Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina a pomenit pe toți Întâistătătorii Bisericilor Locale cu care Biserica Ortodoxă Ucraineană este în comuniune în timpul Liturghiei de astăzi de la Lavra Peșterilor din Kiev. Astfel, Mitr. Onufrie nu a pomenit pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia ca ierarh superior al său, ci mai degrabă a citit dipticele potrivit practicii Întâistătătorilor Bisericilor Locale autocefale.
Anterior, fiind cap al unei Biserici autonome din Patriarhia Moscovei, Mitr. Onufrie pomenea pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia ca Întâistătător al Bisericii Locale Ruse, în timp ce Patr. Chiril pomenește pe capii celorlalte Biserici Locale.
În video de mai jos, la min. 1:16:25, diaconul pomenește pe „Patriarhii Ortodocși”, urmați de Mitr. Onufrie și Preasfințitul Mitropolit Pavel de Vișgorod, starețul Lavrei Peșterilor din Kiev. La min. 1:31:25, Mitr. Onufrie începe citirea dipticelor Întâistătătorilor Ortodocși la Vohodul Mare, așa cum ar face un Întâistătător de Biserică Locală. La această pomenire, se roagă pentru Patr. Chiril ca Întâistătător cu care este în comuniune.
Preafericitul nu a pomenit pe Patriarhii Bartolomeu al Constantinopolului, Teodor al Alexandriei, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului sau Ieronim al Greciei. […]
Nota noastră: Din păcate, mișcarea de distanțare față de Patriarhul Chiril și Biserica Rusă devine, decisă prin consultarea tuturor episcopilor, în prezența clericilor, monahilor și mirenilor ucraineni, se produce în condiții criticabile din punct de vedere canonic. Doar situația de război sub atacul armatei ruse mai justifică această reacție. Nu sunt invocate motive de erezie pentru această rupere, care totuși nu este schismă, adică întrerupere a comuniunii euharistice; nici nu au fost urmați pașii legali pentru obținerea autocefaliei, care s-ar fi putut face cu acordul Bisericii mame, adică Patriarhia Moscovei.
Sunt infirmate astfel interpretările optimiste emise de reprezentanții Patriarhiei Ruse că nu s-a întâmplat nimic deosebit, ci doar o confirmare a statutului de autonomie al ucrainenilor. Sunt de urmărit reacțiile ulterioare ale Moscovei în condițiile actuale de conflict armat, care obstrucționează o comunicare fluentă și directă.
1. Sinodul condamnă războiul ca o încălcare a poruncii lui Dumnezeu: Să nu ucizi! (Ieș. 20:13) și exprimă condoleanțe tuturor celor care au suferit în război.
2. Sinodul face apel la autoritățile din Ucraina și la autoritățile din Federația Rusă să continue procesul de negociere și căutare a unui cuvânt puternic și rezonabil care ar putea opri vărsarea de sânge.
3. Ne exprimăm dezacordul față de poziția Patriarhului Chiril al Moscovei și a toată Rusia cu privire la războiul din Ucraina.
4. Sinodul a adoptat amendamente și adaosuri relevante la Statutul despre administrarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care indică deplina autonomie și independență a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
5. Sinodul aprobă hotărârile Conciliilor Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene și deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care s-au reunit în perioada de la ultimul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (8 iulie 2011). Sinodul aprobă activitățile Cancelariei și instituțiilor sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
6. Sinodul a luat în considerare restaurarea sfințirii Sfântului Mir în Biserica Ortodoxă Ucraineană.
7. În perioada legii marțiale, când relațiile dintre episcopi și conducerea centrală bisericească sunt complicate sau absente, Sinodul consideră oportun să acorde episcopilor din eparhii dreptul de a lua decizii în mod independent pe anumite chestiuni de viață eparhială car cad în competența Sfântului Sinod sau a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cu informarea ulterioară a ierarhiei când apare oportunitatea.
8. De curând, Biserica noastră a întâmpinat o nouă provocare pastorală. În timpul celor trei luni de război, mai mult de 6 milioane de cetățeni ucraineni au fost forțați să emigreze. Aceștia sunt în principal ucraineni din provinciile sudice, estice și centrale ale Ucrainei. O parte semnificativă a lor sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Drept aceea, Mitropolia de Kiev a Bisericii Ortodoxe Ucrainene primește apeluri din diferite țări cu cereri de a deschide parohii ortodoxe ucrainene. Este evident că mulți dintre compatrioții noștri se vor întoarce în patria lor, dar mulți vor rămâne permanent peste graniță. În această privință, Sinodul își exprimă convingerea profundă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu-și poate lăsa credincioșii fără îngrijire spirituală, trebuie să fie aproape de ei în încercările lor și să organizeze comunități bisericești în diaspora. Este necesar să dezvolte mai departe misiunea de peste granițe în rândul ucrainenilor ortodocși pentru a-și păstra credința, cultura, limba și identitatea ortodoxă.
9. Conștientizând responsabilitatea specială în fața lui Dumnezeu, Sinodul își exprimă regretul profund în privința lipsei de unitate din Ortodoxia ucraineană. Este dezamăgitor îndeosebi faptul că acțiunile recente ale Patriarhului de Constantinopol în Ucraina, care au dus la formarea „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” doar au adâncit neînțelegerile și au condus la confruntare fizică. Dar, chiar și în asemenea împrejurări critice, Sinodul nu-și pierde nădejdea pentru reluarea dialogului. Pentru a avea loc dialogul, reprezentanții BOaU trebuie să:
înceteze acapararea cu forța a bisericilor și transferul forțat al parohiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
realizeze că statutul lor canonic, după cum este precizat în „Statutul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, nu este de fapt autocefal și este semnificativ inferior libertăților și oportunităților de implementare a activităților bisericești prevăzute în Statutul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
rezolve chestiunea canonicității ierarhiei BOaU deoarece, pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, ca și pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe Locale, este destul de evident că, pentru a recunoaște canonicitatea ierarhiei BOaU, este necesară restabilirea succesiunii apostolice a episcopilor ei.
Sinodul își exprimă convingerea profundă că succesul dialogului depinde nu doar de dorința de a restabili unitatea Bisericii, ci și de o dorință sinceră ca viața să fie construită pe principiile conștiinței creștine și pe curăția morală.
10. Rezumând rezultatele muncii depuse, Sinodul aduce rugăciune de mulțumire Domnului pentru prilejul comuniunii frățești și își exprimă nădejdea pentru un sfârșit al războiului și împăcarea părților beligerante. Potrivit Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, fie ca noi toți, în special frații și surorile noastre în Hristos cel înviat, să avem har… milă, pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și iubire (2In. 1:3).
În timp ce hotărârile nu specifică modul în care au fost amendate statutele BOU pentru a reflecta independența ei totală (§4), Preotul Nikolai Danilevici, Șeful adjunct al Departamentului BOU pentru Relații bisericești externe, comentează:
„BOU s-a detașat de Patriarhia Moscovei și și-a confirmat statutul independent și a făcut modificările potrivite la regulamentele sale.
Toate referințele la conexiunea BOU cu Biserica Ortodoxă Rusă au fost scoase din regulamente. De fapt, în conținutul său, regulamentele BOU sunt acum cele ale unei Biserici autocefale.”
Este neclar în ce măsură comentariile Pr. Nikolai pot fi luate literal. De amintit că, potrivit regulamentelor Bisericii Ortodoxe Ruse, doar un Sinod Local cu Biserica Rusă, care este constituit din episcopi plus reprezentanți clerici, monahi și mireni, poate oferi autocefalie unui corp bisericesc în interiorul Bisericii Ruse. Când Sfântul Sinod Ucrainean a decis mai devreme luna aceasta să țină o întâlnire a episcopilor, clericilor, monahilor și mirenilor, a specificat că „discuția despre această chestiune ar trebui să nu conducă la a merge dincolo de câmpul canonic și ar trebui să nu ducă la noi divizări în Biserica lui Hristos”.
În același timp, în tradiția rusă, o Biserică ce-și ace propriul Mir este unul din semnele importante ale autocefaliei, deși Sinodul BOU doar a discutat pe moment acea posibilitate.
[…] Vladimir Legoyda, Președintele Departamentului Sinodal pentru Relații bisericești cu Societatea și Presa al Patriarhiei Moscovei, a anunțat vineri, 27 mai:
„De vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă nu a primit nici un apel din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, nu putem răspunde la informațiile pe care le primim din presă și internet. Ne rugăm pentru păstrarea unității Bisericii Ortodoxe Ruse. Ne rugăm pentru o pace rapidă și un sfârșit al vărsării de sânge”, a spus Legoyda.
Potrivit lui, BOU este acum atât sub presiunea Kievului, cât și a schismaticilor, naționaliștilor și presei ucrainene. În acest ton, Legoyda a numit un potențial comentariu pe marginea deciziilor BOU de către BORu drept iresponsabil, relatează RIA Novosti. […]
Nota noastră: Ceea ce pare că urmărește Sinodul ucrainean este să declare și să dovedească o detașare de Moscova, să arate că nu este o sucursală a agresorului în teritoriul ucrainean. Deocamdată nu și-a declarat autocefalia, nu este clar ce statut va avea începând de aceste zile, dar se conformează situației de asediu din țara lor. Cel mai probabil și de dorit în împrejurările actuale, va urma o perioadă de instabilitate, care va fi reglementată abia după terminarea conflictului militar în noile condiții în care se va ajunge.
Evenimentele imediat ulterioare indică faptul că nu s-a produs o schimbare de esență prin decizia sinodală de ieri: Deocamdată se știe că nu există o modificare majoră a statutului BOU, de vreme ce Patriarhul Chiril al Moscovei este încă pomenit la slujbele săvârșite la Kiev, după cum relatează portalul Pravoslavie(en). Practic, nu a intervenit nici o schimbare în funcționarea Bisericii Ucrainene. După cum a declarat Mitr. Ilarion, Președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ruse, „Ieri, a fost un Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. A confirmat statutul pe care această Biserică l-a avut din 1990, când a primit un tomos de auto-guvernare din partea Sanctității Sale, Patriarhul Alexei II al Moscovei și a toată Rusia. […] Prin deciziile de ieri, Biserica Ortodoxă Ucraineană a dat mărturie încă o dată că este pe deplin auto-guvernată, că centrul ei bisericesc nu este la Moscova, ci la Kiev și că nu depinde de Moscova administrativ, financiar sau în alt mod. Unitatea dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă, ca și cu alte Biserici Ortodoxe Locale care nu au luat calea schismei este păstrată și vom continua să întărim această unitate, vom continua să ne rugăm pentru Biserica noastră sfântă Ortodoxă unită”.
Într-o evoluție suprinzătoare de lucruri, s-a ajuns în scurt timp ca macedonenii să treacă de la starea de schismatici la cea de comuniune, autonomie lărgită și acum de autocefalie. Aceasta după ce Patriarhia Ecumenică i-a primit recent în comuniune, iar acum oferirea statutului de autocefalie urmează un parcurs dictat de sârbi. Astfel, vor fi implicate toate Bisericile Locale, oferirea autocefaliei nefiind un atribut exclusiv al Constantinopolului, ci în primul rând al Bisericii de origine (sârbe), apoi al celor interesate și în final o decizie pan-ortodoxă. Numele viitoarei Biserici autocefale stârnește interesul grecilor, care nu acceptă denumirea de macedoneană, dar și al bulgarilor, care afirmă că ține de trecutul lor vechea Arhiepiscopie de Ohrida.
Patriarhul Serbiei de la Skopje: Recunoaștem autocefalia
Patriarhul Porfirie al Serbiei a purces la comunicarea faptului că recunoaște autocefalia în Arhiepiscopia Ahridei în cuvântarea sa din catedrala Sf. Clement de Ohrida, unde a slujit împreună cu Arhiepiscopul Ștefan de Ahrida.
De asemenea, încă o dată, Patriarhul sârb a făcut mențiune despre „Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ahrida”, în timp ce a punctat că această decizie a luat-o Sfântul Sinod al Ierarhiei. Arhiepiscopul Ștefan a primit mesajul cu bucurie, anunțând în avans slujirea împreună cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în Duminica Cincizecimii la Fanar.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a răspuns la chemarea care i-a fost adresată de Arhiepiscopul de Ahrida și de ieri efectuează o vizită oficială la Skopje.
La conslujirea arhierească ce a fost săvârșită în catedrala Sf. Clement de Ahrida la pomenirea Sf. Chiril și Metodie, au participat ierarhi din ambele Biserici, în timp ce biserica a fost umplută de credincioși și delegați ai conducătorilor politici. Vizita Patriarhului Porfirie se produce la puține zile după conslujirea de împăcare de la Belgrad, cum a fost caracterizată, pentru restabilirea relațiilor dintre cele două Biserici, care au rămas reci timp de 55 de ani pentru că Patriarhia Serbiei a declarat Biserica din Skopje drept schismatică. Totuși toate s-au schimbat după decizia Patriarhiei Ecumenice din 9 mai 2022 de a primi în comuniune euharistică Biserica din Skopje cu numele Ahiepiscopia de Ahrida și cu excluderea termenului „Macedonia” și a derivatelor lui. Decizia aceasta a Patriarhiei Ecumenice a fost salutată o săptămână după aceea de Sfântul Sinod al Ierarhiei Patriarhiei Serbiei.
Patriarhul Porfirie a comunicat că recunoaște autocefalia
Patriarhul Porfirie a felicitat pe Arhiepiscopul Ștefan de Ahrida, iar după aceea a vorbit despre importanța coeziunii, importanța comunității, semnalând faptul că diferențele și detaliile nu au scopul să ne separe, ci să ne unească într-o comunitate reciprocă șiîntr-o veșnică comuniune cu Dumnezeu.
„Am văzut anterior și acum bucuria și dragostea în ochii voștri, ai tuturor. Văd o obligație și o îndatorire pentru noi, ierarhii, și aceasta este că dragostea și rugăciunile voastre la Belgrad și aici au depășit ispita să facă Dumnezeu o minune, să înțeleagă că suntem una și că nu putem unul fără altul. Și acum vă transmitem altă știre. Adunarea Episcopilor Sfântului Sinod a răspuns unanim la cererea Bisericii Ortodoxe a Macedoniei – Arhiepiscopia de Ahrida și acceptă și recunoaște statutul ei de autocefalie”, a punctat.
„Biserica lui Hristos este singura care nu se schimbă”
Preafericitul a a menționat în predica lui și că „astăzi se bucură toată Biserica împreună cu noi, cerul și pământul, când frații se iubesc, când prăznuiesc numele lui Dumnezeu și ne bucurăm că după cincizeci și cinci de ani am săvârșit Sfânta Liturghie la Belgrad și apoi la Skopje. O credință este și a noastră și dragostea noastră și de aceea ne bucurăm nespus astăzi pentru că se întâmplă o minune în fața ochilor noștri și suntem nevrednici participanți la această minune.ceea ce s-a separat din 1967 dumnezeu ne-a cinstit să fie tămăduit”.
În continuarea predicii sale, Patriarhul a accentuat: „granițele se schimbă, s-au schimbat și sigur se vor schimba din nou, dar Biserica lui Hristos este singura care nu se schimbă, este veșnică, este stâlpul și temelia adevărului”.
„Strămoșii noștri se bucură în Biserica cerească”
„Strămoșii noștri se bucură acum împreună cu noi în Biserica cerească, văzănd bucuria și unitatea noastră.” Prin aceste cuvinte, printre altele, și-a exprimat bucuria pentru progresul de astăzi prin recunoașterea autocefaliei de către Patriarhia Serbiei Arhiepiscopul Ștefan de Ahrida în cuvântarea lui din catedrala Sf. Clement.
„Recent, în orașul celor două râuri – la Belgrad, sub cupola măreață a bisericii Sf. Sava, a dat glas bucuria poporului lui Dumnezeu atăt din Macedonia, cât și din Serbia, așa încât suspinul de ușurare al strămoșilor noștriși al nostru, al tuturor, a fost auzit cu putere. Și acea bucurie a prieteniei frățești, care a izbucnit din inițiativa părintească a Bisericii Mamă – Patriarhia Ecumenică și a Sanctității Sale și din care a rezultat condescendența plină de iubire și înțelegere din partea Patriarhiei Sârbe soră, s-a întâmplat în cea mai rapidă perioadă – vara duhovnicească a binecuvântatei Cincizecimi. Și iată a doua sărbătoare liturgică a comuniunii, când Dumnezeu ne-a dat, «cu o inimă», să slăvim numele slăvit și mărit al Său”, a menționat.
Conslujire la Fanar în Duminica Cincizecimii
În același moment, Întâistătătorul Arhiepiscopiei de Ahrida a trecut la comunicarea faptului că Arhiepiscopia de Ahrida a primit răspuns pozitiv la cererea pe care a depus-o la Patriarhia Ecumenică pentru săvârșirea conslujirii între Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ștefan.
De amintit că a existat înainte cu câteva zile, după cum a scris ope.gr, o mobilizare intensă între Skopje și Fanar pentru săvârșirea conslujirii dintre Patriarhul Ecumenic și Arhiepiscopul de Ahrida.
Numele
În orice caz, în ciuda faptului că Patriarhia Ecumenică a acceptat Biserica de la Skopje cu numele Arhiepiscopia de Ahrida, Patriarhia Aerbiei a comunicat faptul că recunoaște autocefalia pentru „Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ohrida”.
Se pare că Patriarhul Serbiei a ținut cu uimire acest anunț, pe care a accentuat că l-a luat unanim Sfântul Sinod al Ierarhiei Patriarhiei Serbiei. Oricum, conform comunicatelor oficiale, nu a existat vreo poziționare față de nume, pentru că Sfântul Sinod al Ierarhiei Patriarhiei nu a trecut la vreo luare de poziție oficială cu privire la această chestiune după încheierea lucrărilor sale sâmbăta trecută.
[…] Președintele de la Skopje a menționat, în felicitările către Arhiepiscopul Ștefan, și faptul că „decizia aceasta este o știre plăcută pentru poporul nostru ortodox”.
De asemenea, Pentarofski remarcă printre altele: „Decizia Patriarhiei Serbiei va contribui la îndreptarea nedreptăților istorice, în timp ce deschide posibilitatea pentru o evoluție nouă a Sfintei Arhiepiscopii de Ahrida”.
De remarcat că Președintele de la Skopje, în scrisoarea sa, conclude că procedura va fi încheiată prin semnarea Tomosului de Autocefalie de către Patriarhia Ecumenică.
Nota noastră: Pe linie politică persistă presiuni prin care Patriarhia Ecumenică să aibă un statut privilegiat în Ortodoxie. Concret, Președintele macedonean își permite să facă observații legate de procedura Bisericii, fapt ce depășește atribuțiile sale.
Chinotita Sfântului Munte și-a exprimat poziția sa față de războiul din Ucraina printr-un comunicat oficial, tradus mai jos. Este foarte posibil ca acesta să vină ca o preîntâmpinare a vizitei din zilele următoare a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și să aibă legătură și cu zvonurile legate de o eventuală expulzare a monahilor „filo-ruși” din Munte. Fără să ia partea vreunei tabere beligerante, cere indirect și corect pocăința de greșeli din partea tuturor celor implicați și dorește stabilirea unei păci pe principii evanghelice și prin pocăință sinceră.
Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, cu prilejul războiului din Ucraina început în 2014 între frații uniți din veac de credința în Hristos și de istoria comună, a îndemnat de ceva vreme așezămintele din Sfăntul Munte să intensifice cererile și rugăciunile penteu încetarea lui.
Deoarece continuă și s-a intensificat în ultimele zile, își exprimă, cu inimă strânsă, tristețea adâncă pentru pierderea atâtor frați ai noștri și solidaritatea față de victimele confruntării.
Sfântul Munte, ca o societate monahală de mai bine de o mie de ani, urmând poruncile lăsate de Domnul nostru Iisus Hristos prin Evanghelie și Biserică despre dragostea și iubirea frățească dintre noi, oamenii, se roagă zi și noapte și neîntrerupt pentru pacea a toată lumea și îndeosebi pentru regiunile de mai sus aflate în război. Pacea care va fi dobândită de la „Dumnezeu, Care este pacea și Părintele îndurărilor” prin întoarcerea la duhul Evangheliei și prin pocăință sinceră a tuturor, ca să domnească iubirea, adevărul și dreptatea.
Fie ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea și Protectoarea Locului nostru sfânt, precum și a tuturor locurilor sfinte, o invocăm, să mijlocească pentru înstăpânirea păcii mult dorite!
Toți delegații și înainte-statătorii din Sfânta Sinaxă a celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos.
Miercuri, 18 mai 2022, s-a întrunit în ședință Biserica de Skopje cu numele «Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ahrida» (BΟM-AH) sub Arhiepiscopul Ștefan.
Sinodul a acceptat comuniunea bisericească și noua pagină în relațiile ei cu Patriarhia Serbiei. Iar astăzi, 19 mai 2022, dimineață Patriarhul Serbiei și Arhiepiscopul de Ahrida au conslujit în biserica Sf. Sava din Belgrad ca un început și o nouă mișcare și o pornire a relațiilor celor două Biserici.
În același timp, Sinodul a mulțumit Fanarului pentru recunoașterea și acceptarea în „comuniune bisericească”, acceptând chemarea Patriarhiei Ecumenice pentru o conslujire în curând a Patr. Bartolomeu și Arhiep. Ștefan de Cincizecime sau Luni, de Sfântul Duh.
Reprezentantul „Bisericii Macedonene – Arhiepiscopia de Ahrida”, Episcopul Timotei de Debar, în declarațiile sale către presa din Skopje, a menționat că scopul BΟM-ΑH este autocealia, cerere care, înainte să ajungă la Fanar, trebuie mai întâi să fie cerută de Patriarhia Serbiei de la Patriarhia Ecumenică și apoi să treacă Fanarul la emiterea finală a tomosului.
Dar și-a exprimat optimismul că foarte curând toate Bisericile Ortodoxe vor accepta și vor recunoaște Arhiepiscopia de Ahrida cu scopul mai depărtat să revină pacea și unitatea în lumea ortodoxă.
Transmisiunea slujbei de intrare în comuniunii a celor două Biserici:
Continuă evoluțiile pe chestiunea Bisericii de Skopje după recunoașterea ei de către Patriarhia Ecumenică.
Președintele Macedoniei de Nord, Stevo Pentrofski, a trimis o scrisoare către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu prin care cere de la „Biserica Mamă” să purceadă la acordarea Tomosului de Autocefaliee Bisericii țării sale. Președintele de Skopje, recunoscând dreptul Fanarului de a emite un Tomos de Autocefalie Bisericilor care aparțin de jurisdicția ei canonică, menționează, printre altele: „Având în vedere dreptul istoric și canonic al Patriarhiei Ecumenice, împreună cu concetățenii mei de mărturisire ortodoxă, nădăjduim sincer și așteptăm soluționarea grabnică finală a statutului administrativ al Bisericii noastre prin acordarea unui Tomos de Autocefalie din partea Voastră”. Și adaugă: „În această perioadă critică, deciziile oportune ale Patriarhiei Ecumenice pot să influențeze determinant identitatea duhovnicească neamurilor de acum și viitoare și, prin aceasta, și atmosfera duhovnicească și socială a Republicii Populare Democrate a Macedoniei de Nord”. […]
Înaintea acceptării în comuniunea de către Constantinopol, a premers angajamentul scris al Arhiepiscopului Ștefan că exclude folosirea termenului „Macedonia” sau a altui derivat din titlul Bisericii de Skopje, care după schismă s-a autoproclamat „autocefală” cu titlul „Biserica Ortodoxă Macedoneană” (BΟM) și pe care nu a recunoscut-o nici una din celelalte Biserici Ortodoxe. Însăși BOM, abia în 2009, a adăugat la titlul deja existent expresia „Arhiepiscopia de Ahrida”.
Dar angajamentul scris al Arhiep. Ștefan către Fanar a fost înnoit, de data aceasta de autoritățile politice skopjanite, atât de Primul-Ministru al Macedoniei de N Oliver Spasofski, pe 13 ianuarie 2020, cât și de predecesorul său, dl. Zaef, după vizita amândurora la Patriarhia Ecumenică, cerând de la Bartolomeu să ofere autocefalie Bisericii țării sale.
Decizia finală rămâne la Fanar, după cum doar el are jurisdicția canonică și prerogativa să treacă la emiterea Tomosului de Autocefalie Bisericilor care aparțin de jurisdicția sa. O decizie pentru care Fanarul va trebui să ia în considerare mulți parametri, atât geo-politici, cât și bisericești pentru unitatea mai largă bisericească și pacea în regiune. […]
Paragraful esențial din scrisoarea Președintelui: „Având în vedere dreptul istoric și canonic al Patriarhiei Ecumenice, împreună cu concetățenii mei din confesiunea ortodoxă, nădăjduiesc sincer și aștept soluționarea grabnică și finală a statutului administrativ al Bisericii noastre prin acordarea Tomosului de autocefalie din partea Voastră. Completarea deplină a autocefaliei Bisericii noastre este interesul social de frunte pentru noi deoarece deschide posibilitatea pentru dezvoltarea nouă și ușurată a Arhiepiscopiei de Ahrida și pentru progresul și reconcilierea Macedoniei de Nord.”
Astăzi, 17 mai 2022, Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, a programat o intervenție pentru restabilirea păcii în Ucraina. Vorbind de la altarul Consiliului Federal, a cerut să se facă imediat acțiuni pentru restabilirea vieții pașnice în centura operațiunii speciale militare.
„În ciuda faptului că ostilitățile încă nu s-au încheiat, este indispensabil să lucrăm pentru restabilirea vieții pașnice în Ucraina și Donbas. Sunt încredințat că rugăciunile noastre vor fi ascultate și va domni o pace mult așteptată și durabilă”, a accentuat Patriarhul Chiril.
De asemenea, Patriarhul a adăugat: „Nu am nici cea mai mică îndoială că Rusia va depune eforturile necesare pentru crearea acestei vieți pașnice în care principiul de bază va fi păstrarea unității dintre popoare, pe baza înțelegerii reciproce”.
Chiril a mai cerut de la ambele părți să respecte dreptul internațional al omului în regiunile unde există ostilități. „Încă și în împrejurările unor confruntări armate, omul trebuie să păzească demnitatea celuilalt și să se îngrijească de demnitatea oamenilor din jurul său” – a subliniat în alt punct Patriarhul Moscovei.
În final, Întâistătătorul Bisericii Rusiei a cerut ajutorul populației necombatante, respectarea celor capturați și răniți și evitarea pe cât posibil a vărsărilor de sânge.
Se adâncește ruptura dintre Grecia și Rusia din pricina problemei ucrainene. După „schisma” diplomatică, acum este așteptată și cea bisericească, cu guvernul grec să treacă la expulzări în grup, la „propunerea” Patriarhului Bartolomeu, ale rușilor din Sfântul Munte, dar și ale monahilor „filoruși”, independent de naționalitate.
Temelia „a fost pregătită” de câteva săptămâni prin… bombardamentul scurgerilor în presa greacă, unde, nici mai mult nici mai puțin, Sfântul Munte este prezentat drept „viesparul spionilor lui Putin”.
Această impresie scenică este provocată de reproducerea acuzațiile pe seama Rusiei din partea mănăstirii care a fost caracterizată drept refugiul vechilor-calendariști „creștini-talibani”. Chiar și mai interesant a devenit scenariul din clipa în care hora „revelațiilor” a urmat-o și ziarul german Bild, care s-a mișcar pe aceeași lungime de undă de mai sus.
La toate acestea trebui să se adauge recunoașterea „Arhiepiscopiei de Ohrida”. Decizia lui Bartolomeu a provocat deja reacții mari într-o parte mare din Biserica Serbiei. Iar în Sfântul Munte, pe care este vorba să-l viziteze Patriarhul Ecumenic de pe 27 pe 29 mai, are destui monahi sârbi în diferite mănăstiri.
Expulzările
Deci, la nivelul „operațiunii-mătura” din Sfântul Munte, căreia, conform unor cercuri bisericești, i-a dat „undă verde” guvernul grec, în urma „cererii” lui Bartolomeu, este plănuiește să fie expulzați din Athos majoritatea monahilor ruși. Se apreciază că în mănăstirile rusești există în jur de două sute de călugări. Cei de origine rusă sunt socotiți la șaptezeci. Restul sunt ucraineni și de alte naționalități. Totuși expulzările din Sfântul Munte nu privesc numai persoanele de origine rusească, ci și toți care sunt caracterizați drept „filoruși”, indiferent de naționalitate.
„Cererea” lui Bartolomeu de începere a „operațiunii-mătura” în Athos, conform informațiilor, se pare că a fost depusă prim-ministrului grec pe parcursul vizitei sale în Turcia (13-14 martie 2022) cu scopul de a se întâlni cu Tagyip Erdogan.
Înlănțuirea faptelor
Atunci, cu prilejul războiului din Ucraina, Bartolomeu, adresându-se primului-ministru, i-a spus: „Întreaga noastră existență, gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de frații noștri ucraineni”. A mulțumit primului-ministru pentru armamentul pe care l-a trimis Ucrainei.
De remarcat că Patriarhul Ecumenic a acordat autocefalie Bisericii Ucrainei, pe care Patriarhia Moscovei a caracterizat-o „schismatică”, în timp ce au fost provocate reacții serioase în sânul Ortodoxiei internaționale, dar și în interiorul Bisericii Grecești. Moscova a lăsat vădit să se înțeleagă că această mișcare a lui Bartolomeu s-a produs în urma înțelegerii cu factorul american.
Interesant este că puțin după întâlnirea Mitsotakis-Bartolomeu, o parte din presa rusească a menționat că se pune la cale un plan de îndepărtare a călugărilor ruși din Sfântul Munte. Au urmat scurgeri conform cărora este consolidat „postul de poliție” în Sf. Munte și de este avansată dintr-o secție într-o Direcție. Aceasta înseamnă practic o mare consolidare în personal. La fel, că însăși conducerea Ministerului Apărării din guvern va fi cea care va „fi polițistul” în Sf. Munte. În sfârșit, „puzzle-ul” se completează în ultimele săptămâni cu barajul publicațiilor din presa greacă și străină despre „infiltrarea” Rusiei în Sf. Munte.
Ruptură totală?
Mișcarea eventuală de îndepărtare a monahilor ruși din Sfântul Munte va însemna o fisură mai adâncă în relațiile Atena-Moscova. După cum se știe, guvernul grec a decis să „demonteze” în esență toată conducerea ambasadei rusești de la Atena, dar și „capetele” (diplomații nr. 1 și nr. 2) ai consulatului rusesc de la Tesalonic. Conform informațiilor, în competențele consulatului este și Sfântul Munte. Aceasta înseamnă că „decapitarea” consulatului, pe lângă altele, a avut scopul direct evident și prezența rusească în Sfântul Munte.
După expulzarea a 12 ruși cu identitate diplomatică, Ministerul de Externe al Rusiei a menționat că această decizie echivalează în esență cu ruperea relațiilor diplomatice greco-rusești.
Totuși este important că, deși expulzările au fost comunicate în prima săptămână din aprilie, Moscova, în afară că a trecut mai mult de o lună, nu a comunicat încă „contramăsuri”, adică expulzările ale diplomaților greci. Cu toate acestea, se așteaptă așa ceva, după cum estimează cercurile diplomatice.
Desigur, în mod normal, deciziile trebuie să le ia Ministerul de Externe, dat fiind că Sfântul Munte se găsește în competența sa. Pe de altă parte, bisericește, Sf. Munte se găsește în competența Patriarhului Bartolomeu.
antinews.gr
Nota noastră: Implicarea Bisericii, a monahismului și mai ales a Sfântului Munte în scandaluri politice chiar de către reprezentanții bisericești nu este un lucru bun și acceptabil. Articolul din Bild, la care se face referire în text, conține o serie de acuzații prost documentate, care cu greu pot sta în picioare. Sunt doar o însăilare de fapte și ipoteze și acuzații care ar constitui un dosar secret. Foarte greu de crezut, spre exemplu, insinuările egumenului „oficial” Bartolomeu al Mănăstirii Esfigmenu, pus de Patriarh, dar care locuiește în capitala Kareia, la adresa viețuitorilor efectivi ai M-rii Esfigmenu că ar fi ruși și pro-ruși pentru că ar fi afișate acolo steaguri ale Imperiului Rus. Monahii de acolo sunt zelotiști vechi-calendariști și țin de structurile schismatice grecești; nici măcar cu Biserica Rusă din Exil nu au avut legături trainice.
În tot cazul, ținând cont de acțiunile schismatice ale Constantinopolului și de linia sa ecumenist-eretică, se pare că se conturează o sciziune tragică și profundă bisericească între Fanar și Moscova, între greci și ruși pe motive etnice. Din păcate, la nivelul credinței acestea par să se traducă printr-o trădare a tradiției ortodoxe de către greci și o îmbarcare la bordul unei corăbii străine de Biserică, pe vasul progresului lumesc și în ascultare de interesele geo-politice americane și mondialiste.
În urma operațiunilor de război întreprinse de ruși în Ucraina, viața bisericească este și ea afectată profund. Sinodul Bisericii Ucrainene a abordat o serie de chestiuni arzătoare. Ea este la mijloc între oficialitățile locale care încearcă să o submineze și forțele ocupante, care provoacă distrugeri de vieți omenești. Se resimte nevoia unei călăuziri unitare și cât mai clare a credincioșilor care sunt asaltați cu probleme complexe generate de conflictul de pe teritoriul țării lor.
Ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOUkr, este condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine. Foto: news.church.ua
Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a declarat că invazia militară a Rusiei zilnic ia viața fiilor și fiicelor Ucrainei.
Încă de la începutul ostilităților, Biserica Ortodoxă Ucraineană a condamnat agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și a subliniat cu insistență că războiul este un mare păcat, se spune în comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adoptat în ședința din 12 mai 2022, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al BOUkr.
Se notează că timp de aproape trei luni poporul ucrainean se apără cu înverșunare de atacul militar al Federației Ruse, care a invadat teritoriul statului nostru suveran și independent. “În fiecare zi, acest război crunt ia viețile fiilor și fiicelor Ucrainei. Flăcările războiului au străpuns inima fiecărui cetățean, mii de familii au simțit durerea arzătoare a acestei tragedii teribile. Peste cinci milioane și jumătate de ucraineni au fost forțați să devină refugiați”, se spune în comunicatul Sinodului.
BOUkr a cerut în repetate rânduri încetarea vărsării de sânge și rezolvarea conflictului cu ajutorul cuvântului, prin demararea procesului de negocieri. “Din păcate, încercările de negocieri pașnice nu au adus rezultatul dorit. Dimpotrivă, astăzi atacurile cu rachete și bombardamentele au acoperit aproape întregul teritoriu al Patriei noastre”, a constatat Sinodul.
Ucraina va suporta încercări dificile, va păstra statalitatea sa, în timp ce Biserica Ortodoxă Ucraineană sprijină și va continua să sprijine pe apărătorii Ucrainei și să ofere asistență caritabilă celor în nevoie.
Declarația Sinodului accentuează faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană împărtășește deplin durerea și suferința poporului ucrainean.
În plus, membrii Sfântului Sinod au remarcat că 14 din cele 53 de episcopii ale BOU sunt afectate de ostilități. Sunt mai mult de 3.000 de parohii și 62 de mănăstiri pe teritoriul acestor episcopii, unde 3.500 de clerici și aproape 2.000 de monahi și călugărițe continuă să slujească chiar și când își riscă viața.
Membrii Sinodului și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incidența crescândă a incitării la ură și dușmănie la nivel religios în Ucraina. De exemplu, au fost depuse proiecte de lege anti-Biserică la Rada Supremă a Ucrainei; guvernanții locali din regiuni încearcă să excludă sau să restricționeze activitățile comunităților religioase din Biserica Ortodoxă Ucraineană; biserici ale BOU sunt acaparate cu încuviințarea tacită sau cu complicitatea deschisă a autorităților locale.
Membrii Sinodului au declarat că toate aceste fapte rezultă din politica eronată a președinției lui Poroșenko și din ideologia așa-numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei.
Sinodul a făcut apel la Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, să intervină asupra situației, să oprească ura religioasă în societatea ucraineană și să ia măsuri împotriva acțiunilor ilegale împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
De asemenea, BOU a făcut apel oficial la Procurorul General al Ucrainei, Irina Venediktova, să investigheze acțiunile ilegale comise de autorități împotriva Bisericii.
S-a decis de către Sinod să convoace o adunare a episcopilor, preoților și mirenilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană în viitorul apropiat … pentru a discuta chestiunile de viață bisericească ce au apărut în perioada războiului.
[…] În orice caz, este de o importanță fundamentală ca acest proces să aibă loc fără încălcarea ordinii stabilită de Biserică.
În același timp, membrii Sinodului au accentuat faptul că discuția nu ar trebui să conducă la depășire a sferei canonice și la noi diviziuni în Biserica lui Hristos.
Biserica în mijlocul războiului (Foto: TVR Moldova)
Deși nu cu mult timp în urmă au fost depuse în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, două proiecte de lege prin care se urmărea desființarea practic a Bisericii canonice din Ucraina, am preferat să nu fie aduse în atenție acestea din mai multe motive. Pe de o parte, au mai existat astfel de propuneri și în anii precedenți, dar care nu au trecut de votul în plen, pe de altă parte, statutul Bisericii este vulnerabilizat de situația de război cu Rusia ca fiind o entitate aflată în legătură cu statul agresor, dar poziția sa viguroasă îi conferă avantajul de a nu fi desconsiderată. După cum sugerează însuși Președintele Radei Supreme, un atac la adresa Bisericii Ucrainene care ține de Patriarhia Moscovei ar destabiliza din interior rezistența țării. Nu trebuie uitat că foarte mulți soldați trimiși pe front sunt credincioși ai Bisericii canonice.
Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk a menționat că proiectul de lege privind interzicerea BOUkr nu va fi obiectul unei dezbateri în viitorul apropiat. El a spus acest lucru în cadrul interviului pentru “RBC-Ucraina”.
“Discutăm de multă vreme această problemă în cadrul grupărilor noastre politice. Și, în ciuda faptului că undeva în interior fiecare își are propria decizie <…>, am convenit în felul următor: în timpul războiului nu avem dreptul să adoptăm nicio lege care să scindeze societatea ucraineană”, a spus Stefanciuk.
Reamintim că în luna martie 2022, în Rada Supremă au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorul unuia dintre ele este Oksana Savciuk, un deputat din regiunea Ivano-Frankivsk, oraș – centru regional, în care astăzi funcționează un singur lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
A nu se înțelege că Biserica de sub Mitropolitul Onufrie este favorizată, ci că nu poate fi tratată cu dispreț datorită trăiniciei ei. Dimpotrivă, în această perioadă de conflict s-au intensificat acțiunile de acaparare a lăcașurilor de cult ale Bisericii canonice și de trecere la structura schismatică. Un exemplu este cel din acest articol sau din altul asemănător, situații în care comandanți militari au dat ordin sau vorbesc despre transferarea bisericilor.
În ce privește situația internă a Bisericii Ucrainene, s-a generalizat în toată ierarhia întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către episcopi și preoți. Mitropolitul Onufrie este singurul care-l pomenește, în calitate de Întâistătător, arătând prin aceasta ascultarea canonică neabătută față de centrul bisericesc de la Moscova. Într-un articol detaliat, situația este analizată din punct de vedere liturgic, istoric și canonic și se încearcă unele explicații cu privire la încetarea obiceiului din Bisericile slave de a pomeni la slujbe pe toți episcopii superiori pe linie ierarhică până la Patriarh și adoptarea obiceiului din celelalte Biserici autocefale de a menționa la Liturghie doar numele ierarhului direct superior. În felul acesta, nu se produce o întrerupere a pomenirii efective, fapt condamnat de canoanele 13-15 ale Sinodului I-II, ci doar o ajustare liturgică a situației. Chiar și Mitropolitul Onufrie al Kievului a modificat formula de pomenire, folosind doar apelativul de „stăpân”, fără cel de „părinte”, din formula consacrată de „stăpân și părinte”.
Cu toată acoperirea canonică a nepomenirii numelui Patriarhului Chiril, măsura luată în cadrul Bisericii Ucrainene nu este una simplu liturgică, ci reprezintă o poziționare pastorală față de situația din țară în urma agresiunii Federației Ruse: „Refuzul de a pomeni numele Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul sfintelor slujbe este dictat de durerea pentru poporul Ucrainei, precum și de dorința de a-și menține turma în Biserica canonică. Nu de frica de autorități (timp de 30 de ani ne-am obișnuit cumva cu presiuni constante din partea lor), ci din frica de a pierde sufletele credincioșilor.”
Deși în România nu s-a făcut mare caz de o Declarație privind învățătura „lumii ruse” (Russkii mir), totuși ea a fost semnată de o seamă de concetățeni de-ai noștri și conținutul ei este emblematic pentru războiul cultural la care este supusă Biserica Ortodoxă. Publicat pe un portal al Universității catolice Fordham (SUA) chiar în Duminica Ortodoxiei (pe 13 martie 2022), textul cu pricina este un manifest care se dorește ortodox, dar care nu reflectă decât o politică activistă de diabolizare a Bisericii Ruse în special și Ortodoxe în general.
După cum se precizează la final, Declarația este co-publicată împreună cu Academia de la Volos, care este de orientare vădit ecumenistă și mondialistă.
Deși s-ar fi așteptat o mare rigoare din partea unui document elaborat de o Universitate de prestigiu și cu mare vechime, acuzele aduse mentalității programatice anti-occidentale de natură religioasă sunt nefondate, nu sunt prezentate dovezi deloc, cu atât mai puțin concludente. Îndemnurile la încetarea războiului sunt patetic fundamentate cu citate biblice scoase din context și cu o retorică ce se dorește a izvorî dintr-un cuget sensibil ortodox, dar care ignoră tradiția bimilenară a Bisericii.
Lăsând la o parte mizele politice ale războiului din Ucraina, care sunt de natură politică, învinuirea adusă Bisericii Ruse conduse de Patriarhul Chiril că se face vinovată de erezia etnofiletistă pentru că ar susține agresiunea este neclară și neortodoxă. Se face o confuzie constantă între naționalism și trăirea în Hristos, care depășește barierele etnice. Ele nu se exclud reciproc, cum sugerează autorii.
Etnofiletismul
Declarația afirmă că „Principiul organizării etnice a Bisericii a fost condamnat la Conciliul de la Constantinopol din 1872” și că în asta ar consta etnofiletismul. Într-adevăr, așa spune sentința acelui Sinod, însă aceasta este discutabilă din cauza împrejurărilor în care s-a desfășurat și a evoluției ulterioare a lucrurilor.
Convocarea acelui Sinod a fost determinată de pretenția bulgarilor de a avea episcopi și clerici de-ai lor, nu greci. Asta după ce anterior bulgarii fuseseră organizați bisericește timp de vreo două sute de ani în Patriarhia de Târnovo, care a fost desființată de Constantinopol după ce teritoriile ei (Țaratul bulgar) au fost cucerite de turci. Fanarul a considerat cererea bulgarilor drept o insultă și ca fiind în contradicție cu prescripțiile bisericești și a formulat acuza de filetism asupra lor.
Patriarhul de Ierusalim de la acea dată, Chiril, nu a semnat hotărârea și a fost depus din scaun de Sinodul său, fiind întâmpinat cu ostilitate de conaționali, deși apărat de dragomanul rus de la Locurile Sfinte.
Mai important este că, până la urmă, chestiunea bulgară s-a rezolvat invers de cum a hotărât Sinodul din 1872, mai multe popoare obținându-și dreptul de a se organiza autocefal, printre care românii și sârbii. Practic, decizia a căzut în desuetitudine, mai ales că și schisma bulgară s-a rezolvat tot prin acordarea autocefaliei după câteva decenii (în 1945). În plus, așa după cum bine a fost remarcat într-un articol, nu au fost urmărite proceduri de primire din erezie. Mai mult, Biserica Rusă nu a privit-o niciodată drept schismă, ci ca pe niște doleanțe justificate. Practic, doar Bisericile grecești de la acea vreme (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim și Cipru) au luat parte la acel Sinod.
Dar cel mai important lucru este că există un canon, 34 apostolic, care dispune formarea de Biserici Locale pe principiul etnic (ἔθνος), care să aibă Sinod și Întâistătător propriu. Așadar condamnarea filetismului din 1872 este în contradicție cu rânduiala apostolică și, prin urmare, nulă cel puțin în forma în care a fost formulată. Ea doar relevă tendințele cu adevărat etno-filetiste ale grecilor, care nu acceptau existența altor neamuri în Biserica Ortodoxă și doreau să le domine total.
Biserica și conflictele armate
După cum am mai scris, Biserica nu exclude războiul și chiar consideră că uciderile din război nu sunt blamabile. Condiția este ca motivul pornirii la luptă să fie unul drept. Bineînțeles că este vorba de ciocnirile de natură politică, nu războaie religioase.
Pot fi aduse critici Patriarhului rus Chiril că a justificat războiul din Ucraina și s-a implicat destul de tare, vorbind în mai multe predici despre „operațiunea militară” dusă de Moscova. Însă nu există îndemnuri explicite la violență. Practic, nu putem vorbi de o doctrină concretă periculoasă rusească împotriva Occidentului. Nici măcar afirmațiile grave publice ale Mitropolitului Mitrofan de Murmansk, care îndeamnă clar la agresiune față de ucrainenii schismatici nu pot fi luate ca o doctrină a Patriarhiei Ruse, ci ca puncte de vedere personale absolut condamnabile.
Având în vedere că Patriarhia Rusă cuprinde și Ucraina și Belarus, este normal ca Patriarhul Chiril să aibă în vedere și pe credincioșii din aceste teritorii, fiind, în același timp, cetățean al Federației Ruse. Din această postură, dorește pacea și depășirea problemelor și disensiunilor. Ar fi fost de așteptat să dea dovadă de mai multă compasiune pentru ucraineni, mai ales pentru credincioșii din jurisdicția sa, și mai puțin pragmatism din postura sa de lider bisericesc, nu politic.
Din acestea rezultă că nu există o doctrină filetistă rusească concretă, ci dragoste de țară manifestată mai mult sau mai puțin corect.
Contextualizări greșite
Unele afirmații din Declarație par menite să configureze o imagine de propagandă, nu bazată pe realitate.
Ucrainenii sunt caracterizați drept un „popor de tradiție creștin ortodoxă”. Dar, în realitate, dușmănia a fost creată din trecut de încercarea de catolicizare a populației rusești de către polonezi. Și este vorba tocmai de cei din Vest, nu din teritoriile rusești alipite în secolul trecut, care se găsesc în Sud-Est. Pe lângă ascunderea acestui detaliu important, totuși conflictele politice nu sunt excluse între popoarele ortodoxe.
Paralela dintre invazia militară a Ucrainei și cea bisericească din Africa este imatură. Deși este un subiect delicat, despre care am mai scris anterior, este clar că intruziunea a venit inițial din partea Fanarului, apoi a Patriarhiei de Alexandria, care au format o structură bisericească nouă pe teritoriul Ucrainei, care aparține de Patriarhia Moscovei. Poate că există unele dubii la modul cum a fost creat Exarhatul Rus din Africa, dar în mod clar nu este o agresiune, ci o adeziune a preoților de acolo la ierarhia rusă și o desprindere de episcopii lor aflați în greșeală, care chiar îi persecută pentru aceasta.
Afirmația că „a face război este eșecul suprem al legii iubirii lui Hristos” prin invocarea unor învățături biblice și patristice care țin de relația dintre oameni, nu dintre state, este pur sentimentală. Țările creștine nu au cum să se lase efectiv cucerite doar pentru a întoarce obrazul drept, cu atât mai mult când le este atacată credința.
Mai este de observat că și-au semnat adeziunea și diferite persoane publice din România, printre care: Pr. Roger Coresciuc, lector la Facultatea de Teologie din Iași, Teodor Baconschi, Adrian Tănăsescu-Vlas, Pr. Marcel Răduț Seliște, bizantinologul Petre Guran, dar și alte personalități din străinătate, precum: Diacon John Chryssavgis, Prof. Paul Gavrilyuk (care e de origine ucrainean), Arhim. Chiril Hovorun, Monahia Vassa Lerin, Sebastian Brock, Pr. Andrew Louth (Biserica Rusă din diaspora). Așadar se remarcă o adeziune serioasă, deși nu foarte consistentă a credincioșilor ortodocși, care sunt peste 1200. Mai bine spus, există un curent anti-rusesc, dar și neortodox chiar în Biserică.
Deși autorii anonimi declară că sunt „inspirați de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos și de Sfânta Tradiție a Trupului Său viu, Biserica Ortodoxă”, nu dau dovadă de acest lucru. Mai degrabă sunt tributari unei viziuni politice asupra religiei.
Ostilitatea care se vrea indusă este una artificială. Pe când ideile atribuite „lumii ruse” nu sunt asumate explicit de nici o instituție de la Moscova, cu atât mai puțin de Biserică, valorile libertine occidentale sunt promovate și împropriate de instituții „euro-atlantice” și de culte religioase eretice de factură creștină. Altfel spus, confruntarea este între convingerile bisericești îndătinate ale unor popoare (îndeosebi ale rușilor) și propaganda vestică, între licit și ilicit.
Ortodoxia între progresismul antihristic și naționalism
Peste toate, perspectiva rușilor că sunt ultima redută în fața Antihristului nu este chiar departe de adevăr și e normal să investească și emoțional. Potrivit Ierom. Serafim Rose, începuturile noii religii antihristice coboară la Francisc de Assisi, dar ea s-a impus prin Revoluția Franceză și apoi prin comunism în Europa de Est. O afirmație importantă este aceea că masoneria și illuminatti, două grupuri similare și paralele, au constituit „forța responsabilă pentru realizarea Revoluției prin concepția deistă”[1]. Tot el pune în lumină faptul că a existat și o opoziție considerabilă din partea conservatorilor de-a lungul timpului, reprezentați chiar de conducători de state, cum ar fi primul ministru al Austriei, Metternich, dar apoi acest rol a fost lăsat țarilor ruși. Deși conservatorismul nu reprezintă Ortodoxia și ea nu se poate identifica cu el, totuși el se împotrivește revoluției libertății.
„Lumea rusă” este un bastion în fața progresismului, dar Biserica nu se reduce la ea, cu atât mai puțin nu se poate ralia cu Occidentul. Este normal ca Patriarhia Rusă să sprijine pe soldații ruși, să se roage pentru ei și la fel de normal este să respingă valorile occidentale contrare ei. Cel puțin până acum, nu s-au înregistrat devieri concrete de la canoanele și tradiția creștină. Cu atât mai mult acuzele aduse ei sunt departe de a fi serioase.
Ortodoxia are menirea să trăiască Evanghelia în condițiile acestei lumi fără a fi din lume, fără a fi redusă la politica și cultura vremii. Iar războiul din Ucraina ar trebui să rămână un subiect strict politic, deși cei care vor să implice și să lovească Biserica sunt americanii prin intermediul Fanarului și a schismaticilor ucraineni.
[1] Ieromonah Serafim Rose, Cursul de supraviețuire ortodoxă, p. 138.
