Mărul discordiei schismei ucrainene – prezent și în zilele de prăznuire a Sf. Dimitrie Basarabov (2024)
După cum s-a consacrat obiceiul la prăznuirea Sf. Cuv. Parascheva, apoi la Sf. Dimitrie Basarabov, sunt aduse spre închinarea pelerinilor moaște ale altor Sfinți, îndeosebi din alte țări. Anul acesta au venit moaștele Sf. Lazăr cel a patra zi înviat de Mântuitorul. Au fost însoțite de Arhiepiscopul Gheorghe al Ciprului.
Deoarece Biserica Ciprului a luat decizia (nefericită) de a-i recunoaște pe schismaticii ucraineni, Arhiepiscopul ar trebui să-l pomenească în diptice pe Epifanie, conducătorul structurii inovate în statul vecin. Însă, fiind mai mic în rang decât Patriarhul nostru, pomenirea la Liturghia comună nu poate fi făcută de el. Din această perspectivă, nu se anunțau probleme.
Totuși, de ziua Sf. Mucenic Dimitrie, a slujit Arhiepiscopul ca protos și a fost în postura de a pomeni dipticele. A făcut acest lucru incluzându-l și pe „Epifanie al Kievului”, deși pe teritoriul nostru canonic acesta nu este recunoscut. Pe de o parte, este normal să se fi întâmplat aceasta, pentru că slujitorul dictează pomenirea, nu teritoriul canonic pe care se săvârșește slujba. Pe de altă parte, fiind invitat de Biserica noastră, ne facem părtași la nivel de politică bisericească la gestul oaspetelui, deși nu la nivel liturgic și administrativ.
Un eveniment similar a avut loc în anul 2019, când Patriarhul Teofil al Ierusalimului a slujit la Moscova. Încă de atunci, Patriarhul rus Chiril întrerupsese pomenirea Patriarhului Ecumenic, iar oaspetele nu a luat o decizie similară nici până astăzi. Așadar era o curiozitate cum vor împăca liturgic această diferență fără să însemne vreo concesie din parte nici unuia. Adică nici Patriarhul Chiril să nu-l pomenească pe Bartolomeu, nici Patriarhul Teofil să nu se raporteze la el ca fiind scos din comuniune. Atunci soluția a fost să pomenească la general „pe toți episcopii ortodocși”, după cum se poate urmări în filmulețul de Youtube la min. 1:02:00 și la 1:20:00. Nominal s-au pomenit doar reciproc, cum se face pentru toți arhiereii slujitori prezenți. E drept că la vremea aceea au apărut articole că s-au pomenit doar unul pe altul, fapt ce nu este chiar adevărat. Una peste alta, mesajul de atunci a fost că Patriarhul Teofil este de partea Bisericii Ruse, nu acceptă pe schismaticii ucraineni și acord cu întreruperea pomenirii Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului de către Patriarhul Moscovei. Acest mesaj a fost unul corect-politic, adică fără a recurge însuși Patriarhul Teofil la oprirea pomenirii.
Cumva în oglindă, prin invitarea Arhiepiscopului Ciprului Biserica noastră pare a transmite mesajul că este alături de cei care i-au recunoscut pe ucraineni, deși ea însăși nu face aceasta. Îi permite Arhiepiscopului cipriot să-i pomenească pe ucraineni, dar a doua zi Patriarhul Daniel pomenește dipticele fără a-l include.
Un alt element interesant este că Sinodul BOR deplânge faptul că Ucraina nu a acceptat înființarea Asociației religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”. Poate fi vorba de negocieri pe mai departe?
Desigur că acestea pot fi simple speculații și să nu fie vorba de nici un mesaj, ci doar o rezolvare echitabilă a problemei față de oaspeții ciprioți. Totuși rămâne întrebarea de ce nu a fost evitată această situație prin găsirea altor moaște care să fie aduse sau măcar fără venirea Întâistătătorului din Cipru.
Dincolo de toate detaliile liturgice și canonice, evidența care transpare este că la ora actuală nu există o concordanță între Bisericile Ortodoxe Locale, ci o diviziune profundă, chiar o schismă latentă. Ne aflăm într-o perioadă de criză în care, în loc să fie rezolvate neînțelegerile doctrinare de o asemenea amploare, se apelează la compromisuri de politică bisericească, la rezolvări de moment confuze. Deocamdată adevărul de credință nu precumpănește în fața intereselor și amenințărilor pământești, politice sau naționaliste. Unitatea bisericească ar trebui să fie una la nivelul credinței, dar trăim doar o unitate federativă, formală, în care legătura vie a credinței în Hristos este umbrită de slăbiciunile omenești.
Din păcate, nu putem avea așteptări așa de înalte de la ierarhia noastră ortodoxă, să stea bine ancorată în credință și să trateze problemele care apar fără a căuta la fața oamenilor, ci numai la adevărul revelat al Evangheliei.
Explicații canonice adăugite: Ceea ce a fost la București este o reliefare liturgică a situației care era și înainte la nivel canonic. În cadrul slujbelor s-a vădit mai clar raportul existent. Prin pomenirea în diptice de către Patriarh a Întâistătătorilor care au recunoscut schisma ucraineană, noi întrăm în comuniune cu ei. Ei sunt pasibili de caterisire pentru că au primit pe niște excomunicați și ar trebui să se întâmple asta, dar nu înseamnă că noi avem aceeași vină ca și ei, că i-am recunoscut pe schismatici. Ci există o perioadă de decizie și așteptare până să fie puse în aplicare canoanele.
În canonul 2 Antiohia nu este scris că cel ce intră în comuniune cu cineva excomunicat este, la rândul lui, excomunicat, așa cum mi-a zis pr. Matei. Pentru că verbul „είναι” de acolo nu este în neogreacă, ci în greaca veche. Și are valoare sentențială de „trebuie să”. Mai precis, nu este la prezent, ci la infinitiv în elină. Practic, un Sinod trebuie să pună în aplicare pedeapsa, nu intră în vigoare automat.
Într-adevăr, mai gravă este situația cu PS Siluan din Ungaria, care a slujit cu un schismatic, nu doar cu Bartolomeu. Deci a intrat în comuniune cu cineva excomunicat și este pasibil de aceeași sancțiune.
Peste toate, problema ucraineană nu este de natură schismatică, dacă vreți să ne exprimăm foarte riguros, ci este o „adunare separată” sau parasinagogă, potrivit canonului 1 al Sf. Vasile. Dr o putem numi schismă ca să fie pe înțelesul tuturor. Pe lângă asta, este la mijloc și erezia primatului de tip papal pe care și-o arogă Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului prin crearea structurii bisericești din Ucraina în afara jurisdicției sale și prin repunerea în treaptă a unor clerici din altă Patriarhie. Deci este și erezie, nu doar schismă.
În ce-i privește pe ierarhii români care au conslujit cu Arhiepiscopul cipriot sâmbătă, ei sunt în aceeași postură ca arhiereii din Cipru care nu-i recunosc pe ucraineni, dar îl pomenesc și slujesc împreună cu Întâistătătorul lor. Adică nu au aceeași vină, ci doar nu au tăria să reacțuineze mai drastic. La fel și ai noștri, nu recunosc pe schismatici, dar au slujit cu un ierarh care face asta, în loc să-l sancționeze.