După ce a fost scos abuziv din scaunul de Pafos și apoi i s-a cerut o Mărturisire de credință scrisă, Mitr. Tihic face acest lucru pentru a aplana conflictele. Dar oare acesta va fi efectul?
Deși i s-a cerut să recunoască toate Sinoadele ortodoxe, inclusiv cel recent din Creta, nu a menționat nimic despre acesta, ci doar că respectă toate Sinoadele și hotărârile lor luate în duhul autentic drept-slăvitor. În plus, afirmă deschis că există posibilitatea opririi pomenirii unui episcop la slujbe când predică erezii, dar fără a cădea în excese zelotiste.
În preambul justifică de ce face acum această Mărturisire. A fost acuzat că evită să-și declare adeziunea la Ortodoxie și fidelitatea față de Biserica Ciprului, dar scopul său a fost de a evita scandalurile. Însă acum dorește să împrăștie toate acuzațiile.
Prima dată expune cinci argumente că nu a validat întreruperea pomenirii ierarhilor ciprioți: 1. În august 2023 a trimis spre caterisire pe un preot din Mitropolia sa care oprise pomenirea, 2. pe 13 februarie 2024 a transmis mesajul Sinodului cu atenționare la „gheronda Sava Lavriotul aghioritul”, 3. pe 23 mai 2024 a dat un comunicat cu privire la o autointitulată „gherontisă-stareță” Ana, care propovăduia prin case fără aprobare, 4. pe 10 mai 2025 a informat în scris pe preoți cu privire la niște Arhimandriți care nu aparțineau și nu recunoșteau nici un episcop și 5. a hirotonit preot pe cineva zis din gruparea „din Tesalonic”, dar în cadrul Mitropoliei de Pafos. Acesta l-a pomenit la slujbe. Când a avut nevoie să meargă în Grecia din împrejurări familiale, i-a dat carte canonică de liber la slujire, așa cum a primit el însuși de la Arhiep. Gheorghe, pe atunci Mitr. de Pafos, pentru a face studii la Londra. Nu i se poate cere socoteală pentru faptele acestui preot în Tesalonic.
În cadrul Mărturisirii de credință, după ce expune Crezul ortodox, face o serie de adăugiri.
Primește cele șapte Sinoade Ecumenice și, dintre cele Locale, „pe cele pe care acelea (Ecumenice) le-au validat pentru păzirea dogmelor ortodoxe ale Bisericii, când s-au adunat”. Primește și toate definițiile dogmatice și sfintele canoane emise de aceste Sinoade spre buna rânduială a Bisericii ca fiind emise prin luminarea Sfântului Duh. Păstrează unitatea credinței și păzește cele pe care le dogmatizează Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească a ortodocșilor, fără a scoate sau a adăuga ceva.
Cele din paragraful de mai sus sunt din Arhieraticon, din mărturisirea pe care o face episcopul la întronizare.
Apoi mărturisește că rămâne între zidurile Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, fiind conștient că schisma este cel mai mare rău, pe care nici sângele muceniciei nu-l poate spăla. (Acest paragraf a fost ales ca reprezentativ de cei de la Romfea.)
Mai departe, scrie că, în spiritul canonului 31 apostolic și conform canonului 15 al Sinodului I-II de pe vremea Sf. Fotie, orice cleric și episcop are dreptul de a opri pomenirea numelui ierarhului său superior când propovăduiește o erezie sancționată de Sinoade sau de Părinți, făra a pomeni pe altcineva. Exercitarea acestui drept înainte de vreo cercetare sinodală este condiționată de discernământ și dumnezeiască luminare. „Dacă aceasta se întâmplă din zelotism fără judecată și fără a fi puse la bază condiționările prevăzute de sfintele canoane de mai sus, este posibil să conducă la schismă, care, pe cât de ușor se creează, pe atât de dificil este oprită.”
Nu a pus el în aplicare dreptul acesta canonic, a pomenit mereu la slujbe pe Arhiepiscop și a slujit cu ceilalți sinodali, nu a ascuns pe cineva care a oprit pomenirea și nu a îndemnat pe nimeni la asta.
Condamnă ca schismatici pe cei care se rup de episcopii lor din motive oarecare, adică ce sunt vindecabile. De asemenea, condamnă pe ereticii condamnați sinodal sau prin acordul Sfinților Părinți, iar eretic este oricine se abate chiar și puțin de la dreapta credință.
Rămâne fidel dogmelor și hotărârilor Bisericii Ortodoxe și Sinodului Bisericii Ciprului.
Așadar este de observat că nu a recunoscut expres Sinodul din Creta, așa cum a precizat public Arhiepiscopul Gheorghe. Acest fapt este lăudabil și esențial.
În al doilea rând, se delimitează de nepomenitorii aceia care au duh zelotist și nu păzesc regulile canonice, dar recunoaște dreptul legitim al clericilor de a opri pomenirea ierarhului care propovăduiește o erezie.
După cum remarca pr. Teodor Zisis, ca la Sinodul de la Ferrara-Florența, important este dacă a semnat Marcu Evghenicul de astăzi, adică Mitr. Tihic, pactul ce i s-a propus. Și nu a făcut aceasta, ci chiar a pus pe cei ce au întrerupt pomenirea pe un făgaș bun.
După cum notează UJO, se pare că și unii ierarhi ciprioți care au fost de acord cu scoaterea din scaun a Mitr. Tihic încep să se îndoiască de justețea hotărârilor Arhiepiscopului. Dacă este adevărat acest lucru, înseamnă că există nedumeriri serioase și ar putea fi limpezite cu această ocazie cu ajutorul lui Dumnezeu.
Rămăne încă dubiul cu privire la recursul pe care l-a făcut Mitr. Tihic la Constantinopol. El declară că este un drept înscris în regulamentul Bisericii Ciprului și e nemulțumit că nu a avut parte de un proces echitabil, ci de unul necanonic și neregulamentar. Cere să i se pună la dispoziție documentația prin care a fost scos din scaunul mitropolitan.
Conform unor declarații de zilele trecute ale Arhiepiscopului Gheorghe al Ciprului, cazul scoaterii din scaun a Mitropolitului Tihic va fi analizat luna viitoare (iulie) de către Patriarhia Ecumenică și o soluționare definitivă se așteaptă a fi luată de Sinodul cipriot în august.
După ce a fost depus din scaunul mitropolitan în mod abuziv într-o ședință extraordinară a Sinodului Bisericii Ciprului, Mitr. Tihic a făcut recurs la scaunul Patriarhiei Ecumenice pe baza unei prevederi din statutul Bisericii Ciprului. Dosarul depus de ierarh are data de 5 iunie. Din păcate, aceasta înseamnă o recunoaștere a unui drept de natură papistă pe care și-l arogă Patriarhul Ecumenic și această acțiune ridică multe semne de întrebare din partea unui episcop tradiționalist și mărturisitor al dreptei credințe.
Deși într-un comunicat oficial prompt al Arhiepiscopiei Ciprului se specifica faptul că Mitr. Tihic nu are dreptul să facă recurs la Constantinopol, acum se vede că totuși cazul său va ajunge pe masa fanarioților. Abia apoi vor lua o hotărâre ierarhii ciprioți.
În același timp, Preotul Dimos Sarkelidis, care a fost hirotonit de Mitr. Tihic și despre care se spune că ar face parte din gruparea „eretică” a „îngrădiștilor (αποτειχιτών)”, a fost caterisit printr-o decizie unanimă a unui complet de judecată format din șase episcopi ciprioți. După cum observă și portalul OrthodoxChristianity și după cum se vede și din documentul oficial, nu sunt menționate bazele canonice avute în vedere pentru această depunere din treaptă. În plus, este interesant că doi episcopi, Atanasie de Limassol și Pangratie de Arsinoe au făcut parte din comisie, deși ei votaseră în favoarea Mitropolitului Tihic în cadrul Sinodului cipriot, spețe care au legătură directă. Nu se știe motivul caterisirii, dar foarte probabil este acela că a făcut acuzații de erezie la adresa Arhiepiscopului și a amenințat, pe bună dreptate, că va opri pomenirea lui la slujbe.
Pr. Dimos Sarkelidis și Arhiepiscopul Gheorghe al Ciprului (Imagine: Ρομφαία)
Interesant este și faptul că Arhiepiscopul a ținut să precizeze, într-un interviu, că nu există motive de neliniște că s-ar abate de la credință și tradiție. Din păcate, confundă tradiția cu a fi de aceeași parte cu celealte Biserici Locale, mai ales cu Patriarhia Ecumenică:
„Vă rog, dacă vreți, să transmiteți un mesaj familiei noastre la general și în special societății noastre eleno-cipriote.
Biserica Ciprului dintotdeauna a învățat drept cuvântul adevărului și a fost mereu de partea Patriarhiei Ecumenice și a de celorlalte Biserici Ortodoxe și nu putem să ne abatem de la această linie pe care ne-au predat-o Părinții noștri.
De aceea să fie toți liniștiți că învățăm drept cuvântul adevărului și că știm și pe unde mergem, și ce ne străduim să facem.”
Din nefericire, aceste derulări de evenimente sugerează că hotărârile bisericești sunt luate pe considerente strict lumești, de dispute personale, fără a lua în calcul dreptul canonic și cugetul Bisericii și dreapta credință. Clericii inferiori (preoții) sunt mult mai vulnerabili în fața abuzurilor și îngrădirea sau întreruperea pomenirii este desconsiderată, deși are temei canonic, pe când statutul unui Mitropolit este luat în considerare mai tare. Altfel spus, este mai importantă aparența și relațiile de putere bisericească decât rânduiala canonică și învățătura ortodoxă, este mai bine văzut un Mitropolit de la înălțimea scaunului său, deși este lovit și unul ca el, decât un preot care ține rigoarea evanghelică, dar este mărunt.
Dosarul Mitropolitului Tihic în prezentarea Pr. Teodor Zisis
Anomaliile și parodia prin care a fost scos din scaun Mitropolitul Tihic au fost expuse pe larg de Pr. Teodor Zisis pe parcursul a trei lecții filmate, intitulate: „Ca o oaie spre junghiere”. Reluăm în continuare pe scurt ideile principale.
Reacția Bisericii a fost covârșitor de partea Mitropolitului Tihic. Chiar și un ierarh sârb i-a luat apărarea din primele zile, scriind un articol publicat pe Romfea.gr. Încă și unii specialiști în drept canonic au analizat și desființat hotărârea Sinodului cipriot.
Ședința de lucru a Sinodului a fost convocată ca fiind administrativă, nu de cercetare canonică. Practic, nu avea dreptul să ia decizii de penalizare. În plus, nici măcar nu a existat un proces de analizare a acuzațiilor, de probare a veridicității lor, ci doar o decizie imediată. Peste toate, cel care a condus ședința și a fost principalul deliberator a fost însuși Arhiepiscopul, care aducea și acuzațiile. Din pricină că nu poate cineva să-și judece propria cauză, hotărârea este nulă. Ea trebuia să fie probată de un Consistoriu neutru.
Ca o paranteză, Pr. Teodor Zisis a fost oprit de la slujire în Grecia sub acuzația nedreaptă că a întrerupt pomenirea Episcopului de Tesalonic, deși are acest drept, dar nu a fost caterisit. Dosarul său a fost înaintat Sinodului Bisericii Greciei, dar nu este soluționat. Ierarhul local nu avea puterea de a-l caterisi pe motiv de conflict de interese. În contraexemplu, în România mulți preoți nepomenitori au fost caterisiți de către propriul episcop, deși acesta își judecă propria cauză.
Revenind la cazul Mitr. Tihic, el se încadrează mai degrabă în reglementările canonului 1 al Sf. Chiril al Alexandriei, care cere ca un episop să nu fie scos din scaun fără proces și lăsat să poarte mai departe cinstea rangului. Mai ales fără să poată să se apere de acuzele care îi sunt aduse.
Acuzația de cooperare a Mitr. Tihic cu cei din gruparea „îngrădismului” este una fantasmagorică. Nu este nici dreaptă, nici vreo erezie la mijloc. Pr. Teodor afirmă explicit că doar nu mai este pomenit numele episcopului la slujbe, nu este vorba de nici o ruptură sau schismă. Aceasta pe baza canonului 15 I-II, dar și pe baza canonului 31 apostolic. Acesta din urmă dă dreptul a opri pomenirea chiar și pentru nedreptăți majore, nu doar pentru erezie.
Este folosit un termen peiorativ și inventat, anume „îngrădirism” în loc de îngrădire, pentru a da o conotație negativă.
În plus, este evidentă dubla măsură, cum Biserica Rusă și cea Ucraineană nu au fost sancționate pentru că au oprit pomenirea capilor a patru Biserici Locale (Constantinopol, Alexandria, Grecia, Cipru) din cauza conflictelor pe tema schismei ucrainene. Ierarhii ciprioți nu au ripostat la această decizie, ci îi lovesc doar pe nepomenitori.
Atacul la Mitr. Tihic țintește, de fapt, dreapta credință. I se cere o „Mărturisire de credință”, care este mai degrabă un libel, o închinare la idoli, prin care să-și manifeste distanțarea de îngrădiți și recunoașterea Sinoadelor din trecut, printre care și Sinodul din Creta. Acesta din urmă este pus ostentativ printre Sinoadele Ecumenice și Locale recunoscute în Ortodoxie, deși promovează erezia ecumenistă. Nu mai punem la socoteală că această cerință pune pe același plan hotărâri contrare, cum sunt cele de la Creta și canoanele mai sus menționate (15 I-II și 31 apostolic, dar și cu 3 Sinod III Ecumenic).
Recursul făcut la Constantinopol i-a fost sugerat Mitropolitului de apropiați ai săi, dar este foarte problematic. Pe de o parte, validează o teză greșită (a recursului la altă Biserică Locală, adică un soi de papism), pe de altă parte nu este clar ce se poate obține, având în vedere că pedepsirea sa tocmai de la Fanar a fost cerută. Deși el cere reanalizarea procedurii, este greu de crezut că va avea parte de mai multă atenție și dreptate.
Un apărător al deciziilor cipriote este Teodor Iankos și chiar parte din acuzarea Mitr. Tihic. Deși specialist în drept, Pr. Teodor îl portretizează ca fiind trădător și speculant, influențat de propriile interese. Mai ales, este un promotor al ecumenismului și membru activ la elaborarea și susținerea documentelor din Creta.
Un alt specialist în drept, Anastasios Vavuskos, critică procedurile prin care a fost depus Mitr. Tihic, dar respinge și îngrădirea de ecumenism prin nepomenire. Pr. Teodor recomandă ca cei care nu au studiat bine un subiect să se abțină să facă declarații publice neîntemeiate.
La cea de-a doua lecție filmată a fost prezent și pr. Dimos Sarkelidis, dar fără a avea intervenții importante.
Pe lângă observațiile Pr. Teodor Zisis, aș nota că ne găsim într-o vreme de degringolată a Ortodoxiei. Dacă mai există câte un ierarh mărturisitor, nu are curajul și nici libertatea duhovnicească să înfrunte corect situațiile, ci se lasă limitat de opiniile proprii și de interesele imediate personale de politică și putere bisericească. Aceasta cred că este explicația pentru care Mitr. Tihic este un ortodox mărturisitor, refuză să semneze libelul prin care să primească ecumenismul, dar apelează la Constantinopol și face recurs, o practică cel puțin la limita ereziei. Iar Episcopii Atanasie de Limasol și Pangratie de Arsinoe nu semnează depunerea din scaun nedreaptă, dar parafează caterisirea preotului Sarkelidis. Bine ar fi să fie infirmate aceste aparențe și să fie cât mai mulți care au cuget ortodox dintre mireni și clerici, care să facă față la apostazia care dă năvală peste noi.
Pe 22 mai, acum o săptămână, Mitropolitul Tihic de Pafos a fost scos din scaun prin decizia Sinodului Bisericii Ciprului cu 10 voturi contra și 6 favorabile. Am avut unele rețineri în a aborda subiectul pentru că aveam bănuiala că ar fi întreprins unele acțiuni reprobabile, anume hirotonirea unui preot pentru nepomenitorii din Tesalonic, Grecia. Acest fapt ar fi fost grav, fiind o interferență în altă jurisdicție și Biserică Locală.
Se pare că capetele de acuzare nu doar că sunt false, ci chiar neortodoxe. Și, în continuare, i se cere dezicerea de Ortodoxie și acceptarea ecumenismului prin recunoașterea Sinodului din Creta (2016) și condamnarea celor îngrădiți de episcopii rău-credincioși. Această provocare este un pas înainte în prigonirea celor drept-slăvitori, de acum fiind asumată o persecuție pe față și intimidantă.
Cele 3 capete de acuzare
Sinodul cipriot întrunit în mod excepțional de Arhiepiscopul Gheorghe a luat hotărârea de a-l scoate din scaunul episcopal de Pafos pe Mitropolitul Tihic și punerea lui la dispoziția Bisericii pe termen indefinit, până la o viitoare decizie asupra lui. Locțiitor va fi însuși Arhiepiscopul. Deocamdată necaterisit, i s-au adus 3 acuzații importante expuse într-un Comunicat public:
„1. Hirotonirea unui membru activ al îngrădiților din Tesalonic, trimiterea lui la Tesalonic, unde participă până astăzi activ la adunarea separată (parasinagoga) celor îngrădiți și pe care o deservește liturgic, cu vicleșug, sub acoperirea Mitropolitului Tihic.
2. Refuzul sistematic de a săvârși căsătorii mixte de către Mitropolitul Tihic de Pafos și de către Mitropolia de Pafos, precum și tăgăduirea Tainei Mirungerii și a declarațiilor de credință ortodoxă care au fost săvârșite și acordate de Biserici Ortodoxe canonice.
3. A trecut la sfințirea unui paraclis în numele unui cleric care nu este înscris de Biserica Ortodoxă în catalogul Sfinților, nici nu este în dezbatere o asemenea situație, după câte cunoaștem.”
Se menționează, în plus, că mai există și alte greșeli imputabile, dar acestea sunt cele majore. De altfel, primul punct este cel mai important, după cum se va vedea.
Un prim fapt notabil care a eclanșat conflictul între Mitr. Tihic și Arhiepiscop a fost refuzul primului de a consluji pe motiv că sunt pomeniți la slujbă schismaticii ucraineni. Era în 2023, pe 11 iunie, chiar în primele luni după alegerea Arhiepiscopului Gheorghe și a succesorului său la Pafos, prima Mitropolie ca importanță. De atunci au fost exprimate acuze și amenințări de Arhiepiscop, la care Mitr. Tihic a răspuns prin tăcere și răbdare.
Demn de menționat este și faptul că Mitr. Tihic a organizat conferințe la care a invitat clerici care țin la dreapta credință. Un exemplu este pr. Peter Heers, actualmente în SUA, dar care a făcut doctoratul în Grecia. El a ținut o prelegere despre ecumenism, etnofiletism și extremism, despre care am menționat în finalul unui articol acum ceva timp, promovat de Mitropolia de Morfu a Mitropolitului Neofit.
Supus deciziei sinodale
Deși declarațiile Arhiepiscopului după decizia sinodală au fost destul de tăioase, cam în același ton cu fostul Arhiepiscop Hrisostom, Spre exemplu, a afirmat că Tihic a fost ascultător cât a fost cu el în Pafos, dar, de când a fost hirotonit Mitropolit, a început să le știe el pe toate. Mitropolitul Tihic a avut o prestație diferită în fața presei. Acesta a spus că e posibil ca unele acțiuni ale sale să fi fost greșite și aștepta o judecată mai îngăduitoare din partea sinodalilor, să primească o a doua șansă. Pe de altă parte, nu are nimic pe conștiință și se supune deciziilor Sinodului cipriot, dorind unitate și nu dezbinare.
Filmarea video cu răspunsurile date jurnaliștilor în aceeași zi cu depunerea sa mai jos:
A hirotonit și trimis preot nepomenitorilor?
Preotul despre care se spune că ar fi fost hirotonit dintre nepomenitori și trimis înapoi în Tesalonic este Dimos Sarkelidis, de origine cipriot, care a locuit și lucrat în Aviația Militară în Grecia. Într-un material video pe care l-a postat pe FaceBook, dar care s-ar părea că a fost șters și se găsește un rezumat al afirmațiilor lui pe internet, acesta descrie situația reală.
El spune că în 2022 (probabil 2023, după hirotonirea în episcop a Mitropolitului Tihic) a venit în Cipru înapoi, după ce și-a dat demisia de la locul său de muncă. Abia în octombrie a fost eliberat definitiv din funcțiile sale și a fost hirotonit apoi în Cipru. Din cauza unor motive familiale, copiii dorind să studieze în Tesalonic la Facultate, a trebuit să revină în Grecia după o perioadă pentru a face față nevoilor financiare. Aceasta s-a petrecut după ce a slujit un timp oarecare (probabil un an de zile) în Cipru. Mitropolitul Tihic s-a străduit să găsească soluții să rămână în Cipru, dar nu a reușit.
Într-un interviu radiofonic, Pr. Teodor Zisis afirmă și el aceleași lucruri pe scurt despre pr. Dimos. Acuzația că ar fi fost hirotonit special pentru nepomenitori, numiți îngrădiți, este o găselniță mincinoasă. E doar un motiv pentru a prigoni pe Mitropolitul Tihic pentru poziția sa ortodoxă mărturisitoare. Altfel, s-ar fi găsit alte pretexte. De altfel, Pr. Teodor Zisis este atacat indirect prin această presecuție asupra Mitropolitului de Pafos și cei care au oprit pomenirea episcopilor ecumeniști în general.
În orice caz, faptul că preotul hirotonit este cipriot de origine și a fost preoțit după ce a revenit în Cipru cu toată familia este o cu totul altă situație decât acuza că ar fi trimis special slujitor pentru nepomenitorii îngrădiți din Tesalonic.
I se cere „mărturisire de credință” scrisă de dezicere de nepomenitori
După cum a afirmat din primele zile Arhiepiscopul Gheorghe îi cere mai departe Mitropolitului Tihic o „Mărturisire de credință” scrisă din care să reiasă că se dezice de îngrădiți și se supune ierarhiei. Mai precis, chiar ieri (30 mai) a venit în Pafos ca locțiitor al Mitropoliei și a avut o întrevedere cu fostul Mitropolit. A declarat public și ce detalii trebuie să conțină mărturisirea pentru a fi credibilă în ochii săi și ai Sinodului. Textual, a spus că „vreau să declare că acceptă deciziile Sinoadelor Ecumenice și Locale pe care le primește Biserica Ortodoxă, ultimul mare Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta din 2016 și deciziile lui, precum și deciziile propriului nostru Sinod Local”.
Despre poziția Mitropolitului Tihic Arhiepiscopul a declarat că acesta a spus că va alcătui acea mărturisire și va cugeta la indicațiile primite. În caz că nu va face această declarație, Arhiepiscopul a zis că Sinodul va cerceta noua situație în funcție de noile date.
Duminica trecută și toate zilele câteva sute de credincioși din Pafos au protestat față de destituirea Mitropolitului lor, pe care o consideră abuzivă, și cer revenirea asupra deciziei.
Vremea când episcopii sunt prigoniți de Sinod pentru că țin dreapta credință
Episcopii ciprioți care nu au semnat documentele ecumeniste ale Sinodului din Creta, printre care și Mitropoliții Neofit și Atanasie, au fost și acum de partea Mitropolitului Tihic.
După cum a declarat Arhiepiscopul, sancționarea a venit la intervenția Patriarhului Ecumenic, a Arhiepiscopului Greciei și a Episcopului episcopului Varnava de Neapolis (Grecia), precum și a Guvernului Greciei prin ambasadorul din Cipru.
Chiar și a doua acuzație este interesantă, anume că a refuzat să săvârșească cununii mixte. De parcă regula ar fi să fie făcute mereu, nu ca o excepție (după cum pretind ecumeniștii) sau, mai bine zis, sunt interzise de canoane. Sau primirea la Ortodoxie ar trebui să fie o normă, nu o iconomie. Acestea nu sunt motive de caterisire, ci cel mult de discuții canonice și teologice. Iar faptul că au venit din America unii ca să ceară căsătorie mixtă pare o capcană special întinsă pentru a provoca un conflict cu Patriarhia Ecumenică ce are diaspora în Statele Unite.
Deși poate unii nu sesizează absurdul situației pentru că nu cunosc detaliile canonice și teologice, totuși este destul de limpede că Mitropolitul Tihic este prigonit și scos din scaun pentru că este drept-slăvitor și nu acceptă înnoirile și rătăcirile ecumeniste. Cerința de supunere față de Sinoadele Ecumenice și Locale este o găselniță pentru a pune printre ele și Sinodul recent (2016) din Creta, care nu este în consonanță cu tradiția Bisericii. De fapt, nu fidelitatea față de dogmele și învățăturile ortodoxe se cere de la Mitropolitul Tihic, ci supunerea față de ierarhia oficială și noile inovații ecumeniste parafate în Creta.
Trebuie să amintim că unii ierarhi ciprioți nu au semnat documentele din 2016 și nici aprobarea lor de Sinodul din Cipru și a iscălit în locul lor Arhiepiscopul de atunci Hrisostom. Așadar mai există ierarhi opozanți, dar se vrea să fie marginalizați. Foarte probabil și alegerea Arhiepiscopului a fost fraudată pentru a nu ajunge în frunte un ierarh demn, ci unul aservit factorilor externi și chiar politici.
Pe de altă parte, se vede lămurit că nepomenitorii îi încurcă pe arhiereii noii ordini bisericești ecumeniste. Nu vor să recunoască drept normativ canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), care face parte din Sinoadele Locale care trebuie recunoscute de Mitropolitul Tihic. Bineînțeles, nici canonul 31 apostolic sau 3 al Sinodului III Ecumenic, care aprobă oprirea pomenirii episcopului ca măsură de protest în caz că acesta propovăduiește o erezie.
Mărturisirea Mitropolitului Tihic și poziția pe care o va lua este un moment important, dar și o devoalare a duhului prigonitor al ierarhiei. Iar încercarea nu este doar pentru el, ci se dorește un pumn în gură oricărui cleric sau mirean care se va opune ecumenismului.
Săptămâna aceasta, luni, Sinodul Bisericii Ciprului a luat o poziție oficială pe tema noilor amendamente la legile care interzic împiedicarea conversiilor sexuale. Cine sfătuiește sau ajută în vreun fel să nu fie dusă la capăt sau să fie schimbată decizia de de schimbare de sex riscă pedepsirea penală, închisoare.
Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului s-a întrunit astăzi, 22 mai 2023, în ședință extraordinară sub președinția PF Sale Arhiepiscopul Gheorghe al Ciprului și s-a ocupat cu propunerea de lege care face o modificare în Codul de Lege Penală prin adaosul unui nou articol 233B: «Psudo-terapii de conversie…».
Asistăm la o tiranie a perversiunii cum nu a mai fost vreodată în istorie. Niciodată nu a existat o recunoaștere și o legalizare a căsătoriilor homosexuale sau a schimbărilor de orientare sexuală. Nici măcar în lumea antică păgână aceste practici nu erau considerate normale, chiar dacă ar fi fost răspândite în unele civilizații. După cum se știe, și România începe să fie asediată de acest flagel la nivel legislativ prin constrângeri din partea CEDO.
Sfântul Sinod rămâne credincios învățăturii Sfintei Scripturi că două sexe «bărbătesc și femeiesc, a făcut Dumnezeu». De asemenea, consideră că sexul este pentru orice om un dar dat de Dumnezeu, care slujește taina vieții. Sexul este determimat de fiziologia trupului uman și nu comstituie elememt de alegere, autodeterminare sau schimbare după dorință.
Biserica nu are și nici nu dorește să aibă puterea de a impune poziția ei oamenilor. Cuvântul evangheloc este clar: «Cine vrea să vină după Mine…». Totuși își păstrează dreprul de a-și exprima opinia și de a sfătui pe credincioși.
Modificarea Legii și introducerea articolului de mai sus în Codul Penal echivalează cu nivelarea dreptului la exprimare liberă religioasă și a convingerilor poporului cipriot, care sunt apărate de articolele 18 și 19 din Constituția Republicii Cipriote și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe baza acestora, considerăm că:
A) este încălcată și incriminată libertatea religioasă a omului, care este ocrotită de articolul 9 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede clar exprimarea liberă și nestingherită a convingerilor lui religioase «public sau privat, prin cult, învățătură și exercitarea îndatoririlor și ritualurilor religioase».
b) este incriminată tradiția veche de veacuri a țării noastre, care dorește ca credincioșii care se încredințează liber grijii pastorale a Bisericii să recurgă la ea pentru sfătuire.
c) incriminează dreptul inalienabil al omului de a decide liber să aleagă și să ceară, în cadrul legal și al libertății religioase, sprijin și călăuzire duhovnicească pe chestouni care sunt extrem de personale și de bun-simț, pentru care poate, în final, să decidă singur să le accepte sau nu.
Statul va trebui să recunoască drepturile tuturor cetățenilor Republicii Cipriote fără excepție. Aceste drepturi le au și cetățenii care își exercită credința, care se exprimă prin canoanele și dogmele care sunt în vigoare de-a lungul timpului în tradiția noastră ortodoxă greacă. Biserica nu poate să fie silită la tăcere de dragul mondializării și a așa-zisei Noii Ordini Mondiale. Dreptul cetățeanului să-și exprime liber opiniile și opțiunile modului de viață capătă respect din partea Constituției și a legilor. Totuși va trebui să fie reflectat în particularitățile caracteristice care se oglindesc în etosul/morala și valorile Bisericii și ale structurii sociale a statului cipriot, care este comstituit în majoritate din creștini ortodocși.
Sub pretextul apărării drepturilor omului, nu se poate ca un grup de oameni să impună celorlalți modul ei de viață și nici faptul apărării drepturilor omului nu trebuie să slujească unor interese politice sau de altă natură vânare a voturilor sau de etalare publică.
Biserica este mama tuturor fără excepție, nu blamează și nu condamnă. Ea constituie scăparea la care toți alergăm ca să găsim, prin experiența ei duhovnicească sfântă și prin Tainele ei sfințitoare, sprijin, inspirație, mângâiere și întărire în luptele existențiale și în presiunile psihologice cu care ne confruntăm.
Biserica poate să conlucreze foarte bine cu oamenii care nu au nici o credință religioasă sau referință metafizică și să împartă cu ei respectul față de libertatea omului. «Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera» (In. 8, 32).
Prin urmare, facem un apel la parlamentarii noștri să nu distrugă ce a rămas sănătos în acest loc. Degenerarea duhovnicească a societății nu este cel mai bun licru pentru un popor care se luptă pentru supraviețuirea sa națională.
Dacă lumina Învierii Dumnezeu-Omului Iisus Hristos poate să lumineze inima omenească, atunci poate să transforme și omul întreg. Biserica se roagă mereu cu dragoste și smerenie pentru omul care se luptă și se pocăiește.
Între 2 și 6 decembrie a.c., Papa Francisc a vizitat Cipru și Grecia, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Bisericilor Ortodoxe din cele două țări și a participat la slujbe religioase catolice, dar a avut și diferite întâlniri cu caracter politic și social. Cel mai mediatizat eveniment a fost cel în care un preot bătrân ortodox i-a strigat că este eretic. Mesajul de ansamblu este acela că Papa caută o unitate atât la nivel politic, cât și bisericesc, dar în termeni pământești. Străbate un accent pus pe latura lumească și pe subminarea valorilor duhovnicești autentice. Pacea și înțelegerea sunt limitate la nivel social, psihologic, de fațadă.
Cu toate că nu pot fi acoperite toate detaliile vizitei, merită subliniate câteva aspecte relevante.
Ca dublu conducător al Vaticanului, politic și religios, Papa Francisc a punctat pe ambele planuri. Însă pe noi ne interesează întâlnirile cu ierarhia ortodoxă din cele două țări vizitate și declarațiile făcute.
În Cipru
Papa a avut mai multe întrevederi. După întâlnirea privată cu Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, a urmat una la care au participat 10 sinodali ciprioți (din 17, după cum reiese din fotografiile oficiale) în catedrala din Nicosia. Acolo au fost rostite două alocuțiuni din partea Arhiepiscopului Hristostom și a Papei. Întâistătătorul cipriot a subliniat în discursul său rădăcinile apostolice ale Bisericii Ciprului de la Sf. Ap. Varnava, greutățile provocate în ultimii ani de ocupația turcă și disponibilitatea de a promova dialogul și unirea ecumenistă cu catolicii în schimbul susținerii politice în fața pericolului musulman. Drept răspuns, Papa a dat asigurări că va depune eforturi în sensul sprijinirii Bisericii cipriote, dar a cerut și o renunțare la valorile pământești, după exemplul Sf. Apostol Varnava, pentru o mai mare dedicare unirii pe plan religios.
Cei 10 (din 16 + Arhiepiscopul) sinodali ciprioți prezenți la întâlnirea oficială cu Papa (Foto: site-ul Bisericii Ciprului)
Arhiepiscopul Ciprului a dat exemplul Papei Benedict, care a mijlocit pentru recuperarea a 50 de obiecte aduse în Germania, la Munchen, de traficanții de antichități. În ce privește linia ecumenistă a Bisericii, acesta a declarat, printre altele: „Noi, ca Biserică a Ciprului, urmând cu credincioșie duhul iubirii lui Iisus Hristos, avem relații foarte bune cu toate Bisericile și urmărim dialogul cu toți. Încuviințăm dialogul început între Patriarhia Ecumenică și Biserica Romano-Catolică și ne rugăm pentru reușita lui. Cuvântul lui Hristos: «Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc și vor asculta de glasul Meu și va fi o turmă, un Păstor» (In. 10: 16) constituie pentru noi axul aspirațiilor noastre, care sunt posibil să fie realizate numai prin iubire și dialog sincer. La acest nivel, am început dialogul chiar și cu musulmanii din Orientul Mijlociu de câțiva ani. Din păcate, ascuțirea patimilor, care au cultivat elemente extreme, nu au îngăduit continuarea dialogului decât unul în Siria. Totuși noi credem ferm în soluționarea pașnică a diferențelor noastre, fie că ele sunt etnice, fie religioase. Și calea dreaptă este numai printr-un dialog sincer real”.
Practic, răspunsul Papei a fost de a pune o presiune mai mare spre unire decât în trecut, o implicare mai mare, chiar dacă asta ar presupune renunțări importante. El a declarat la un moment dat: „ca să fim înnoiți în comuniune și misiune, și noi avem nevoie de curaj ca să ne dezbrăcăm de orice este pământesc, oricât de prețios ar fi, ca să cultivăm deplinătatea unității. Nu mă refer absolut la orice este sacru și ne ajută să ne întâlnim cu Domnul, ci la pericolul de a rămâne absolutiști de la unele obiceiuri și datini, care nu sunt indispensabile ca să trăim credința. să nu ne lăsăm mutilați de frică. Să ne deschidem mintea și să avem curajul să facem gesturi curajoase. Să nu dăm loc unei «diferențe incompatibile», care nu se oglindește în Evanghelie! Să nu permitem tradițiilor, scrise la plural și cu «t» mic, să predomine față de Tradiția, care este la singular și cu «T» mare. Tradiția adevărată ne îndeamnă să-l imităm pe Varnava, să lăsăm în urmă orice, chiar și bun, care poate să pună în pericol deplinătatea comuniunii, întâietatea dragostei și necesitatea unității. … Și noi suntem chemați să ne regăsim pe noi înșine ca parte a aceluiași Trup, chiar să ne aplecăm la picioarele fraților noștri. Practic, cât privește relațiile noastre, istoria a deschis falii mari între noi, dar Duhul Sfânt vrea să ne apropiem mai mult cu smerenie și respect. Ne cheamă să renunțăm la dezbinările din trecut și să cultivăm împreună cu răbdare, grijă și concret ogorul Împărăției. Pentru că, dacă lăsăm deoparte concepțiile separatoare și conlucrăm unul alături de altul, de exemplu în faptele dragostei, instruirea și promovarea demnității umane, îi vom regăsi pe ceilalți ca frați și comuniunea se va coace de la sine spre slava lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi va păstra felul său propriu și stilul său, dar încet-încet lucrarea noastră comună va crește armonia și va aduce roade”. Este o lecție despre „unitatea în diversitate”, despre convergența în duh, care va duce și la o unire finală.
Poate nu fără importanță este darul făcut de Papa Arhiepiscopului cipriot. Este vorba despre o carte ce cuprinde lucrări autentice, dar și apocrife (false) ale Sf. Ap. Pavel. Practic, o amestecare a autenticului validat de Biserică și a falsurilor din afara ei.
Vizita în Grecia
Deși nu se precizează cine l-a chemat în Cipru, invitația în Grecia a venit din partea Președintelui statului elen, doamna Katerina Sakellaropoulou. Ca și în România, inițiativa nu a venit din partea Bisericii Ortodoxe, dar a fost implicată și ea.
Fără să fi fost organizate slujbe în comun, a existat o primire oficială pe 4 decembrie dimineața din partea Arhiepiscopului Ieronim, la care au luat parte din partea ortodoxă, conform surselor oficiale, și cinci episcopi, un arhimandrit și un mirean, „aleși personal de Arhiepiscop pentru că au legătură cu dialogul celor două Biserici”.
În discursul său, Arhiepiscopul Atenei a făcut referire la refugiați, la pandemie și la înființarea statului grec cu 200 de ani în urmă. În ce privește ultimul subiect, a reproșat Papei, nu din dorința de a-l pune într-o „poziție dificilă”, faptul că predecesorii săi nu au sprijinit lupta poporului grec pentru eliberarea de jugul otoman. În final, a fost atins și subiectul unirii religioase: „Vă primim, în final, Sanctitate, recunoscând în persoana Voastră un lucrător destoinic și smerit al mesajului Evangheliei despre unitatea noastră în credința comună în Hristos. Drumul comun al romano-catolicilor cu Biserica Ortodoxă din primul mileniu de creștinism are să ne învețe multe. Mai mult, îndatorarea noastră, a ortodocșilor, de la Sfântul și Marele Sinod din Creta, 2016, de sub conducerea Marii Biserici din Constantinopol, despre continuarea dialogului teologic constituie un element constitutiv al misiunii noastre. Suntem datori să urmăm dialogul în adevăr și iubire fără compromis și intoleranță «ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos» (1Cor. 9: 12), având desigur asigurarea că nu ne este permis să lăsăm ruptă cămașa necusută a Domnului, de vreme ce, după cum spune Apostolul Pavel, «nu S-a împărțit Hristos» (1Cor. 1: 13).
Față de replica din Cipru, de data aceasta Papa Francisc a lăsat deoparte presiunile și a apelat la o abordare mult mai conciliantă, care dă mai bine pentru imaginea publică. El a spus, printre altele: «Înveninări lumești ne-au infectat, buruiana bănuielii a mărit distanțarea și am încetat să cultivăm comuniunea între noi. Cu rușine – recunosc despre Biserica Catolică – fapte și opțiuni care au puțin sau deloc de-a face cu Iisus și cu Evanghelia, care au derivat mai degrabă din setea de câștig și putere, au ofilit comuniunea dintre noi. Astfel, am lăsat rodnicia să fie compromisă de dezbinări. Istoria are povara ei și astăzi aici simt nevoia să înnoiesc cererea de iertare de la Dumnezeu și de la frați pentru greșelile pe care le-au săvârșit atâția catolici». Bineînțeles că aceste scuze sunt de fațadă și doar pentru a accentua „rădăcinile noastre comune apostolice”. În fapt, acțiunile reprobabile nu au venit doar din partea unor catolici simpli, ci de multe ori chiar direct de la papi. Și nu este vorba doar despre fapte reprobabile, ci și de greșeli doctrinare nepocăite, cum sunt primatul și infailibilitatea papale.
A existat și o altă vizită a Arhiepiscopului la Papa Francisc înainte de plecarea acestuia de rămas-bun, în cadrul căreia a fost făcut un schimb de cadouri protocolar și de la care nu există alte relatări speciale.
Observații finale
Linia unionistă devine tot mai evident una pământească. Sentimentul religios este redus la un sentiment confuz, pacifist și găunos. Conducătorii bisericești se poartă ca niște lideri religioși lumești, promovează pacea pământească la presiunea unor cercuri străine, a unor puteri profane. Deși se face vorbire despre sinceritate, ea nu-și găsește nicidecum locul.
Sinodul din Creta a fost menționat expres de Biserica Greacă drept un moment important în parcursul ecumenist. Dacă acolo a fost proclamată concepția că suntem toți în aceeași corabie/Biserică, de acum trebuie să și conlucrăm în unitate.
Un fapt pozitiv este acela că nu au fost organizate rugăciuni sau manifestări liturgice în comun, că unii ierarhi ciprioți au lipsit (nu par a fi prezenți Mitropoliții Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu, de exemplu), iar sinodalii greci au fost absenți cu totul.
Din câte se pare, problema nu este compromisul dogmatic, cât cedarea și trădarea credinței la presiunile lumești, lipsa unei conștiințe care să fie dispusă să se jertfească pentru valorile Evangheliei lui Hristos decât să sacrifice adevărul pentru o unitate amăgitoare.
Printr-un recurs la istorie, a arătat că Mitropolia Ucrainei a aparținut Patriarhiei de Constantinopol la început, fiind scaunul de reședință al tuturor rușilor. După ce capitala s-a mutat la Moscova și Kievul a rămas în stăpânirea polonezilor, el a revenit din nou în componența rușilor. În 1686, Mitropolia kieveană a fost transferată în componența Patriarhiei Moscovei printr-un tomos semnat de Patriarhul Ecumenic Dionisie IV. Cu toate că acela prevedea ca episcopii din această jurisdicție să-l pomenească întâi pe Patriarhul de Constantinopol, apoi pe cel al Moscovei, faptul hotărâtor care arată cui aparținea Mitropolia este dat de cine hirotonea și numea pe Mitropolitul de Kiev și în componența cui era înregistrată Mitropolia. Diferite notitiae episcopatuum indică Patriarhia Moscovei cu drept de jurisdicție asupra acestui teritoriu bisericesc.
Mitropolitul respinge acuzațiile că ar reprezenta interese rusești și că totul ține de conștiința episcopală. Problema principală este cea bisericească, nu economică sau de altă natură. El este grec, născut și crescut astfel, dar în această chestiune singurul lucru care trebuie avut în vedere este principiul bisericesc, credința și ecleziologia.
În prezent există o potențială schismă în Cipru pe tema aceasta ucraineană. Deocamdată îl pomenește din iconomie pe Arhiepiscop și va sluji împreună cu el dacă el nu va consluji cu Epifanie Dumenko, reprezentantul schismaticilor. În acest caz, nu va mai sluji împreună cu el, dar îl va pomeni în continuare. Acest lucru nu constituie parasinagogă (schismă) deoarece respectă hotărârile sinodale și este o problemă de credință, nu de asociere pentru interese personale. Este poziția sa personală și nu-i implică pe ceilalți 7 ierarhi care s-au opus recunoașterii ucrainenilor schismatici.
Nu-i este frică de amenințările cu caterisirea din partea Arhiepiscopului și consideră atitudinea lui inconsecventă, de vreme ce el însuși și Mitrοpolitul de Pafos au evitat timp de 9 ani să slujească împreună cu Mitropolitul Atanasie de Limassol, fapt cunoscut în toată Arhiepiscopia.
Nu consideră hotărârea recentă a Sinodului drept obligatorie pentru că nici Arhiepiscopul nu a respectat pe cele anterioare.
Este de remarcat că la prima din cele două ședințe ale sesiunii sinodale Mitropolitul de Trimitunda s-a poziționat contra recunoașterii noii grupări din Ucraina, dar în a doua sesiune «nu a mai acționat pe baza conștiinței arhierești».
După ședința extraordinară de astăzi a Sinodului Bisericii din Cipru, a fost transmis un Comunicat oficial cu privire la măsurile de combatere a coronavirusului. Imediat, Mitropolitul Neofit a emis un comunicat oficial prin care își exprimă poziția sa diferită față de recomandarea vaccinării.
Prin prezenta, aș vrea să informez pliroma bine-credincioasă a Sfintei noastre Mitropolii de Morfu, dar și ai Bisericii Ciprului, mai larg, cu referire la comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului după ședința ei extraordinară de astăzi (1/12/2020) cu tema pandemia de coronavirus, că recomandarea care include vaccinarea credincioșilor nu este o decizie unanimă a membrilor Sfântului Sinod, cum s-a comunicat. Și aceasta pentru că la Sinodul de astăzi ne-am adunat să fim informați pe temă de un grup de specialiști doctori/epidemiologi, dar nu ni s-a cerut să exprimăm o opinie și să adoptăm o poziționare oarecare.
De aceea, exprim public dezacordul meu față de comunicatul în discuție, care recomandă credincioșilor să se vaccineze pentru boala de coronavirus și păstrez rezervele mele cu privire la recomandările și acțiunea anumitor vaccinuri, pe care le-au pregătit și le pregătesc marile industrii farmaceutice.
Reacția IPS Neofit față de Comunicatul Sinodului este punctuală și destul de reținută probabil pentru a păstra unitatea și a nu provoca mai multe dezbinări și mai adânci. Însă întregul mesaj de după ședința de astăzi este sfidător și trimite către alte concepte decât cele ortodoxe. Redăm mai jos o descriere a lui și traducerea unor paragrafe esențiale:
Sfântul Sinod, reunit astăzi, 1 decembrie, „unind strigătul de durere al poporului și pătimind împreună cu el din cauza bolii infecțioase care s-a ivit, care aduce nenorocire în toată omenirea”, a chemat trei medici care să informeze cu privire la pandemia de coronavirus. Aceștia sunt dr. Petros Karaiannis, Profesor de Microbiologie/virusologie moleculară, dr. Elpidoforos Sotiriadis, Profesor Suplinitor de Epidemiologie și Sănătate Publică, și dr. Gheorghios Krasias, Profesor de Medicină Moleculară. Aceștia au primit întrebări și au dat răspunsuri fiecărui arhiereu sinodal.
Boala, indiferent de locul și modul ei de transmitere, a fost îngăduită de Dumnezeu pentru motive pedagogice. „Ea ne reduce, prima dată, egoismul și ne conduce la cunoașterea limitelor noastre. Este un fapt că omul, folosind logica și posibilitățile lui, a avut succes de multe ori în viața lui. Totuși acest progres a contribuit adeseori la apostazia de la Dumnezeu și la aroganță. A crezut omul că poate toate și toate îi sunt îngăduite. Astfel că vine un micoorganism, un virus nevăzut să-l aducă cu picioarele pe pământ și să-i arate limitele lui.”
„Apoi pandemia acționează și ca o provocare pentru om să-și dezvolte posibilitățile. Dumnezeu nu a creat pe om ca o ființă fără de voință. L-a creat «după chipul Său», dându-i câteva din semnele Sale distinctive, cum este rațiunea, libertatea și situația de astăzi îl impulsionează pe om spre noi cercetări și îl silește să lucreze pentru pregătirea unor noi medicamente și a unor noi vaccinuri ca să fie interceptată boala.
La acest efort al omului vine în ajutor și Dumnezeu. Sfânta Scriptură expune multe pilde în care Dumnezeu completează ceea ce nu pot oamenii să realizeze.”… Între aceste eforturi și completări de la Dumnezeu se cuprinde și datoria noastră de a păzi măsurile pe care le stabilește statul și serviciile sanitare. „Biserica recomandă aceasta fără rezerve. Ne limităm de bună voie libertatea și drepturile noastre, chiar și pe tema mersului la biserică, ca să putem să ne protejăm atât pe noi, cât și pe concetățenii noștri și să putem să ieșim din restricții cât mai curând posibil.
Cât privește subiectul dumnezeieștii Împărtășanii, poziția Bisericii este statornică și clară. Trupul și Sângele lui Hristos nu transmit nici o boală. Acest fapt este demonstrat de viața și de practica de secole a Bisericii. Va urma să împărtășească în același mod tradițional care se face și astăzi, păstrând toate dispozițiile principiilor sanitare pentru distanțarea dintreolaltă și prevențiile personale.
Sfântul Sinod, fără să neglijeze rezervele unora față de compoziția și acțiunea anumitor vaccinuri pe care le pregătesc marile industrii farmaceutice, dar și fără să îmbrățișeze conspiraționismul care se dezvoltă în jurul acestui subiect și pentru că a ascultat cu atenție pe oamenii de știință specialiști pe care i-a chemat pentru aceasta, a decis să recomande credincioșilor să se vaccineze câtă vreme un anumit vaccin este recomandat de Serviciile Medicale de Sănătate ale statului. Nu este posibil să atribuim interese de orice fel Serviciilor Medicale de Sănătate ale statului decât numai îngrijirea pentru sănătatea poporului.
Desigur, nimeni nu va fi forțat să se vaccineze, totuși va trebui ca și cei care decid să se vaccineze să nu-și îngreuneze conștiința cu prejudecăți neîntemeiate și neștiințifice.
Scopul nostru al tuturor va trebui să fie să nu plângem alte victime și să fie înfruntată eficient cât mai curând pandemia.”
În final, este amintit tuturor să se roage și să se pocăiască pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de boală.
Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului, 01 decembrie 2020.
Ipocrizia Comunicatului este vădită în primul rând de mesajul IPS Neofit. Practic, sinodalii nu au luat nici o decizie, ci le-a fost servită una de-a gata și prezentată publicului ca fiind adoptată în ședință.
Se încearcă o justificare teologică pentru o nouă gândire sociologică prilejuită de virusul corona. Totuși contradicțiile interne sunt izbitoare. Pe de o parte independența omului l-a dus la depărtarea de Dumnezeu, pe de altă parte acum trebuie să meargă mai departe pe același drum independent al propriilor puteri, să inventeze medicamente și vaccinuri care să-l salveze. Păi, dacă drumul acesta este greșit și apostat, ar trebui părăsit, nu perseverat în el. Mai mult, Dumnezeu este prezentat ca și conlucrător cu vacciniștii, completează ce nu pot ei face, deși nu există nici un singur indiciu că ar fi El implicat cu ceva în vaccinare. Dimpotrivă, folosirea unor țesuturi de la fetuși, fapt recunoscut și demonstrat în mai multe rânduri, nu este deloc compatibilă cu voia și conlucrarea lui Dumnezeu.
În plus, caracteristica omului de a fi creat după chipul lui Dumnezeu nu constă în a reacționa la boli inventând vaccinuri sau tratamente noi. Este și aceasta o manifestare a minții umane făcute după chipul Creatorului, dotată cu inteligență și înțelepciune, dar nu e principala trăsătură. Pe lângă rațiune, chipul lui Dumnezeu din noi constă mai ales în dragoste, bunătate, dreptate, conștiință, morală și înțelepciune. Rațiunea ca instrument independent, mecanic, folosită strict tehnic, nu reprezintă decât o distorsionare a chipului dumnezeiesc despre care vorbim; este mai degrabă un vector diabolic.
Acceptarea de bunăvoie a restrângerii drepturilor, chiar și a celor religioase, cum ar fi mersul la biserică, pe motivul opririi pandemiei este cel puțin contrară voii lui Dumnezeu. Evanghelia spune limpede contrariul prin cuvintele lui Hristos: „Cine va voi să-și scape sufletul săi îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Lc. 9: 24) sau: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Mt. 10: 28). Există și alte îndemnuri de a ne lepăda de trup și a suferi orice pagubă pentru a sluji lui Dumnezeu pentru a nu ne pierde sufletul. Așadar nu este justificată nicidecum renunțarea la slujbe de frica unei boli. Mesajul Bisericii ar trebui să fie că nici măcar moartea nu ar trebui să ne împiedice să ne rugăm lui Dumnezeu și să participăm la Sfânta Liturghie.
Se mai poate observa că din poza cu sinodalii ciprioți lipsesc 5 dintre ei. Sunt prezenți 12 din 17. Printre absenți este și IPS Atanasie de Limassol, deși IPS Neofit este în fotografia de grup.
Astăzi s-a întrunit în ședință extraordinară Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului pentru a dezbate subiectul pomenirii de către Arhiepiscop a lui Epifanie drept Mitropolit al Bisericii Ucrainene autocefale.
Unele surse indicau dinainte faptul că se dorește o soluție de compromis. „Astăzi, în ședința Sfântului Sinod este de așteptat să se depună un efort de conciliere a dizidenților, ca să se găsească o soluție de mijloc prin care Biserica să poată să se ocupe cu lucrarea sa pastorală, nu cu dezacorduri. Există o dispoziție bună și din partea Preafericitului, dar și a celor cinci arhierei» care și-au exprimat deschis dezaprobarea față de pomenirea lui Epifanie.
Se pare că aceste predicții s-au confirmat, pentru că nu există o decizie în prezent, după cum a spus Mitropolitul Gheorghe de Pafos, reprezentant al Sinodului. Hotărârea finală va fi emisă săptămâna viitoare. Sinodul s-a desfășurat în duh de dragoste și unitate. «Au fost date explicații și s-au soluționat răstălmăcirile.»
Și-au exprimat poziția toți sinodalii, a zis Mitropolitul. Printre altele, Sinodul s-a poziționat și în legătură cu pandemia.
Diviziunile și schisma provocate de acordarea „autocefaliei” unor grupări schismatice în Ucraina de către Patriarhia Ecumenică ating o nouă etapă. Dacă până acum a existat un conflict intern în Biserica Ucraineană și între diferite Biserici Locale care recunosc sau nu noua structură creată, acum apar tensiuni chiar și între episcopii unei Biserici autocefale, cum este cea a Ciprului.
Deocamdată, nu au existat ierarhi care să vocifereze în sânul Bisericii Greciei și al Patriarhiei Alexandriei, singurele care au recunoscut intervenția Constantinopolului în Ucraina. Însă nu este aceeași situație în Cipru după ce Arhiepiscopul a sfidat o decizie sinodală recentă și a pomenit pe Epifanie drept Întâistătător al Bisericii din Ucraina. În mod clar există o divergență între sinodali (nu se știe câți dintre ei) și conducătorul lor. Patru dintre ei chiar și-au exprimat dezacordul printr-un Comunicat public.
A urmat o escaladare a declaraților pe aceeași linie a doi dintre semnatarii scrisorii deschise. Mitropolitul Nichifor de Kikkos și Isaia de Tamassos au sugerat (primul) și chiar au exprimat deschis ideea (al doilea) că există o schismă blândă în sânul Bisericii Ciprului.
Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a făcut unele declarații de putere în cadrul unui interviu pentru «K». A explicat că a pomenit pe Epifanie fără să ceară aprobarea Sinodului pentru că nu avea rost să facă asta deoarece oricum ar fi făcut ce și-a pus în minte. Atunci mai bine să dea explicații post factum decât să creeze o ceartă inutilă în avans. A trimis doar o Scrisoare Patriarhului Ecumenic asupra intențiilor sale, în care își justifică poziția. Face referire la documentele prin care a fost cedat provizoriu teritoriul bisericesc al Ucrainei către Patriarhia Moscovei ca și cum ar fi clare, deși subiectul a fost evitat chiar de Constantinopol să fie dezbătut probabil din lipsă de dovezi. Sugerează că Patriarhia Ecumenică ar fi cerut revenirea la situația de dinainte de instaurarea comunismului (1917) după căderea acestuia, deși Kievul este parte a Bisericii Ruse cu mult înainte, din 1686. Din cauza agravării stării sale de sănătate (fiind operat de cancer), ceea ce nu-i permite ducerea mai departe a medierii între Patriarhii, s-a hotărât și a promis Patriarhului Ecumenic să-și manifeste poziția prin pomenirea lui Epifanie înainte de a fi prea târziu (să moară).
Întrebat dacă s-a gândit să se retragă, a precizat că a luat în calcul această variantă, dar simte că are îndatoriri și nu este cine să continue linia pe care o duce el însuși și s-ar crea conflicte grave dacă ar face asta.
Arhiepiscopul mai spune că nu a fost depusă nici o cerere din partea vreunui episcop de convocare a Sinodului pentru a fi discutat subiectul. În plus, îi acuză pe cei patru Mitropoliți care l-au înfruntat că fac schismă/parasinagogă, adică adunare separată schismatică, fapt care se pedepsește cu caterisirea. Ar fi trebuit să-l întrebe în particular și le-ar fi răspuns, dar egoismul nu i-a lăsat pe acești „băieței” să procedeze astfel. Chiar dacă Mitropolitul de Kikkos este în vârstă, totuși Isaia de Tamassos este tânăr și hirotonit de Arhiepiscop, deci se comportă rușinos.
Într-un răspuns scris amplu, Mitropolitul de Tamassos răspunde destul de bine acuzelor aduse. Acesta își începe textul astfel: „În Biserică orice proteste și dezacorduri trebuie exprimate decent și fără invective prin comentarii depreciative. Caracterizările pe seama arhiereilor de tipul «băieței», «se vor omorî dacă plec», «egoismul lor și iresponsabilitatea caracterului nu i-a lăsat» nu sunt în acord cu vrednicia înaltă de Întâistătător al Bisericii noastre”.
Hirotonia nu este făcută de Arhiepiscop, ci de Hristos în Duhul Sfânt și noul arhiereu este dator cu supunere față de Dumnezeu în primul rând, apoi față de Sinod și de Întâistătător dacă nu ies din legea divină. Așadar Mântuitorul este căpetenia oricărui episcop, care este egal în arhierie cu toți ceilalți și față de El este dator cu deplină ascultare. „Prin urmare, ascultarea episcopului nu este către persoane, ci către Biserică, al cărei Conducător este Iisus Hristos. Adică toți ascultă de conștiința lor arhierească. Este de la sine înțeles că trebuie să acorde respect oricărui Întâistătător, care, printre altele, hirotonește un arhiereu egal în hirotonie cu el, dar este primul între egali administrativ. În consecință, este imposibil ca arhiereul să fie legat și să se supună unor organe de stăpânire sau unor persoane care, conform opiniei lui, încalcă sfânta tradiție a Bisericii.”
Ierarhii au dreptul să se întâlnească liber și să discute orice problemă, doar să nu renege pe Întâistătător și Sinodul, căci atunci este facțiune aparte. Însă chiar Arhiepiscopul a încălcat canoanele și prevederile statutare ale Bisericii Ciprului, care prevăd că Întâistătătorul nu poate luat decizii singur pe teme dogmatice, canonice și de rânduială liturgică (art. 7, par. 1 și 2 din Statut).
În ultima parte a luării sale de poziție, Mitropolitul Isaia recunoaște singur că a făcut studii teologice la Moscova, trimis de Arhiepiscopul anterior Hrisostom I, la recomandarea starețului de atunci Nichifor de Kikkos (astăzi Mitropolit). Scopul avut în vedere a fost promovarea turismului, dar și grija pastorală pentru locuitorii ruși și slavofoni ai insulei sale. Pe baza acestui fapt nu poate fi acuzat, că a avut legături cu lumea rusă, nu poate fi acuzat că ar fi „comunist și dușman al poporului”.
Ca observație, în mod evident recunoașterea schismaticului Epifanie este o eroare canonică, totuși Arhiepiscopul Hrisostom II își justifică gestul în mod nonșalant și sfidător, chiar făcând apel la documente și situații care, de fapt, nu-i dau dreptate, dar sunt știute de foarte puțini. Există reacții din partea unor episcopi ciprioți, ceea ce este foarte bine și corect. Din păcate, argumentele nu mai au loc într-o astfel de dezbatere și asistăm la o impunere a unui punct de vedere pur și simplu, răstălmăcind sau rescriind după bunul plac legile bisericești.
Din păcate, puțini episcopi, printre care Mitropolitul Neofit de Morfu, mai țin la canoanele și învățăturile autentic ortodoxe ale Bisericii. Lucrul acesta este probat îndeosebi prin poziția față de Sinodul din Creta, care este originea tuturor relelor de astăzi. Schisma ucraineană este un subiect dureros, dar el trebuie tratat cu o conștiință curată, fără interese etnice sau de altă natură pământească.
În data de 28 octombrie Mitropolitul Neofit de Morfu a răspuns la mai multe întrebări adresate de credincioși în cadrul celei de-a 11-a Sinaxe duhovnicești de dialog cu IPS Sa. Subiectul cel mai arzător al momentului este problema ucraineană, după ce Arhiepiscopul Ciprului a pomenit pe Epifanie ca Întâistătător canonic al Bisericii Ucrainene autocefale. Pe lângă aceasta, Mitropolitul a făcut și câteva remarci severe cu privire la situația generală din Ortodoxie, acuzând Sinodul din Creta ca fiind pricina tuturor relelor actuale.
În opinia sa, tulburările din lume (probleme politice, de mediu, sociale, divorțuri, droguri, boli incurabile, accidente, probleme psihiatrice și războaie pe alocuri, ba chiar și multe probleme interne bisericești) au o cauză și un prilej. Cauza este diavolul, care este urâtor de oameni și vrea să răzvrătească toate, să provoace credință puțină și să războiască viețuirea ortodoxă, dar mai există și un prilej puternic, care este reprezentat de „noi, arhiereii”, ca să intre duhul de răzvrătire, de îndoială și suspiciune. Folosindu-se de un citat dintr-o carte a sa editată de curând, Mitropolitul a adăugat: „În 2016 a fost Sinodul din Creta, în Colimbari, și de atunci plutim (colimbume) printre deciziile greșite de la Colimbari. Acolo, la Colimbari, care a fost decizia mare greșită? Că există și biserici neortodoxe, care sunt biserici…!! Nu credem în Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească, așa cum spunem în Crez.”. Apoi este redat un citat de la Părintele Ioannis Romanidis, în care este înfierată credința episcopilor, care nu este interesată de nevoință și pocăință, de tămăduirea patimilor, ci de amăgirile acestei lumi. Este interesantă și afirmația sa că „cei care au absentat, rușii și antiohienii și cei care au mai absentat, ar fi spus aceleași lucruri dacă ar fi fost prezenți. Motivele absenței lor nu au fost dogmatice. Când există apostazie, când există credință rea în episcopi, atunci există efecte în toți. Iar când există sfințenie chiar și într-un episcop sau patriarh, se sfințește tot locul”.
Pe tema ucraineană, Mitropolitul Neofit s-a exprimat la fel de clar. „În fiecare cetate există un episcop. Asta o spun sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Nu pot exista doi episcopi într-o cetate precum nu pot exista doi tați într-o casă. … Mitropolitul canonic al Kievului, după părerea mea ca Mitropolit de Morfu, este, a fost și sper că va fi Onufrie. Pe el l-au recunoscut toate Bisericile Locale. … Se pare că, atunci când se amestecă politicienii în cele bisericești, conduc la Bisericile Locale la tulburări mari, dar și la schisme. Personal, cred că este o problemă greu de soluționat din moment ce Patriarhia Ecumenică, pentru motive clar geo-strategice, geo-politice la nivelul noii ordini mondiale, a recunoscut ca nou Întâistătător, deși până de curând l-a recunoscut pe Onufrie, care Onufrie aparține de Sinodul rusesc ortodox, l-a recunoscut pe altul, care provine dintr-o grupare schismatică, dintre care mulți sunt nehirotoniți, care înseamnă fără Duh Sfânt, adică pe Epifanie. Noi, Biserica Ciprului, am avut o neutralitate abilă în ultimul an. … Noi, ca Sinod, nu am luat poziție nici pentru unii, nici pentru alții, și am ales o neutralitate. Personal am spus că e mai bine să continuăm să spunem că Mitropolitul canonic este Onufrie; nu putem spune neutralitate, trebuie să existe un episcop.” La ultima ședință sinodală am hotărât să păstrăm o poziție de neutralitate, să fie evitate extremele. La ultima Liturghie, Arhiepiscopul a decis, pentru motive pe care le știe el, să pomenească deodată, spun unii, dar nu a fost chiar dintr-o dată, fără o decizie a Sinodului. „Acum ce să facem? Unii spun să facem din nou Sinod, dar oricum se va face unul cândva, fie extraordinar, fie permanent. Și ce se va întâmpla? Dacă Arhiepiscopul va găsi o majoritate, înseamnă că, dintr-o dată, Epifanie a devenit episcop canonic deoarece a găsit o majoritate prielnică de moment în Biserica Ciprului? Sau Întâistătătorul pomenește pe oricine vrea, fără să întrebe Sinodul. Ortodoxia nu a fost obișnuită cu acest papism. Regimul ei este sinodalitatea.” Cu această mentalitate, că Întâistătătorul face orice vrea, ajungem ca următorul Arhiepiscop să recunoască pe Onufrie; astăzi este așa, mâine invers. Conform proorociilor, după război se va face pace și atunci se va întruni un Sinod Ecumenic care va rezolva toate. „Așteptarea mea personală este că problemele mari nu se rezolvă în Sinoade Locale, prin decizii individuale ale Întâistătătorilor, nici prin majorități prielnice, ci se soluționează prin Sinoade Panortodoxe Ecumenice, unde Duhul Sfânt va lumina pe unii Părinți purtători de Dumnezeu”, iar restul se vor baza pe tradiția sfântă patristică a Bisericii.
Așadar, după opinia Mitr. Neofit, problemele în Biserică sunt adânci, nu pot fi rezolvate în clipa de față, dar va veni și vremea potrivită la un viitor Sinod autentic. Însă trebuie completat că binele nu vine de la sine, ci în măsura în care îl lucrăm, îl sădim ca să ajungem și la roade. Altfel cădem în apocatastază, concepție care spune că toți se vor mântui, vor fi aduși la bine într-un final.
Pentru întregirea contextului, trebuie menționat că, în afară de scrisoarea celor patru Mitropoliți ciprioți, aceștia au mai făcut diferite afirmații, chiar referindu-se la o stare de schismă în interiorul Bisericii lor, nu doar între cele Locale. Arhiepiscopul Ciprului a trimis o scrisoare oficială Patriarhului Ecumenic prin care îl înștiințează despre decizia sa de a recunoaște pe Epifanie și structura sa bisericească, iar Patriarhia Rusă a adus în atenție poziția Întâistătătorului cipriot nu cu mult timp în urmă, contrară celei de acum. Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu există nici o contradicție și a pledat pentru „înființarea unui Exarhat la Kiev care să aparțină de Moscova sau chiar crearea unei insule care să aparțină de Biserica Rusă, ca să le amintească rădăcinile lor rusești”.