Sunteți gata pentru doza de vaccinare?? (Foto: The Sun)
Sclavagismul dă năvală peste noi mai tare decât ne putem da seama. În plus, cu nuanțe puternic idolatre. Nu mai suntem robii lui Dumnezeu și frați egali între noi și nici măcar hoinari sub cerul liber, ci devenim pioni într-un stat și ordine totalitare, la care ne înrolăm de bunăvoie. Sau suportăm consecințele marginalizării, repudierii și lipsirii de drepturi și libertăți.
Această situație amintește de una similară din trecutul îndepărtat, dar pilduitor. Cândva faraonul Egiptului și-a luat în robie propriul popor, folosind în avantajul său o situație specială, anume foametea de șapte ani care îi chinuia în acea vreme.
După cum relatează cartea Facerii din Vechiul Testament, pe scurt, faraonul a avut două vise pe care i le-a explicat Iosif, fiul lui Iacov/Israel, prin care Dumnezeu i-a prevestit că vor veni șapte ani de belșug urmați de alți șapte de mare foamete. În felul acesta, Iosif, care i-a tâlcuit visele, a fost pus mare dregător să adune recoltele din primii ani ca să ajungă pentru cei ce vor urma. Însă ce ne interesează este faptul că, după ce locuitorii din Egipt și Canaan și-au terminat aurul și averile, nu aveau cu ce să mai cumpere hrană. Atunci au zis: “Cumpără-ne pe pâine, pe noi cu pământurile noastre, şi vom fi robi lui Faraon noi şi pământurile noastre” (Fac. 47:19). Și faraonul a ajuns stăpăn peste trupurile și pământurile lor, încât erau datori să dea a cincea parte din recoltă toți, în afară de preoții egipteni, care erau hrăniți de la curtea imperială și nu au fost nevoiți să se vândă (Fac. 47:26). Această situație a durat cel puțin până la Moise, adică peste 400 de ani. Cel mai probabil a ținut cât a existat domnia faraonilor, până la cucerirea de către greci și romani.
Sub influența creștinismului, sclavia a dispărut, chiar dacă au rămas diferite forme de înrobire. Cert este că credința în Hristos nu este compatibilă cu sclavia. Toți suntem robi și fii ai lui Dumnezeu, iar oamenii între ei sunt datori să se poarte cu respect și dragoste și fără duh de stăpânire. Nici măcar dușmanii sau străinii nu trebuie tratați ca niște inferiori și nu este acceptabil să fie luați în robie.
Însă această mentalitate se pierde tot mai mult și revenim ușor la una sclavagistă modernă. Marea masă a populației este controlată tot mai mult de lideri selecți. Acest fapt se rasfrânge asupra locurilor de muncă, a controlării banilor, veniturilor. Vorbim de industria IT, pharma, armament, energie. Chiar și statele sunt supuse unor ordine exterioare, venite formal de la organisme internaționale, cum ar fi NATO, ONU, OMS, UE… Mijloacele de supraveghere bineînțeles că sunt moderne și la limita dintre ordine legală și lagăr.
Schimbarea majoră pe care o aduce pandemia de coronavirus și îndeosebi campania de vaccinare este că induce o supunere ritualică a populației înfricoșată de virus. Nu mai este vorba de deservirea oamenilor, ci de înrobirea lor prin constrângere, dar… benevolă. Cam cum s-au văndut egiptenii antici pentru pâine în cel mai bun caz.
De ce vorbesc despre înrobire? Pentru că certificatul verde care se introduce aduce cu sine o pierdere a libertății și o segregare nejustificată. Trebuie să acceptăm sănătatea vaccinată și nu avem voie să fim “bolnavi” decât departe de societate.
Impunerea unor măsuri de carantină severe este normală, ca în cazul leproșilor sau a altor boli molipsitoare. Însă procesul prin care statul român (sau european, sanitar-oms-ist, cine știe de unde vin dispozițiile?) este viciat. După cum a arătat Curtea de Apel București în motivarea anulării a trei hotărâri de guvern recente, statul ajunge să-și aroge drepturi discreţionare, virtual nelimitate, de a dispune practic de toate coordonatele vieţii individului. Mai în detaliu, dacă orice om este posesor al drepturilor și libertaților fundamentale prin naștere, în situația de astăzi structurile statale s-au comportat de ca și cum ele ar deține acele libertăți ale populației și dispun de ele după bunul plac, asigurându-le sau restrângându-le discreționar.
Da, este adevărat că statul trebuie să asigure sănătatea publică, dar nu cu forța, ci doar celor care apelează la el și fără să afecteze pe ceilalți decât dacă situația o cere. În cazul unei molime devastatoare, este firesc să fie restrâns dreptul la circulație, dar motivat, proporțional și temporar. Adică cel care ar trebui să argumenteze justețea acțiunilor este statul, nu cetățeanul să dovedească netemeinicia directivelor. Sunt folositoare măștile? De ce? Dar vaccinurile? În ce măsură? Carantinarea are efecte pozitive sau mai mult negative? Condiționarea deschiderii școlilor de vaccinarea a peste 60% din personal pe ce se bazează? Ori este virba de un abuz imens?
Surparea principiilor de drept, morale, sociale nu este vizibilă unui ochi indolent, pentru omul consumist. Nu se schimbă aproape nimic vizibil, dar se năruie structura și se va dărâma totul în viitor. Pentru un creștin, sunt mai importante vietuțile decât câștigul material. El acționează invers, nu pe o logică imediată. Doar că astăzi nu prea mai avem putere creștină ca să (ne) convingem de valoarea sufletului. Nici minunile Mântuitorului, nici ale Sfinților nu i-au convins pe toți, dar nici pe acelea nu le avem. Dar fără roada Duhului, fără a simți suflul de vjață în sufletul noatru, va fi greu să contrapunem ceva în fața provocării de a fi robi ai trupului în noul regim sanitar.
Este cumplită controlarea prin sistemul digital pentru că este încarcerat trupul. Dar mai sumbră este cedarea libertații sufletului, care se folosește la o adică de posibilitatea supravegherii totale de tip Big Brother.
Pe scurt, poate un creștin să renunțe la libertatea sa și să intre în logica sclavagistă vaccinistă prin folosirea certificatului verde? Evident că nu, chiar de-ar fi să facă sacrificii mari. Dar e nevoit să găsească puterea de a fi creștin.
Peste toate, se prefigurează un totalitarism și mai intruziv în cotloanele sufletelor. Deocamdată pare a fi o presiune de etapă până la uniformizarea la nivel religios, nu doar material-ideologic. Deja ecumenismul pavează drumul spre o religie mondială, iar majoritatea o aplaudă sau se face că nu vede și nu e pusă în pericol dreapta-credință. Preferă ceapa și cărnurile lui Faraon decât ieșirea din robia lui.
Ceea ce cerem și căutăm este să nu fie folosită vaccinarea (nu doar vaccinul în sine) pentru a produce segregare. Este nedrept. Certificatul verde este un cal troian care produce discriminare în societate în loc să faciliteze pur și simplu circulația internațională pentru doritori.
Este puţin probabil să fi rămas cineva care să nu fi intuit că aici se va ajunge, chiar şi în momentele când tensiunea mediatică era la apogeu şi când fereastra de sacrificiu cerută de autorităţi părea temporară şi una foarte îngustă. Nu cred că greşesc prea mult când afirm că am ştiut toţi că vom ajunge aici şi că #eDespreLibertate.
Astăzi este deplin evidentă transformarea ireversibilă a lumii şi societăţilor, mai cu seamă sub aspectul aservirii persoanei umane care nu mai este considerată liberă necondiţionat. Instrumentele folosite nu sunt deloc unele noi, ci sunt aceleaşi folosite din veac pentru fiecare cucerire umană, pentru menţinerea învinşilor într-o stare de incapacitate continuă (permanentă?) de apărare, de emancipare, de propăşire spirituală.
Folosim termeni precum aservire întrucât ierarhia drepturilor şi libertăţilor individuale a fost perturbată şi falsificată prin abuzarea sensului şi conţinutului acestor drepturi, dar şi prin pervertirea mincinoasă a întregului eşafodaj al principiilor de drept. Statul de drept a fost spart în multiple componente care, aparent, inerţial, continuă să funcţioneze insularizat. Însă principiile de drept care trebuie să creeze dreptatea socială au fost răstălmăcite şi abuzate până la desfiinţare, în scopul deposedării societăţii de putere individuală şi colectivă. De aceea, nu greşim dacă, în loc de aservire, vom putea reveni la termenul mai cunoscut nouă, cel de înrobire.
Despre înrobire şi dezrobire este plină istoria de lecţii utile!
Astăzi parcurgem traseul politic şi cultural al înrobirii noastre. Suntem acum în plin proces de normalizare a acestor împrejurări de fapt, care sunt cimentate prin promulgarea realităţilor de drept. În unele ţări, precum S.U.A. sau Franţa, avem deja vaccinare obligatorie formală, legiferată. Discuţia despre punerea în executare a acestor dispoziţii legale este şi ea una importantă, dar este subsidiară. În alte ţări, precum Australia, observăm totalitarismul legalist deja în funcţiune, în răspăr total cu conţinutul juridic al drepturilor omului unanim recunoscute. De pildă, dreptul forţelor de ordine de a pătrunde în orice spaţiu, fără mandat judecătoresc şi sancţionarea cu detenţie pentru încălcarea dispoziţiilor pandemice, lasă puţin loc de echivoc în privinţa caracterului totalitar al regimului politic.
Aşadar, prin puterenemijlocită şi nemărginită de principiile de drept se crează o stare de fapt a abuzului, care mai apoi este legiferată ca decurgând dintr-o realitate socială. Cei care înţeleg acest mecanism pot anticipa traseul transformărilor ce vor veni. Totodată, pot observa cum procesul de normalizare a stării de înrobire este condus mediatic prin influenţarea atitudinilor şi comportamentelor. Sub acest aspect, segregarea pe criterii vaccinale reprezintă şi sancţiune şi instrument de descurajare de la acţiune civică.
Emanciparea de sub înrobire presupune, istoric, aceiaşi paşi. Cel iniţial este al adunării/regăsirii sub acelaşi steag.
Sunt multe iniţiative anti-totalitare care se desfăşoară în aceste momente, mai toate minore, din motive care ar trebui discutate (în secţiunea de comentarii). Sunt însă puţine persoane credibile, capabile să avanseze o viziune coerentă şi apte vocaţional să reprezinte un “steag” sub care să acţionăm. Căci “acţiune” este termenul cheie. Dezrobirea nu se produce de la sine.
Întrucât organizarea socială presupune o formă de coagulare din aproape în aproape, prezint mesajele doamnei avocat Elena Radu şi domnului avocat Gheorghe Piperea, persoane care îmi inspiră încredere şi care cred cu tărie că trebuie învestite cu capitalul de sprijin civic şi politic pe care îl deţinem fiecare.
Cu referire la acest concept, capital de sprijin, am scris că reprezintă suma resurselor şi energiilor pe care suntem dispuşi să le jertfim pentru un ţel şi că această sumă trebuie să fie cât mai precis determinată (ex: 10 ore pe lună dedicat iniţiativelor, 2 deplasări la Bucureşti, 500 de lei/lunar, activitate sincronizată pe platforme de socializare, semnare petiţii etc). Este esenţială delimitarea clară a resurselor pe care le rezervăm scopului propus şi verificarea atentă a viabilităţii acestor iniţiative pentru a ne putea elibera de confuzia emoţională şi de şantajul moral prin care se urmăreşte menţinerea noastră în stare de pasivitate.
Începând de vineri, 13 august, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE,vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR, doar certificatele digitale COVID.
Semnalăm o nouă “naraţiune conspiraţionistă” pusă în discuţie la începutul anului trecut şi dezavuată fără a fi primi atenţia şi importanţa cuvenite, naraţiune care se confirmă în aceste zile şi care va face posibil ca, în anumite condiţii, unele persoane să se găsească în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul altor state. Este cunoscut exemplul Germaniei care a anunţat că nu va primi pe teritoriul său persoane care nu pot face dovada celor mai sus menţionate. Este de aşteptat, după cum a fost de la bun-început, ca regula să se generalizeze în spaţiul european, urmând ca persoanele care nu posedă un astfel de certificat “digital” să se confrunte cu condiţionări birocratice şi restricţii ale drepturilor fundamentale care să le degradeze semnificativ statutul social şi standardul de viaţă.
Este neîndoielnic faptul că aceste consecinţe sunt urmărite ca atare, fiind un scop în sine al politicilor pretins de sănătate publică, dat fiind că pandemia nu e despre boală, #eDespreLibertate.
Măsura recunoaşterii exclusiv a formei digitale a certificatului Covid reprezintă un impuls suplimentar spre înregimentarea în sistemul electronic de supraveghere şi control, despre care credincioşii ortodocşi au lasat avertismente clare de multă vreme. Acest anunţ trebuie analizat împreună cu cea mai recentă hotărâre CNSU, care permite desfăşurarea unor anumite evenimente exclusiv cu participarea persoanelor care s-au vaccinat, excluzând chiar şi categoria celor vindecaţi de Covid şi a celor care posedă dovada rezultatului negativ PCR-RT. Fără îndoială că acest început al politicilor discriminatorii este gândit să fie legitimat mai întâi la nivel de principiu, urmând ca ulterior să se treaca la faza de punere efectivă în executare, ca fiind un câştigat al bunelor practici de sănătate publică.
În treacăt fie spus/scris, respectiva hotărâre CNSU nu a fost publicată nici până astăzi în Monitorul Oficial al României, deşi a fost emisă în urmă cu o săptămână, pe 05.08.2021, pentru o perioadă de valabilitate de 30 de zile, dar cine să se mai preocupe de chestiuni “neimportante” precum condiţiile esenţiale de legalitate ale actelor normative emise de autorităţile de stat, când vedem limpede că statul român poate funcţiona neabătut potrivit arbitrariului politic desăvârşit.
Este fără îndoială că fiecare nouă infirmare a ordinii de drept şi de fapt în societate va urma acelaşi parcurs mediatic ultimativ şi, dat fiind că funcţionează, aceeaşi tactică a ambiguităţii legale formale şi informale.
Prin urmare, este cu atât mai importantă convingerea proprie de a nu ne lăsa vaccinaţi(!) şi nici antrenaţi pe culoarul strâmt al legitimări acestui tip de constrângere indirectă, nedemnă şi incompatibilă cu statutul de om liber şi stăpân pe propia viaţă.
Chiar şi cei vaccinaţi şi încrezători în buna credinţă a autorităţilor(sic!) sunt chemaţi să constate şi să priceapă caracterul profund nociv al politicilor de segregare şi discriminare ce sunt implementate, să nu se lase purtate de valul cadrajului narativ oficializat şi să nu accepte, nici când e vorba despre altul, şantajul evident.
Modalităţi de împotrivire efectivă şi de recâştigare a drepturilor pierdute subzistă, însă istoria ne arată că ferestrele de oportunitate se închid cu repeziciune.
Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.
