Între 2 și 6 decembrie a.c., Papa Francisc a vizitat Cipru și Grecia, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Bisericilor Ortodoxe din cele două țări și a participat la slujbe religioase catolice, dar a avut și diferite întâlniri cu caracter politic și social. Cel mai mediatizat eveniment a fost cel în care un preot bătrân ortodox i-a strigat că este eretic. Mesajul de ansamblu este acela că Papa caută o unitate atât la nivel politic, cât și bisericesc, dar în termeni pământești. Străbate un accent pus pe latura lumească și pe subminarea valorilor duhovnicești autentice. Pacea și înțelegerea sunt limitate la nivel social, psihologic, de fațadă.
Cu toate că nu pot fi acoperite toate detaliile vizitei, merită subliniate câteva aspecte relevante.
Ca dublu conducător al Vaticanului, politic și religios, Papa Francisc a punctat pe ambele planuri. Însă pe noi ne interesează întâlnirile cu ierarhia ortodoxă din cele două țări vizitate și declarațiile făcute.
În Cipru
Papa a avut mai multe întrevederi. După întâlnirea privată cu Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, a urmat una la care au participat 10 sinodali ciprioți (din 17, după cum reiese din fotografiile oficiale) în catedrala din Nicosia. Acolo au fost rostite două alocuțiuni din partea Arhiepiscopului Hristostom și a Papei. Întâistătătorul cipriot a subliniat în discursul său rădăcinile apostolice ale Bisericii Ciprului de la Sf. Ap. Varnava, greutățile provocate în ultimii ani de ocupația turcă și disponibilitatea de a promova dialogul și unirea ecumenistă cu catolicii în schimbul susținerii politice în fața pericolului musulman. Drept răspuns, Papa a dat asigurări că va depune eforturi în sensul sprijinirii Bisericii cipriote, dar a cerut și o renunțare la valorile pământești, după exemplul Sf. Apostol Varnava, pentru o mai mare dedicare unirii pe plan religios.
Cei 10 (din 16 + Arhiepiscopul) sinodali ciprioți prezenți la întâlnirea oficială cu Papa (Foto: site-ul Bisericii Ciprului)
Arhiepiscopul Ciprului a dat exemplul Papei Benedict, care a mijlocit pentru recuperarea a 50 de obiecte aduse în Germania, la Munchen, de traficanții de antichități. În ce privește linia ecumenistă a Bisericii, acesta a declarat, printre altele: „Noi, ca Biserică a Ciprului, urmând cu credincioșie duhul iubirii lui Iisus Hristos, avem relații foarte bune cu toate Bisericile și urmărim dialogul cu toți. Încuviințăm dialogul început între Patriarhia Ecumenică și Biserica Romano-Catolică și ne rugăm pentru reușita lui. Cuvântul lui Hristos: «Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc și vor asculta de glasul Meu și va fi o turmă, un Păstor» (In. 10: 16) constituie pentru noi axul aspirațiilor noastre, care sunt posibil să fie realizate numai prin iubire și dialog sincer. La acest nivel, am început dialogul chiar și cu musulmanii din Orientul Mijlociu de câțiva ani. Din păcate, ascuțirea patimilor, care au cultivat elemente extreme, nu au îngăduit continuarea dialogului decât unul în Siria. Totuși noi credem ferm în soluționarea pașnică a diferențelor noastre, fie că ele sunt etnice, fie religioase. Și calea dreaptă este numai printr-un dialog sincer real”.
Practic, răspunsul Papei a fost de a pune o presiune mai mare spre unire decât în trecut, o implicare mai mare, chiar dacă asta ar presupune renunțări importante. El a declarat la un moment dat: „ca să fim înnoiți în comuniune și misiune, și noi avem nevoie de curaj ca să ne dezbrăcăm de orice este pământesc, oricât de prețios ar fi, ca să cultivăm deplinătatea unității. Nu mă refer absolut la orice este sacru și ne ajută să ne întâlnim cu Domnul, ci la pericolul de a rămâne absolutiști de la unele obiceiuri și datini, care nu sunt indispensabile ca să trăim credința. să nu ne lăsăm mutilați de frică. Să ne deschidem mintea și să avem curajul să facem gesturi curajoase. Să nu dăm loc unei «diferențe incompatibile», care nu se oglindește în Evanghelie! Să nu permitem tradițiilor, scrise la plural și cu «t» mic, să predomine față de Tradiția, care este la singular și cu «T» mare. Tradiția adevărată ne îndeamnă să-l imităm pe Varnava, să lăsăm în urmă orice, chiar și bun, care poate să pună în pericol deplinătatea comuniunii, întâietatea dragostei și necesitatea unității. … Și noi suntem chemați să ne regăsim pe noi înșine ca parte a aceluiași Trup, chiar să ne aplecăm la picioarele fraților noștri. Practic, cât privește relațiile noastre, istoria a deschis falii mari între noi, dar Duhul Sfânt vrea să ne apropiem mai mult cu smerenie și respect. Ne cheamă să renunțăm la dezbinările din trecut și să cultivăm împreună cu răbdare, grijă și concret ogorul Împărăției. Pentru că, dacă lăsăm deoparte concepțiile separatoare și conlucrăm unul alături de altul, de exemplu în faptele dragostei, instruirea și promovarea demnității umane, îi vom regăsi pe ceilalți ca frați și comuniunea se va coace de la sine spre slava lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi va păstra felul său propriu și stilul său, dar încet-încet lucrarea noastră comună va crește armonia și va aduce roade”. Este o lecție despre „unitatea în diversitate”, despre convergența în duh, care va duce și la o unire finală.
Poate nu fără importanță este darul făcut de Papa Arhiepiscopului cipriot. Este vorba despre o carte ce cuprinde lucrări autentice, dar și apocrife (false) ale Sf. Ap. Pavel. Practic, o amestecare a autenticului validat de Biserică și a falsurilor din afara ei.
Vizita în Grecia
Deși nu se precizează cine l-a chemat în Cipru, invitația în Grecia a venit din partea Președintelui statului elen, doamna Katerina Sakellaropoulou. Ca și în România, inițiativa nu a venit din partea Bisericii Ortodoxe, dar a fost implicată și ea.
Fără să fi fost organizate slujbe în comun, a existat o primire oficială pe 4 decembrie dimineața din partea Arhiepiscopului Ieronim, la care au luat parte din partea ortodoxă, conform surselor oficiale, și cinci episcopi, un arhimandrit și un mirean, „aleși personal de Arhiepiscop pentru că au legătură cu dialogul celor două Biserici”.
În discursul său, Arhiepiscopul Atenei a făcut referire la refugiați, la pandemie și la înființarea statului grec cu 200 de ani în urmă. În ce privește ultimul subiect, a reproșat Papei, nu din dorința de a-l pune într-o „poziție dificilă”, faptul că predecesorii săi nu au sprijinit lupta poporului grec pentru eliberarea de jugul otoman. În final, a fost atins și subiectul unirii religioase: „Vă primim, în final, Sanctitate, recunoscând în persoana Voastră un lucrător destoinic și smerit al mesajului Evangheliei despre unitatea noastră în credința comună în Hristos. Drumul comun al romano-catolicilor cu Biserica Ortodoxă din primul mileniu de creștinism are să ne învețe multe. Mai mult, îndatorarea noastră, a ortodocșilor, de la Sfântul și Marele Sinod din Creta, 2016, de sub conducerea Marii Biserici din Constantinopol, despre continuarea dialogului teologic constituie un element constitutiv al misiunii noastre. Suntem datori să urmăm dialogul în adevăr și iubire fără compromis și intoleranță «ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos» (1Cor. 9: 12), având desigur asigurarea că nu ne este permis să lăsăm ruptă cămașa necusută a Domnului, de vreme ce, după cum spune Apostolul Pavel, «nu S-a împărțit Hristos» (1Cor. 1: 13).
Față de replica din Cipru, de data aceasta Papa Francisc a lăsat deoparte presiunile și a apelat la o abordare mult mai conciliantă, care dă mai bine pentru imaginea publică. El a spus, printre altele: «Înveninări lumești ne-au infectat, buruiana bănuielii a mărit distanțarea și am încetat să cultivăm comuniunea între noi. Cu rușine – recunosc despre Biserica Catolică – fapte și opțiuni care au puțin sau deloc de-a face cu Iisus și cu Evanghelia, care au derivat mai degrabă din setea de câștig și putere, au ofilit comuniunea dintre noi. Astfel, am lăsat rodnicia să fie compromisă de dezbinări. Istoria are povara ei și astăzi aici simt nevoia să înnoiesc cererea de iertare de la Dumnezeu și de la frați pentru greșelile pe care le-au săvârșit atâția catolici». Bineînțeles că aceste scuze sunt de fațadă și doar pentru a accentua „rădăcinile noastre comune apostolice”. În fapt, acțiunile reprobabile nu au venit doar din partea unor catolici simpli, ci de multe ori chiar direct de la papi. Și nu este vorba doar despre fapte reprobabile, ci și de greșeli doctrinare nepocăite, cum sunt primatul și infailibilitatea papale.
A existat și o altă vizită a Arhiepiscopului la Papa Francisc înainte de plecarea acestuia de rămas-bun, în cadrul căreia a fost făcut un schimb de cadouri protocolar și de la care nu există alte relatări speciale.
Observații finale
Linia unionistă devine tot mai evident una pământească. Sentimentul religios este redus la un sentiment confuz, pacifist și găunos. Conducătorii bisericești se poartă ca niște lideri religioși lumești, promovează pacea pământească la presiunea unor cercuri străine, a unor puteri profane. Deși se face vorbire despre sinceritate, ea nu-și găsește nicidecum locul.
Sinodul din Creta a fost menționat expres de Biserica Greacă drept un moment important în parcursul ecumenist. Dacă acolo a fost proclamată concepția că suntem toți în aceeași corabie/Biserică, de acum trebuie să și conlucrăm în unitate.
Un fapt pozitiv este acela că nu au fost organizate rugăciuni sau manifestări liturgice în comun, că unii ierarhi ciprioți au lipsit (nu par a fi prezenți Mitropoliții Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu, de exemplu), iar sinodalii greci au fost absenți cu totul.
Din câte se pare, problema nu este compromisul dogmatic, cât cedarea și trădarea credinței la presiunile lumești, lipsa unei conștiințe care să fie dispusă să se jertfească pentru valorile Evangheliei lui Hristos decât să sacrifice adevărul pentru o unitate amăgitoare.
Printr-un recurs la istorie, a arătat că Mitropolia Ucrainei a aparținut Patriarhiei de Constantinopol la început, fiind scaunul de reședință al tuturor rușilor. După ce capitala s-a mutat la Moscova și Kievul a rămas în stăpânirea polonezilor, el a revenit din nou în componența rușilor. În 1686, Mitropolia kieveană a fost transferată în componența Patriarhiei Moscovei printr-un tomos semnat de Patriarhul Ecumenic Dionisie IV. Cu toate că acela prevedea ca episcopii din această jurisdicție să-l pomenească întâi pe Patriarhul de Constantinopol, apoi pe cel al Moscovei, faptul hotărâtor care arată cui aparținea Mitropolia este dat de cine hirotonea și numea pe Mitropolitul de Kiev și în componența cui era înregistrată Mitropolia. Diferite notitiae episcopatuum indică Patriarhia Moscovei cu drept de jurisdicție asupra acestui teritoriu bisericesc.
Mitropolitul respinge acuzațiile că ar reprezenta interese rusești și că totul ține de conștiința episcopală. Problema principală este cea bisericească, nu economică sau de altă natură. El este grec, născut și crescut astfel, dar în această chestiune singurul lucru care trebuie avut în vedere este principiul bisericesc, credința și ecleziologia.
În prezent există o potențială schismă în Cipru pe tema aceasta ucraineană. Deocamdată îl pomenește din iconomie pe Arhiepiscop și va sluji împreună cu el dacă el nu va consluji cu Epifanie Dumenko, reprezentantul schismaticilor. În acest caz, nu va mai sluji împreună cu el, dar îl va pomeni în continuare. Acest lucru nu constituie parasinagogă (schismă) deoarece respectă hotărârile sinodale și este o problemă de credință, nu de asociere pentru interese personale. Este poziția sa personală și nu-i implică pe ceilalți 7 ierarhi care s-au opus recunoașterii ucrainenilor schismatici.
Nu-i este frică de amenințările cu caterisirea din partea Arhiepiscopului și consideră atitudinea lui inconsecventă, de vreme ce el însuși și Mitrοpolitul de Pafos au evitat timp de 9 ani să slujească împreună cu Mitropolitul Atanasie de Limassol, fapt cunoscut în toată Arhiepiscopia.
Nu consideră hotărârea recentă a Sinodului drept obligatorie pentru că nici Arhiepiscopul nu a respectat pe cele anterioare.
Este de remarcat că la prima din cele două ședințe ale sesiunii sinodale Mitropolitul de Trimitunda s-a poziționat contra recunoașterii noii grupări din Ucraina, dar în a doua sesiune «nu a mai acționat pe baza conștiinței arhierești».
După ședința extraordinară de astăzi a Sinodului Bisericii din Cipru, a fost transmis un Comunicat oficial cu privire la măsurile de combatere a coronavirusului. Imediat, Mitropolitul Neofit a emis un comunicat oficial prin care își exprimă poziția sa diferită față de recomandarea vaccinării.
Prin prezenta, aș vrea să informez pliroma bine-credincioasă a Sfintei noastre Mitropolii de Morfu, dar și ai Bisericii Ciprului, mai larg, cu referire la comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului după ședința ei extraordinară de astăzi (1/12/2020) cu tema pandemia de coronavirus, că recomandarea care include vaccinarea credincioșilor nu este o decizie unanimă a membrilor Sfântului Sinod, cum s-a comunicat. Și aceasta pentru că la Sinodul de astăzi ne-am adunat să fim informați pe temă de un grup de specialiști doctori/epidemiologi, dar nu ni s-a cerut să exprimăm o opinie și să adoptăm o poziționare oarecare.
De aceea, exprim public dezacordul meu față de comunicatul în discuție, care recomandă credincioșilor să se vaccineze pentru boala de coronavirus și păstrez rezervele mele cu privire la recomandările și acțiunea anumitor vaccinuri, pe care le-au pregătit și le pregătesc marile industrii farmaceutice.
Reacția IPS Neofit față de Comunicatul Sinodului este punctuală și destul de reținută probabil pentru a păstra unitatea și a nu provoca mai multe dezbinări și mai adânci. Însă întregul mesaj de după ședința de astăzi este sfidător și trimite către alte concepte decât cele ortodoxe. Redăm mai jos o descriere a lui și traducerea unor paragrafe esențiale:
Sfântul Sinod, reunit astăzi, 1 decembrie, „unind strigătul de durere al poporului și pătimind împreună cu el din cauza bolii infecțioase care s-a ivit, care aduce nenorocire în toată omenirea”, a chemat trei medici care să informeze cu privire la pandemia de coronavirus. Aceștia sunt dr. Petros Karaiannis, Profesor de Microbiologie/virusologie moleculară, dr. Elpidoforos Sotiriadis, Profesor Suplinitor de Epidemiologie și Sănătate Publică, și dr. Gheorghios Krasias, Profesor de Medicină Moleculară. Aceștia au primit întrebări și au dat răspunsuri fiecărui arhiereu sinodal.
Boala, indiferent de locul și modul ei de transmitere, a fost îngăduită de Dumnezeu pentru motive pedagogice. „Ea ne reduce, prima dată, egoismul și ne conduce la cunoașterea limitelor noastre. Este un fapt că omul, folosind logica și posibilitățile lui, a avut succes de multe ori în viața lui. Totuși acest progres a contribuit adeseori la apostazia de la Dumnezeu și la aroganță. A crezut omul că poate toate și toate îi sunt îngăduite. Astfel că vine un micoorganism, un virus nevăzut să-l aducă cu picioarele pe pământ și să-i arate limitele lui.”
„Apoi pandemia acționează și ca o provocare pentru om să-și dezvolte posibilitățile. Dumnezeu nu a creat pe om ca o ființă fără de voință. L-a creat «după chipul Său», dându-i câteva din semnele Sale distinctive, cum este rațiunea, libertatea și situația de astăzi îl impulsionează pe om spre noi cercetări și îl silește să lucreze pentru pregătirea unor noi medicamente și a unor noi vaccinuri ca să fie interceptată boala.
La acest efort al omului vine în ajutor și Dumnezeu. Sfânta Scriptură expune multe pilde în care Dumnezeu completează ceea ce nu pot oamenii să realizeze.”… Între aceste eforturi și completări de la Dumnezeu se cuprinde și datoria noastră de a păzi măsurile pe care le stabilește statul și serviciile sanitare. „Biserica recomandă aceasta fără rezerve. Ne limităm de bună voie libertatea și drepturile noastre, chiar și pe tema mersului la biserică, ca să putem să ne protejăm atât pe noi, cât și pe concetățenii noștri și să putem să ieșim din restricții cât mai curând posibil.
Cât privește subiectul dumnezeieștii Împărtășanii, poziția Bisericii este statornică și clară. Trupul și Sângele lui Hristos nu transmit nici o boală. Acest fapt este demonstrat de viața și de practica de secole a Bisericii. Va urma să împărtășească în același mod tradițional care se face și astăzi, păstrând toate dispozițiile principiilor sanitare pentru distanțarea dintreolaltă și prevențiile personale.
Sfântul Sinod, fără să neglijeze rezervele unora față de compoziția și acțiunea anumitor vaccinuri pe care le pregătesc marile industrii farmaceutice, dar și fără să îmbrățișeze conspiraționismul care se dezvoltă în jurul acestui subiect și pentru că a ascultat cu atenție pe oamenii de știință specialiști pe care i-a chemat pentru aceasta, a decis să recomande credincioșilor să se vaccineze câtă vreme un anumit vaccin este recomandat de Serviciile Medicale de Sănătate ale statului. Nu este posibil să atribuim interese de orice fel Serviciilor Medicale de Sănătate ale statului decât numai îngrijirea pentru sănătatea poporului.
Desigur, nimeni nu va fi forțat să se vaccineze, totuși va trebui ca și cei care decid să se vaccineze să nu-și îngreuneze conștiința cu prejudecăți neîntemeiate și neștiințifice.
Scopul nostru al tuturor va trebui să fie să nu plângem alte victime și să fie înfruntată eficient cât mai curând pandemia.”
În final, este amintit tuturor să se roage și să se pocăiască pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de boală.
Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului, 01 decembrie 2020.
Ipocrizia Comunicatului este vădită în primul rând de mesajul IPS Neofit. Practic, sinodalii nu au luat nici o decizie, ci le-a fost servită una de-a gata și prezentată publicului ca fiind adoptată în ședință.
Se încearcă o justificare teologică pentru o nouă gândire sociologică prilejuită de virusul corona. Totuși contradicțiile interne sunt izbitoare. Pe de o parte independența omului l-a dus la depărtarea de Dumnezeu, pe de altă parte acum trebuie să meargă mai departe pe același drum independent al propriilor puteri, să inventeze medicamente și vaccinuri care să-l salveze. Păi, dacă drumul acesta este greșit și apostat, ar trebui părăsit, nu perseverat în el. Mai mult, Dumnezeu este prezentat ca și conlucrător cu vacciniștii, completează ce nu pot ei face, deși nu există nici un singur indiciu că ar fi El implicat cu ceva în vaccinare. Dimpotrivă, folosirea unor țesuturi de la fetuși, fapt recunoscut și demonstrat în mai multe rânduri, nu este deloc compatibilă cu voia și conlucrarea lui Dumnezeu.
În plus, caracteristica omului de a fi creat după chipul lui Dumnezeu nu constă în a reacționa la boli inventând vaccinuri sau tratamente noi. Este și aceasta o manifestare a minții umane făcute după chipul Creatorului, dotată cu inteligență și înțelepciune, dar nu e principala trăsătură. Pe lângă rațiune, chipul lui Dumnezeu din noi constă mai ales în dragoste, bunătate, dreptate, conștiință, morală și înțelepciune. Rațiunea ca instrument independent, mecanic, folosită strict tehnic, nu reprezintă decât o distorsionare a chipului dumnezeiesc despre care vorbim; este mai degrabă un vector diabolic.
Acceptarea de bunăvoie a restrângerii drepturilor, chiar și a celor religioase, cum ar fi mersul la biserică, pe motivul opririi pandemiei este cel puțin contrară voii lui Dumnezeu. Evanghelia spune limpede contrariul prin cuvintele lui Hristos: „Cine va voi să-și scape sufletul săi îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Lc. 9: 24) sau: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Mt. 10: 28). Există și alte îndemnuri de a ne lepăda de trup și a suferi orice pagubă pentru a sluji lui Dumnezeu pentru a nu ne pierde sufletul. Așadar nu este justificată nicidecum renunțarea la slujbe de frica unei boli. Mesajul Bisericii ar trebui să fie că nici măcar moartea nu ar trebui să ne împiedice să ne rugăm lui Dumnezeu și să participăm la Sfânta Liturghie.
Se mai poate observa că din poza cu sinodalii ciprioți lipsesc 5 dintre ei. Sunt prezenți 12 din 17. Printre absenți este și IPS Atanasie de Limassol, deși IPS Neofit este în fotografia de grup.
Astăzi s-a întrunit în ședință extraordinară Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului pentru a dezbate subiectul pomenirii de către Arhiepiscop a lui Epifanie drept Mitropolit al Bisericii Ucrainene autocefale.
Unele surse indicau dinainte faptul că se dorește o soluție de compromis. „Astăzi, în ședința Sfântului Sinod este de așteptat să se depună un efort de conciliere a dizidenților, ca să se găsească o soluție de mijloc prin care Biserica să poată să se ocupe cu lucrarea sa pastorală, nu cu dezacorduri. Există o dispoziție bună și din partea Preafericitului, dar și a celor cinci arhierei» care și-au exprimat deschis dezaprobarea față de pomenirea lui Epifanie.
Se pare că aceste predicții s-au confirmat, pentru că nu există o decizie în prezent, după cum a spus Mitropolitul Gheorghe de Pafos, reprezentant al Sinodului. Hotărârea finală va fi emisă săptămâna viitoare. Sinodul s-a desfășurat în duh de dragoste și unitate. «Au fost date explicații și s-au soluționat răstălmăcirile.»
Și-au exprimat poziția toți sinodalii, a zis Mitropolitul. Printre altele, Sinodul s-a poziționat și în legătură cu pandemia.
Diviziunile și schisma provocate de acordarea „autocefaliei” unor grupări schismatice în Ucraina de către Patriarhia Ecumenică ating o nouă etapă. Dacă până acum a existat un conflict intern în Biserica Ucraineană și între diferite Biserici Locale care recunosc sau nu noua structură creată, acum apar tensiuni chiar și între episcopii unei Biserici autocefale, cum este cea a Ciprului.
Deocamdată, nu au existat ierarhi care să vocifereze în sânul Bisericii Greciei și al Patriarhiei Alexandriei, singurele care au recunoscut intervenția Constantinopolului în Ucraina. Însă nu este aceeași situație în Cipru după ce Arhiepiscopul a sfidat o decizie sinodală recentă și a pomenit pe Epifanie drept Întâistătător al Bisericii din Ucraina. În mod clar există o divergență între sinodali (nu se știe câți dintre ei) și conducătorul lor. Patru dintre ei chiar și-au exprimat dezacordul printr-un Comunicat public.
A urmat o escaladare a declaraților pe aceeași linie a doi dintre semnatarii scrisorii deschise. Mitropolitul Nichifor de Kikkos și Isaia de Tamassos au sugerat (primul) și chiar au exprimat deschis ideea (al doilea) că există o schismă blândă în sânul Bisericii Ciprului.
Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a făcut unele declarații de putere în cadrul unui interviu pentru «K». A explicat că a pomenit pe Epifanie fără să ceară aprobarea Sinodului pentru că nu avea rost să facă asta deoarece oricum ar fi făcut ce și-a pus în minte. Atunci mai bine să dea explicații post factum decât să creeze o ceartă inutilă în avans. A trimis doar o Scrisoare Patriarhului Ecumenic asupra intențiilor sale, în care își justifică poziția. Face referire la documentele prin care a fost cedat provizoriu teritoriul bisericesc al Ucrainei către Patriarhia Moscovei ca și cum ar fi clare, deși subiectul a fost evitat chiar de Constantinopol să fie dezbătut probabil din lipsă de dovezi. Sugerează că Patriarhia Ecumenică ar fi cerut revenirea la situația de dinainte de instaurarea comunismului (1917) după căderea acestuia, deși Kievul este parte a Bisericii Ruse cu mult înainte, din 1686. Din cauza agravării stării sale de sănătate (fiind operat de cancer), ceea ce nu-i permite ducerea mai departe a medierii între Patriarhii, s-a hotărât și a promis Patriarhului Ecumenic să-și manifeste poziția prin pomenirea lui Epifanie înainte de a fi prea târziu (să moară).
Întrebat dacă s-a gândit să se retragă, a precizat că a luat în calcul această variantă, dar simte că are îndatoriri și nu este cine să continue linia pe care o duce el însuși și s-ar crea conflicte grave dacă ar face asta.
Arhiepiscopul mai spune că nu a fost depusă nici o cerere din partea vreunui episcop de convocare a Sinodului pentru a fi discutat subiectul. În plus, îi acuză pe cei patru Mitropoliți care l-au înfruntat că fac schismă/parasinagogă, adică adunare separată schismatică, fapt care se pedepsește cu caterisirea. Ar fi trebuit să-l întrebe în particular și le-ar fi răspuns, dar egoismul nu i-a lăsat pe acești „băieței” să procedeze astfel. Chiar dacă Mitropolitul de Kikkos este în vârstă, totuși Isaia de Tamassos este tânăr și hirotonit de Arhiepiscop, deci se comportă rușinos.
Într-un răspuns scris amplu, Mitropolitul de Tamassos răspunde destul de bine acuzelor aduse. Acesta își începe textul astfel: „În Biserică orice proteste și dezacorduri trebuie exprimate decent și fără invective prin comentarii depreciative. Caracterizările pe seama arhiereilor de tipul «băieței», «se vor omorî dacă plec», «egoismul lor și iresponsabilitatea caracterului nu i-a lăsat» nu sunt în acord cu vrednicia înaltă de Întâistătător al Bisericii noastre”.
Hirotonia nu este făcută de Arhiepiscop, ci de Hristos în Duhul Sfânt și noul arhiereu este dator cu supunere față de Dumnezeu în primul rând, apoi față de Sinod și de Întâistătător dacă nu ies din legea divină. Așadar Mântuitorul este căpetenia oricărui episcop, care este egal în arhierie cu toți ceilalți și față de El este dator cu deplină ascultare. „Prin urmare, ascultarea episcopului nu este către persoane, ci către Biserică, al cărei Conducător este Iisus Hristos. Adică toți ascultă de conștiința lor arhierească. Este de la sine înțeles că trebuie să acorde respect oricărui Întâistătător, care, printre altele, hirotonește un arhiereu egal în hirotonie cu el, dar este primul între egali administrativ. În consecință, este imposibil ca arhiereul să fie legat și să se supună unor organe de stăpânire sau unor persoane care, conform opiniei lui, încalcă sfânta tradiție a Bisericii.”
Ierarhii au dreptul să se întâlnească liber și să discute orice problemă, doar să nu renege pe Întâistătător și Sinodul, căci atunci este facțiune aparte. Însă chiar Arhiepiscopul a încălcat canoanele și prevederile statutare ale Bisericii Ciprului, care prevăd că Întâistătătorul nu poate luat decizii singur pe teme dogmatice, canonice și de rânduială liturgică (art. 7, par. 1 și 2 din Statut).
În ultima parte a luării sale de poziție, Mitropolitul Isaia recunoaște singur că a făcut studii teologice la Moscova, trimis de Arhiepiscopul anterior Hrisostom I, la recomandarea starețului de atunci Nichifor de Kikkos (astăzi Mitropolit). Scopul avut în vedere a fost promovarea turismului, dar și grija pastorală pentru locuitorii ruși și slavofoni ai insulei sale. Pe baza acestui fapt nu poate fi acuzat, că a avut legături cu lumea rusă, nu poate fi acuzat că ar fi „comunist și dușman al poporului”.
Ca observație, în mod evident recunoașterea schismaticului Epifanie este o eroare canonică, totuși Arhiepiscopul Hrisostom II își justifică gestul în mod nonșalant și sfidător, chiar făcând apel la documente și situații care, de fapt, nu-i dau dreptate, dar sunt știute de foarte puțini. Există reacții din partea unor episcopi ciprioți, ceea ce este foarte bine și corect. Din păcate, argumentele nu mai au loc într-o astfel de dezbatere și asistăm la o impunere a unui punct de vedere pur și simplu, răstălmăcind sau rescriind după bunul plac legile bisericești.
Din păcate, puțini episcopi, printre care Mitropolitul Neofit de Morfu, mai țin la canoanele și învățăturile autentic ortodoxe ale Bisericii. Lucrul acesta este probat îndeosebi prin poziția față de Sinodul din Creta, care este originea tuturor relelor de astăzi. Schisma ucraineană este un subiect dureros, dar el trebuie tratat cu o conștiință curată, fără interese etnice sau de altă natură pământească.
În data de 28 octombrie Mitropolitul Neofit de Morfu a răspuns la mai multe întrebări adresate de credincioși în cadrul celei de-a 11-a Sinaxe duhovnicești de dialog cu IPS Sa. Subiectul cel mai arzător al momentului este problema ucraineană, după ce Arhiepiscopul Ciprului a pomenit pe Epifanie ca Întâistătător canonic al Bisericii Ucrainene autocefale. Pe lângă aceasta, Mitropolitul a făcut și câteva remarci severe cu privire la situația generală din Ortodoxie, acuzând Sinodul din Creta ca fiind pricina tuturor relelor actuale.
În opinia sa, tulburările din lume (probleme politice, de mediu, sociale, divorțuri, droguri, boli incurabile, accidente, probleme psihiatrice și războaie pe alocuri, ba chiar și multe probleme interne bisericești) au o cauză și un prilej. Cauza este diavolul, care este urâtor de oameni și vrea să răzvrătească toate, să provoace credință puțină și să războiască viețuirea ortodoxă, dar mai există și un prilej puternic, care este reprezentat de „noi, arhiereii”, ca să intre duhul de răzvrătire, de îndoială și suspiciune. Folosindu-se de un citat dintr-o carte a sa editată de curând, Mitropolitul a adăugat: „În 2016 a fost Sinodul din Creta, în Colimbari, și de atunci plutim (colimbume) printre deciziile greșite de la Colimbari. Acolo, la Colimbari, care a fost decizia mare greșită? Că există și biserici neortodoxe, care sunt biserici…!! Nu credem în Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească, așa cum spunem în Crez.”. Apoi este redat un citat de la Părintele Ioannis Romanidis, în care este înfierată credința episcopilor, care nu este interesată de nevoință și pocăință, de tămăduirea patimilor, ci de amăgirile acestei lumi. Este interesantă și afirmația sa că „cei care au absentat, rușii și antiohienii și cei care au mai absentat, ar fi spus aceleași lucruri dacă ar fi fost prezenți. Motivele absenței lor nu au fost dogmatice. Când există apostazie, când există credință rea în episcopi, atunci există efecte în toți. Iar când există sfințenie chiar și într-un episcop sau patriarh, se sfințește tot locul”.
Pe tema ucraineană, Mitropolitul Neofit s-a exprimat la fel de clar. „În fiecare cetate există un episcop. Asta o spun sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Nu pot exista doi episcopi într-o cetate precum nu pot exista doi tați într-o casă. … Mitropolitul canonic al Kievului, după părerea mea ca Mitropolit de Morfu, este, a fost și sper că va fi Onufrie. Pe el l-au recunoscut toate Bisericile Locale. … Se pare că, atunci când se amestecă politicienii în cele bisericești, conduc la Bisericile Locale la tulburări mari, dar și la schisme. Personal, cred că este o problemă greu de soluționat din moment ce Patriarhia Ecumenică, pentru motive clar geo-strategice, geo-politice la nivelul noii ordini mondiale, a recunoscut ca nou Întâistătător, deși până de curând l-a recunoscut pe Onufrie, care Onufrie aparține de Sinodul rusesc ortodox, l-a recunoscut pe altul, care provine dintr-o grupare schismatică, dintre care mulți sunt nehirotoniți, care înseamnă fără Duh Sfânt, adică pe Epifanie. Noi, Biserica Ciprului, am avut o neutralitate abilă în ultimul an. … Noi, ca Sinod, nu am luat poziție nici pentru unii, nici pentru alții, și am ales o neutralitate. Personal am spus că e mai bine să continuăm să spunem că Mitropolitul canonic este Onufrie; nu putem spune neutralitate, trebuie să existe un episcop.” La ultima ședință sinodală am hotărât să păstrăm o poziție de neutralitate, să fie evitate extremele. La ultima Liturghie, Arhiepiscopul a decis, pentru motive pe care le știe el, să pomenească deodată, spun unii, dar nu a fost chiar dintr-o dată, fără o decizie a Sinodului. „Acum ce să facem? Unii spun să facem din nou Sinod, dar oricum se va face unul cândva, fie extraordinar, fie permanent. Și ce se va întâmpla? Dacă Arhiepiscopul va găsi o majoritate, înseamnă că, dintr-o dată, Epifanie a devenit episcop canonic deoarece a găsit o majoritate prielnică de moment în Biserica Ciprului? Sau Întâistătătorul pomenește pe oricine vrea, fără să întrebe Sinodul. Ortodoxia nu a fost obișnuită cu acest papism. Regimul ei este sinodalitatea.” Cu această mentalitate, că Întâistătătorul face orice vrea, ajungem ca următorul Arhiepiscop să recunoască pe Onufrie; astăzi este așa, mâine invers. Conform proorociilor, după război se va face pace și atunci se va întruni un Sinod Ecumenic care va rezolva toate. „Așteptarea mea personală este că problemele mari nu se rezolvă în Sinoade Locale, prin decizii individuale ale Întâistătătorilor, nici prin majorități prielnice, ci se soluționează prin Sinoade Panortodoxe Ecumenice, unde Duhul Sfânt va lumina pe unii Părinți purtători de Dumnezeu”, iar restul se vor baza pe tradiția sfântă patristică a Bisericii.
Așadar, după opinia Mitr. Neofit, problemele în Biserică sunt adânci, nu pot fi rezolvate în clipa de față, dar va veni și vremea potrivită la un viitor Sinod autentic. Însă trebuie completat că binele nu vine de la sine, ci în măsura în care îl lucrăm, îl sădim ca să ajungem și la roade. Altfel cădem în apocatastază, concepție care spune că toți se vor mântui, vor fi aduși la bine într-un final.
Pentru întregirea contextului, trebuie menționat că, în afară de scrisoarea celor patru Mitropoliți ciprioți, aceștia au mai făcut diferite afirmații, chiar referindu-se la o stare de schismă în interiorul Bisericii lor, nu doar între cele Locale. Arhiepiscopul Ciprului a trimis o scrisoare oficială Patriarhului Ecumenic prin care îl înștiințează despre decizia sa de a recunoaște pe Epifanie și structura sa bisericească, iar Patriarhia Rusă a adus în atenție poziția Întâistătătorului cipriot nu cu mult timp în urmă, contrară celei de acum. Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu există nici o contradicție și a pledat pentru „înființarea unui Exarhat la Kiev care să aparțină de Moscova sau chiar crearea unei insule care să aparțină de Biserica Rusă, ca să le amintească rădăcinile lor rusești”.
În aceeași zi în care Arhiepiscopul Ciprului a pomenit samavolnic, fără acordul Sinodului, pe schismaticul Epifanie, patru episcopi ciprioți, Nichifor de Kikkos, Atanasie de Limassol, Isaia de Tamassos și Nicolae al Amatundei, au luat atitudine, trimițând un
Cu multă neliniște, dar și cu adânc necaz, am fost informați despre pomenirea lui Epifanie ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» de către PF Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2020, în timpul dumnezeieștii Liturghii în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Hrisoriatisa, unde s-a făcut și hirotonia în episcop a Preasfințitului Episcop Pangratie de Arsinoe.
1. Fapta în cauză a Arhiepiscopului constituie o încălcare flagrantă a regimului sinodal, colectiv și democratic al Bisericii noastre Ortodoxe și a funcționării Bisericii Ortodoxe a Ciprului pe baza acestui sistem.
2. Subiectul acesta a fost pus de Preafericitul la recenta ședință a Sfântului Sinod și a fost luată atunci decizia să fie cercetat la altă ședință a lui cu scopul de a fi ascultate opiniile și pozițiile tuturor membrilor Sfântului Sinod și să fie luată o decizie sinodală pe această temă.
3. Promovarea lui Epifanie ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care s-a și făcut de curând (9 septembrie 2020 – probabil 6 ian. 2019, n.n.), a provocat trosnituri în unitatea Bisericii Ortodoxe și până astăzi numai Biserica Greciei și Patriarhia Alexandriei, pentru motive pe care le lăsăm acum, au recunoscut-o. Toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale țin o poziție negativă pe subiect. [De semnalat aici că la «hirotonia» numitului Epifanie nu a fost prezent nici un delegat al Bisericilor Ortodoxe Locale, orice poate să însemne asta.]
4. Cel proclamat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu drept «Întâistătător» al Bisericii Ucrainei nu are nicidecum hirotonie canonică și aceasta pentru că provine din grupări schismatice ale Bisericii Ucrainene. Dacă Patriarhul Ecumenic ar fi vrut cu adevărat să urmeze rânduiala canonică pentru acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainei, atunci trebuia să se îndrepte spre Mitropolitul canonic Onufrie al Kievului și să aibă pentru asta și acordul Patriarhiei Moscovei, de care aparține, precum și acordul celorlalți Întâistătători ortodocși locali.
5. Fapta Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de a acorda «autocefalie» unor structuri schismatice din Biserica Ucraineană constituie o acțiune solitară, anticanonică și antibisericească în sensul că Biserica Ucrainei aparține de jurisdicția Patriarhiei Moscovei și constituie, după cum am menționat, o intervenție în jurisdicția Patriarhiei în cauză. Din cauza acestui fapt, Biserica Rusiei, ca reacție, a întrerupt comuniunea bisericească în mod îndreptățit cu Patriarhia Ecumenică, precum și cu Bisericile Greciei și Alexandriei.
6. Acordarea autocefaliei are noimă și putere, conform sfintelor canoane și practicii Bisericii noastre, numai dacă întrunește validarea Întâistătătorilor dinainte ai Bisericilor Ortodoxe Locale. În cazul de față, Patriarhul Ecumenic, în ciuda celor cuprinse în sfintele canoane și în tradiția bisericească și în contradicție cu declarațiile lui mai vechi, a lucrat în această privință solitar și unilateral. Și, din păcate, exemplul acesta l-a urmat și Întâistătătorul Bisericii Ciprului, desconsiderând și trecând cu vederea Sfântul Sinod din jurul lui.
7. Decizia Arhiepiscopului Ciprului de a pomeni ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» pe Epifanie vine să îngreuneze și mai tare situația tensionată dintre Bisericile Ortodoxe, să întărească schisma care amenință Ortodoxia mondială și să integreze în mod nesăbuit și Biserica Ciprului în această atmosferă.
8. Facem apel la Preafericitul să treacă imediat la revocarea acestei fapte anticanonice și nevalide și, în același timp, îi rugăm pe toți Episcopii împreună cu noi ai Bisericii Ciprului ca să cerem convocarea extraordinară a Sfântului nostru Sinod pentru ca să fie luată o decizie potrivită pe această temă.
9. În final, suntem datori să accentuăm și momentul neprielnic al acestei fapte a Întâistătătorului nostru, având în vedere mai ales vremurile critice pe care le traversăm în ce privește subiectul nostru etnic, dar și acțiunile amenințătoare la care a trecut pofta expansivă turcească, amenințând cu exterminarea nației noastre.
Cele de mai sus le depunem cu bună credință, având încuviințarea conștiinței noastre arhierești și a nevoii noastre sfinte de a păzi rânduiala canonică și unitatea Bisericii pentru a evita păcatul de moarte al schismei, de vreme ce, după Sf. Ioan Gură de Aur, «nici sângele mucenicesc nu poate șterge acest păcat».
Nicosia, 24 octombrie 2020
Tot astăzi, Mitropolitul Antonie Pakanici, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a comentat cu precauție cele petrecute în Cipru: “Presa grecească a relatat că Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a pomenit pe Epifanie Dumenko, capul BOaU, la slujbă. Astfel, organizația religioasă sus-zisă se pare că a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Cipriotă.
În primul rând, este necesar să așteptăm confirmarea oficială sau respingerea informațiilor împrăștiate în mass-media. În al doilea rând, dacă, totuși informația aceasta corespunde realității, atunci ar trebui să fie subliniat faptul că ceea ce s-a întâmplat nu este poziția întregii Biserici Ortodoxe q Ciprului, care este reprezentată de Sinodul ei, ci doar de decizia unei persoane. Chiar dacă este vorba de Întâistătătorul ei, care eate înveatit cu putere.
În al treilea rând, este necesar să așteptăm răspunsul altor ierarhi ai Bisericii Cipriote la ceea ce s-a întâmplat și abia pe baza acestei reacții să facem o judecată relevantă a evenimentului.
În al patrulea rând, ar trebui remarcat că interesele politice și geopolitice continuă să interfereze în problemele Bisericii. Din păcate, victima unui asemenea proces este atât unitatea Ortodoxiei mondiale, cât și Biserici Ortodoxe individuale. Peste toate, unele decizii, fiind luate la dictarea puternicilor acestei lumi și a factorilor depărtați de credința în Dumnezeu, nu conduc la vindecarea schismei. Dimpotrivă, ele provoacă doar noi așchii. Dar asta va avea consecințe extrem de grave. Penteu că, așa cum a spus Sf. Ioan Gură de Aur, ‘a provoca scindări în Biserică nu e mai puțin rău decât a cădea în erezii…’”
Tot un reprezentant al Patriarhiei Ruse, de data aceasta direct de la Moscova, Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe, a declarat mult mai tranșant pentru Agenția RIA NOVOSTI: «Ne pare foarte rău pentru acest fapt trist. Decizia o va lua Sfântul Sinod al Patriarhiei noastre». Mitropolitul consideră că, după toată probabilitatea, va fi oprită pomenirea Arhiepiscopului Ciprului de către Patriarhia Moscovei până vor fi lămurite toate aspectele. «A făcut-o la propria lui inițiativă sau cu co aimțământul Sfântului Sinod? Media grecească scrie că nu a existat conaimțământ…».
De dincolo de ocean, de la Arhiepiscopul Elpidoforos al Americii, care ține de Costantinopol, vine singura reacție de apreciere, fără mare valoare, de altfel. Acesta a scris: “O zi istorică în Biserica Ciprului, singura Biserică Autocefală a Sinoadelor Ecumenice. PF Arhiepiscop Hrisostom recunoaște Biseeica Ortodoxă a Ucrainei și-l pomenește pe PF Mitropolit Epifanie. Continuă slujirea Bisericii de către Patriarhia Ecumenică”.
Ca o remarcă proprie, Dumnezeu îi face pe cei potrivnici să acționeze clar necanonic pentru a putea înțelege oricine fărădelegea din spate. Chiar dacă au putere multă, trădarea se lucrează cu infatuare și sfidarea oricăror principii, parcă pentru a desconsidera dinadins. Însă fiecare va acționa în funcție de ce se teme: de lume sau de Dumnezeu.
La slujba de astăzi, când a fost hirotonit noul Episcop de Arsinoe, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a pomenit pe Epifanie, recunoscând astfel autocefalia schismaticilor din Ucraina. Gestul acesta a fost făcut fără aprobarea prealabilă a Sinodului cipriot, cum ar fi fost neapărat necesar.
Ca reacție, Mitropolitul Atanasie de Limassol a părăsit slujba cu puțin înainte să se încheie hirotonia. Mitropolitul „nu și-a crezut urechilor când a auzit pe diacon pomenind în diptice pe Epifanie de Kiev. Fără să treacă multe minute, Atanasie a părăsit biserica înainte să se încheie hirotonia noului episcop, ca dovadă a protestului față de decizia personală a Preafericitului. Potrivit anturajului Mitropolitului, Înaltpreasfințitul nu a știut nimic până la acea oră despre decizia în cauză. Un Mitropolit al Bisericii Ciprului, comentând faptul pentru Romfea.gr, a făcut referire la sistemul papal, subliniind că noi nu vom recunoaște fapta Preafericitului”.
Astăzi a spus: «Am pomenit pe Epifanie, noul Întâistătător. De anul trecut am făcut cunoscut Patriarhului Ecumenic că noi vom ține o neutralitate și ne-am oferit să slujim Ortodoxia printre Întâistătătorii diferitelor Biserici autocefale». A vizitat pe Sanctitatea Sa în afara sediului său împreună cu Arhiepiscopul Albaniei și i-a cerut voie să viziteze pe Întâistătători și să le spună deciziile lui pentru că este și el însuși unul dintre Întâistătătorii care au reprezentat Biserica Ciprului la întrunirile pan-ortodoxe și cunoaște foarte mult mai bine decât alții situația.
Noi, a zis Preafericitul, am urmat mai mult de jumătate de veac toate negocierile astfel încât Ortodoxia să fie prezentată unitară în lumea noastră creștină, semnalând că cunoaște foarte bine cum să mânuiască toată tema. Întâistătătorul Bisericii Ciprului a amintit că, atunci când s-a ivit chestiunea, s-a oferit să mijlocească pentru că propunerea lui era să rămână neutru în confruntarea în cauză. A făcut câteva vizite cu capii Bisericilor Ortodoxe cu voia și a Patriarhului Ecumenic, totuși problemele pe care le-a avut cu piciorul și cu șira spinării l-au țintuit și nu a putut să continue aceste contacte.
Trebuia să iau poziție, a continuat, deși Sinodul nu a fost de acord cu el însuși, în timp ce a recunoscut că membrii Sinodului nu știau despre decizia de astăzi de a pomeni pe Epifanie al Ucrainei. Unui dintre sinodali a plecat spre finalul slujbei, a spus, menționând că, dacă era la poziția lui, ar fi plecat din clipa când a auzit pe Arhiepiscop, adică pe el însuși, că pomenește.
A mai spus că s-a mirat de răbdarea lui că nu a plecat în clipa aceea. Arhiepiscopul Ciprului a menționat că lucrarea aceasta a lui slujește mai întâi Ortodoxia și apoi Biserica Ciprului. A exprimat aprecierea că toți Întâistătătorii, fără să facă excepție Chiril, mărturisesc în sinea lor că este corect. A adăugat că, dacă vreun membru al Sinodului va cere să fie dezbătută toată chestiunea la nivelul sistemului statutar, va convoca Sinodul pentru că a trimis o scrisoare Patriarhului (Ecumenic) să o studieze, pe care o va analiza Sinodul.
A exprimat aprecierea că, dacă nu în unanimitate, cel puțin în majoritate, Sinodul va accepta cuprinsul epistolei către Patriarhul Ecumenic. Pentru că, așa cum a explicat, poziția lui slujește Biserica. Poate că nu slujește indivizi, dar slujește Biserica.
Preafericitul a menționat că nu a cerut votul poporului ca să devină Arhiepiscop ca să-și satisfacă o ambiție personală, adăugând că a ajuns la Arhiepiscopie ca să lucreze cinstit și să intervină în treburile Bisericii”.
Nota noastră: Gestul Arhiepiscopului cipriot vine în contextul disputei stârnite de Patriarhia Ecumenică, după ce a ridicat în mod unilateral și necanonic pe schismaticii din Ucraina la rang de Biserică autocefală. Aceasta a produs multă vâlvă în Ortodoxie, iar Patriarhia Rusă a răspuns prin întreruperea comuniunii cu Fanarul. De partea Patriarhiei Ecumenice s-au raliat două Biserici Locale până acum, cea Greacă și Alexandria, cu care a rupt relațiile Moscova ulterior.
De fiecare dată au existat probleme în recunoașterea autocefaliei controversate. Arhiepiscopul Ieronim a pomenit cu de la sine putere pe Epifanie, apoi Sinodul grec nici până acum nu a votat hotărârea și există destui ierarhi care se opun; practic, există o decizie ilicită. Patriarhul Alexandriei a pomenit pe Epifanie tot fără acordul Sinodului african.
Acum, Arhiepiscopul Ciprului face același gest, dar are încredere în susținerea sinodalilor. Probabil că nu întâmplător a fost ales momentul, la hirotonia unui nou episcop, care marchează înclinarea balanței în favoarea lui. Au rămas cel puțin doi Mitropoliți potrivnici, Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu, dintre care a reacționat doar primul până acum. Alt Mitropolit Isaia de Tamassos a contestat și el cândva recunoașterea „autocefalilor”, dar nu se știe cât de consecvent este pe această linie. Convingerile sale sunt ecumeniste, adept și susținător al Sinodului din Creta, deci nu are la bază o credință curată, dârză.
Este un moment de cumpănă pentru ierarhi ortodocși, mai ales cei din Cipru menționați, dar și pentru cei din restul Bisericilor Locale. Vor accepta decizia și comuniunea mai departe, așa cum au făcut ierarhii contestatari greci? Sau vor reacționa așa cum se cuvine, prin atitudine drastică și îndreptățită, neacceptând să rămână în comuniune cu cei ce trădează Ortodoxia?
Dincolo de aceste aspecte importante, este de remarcat și atitudinea cameleonică a Arhiepiscopului Ciprului, care a mimat neutralitatea, a încercat să-i influențeze și pe ceilalți Patriarhi, pentru ca mai apoi să-și dea arama pe față fără să clipească. Mai și justifică gestul său ca fiind în folosul Bisericii, când el este clar necanonic, dăunător și dezbinător. Jocurile acestea politice nu sunt în duhul lui Hristos, este clar asta.
„Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului l-a pomenit cu câteva minute în urmă (față de ora 9:30) pe Epifanie al Ucrainei. Arhiepiscopul Hrisostom l-a pomenit pentru prima dată pe Epifanie al Ucrainei în cursul hirotoniei noului Episcop de Arsinoe la Mănăstirea Hrisoraghitisi.
Biserica Ciprului devine de astăzi a treia care recunoaște Tomosul de autocefalie al Bisericii Ucrainei. Informații ale Romfea.gr menționează că Arhiepiscopul Ciprului a trecut la această mișcare fără acordul Sfântului Sinod.”
* * *
Este foarte surprinzătoare această schimbare a Arhiepiscopului după ce la început a fost inițiatorul unor dialoguri cu alți trei Întâistătători pe problema ucraineană. În decursul timpului, atitudinea sa a devenit tot mai clară în favoarea Patriarhiei de Constantinopol. Totuși în Cipru există câțiva ierarhi care se opun acestei recunoașteri a autocefaliei, printre care IPS Atanasie de Limassol, Isaia de Tamassos și Neofit de Morfu. Sunt așteptate reacțiile sinodalilor ciprioți, cum vor contracara această extindere a schismei și în țara lor.
Nu este de trecut nici acest aspect: faptul s-a consumat la hirotonia unui nou episcop, ceea ce înseamnă că au fost prezenți și alți ierarhi. Cine au fost aceia și cum au reacționat?
Pe de altă parte, este interesantă alegerea acestui moment, când peisajul religios este destul de tulburat cu alte probleme de factură ecumenistă, cu rugăciuni sincretiste, dar și de provocările aduse de restricțiile pe tema virusului corona.
În situația în care nu sunt suficient argumentate restricțiile sanitare actuale, prin care se urmărește să nu se ajungă la o aglomerare a spitalelor, Biserica Română a cerut relaxarea lor într-o manieră foarte docilă. Prin vocea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, este subliniată implicarea BOR în „promovarea sănătății publice” printr-o atitudine exemplară și prin „solidaritatea cu cei afectați de pandemie, cu instituțiile medicale și cu autoritățile înseși”. Practic, se cere ca donațiile acordate spitalelor, puternic mediatizate, să fie luate în calcul pentru a primi în schimb unele beneficii. Bineînțeles, un alt factor care ar cântări în balanță ar trebui să fie respectarea strictă a izolării de către membrii Bisericii.
Aceste argumente sunt interesante, însă adevărata menire a Bisericii este una morală, nu socială, sanitară sau de altă natură. În acest sens, ar trebui specificat clar că restricțiile nu au acoperire în realitate și sunt nejustificate și nedrepte pentru că induc un climat de control și limitare a libertăților. Nu doar că spitalele nu au fost aglomerate, dar nici o clipă nu a existat acest pericol, ci chiar au funcționat la mai puțin din jumătate din capacitate pentru bolnavii de coronavirus. În plus, cei afectați de alte boli sunt tratați precar. Iar, pe lângă situația din sistemul medical, sunt afectate o sumedenie de alte activități, printre care și cele religioase. Oricine înțelege și are compasiune pentru cei bolnavi, însă soluția nu este blocarea isterică a societății, ci doar grija pe măsură. Infecțiile sunt de nedorit, dar și de neocolit, iar vinovați nu sunt cei sănătoși, ca să fie obligați la restricții exagerate. Este necesară prevenția, dar rațională, fără panică.
Dacă la nivel oficial Patriarhia nu vorbește despre aceste lucruri sau nu are puterea să le abordeze, ele totuși trebuie exprimate de cineva. Comunicatul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, prezentat neasumat de agenția Basilica (tot a Patriarhiei) sperăm că va avea darul măcar să convingă autoritățile să deschidă bisericile pentru slujbele în interior. Nu este clar care este „contextul discuţiilor referitoare la oficierea slujbelor în interiorul lăcaşurilor de cult cu participarea unui număr mai mare de credincioşi”, dar probabil că e vorba de niște negocieri din culise. Totuși am avea nevoie de o înțelegere mult mai clară asupra subiectului și, eventual, de dezbateri clarificatoare, care să ducă în mod constructiv la o atitudine asumată, limpede și duhovnicească a Patriarhiei în sprijinul credincioșilor. Sau măcar ca cei implicați în trăirea credinței să nu primească docil linia oficială propagandistică, fără o minimă chibzuință. Altfel spus, bolile trebuie tratate și primite ca atare, iar o izolare a oamenilor să intervină numai în cazul unui risc real și dovedit de contaminare, care poate fi contracarat astfel.
Comunicatul integral al… Patriarhiei poate fi rezumat prin această frază: „revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult (cu respectarea subînțeleasă a regulilor de distanțare fizică și de igienizare a spațiilor liturgice stabilite de autoritățile competente) este deja deplin justificată și adecvată actualei realități sociale românești”.
Pe de altă parte, există Întâistătători din alte țări care nici măcar acest minim nu-l caută, ci merg pe linia fetișizării virusului și aplicării unor măsuri exagerate sanitare (în societate, nu în mediul bisericesc). Totuși este bine că și acolo există alți ierarhi mărturisitori, care contrabalansează în bine situația. Din păcate, există un amestec foarte mare între normal și anormal, între bine și rău, între credință și necredință, care face lucrurile foarte confuze.
În Cipru, Arhiepiscopul Hrisostom pledează pentru severitate din partea guvernului față de fenomenele de nesupunere în jurul măsurilor cu privire la răspândirea coronavirului, comentând evoluțiile care au fost semnalate în ultimele zile atât în centrele nocturne, cât și pentru încălcările autoizolărilor.
Vorbind pentru PIK, Întâistătătorul Bisericii din Cipru a accentuat: „să fim severi, atât cu noi înșine, cât și cu ceilalți. Chemăm și guvernul să fie sever. Dacă nu reușim să fugă virusul din Cipru, nu vom reuși nimic. Trebuie ca Cipru să rămână curat. Trebuie ca poporul să meargă nestingherit la activitatea lui. Numai astfel vom reuși să avem și turism. Chiar și pe cei care vin din exterior trebuie să-i controleze guvernul și, dacă poartă virusul, să-i pună în carantină, să-i trateze și apoi să circule în patria noastră. Trebuie să fim pe cât posibil mai severi ca să putem să depășim toate dificultățile de la coronavirus”.
Nu trebuie să uităm că responsabilitatea
noastră în fața lui Dumnezeu pentru sufletul nostru nu este una socială, de grup,
ci personală, îndividuală. De aceea este necesar să fim lucizi, să urmăm îndemnul
Apostolului Pavel: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine” (1Tes. 5:21).
