de Ierom. Lavrentie | 9 mart. 2021 | Ortodoxie |
Portalul Doxologia anunță că va prelua în Duminica Ortodoxiei o conferință online organizată de către site-ul Pemptousia. Tema este „Mesajul ortodoxiei către omul modern (sau către vremurile noastre)”. Nimic spectaculos până aici decât faptul că nu există o trimitere la un anunț oficial, ci pare a fi o înțelege a casei, o cooperare și implicare directă din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Au mai fost difuzate dialoguri ale Starețului de la Vatopedi, spre exemplu, pe această platformă în parteneriat cu Pemptousia, doar că asumate mult mai clar ca o colaborare oficială.
Însă invitații sunt: în primul rând, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, apoi Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierótheos Vlachos, arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex, starețul Efrem Vatopedinul și prof. Georgios Mantzaridis din Grecia. Este prima conferință/dialog cu publicul la care participă Patriarhul Bartolomeu, din câte pot eu să-mi dau seama. Aceasta arată tendința de a se apropia de public, de a ieși din postura sa autoritară, dar desprinsă, deconectată de credincioși și nevoile lor reale. Probabil mai ales din cauza faptului că acțiunile sale mai ales din Ucraina au avut de suferit, nu au avut un impact bisericesc în rândul mirenilor în dauna mesajului mult mai viu și autentic al Bisericii Ruse și Ucrainene canonice.
Din nefericire, chiar și interviurile din ultima vreme pe care Patriarhul le-a oferit nu au arătat, nu au avut darul de a dezvălui o față mai umană, mai creștină a sa, ci una definită de priorități politice abstracte și lipsite de spiritul adevărului de credință. Acum, contactul direct cu publicul e posibil să fie diferit, dar pare tot o strategie de imagine, îndulcită de asocierea cu unele figuri cu priză la oameni, cum sunt ceilalți invitați.
Este curioasă, de asemenea, și alăturarea celorlalți vorbitori. Este știut faptul că Mitropolitul Ierotheos este un apologet al schismei ucrainene și apărător al intereselor Fanarului și elenismului; deci nu este chiar o surpriză participarea lui. Chiar și ceilalți doi părinți, Starețul Efrem și Arhimandritul Zaharia, sunt apărători ai poziției oficiale a Patriarhiei Ecumenice, mai ales pe tema ecumenismului semnat la Sinodul din Creta. Totuși sunt din alt registru și corul pe care-l formează este unul care sugerează că se urmărește o reclamă făcută șefului din Fanar.
Deși titlul conferinței nu se referă la problema arzătoare a schismei din Ucraina, e de așteptat că nu va fi evitată. Însă ar fi interesant să fie întrebat despre aceasta îndeosebi Starețul Efrem sau măcar cineva cât mai neutru dintre vorbitori, ce atitudine va avea în imediata vecinătate a Patriarhului.
Bineînțeles că există și multe alte frământări la ordinea zilei în viața credincioșilor, mai ales cum este cea a interzicerii slujbelor în pandemie. La noi, în România, deși Paștile de anul trecut a fost compromis, totuși a fost mai multă libertate, dar în Grecia și în alte țări din diaspora au fost impuse restricții mult mai severe. Mulți credincioși sunt smintiți și dezamăgiți de impasibilitatea păstorilor, care cedează atât de ușor la trăirea credinței și la legătura vie cu Dumnezeu reprezentată prin Sfânta Liturghie și toate celelalte laude. Sau, iarăși, mai interesează pe cineva de ce s-au vaccinat contra covid unii ierarhi, dintre care primul a fost IPS Ierotheos, ca mesaj de încredere adresat populației?
Nu pot să spun decât că stârnește mare interes, dar mai ales îngrijorare care va fi mesajul ortodoxiei pentru omul contemporan din gura celor invitați la conferința căreia i se face reclamă deja. Va fi unul bazat pe tradiția sfântă a Bisericii sau unul de imagine, de remodelare a legăturii cu Dumnezeu după interese omenești, o directivă a actualei conduceri ce se vrea pentru toată lumea ortodoxă?
de Ierom. Lavrentie | 16 iun. 2019 | Teologie Ortodoxă |
Într-un articol recent, intitulat Bisericile autocefale
și regimul «Pentarhiei», IPS Ierotheos se ocupă din nou de partea teologică
a schismei din Ucraina. De altfel, chiar este o chestiune importantă, care
provoacă uimire. Însă mirarea și mai mare este că Mitropolitul face apologia
acțiunilor întreprinse de Patriarhia Ecumenică și afirmă că aceasta are un rol
central în raport cu celelalte Biserici Locale, având un statut de primat și
Biserică mamă, rol preluat după căderea Romei.
Partea interesantă este că poziția sa este una veche de cel puțin 17 ani, nu una de moment. Dovada constă în republicarea unui capitol, al cărui titlu este tocmai cel al articolului său, dintr-o carte din 2002 în care trata acest subiect. Așadar viziunea IPS Sale a fost exprimată chiar într-o perioadă grea a relațiilor dintre Patriarhia de Constantinopol și Biserica Greciei (după cum afirmă), când a scris și cartea Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei.
Ca un rezumat la textul acela vechi, la final
exprimă o serie de concluzii pe care le redăm în românește aici:
„Prima concluzie. Părinții Bisericii au reunit la Sinoadele Ecumenice, prin sfintele canoane, unitatea văzută a Bisericii, așa încât ea să fie una, sfântă, apostolică și catolică/sobornicească.
Astfel, a existat o dezvoltare și evoluție de la primele Biserici apostolice a organizării sistemului bisericesc, încât Părinții să treacă de la sistemul mitropolitan șa «prerogativele supra-mitropolitane», în continuare la sistemul patriarhal și în final la regimul Pentarhiei (cinci conduceri) Tronurilor.
A doua. Regimul sacru al Pentarhiei nu a funcționat în primul mileniu ca cinci capete independente, ca niște «căpitănii sau stăpâniri bisericești străine între ele» (Panaghiotis Trembelas), nici ca niște «kefalarhii (capi-conducători)» (Olivier Clement), ci «ca cele cinci simțuri ale unui cap numerotate, dar nu separate» (Balsamon), de vreme ce unul este capul Bisericii, Hristos. Termenul de Biserici Autocefale trebuie să fie înțeles ca Biserici auto administrate, și nu ca Biserici independente de toată Biserica. Primul tron era al vechii Rome și privilegii egale de cinste avea tronul Noii Rome – Constantinopolul.
A treia. Din sec. al XI-lea (1009), când Biserica Vechii Rome s-a îndepărtat de «Pentarhie», Biserica a funcționat ca tetrarhie (patru conduceri), când Biserica Noii Rome – Constantinopolul a devenit Biserică primă și a avut toate competențele Vechii Rome.
Episcopul Noii Rome și Patriarh Ecumenic a câștigat o vrednicie și o cinste deosebită pe parcursul împărăției romeice, dar și în perioada turcească, în sistemul etnarhiei (conducerii de nație) pe care a stabilit-o Mahomed Cuceritorul. Aceasta a influențat și modul în care a funcționat tetrarhia Tronurilor din Răsărit împreună cu Biserica Autocefală din Cipru.
A patra. Patriarhul Ecumenic a dat în sec. al XVI-lea (1589) vrednicia de Patriarhie Mitropoliei Moscovei și acest fapt a fost recunoscut de restul Patriarhilor din Răsărit (1590 și 1593). De asemenea, Patriarhul Ecumenic a acordat el singur mai apoi vrednicia și cinstea de Autocefalie și Patriarhie diferitor Biserici Locale și au fost recunoscute firește în practică de toate Bisericile pentru că toți Întâistătătorii participă la dumnezeieștile Liturghii și Sinoade, cu unele excepții.
A cincea. Biserica Moscovei, prin teoria «celei de a treia Rome», pe care a cultivat-o și a dezvoltat-o din sec. al XV-lea până astăzi, nu numai că subminează poziția Patriarhiei Ecumenice ca Prima în sistemul canonic al organizării Bisericii Ortodoxe, ci se auto propune în practică drept prima Biserică în putere și tărie, după cum se vede clar pe tema Ucrainei.
Dacă adaugă cineva că din sec. al XIX-lea încoace a fost dezvoltată o teologie deosebită, conform căreia teologia rusă este mai înaltă decât teologia patristică de până în sec. al XVIII-lea și decât teologia scolastică din secolele XI-XIII, atunci va pricepe bine că tema despre «a treia Romă» nu are substrat doar geopolitic, ci și bază teologică post-patristică.”
Desigur că textul său este mai elaborat decât
aceste concluzii, dar nu și cu argumente puternice. În fapt, nu sunt aduse
dovezi patristice aproape deloc, ci sunt citate teorii ale unor teologi
moderni, fără documentare istorică măcar. Unii dintre acești teoreticieni luați
de buni de către Mitr. Ierotheos, cum ar fi Mitr. Maxim al Sardelor, au primit o
critică solidă din partea unor teologi neutri. Iar alte teorii cu privire la sistemul mitropolitan și patriarhal, care ar
fi evoluat în timp, nu au acoperire istorică evidentă. În acest context, este greu
de evitat acuzația de bază post-patristică a teoriei pe care o susține chiar
IPS Sa.
Poate fi dat și un exemplu elocvent că viziunea
propusă de Mitr. Ierotheos este contrazisă de teologia patristică. Astfel,
înțelesul de Biserici independente a existat în Ortodoxie, după cum apare chiar
în Enciclica Patriarhilor din 1848,
în care se vorbește despre independența (ἀνεξαρτησία) Bisericilor: „Sinodul al IV-lea Ecumenic, pentru
a menţine independenţa Bisericilor cea hotărâtă de Sinodul al III-lea Ecumenic
(can. 8)…” (cap. 13). Așadar viziunea actuală a Patriarhiei Ecumenice nu este
mai veche de un secol și jumătate, când susținea tocmai contrariul.
Mai trebuie menționat că, într-adevăr, viziunea
Mitropolitului de Nafpaktos nu a fost ascunsă publicului românesc. Ea a
fost promovată încă din anul 2014 pe portalul Mănăstirii Vatopedi în limba
română în articolul Primatul
Patriarhiei Ecumenice, unde poate fi consultată mai pe larg.
Se pare că teologia ortodoxă este foarte încercată
în aceste vremuri, cu multe conflicte nerezolvate, chiar și cu implicații
politice, cum este situația din Ucraina, ca să nu mai pomenim de hotărârile
neelucidate nici până acum ale Sinodului din Creta.
