Distopia este aici şi acum: Segregare şi Înrobire

Este puţin probabil să fi rămas cineva care să nu fi intuit că aici se va ajunge, chiar şi în momentele când tensiunea mediatică era la apogeu şi când fereastra de sacrificiu cerută de autorităţi părea temporară şi una foarte îngustă. Nu cred că greşesc prea mult când afirm că am ştiut toţi că vom ajunge aici şi că #eDespreLibertate.

Astăzi este deplin evidentă transformarea ireversibilă a lumii şi societăţilor, mai cu seamă sub aspectul aservirii persoanei umane care nu mai este considerată liberă necondiţionat. Instrumentele folosite nu sunt deloc unele noi, ci sunt aceleaşi folosite din veac pentru fiecare cucerire umană, pentru menţinerea învinşilor într-o stare de incapacitate continuă (permanentă?) de apărare, de emancipare, de propăşire spirituală.

Folosim termeni precum aservire întrucât ierarhia drepturilor şi libertăţilor individuale a fost perturbată şi falsificată prin abuzarea sensului şi conţinutului acestor drepturi, dar şi prin pervertirea mincinoasă a întregului eşafodaj al principiilor de drept. Statul de drept a fost spart în multiple componente care, aparent, inerţial, continuă să funcţioneze insularizat. Însă principiile de drept care trebuie să creeze dreptatea socială au fost răstălmăcite şi abuzate până la desfiinţare, în scopul deposedării societăţii de putere individuală şi colectivă. De aceea, nu greşim dacă, în loc de aservire, vom putea reveni la termenul mai cunoscut nouă, cel de înrobire.

Despre înrobire şi dezrobire este plină istoria de lecţii utile!

Astăzi parcurgem traseul politic şi cultural al înrobirii noastre. Suntem acum în plin proces de normalizare a acestor împrejurări de fapt, care sunt cimentate prin promulgarea realităţilor de drept. În unele ţări, precum S.U.A. sau Franţa, avem deja vaccinare obligatorie formală, legiferată. Discuţia despre punerea în executare a acestor dispoziţii legale este şi ea una importantă, dar este subsidiară. În alte ţări, precum Australia, observăm totalitarismul legalist deja în funcţiune, în răspăr total cu conţinutul juridic al drepturilor omului unanim recunoscute. De pildă, dreptul forţelor de ordine de a pătrunde în orice spaţiu, fără mandat judecătoresc şi sancţionarea cu detenţie pentru încălcarea dispoziţiilor pandemice, lasă puţin loc de echivoc în privinţa caracterului totalitar al regimului politic.

Aşadar, prin putere nemijlocită şi nemărginită de principiile de drept se crează o stare de fapt a abuzului, care mai apoi este legiferată ca decurgând dintr-o realitate socială. Cei care înţeleg acest mecanism pot anticipa traseul transformărilor ce vor veni. Totodată, pot observa cum procesul de normalizare a stării de înrobire este condus mediatic prin influenţarea atitudinilor şi comportamentelor. Sub acest aspect, segregarea pe criterii vaccinale reprezintă şi sancţiune şi instrument de descurajare de la acţiune civică.

Emanciparea de sub înrobire presupune, istoric, aceiaşi paşi. Cel iniţial este al adunării/regăsirii sub acelaşi steag.

Sunt multe iniţiative anti-totalitare care se desfăşoară în aceste momente, mai toate minore, din motive care ar trebui discutate (în secţiunea de comentarii). Sunt însă puţine persoane credibile, capabile să avanseze o viziune coerentă şi apte vocaţional să reprezinte un „steag” sub care să acţionăm. Căci „acţiune” este termenul cheie. Dezrobirea nu se produce de la sine.

Sursă Imagine: ccunesco.ca

Întrucât organizarea socială presupune o formă de coagulare din aproape în aproape, prezint mesajele doamnei avocat Elena Radu şi domnului avocat Gheorghe Piperea, persoane care îmi inspiră încredere şi care cred cu tărie că trebuie învestite cu capitalul de sprijin civic şi politic pe care îl deţinem fiecare.

Cu referire la acest concept, capital de sprijin, am scris că reprezintă suma resurselor şi energiilor pe care suntem dispuşi să le jertfim pentru un ţel şi că această sumă trebuie să fie cât mai precis determinată (ex: 10 ore pe lună dedicat iniţiativelor, 2 deplasări la Bucureşti, 500 de lei/lunar, activitate sincronizată pe platforme de socializare, semnare petiţii etc). Este esenţială delimitarea clară a resurselor pe care le rezervăm scopului propus şi verificarea atentă a viabilităţii acestor iniţiative pentru a ne putea elibera de confuzia emoţională şi de şantajul moral prin care se urmăreşte menţinerea noastră în stare de pasivitate.

Ieşirea din ţară, doar cu certificat „digital” Covid

Începând de vineri, 13 august, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR, doar certificatele digitale COVID.

Sursa imaginii: RoVaccinare

Semnalăm o nouănaraţiune conspiraţionistă” pusă în discuţie la începutul anului trecut şi dezavuată fără a fi primi atenţia şi importanţa cuvenite, naraţiune care se confirmă în aceste zile şi care va face posibil ca, în anumite condiţii, unele persoane să se găsească în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul altor state. Este cunoscut exemplul Germaniei care a anunţat că nu va primi pe teritoriul său persoane care nu pot face dovada celor mai sus menţionate. Este de aşteptat, după cum a fost de la bun-început, ca regula să se generalizeze în spaţiul european, urmând ca persoanele care nu posedă un astfel de certificat „digital” să se confrunte cu condiţionări birocratice şi restricţii ale drepturilor fundamentale care să le degradeze semnificativ statutul social şi standardul de viaţă.

Este neîndoielnic faptul că aceste consecinţe sunt urmărite ca atare, fiind un scop în sine al politicilor pretins de sănătate publică, dat fiind că pandemia nu e despre boală, #eDespreLibertate.

Măsura recunoaşterii exclusiv a formei digitale a certificatului Covid reprezintă un impuls suplimentar spre înregimentarea în sistemul electronic de supraveghere şi control, despre care credincioşii ortodocşi au lasat avertismente clare de multă vreme. Acest anunţ trebuie analizat împreună cu cea mai recentă hotărâre CNSU, care permite desfăşurarea unor anumite evenimente exclusiv cu participarea persoanelor care s-au vaccinat, excluzând chiar şi categoria celor vindecaţi de Covid şi a celor care posedă dovada rezultatului negativ PCR-RT. Fără îndoială că acest început al politicilor discriminatorii este gândit să fie legitimat mai întâi la nivel de principiu, urmând ca ulterior să se treaca la faza de punere efectivă în executare, ca fiind un câştigat al bunelor practici de sănătate publică.

În treacăt fie spus/scris, respectiva hotărâre CNSU nu a fost publicată nici până astăzi în Monitorul Oficial al României, deşi a fost emisă în urmă cu o săptămână, pe 05.08.2021, pentru o perioadă de valabilitate de 30 de zile, dar cine să se mai preocupe de chestiuni „neimportante” precum condiţiile esenţiale de legalitate ale actelor normative emise de autorităţile de stat, când vedem limpede că statul român poate funcţiona neabătut potrivit arbitrariului politic desăvârşit.

Este fără îndoială că fiecare nouă infirmare a ordinii de drept şi de fapt în societate va urma acelaşi parcurs mediatic ultimativ şi, dat fiind că funcţionează, aceeaşi tactică a ambiguităţii legale formale şi informale.

Prin urmare, este cu atât mai importantă convingerea proprie de a nu ne lăsa vaccinaţi(!) şi nici antrenaţi pe culoarul strâmt al legitimări acestui tip de constrângere indirectă, nedemnă şi incompatibilă cu statutul de om liber şi stăpân pe propia viaţă.

Chiar şi cei vaccinaţi şi încrezători în buna credinţă a autorităţilor(sic!) sunt chemaţi să constate şi să priceapă caracterul profund nociv al politicilor de segregare şi discriminare ce sunt implementate, să nu se lase purtate de valul cadrajului narativ oficializat şi să nu accepte, nici când e vorba despre altul, şantajul evident.

Modalităţi de împotrivire efectivă şi de recâştigare a drepturilor pierdute subzistă, însă istoria ne arată că ferestrele de oportunitate se închid cu repeziciune.

Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

Taina libertăţii – Nicolae Steinhardt

Translate page >>