprofundate.
ΙV. SISTEME PREMERGĂTOARE ALE LUI ANTIHRIST. VALOAREA MĂRTURISIRII
Desigur, după cum spunea Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, trebuie să ne preocupăm de Hristos, și nu de Antihrist. Dar Însuși Domnul ne-a spus: „Vedeți să nu fiți amăgiți” și a spus dinainte că și Antihrist va amăgi, „de va fi cu putință, și pe cei aleși”[37]. Ceea ce trebuie înțeles este că, precum în Vechiul Testament au existat preînchipuiri ale lui Hristos, astfel și în fiecare epocă există o preînchipuire a celor de pe urmă care se exprimă rpintr-un sistem antihristic premergător și printr-o prefigurare a Antihristului de la final. Astfel, de exemplu, în primii ani de creștinism, cât au activat și împărații Imperiului Roman sub întunericul idolatriei (Neron, Dioclețian, Deciu șamd), stăpânirea romană a fost o prefigurare a sistemului antihristic și împăratul roman o preînchipuire lui Antihrist însuși. Pe de altă parte, creștinul care mărturisea și murea înaintea împăratului nu aștepta alt Antihrist și alte sfârșituri de vremi, pentru că-l avea pe Antihrist înaintea lui (în persoana împăratului roman), iar vremurile de pe urmă le trăia mucenicind și jertfindu-și viața pentru Hristos. Mai devreme, prefigurare a lui Antihrist a fost Iulian Paravatul, împărații iconomahi Leon III Isaurul, Teofil ș.a.; Mahomed și islamul[38]; papismul și fiecare papă (de după Schismă); Iluminismul și reprezentanții lui; nazismul și Hitler; comunismul (bolșevismul) și conducătorii bolșevici din USSR șamd
Astăzi avem oare un sistem antihristic premergător? Răspunsul, după opinia noastră smerită, este afirmativ. Este Noua Ordine Mondială cu semnele ei de recunoaștere[39], dar și cei nearătați din capul ei.
Și Guvernul Grec? Guvernul Grec de astăzi în frunte cu prim-ministrul, când legiferează căsătoria homosexualilor și înfierea de copii, când închide bisericile ortodoxe sub pretextul coronavirusului, în ceasul în care poporul credincios cere să sprijine durerea și lupta lui pentru Dumnezeu, când Galeria Națională ia în râs Persoana lui Hristos și a Maicii domnului[40], da, desigur pe drept a ales singur conștiincios să se înroleze în sistemul premergător al lui Antihrist.
În fiecare epocă credincioșii au fost chemați să mărturisească numele lui Hristos înaintea oricărui sistem antihristic premergător. Și adesea au fost chemați să pecetluiască mărturia lor cu mucenicie, pe care a dovedit-o adevărată și autentică mărturie. Mărturisirea numelui lui Hristos nu numai că este necesară pentru mântuire, ci este încununată de Hristos. Hristos spune acest cuvânt înfricoșător: „Oricine mărturisește pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri” (Mt. 10: 32-33). Cei care au mărturisit pe Hristos vor avea cinstea ca Însuși Hristos să mărturisească despre ei că sunt ai Lui înaintea Tatălui Său ceresc. Iar cei care Îl reneagă pe Hristos vor pieri veșnic.
V. Apocalipsa (Descoperirea) și Sfinții previn
Α. Apocalipsa Sfântului Ioan
«Și îi face pe toți, pe cei mici și pe cei mari, pe cei bogați și pe cei săraci, pe cei liberi și pe robi, să le dea însemn pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor și să nu poată cumpăra sau vinde decât cel ce are însemnul, numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici este înțelepciunea: cine are minte să socotească numărul fiarei: căci este număr de om; și numărul ei este 666.» (Apoc 13: 16-18).
Nu se potrivește această proorocie cu situația ce vine peste puțin? Dacă nu avem numărul personal, pe care vor să-l acceptăm obligatoriu sau măcar să ni-l dea, vom fi excluși de la toate compartimentele vieții noastre. Prematur – și din păcate realizabil – experimentul s-a petrecut cu adeverința de vaccinare în măsurile severe de la covid[41]. Cine avea certificat putea să se miște liber. Cine nu avea era izolat de la multe manifestări ale vieții sociale și economice. Până și ale celei duhovnicești-religioase, după regiune. Toate acestea au fost o pregustare a distopiei care va urma prin aplicarea NP în viața noastră.
Β. Sfântul Efrem Sirul, sfântul lacrimilor
Să ne amintim ce a proorocit Sfântul Efrem Sirul[42][43]:
Text: «Fiind luptător cu Dumnezeu, vrea să-i piardă pe toți. Căci tiranul alcătuiește un astfel de mod, ca toți să poarte pecetea fiarei când vine să-i amăgească pe toți, la vremea lui, prin semne, la plinirea vremurilor; și fie să cumpere astfel mâncărurile și orice fel; și pune conducători locali să împlinească porunca». (Este atașat la nota următoare fragmentul respectiv[44]).
Înțeleptul și învățatul Areta, episcopul Cezareei, menționează:
Text: «Și însemnul poartă numele fiarei. Iar cunoașterea acestuia este îndoită, fie prin deturnarea numelui ei, fie printr-o tăbliță/pietricică. Și se încetățeni răspândirea peste tot a tăbliței cu numele fiarei, la cumpărături și vânzări, ca cel ce nu-l poartă să se sfârșească de lipsurile celor necesare. Iar numele este număr de om în loc a ceva străin și neobișnuit și ascuns și având ceva dublat, ci tăbliță bătătorită (familiară) și cunoscută oamenilor. Iar numărul numelui tăbliței este șase sute șaizeci și șase. Căci nu a fost predat explicit acest nume pentru că nu este vrednic de scrierea în carte».
Ce este „tăblița bătătorită”? Să ne amintim că în Atena străveche scriau numele candidatului la exila pe o scoică (scoică: fărâmă de oală de lut din care și cuvântul „ostracizare”=exilare). În epoca episcopului Areta, la fel, oamenii alegeau scriind numele candidatului pe o plăcuță care avea o carte mare cu alternative=„vot” (de la care cuvântul „mozaic”=imagine, lucru artistic desenat din plăci mici) pe care apoi îl aruncau în urnă. Epitetul „bătătorit” înseamnă ceva care este de uz zilnic, ceva foarte obișnuit.
Prin urmare, combinând cele de mai sus în absolută potrivire cu Apocalipsa, ambele de mai sus ne informează că mai întâi se va arăta Antihrist să amăgească popoarele, numele lui (=însemnul) va fi impus de guvernatorii locale să existe pe toate tranzacțiile, ca să fie validate. Numai cu acesta vor putea să cumpere și să vândă mâncare și mărfuri. Oamenii se vor obișnui să aibă scris pe o mică plăcuță-cartelă de schimburi obiect de uz curent pe care-l vor purta în mână (pentru epoca noastră acesta se potrivește să fie și telefonul mobil). Oricine nu va avea/utiliza în tranzacțiile sale numele Antihristului va muri de lipsa celor necesare.
Când se arată Atnihrist, va merge un pas mai departe: va sili pe oameni să încrusteze numele lui pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor (în loc să poarte o plăcuță care scrie numele lui, cum au făcut până atunci), ca numai așa să continue să aibă destoinicia să cumpere mâncare și mărfuri[46].
Înlăturând orice critică rău-voitoare, declarăm că NU susținem că numărul personal iminent este însemnul din Apocalipsă. De altă parte, ar fi fără rost să nu recunoaștem că venirea numărului personal și închisoarea digitală în care el va întemnița viața noastră ne introduce într-un mediu distopic, din care ușor poate să izvorască împrejurarea apostaziei finale, care este proorocită de Apocalipsă și de Sfinți. Este răsunătoare intervenția cinstitului și încărunțitului Stareț al Sfintei Mănăstiri Sf. Pavel din Sfântul Munte, Preacuviosul Arhimandrit Partenie[47].
De pe această poziție, să ni se îngăduie să facem menționăm că credinciosul se botează în numele Sfintei Treimi și este uns mai întâi de toate la frunte cu semnul crucii. De atunci are semnul și lumina lui Hristospe fruntea lui, care-i luminează toată existența lui. Dimpotrivă, Antihristul dorește din pizmă să șteargă botezul și mirungerea Domnului și să pună pe fruntea oamenilor pecetea lui, numele lui, însemnul lui, ca să batjocorească și să-L amărască pe Hristos că oamenii de voie se vor fi lepădat de semnul lui hristos ca să primească pecetea Antihristului. Deci, precum prin Botez[48] și prin mirungere devenim robi ai lui Hristos, la fel și prin însemnul lui Antihrist; cel ce-l va lua devine rob al diavolului.
D. Sfântul Paisie Aghioritul
Să ne amintim însemnarea manuscrisă a Sfântului Paisie, iubitor al poporului, „Semnele vremurilor”[49]. Prezentăm fragmente:
«Deci în spatele sistemului final al computerului de asigurare al „cartelei de servire” se ascunde dictatura mondială, sclavia lui Antihrist…//… Deci după cartelă și cardul de identitate, „dosarul” ca să meargă înainte cu vicleșug spre însemnare, vor spune în continuare la televizor că a luat cutare cartela lui cutare și i-a luat banii din bancă. Pe de altă parte, vor lăuda „sistemul final”; însemnarea pe mână sau pe frunte cu raze laser, care nu se vor distinge în exterior, cu 666, numele Antihristului. Din păcate, iarăși „unii cunoscători” vor înfășa pe fiii lor duhovnicești ca pe prunci, cică să nu se strâmtoreze; „nu conteză asta, nu este nimic, e suficient să credeți lăuntric!”. …//… Prin urmare diavolul, Antihristul, când este în cartea noastră de identitate sau pe mână sau pe caupl nostru prin simbolul lui, nu se sfințește prin a pune chiar și o cruce. Avem puterea cinstitei Cruci a Sfântului Simbol, harul dumnezeiesc al lui Hristos, numai când ne mulțumim cu Sfânta Pecete a Botezului, când negăm pe satana și ne înrolăm cu Hristos și primim Sfânta Pecete; „pecetea darului Duhului Sfânt”. – Hristos să ne dea luminare bună! Amin. Cu multă durere și dragoste a lui Hristos, Monahul Paisie».
VΙ. LIBERUL ARBITRU: CEL MAI MARE DAR AL LUI DUMNEZEU OMULUI, CARE FACE DIN NUMĂRUL PERSONAL O PROBLEMĂ TEOLOGIĂ
După cum am scris în primul nostru text (23-12-2023), după toate acestea, cum poate, oare, un creștin să consimtă indiferent la o măsură care atacă vădit bunul dat de Dumnezeu al libertății personale și îl transformă în rob de la început al statului și îl predă potențial în continuare Antihristului?
Omul a fost plăsmuit „după chipul” lui Dumnezeu și „după asemănare”[50], ceea ce arată, conform Sf. Vasile cel Mare, arhetipul chipului, forma și imaginrea fizică a lui Dumnezeu Tatăl, care nu există „în chip trupesc, ci în proprietatea dumnezeirii”[51]. Proprietatea dumnezeirii și chipul firesc al Tatălui este, desigur, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, prin Care și pentru slava Căruia este creată toată lumea[52]. Aceasta înseamnă că omul este, în esență, chipul Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea are împreună cu rațiunea ca chip al Cuvântului și liberul arbitru ca chip al Îngerului de Mare Sfat, Fiul lui Dumnezeu. Astfel devine de la sine înțeles de ce omul păstrează, după Sfântul Ioan Damaschin, nu numai modul treimic de existență a lui Dumnezeu cel Unul după ființă, având minte, cuvânt și duh, ci și libertatea de voință, preucm și stăpânirea suverană peste toată realitatea necuvântătoare/irațională creată[53].
Libertatea omului poate să fie limitată numai prin forță, confiscând libertatea cetățenilor prin mijloace legale sau armate, fie răpind-o și încălcând-o prin denaturarea cuprinsului ei. Și, deoarece scopul primului caz forțat este învederat și ușor provoacă la reacție, este ales de obicei fie a doua versiune a libertății răstălmăcite prin oferirea nimerită de bunuri și servicii, ca să modifice nevoile și pofta de satisfacere a lor după bunul-plac, fie aleg adaptabilitatea[54][55]. Exemplu concludent de dominare strategică a alegerilor guvenului, care se întemeiază pe principiul adaptabilității sunt declarațiile de puțini ani ale membrului guvernamental, care, la întrebarea reporterului despre abordarea crizei energetice și despre imposibilitatea economică a cetățenilor de a se întoarce la condițiile anterioare de încălzire, a răspuns: «Lucrul de bază cerut în aceste cazuri este să arătăm adaptare. Oricine refuză să se adapteze, din păcate, moare». Prin acest răspuns este întemeiată învederat folosirea „adaptării” la consfințirea opțiunilor guvernamentale și a stăpânirii peste cei guvernați. Adaptabilitatea înseamnă acceptarea oarbă a deciziilor guvernanților într-o situație de criză la care ei înșiși au contribuit. Se poziționează în dualitatea viață-moarte, după cum s-a petrecut în urmă cu ceva vreme prin politica vaccinării[56]. Se cere de la cetățeni adaptarea la noile condiții ca singură soluție pentru continuarea vieții.
Deci așa este cu obligativitatea numărului personal ca și cum ne spun: „Totuși noi suntem «democratici» și vă lăsăm liberi să alegeți între sclavie și moarte. Luați numărul personal și actele de identitate electronice și continuați să trăiți. Totuși mreu sclavi. Nu v-ați definit singuri atâtea veacuri robi ai lui Dumnezeu? Ce contează dacă deveniți de acum robi ai lui Antihrist?”[57]. Totuși care este consecința acestei adaptări? Vasalitatea și eliminarea liberă (!) a propriei libertăți. Însă această eliminare este cu adevărat sclavie reală, pe care fiecare sistem se silește să o îmbrace în haina libertății pentru ca omul să trăiască simțirea falsă a libertății și să nu reacționeze.
Deci această libertate pe care o dă Dumnezeu ființelor zidite cuvântătoare/raționale imediat de la început prin creație, această libertate pe care o asigură Însuși Dumnezeu la înomenirea Lui și această libertatea prin care este împărtășit binele de la om cât timp „virtutea este un bun nestăpânit și de voie, iar virtutea nu poate să fie silită și forțată”[58], această libertate este periclitată astăzi de cei care vor avea acces la datele personale și vor putea oricând să acționeze dominant ca să controleze opțiunile și deciziile cetățenilor.
Într-un interviu recent al Ministrului Administrației Digitale despre Numărul Personal, ca să scape (chipurile) de „urzeala birocrației”, se semnalează că prin „Numărul Personal fiecare din noi va avea o „mască” față de stat și va tranzacționa toate forurile publice cu un număr”[59].
Masca/fața reală a omului, pe care a dobândit-o el însuși la crearea lui în rai, este ascunsă prin număru personal, care schimbă sufletul lui după chip dumnezeiesc ca o mască schimonosită. Prin urmare subiectul atribuirii obligatorii a unui număr pentru oameni este extrem de teologic pentru că răstoarnă antopologia creștină și se opune învățăturii mântuitoare a Bisericii, pentru care libertatea omului este divină[60]. Liberul arbitru al omului, care constituie un element al sufletului lui creat după chipul lui Dumnezeu, este ceea ce-i dă posibilitatea să se întoarcă la comuniunea cu Dumnezeu[61].
Prin urmare noile acte de identitate cu Numărul Personal nu constituie un element simplu de identificare, ci un mijloc de prejudiciere și de manipulare libertății omului, pe care a dăruit-o Însuși Dumnezeu. Răstoarnă rânduiala și inversează poziția omului. Din liber, după asemănarea Creatorului său, și având stăpânire de sine în propria lui fire, ca un împărat al celor de sub el, ca să se realizeze ”amestecarea și contragerea” între ființa înțelegătoare și cea simțită, „ca să nu fie nimic lepădat din zidire, după cum zice Apostolul, nici dezmoștenit de dumnezeiasca împărtășire”[62], se transformă în rob al celor guvernați, al zidirii și al bunăstării societății contemporane.
VΙI. EPILOG
Biserica, din motive pedagogice, nu înmormântează pe sinucigaș, pe ce care și-a luat viața trupului, ca să nu cuteze ceilalți la acest gest disperat. Sinucigașu prima dată își ia viața sufletului prin deznădejde. Deci, precum există sinucidere a trupului, există și sinucidere a sufletului. Prin urmare consimțind la luarea NP și la dosarul electronic, ne vindem de voie libertatea noastr, ne sinucidem duhovnicește și, în felul acesta, se îndepărtează posibilitatea mântuirii noastre. Intrăm fără întoarcere într-un mediu distopic. Libertatea este dar de la Dumnezeu, arată descendența noastră dumnezeiască. Omul singur ca persoană se mântuiește, persoana este cea care are posibilitatea comuniunii și părtășiei cu Dumnezeu. Numărul nu are astfel de putere. Numere au avut cei ținuți în lagărele naziste, în gulagul sovietic, în „amele tamburu” neo-turcești. Numărul anulează omul nu numai sufletește, ci în principal și mai întâi existențial.
Legile unui stat devin atât mai bune, cât sunt și luminate de legile lui Dumnezeu. În cazul că vine în opoziție o lege a statului cu legea lui Dumnezeu, atunci credinciosul este dator să aplice zicala: „trebuie să ne supunem mai degrabă lui Dumnezeu decât oamenilor”[63]. Trebuie continuu să cultivăm cugetul mucenicesc și mărturisitor, să iubim și să ne încredințăm lui Dumnezeu și să avem încredere că orice vine în viața noastră este fie după bună-voința, fie după îngăduința lui Dumnezeu. Și să nu uităm spusa sfântă: „toți cei ce vor să trăiască bine-credincios în Hristos Iisus vor fi prigoniți”[64]. La fel, după cum nu trebuie să uităm despre Biserică: „porțile iadului nu o vor doborî”[65]. Un stareț încărunțit spunea: „Jocurile nebunilor acestei lumi ne pun la încercare. Am avut vreme să vedem mucenicii, persecuții. Poate Dumnezeu îngăduie să vină și acestea. Orice război ar veni, la final va fi al lui Dumnezeu. Și să nu ne temem!”.
Din această perspectivă, suntem chemați – pentru comoara pe care am primit-o ca mădulare ale Trupului lui Hristos și pentru răspunderea sufletelor pentru care vom da seama în fața Domnului – să refuzăm modul concret de identificare a persoanei și a tranzacției cu statul, care vine să înlocuiască pe cel anterior, care respecta libertatea omului prin notificarea liberă a elementelor personale și a dreptului de a secretiza datele personale și care deja a fost desființat indirect prin parada și comunicarea faptelor medicale pe parcursul pandemiei de coronavirus. Neluarea în masă a numărului personal și a cărților de identitate electronice este cea care va determina la final – omenește – și rezultatul acestui subiect. În paralel, sunt valabile și cele pe care le-am propus fraților noștri creștini ortodocși care se luptă în lume[66][67][68].
Putere bună nouă, tuturor, Hristos și Maica Domnului să fie împreună cu noi!
[2] Ne referim la Regulamentul (ΕΕ) 910/2014 care privește decretarea mediului european pentru identitate digitală. A fost modificat în aprilie 2024 prin Regulamentul (ΕΕ) 2024/1183 al Parlamentului și Consiliului European din 11 aprilie 2024: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2024/1183/oj?locale=el.
Paragraful 15 din articolul 5a al Regulamentului 1183 din 2024 stabilește: «15. Folosirea portofoliilor de identitate digitală este voluntară. În nici un fel nu este limitat, nici descurajat accesul la servicii publice sau particulare, accesul la achiziția de servicii și libertatea de afaceri pentru persoanele fizice sau juridice care nu utilizează portofoliile europene de identitate digitală. Rămâne posibil accesul la servicii publice sau particulare prin celelalte mijloace de identificare existente și prin cărțile de identitate de confirmare.» Același lucru este reluat mai dezvoltat în paragrafele 15, 34 și 57 din Preambul. (vezi și nota 4, Γ. Ἀποστολάκη…)
Regulamentul european protejează pe toți cetățenii europeni (deci și pe greci) care nu vor să participe la digitalizarea Comunității Europene!
Concret, Regulamentul European elDAS 2.0 spune următoarele:
Până în 2026, cele 27 de guverne ale statelor-membre ale Uniunii Europene sunt obligate să ofere soluții alternative (la toate serviciile: bănci, sănătate ș.a.m.d.) pentru toți cetățenii europeni (deci și greci), care nu doresc să utilizeze cărți de identitate digitală prin numărul personal.
Mai mult, Protecția Europeană a datelor personale GDPR impune ca datele personale trebuie să fie culese (centralizate) și prelucrate prin consimțământul cetățenilor europeni.
Din acest punct de vedere, grecii care nu doresc să ia identitate digitală prin numărul personal în lunile iunie, iulie august, să nu intre pe platforma my info (pagina: numărul personal). Îi protejează Regulamentul European elDAS 2.0 și Protecția Europeană a datelor personale GDPR și nu e cazul să li se impună NICI O sancțiune.
Γ. Αποστολάκης, fost vice-președinte al AreoPagului, fost deputat din partidul «ΝΙΚΗ».
[5]«Este semnalat faptul că legea a fost depusă și votată fără să fie cercetată sau să fie emis Avizul din partea Oficiului și în timp ce au fost suspendate precizările la întrebările care au fost puse”.
Vezi: Η «μεγάλη τομή» του Προσωπικού Αριθμού: Ο στραγγαλισμός της ελευθερίας μας, Αντωνίας Στ. Σφακιανάκη, Καθηγήτριας Πληροφορικής Τρίτη 17 Ιουνίου 2025
[8] Vezi nota 5, articolul Prof. Ἀντωνίας Σφακιανάκη. «Îndeosebi, în stadiul votului final de ajustare, adică la articolul 5 al modificării/adăugirii la draftul legii ΥΨΔ (Ministerului administrației digitale) despre publicarea obligatorie a Numărului Personal în Buletinele de Identitate se anulează total orice facilitare a cetățenilor la tranzacțiile lor pentru simplul motiv că nu este sigur, de aceea și este omis, deși în paralel, sunt upgradate calitativ serviciile de gestionare digitală. Faptul adevărat care se referă la facilitarea Statului, și nu a cetățenilor la tranzacții trece în final în Ν. 4727/2020 (Α΄ 184) despre administrarea digitală și despre serviciile electronice cu adăugirea articolului 11Α.» (Sublinierea noastră).
[9] Amenda de 150.000 euro pentru noile acte de identitate de la Oficiul de Protecție a Datelor 25 septembrie 2024
[11] Vezi nota 5, articolul Prof. Ἁντ. Σφακιανάκη «2.4. Grecia și SUA la darea NP
Înțelesul lui TOȚI PENTRU UNUL prin NP singular, care l-a pus în aplicare guvernul grec pare să fie de aceeași filozofie cu decizia emisă la 20 martie 2025 de președintele Trump, care permite societății Palantir să administreze datele cetățenilor americani, care se găsesc distribuite în diferite oficii ….
Toate lucrurile mari care se întâmplă în SUA și rolul controversat al Palantir se vede că au asemănări cu motivul practic pentru care este impus atât de forțat și perfid, după cum am analizat mai sus, Numărul Personal în Grecia, care nu este altceva decât supraveghere și control.
Faptul că Numărul Unic leagă toate datele personale ale cetățeanului (Registrul Cetățenilor (Registrul demografic), Regitsrul Fiscal (ΑΦΜ), Registrul Asiguraților (ΑΜΚΑ), Registrul Buletinelor Polițienești de Identitate (ΑΔΤ), arată că deschide larg drumul totalitarismului. Pentru că posibilitatea administrării centralizate a informațiilor prin Numărul Personal seamănă cu sistemul de «credit social», ca cel din China, deși poate fi aplicat și pentru scopuri de supraveghere, precum «Wolf Pack» din Israel în raport cu palestinienii, pentru localizare, urmărire până și țintire prin dronă.»
[12] Vezi nota 5 articolul Prof. Ἀντ. Σφακιανάκη. «Ceea ce se opromovează prin Numărul Personal eventual să fie plănuit și cu Palantir, care nu este necunoscută guvernului grec, de vreme ce în perioada pandemiei a fost acea care a oferit programul care ar fi ajutat la limitarea bolii.
Ca schimb pentru acest serviciu, Palantir se pare că a primit acces extins la date sensibile ale bolnavilor (greci) prin acceptul guvernului grec, ultimul refuzând orice comunicare a elementelor către companie. Între timp, a fost oprită orice conlucrare, au fost șterse toate datele care au fost culese, iar ΑΑΠΠΔ a demarat o cercetare pe subiect.» (sublinierea noastră)
[13] Pe aceeași lungime de undă, guvernul grec se pare că a consimțit mai departe la cedarea datelor sensibile personale ale cetățenilor greci, îndeosebi cu cedarea conexiunii ADN-ului 100.000 de prunci, în lipsa consimțământului părinților lor.
«În final, ceva și mai serios: Înregistrarea NP în noul biletin de identitate și încorporarea (chiar și posibilă) a elementelor personale în buletimul de identitate nu oferă absolut nimic cetățeanului dincolo de faptul că nu există nici o astfel de cerință europeană, dimpotrivă mai degrabă {σ.σ.:bexi notele 2, 3 și 4 din prezenta comunicare}, în timp ce expune la un pericol serios siguranța lui, după cum este cunoscut că toate tehnicile de securitate care protejează elementele separate sunt de eficacitate limitată.
După cum a fost arătat și ΣτΕ, buletinul de identitate nu trebuie să fie confundat cu zisa „carte a cetățeanului”, care ar trebui să fie strict facultativă.» (sublinierea noastră)
6:28–6:46 reporterul Φ.Μ.: Cine a scos o nouă carte de identitate trebuie să scoată iarăși una nouă ca să cuprindă și numărul personal?
Γ.Γ. Δ. Α.: În cărțile de identitate care vor fi emise de la un punct, adică atunci când va fi emis numărul personal va putea fi înscris și în cartea de identitate precum am consimțit cu Autoritatea de Protecție. Orice altă identitate, după cum a spus și Autoritatea, este valabilă, nu există nici un motiv să fie înlocuită.» (sublinierea noastră).
[16] Ibidem 7:00-7:25 Γ.Γ.: «Ascultați să vă spun. Este o idee foarte bună. Este ΑΦΜ (nr fiscal) și cifre alături. Ambele de alături, ambele acestea le alege utilizatorul. Așadar este practic numărul tău personal pentru că l-ai ales tu. Nu poate să-ți spună nimeni că noi l-am dat și prin acest mod te obligăm să iei numărul. Εste al tău propriu.» (sublinierea noastră).
[17] Pe 21-10-2024 la postul de televiziune ΣΚΑΪ dimineață la emisiunea «Nepotriviți» cu Χ. Κούτρα și Γ. Ντσοῦνο pe parcursul emisiunii au găzduit pe dl. Μιχάλη Χρυσοχοΐδη, Ministru al Protecției Cetățeanului. Între altele, a menționat că îl presează americanii (ambasada americană și ministerul american de externe) să scoatem cărți de identitate. În particular:
Înregistrare 15.34 -16.32:
Reporterul Χ. Κούτρας: Întrebare bonus separată: subiectul cu numărul personal a fost soluționat și cărțile de identitate noi au fost soluționate?
Ministrul: Mulțumesc mult că întrebați. Nu există nici un subiect cu cărțile de identitate. Trebuie să mergem să scoatem cărțile de identiate. Pentru că ne presează, vreau să vă zic, americanii. Primesc mesaje zilnic de la ambasada americană și de la ministerul american de externe să scoatem toți grecii cărți de identitate ca să putem să călătorim în Statele Unite și în lume fără nici o problemă de siguranță de înscriere.
Avem un pașaport foarte bun, trebuie să dobândim și o carte de identitate bună.
Subiectul numărului, al numărului personal, este o altă chestiune, este o chestiune insituțională, chestiune legală. Dar nu influențează validitatea actelor de identiate.
Reporterul Χ. Κούτρας: Așadar, scuze, îndată ce scot eu un act nou de identitate, acum, că am întâlnire săptămâna viitoare, (se poate să) fie folosit iarăși pașaportul acesta?
Ministrul: Nu, acest act de identitate pentru Statele Unite constituie în esență unul, este visa waver. Adică programul, mai explicit, ai posibilitatea să iei viză.
[25] Ce cugetă sfântul Nicodim Aghioritul despre Sfânta Împărtășanie? Sâmbătă 20 iunie 2020 ΑΠΟ ΤΗΝ «ΟΜΟΛΟΓΙΑ ΠΙΣΤΕΩΣ» ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΝΙΚΟΔΗΜΟΥ ΤΟΥ ΑΓΙΟΡΕΙΤΟΥ «ΠΕΡΙ ΤΟΥ ΜΥΣΤΗΡΙΟΥ ΤΗΣ ΘΕΙΑΣ ΕΥΧΑΡΙΣΤΙΑΣ»
https://imahealth.org/protocol/i-prevent-vaccine-injury/ Independent Medical Alliance (Ἀνεξάρτητη Συμμαχία Ἰατρῶν, πρώην Front Line COVID-19 Critical Care Alliance) I-PREVENT Vaccine Injury (Πρωτόκολλο ἀντιμετώπισης βλαβῶν ἀπό ἐμβόλια)
Τα διαχρονικά μηνύματα του αξέχαστου Γάλλου νομπελίστα ιολόγου Λ. Μοντανιέ, που πρωτος μίλησε για τα πειραματικά εμβόλια των θανατηφόρων παρενεργειών 28 Οκτωβρίου 2024
Καταγγελία κόλαφος εν ενεργεία ιατροδικαστή κατά της Υπηρεσιακής Γραμματέως του Υπουργείου Δικαιοσύνης 23.08.2025 | 18:42 UPD:25.08.2025, 14:57
Η Αποστολία Ακριβούση απευθύνεται στον Πρωθυπουργό και ζητά κάθαρση – Αποκαλύπτει παράνομους χειρισμούς στην υπόθεση των Τεμπών και σε υποθέσεις θανάτων από Covid έπειτα από εμβολιασμούς
a) Ridicarea unei inițiative pentru strângerea de semnături la nivelul ordonanței constituționale pentru inițiativă legislativă populară (vezi nota 4 din documentul prezent, Γ. Ἀποστολάκης): «Concret, articolul 73, par. 6 [din Constituție] stabilește: «Prin semnătura a 500.000 de cetățeni… sunt exceptați de al obligativitatea acestor măsuri.»
b) Referendum, conform cu par. 44, alineat b al Constituției în vigoare dacă poporul grec dorește sau nu «dosarul» datelor personale (vezi Δημήτρης Κων. Σέργιος, Avocat ΑΠ-ΣτΕ ἐ.τ., autor: Epistolă deschisă către membrii Sfântului Sinod al Bisericii 26 iul 2025 https://aktines.blogspot.com/2025/07/blog-post_100.html?m=1 ).
[30] În final, în 2010 în Comunicatul aferent al Sinodului permanent (sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei) se accentuează: Biserica este obligată să păzească libertatea persoanei și să apere neprihănirea credinței. De aceea a) Cartea cetățeanului nu trebuie să cuprindă în nici un fel, fățiș sau nu, numărul 666. b) de asemenea, în nici un chip să nu fie forțate libertățile personale prin ea”.
[32] (Din articolul Prof. Sofia Sfakianaki, vezi nota 5) Autoritatea și în avizu ei nr. 1/2024 despre NP, și mai înainte expunerea ei anuală despre anul 2020, referindu-se la Ν. 4727/2020 Administrația Digitală (Încorporarea în Legislația grecească a Recomandării (ΕΕ) 2016/2102 și a Recomandării (ΕΕ) 2019/1024) – Comunicațiile electronice (Încorporarea în Dreptul Grecesc a Recomandării (ΕΕ) 2018/1972) și alte ordonanțe (care a fost votată în 23/09/2020, dar au trecut neobservate cu privire la importanța ei critică, de vreme ce interesul în perioada aceea îl monopoliza virusul) exprimă mute rezerve, dată fiind și introducerea forțată a acestor avize în votare, care nu i-a fost dat (evident că deliberat) timp să studieze și să se poziționeze sufficient.
«Modificarea/adăugirea care privea înscrierea NP în buletinele de identitate ale cetățenilor a fost depusă de guvern în seara precedentă (23:20) votării Legii 5188/2025. Aceasta înseamnă că Aceasta înseamnă că era expirată, ba chiar și irelevantă, deoarece cuprindea dispoziții care nu aveau legătură directă cu chestiunile pe care le ajusta deja proiectul de lege de la votare prin încălcarea regulilor unei legiferări corecte.
Ambele caracterizări semnifică faptul că dispoziția de o însemnătate care cântărea atât de mult pentru viitorul cetățeanului nu a fost dezbătută niciodată [în Parlament] cu privire la cuprinsul ei. Pe lângă acestea, s-a făcut lege a statului care validează disciplina cetățeanului cu toate că a fost pusă sub încălcarea legiferării.» (sublinierea noastră).
[35]https://enromiosini.gr/arthrografia/o-ieros-syndesmos-klirikon/ Ο Ιερός Σύνδεσμος Κληρικών Ελλάδος για τον Προσωπικό Αριθμό 02-6-2025 «Ca Asociație a Clericilor din Grecia, vrem să ne exprimăm și problematizările noastre, dar și neliniștile noastre despre un subiect atât de serios care a fost apărut în zilele noastre».
Scrisoare a Sfântului Munte despre numărul personal 15-4-2025.
[37] «Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și minuni, încât să amăgească, dacă e cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus dinainte » (Mt. 24: 24-25).
«Iar El a spus: Vedeți să nu fiți amăgiți! Căci mulți vor veni în numele Meu, spunând că Eu sunt și s-a apropiat vremea. Să nu mergeți după ei!» (Lc. 21: 8).
[38] Mahomed și islamul (care este în realitate un sistem politic, de vreme ce se înrijește mai mult de trăirea pământească a partizanilor lui în locul celor „de dincolo”) au acționat ca un sistem antihristic premergător și ca o preînchipuire a lui Antihrist. Papismul și fiecare papă (după Schismă) sunt pentru noi, ortodocșii, un sistem diacronic al lui Antihrist cu stăpânire politică, economică, armată dincolo de cea duhovnicească etalată/mimată. Avem și Iluminismul și reprezentanții lui filozofi: Voltaire, Nitsche, Corais șamd. Mai apoi nazismul se arată ca sistem și pe Hitler ca preînchipuire a Antihristului. Aproape similar s-a ivit comunismul (bolșevismul) și conducătorii bolșevici ai URSS ca preînchipuire a Antihristului: Lenin, Stalin) șamd (Marx și Trotski drept teoreticieni ai comunismului pot și ei să fie luați drept prototipuri ale lui Antihrist).
[39] Bill Gates, Klauss Schwabb (care se revendică oficial de la Forumul Economic Mondial), istoricul filozof evreu Yuval Harrari, evreul-ungur George Soros ș.a. De asemenea, sunt căpeteniile organelor instituționale ale Uniunii Europene când acționează, vorbesc, lucrează și decid toate câte contribuie la descreștinarea Europei. De asemenea, capii statelor membre ale spațiului european (prim-miniștri, președinți) care vor vădit să târască Uniunea Europeană într-o harababură de descreștinare continuă și opoziție cu orice este ortodox.
(Vezi relevant: deschiderea hulitaore a Jocurilor Olimpice de la Paris 27-7-2024)
Sfântul Iustin Popovici deja propovăduia că Europa atee și antihristică s-a suit de voie în carul lui Antihrist. Scria: „Antihrist înseamnă în loc de Hristos, împotriva lui Hristos, opus lui Hristos. Da, pofta de căpătâi și esența existenței lui este să substituie pe Hristos, să ocupe locul Lui. Și se silește să îndeplinească aceasta prin orice mijloc.» (Arhim. Iustin Popovici, CELE TREI EPISTOLE SOBORNICEȘTI ALE LUI IOAN, (ed. Serbia 1982).
Propaganda oarbă pentru vaccinuri… se prăbușește – 10 adevăruri pe care le-am învățat, certificatele de vaccinare în aer marți 31/08/2021 – 05:53 https://www.bankingnews.gr/index.php?id=584540
Το Ισραήλ ετοιμάζεται για 4η δόση εμβολιασμού – Απαξιώθηκαν τα πιστοποιητικά εμβολίου… ακόμη αψηφούν την φυσική ανοσία Δευτέρα 06/09/2021 – 14:46 https://www.bankingnews.gr/index.php?id=585930
Γέροντας Ευθύμιος: Ο υποχρεωτικός εμβολιασμός 25-6-2021
[42] Cuviosul Efrem Sirul, Opere, Volumul IV, Cuvânt la venirea domnnului și pentru sfârșit, ediția I 1992 Κων. Φ. Φραντζολᾶς, Ἐκδόσεις ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ, σελ. 116 καί ἑξῆς.
[44] Text: Luați aminte, frații mei, covârșirea fiarei; căci sunt măiestrii ale răutății. Cum pornește de la pântece, ca să fie forțat cineva, când este strâmtorat, fiind lipsit de mâncăruri, să ia pecetea aceleia, nu ca la întâmplare, pe orice mădular al trupului, ci pe mâna dreaptă, la fel și pe frunte, drept semn rău-credincios, ca să nu aibă omul stăpânire să se pecetluiască prin semnul crucii cu mâna dreaptă, nici iarăși să se însemneze pe frunte deloc cu sfântul nume al Domnului, nici cu slăvita și cinstita Cruce a lui Hristos și Mântuitorul nostru. Căci cunoaște ticălosul că Crucea Domnului, dacă este închipuită, dezleagă orice putere a lui și de aceea pecetluiește dreapta omului. Căci aceasta este cea care pecetluiește toate mădularele noastre. De asemenea, și fruntea, ca un sfeșnic, poartă făclia luminii, semnul Mântuitorului nostru întru înălțime.
Text: Atunci se tânguiește cumplit orice suflet și suspină. Atunci toți vor vedea necazul nemângâiat care-i cuprinde noapte și zi și nu găsesc nicidecum să se sature de mâncăruri. Căci conducătorii de cetăți vor sta din loc în loc deciși; și, dacă va avea cineva cu sine pecetea tiranului pe frunte sau pe dreaptă, va cumpăra repede mâncăruri din cele ce se găsesc.
Text: Toți cei convinși de cumplita fiară și care au primit pecetea aceleia, semnul rău-credincios al celui întinat, alergând la el laolată, vor spune cu durere: dă-ne să mâncăm și să bem, că toți pierim, fiind sugrumați de foamete; și depărtează de la noi fiarele veninoase”.
Text: Celor care au cunoștință venirea aceluia le va fi cunoscută ușor.
ΑΡΕΘΑ ΕΠΙΣΚΟΠΟΥ ΚΑΙΣΑΡΕΙΑΣ ΚΑΠΠΑΔΟΚΙΑΣ (+910μ.Χ.) ΣΥΛΛΟΓΗ ΕΞΗΓΗΣΕΩΝ ΕΚ ΔΙΑΦΟΡΩΝ ΑΓΙΩΝ ΑΝΔΡΩΝ ΕΙΣ ΤΗΝ ΙΩΑΝΝΟΥ ΤΟΥ ΗΓΑΠΗΜΕΝΟΥ ΚΑΙ ΕΥΑΓΓΕΛΙΣΤΟΥ ΑΠΟΚΑΛΥΨΙΝ (σ. 487-488)
ΕΚ ΤΩΝ ΑΝΔΡΕΑ ΤΩ ΜΑΚΑΡΙΩΤΑΤΩ ΕΠΣΚΟΠΩ ΚΑΙΣΑΡΕΙΑΣ ΚΑΠΠΑΔΟΚΙΑΣ (ἤκμασε περί τά τέλη τοῦ ε΄αἰῶνος) ΕΙΣ ΤΗΝ ΑΠΟΚΑΛΥΨΙΝ ΠΕΠΟΝΗΜΕΝΩΝ ΘΕΑΡΕΣΤΩΣ ΣΥΝΟΨΙΣ ΣΧΟΛΙΚΗ ΠΑΡΑΤΕΘΕΙΣΑ ΥΠΟ ΑΡΕΘΑ ΕΠΙΣΚΟΠΟΥ ΚΑΙΣΑΡΕΙΑΣ ΚΑΠΠΑΔΟΚΙΑΣ (σ. 493-494)
(σσ.: Areta, Arhiepiscopul Capadociei, analizează explicația Apocalipsei pe care a făcut-o înaintașul său, Andrei, Arhiepiscopul Cezareei, care a înflorit la finele secolului al V-lea, patru veacuri mai înainte). p. 679-680 Cap. 38 Despre numele fiarei.
[46] În Apocalipsă Evanghelistul nu a vrut să înscrie – poate din respect pentru cartea sfântă – numele lui Antihrist, ci a scris numai numărul care se ivește din adăugirea literelor numelui, dacă acestea sunt luate ca numere, conform cu sistemul vechi de măsurare grecesc. (de ex. α΄ =1 , ι΄=10, ρ΄=100 κλπ. Acestea compun χξς΄. χ΄=600, ξ΄=60, ς΄=6 integral: 666). Sfinții Apostoli au evitat să spună numele celui care l-a trădat pe Învățătorul.
[47] Starețul Partenie: „Luați aminte să nu luați numărul personal”’ 27-8-2025
[48] «Diavolul urăște Sfântul Botez și numele pe care-l ia orice creștin. Prin Sfântul Botez este detronat diavolul, care foiește în inima omului și intră și se așează Sfântul Duh și în același timp orice creștin dobândește înger păzitor personal și împreună-călător. Cu numele creștin, numele Maicii Domnului sau al Sfinților, orice creștin dobândește un Sfânt protector care se roagă și mijlocește pentru viața și mântuirea lui.» Arhim. Atanasie Anastasiu, fost stareț al Mareii Meteora, NUMĂRUL PERSONAL ȘI IDENTITATEA ELECTRONICĂ: ÎNSEMNĂRI TEOLOGICE ȘI DUHOVNICEȘTI, Ἅγια Μετέωρα, 17 iunie 2025, p. 9.
Pomparea datelor, care se face până astăzi prin posibilitatea consimțământului cetățeanului, va deveni și prin etalarea Numărului Personal în diferitele relații statale și inter-statale ale lui, precum și prin identificarea persoanei lui la deplasarea în și în afara țării. Prin urmare persoana și subzistența ipostaza politică a fiecărui om vor fi substituite de identitatea electronică și de Numărul Personal fără posibilitate de alegere.
[60] Grigorie de Nyssa, Către cei ce plâng, PG 46, 524BC.
[61] Vezi nota 47 (Arhim. Atanasie Anastasiu, … p. 3)
Noima liberului arbitru, după cum este el formulat în teologia ortodoxă, este un fundament al libertății omenești. Liberul arbitru este realmente darul unic și măreț al Dumnezeului nostru Treimic cel Preasfânt Treimic către om…
…Prin harisma aceasta ar putea să se miște spre o schimbare bună a lui spre cel „după asemănare”, adică îndumnezeirea lui după har, valorificând harul dumnezeiesc însămânțat în firea lui. Totuși ar putea prin mișcarea lui liber-stăpânitoare să aleagă și întreruperea comuniunii cu Dumnezeu și, prin urmare, îndepărtarea sa de scopul creării lui.
… Trebuie de unul singur omul, liber și de voie, să vrea să iubească pe Dumnezeu, să vrea să se mântuiască. De aceea și Sfinții Părinți ai Bisericii noastre caracterizeaxă liberul arbitru al omului și ca divin, firește după har. „Căci liberul arbitru este divin” ne spune Sfântul Grigorie de Nyssa. {Sf. Grigorie de Nyssa, Pentru cei adormiți, G.N.O. IX.1, σ. 54.1-10, ΕΠΕ 10, σελ. 182-183.
Traducere: Adică deoarece omul a devenit asemănător cu Dumnezeu și fericit, cinstit cu liber arbitru (pentru că stăpânirea de sine și libertatea sunt proprietăți ale dumnezeieștii fericiri)… Adică dacă despărțea firea omenească prin forță și prin silnicie de orice-i plăcea, când s-a pornit conform mișcării liber determinate a ei spre lucruri nepermise, faptul ar fi fost o deprivare de binele excepțional și lipsire de cinstea divină (pentru că liberul arbitru este divin).
[62] Sf. Grigorie de Nyssa, Cuvântul mare catehetic, 5, PG 45, 25B-D, Dialog despre suflet și înviere, PG 46, 101B, Despre alcătuirea omului 4, PG 44, 136B. Πρβλ. Α’ Τιμ. 4, 4.
[66] Recomandăm fraților noștri credincioși care se luptă în lume să nu fie forțați să ia noile acte de identitate și Numărul Personal, ci să epuizeze toate disponibilitățile temporare marginale. În paralel, să protesteze prin orice mijloc convenabil și legal, prin mișcări și intervenții coordonate, ca recepționarea lor să fie facultativă. Mai mult, cât privește dovedirea identității lor, să folosească mijloace convenționale de identificare, evitând echivalentele digitale (de ex. aplicații de tip inteligent Gov.gr Wallet), cunoscând că sunt valabile și următoarele:
1) Conform cu dispozițiile legii 3731/2008 (art. 25) serviciile, pentru înregistrarea procedurilor administrative au nevoie să fie acceptate ca mijloc de identificare și pașaportul sau permisul de conducere.
2) Conform cu decizia Consiliului de Stat (1602/2021, Secțiunea 4), chiar și dacă trec 15 ani de la emiterea vechiului act de identitate, acesta este considerat un înscris valabil și oficiile aferente sunt datoare să-l primească, cât timp nu concură vreun dubiu fundamental cu privire la autenticitatea lui.
Problema spinoasă a digitalizării documentelor și formării unui sistem de monitorizare a vieții de către guverne este tratată într-un duh sănătos de mai multe Mănăstiri grecești (33), dintre care patru din Sfântul Munte Athos. Adresarea lor publică se împarte în două documente, unul prin care este deschis subiectul și al doilea care conține argumentele și ideile de bază.
Într-un duh patristic și ascetic, vigilența credincioșilor este trezită la realitate în fața mediului distopic ce se conturează tot mai pronunțat în fața ochilor noștri. Fără a cădea în extrema confundării documentelor cu cip în pecetea antihristică, pericolul real și tot mai insidios este identificat corect și punctat cu alarmare benefică.
Am tradus deocamdată doar preambulul referatului (dat publicității sâmbătă, 30 august 2025), urmând să apară și grosul documentului cât de curând deoarece tema biometriei este la fel de stringentă și în România ca și în Grecia, chiar dacă există nuanțe diferite. La ei introducerea Numărului Personal este un pas înaintea celor ce se implementează în prezent la noi.
Lămurire preliminară necesară – delimitare de răspundere: Am fost informați că luni, 18 august 2025, un text care constituia ciornă de lucru pentru sfătuirea între semnatari a fost publicat pe internet foarte inoportun. Îndeosebi, spre finalul acestui text, au fost puse semnături cu totul samavolnic, fără să fi fost întrebați semnatarii. Informăm pe cititori că singurul text pe care-l recunoaștem drept valid este cel de față (care constă în introducerea de față împreună cu comunicatul extins atașat), pe care-l și semnăm.
Prin prezentul Comunicat, care constituie continuarea celui precedent (23-12-2023), Sfintele Mănăstiri și Sfintele Sihăstrii din patria noastră dorim să facem clar faptul că
Refuzăm să primim Numărul Personal și cartea de identitate electronică.
Motivele sunt explicate pe larg în textul atașat (vezi la finalul prezentului text).
Mai întâi, nu suntem de acord cu dosarul electronic și cu sclavia electronică. Fiecare drept pe care-l cedăm astăzi nu-l vom primi înapoi, am scris în primul nostru text. Pentru că aceasta este ceea ce va reieși mai târziu din primirea în parte a numerelor personale ale cetățenilor. Nu încuviințăm chinezificarea vieții noastre. Prin primirea numărului personal intrăm fără posibilitate de întoarcere într-un mediu distopic. Unificarea tuturor bazelor de date va crea un profil, totuși conform cu modelele validate de guvernările de odinioară. Când cunoaștem că suntem urmăriți la fiecare mișcare a noastră, devenim spontan mai încarcerați – de voie sau fără de voie – și nu vom lua atitudine fără frică și liber – chiar și în viața noastră duhovnicească – îndeosebi dacă știm că ceea ce ne urmărește nu este de acord cu alegerile noastre și are puterea să creeze piedici în viața noastră. Deci, primind numărul personal, ne vindem de voie libertatea, ne sinucidem duhovnicește și în acest fel se îndepărtează posibilitatea mântuirii noastre.
În plus, după cum accentuează textul atașat, să fie de la sine înțeles că există preînchipuiri ale lui Antihrist în fiecare epocă. Există sisteme ante-mergătoare ale lui Antihrist care pregătesc edificiul pentru Antihristul final. În final, pentru că au existat, există și eventual vor exista mulți înainte-mergători ai lui Antihrist. Apostolul Ioan, Evanghelistul dragostei, avertizează peste veacuri: „Copiilor, este ceasul de pe urmă și, după cum ați auzit că vine Antihrist și acum sunt mulți antihriști; de unde cunoaștem că este ceasul de pe urmă” (1In. 1: 2, 18). Ar fi nechibzuit să ignorăm semnele prevestitoare pe care le arată Sfântul Duh prin gura sau penița Sfinților, care au drept scop să ne protejeze și să ne pregătească, încât să ne ținem veghetori și nu trândavi. Va veni Mirele în mijlocul nopții și vor intra cu El numai cei treji și priveghetori.
Respingând tocmai de la început orice critică rău-voitoare, declarăm că NU susținem că numărul personal iminent este însemnul din Apocalipsă. Pe de altă parte, ar fi nepotrivit să nu recunoaștem că aducerea numărului personal și închisoarea digitală în care el va închide viața noastră ne introduce într-un mediu distopic din care ușor poate să derive așezarea apostaziei finale, care este proorocită de Apocalipsă și de Sfinți.
Deși guvernul „bine-vestește” introducerea numărului personal (NP) ca pe un sabie a lui Alexandru cel Mare care taie nodul gordian al birocrației grecești, adevărul este departe de aceasta. NP numai slujește numai guvernului în planurile sale și deloc cetățeanului. „Slujește” pe cetățean numai în adâncul pe care el va continua să trăiască un cotidian cu beneficii sociale de la sine înțelese (până astăzi), cu destinderi digitale și eventual materiale – dacă le-a avut și pe acestea până acum.
Conform aspirația și programarea guvernului, oricine nu va avea numărul personal va fi exclus treptat din societate, cum a fost, de exemplu, perioada sumbră a coronavirusului. Situația sufocantă pe care am trăit-o atunci din perspectiva măsurilor împotriva cetățenilor a fost o pregustare a distopiei care va urma prin aplicarea NP în viața noastră.
Guvernul nu ne inspiră încredere din cauza faptelor sau a lipsei lor: eventual: căsătorie între homosexuali-înfiere, memorandumuri, imigrație ilegală necontrolată, dictatură coronavirus, incendii care ard de la un capăt la altul patria noastră, instalarea necontrolată a eolienelor, ciocniri de trenuri, Agenția de control grecească, „apele liniștite” în Egeea, „partea corectă a istoriei” cu Ucraina, Galeria Națională „Vraja Ciudatului» șamd. Insistența lui de a impune obligatoriu un nou mijloc – de ușurare așa-zicând a vieții noastre – trădează intențiile lui și ne face extrem de rezervați.
Deci noi ce suntem chemați să facem? „Nouă ni s-a dăruit nu numai să credem în Hristos, ci și să pătimim pentru El” (Flp. 1: 29). Noi toți creștinii ortodocși care ne luptăm suntem chemați să cultivăm continuu în viața noastră cugetul mucenicesc și nevoitor al Bisericii noastre. Să ne amintim că „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Evr. 13: 14). Aceasta nu înseamnă că vom părăsi fără luptă viața și libertatea noastră în mâinile oricărei stăpâniri, mai ales când acestea constituie o minoritate slabă în raport cu poporul iubitor de Hristos și democrat al patriei noastre. Nu. Ci ne vom lupta, mărturisind pe „Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit” (1Cor. 1: 22). În lepădarea de sine în și jertfirea de voie a confortului și comodității noastre care trebuie să ne caracterizeze ca creștini ortodocși se încadrează și rezistența la orice ușurare suspectă pe care stăpânirea de stat o promovează „cu iubire de oameni” prin tehnologia, precum numărul personal.
„Aici este răbdarea și credința Sfinților” (Apoc. 13: 10).
Să nu uităm că scopul vieții fiecărui creștin ortodox este agonisirea Sfântului Duh, după cum a spus Sfântul bucuriei Învierii, Serafim de Sarov. Noi, mergând pe urmele tuturor Sfinților din veac, să navigăm pe marea acestei vieți cu încredere în Dumnezeu și având mereu ancoră neclintită învățătura de peste timp a Bisericii, precum se arată în viața și învățătura Sfinților noștri. Lupta cea bună [dorim] nouă tuturor, Hristos și Maica Domnului să fie cu noi!
Semnături ale stareților:
Starețul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu Arhimandritul Iosif și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Dochiaru Arhimandritul Amfilohie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Caracalu Arhimandritul Filothei și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Filotheu Arhimandritul Nicodim și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Constamonitu Arhimandritul Haralambie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Maica Domnului Molivdoskepastou din Konitsa Arhimandritul Arsenie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, Ghiromeri Thesprotia Arhimandritul Metodie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Schimbarea la Față, Driovunou Kozani Arhimandritul Ștefan și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Schimbarea la Față Sohou Lancada Arhimandritul Evloghie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Nașterea Maicii Domnului, Kalipetra Veria Arhimandritul Palama și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Nicodim Aghioritul Pirghetou Larisa Arhimandritul Irineu și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Sihăstrii Cuviosul Arsenie Capadocianul, Ormilia Halchidiki, Arhimandritul Sinesie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Sihăstrii Sfântul Ioan Rusul, Pevkohoriou Halchidiki Arhimandritul Grigorie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfânta Treime, Gatzea Volos, Arhimandritul Grigorie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Chinovii Sfântul Nicodim Aghioritul, Peonia Kilkis, Arhimandritul Hrisostom și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Gheorghe, Lancada Paros, Arhimandritul Meletie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Izvorul Tămăduirii, Longobardia Paros, Arhimandritul Nicodim și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Nicolae Androu Arhimandritul Dorotei și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Atanasie Eratira, Arhimandritul Nichifor și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfânta Parasheva, Vahlia Gortina Arhimandritul Ieronim și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, Valtesinikou Gortina Monahul Daniil și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Maica Domnului, Mirtiotisa Thapsane Parou, Monahia Macrina și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Proiestoasa Sfintei Mănăstiri Cinstitul Înaintemergător Pirghetou Larisa, Metoc al Sfintei Mănăstiri Sfântul Nicodim, Monahia Hristonimfi și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Osi Lancada, Monahia Galini și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Sfântul Lavrentie Piliou, Monahia Maria și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Sihăstrii Sfintei Sihăstrii «Maica Domnului Axion Estin», Oreokastro de mijloc Monahia Eufimia și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Sihăstrii Sfânta Treime–Sfântul Nectarie de Eghina Monahia Timoteea și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Sihăstrii Cinstita Cruce Mapsou Corintia Monahia Ilaria și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Sfânta Treime Edesa Monahia Porfiria și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Izvorul Tămăduirii (Clivoka) Gortina Monahia Serafimia și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Mitropolitul Longhin în predica de la STănilești (Imagine: R3Media)
Pornind de la un articol scris de presa de limbă română din Cernăuți despre Mitr. Longhin, a apărut și în spațiul mediatic românesc un atac la adresa IPS Sale îndeosebi prin video-ul făcut de Ierom. Eftimie Mitra, dar continuat și de alte publicații care reiau idei neclare pentru discreditare. Deoarece în spațiul românesc nu sunt înțelese diferite aspecte, inflamările gratuite sunt speculate, dar nu aduc un folos real.
Melanjul cu discordie sau îmbinarea cu tact între chestiunile politice și cele bisericești
Mărul discordiei provine din maniera cum sunt tratate problemelor naționale și bisericești și confluența dintre ele. Este firesc să fim români și să suținem cauza noastră în Rep. Moldova și în Bucovina. La fel, este normal să căutăm reglementarea situației bisericești din aceste regiuni în favoarea noastră. Însă nu e normal ca acest proces să fie supus unor interese străine sau greșit înțelese.
Viața bisericească, fiind un element important al neamului nostru, joacă un rol esențial și în raporturile cu românii de peste granițe. Însă nu putem căuta să ne folosim de ea în mod injust pentru atingerea unor scopuri naționaliste. Atunci ar însemna că acelea sunt eronate, mijloacele vădind adevărata față a țintei propuse.
Este normal a cere să fie folosită limba română în bisericile din aceste zone și a exista ierarhi de naționalitate română. Însă nu este de bun augur să ne impunem niște interese politice, poate chiar incompatibile cu cele bisericești, prin intermediul credinței. Nu se ajunge decât la compromiterea Bisericii și chiar a valorilor naționale pe care le proclamăm.
Este nevoie de mult calm, discernământ și cumpătare pentru a descoase aceste ițe și pentru a nu cădea în plasa reacțiilor viscerale la care suntem îndemnați de către unii apărători vajnici declarați ai națiunii și Ortodoxiei.
Mesajul injust al P. Eftimie Mitra
Prima dată, Părintele Eftimie a realizat un mesaj video plin de tot felul de minciuni groase.
Cea mai mare și pe care o pot proba este aceea că Mitropolitul Longhin a îndemnat pe preoții nepomenitori care au venit la Bănceni să jignească, să instige lumea împotriva ierarhilor români. Deoarece am fost și eu prezent, nu doar sfinția sa, ba și mulți alții, declar că lucrurile au stat tocmai dimpotrivă. Există și o filmare în care se găsește și P. Eftimie, care atestă că nu au existat astfel de sfaturi, ci spre luciditate și credință curată. Dacă astfel procedează Părintele cu lucruri care pot fi dovedite, ce încredere poate pretinde în ce spune?
Faptul că ar fi dat antimise sau ar fi sprijinit pe nepomenitorii din România este o minciună greu de probat și despre care nu am nici o dovadă. Din contra, știu precis că Mitr. Longhin nu vrea schismă și rupere de ierarhia română prin nepomenitori, ci doar susține corect pe cei care au ales singuri să protesteze față de derapajele dogmatice, nimic mai mult.
Expresia „Sfânta noastră Biserică”, folosită de IPS Longhin în diferite predici, se referă la Biserica Ortodoxă în ansamblul ei sau la cea canonică din Ucraina de sub Mitropolitul Onufrie. Nicidecum nu o aplică la Patriarhia Rusiei, așa cum manipulează Părintele. Mitropolitul ține și promovează structurile canonice ortodoxe din Ucraina, care în felul acesta sunt sfinte, nu pe cele schismatice ucrainene sau intruzive românești și necanonice în general.
Vlădica Longhin se adresează românilor și credincioșilor din Ucraina, care înțeleg realitățile de acolo din felul cum le trăiesc și le pătimesc și după perspectiva statală a lor, dar și națională. Dacă rupem aceste idei de contextul dat, atunci acuzațiile P. Eftimie de preaslăvire a rușilor au priză, însă ele rămân false. Adevăratele idei ale Mitropolitului sunt: „Basarabia noastră scumpă și iubită”, adică românească, evident că nu ucraineană sau rusească. Atașamentul național este arătat de aceste cuvinte simple și grăitoare.
Cât despre scandalul din Basarabia, unde preotul din Grinăuți a fost scos de enoriași din biserică pentru că voia să treacă la Mitropolia Basarabiei, remarcile IPS Longhin sunt corecte canonic. Nici o Biserică Locală nu are dreptul să intervină samavolnic în teritoriul altei Biserici și nici nu poate pretinde că ar avea drepturi pe teritoriul unui alt stat, cum este Rep. Moldova. Da, există o leătură etnică, însă demersurile pentru restabilirea unității bisericești românești din acele ținuturi trebuie să urmeze niște pași canonici. Dincolo de subiectul foarte vast, afirmațiile criticate nu conțin nimic greșit, în fapt.
Nu în ultimul rând, P. Eftimie trece cu vederea faptul că vlădica Longhin a oprit pomenirea Patriarhului Chiril încă din 2016 pe motive dogmatice, înainte de invazia din Ucraina. Nu este aceasta o dovadă serioasă că nu are afiliere rusească, ci o atitudine nepărtinitoare când vine vorba de credință?
Mitr. Longhin este episcop român, deși critică ereziile ierarhilor noștri
Diferența majoră dintre Mitropolitul Longhin și ierarhia română nu este cea de apartenență sau de crez național, ci de fidelitate față de învățătura ortodoxă. Din trădarea făcută de ierarhii români la Sinodul din Creta (2016) rezultă și o altă deosebire: de verticalitate.
Așa se face că vlădica Longhin critică fără rezerve derapajele dogmatice ale episcopilor români, printre alții, iar politica bisericească românească îl tratează cu dispreț și ca pe un element deranjant. Din păcate, soluția de împăcare pe principii ortodoxe pare greu de găsit, iar asta nu se datorează decât arhiereilor noștri. Mai mult, aceștia urmează o linie străină de Biserică, interese pământești de implementare deficitară a românismului și tratează Ortodoxia ca pe o instituție lumească, seculară. Ba îi îndeamnă și îndrumă și pe oameni să-și trăiască credința tot la acest nivel.
Problema bisericească din Rep. Moldova
Din avânt național și la prima vedere și din instinct românesc nechibzuit, suntem tentați să credem că influența rusă în viața bisericească din Rep. Moldova este una necanonică și samavolnică. Însă adevărul este mai nuanțat și cam defavorabil nouă, deși nu cu totul de partea rușilor. Însă înțelegerea și rezolvarea problemei bisericești de pe aceste meleaguri nu este una simplă și nu se face prin forță brută, pentru că, deși locurile au fost cucerite, nu s-a folosit o oprimare chiar așa cum o denunțăm noi în anii 1800 până la bolșevici, iar realitățile istorice din vreme nu au stat cum le vedem noi astăzi. Românii atunci au cerut adesea ajutorul rușilor în fața turcilor, iar la nivel bisericesc au acceptat atunci relocarea spațiului bisericesc și înființarea Mitropoliei Chișinăului.
În primul rând, jurisdicția bisericească merge mână-n mână cu granițele statale, deși nu în totalitate. Oricum, nu poate fi ignorată situația politică. Mai precis, este greu să pretindem să avem o administrație bisericească pe teritoriul unui stat care ține de o conducere din afara lui.
Atâta vreme cât o astfel de intruziune nu este admisă de statul respectiv, nu este normal ca Biserica să o împingă prea tare, ar fi contra principiilor ei de propovăduire a Evangheliei. Așa se face că noi nu ne putem impune o structură românească în Ucraina decât cu acordul statului, altfel există riscul unui conflict greșit. La fel și în Moldova.
Da, avem o populație română și teritoriile în discuție au fost cândva în administrație bisericească românească, însă pierderea lor a fost recunoscută de noi și acum nu le putem recupera pur și simplu și nu folosind forța și diferite ilegalități.
Subiectul acesta este unul vast și nu l-am studiat în totalitate, dar deocamdată pot spune că acțiunile BOR în aceste regiuni nu sunt nici canonice, nici corecte. Cel mai mult mă descumpănește faptul că argumentele folosite de români sunt mult mai slabe decât ale Patriarhiei Ruse, iar per ansamblu dezbaterea nu a fost dusă până la capăt. Spre exemplu, ai noștri susțin că nu am recunoscut anexarea Basarabiei bisericește de URSS, însă nu au produs o dovadă în acest sens. Pe când, de partea cealaltă, există unele probe că noi am acceptat tacit situația prin primirea Mitropolitului Chișinăului în România după 1948. În mod evident înființarea Mitropolitie de Chișinău în 1813 a fost recunoscută de Mitropoliții Moldovei din acea vreme. Iarăși din păcate, reluarea jurisdicției în 1918 a avut unele minusuri (exilarea episcopilor dinainte și lipsa unui recensământ).
Argumentul că populația din zonă este de etnie română și regiunea a fost cândva bisericește a noastră ne dă dreptul să avem pretenții asupra ei, poate chiar înființarea Mitropoliei Basarabiei, pentru a ajuta la păstrarea etosului național în această perioadă în zonă.
Totuși forțarea lucrurilor prin argumente slabe și prin acțiuni de forță descalifică demersurile noastre și cred că s-ar fi găsit mijloace mai potrivite de folosit. Din nefericire, agenda noastră este mai mult una pro-europeană decât națională și mai mult una modernistă și politicianistă decât bisericească.
În tot cazul, înainte de confruntarea problemelor de teritoriu bisericesc, ar trebui să există măcar dispoziția de a judeca și îndrepta problemele mult mai clare și mai grave de ordin dogmatic. Atunci cu siguranță am avea mai mult câștig de cauză și am înțelege mai bine și atitudinea Mitropolitului Longhin față de Biserica Română și poate ar fi integrat cu inimă bună în conștiința noastră.