Biserica de la Skopje acceptă comuniunea cu Patriarhia Sârbă. Urmărește mai departe autocefealia pe două fronturi, cu ajutorul sârbilor sau al Fanarului

Imagine: ΔΟΓΜΑ

Dogma.gr: Sinodul Arhiepiscopiei de Ahrida: A acceptat decizia Bisericii Sârbe – Mulțumiri către Fanar

Biserica de la Skopje a mulțumit Fanarului pentru recunoaștere și a acceptat comuniunea bisericească față de Serbia.

Miercuri, 18 mai 2022, s-a întrunit în ședință Biserica de Skopje cu numele «Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ahrida» (BΟM-AH) sub Arhiepiscopul Ștefan.

Sinodul a acceptat comuniunea bisericească și noua pagină în relațiile ei cu Patriarhia Serbiei. Iar astăzi, 19 mai 2022, dimineață Patriarhul Serbiei și Arhiepiscopul de Ahrida au conslujit în biserica Sf. Sava din Belgrad ca un început și o nouă mișcare și o pornire a relațiilor celor două Biserici.

În același timp, Sinodul a mulțumit Fanarului pentru recunoașterea și acceptarea în „comuniune bisericească”, acceptând chemarea Patriarhiei Ecumenice pentru o conslujire în curând a Patr. Bartolomeu și Arhiep. Ștefan de Cincizecime sau Luni, de Sfântul Duh.

Reprezentantul  „Bisericii Macedonene – Arhiepiscopia de Ahrida”, Episcopul Timotei de Debar, în declarațiile sale către presa din Skopje, a menționat că scopul BΟM-ΑH este autocealia, cerere care, înainte să ajungă la Fanar, trebuie mai întâi să fie cerută de Patriarhia Serbiei de la Patriarhia Ecumenică și apoi să treacă Fanarul la emiterea finală a tomosului.

Dar și-a exprimat optimismul că foarte curând toate Bisericile Ortodoxe vor accepta și vor recunoaște Arhiepiscopia de Ahrida cu scopul mai depărtat să revină pacea și unitatea în lumea ortodoxă.

Transmisiunea slujbei de intrare în comuniunii a celor două Biserici:

Dogma.gr: Președintele de la Skopje cere de la Patriarhia Ecumenică să acorde autocefalie Arhiepiscopiei de Ahrida

Continuă evoluțiile pe chestiunea Bisericii de Skopje după recunoașterea ei de către Patriarhia Ecumenică.

Președintele Macedoniei de Nord, Stevo Pentrofski, a trimis o scrisoare către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu prin care cere de la „Biserica Mamă” să purceadă la acordarea Tomosului de Autocefaliee Bisericii țării sale. Președintele de Skopje, recunoscând dreptul Fanarului de a emite un Tomos de Autocefalie Bisericilor care aparțin de jurisdicția ei canonică, menționează, printre altele: „Având în vedere dreptul istoric și canonic al Patriarhiei Ecumenice, împreună cu concetățenii mei de mărturisire ortodoxă, nădăjduim sincer și așteptăm soluționarea grabnică finală a statutului administrativ al Bisericii noastre prin acordarea unui Tomos de Autocefalie din partea Voastră”. Și adaugă: „În această perioadă critică, deciziile oportune ale Patriarhiei Ecumenice pot să influențeze determinant identitatea duhovnicească neamurilor de acum și viitoare și, prin aceasta, și atmosfera duhovnicească și socială a Republicii Populare Democrate a Macedoniei de Nord”. […]

Înaintea acceptării în comuniunea de către Constantinopol, a premers angajamentul scris al Arhiepiscopului Ștefan că exclude folosirea termenului „Macedonia” sau a altui derivat din titlul Bisericii de Skopje, care după schismă s-a autoproclamat „autocefală” cu titlul „Biserica Ortodoxă Macedoneană” (BΟM) și pe care nu a recunoscut-o nici una din celelalte Biserici Ortodoxe. Însăși BOM, abia în 2009, a adăugat la titlul deja existent expresia „Arhiepiscopia de Ahrida”.

Dar angajamentul scris al Arhiep. Ștefan către Fanar a fost înnoit, de data aceasta de autoritățile politice skopjanite, atât de Primul-Ministru al Macedoniei de N Oliver Spasofski, pe 13 ianuarie 2020, cât și de predecesorul său, dl. Zaef, după vizita amândurora la Patriarhia Ecumenică, cerând de la Bartolomeu să ofere autocefalie Bisericii țării sale.

Decizia finală rămâne la Fanar, după cum doar el are jurisdicția canonică și prerogativa să treacă la emiterea Tomosului de Autocefalie Bisericilor care aparțin de jurisdicția sa. O decizie pentru care Fanarul va trebui să ia în considerare mulți parametri, atât geo-politici, cât și bisericești pentru unitatea mai largă bisericească și pacea în regiune. […]

Paragraful esențial din scrisoarea Președintelui: „Având în vedere dreptul istoric și canonic al Patriarhiei Ecumenice, împreună cu concetățenii mei din confesiunea ortodoxă, nădăjduiesc sincer și aștept soluționarea grabnică și finală a statutului administrativ al Bisericii noastre prin acordarea Tomosului de autocefalie din partea Voastră. Completarea deplină a autocefaliei Bisericii noastre este interesul social de frunte pentru noi deoarece deschide posibilitatea pentru dezvoltarea nouă și ușurată a Arhiepiscopiei de Ahrida și pentru progresul și reconcilierea Macedoniei de Nord.”

Patriarhul Chiril al Moscovei face apel la pace în Ucraina

Imagine: Romfea.gr

Romfea.gr: Patriarhul Moscovei: „Să lucrăm la restabilirea păcii în Ucraina”

Astăzi, 17 mai 2022, Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, a programat o intervenție pentru restabilirea păcii în Ucraina. Vorbind de la altarul Consiliului  Federal, a cerut să se facă imediat acțiuni pentru restabilirea vieții pașnice în centura operațiunii speciale militare.

„În ciuda faptului că ostilitățile încă nu s-au încheiat, este indispensabil să lucrăm pentru restabilirea vieții pașnice în Ucraina și Donbas. Sunt încredințat că rugăciunile noastre vor fi ascultate și va domni o pace mult așteptată și durabilă”, a accentuat Patriarhul Chiril.

De asemenea, Patriarhul a adăugat: „Nu am nici cea mai mică îndoială că Rusia va depune eforturile necesare pentru crearea acestei vieți pașnice în care principiul de bază va fi păstrarea unității dintre popoare, pe baza înțelegerii reciproce”.

Chiril a mai cerut de la ambele părți să respecte dreptul internațional al omului în regiunile unde există ostilități. „Încă și în împrejurările unor confruntări armate, omul trebuie să păzească demnitatea celuilalt și să se îngrijească de demnitatea oamenilor din jurul său” – a subliniat în alt punct Patriarhul Moscovei.

În final, Întâistătătorul Bisericii Rusiei a cerut ajutorul populației necombatante, respectarea celor capturați și răniți și evitarea pe cât posibil a vărsărilor de sânge.

Se preconizează expulzări ale monahilor „filo-ruși” din Sfântul Munte. Se adâncește ruptura între Fanar și Moscova

Βήμα Ορθοδοξίας: Se adâncește ruptura! Evoluții în Sfântul Munte – Se preconizează expulzări ale monahilor ruși

Se adâncește ruptura dintre Grecia și Rusia din pricina problemei ucrainene. După „schisma” diplomatică, acum este așteptată și cea bisericească, cu guvernul grec să treacă la expulzări în grup, la „propunerea” Patriarhului Bartolomeu, ale rușilor din Sfântul Munte, dar și ale monahilor „filoruși”, independent de naționalitate.

Temelia „a fost pregătită” de câteva săptămâni prin… bombardamentul scurgerilor în presa greacă, unde, nici mai mult nici mai puțin, Sfântul Munte este prezentat drept „viesparul spionilor lui Putin”.

Această impresie scenică este provocată de reproducerea acuzațiile pe seama Rusiei din partea mănăstirii care a fost caracterizată drept refugiul vechilor-calendariști „creștini-talibani”. Chiar și mai interesant a devenit scenariul din clipa în care hora „revelațiilor” a urmat-o și ziarul german Bild, care s-a mișcar pe aceeași lungime de undă de mai sus.

La toate acestea trebui să se adauge recunoașterea „Arhiepiscopiei de Ohrida”. Decizia lui Bartolomeu a provocat deja reacții mari într-o parte mare din Biserica Serbiei. Iar în Sfântul Munte, pe care este vorba să-l viziteze Patriarhul Ecumenic de pe 27 pe 29 mai, are destui monahi sârbi în diferite mănăstiri.

Expulzările

Deci, la nivelul „operațiunii-mătura” din Sfântul Munte, căreia, conform unor cercuri bisericești, i-a dat „undă verde” guvernul grec, în urma „cererii” lui Bartolomeu, este plănuiește să fie expulzați din Athos majoritatea monahilor ruși. Se apreciază că în mănăstirile rusești există în jur de două sute de călugări. Cei de origine rusă sunt socotiți la șaptezeci. Restul sunt ucraineni și de alte naționalități. Totuși expulzările din Sfântul Munte nu privesc numai persoanele de origine rusească, ci și toți care sunt caracterizați drept „filoruși”, indiferent de naționalitate.

„Cererea” lui Bartolomeu de începere a „operațiunii-mătura” în Athos, conform informațiilor, se pare că a fost depusă prim-ministrului grec pe parcursul vizitei sale în Turcia (13-14 martie 2022) cu scopul de a se întâlni cu Tagyip Erdogan.

Înlănțuirea faptelor

Atunci, cu prilejul războiului din Ucraina, Bartolomeu, adresându-se primului-ministru, i-a spus: „Întreaga noastră existență, gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de frații noștri ucraineni”. A mulțumit primului-ministru pentru armamentul pe care l-a trimis Ucrainei.

De remarcat că Patriarhul Ecumenic a acordat autocefalie Bisericii Ucrainei, pe care Patriarhia Moscovei a caracterizat-o „schismatică”, în timp ce au fost provocate reacții serioase în sânul Ortodoxiei internaționale, dar și în interiorul Bisericii Grecești. Moscova a lăsat vădit să se înțeleagă că această mișcare a lui Bartolomeu s-a produs în urma înțelegerii cu factorul american.

Interesant este că puțin după întâlnirea Mitsotakis-Bartolomeu, o parte din presa rusească a menționat că se pune la cale un plan de îndepărtare a călugărilor ruși din Sfântul Munte. Au urmat scurgeri conform cărora este consolidat „postul de poliție” în Sf. Munte și de este avansată dintr-o secție într-o Direcție. Aceasta înseamnă practic o mare consolidare în personal. La fel, că însăși conducerea Ministerului Apărării din guvern va fi cea care va „fi polițistul” în Sf. Munte. În sfârșit, „puzzle-ul” se completează în ultimele săptămâni cu barajul publicațiilor din presa greacă și străină despre „infiltrarea” Rusiei în Sf. Munte.

Ruptură totală?

Mișcarea eventuală de îndepărtare a monahilor ruși din Sfântul Munte va însemna o fisură mai adâncă în relațiile Atena-Moscova. După cum se știe, guvernul grec a decis să „demonteze” în esență toată conducerea ambasadei rusești de la Atena, dar și „capetele” (diplomații nr. 1 și nr. 2) ai consulatului rusesc de la Tesalonic. Conform informațiilor, în competențele consulatului este și Sfântul Munte. Aceasta înseamnă că „decapitarea” consulatului, pe lângă altele, a avut scopul direct evident și prezența rusească în Sfântul Munte.

După expulzarea a 12 ruși cu identitate diplomatică, Ministerul de Externe al Rusiei a menționat că această decizie echivalează în esență cu ruperea relațiilor diplomatice greco-rusești.

Totuși este important că, deși expulzările au fost comunicate în prima săptămână din aprilie, Moscova, în afară că a trecut mai mult de o lună, nu a comunicat încă „contramăsuri”, adică expulzările ale diplomaților greci. Cu toate acestea, se așteaptă așa ceva, după cum estimează cercurile diplomatice.

Desigur, în mod normal, deciziile trebuie să le ia Ministerul de Externe, dat fiind că Sfântul Munte se găsește în competența sa. Pe de altă parte, bisericește, Sf. Munte se găsește în competența Patriarhului Bartolomeu.

antinews.gr

Nota noastră: Implicarea Bisericii, a monahismului și mai ales a Sfântului Munte în scandaluri politice chiar de către reprezentanții bisericești nu este un lucru bun și acceptabil. Articolul din Bild, la care se face referire în text, conține o serie de acuzații prost documentate, care cu greu pot sta în picioare. Sunt doar o însăilare de fapte și ipoteze și acuzații care ar constitui un dosar secret. Foarte greu de crezut, spre exemplu, insinuările egumenului „oficial” Bartolomeu al Mănăstirii Esfigmenu, pus de Patriarh, dar care locuiește în capitala Kareia, la adresa viețuitorilor efectivi ai M-rii Esfigmenu că ar fi ruși și pro-ruși pentru că ar fi afișate acolo steaguri ale Imperiului Rus. Monahii de acolo sunt zelotiști vechi-calendariști și țin de structurile schismatice grecești; nici măcar cu Biserica Rusă din Exil nu au avut legături trainice.

În tot cazul, ținând cont de acțiunile schismatice ale Constantinopolului și de linia sa ecumenist-eretică, se pare că se conturează o sciziune tragică și profundă bisericească între Fanar și Moscova, între greci și ruși pe motive etnice. Din păcate, la nivelul credinței acestea par să se traducă printr-o trădare a tradiției ortodoxe de către greci și o îmbarcare la bordul unei corăbii străine de Biserică, pe vasul progresului lumesc și în ascultare de interesele geo-politice americane și mondialiste.

Situația din Ucraina – pe agenda Bisericii Ucrainene. Apel la președinte să oprească ilegalitățile, condamnarea războiului și convocarea unei întâlniri cu poporul

În urma operațiunilor de război întreprinse de ruși în Ucraina, viața bisericească este și ea afectată profund. Sinodul Bisericii Ucrainene a abordat o serie de chestiuni arzătoare. Ea este la mijloc între oficialitățile locale care încearcă să o submineze și forțele ocupante, care provoacă distrugeri de vieți omenești. Se resimte nevoia unei călăuziri unitare și cât mai clare a credincioșilor care sunt asaltați cu probleme complexe generate de conflictul de pe teritoriul țării lor.

Ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOUkr, este condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine.
Foto: news.church.ua

UJO: Este un mare păcat: Sinodul BOUkr a condamnat oficial agresiunea Rusiei

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a declarat că invazia militară a Rusiei zilnic ia viața fiilor și fiicelor Ucrainei.

Încă de la începutul ostilităților, Biserica Ortodoxă Ucraineană a condamnat agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și a subliniat cu insistență că războiul este un mare păcat, se spune în comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adoptat în ședința din 12 mai 2022, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al BOUkr.

Se notează că timp de aproape trei luni poporul ucrainean se apără cu înverșunare de atacul militar al Federației Ruse, care a invadat teritoriul statului nostru suveran și independent. „În fiecare zi, acest război crunt ia viețile fiilor și fiicelor Ucrainei. Flăcările războiului au străpuns inima fiecărui cetățean, mii de familii au simțit durerea arzătoare a acestei tragedii teribile. Peste cinci milioane și jumătate de ucraineni au fost forțați să devină refugiați”, se spune în comunicatul Sinodului.

BOUkr a cerut în repetate rânduri încetarea vărsării de sânge și rezolvarea conflictului cu ajutorul cuvântului, prin demararea procesului de negocieri. „Din păcate, încercările de negocieri pașnice nu au adus rezultatul dorit. Dimpotrivă, astăzi atacurile cu rachete și bombardamentele au acoperit aproape întregul teritoriu al Patriei noastre”, a constatat Sinodul.

UJO: Sinodul: BOU a susținut și va continua să susțină pe apărătorii Ucrainei

Ucraina va suporta încercări dificile, va păstra statalitatea sa, în timp ce Biserica Ortodoxă Ucraineană sprijină și va continua să sprijine pe apărătorii Ucrainei și să ofere asistență caritabilă celor în nevoie.

Declarația Sinodului accentuează faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană împărtășește deplin durerea și suferința poporului ucrainean.

În plus, membrii Sfântului Sinod au remarcat că 14 din cele 53 de episcopii ale BOU sunt afectate de ostilități. Sunt mai mult de 3.000 de parohii și 62 de mănăstiri pe teritoriul acestor episcopii, unde 3.500 de clerici și aproape 2.000 de monahi și călugărițe continuă să slujească chiar și când își riscă viața.

UJO: Sfântul Sinod face apel la Președinte să oprească ilegalitățile împotriva BOU

Membrii Sinodului și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incidența crescândă a incitării la ură și dușmănie la nivel religios în Ucraina. De exemplu, au fost depuse proiecte de lege anti-Biserică la Rada Supremă a Ucrainei; guvernanții locali din regiuni încearcă să excludă sau să restricționeze activitățile comunităților religioase din Biserica Ortodoxă Ucraineană; biserici ale BOU sunt acaparate cu încuviințarea tacită sau cu complicitatea deschisă a autorităților locale.

Membrii Sinodului au declarat că toate aceste fapte rezultă din politica eronată a președinției lui Poroșenko și din ideologia așa-numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei.

Sinodul a făcut apel la Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, să intervină asupra situației, să oprească ura religioasă în societatea ucraineană și să ia măsuri împotriva acțiunilor ilegale împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

De asemenea, BOU a făcut apel oficial la Procurorul General al Ucrainei, Irina Venediktova, să investigheze acțiunile ilegale comise de autorități împotriva Bisericii.

De amintit că în unele regiuni din Ucraina autoritățile încearcă să legifereze interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene și să acopere pe aderenții BOaU, are acaparează bisericile BOU.

UJO: Sinodul BOU convoacă o întâlnire a episcopilor, clericilor și mirenilor

S-a decis de către Sinod să convoace o adunare a episcopilor, preoților și mirenilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană în viitorul apropiat … pentru a discuta chestiunile de viață bisericească ce au apărut în perioada războiului.

[…] În orice caz, este de o importanță fundamentală ca acest proces să aibă loc fără încălcarea ordinii stabilită de Biserică.

În același timp, membrii Sinodului au accentuat faptul că discuția nu ar trebui să conducă la depășire a sferei canonice și la noi diviziuni în Biserica lui Hristos.

Biserica Ucraineană – persecutată, dar și păsuită de stat

Biserica în mijlocul războiului (Foto: TVR Moldova)

Deși nu cu mult timp în urmă au fost depuse în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, două proiecte de lege prin care se urmărea desființarea practic a Bisericii canonice din Ucraina, am preferat să nu fie aduse în atenție acestea din mai multe motive. Pe de o parte, au mai existat astfel de propuneri și în anii precedenți, dar care nu au trecut de votul în plen, pe de altă parte, statutul Bisericii este vulnerabilizat de situația de război cu Rusia ca fiind o entitate aflată în legătură cu statul agresor, dar poziția sa viguroasă îi conferă avantajul de a nu fi desconsiderată. După cum sugerează însuși Președintele Radei Supreme, un atac la adresa Bisericii Ucrainene care ține de Patriarhia Moscovei ar destabiliza din interior rezistența țării. Nu trebuie uitat că foarte mulți soldați trimiși pe front sunt credincioși ai Bisericii canonice.

UJO: Președintele Radei Supreme: Nu se prevede interzicerea BOUkr în Parlament

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk a menționat că proiectul de lege privind interzicerea BOUkr nu va fi obiectul unei dezbateri în viitorul apropiat. El a spus acest lucru în cadrul interviului pentru „RBC-Ucraina”.

„Discutăm de multă vreme această problemă în cadrul grupărilor noastre politice. Și, în ciuda faptului că undeva în interior fiecare își are propria decizie <…>, am convenit în felul următor: în timpul războiului nu avem dreptul să adoptăm nicio lege care să scindeze societatea ucraineană”, a spus Stefanciuk.

Reamintim că în luna martie 2022, în Rada Supremă au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorul unuia dintre ele este Oksana Savciuk, un deputat din regiunea Ivano-Frankivsk, oraș – centru regional, în care astăzi funcționează un singur lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.


A nu se înțelege că Biserica de sub Mitropolitul Onufrie este favorizată, ci că nu poate fi tratată cu dispreț datorită trăiniciei ei. Dimpotrivă, în această perioadă de conflict s-au intensificat acțiunile de acaparare a lăcașurilor de cult ale Bisericii canonice și de trecere la structura schismatică. Un exemplu este cel din acest articol sau din altul asemănător, situații în care comandanți militari au dat ordin sau vorbesc despre transferarea bisericilor.

În ce privește situația internă a Bisericii Ucrainene, s-a generalizat în toată ierarhia întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către episcopi și preoți. Mitropolitul Onufrie este singurul care-l pomenește, în calitate de Întâistătător, arătând prin aceasta ascultarea canonică neabătută față de centrul bisericesc de la Moscova. Într-un articol detaliat, situația este analizată din punct de vedere liturgic, istoric și canonic și se încearcă unele explicații cu privire la încetarea obiceiului din Bisericile slave de a pomeni la slujbe pe toți episcopii superiori pe linie ierarhică până la Patriarh și adoptarea obiceiului din celelalte Biserici autocefale de a menționa la Liturghie doar numele ierarhului direct superior. În felul acesta, nu se produce o întrerupere a pomenirii efective, fapt condamnat de canoanele 13-15 ale Sinodului I-II, ci doar o ajustare liturgică a situației. Chiar și Mitropolitul Onufrie al Kievului a modificat formula de pomenire, folosind doar apelativul de „stăpân”, fără cel de „părinte”, din formula consacrată de „stăpân și părinte”.

Cu toată acoperirea canonică a nepomenirii numelui Patriarhului Chiril, măsura luată în cadrul Bisericii Ucrainene nu este una simplu liturgică, ci reprezintă o poziționare pastorală față de situația din țară în urma agresiunii Federației Ruse: „Refuzul de a pomeni numele Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul sfintelor slujbe este dictat de durerea pentru poporul Ucrainei, precum și de dorința de a-și menține turma în Biserica canonică. Nu de frica de autorități (timp de 30 de ani ne-am obișnuit cumva cu presiuni constante din partea lor), ci din frica de a pierde sufletele credincioșilor.”

Acuzația de etnofiletism adusă „lumii ruse” pe fondul războiului din Ucraina. Influențele politice occidentale asupra teologiei ortodoxe

Biserică rusească de țară (Foto: Orthodox Christianity)

Deși în România nu s-a făcut mare caz de o Declarație privind învățătura „lumii ruse” (Russkii mir), totuși ea a fost semnată de o seamă de concetățeni de-ai noștri și conținutul ei este emblematic pentru războiul cultural la care este supusă Biserica Ortodoxă. Publicat pe un portal al Universității catolice Fordham (SUA) chiar în Duminica Ortodoxiei (pe 13 martie 2022), textul cu pricina este un manifest care se dorește ortodox, dar care nu reflectă decât o politică activistă de diabolizare a Bisericii Ruse în special și Ortodoxe în general.

După cum se precizează la final, Declarația este co-publicată împreună cu Academia de la Volos, care este de orientare vădit ecumenistă și mondialistă.

Deși s-ar fi așteptat o mare rigoare din partea unui document elaborat de o Universitate de prestigiu și cu mare vechime, acuzele aduse mentalității programatice anti-occidentale de natură religioasă sunt nefondate, nu sunt prezentate dovezi deloc, cu atât mai puțin concludente. Îndemnurile la încetarea războiului sunt patetic fundamentate cu citate biblice scoase din context și cu o retorică ce se dorește a izvorî dintr-un cuget sensibil ortodox, dar care ignoră tradiția bimilenară a Bisericii.

Lăsând la o parte mizele politice ale războiului din Ucraina, care sunt de natură politică, învinuirea adusă Bisericii Ruse conduse de Patriarhul Chiril că se face vinovată de erezia etnofiletistă pentru că ar susține agresiunea este neclară și neortodoxă. Se face o confuzie constantă între naționalism și trăirea în Hristos, care depășește barierele etnice. Ele nu se exclud reciproc, cum sugerează autorii.

Etnofiletismul

Declarația afirmă că „Principiul organizării etnice a Bisericii a fost condamnat la Conciliul de la Constantinopol din 1872” și că în asta ar consta etnofiletismul. Într-adevăr, așa spune sentința acelui Sinod, însă aceasta este discutabilă din cauza împrejurărilor în care s-a desfășurat și a evoluției ulterioare a lucrurilor.

Convocarea acelui Sinod a fost determinată de pretenția bulgarilor de a avea episcopi și clerici de-ai lor, nu greci. Asta după ce anterior bulgarii fuseseră organizați bisericește timp de vreo două sute de ani în Patriarhia de Târnovo, care a fost desființată de Constantinopol după ce teritoriile ei (Țaratul bulgar) au fost cucerite de turci. Fanarul a considerat cererea bulgarilor drept o insultă și ca fiind în contradicție cu prescripțiile bisericești și a formulat acuza de filetism asupra lor.

Patriarhul de Ierusalim de la acea dată, Chiril, nu a semnat hotărârea și a fost depus din scaun de Sinodul său, fiind întâmpinat cu ostilitate de conaționali, deși apărat de dragomanul rus de la Locurile Sfinte.

Mai important este că, până la urmă, chestiunea bulgară s-a rezolvat invers de cum a hotărât Sinodul din 1872, mai multe popoare obținându-și dreptul de a se organiza autocefal, printre care românii și sârbii. Practic, decizia a căzut în desuetitudine, mai ales că și schisma bulgară s-a rezolvat tot prin acordarea autocefaliei după câteva decenii (în 1945). În plus, așa după cum bine a fost remarcat într-un articol, nu au fost urmărite proceduri de primire din erezie. Mai mult, Biserica Rusă nu a privit-o niciodată drept schismă, ci ca pe niște doleanțe justificate. Practic, doar Bisericile grecești de la acea vreme (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim și Cipru) au luat parte la acel Sinod.

Dar cel mai important lucru este că există un canon, 34 apostolic, care dispune formarea de Biserici Locale pe principiul etnic (ἔθνος), care să aibă Sinod și Întâistătător propriu. Așadar condamnarea filetismului din 1872 este în contradicție cu rânduiala apostolică și, prin urmare, nulă cel puțin în forma în care a fost formulată. Ea doar relevă tendințele cu adevărat etno-filetiste ale grecilor, care nu acceptau existența altor neamuri în Biserica Ortodoxă și doreau să le domine total.

Biserica și conflictele armate

După cum am mai scris, Biserica nu exclude războiul și chiar consideră că uciderile din război nu sunt blamabile. Condiția este ca motivul pornirii la luptă să fie unul drept. Bineînțeles că este vorba de ciocnirile de natură politică, nu războaie religioase.

Pot fi aduse critici Patriarhului rus Chiril că a justificat războiul din Ucraina și s-a implicat destul de tare, vorbind în mai multe predici despre „operațiunea militară” dusă de Moscova. Însă nu există îndemnuri explicite la violență. Practic, nu putem vorbi de o doctrină concretă periculoasă rusească împotriva Occidentului. Nici măcar afirmațiile grave publice ale Mitropolitului Mitrofan de Murmansk, care îndeamnă clar la agresiune față de ucrainenii schismatici nu pot fi luate ca o doctrină a Patriarhiei Ruse, ci ca puncte de vedere personale absolut condamnabile.

Având în vedere că Patriarhia Rusă cuprinde și Ucraina și Belarus, este normal ca Patriarhul Chiril să aibă în vedere și pe credincioșii din aceste teritorii, fiind, în același timp, cetățean al Federației Ruse. Din această postură, dorește pacea și depășirea problemelor și disensiunilor. Ar fi fost de așteptat să dea dovadă de mai multă compasiune pentru ucraineni, mai ales pentru credincioșii din jurisdicția sa, și mai puțin pragmatism din postura sa de lider bisericesc, nu politic.

Din acestea rezultă că nu există o doctrină filetistă rusească concretă, ci dragoste de țară manifestată mai mult sau mai puțin corect.

Contextualizări greșite

Unele afirmații din Declarație par menite să configureze o imagine de propagandă, nu bazată pe realitate.

Ucrainenii sunt caracterizați drept un „popor de tradiție creștin ortodoxă”. Dar, în realitate, dușmănia a fost creată din trecut de încercarea de catolicizare a populației rusești de către polonezi. Și este vorba tocmai de cei din Vest, nu din teritoriile rusești alipite în secolul trecut, care se găsesc în Sud-Est. Pe lângă ascunderea acestui detaliu important, totuși conflictele politice nu sunt excluse între popoarele ortodoxe.

Paralela dintre invazia militară a Ucrainei și cea bisericească din Africa este imatură. Deși este un subiect delicat, despre care am mai scris anterior, este clar că intruziunea a venit inițial din partea Fanarului, apoi a Patriarhiei de Alexandria, care au format o structură bisericească nouă pe teritoriul Ucrainei, care aparține de Patriarhia Moscovei. Poate că există unele dubii la modul cum a fost creat Exarhatul Rus din Africa, dar în mod clar nu este o agresiune, ci o adeziune a preoților de acolo la ierarhia rusă și o desprindere de episcopii lor aflați în greșeală, care chiar îi persecută pentru aceasta.

Afirmația că „a face război este eșecul suprem al legii iubirii lui Hristos” prin invocarea unor învățături biblice și patristice care țin de relația dintre oameni, nu dintre state, este pur sentimentală. Țările creștine nu au cum să se lase efectiv cucerite doar pentru a întoarce obrazul drept, cu atât mai mult când le este atacată credința.

Propagandă anti-rusească și anti-ortodoxă

Textul Declarației nu este semnat de niște autori concreți, ci apare sub egida Centrului de studii creștine ortodoxe al Universității Fordham, care este una catolică-iezuită. Acesta are drept rol declarat întărirea relațiilor dintre ortodocși și romano-catolici.

Mai este de observat că și-au semnat adeziunea și diferite persoane publice din România, printre care: Pr. Roger Coresciuc, lector la Facultatea de Teologie din Iași, Teodor Baconschi, Adrian Tănăsescu-Vlas, Pr. Marcel Răduț Seliște, bizantinologul Petre Guran, dar și alte personalități din străinătate, precum: Diacon John Chryssavgis, Prof. Paul Gavrilyuk (care e de origine ucrainean), Arhim. Chiril Hovorun, Monahia Vassa Lerin, Sebastian Brock, Pr. Andrew Louth (Biserica Rusă din diaspora). Așadar se remarcă o adeziune serioasă, deși nu foarte consistentă a credincioșilor ortodocși, care sunt peste 1200. Mai bine spus, există un curent anti-rusesc, dar și neortodox chiar în Biserică.

Deși autorii anonimi declară că sunt „inspirați de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos și de Sfânta Tradiție a Trupului Său viu, Biserica Ortodoxă”, nu dau dovadă de acest lucru. Mai degrabă sunt tributari unei viziuni politice asupra religiei.

Ostilitatea care se vrea indusă este una artificială. Pe când ideile atribuite „lumii ruse” nu sunt asumate explicit de nici o instituție de la Moscova, cu atât mai puțin de Biserică, valorile libertine occidentale sunt promovate și împropriate de instituții „euro-atlantice” și de culte religioase eretice de factură creștină. Altfel spus, confruntarea este între convingerile bisericești îndătinate ale unor popoare (îndeosebi ale rușilor) și propaganda vestică, între licit și ilicit.

Ortodoxia între progresismul antihristic și naționalism

Peste toate, perspectiva rușilor că sunt ultima redută în fața Antihristului nu este chiar departe de adevăr și e normal să investească și emoțional. Potrivit Ierom. Serafim Rose, începuturile noii religii antihristice coboară la Francisc de Assisi, dar ea s-a impus prin Revoluția Franceză și apoi prin comunism în Europa de Est. O afirmație importantă este aceea că masoneria și illuminatti, două grupuri similare și paralele, au constituit „forța responsabilă pentru realizarea Revoluției prin concepția deistă”[1]. Tot el pune în lumină faptul că a existat și o opoziție considerabilă din partea conservatorilor de-a lungul timpului, reprezentați chiar de conducători de state, cum ar fi primul ministru al Austriei, Metternich, dar apoi acest rol a fost lăsat țarilor ruși. Deși conservatorismul nu reprezintă Ortodoxia și ea nu se poate identifica cu el, totuși el se împotrivește revoluției libertății.

„Lumea rusă” este un bastion în fața progresismului, dar Biserica nu se reduce la ea, cu atât mai puțin nu se poate ralia cu Occidentul. Este normal ca Patriarhia Rusă să sprijine pe soldații ruși, să se roage pentru ei și la fel de normal este să respingă valorile occidentale  contrare ei. Cel puțin până acum, nu s-au înregistrat devieri concrete de la canoanele și tradiția creștină. Cu atât mai mult acuzele aduse ei sunt departe de a fi serioase.

Ortodoxia are menirea să trăiască Evanghelia în condițiile acestei lumi fără a fi din lume, fără a fi redusă la politica și cultura vremii. Iar războiul din Ucraina ar trebui să rămână un subiect strict politic, deși cei care vor să implice și să lovească Biserica sunt americanii prin intermediul Fanarului și a schismaticilor ucraineni.


[1] Ieromonah Serafim Rose, Cursul de supraviețuire ortodoxă, p. 138.

Sinodul antiohian: deciziile ortodoxe trebuie luate în unanimitate de toate Bisericile Locale. Rugăciune pentru pace în Ucraina

Orthochristian.com: SINODUL ANTIOHIAN: TREBUIE SĂ NE ÎNTOARCEM LA PRINCIPIUL CONSENSULUI ȘI AL UNANIMITĂȚII BISERICILOR ORTODOXE

Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei s-a adunat în Balamand ieri (2 martie) sub președinția Preafericitului Patriarh Ioan X.

Patriarhul a fost invitat luna trecută să participe la o întâlnire a Întâistătătorilor a patru Patriarhii străvechi din Constantinopol, Antiohia, Alexandria și Ierusalim, plănuită de Constantinopol și Alexandria pentru a condamna crearea de către Biserica Rusă a unui Exarhat african pe teritoriul Patriarhiei de Alexandria. Patriarhia Antiohiei anunțase că Sinodul va fi cel care va decide cum să răspundă invitației. (…)

Au reiterat poziția Patriarhiei de Antiohia de a insista pe necesitatea întoarcerii la principiul consensului și unanimității tuturor Bisericilor Ortodoxe, a acelora recunoscute de familia de Biserici Locale în ceea ce are legătură cu acțiunea comună ortodoxă și cu eforturile de a găsi soluții la chestiunile controversate care provoacă lumea ortodoxă. Consensul și unanimitatea garantează unitatea Bisericii Ortodoxe.

Cu privire la invazia rusă în Ucraina, Sinodul declară:

Părinții sinodali urmăresc cu profundă durere și cu mare tristețe escaladarea îngrijorătoare din Ucraina și au înălțat rugăciuni fervente pentru pace în Ucraina și în întreaga lume și ca atotputernicul Dumnezeu să insufle pe decidenți să dea prioritate logicii de pace și să adopte limba dialogului pentru a cruța o distrugere pe mai departe, precum și pagubele umane și pierderile materiale induse de toate părțile.

În acest timp dificil pentru poporul ucrainean, Părinții își exprimă compătimirea față de păstorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie. Părinții nădăjduiesc că legăturile duhovnicești și istorice dintre popoarele rus și ucrainean, care au ieșit din aceeași cristelniță a botezului, vor contribui la rezolvarea conflictului, ajungându-se la împăcare și consolidând pacea.

(…) Sinodul a mai abordat chestiunea Mitropolitului Boulos (Paul) de Alepp și Youhanna Ibrahim din „Biserica” Siriacă, răpiți acum nouă ani. Sinodul condamnă tăcerea internațională pe temă și face apel la eliberarea imediată a Mitropoliților.

În final, ei au făcut apel la guvernul libanez să furnizeze cerințele de bază de trai pentru cetățenii săi și ca poporul să voteze înțelept la alegerile parlamentare viitoare; și să fie ridicate sancțiunile împotriva Siriei de către comunitatea internațională și la o soluție politică de găsit „prin luarea în considerare a aspirațiilor poporului sirian de a ajunge la împăcare națională și de a păstra unitatea statului sirian”.

Nota noastră: De primă importanță este decizia legată de consensul sinodal la care să participe toate Bisericile Locale, nu doar câteva, în speță Pentarhia, adică cele 5 Patriarhii vechi din care au rămas patru, fără Roma. Este inadmisibilă o astfel de perspectivă și atitudine de superioritate.

În chestiunea războiului din Ucraina, probabil că sirienii sunt îndatorați și recunoscători rușilor pentru ajutorul armat oferit acum puțini ani și nu condamnă explicit războiul declanșat. Insistă pe relația frățească dintre cele două popoare implicate, cumva spre iritarea ucrainenilor, care nu au o politică de apropiere de Rusia, cu atât mai puțin după declanșarea invaziei. Nu în ultimul rând, își exprimă sprijinul pentru Mitropolitul Onufrie, care ține de Patriarhia Rusă, spre deosebire de Biserica Greciei, care și-a arătat susținerea față de schismaticul Epifanie. Însă trebuie subliniat că grecii s-au exprimat prin gura Arhiepiscopului lor, nu prin vocea Sinodului. Evident că acest fapt scoate în evidență lipsa unei recunoașteri sinodale a autocefaliei ucrainene și dezacordul mai multor ierarhi.

Comunicatul sinodal atinge și alte puncte politice legate de situația din Siria și Liban. Cei doi Mitropoliți răpiți în Siria și ridicarea sancțiunilor asupra țării scot în evidență o situație disperată ignorată și chiar întreținută de comunitatea internațională. Referirile la libanezi țin tot de faptul că ei sunt cetățeni ai unei țări aflată în componența Patriarhiei Antiohiei.

Patriarhia Moscovei: oprirea pomenirii Patriarhului fără motive doctrinare sau canonice este schismă

Logo-ul Patriarhului Chiril (Foto Orthodoxie.com)

Orthodoxie.com: Rezoluția Patriarhului Chiril cu privire la nota Mitropolitului Evloghie de Sumy și Ahtirka

Biroul de presă al Patriarhului Moscovei și a toată Rusia publică rezoluția întâistătătorului Bisericii Ruse cu referire la nota Mitropolitului Evloghie de Sumy și Ahtirka din 1 martie 2022 cu decizia de a întrerupe pomenirea Sanctității Sale în timpul slujbelor în episcopia de Sumy.

(Conținutul dispoziției Mitropolitului: „Condamn agresiunea sângeroasă a Rusiei contra statului și poporului ucrainean! În urma cererii clericilor și mirenilor din 28 februarie 2022: Binecuvintez încetarea pomenirii Patriarhului Chiril în bisericile și mănăstirile Eparhiei Sumy a Bisericii Ortodoxe Ruse”.)

Preasfinției Sale, Mitropolitului Evloghie de Sumy și Ahtirka

Preasfinția Voastră, iubite vlădica!

Vă transmit prin prezenta rezoluția Sanctității Sale Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia, emisă în urma notei voastre n° 03/03 din 01.03.2022 cu decizia de a înceta pomenirea Patriarhului Moscovei și a toată Rusia în timpul slujbelor divine în eparhia de Sumy.

„2 martie 2022, Preasfinției Sale, Mitropolitului Evloghie:

Regret decizia voastră de a nu mai pomeni pe Patriarhul Moscovei și a toată Rusia în timpul slujbelor divine. Aș dori să vă dau exemplul protoprezbiterului Grigorie Prozorov, care nu a oprit pomenirea numelui Mitropolitului Serghie când slujea în singura biserică din jurisdicția Patriarhiei Moscovei din Berlin în timpul războiului până în 1942, adică până la arestarea și moartea sa.

Oprirea pomenirii Întâistătătorului Bisericii nu din motiv de erori doctrinare sau canonice sau a unor idei false, ci pentru că nu corespunde unor opinii și preferințe politice, este o schismă pentru care cel ce o comite va răspunde înaintea lui Dumnezeu nu doar în veacul ce va veni, ci și în prezent».

† Toma, șeful secretariatului administrativ al Patriarhiei Moscovei, Episcop de Odintsovo și de Krasnogorsk”

Nota noastră: Conform canonului 31 apostolic și canoanelor 13-15 I-II, este interzisă întreruperea pomenirii episcopului superior fără a avea motive ce țin de credință sau de dreptate. În acest sens, este corect avertismentul adresat Mitropolitului de către Patriarhul Chiril. Probabil este primul din cel puțin trei îndemnuri spre îndreptare recomandate de canonul 31 ap.

Este curios exemplul dat cu preotul din Germania nazistă care l-a pomenit până la sfârșit pe Mitropolitul Serghie. Se știe că acesta din urmă a fost un uzurpator al tronului patriarhal și a colaborat cu sovieticii, producând o schismă puternică în Rusia, în urma căreia s-a format îndeosebi Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Mult mai indicată ar fi fost probabil exprimarea întristării pentru conflictul actual și o dezicere de războiul din Ucraina, cu toate că Mitropolitul în cauză nu a invocat atitudinea Patriarhului de a fi binecuvântat pe soldații ruși pentru război.

Menționarea faptului că există condiții care permit întreruperea pomenirii, însă nu cele politice probabil că se datorează gestului Mitropolitului Longhin din Biserica Ucrainei de a nu-l pomeni pe Patriarhul Chiril la slujbe. Însă motivația sa a fost una validă, anume trădarea credinței la întâlnirea cu Papa Francisc la Havana. O serie de clerici din zonă au invocat faptul că nu s-au luat măsuri împotriva Mitropolitului de Bănceni pentru a face același gest, uitând că nu este aceeași situație.

Mai trebuie remarcat că nu este singura Mitropolie în care s-a ajuns la această situație, ci aproape toate cele din Estul Ucrainei au procedat la fel, cu excepția Mitropoliei de Ternopol, unde este Mitropolitul Serghie și în jurisdicția căreia se află Lavra Poceaiv, cea mai mare și mai bine organizată la ora actuală din toată Patriarhia Rusă.

Răsfrângerea războiului din Ucraina asupra Bisericii

Mitropolitul Onufrie al Bisericii Ucrainei (Foto: Praoslavie)

Εξαψαλμος: Bravo Mitropolitului Onufrie pentru caracterul său: „Nu avem dreptul să îndreptățim războiul cu lozinci religioase”

De ce îi cinstim pe acești Sfinți? Cum s-a manifestat atât de clar și de neîndoielnic dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru aproapele, după cum și pentru patrie? Răspunsul este simplu – în dorința lor de a păstra pacea și dragostea frățească în patria lor, chiar și cu prețul vieții lor. După moartea Marelui Duce Vladimir cel întocmai cu Apostolii, Rusia kieveană putea să se afunde în conflicte îndelungate și sângeroase. De aceasta, Sfinții Principi Boris și Gleb trebuia doar să-și revendice drepturile față la tronul princiar, să adune oaste și să înceapă o luptă armată pentru putere cu frații lor. Totuși au ales alt drum – drumul binecuvântat al făcătorilor de pace, care și-au dat viața pentru a scăpa viețile celorlalți și să păstreze patria lor.

Astăzi problema a venit din nou în casele noastre. Opoziția politică continuă în regiunile Donetsk și Lugansk. Războiul fără precedent al informațiilor continuă. Propaganda distruge relațiile frățești dintre nații și rupe chiar și legăturile de sânge. Unde să căutați mântuirea? Cum putem să depășim dificultățile și conflictele când semințele vrăjmășiei sunt semănate abundent între frații de credință și lupta între frații de credință aduce roade însângerate?

Sângele care a curs în ultimul timp pe pământul nostru strigă la cer.

Numai Domnul cel atotbun este în poziția să-i elibereze pe credincioșii Săi de toate poverile. Numai „Dumnezeu este scăparea și puterea noastră, ajutorul nostru în necazurile care ne nenorocesc” (Psalm 45:2). „Întoarceți-vă la Mine, zice Domnul, și vă veți mântui” (Is. 45:22).

În acest moment dificil, îi chem pe toți frații credincioși să-și amintească mereu de răspunderea lor pentru viitorul Sfintei noastre Biserici și al patriei noastre Ucraina. Trebuie să facem ceea ce este posibil ca să se termine războiul și să fie întemeiată pacea foarte așteptată în țara noastră. Pentru cler, orice apeluri la atacuri armate și dușmănie sunt inacceptabile. În nici un caz nu avem dreptul să îndreptățim războiul cu sloganuri religioase. Fac apel la ortodocșii care se găsesc acum în ambele părți ale ciocnirii armate să se vadă unul pe altul ca frați și să impună un armistițiu.

Tremurăm cu cutremur și durere când vedem chinul poporului lui Dumnezeu. Moartea subită șterge toate diferențele dintre cei vii. Nu mai există dreapta sau stânga în morminte. În morminte astăzi stau copiii Bisericii noastre în Ucraina de Est, centrală și de Vest.

Dacă nu oprim războiul în inimile noastre, se va înteți din nou. În aceste zile, Domnul ne dă prilejul să ne încercăm credința și devotamentul nostru față de învățăturile lui Hristos.

Vom cere de la Dumnezeu să ne facă înțelepți și să umple inimile noastre de dragoste.

(…)Un alt text al capului Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Onufrie al Kievului și a toată Ucraina:

«Din postura de cap al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adresez chemarea către toți cetățenii Ucrainei. S-a produs o catastrofă. Din păcate, Rusia a dezlănțuit o ostilități asupra Ucrainei și în acest moment critic vă îndemn să nu vă panicați, să fiți bărbătoși și să arătați dragoste pentru țara voastră și unul față de altul. Peste toate, vă chem la rugăciune intensă de pocăință pentru Ucraina, pentru armata noastră și pentru poporul nostru, vă cer să uitați conflictele reciproce și răstălmăcirile noastre și să fim uniți de dragostea pentru Dumnezeu și patria noastră.

În această perioadă tragică, exprimăm dragostea și sprijinul nostru față de soldații noștri, care se află la datorie, care apără și ocrotesc pământul și poporul nostru. Dumnezeu să-i țină bine și să-i păzească!

Susținând suveranitatea și integritatea Ucrainei, ne adresăm Președintelui Rusiei și cerem terminarea imediată a războiului ucigător de frați. Poporul ucrainean și cel rus au ieșit din cristelnița Dniprului și războiul dintre aceste popoare este o reluare a păcatului lui Cain, care a ucis din invidie pe fratele său. Un astfel de război nu are nici o îndreptățire, nici la Dumnezeu, nici la oameni.

Îi chem pe toți la bun simț, care ne învață să soluționăm problemele prin dialog reciproc și înțelegere reciprocă și sper sincer că Dumnezeu ne va ierta păcatele și că pacea lui Dumnezeu va împărăți pe pământul nostru și în toată lumea.”

Orthochristian.com: O seamă de episcopii ucrainene fac apel să fie adusă în discuție chestiunea autocefaliei

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina de pe 24 februarie, Preafericitul Onufrie, Mitropolitul Kievului și al toată Ucraina și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au făcut apel guvernelor atât din Ucraina, cât și din Rusia, să înceteze războiul fratricid. Însuși Sfântul Sinod a emis de curând o declarație în care face din nou apel la Președintele Putin, ca și la Președintele ucrainean Vladimir Zelenski și la Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia să facă tot posibilul să pună capăt războiului.

De menționat că în special în eparhiile ucrainene vestice, unde BOaU și bisericile uniate sunt mai numeroase decât BOU și naționalismul este mai puternic și mai violent, clerul este sub mare presiune să se separă de Patriarhia Moscovei. Există și cereri din câteva eparhii către Mitr. Onufrie să înceapă procesul de cerere a autocefaliei și o seamă de eparhii au încetat să-l pomenească pe Patriarhul Chiril. Potrivit statutului Bisericii Ortodoxe Ruse, nici Sfântul Sinod, nici chiar Sinodul lărgit al Episcopilor nu au autoritatea de a acorda autocefalie, ci doar un Sinod Local, compus din episcopi plus reprezentanți clerici, monahi și mireni.

În același timp, există voci din Biserica Ucraineană care cheamă pe clerici să se roage întâi decât să cedeze emoției și să se implice în asemenea discuții pe social media, inclusiv Mitropolitul Luca de Zaporojie.

Poate prima care a anunțat decizia de a întrerupe pomenirea Patriarhului Chiril a fost Eparhia Sumi. O seamă de clerici din eparhie au informat pe Mitropolitul Evloghie despre decizia lor și, în schimb, au publicat o declarație luni dimineață. Ea sună:

Deja în prima zi de război, Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina a publicat un apel către turmă și a înregistrat și un mesaj video în care condamnă fără echivoc acțiunile agresive ale Federației Ruse, a susținut deplin forțele armate ale Ucrainei și a făcut apel la conducerea rusă să oprească această nebunie sângeroasă. Suntem în deplină solidaritate cu Preafericirea Sa și îi mulțumim sincer pentru aceste importante adresări pline de înțelepciune și responsabilitate pastorale.

În același timp, suntem forțați să admitem cu întristare deosebită că, în timpul acestor zile teribile, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia nu a condamnat deloc acțiunile agresive ale autorităților ruse. În adresarea sa din 24 februarie 2022, Patriarhul Chiril doar a chemat „toate părțile din conflict să facă tot posibilul să evite pagubele civile”. Astfel, războiul în sine nu este condamnat aici. Invazia neloială a armatei ruse în Ucraina nu doar că nu este condamnată, dar nici nu este numită. Duminică, 27 februarie, în timpul slujbei dumnezeiești în Catedrala Hristos Mântuitorul, Patriarhul a citit o rugăciune pentru Ucraina, în care a numit ce se întâmplă în țara noastră drept „conflict și dezordine” interne. Și, în cuvântul de după Liturghie, Patriarhul Chiril spune ad literam: „Dumnezeu să nu permită ca situația curentă politică din Ucraina fraternă, care este aproape de noi, să ducă la asigurarea că forțele răului, care s-au luptat împotriva unității Rusiei și Bisericii Ruse, vor birui”. Din nou, aceste cuvinte nu condamnă actul de agresiune comis împotriva patriei noastre. Mai mult, aceste cuvinte dau motiv să gândim că Patriarhul aprobă deplin forțarea Ucrainei să renunțe la suveranitatea statală și să fie încorporată forțat în Rusia.

„În această situație dificilă, trasată de imperativele conștiinței pastorale, am decis să oprim pomenirea Patriarhului Moscovei la slujbele dumnezeiești. Această decizie este dictată și de cererile turmei noastre, care, vai, nu mai vrea să audă numele Patriarhului Chiril în bisericile noastre”, spune declarația.

Mai departe explică faptul că acesta nu este un act de schismă sau delict canonic, de vreme ce canoanele doar obligă pe clerici să pomenească pe episcopul lor local. „Rămânem parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, scriu clericii, remarcând și faptul că unii preoți deja au încetat să-l pomenească pe Patriarhul Chiril de câțiva ani, deși ei rămân statornic în interiorul Bisericii Ucrainene.

Când a fost publicată, declarația a fost semnată de 28 de preoți și diaconi.

În plus, Mitropolitul Teodor de Mukacevo a scris pe scurt: „Eparhia de Mukacevo a BOU încetează pomenirea Patriarhului Chiril la toate slujbele divine”.

Același lucru a fost anunțat de Eparhiile de Jitomyr, Rivne, Vladimir-Volyn, Khmelnițki, Liov și Volyn — toate situate în Ucraina vestică. Eparhia de Vinnitsa, de asemenea în Vestul Ucrainei, a publicat informații că au cerut clericii să oprească pomenirea Patr. Chiril, deși răspunsul Mitr. Varsanufie nu este indicat explicit.

Potrivit comentariilor Mitr. Evloghie de Sumi, clerul din Eparhia de Tulcin este și el binecuvântat să nu pomenească pe Patr. Chiril.

Mai mult, clericii din câteva eparhii fac apel să fie ridicată chestiunea autocefaliei Bisericii Ucrainei.

Declarația din partea protopopiatelor, clerului și monahilor din Eparhia Rivne către episcopul lor, publicată pe site-ul eparhial, face apel la Mitr. Onufrie să convoace Sinodul ucrainean să ceară Patriarhului Chiril să acorde autocefalie Bisericii Ucrainene. Clerul din Episcopia Volyn face și el apel la ierarhul lor să ridice problema autocefaliei.

În Episcopia Vladimir-Volyn, Sinodul episcopal a făcut apel la Mitropolitul Vladimir să ceară, la rândul său, o sesiune a Sinodului Ucrainean pentru a cere autocefalia și cererea lor a fost postată pe pagina episcopală cu sprijinul ierarhului pentru cererea lor.

Într-o adresare video, clerul din Episcopia de Kiev anunță, de asemenea, că au oprit pomenirea Patr. Chiril și fac apel la Mitr. Onufrie să convoace un sinod și să ridice chestiunea autocefaliei.

În orice caz, nu toți din Biserica Ucraineană este de partea unor asemenea apeluri. Într-o postare pe Telegram de ieri, Mitropolitul Luca de Zaporojie amintește clerului că datoria lor este să se roage și că acum nu este vremea de a avea asemenea discuții pe social media. El scrie:

Turmă din Zaporojie, dragă inimii mele! Astăzi trecem printr-un timp dificil și trist pentru toți. Mai mult ca oricând, acum trebuie să fim una cu Dumnezeu și unii cu alții. Dușmanul rasei umane caută să facă tot posibilul să ne împartă și să ne dezbine. A făcut asta cu ajutorul așa-numitului „tomos”, când a semănat dușmănie în timpul pandemiei între suporterii și oponenții vaccinării. Acum ne împarte cu mâinile acelor păstori care aduc confuzie în turma lui Hristos.

Există tradiții diferite în Biserică. În unele Biserici Locale, clerul pomenește doar pe episcopul în funcție, în altă parte pomenesc pe întâistătătorii Bisericilor împreună cu el. Nu acesta este subiectul, ci că acum, când trebuie să ne rugăm cu toții împreună pentru stabilirea rapidă a păcii în patria noastră mult-suferindă, unii clerici, cedând emoțiilor și patimii mândriei, seamănă dezbinare. Este astăzi timpul potrivit pentru a avea discuții pe rețelele sociale despre una sau alta? Este asta prima noastră preocupare într-un moment așa de grozav? Orice război este lucrarea diavolului. Pentru mine, nu doar ca episcop, ci și ca persoană ortodoxă, cel mai teribil lucru este că oamenii care au ieșit din aceeași cristelniță, ale căror mame se roagă în aceeași Biserică, la piepturile cărora atârnă aceleași cruci se omoară unii pe alții. Ambii citesc aceleași rugăciuni înainte de luptă și se întorc la același Dumnezeu. Inima Maicii Domnului este sfâșiată când vede toată această nebunie a copiilor ei! Fac apel și cer clerului din episcopia Zaporojie: Încetați să semănați confuzie în turma noastră; nu mergeți pe urma diavolului! Amintiți-vă, va trebui să răspundeți pentru orice cuvânt înaintea lui Dumnezeu. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să vă ridicați la chemarea voastră – să arătați chipul lui Hristos în această lume: să fiți alături de toți, să arătați milă tuturor, să arătați dragoste jertfelnică și să nu fiți târâți în jocuri politice.

Nota noastră: În mod evident, războiul din Ucraina este unul purtat între popoare frățești și este o dramă. Ucrainenii, împărțiți după regiuni, mai apropiați de Rusia cei din Est și mai europeni cei din Vest, sunt într-un conflict cu Moscova, care este un stat imperialist, o super-putere. Din această luptă, are de suferit și Biserica Ucrainei, care se vede divizată, o bună parte cerând desprinderea de Patriarhia Rusă, mai exact regiunile estice.

Soluția pe care o propune public Biserica Ucraineană prin vocea Mitropolitului Onufrie este încetarea ostilităților. În plus, credința ar trebui să ducă la oprirea disensiunilor interne, să ducă la înțelegere între frați, între ucraineni și ruși. Asistăm la o concentrare în mic, pe teritoriul ucrainean, a confruntării dintre două civilizații, occidentală și rusească. Ambele folosesc des forța brută, dar și războiul cultural. Din păcate, Biserica se găsește la mijloc, mai bine reprezentată de valorile Federației Ruse, dar totuși departe de a fi ale ei proprii. Am putea defini succint această ciocnire drept LGBT vs. normalitatea rusească sau demonizare vs. imperialism. Nici una din variante nu ține strict de valorile Bisericii și, cel mai important, nu justifică din punct de vedere creștin războiul. E adevărat, câștigă teren civilizația antihristică a destrămării ordinii morale și a mondializării; totuși soluția nu este împotrivirea cu forța armată.

Pentru fiecare creștin, înțelepciunea care cred că ar trebui să o desprindă din această situație este că alipirea de bunurile pământești întruchipate în atracțiile occidentale reprezintă sămânța războiului din Ucraina. Fiecare a contribuit cu ceva în acest sens la modul concret; a întărit răspândirea „drepturilor omului”, care adesea calcă în picioare religia, normalitatea și bunul simț. Fie că acceptăm sau nu, noi, România, suntem înrolați în tabăra care produce dezastru în lume atât prin forțele NATO, cât și economic, dar îndeosebi spiritual.

În ce privește autocefalia Bisericii Ucrainene, vor veni zile critice, determinate și de soarta războiului.

Dar cel mai important lucru este că războiul armat nu este justificat pentru un creștin, ci jertfa de sine. Creștinismul a biruit mereu prin mucenicie, nu prin arme. Încurajarea conflictului de către Patriarhul Chiril nu se justifică; nu este normal să pășească pe urmele papilor nu de demult, care au încurajat în anii din urmă războaiele de destrămare a Iugoslaviei.

Bineînțeles, o componentă tot mai aprigă a războiului de astăzi este propaganda, manipularea mediatică și cenzura. Minciuna cu care suntem hrăniți sistematic ar trebui să ne oripileze și să ne scârbească la fel de mult, ca și creștini, ca vărsarea de sânge din război.

Politica și religia – o temă vastă, tratată bâlbâit în mesajul purtătorului de cuvânt al BOR

Contextul social și politic din România de astăzi reflectă înfrângerea și chiar persecutarea etosului creștin din fibra poporului nostru. Stigmatizarea credinței și marginalizarea ei trebuie să se oglindească chiar în discursul oficial al Bisericii, după cum se poate observa în recentul Comunicat al purtătorului de cuvânt al BOR. Vasile Bănescu a declarat:

Întrucât în ultimele zile au apărut în presă speculații referitoare la cripto-alianțe ale unei formațiuni politice și grupuscule „ortodoxe” cu Biserica, care ar gira astfel formule ale excesului din discursul politic național pe anumite teme, întrucât s-a solicitat public un punct de vedere și o lămurire a poziționării Bisericii față de entități politice care îi parazitează prestigiul și își asociază din proprie și impură inițiativă numele trecător cu numele veșnic al Bisericii, vă rog să primiți următoarele precizări:

Nimic nu e mai străin creștinismului real și Bisericii autentice decât instrumentalizarea credinței și a simbolurilor sale în cheie politică, orice culoare ar avea aceasta și oricât de seducător ar suna vocea sirenelor ei.

„Cele ale lui Dumnezeu” sunt, prin firea lor, și așa trebuie să rămână, precum a spus Însuși Hristos, deplin separate de „cele ale Cezarului”. Ispita unirii lor conduce inevitabil la edulcorarea religiei și la butaforizarea politicii, ambele efecte fiind profund dăunătoare sănătății organismului social. Amestecarea lor nătângă a făcut deja prea multe victime în istorie, inclusiv în cea românească, și orice încercare de transgresare a graniței dintre ele s-a dovedit constant sortită eșecului moral și toxicului exces populist.

Cei ce îngână în lungi litanii politicianiste numele lui Dumnezeu, al țării și al Bisericii, ne pot face tuturor un imens serviciu, imposibil de ignorat în posteritate, slujindu-se onest de arhisuficientul instrumentar politic democratic, evitând atent luarea în deșert a numelui Domnului, cultivând decent memoria adevăraților eroi, urmând în toate pilda oamenilor exemplari care prin jertfă de sine au creat România modernă, călcând cu sfială pragul bisericii și evitând, pe cât posibil, „fluieratul” în ea.

Confundarea programatică a (ultra)naționalismului zgomotos exacerbat și grav compromis ideologic cu patriotismul luminat și echilibrat de credința în valorile fidelității religioase, culturale și spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creștin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor.

Biserica propovăduiește îndumnezeirea omului prin „urmarea lui Hristos” și clarificarea sa morală prin asimilarea mesajului curat al Evangheliei, nu „rinocerizarea” omului prin pervertire ideologică, denunțată lucid de toate spiritele mari și oneste care au reflectat la acest grav fenomen din modernitatea noastră târzie, traumatizată de două cumplite totalitarisme, ambele de sorginte socialistă și purtând masca binelui, ambele adversare ale autenticei credințe în Dumnezeu și ale realei libertății ca rod al acesteia.

Trecând peste limbajul exasperant de alambicat și neologistic, se desprinde nevoia unei adaptări a Bisericii la „contextul spiritual al Europei”. Ruperea de valorile creștine este dată de gol de stângăcia unor formulări de genul: „credința în valorile fidelității religioase…”, „clarificarea morală a omului”, „nobilele teme creștin-conservatoare”. Pe de altă parte, se remarcă luarea ca exemplu a „spiritelor mari și oneste”, a „adevăraților eroi și a oamenilor exemplari care … au creat România modernă” și distanțarea de fenomenul „rinocerizării”, de „grupusculele ortodoxe”, de „edulcorarea religiei și butaforizarea politicii”, care au produs „prea multe victime”. Altfel spus, se observă un partizanat politic subtil progresist în care trebuie încolonată viața Bisericii.

Într-adevăr, patriotismul trebuie să fie echilibrat și animat de credință și dragostea de țară, să nu alunece în (ultra)naționalism dușmănos. Dar o astfel de politică nu trebuie să fie aliniată cuminte la directivele și spiritul Europei când este subminată morala fundamentală creștină. În Hristos nu mai este iudeu sau elin (cf. Gal. 3: 28) în sensul că diferențele sunt aplanate prin înțelegere și conviețuire pașnică, iubitoare, nu prin deznaționalizare și anularea particularităților identitare. Există limite în acest sens; îndemnul Sf. Ap. Pavel: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii” (Rom. 12: 18) merge până la rușinarea de Hristos și de poruncile Lui în fața provocărilor desfrânate și păcătoase ale lumii (Mc. 8: 38).

Prea mult sunt identificați credincioșii cu o populație profană și prea tare este diluat mesajul Bisericii, lipsit de claritate și edificare. Ortodocșii români sunt tratați ca o turmă a nimănui, buni de a fi certați mereu și lipsiți de sprijin și orientare. O Biserică vie ar trebui consolidată printr-o călăuzire substanțială, curajoasă, din care să nu transpire un iz de trădare și abandonare a Evangheliei în fața presiunilor seculare.

Tema colaborării dintre Biserică și stat, a implicării ei în politică, este una amplă și are o întreagă istorie în spate. Există în primul rând o separare clară între pământesc și ceresc, dar nu o ruptură totală. Nu este exclusă binecuvântarea unor activități politice dacă sunt într-un acord de principiu cu învățătura lui Hristos. Iar asta nu înseamnă validarea în orb a tuturor faptelor și eventualelor greșeli. Sau poate exista o dezicere și chiar o condamnare explicită sau tacită a politicilor contrare credinței Bisericii fără ca aceasta să ducă spre anarhie socială.

Din păcate, din comunicatul în discuție din partea BOR nu răzbește un discernământ duhovnicesc și moral, ci mai degrabă o lingușire oportunistă și chiar din convingere a culturii progresiste.

Deși nu se face nici o mențiune în clar, foarte probabil că acest comunicat s-a impus în urma scandalului legat cererea partidului AUR de a nu fi introdusă studierea holocaustului în școli ca materie de sine stătătoare. Subiectul este delicat și speculat în sensul interzicerii grupurilor care ar putea fi catalogate drept fasciste sau legionare. Însă Biserica nu este implicată moral și nu este datoare să se dezică de vreo afiliere, cu atât mai puțin să se alinieze corect politic în contra valorilor creștine.

Promovarea intereselor Bisericii în viața publică ar fi fost mai bine închegată dacă ea și le-ar fi susținut cu curaj într-un mod articulat în fața provocărilor moderne. Să nu uităm că au existat apologeți chiar și în primele veacuri de creștinism, cum a fost Sf. Iustin Martirul și Filosoful. Biserica s-a dovedit mai presus decât persecuțiile la care a fost supusă, mai demnă și statornică în credința ei în Hristos. Dar astăzi martirii ei nu mai sunt în cinste, înfruntarea tiranilor și a fărădelegilor nu mai este o constantă. De aceea nici statul nu are interes să o ia serios în seamă, iar pe de altă parte vocea Bisericii este constrânsă să găsească alte canale de exprimare prin credincioși, nu prin clerul superior.

Din nefericire, valorile creștine ajung să fie astăzi apărate din om în om, dar și de asociații și partide la modul organizat. Și astfel ajungem să ne identificăm sau măcar să ne folosim de aceste reprezentări ale spiritului creștin, chiar dacă într-un mod mai improvizat, mereu pus sub lupa proceselor de intenție și sub presiuni puternice. Cu tot cu inerentele greșeli, aceste acțiuni sunt mai bune decât impasibilitatea. Vrând-nevrând, stindardul și idealurile poporului credincios sunt preluate de această zonă.

Așteptarea rezonabilă este ca eventualele scăpări și abateri să fie tratate părintește, nu dușmănos. Atât de ierarhie, cât și de credincioșii de jos. O mustrare cu bună intenție și chiar o certare aspră ar face mai mult decât o palmă descurajatoare și trădătoare.

Soluția nu ar trebui să fie critica și dezicerea de tip comunist, ci asumarea și călăuzirea responsabilă, în duhul autentic ortodox. De aceea comunicatul domnului Bănescu lasă un gust amar și adâncește temerile creștinului adevărat că-i este trădată credința și i se pregătește un viitor „european”, înstrăinat de curțile Bisericii, închis într-un lagăr securizat biometric și ideologic.

Pentru credincioși rămâne modelul Sfinților și mărturisitorilor din temnițele comuniste în fața politicii de reeducare: rezistența prin demnitate și credința în Dumnezeu și îndurarea trădării celor din jur. Nu ne ridicăm toți la înălțimea trăirii lor, dar idealul acesta reprezintă o lumină călăuzitoare în libertatea precară de astăzi.

Societatea creștină la care gândea Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor, nu rezonează deloc cu mesajul din comunicatul BOR. Din suferința închisorilor asumată cu credință răsună o viziune dureros de adevărată despre lume: „Nimeni nu are răspunderi mai evidente ca oamenii care conduc oameni și nici nu există un alt domeniu mai dificil de încreștinat decât cel politic. Trebuie reabilitată noțiunea de politic ori, dacă nu, înlocuită, căci ea are un conținut și un sens nobil. Clericii înșiși sunt oameni politici (ai polisului), căci sunt conducători de oameni. … Clerul, creatorii de artă și gânditorii sunt chemați să orienteze și apoi să structureze în bine lumea. Oamenii politici, educatorii și iconomii sunt chemați să organizeze și să valorizeze lumea – și aceștia sunt cei mai tentați, din orgoliu, dorința de dominare și egoism, să nu mai asculte de legile morale”[1].


[1] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, 2006, p. 477.

Translate page >>