Consfătuirea ortodoxă este adesea ruinată de duhul papal

Textul postat într-un comentariu recent reprezintă o radiografiere mișcătoare a situației actuale bisericești. De aceea am decis să-l punem mai bine în valoare într-un articol separat. Este vorba de cuvintele inspirate ca de obicei ale Cuviosului Paisie Aghioritul, care îndeamnă la răspundere și smerenie.

Conducerea în Biserică

Biserica Ortodoxă a funcţionat întotdeauna prin sinoade. Duhul ortodox cere ca în Biserică să funcţioneze Sinodul, iar în mănăstiri Sinaxa Bătrânilor. Arhiepiscopul şi Sinodul să hotărască împreună. Stareţul sau stareţa şi Consiliul mănăstiresc să hotărască împreună. Arhiepiscopul este primul dintre egali. Şi Patriarhul nu este Papă, ci are acelaşi grad cu ceilalţi ierarhi, stă împreună cu ceilalţi ierarhi şi aprobă. Şi un stareţ sau o stareţa în raport cu proiestamenii sunt tot primii între egali.

Arhiepiscopul sau un stareţ nu poate face ce vrea. Dumnezeu luminează pe un ierarh sau proiestamen într-o problemă, pe altul în alta. Vezi că şi cei patru evanghelişti se completează unul pe celălalt. Tot astfel şi aici, fiecare îşi spune părerea sa, iar atunci când există părere contrară, se scriu procese verbale. Pentru că, atunci când este vorba să se ia o hotărâre contrară poruncilor Evangheliei şi unul nu este de acord cu aceasta, dacă nu va cere să se scrie părerea lui, înseamnă că este de acord cu acea hotărâre. Dacă nu este de acord, dar semnează fără să se consemneze părerea lui, face rău şi este răspunzător pentru aceasta; este vinovat, în timp ce, dacă îşi spune părerea sa şi majoritatea este împotrivă, el este în regulă înaintea lui Dumnezeu. Dacă în Biserică Sinodul sau în Mănăstiri Sinaxa nu funcţionează corect, atunci, deşi vorbim de duh ortodox, îl avem totuşi pe cel papal. Duhul ortodox este ca fiecare să-şi spună şi să-şi scrie părerea sa, iar nu să tacă pentru că se teme sau să linguşească pentru a se pune bine cu arhiepiscopul sau cu stareţul.

Dar şi clericii care intră în conducere de tineri, deşi au calităţi pentru aceasta, se vatămă, se netrebnicesc. Intră în angrenaje, conducere, cancelarie etc., şi nu se ajută duhovniceşte, deşi au înclinaţii. Unii, dacă nu s-ar fi netrebnicit şi ar fi făcut lucrare duhovnicească în ei înşişi, ar fi ajuns mai târziu oameni de bază în Biserică. Atunci când omul nu se ocupă de sine în înţelesul cel bun, adică nu face lucrare în el însuşi, este ca negustorul care cumpără şi vinde şi nu ştie ce datorie are, sfârşind în cele din urmă în puşcărie.

Mult mă doare când aud de preoţi tineri că sunt la birou. Dacă ar fi rămas încă puţin afară de conducere, ar fi ajutat mai târziu mai mult. Din păcate, însă, adesea devin proiestameni preoţi tineri, şi nu cei experimentaţi, care ar fi putut face lucrare duhovnicească în turma lor, şi în felul acesta răul devine îndoit. Adică cei tineri îşi iau asupra lor responsabilităţi înainte de a face lucrare duhovnicească în ei înşişi şi se află în funcţii în care trebuie să dăruiască mai înainte de a dobândi bogăţia duhovnicească. Iar cei mai mari, neavând funcţii de răspundere, nu au posibilitatea să ofere experienţa lor preţioasă şi iluminarea lor dumnezeiască.

Cred că mesajul acestui text este acela că nici nu trebuie să impunem părerea noastră, dar nici să tăcem din frică și calcule lumești, păgubindu-ne pe noi duhovnicește, dar și pe alții. Avem nevoie de un Sinod adevărat pentru a rezolva problemele mari acumulate în Ortodoxie, dar și de duh sinodal, de consfătuire începând cu nivelul de jos, al înțelegerii și dezbaterii dintre noi ca și creștini simpli.

Din cartea Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 343-345

Translate page >>