Actul sinodal din 1882 prin care Biserica Ortodoxă Română și-a impus autocefalia

În contextul dezbaterilor cu privire la autocefalie iscate de schisma ucraineană, Orthodox Synaxis a scos la lumină un act din Monitorul Oficial din 1882 (p. 2974-2980). Este bine de cunoscut acest document atât pentru valoarea lui doctrinară, cât și pentru istoria noastră bisericească. Îl redăm mai jos în limba română adusă la exprimarea de astăzi.

Punând în context istoric această acțiune a Sinodului episcopilor români de a se declara o structură bisericească autocefală, este evident că ea a determinat Patriarhia de Constantinopol să-i acorde un Tomos de autocefalie trei ani mai târziu, în 1885. Toate aceste evenimente trebuie puse în contextul obținerii independenței în 1877 de sub stăpânirea turcească și, implicit, o ieșire de sub influența fanariotă.

Actul sinodal interpretează trecutul istoric într-o manieră foarte interesantă, puțin cunoscută astăzi. Până la proba contrarie, viziunea prezentată trebuie luată de bună, mai ales că este foarte plauzibilă. În orice caz, identitatea noastră națională și îndeosebi cea bisericească a fost foarte bine conturată dintotdeauna și e bine să conștientizăm acest fapt important. Acest aspect ar fi meritat să fie punctat mai pregnant cu prilejul sărbătoririi anul acesta a 135 de ani de autocefalie. Mai mult, este de observat faptul că istoria bisericească a românilor care ni se prezintă oficial astăzi omite un fapt important subliniat în textul de mai jos, anume că românii au fost autonomi în organizarea ecleziastică, preferând să se plaseze sub jurisdicția Patriarhiei de Ohrida, nu sub cea de Constantinopol.

Patriarhul Constantinopolelui Ioachim al IV-lea și Mitropolitul Primat Calinic (Sursă foto: Familia Regală a României)

Sântul Sinod al Sântei biserici autocefale ortodoxe române, ascultând epistola Sinodală a Înaltei Sale Sanctități Domnului Domn Ioakim Arhiepiscopul Constantinopolului și patriarh ecumenic, epistolă adresată „Prea Sfințitului Mitropolit al Ungro-Vlachiei, Prea cinstitului Exarh al plaiurilor și locțiitor al Cezareei Capadociei”, precum și „tuturor respectabililor ierarhi ai păzitei de Dumnezeu regiuni (ținut) a României (κράτει της Ρουμανίας)”, pe care îi numește frați și coliturghisitori ai Modestiei sale: s’a informat de cuprinderea ei, care este cea următoare:

1) Înalta Sa Sanctitate, Domnul Ioakim, patriarhul ecumenic spune că s’a informat din jurnale, că la 25 Martie trecut, în biserica catedrală a Mitropoliei din Bucureștii, s’a săvârșit Sfințirea Sântului Mir și că prin aceasta ierarhii români ar fi arătat deplina lor neștiință despre canonica supremație (αρχή) spirituală a tronului patriarhal, apostolic și icumenic; că această urmare ar fi împotriva regulii urmate din vechime în această regiune (κλὶματη); că ierarhii români prin această faptă, în loc de a fi păzitori ai regulii păstrate în biserică, au oferit un model (τύπον) de neorânduială (ἀταξίας), care prin această epistolă ’și atrage mustrarea meritată. Această mustrare constă din următoarele aserțiuni: a) Că orânduiala (τάξις) este din cele mai salutare, mai necesare și universale în lume și că fără dânsa și fără prevedere nu trebuie a se conserva nimica în lume; căci ce se face altfel nu este stabil și nu are condițiunile necesare la trăinicie. Citează cuvintele Apostolului, adresate Corintenilor, că toate să se facă cu bunăcuviință și după orânduială. Aceasta orânduială, care trebuie a se păzi întru toate, cu atâta mai vârtos trebuie a se păstra în cele spirituale. b) Ierarhii români, prin actul sfințirii mirului, ar fi realizat o  neorânduială, călcând rânduiala stabilită de un foarte vechi obicei bisericesc. Că ierarhii români, după cuvântul Apostolului Petru, trebuie să fie pentru turma lor pildă și model:  păstoriți turma lui Dumnezeu dintre voi, făcându-vă pildă turmei”. De asemenea cuvintele Apostolului Pavel: fugi de dorințele de inovațiuni, știind că ele produc certe”. c) Alt argument al mustrării epistola îl ia din canonul XXXIV Apostolic, care prescrie ca Episcopii fiecărei națiuni să recunoască pe cel întâii între dânșii și să’l socotească ca cap și să nu facă nimica de prisos fără opiniunea lui”. Că acest canon ar fi având acel înțeles, că ierarhii români nu trebuia să cuteze a face Sfințirea mirului, care ar fi un novism; căci trebuia să conserve vechiul obicei de a primi Sfântul Mir de la patriarhia de Constantinopol, sub a căreia jurisdicțiune bisericească este pusă România încă de Sinodul Ecumenic IV-lea, ce s’a adunat în Calcedon în ani de la Hristos 451 și carele a decis ca Episcopii din Diocezele Pontului, Asiei și Traciei precum și Episcopii diocezelor acestora, carii se află printre barbari, să depindă de scaunul patriarhal al Constantinopolului. Între popoarele acele barbare, de prin veacul al V-lea la care se trimiteau episcopi misionari de la Constantinopol și din alte eparhii ale imperiului roman de orient, epistola sinodală a patriarhului numără și pe România noastră și crede a întemeia pe această esplicație supremația sa bisericească. d) Că Înalta sa Sanctitate, ascultând glasul Apostolesc carele zice : Luați aminte de voi și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v’a pus Episcopi, ca să păstoriți biserica lui Dumnezeu”, n’a trecut cu vederea a ne mustra pentru îndrăzneața faptă a sfințirii Sfântului Mir, faptă abătută de la orânduiala bisericească, și totodată exemplu rău turmei de nesupunere și neascultare.

2) Epistola patriarhală sinodală spune mai departe că s’ar fi răspândit pe acolo zgomotul că în biserica noastră s’ar fi mai introdus și alte inovațiuni precum: Stropirea și turnarea pe cap la Sfântul Botez în loc de cufundare; înmormântarea bisericească a sinucișilor; calendarul gregorian; demnități patriarhale și alte novisme, pe care le înseamnă numai cu zicerile: „și altele asemenea”, Dar adauge că aceste din urmă le consideră ca simplu zgomot deocamdată, și cere informații lămurite despre existența unor astfel de inovațiuni în biserica românească. Epistola se încheie, invocând harul și mila lui D-zeu asupra noastră.

Epistola poartă data 10 Iulie anul 1882 și este sub-scrisă de Înalta Sa Sanctitate patriarhul Ioachim și de 11 Arhierei membri ai sinodului patriarhal.

Cetind și ascultând cu mare luare aminte această admonițiune patriarhală, am simțit în inimile noastre o plăcere duhovnicească, văzând că Înalta Sa Sanctitate patriarhul ecumenic ne amintește mai multe cuvinte din Sânta Scriptură și din canoane, care sunt norma administrației Sfintei noastre biserici ortodoxe a Răsăritului și pe care noi niciodată nu trebuie să le pierdem din vedere în administrația spirituală a diecezelor noastre. Astfel de cuvinte le recităm și noi încă o dată cu multă plăcere: a) Cuvintele Sfântului Apostol Pavel din I-ia epistolă către Corinteni, Cap XIV, st. 40, unde Apostolul prescrie buna rânduială ce trebuie să domnească în templu în timpul serviciului divin, și încheie regulile sale cu aceste cuvinte: ,,toate să se facă după cuviință și rânduială”. b) Cuvintele Sfântului Apostol Petru din I-a epistola cap. V st. 1: „Păstoriți turma lui D-zeu cea dintre voi … făcându-vă exemplu turmei”. Cuvintele prin care Sfântul Petru dă povățuiri apostolice păstorilor bisericii sună în toată întregimea lor astfel: pe prezbiterii cei dintre voi îi îndemn, ca cel ce sunt împreună prezbiter și martor al suferințelor lui Hristos și părtași ai măririi celei ce va să se descopere: păstoriți turma lui cea dintre voi, priveghind asupra ei nu cu sila, ci de voie și după D-zeu, nu din interes rău, ci cu osârdie; nici așa ca cum ați domina peste ea; ci făcându-vă exemple turmei”. c) Cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Timotei Episcopul Efesului: τὰς νεοτερικάς ἐπιθυμὶας φεύγε, trebuie citate iarăși în toată întregimea lor, pentru a fi pricepute și a se ținea minte cuprinsul lor cel salutar (mântuitor, n.n.). „Aceste cuvinte P II-a Timot. II. st. 22-26) glăsuiesc astfel:

„Iar de poftele tinerești fugi (τας νεωτερικας επιθυμιας γευγε) = Juvenilia autem desideria fuge), și urmează dreptatea, credința, dragostea, pacea cu toți cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată. Iar de întrebările cele nebunești și neînțelepte te ferește, știind că naște sfezi. Și slugii Domnului nu i se cade să se sfădească, ci blând să fie către toți, învățător, răbdător, cu blândețe certând pre cei ce stau împotrivă; poate cândva le va da lor Dumnezeu pocăință spre cunoștința adevărului. Și vor scăpa din cursa diavolului, prinși fiind ei de dânsul spre a lui voie”. d) Pasagiul din faptele Apostolilor, unde Sfântul Apostol Pavel adresează cele din urmă cuvinte ale sale prezbiterilor din Efes, cu cari nu avea să se mai vadă în lumea aceasta: luați aminte de voi și de toată turma întru carea Duhul Sfânt v’a pus episcopi, ca sa păstoriți biserica lui Dumnezeu, carea o a câscigat cu scump sângele său” (Fapt. XX, 28).

Noi mulțămim din inimă Înaltei Sale Sanctități patriarhale că ne pune în vedere cuvintele cele Sfinte ale scripturii, ne dă ocazie să gândim la ele, să le studiem profund și să le realizăm în viața noastră.

Afară de aceste citațiuni din Noul Testament, epistola Sanctității Sale ne amintește încă două canoane anume: a) Canonul XXXIV al Sfinților Apostoli, din care se citează cuvintele de la început: Episcopii fiecărei națiuni se cuvine a ști pe cel dintâi dintre dânșii și a’l recunoaște ca cap și nimic din cele ce trec peste autoritatea lor a nu face fără de socotința (opiniunea) lui.» Restul textului sună astfel precum urmează: ci să facă fiecare numai aceea ce se atinge de eparhia lui și de locurile ce aparțin la ea. Dar și cel dintâi (Episcop) să nu facă nimica fără de socotința tuturor, ca în acest chip să fie unire și să se slăvească Dumnezeu prin Domnul întru Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh”. Așadar sensul acestui canon este că fiecare nație sau popor creștin ortodox are Episcopii săi; între Episcopi este unul în fruntea tuturor ; fiecare administrează dioceza sa după regulile stabilite de biserică. Când se înfățișează vreun caz neprevăzut de regulile bisericești, episcopul respectiv se consultă cu cel întâi, sau Arhiepiscopul, despre modul cum se cuvine să urmeze în cazul respectiv. Dar și Arhiepiscopul sau căpitănia Episcopilor, în cazurile neprevăzute prin regulile bisericești, să nu facă nimic arbitrar, ci să consulte pe Episcopii națiunii și să facă așa precum cu toți vor decide; căci cu modul acesta se va păstra buna înțelegere și unanimitatea în disciplina bisericească. Cum că așa se înțelege acest canon vom cita aici explicația ce’i face un canonist rus, Arhimandritul Ioan, în cartea sa intitulată: „Опьыть Курса Цєрковкаго Законовчдєніѩ”, carte care servește de manual în seminariile Rusiei la studiul dreptului canonic.

În tomul 1-iu, pagina 177 a acestei opere citim următoarele asupra acestui canon: Din acest canon (XXXIV Apost.) mai înainte de toate se vede că delimitarea hotarelor locale în administrația bisericii creștine, hotare numite eparhii (dioceze), s’a început deja în timpurile Apostolilor. Canonul apostolic la fiecare popor (ἔθνος), ce compune o biserică particulară sau locală, reprezintă câțiva Episcopi, din care fiecare diriguiește o parte din turmă ( παροικία) încredințată lui și care constă din câteva orașe, sau sate (χώρα), iar toți acești Episcopi au peste dânșii un Episcop primat ca un cap, care este dintâiul între dânșii (ὁ ἐν αὐτοις πρώτος). Cu privire la veacul apostolic și la timpurile cele mai apropiate de el, episcopi primați sau cel întâi în bisericile locale fără îndoială se socoteau primii urmași apostolici, puși de înșiși apostolii, cu deosebire în locurile cele mai însemnate ale țărilor și provinciilor cunoscute atunci: Iacov în Ierusalim, Timotei la Efes, capitala de atunci a Asiei Mici, Tit în insula Creta ș.a. Însă, numind pe acești Episcopi primați Capi ai bisericilor lor, canonul apostolic da a înțelege aici nu o putere a lor nemărginită și în totală independență, ci numai o principală protie, prioritate, întâietate a votului în afacerile bisericești; căci, precum episcopilor subordonați nu li se permite a face nimic din cele ce ar avea o importanță deosebită fără știrea și socotința capului, așa și însuși episcopului capital i se inspiră a nu face nimica fără socotința și conglăsuirea comună a tuturor episcopilor. Astfel de acte, care covârșesc autoritatea parțială a fiecărui Episcop și cer votul și decizia principalilor reprezentanți ai bisericii pot fi d. e. hotărârile dogmelor credinței, compunerea canoanelor și legiuirilor pentru biserică, alegerea Episcopilor, judecata asupra lor și altele asemenea. Iar fiecare Episcop eparhial ori diecezan, după canon, are primația și autoritatea numai în cele ce privesc eparhia lui și la locurile ce aparțin ei. Canoanele tipurilor următoare au confirmat această instituțiune apostolică (Sinod. I icum. 4, 6. – Sin. II icum. 2. – Sinod. Antioh. 9. ș. a.). De asemenea, se poate observa că canoanele apostolice vorbesc numai despre o căpetenie parțială, în bisericile locale, dar nu arată nici un cap universal peste toată biserica, – și nici măcar nu’l presupun; căci nu numai diriguirea bisericilor o reprezintă despărțită, – fiecare sub capul său, ci pe fiecare astfel de cap îl mărginește prin votul comun al tuturor episcopilor locali”. tom. I. p. 177-179).

În conformitate cu acest canon apostolic este constituită biserica ortodoxă din Regatul României, ai cărei locuitori sunt de națiune română. România este împărțită în opt eparhii sau dioceze, dintre care două arhiepiscopii și Mitropolii și șase episcopii, anume: Mitropolia Ungrovlahiei sau a Munteniei, Mitropolia Moldovei ; Episcopiile Râmnicului și Noului Severin, a Romanului, a Buzăului, a Hușilor, a Argeșului și a Dunării-de-jos. Conform canonului Apostolic, Arhiepiscopul și Mitropolitul Ungro-Vlahiei, ca unul ce reșede în capitala regatului, este primul între ierarhii români și are prerogativele de precădere, pentru care, pe lângă titlul de Arhiepiscop și Mitropolit al Ungrovlahiei, poartă și pe acel de „Primat al României și președinte al Sfântului Sinod al bisericii ortodoxe române”. Așa este el considerat și titluit în regatul României și de cler și de laici. Sub acest titlu se adresează către primul ierarh român oricine are vreo afacere bisericească, relativa ori la administrația parțială a Mitropoliei Ungrovlahiei, ori la cea generala a bisericii ortodoxe române. Mai departe, tot în conformitate cu canonul apostolic în chestiune, ierarhii noștri eparhiali, în chestiunile curente ale administrației lor bisericești se conduce de regulile stabilite mai dinainte de biserică și de uzul tradițional, clironomisit de la predecesori; iar în cazurile neprevăzute de practica anterioară, cer dezlegarea Sfântului Sinod, unde se adună toți ierarhii țării: Mitropoliții, Episcopii și Arhiereii, în număr de 16, și ceea ce se decide în Sinod, aceea devine regula pentru toți, și pentru Mitropoliți, și pentru Episcopi. Sinodul se adună de două ori pe an, după hotărârea canoanelor primăvara și toamna. Așa se înțelege și așa se aplică în România canonul XXXIV apostolic, care intră în legislația țării; căci în spiritul lui și al altor canoane sinodale este făcută legea noastră organică, pentru constituirea bisericii ortodoxe române a Regatului României.

b). Epistola patriarhală citează încă un fragment din canonul XXVIII al Sinodului IV-lea ecumenic, afirmând că biserica română ar fi pusă de acel Sinod sub jurisdicția patriarhiei de Constantinopol. Iată cum se exprimă epistola în acest loc: „sub a căruia (a tronului patriarhicesc) jurisdicție cei 630 Sf. părinți, care au constituit al IV-lea Sf. Sinod ecumenic din Calcedon în Bitinia, au rânduit să fie supuși: Episcopii din provinciile Pontului, Asiei și Traciei, precum și Episcopii provinciilor mai sus zise (aflați) între barbari”.

Noi reproducem acest citat din canon după Pidalion: „numai Mitropoliții provinciilor Pontului, ale Asiei și ale Traciei, de asemenea și Episcopii cei de la barbarii mai sus-ziselor provincii, să se pună de către sus-numitul prea Sf. Scaun al bisericii Constantinopolitane: adică fiecare Mitropolit al provinciilor menționate, cu Episcopii provinciei, trebuie să pună pe Episcopii eparhiei, precum este prescris de dumnezeieștile canoane. Iar înșiși Mitropoliții menționatelor provincii trebuie să fie puși, precum s’a zis, de Arhiepiscopul de Constantinopol, după ce se va face prin conglăsuire, după obicei, alegerea și prezentarea lor aceluia”. Așadar canonul a hotărât ca Mitropoliții ce se vor alege în provinciile Pontului, Asiei și Traciei să se prezinte la confirmarea Patriarhului. Tot asemenea să se urmeze și cu Episcopii populațiilor barbare, ce aparțin acelor provincii. Care sunt însă acele populații barbare, la care face aluzie Sinodul icumenic din anul 451 după Hristos? La aceasta ne răspunde Pidalionul sau cartea canoanelor bisericești, publicată de patriarhia de Constantinopol la începutul veacului acestuia, și după care avem și noi o traducere în limba română, ne răspunde în comentarea acestui canon, că populațiile barbare din veacul al V-lea, pe ai căror Mitropoliți și Episcopi Sinodul de la Calcedon îi pune sub jurisdicția patriarhiei de Constantinopol, sunt: alanii și rușii. Prin urmare canonul XXVIII al Sinodului IV-lea icumenic nu poate privi întru nimica pe regatul României din anul mântuirii 1882.

Canonistul rus amintit mai sus, Arhimandritul Ioan, iată cum explică canonul al XXVIII-lea al Sinodului al IV-lea: Sinodul a adaos încă în canonul său că de același patriarh al Constantinopolului trebuie să se pună și Episcopii popoarelor celor de alte seminții (ce sunt afară de imperiul roman), care după diriguirea bisericească se numără la provinciile menționate în canon (ἐτι δὲ και ἓν Βαρβαροὶς Επισκοποι τῶν προειρημένων διοικησεων): adică Episcopii acelor locuri și popoare care au primit învățătura credinței și botezul din Bizanțul ortodox și tot de la dânsul au primit cei întâi Episcopi”. (tom. II p. 315- 316). Și, după această explicație, Patriarhia constantinopolitană nu are nici o supremație asupra bisericii române: căci Românii n’au primit botezul și doctrina creștină de la Constantinopol, nici pe întâii lor episcopi. Căci creștinătatea Românilor este mai veche decât chiar existența Constantinopolei. Românii au venit în Dacia cu sămânța creștinismului încă din veacul al 2-lea după Hristos. Sămânța creștinismului adusă în Dacia s’a dezvoltat aici prin propriile puteri ale poporului, așa că în veacul al treilea, după mărturia lui Tertulian, Dacia era plină de creștini și Episcopii Daciei au participat la primele Sinoade icumenice. De aceea nici unul din scriitorii posteriori, care au scris despre creștinarea diferitelor popoare din orientul Europei, precum despre bulgari și ruși, despre unguri, poloni, lituani, nu amintesc nimic despre creștinarea posterioară a românilor, fiindcă ei erau deja creștini din veacurile primitive ale creștinismului. Constatăm dar din nou că nici prin canonul Sinodului al IV-lea, nici prin altul al vreunui Sinod icumenic ori local, biserica romana nu este supusă celei Constantinopolitane.

În imperiul Roman era datina  ca, precum administrația politică, așa și cea bisericească să aibă diferite centre în politiile cele mai însemnate ale imperiului. Aceste centre se determinau atât prin legi imperiale, cât și prin canoane sinodale. De la aceste centre se da direcțiunea administrativă și organizatoare în regiunile respective. Împăratul Iustinian, în veacul al VI-lea, a instalat un asemenea centru de administrație bisericească în politia sa natală, Prima-Justiniana, și, între alte provincii incorporate la acest centru a fost și Dacia, unde locuiau românii. Această lege imperială, cuprinsă în Nuvela XI a lui Iustinian, este cel dintâi act public cunoscut în istoria românilor despre jurisdicția lor bisericească. Românii în decurgere de multe secole s’au ținut de această jurisdicție. În locul Primei-Justiniane cu timpul s’a ridicat Ohrida la slavii de sud și românii au păstrat cu dânsa vechile legături ce avusese cu biserica Primei-Justiniane. În intervalul acesta, românii și cu slavii de sud formaseră un imperiu, pe care au trebuit să’l țină cu necontenite lupte și vărsări de sânge contra pretențiilor de cucerire ale imperiului bizantin, până ce imperiul româno-slav căzu pradă cuceritorilor. Ca clironomie (moștenire, n.n.) din acel timp am avut noi literatura slavă în biserica română până în veacul al XVII-lea. Românii își adunară puterile lor și, după multe lupte și vărsări de sânge, formară, în România actuală, prin veacul al XIII-lea două state române, unul în Muntenia, altul în Moldova, independente de orice supremație străină. Aceste state au păstrat încă un timp legăturile lor bisericești cu Ohrida. Aceste legături constau întru aceea că românii, la caz de trebuință, cereau de acolo povățuiri în unele chestiuni bisericești, pe care conștiința lor  religioasă le credea de o importanță deosebită.

Pe la finele veacului al XIV-lea se ivește întâia oară tendința patriarhiei de Constantinopol de a’și întinde jurisdicția sa asupra Domniatelor române. În Moldova se îndeplinise vacanțele ce avură loc în scaunele episcopale ale țării după anticul său uz.

Încă mai dinainte, cu primirea Domnilor și a boierilor, patriarhia trimisese în Muntenia doi mitropoliți, unul pentru Valahia-mare , altul pentru Valahia-mică. Tot așa voia sa facă și în Moldova; însă aici nu fu primit Mitropolitul trimis de patriarhie. Aceasta excomunică întreaga țară, care continua a se administra bisericește după uzul antic de Mitropoliții și Episcopii săi, recunoscuți de biserica Ohridei. A intervenit curtea imperială bizantină și pe căi amicale a liniștit afacerea, silind patriarhia a nu se amesteca în afacerile interioare ale bisericii Moldovei, a nu trimite acolo Mitropoliții săi, ci a recunoaște pe ai țării și a se pune în relație bisericească cu dânșii, iar pe Domnul țării, Alexandru-cel-bun, l’a înduplecat a se pune în relații bisericești cu patriarhia, care este centrul a toată ortodoxia. De aici se încep relațiile noastre bisericești cu patriarhia de Constantinopol. Ele nu au fost reglementate prin nici un canon bisericesc ori lege politică, ci au fost totdeauna relații amicale, de bună voie, niște legături morale cu centrul ortodoxiei. Această stare de lucruri nu a durat mult. După Sinodul de la Florența, unde patriarhul și împăratul Constantinopolului s’au unit cu biserica Romei în dezavantajul ortodoxiei, biserica română din amândouă țările iarăși a curmat legăturile abia strânse cu patriarhia de Constantinopol, și s’au lipit iarăși de biserica Ohridei, cu care din nou s’a pus în comunicare, ca una ce era într’un loc pașnic și retras de tulburările politice și cu care aveau simpatii tradiționale. Această stare de lucruri a continuat până pe la finele veacului al XVI-lea. Patriarhia de Constantinopol, fiind căzută sub dominația turcească, a început a căuta sprijin material, moral și politic la statele ortodoxe, la Rusia și România. S’au început vizitele prin țările Române, Muntenia și Moldova, precum și colectele bănești prin țară pentru  susținerea patriarhiei, care era în ultimul pericol. Cea dintâi vizită patriarhală în Muntenia a fost primită cu răceală, în Moldova însă a fost primită cu toată simpatia și s’a dat patriarhului Ieremia cea mai largă ospitalitate și ajutoare materiale. Biserica Ohridei, căzând sub jugul turcesc, prin aceea a căzut și bisericește sub patriarhia de Constantinopol. Iar prin aceasta bisericile din țările române, din nou , de bună voia lor și după rugămintea patriarhiei, s’au pus în relații spirituale cu dânsa, păstrându-și autocefalia lor internă. În puterea acestor relații amicale și de omodoxie (aceeași credință ortodoxă, n.n.), Domnii și boierii, precum și clerul român, respectând pe patriarhi, primeau ca bucurie povățuirile lor în materii dogmatice, morale și disciplinare, care servind spre edificarea națiunii. Domnii noștri cu influența lor politică la înalta Poartă protejând pe patriarh și afacerile bisericii ortodoxe; îl ajutau cu mijloace materiale la plata nenumăratelor lor datorii. Un patriarh persecutat de cămătarii turci, armeni și evrei, încât nu mai putea trăi în Constantinopol, a venit la ajutorul țărilor române și, tânguindu-se lui Vasilie-vodă despre trista sa postură, a scos din buzunar un ștreang și, arătându-l Domnitorului, i-a zis: Spânzură-mă Maria Ta, un Domnitor creștin, decât mă vor spânzura păgânii”! Domnul se umili de această postură disperată și îi dădu o sumă mare de bani. Mulți patriarhi detronați de Sultani și Viziri găseau adăpost în țările române până se puteau reabilita ori până la moartea lor. Aici, chiar în retragerea lor, erau stimați de toți și priviți ca martiri pentru cauza bisericii ortodoxe, persecutați de necredincioși. Stima mergea până acolo, că îi pofteau să preșeadă la divanurile țării, alăturea cu Domnitorii noștri. Nu numai patriarhul Constantinopolului, dar și cei de Ierusalim, de Antiohia și de Alexandria; ba și călugării de la diferite mănăstiri din Orient în veacurile XVI, XVII și XVIII, umblau prin Principatele române, implorând mila și ajutorul Domnilor , boierilor, clerului și poporului. Între alte ajutoare, mila românească a mers până acolo, că a început să dea în administrația acestor călugări ai Orientului ortodox chiar mănăstirile române cu averile lor, crezând că ei, ca oameni sfinți, vor administra așa de bine acele mănăstiri, că, după ce le-ar ține bine și în toată regula, mai bine decât călugării români, vor produce și un excedent de venituri, pe care să’l trimită ca milă mănăstirilor respective ale lor din Orientul ortodox cel nenorocit.

Însă, după ce patriarhii s’au pus bine cu turcii, au vrut să introducă în biserica ortodoxă o dominație absolută. Au desființat bisericile autocefale din Bulgaria și Serbia, au zdrobit independența patriarhiilor Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei, reducându-le la rolul de mitropolii supuse jurisdicției lor. Au încercat a face nu o dată așa și cu biserica română. Însă aici Statele române, precum și’au păstrat autonomia politică, tot așa ad știut să’și apere și autocefalia bisericească prin puterile lor proprii de orice încercări arbitrare ale patriarhiei, precum: numirea mitropoliților și episcopilor, administrația și legislația internă a bisericii. Nu o dată s’au ținut sinoade și adunări naționale și s’au făcut proteste energice contra a orice încercări de încălcare și nesocotire a drepturilor autocefale bisericești, Aceste încălcări ale patriarhiei în drepturile noastre autocefale datează mai ales din timpul domniei fanarioților. Istoricul luptelor noastre cu călugării fanarioți este o dramă plină de durere sufletească pentru orice inimă creștinească. Pe de o parte simplitatea, devotamentul religios până la abnegație, credulitatea, durerea pentru suferințele confraților din Orient, jertfele enorme în favoarea lor, pe de alta ingratitudinea, dorința de apăsare, de dominare, de absolutism și de interes propriu particular, cu un cuvânt, exploatarea unei națiuni de milioane de credincioși nu pentru folosul ei moral, religios și material, ci pentru alte interese străine și chiar opuse acestei națiuni. Cu domnia fanarioților, s’au împuternicit egumenii greci, ce erau pe la mănăstirile române. Favorizați de Domnii fanarioți și de influența politică a patriarhiei, ei se făcuseră stăpâni pe o mare parte din teritoriul României, cu drepturile mănăstirilor române. Ei alungaseră călugării români și’i înlocuiseră cu familiile lor, ce le aduceau din Orient, când intrau în egumenate, lăsaseră chiar edificiile ctitoricești în dărâmare deplină. Adunau banii veniturilor pentru dânșii și pentru membrii familiei lor; după ce se îmbogățeau destul, egumenii se întorceau în Orient, unde ‘și agoniseau dregătorii mari bisericești; iar rudele lor deveneau bancheri în Constantinopol și prin alte orașe mari din Orient. Unii cu banii românești își trimiteau rudele la învățături în școlile Europei și apoi din ei ajungeau demnitari mari în Turcia. Dar pentru Romania n’au făcut nimica bun acești călugări fanarioți: nici o școală pentru cultura clerului și a poporului, nici un spital pentru bolnavi, nici un bărbat roman cult format prin inițiativa și banii ce aveau la dispoziția lor, nici o carte română pentru cultura limbii, nici o instituție de binefacere; ba încă au lăsat în părăsire și pe acele testamentare ctitorești. În loc de bune, ne-au lăsat numai rele: corupția moravurilor, împuținarea simțului religios în cler și popor, simonia, jaf în cler și popor, cât se revoltă conștiința citind în scriitorii români de la începutul veacului acestuia despre corupția clerului fanariot adus aici de Domnii fanarioți și protejat de ei și de patriarhia de Constantinopol. În acele timpuri de tristă memorie, patriarhia, bazată pe Domnii fanarioți, făcea felurite încălcări în sfera autocefaliei noastre bisericești, d. e. Domnii puneau biruri grele pe țară, care sărăceau de tot pe locuitori; se făcea murmurare mare, se revolta poporul, se făceau adunări mari de boieri și cler, se făceau hrisoave așa numite sobornicești pentru desființarea acelor biruri, se legau cu mari blesteme de către mitropoliți și episcopi, se citeau prin biserici și se proclamau anateme îngrozitoare contra celor ce ar mai îndrăzni a le introduce. Domnii fanarioți așteptau până se liniștea poporul, apoi se adresau la patriarhie și dobândeau dezlegarea anatemei pusă de biserica romană. Alte dăți Mitropoliții țării în puterea dreptului canonic opreau unele căsătorii între rude de aproape. Cei interesați alergau la patriarhie și izbuteau a’și scoate de acolo învoire, cu înjosirea demnității ierarhiei române. Un folos însă, deși negativ, au avut românii de la călugării fanarioți și de la amestecul lor în afacerile noastre bisericești: convingerea că românii nu trebuie să aștepte pentru țara lor nimica bun de la călugării străini; căci acești străini, deși ar fi început cu vreun bine, totdeauna au sfârșit’o cu rău pentru țara noastră. Românii trebuie să-și facă bine lor și națiunii lor ei înșiși prin propriile lor puteri și pe tărâmul bisericesc prin propriile puteri ale bisericii naționale. Numai în ei și în Dumnezeu să conteze și nimica bun să nu aștepte de aiurea, ci mai vârtos să stea în poziție de apărare din toate părțile.

Așa și fac românii acum de mult timp. De la 1821 datează epoca renașterii noastre naționale, politice și bisericești; atunci s’a depărtat din țara noastră cu Domnii fanarioți și clerul fanariot. Biserica noastră este biserica ortodoxă Română, pe care providența divină acum de curând a făcut’o biserica unui regat liber și independent, Regatul României.

Dacă ea în timpuri grele, de restriște și de întuneric, a știut, împreună cu toată nația a’și păstra și apăra autocefalia sa, cu atât mai vârtos va face aceasta astăzi, când s’a făcut lumină mare, când națiunea a căreia este aceasta biserică vede în ea un scut mare de apărare în timpuri grele, un liman în vijeliile vieții și o călăuză sigură pe calea mântuirii.

Cu toate acestea, Patriarhia n’a încetat, din timp in timp, a manifesta sub diferite forme părerea sa de rău că n’a putut cuceri și supune această biserică a națiunii române, puternică prin credință. Patriarhia a dezaprobat toate mișcările noastre de renaștere națională și le-a combătut cu toate armele de care a crezut că poate dispune. Pentru mișcarea noastră națională de la 1848, patriarhia a destituit și argosit (făcut nelucrător, n.n.) pe mitropolitul Neofit, pentru că s’a pus în fruntea națiunii în acea mișcare. Țara era tulburată și îngrijorată de existența sa politică și de aceea faptul a fost trecut cu vederea și considerat numai ca un expedient în luptele politice interne și externe. Când s’a început mișcarea unionistă în România, patriarhia a crezut că poate amenința pe Mitropoliții români cu excomunicare, daca vor adera și ei la unire și vor coopera pentru realizarea ei. Mitropoliții însă, ca și în trecut, au continuat a coopera la realizarea acestui mare act național. Sub Domnitorul Cuza s’au luat  mănăstirile țării din mâna călugărilor fanarioți, act prin care s’a șters ultima rămășiță a dominației fanariote, i s’a dezrobit și redat țării partea înstrăinată din moșiile și veniturile române spre a se întrebuința numai spre dezvoltarea și cultura națională. Patriarhia a dat alarmă mai în toată lumea, a pârât și nu încetează a se plânge pe la toate puterile contra unei închipuite nedreptăți ce i-ar fi făcut România; dar în realitate pentru un mare bine făcut României. Când sub același Domn, între alte legi pentru organizarea țării, s’au făcut și câteva legi privitoare la biserica română, aceste legi în adevăr n’au găsit ecou în inimile românilor, s’a impus de guvernul Domnitorului ca niște expediențe politice, cum s’a explicat lucrul pe urmă. În țară era însă murmurare pentru dânsele. Patriarhia a protestat contra lor la Domnitor; însă protestul său a fost respins. Guvernul Domnitorului a răspuns patriarhului, combătând amestecul lui în afacerile interne ale țării și bisericii române.

Sub Domnitorul Carol, legea organică bisericească, făcută sub Cuza-Vodă și care deșteptase mare nemulțumire în țară, s’a prefăcut, punându-i-se ca bază canoanele bisericești și uzurile tradiționale ale țării, ceea ce a mulțumit toate spiritele în țară. În ea se cuprinde modul alegerii Mitropoliților și Episcopilor, constituirea Sfântului Sinod și prerogativele lui în afacerile bisericești; administrația eparhiilor etc. După această lege se conduce biserica noastră acum de zece ani aproape și ea în sine nu este decât o continuare și aplicare a uzurilor anterioare. Patriarhia până astăzi se face a nu ști nimica despre organizarea și poziția noastră bisericească și la orice ocazie favorabilă ne întâmpină cu pretențiile sale de amestec în administrarea noastră internă bisericească și în toate scrisorile sale către Mitropolitul primat al României și președintele Sfântului Sinod al bisericii ortodoxe române, patriarhia întrebuințează titluri: „pre-sfințite Mitropolite al Ungro-Vlahiei, prea cinstite exarhe al plaiurilor și locțiitor al Cezareei Capadociei”; titluri care de cele mai multe ori n-au avut și nu au un nes sau vreo aplicare practică afară doar numai intenția de a jigni simțul nostru național, neîntrebuințând titlurile noastre legale. Cu aceasta ocazie, amintim și aceea că în prezent țara noastră nu este o simplă regiune, ținut (κράτος, κλίμα); ci „păzitul de Dumnezeu Regat al României”.

Acesta este în scurt istoricul autocefaliei bisericii române, pe de o parte avută și practicată de români neîntrerupt ca o demnitate inerentă unei națiuni autonome și apărată cu zel și pietate de toate generațiile trecute în curgere de multe secole; pe de altă parte, combătută și îngânată de patriarhia de Constantinopol, deși ea nu are în favoarea sa decât poate unele cazuri regretabile din Domnia fanarioților sau reminiscențe de pe atunci; deși ea dă canoanelor sinodale un alt înțeles. punându-ne pe noi între barbarii din veacul al V-lea, care locuiau lângă Tracia și lângă Pontul Euxin. Chiar să fi fost noi între acei barbari în veacul al V-lea, tot n’ar avea patriarhia un drept să ne stăpânească astăzi bisericește. Popoarele barbare în pruncia lor devin cu timpul culte prin civilizație și-și iau locul lor cuvenit între națiunile culte și se tratează cum sunt, nu cum au fost cu sute și cu mii de ani în urmă. Pe temeiul canonului acestuia și al altora, poate că patriarhia va pretinde dominația bisericească asupra Rusiei, asupra Bulgariei, Ungariei, Serbiei și chiar Greciei actuale; căci toate acestea oarecând se administrau bisericește după dispozițiile luate de la Constantinopol. Încheind acest capitol, Sf. Sinod al bisericii ortodoxe române, pe temeiul istoriei noastre române , pe temeiul legislației noastre moderne, pe temeiul demnității statului roman și al demnității națiunii române,  declară sus și tare că biserica română ortodoxă a fost și este autocefală în cuprinsul teritoriului României și nici o autoritate bisericească străina nu are drept a ne impune ceva. Nu avem nevoie a fi din nou recunoscută de cineva autocefalia noastră bisericească; ea este un fapt istoric îndestulător pentru noi pentru noi și pentru cei ce ne iubesc și voiesc a fi cu biserica și cu Statul nostru în relații amicale. Astfel stăm și astfel vom sta cât va fi în noi o suflare nimica nu ne va urni din această poziție.

Declarăm totodată că noi, apărând autocefalia bisericii noastre de orice presiune din afară, nu voim a ne desparți de întregimea bisericii ortodoxe. Noi păstrăm aceleași doctrine bisericești, aceeași disciplină, același cult divin pe care le-am moștenit de la părinții noștri și care sunt comune bisericii ortodoxe din toate țările. Noi recunoaștem în patriarhia de Constantinopol un centru moral, de unde trebuie să purceadă direcția în toate chestiunile de interes general al întregii biserici ortodoxe în privința dogmelor, a disciplinei, a cultului. Patriarhia poate la trebuință a ne consulta și pre noi în asemenea materii; putem și noi în asemenea cazuri să o consultăm. Patriarhul este socotit la noi ca primul ierarh al bisericii ortodoxe și mitropoliții noștri îl pomenesc la sfintele slujbe, implorându-i de la Dumnezeu pace, sănătate, onoare, viață îndelungată și povățuire a bisericii pe calea cea dreaptă. Vom primi de la acest centru bisericesc cu dragoste chiar povățuiri spirituale de folos națiunii și bisericii noastre. Dorim însă ca corespondența noastră bisericească să fie în formele obișnuite la noi și cerute de demnitatea reciprocă.

Sfârșind acum cele ce trebuiau spuse despre autocefalia bisericii române și despre relațiile noastre cu patriarhia, revenim iarăși la epistola patriarhală, de care ne ocupăm, și anume la chestiunea Sfântului Mir.

Înalta Sa Sanctitate, patriarhul Ioakim, face mustrare Ierarhilor români pentru actul sfințirii mirului, zicând că prin acest act s’ar fi călcat supremația sa spirituală asupra bisericii ortodoxe române; că acest act ar fi contrar rânduielii urmate la noi din vechime; că prin acest act Ierarhii români ar fi oferit lumii un tip de neorânduială. Apoi urmează textele biblice și canoanele pe care le-am analizat mai sus și care, precum am văzut, nu au nici o relație, nici cu autocefalia bisericii române, nici cu actul Sfântului Mir. Să ne explicăm sincer și în cunoștință profundă a chestiunii, pe tărâmul istoric, dogmatic și canonic.

În Pidalion găsim un singur canon în care se vorbește despre actul sfințirii Mirului, poruncind a nu se face de prezbiteri: „săvârșirea Mirului… să nu o facă prezbiterul” (Sinod. Cartag. c. 6). Canonistul rus, Arhimandritul Ioan, comentând acest canon, zice: „Săvârșirea Mirului (χρὶσματος ποὶησις) în canonul acesta se înțelege cu deosebire misterioasa săvârșire, adică sfințirea mirului. Temeiul pentru care se oprește prezbiterului sfințirea mirului este pus în canoanele bisericii apostolice, unde botezul și celelalte taine se săvârșeau de prezbiteri; dar punerea mâinilor asupra celor botezați pentru a le comunica darurile Sfântului Duh aparținea înșiși apostolilor și constituia un drept al lor deosebit, după darul și autoritatea comunicata lor de Iisus Hristos (Fapt. 8. 14-17). După apostoli, aceeași punere a mâinilor în mistere s’a însușit episcopilor, prin succesiunea autorității lor de la apostoli. Așa scriitorii bisericești din veacurile primitive mărturisesc că prezbiterii, săvârșind botezul, duceau pe cei botezați la episcopi, care puneau pe ei mâinile și-i declarau vrednici de sfânta comunicătură. Pentru aceea și după ce pretutindenea s’a stabilit întrebuințarea sfântului mir și ungerea în locul punerii mâinilor în demnitatea episcopală s’a păstrat de-asemenea și dreptul de precădere al ungerii, dreptul exclusiv al săvârșirii, sau al sfințirii mirului. Dar săvârșirea tainei ungerii s’a învoit și prezbiterilor. Această din urmă lucrare biserica ortodoxă niciodată nu o a însușit exclusiv episcopilor (precum biserica Romei) și nu a oprit’o preoților. În cartea instituțiilor apostolice citim: „tu, episcope, sau tu, prezbitere, dintâi unge cu ulei, apoi botează cu apă și în fine pecetluiește cu mir” (t. II. p. 129-130). Așadar de aici rezultă că canonul oprește pe preoți a săvârși sfințirea mirului și o rezervă episcopilor. Pidalionul patriarhiei, explicând acest canon, zice că trei lucruri oprește canonul acesta a se face de preoți, anume consacrarea fecioarelor, împăcarea păcătoșilor cu biserica; iar mai cu deosebire facerea sfântului mir, care toate trebuie a se lucra de arhiereu. Apoi într-o notiță de subsol citim ceva mai mult despre facerea sfântului mir:

„Alcătuirea sfântului mir, slujbă și taină se numește de Dionisie Areopagitul în cap. al IV-lea al ierarhiei bisericești. Această taină în ziua de astăzi foarte rar, într-atâția ani, se săvârșește o dată în biserica cea mare a patriarhiei Constantinopolului: nu știm pentru care pricină. Iar în împărăția cea de Dumnezeu păzită a Rusiei auzim că se face la fiecare al doilea an, în Joia cea mare a sfintelor patimi. Însemnează însă că această lucrare nicicum nu o pot face preoții, după canon, ci numai arhiereii, care pot și îndeosebi a săvârși mir. Dar pentru buna ascultare și supunere, adunându-se la scaunele patriarhicești în biserica catedrala o săvârșesc” (Pidal. f. 320).

De aici urmează că după canoane oricare episcop ortodox poate face sfințirea mirului; dar s’a introdus uzul ca în fiecare țară cu biserică autocefală sfințirea mirului se face numai în bisericile principale, la patriarhie și mitropolii. Așa în Orient se face la patriarhia de Constantinopol, la a Ierusalimului, a Antiohiei, Alexandriei, la Creta; în Rusia la mitropoliile din Petersburg, Moscova și Kiev, în Austria la mitropoliile din Carlovăț, din Sibiu și din Cernăuți. Și cuvântul principal este ca cheltuielile ce reclamă materialele din care se compune sfântul mir nu le poate întâmpina fiecare episcop îndeosebi, ci numai bisericile principale, care reprezintă centrele de unitate bisericească în fiecare țară cu biserică autocefală.

Dacă ne întoarcem la istoria bisericii române din trecut, găsim și aici o dovadă palpabilă de autocefalia bisericii noastre, care și în privința sfântului mir a avut deplină libertate a și’l procura după buna-voința sa și după credința sa. Chestia mirului la noi niciodată n’a devenit obiect de discuție teologică sau de judisdicție canonică până în prezent; căci altminterea ea s’ar fi curmat de demult, ca multe altele, în puterea autocefaliei noastre bisericești. Din vechime sântul mir uneori se sfințea în România. Anume, Domnitorii noștri, cu ocazia vizitelor patriarhilor din Orient, ai Constantinopolului, ai Ierusalimului, ai Antiohiei și ai Alexandriei, îi pofteau de săvârșeau sfințirea mirului împreună cu mitropoliții și episcopii țării. Bătrânii spun că în Moldova Vasele de argint pentru sfințirea mirului s’au păstrat până nu demult în Mănăstirea sf. Trei Ierarhi din Iași, de unde ele au dispărut cu alte odoare ctitorești și documente istorice când s’au retras egumenii greci din țară. Alteori patriarhii din Orient, la ocazia diferitelor lor trebuințe, trimiteau mitropoliților sf. mir ca dar; alteori mitropoliții noștri își procurau sf. mir când de la unii, când de la alții dintre patriarhii Orientului, după relațiile de apropiere amicală, ce erau între dânșii. În timpurile din urmă, sf. mir se lua când de la Constantinopol, când de la Kiev. Mirul procurat în atâtea diferite moduri mitropoliții la caz de nevoie îl adăugau cu untdelemn curat și îl sporeau ca să ajungă pe un timp mai îndelungat. Aceasta este permis de uzul bisericesc. De uzul acesta se pomenește și în Pidalion, în nota de la f. 320, la comentariul canonului ce l-am citat mai sus despre sfințirea mirului. Pe la începutul veacului al XVII-lea, patriarhul de Alexandria Meletie Pigas, trimițând sf. mir mitropolitului Moldovei Georgie Moghilă, zice în scrisoare: „Înmulțește-l cu regula știută”.

Pe lângă aceste temeiuri canonice și istorice, noi am luat în considerare și partea dogmatică a chestiunii. Sfântul mir este una din Tainele bisericii prin care se pecetluiește botezul, se pune pecetea darului sfântului duh asupra noului membru al bisericii, adică a celui botezat. Prin botez el s’a făcut fiu al lui Dumnezeu și comoștenitor cu Hristos al împărăției lui Dumnezeu, s’a introdus în biserica lui Iisus Hristos; prin ungerea cu sfântul mir se pecetluiesc toate membrele lui și se declară de organe ale sfântului duh, Carele trebuie să locuiască în sufletul creștinului să conducă viața și mișcările lui, după învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Sămânța pusă în sufletul noului membru al bisericii prin Taina botezului și al Chrismei, sau ungerii cu sfântul mir, trebuie să se dezvolte în viața lui prin îngrijirea bisericii al căreia el a devenit membru, adică prin catehizare, prin predică, prin administrarea celorlalte sfinte Taine, a căror depozitară este biserica. Atât botezul, cât și miruirea, fără o mare îngrijire a bisericii în decurgerea vieții creștinești, ar rămane ca o sămânță aruncată pe un pământ necultivat, neroditoare. Biserica dar trebuie să fie depozitară a tuturor mijloacelor de sfințire și perfecționare a credincioșilor, trebuie să aibă la îndemână toate mijloacele spre săvârșirea și administrarea tainelor și spre perfecționarea în viața creștină. Unul din aceste mijloace fiind și sfântul mir, ca pecete a botezului, ca simbol al comunicării sfântului duh, se cere neapărat ca el să se producă în fiecare localitate, unde este organizată o biserică autocefală. A căuta acest mijloc de sfințire pe la bisericile din alte țări ar însemna că acea biserică nu posedă toată plinătatea mijloacelor de mântuire și sfințire; că, dacă ea nu poate produce sfântul mir, nu poate comunica nici duhul sfânt celor botezați de dânsa, nici al desăvârși prin catehizare și predică, ci caută pe la alte biserici, ca acelea să pună în comunicație cu duhul sfânt pe botezații săi. Prin urmare ar trebui, ca consecință, ca tot de acolo să se aducă și catehizatori și predicatori care să conserve și să dezvolte darurile sfântului duh cele comunicate prin mir. Așadar sfințirea sfântului mir este un atribut indispensabil pentru o biserică autocefală. Fără acest atribut, acea biserică este lipsită de unul din mijloacele principale spre mântuire, comunicarea sfântului duh. A căuta mirul pe la bisericile altor țări înseamnă a nu avea conștiința și încrederea că duhul sfânt se pogoară de la Dumnezeu: „tot darul desăvârșit de sus este, pogorând de la tine, părintele luminilor”, zice sfânta biserică. Așadar și biserica noastră crede că duhul sfânt se pogoară și asupra ei precum și asupra celorlalte biserici și ea’L caută și’L cere de sus, de la părintele luminilor și dătătorul a tot darul desăvârșit.

În această convingere, bazată pe canoane, pe istoria generală a bisericii ortodoxe și pe istoria bisericii noastre, precum și pe însemnătatea dogmatică și pe exemplul altor biserici autocefale, noi am decis a săvârși în România, în biserica catedrală a primei Mitropolii, sfințirea mirului după rânduiala stabilită întru aceasta de biserică și după cum se face și la alte biserici autocefale. Această decizie este nestrămutată pentru totdeauna, până când va exista biserica ortodoxa a națiunii române.

Cat privește mustrarea ce ne face pentru acest act Înalta Sa Sanctitate patriarhul ecumenic, noi o privim cu simțul blândeții cuvenită bisericii noastre, ca membru al bisericii noastre ortodoxe ecumenice, cu care dorim a fi în pace și în armonioase legături spirituale, aducându-ne aminte de cuvintele sfântului apostol Pavel către Timotei, că „slugii Domnului nu i se cade să se sfădească, ci blând să fie către toți, învățător, răbdător” (II Tim. II, 24).

2) Epistola patriarhală spune că pe acolo s’ar fi răspândit zgomotul că în biserica română s’ar fi introdus oarecare inovații, precum stropirea și turnarea la botez; înmormântarea bisericească a sinucișilor; calendarul gregorian; demnități patriarhale și alte novisme și cere a i se da informații despre niște asemenea novisme. Această îngrijire a sanctității sale despre păstrarea bunei rânduieli și a disciplinei bisericii ortodoxe ne place și o aplaudăm din inimă. Dar sf. sinod al bisericii ortodoxe române nu are nici o cunoștință despre asemenea inovații, căci în biserica ortodoxă română s-au păstrat neatinse prescripțiile canoanelorrespective.

București 1882, ședința de la 23 Noiembrie.

† Președinte, Arhiepiscop și Mitropolit al Ungro-Vlahiei, primat al României, Calinic.
† Iosif, Arhiepiscopul și Mitropolitul Moldovei și Sucevei.
† Episcopul Iosif Râmnicu.
† Episcopul Romanului, Meichisedec.
† Inochentie, Buzău.
† Kallinic, Episcopul Hușilor.
† Ghenadie, Argeș.
† Calist Stratonichias, Băcăoanu.
† Arhiereul Ieremia Gălățeanul.
† Silvestru B. Piteșteanu.
† Valerian Râmniceanu.
† Innocent M. Ploieșteanu.
† Callistrat Bârlădeanu.
† Narcis Botoșăneanu.

Cipru: bisericile se vor deschide de pe 1 iunie

Președintele Republicii Cipru, Nikos Anastasiadis, a anunțat că se vor deschide bisericile pentru rugăciune individuală a cel mult 10 persoane începând cu 4 mai, iar din 1 iunie se va putea participa la slujbe.

În Cipru se vor ridica gradual măsurile restrictive în două faze, care vor începe pe 4 mai și se vor încheia pe 8 iunie, acestea fiind în dependență absolută indisolubilă de evoluția epidemiei.

Președintele a declarat: «Mica noastră țară devine locul de referință pentru înfruntarea până acum a unei alte crize. Ministerul a luat o serie de decizii. Pe de o parte, vor permite întoarcerea progresivă la modurile acceptate de viață, deși, pe de altă parte, nu vor pune în primejdie toate câte le-am reușit».

Cu privire la deschiderea bisericilor, acesta a menționat că din 4 mai va fi îngăduită deplasarea în spațiile de închinare, dar nu vor fi mai mult de 10 persoane în același timp. De la 1 iunie credincioșii vor putea merge la biserică pentru slujbe.

Președintele a mulțumit Bisericii și Arhiepiscopului pentru poziția adoptată pe acest subiect critic.

Se pare că un rol important l-au jucat glasurile care s-au făcut auzite zilele acestea. Un ecou deosebit l-a avut scrisoarea a 401 de profesioniști în domeniul sănătății din Cipru. Medici, dentiști și alții din personalul medical au cerut deschiderea imediată a bisericilor.

Deși pare o victorie, totuși amânarea cu aproape o jumătate lună a deschiderii bisericilor față de Grecia (17 mai) sună mai degrabă cu o punere la colț a Bisericii Ortodoxe. De altfel, nici nu există o siguranță că nu vor apărea alte motive pentru a nu fi ținute aceste promisiuni.

Deschiderea bisericilor preconizată în Grecia, mai puțin în Moscova. Situație neclară în Cipru

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei

În situația în care întrunirile sunt îngreunate din cauza regimului de epidemie, Arhiepiscopul Atenei a trimis o scrisoare către Primul Ministru al Greciei pe tema deschiderii bisericilor. Despre aceasta purtătorul de cuvânt al Sinodului grec, Mitropolitul Ierotheos, a dat unele detalii: „Preafericitul a trimis scrisoarea miercurea trecută, adică pe 22 aprilie, și nu are legătură cu faptele care s-au ivit între timp. A fost trimisă această scrisoare către Primul Ministru și a fost comunicată către șase destinatari. Această scrisoare a fost trimisă prin mandatare și autorizare sinodală. Așteaptă răspuns de la Primul Ministru și spun aceasta pentru că s-a scurs informația că scrisoarea a fost trimisă Ministrului Educației. Da, a fost și Ministrul Educației printre destinatari, dar scrisoarea a fost trimisă către Primul Ministru”. De asemenea, Preasfințitul, cu privire la cuprinsul scrisorii, a accentuat că scrisoarea nu este aspră, ci realistă, prin ea Preafericitul este de acord cu Primul Ministru pentru lucrul pe care l-a împlinit până acum și în continuare se referă la eforturile pe care le-a făcut Biserica pentru a contribui la truda aceasta titanică a statului pe tema coronavirusului, pe lângă faptul că Biserica a înfruntat dificultăți interne și externe, chiar și presiuni. Și, la final, încheie că trebuie să fie deschise bisericile în scopul întoarcerii treptate la normalitate.

Pe 24 aprilie a trimis o scrisoare către guvern și Sinodul Bisericii din Creta, care este o Mitropolie organizată în cadrul Bisericii Greciei. Episcopii cretani au cerut repunerea în funcțiune a bisericilor cu stabilirea unor măsuri de prevenție contra coronavirusului.

Ca reacție la un concert mobil susținut în Atena sâmbătă, 25 aprilie, Mitropolitul Teoclit de Stagona a amenințat că va deschide bisericile în replică la acțiunea Primului Ministru de a participa la acel concert în mijlocul oamenilor.

Urmarea acestor evenimente a fost că Primul Ministru al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat ieri (28 aprilie) deschiderea treptată în curând a lăcașurilor de cult:  „Din 4 mai bisericile vor fi deschise pentru închinare individuală și de duminică, 17 mai, credincioșii vor putea să participe și la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe, totuși mereu cu reguli stricte care vor fi convenite cu Sfântul Sinod și cu comunitatea științifică”.

*          *          *

În același timp, în Rusia bisericile vor rămâne închise credincioșilor din Moscova și din împrejurimi, slujbele fiind săvârșite doar de clerici. Patriarhia a anunțat că această situație va mai dura pe termen nedelimitat.

Este de notat că există mai multe cazuri raportate de îmbolnăviri ale clerului din această țară. Chiar și situații în care unii Episcopi au decedat de coronavirus, cum este cazul Episcopului Veniamin de Zeleznogorsk și Logofsk. Acesta a murit sâmbătă, 25 aprilie, după o pneumonie acută. A fost tratat într-o clinică din Kursk după ce fusese testat pozitiv de covid-19. Culmea este că el este cel care se poziționase negativ pe tema coronavirusului și declarase anterior că virusul este o lucrare a diavolului și, dacă nu vrea Dumnezeu, nu va muri nimeni.

*          *          *

În Cipru, pe lângă cererea adresată de Mitropolitul Atanasie de Limassol de convocare a Sinodului pentru a fi luată în discuție situația actuală a Bisericii cu adoptarea unor hotărâri clare, Arhiepiscopul Hrisostom a făcut unele declarații interesante pe această temă către ΚΥΠΕ (Agenția Cipriotă de Știri). Printre altele, acesta a spus:

„Scopul nostru, busola și etalonul acțiunilor noastre sunt interesul înțeles bine al turmei noastre.

Biserica Ciprului are o conducere, care păstrează raporturi foarte bune cu Președintele și Guvernul și conlucrarea lor este normală.

A făcut apel ca medicii care au cerut Președintelui să deschidă imediat bisericile cu măsuri de precauție „să-și facă meseria lor”, punctând că nu este nevoie să se amestece în treburile Bisericii. „Ar fi trebuit să abordeze întâi și-întâi conducerea Bisericii, pe Arhiepiscop și să asculte intențiile lui. Și, dacă nu ar fi fost de acord cu cele ce le-ar fi spus, atunci să se ridice”. El a apreciat că Biserica are conducerea ei care vorbește cu Președintele și Guvernul, care nu se vor luat după diferite sentimente înflăcărate ale unora, nici nu va urma reguli laice.

Guvernul are consilierii săi și va decide și Biserica Ciprului, la rândul ei, va aborda pe Președinte și-și va exprima ideile ei.

Biserica nu va fi influențată de «binevoitori» care au ca scop autopromovarea, exploatând subiectele Bisericii. Scopul său este interesul înțeles bine al turmei sale și al lumii pe care o slujește Biserica.

Arhiepiscopul a transmis un mesaj clar că nu vom merge să facem orice și să fie readus coronavirusul și mâine să fie acuzată Biserica de faptul că ea a dat încredințare de reluarea activității bisericilor cu consecința că începe să apară încă o dată din nou virusul. „Și, în loc să se întoarcă poporul la lucrurile sale și la ritmul corect, să facem înmormântări în popor”, subliniind că Biserica nu dorește așa ceva.

De asemenea, a transmis mesajul că nu trebuie să fie forțat nimeni, accentuând faptul că va veni ceasul când va vizita pe Președinte și va vorbi cu el. Vom face ceea ce este în interesul poporului și Biserica nu se va comporta ca o gloată. „Ne vom comporta ca oameni responsabili pentru binele poporului nostru, care ne-a rânduit să-l slujim.”

Este de amintit că Arhiepiscopul se va întoarce mâine la Nicosia.

Deși nu ne privesc direct pe noi, totuși declarațiile de mai sus pot fi considerate o mostră de ipocrizie și aroganță prin care este disprețuită opinia credincioșilor și impusă una oficială, fără fundament real în practica Bisericii.

Chiar și așa, într-un alt interviu către Cyprus Times, Arhiepiscopul Hrisostom s-a referit și la deschiderea treptată a bisericilor. Acesta a declarat: „Gândul nostru este să poată veni un număr de credincioși pentru slujbe la biserici, avânt totuși o distanță de 10 metri păstrați unul de altul. … Într-o zi să meargă unii și în altă zi alții”.

Există intenția atât din partea Arhiepiscopului, cât și a Președintelui să aibă loc un comunicat pe tema deschiderii bisericilor.

Fibra frântă a ierarhilor români: Sinodul din Creta

După cum menționam într-un articol precedent, situația dramatică și apostată din Biserica Ortodoxă, în special din cea Română, pornește îndeosebi de la trădările dogmatice semnate la Sinodul din Creta cu privire la ecumenism, dar și de la alte subiecte. Însă nimeni nu îndrăznește să abordeze serios această chestiune. O poziționare interesantă, dar nemulțumitoare a arătat IPS Teodosie de la Constanța în contextul discuțiilor aprinse cu privire la închiderea bisericilor de Paști pe motiv de coronavirus.

Într-o emisiune la postul de Radio local al Arhiepiscopiei Tomisului, IPS Teodosie dovedește un spirit mărturisitor cu privire la problemele provocate de coronavirus, dar și pe alte subiecte sensibile. Neagă validitatea Tainelor la catolici, nu recunoaște căsătoriile mixte și alte practici greșite, îndeamnă stăruitor la respectarea Postului Mare și multe alte poziționări foarte bune. Totuși face câteva afirmații interesante cu privire la subiectul Creta, pe care îl consideră o simplă adunare, o conferință cu care nu dorește să fie asociat, dar de care nu se poate dezice, fiind într-o postură ingrată. Rămâne în continuare un subiect încins, un șarpe pe care nu s-a găsit nimeni cu mâna căruia să fie scos din groapă:

Transcriere 1:19.57 – 1:22.15

Pr. Eugen Tănăsescu: Ce ne puteţi spune despre Sinodul din Creta (râzând)?
ÎPS Teodosie: Sinodul din Creta… (zâmbind) a fost o adunare, aşa-zis pan-ortodoxă, dar nu chiar pan-ortodoxă.. dacă Rusia nu a participat, care are cea mai numeroasă ortodoxie.. dar nu discutăm asta.
Pr. Eugen Tănăsescu: Da…
ÎPS Teodosie: Pot să spun că sinodul din Creta nu a adus învăţături noi, atât pot să spun, n-a schimbat nimic. Eu, personal, ce pot să spun? Că se tot vehiculează că ni s-au impus de la sinodul din Creta nişte învăţături noi. Nu s-a impus nimic, absolut nimic. S-a făcut o dare de seamă, n-am semnat niciun document că aderăm la sinodul din Creta, deci Sinodul din Creta…
Pr. Eugen Tănăsescu: A fost doar o trecere în revistă…
ÎPS Teodosie: A fost un eveniment, care a trecut…
Pr. Eugen Tănăsescu: Un fel de congres, aşa, să-i zicem mai mare?
ÎPS Teodosie: Sigur… a produs nişte răni, din neînţelegere; au ieşit unii din Biserică, de sub ierarhii canonici absolut nejustificat, au intrat în schismă! Aceia nu-s preoţi adevăraţi. Preoţii care n-au ierarh nu sunt preoţi! Pentru că ei nu mai au preoţi! Şi, trebuie să spun, că la Sfântul nostru Sinod, după sinodul din Creta, ni s-a dat o autonomie eparhială parcă mai clară. De aceea, iată, după sinodul din Creta era un obicei, rămas de pe timpul regimului comunist: să facem cununii mixte, să facem mirungerea la eterodocşi dacă au botezul. Eu nu fac nici cununii mixte şi nici doar mirungere la un catolic sau un protestant. Eu fac botezul din nou, după cum spun Sfintele Canoane! Şi nimeni nu mă opreşte, pentru că aşa este învăţătura canonică!

Există câteva inadvertențe importante care ar trebui explicate de către IPS Sa sau de către tot Sinodul Bisericii Române:

1. IPS-ul afirmă că nu au fost aduse învățături noi, că nu ni s-a impus nimic. Totuși nu au fost date răspunsuri convingătoare la criticile care au fost aduse, ci doar la un nivel precar, de manipulare a credincioșilor care nu stăpânesc subiectul și pot fi lesne amăgiți.

2. Deși există hotărâri publice ale Sinodului BOR prin care deciziile luate în Creta sunt receptate, IPS Teodosie afirmă în răspăr că „s-a făcut o dare de seamă, nu am semnat nici un document că aderăm la Sinodul din Creta…”. Este foarte posibil să aibă dreptate, să nu fi fost semnate de sinodali deciziile cu privire la recunoașterea lui, ci să fi fost redactate de Biroul de presă. Această variantă ar fi plauzibilă pentru că, în mod surprinzător, în data de 29.10.2016 au existat două hotărâri ale Sinodului BOR în loc de una, cea cu privire la adunarea din Creta fiind separată. Totuși nici așa nu se explică tăcerea complice a ierarhilor, care validează prin atitudinea lor tot ce s-a parafat în Colimbari.

3. „Au ieșit unii de sub ierarhii canonici dintr-o neînțelegere. Aceia nu sunt preoți adevărați pentru că nu au episcop.” Da, există și unii care au procedat astfel, dar nu e corect să fie arătați doar ei cu degetul, ignorând problema reală. Pentru că sunt și Părinți care au întrerupt pomenirea prin respectarea canonului 15 I-II. Aceștia nu au părăsit Biserica și nu sunt fără episcop, ci doar contestă pe ierarhul locului prin atitudinea lor; nu-l consideră caterisit sau că nu ar fi episcopul lor, ci doar că nu merită să fie pomenit la slujbe din cauza abaterilor săvârșite, semnalând prin aceasta că există o problemă gravă provocată de arhiereu, care trebuie remediată pentru ca și Biserica să nu-și piardă unitatea și integritatea ei. Gestul acesta nu este dintr-o neînțelegere, ci dimpotrivă, din conștientizarea exactă a situației. Scoaterea în evidență a unor derapaje nu acoperă greșelile de netolerat ale ierarhiei superioare.

4. După Sinodul din Creta nu a fost dată o autonomie mai mare episcopiilor de a proceda corect cu privire la botezarea ereticilor și refuzarea cununiilor mixte, ci hotărârile lui prevăd tocmai contrariul. Că IPS Sa aplică în practică altfel (corect) la nivel declarativ, acest lucru nu este meritul deciziilor din Creta. În plus, nu putem ignora alte declarații publice contrare, prin care valida tocmai căsătoriile mixte discutate în contextul acestui Sinod.

Cu astfel de abordări imprecise și manipulatorii nu ne putem aștepta ca Biserica să fie condusă bine pe calea adevărului, ci să fie lăsată în derivă și bântuită de tot felul de învățături mincinoase. O temă de o așa importanță nu este permis să fie tratată în derâdere. Dacă în emisiune mai există inadvertențe minore, acelea pot fi înțelese și tolerate, dar nu și acest subiect capital. Spre exemplu, mențiunea că lingurița pentru Împărtășanie a fost simbolizată într-o vedenie a unui prooroc care a văzut cum Maica Domnului a fost curățită de un cărbune de foc luat de un clește ce preînchipuia lingurița nu este o eroare atât de gravă. De fapt, Proorocul Isaia a primit de la un înger un cărbune luat cu un clește prin care a fost curățit el de păcate. Într-un discurs liber, sunt admise astfel de scăpări, dar cele dogmatice nu-și au locul.

Ar fi de așteptat ca subiectul Sinodului din Creta, care iată că rămâne în continuare actual și nerezolvat, să fie tratat cum se cuvine, cu rigoarea și seriozitatea maximă sau să ne lămurim odată pentru totdeauna că ierarhii noștri joacă la cacialma și sunt niște impostori demni de evitat. Din păcate, prima variantă, cea dorită, se lasă așteptată dincolo de orice limită admisibilă și provoacă vulnerabilități pe mai departe, cum vedem cu ochiul liber.

Dumnezeu să limpezească lucrurile prin cei mandatați să facă aceasta!

Îndrumările Mitropolitului Neofit de Morfu în situația opririi slujbelor bisericești

Recomandările Mitropolitului cipriot Neofit de Morfu către cei din episcopia sa sunt o sursă foarte bună de inspirație pentru toți ortodocșii din toate țările, care trăiesc în condiții asemănătoare, impuse de restricționările provocate de coronavirus. Desigur că nu sunt aplicabile întru totul, dar ar putea constitui o inspirație și pentru parohii, cum să se organizeze pentru a aduce pe cât posibil pe Dumnezeu în sufletele tuturor. Rămân probleme serioase nerezolvate, legate de spovedirea și împărtășirea eventual a credincioșilor care nu sunt bolnavi, dar care au nevoie acută în acest Post Mare de dezlegările duhovnicilor și puterea Tainelor. În situația de acum, când panica bântuie mai mult decât boala, trezvia și rugăciunea sunt necesare pentru a rămâne lucizi, sănătoși și nezdruncinați de tulburări sufletești.

COMUNICARE a Mitropolitului de Morfu după Decretul prezidențial din 23 martie 2020

Către pliroma creștină a Sfintei noastre Mitropolii din Morfu

Copii iubiți în Domnul,

Conform cu noile date care s-au ivit prin Decretul prezidențial din 23 martie 2020, cu prilejul epidemiei maladive de coronavirus, vă adresăm părintește următoarele: Pe baza prevederilor Decretului prezidențial de mai sus, avem putința săvârșirii slujbelor și îndeosebi a dumnezeieștii Liturghii în biserici, dar cu prezența celor necesari la extrem pentru aceasta. Deci slujbele noastre, în perioada cât sunt în vigoare prevederile acestui decret, se vor săvârși toate în biserici de către cei ce au permisiune pentru aceasta, adică preoți, ierodiaconi, cântăreți și paraclisieri.

Bisericile vor rămâne închise de-a lungul slujbelor în intervalul acesta. Credincioșii care doresc pot să comunice telefonic sau prin mesaje cu preoții, ierodiaconii, cântăreții sau paraclisierii parohiei lor și să le ceară să primească «cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste» și acasă dumnezeiasca Împărtășanie sau ulei de la Sf. Maslu, aghiazmă mică (care va fi săvârșită și în duminica următoare și în Sâmbăta lui Lazăr) și anafură. De praznice se vor trimite acasă colivă și părticele, după rânduiala Bisericii Ciprului. Pentru pomeniri și sărbători, preoții fiecărei comunități vor pregăti o farfurie de colivă festivă (dacă au sărbători) și una pentru morți (dacă este pomenire). Aceasta va constitui responsabilitatea fiecărui preot de la noi. Mai departe, cei care doresc pot să-l informeze pe preotul lor și să ofere de acasă una în dar.

Cât privește săvârșirea pomenirilor, sărbătorilor sau paracliselor în acest interval, credincioșii să comunice cu preotul sau cu epitropul parohiei lor ca să fie scrise numele lor corespunzătoare. La finalul acestui text vom pune telefoanele preoților Mitropoliei noastre din comunitate.

Copii iubiți în Domnul,

În această împrejurare, pe care a îngăduit-o Dumnezeu pentru păcatele noastre, să avem în minte faptul că morțile, necazurile, durerea nu sunt pedepse, ci prilejuri de pocăință. Dacă nu vom urmări să valorificăm duhovnicește acest prilej, ne chinuim singuri cu frică, panică, nesiguranță. Și, cum spun cei de odinioară cu multă înțelepciune, «frica poartă munca (pedeapsa)». Și noi înșine ne provocăm teama, nu Dumnezeul dragostei și al dreptății.

În afară de cele de mai sus, ca să agonisim darul dragostei desăvârșite, care «scoate afară frica», după Evanghelistul Ioan Teologul, recomandăm părintește, în acest interval, când veți fi circumscriși în casă, să fiți și rugători. Ajută mult ca să deschidem în ceasurile dificile frecvențele cerului. Deci vă recomandăm să citiți zilnic Psaltirea (Psalmii lui David), să citiți Viețile Sfinților, mai ales ale Sfinților contemporani din secolul 20, a căror viață este mai aproape de viața noastră. Viețile Sfinților Paisie, Porfirie, Iacov, Antim cel din Hios, Nichifor cel lepros, Eumenie, Gheorghe Carslidis, Gherman al Stavrovuniei ș.a. De asemenea, ajută mult să citiți sau să ascultați de pe internet acatiste sau paraclise ale Maicii Domnului și ale Cinstitei Cruci.

Deoarece oamenii contemporani au aflat cele scurte și fără multă osteneală, mai recomandăm din experiența noastră și următoarele rugăciuni scurte:

«Mare este numele Sfintei Treimi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne!»

«Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne!»

«Cruce a lui Hristos preasfântă, mântuiește-ne cu puterea ta!»

«Mare Arhanghele al Domnului Mihaile, acoperă-ne pe noi!»

«Mare Arhanghele al Domnului Gavriile, luminează-ne pe noi!»

«Sfinte al lui Dumnezeu Nichifor, mijlocește pentru noi!»

În locul Sfântului Nichifor puteți invoca orice Sfânt doriți. De asemenea, să vă rugați pentru ceilalți semeni ai noștri din toată lumea. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pe robii Tăi și spunem prenumele și continuăm cu Doamne Iisuse Hristoase miluiește pe robii Tăi. De asemenea, spunem Doamne Iisuse Hristoase, miluiește toată lumea Ta. Și la final pentru cei adormiți să ne rugăm Biruitorului morții: Doamne Iisuse Hristoase, odihnește pe robii Tăi spunem prenumele celor adormiți ai noștri la început și repetăm rugăciunea pentru odihna lor.

Iubiții mei, încercarea aceasta este mare prilej pentru noi toți. Să deschidem inima noastră și sufletul nostru spre pocăință și rugăciune! Și Dumnezeul nostru Treimic ne va curăța în acest mod de microbii duhovnicești și trupești. Și va săvârși ceva încântător. După cum mi-a spus un om al lui Dumnezeu, este bună pentru înălțarea sufletească și această zăvorâre fără de voie, care îi conduce poate pe unii la necaz și mâhnire, spun că este bine, împreună cu rugăciunile pe care le-am menționat înainte, să ascultați și un cântec tradițional sau chiar și laic. Este și acest un medicament sufletesc pentru identitatea noastră grecească.

Și nu uitați rugăciunea pe care am menționat-o și altă dată: «Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și credința Sfinților!». Astfel, fiecare familie poate să arate casa ei drept o «biserică de acasă», pentru că nici o inconveniență nu poate și nu trebuie să ne despartă de Hristos, cu harul și puterea Lui.

În încheiere, problema cea mai mare nu este în prezent transmiterea bolii, ci frica, panica și uitatul la televizor. Frica și tele-mania nu pleacă prin decrete prezidențiale, nici prin scrisori arhierești. Acestea se diminuează la început și apoi pleacă atunci când începem să ne pocăim pentru patimile și greșelile noastre personale și să cerem de la Duhul Sfânt cu durerea inimii: DUHULE SFINTE, DUHUL ADEVĂRULUI, CURĂȚEȘTE-NE DE TOATĂ ÎNTINĂCIUNEA!

Cu multe rugăciuni și dragoste în Hristos,

MITROPOLITUL
+ NEOFIT DE MORFU

Reședința episcopală, 24.03.2020

Pentru a întregi puțin tabloul, pentru cititorii români, amintim că Mitropolitul Neofit nu a oprit săvârșirea slujbelor în biserici, deși s-a dat această directivă de la centru, de la Arhiepiscopul Hrisostom. Acum, când statul a impus încetarea lor, respectă această restricție. La noi s-a întâmplat cumva invers: deși ordonanța militară nr. 2 nu prevedea interdicția săvârșirii slujbelor afară, Patriarhia s-a „autosesizat” și a „interpretat” intenția din spate și s-a conformat unei legi nescrise. Practic, Biserica a oprit slujbele cu de la sine putere și cu acordul tacit al statului. Este nevoie de rugăciune trează ca Dumnezeu să ne păzească de vrăjmașii dinafară și dinăuntru.

Textul Deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Georgiene cu privire de coronavirus

Traducere preluată de pe Cultura Duhului:

Sfântul Sinod Episcopal al Bisericii Ortodoxe Georgiene

După salutare, Sanctitatea Sa a vorbit de problema pandemiei COVID-19 răspândită în toată lumea. El a spus că fără Dumnezeu nimic nu se întâmplă. Conducerea țării a adoptat, în situația creată, toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea rapidă a virusului. Noi avem responsabilitate mare  pentru a lua o decizie corectă. Patriarhul a cerut întregului cler să participe în mod activ la discutarea problemei actuale.

Mitropoliții au citit raporturile pregătite. După citirea textelor, la discuție au luat parte toți mitropoliții, unde a fost confirmat ca omenirea se confrunta cu multiple probleme.

Noul virus a pus omenirea în fața unei mari sarcini, care necesită un răspuns.

În primul rând, noi trebuie să înțelegem cauzele duhovnicești ale problemei.

Marea cauză a problemei este îndepărtarea omenirii de Dumnezeu. Încercarea nu este întâmplătoare, ci este îngăduită de Domnul. Este dată ca omul să conștientizeze mai bine și, cu ajutorul Bisericii, recunoscând toată firea păcatului în sine, care distruge și sufletul, și trupul, să se întoarcă la pocăință.

Noi, slujitorii Bisericii, nu fugim de încercări și nu ne temem de ele, ci le primim cu smerenie și căutăm căile de a le rezolva.

În astfel de situații, dar îndeosebi în timpul Postului Mare,  credincioșii se dedică mai profund postului și rugăciunii.

La cazul dat, în societate au apărut întrebări: în ce măsură poate să prezinte un pericol adunarea oamenilor la biserici în timpul slujbelor?

TOATE TAINELE BISERICII SUNT PREZENȚA SFÂNTULUI DUH!
LOCUL PREZENȚEI SFÂNTULUI DUH ESTE BISERICA!
EUHARISTIA ESTE COMPONENTA PRINCIPALĂ A VIEȚII CREȘTINEȘTI!

Prin Euharistie ne unim cu Hristos și unul cu celălalt. Sfânta Împărtășanie este sănătatea trupului și sufletului pentru cei ce se împărtășesc cu credință.

Sanctitatea Sa, Ilia al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene

Tocmai din acest motiv, chiar pentru slujitorii Bisericii, orice îndoială în Taina Euharistiei, cum ar fi refuzul linguriței la împărtășire ca o posibilă sursă a infectării, este absolut inacceptabilă.

În situația dată, Sfântul Sinod consideră justificate următoarele recomandări: în toate bisericile și mănăstirile, toate slujbele se vor săvârși după Tipicul Postului și după toate canoanele bisericești. Este de dorit ca pe biserici sa fie instalate boxe pentru ca enoriașii să aibă posibilitatea de a participa la slujbe în curte.

Pentru primirea căldurii după Împărtășanie pot fi folosite diferite vase, cum ar fi paharele de plastic.

Pentru persoanele mai vulnerabile, cum ar fi oamenii în vârstă, oamenii cu imunitatea scăzută sau cu boli cronice sau cei care se află deja în carantină ori auto-izolare sau cei care au fost deja confirmați că sunt infectați, la cerere, preoții le vor oficia slujbe la domiciliu. Pentru aceasta clerul va primi recomandări suplimentare.

Trebuie să apreciem munca tuturor unităților guvernamentale și în mod special a lucrătorilor din domeniul sănătății, pentru eforturile făcute cu profesionalism calificat.

Sfântul Sinod îndeamnă pe toți credincioșii să ia în considerare recomandărilor medicilor și ale Guvernului.

Să ne protejăm unii pe alții și să fim grijulii față de sănătatea celor din jur. Un rol deosebit în această situație îl joacă bunătatea și susținerea reciprocă. Acestea vor servi drept indicator al credinței și demnității.

Pentru situația complicată din țară, citiți în fiecare zi un capitol din Evanghelie și rugăciunile: „Tatăl nostru…”, „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucura-te…” și „Ușa milostivirii deschide-o nouă…”, cu o rugăciune comună adresată Domnului pentru Georgia și pentru întreaga lume.

De asemenea, centrele medicale ale Patriarhiei sunt pregătite să acorde ajutorul necesar în caz de necesitate.

De-a lungul secolelor, am trecut prin multe încercări: războaie, dezastre naturale, epidemii.

Credem profund în mila lui Dumnezeu și în mijlocirea Preasfintei Fecioarei Maria că vom trece peste aceste încercări și cu dragoste reciprocă vom întâmpina Praznicul luminat al Învierii Domnului.


„Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa”?( Psalmul 26)

Fie ca binecuvântarea Domnului să fie peste Georgia și peste toată lumea!

Mitropolitul de Kithire persecutat pentru că se roagă în biserică. Sfântul Munte și un alt Mitropolit critică închiderea bisericilor. Fanarul transmite nădejde în puterea Crucii, dar fără închinare la ea

COMUNICAT DIN 21 MARTIE 2020
AL SFINTEI MITROPOLII DE KITHIRE ȘI ANTIKITHIRE

Dată fiind zarva nejustificată, nedreaptă și artificială de ieri atât în mass-media, cât și pe internet pe seama clericilor Sfintei noastre Mitropolii și în principal a Episcopului nostru, facem cunoscut poporului kithirean că de astăzi, cu cea mai adâncă durere, bisericile noastre încetează orice slujire sacră. Cu toate că acest lucru este potrivnic Tradiției noastre Ortodoxe de multe veacuri, care a recomandat rugăciuni întinse de toată noaptea, procesiuni și sfinte Liturghii.

La ceasurile sfintelor Liturghii și ale sfintelor slujbe va fi prezent numai preotul care se roagă, în timp ce ușile bisericilor vor rămâne deschise.

Deoarece am fost acuzați de neascultarea și încălcarea legii și de indiferență și nepăsare față de frații noștri care se primejduiesc de coronavirus și ca scăpare de smintirea conștiinței pliromei creștine, declarăm că nu am încetat nici o clipă să ne rugăm și să fim de partea semenilor noștri afectați cu precădere în activitatea slujitoare sporită.

Îndeosebi pentru măsurile de prevenție ale pandemiei neașteptate care s-a ivit, Biserica noastră locală a luat foarte devreme măsurile indicate pentru evitarea aglomerației: suspendarea catehezelor, închiderea ședințelor Școlii Părinților, suspendarea sinaxelor eparhiale de studiu al Sfintei Scripturi, limitarea slujbelor bisericești secundare șamd. Oare la fel de devreme au fost păzite normele de control al celor ce intră pe insula noastră din Italia și din alte țări? Numai Biserica Locală va fi vinovată pentru un eventual caz?

Judecăm drept indispensabil pentru cea mai bună informare a voastră să semnalăm, de asemenea, înverșunarea diverșilor acuzatori ai noștri care a ajuns până la punctul de a fi contestată chiar și grija și dragostea noastră pentru frații noștri aflați în dificultate (de ex., funcționarea cu succes de 18 ani a Grupării de îngrijiri sociale a voluntarilor și a Trezoreriei Generale Caritabile ale Sfintei noastre Mitropolii).

Ne dorim să avem putere bună în această luptă a noastră duhovnicească neprevăzută și ieșire grabnică împreună cu Dumnezeu din această criză!

* * *

Pentru a înțelege acest comunicat, trebuie precizat că Mitropolitul Serafim a fost arestat de Poliție zilele trecute pe motiv că a slujit Acatistul în biserică în prezența credincioșilor. Se pare că a fost eliberat, între timp.

În contextul interzicerii participării oamenilor la cultul Bisericii în Grecia, încep să apară și mai multe voci care critică această decizie. Astfel, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, după ce-și manifestă solidaritatea cu poporul, cu guvernul și cu toți care se luptă zilnic cu virusul, „exprimă necazul Părinților Aghioriți față de interdicția nediscriminatorie generală a cultului creștin ortodox și mai ales într-o perioadă în care poporul are nevoie mai mult ca niciodată să alerge la Dumnezeu”.

De asemenea, Mitropolitul Nicolae de Mesogheia a afirmat: „Faptul că guvernul a împiedicat cultul în toiul a toată situația dificilă, totuși a dat din fericire unele ieșiri ca să poată fi săvârșită Sfânta Liturghie, este ceva ce trebuie câte puțin să fie îndreptat și cumva să fie modificat. Sănătatea publică este un bun foarte prețios, dar și comuniunea cu Dumnezeu și mulțumirea lui Dumnezeu, care se împlinește în bisericile noastre prin Sfânta Liturghie, este un lucru necesar”. Mitropolitul mai precizează că este utilă transmisia în direct a slujbelor, dar nu este suficientă. Musulmanii au înlocuit pe hogea cu o casetă, însă „la noi Liturghia nu poate fi înlocuită cu o casetă”.

În acest context, în care bisericile sunt închise fără precedent, inclusiv accesul în Sfântul Munte la dispoziția Fanarului, Patriarhul Bartolomeu adresează mesaje de încurajare și încredințarea în puterea Crucii, care este cinstită astăzi în a treia Duminică din Postul Mare. Totuși aceste urări sună foarte ciudat în contextul în care domină și dictează teama de a se aduna poporul laolaltă pentru a se închina Crucii. Oare ce pretenții putem avea de la Dumnezeu când nu arătăm nici măcar cel mai mic gest de cinstire și de curaj? Ce-i drept, Patriarhul Bartolomeu a transmis o urare simplă după Sfânta Liturghie slujită astăzi cu ușile închise: „Dumnezeu să protejeze, cu puterea și cu harul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, pe toți oamenii, în toată lumea de pericolul pandemiei de coronavirus, care stă deasupra”. În plus, Patriarhul a trimis o scrisoare de compasiune „frățească” Papei și Președintelui Italiei pentru situația tragică a țării. Cu o astfel de preocupare mai mare față de catolici și frică de permite cinstirea Crucii în această Duminică special dedicată ei, semnalul nu pare a fi unul foarte plin de credință în Dumnezeu, ci mai degrabă de eschivare, de amabilitate seacă și calcule lumești.

Este preferabilă atitudinea curajoasă a Mitropolitului Serafim decât diplomația fariseică a înhăitării cu lumea ateistă contemporană.

Update|Poziție mărturisitoare a Bisericii Georgiene, în contextul virusului corona, cu privire la săvârșirea slujbelor și a autorității Constantinopolului

Actualizare, 21 martie cu traducerea în întregime a articolului din rusește. Mulțumiri Părintelui Nectarie pt osteneală.

Эхо Кавказа: Biserica Georgiei nu crede în coronavirus

Biserica Ortodoxă Georgiei a decis să nu urmeze indicațiile medicilor și ale reprezentanților altor religii.

După o discuție de șapte ore în spatele ușilor închise, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis să nu facă modificări la slujbele și ritualurile bisericii. Pandemia coronavirusului, în opinia iararhilor, nu este o bază suficientă pentru schimbarea tradițiilor vechi de secole și cu atât mai mult pentru oprirea prezenței la slujbe. Poziția Patriarhiei a fost exprimată de secretarul de presă al Întâistătătorului BOG Andrei Dzhagmaidze.

Mai mult, în ceea ce privește decizia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu privind încetarea temporară a serviciilor divine, potrivit unui membru al Sfântului Sinod, Mitropolitul de Ahalkalak și Kumuroy Nikolos (Pachuashvili), Biserica Ortodoxă a Georgiei nu este obligată să urmeze alte decizii decât cele proprii. Acesta este principiul autocefaliei, a menționat episcopul Nikolos :

„Biserica Ortodoxă Georgiană este o biserică locală și suntem toți membri ai unei singure Familii Ortodoxe. Autocefalia înseamnă însă că, în interiorul Bisericii noastre, adică pe teritoriul nostru, luăm toate deciziile în mod independent. Prin urmare, nu vom comenta acțiunile altor biserici, deoarece acest lucru se aplică teritoriilor lor. Ele sunt acceptate pe baza situației specifice, la fața locului și nu vom fi de acord cu nimeni în prealabil. Așa am decis. ”

Decizia a fost luată în ciuda faptului că șeful Centrului pentru controlul bolilor, Amiran Gamkrelidze, s-a întâlnit cu membrii Sinodului cu o zi înainte . Potrivit acestuia, el a adus ierarhilor Bisericii informații despre situația ivită, odată cu răspândirea coronavirusului și a precizat că adunarea unui număr mare de oameni în interior este extrem de periculoasă:

„Ieri, am participat personal la o întâlnire pe această temă cu membrii Sinodului, cu Sanctitatea Sa. Și am împărtășit recomandările noastre cu privire la sănătatea cetățenilor noștri. Aceasta este, în primul rând, igiena și menținerea distanței – acestea sunt principalele noastre arme în lupta împotriva virusului. Patriarhia și-a exprimat intenția de a urma cât mai mult recomandările medicilor. ”

Cu toate acestea, Mitropolitul Nikolas consideră că spațiul din catedrale este suficient pentru ca enoriașii să se simtă în siguranță:

„Nu există nici un dezacord în Sinod sau vreun dubiu cu privire la faptul că infecția poate fi transmisă prin lingurița de comuniune. Despre așa ceva nici nu poate fi vorba! Prin urmare, indiferent de ce se întâmplă, nu poate exista nicio schimbare. În ceea ce privește problema cultului, recomandările noastre sunt să urmăm recomandările Ministerului Sănătății. Dar nu putem interzice credincioșilor să asiste la slujbe. Chiar dacă am fi spus acest lucru, credincioșii adevărați nu l-ar fi acceptat niciodată. Există suficient spațiu în catedrale pentru ca oamenii să-și păstreze distanța; și încă ceva ce este legat de anumite sume de bani: s-a propus instalarea sistemelor audio în toate parohiile, ceea ce le-ar permite enoriașilor să asculte serviciile în aer liber. “

În timp ce Biserica Ortodoxă a Georgiei insistă că, credința va proteja turma mult mai bine decât urmând recomandările medicilor, Consiliul musulman al Georgiei, dimpotrivă, a decis să urmeze sfaturile epidemiologilor.

Începând de astăzi, slujbele publice în moschei au fost întrerupte în toată țara. În special, rugăciunile tradiționale de vineri au fost anulate.

„Îi îndemnăm pe musulmanii care trăiesc în Georgia să rămână calmi, optimiști și să nu intre în panică, să respecte pe deplin recomandările date de autoritățile sanitare și să creadă în Atotputernicul Dumnezeu”, se arată în declarația oficială a Oficiului Musulmanilor din Georgia.

În același timp, moscheile rămân deschise celor care intenționează să facă rugăciuni individuale.

Muftiul din Georgia de Est Yasin Aliyev a menționat că enoriașii au reacționat calm la decizie:

„Celor care vin, le spunem că este închis din cauza virusului . Spunem să se întoarcă acasă și să se roage acasă. ”

În comunitatea de experți, decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene nu a fost o surprinză. După cum a menționat teologul Gocha Mirtskhulava , judecând după faptul că în cursul discuțiilor de astăzi, niciunul dintre ierarhii Bisericii, nici măcar nu intenționa să ridice problema efectuării unor modificări temporare ale practicii liturgice, așteptarea oricăror concesii serioase din partea BOG nu e reală.

Unii observatori subliniază faptul că: prin decizia de astăzi, Patriarhia Georgiei a pus în pericol sănătatea și viața enoriașilor săi, deoarece majoritatea credincioșilor din Georgia au încredere în preoți mai mult decât în medici.

Această decizie are și efecte în popor, după cum atestă unele mărturii:

La întoarcerea de la plimbare, în Lavră am întâlnit-o pe maica Elena din Georgia. A privit spre mine și s-a apropiat să ia binecuvântare. După care am întrebat-o:
– Maica Elena, luați binecuvântare nu vă temeți de corona?
– Nu, așa ceva, nuu… Acum a fost întâlnirea Sinodului la noi în Georgia și toți episcopii au hotărât ca la noi să nu se schimbe nimic…
– Ce înseamnă că nu se schimbă nimic?
– A rămas totul cum a și fost: Sfânta Împărtășanie ca și până acum, slujbele Bisericii la fel…
A fost interzis doar traficul, mergem pe jos până la biserică.

În Grecia s-a luat decizia închiderii bisericilor. Sfântul Sinod hotărâse anterior participarea restrânsă la slujbe

La puțin timp după decizia Sinodului extraordinar al Bisericii Greciei cu privire la virusul corona, guvernul a decis suspendarea slujbelor.

Primul Ministru Kiriakos Mițotakis a scris pe Twitter: „Prin decizia guvernului, sunt suspendate slujirile în toate locurile de venerare religioasă de orice dogmă sau religie. Bisericile rămân deschise numai pentru rugăciune individuală. Protejarea sănătății publice impune decizii clare.
— Prime Minister GR (@PrimeministerGR) March 16, 2020

Romfea.gr menționează declarația unui ierarh care-și păstrează anonimatul: „Tăgăduim pe Hristos Însuși prin această decizie! Din păcate, țara va rămâne fără Liturghie pentru trei săptămâni”.

Totuși cel puțin doi Mitropoliți au făcut deja declarații publice pe marginea acestei decizii. Pe de o parte, Mitropolitul Serafim de Pireu a declarat în esență că «se creează un necaz uriaș, dar, cât timp este o măsură despre care statul consideră că va proteja societatea întreagă, Biserica se smerește întotdeauna». Pe de altă parte, Mitropolitul Serafim de Kithire a trimis scrisori adresate Președintelui țării și membrilor Sinodului de a se reveni asupra acestor decizii. Motivarea este aceea că, în vremuri de restriște, oamenii au nevoie de slujbe, de Liturghie îndeosebi, așa cum au nevoie de pâinea materială. Nici slujbele, nici Împărtășania nu sunt surse de îmbolnăvire, iar cultul religios este liber și neforțat. Cei care pot participa cu credință la slujbă ar trebui să aibă această posibilitate. Măsurile luate sunt o depășire a atribuțiilor statului.

Tot ieri se întrunise în mod extraordinar Sinodul Bisericii Greciei, care a luat unele decizii cu privire la situația ivită. Acestea au fost structurate pe 8 puncte. În mare, a fost decis ca bisericile să rămână deschise, dar să se oficieze doar Sfânta Liturghie în zilele de duminică și sărbători (Buna-Vestire) de la 7 la 8. Înmormântările să fie oficiate în biserici cu participarea restrânsă doar a rudelor, iar mănăstirile să continue programul liturgic, dar fără participarea mirenilor. Nunțile și botezurile ar fi trebuit amânate. În plus, a fost exprimat un îndemn a rugăciune comună pentru depășirea bolii între orele 10-10:15 în fiecare seară.

Nota noastră: După cum observă și Mitropolitul Serafim de Kithire, Biserica nu este o instituție a statului și activitatea ei nu poate fi normată de acesta. Această situația provine din faptul că ea operează cu Tainele lui Hristos, care nu pot fi privite prin ochii guvernului, ci cu credință. mai ales că în aceste momente de pericol real de contaminare avem nevoie tot mai mult de ajutorul lui Dumnezeu. Desigur că mulți vor sta acasă, ferindu-se de a intra în contact cu virusul sau să-l transmită altora. Totuși există destui creștini care sunt gata să-și manifeste credința prin intermediul cultului religios. Așa cum magazinele trebuie să fie deschise pentru procurarea celor de folos, la fel și în biserici trebuie să se desfășoare slujbele spre mângâierea și ajutorarea poporului, în cel mai rău caz cu anumite restricții.

Între profilaxie față de coronavirus și manifestarea credinței. Exemplul Bisericii Ciprului

Mitropolitul Atanasie de Limassol

În Arhiepiscopia autocefală a Ciprului întâlnim atitudini contrastante ca reacție în fața epidemiei de coronavirus. Le-am putea cataloga drept profilaxie vs. credință, adică abținerea de a veni la slujbe și a le asculta la radio-TV sau a participa mai departe. Decizii în acest sens au fost luate la nivelul mai multor episcopii.

În primul rând, Arhiepiscopia a transmis un comunicat care pare a viza toată jurisdicția. În acesta, după ce se prezintă succint situația tristă provocată de epidemie și sunt lăudați chinezii pentru măsurile drastice luate de ei, sunt chemați toți credincioșii să înalțe rugăciuni către Doctorul sufletelor și al trupurilor ca să fie oprită boala.

Cât privește măsurile efective ce ar trebui luate, textul menționează: „Cu toate că Tipicul Bisericii noastre rânduiește în perioada pe care o parcurgem acum a Marelui Post o mulțime de slujbe de umilință (Pavecernița Mare, Acatistul Maicii Domnului, Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte sfințite șamd), facem apel la toată pliroma creștină să se abțină pe intervalul a trei săptămâni (până la 10 aprilie) de la slujbe cu scopul de a ajuta la oprirea pe mai departe a răspândirii bolii.

Abținerea în intervalul a trei săptămâni de la sfintele slujbe și de la Taina dumnezeieștii Împărtășanii să nu provoace disconfort în conștiința turmei noastre credincioase pentru că folosul care se va ivi prin trecerea acestei încercări va fi cu mult mai mare.

Să imităm exemplul fraților noștri din China și să fugim de greșelile și luarea întârziată de măsuri drastice din țările unite din Europa.”

În contrapondere, cel puțin în două Mitropolii programul liturgic va continua neabătut.

Astfel, Mitropolia de Limassol (a Mitr. Atanasie) a emis un comunicat în care se anunță, printre altele: „Sfintele slujbe ale Bisericii noastre care se săvârșesc pe parcursul Marelui Post vor continua să fie cântate normal în toate bisericile”. Vor fi anulate cuvântările săptămânale ale Mitropolitului și ale celorlalți preoți, programate în această perioadă.

La fel, și Mitropolitul Neofit de Morfu a luat o decizie similară în eparhia sa. „După predania patristică, în clipele grele, în necazuri și boli, credincioșii Bisericii aleargă la dumnezeieștile Liturghii, unde, după cântarea «Trupul lui Hristos primiți, din izvorul cel fără de moarte gustați».

Prin urmare, nu putem noi singuri, din pricina pandemiei prezente de coronavirus să învinovățim Trupul și Sângele lui Hristos ca izvor al morții, să nu fie o astfel de hulă!

Și, mai departe, locurile sfinte ale bisericilor, paracliselor și altarelor exterioare, sfintele icoane, sfintele moaște și Cinstita Cruce, la care ne vom închina cu ajutorul lui Dumnezeu duminica viitoare spre întărirea noastră, sunt izvoare de sfințire și lucrare dumnezeiască, ce alungă orice contaminare a sufletului și a trupului.

Duminica viitoare ce slujbă închinată Crucii vom săvârși fără închinare la Cruce?

Deci vă rugăm părintește și cu sobrietate ca cei ce se găsesc în granițele Mitropoliei de Morfu să continuăm fără întrerupere programul bisericesc al slujbelor și al dumnezeieștilor Liturghii ale Maicii noastre Biserica și noi, cei smeriți și puțini, să purtăm «greutatea și zăduful zilei» și pentru credincioși, și pentru cei puțin-credincioși.

Însuși Domnul nostru ne-a zis: «Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt în mijlocul lor». Unde este Hristos, acolo este viață, pentru că El este biruitorul morții, al păcatului și al diavolului.

Vă rog să aveți urările mele de bine, să vă rugați astfel: «Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și credința sfinților!».

«Această credință a întărit lumea.» Și «unde vrea Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii».

O altă Mitropolie, de Constanția, va săvârși slujbele până la 10 aprilie fără prezența credincioșilor.

Nota noastră: Se naște întrebarea: Cum de au fost luate decizii contradictorii pe teritoriul aceleiași țări?

În primul rând, din ce se poate observa, decizia Arhiepiscopiei nu este luată în consens cu toți episcopii, ci este unilaterală, dar prezentată ca fiind pentru tot cuprinsul țării. Ca și în alte cazuri din trecut, Arhiepiscopul Hrisostom se dovedește un dictator care-și permite să ia decizii contra conștiinței Bisericii. Mai demult, chiar a semnat în locul Mitropoliților săi deciziile eretice din Creta și din Sinodul cipriot. De data aceasta, încearcă să impună o linie de abordare peste capul tuturor. Am putea numi acest fenomen sinodalitate șchioapă, cu care suntem deja obișnuiți.

Se mai poate observa că cei doi Mitropoliți care au luat decizia să fie continuate slujbele sunt cunoscuți ca mărturisitori și trăitori ai credinței și dovedesc acest lucru o dată în plus, în contrast cu necredința Arhiepiscopului cipriot.

Nu se precizează vreo limitare a participanților la slujbe, lucru ce ține probabil de autoritățile statului. Ar fi de văzut care va fi reacția în caz că vor fi adoptate măsuri oficiale de carantină, dacă vor fi respectate în eventualitatea interzicerii slujbelor.

Subiectul coronavirusului este unul delicat și aflat în plină desfășurare, cu implicații puternice asupra vieții bisericești și a credinței multora, asupra căruia sperăm să revenim cu alte detalii. Deocamdată recomandăm să urmăm exemplul celor doi Mitropoliți din articol, să avem credință puternică, fără panică, dar cu vigilență asupra sănătății noastre și asupra manipulărilor la care putem fi supuși din partea autorităților și diferitelor informații panicarde sau nedocumentate. Să participăm la slujbe cu credință, conștienți că mai importantă este viața sufletului decât a trupului și cu încredere în Dumnezeu, dar nu fără a ignora posibilitatea contaminării de la cei prezenți. În orice caz, Sfânta Împărtășanie (pentru cei vrednici) nu este sursă de contaminare, și nici închinarea la icoane.