Ideia naţională, domnilor, e luntrea cu care plutim noi şi din care dorim să înregistrăm curentele mari de simţire universală. Mai mult ca oricînd, românismul, dacă se sileşte să ia măsuri pentru a nu fi înghiţit de valurile dimprejur, trebuie să înţeleagă acest adevăr.
Îmi spune gândul că anume slujirea trebuie să înlocuiască astăzi principiul dragostei şi trebuie să reprezinte continuarea năzuinţelor românilor care, în trecut, şi-au trăit idealurile social-civice şi politice în cadrul Mişcării Legionare.
L-am salutat şi am plecat spre şcoală bucuroşi că am șfichiuit un „învârtit”. Când am trecut pe lângă civilul cel voinicuţ, acesta ne-a spus: „Aţi vorbit cu domnul Ionel Brăteanu, primul ministru al ţării”, adăugând că el este omul său de pază.
Iată însă că există demersuri cu adevărat utile întreprinse de oameni dedicaţi care, deşi nespecialişti, ajung să producă rezultate salutare, valoroase pentru deschiderea orizontului de interpretare şi înţelegere a istoriei noastre.
Pregătirea opiniei publice pentru intrarea într-un război de întregire începuse chiar din primele zile şi avea să se intensifice în timp. Profesorii ne vorbeau la ore despre unirea românilor, despre România Mare. În întruniri publice oratori de frunte vorbeau despre dreptatea cauzei noastre. Am ascultat oratoria furtunoasă a lui Delavrancea, pe marele patriot Nicolae Filipescu, pe Octavian Goga, pe preotul Lucaci.
Subscriem în cele ce urmează iniţiativei Sfântului Sinod de a declara anul 2019 „Anul satului românesc” şi aducem în atenţia cititorilor noştri o serie de povestiri memorialistice (aparent) fără importanţă, publicată la 04.01.1995 în Bacău, pe o hârtie de calitate slabă, într-o legătură deloc ademenitoare pentru publicul bibliofil.