Pomenirea dipticelor la Vohodul Mare de către Patr. Daniel alături de Patr. Bartolomeu (Imagine: Basilica)
Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost un eveniment important, un proiect lansat cu aproape un secol jumătate în urmă, întârziat, dar de însemnătate. Construirea și sfințirea unei catedrale simbol pentru români este de bun augur. Totuși este știut că nu zidurile goale ne pun în fața lui Dumnezeu, ci credința și faptele plăcute Lui. La fel cum templul zidit de iudei în vechime a fost plăcut Domnului, însă El nu locuiește în clădiri de piatră, ci în inimile care vin la El cu credință, așa și astăzi. De aceea mai mare atenție trebuie avut pentru a face ca zidurile Catedralei să exprime credința curată și smerită.
Au existat diferite critici legate de modul organizării, că nu s-a permis credincioșilor să participe la slujbă în masă, că a fost mult fast și puțină deschidere spre omul de rând, poporul pentru care s-a construit. Și acestea sunt unele indicii ale falei neplăcute lui Dumnezeu, dar mai important este faptul că invitatul special al sfințirii a fost Patriarhul Bartolomeu, cunoscut ca promotor al ereziei ecumeniste și inițiator al schismei cumplite din Ucraina, toate aflate în plină desfășurare.
Pe tema pomenirii schismaticului Epifanie de la Kiev am avut o discuție amplă în mediul online. Deși nu au fost trase concluzii categorice, au fost atinse puncte importante din cel puțin două perspective, una susținută de mine, că nu există bază canonică pentru a merge până la întreruperea pomenirii ierarhilor români în urma acestui eveniment, și una opusă, a pr. Claudiu Buză, care se întemeiază în special pe canonul 2 Antiohia.
Cei mai mulți, grosul credincioșilor români, nu sunt preocupați de subiectul acesta al pomenirii lui Epifanie la sfințire de către Patriarhul Bartolomeu, ci de formalisme, de emoții, de cârteli și chiar de superstiții banale. Din nefericire, există și practica superstițioasă păguboasă a trecerii tuturor prin altar după sfințire, o greșeală ce nu se găsește în celelalte tradiții ortodoxe, fiind practic o profanare a jertfelnicului interzisă prin canoane. Totuși subiectul bisericesc al pomenirii ar trebui să primeze față de cele enumerate mai sus.
Ce este greșit că a fost pomenit Epifanie
Situații similare, în care un ierarh a slujit cu unul din Întâistătătorii care au recunoscut pe schismaticii ucraineni, s-au mai întâmplat recent. Amintim nu doar de împrejurarea de anul trecut, când la București a slujit Arhiepiscopul Ciprului, dar există și ierarhi ciprioți care au conslujit cu Arhiepiscopul lor sau, mai ciudat, IPS Atanasie de Limassol cu Patriarhul Alexandriei. Atunci Mitropolitul cipriot s-a delimitat ulterior de gestul înșelator al oaspetelui său, susținând că pomenirea în diptice a lui Epifanie nu-l reprezintă.
Strict canonic vorbind, este greu de înțeles cum poate cineva să participe la slujba unde este pomenit Epifanie și totuși să nu-l recunoască drept episcop valid. Explicația există și a venit din partea Mitr. Serafim de Pireu când a fost și el pus în aceeași situție prin venirea Arhiepiscopului Atenei în eparhia sa. Atunci acea mișcare a fost cumva menită să-l forțeze să se dea de partea deciziei ilegale a Sinodului grec, însă acesta a ales să conslujească, dar să-și mențină linia. Justificarea sa a fost una puțin alambicată juridic pentru mințile neiscusite, însă validă. Într-un Comunicat oficial emis de Mitropolia de Pireu a fost explicat în esență faptul că decizia de recunoaștere a schismaticilor nu este validă și corectă, însă nici inexistentă. Ea nu poate fi corectată decât de un for superior, adică de un Sinod Panortodox. Până atunci, nu există contaminare prin conslujirea cu cei aflați în greșeală, deși aceștia sunt vinovați în fața lui Dumnezeu. Un singur punct ar fi discutabil în cele scrise în acel comunicat, anume că pretenția Fanarului de primat nu este doar o „chestiune de alcătuire administrativă”, ci „eclesiologia greșită” atinge dogma despre ființa Bisericii.
Ca o explicitare, actele liturgice necanonice nu aduc atingere Tainei Euharistiei și nici nu se încadrează în ea, ci sunt privite ca niște abateri omenești ce nu fac parte din esența slujbei.
În contextul nostru, știm că Patriarhia Română a refuzat să-i recunoască structura schismatică din Ucraina și aceasta este poziția ei oficială. Din păcate, nu este una mărturisitoare, fermă, pură, cum se întâmplă în alte Biserici Ortodoxe Locale, precum la bulgari, polonezi, sârbi, albanezi, totuși e în limite ortodoxe. Așadar aceasta nu poate fi răsturnată de conslujirea cu Patriarhul Bartolomeu, însă este un semnal prost transmis de acceptare și promovare a unui personaj nefast pentru Ortodoxie.
Așadar, ca o concluzie, era de așteptat ca Patriarhia noastră să fi evitat situația de a fi pomenit schismaticul Epifanie la slujba de hramul ei prin Patriarhul Bartolomeu pentru a nu da un mesaj de indiferență față de o chestiune atât de arzătoare pentru Ortodoxie la ora actuală sau chiar de partizanat și complicitate cu ingerințele fanariote din Ucraina. Mai mult, în felul acesta sunt alimentate temerile că și Sinodul nostru va ajunge la recunoașterea ingrată a schismei. Deși nu există o raliere administrativă și liturgică, totuși nu este de neglijat validarea aceasta prin jocul de imagine pentru că nu subțirimile și nuanțele juridice contează, ci mesajul care ajunge la sufletele credincioșilor.
În punctul de acum ar fi de dorit să apară o poziționare oficială de delimitare față de schisma ucraineană pentru a nu lăsa loc de interpretări. Aceasta pentru că, așa cum am scris în primele rânduri, bucuria sfințirii Catedralei ar trebui să fie ancorată prima dată în mărturisirea curată a dreptei credințe, nu în fast, fală și jocuri de putere.
Criticile nu trebuie să treacă limitele canonice
Buna rânduială bisericească trebuie respectată nu doar în direcția atenției la schisme și la participarea la ele de către ierarhie, ci și prin menținerea în limitele trasate de canoanele Bisericii atunci când protestăm justificat și necesar față de abaterile acestea cumplite de la nivel înalt.
Deși ar fi trebuit ca toată atenția noastră să se concentreze pe abaterea ierarhiei, nu putem neglija nici eventualele exagerări ale criticilor ei. Materialul video se concentrează pe această latură mai mult, a necesității sau nu a delimitării liturgice de arhiereii români.
Ce doresc să subliniez aici încă o dată sunt două lucruri:
1. Noi, clericii și credincioșii de rând, nu suntem în măsură să aplicăm pedepsele dispuse de canoane. Acest lucru îl clarifică Sf. Nicodim Aghioritul printr-o notă la canonul 3 apostolic, pe care o redau aici într-o traducere ajustată, pentru a fi mai coerentă pentru limbajul actual:
„Trebuie să ştim că epitimiile/certările pe care le stabilesc canoanele, adică: să caterisească, să se afurisească/excomunice şi: să fie anatema, acestea, după arta gramaticii, sunt la imperativ pentru persoana a treia, care nu este de faţă. La aceasta, ca să se transmită porunca aceasta, este necesar să fie de față a doua persoană. Explic mai bine. Canoanele poruncesc ca Sinodul Episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi ori să afurisească ori să anatematisească pe mireni când încalcă aceștia canoanele. Însă, dacă Sinodul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor ori afurisirea sau anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nu sunt nici caterisiţi efectiv, nici afurisiţi ori anatematisiţi. Totuși sunt pasibili aici spre caterisire ori afurisire ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum atunci când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul, care a greşit, dacă sluga cea căreia i s-a poruncit nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, însă pasibil/condamnabil la bătaie. Drept aceea tare greşesc aceia fără minte care zic că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care au fost hirotoniți necanonic sunt caterisiţi în fapt. Limba ce fără minte bârfește astfel de cuvinte este împotrivitoare celor sfinte, neînţelegând că porunca din canoane, fără lucrarea efectivă a persoanei a doua, adică a Sinodului, este neîmplinită, ea nelucrând de la sine imediat şi înainte de judecată. Înșişi dumnezeieştii Apostoli se explică pe sine vădit prin canonul 46 al lor, fiindcă nu zic că îndată deja în faptă se află caterisit orice Episcop sau preot care a primit botezul ereticilor, ci poruncim a se caterisi, adică a sta de faţă la judecată şi, de se va dovedi că a făcut acesta, atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”
Râvna unora de a vedea pedepsiți sau chiar a aplica ei această sentință celor ce greșesc mi se pare nesocotită, după cuvântul de mai sus, și produce mai mare vălmășie decât abaterile pe care le critică. Pentru că în Biserică trebuie să respectăm ordinea stabilită, nu să o susținem în mod arbitrar.
Drept aceea este foarte bine să milităm pentru aplicarea canoanelor, dar nu samavolnic și anarhic, ci prin îndreptarea și revenirea la normal a ierarhiei și celor în drept.
2. În al doilea rând, trebuie înțelese corect noțiunile de acrivie/rigoare și iconomie/pogorământ. Nu e sănătos a confunda râvna, mai ales cea aprinsă și fără cunoștință, cu acrivia și nici iconomia cu delăsarea. Este foarte necesar zelul pentru credință, dar conform cu limitele canonice și cu discernământ, nu fără noimă și fără bariere, cerând sancțiuni și acțiuni dincolo de cadrul permis de Biserică.
Ca un ultim gând, mântuirea se lucrează în Biserică. Nu e suficient a fi în ea, ci a și intra în noima credinței. Foarte adesea, instituția se păstrează la un nivel foarte formal. Unii se mulțumesc cu atât, iar alții critică acest lucru ca fiind o piedică. Însă, dacă avem în vedere că Hristos a spus că mântuirea este din iudei, deși îi certa și-i acuza pe cărturari că-i fac pe ucenicii lor fii ai gheenei îndoit decât ei, înțelegem că pe pământ ne mulțumim cu cadrul general, dar avem nevoie de râvnă sfântă și pocăință pentru a ne mântui sufletele. Aceasta înseamnă îngăduință față de înțelegerile slabe ale altora, dar rigoare față de noi; ferire de sminteli și abateri, dar nu anarhie și ieșire din rânduială.
Apelul Mitr. Tihic la Patriarhia Ecumenică a fost soluționat în defavoarea sa, deși fanarioții susțin contrariul, că este în avantajul lui.
Mai exact, deciza Constantinopolului a fost că au existat vicii de procedură în Sinodul Bisericii Ciprului la destuirea lui, că Mitropolitul Tihic are dreptate în parte, dar s-a hotărât unanim să fie menținută. În același timp, i se recomandă să se conformeze cu soluționările cipriote „spre folosul său duhovnicesc și pentru pacea și unitatea Bisericii”.
Din nefericire, imediat după ședință Mitropolitul nu doar că a mulțumit pentru faptul că a fost ascultat/audiat cu dragoste, răbdare și dispoziție spre dreptate, ci a adăugat și că: Mă simt dator să clarific încă o dată că eu condamn îngrădirea. Nu e clar în ce termeni o condamnă, de vreme ce a mai făcut cândva aceasta cu referire doar la devierile schismatice ale unora, recunoscând dreptul canonic la oprirea pomenirii, după cum am scris într-un articol pe larg. Dacă o face în același mod ca atunci înseamnă că nu înțelege că nu asta cer de la el mai-marii Bisericii, ci o supunere, o re-educare și aliniere totală la stilul apostat de astăzi, după modelul lucrătorilor de vie care și-au însușit ei via și au omorât pe trimișii lui Dumnezeu.
Așteptăm alte nuanțări, deși există câteva bile negre în privința integrității Mitr. Tihic, anume apelul la Constantinopol, care validează pretențiile papiste fanariote și declarațiile acestea evazive, care nu sunt chiar pe o linie mărturisitoare. Totuși rămâne de apreciat atitudinea sa corectă de recunoaștere a dreptului canonic la oprirea pomenirii.
Arhiepiscopul Ciprului așteaptă ca el să-și mențină poziția și în țară pentru a lua o decizie favorabilă lui, după cum informează unele publicații bisericești.
Din păcate, în felul acesta, se pierde noțiunea de folos duhovnicesc și cea de pace a Bisericii, fiind reduse la un nivel pământesc și instituțional. Adevărul rămâne cu capul spart și fără glasuri care să-l apere la nivel înalt și tot mai puține chiar și în mediul de jos al clericilor și mirenilor. Mărturisitorii autentici au soarta proorocilor din Vechiul Testament, când toți le erau potrivnici, de la rege la opincă, dar aveau în ei cuvântul lui Dumnezeu care-i înflăcăra să rabde această mucenicie a înfruntării celor din jur.
Foarte posibil că atenția ierarhiei cipriote se va muta și asupra altor voci dizidente, cum ar fi Mitr. Neofit de Morfou, după cum a sugerat la un moment dat Arhiepiscopul în toiul discuțiilor de acum câteva luni despre destituirea Mitr. Tihic.
Într-adevăr, dincolo de amărăciunea situației, trebuie să recunoaștem cu asumare că trăim vremuri de strâmtorare mare, când cuvântul evanghelic și adevărurile veșnice de credință sunt trecuute prin sita intereselor lumești pentru a fi ajustate la pacea acestei lumi. Nu doar valorile morale sunt încălcate, ci sunt puse la respect și temeiurile Ortodoxiei. Însă grija adevărată și care contează este să trecem de cernerea lui Dumnezeu în ciuda presiunilor omenești și diavolești, de erezie și schismă.
După ce a fost scos abuziv din scaunul de Pafos și apoi i s-a cerut o Mărturisire de credință scrisă, Mitr. Tihic face acest lucru pentru a aplana conflictele. Dar oare acesta va fi efectul?
Deși i s-a cerut să recunoască toate Sinoadele ortodoxe, inclusiv cel recent din Creta, nu a menționat nimic despre acesta, ci doar că respectă toate Sinoadele și hotărârile lor luate în duhul autentic drept-slăvitor. În plus, afirmă deschis că există posibilitatea opririi pomenirii unui episcop la slujbe când predică erezii, dar fără a cădea în excese zelotiste.
În preambul justifică de ce face acum această Mărturisire. A fost acuzat că evită să-și declare adeziunea la Ortodoxie și fidelitatea față de Biserica Ciprului, dar scopul său a fost de a evita scandalurile. Însă acum dorește să împrăștie toate acuzațiile.
Prima dată expune cinci argumente că nu a validat întreruperea pomenirii ierarhilor ciprioți: 1. În august 2023 a trimis spre caterisire pe un preot din Mitropolia sa care oprise pomenirea, 2. pe 13 februarie 2024 a transmis mesajul Sinodului cu atenționare la „gheronda Sava Lavriotul aghioritul”, 3. pe 23 mai 2024 a dat un comunicat cu privire la o autointitulată „gherontisă-stareță” Ana, care propovăduia prin case fără aprobare, 4. pe 10 mai 2025 a informat în scris pe preoți cu privire la niște Arhimandriți care nu aparțineau și nu recunoșteau nici un episcop și 5. a hirotonit preot pe cineva zis din gruparea „din Tesalonic”, dar în cadrul Mitropoliei de Pafos. Acesta l-a pomenit la slujbe. Când a avut nevoie să meargă în Grecia din împrejurări familiale, i-a dat carte canonică de liber la slujire, așa cum a primit el însuși de la Arhiep. Gheorghe, pe atunci Mitr. de Pafos, pentru a face studii la Londra. Nu i se poate cere socoteală pentru faptele acestui preot în Tesalonic.
În cadrul Mărturisirii de credință, după ce expune Crezul ortodox, face o serie de adăugiri.
Primește cele șapte Sinoade Ecumenice și, dintre cele Locale, „pe cele pe care acelea (Ecumenice) le-au validat pentru păzirea dogmelor ortodoxe ale Bisericii, când s-au adunat”. Primește și toate definițiile dogmatice și sfintele canoane emise de aceste Sinoade spre buna rânduială a Bisericii ca fiind emise prin luminarea Sfântului Duh. Păstrează unitatea credinței și păzește cele pe care le dogmatizează Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească a ortodocșilor, fără a scoate sau a adăuga ceva.
Cele din paragraful de mai sus sunt din Arhieraticon, din mărturisirea pe care o face episcopul la întronizare.
Apoi mărturisește că rămâne între zidurile Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, fiind conștient că schisma este cel mai mare rău, pe care nici sângele muceniciei nu-l poate spăla. (Acest paragraf a fost ales ca reprezentativ de cei de la Romfea.)
Mai departe, scrie că, în spiritul canonului 31 apostolic și conform canonului 15 al Sinodului I-II de pe vremea Sf. Fotie, orice cleric și episcop are dreptul de a opri pomenirea numelui ierarhului său superior când propovăduiește o erezie sancționată de Sinoade sau de Părinți, făra a pomeni pe altcineva. Exercitarea acestui drept înainte de vreo cercetare sinodală este condiționată de discernământ și dumnezeiască luminare. „Dacă aceasta se întâmplă din zelotism fără judecată și fără a fi puse la bază condiționările prevăzute de sfintele canoane de mai sus, este posibil să conducă la schismă, care, pe cât de ușor se creează, pe atât de dificil este oprită.”
Nu a pus el în aplicare dreptul acesta canonic, a pomenit mereu la slujbe pe Arhiepiscop și a slujit cu ceilalți sinodali, nu a ascuns pe cineva care a oprit pomenirea și nu a îndemnat pe nimeni la asta.
Condamnă ca schismatici pe cei care se rup de episcopii lor din motive oarecare, adică ce sunt vindecabile. De asemenea, condamnă pe ereticii condamnați sinodal sau prin acordul Sfinților Părinți, iar eretic este oricine se abate chiar și puțin de la dreapta credință.
Rămâne fidel dogmelor și hotărârilor Bisericii Ortodoxe și Sinodului Bisericii Ciprului.
Așadar este de observat că nu a recunoscut expres Sinodul din Creta, așa cum a precizat public Arhiepiscopul Gheorghe. Acest fapt este lăudabil și esențial.
În al doilea rând, se delimitează de nepomenitorii aceia care au duh zelotist și nu păzesc regulile canonice, dar recunoaște dreptul legitim al clericilor de a opri pomenirea ierarhului care propovăduiește o erezie.
După cum remarca pr. Teodor Zisis, ca la Sinodul de la Ferrara-Florența, important este dacă a semnat Marcu Evghenicul de astăzi, adică Mitr. Tihic, pactul ce i s-a propus. Și nu a făcut aceasta, ci chiar a pus pe cei ce au întrerupt pomenirea pe un făgaș bun.
După cum notează UJO, se pare că și unii ierarhi ciprioți care au fost de acord cu scoaterea din scaun a Mitr. Tihic încep să se îndoiască de justețea hotărârilor Arhiepiscopului. Dacă este adevărat acest lucru, înseamnă că există nedumeriri serioase și ar putea fi limpezite cu această ocazie cu ajutorul lui Dumnezeu.
Rămăne încă dubiul cu privire la recursul pe care l-a făcut Mitr. Tihic la Constantinopol. El declară că este un drept înscris în regulamentul Bisericii Ciprului și e nemulțumit că nu a avut parte de un proces echitabil, ci de unul necanonic și neregulamentar. Cere să i se pună la dispoziție documentația prin care a fost scos din scaunul mitropolitan.
Conform unor declarații de zilele trecute ale Arhiepiscopului Gheorghe al Ciprului, cazul scoaterii din scaun a Mitropolitului Tihic va fi analizat luna viitoare (iulie) de către Patriarhia Ecumenică și o soluționare definitivă se așteaptă a fi luată de Sinodul cipriot în august.
După ce a fost depus din scaunul mitropolitan în mod abuziv într-o ședință extraordinară a Sinodului Bisericii Ciprului, Mitr. Tihic a făcut recurs la scaunul Patriarhiei Ecumenice pe baza unei prevederi din statutul Bisericii Ciprului. Dosarul depus de ierarh are data de 5 iunie. Din păcate, aceasta înseamnă o recunoaștere a unui drept de natură papistă pe care și-l arogă Patriarhul Ecumenic și această acțiune ridică multe semne de întrebare din partea unui episcop tradiționalist și mărturisitor al dreptei credințe.
Deși într-un comunicat oficial prompt al Arhiepiscopiei Ciprului se specifica faptul că Mitr. Tihic nu are dreptul să facă recurs la Constantinopol, acum se vede că totuși cazul său va ajunge pe masa fanarioților. Abia apoi vor lua o hotărâre ierarhii ciprioți.
În același timp, Preotul Dimos Sarkelidis, care a fost hirotonit de Mitr. Tihic și despre care se spune că ar face parte din gruparea „eretică” a „îngrădiștilor (αποτειχιτών)”, a fost caterisit printr-o decizie unanimă a unui complet de judecată format din șase episcopi ciprioți. După cum observă și portalul OrthodoxChristianity și după cum se vede și din documentul oficial, nu sunt menționate bazele canonice avute în vedere pentru această depunere din treaptă. În plus, este interesant că doi episcopi, Atanasie de Limassol și Pangratie de Arsinoe au făcut parte din comisie, deși ei votaseră în favoarea Mitropolitului Tihic în cadrul Sinodului cipriot, spețe care au legătură directă. Nu se știe motivul caterisirii, dar foarte probabil este acela că a făcut acuzații de erezie la adresa Arhiepiscopului și a amenințat, pe bună dreptate, că va opri pomenirea lui la slujbe.
Pr. Dimos Sarkelidis și Arhiepiscopul Gheorghe al Ciprului (Imagine: Ρομφαία)
Interesant este și faptul că Arhiepiscopul a ținut să precizeze, într-un interviu, că nu există motive de neliniște că s-ar abate de la credință și tradiție. Din păcate, confundă tradiția cu a fi de aceeași parte cu celealte Biserici Locale, mai ales cu Patriarhia Ecumenică:
„Vă rog, dacă vreți, să transmiteți un mesaj familiei noastre la general și în special societății noastre eleno-cipriote.
Biserica Ciprului dintotdeauna a învățat drept cuvântul adevărului și a fost mereu de partea Patriarhiei Ecumenice și a de celorlalte Biserici Ortodoxe și nu putem să ne abatem de la această linie pe care ne-au predat-o Părinții noștri.
De aceea să fie toți liniștiți că învățăm drept cuvântul adevărului și că știm și pe unde mergem, și ce ne străduim să facem.”
Din nefericire, aceste derulări de evenimente sugerează că hotărârile bisericești sunt luate pe considerente strict lumești, de dispute personale, fără a lua în calcul dreptul canonic și cugetul Bisericii și dreapta credință. Clericii inferiori (preoții) sunt mult mai vulnerabili în fața abuzurilor și îngrădirea sau întreruperea pomenirii este desconsiderată, deși are temei canonic, pe când statutul unui Mitropolit este luat în considerare mai tare. Altfel spus, este mai importantă aparența și relațiile de putere bisericească decât rânduiala canonică și învățătura ortodoxă, este mai bine văzut un Mitropolit de la înălțimea scaunului său, deși este lovit și unul ca el, decât un preot care ține rigoarea evanghelică, dar este mărunt.
Dosarul Mitropolitului Tihic în prezentarea Pr. Teodor Zisis
Anomaliile și parodia prin care a fost scos din scaun Mitropolitul Tihic au fost expuse pe larg de Pr. Teodor Zisis pe parcursul a trei lecții filmate, intitulate: „Ca o oaie spre junghiere”. Reluăm în continuare pe scurt ideile principale.
Reacția Bisericii a fost covârșitor de partea Mitropolitului Tihic. Chiar și un ierarh sârb i-a luat apărarea din primele zile, scriind un articol publicat pe Romfea.gr. Încă și unii specialiști în drept canonic au analizat și desființat hotărârea Sinodului cipriot.
Ședința de lucru a Sinodului a fost convocată ca fiind administrativă, nu de cercetare canonică. Practic, nu avea dreptul să ia decizii de penalizare. În plus, nici măcar nu a existat un proces de analizare a acuzațiilor, de probare a veridicității lor, ci doar o decizie imediată. Peste toate, cel care a condus ședința și a fost principalul deliberator a fost însuși Arhiepiscopul, care aducea și acuzațiile. Din pricină că nu poate cineva să-și judece propria cauză, hotărârea este nulă. Ea trebuia să fie probată de un Consistoriu neutru.
Ca o paranteză, Pr. Teodor Zisis a fost oprit de la slujire în Grecia sub acuzația nedreaptă că a întrerupt pomenirea Episcopului de Tesalonic, deși are acest drept, dar nu a fost caterisit. Dosarul său a fost înaintat Sinodului Bisericii Greciei, dar nu este soluționat. Ierarhul local nu avea puterea de a-l caterisi pe motiv de conflict de interese. În contraexemplu, în România mulți preoți nepomenitori au fost caterisiți de către propriul episcop, deși acesta își judecă propria cauză.
Revenind la cazul Mitr. Tihic, el se încadrează mai degrabă în reglementările canonului 1 al Sf. Chiril al Alexandriei, care cere ca un episop să nu fie scos din scaun fără proces și lăsat să poarte mai departe cinstea rangului. Mai ales fără să poată să se apere de acuzele care îi sunt aduse.
Acuzația de cooperare a Mitr. Tihic cu cei din gruparea „îngrădismului” este una fantasmagorică. Nu este nici dreaptă, nici vreo erezie la mijloc. Pr. Teodor afirmă explicit că doar nu mai este pomenit numele episcopului la slujbe, nu este vorba de nici o ruptură sau schismă. Aceasta pe baza canonului 15 I-II, dar și pe baza canonului 31 apostolic. Acesta din urmă dă dreptul a opri pomenirea chiar și pentru nedreptăți majore, nu doar pentru erezie.
Este folosit un termen peiorativ și inventat, anume „îngrădirism” în loc de îngrădire, pentru a da o conotație negativă.
În plus, este evidentă dubla măsură, cum Biserica Rusă și cea Ucraineană nu au fost sancționate pentru că au oprit pomenirea capilor a patru Biserici Locale (Constantinopol, Alexandria, Grecia, Cipru) din cauza conflictelor pe tema schismei ucrainene. Ierarhii ciprioți nu au ripostat la această decizie, ci îi lovesc doar pe nepomenitori.
Atacul la Mitr. Tihic țintește, de fapt, dreapta credință. I se cere o „Mărturisire de credință”, care este mai degrabă un libel, o închinare la idoli, prin care să-și manifeste distanțarea de îngrădiți și recunoașterea Sinoadelor din trecut, printre care și Sinodul din Creta. Acesta din urmă este pus ostentativ printre Sinoadele Ecumenice și Locale recunoscute în Ortodoxie, deși promovează erezia ecumenistă. Nu mai punem la socoteală că această cerință pune pe același plan hotărâri contrare, cum sunt cele de la Creta și canoanele mai sus menționate (15 I-II și 31 apostolic, dar și cu 3 Sinod III Ecumenic).
Recursul făcut la Constantinopol i-a fost sugerat Mitropolitului de apropiați ai săi, dar este foarte problematic. Pe de o parte, validează o teză greșită (a recursului la altă Biserică Locală, adică un soi de papism), pe de altă parte nu este clar ce se poate obține, având în vedere că pedepsirea sa tocmai de la Fanar a fost cerută. Deși el cere reanalizarea procedurii, este greu de crezut că va avea parte de mai multă atenție și dreptate.
Un apărător al deciziilor cipriote este Teodor Iankos și chiar parte din acuzarea Mitr. Tihic. Deși specialist în drept, Pr. Teodor îl portretizează ca fiind trădător și speculant, influențat de propriile interese. Mai ales, este un promotor al ecumenismului și membru activ la elaborarea și susținerea documentelor din Creta.
Un alt specialist în drept, Anastasios Vavuskos, critică procedurile prin care a fost depus Mitr. Tihic, dar respinge și îngrădirea de ecumenism prin nepomenire. Pr. Teodor recomandă ca cei care nu au studiat bine un subiect să se abțină să facă declarații publice neîntemeiate.
La cea de-a doua lecție filmată a fost prezent și pr. Dimos Sarkelidis, dar fără a avea intervenții importante.
Pe lângă observațiile Pr. Teodor Zisis, aș nota că ne găsim într-o vreme de degringolată a Ortodoxiei. Dacă mai există câte un ierarh mărturisitor, nu are curajul și nici libertatea duhovnicească să înfrunte corect situațiile, ci se lasă limitat de opiniile proprii și de interesele imediate personale de politică și putere bisericească. Aceasta cred că este explicația pentru care Mitr. Tihic este un ortodox mărturisitor, refuză să semneze libelul prin care să primească ecumenismul, dar apelează la Constantinopol și face recurs, o practică cel puțin la limita ereziei. Iar Episcopii Atanasie de Limasol și Pangratie de Arsinoe nu semnează depunerea din scaun nedreaptă, dar parafează caterisirea preotului Sarkelidis. Bine ar fi să fie infirmate aceste aparențe și să fie cât mai mulți care au cuget ortodox dintre mireni și clerici, care să facă față la apostazia care dă năvală peste noi.
Pe 22 mai, acum o săptămână, Mitropolitul Tihic de Pafos a fost scos din scaun prin decizia Sinodului Bisericii Ciprului cu 10 voturi contra și 6 favorabile. Am avut unele rețineri în a aborda subiectul pentru că aveam bănuiala că ar fi întreprins unele acțiuni reprobabile, anume hirotonirea unui preot pentru nepomenitorii din Tesalonic, Grecia. Acest fapt ar fi fost grav, fiind o interferență în altă jurisdicție și Biserică Locală.
Se pare că capetele de acuzare nu doar că sunt false, ci chiar neortodoxe. Și, în continuare, i se cere dezicerea de Ortodoxie și acceptarea ecumenismului prin recunoașterea Sinodului din Creta (2016) și condamnarea celor îngrădiți de episcopii rău-credincioși. Această provocare este un pas înainte în prigonirea celor drept-slăvitori, de acum fiind asumată o persecuție pe față și intimidantă.
Cele 3 capete de acuzare
Sinodul cipriot întrunit în mod excepțional de Arhiepiscopul Gheorghe a luat hotărârea de a-l scoate din scaunul episcopal de Pafos pe Mitropolitul Tihic și punerea lui la dispoziția Bisericii pe termen indefinit, până la o viitoare decizie asupra lui. Locțiitor va fi însuși Arhiepiscopul. Deocamdată necaterisit, i s-au adus 3 acuzații importante expuse într-un Comunicat public:
„1. Hirotonirea unui membru activ al îngrădiților din Tesalonic, trimiterea lui la Tesalonic, unde participă până astăzi activ la adunarea separată (parasinagoga) celor îngrădiți și pe care o deservește liturgic, cu vicleșug, sub acoperirea Mitropolitului Tihic.
2. Refuzul sistematic de a săvârși căsătorii mixte de către Mitropolitul Tihic de Pafos și de către Mitropolia de Pafos, precum și tăgăduirea Tainei Mirungerii și a declarațiilor de credință ortodoxă care au fost săvârșite și acordate de Biserici Ortodoxe canonice.
3. A trecut la sfințirea unui paraclis în numele unui cleric care nu este înscris de Biserica Ortodoxă în catalogul Sfinților, nici nu este în dezbatere o asemenea situație, după câte cunoaștem.”
Se menționează, în plus, că mai există și alte greșeli imputabile, dar acestea sunt cele majore. De altfel, primul punct este cel mai important, după cum se va vedea.
Un prim fapt notabil care a eclanșat conflictul între Mitr. Tihic și Arhiepiscop a fost refuzul primului de a consluji pe motiv că sunt pomeniți la slujbă schismaticii ucraineni. Era în 2023, pe 11 iunie, chiar în primele luni după alegerea Arhiepiscopului Gheorghe și a succesorului său la Pafos, prima Mitropolie ca importanță. De atunci au fost exprimate acuze și amenințări de Arhiepiscop, la care Mitr. Tihic a răspuns prin tăcere și răbdare.
Demn de menționat este și faptul că Mitr. Tihic a organizat conferințe la care a invitat clerici care țin la dreapta credință. Un exemplu este pr. Peter Heers, actualmente în SUA, dar care a făcut doctoratul în Grecia. El a ținut o prelegere despre ecumenism, etnofiletism și extremism, despre care am menționat în finalul unui articol acum ceva timp, promovat de Mitropolia de Morfu a Mitropolitului Neofit.
Supus deciziei sinodale
Deși declarațiile Arhiepiscopului după decizia sinodală au fost destul de tăioase, cam în același ton cu fostul Arhiepiscop Hrisostom, Spre exemplu, a afirmat că Tihic a fost ascultător cât a fost cu el în Pafos, dar, de când a fost hirotonit Mitropolit, a început să le știe el pe toate. Mitropolitul Tihic a avut o prestație diferită în fața presei. Acesta a spus că e posibil ca unele acțiuni ale sale să fi fost greșite și aștepta o judecată mai îngăduitoare din partea sinodalilor, să primească o a doua șansă. Pe de altă parte, nu are nimic pe conștiință și se supune deciziilor Sinodului cipriot, dorind unitate și nu dezbinare.
Filmarea video cu răspunsurile date jurnaliștilor în aceeași zi cu depunerea sa mai jos:
A hirotonit și trimis preot nepomenitorilor?
Preotul despre care se spune că ar fi fost hirotonit dintre nepomenitori și trimis înapoi în Tesalonic este Dimos Sarkelidis, de origine cipriot, care a locuit și lucrat în Aviația Militară în Grecia. Într-un material video pe care l-a postat pe FaceBook, dar care s-ar părea că a fost șters și se găsește un rezumat al afirmațiilor lui pe internet, acesta descrie situația reală.
El spune că în 2022 (probabil 2023, după hirotonirea în episcop a Mitropolitului Tihic) a venit în Cipru înapoi, după ce și-a dat demisia de la locul său de muncă. Abia în octombrie a fost eliberat definitiv din funcțiile sale și a fost hirotonit apoi în Cipru. Din cauza unor motive familiale, copiii dorind să studieze în Tesalonic la Facultate, a trebuit să revină în Grecia după o perioadă pentru a face față nevoilor financiare. Aceasta s-a petrecut după ce a slujit un timp oarecare (probabil un an de zile) în Cipru. Mitropolitul Tihic s-a străduit să găsească soluții să rămână în Cipru, dar nu a reușit.
Într-un interviu radiofonic, Pr. Teodor Zisis afirmă și el aceleași lucruri pe scurt despre pr. Dimos. Acuzația că ar fi fost hirotonit special pentru nepomenitori, numiți îngrădiți, este o găselniță mincinoasă. E doar un motiv pentru a prigoni pe Mitropolitul Tihic pentru poziția sa ortodoxă mărturisitoare. Altfel, s-ar fi găsit alte pretexte. De altfel, Pr. Teodor Zisis este atacat indirect prin această presecuție asupra Mitropolitului de Pafos și cei care au oprit pomenirea episcopilor ecumeniști în general.
În orice caz, faptul că preotul hirotonit este cipriot de origine și a fost preoțit după ce a revenit în Cipru cu toată familia este o cu totul altă situație decât acuza că ar fi trimis special slujitor pentru nepomenitorii îngrădiți din Tesalonic.
I se cere „mărturisire de credință” scrisă de dezicere de nepomenitori
După cum a afirmat din primele zile Arhiepiscopul Gheorghe îi cere mai departe Mitropolitului Tihic o „Mărturisire de credință” scrisă din care să reiasă că se dezice de îngrădiți și se supune ierarhiei. Mai precis, chiar ieri (30 mai) a venit în Pafos ca locțiitor al Mitropoliei și a avut o întrevedere cu fostul Mitropolit. A declarat public și ce detalii trebuie să conțină mărturisirea pentru a fi credibilă în ochii săi și ai Sinodului. Textual, a spus că „vreau să declare că acceptă deciziile Sinoadelor Ecumenice și Locale pe care le primește Biserica Ortodoxă, ultimul mare Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta din 2016 și deciziile lui, precum și deciziile propriului nostru Sinod Local”.
Despre poziția Mitropolitului Tihic Arhiepiscopul a declarat că acesta a spus că va alcătui acea mărturisire și va cugeta la indicațiile primite. În caz că nu va face această declarație, Arhiepiscopul a zis că Sinodul va cerceta noua situație în funcție de noile date.
Duminica trecută și toate zilele câteva sute de credincioși din Pafos au protestat față de destituirea Mitropolitului lor, pe care o consideră abuzivă, și cer revenirea asupra deciziei.
Vremea când episcopii sunt prigoniți de Sinod pentru că țin dreapta credință
Episcopii ciprioți care nu au semnat documentele ecumeniste ale Sinodului din Creta, printre care și Mitropoliții Neofit și Atanasie, au fost și acum de partea Mitropolitului Tihic.
După cum a declarat Arhiepiscopul, sancționarea a venit la intervenția Patriarhului Ecumenic, a Arhiepiscopului Greciei și a Episcopului episcopului Varnava de Neapolis (Grecia), precum și a Guvernului Greciei prin ambasadorul din Cipru.
Chiar și a doua acuzație este interesantă, anume că a refuzat să săvârșească cununii mixte. De parcă regula ar fi să fie făcute mereu, nu ca o excepție (după cum pretind ecumeniștii) sau, mai bine zis, sunt interzise de canoane. Sau primirea la Ortodoxie ar trebui să fie o normă, nu o iconomie. Acestea nu sunt motive de caterisire, ci cel mult de discuții canonice și teologice. Iar faptul că au venit din America unii ca să ceară căsătorie mixtă pare o capcană special întinsă pentru a provoca un conflict cu Patriarhia Ecumenică ce are diaspora în Statele Unite.
Deși poate unii nu sesizează absurdul situației pentru că nu cunosc detaliile canonice și teologice, totuși este destul de limpede că Mitropolitul Tihic este prigonit și scos din scaun pentru că este drept-slăvitor și nu acceptă înnoirile și rătăcirile ecumeniste. Cerința de supunere față de Sinoadele Ecumenice și Locale este o găselniță pentru a pune printre ele și Sinodul recent (2016) din Creta, care nu este în consonanță cu tradiția Bisericii. De fapt, nu fidelitatea față de dogmele și învățăturile ortodoxe se cere de la Mitropolitul Tihic, ci supunerea față de ierarhia oficială și noile inovații ecumeniste parafate în Creta.
Trebuie să amintim că unii ierarhi ciprioți nu au semnat documentele din 2016 și nici aprobarea lor de Sinodul din Cipru și a iscălit în locul lor Arhiepiscopul de atunci Hrisostom. Așadar mai există ierarhi opozanți, dar se vrea să fie marginalizați. Foarte probabil și alegerea Arhiepiscopului a fost fraudată pentru a nu ajunge în frunte un ierarh demn, ci unul aservit factorilor externi și chiar politici.
Pe de altă parte, se vede lămurit că nepomenitorii îi încurcă pe arhiereii noii ordini bisericești ecumeniste. Nu vor să recunoască drept normativ canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), care face parte din Sinoadele Locale care trebuie recunoscute de Mitropolitul Tihic. Bineînțeles, nici canonul 31 apostolic sau 3 al Sinodului III Ecumenic, care aprobă oprirea pomenirii episcopului ca măsură de protest în caz că acesta propovăduiește o erezie.
Mărturisirea Mitropolitului Tihic și poziția pe care o va lua este un moment important, dar și o devoalare a duhului prigonitor al ierarhiei. Iar încercarea nu este doar pentru el, ci se dorește un pumn în gură oricărui cleric sau mirean care se va opune ecumenismului.
Hristos alungă pe schimbătorii de bani din templu, care fac locul de rugăciune peșteră de tâlhari (Imagine: Ziarul Lumina)
Faptele de homosexualitate în rândul ierarhiei superioare a Patriarhiei noastre nu doar că ies la suprafață în ultima vreme, ci sunt chiar și dovedite în tribunal. Însă cangrena aceasta este mai întinsă și greu de vindecat din cauza lipsei de pocăință dovedită a celor în cauză și din pricina șocului credincioșilor care le descoperă. Consider că trecerea de la acoperirea prin tăcere a păcatelor nedovedite la înfruntarea celor documentate în mare măsură necesită abordare diferită.
Păcatele vădite trebuie combătute
Elocvent pentru situația actuală este un cuvânt al Sf. Marcu al Efesului despre păcatele ascunse ale clericilor. Deși acesta nu se ocupă direct decât de situația în care păcatele unor clerici sunt nedivulgate public, găsim unele indicații preoțioase și pentru ce ne interesează pe noi.
Prima dată, Sf. Marcu găsește de cuviință că acuzatorii ar trebui să-și asume răspunderea și să confrunte pe față pe cei știuți că au păcate mari: „dacă cineva i-a învinuit în particular și a spus că i-a văzut păcătuind, dator e să meargă la episcop sau la preotul întâistătător sau al sinaxa preoților și să-i dovedească pe față, nu să-i învinuiască în particular”.
Apoi, în cazul păcatelor publice, datori sunt credincioșii, clerici și mireni, să se despartă de cei ce păcătuiesc astfel: „în privința persoanelor învinuite: dacă au fost învinuite pe față și au fost aduși martori ai vinei lor, datori sunt toți – și clericii, și mirenii – să se despartă de ei. La fel e și dacă păcătuiesc pe față”.
Doar păcatele nedovedite trebuie acoperite, potrivit normelor bisericești: „a trâmbița păcatele atunci când nu sunt cunoscuți sau nu e sigură vinovăția lor și n-au vreun învinuitor pe față este lucru străin cu totul chiar și de acrivia canonică”. Chiar și în aceste situații, cei ce află în taină despre astfel de căderi au datoria să-i îndrume spre pocăință și îndreptare pe cei aflați în greșeală: „numai acest lucru e dator duhovnicul ce primește mărturisirea: să-i amintească în particular celui ce se mărturisește să se depărteze de înfricoșata vrednicie a preoției și să se dea la o parte, dar să nu-l mustre pe față și să nu trâmbițeze păcatele”.
Această atitudine se desprinde și din sfaturile Sf. Ap. Pavel către comunitatea celor din Corint, când îi mustră că nu au îndreptat păcatul învederat și smintitor al cuiva. Chiar îi acuză că astfel s-au comportat cu trufie: „voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă. … Semeția voastră nu e bună. Oare nu știți că puțin aluat dospește toată frământătura?” (1Cor. 5: 2, 6).
Homosexualitatea protejată până dincolo de sminteală
În ce privește situația episcopului Corneliu de la Huși, se constată că, deși a fost dovedit de instanțele civile de infracțiuni sexuale grave, nu a fost emisă vreo pedeapsă bisericească aferentă. Deși aceasta se impunea încă din momentul când faptele sale erau dovedite prin filmări compromițătoare, după condamnarea judecătorească, Episcopia de Huși nici măcar nu-și asumă vinovăția la nivelul real al faptelor, nu mai vorbid de o caterisire de la sine înțeleasă.
Din nefericire, dezvinovățirile comunicate public: „această hotărâre nu reflectă o culpă morală sau instituțională a Episcopiei Hușilor… fără a presupune implicarea, acceptarea sau cunoașterea prealabilă a faptelor săvârșite de cei doi condamnați” nu reflectă realitatea. Se știe destul de clar faptul că au existat sesizări către forurile superioare bisericești despre situația din Huși, dar nu au fost luate măsuri.
Cea care ar fi trebuit să-și asume culpa ar fi trebuit să fie Patriarhia dimpreună cu Episcopia Hușilor din subordine. Dar se observă o fugă de răspundere reală și chiar o mușamalizare pe cât posibil a cazului.
Complicitatea și vulnerabilitatea ierarhiei superioare este mult mai profundă
Intangibilitatea de până acum a episcopului Corneliu este uimitoare. Nu doar că nu a fost caterisit, dar nici măcar nu s-a dispus o cercetare canonică, ba chiar i-a fost acordat domiciliu și toată întreținerea din cheltuiala Bisericii. Iar acest lucru nu poate să stârnească decât nedumeriri și întrebări serioase.
Dacă e să coroborăm atitudinea sinodalilor de complăcere față de delictele de la Huși cu acuzațiile pertinente aduse de pr. Ciprian Mega Episcopului Sofronie de Oradea de homosexualitate și nu doar lui, se descoperă un tablou tulburător. Mai sunt ierarhi care cochetează cu acest păcat și ei dau tonul în Sinod. Ba chiar criteriile de promovare în administrația bisericească sunt adesea și în multe locuri tocmai cele contrare total principiilor evanghelice.
În felul acesta, se răstoarnă și se desfigurează misiunea Bisericii. În loc de a promova sfințenia, devine o camuflare și acoperire a fărădelegii, o instituționalizare a ei. Și mulți clerici cunosc foarte bine situația aceasta.
Spune-l Bisericii!
Deja obișnuiți cu faptul că păcatele și smintelile sunt în ascuns, nedovedite, ne-am cantonat în a le trece sub tăcere, ba chiar a le nega. Dar acum trebuie să conștientizăm că sminteala nu mai poate fi acoperită și trebuie să dovedim maturitate duhovnicească și morală și să condamnăm toate devierile înfricoșătoare.
Însuși Mântuitorul ne cere să fim drastici cu păcatul și să ne depărtăm de cei care stăruie cu știință și fără pocăință în fărădelegi (Mt. 18: 17). După prima certare între patru ochi și în prezența martorilor, trebuie spus Bisericii cel neîndreptat. Apoi trebuie depărtat de el cu totul.
Bineînțeles că trebuie să avem milă și îngăduință față de cei ce greșesc și să facem tot posibilul să căutăm îndreptarea lor. Dar, în cazul păcatelor fățișe și sfidătoare, trebuie dezicere pe măsură. Altfel, ne facem părtași la rău, nicidecum la sfințenie, transformăm albul în negru și negrul în alb. Cuvintele Sf. Marcu de la început și ale Sf. Ap. Pavel sunt clare în această privință.
Drept urmare, orice credincios viu are datoria să se delimiteze categoric de devierile smintitoare care bântuie Biserica noastră. Nu prin scandaluri publice, ci prin a aștepta și a cere o îndreptare cuviincioasă.
Din păcate, îndârjirea în a acoperi și a promova mai departe răul din partea Sinodului și a organismelor bisericești competente (și complice) poate duce la o confruntare rușinoasă și publică a situației, fapt de neocolit. Totuși trebuie mare atenție să străbată dragostea pentru dreptate și sfințenie și ura față de păcate, nu vreo vrajbă personală. Pe de altă parte, mustrarea și delimitarea în mod firesc trebuie să fie ponderate de conștiința că toți suntem supuși păcatelor, dar ne și luptăm cu ele.
Indiciul cel mai evident al devierii de la Hristos este erezia. De aceea, conștiințele sănătoase au mustrat rătăcirea ecumenistă parafată la Sinodul din Creta prin întreruperea pomenirii ierarhilor noștri. Aceeași atitudine de delimitare se impune și acum, cu diferența că presiunea trebuie exercitată prin doleanțe și presiuni corecte de curățare a mizeriei, oricât de sus s-ar fi cuibărit, fără a opri comuniunea cu arhiereii până la condamnarea lor.
Ca în fiecare an, de la sărbătoarea Schimbării la Față a lui Hristos până la Adormirea Maicii Domnului, sau de pe 6 august până pe 15, șerpișorii apar într-un mod miraculor în două sate din Kefalonia cu bisericuțe dedicate Adormirii Maicii Domnului, în Markopoulo și Arginia, care par să se închine printre pelerinii care se îngrămădesc în biserici și cinstesc în felul lor icoana Maicii Domnului. Mulți au remarcat că unele minuni sunt corelate cu acești șerpișori.
Presa greacă a semnalat că trei șerpișori ai Maicii Domnului și-au făcut apariția anul acesta pe 8 august în Markopoulo; anul trecut doi șerpișori au apărut acolo pe 8 august. În Agrinia, doi șeprișori au apărut pe 6 august. Anul trecut au fost trei șerpișori care au apărut pe 8 august. Drept urmare, în 2024 au apărut în total 5 șerpișori, întocmai ca anul trecut.
La apariția lor, clopotele au sunat voioase pentru a anunța sosirea lor. Nu s-a relatat dacă și-au făcut apariția mai mulți șerpișori în ultimele cinci zile. Toate fotografiile de mai jos au fost făcute atât în Markopoulo, cât și în Agrinia anul acesta.
Markopoulo:
Agrinia:
Câteva detalii despre apariția șerpișorilor: Credincioșii localnici dau mărturie că aceștia au sânge cald, lucru nemaiîntâlnit nicăieri. Ei se târăsc prin biserică, îndeosebi în jurul icoanelor Maicii Domnului. Mulți au mărturisit că s-au vindecat de boli după ce s-au atins de ei.
Biserica Adormirii din Markopoulo este construită pe ruinele unei vechi mănăstiri. La începutul sec. al XVIII-lea, călugărițele fostei mănăstiri au fost atacate de pirați. Ele s-au rugat cu căldură Născătoarei de Dumnezeu pentru a le apăra și pirații au fost înfricoșați de înfățișarea șerpișorilor care se aruncau asupra lor când au intrat în locaș și au fugit.
Șerpișorii au apărut în fiecare an de atunci cu exepția a doi ani: 1940, anul când Grecia a fost băgată în Al Doilea Război Mondial, și în 1953, anul unui cutremur devastator din Kefalonia. Astfel, se crede că este o prevestire rea dacă nu apar șerpișorii.
Publicăm documentarul concis – Ukraine – Christians Under Siege, realizat de echipa avocaţilor internaţionali care asistă şi reprezintă Biserica Ortodoxă Ucraineană, despre prigoana cu adevărat cumplită la care sunt supuşi credincioşii ortodocşi din Ucraina, prigoană descrisă în acest episod doar sub aspectul maşinaţiunilor juridice/judiciare.
Deşi menţine linia de comunicare profund antirusească şi diluează editorial cruzimea represiunii de stat, poziţionare absolut necesară pentru evitarea retorsiunii, documentarul aduce în prim plan persecuţia anticreştină la vedere şi face un apel public către toate părţile interesate pentru a interveni către autorităţile din Ucraina pentru a înceta demersurile de scoatere a ortodoxiei în afara legii.
Apelul ni se adresează în primul rând nouă, credincioşilor ortodocşi, iar Biserica Ortodoxă Română, prin administraţia bisericească, este chemată să se manifeste măcar minimal potrivit chemării sale. De aceea, îndemnăm pe toţi cei solidari să facă apel la clericii apropiaţi pentru a modifica poziţia actuală a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române.
În acelaşi context, aminitim că Înaltpreasfinţitul Longhin a participat astăzi, 03 iulie 2024, la un nou termen de judecată stabilit de Judecătoria Herţa în dosarul penal ce îi este instrumentat pentru acuzaţia de discriminare religioasă şi discurs al urii faţă de schismaticii ucraineni sprijiniţi de autorităţile de stat.
Mitr. Nicolae de Plovdiv împreună cu schismaticul Evstratie Zoria (Imagine: Orthodox Christianity)
Luni, trei ierarhi, Mitropoliții Gavriil de Loveci, Serafim de Nevrokop și Daniil de Vidin au publicat următoarea declarație și chemare pe site-ul Bisericii Bulgare:
Dragi părinți, frați și surori în Domnul,
Avem în față alegeri cruciale pentru Patriarhul Bisericii noastre Bulgare, precum și alegeri de stat.
Facem apel către toți care doresc să sprijine cu rugăciune Biserica și țara noastră.
Să citim Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în fiecare zi de azi până pe 30 iunie! Să ne ierte și să aibă Domnul Dumnezeu milă, prin rugăciunile ei preasfinte și să picure mila sa dumnezeiască asupra Sfintei noastre Biserici natale și asupra poporului!
… Pe parcursul ședinței Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei, membrii săi s-au ocupat cu participarea arhiereilor Bisericii Bulgare și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei la Liturghia patriarhală și cu mulți arhierei care s-a săvârșit în Biserica centrală a Mănăstirii Patriarhale și Stavropighiale Valukli în Duminica Mironosițelor, pe 19 mai.
La această Liturghie au slujit împreună cu Patriarhul Bartolomeu ierarhi din Biserica Bulgariei și din Biseeica Ortodoxă din Ucraina, Nicolae de Filipupoli, Ciprian de Stara Zagora, Evstratie de Bila Țerkva, Iacov de Dorostol, precum și Sionios de Velikia, Visarion de Smolian și Avraamie de Borisopol.
Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei și-a exprimat adânca tristețe pentru faptul că ierarhii cu pricina ai Patriarhiei Bulgariei au slujit împreună cu reprezentanți ai jneia dintre structurile schismatice din Ucraina, provocând astfel o ruptură adâncă în relațiile dintre Biserica Rusiei și Biserica Bulgariei.
În final, membrii Sfântului Sinod, din pricina conslujirii de la Mănăstirea Valukli, au declarat imposibilitatea comuniunii cu ierarhii în cauză ai Patriarhiei Bulgariei, accentuând faptul că Patriarhia Ecumenică continuă să întreprindă acțiuni care au ca scop adâncirea dezbinării în Ortodoxie.
Conform mai multor surse, Mitropolitul Nicolae de Plovdiv este în cărți pentru alegerea în scaunul de Patriarh și atrage de partea sa ajutorul Patriarhului Bartolomeu, unealta americanilor, comentează unii teologi bulgari. Chiar a invitat pe Patriarhul Ecumenic la înmormântarea Patriarhului Neofit și l-a chemat nu doar la întronizarea noului Patriarh, ci chiar și la alegerile care vor avea loc pe 30 iunie, lucru contrar independenței autocefale a bulgarilor. Prin aceasta îi acordă o cinste de tip papal, mult râvnită de Întâistătătorul fanariot.
Însă cel mai grav lucru este că a con-slujit cu schismatici ucraineni (cu care ei nu sunt în comuniune) la Constantinopol împreună cu alți patru episcopi bulgari. Față de acest gest necanonic, mulți clerici și credincioși au protestat în timpul ședinței sinodale din Bulgaria zilele trecute. Un grup de preoți din Loveci au trimis o scrisoare de indignare față de această conslujire, față de pretențiile papiste ale Fanarului și față de prezența Patriarhului Bartolomeu la viitoarele alegeri.
Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi din Ucraina publică un comunicat care informează despre blocarea mai multor websiteuri religioase, consecutiv desfăşurării mai multor percheziţii domiciliare şi arestării a trei dintre jurnaliştii ortodocşi care au scris despre persecutarea Bisericii de către autorităţile ucrainene.
Comunicatul pune în relaţie măsurile luate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) de intenţia anunţată de scoatere în afara legii a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, autonomă şi independentă, rămasă formal sub ascultarea Patriarhiei Ruse. Legea care dispune măsura interzicerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, de care aparţine şi mitropolitul român Longhin Jar şi Mănăstirea Bănceni, a trecut de prima lectură parlamentară şi aşteaptă votul final, cu amendamente.
Măsurile preparative vădesc caracterul sistematic al persecuţiilor, o adevărată politică de stat de prigonire a ortodocşilor ucraineni, dintre care un număr semnificativ sunt şi etnici români.
Biserica Ortodoxă Română a evitat să condamne persecuţia sângeroasă a ortodocşilor din Ucraina chiar şi atunci când presa română a solicitat exprimarea unui punct de vedere pe subiect, în contextul organizării mai multor proteste la Bucureşti în faţa Ambasadei Ucrainei sau în contextul maltratării violente a vlădicăi Longhin Jar.
Prin vocea purtătorului de cuvânt din acel moment, Biserica Ortodoxă Română a îndemnat pe ortodocşii români din Ucraina să „se adecveze” situaţiei, fără a emite niciun îndemn sau mesaj adresat celorlalţi ortodocşi din Ucraina, victimele represiunii deschise, impenitente, ale statului ucrainean.
Recent, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat înfiinţarea de către etnicii români din teritoriile noastre istorice a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, iniţiativă primită cu reticenţă atât de Biserica Ortodoxă Ucraineană cât şi de schismaticii ucraineni, sprijiniţi de autorităţile de stat şi de către controversatul patriarh al Constantinopolului.
Iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, emisă în contextul ignorării ostentative a suferinţelor ortodocşilor din Ucraina, este complementară demersurilor statului ucrainean care urmăreşte transformarea „Bisericii Ortodoxe Ucrainene” în „Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina”, deşi credincioşii săi sunt cetăţeni ucraineni şi, în marea lor majoritate, etnici ucraineni.
Din această perspectivă, înfiinţarea prealabilă de către Sfântul Sinod al B.O.R. a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina asigură statului ucrainean un alibi în faţa celor ce denunţă ca abuzivă şi persecutorie schimbarea statutului Bisericii Ortodoxe canonice şi interzicerea activităţii sale în Ucraina.
Pe 16 decembrie 2023, Serviciul de Comunicații Speciale și Protecție a Informației al Ucrainei a emis o dispoziție conform căreia mai multe resurse din Ucraina ar trebui blocate, inclusiv site-ul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși. Aceasta s-a întâmplat în urma unei solicitări din partea Serviciului de Securitate al Ucrainei.
Și de ieri, site-urile care acoperă activitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cum ar fi Departamentul Sinodal de Informare și Educație al UOC (news.church.ua), Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși (spzh.media), „Viața Ortodoxă” (pravlife.org) și „Nu schismelor” (raskolam.net) nu mai pot fi accesate în Ucraina.
Etapa 1: Blocarea și anihilarea Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși (UOJ)
Motivul pentru care aceste site-uri nu mai sunt disponibile pentru rezidenții Ucrainei nu a fost specificat. Anterior, deputatul Artem Dmytruk a adresat Serviciului de Securitate al Ucrainei o cerere de a explica de ce autoritățile au blocat UOJ. I s-a spus că Serviciul de Securitate al Ucrainei „în cadrul sarcinilor sale atribuite” monitorizează mass-media „pentru a identifica amenințările la securitatea națională a Ucrainei în sfera informațională, precum și pentru a contracara operațiunile informaționale speciale îndreptate împotriva Ucrainei, care vizează subminarea ordinii constituționale, încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și agravarea situației socio-politice și socio-economice”. Cu toate acestea, nu au fost furnizate fapte concrete despre cum UOJ „subminează ordinea constituțională a Ucrainei” sau cum „încalcă integritatea teritorială” a statului nostru. În loc să furnizeze dovezi ale activităților ilegale ale UOJ, pe 12 martie 2024, forțele de ordine au organizat pur și simplu un pogrom al agenției de știri „Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși”, arestând trei dintre angajații săi și efectuând percheziții la alte zeci de persoane implicate în activitatea UOJ.
Aproape imediat după acest pogrom, atât politicienii ucraineni în funcţie, cât și foşti politicieni, precum și unii analiști politici, au afirmat unanim că situația UOJ sugerează un singur lucru – autoritățile se pregătesc să interzică Biserica Ortodoxă Ucraineană și nu au nevoie de cineva care să poată spune lumii despre această nedreptate.
În același timp, analistul politic Kost Bondarenko a adăugat că „Yermak și camarazii săi au decis să arate deputaților că nu au de gând să facă concesii și să conducă un pogrom demonstrativ al ‘Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși’ pentru a transmite următoarele: aşa vom trata pe oricine încearcă să împiedice autoritățile să curețe Biserica – indiferent de statutul său, deputat sau jurnalist. Perchezițiile și arestările de ieri sunt un semnal pentru deputați: „Sunteți insistenţi? Atunci venim şi peste voi!”.
Acest lucru înseamnă că blocarea tuturor resurselor ortodoxe mai mult sau mai puțin vizibile din Ucraina anunţă un singur lucru: foarte curând autoritățile vor face următorul pas în scopul interzicerii Bisericii.
Etapa 2: Finalizarea pregătirii legii de interzicere a Bisericii
Într-adevăr, cu o zi înainte ca resursele ortodoxe să fie blocate, a devenit cunoscut că Comitetul pentru Politici Umanitare și Informaționale a finalizat proiectul de lege guvernamental „Cu privire la modificarea unor legi ale Ucrainei cu privire la activitatea organizațiilor religioase în Ucraina” (Legea 8371).
Acum, acest document, așa cum se crede în Rada Supremă, este pregătit pentru a doua lectură. Mai mult decât atât, este pregătit să fie votat.
Este adevărat că nu toți deputații vor să facă acest lucru. Mulți nu vor să o facă, pentru că se tem de Dumnezeu, unii pentru că se tem de condamnarea publică, chiar mai mult pentru că se tem de sancțiunile, de mai multe ori promise de avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Robert Amsterdam.
Etapa 3: Blocarea tuturor celor care pot spune adevărul
Atunci când în 1917 Lenin și camarazii săi făceau revoluția, ei au înţeles că printre primele clădiri care trebuiau ocupate nu era palatul imperial, ci clădirile poștei, tipografiile și publicațiile. Cine controlează informațiile transmise maselor, controlează, chiar dacă doar pentru o perioadă, aceste mase.
Cam același lucru se întâmplă acum când autoritățile ucrainene blochează site-urile ortodoxe. Și nu este vorba doar despre acele site-uri care îndrăzneau să facă declarații critice la adresa acțiunilor anti-bisericești ale autorităților, ci și despre acele site-uri care încercau să evite „colțurile ascuțite”.
De exemplu, site-ul Departamentului Sinodal de Informare și Educație încerca să se distanțeze cât mai mult nu doar de declarațiile puternice, ci și de orice publicații care aveau un caracter prea resonant. Răsfoiți fluxul acestui site și veți vedea că cea mai mare parte a publicațiilor sunt viețile sfinților, serviciile Preafericirii Sale, felicitările ierarhilor cu ocazia aniversărilor și informații despre ajutorul pe care UOC îl oferă soldaților Forțelor Armate ale Ucrainei. Altfel spus, este doar un comunicat oficial. Chiar și atunci când, aparent, tăcerea nu era o opțiune, de exemplu, atunci când pe 12 martie jurnaliștii SPZH (colegi și colaboratori ai celor care lucrează pe site-ul Departamentului de Informare al UOC) au fost arestați, nu am văzut niciun cuvânt scris despre acest lucru. Dar chiar și o astfel de atitudine prudentă față de evenimentele din Ucraina nu i-a salvat pe „sinodali”.
„Pravlife” în acest sens este într-o oarecare măsură similar cu „sinodali”, în sensul că informațiile de acolo erau, de asemenea, selective, adesea adaptate pentru a „nu escalada”, cu excepția câtorva articole de natură destul de critică.
În acest context se evidențiază site-ul „Raskolam.net”, unde atât publicațiile de știri, cât și analizele, au examinat destul de critic procesele în curs din câmpul religios ucrainean.
Dar cel mai important: nici site-ul Departamentului Sinodal, nici Pravlife, nici Raskolam.net, nici SPZH niciodată, în niciun articol, nu au justificat agresiunea rusă sau nu au scris nimic care ar fi putut sugera măcar indirect încălcări ale legislației ucrainene. Atunci de ce au fost blocate? Răspunsul este simplu, după cum spune o veche fabulă: „Ești vinovat pur şi simplu pentru că mi-e foame”. În termeni alegorici: dușmanii sunt desemnați, iar poporul cere un „spectacol”. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Ucraineană va fi interzisă.
Etapa 4: Interzicerea UOC
Dacă cineva spera că va fi posibil să se „eschiveze” într-un fel sau altul, că autoritățile nu vor îndrăzni să facă „ultimul” pas, atunci se înșeală amarnic. Blocarea siturilor ortodoxe a demonstrat că nu va exista nicio piedică. De ce acum? Pentru că înainte erau mulţi „factori de opoziţie”: lipsa voturilor parlamentare, frica de „partenerii occidentali”, dorința de a arăta „mai bine” în ochii lumii civilizate, care reacționează foarte sensibil la încălcările libertății de exprimare.
Dar acum cel mai important este altceva: Biserica trebuie interzisă cât mai aproape de data de 21 mai. Motivul este să se acopere unda informațională (provocată de interzicerea Bisericii). Uitați-vă la faptul că adoptarea legii 8371 este prezentată ca „cea mai importantă realizare din istoria recentă a Ucrainei”, ca „al doilea botez” și „un adio definitiv” față de Rusia.
Același Mykyta Poturaev afirmă direct că „atunci când lobbyiștii Kremlinului spun că din cauza acestei legi Ucraina va rămâne fără asistență internațională, este doar o farsă”.
Noi nu suntem lobbyiști ai Kremlinului, așa că nu vom face astfel de declarații. Dar dacă este sau nu o farsă – vom vedea.
Singurul lucru pe care îl știm sigur este că cuvintele lui Amsterdam despre sancțiuni nu sunt o farsă, iar interzicerea Bisericii nu este o farsă. Deci, credincioșii UOC trebuie să fie pregătiți să trăiască și să se roage „în afara legii”. Această situație nu este nouă pentru Biserică, dar este nouă pentru noi. Vom putea să ne păstrăm credința și să rămânem creștini? Doar timpul va arăta.
