Ca şi în cazul precedentului articol, ne aliniem integral la opiniile autorului, cu menţiunea necesară că textul inferă şi pe baza unor elemente istorice doar amintite sau sugerate, deosebit de sensibile pentru orgoliul nostru naţional, fiind o lectură care conversează cu cititori din mai multe categorii, mai ales din rândul celor cu o cultură istorică rezonabilă.
Însă chiar şi în absenţa cheii secundare de lectură, destinată celor pasionaţi de istorie, articolul formulează concluzii deosebit de necesare în raport de înstăpânirea tot mai apăsătoare a gândirii şi naraţiunii unice (euro-atlantice) asupra societăţii româneşti.
Este anul Cantemir, personaj copleșitor în universul românesc. A fost nu doar un cercetător al civilizațiilor, ci și un vizionar în geopolitică. Este rar amintit în discursul intelectual, se vorbește puțin despre el pentru că, probabil, le alimentează altora complexele. Niciun alt român nu a fost co-făuritor de știință și geopolitică precum el. Nu-și găsește locul în discursul atât de bine poleit de astăzi, este ceea ce transmite domnitorul-savant de la înălțimea statuii de pe fosta sa moșie din Moscova, ignorată la București. De la el încoace conducătorii români n-au făcut altceva decât să privească la evenimentele din jur prin gaura cheii, convinși că sunt eroi ai marelui spectacol.
Am copilărit pe malul Dunării, nu departe de locul unde în timpul războiului nostru pentru independență fusese torpilată o navă de război otomană, pe brațul Măcinului. A fost consemnat prin articole de istorie, în jurnalele vremii. Memoria locului, încă vie, își avea propria versiune. Pe Dunăre epava era marcată cu o geamandură, pe mal exista o mică stelă care amintea episodul. A fost interesantă evoluția inscripției de pe monument. De fiecare dată când am citit-o spunea altceva: când rușii scufundaseră nava, când românii, când era o acțiune comună. Epava a fost scoasă la tăiat, geamandura a dispărut, Ziua Independenței a devenit Ziua Europei, nu știu dacă mai există stela. Târziu am înțeles că ea mi-a predat prima lecție despre raporturile dintre istorie și geopolitică, un singur secol nu îi este suficient istoriei pentru a descrie un eveniment, chiar dacă are totul la îndemână, iar cercetarea istorică trebuie să răspundă exigențelor politicii curente, altfel încurcă lucrurile. De aceea în propaganda istorică de la noi, când e vorba de evenimente legate de relațiile româno-ruse a existat întotdeauna un anumit dualism, într-un fel au fost considerate atunci când s-au petrecut, altfel, post-factum.
În conștiința politică românească imaginea rușilor ca inamic și rusofobia au fost influențate întotdeauna de natura relațiilor dintre Rusia și Occident. Chiar și episoadele confruntării ruso-otomane desfășurate pe meleagurile noastre și care au contribuit, la urma urmei, la succesul proceselor geopoliticii în definirea statalității românești au fost folosite pentru cultivarea acestei imagini, deși acele episoade reflectau relații între imperii rivale, în spiritul vremurilor în care se derulau. Brăila turistică, de exemplu, nu amintește nicăieri în prospectele sale, că cetatea otomană de acolo a fost distrusă de armata rusă, ca și celelalte cetăți de pe malul stâng, românesc, al Dunării. Orașul împreună cu întreaga raia și cu alte raiale au redevenit românești printr-o decizie a țarului. Turistul, chiar și mulți brăileni află doar dacă se apleacă asupra literaturii istorice. Istoricii nu ne-au spus dacă împăratul rus a urmărit înlăturarea unei nedreptăți, dar geopolitica ne demonstrează că a fost o rațiune de strategie între mari puteri, iar calculul a fost favorabil Valahiei ortodoxe.
A te apleca asupra relațiilor dintre ruși și români pare un gest de inconștiență, iar în atmosfera cvasidominată de afirmația că rușii sunt acum și inamicii europenilor, este autoaprinderea unui rug. Pentru propagandă, ceea ce se întâmplă la granița noastră pare să fie argumentul căzut din ceruri. Cei care nu obosesc să scrie despre istorie luând din geopolitică doar ce le convine au primit o gură de aer proaspăt. Schimbările din geografia politică a zonei păreau că au neutralizat muniția din depozite, dar ele au recondiționat-o, doar. Războiul informațional camuflează că acum, ca și altădată, noi suntem în ofensivă alături de alții , pornind de la premisa tabu că rușii sunt oricum o amenințare. Ca și altădată, ne afundăm în jocuri ale marilor actori, pe care nu le putem controla. Oricum, se poate repeta obsesiv că rușii sunt dușmanii românilor, deși ei nu au întreprins până acum nimic special împotriva noastră, ne listează doar printre cei aparținând inamicului colectiv.
Secolul al XIX-lea a fost secolul unor confruntări geopolitice decisive la Marea Neagră între Imperiile Rus și Otoman. Ele au afectat teritorii românești, dar au creat și condiții favorabile transformării statului român în actor politic european deplin. În conștiința politică românească imaginea rușilor a fost cultivată și a depins de geopolitica europeană, în funcție de ea se modela și opinia dominantă. La fel este și astăzi, doar determinările sunt mai largi, euroatlantice. Probleme apăreau doar atunci când puterile occidentale aveau strategii diferite pentru relațiile lor cu puterea din Est și când pentru unii ea era aliat, pentru alții inamic. A fost circumstanța care a influențat mediul politic românesc chiar și atunci când Moscova și Bucureștiul erau aliați. Când Moscova postbelică a lui Stalin avea încă un cuvânt greu, iar Europa ținea seamă de el, în România lozincile proclamau prietenia veșnică. Pe măsură ce a intrat în criză, lozincile au dispărut, apoi încet-încet aliatului i s-au atribuit toate relele din România. Perestroika a blurat puțin imaginea, apoi totul a reintrat în formula inițială. Despre Rusia se poate afirma astăzi orice public, nimeni nu va pretinde aparat științific.
Războiul Crimeii (1853-1856) a fost prilejul care a dezvăluit puterilor europene locul teritoriilor românești în strategiile lor din sud-estul continentului. Rezultatele acelui conflict au marcat sfârșitul echilibrelor strategice din Europa post-napoleoneană și al mecanismelor continentale de pace ale Sfintei Alianțe, au inițiat reculul Rusiei în gestionarea problemelor păcii. Congresul de la Paris din 1856 a confirmat statutul de putere europeană pentru Imperiul Otoman, dar a imprimat și o nouă fizionomie relațiilor dintre imperiile europene după obișnuite târguieli între marile puteri tradiționale. Câștigătoare imediată a părut Franța, care și-a dorit acel război, numai că s-a dovedit curând că adevăratul învingător a fost Germania. Nu a tras niciun foc, dar, prin Realpolitik-ul bismarckian, era prezentă oriunde se întâmpla ceva. După doar puține decenii, Înalta Poartă se afla în sfera de influență a Germaniei, unele state balcanice, inclusiv România, aveau regi cu origini germanice, iar Berlinul își începea încălzirea pentru marea geopolitică. După ce Napoleon al III-lea a ajuns prizonierul cancelarului de fier, Franța și-a amintit de Rusia. Tradiționala conflictualitate ruso-otomană a transformat geopolitica întregii Europe. Câteva decenii periferia europeană a Balcanilor a devenit teatru central al rivalităților dintre imperiile europene. Pentru acestea nu elementul național era decisiv, ci rațiunile de apărare, ca și astăzi, de altfel.
Bătăliile din Peninsula Crimeea au scos în evidență rolul căilor de comunicație în marile confruntări continentale. Rusia a pierdut războiul, printre altele, și pentru că nu a putut deplasa rapid întăriri, erau departe și nu dispunea de infrastructură terestră, în timp ce inamicii săi dominau căile maritime, mult mai rapide. Învingătorii nu și-au dezvoltat succesul în partea continentală tot din lipsa căilor de comunicație. Așa s-a relevat rolul teritoriilor românești în scenariile de război ale europenilor împotriva Rusiei și atunci a început ceea ce astăzi se numește cultivarea motivului amenințării ruse. Deși ne place să subliniem, tot mai rar, e adevărat, că în acea perioadă societatea românească avea afinități franceze, în realitate erau franco-germane, iar în Transilvania și Bucovina influența germanică domina. Dinicu Golescu a descoperit Europa pe Dunăre prin universul germanic, Mihai Eminescu și multe alte personalități intelectuale ale României s-au format mai curând în spiritul lui Schopenhauer decât al lui Voltaire. Ca urmare, relațiile dintre Germania și Franța au divizat mediul politic din România, dar și pe cel informațional. Pentru cele două puteri, Rusia a fost când aliat, când inamic, și această realitate geopolitică s-a reflectat în propaganda de la noi. Mai mult, a asigurat continuitate imaginii de adversar pentru ruși, deoarece întotdeauna în mediul informațional românesc existau vectori care o promovau indiferent de poziția oficială a statului.
Cele două războaie mondiale din secolul trecut au oferit și acea ocazie unică, prin dramatismul ei, când propaganda a fost nevoită să transforme factorul rus din aliat în inamic și invers pe durata aceluiași conflict, dar s-a descurcat, nu au existat șocuri psihice de adaptare. Ne amintim încă lozincile puse în circulație imediat după întoarcerea armelor din 23 august 1944, care chemau să trăiască și să înflorească nu numai prietenia, ci și frăția, veșnică. S-au rostit cam până pe la începuturile anilor ’60. Astăzi trăim momentul unic când Vladimir Putin pare adversarul tuturor, pare sursa tuturor neliniștilor, iar propaganda este, în sfârșit, liberă. Basarabia a fost narativul inepuizabil pentru propaganda României moderne în dezvoltarea imaginii rușilor ca inamic. Dreptul istoric a filtrat realitățile politice, deși dreptul internațional este cel care fixează realitățile geopolitice, nu cel istoric. Este ceea ce amintesc Statele Unite Rusiei, când e vorba de Ucraina, și Rusia Statelor Unite, când e vorba de Afganistan, Irak, Siria. După Războiul Crimeii, Rusia a rămas fără flotă militară la Marea Neagră, a fost scoasă de la gurile Dunării, fluviul a devenit cale paneuropeană de comunicație. Așa a mai fost doar pe timpul Germaniei naziste. Imperiul Otoman a fost repus în drepturile sale formale. Județele din sudul Basarabiei i-au fost luate țarului și reatribuite sultanului, pentru că el reprezenta puterea militară din zonă capabilă să asigure protecția imediată a noului statut al Dunării, Rusia era la doi pași, Franța și Marea Britanie departe. Totul făcea parte din noua ordine decisă prin tratat internațional. Tot din același motiv, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite, a mers la Istanbul pentru hatișeriful de confirmare. Este adevărat, nu s-a dus la Palatul Topkapî, precum fanarioții, ci la Dolmabahce. Realitatea otomană era alta, europeană.
Două decenii mai târziu, când politicul din România a intuit momentul favorabil obținerii independenței, a acționat exact împotriva acelei ordini și a negociat cu rușii condițiile, adică cu învinșii de ieri, nu cu învingătorii care garantau ordinea. Condițiile includeau și renunțarea la acele teritorii basarabene la schimb cu Dobrogea. Delegația română a acceptat. Astăzi vedem cât înseamnă Dobrogea pentru România. A fost nu doar un schimb avantajos, ci și o armonizare de interese. Rușii au negociat cu românii schimbul de teritorii, le-au recunoscut, indirect, dreptul istoric, românii au arătat că teritoriile nu sunt atât de sacre cum spune propaganda, ci monedă pentru situații mai avantajoase, ca peste tot în lume.
Relațiile normale cu vecinul din Est au durat decenii, deși imediat după Congresul de Pace de la Berlin, România a încheiat alianța secretă cu Imperiul Austro-Ungar apropiat de Germania. Imaginea rușilor de adversar implacabil a rămas în propagandă, s-au găsit motive ori s-au inventat. Nu a fost greu. Mai mult, s-a menținut și pe timpul campaniilor din 1916 și 1917 când am fost aliați, deși înalților militari de la Sankt-Petersburg le-ar fi convenit să rămânem neutri. Nicolae Iorga saluta venirea aliatului rus în România, alții înjurau. De altfel, dacă socotim bine, România independentă a fost aliata Rusiei mult mai mulți ani decât i-a fost inamic. În 1941, oficial, ea a declarat război Moscovei, nu invers. Succese importante ale statului român, într-o perioadă relativ scurtă, au fost posibile când România nu i-a fost inamică vecinului din Est, ci aliată: independența, războiul balcanic, reîntregirea Transilvaniei, industrializarea postbelică. Geopolitica ne arată că promovarea intereselor este deasupra motivelor propagandei.
La urma urmei, tot geopolitica ne demonstrează că Marea Unire au inițiat-o bolșevicii, noi am desăvârșit-o. Vladimir I. Lenin a declarat dreptul la libertate pentru popoarele din Imperiu, a răsturnat ordinea internă provocând haos, a susținut ideea revoluției mondiale, a speriat de moarte capitalismul învingător, care a constatat brusc că e nevoie de o barieră în calea amenințării statului proletarilor bolșevici. O Românie Mare și puternică o oferea. Politicul din România a pierdut atunci ocazia să convingă liderul rus de noua realitate la care și el contribuise. Logica ne spune că, în condițiile războiului civil din Rusia, s-ar fi putut discuta, existau precedente. Apoi, situația s-a modificat rapid, Stalin a început industrializarea, înarmarea și întărirea puterii noului stat, geopolitica europeană a intrat rapid în jocurile revanșei, ea a generat a doua conflagrație mondială a secolului, ideologiile au oferit motivele. România nu a putut rezista.
Momentul România Mare și perioada interbelică au atins punctul maxim în justificarea și extinderea narativului rusofob, deși statul român reușise să transforme un dezastru în triumf și cu ajutorul aliatului rus. Lumea germanică a fost învinsă nu doar în Franța, ci pentru că a fost obligată să lupte patru ani, până la epuizare, pe două fronturi, în Alpii italieni și în Est. Armata României a luptat ceva mai mult de un an. Pe timpul tratativelor de la Paris politicienii români au adus cele mai cumplite acuze fostului aliat, punând sub preș dezastrul campaniei din 1916 și realitatea că cea din 1917 s-a desfășurat nu doar în Poarta Focșaniului, ci pe un aliniament de la Vatra Dornei la Dunăre, unde majoritare au fost efectivele ruse. Propaganda a susținut intens că acestea, bolșevizate, nu au luptat, susține și acum. Dar, cu adevărat, după Mărășești, nimeni nu a mai desfășurat operații majore, nici inamicul. Frontul Românesc, marea unitate multinațională comandată de regele României, nu a fost supus acelorași efecte distructive ale propagandei bolșevice ca în alte părți. Într-un fel, situația a fost confirmată și de regele Ferdinand I al României. După război el a oferit pensii unor înalți ofițeri ruși, recunoscându-le astfel serviciile, pe alții i-a integrat în Armata României. Anonimului soldat rus, însă, nu i-a ridicat un monument, ar fi distrus narativul propagandei.
Cel care a reușit să identifice definitiv rusofobia și amenințarea din Est cu Basarabia a fost Mareșalul Ion Antonescu în momente tragice pentru România. Este fierul înroșit de care știu toți, dar se feresc să-l atingă. A invocat Basarabia pentru a porni războiul său personal în Est. A știut că provincia fusese cedată în urma unui ultimatum aprobat prin vot în Consiliul de Coroană al României. Era militar și a știut argumentele militarilor membri ai Consiliului. Se dovedise încă o dată că teritoriile nu sunt atât de sacre cum sunau lozincile. Pusă într-o situație asemănătoare, Finlanda, cu aproximativ patru milioane de locuitori, alesese rezistența și a luptat. La noi s-a decis altfel. Fascinat, la fel ca aproape întreaga Europă continentală, de strălucirea lui Hitler, generalul Ion Antonescu a știut că nimeni nu va rămâne indiferent la chemările către neam și țară după decenii de cultivare a amenințării ruse. În realitate, el a expus statul loviturii. Pe cei care i-au amintit că Armata nu este pregătită pentru fizionomia unei lupte armate ce tocmai se profila, i-a înlăturat. Tot Mareșalul Ion Antonescu a îngropat în realitate pentru România și motivul numit Basarabia. Pierderea acestui motiv a fost oficializată prin tratatele internaționale ale învingătorilor. El mai este amintit doar când propaganda vrea să-și arate mușchii. Astăzi o parte a Basarabiei constituie Republica Moldova, stat membru al ONU, cu politici și geopolitici proprii, altă parte aparține Ucrainei și ea o consideră tot sacră. Geopolitic, România suverană și independentă nu are socoteli neîncheiate cu Rusia.
Războiul de la granițele noastre și ale Republicii Moldova escaladează după un scenariu specific ajungerii la confruntarea directă, inclusiv nucleară, între două superputeri. Probabil că planificatorii militari au convenit asupra pierderilor asumate într-un conflict nuclear și au decis pentru întreaga lume că sunt acceptabile. SUA oferă aliatului lor ucrainean arme din ce în ce mai sofisticate și puternice, toate informațiile, îi asigură comunicațiile, conducerea în rețea a trupelor și focului, indicarea și dirijarea la ținte etc. Evenimentele apropie momentul în care infrastructura americană care oferă avantaje în teren armatei ucrainene va fi lovită. Occidentul vinde Ucrainei speranțe, ignorând tot ceea ce se știe despre potențiale de război, resurse și arme, îi cultivă orgoliile doar pentru a-i evidenția vulnerabilitățile, faliile interne, deci capcana fără ieșire în care a intrat. Occidentul decimează astăzi populație albă pentru a se elibera de povara psihică a crimelor istorice împotriva populațiilor non-albe. Profită acum de o clasă politică ucraineană lipsită de tradiția gestionării statalității, convinsă că un stat poate fi construit pe oportunități efemere, voluntarism, violență, fobii, corupție și, mai nou, spectacol. Ni se dezvăluie toate fețele cinismului civilizat din spatele întregului conflict european în care am intrat și noi. Susținând că un eșec în Ucraina va fi o înfrângere pentru el, Occidentul nu oferă decât soluția războiului pentru Frontul de Est. Cu o uriașă tradiție în proiectarea ordinii mondiale, nu știe cum trebuie să arate victoria. Rusia nu și-a schimbat scopurile politice declarate la începutul operației militare speciale: denazificarea, demilitarizarea statului ucrainean și protecția etnicilor ruși. În acest ultim motiv se află cheia pentru pace. Consideră că tot ceea ce se întâmplă acum este doar un episod dintr-o decisivă confruntare a civilizațiilor și își mobilizează intens întregul potențial de război.
În cadrul operației militare speciale, forțele ruse și-au întărit dispozitivul de apărare pe aliniamentele atinse și la adăpostul lui își continuă ofensiva, lentă, dar semnificativă, folosesc procedee care să le permită economisirea propriilor resurse și obligarea adversarului la consumuri exagerate și pierderi umane mari, chiar liderul ucrainean afirmă că pierderile în oameni sunt groaznice. Continuă distrugerea potențialului de apărare al inamicului.
Aliații Occidentali încep să condiționeze furnizarea ajutoarelor de succesul unei viitoare ofensive ucrainene și cer aplicarea de raționalizări în consumul muniției, îngrijorați că armata ucraineană folosește într-o zi muniția pe care Slovacia o produce într-un an, de exemplu. Pierderile umane vor fi și mai mari, deoarece misiuni care se îndeplineau cu artileria vor fi executate cu oameni. Armele tot mai performante nu fac altceva decât să lărgească lista cu obiectivele de infrastructură critică ce vor fi lovite. Se apropie și momentul în care se va oficializa participarea efectivelor NATO la operații, cele ucrainene devin insuficiente. Citând surse din Israel, presa turcă a publicat că NATO a pierdut până acum acolo cca 8.000 de oameni: mercenari, luptători și instructori. Până astăzi cel mai strict secret din teatru îl constituie pierderile umane. Fiecare nouă categorie de arme oferite Ucrainei a mărit datoria publică și distrugerile pe întreg teritoriul ei. Eficiența armelor nu depinde doar de performanțele lor tehnico-tactice, ci, în primul rând, de modul în care inamicul își organizează lupta armată.
Statele europene sunt supuse la eforturi progresive și îndelungate. Adevăratele probleme pentru politicienii lor sunt abia la început, se înmulțesc pe măsură ce se apropie momentul implicării neintermediate a efectivelor lor militare în război. Sondajele arată că în multe țări europene majoritatea populației se opune acestei implicări, dar liderii politici au alte opinii. Cât timp va mai dispune de luptători pregătiți, statul ucrainean va primi, probabil, tot ce-i trebuie, aliații săi nu-i oferă decât o soluție, continuarea războiului până când ei vor decide că s-a obținut victoria.
Operaționalizarea altor actori intermediari europeni este doar o problemă de timp. Nimeni nu știe care sunt scopurile stabilite în planurile de operații ale armatei ruse, nici care sunt soluțiile realiste pentru pace și nici cum vede Rusia victoria, se speculează, doar. Dacă ne amintim, înainte de a se autodeclara independente, regiunile separatiste și-au dorit doar un statut special, cu mecanisme de protecție, dar în cadrul statului ucrainean. În acest spirit fuseseră proiectate tratativele de la Minsk. Au urmat represaliile sprijinite de occidentali împotriva a tot ceea ce era legat de universul rus, spectacolul negocierilor s-a dovedit a fi o mare înșelătorie. Acum acele regiuni cărora li s-au alăturat și altele sunt treptat integrate în statul rus. Media de la noi află, în sfârșit, că nici universul românesc din Ucraina nu este scutit de probleme. Dincolo de optimismul și solidaritatea euroatlantică atât de generos trâmbițate încep să apară nuanțe, rezerve și chiar idei noi. Trebuie doar să reînvățăm cititul printre rânduri.
Propaganda românească este liberă acum să susțină pe toate vocile că rușii ne sunt inamici dintotdeauna, deși nu mai avem granițe comune. Nu mai poate folosi vechile motive decât în retrospective istorice, doar repetă șabloanele euroatlantice și pe cele valabile pentru toată lumea și pentru toate războaiele. Nimeni nu este convins că sunt suficiente argumente pentru a motiva autodistrugerea continentului. Cel puțin așa pare. Dacă scoatem ambalajul, ies la iveală o mulțime de realități și interese contradictorii, pentru a căror armonizare cultivarea rusofobiei nu mai este suficientă. România nu are acum niciun scop politic concret, niciun interes național pe care să-l promoveze pornind la un război cu Rusia. În afara raționamentelor sale legate de confruntarea cu SUA, nici Rusia nu are motive să atace România, iar propaganda ei nu se referă la țara noastră decât în contextul acțiunilor NATO în regiune.
Scopurile urmărite la granițele noastre împotriva Rusiei sunt ale SUA, ele le promovează de mulți ani, investesc, obligă aliații să investească și ei. Ceea ce ceruse președintele Donald Trump, dacă vreți să fiți apărați, plătiți, se realizează sub actualul președinte. Ele au cultivat amenințarea, au pregătit acest proxi-război, au obținut avantaje în competiția economică și politică cu UE, au eliminat Moscova din economia acesteia și par a fi unicul câștigător. Dar până la înfruntarea decisivă directă între cei doi, pentru SUA războiul va rămâne oricum unul purtat prin intermediari, după ucraineni va veni rândul europenilor aliați. De peste ocean vor sosi arme și forțe expediționare atent cântărite pentru acțiuni departe de teritoriul lor, economia americană va înflori, cum s-a mai întâmplat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Efortul principal va aparține europenilor. După lovitura de stat din 2014, politicienii ucraineni au avut numeroase ocazii să discute cu Rusia evitarea confruntării armate, dar nu au făcut nimic, au participat doar la generarea războiului.
Confruntarea între superputeri este abia la început, nu apar semnale că escaladarea ar putea fi supusă vreunui control, iar Europa și-a acceptat statutul de pagubă colaterală. În declarații recente, secretarul general al NATO a chemat aliații să se pregătească pentru acțiuni și în zone geografice din afara responsabilităților Alianței. E doar un funcționar pe picior de plecare, e adevărat. Dar un om cu greutate, șeful Pentagonului, merge mai departe și nu exclude folosirea armei nucleare pentru apărarea unui aliat. Se pare că liderii politici vor să se elibereze de complexe prin război, pe care îl văd desfășurându-se după scenariile filmelor din seria Rambo, eroul care a fost cel mai eficient vector propagandistic după înfrângerea din Vietnam, armata colectivă a fost învinsă, dar individul-erou și-a nimicit toți adversarii.
A oferi un răspuns clar întrebării din titlu este imposibil, cred că nici azi, nici altădată. Nu se poate disloca narativul peren, nu se poate încerca nici măcar o atitudine elastică față de analiza evenimentelor. De altfel, atât de draga invenție a propagandei – adevărul istoric – nu este altceva decât o modalitate de a propaga ceea ce momentul dorește, o fereastră care să permită fiecăruia să-și prezinte propriile narative, surd la celălalt. Adevărul nu este decât unul singur, nu poate fi tăiat în felii din care să alegi ce-ți place și nu se aplică numai relațiilor dintre români și ruși. Doar așa putem înțelege de ce în România nu s-au elaborat istorii exhaustive ale vecinilor, ar fi însemnat, într-un fel sau altul, citarea ori consultarea ipotezelor lor, deci șubrezirea betonului. Nici măcar nu s-au tradus în limba română lucrări editate în capitalele din jur. Cred că și invers situația este asemănătoare. În acest fel, propaganda va domina întotdeauna informația, așa se cultivă războiul. La începutul studenției mele, ministrul Învățământului, o personalitate a științei și diplomației românești, își exprima admirația față de studenții de la filologia turcă pentru că vor avea posibilitatea să studieze direct surse din arhivele otomane și vor descoperi realități ale unei bune părți a lumii din care făceam parte. Era optimist, nu știu câți dintre ei au ajuns acolo.
Deși încă mai credem că nu suntem în război, propaganda ne contrazice. Ea este în război și-l pregătește pe cel mare. În spațiul UE au fost interziși vectori informaționali de limba rusă. Cică sunt singurii care manipulează, în timp toți ceilalți se adapă de la izvoarele sfântului adevăr. Cea mai mare minoritate lingvistică din UE este cea vorbitoare de limbă rusă. Este mai numeroasă decât populația statelor baltice, de exemplu. Cum rămâne cu dreptul la informare liberă al milioanelor de rusofoni, cetățeni europeni? Să fie oare pasul spre un regim asemănător aplicat în România lui Antonescu rușilor-lipoveni ori, și mai rău, spre practici ale SUA folosite cam tot atunci împotriva cetățenilor lor cu origini japoneze?
Dincolo de evoluţiile militare ale frontului din Ucraina, acolo unde trupele ruse se încăpăţânează să contrazică zilnic cadrajul presei româneşti, se cuvine să consemnăm evoluţii deloc îmbucurătoare în privinţa modalităţii în care autorităţile statului român înţeleg să se implice în războiul de peste graniţă.
Se implică România în conflict?
Mai demult Iohannis ne asigura oficial de faptul că „România nu va fi implicată în conflictul dintre Rusia şi Ucraina”, preşedintele României luând act de poziţionarea unanimă a societăţii civile în sensul că „Românii vor neutralitate” deplină faţă de cele două tabere. Cu privire la neutralitatea noastră, în acel moment, au fost lansate mai multe petiţii online cu poziţionări complementare, necontestate, unanime, care au adunat împreună câteva zeci de mii de semnături. Nu a existat niciuna pentru Ucraina sau pentru Rusia. Cu toţii solicitau ţinerea departe de un conflict iscat fără ca România să fi avut vreo culpă sau răspundere în acest sens.
Nici atunci şi nici până în acest moment, în România nu a fost afirmată vreo altă poziţie a societăţii civile (securistă sau nu) sau a partidelor politice, prin care să se înţeleagă că poporul român ar avea o altă opinie decât cea explicit exprimată din prima clipă şi că poporul român ar fi de acord să participe la conflictul militar din Ucraina în modalitatea în care autorităţile române o fac acum.
Cum o fac?
O fac prin sprijin militar direct acordat trupelor ucrainene împotriva trupelor ruse. Din păcate, printr-o ambiguitate mediatică vizând, pe de o parte, condamnarea morală a agresiunii militare ruseşti, iar pe de altă parte, vizând natura sprijinului umanitar concret prestat de România faţă de refugiaţii ucraineni, ne-am trezit într-o realitate cu totul şi cu totul străină de interesele României ca stat şi de cele ale românilor ca popor. În ultimele luni au apărut nenumărate relatări de presă despre alinierea poziţiei României la cea a Statelor Unite ale Americii, statul român transformându-se, după cum relatează Kiev Post, în „una dintre principalele țări de tranzit pentru livrarea de armament și echipament militar venit sub formă de ajutor din Statele Unite”.
Însă, ca şi cum nu ar fi fost suficient, zilele trecute presa din Ucraina a făcut publice imagini de pe front cu muniţii de artilerie fabricate de statul român în acest an, muniţii care au fost puse la dispoziţia forţelor armate ucrainene. Simultan, presa a fost nevoită să relateze despre faptul că un convoi rutier care transporta tancuri către Ucraina a blocat circulaţia undeva în Sălaj, părăsind ulterior România pe la vama Halmeu, judeţul Satu Mare. Asta fără să amintim despre speculaţii precum prezenţa mercenarilor români în Ucraina sau despre asistenţa trupelor române la identificarea, lovirea şi scufundarea navelor ruseşti din Marea Neagră.
Prin urmare, autorităţile statului român sprijină Ucraina militar, în mod deschis, public, asumat, mizând pe incapacitatea societăţii de a-şi susţine consecvent interesele. Se folosesc în acest scop de o presă complet coruptă, care face cu trufie caz de subordonarea sa politică. Toţi aceştia o fac în dauna poporului român, fără mandat, fără să fi existat măcar sâmburele unei dezbateri publice cu privire la limitele implicării noastre, aşezându-ne în avangarda unor interse ne-româneşti care nu riscă absolut nimic atunci când aţâţă focul în pragul uşii noastre.
Ce spun ruşii?
În lumina asistenţei militare de care beneficiază Ucraina din partea Statelor Unite ale Americii, de la arme şi muniţii, instructori şi mercenari, până la furnizarea de informaţii tactice la nivel de coordonare şi de validare a ţintelor de bombardament, Rusia consideră că SUA sunt direct implicate în război. Reiau: Rusia consideră că SUA sunt direct implicate în război! Având în vedere că implicarea SUA în război se face de pe teritoriul României, cu participarea directă a României, concluziile se impun de la sine şi este probabil că vor deveni evidente în funcţie de evoluţia războiului şi de apropierea trupelor ruse de teritoriul României.
Pentru noi, această evoluţie este de departe cea mai gravă şi este una care ar fi trebuit să provoace o minimă tresărire în conştiinţa noastră colectivă, cu atât mai mult cu cât conflictul militar din Ucraina a pornit în urma ignorării de către SUA a ultimatumului rusesc care viza infrastructura militară NATO din România. Faţă de modalitatea în care statul român se doreşte să fie platformă militară pentru SUA, ruşii consideră, pe bună dreptate, că şi România este direct implicată în război, măcar şi pentru faptul că nu are o politică proprie, că este complet aservită SUA şi că este mulţumită să se abandoneze sorţii.
Bogdan Aurescu: „Nu cred că este bine să vorbim prea mult public despre aceste lucruri”
Acesta este răspunsul pe care ministrul român de externe l-a dat în cadrul vizitei omologului său ucrainean în România, atunci când a fost interpelat cu privire la întinderea ajutorului militar pe care România îl oferă Ucrainei. Din păcate, presa a ratat momentul să întrebe: De ce? De ce nu este bine să vorbim public despre aceste lucruri?
Credem oare că nu cunosc ruşii cu oarecare certitudine utilă care sunt echipamentele care sunt furnizate Ucrainei de către România? Oare ambiguitatea ministrului Aurescu îi menţine pe ruşi într-o asemenea stare de confuzie încât nu se pot decide ce să creadă, cum să trateze România pe mai departe? Cui foloseşte muţenia pe care autorităţile române o impun publicului şi presei? Cum să înţelegem replica unui ministru precum că o să facă “nişte verificări” privitor la muniţiile româneşti de pe frontul ucrainean? O fi această viclenie făţarnică îndreptată împotriva Rusiei sau oare nu cumva, mai degrabă, este îndreptată împotriva societăţii româneşti?
Opinia noastră este că ambiguitatea, minciuna autorităţilor române are un scop precis care îi priveşte exclusiv pe români: Să împiedice dezbaterea publică, să împiedice acţiunile civice în favoarea neutralităţii României faţă de conflicul iscat între două ţări care nu ne sunt prietene, să împiedice concluzii periculoase, de pildă dintre cele care iau în considerare şi argumentele Rusiei.
Românii sunt trădaţi!
Românii sunt trădaţi prin aceea că autorităţile menţin societatea românească în minciună, în întuneric, într-o stare evidentă de confuzie, de ambiguitate politică pe care tot autorităţile române o împachetează mediatic ca fiind o poziţie de sprijin tacit a poporului pentru implicarea directă a României în războiul ruso-ucrainean. Această poziţie este mincinoasă, este falsă, este un abuz de interpretare şi o răstălmăcire a neputinţelor noastre colective, principalele fiind laşitatea şi uşurătatea.
În fapt, în România nu s-a desfăşurat niciunul dintre demersurile obişnuite prin care politicienii obţin legitimitatea reprezentăriişi a aducerii la îndeplinire a dezideratelor lor politice. Niciun politician în poziţii de autoritate nu a pus în discuţie implicarea directă a României în conflict, scopul urmărit, avantajele de obţinut, riscurile de evitat. Nu a căutat să se consulte, să obţină adeziuni publice la poziţia proprie, nu a căutat să se delimiteze de propaganda de război desfăşurată de instituţiile de presă la ale căror emisiuni participă, cu care interacţionează.
Nici nu îndrăznim a zice că o asemenea chestiune, mai mult decât oricare alta, se preta unui referendum de consultare a populaţiei având în vedere că, aşa cum am arătat, societatea civilă s-a exprimat fără echivoc în sensul neutralităţii. De altfel, Pompiliu Diplan şi Constantin Ilie s-au deplasat împreună la sediul Guvernului Român pentru a depune petiţia menţionată împreună cu cele aproximativ 40 de mii de semnături de adeziune adunate în doar câteva zile. Nu există nicio altă iniţiativă civică de sens contrar din România, care să vizeze conflictul ucrainean, şi care să fi adunat măcar o fracţiune din acest număr de adeziuni. Cu toate acestea, cadrajul mediatic al presei din România ilustrează o plăsmuire total străină de realităţile sociale de la firul ierbii.
În dispreţul opiniei publice, a intereselor poporului român, cu încălcarea legii şi fără să fi fost provocate de conduita Federaţiei Ruse, autorităţile statului român, în numele ţării şi al poporului român, au aşezat ţara în curs făţiş de coliziune militară o putere nucleară care ne este vecină.
Autorităţile statului român au trecut pe nesimţite de la ajutorarea refugiaţilor de război din Ucraina la ajutorarea militară directă a trupelor ucrainene împotriva trupelor ruse. Autorităţile statului român au instrumentat în mod fraudulos entuziasmul de a ajuta şi buna-credinţă a poporului român dispus la sacrificii notabile în sprijinul celor bejeniţi de război, răstălmăcind împotriva Rusiei şi a ruşilor în general, prin presa cumpărată, simpatia pe care românii au arătat-o refugiaţilor. Printr-o campanie susţinută de presă, fapta bună a ajutorării a fost răstălmăcită fraudulos în proba sprijinului politic acordat împotriva Rusiei.
De altfel, Rusia a afirmat cu subiect şi predicat faptul că înarmarea Ucrainei conduce la prelungirea ostilităţilor, la creşterea numărului de victime civile şi militare, de ambele părţi. Este neîndoielnic că în-armarea Ucrainei de către România, în condiţiile în care Rusia a iniţiat conflictul militar pentru dez-armarea Ucrainei, reprezintă chiar în oglindă o opţiune militară explicită a României împotriva opţiunii militare a Rusiei, una care poate conduce, în termenii cei mai rezonabili ai probabilităţilor, la „provocarea de război contra ţării”. Niciunul dintre politicienii români nu a binevoit să prezinte publicului nici cea mai firavă urmă de justificare pentru conduita statului român şi pentru pasivitatea cu care acceptă riscul războiului asupra ţării.
O amăgire perfidă: aservirea faţă de „flancul estic al NATO”
De câţiva ani, nu mulţi, formulările de presă abundă în uzitarea centrală a unui concept fraudulos: „flancul estic al NATO”. De îndată ce a apărut această formulare în peisajul nostru mediatic întreaga suflare a intelectualităţii româneşti a uitat că NATO este pentru România, iar *nu* România pentru NATO!Cu alte cuvinte, NATO trebuie să fie alianţa instituţionalizată care să deservească interesele de securitate ale României în zona geografică unde aceasta se găseşte. Or, discursul public din România subordonează interesului apărării „flancului estic” nu doar interesele legitime ale ţării ci chiar rostul funcţionării României ca stat! Rostul României este acela de „a păzi” sanchi flancul estic!
Vă îndemn să deveniţi atenţi ori de câte ori veţi întâlni această formulare şi să urmăriţi care este raportul de ordonare a ierarhiilor de interese. Cine şi pentru ce există şi fiinţează?
„Flancul estic” reprezintă o simplă convenţie geografică, un atribut de comunicare ce se suprapune însă peste un conţinut de interese care trebuie să fie foarte real şi concret, care trebuie să aparţină unei Românii suverane deservită de o alianţă defensivă. Or, ne regăsim în situaţia în care alianţa defensivă la care ne-am alăturat ne-a diluat cel mai important interes de securitate (asigurarea păcii) până într-acolo încât să devenim, neprovocat, beligeranţi împotriva unei puteri nucleare.
Dar domnule, NATO suntem noi, România este NATO!
Auzim des această replică: Noi suntem NATO! Întreb atunci şi eu: Cum suntem noi NATO? Cum este NATO configurat de interesele reale şi concrete ale României? În care instituţie românească se elaborează o doctrină, un program-policy, din care desprindem un interes punctual, concret, care mai apoi este preluat cu loialitate de un român şi pus în discuţia conducerii politice a NATO, cu consecinţa firească a modificării conceptului strategic al alianţei cică defensive? Cum arată concret acţiunea statului român şi implicaţiile subsecvente în activitatea NATO?
Oare nu e mai aproape de realitate calculul supra-statal al taberelor geopolitice în care o Românie fără voce cade victimă, sacrificându-şi interesele sale fundamentale în beneficiul unor alte state? Oare nu este mai aproape de realitatea imediată pierderea autonomiei noastre strategice, a suveranităţii, a păcii şi bunăstării? Oare nu recunoaştem realitatea prezenţei militare străine covârşitoare faţă de forţa militară românească pe teritoriul ţării noastre? Sunt aceste împrejurări lipsite de orice însemnătate?
Înţeleg că rostul NATO este să ne apere de ruşi. Cum se împlineşte acest deziderat dacă politica de expansiune NATO provoacă un război în care acelaşi NATO ne transformă forţat în beligeranţi?
Care este rodul apartenenţei noastre la NATO? Oare nu e vorba despre o veritabilă „aservire”? Să nu ne grăbim să răspundem acum, presimt că ne va fi din ce în ce mai uşor să o facem în viitorul apropiat.
Dar domnule, Ucraina este victima imperialismului rus!
Ucraina este o ţară condusă de elite care au greşit grav calculul politic pe baza căruia au promis cetăţenilor pace şi prosperitate. România este pe calea de a repeta greşeala Ucrainei, alegând şi ea, asemenea Ucrainei, să trăiască în lumea lui „cum ar trebui să fie” în loc de lumea „care este”.
În cartea Războiul şi Biblia, Sfântul Nicolae Velimirovici concluzionează că răspunderea cea mai importantă a unui popor este să îşi aleagă conducători vrednici şi înţelepţi. Nu este scop colectiv mai important decât acesta, nu există proiect de ţară mai presus de a ne găsi, a lucra împreună şi a ne ridica spre conducere pe cei mai buni dintre noi. Fără a insista prea mult în formulări prea categorice, consemnează Sfântul că pedeapsa pentru netrebnicia conducătorilor este războiul.
Opinez că războiul a pornit dintr-un calcul greşit al Rusiei care a vrut să pedepsească un calcul greşit al Ucrainei. Spre deosebire de situaţia celor două ţări, România este împinsă în război cu bună-ştiinţă şi cu cinism. Iar asta cu atât mai limpede cu cât Ungaria, cu care ne aflăm în competiţie pe paliere multiple, ne arată că se poate altfel. România este împinsă în război de un grup de personaje care au uzurpat funcţia de stat şi scopul demnităţii de conducători.
Tragerea la răspundere a responsabililor
Intrarea României orbeşte într-un conflict militar deosebit de fierbinte, din simplă inerţie a atitudinii slugarnice faţă de SUA, conflict în care ţara nu are nicio pârghie de control, niciun instrument de intervenţie sau de negociere, cu trupe străine pe teritoriul naţional, sub comandă străină şi care sunt net superioare armatei naţionale, pe fondul unui cataclism economic şi a îndatorării insurmontabile (pecetea aservirii depline a statului român), reprezintă o fundătură istorică demnă de tradiţia amară a poporului român.
Am scris repetat că, în ochii mei, plandemia este o lovitură de stat prin care am fost deposedaţi de drepturi şi de libertăţi, inclusiv de recunoaşterea dreptului la suveranitate individuală ca izvor al suveranităţii statului. Conduita celor care au capturat statul român şi îi folosesc pârghiile pentru a regla poliţe geostrategice la nivel superior, între marile puteri, pentru a ne alinia unei noi ere pe care noi o recunoaştem ca fiind antihristică, reprezintă un atentat faţă de care credinciosului ortodox nu îi este permis să mai stăruie în confuzie. Fără a insista prea mult pe neobişnuitul ideilor radicale, consider că a venit vremea punerii sub semnul întrebării a multora dintre reperele conştiinţelor noastre cetăţeneşti, inclusiv aspectelor care vizează falsa noastră statalitate şi legitimitatea inexistentă a conducerii politice uzurpatoare.
Voi petiţiona Parchetul General în sensul ideilor expuse mai sus; nu pentru că-mi fac iluzii că cei care ignora imperativul neutralităţii ţării noastre vor fi pedepsiţi pe această cale, ci pentru că e necesar păstrăm năzuinţa jocului după reguli, ca fundament pentru orice tip de reconstrucţie, dacă se mai cade să avem aşa nădejde. Estimp, să luăm act de noua noastră calitate de beligeranţă ce decurge din implicarea, literalmente cu „arme şi bagaje”, în războiul ruso-ucrainean şi să înţelegem corect semnificaţia războiului armat:
Nu doar doctorul Didier Raoult susține că hidroxiclorochina este un medicament eficient împotriva coronavirusului, ci și o seamă de doctori responsabili din SUA. Într-o prezentare remarcabilă, aceștia au arătat că există un război necruțător și cinic împotriva acestui medicament foarte simplu, ieftin și eficient. Curiozitatea medicilor a fost stârnită de modul contradictoriu în care a fost abordat pericolul prezentat de covid-19 de către autorități, care ba au refuzat izolarea, ba au recomandat-o, ba au lăudat China pentru modul cum au abordat epidemia, ba s-a dovedit că a acționat duplicitar (a închis accesul în interior, dar nu și spre exterior), ba au spus că măștile nu sunt eficiente, ba le recomandă și le impun. Dar, peste toate, este interesantă poziția oficială față de tratamentul cu hridroxiclorochină.
Într-o prezentare amplă a acțiunii terapeutice a medicamentului, dar și a jocurilor de culise prin care a fost interzis pentru a favoriza, cel mai probabil, interesele cinice ale Big Pharma, prezentarea video făcută de o serie de medici reputați și practicieni (filmulețul este accesat mai greu, trebuie așteptat până începe redarea) scoate la lumină un subiect bine dosit. Studiile care au dat drept contraindicată folosirea hidroxiclorochinei par a fi contra-făcute, de aceea au și fost retrase. Asta s-a întâmplat chiar în reviste de prestigiu, unde este necesară o verificare serioasă și un timp pe măsură, nu doar câteva luni. Pe de altă parte, mulți dintre decidenți oficiali nu ar trebui să ocupe acele posturi din cauza unor conflicte de interese, fiind angajați sau având legături cu companiile mari farmaceutice.
Doctorii care au făcut acest demers acuză pe cei care iau decizii că nu sunt practicieni, că au ajuns simpli birocrați. Experiența arată cât de eficient este medicamentul în cauză. O doctoriță relatează că a tratat cu succes toți pacienții pe care i-a avut de covid. Ba chiar și cazuri disperate, care practic erau sortite morții. Practica în Nigeria a făcut-o să fie obișnuită cu folosirea acestui tratament anti-malarie la bază, dar foarte util și împotriva coronavirusului. El poate fi utilizat atât ca tratament, cât și preventiv. Nu are efecte adverse, lucru atestat de studii bine documentate pe o perioadă de 20 de ani în foarte multe țări. O dovadă este faptul că țările din Africa sunt puțin afectate de pandemie, cel mai probabil tocmai din cauză că populația a fost protejată de hidroxiclorochină. Evident că trebuie folosită în doze corecte.
27 iulie 2020 Transcriptul conferinței de presă al SCOTUS al unor medicilor de prim rang Un grup de medici americani numiți „America’s Frontline Doctors” a organizat o conferință de presă pe tema COVID-19, hidroxiclorochina și multe altele în afara Curții Supreme a Statelor Unite. Citiți transcrierea conferinței lor de presă aici. Avertisment: Această conferință de presă a fost semnalizată și eliminată de mai multe platforme de socializare pentru a conține informații „înșelătoare” sau „false”. Rev nu condiționează utilizarea niciunui tratament COVID-19 prezentat în această conferință de presă. Congressman Norman: (00:00) … o voi preda. Simone Gold: (00:01) Mulțumesc. Mulțumesc mult congresmenilor. Deci suntem aici pentru că ne simțim ca și cum americanii nu au auzit de toate expertizele care există în toată țara noastră. Avem câțiva experți care vorbesc, dar există mulți experți în toată țara. Așa că unii dintre noi au decis să ne reunim. Suntem medicii de prim rang ai Americii. Suntem aici doar pentru a ajuta pacienții americani și națiunea americană să se vindece. Avem multe informații de distribuit. Americanii sunt nituiți și prinși de frică în acest moment. Nu suntem reținuti de virus atât cât am fost retinuti de reteaua de paianjen de frica. Acea păianjen se află în jurul nostru și ne restrânge și ne drenează viața poporului american, a societății americane și a economiei americane. Simone Gold: (00:53) Asta nu are niciun sens. COVID-19 este un virus care există în esență în două faze. Există boala în fază precoce și există boala în fază tardivă. În faza incipientă înainte de a primi virusul sau devreme, când ați obținut virusul, dacă ați obținut virusul, există tratament. Asta vă spunem aici. Vom vorbi despre asta în această după-amiază. Îl puteți găsi pe American Frontline Doctors, există multe alte site-uri care îl transmit live pe Facebook. Dar vă rugăm să auziți acest lucru, deoarece acest mesaj a fost redus la tăcere. Există multe mii de medici care au tăcut pentru că le-au spus oamenilor americani veștile bune despre situație, că putem gestiona virusul cu atenție și în mod inteligent, dar nu putem trăi cu această pânză de păianjen de frică care ne constrânge țara. Simone Gold: (01:45) Deci vom auzi acum din diferite poziții. Unii vor să vă vorbească despre ce a făcut blocarea tinerilor, celor mai mari, a întreprinderilor, a economiei și a modului în care ne putem scoate din ciclul fricii. Dr. Hamilton. Dr. Bob Hamilton: (02:03) Mulțumesc, Simone. Și mulțumesc tuturor că sunteți aici astăzi. Sunt Dr. Bob Hamilton. Sunt un pediatru din Santa Monica, California. Sunt în practică privată acolo de 36 de ani. Și azi am vești bune pentru tine. Vestea bună este că, de regulă, copiii iau foarte bine acest virus. Puțini se infectează. Cei care se infectează sunt spitalizați în număr redus. Și, din fericire, rata mortalității copiilor este de aproximativ o cincime din 1%. Deci copiii tolerează foarte frecvent infecția, dar sunt de fapt asimptomatici. Dr. Bob Hamilton: (02:38) De asemenea, vreau să spun că copiii nu sunt conducătorii acestei pandemii. Oamenii erau îngrijorați, inițial, dacă copiii vor fi de fapt cei care vor împinge infecția. Se întâmplă exact opusul. Copiii o tolerează foarte bine, nu o transmit părinților, nu o transmit profesorilor lor. Dr. Mark Woolhouse din Scoția, care este un specialist în boli infecțioase pediatrice și epidemiolog a spus următoarele. El a spus: „Nu a existat niciun caz documentat de transfer de COVID de la un student la un profesor din lume.” In lume. Dr. Bob Hamilton: (03:19) Cred că este important ca toți cei care suntem astăzi aici să ne dăm seama că copiii noștri nu sunt cu adevărat cei care conduc infecția. Este condus de persoane mai în vârstă. Și da, îi putem trimite pe copii înapoi la școală cred că fără teamă. Și aceasta este marea problemă în acest moment, așa cum a făcut aluzie deputatul Norman, acesta este lucrul cu adevărat important pe care trebuie să-l facem. Trebuie să normalizăm viața copiilor noștri. Cum facem asta? Facem asta prin readucerea lor în clasă. Și vestea bună este că nu conduc deloc această infecție. Da, putem folosi măsuri de securitate. Da, putem fi atenți. Sunt totul pentru asta. Toți suntem. Dar cred că importantul este că nu trebuie să acționăm din frică. Trebuie să acționăm în afara științei. Trebuie să o facem. Trebuie să o terminăm. Dr. Bob Hamilton: (04:07) În sfârșit, bariera și urăsc să spun asta, dar bariera pentru a-i readuce pe copiii noștri la școală nu va fi știința, ci vor fi sindicatele naționale, uniunea de profesori, Asociația Națională a Educației, alte grupuri care vor cere bani. Și ascultă, cred că este în regulă să le oferi oamenilor bani pentru PPE și diferite lucruri din clasă. Dar unele dintre cererile lor sunt într-adevăr ridicole. Vorbesc despre faptul că, unde sunt din California, UTLA, care este United Teachers Union of Los Angeles, cere să defondăm poliția. Ce legătură are asta cu educația? Solicită să oprească sau să închidă toate școlile private charter, școlile charter finanțate privat. Acestea sunt școlile care îi fac pe copii să fie educați. Dr. Bob Hamilton: (04:59) Deci, în mod clar, vor exista bariere. Barierele nu vor fi știință. Nu vor exista bariere de dragul copiilor. Asta va fi de dragul adulților, al profesorilor și al tuturor celorlalți și al uniunii. Așadar, acolo este nevoie să ne concentrăm eforturile și să luptăm înapoi. Așadar, vă mulțumim tuturor că ați fost aici și să ne readucem copiii la școală. Dr. Stella Immanuel: (05:27) Bună ziua, sunt Dr. Stella Immanuel. Sunt medic de îngrijire primară în Houston, Texas. M-am dus de fapt la școala medicală din Africa de Vest, Nigeria, unde am avut grijă de pacienții cu malarie, i-am tratat cu hidroxicloroquina și chestii de genul. Așa că sunt obișnuit cu aceste medicamente. Sunt aici pentru că am tratat personal peste 350 de pacienți cu COVID. Pacienți care au diabet, pacienți cu tensiune arterială ridicată, pacienți cu astm, bătrâni … Cred că cel mai în vârstă pacientul meu are 92 … 87 de ani. Iar rezultatul a fost același. Le-am pus pe hidroxiclorochină, le-am pus pe zinc, le-am pus pe Zithromax și sunt bine. Dr. Stella Immanuel: (06:12) În ultimele luni, după ce am avut grijă de peste 350 de pacienți, nu am pierdut niciunul. Nu un diabetic, nu cineva cu hipertensiune arterială, nici cineva care astmează, nu o persoană în vârstă. Nu am pierdut niciun pacient. Și, pe deasupra, mi-am pus eu, personalul meu și mulți medici pe care îi cunosc pe hidroxicloroquina pentru prevenire, deoarece, prin mecanismul de acțiune, funcționează devreme și ca profilaxie. Vedem zilnic pacienți cu 10 până la 15 pacienți cu COVID. Le oferim tratamente de respirație. Purtăm doar mască chirurgicală. Nimeni dintre noi nu s-a îmbolnăvit. Functioneaza. Dr. Stella Immanuel: (06:46) Deci, chiar acum, am venit aici la Washington DC să spun: America, nimeni nu trebuie să moară. Studiul care m-a determinat să încep să folosesc hidroxiclorochina a fost un studiu pe care l-au făcut sub NIH în 2005, care spun că funcționează. Recent, făceam niște cercetări despre un pacient care avea sughițuri și am aflat că chiar au făcut un studiu recent în NIH, care este Institutul nostru Național … acela este Naționalul … NIH, ce? Institutul Național de Sănătate. Au avut de fapt un studiu și merg să-l caute. Tastați sughițele și COVID, îl veți vedea. Ei au tratat un pacient care avea sughiț cu hidroxicloroquina și s-a dovedit că sughițul este un simptom al COVID. Deci, dacă NIH știe că tratarea pacientului ar hidroxicloroquina dovedește că sughițul este un simptom al COVID, atunci ei știu cu siguranță că funcționează hidroxiclorochina. Dr. Stella Immanuel: (07:42) Sunt suparată. De ce sunt supărat este că văd oameni care nu pot respira. Văd părinții care intră, văd diabeticii stau în biroul meu știind că aceasta este o condamnare la moarte și nu pot respira. Și îi îmbrățișez și le spun: „Va fi în regulă. O să trăiești. ” Și îi tratăm și ei pleacă. Niciunul nu a murit. Așadar, dacă există o știință falsă, o persoană sponsorizată de toate aceste companii farmaceutice false spune: „Am făcut studii și au aflat că nu merge.” Îți pot spune categoric că este știință fixă. Vreau să știu cine sponsorizează studiul respectiv. Vreau să știu cine este în spatele ei, deoarece nu există nicio modalitate în care pot trata 350 de pacienți și numărați și nimeni nu este mort și toți s-au descurcat mai bine. Dr. Stella Immanuel: (08:21) Știu că îmi vei spune că ai tratat 20 de persoane, 40 de persoane și nu a mers. Sunt o mărturie adevărată. Așa că am venit aici la Washington DC pentru a-i spune Americii că nimeni nu trebuie să se îmbolnăvească. Acest virus are un leac. Se numește hidroxiclorochină, zinc și Zithromax. Știu că oamenii doresc să vorbească despre o mască. Salut? Nu aveți nevoie de mască. Există un leac. Știu că nu vor să deschidă școli. Nu, nu este nevoie să fie blocați. Există prevenție și există leac. Dr. Stella Immanuel: (08:48) Și permiteți-mi să vă spun ceva, tot ce sunteți doctori falsi acolo care îmi spun: „Da. Vreau un studiu dublu orbit. Vă spun doar, renunțați să sune ca un computer, dublu orbit, dublu orbit. Nu știu dacă cipurile dvs. nu funcționează defectuos, dar sunt un doctor adevărat. Am radiologi, avem chirurgi plastici, avem neurochirurgi, cum spune Sanjay Gupta, „Da, nu funcționează și provoacă boli de inimă”. Lasă-mă să te întreb doctorul Sanjay Gupta. Asculta-ma. Ați văzut vreodată un pacient COVID? Ați tratat vreodată pe cineva cu hidroxicloroquina și au murit din cauza bolilor de inimă? Când o faci, vino și vorbește cu mine pentru că stau în clinica mea în fiecare zi și îi văd pe acești pacienți mergând în fiecare zi speriați de moarte. Văd oameni care conduc două, trei ore la clinica mea, deoarece un medic din ER este speriat de consiliul din Texas sau le este frică de ceva și nu vor prescrie medicamente acestor persoane. Îți spun tuturor medicilor care stai jos și îi urmăresc pe americani să moară. Sunteți bunul nazist … bunul, bunii germani care au urmărit evreii să fie uciși și nu ați vorbit. Dacă vin după mine, mă amenință. Au fost amenințați cu … Adică, am primit tot felul de amenințări. Sau o să mă raporteze la roboți. Eu zic, știi ce? Nu-mi pasă. Nu o să-i las pe americani să moară. Și dacă acesta este dealul pe care mă prind, am să fiu bătut în cuie. Nu-mi pasă. Poți să mă raportezi la roboți, mă poți omorî, poți face orice, dar nu voi lăsa americanii să moară. Dr. Stella Immanuel: (10:09) Și astăzi sunt aici să o spun, că America, există un remediu pentru COVID. Toată această prostie nu trebuie să se întâmple. Există un remediu pentru COVID. Există un remediu pentru COVID se numește hidroxicloroquina. Se numește zinc. Se numește Zithromax. Și a venit momentul ca oamenii de bază să se trezească și să spună: „Nu, nu vom mai lua acest lucru. Nu vom muri. ” Pentru că permiteți-mi să vă spun ceva, când cineva este mort, ei sunt morți. Nu vor reveni mâine pentru a avea un argument. Nu vor reveni mâine pentru a discuta despre studiul dublu orbit și datele. Toți medicii care așteptați date, dacă șase luni în linie, ați aflat că aceste date arată că acest medicament funcționează, ce zici de pacienții dvs. care au murit? Vrei un studiu dublu orbit unde oamenii mor? Este lipsit de etică. Deci, băieți, nu trebuie să murim. Există un remediu pentru COVID. Simone Gold: (11:02) Dumnezeule. Dr. Immanuelle cunoscut și ca războinic. Înainte de a-l prezenta pe următorul invitat, vreau doar să spun că doresc tuturor medicilor care ascultă acest lucru să aducă pasiunea asta pentru pacienții lor. Și studiul la care se referea Dr. Immanuel este în Virologie, care vorbește despre o epidemie virală SARS care afectează plămânii veniți din China. Și nu știau ce va funcționa. Studiul a arătat că clorochina va funcționa. Pare exact ca ar fi putut fi scris acum trei luni, dar, de fapt, acesta este studiul în Virologie, care a fost publicat de NIH, Institutul Național al Sănătății, când dr. Anthony Fauci era directorul. Din nou, publicația oficială a NIH, Virologie, în urmă cu 15 ani a arătat că clorochina … folosim hidroxiclorochina, este aceeași… puțin mai sigură… funcționează. Au dovedit acest lucru în urmă cu 15 ani, când am obținut acest nou coronavirus, care nu este acela, este 78% similar cu cel anterior Simone Gold: (12:03) … coronavirus, care nu este acel roman. Este 78% similar cu versiunea anterioară. COV-1, nu este surprinzător. Functioneaza. Acum voi prezenta următorul nostru vorbitor. Scuze. Am uitat să-ți spun numele. Scuze. Dr. Dan Erickson: (12:12) E bine. Dr. Dan Erickson, dr. Gold mi-a cerut să vorbesc despre blocarea, cât de eficiente au fost acestea și asta provoacă ceva nefinanciar? Ei vorbesc întotdeauna despre financiar, dar trebuie să realizați că blocarea, u am luat o economie de 21 de trilioane de dolari și nu am închis-o. Deci, atunci când îl blocați, cauzează probleme de sănătate publică. Numerele de telefon ale noastre de sinucidere sunt în creștere cu 600%, abuzul nostru pentru soții Diferite zone de alcoolism sunt în creștere. Acestea sunt probleme de sănătate publică cauzate de blocarea financiară. Prin urmare, trebuie să fim clar că există, nu este ca și cum să îl blocați și să aveți consecințe asupra locurilor de muncă ale oamenilor. Au și consecințe, consecințe asupra sănătății acasă. Vorbim deci despre o abordare măsurată, o abordare consecventă. Dacă avem un alt vârf care vine în sezonul rece și al gripei, să facem ceva durabil. Dr. Dan Erickson: (13:13) Ce este durabil. Ei bine, putem să ne distanțăm social și să purtăm niște măști, dar putem deschide și școlile și deschidem afaceri. Așadar, această abordare măsurată despre care vorbesc nu este alcătuită, se întâmplă în Suedia, iar decesele lor sunt de aproximativ 564 la milion. Marea Britanie, blocaj complet, 600 de decese pe milion. Astfel, vedem că blocarea nu scade semnificativ, numărul de decese pe milion. Unii dintre vecinii lor nordici au mai puține decese din mai multe motive, nu am timp să mă ocup astăzi. Deci, mesajul meu rapid aici într-un minut sau două este doar că trebuie să adoptăm o abordare durabilă. O abordare durabilă încetinește lucrurile, deschide școli, deschide afaceri. Și atunci putem permite oamenilor să aibă independența și responsabilitatea personală să aleagă să poarte măști și distanță socială, spre deosebire de a pune edictele asupra lor, un fel de control. Să le împuternicim cu date și să le permitem să studieze ce au făcut alte țări și să ia propria lor decizie. Asta aș dori să împărtășesc. Mulțumesc. Speaker 1: (14:28) Sunt intrebari? Simone Gold: (14:29) Sunt intrebari? Speaker 2: (14:32) Suntem atât de încântați că sunt din Dakota de Sud? Poate ai auzit. Simone Gold: (14:36) Da. Speaker 2: (14:38) Sunt atât de bucuros că veți propune acest mesaj. Simone Gold: (14:39) Știi, Dakota de Sud a făcut ceva interesant. Este interesant că ești de acolo. Deci guvernatorul nu a restricționat accesul la hidroxiclorochina. Vorbitor 2: (14:46) Noi stim. [crosstalk 00:02:48]. Simone Gold: (14:49) Dreapta. Și ați fost, cred că ați fost singurul stat din uniune care a făcut asta. Și acolo au fost studii care încearcă să demonstreze că nu funcționează. Sunt inexacte, deoarece i s-au administrat la momentul respectiv, doza greșită, pacientul greșit, fie prea mult, fie mult timp. Deci, Dakota de Sud s-a descurcat mai bine, deoarece a avut acces la hidroxiclorochina. Mulțumesc foarte mult. Vorbitor 3: (15:06) Bine. Așadar, dacă cineva pe care îl iubim se îmbolnăvește de COVID și ai spus cuvântul hidro, sau oricum îl spui, este restricționat. Cum avem acces la asta? Simone Gold: (15:16) Da. Aceasta este întrebarea numărul unu pe care ne-am adresat-o cu toții în fiecare zi. Vreau să știi că nu ești singur. Am avut mulți congresmeni să mă întrebe, cum pot să o iau? Așadar, congresmenii nu pot obține acest lucru, este noroc pentru ca americanul american să obțină acest lucru. Este foarte greu. Trebuie să depășești câteva obstacole. Medicul dumneavoastră a trebuit să citească știința cu un ochi critic și a eliminat știința de junk. Multe studii au fost retrase după cum știți, iar numărul doi, farmacistul nu trebuie să îl restricționeze. Multe state și-au împuternicit farmaciștii să nu onoreze prescripția medicului. Nu s-a întâmplat niciodată înainte. Acest lucru interferează cu relația medicului în care pacientul vorbește cu sinceritate, iar medicul răspunde că, în mod onest, pacientul a fost încălcat. Simone Gold: (15:55) Deci ai o perioadă foarte dificilă ca american american. Unele dintre informațiile pe care le vom împărtăși mai târziu în această după-amiază sunt să arate ratele de mortalitate în țările în care nu este restricționată și ratele de mortalitate unde este restricționată. Așa că am prieteni în toată lumea acum din cauza asta. Și în Indonezia, puteți cumpăra doar la ghișeu. Se află în secțiunea de vitamine. Și sunt aici pentru a le spune poporului american că l-ați putea cumpăra prin ghișeul din Iran. Pentru că liderii din Iran, mullahii din Iran, cred că ar trebui să aibă mai multă libertate decât americanii. Am o problemă cu asta. Colegii mei au probleme cu asta. Nu ne place să vedem cum mor pacienții. Julie: (16:26) Deci, atunci când oamenii au probleme, ar trebui să ia telefonul, ar trebui să-și sune statul și reprezentanții lor federali și senatorii și să spună: noi suntem poporul american. Vorbitor 1: (16:42) Permiteți-mi să spun un lucru [crosstalk 00:16:46]. Julie: (16:45) Voi, băieți, avem nevoie ca publicul să fie. Vorbitor 1: (16:49) Mulțumesc. Mulțumesc, Julie. Este exact corect. Dacă auziți ce sunteți, când auziți acest lucru, dacă sunteți îngrijorați și vă întrebați de ce este posibil să nu puteți accesa, trebuie să facem patru apeluri, să vă chemați guvernatorul, să vă chemați pe ambii senatori și să vă sunați Deputatul dumneavoastră și spuneți-le că doriți să știți de ce nu puteți avea acces la un medicament despre care medicii vă spun că ne va ajuta să încheiem acest lucru și ne va ajuta să reducem numărul de spitalizări și să reducem numărul de decese. Îndeamnă-i să citească studiul doctorului Harvey Rich din Yale. Este un profesor de epidemiologie din Yale. Și de acolo veți găsi alte studii. Vorbitorr 4: (17:31) Da. Am vrut să întreb cum au încrederea oamenilor în datele pe care le privesc în fiecare zi? Numerele sunt atât de variabile când mergeți la Johns Hopkins, CDC, care împarte decesele prin COVID în diferite categorii legate de pneumonie, alte lucruri în care obținem informațiile corecte pentru a avea sens? Simone Gold: (17:52) Așadar, singurul număr la care cred că merită să acorde atenție și chiar acel număr nu este atât de util este mortalitatea, deoarece acesta este un număr greu și rapid. Deci numărul cazului este aproape irelevant. Și asta pentru c există o mulțime de inexactități cu testarea. Și, de asemenea, chiar dacă testul este precis, majoritatea oamenilor sunt asimptomatici sau ușor simptomatici. Deci nu este atât de important să știi. Așadar, numărul cazurilor, pe care îl vedeți în creștere tot timpul în știri, este practic lipsit de relevanță. Și dacă ne-ai fi spus în urmă cu câteva luni, că acesta a fost numărul pe care mass-media o va înnebuni, toți am fi doar râs de asta. Adică, aceasta este o imunitate esențială a efectivelor. Există o mulțime de oameni care au fost pozitivi fără simptome sau cu simptome foarte ușoare. Deci, singurul număr la care merită să fie atent este mortalitatea. Simone Gold: (18:33) Când te uiți la mortalitate, aceasta este o boală care ia, din păcate, ucide membrii noștri cei mai fragili ai societății. Persoanele cu multiple afecțiuni comorbide, în special diabetul, obezitatea este una mare. Nu vorbim despre asta, dar așa este. Este un fapt. Boala coronariană, boala coronariană severă, oameni așa. Și, de asemenea, dacă ești mai în vârstă, este un factor de risc. Dar cel mai mare factor de risc este dacă aveți afecțiuni comorbide. Dacă ești tânăr și sănătos, nu este … O să te recuperezi. Dacă aveți sub 60 de ani, fără condiții comorbide, este mai puțin mortală decât gripa. Aceasta pare să fie o veste grozavă pentru americani, pentru că nu vi se spune asta. Aș spune că răspunsul este foarte dificil să obții numere precise. Vorbitor 5: (19:13) Acesta este [inaudibil 00:19:13] din Breitbart News, dacă ai primi un mesaj doctorului Anthony Fauci, ce i-ai spune? Vorbitor 1: (19:18) Ascultă medicii. [inaudibil 00:19:21] medicii de prim rang. Să ai o întâlnire cu medicii de prim rang și poate trebuie să spun asta în microfon. Mesajul meu pentru Dr. Anthony Fauci este să am o întâlnire cu acești medici de prim rang care văd pacienți adevărați. Ating pielea umană. Ei privesc oameni în ochi, îi diagnostică și îi ajută să bată virusul. Ei sunt cei care vorbesc cu pacienții, au întâlniri cu aceștia și o fac în fiecare zi și află ce învață despre virus de la început. Și acesta este, și este important să înțelegem, avem aici medici care nu sunt medici de cameră de urgență. Împiedică pacienții să ajungă chiar în camera de urgență. Așadar, dacă ascultă doar camera de urgență sau ICU la sfârșitul foarte tragic al vieții unei persoane, nu vor primi povestea completă. Ei trebuie să revină aici în partea anterioară. De asemenea, ei trebuie să înțeleagă ce fac blocarea și temerile pentru pacienții din această țară, pentru că există o mulțime de consecințe nedorite, despre care medicii pot vorbi. Dr. Stella Immanuel: (20:30) Pot sa spun ceva. Mesajul meu către Dr. Anthony Fauci este când este ultima dată când pui un stetoscop la un pacient? Că, atunci când începeți să vedeți pacienți precum vedem zilnic, veți înțelege frustrarea pe care o simțim. Trebuie să începeți să simțiți pentru americanii, precum noi, medicii de prim rang. Trebuie să încep să realizez asta. Te ascultă. Și dacă se duc la tine, trebuie să le dai un mesaj de speranță. Trebuie să le dau un mesaj care merge cu ceea ce știi deja că funcționează hidroxiclorochina. Vorbitorr 6: (21:06) Am o întrebare pentru Dr. Warrior. Simone Gold: (21:09) Dr. Immanuel. Vorbitor 6: (21:10) Dr. Immanuel, bine. Ați menționat înainte de câteva rezultate remarcabile că ați avut tratamente proprii pentru pacienți. Ea a spus, cred că a spus 300 de pacienți. Dr. Stella Immanuel: (21:17) Da. Da. Vorbitor 6: (21:19) Ați reușit să publicați rezultatele și rezultatele voastre [inaudibil 00: 00: 21: 22]. Dr. Stella Immanuel: (21:22) Lucrăm la publicarea ei chiar acum. Lucrăm la asta, dar asta voi spune. Oameni ca Dr. Samuel [inaudibil 00:21:29] au publicat datele. Și întrebarea mea este, și? Asta te va face să vezi pacienți. Nu există date în întreaga lume. Da. Datele mele vor apărea. Când iese asta. Grozav. Dar acum oamenii mor. Deci datele mele nu sunt importante pentru a vedea pacienții. Spun asta colegilor mei care vorbesc despre date, date, date. Vorbitor 6: (21:44) Dacă mai pot pune o altă întrebare. Simone Gold: (21:46) Pot doar să interjectez. Există o mulțime de date [crosstalk 00:21:49] în acest sens. Nu orice clinician trebuie să-și publice datele pentru a fi luate în serios. Mass-media nu a acoperit-o. Există o tonă. Am un compendiu pe americasfrontlinedoctors.com, există un compendiu al tuturor studiilor care funcționează cu hidroxiclorochina. Rata mortalității a fost publicată în Detroit, mai puțin de… Era weekendul 4 iulie. Au publicat-o. Mortalitatea la jumătate la pacienții bolnavi critici, la pacienții care primesc timpuriu, s-a estimat că la jumătate la trei sferturi dintre acești pacienți nu ar fi mort. Vorbim de la 70.000 la 105 … 70 până la 100.000 de pacienți ar mai fi în viață dacă am respecta această politică. Există o mulțime de date publicate. [crosstalk 00:22:27]. Dr. Stella Immanuel: (22:26) Chiar și cu Dr. Rich. Dr. Rich a publicat date recent. Deci, există o mulțime de date acolo. Nu au nevoie de ai mei pentru a lua aceste decizii. Vorbitor 6: (22:34) Dacă mai pot pune încă o întrebare. A fost o fetiță care acum doar câteva zile [inaudibilă 00:22:37] altfel sănătoasă și s-a ajuns la concluzia că a murit de COVID-19, așa că am fost curios din perspectiva dvs., simțiți că această fetiță a murit din cauza unora altă condiție și a fost atribuită lui COVID-19 sau există un alt motiv pentru care ea [crosstalk 00: 00: 22: 52]. Dr. Stella Immanuel: (22:52) Nu o să. Nu voi putea spune asta până nu mă uit la istoria fetiței și la orice s-a întâmplat. Știu că am avut grijă de mulți membri ai familiei și văd mulți copii și de obicei au simptome ușoare, dar nu pot vorbi despre copii pe care nu i-am privit. Dr. Bob Hamilton: (23:07) Care a fost din nou vârsta copilului? Vorbitor 6: (23:10) Avea nouă ani. Dr. Bob Hamilton: (23:10) Bine. Deci ascultați, sunt copii care mor de această infecție. Și realitatea este că, atunci când mor, par să aibă comorbidități. Într-adevăr, trebuie să te uiți la fiecare caz în parte. În mod unic, au fost puțin peste 30 de pacienți în întreaga țară, la categoria de vârstă de 15 ani și sub care au murit de COVID. Frecvent au comorbidități precum bolile de inimă. Au astm, au și alte probleme pulmonare. Deci nu știu, nu știm răspunsul la această fată de nouă ani, în mod tragic. A trecut și nu mai este cu noi, dar probabil, dacă săriți în ea, există probabil o poveste în spatele ei. Vorbitor 1: (23:48) Dr. Hamilton, ați văzut vreun pacient care are reacții adverse adverse, deoarece școlile au fost închise, care au depresie sau sinucidere? Dr. Bob Hamilton: (23:54) Adică, cred că este cunoscut faptul că școlile nu sunt deschise, atunci când te gândești la experiența ta în liceu și liceu Dr. Bob Hamilton: (24:03) … nefiind deschis. Când te gândești la experiența ta în liceu și liceu, ce părere ai despre tine? Te gândești la petreceri și te gândești la jocurile de fotbal, la socializare. Acestea sunt lucrurile despre care ne gândim. Toate sunt închise, oameni buni. Nimeni nu se mai distrează. Și îți voi spune că aceștia sunt ani critici de viață pentru a fi amestecat cu alți copii, alți oameni, iar asta a fost închis. Deci da, există o mulțime de comorbidități care merg odată cu închiderea. Vorbim despre anxietate, vorbim despre depresie, singurătate, abuz se întâmplă și copii care au în mod special … Copiii care au nevoi speciale, copiii nu se descurcă bine. Deci, există o listă lungă de complicații care apar atunci când faceți carantină și blocați oameni. Vorbitor 7: (24:48) Așadar, o extensie la ceea ce vorbeai doar, auzim toate aceste studii și tot acest sondaj că mamele se tem să se întoarcă la muncă din cauza lăsării copiilor lor la școală, nu ar trebui să meargă la școală pentru că atunci sunt expuse și dacă mămicile se întorc la școală, atunci bunicii în vârstă, sunt [crosstalk 00:25:04]. Dr. Bob Hamilton: (25:04) E bine, asta este marea [crosstalk 00:25:05]. Vorbitor 7: (25:06) Puteți vorbi cu asta vă rog? Dr. Bob Hamilton: (25:07) Sigur. Da, aceasta este o problemă importantă, deoarece oamenii nu se tem că copiii lor nu se vor îmbolnăvi în special, deoarece cred că învață adevărul este că această infecție este tolerată bine de către copii. Dar cu siguranță, ei privesc mediul lor, familia lor unică particulară și cred că în unele situații poate fi o frică adecvată. Cu toate acestea, cred că, ca un comentariu general, o regulă generală prin țară, copiii se pot întoarce la școală. Poate câțiva copii aici și acolo, situația lor de viață, de care sunt îngrijiți, poate fi o problemă potențială. Dar, din nou, în special pentru copiii mai mici, ei nu sunt cei care transmit bolii la adulți. Vorbitor 7: (25:52) Nu ar fi hidroxiclorochina … Dr. Stella Immanuel: (25:52) Voi vorbi despre asta. Vorbitor 7: (25:52) Poate că dr. Immanuel poate vorbi cu asta sau cu altcineva. Dr. Bob Hamilton: (25:53) Ei bine, hidroxiclorochina, da. [crosstalk 00:25:56]. Vorbitor 7: (25:53) În ceea ce privește profilaxia. Dr. Bob Hamilton: (25:53) Se poate face asta. Da, asta poate fi folosit. [crosstalk 00:26:06] Dr. Stella Immanuel: (26:06) Vorbim, nu ne putem deschide afacerile. Nu putem merge la școală și părinții sunt speriați să fie tratați. Și eu personal, am pus peste o sută de oameni pe profilaxie hidroxicloroquina. Medici, profesori, oameni care sunt lucrători în domeniul sănătății, personalul meu, eu, văd peste 15 până la 20, uneori 20, 15, 10 pacienți pe zi. Folosesc o mască chirurgicală. Nu am fost infectat. Nimeni nu știu că a fost infectat care este în jurul meu. Deci acesta este răspunsul la această întrebare. Vrei să deschizi școli, toată lumea se apucă de hidroxiclorochină. Aceasta este prevenirea COVID. O tabletă la fiecare săptămână este suficient de bună. Și asta este ceea ce trebuie să ajungem la poporul american. Există prevenire și există leac. Nu trebuie să închidem școlile. Nu trebuie să ne blocăm afacerile. Există prevenire și există leac. Așadar, în loc să vorbim despre o mască, în loc să vorbim despre blocaje, în loc să vorbim despre toate aceste lucruri, puneți-i profesorii pe hidroxicloroquina. Dr. Stella Immanuel: (26:59) Puneți cele cu risc ridicat pe hidroxiclorochina. Cei care o doresc. Dacă doriți să prindeți COVID, este mișto, dar ar trebui să vi se ofere dreptul să o luați și să fiți împiedicați. Acesta este mesajul. Toate aceste lucruri pe care le punem laolaltă nu sunt necesare deoarece hidroxiclorochina are o prevenție. Hidroxiclorochina este o prevenire pentru COVID. Vorbitor 8: (27:17) Mai devreme am auzit că spui asta … Dr. Stella Immanuel: (27:18) Hidroxiclorochina. Vorbitor 8: (27:21) … hidroxiclorochina, că acel medicament a fost leacul. Dr. Stella Immanuel: (27:22) Vindecare, mm-hm (afirmativ). Vorbitor 8: (27:25) Dar ai spus și măsurat cu zinc și alte lucruri. Dr. Stella Immanuel: (27:27) Da. Vorbitor 8: (27:27) Și voi, de asemenea, ați spus că medicii anteriori l-au folosit, dar l-au folosit într-o doză greșită. Deci ascult medicamentul, dar atunci care este doza potrivită. Care este amestecul potrivit? Dr. Stella Immanuel: (27:39) Că vei discuta cu medicul tău, dar lasă [inaudible 00:03:43] să ia asta. Vorbitor 9: (27:45) Da, aceasta este o întrebare grozavă. Pentru că întreaga situație politică a determinat frica către acest drog. Deci, să adresăm asta. Acest medicament este super sigur. Este mai sigur decât aspirina, Motrin, Tylenol. Este super sigur. În regula. Deci, care este problema în multe din aceste studii, au făcut doze foarte, foarte mari, doze masive în toată țara. Au făcut studiul remaps, procesul de solidaritate. Acesta a fost procesul organizării mondiale a sănătății și, de asemenea, procesul de recuperare. Ei folosesc 2.400 de miligrame în prima zi. Nu trebuie decât 200 de ori pe săptămână pentru profilaxie. Au folosit doze toxice masive. Și ghiciți ce au aflat? Când utilizați doze toxice masive, obțineți rezultate toxice. Medicamentul nu funcționează atunci când dați doze toxice. Este un medicament foarte sigur. Se concentrează în plămâni, de 200 până la 700 de ori mai mare în plămâni. Vorbitor 9: (28:38) Este un medicament uimitor, deoarece în fluxul sanguin nu veți avea niveluri ridicate, dar veți primi niveluri masive în plămâni. Așadar, o să vă descoperiți, dacă profilaxiați, că de îndată ce virusul ajunge acolo, va fi dificil să treacă, deoarece hidroxiclorochina îl împiedică să intre. Și apoi, odată intrat, a câștigat ‘ nu lăsa virusul să se reproducă de fapt. Aduceți zinc și zinc va încurca mașina de copiat numită RDRP. Deci, cu combinația de medicamente, este incredibil de eficientă în boala precoce. În sine, este incredibil de eficientă ca profilaxie. Răspunde la întrebarea asta? Simone Gold: (29:15) Da. Vreau să subliniez ceva ce tocmai a spus dr. [Inaudibil 00:29:20], pentru că îmi place întrebarea. Acesta este un regim de tratament care este foarte simplu și ar trebui să fie în mâinile oamenilor americani. Aspectul dificil este că, în acest moment, din cauza politicii, este blocat de medicii care o prescriu și este blocat de farmaciști care îl eliberează. Au fost abilitate să anuleze opinia medicului. De ce nu este acest lucru? Deoarece îl puteți obține în mare parte a lumii și aproape în toată America Latină, în Iran, în Indonezia, în Africa Subsahariană, puteți merge pur și simplu și să-l cumpărați singur. Și doza, prietenii mei este de 200 de miligrame de două ori pe săptămână și zinc zilnic. Aceasta este doza. Sunt în favoarea faptului că va fi la teză. Dă-le oamenilor. Dă-le oamenilor. Moderator: (30:06) Mai avem încă doi, care pot răspunde la această întrebare și cunosc aceste informații. Dr. James Todaro: (30:12) Bună, Dr. James Todaro [inaudibil 00:30:13]. Vreau doar să adaug câteva comentarii la ceea ce spunea Dr. Gold. Dacă se pare că există un atac orchestrat care se întâmplă împotriva hidroxiclorochinelor, pentru că există. Când ați auzit vreodată de un medicament care generează acest grad de controverse? Un medicament în vârstă de 65 de ani care se află pe lista esențială, esențială, a Organizației Mondiale a Sănătății de ani de zile. În multe țări este prea mult. Și ceea ce vedem este multă dezinformare. Așa că am coautat primul document privind hidroxiclorochina ca un potențial tratament pentru coronavirus. Acest lucru a revenit în martie și acest fel a dat lovitura unei serii întregi de furtună pe el. Și de atunci, a existat o sumă imensă de cenzură asupra medicilor ca noi și a ceea ce spunem. Și o parte dintre noi au fost deja cenzurate. Acest document Google pe care l-am coautor a fost de fapt dat jos de Google. Și acest lucru este după acum, multe studii au arătat că este eficient și este sigur. Încă nu puteți citi articolul respectiv. Și există și această dezinformare acolo. Și, din păcate, aceasta a atins cele mai înalte comenzi de medicament. În mai a apărut un articol publicat în The Lancet. Aceasta este una dintre cele mai prestigioase reviste medicale din lume. Organizația Mondială a Sănătății și-a oprit toate studiile clinice pe hidroxicloroquina din cauza acestui studiu. Și cercetătorii independenți ca noi, care le pasă de pacienți, le pasă de adevărul care s-a săpat în acest studiu și au stabilit că acesta era de fapt date fabricate. Datele nu erau reale. Și am făcut acest lucru atât de convingător încât acest studiu a fost retras de The Lancet la mai puțin de două săptămâni după ce a fost publicat. Acest lucru este aproape necunoscut, în special pentru studiul acestei mărimi. Dr. James Todaro: (31:44) Așa că îmi cer scuze tuturor pentru faptul că există atât de multe informații greșite și este atât de greu să aflu adevărul. Și, din păcate, va trebui să ne uităm la alte locuri pentru adevăr. Acesta este motivul pentru care am format aici medici de prim rang, pentru a încerca să obținem informațiile reale. Vorbitor 10: (32:00) Cum ați spus că vă cheamă? Dr. James Todaro: (32:01) Sunt James Todaro. Moderator: (32:02) Dați site-ul. Dr. James Todaro: (32:05) Majoritatea gândurilor mele, le public de fapt pe Twitter. Twitter a fost grozav în ultima vreme. Deci, James Todaro, M D. T-O-D-A-R-O M-D, dar am și un site web medicineuncensored.com, care conține o mulțime de informații despre hidroxiclorochina, cred că este mult mai obiectiv decât ceea ce se întâmplă pe alte canale media. Vorbitor 10: (32:28) Un punct, în termeni de Twitter. Acest lucru este important pentru că, după cum înțeleg nu numai din medici, dar și din alte persoane din mass-media, YouTube a blocat informații specifice despre hidroxiclorochina. Dr. James Todaro: (32:42) Voi merge mai departe și mă voi adresa foarte repede. Aș spune că Facebook și YouTube au luat cele mai draconice măsuri pentru a tăcea și cenzura oamenii. Și acest lucru provine de la CEO-ul YouTube, precum și Mark Zuckerberg care spune că orice este în contradicție cu ceea ce a spus Organizația Mondială a Sănătății este supus cenzurii. Și știm cu toții că Organizația Mondială a Sănătății a făcut o serie de greșeli în timpul acestei pandemii. Nu au fost perfecți în niciun fel. Twitter, deși au unele defecte și defecțiuni și indică un anumit conținut și lucruri, acestea rămân într-adevăr una dintre cele mai libere platforme pentru a împărtăși dialog, discuții inteligente cu privire la aceste informații. Și mulți dintre noi astăzi aici ne-am conectat de fapt pe suporturi de platformă socială așa. Vorbitor 11: (33:21) Ați putea vorbi despre ceea ce ați menționat mai devreme despre medicamente și cât timp a trecut? Dr. Joe Ladapo: (33:27) Lucru sigur. Sunt Dr. Joe. Ladapo. Sunt medic la UCLA și sunt și cercetător clinic. Și vorbesc pentru mine și nu în numele UCLA. Vreau să spun că mă gândesc la oamenii care se află în spatele ecranelor care urmăresc ce difuzați voi. Și vreau să vă împărtășesc pentru că există atât de multe controverse și atmosfera este atât de plină de conflicte chiar acum, încât ceea ce acest grup de medici încearcă să facă fundamental, este cu adevărat să aducă mai multă lumină acestei conversații despre modul în care gestionăm COVID-19 și provocarea uriașă. Și despre asta este vorba în cele din urmă. Și a aduce lumină la ceva înseamnă a mă gândi mai mult la compromisuri, despre unul dintre colegii mei a spus despre consecințe nedorite. Și chiar cred că acesta nu este chiar cuvântul potrivit, cuvântul potrivit are consecințe neanticipate. Gândiți-vă cu adevărat la implicațiile deciziilor pe care le luăm în acest moment cu adevărat extraordinar în care suntem. Dr. Joe Ladapo: (34:45) Deci, sunt sigur că oamenii ascultă o parte din discuțiile despre hidroxicloroquina și se întreabă, despre ce vorbesc acești medici? Și, aceștia sunt medici care au grijă de pacienți, de școală certificată, de școală de medii, de școli de medii bune, toate acestea. Cum ar putea ei să spună asta? Urmăresc CNN și NBC și nu spun nimic despre asta. Și de fapt, acesta este ideea. Există probleme care sunt probleme morale, că ar trebui să existe într-adevăr o voce singulară. Deci, pentru mine, sunt legate de aspectele legate de faptul că oamenii sunt tratați diferit în funcție de sexul sau rasa lor sau de orientarea lor sexuală. Eu personal cred că acestea sunt probleme morale și există o singură poziție cu privire la acestea. Dar COVID-19 nu este o problemă morală. COVID-19 este o problemă complexă, provocatoare, pe care beneficiază de perspective multiple. Așadar, nu este bine pentru poporul american când toată lumea aude o perspectivă asupra stațiilor principale. Nu există nicio cale care să funcționeze. Deci, perspectiva pe care o aud majoritatea oamenilor este că hidroxiclorochina nu funcționează. Aceasta este perspectiva pe care majoritatea oamenilor au auzit-o la televiziunea principală. Dr. Joe Ladapo: (36:03) Aceasta este perspectiva pe care o aud majoritatea oamenilor la televiziunea principală și cred că și această perspectivă, până când am început să vorbesc cu medicii care ar privi mai atent decât unii dintre medicii din spatele meu aici, care ar privi mai atent datele și la studii. Dr. Joe Ladapo: (36:17) Deci, este un fapt că până acum au apărut mai multe studii randomizate, acesta este cel mai înalt nivel al nostru de dovezi și au arătat că hidroxiclorochina … Descoperirile lor au fost, în general, că nu există niciun efect semnificativ asupra beneficiilor pentru sănătate. Deci, este un fapt, că au apărut încercările de control aleatoriu … Până acum, acestea au ieșit. De fapt, au fost două sau trei mari care au apărut în ultimele două săptămâni, [inaudible 00:36:44] Internal Medicine, New England Journal of Medicine și cred că un alt jurnal. Dr. Joe Ladapo: (36:49) Este, de asemenea, faptul că au existat mai multe studii observaționale. Acestea nu sunt doar studii controlate aleatorizate, ci pacienții care sunt tratați cu acest medicament care au descoperit că hidroxiclorochina îmbunătățește rezultatele. Deci, ambele lucruri sunt adevărate. Există dovezi împotriva acesteia și există dovezi pentru aceasta. De asemenea, este un fapt extraordinar de dificil. Având în vedere aceste considerente, cum poate fi răspunsul corect pentru a limita utilizarea medicamentului de către medic? Acesta nu poate fi răspunsul corect. Și când considerați că acest medicament înainte de COVID-19 a fost utilizat de zeci de ani, de pacienții cu artrită reumatoidă, de pacienți cu lupus, de pacienți cu alte afecțiuni, de pacienți care călătoresc în Africa de Vest și aveau nevoie de profilaxia malariei, îl folosesc de multă vreme, dar dintr-o dată este ridicat în această zonă pentru a arăta ca un medicament otrăvitor. Asta nu are sens. Dr. Joe Ladapo: (37:59) Apoi, atunci când adăugați faptul că am avut două dintre cele mai mari reviste din lume, New England Journal of Medicine și Lancet, după cum spun colegii mei, retrag studii care au constatat, interesant, că hidroxiclorochina dăunează pacienților. Ambele studii. Ei au trebuit să retragă aceste studii, ceea ce este cu adevărat nemaiauzit. Aceasta ar trebui să trezească îngrijorarea tuturor cu privire la ceea ce se întâmplă. Cel puțin, putem trăi într-o lume în care există diferențe de opinie cu privire la eficacitatea hidroxiclorochinei, dar totuși să permită să vină mai multe date, totuși să le permită medicilor care se simt de parcă ar avea expertiză cu aceasta să folosească acea medicație și să discute, și să înveți și să ajungi mai bine în a ajuta oamenii cu COVID-19. Dr. Joe Ladapo: (38:50) Deci, de ce nu suntem, nu este bine. Nu are sens și trebuie să ieșim de acolo. Dr. Stella Immanuel: (38:58) Ascultă, lasă-mă să pun un pic din asta. Am văzut 350 de pacienți și numărați. Pune-le pe hidroxiclorochina. Toți s-au îmbunătățit. Este ceea ce aș spune tuturor acestor studii, au avut doze mari, li s-au administrat pacienți greșiți. Le voi numi știință falsă. Orice studiu care spune că hidroxiclorochina nu funcționează, este știință falsă și vreau să îmi arate cum nu funcționează. Cum va merge pentru 350 de pacienți pentru mine și sunt în viață, iar cineva spune că nu funcționează? Băieții, toți studiază, științe false. Simone Gold: (39:30) Care a fost întrebarea ta? Mulțumesc. Vorbitor 14: (39:31) Ultima întrebare. Simone Gold: (39:31) Da, ultima întrebare. Vorbitor 13: (39:35) Am auzit că există o creștere a anxietății, a ideilor de sinucidere, a abuzului de substanțe și a diferitelor probleme de sănătate mintală ca urmare a închiderilor școlilor și a închiderilor. Recomandarea dvs. este că [inaudibilă 00:39:48] finanțarea federală pentru programe va ajuta la rezolvarea acestor probleme? Simone Gold: (39:54) Da, nu înțeleg cum ați ajunge la această concluzie. Dacă problema a fost că școlile sunt închise și cauzează acest lucru, atunci trebuie să deschidem școlile. Vorbitor 14: (40:03) [inaudibil 00:40:03] asistență medicală mintală [vorbire intercalată 00:40:05]. Simone Gold: (40:06) Da. Aș merge la școală. Aș deschide școlile, pentru că cel mai important lucru pentru copii este să socializeze și să fie cu alți copii și să înveți. Da. [crosstalk 00:40:14] Da. Să-i aducem pe copii la școală. Vorbitor 14: (40:17) Nu crezi asta? Simone Gold: (40:20) Copiii înapoi la școală. Suntem în favoarea copiilor de la școală. Vorbitor 15: (40:22) Vă mulțumesc tuturor. [crosstalk 00:04:24]. Mulțumesc foarte mult. Și vom reveni în direct continuând summitul nostru, astfel încât să puteți continua vizionarea. Odată ce ne vom întoarce, s-ar putea să alergăm. Vorbitor 16: (40:35) Mulțumesc foarte mult. [inaudibil 00:40:45]. Dr. Stella Immanuel: (40:38) Este falsă știință. [crosstalk 00:04:50]. Este falsă știință. Simone Gold: (40:50) Asta e corect. Te cred. Te cred. [crosstalk 00:40:52]. Doctor 1: (40:54) Este mai specializat, așa că trebuie să amân. Vorbitor 18: (40:55) Ai spus că depresia Doctor 1: (40:56) Că depresia este cauzată de niveluri scăzute de zinc. În zilele noastre, când mergeți într-un spital, nu testează nivelurile de zinc. Nivelurile scăzute de zinc se manifestă prin pierderea simțului mirosului, pierderea gustului. De ce sunt și simptomele COVID, nu? COVID, pierderea simțului mirosului, pierderea gustului, nu? Și motivul este că zincul este lucrul natural care a combătut COVID-ul. Ceea ce se întâmplă este că zincul oprește ARN polimeraza, iar hidroxclorochina permite zincului să intre în celule. Vorbitor 18: (41:33) Mă întreb- Doctor 1: (41:33) Pentru a opri ARN polimeraza- Vorbitor 18: (41:35) Pentru că a existat … Doctor 1: (41:36) Atârnați, agățați. Vorbitor 18: (41:36) S-a presupus că- Doctor 1: (41:37) Permiteți-mi să vă dau știința din spatele ei. Deci, dacă laboratorul tău este [vorbire peste 00:41:41] … Înțeleg. Vorbitor 18: (41:43) Da. Doctor 1: (41:43) Permiteți-mi să o explic puțin mai bine. Zincul oprește ARN polimeraza și este folosit de celulele tale în lupta normală cu COVID. Așadar, dacă nu ați luat niciodată hidroxiclorochina, tot ați fi epuizat cu zinc. Ne aflăm într-o stare naturală de epuizare a zincului în Statele Unite, dar COVID-ul îți reduce zincul și mai mult și ai nevoie de el pentru a combate orice virus. Acesta este motivul pentru care mama ta spunea mereu: „Ia-ți zincul”, nu? Speaker 18: (42:04) Problema cu copiii din unitățile psihologice este că au un nivel scăzut de zinc? Doctor 1: (42:11) Nu Nu NU. Vorbim despre COVID și despre cum … [inaudibil 00:06:13]. Vorbitor 18: (42:15) Bine. Întrebarea mea a fost dacă fondurile federale ar trebui redirecționate spre a ajuta terapeuții, asistenții sociali și alți lucrători de prim rang să se ocupe de problemele psihologice menționate de colegul tău, că închiderea guvernului și închiderea școlilor determină o creștere a ideii de sinucidere și abuz de substanțe și anxietate. Deci, acești factori de mediu sunt cei care au cauzat acele probleme de sănătate mintală. Nu este oare motivul că atunci fondurile pentru a ajuta aceste instituții să rezolve problema ar trebui să primească mai multe finanțări? Doctor 1: (42:47) O să mă adresez colegului meu psihiatru. Vorbitor 18: (42:50) Nu m-a auzit să pun întrebarea. Doctor 1: (42:51) În primul rând, trebuie să avem grijă de baza biologică, care este zincul, care este vitamina D, lipsa vitaminei D. Ne aruncăm laptele. Vorbitor 18: (43:03) Da, nu știu despre asta. Doctor 1: (43:04) Ne aruncăm laptele… Ne aruncăm laptele în gropile de gunoi de grajd chiar acum. Dacă ne-am întruni Doctor 2: (43:09) Da, este greu de crezut. Doctor 1: (43:10) Dacă le-am face pe copii la școală, va fi de mare ajutor. Vorbitor 18: (43:14) Bine. Doctor 1: (43:14) Deci, am să-l amân pe colegul meu. Vorbitor 18: (43:17) Deci, întrebarea mea, încă nu am primit un răspuns clar în acest sens – Doctor 2: (43:19) Voi încerca să răspund. Politica publică nu este expertiza mea, dar pot să încerc. Vorbitor 18: (43:23) Nu, nu este vorba, de fapt … Nu este nici expertiza mea. Dar mă întrebam, de vreme ce colegul tău a spus că, ca urmare a închiderii școlilor și a închiderilor guvernamentale, ceea ce a provocat o creștere a ideilor de sinucidere, anxietate, abuz de substanțe și o varietate de alte probleme, mă întreb dacă finanțarea federală trebuie redirecționată către lucrători de prim rang, asistenți sociali, terapeuți pentru sănătate mintală? Doctor 2: (43:45) Răspunsul la întrebarea dvs. este acesta, îl văd în acest fel, răul a venit deja este ceea ce spunem. Deci, răspunsul la întrebare este că vătămarea a venit deja. Ce ar trebui să facem cu privire la acest rău? Nu știu funcționarea interioară a guvernului, dar să spun că a suferit deja rău și să spunem că vom face ceva în acest sens, are sens. Pentru mine, ca medic, cred că dacă știm că vine un rău, dacă noi și noi știm că am fost deja conduși de o mașină, cred că are sens să mă lăsați să merg mai departe și să merg la spital să-mi iau … Vorbitor 18: (44:10) Există o lipsă reală de finanțare pentru ca oamenii din profesia mea să poată ajuta acei copii și acei adulți. Doctor 2: (44:12) Da, cred că are mult sens. Voi spune doar că, pentru mine, are sens și cred că este corect. Vorbitor 18: (44:20) Apreciez îngrijorarea bine rotunjită. Este doar un fel de oprire îngrijorată și nu continuă să acționeze. Congresul s-ar putea să nu fie, nu sunt sigur cine a fost, poate că puteți da…
Aducem în atenție un articol remarcabil din presa românească pe problema schismei ucrainene. În el se prezintă corect fondul problemei, cu implicațiile politice anexe, dar îndeosebi teologice (dogmatice și canonice). Publicat pe un portal de știri cunoscut și mai tradiționalist, Activenews, punctul acesta de vedere nu pare a fi deplin acceptat sau măcar luat în considerare cum se cuvine la nivelul presei din țară, nu știm exact la nivelul bisericesc oficial. Sperăm să aibă trecere mai mare și să se impună prin adevărul lucrurilor.
Sâmbătă, 12 octombrie, Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a recunoscut dreptul Patriarhiei de Constantinopol de a acorda singură autocefalia. Anunțul, făcut public de Mitropolitul Ierotheos Vlachos, se poate traduce „habemus Papam”, sau, mai precis, „îl recunoaștem pe Patriarhul de Constantinopol ca Papă al ortodocșilor”.
Această zi va rămâne în istoria Ortodoxiei ca o pată pe obrazul unei Biserici apostolice, Biserica Greacă, îngenuncheate de puterea politică și silite să ia o decizie neortodoxă.
Din 1992 până în
2018, toate bisericile ortodoxe autocefale, inclusiv Patriarhia de
Constantinopol, au apărat canonicitatea în Ucraina și nu au recunoscut
grupările schismatice. Dar, în urma intervenției SUA, interesate de eliminarea
oricărei influențe a Rusiei în Ucraina, Patriarhia de Constantinopol a
recunoscut două grupări schismatice, unite într-o structură căreia i-a acordat
autocefalia în 5 ianuarie 2019. Aceasta fără să consulte nicio biserică
autocefală și în ciuda faptului că mai multe biserici autocefale, aflând de
intenția sa, i-au cerut în scris să nu o facă.
Iar acum, în urma
presiunilor SUA și ale Patriarhiei de Constantinopol, Biserica Greciei a
anunțat că este de acord cu inventatul drept al Patriarhului de Constantinopol
de a acorda autocefalia.
Din Biserica
Greciei, cel mai vizibil susținător al acestei decizii a fost Mitropolitul
Ierotheos Vlachos.
Mitropolitul
Ierotheos Vlachos, susținătorul cel mai cunoscut al ereziei
Mitropolitul
Ierotheos a fost apreciat și iubit în toată lumea ortodoxă ca un teolog
profund, un om duhovnicesc care a scris despre oameni duhovnicești și un ierarh
ancorat în tradiția ortodoxă și în problemele contemporane. Însă, prin
atitudinea față de statutul Patriarhului de Constantinopol, toate acestea se
veștejesc precum frunza căzută din copac.
În problema din
Ucraina, după ce Patriarhul Bartolomeu I a recunoscut cele două grupări
schismatice, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a devenit un susținător vocal al
statutului de tip papal al Patriarhului de Constantinopol.
În primăvara
acestui an, el a fost unul dintre cei care au susținut că autocefalia unei
biserici trebuie acordată doar de Patriarhia de Constantinopol și s-a opus
categoric ca orice altă biserică, inclusiv biserica mamă, din care se desprinde
structura care devine autocefală, să aibă un cuvânt de spus.
În 30 martie
2019, a publicat o declarație în care, după ce admite că intervine în problema
ucraineană deși nu face parte din comisiile Sinodului grec care se ocupă de ea,
scrie că Sinodul Bisericii Greciei nici măcar nu are dreptul să ia în discuție
această problemă sau să se opună deciziei Patriarhiei de Constantinopol cu
privire la acțiunile ei în Biserica Ucrainei.
Apoi, în lunile
care au urmat, a susținut din ce în ce mai mult public, convingând și pe alți
ierarhi, că pretenția Patriarhului de Constantinopol este corectă. Influența
lui în Biserica Greacă a avut un rol esențial în decizia Sinodului grec, el
fiind și cel care a comunicat decizia public, justificând că este în slujba
unității (sic!).
După acordarea
Tomosului către grupările schismatice, Biserica Rusă, din care face parte, cu
cea mai largă autonomie posibilă, Biserica ortodoxă canonică din Ucraina, a
întrerupt comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și a anunțat că va
întrerupe comuniunea cu cei care îi vor recunoaște pe schismatici.
Greu de explicat
cum un teolog atât de priceput ca Mitropolitul Ierotheos a devenit unul dintre
vârfurile de lance ale unei erezii care provoacă o schismă care poate deveni la
fel de gravă ca cea din 1054, în urma căreia Apusul s-a rupt de ortodoxie. Avea
multe motive să vadă clar că Patriarhul Bartolomeu a fost de rea-credință și a
greșit dogmatic.
În Ucraina sunt
12.000 de parohii canonice și 6.000 de parohii schismatice. Dacă Patriarhul
Bartolomeu era de bună-credință și voia să facă ceva folositor pentru unitatea
Bisericii, putea să ceară schismaticilor să își retragă episcopii din orașele
în care există episcopi canonici, dar nu a făcut-o. Astfel, în foarte multe
orașe există doi episcopi, unul canonic, recunoscut de toată ortodoxia,
inclusiv de Patriarhia de Constantinopol, și unul schismatic, recunoscut doar
de Patriarhia de Constantinopol. Chiar și pentru Patriarhia de Constantinopol
aceasta este 100% necanonic. Aceasta este și situația de la Cernăuți.
Apoi Mitropolitul
Ierotheos cunoaște ce presiuni a făcut în Ucraina administrația fostului
președinte Poroșenko pentru ca preoții canonici să treacă la schismatici, prin
intermediul primăriilor, al consiliilor locale, al poliției și al serviciului
de securitate SBU. Știe ce presiuni a făcut Patriarhul Bartolomeu asupra mănăstirilor
athonite (a amenințat că schimbă egumenii și îi oprește pe clerici de la
slujirea preoțească) pentru a permite schismaticilor să slujească în aceste
mănăstiri. De ce ar fi nevoie de aceste presiuni, dacă deciziile Patriarhiei de
Constantinopol sunt drepte și benefice? Oare impunerea cu forța a fost calea
arătată de Hristos? De când adevărul lui Dumnezeu are nevoie de violență pentru
a fi primit?
Mitropolitul
Ierotheos a văzut clar că decizia Patriarhului Bartolomeu nu a rezolvat
schisma, așa cum a spus că se va întâmpla, ci, din contră, a făcut-o mult mai
mare. Această extindere a schismei ar fi putut să îl aducă la realitate, să îi
arate că nu Dumnezeu lucrează, ci diavolul, cel care îi dezbină pe oameni. Dar
a preferat să nege evidența și apoi a justificat decizia Sinodului grec ca
fiind în slujba unității, deși era evident că ea va adânci schisma!
Deci el însuși a
fost de rea-credință.
Din punct de
vedere dogmatic, Mitropolitul Ierotheos a fost foarte atent la documentele de
la Sinodul de la Creta și nu a semnat unul dintre ele pe motiv că nu este
conform cu dogmatica ortodoxă. Prin atitudinea lui a girat parțial apariția
nepomenitorilor în Biserica Ortodoxă Română.
Dacă atunci a
fost atât de atent, cum de nu înțelege grosolănia erorii de acum? Nu știe că
Arhiepiscopul grec Elpidofor al Americii (pus de Patriarhul Bartolomeu) susține
că Patriarhul de Constantinopol este „primul fără egali”, deși el mereu a fost
numit „primul între egali”? Ce ar trebui pentru a realiza că superioritatea Patriarhului
de Constantinopol față de toate celelalte biserici autocefale este același
lucru cu doctrina catolică potrivit căreia papa este deasupra tuturor
episcopilor? Asta nu este greșeală dogmatică?
Mitropolitul
Ierotheos a scris cartea „Cunosc un om în Hristos”, despre arhimandritul
Sofronie Saharov. Dacă l-a văzut pe arhimandritul Sofronie ca „om în Hristos”,
de ce nu socotește că este de la Hristos modul în care arhimandritul Sofronie a
explicat, într-un articol
scris în 1950, că pretenția Constantinopolului de superioritate față de
celelalte biserici ortodoxe autocefale este o gravă eroare dogmatică, o erezie
extrem de periculoasă?
Arhimandritul
Sofronie a numit această pretenție „neo-papismul din Constantinopol” și a
explicat că este o erezie ecleziologică:
„Trebuie, oare,
să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi
papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce
în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței
noastre? […] Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia
Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui
papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul”. (Arhimandrit
Sofronie Saharov)
Reacția
neașteptat de prudentă a Patriarhiei Rusiei
Joi, 17
octombrie, conducerea Patriarhiei Rusiei s-a întâlnit pentru a discuta decizia
Sinodului grec. În condițiile în care așteptarea generală era că Biserica Rusă
va întrerupe comuniunea și cu Biserica Greciei, rușii au luat o decizie
neașteptată și de maximă prudență, arătând că nu doresc escaladarea schismei.
Decizia a fost de
a întrerupe comuniunea nu cu Biserica Greciei, ci doar cu acei episcopi care îi
vor recunoaște personal pe schismaticii din Ucraina.
Această abordare
a fost confirmată sâmbătă, 19 octombrie, când Arhiepiscopul Ieronim al Atenei,
președintele Sinodului grec, a slujit cu Patriarhul Bartolomeu. Când Patriarhul
Bartolomeu l-a pomenit pe Epifanie, liderul schismaticilor, Arhiepiscopul
Ieronim a făcut semnul crucii, ceea ce ar fi putut fi interpretat ca o aprobare
implicită. Cu toate acestea, rușii au declarat că vor întrerupe comuniunea cu
Arhiepiscopul Ieronim doar dacă acesta îl va recunoaște explicit pe Epifanie.
Această moderație
nu este întâmplătoare. Ea are legătură directă cu modelul de organizare a
Bisericii, de uniune sobornicească de biserici autocefale, pe care Patriarhul
Bartolomeu îl încalcă. Patriarhul Bartolomeu susține că el poate lua decizii
corecte pentru toată Ortodoxia, în timp ce învățătura ortodoxă despre Biserică
arată că organismul suprem care poate lua o decizie majoră în Biserică este
Sinodul Ecumenic, al tuturor episcopilor ortodocși (eventual prin
reprezentanți), cu condiția ca acea decizie să fie receptată de către
credincioși. În această perspectivă, fiecare episcop este important, nu doar
biserica din care face parte.
Prea multă
implicare politică
Relația
Patriarhiei de Constantinopol cu SUA nu este nouă.
În ianuarie 1949,
după ce a fost ales, Patriarhul Atenagora a mers din SUA la Istanbul pentru a
fi înscăunat Patriarh de Constantinopol cu avionul personal al lui Harry
Truman, Președintele SUA. Atenagora a publicat în 1950 o enciclică în care
afirma un primat de tip papal pentru Patriarhia de Constantinopol.
Nici faptul că
oamenii politici și politica statelor au avut un cuvânt de spus în problemele
bisericești nu este nou. Dar istoria arată că atunci când politica a presat
Biserica să accepte o erezie, dacă Biserica a acceptat i-a trebuit apoi multă
vreme ca să se așeze iarăși în adevărul de credință. Așa s-a întâmplat cu
erezia care se împotrivea icoanelor, susținută de împărați, care a tulburat mai
mult de un 100 de ani chiar Patriarhia de Constantinopol, în secolele VII–VIII.
Într-un moment de
cumpănă, în secolele XIV–XV, când turcii cucereau continuu părți din Imperiul
Bizantin, împărății și patriarhii de la Constantinopol au acceptat o unire cu
catolicii cu scopul de a fi sprijiniți militar de statele catolice.
Lucas Notaras,
mare demnitar al imperiului, a rostit atunci celebrele cuvinte care arată că
alterarea credinței este mai gravă decât decăderea politică: „Mai bine să vedem
domnind în oraș turbanul turcesc decât tiara latinilor.” Pentru că în timp ce
credința turcilor erau în mod evident ceva cu care ortodoxia nu avea amestec,
abaterea de la învățătura dogmatică prin unirea cu catolicii distrugea însăși
credința.
Imperiul a
dispărut, Luca Notaras a fost omorât de turci, dar Ortodoxia nu s-a dizolvat în
catolicism, ci a rămas ortodoxie.
În prezent,
acțiunea Patriarhului de Constantinopol este susținută de administrația
americană actuală, condusă de Partidul Republican.
Administrația
anterioară, condusă de Partidul Democrat, presa statele dependente de SUA să
adopte ideologia gender și homosexualitatea ca normative în societate și să
decriminalizaze cât de mult avortul la cerere. Administrația republicană a
stopat această presiune asupra altor țări și a făcut deja foarte multe pentru
creștinii prigoniți din lume, inclusiv a înființat funcția de Ambasador pentru
libertate religioasă. Dar, în lupta pentru putere cu Rusia, se folosește de
structura schismatică pentru a ataca Patriarhia Rusă, de care ține Biserica
Ucraineană canonică.
Cei care conduc
conflictele geo-politice ar trebui să știe că, în ortodoxie, alegerea între
prigoană și abaterea de la adevărul credinței este deja făcută. De acea, dacă
presiunea va continua, ortodocșii vor prefera prigoana secularistă a
democraților în fața alterării credinței din partea republicanilor religioși.
Ce va urma?
Cine a mai zis în
istoria creștinismului „eu și doar eu”, așa cum zice acum Patriarhia de
Constantinopol? Papalitatea.
Patima iubirii de
stăpânire l-a făcut pe Lucifer să dorească tronul lui Dumnezeu și a făcut
papalitatea să dorească să stăpânească lumea. Din secolul XX, ea a stârnit
Patriarhia de Constantinopol să vrea să fie stăpâna tuturor bisericilor
ortodoxe autocefale, ceea ce ar însemna sfârșitul ortodoxiei.
Aceasta nu se va
întâmpla, pentru că Hristos este cel care Își va păzi Trupul Său, care este
Biserica. Dar schisma poate cuprinde pe termen lung părți din Ortodoxie.
Șansa de a se
ieși din această criză este o întâlnire a tuturor bisericilor autocefale.
Patriarhul Bartolomeu a refuzat în mod repetat să convoace o întâlnire a
tuturor bisericilor autocefale pentru a discuta situația schismaticilor din
Ucraina, atât înainte de a-i recunoaște, cât și după ce i-a recunoscut.
Motivațiile sunt două.
Prima este că
știa că majoritatea bisericilor autocefale se opun recunoașterii. A doua este
că, dacă ar convoca bisericile autocefale să decidă, ar înseamnă să recunoască
faptul că el nu are dreptul să acorde singur recunoașterea și autocefalia unei
structuri bisericești!
În schimb,
Patriarhul Bartolomeu călătorește în țările ortodoxe pentru a-i presa pe
conducătorii bisericești să îl urmeze. Astfel, a reușit să blocheze inițiativa
Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, care a încercat o mediere reunind
conducătorii patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului. Puterea cu
care face aceasta nu este adevărul bisericesc, ci sprijinul politic de care se
bucură.
Românii, între presiunea politică, pe de o parte,
și adevărul ortodox și unitatea etnică, pe de alta
Pentru români,
decizia Sinodului grec lasă și mai vulnerabil Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
în fața presiunilor politice de a-i recunoaște pe schismatici.
În luna mai,
Samuel Brownback, Ambasadorul pentru libertate religioasă al SUA, a trecut și pe la Patriarhia Română în turneul său de
presiune pentru recunoașterea schismaticilor în Grecia, Muntele Athos,
Bulgaria, România și Republica Moldova.
Epifanie a
anunțat în câteva rânduri că primii care îi vor recunoaște vor fi grecii și,
apoi, vor urma românii. Pentru a momi Sinodul românesc, a înființat chiar și un
vicariat românesc pentru preoții români din Ucraina. Vicariatul este
nefuncțional, căci niciun preot român nu s-a dus la Epifanie, unde știu că nu
ar mai fi lăsați să folosească limba română în biserici.
Din păcate,
ierarhii din Biserica Ucraineană canonică nu înființează un vicariat românesc
în cadrul bisericii canonice, ceea ce ar fi un pas înainte în a demonstra grija
reală pentru credincioși și ar anula momeala schismaticilor.
Pentru români,
recunoașterea schismaticilor și a gestului Patriarhului Bartolomeu ar însemna,
pe lângă abaterea dogmatică, și întreruperea legăturilor bisericești cu
majoritatea românilor din Basarabia și din Ucraina.
În Basarabia,
majoritatea românilor țin de Mitropolia Moldovei, care este autonomă în cadrul
Patriarhiei Moscovei. În Ucraina, cei circa 500.000 de români din Regiunea
Cernăuți și din câteva parohii din Transcarpatia și Odesa țin de Biserica
Ortodoxă Ucraineană canonică, și ea autonomă în Patriarhia Moscovei.
Probabilitatea ca ierarhii din aceste zone să îi recunoască pe schismaticii din
Ucraina este zero. Dacă Sinodul Bisericii Române îi va recunoaște pe
schismatici, ei vor rupe comuniunea cu noi și va interveni un nou motiv de
separare între românii din România și cei din Basarabia și Ucraina.
Miza nu este a
alege o tabără între Constantinopol și Moscova, între ruși sau greci, ci între
adevăr și erezie. Ereziei îi urmează dezbinarea. Dezbinarea o vedem. Ea nu
poate să fie de la Dumnezeu.
Ne rugăm ca
Hristos Domnul să li se arate Patriarhului Bartolomeu, Mitropolitului Ierotheos
și celor dimpreună cu ei și să îi întrebe „Qvo vadis?”
Pentru a-i întoarce de pe drumul ereziei, al schismei, al dezbinării.
Nota noastră: În primul rând, sunt de apreciat observațiile din articol. Este curajoasă și de bun augur critica formulată la adresa unui teolog de seamă contemporan, Mitropolitul Ierotheos, care s-a remarcat prin cărți și poziționări foarte bune în trecut, dar acum aruncă totul în aer prin justificarea unei teologii de factură papistă. (Este de urmărit și poziționarea Mitropolitului Atanasie de Limasol pe această chestiune, având în vedere că acesta cultivă o relație bună cu Mitr. Ierotheos, primind vizita acestuia pe 17 octombrie a.c. cu ocazia sărbătoririi a 1400 de ani de la adormirea Sf. Ioan Postitorul, ocrotitorul Limasolului. Amintim că Mitropolitul Atanasie nu a semnat decizia Sinodului cipriot din primăvară pe tema ucraineană, atunci fiind văzut acest gest ca unul de mărturisire și credem în continuare că asta a fost.) De asemenea, unitatea românească cere să nu fim de acord cu această „autocefalie” ce aduce numai schismă până și între noi, cei din țară, și românii din Bucovina (partea din Ucraina). Interesele geopolitice americane nu pot să ne țină de cald, chiar dacă ele presupun o colaborare strânsă cu Patriarhia de Constantinopol începută din anii 1950, odată cu Patriarhul Ecumenic controversat Atenagora. Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea două puncte sensibile: reacțiile de întrerupere a pomenirii după Sinodul din Creta și crearea unui Vicariat românesc de către Biserica Ucraineană canonică. Articolul de mai sus sugerează că nepomenirea apărută în sânul românilor a fost girată de atitudinea Mitropolitului Ierotheos față de documentele cretane. Pare pusă într-o lumină bună teologic, dar proastă ca așezare/fenomen. În mare parte, ne vedem nevoiți să acceptăm acest punct de vedere, căci situația nu e chiar roză, ci are nuanțe de schismă. Totuși parcă prea este expediat subiectul acesta printr-o remarcă ce nu-și are locul firesc în curgerea textului. Ar trebui accentuat faptul că deciziile din Colimbari au fost mai grave decât cele cu privire la schismaticii ucraineni, deși ambele au coloratură eretică. Ar fi cel puțin echidistant să fie tratate la fel. Așa cum Patriarhia Rusă are dreptul că întrerupă comuniunea cu Constantinopolul și cu grecii doar pe motiv de erezie (papistă), la fel au acest drept și preoții români, chiar dacă la un alt nivel, față de ierarhii semnatari ai documentelor din Creta. Vorbim de aceleași canoane și reglementări legale bisericești. Doare când atitudinea este generată de alți factori decât teologici. Nu acceptul general trebuie să ne motiveze opțiunile, ci adevărul lucrurilor. Adică nu faptul că există o reacție mai puternică față de acțiunile fanariote din Ucraina indică problema, ci erorile concrete. Și invers, nu faptul că cei mai mulți nu au fost de acord cu întreruperea pomenirii după Sinodul din Creta este un semn că fenomenul este greșit, ci aplicarea corectă sau nu a unor dispoziții canonice reale (canonul 15 I-II). În treacăt fie spus, există un antagonism și în privința situației din Ucraina. Dacă Mitropolitul Serafim de Pireu declară că nu poate opri comuniunea cu restul ierarhilor greci după așa-zisa decizie pe tema ucraineană pentru că nu există abateri dogmatice, totuși Patriarhia Rusă nu poate întrerupe pomenirea Arhiepiscopului Ieronim decât pe motive dogmatice. Referatul Arhiepiscopului prezentat în plenul Sinodului Ierarhiei susținea că Patriarhia Ecumenică singură are dreptul de a acorda autocefalie, pe când decizia finală emisă presei a exclus acest detaliu, care face diferența de problematizare canonică sau dogmatică, adică schismă administrativă sau erezie papistașă. Este cam nefiresc să fie inclus în diptice schismaticul Epifanie pe considerentul recunoașterii simplului drept al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie, fără a lua în calcul Tomosul pe baza căruia a fost înființată noua structură bisericească. Deci balanța înclină în favoarea rușilor în cazul foarte probabil că Arhiepiscopul Ieronim va trece la pomenirea conducătorului schismatic în diptice. Pe de altă parte, are dreptate și Mitropolitul Serafim până la momentul de față, când încă nu a fost realizată recunoașterea deplină a ucrainenilor. Celălalt punct sensibil este legat de înființarea unui Vicariat ortodox român de către Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană. Aceasta depinde în mare măsură de nevoile românilor de acolo. Dacă aceia nu vor, ar fi cel puțin ciudat să fie satisfăcută o cerere a BOR din partea Mitropolitului Onufrie în ciuda doleanțelor parohiilor românești din regiunea Cernăuți. Probabil că există la mijloc un conflict mai aparte care-și are rădăcinile în semnarea de către sinodalii români a deciziilor din Creta. În acest fel, românii din Bucovina-Cernăuți sunt mai sceptici la gândul subordonării în vreun fel față de ierarhii trădători români. Aici are un rol important vlădica Longhin, pe care cu siguranță nu l-ar accepta în Vicariat arhiereii noștri și s-ar crea o dezbinare mai mare. Cât de mult și-ar dori românii de dincolo de graniță o apropiere de țară, și acum se văd distanțați din pricina compromisurilor de credință! Trebuie să recunoaștem faptul că nici noi, românii, nu suntem creștini autentici, ci tot interesele materiale ne domină, cel puțin la nivel de ierarhie. Și, ca o ultimă completare pe marginea subiectului ucrainean, remarcăm că Mitropolitul Nectarie de Kerkira, care a fost la Iași de hramul Cuvioasei Parascheva cu moaștele Sf. Spiridon, invocă mai mult motive economice pentru amânarea recunoașterii noii structuri bisericești. Turismul, care este de natură religioasă în mare parte, determină păstrarea relațiilor bune cu Rusia. Cam simplistă această perspectivă, din punctul nostru de vedere.
Vizita Patriarhului Bartolomeu la Atena de zilele acestea a vizat și subiectul recunoașterii autocefaliei acordate de Constantinopol schismaticilor din Ucraina. De altfel, multe evenimente se desfășoară în această săptămână în jurul acestei probleme, atât în Grecia, cât și în Ucraina.
La întâlnirea dintre Arhiepiscopul Ieronim al Greciei și Patriarhul Bartolomeu de miercuri, 22 mai, a fost atins și subiectul Ucraina. Patriarhul a declarat, printre altele: „Am avut o comunicare bună și utilă cu Preafericitul frate Arhiepiscopul Ieronim. Este prima noastră întâlnire după unele supărări care au intervenit între noi. Acestea sunt omenești. Trebuie să avem puterea să le depășim și să continuăm spre binele Bisericii. Preafericitul a avut inițiativa frumoasă și frățească să mă invite la inaugurarea din Dilesi și aceasta este un prilej pentru revigorarea relațiilor noastre, după cum am scris și în scrisoarea de mlțumire când am primit invitația sa. Este omenește în viața persoanelor și a Bisericilor să intervină momente neplăcute, dar, pentru Biserica Greciei și pentru Patriarhia Ecumenică este în vigoare ceea ce spune poporul nostru, că sângele apă nu se face. Astfel, vom merge într-un gând și ca frați. Suntem responsabili în fața Bisericilor noastre și a poporului lui Dumnezeu. Am dezbătut toate subiectele, printre altele Preafericitul a avut bunătatea să mă informeze despre discuția de ieri seară cu Arhiepiscopul Ciprului. Am atins și subiectul bisericesc din Ucraina și alte subiecte care se referă la Bisericile noastre…”. Nu sunt precizate motivele și necazurile la care face referire, dar foarte posibil să fie cu privire la situația ucraineană. Din declarațiile Patriarhului rezultă că depune toate eforturile pentru a merge mai departe pe linia pe care a pornit și nu are în intenție să renunțe la proiectul demarat al autocefaliei kievene. Este interesat de demersurile pe care le are Arhiepiscopul Ciprului pe acest subiect pentru a-l putea contracara.
Întâlnirea de astăzi cu ambasadorul SUA în Grecia, Geoffrey Pyatt, confirmă planurile Fanarului de a căuta să impună mai departe ceea ce a început. Declarațiile ambasadorului sunt elocvente: „Am vorbit și despre rolul decisiv și important pe care îl joacă Patriarhul Ecumenic din postura de conducător religios într-o serie de alte chestiuni, în Orientul Mijlociu, bineînțeles, în Ucraina, unde vocea Sanctității Sale este atât de importantă și în toată lumea ortodoxă la scară mai largă”.
Între timp, în Ucraina, Sinodul noii structuri bisericești s-a întrunit astăzi și a fost semnată o declarație de fidelitate față de statutul BOdU, de la care s-a abținut „Patriarhul onorific” Filaret. Cu toate că Mitropolitul Franței, Emanuel, a avut o întrevedere cu el, nu a reușit să-l convingă să renunțe la criticile lui. Filaret denunță trei puncte din statutul adoptat în decembrie și dorește să revigoreze vechea Patriarhie a Kievului. Cele trei puncte sunt: diaspora ucraineană să treacă în subordinea Constantinopolului, mirul să fie primit de la Istanbul și Patriarhul Ecumenic să aibă dreptul să judece conflictele bisericești din Ucraina. Toate acestea îl fac să creadă că în fapt există o subordonare față de Fanar, și nu o autocefalie autentică. De aceea declară că nu ar fi acceptat Tomosul dacă ar fi cunoscut ce prevede el dinainte. Aceasta cu toate că până și în spațiul public au tot fost vehiculate informații despre implicațiile reale ale condițiilor autocefaliei.
De remarcat este că nici o Biserică Locală nu a recunoscut încă situația din Ucraina și nici nu sunt semne că se va întâmpla lucrul acesta. Cu toată stăruința Patriarhului Bartolomeu, Sinodul Bisericii Greciei a lăsat neatins subiectul Ucraina astăzi. Se pare că există încă o opoziție puternică printre sinodalii greci.
Se pare că există o împărțire în tabere diferite tot mai evidentă și mai disproporționată, Constantinopolul fiind tot mai izolat bisericește, dar ajutat de cercurile politice. Cei patru Întâistătători și întâlnirile inter-ortodoxe care se desfășoară arată o separare care se accentuează și afectează lumea ortodoxă la nivel major.
