Imagine: Orthopraxia (Documentul BORu cu privire la primirea Sfintei Împărtășanii)
Tema împărtășirii cu Sfintele Taine este una actuală în contextul desacralizării lumii, dar și a trăirii creștinilor. Manifestarea deplină a credinței se arată în primirea Sfintei Împărtășanii, dar nu fără o pregătire care să vădească faptul că inima a fost gătită cum se cuvine pentru primirea Împăratului Hristos.
Am realizat o prezentare video a acestui subiect mai jos (sau discuția completă, cu mult mai multe precizări pe subiect la acest link), la care este adăugată sublinierea în scris a unor aspecte importante:
Evitând prescripțiile că împărtășirea trebuie să fie deasă sau rară, ceea ce contează este să fie făcută în duh de trezvie, de credință nelumească, întru curăția inimii și conștiinței. Fiecare după puterea și măsura proprie. Nu există termene de 40 de zile, nici necesitatea de a ne apropia de Potir la fiecare Liturghie. Deși Părinții colivari au cultivat o conștientizare mai mare a apropierii frecvente și continue de Sfintele Taine, ei nu au făcut aceasta în detrimentul nevoinței duhovnicești, ci au insistat mereu pe pregătirea prealabilă. Din nefericire, astăzi există un curent nivelator care anulează aceste cerințe și dă o altă conotație împărtășirii, anume de medicament magic, chiar și pentru păcate nepocăite cum se cuvine. Aceasta este în răspăr cu prevederile canonice, care rânduiesc îndepărtarea de la cele Sfinte pe anumite perioade, până la curățirea prin pocăință.
Mai jos redăm câteva sfaturi practice și repere concrete cu privire la desimea împărtășirii:
Cuv. Filothei Zervakos:„În ce privește Sfânta Împărtășanie, stabilim următoarele:
1. Câți au dragoste din tot sufletul și din toată inima față de Dumnezeu și câți îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei înșiși, au smerenie, ascultare, tăierea voii, blândețe, nemâniere, înfrânare, răbdare, tăcere, aceștia pot să se împărtășească o dată pe săptămână și de două ori când se întâmplă o sărbătoare în mijlocul acestei săptămâni.
2. Când nu au virtuțile de mai sus și se mâhnesc din cauza aceasta și se silesc să le dobândească și se roagă și doresc sincer și cer Sfânta Împărtășanie ca pe un medicament ajutător și evită pe cât le stă în putință orice păcat, li se permite și lor să se împărtășească o dată pe săptămână.
3. Câți au așa-zise păcate care se iartă, adică puțină mândrie, se înfurie pentru moment când le spune cineva ceva, spun vreo minciună, glumesc, râd, bârfesc, mănâncă mai mult decât e de trebuință, fac ascultare, dar fără tragere de inimă și au și alte mici păcate de moarte, pe care se silesc să le taie și să le tempereze, dar nu cu osteneală și râvnă cum se cuvine, dar totuși le cunosc, se căiesc și le mărturisesc, acestora li se permite să se împărtășească la 15 zile.
4. Acei care sunt mândri, nesupuși, mânioși, certăreți, mincinoși, dacă se mărturisesc și arată o pocăință și schimbare adevărată și iau hotărâre că vor înceta să păcătuiască, să se împărtășească la două luni.
5. Dacă după un an încetează sau se înfrânează, împuținând păcatele, să se împărtășească la 40 de zile și, când se îndreaptă complet, să se împărtășească ca și cei de mai sus, la 15 zile și o dată pe săptămână.
O astfel de dispoziție către monahii de la noi a dat-o Cuviosul Arsenie, care s-a nevoit acum 100 de ani aici, un sfânt duhovnic care a primit har de la Dumnezeu să săvârșească minuni în timpul vieții lui și după moarte. Un astfel de discernământ al acestor vrednici de pomenire Părinți trebuie să-l urmeze și Părinții duhovnici actuali, ca să-i canonisească pe cei care se mărturisesc la ei.” (din cartea Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine p. 77-78).
„Oare este bine să ne împărtășim în fiecare zi sau la intervale de timp sau în fiecare duminică și numai atunci?
Această întrebare nu are unul și același răspuns. Sunt unii care se cuvine să se împărtășească în fiecare zi, și sunt alții cărora nu li se potrivește aceasta, și sunt iarăși alții care nu se cuvine deloc să se împărtășească. Sunt iarăși alții care se țin pe ei înșiși departe de Împărtășanie, păcătuind, așadar, fără frică, precum neamul armenilor, iar alții se împărtășesc pentru pază, și sunt alții care se împărtășesc din dispreț, dând mai mult loc lui satana în suflet, cum s-a întâmplat cu Iuda, fiindcă odată cu pâinea „a intrat în el satana”; și sunt alții care, așteptând să se împărtășească, se păzesc mai întâi de păcat. Iar alții, iarăși plângând și tânguindu-se pe ei înșiși, se opresc pe ei o vreme de la Taine – aceștia, precum cred, bine fac, fiindcă nu dau atâta loc diavolului în ei înșiși.
Și simplu, ca să spun pe scurt, conștiința omului este canonul împărtășirii cu Sfintele Taine. Fiindcă știu pe cineva care îmi spunea că s-ar bucura dacă ar fi cu putință să se împărtășească de trei ori pe zi din prea mult dor către Hristos, mai ales când sufletul se curățește prin milostenie.”
În scrisorile trimise diferitor cunoscuți de Cuviosul Paisie, există și unele referințe explicite la postirea dinainte de împărtășire. Redăm mai jos cele două care ating acest subiect, luate din cartea Presb. Dionisie Tatsis, Ascetul de la Panaguda:
Scrisoarea a 1-a
Frate Gheorghe, bucură-te pururea în Domnul!
Doresc mult să vă întâlnesc şi ţin cu tot dinadinsul să vin la voi pentru că am impresia că pot fi folositor în lucrarea bineplăcută lui Dumnezeu a Părintelui Augustin.
În ziua de 16 a lunii a ajuns şi în ţinutul nostru al Koniţei lupul îmbrăcat în piele de oaie, X.K., care a împărţit şi cărţi, oferind otrava ascunsă a înşelăciunii.
În fiecare zi a vrut să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, în timp ce seara, aşa cum am aflat, mânca cocoreţi (carne la grătar). De aceea vă rog mult să faceţi cunoscut lucrul acesta noului Hrisostom, Părintelui Augustin. Cum dau voie păstorii Bisericii noastre lupilor să răpească mieii din mijlocul lor? Acela îi învaţă pe nefericiţii noştri compatrioţi că Sfânta Împărtăşanie n-are nici o legătură cu mâncarea şi alte învăţături greşite, în timp ce Biserica noastră l-a condamnat pe Makrachin. Din fericire, aici noi am prevenit răul, ereticul a fugit imediat după ce i-am tras o săpuneală puternică. N-am apucat, frate, să stricăm viesparul evangheliștilor, că alte necazuri au venit unul după altul.
Încheind, vă trimit multe binecuvântări de la Hristos şi de la Maica Domnului.
Monahul Paisie Filotheitul
Scrisoarea a 7-a
Sfânta Mănăstire Stomio, 16-11-1960
Iubite frate întru Hristos, bucură-te pururea în Domnul!
Am primit scrisoarea voastră dar nu v-am răspuns deîndată pentru că am avut intenţia să cobor cu treburi la Ioanina şi cu prilejul acesta să vă întâlnesc. Din nefericire însă n-am reuşit, de aceea am socotit că este bine să vă scriu câteva lucruri legate de cele ce mi-aţi scris despre Makrakin. Fireşte că nu l-am cunoscut personal, dar am în vedere înşelăciunile lui înfricoşătoare. Am cunoscut însă mulţi dintre ucenicii lui înşelaţi, printre care şi domnul X.K., care este amintit şi în Revista „Biblioteca Aghiorită”, pe care-l atacă şi părintele Filoteos Zervakos. În afară de sminteala cea mare legată de Sfânta Împărtăşanie, căci voia să se împărtăşească în fiecare zi în timp ce mânca carne, vă fac cunoscută şi altă înşelăciune de-a lui, căci a făcut rugăciune într-un hotel pentru un străin, ca Dumnezeu să-l lumineze şi a început cu cuvintele: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.” Străinul l-a întrebat: „Oare sunteţi preot?”, iar el i-a răspuns: „Şi cine sunt preoţii şi ce este Biserica? Eu simt înlăuntru meu că sunt îngerul lui Dumnezeu!”. În timp ce noi, călugării, care avem schima monahală, începem rugăciunea cu: „Pentru rugăciunile Sfinţilor, Părinţilor noştri”, acesta împreună cu ucenicii lui eretici (fără a fi preoţi) începe cu „Binecuvântat este Dumnezeul nostru”, şi se socotesc pe ei înşişi mai presus decât toţi, şi alte rătăciri.
Despre celălalt lucru despre care îmi scrieţi, că Sfintele Canoane nu amintesc de postire înainte de Sfânta Împărtăşanie, nu-l pun la îndoială, însă ele amintesc de pregătire. Şi ce pregătire i-a rânduit Dumnezeu lui Moise când urma să primească poruncile? În afară de celelalte nu i-a poruncit şi postirea? Când s-au alcătuit Sfintele Canoane pe primul plan era martiriul, de aceea Sfinţi Părinţi n-au precizat postirea, pentru că creştinii aşteptau rândul pentru martiriu, fără să ştie în ce zi se va întâmpla. De aceea nici n-au rânduit postirea, pentru că nu era lesne să postească continuu. În acea epocă s-a împlinit cuvântul profetic al Prorocului David: „Din pricina Ta suntem ucişi, toată ziua suntem duşi ca nişte oi la tăiere”. „Discernământul este mai mare decât toate virtuţile”, ne spune Sfântul Isaac Sirul. Mai târziu, însă, Mărturisirile de credinţă ale lui Petru Movilă şi Kritopoulos se referă la postire, pe care Biserica Ortodoxă o acceptă. În tot cazul, aghioriţii îi vânează pe makrakişti, căci au ajuns să spună: Şi sfânt dacă-l vezi pictat pe makrakist pe peretele bisericii, să-l ştergi!”.
V-am scris toate acestea ca să-l cunoaşteţi şi pe omul meu cel dinlăuntru, pentru că obişnuiesc să spun ceea ce are înăuntru inima mea. În ceea ce priveşte relaţiile pe care le are Părintele Augustin cu makrakiştii nu ştiu care este scopul lui adevărat, pentru că şi Hitler al Germaniei la început a avut legături cu comuniştii, ca să-i dibuie pe toţi. În tot cazul, eu îl port pe Părintele Augustin în inima mea. Mă rog ca Dumnezeu să lumineze veşnic toată lumea, la fel şi pe aceştia, ca să vină la cunoaşterea adevărului. Încheind, vă trimit din prisos binecuvântările lui Hristos şi ale Maicii Domnului.
Fratele vostru întru Hristos, Paisie păcătosul, cel mai mic dintre călugări
Postul Mare este o vreme de pregătire sufletească stabilită de Sfinții Părinți pentru a ne curăța de păcate în vederea împărtășirii cu Sfintele Taine. Din cauza obiceiului unora de a se apropia de Taine fără pregătirea cuvenită, ci doar de dragul marii sărbători a Paștelui, atunci a fost rânduită perioada aceasta de post de mâncare, dar și de pocăință, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur:
„În vechime mulţi se apropiau de Sfintele Taine fără nici o pregătire, la întâmplare, şi mai ales în acest timp în care Hristos ni le-a dat. Părinţii, dându-şi seama de vătămarea ce o are cineva când se apropie nepregătit de Sfintele Taine, s-au adunat şi au rânduit patruzeci de zile de post, de rugăciuni, de ascultare a sfintei slujbe şi a predicii, de venire deasă la biserică, pentru ca în aceste zile toţi să ne curăţim cu toată grija prin rugăciuni, prin milostenii, prin post, prin slujbe de toată noaptea, prin lacrimi, prin spovedanie şi prin toate celelalte, şi astfel, după puterea noastră, să ne apropiem cu conştiinţa curată de Sfintele Taine.”
Dar bineînțeles că nu doar în Postul Mare trebuie să ne împărtășim, însă pregătirea se cuvine să fie cam aceeași, chiar și în afara posturilor rânduite de Biserică. Discernământul duhovnicesc al Cuviosului Paisie Aghioritul în această privință, după cum se poate vedea din cele două scrisori de mai jos, îndeamnă la ținerea unui post înainte de apropierea de Sfintele Taine. Are dreptate să spună că nu se prevede în canoane această postire în mod expres, deși canonul 13 trulan face aluzie la ea și o consideră de la sine înțeleasă. Chiar Sf. Nicodim Aghioritul menționează în Pidalion, în comentariul la acest canon, că trei zile de post sunt suficiente ca pregătire pentru Împărtășanie.
