Suntem nevoiţi să revenim cu acelaşi tip de mesaj în care evidenţiem lipsa de reacţie a Bisericii la ceea ce i se întâmplă. O facem fără niciun fel de tragere de inimă, fără vreo nădejde că putem schimba ceva la vârful ierarhiei noastre.
La câteva zile de la incidentele petrecute cu ocazia slujbei arhiereşti de la biserica Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina din Constanţa, niciun arhiereu nu s-a solidarizat, nici nu s-a manifestat public în vreun fel în raport de cele întâmplate. Niciunul dintre clericii cu notorietate nu a găsit de cuviinţă să exprime vreun gând, îndemn sau mustrare. Singura reacţie apărută în spaţiul public este cea a conducătorului celor care sunt de confesiune baptistă. De partea cealaltă, Înaltpreasfinţitul părinte Teodosie este maculat de presa laică, dimpreună cu credinţa ortodoxă, cu practicile liturgice ortodoxe şi cu ritualurile noastre îndrituite.
Din pricina tulburării, în spaţiul online ortodox se trece cu vederea că, de fapt, discutăm despre două probleme separate, ambele deosebit de grave. Mai întâi este împiedicarea desfăşurării Sfintei Liturghii în parohia Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina iar apoi este vorba despre împiedicarea desfăşurării pelerinajului prilejuit de sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei.
Avem mai întâi întreruperea slujbei din parohia Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina de către organele de poliţie, faptă vădit ilegală care se pedepseşte penal, pentru care răspund atât cei care au comis-o nemijlocit cât şi instigatorii. Lipsa de reacţie la acest abuz nemaiîntâlnit normalizează conduita vădit ilegală şi, aşa cum realitatea ne-a arătat, invită alte abuzuri. Prin normalizare înţelegem că primeşte o acceptare tacită din partea celui chemat să o judece.
În calitate de creştini ortodocşi noi primim pe arhiereii noştri în sunetul clopotelor. Slujba arhierească are o altă însemnătate pentru participanţi decât cea săvârşită doar de preotul de parohie. Venirea arhiereului într-o parohie reprezintă pentru credincioşi o mare cinste şi prilej de mare bucurie. Sunetul clopotelor este însoţit de cântarea „pe Stăpânul şi Arhiereul nostru..” Toate acestea denotă un context cu totul deosebit în care se manifestă religios cei prezenţi iar slujba la hram a reprezentat, veacuri de-a rândul, cea mai importantă sărbătorire comunitară din viaţa românilor.
Aceste împrejurări au o încărcătură simbolică ce trebuie recunoscută şi protejată de Biserică. Cei întâi chemaţi să facă acest lucru sunt arhiereii înşişi dar, în lipsa lor, orice credincios de bună credinţă este dator să condamne moral conduita abuzivă a poliţiştilor constănţeni.
Aşa cum ne solidarizăm în faţa unor nedreptăţi care au loc la mare depărare, prin simplul resort al împărtăşirii unor valori comune, aceeaşi solidarizare trebuie să existe şi în Biserică. Şi poate chiar mai mult decât atât.
Este binevenită rugăciunea, dar este necesar şi ajutorul nemijlocit, deschiderea şi disponibilitatea noastră de a da loc cuvântului celor care au fost brutalizaţi, nedreptăţiţi de poliţişti. Astfel se naşte o comunitate de credinţă, de valori şi de interese, o memorie comună şi o cale comunitară de îndreptare a nedreptăţilor.
Lumea noastră se mişcă în baza unui delicat dialog al semnificaţiilor iar noi trebuie să reînvăţăm să conversăm în acest registru. Tăcerile noastre ne fac să devenim grosolani, ne sunt pretext pentru împietrirea sufletelor, pentru pasivitate şi pentru lepădare.
Parohiile din ţară ar trebui să condamne public cele întâmplate la Constanţa, să trimită mesaje de susţinere şi de solidarizare credincioşilor parohiei Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Nimeni nu este prea mic sau prea neînsemnat pentru a se manifesta cu grijă faţă de fratele său de credinţă atunci când este prigonit. La fel de nimerit este pentru credincioşii din parohia Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina din Constanţa să îşi ceară dreptatea, să ceară tragerea la răspundere a celor care încalcă legea lumească şi pe cea a lui Dumnezeu.
În paranteză fiind spus, ştiinţele juridice cunosc cazuri în care chiar persoana vătămată poate fi condamnată pentru favorizarea infractorului, atunci când legea consideră că valoarea socială încălcată este mai importantă decât prejudiciul suferit. Sunt dese situaţiile în care formulăm judecăţi morale cu privire la omisiunea unor persoane îndreptăţite de a interveni în cazurile în care sunt chemate în mod legitim să acţioneze.
Cei care nu acţionează, deşi au căderea să o facă, sunt vinovaţi moral de normalizarea unui comportament nociv care invită continuarea abuzului.
Pentru noi, este fără îndoială că atitudinea colaboraţionistă şi mult prea concesivă a Arhiepiscopiei Iaşilor este principalul factor de normalizare a abuzului actual în Biserică. Dacă arhiereii moldoveni ar fi condamnat batjocora jandarmilor de la hramul Cuvioasei Paraschiva, cel mai important pelerinaj al ortodoxiei româneşti, dacă ar fi formulat plângeri penale împotriva poliţiştilor rutieri din cadrul IPJ Iaşi care au oprit credincioşii din alte judeţe să intre în municipiul Iaşi, dacă Arhiepiscopia Sucevei nu ar fi tolerat întreruperea Sfintei Liturghii la Suceava, cu siguranţă că descinderea de la Constanţa nu ar fi avut loc.
Pasivitatea celor întâi nedreptăţiţi a normalizat situaţia de abuz, iar astăzi vedem că ameninţarea instituirii unor filtre rutiere prin care să fie interzisă libera circulaţie a credincioşilor ortodocşi trece neobservată şi ca un fapt cu totul şi cu totul banal. Loialitatea faţă de stat se manifestă atunci când îi impui cea mai înaltă conduită de drept, nu când îi cauţionezi abuzurile împotriva propriei turme de credincioşi!
Prin urmare, credincioşii care vor dori să-şi exercite dreptul constituţional la libertate religioasă şi care văd că interzicerea pelerinajului nu respectă condiţiile de legalitate, prin aceea că nu respectă principiul egalităţii de tratament juridic pentru situaţii comparabile (art. 1 din Legea nr.55/2020), între multe, multe alte condiţii de legalitate care sunt încălcate, vor trebui să înfrunte autoritatea nedreaptă a statului, să îndrepte o situaţie strâmbă, cu costuri nejustificat de mari. Suntem în situaţia absurdă în care este liberă deplasarea şi întrunirea unor cetăţeni oarecare pentru o eventuală partidă de poker la staţia Rompetrol din localitatea Ion Corvin, dar nu este permisă participarea la Sfânta Liturghie oficiată la 500 de metri distanţă!
Atunci când autoritatea legiuită în Biserică fuge de răspundere, absenţa atitudinii reparatoare va fi suplinită de cei mai mici prin mari suferinţe!
Este probabil să urmeze un mare val de astfel de abuzuri şi de nedreptăţi din partea statului român. Este posibil ca cele ce s-au întâmplat acum să nu fie nici ultimele şi nici cele mai mari dintre supărările pe care statul român ni le va provoca. Dar acesta nu este un motiv pentru a închide ochii şi a suporta fără voce nedreptăţile care depăşesc graniţa celor lumeşti şi prin care se caută să se împiedice credinţa însufleţitoare, hrănitoare, liberă în adevăratul sens al cuvântului.
În acest context înnegurat, comunicatul Secretariatului de Stat pentru Culte care a fost publicat astăzi de Basilica.ro fără nicio contextualizare, aduce o supărare în plus, între multe altele.
Trecând peste faptul că acest format de dialog instituţional nu corespunde greutăţii pe care Biserica Ortodoxă Română o are în societate şi nici impactului disproporţionat pe care măsurile luate de autorităţi îl au asupra credincioşilor ortodocşi, simpla achiesare a Patriarhiei la naraţiunea statului prigonitor reprezintă o trădare în plus:
(…) Ministrul Antonel Tănase, Secretarul General al Guvernului, a exprimat şi de această dată grija Guvernului României şi a domnului Prim-ministru Ludovic Orban pentru aprofundarea dialogului cu reprezentanţii cultelor şi pentru comunicarea eficientă a măsurilor dispuse în această perioadă, în consultare permanentă cu aceștia.
Secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi a mulțumit reprezentanților cultelor religioase pentru disponibilitatea de a fi implicate activ prin susţinerea unor acţiuni comune cu autorităţile publice în vederea limitării răspândirii virusului SARSC-CoV-2 și a dat asigurări că Secretariatul de Stat pentru Culte își va pune și în continuare întreaga expertiză în slujba garantării şi protejării libertăţii religioase a cetăţenilor şi persoanelor rezidente de pe teritoriul României. (…)
Cum se poate publica asta pe Basilica.ro? Sunt ele, măsurile, drepte? Dar dacă sunt, de ce ar fi nevoie de excepţii la o situaţie excepţională? Cum să nu fii consecvent nici măcar cu puţinul de implicare mimat cu o zi în urmă!
Este limpede pentru cei cu noţiuni elementare din domeniul comunicării publice că statul caută să-şi asigure legitimitatea pentru măsurile sale abuzive şi că este mimat un dialog care înlănţuieşte, aserveşte şi lezează conştiinţa de sine a credincioşilor. În psihologie, negarea realităţilor resimţite de victimă poartă numele de gaslightingşi reprezintă una dintre cele mai dăunătoare forme de abuz psihologic.
Cum de nu îi doare inima pe cei de la Basilica şi pe îndrumătorii acestora să ignore realităţile descrise în scrisoarea ÎPS Teodosie? Întrebăm asta despre scrisoarea care nu şi-a putut găsi loc în paginile Basilica.ro, măcar într-un colţ oarecare, nicidecum în aceleaşi condiţii editoriale în care apare comunicatul „de susţinere a măsurilor”! Oare scrisoarea Î.P.S. Teodosie nu o fi un subiect relevant pentru viaţa Bisericii? Oare nu o fi cazul ca cele ce au loc la Constanţa să primească o platformă legitimă de discuţie, asemenea comunicatului prigonitorului? Dacă ascultăm pe cel care prigoneşte, oare nu ar trebui ca noi, agenţia oficială de presă a Patriarhiei Române, să ascultăm şi pe cei prigoniţi?
În literatura de specialitate există o carte foarte cunoscută scrisă de A.O. Hirchman – Exit, Voice, Loyalty. Teza acestui tratat ne spune că atunci când un subiect întâlneşte o conduită abuzivă, singurele sale opţiuni sunt fie de rupere a relaţiilor (exit), fie de condamnare a nedreptăţii (voice), fie de pasivitate, achiesare, justificare, îndreptăţire faţă de abuz (loyalty). Orice altceva în afară de exit sau de voice, ambele fiind acţiuni comisive, aşadar chiar şi dezacordul tacit, neparticiparea sau dezangajarea parţială au semnificaţia unei loialităţi arătate abuzatorului.
Surprinde şablonul acesta de interpretare, care ar părea prea simplificator, dar care este deosebit de precis în evaluarea sa, şablon care ne arată că în lipsa despărţirii totale de nedreptate şi în lipsa unei condamnări explicite, orice altă conduită îngăduitoare în faţa abuzului („înţelegem desigur”), oricât de oportună ar părea din varii perspective, are semnificaţia unei complicităţi. Este vorba despre cel mai banal conformism nivelator, care şterge orice formă de individualitate utilă. Atunci când nedreptatea este publică şi vădită şi disocierea trebuie să fie.
După ce Arhiepiscopul Hrisostom a pomenit pe schismaticul Epifanie ca Întâistătător al Bisericii din Ucraina, cel puțin patru ierarhi au exprimat critici dure și reacțiile lor au tot escaladat. Ultimele declarații ale Mitropolitului Isaia de Tamassos probabil că sunt cele care au pus capac tensiunilor. El a făcut cunoscut faptul că unii sinodali întrerup slujirea în comun cu Arhiepiscopul Ciprului, vorbind la plural, dar fără să menționeze despre cine anume este vorba.
Într-un interviu acordat ziarului „Filelefteria”, Mitropolitul Isaia a spus că Epifanie este „pânza roșie (ațâțătoare)” pentru că cei care nu sunt de acord cu pomenirea lui nu vor sluji împreună cu el când va veni în Cipru la chemarea recentă a Arhiepiscopului Hrisostom. Acesta a adăugat că ne aflăm în pragul unei schisme potențiale, care depinde de Arhiepiscop să fie domolită prin convocarea Sfântului Sinod pentru a fi dezbătută această temă.
În interviu a fost ridicat și subiectul viitoarelor alegeri pentru scaunul arhiepiscopal (având în vedere starea proastă a sănătății Arhiepiscopului bolnav de cancer). Mitropolitul de Tamassos s-a referit la crearea unei bi-polarizări prin care este construit bazinul unor votanți pe interese, nu pe baza principiilor teologice practice. «Este limpede un subiect de tactică. Personal asta cred».
Au mai existat comentarii că Arhiepiscopul pune în discuția Sinodului numai subiecte pe care are majoritate, după cum reiese din declarațiile sale, ceea ce nu este corect. Nu este de înțeles să fie mereu voia proprie.
În ce privește con-slujirea cu Preafericitul, Mitropolitul a menționat că nu poate să facă asta cu cineva care îl pomenește pe Epifanie pentru că asta ar însemna că recunoaște pe cineva care nu a fost hirotonit canonic. „Nu pot să slujesc împreună cu Epifanie sau cu sinodalii lui sau să permit să fie date credincioșilor Sfintele Taine. Nu pot să îngădui să intre în Mitropolia mea.” A adăugat faptul că nu va face asta nu din egoism sau capriciu, ci deoarece nu dorește să fie afectată conștiința lui arhierească.
Întrebat ce poziție ar trebui să aibă Biserica Ciprului, a menționat că, deși nu este de acord, ar fi de preferat să continue neutralitatea pentru a da mai mult timp să fie găsită o soluție acceptabilă.
Pentru a nu interveni neînțelegeri, au apărut ulterior și unele clarificări din partea Mitropolitului de Tamassos despre declarațiile sale. El accentuează faptul că «Nu voi întrerupe și nici n-am avut vreodată tendința de a întrerupe pomenirea Arhiepiscopului. Îl recunosc și îl pomenesc pe Arhiepiscop și îl respect ca pe Întâistătător. Cu acțiunile lui nu sunt de acord și am zis asta public».
«Nu pot sluji împreună cu Epifanie sau să fiu de față la Liturghia unde este el pomenit pentru că asta ar însemna că anulez decizia Sfântului Sinod pentru neutralitate. Dacă sunt de față oriunde și el este pomenit înseamnă că-l recunosc pe el și Biserica lui și astfel încalc poruncile Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului.»
«Acest subiect va fi clarificat ușor și fără altă perturbare în Biserică numai când va fi convocat Sfântul Sinod la care desigur că voi participa chiar și ca protest pe motivul celor petrecute dacă suntem chemați. acum avem decizia Sinodului care este diferită de cea de mai apoi a Întâistătătorului.»
«În Sinod poate că voi fi înduplecat de argumente pentru altceva decât cred, dar vreau să am dreptul să dezbat și în final Sfântul Sinod să aibă ultimul cuvânt. Toate sunt subiecte de conștiință arhierească și asta trebuie să fie perceput de toți cei interesați și nu ar trebui să ne amestecăm cu interese lumești care sunt străine de etosul și de teologia noastră».
Cel mai probabil în urma acestor declarații făcute zilele trecute, Arhiepiscopul Ciprului va convoca în curând Sfântul Sinod, după unele informații ale ΚΥΠΕ de la Arhiepiscopie. Nu este obiceiul Arhiepiscopului să-și serbeze ocrotitorul (Sf. Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie) în prezența sinodalilor, ceea ce înseamnă că toate așteptările sunt să fie puse pe tapet problemele legate de pomenirea și recunoașterea schismaticilor ucraineni.
Nota noastră: Foarte corecte sunt declarațiile Mitropolitului Isaia cu privire la abținerea de la con-slujirea cu Arhiepiscopul Hrisostom, fără ca asta să însemne ruperea comuniunii euharistice. E vorba de o presiune pusă diplomatic pentru a se reveni asupra deciziei de recunoaștere a ucrainenilor schismatici.
Totuși există și unele aspecte discutabile. În primul rând, nu este normală punerea în discuție a noilor alegeri pentru Arhiepiscop atâta vreme cât este în viață Hrisostom II, chiar dacă este bolnav. Aceasta seamănă mai mult cu o forțare spre demisie, așa cum s-a întâmplat cu înaintașul său, Hrisostom I, care era atât de bolnav, încât nu-și putea îndeplini funcțiile.
În plus, Mitropolitul Isaia arată un respect deosebit față de deciziile Sinodului cipriot, nu pentru canoanele și învățătura ortodoxă în general. Chiar dacă Sinodul ar hotărî ceva contrar, va accepta decizia luată. Nu este clar dacă va primi decizia cu protest sau cu resemnare, dar pare mai mult vorba de a doua variantă. Acest lucru face îndoielnică reacția sa, pe care o consideră că ține de conștiința arhierească. Ori este o convingere foarte puternică de la care nu face rabat, ori una de conjunctură, discutabilă, chiar și în Sinod.
Subiectul pomenirii și mai ales al con-slujirii cu Arhiepiscopul a mai fost ridicat în cazul Mitropolitului Serafim de Pireu când a primit vizita Arhiepiscopului grec Ieronim. A fost aceeași situație, când s-a spus că împreună-slujirea nu a însemnat și recunoașterea lui Epifanie pentru că Mitropolitul Serafim nu l-a pomenit el însuși.
Așadar concluzia cea mai la îndemână este că reacția Mitropolitului Isaia este mai mult omenească, mânată de interese personale, chiar dacă atacă acțiunile greșite ale Arhiepiscopului. Este bine și atât, dar ne-am dori cu adevărat o mărturisire reală și până la capăt în Hristos.
Diviziunile și schisma provocate de acordarea „autocefaliei” unor grupări schismatice în Ucraina de către Patriarhia Ecumenică ating o nouă etapă. Dacă până acum a existat un conflict intern în Biserica Ucraineană și între diferite Biserici Locale care recunosc sau nu noua structură creată, acum apar tensiuni chiar și între episcopii unei Biserici autocefale, cum este cea a Ciprului.
Deocamdată, nu au existat ierarhi care să vocifereze în sânul Bisericii Greciei și al Patriarhiei Alexandriei, singurele care au recunoscut intervenția Constantinopolului în Ucraina. Însă nu este aceeași situație în Cipru după ce Arhiepiscopul a sfidat o decizie sinodală recentă și a pomenit pe Epifanie drept Întâistătător al Bisericii din Ucraina. În mod clar există o divergență între sinodali (nu se știe câți dintre ei) și conducătorul lor. Patru dintre ei chiar și-au exprimat dezacordul printr-un Comunicat public.
A urmat o escaladare a declaraților pe aceeași linie a doi dintre semnatarii scrisorii deschise. Mitropolitul Nichifor de Kikkos și Isaia de Tamassos au sugerat (primul) și chiar au exprimat deschis ideea (al doilea) că există o schismă blândă în sânul Bisericii Ciprului.
Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a făcut unele declarații de putere în cadrul unui interviu pentru «K». A explicat că a pomenit pe Epifanie fără să ceară aprobarea Sinodului pentru că nu avea rost să facă asta deoarece oricum ar fi făcut ce și-a pus în minte. Atunci mai bine să dea explicații post factum decât să creeze o ceartă inutilă în avans. A trimis doar o Scrisoare Patriarhului Ecumenic asupra intențiilor sale, în care își justifică poziția. Face referire la documentele prin care a fost cedat provizoriu teritoriul bisericesc al Ucrainei către Patriarhia Moscovei ca și cum ar fi clare, deși subiectul a fost evitat chiar de Constantinopol să fie dezbătut probabil din lipsă de dovezi. Sugerează că Patriarhia Ecumenică ar fi cerut revenirea la situația de dinainte de instaurarea comunismului (1917) după căderea acestuia, deși Kievul este parte a Bisericii Ruse cu mult înainte, din 1686. Din cauza agravării stării sale de sănătate (fiind operat de cancer), ceea ce nu-i permite ducerea mai departe a medierii între Patriarhii, s-a hotărât și a promis Patriarhului Ecumenic să-și manifeste poziția prin pomenirea lui Epifanie înainte de a fi prea târziu (să moară).
Întrebat dacă s-a gândit să se retragă, a precizat că a luat în calcul această variantă, dar simte că are îndatoriri și nu este cine să continue linia pe care o duce el însuși și s-ar crea conflicte grave dacă ar face asta.
Arhiepiscopul mai spune că nu a fost depusă nici o cerere din partea vreunui episcop de convocare a Sinodului pentru a fi discutat subiectul. În plus, îi acuză pe cei patru Mitropoliți care l-au înfruntat că fac schismă/parasinagogă, adică adunare separată schismatică, fapt care se pedepsește cu caterisirea. Ar fi trebuit să-l întrebe în particular și le-ar fi răspuns, dar egoismul nu i-a lăsat pe acești „băieței” să procedeze astfel. Chiar dacă Mitropolitul de Kikkos este în vârstă, totuși Isaia de Tamassos este tânăr și hirotonit de Arhiepiscop, deci se comportă rușinos.
Într-un răspuns scris amplu, Mitropolitul de Tamassos răspunde destul de bine acuzelor aduse. Acesta își începe textul astfel: „În Biserică orice proteste și dezacorduri trebuie exprimate decent și fără invective prin comentarii depreciative. Caracterizările pe seama arhiereilor de tipul «băieței», «se vor omorî dacă plec», «egoismul lor și iresponsabilitatea caracterului nu i-a lăsat» nu sunt în acord cu vrednicia înaltă de Întâistătător al Bisericii noastre”.
Hirotonia nu este făcută de Arhiepiscop, ci de Hristos în Duhul Sfânt și noul arhiereu este dator cu supunere față de Dumnezeu în primul rând, apoi față de Sinod și de Întâistătător dacă nu ies din legea divină. Așadar Mântuitorul este căpetenia oricărui episcop, care este egal în arhierie cu toți ceilalți și față de El este dator cu deplină ascultare. „Prin urmare, ascultarea episcopului nu este către persoane, ci către Biserică, al cărei Conducător este Iisus Hristos. Adică toți ascultă de conștiința lor arhierească. Este de la sine înțeles că trebuie să acorde respect oricărui Întâistătător, care, printre altele, hirotonește un arhiereu egal în hirotonie cu el, dar este primul între egali administrativ. În consecință, este imposibil ca arhiereul să fie legat și să se supună unor organe de stăpânire sau unor persoane care, conform opiniei lui, încalcă sfânta tradiție a Bisericii.”
Ierarhii au dreptul să se întâlnească liber și să discute orice problemă, doar să nu renege pe Întâistătător și Sinodul, căci atunci este facțiune aparte. Însă chiar Arhiepiscopul a încălcat canoanele și prevederile statutare ale Bisericii Ciprului, care prevăd că Întâistătătorul nu poate luat decizii singur pe teme dogmatice, canonice și de rânduială liturgică (art. 7, par. 1 și 2 din Statut).
În ultima parte a luării sale de poziție, Mitropolitul Isaia recunoaște singur că a făcut studii teologice la Moscova, trimis de Arhiepiscopul anterior Hrisostom I, la recomandarea starețului de atunci Nichifor de Kikkos (astăzi Mitropolit). Scopul avut în vedere a fost promovarea turismului, dar și grija pastorală pentru locuitorii ruși și slavofoni ai insulei sale. Pe baza acestui fapt nu poate fi acuzat, că a avut legături cu lumea rusă, nu poate fi acuzat că ar fi „comunist și dușman al poporului”.
Ca observație, în mod evident recunoașterea schismaticului Epifanie este o eroare canonică, totuși Arhiepiscopul Hrisostom II își justifică gestul în mod nonșalant și sfidător, chiar făcând apel la documente și situații care, de fapt, nu-i dau dreptate, dar sunt știute de foarte puțini. Există reacții din partea unor episcopi ciprioți, ceea ce este foarte bine și corect. Din păcate, argumentele nu mai au loc într-o astfel de dezbatere și asistăm la o impunere a unui punct de vedere pur și simplu, răstălmăcind sau rescriind după bunul plac legile bisericești.
Din păcate, puțini episcopi, printre care Mitropolitul Neofit de Morfu, mai țin la canoanele și învățăturile autentic ortodoxe ale Bisericii. Lucrul acesta este probat îndeosebi prin poziția față de Sinodul din Creta, care este originea tuturor relelor de astăzi. Schisma ucraineană este un subiect dureros, dar el trebuie tratat cu o conștiință curată, fără interese etnice sau de altă natură pământească.
Surprinzător, după ce Patriarhia a anunțat și a organizat „perfect” pelerinajul de sărbătoarea Sf. Dimitrie Basarabov în noile condiții „de maximă igienă”, PF Patriarh Daniel a atacat voalat pe guvernanții care țin Biserica la index. Nu este prima dată în această toamnă când se ridică împotrivă, dar, din nefericire, este cam singura voce din zona oficială ortodoxă.
„Lumea l-a cinstit pe Sfântul Dimitrie mai ales în anii grei ai comunismului, când Biserica era persecutată”.
„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel.
„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007. …
Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7).
„Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a continuat Patriarhul. „El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.
Nu este vorba de o amenințare sau admonestare clară a conducerii politice a țării, ci de o răbufnire surprinzătoare, o atenționare care se dorește profetică. În mare parte și-a atins ținta pentru că a fost observată de mai toată țara, atât de politicieni, cât și de jurnaliști și credincioși. Ba chiar au apărut atacuri la adresa persoanei Patriarhului cu referire la dosarul său de la Securitate (care nu există sau a fost aflat) și alte ironii față de mesajul din predică.
În esență, pentru o predică și ca morală ce ar trebui trasă cu ocazia acestei mari sărbători, nu prea sunt lucruri care să fie reproșate decât că ar fi putut să fie spuse mai demult (măcar de la Paști) și mai clar.
Ideea că regimul comunist a căzut ca urmare a ofensei aduse Sfântului Dimitrie a fost exprimată prima dată public chiar cu o seară înainte la postul TV Trinitas de Arhim. Antim David. Acesta a descris mai multe momente istorice importante din cinstirea Sf. Dimitrie de-a lungul timpului și a subliniat legătura care s-a format tainic între poporul de rând și Cuvios. Oamenii se supărau sau se bucurau alături de Sfânt mai mult decât pentru durerile lor materiale. De aceea, în 1989, când a fost mutat pelerinajul de comuniști la biserica Sf. Nicolae-Vlădica, oamenii strigau la rând: „Nu-i mai răbda, Sfinte Dimitrie! Nu-i mai răbda!”. Și s-au dus (au căzut comuniștii) pentru că „Sf. Dimitrie nu rabdă lucrurile de genul acesta”.
Poate pentru unii e greu de înțeles, dar defăimarea la adresa lui Dumnezeu e mai grea decât împilarea poporului și e foarte posibil ca Revoluția din decembrie să fi fost bonul de plată, când s-a umplut paharul.
Nu poate fi negat faptul că Biserica a avut cozile ei de topor mai ales în rândurile reprezentanților săi oficiali, chiar Sfântul Sinod, care l-a lingușit pe Ceaușescu până în ultimele clipe. Totuși asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate lucra mai mult prin Sfinți și pentru credincioșii care alcătuiesc cu adevărat trupul lui Hristos, Biserica de pe pământ.
Practic, Patriarhul a fost singurul care a cerut drepturile Bisericii la pelerinaj, deși evaziv și foarte pe departe, și tot el este cel care a criticat, tot la fel de ocolit, măsurile discriminatorii „sanitare” asupra credincioșilor pelerini. Iar aceasta în contrast cu obediența totală a instituției, care a acceptat toate restricțiile, ceea ce face ca predica sa să fie o surpriză. Aceasta cu atât mai mult dacă sunt avute în vedere mesajele docile transmise de purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu.
Culmea este că reprezentantul în cauză al Patriarhiei a validat toate măsurile impuse de autorități, le consideră acoperite medical și legal și respectarea „igienei” o vede drept o datorie firească. În plus, cei care contestă regimul medical în care ne aflăm constituie „grupuscule radicale, extremiste, care nu reprezintă Biserica”. Atunci apare întrebarea: De ce PF Patriarh a făcut aluzia cu pedepsirea celor care l-au batjocorit pe Sf. Dimitrie dacă nimic nu este în neregulă? Cine reprezintă Biserica: Patriarhul sau Bănescu sau… grupusculele „radicale”?
Nu există nici o îndoială că purtătorul de cuvânt vorbește ceea ce i se spune, ceea ce înseamnă că mesajul Patriarhiei este confuz și contradictoriu, fără lumina adevărului și a clarității. E nevoie ca toate vocile să aibă aceeași limbă (a lui Hristos).
Dumnezeu poate lovi nu doar pe conducătorii politici, ci și pe cei bisericești pentru a-Și apăra poporul Său. Sau îi poate îndrepta pe cărări drepte. Doar să fim noi cât mai mulți credincioși, dar mai ales autentici.
După negocieri cu autoritățile, s-a ajuns la același deznodământ ca la sărbătorirea Sf. Parascheva la Iași. Din Comunicatul Patriarhiei, rezultă că anul acesta va impusă respectarea „riguroasă” a regulilor igienico-sanitare pelerinilor ce vor să se închine moaștelor Sf. Dimitrie Basarabov. Dacă odinioară au fost folosite în procesiune pentru a cere ajutor de la Dumnezeu împotriva molimelor, acum este considerat sursă de îmbolnăvire.
Cel mai important, „credincioșii din municipiul București” vor fi singurii care vor fi lăsați dacă „vor dori să se închine la Sfintele Moaște” în condiții speciale, pe durata a trei zile. Deși accesul este destinat mai multor oameni decât la Cuvioasa Parascheva pentru simplul motiv că Bucureștiul este mai mare decât Iașiul, regulile de igienă pârâtă vor fi mult mai drastice și profanatoare. Printre ele, „protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare”. Bineînțeles că, în aceste împrejurări, ne putem întreba unde mai este credința în spirit, în sfințenie, în moaște, mai presus de trup și materie. Care mai este rostul închinării?
Practic, la București credința ortodoxă, prin reprezentanții ei oficiali, după negocieri, a primit o lovitură mai grea decât la Iași. Atât doar că nu este interzis de tot pelerinajul, ci este organizat în mod degradant, chiar profanator.
La prima vedere, pare că ar trebui chiar evitată închinarea pentru a nu se transforma în opusul ei. Dar… vom vedea ce va fi.
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din perioada 25-27 octombrie 2020, are loc anul acesta în condiţii diferite, impuse de restricțiile sanitare cauzate de pandemia Covid 19 din România.
Astfel, participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfășura anul acesta în condiții de maximă precauție, ordine și protecție, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă specială în care se află acum municipiul București.
Credincioșii din municipiul București care vor dori să se închine în zilele respective la Sfintele Moaște, o vor putea face în următoarele condiții:
accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele;
pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe;
pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare;
se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.
În contextul pandemiei, de care suntem cu toții conștienți și în care Biserica însăși a desfășurat o intensă campanie de promovare și conștientizare a regulilor igienico-sanitare, în vederea adecvării la contextul stării de alertă din București și pentru organizarea în condiții de reală siguranță a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an, au fost luate următoarele măsuri speciale:
renunțarea la procesiunea „Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși mireni;
reducerea numărului de clerici slujitori și cântăreți bisericești la toate slujbele sărbătorii;
reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaște spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie);
protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare.
Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul:
Duminică, 25 octombrie 2020, la ora 7.00, Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.
Luni, 26 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, se va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
Marți, 27 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din București, câțiva preoți şi diaconi.
Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.
Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.
Pentru a răspunde dorinței credincioșilor din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a fi părtași la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Televiziunea și Radioul TRINITAS vor transmite în aceste zile de sărbătoare toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală.
Reacţia Patriarhiei la interzicerea pelerinajelor şi la propunerile de interzicere a organizării şi desfăşurării de procesiuni religioase în spaţii deschise precum şi interzicerea staţionării în apropierea lăcaşelor de cult: „Înţelegem, desigur…”
Adăugăm o speculaţie personală, pe care o formulăm în calitate de observatori ai spaţiului mediatic: considerăm că receptarea de către public a acestor interdicţii a fost pregătită prin scandalul mediatic iscat prin interpretarea mincinos-răuvoitoare a răspunsului ÎPS Teodosie, de îndemnurile acelui băsescu pentru măsuri drastice şi de reportaje jurnalistice răuvoitoare (sau aici) şi alarmiste. Considerăm că scopul acestor jocuri operative de pregătire a publicului este să împiedice solidarizarea cu ortodocşii vădit nedreptăţiţi şi discriminaţi, surparea temeiului moral al împotrivirii şi marginalizarea publică a intereselor noastre legitime.
Subliniem că măsurile de interzicere a pelerinajelor religioase, deşi formulate neutru, au în vedere de facto exclusiv manifestarea publică a credinţei ortodoxe, dat fiind că nu există alte confesiuni care să organizeze manifestări religioase de asemenea natură în perioada următoare.
La fel de trist este să observăm generalizarea acestui tip de comunicare politică în rândul purtătorilor de cuvânt bisericeşti, prin care se face din negru alb fără niciun fel de ruşine, mai nou Mitropolia Moldovei considerând că „în esenţă, sărbătoarea nu este afectată”, dat fiind că se oficiază Sfânta Liturghie, deşi pelerinajul a fost interzis. Să fim deci recunoscători că nu a fost interzisă Sfânta Liturghie, ci doar partea „neesenţială” a hramului…
Înțelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităților sunt justificate exclusiv de creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu Covid, de necesara prevenire și diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secțiilor ATI din spitale.
Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești.
Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții. Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România.
Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precedent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România.
Conform localnicilor, prin mijloacele de informare, îngrijorarea era vădită în toată insula pentru că și-au făcut apariția cu întârziere. Biserica Maicii Domnului din Lankuvardas din Markopoli de Chefalonia (Panaghia Fidousa=Maica Domnului a șerpișorilor) este zidită pe punctul unde exista înainte cu mulți ani o mănăstire de maici. Mănăstirea a fost zidită acolo unde se afla icoana Maicii Domnului după un mare incendiu în pădurea din împrejurimi. Tradiția spune că monahiile, când erau amenințate de turci, s-au rugat Maicii Domnului pentru ajutor. Atunci s-au arătat de peste tot șerpi care au înconjurat mănăstirea și i-au cutremurat pe turci. Călugărițele au fost scăpate și de atunci, în fiecare an de pe 6 până pe 16 august micii șerpișori neprimejdioși cu o cruce neagră pe cap ies dintre stâncile clopotniței bisericii. Sunt gri, mici și nu au nici un metru.
Pe lărgimea capului este însemnată o cruce mică, precum, de asemenea, și pe vârful limbii lor.
Șerpișorii Maicii Domnului sunt considerați un simbol al bună-stării și este un semn de rău augur pentru ținut și insulă dacă nu apar un an, precum se spune că s-a întâmplat în 1940 și 1953, în anii cutremurului.
Conform tradiției relatate de Romfea, istoria acestui loc începe cu mai mulți ani în urmă, când localnicii au avut impresia că a luat foc pădurea. Ajunși la fața locului, era doar un copac fulgerat și ars până la rădăcini, dar deasupra lui era o icoană a Maicii Domnului. După ce au dus-o în biserica satului, icoana de două ori a revenit la locul copacului ars. Atunci localnicii au construit o biserică pe locul respectiv.
Mai târziu, a fost construită o mănăstire de maici în zonă. Când se apropia o corabie cu pirați, ele s-au rugat Maicii Domnului să le acopere și au apărut șerpișorii care le-au protejat de pirați. Din acel an au început să apară de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Oamenii de știință de specialitate nu au reușit să-i încadreze într-o specie cunoscută de șerpi.
Este de remarcat că această minune anuală a apariției șerpișorilor se petrece tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului chiar și după „îndreptarea” calendarului.
Fiind din nou condescendenți față de conștiințele răvășite ale credincioșilor, care s-au silit cuviincios sau chiar și necuviincios să intervină prin scrisori (fiind cuprinse și amenințări) pentru bătrân, prezentăm tuturor celor treji sau nu următoarele elemente:
1. În 1997 Sfânta Mănăstire a dat cu multă bucurie bătrânului Gavriil Chilia Cuviosul Hristodul și de atunci până astăzi îi oferă asistență fără părtinire în orice are nevoie. Această dispoziție iubitoare nu s-a schimbat nici când el însuși a întrerupt comuniunea liturgică cu Mănăstirea.
2. Uimește știrea că bătrânul este lăsat singur și neajutorat. Bătrânul Gavriil are doi ucenici credincioși și dedicați, pe Ieromonahul Nectarie (1997) și pe monahul Dositei (din 2009), care constituie exemple de viață cinstită și isihastă, și au slujit în toți acești ani cu dragoste lucrătoare și devotament pe bătrân.
Prin acest fapt, nu există absolut nici o lipsă pentru îngrijirea bătrânului. Dar chiar și în situația ultimă și nenorocită a plecării ucenicilor lui, datoria și obligația Mănăstirii este să se îngrijească la bătrânețe pe bătrân.
3. Sfânta Chinotită a expulzat pe mireanul Andrei găzduit din Polonia pentru că a creat probleme atât în Sfântul Munte, cât și în Biserica Autocefală a Poloniei, care a exprimat și în scris mărturia ei în această privință despre intervențiile dezbinătoare, acțiunea păgubitoare și provocatoare de confuzii între creștinii de acolo.
După acestea, Mănăstirea noastră nu este vorba să se ocupe mai departe cu publicațiile despre subiectul în cauză. Oricine, cu luminare de la Dumnezeu și sfătuire cu duhovnicul propriu, să-și facă o părere personală.
Din partea Sinaxei Gherondiei (bătrânilor)
Nota Theodosie.ro: Acest comunicat al Mănăstirii Cutlumuș este subtil țâfnos și nu aduce lămuriri reale asupra subiectului. După ce acum doi ani a fost alungat Ieromonahul Irineu și se intenționa excluderea fratelui Andrei, e greu de crezut că acum nu există aceleași motive la mijloc. În plus, nu există nici o legătură între fapte. Vina pentru tulburarea așa-zisă produsă în Polonia, prin care au fost smintiți catolicii majoritari din această țară, nu ține de traducător, ci de autorul cărții, care este Bătrânul Gavriil și care și-a asumat toate cele scrise.
Trebuie amintit și faptul că Ieromonahul Irineu a fost alungat prin tot felul de înscenări și minciuni, deși fusese primit de către Mănăstire cu acte în regulă și renovase o chilie, după cum s-a scris la vremea respectivă în mediile grecești și am aflat și personal de la fața locului. Acum intervin la fel motive dubioase pentru a fi evacuat fratele Andrei tocmai pentru a lovi în Bătrânul Gavriil. E greu de crezut că lucrurile stau altfel.
Aceasta este tactica obișnuită, anume invocarea unor motive marginale pentru a ținti în altă parte, pentru a lovi în cei care mărturisesc credința fără să fie observată reaua intenție și trădarea de care dau dovadă prigonitorii „oficiali”. Aceste lucruri se petrec și în România, ierarhii pozând în oameni ai lui Dumnezeu, dar lepădându-se tocmai de credința în Hristos, pentru care ar fi trebuit să sufere și moarte sau necazuri sau ocară.
ΒημαΟρθοδοξίας: Ieri, (8.7.2020) au fost respinse de Areo Pag (Curtea Supremă a Greciei) cererile de anulare pe care le-au depus cei numiții ocupatori ai imobilelor Mănăstirii împotriva deciziei Tribunalului din Tesalonic 122/17.6.2020 prin care sunt obligați să predea fără drept de apel imobilele ocupate din interiorul și exteriorul Sfântului Munte Mănăstirii Esfigmenu (complexul central, secția delegației de la Kareia, conacul din N. Rodos, ferma din Ierissos).
Într-un articol mai amplu pe acest subiect, OrthoChristian menționează, printre altele, faptul că „în timp ce mănăstirile atonite au protestat față de această activitate (ecumenistă a Patriarhului Atenagora) prin oprirea pomenirii Patriarhului la slujbe de câteva ori, frăția de la Esfigmenu a mers mai departe și s-a alăturat unei jurisdicții schismatice, a vechilor calendariști”. Acest aspect este esențial pentru cugetul și dreptul canonic ortodox.
Totuși situația este mai complicată din punct de vedere legal. Cum ar trebui procedat cu o mănăstire sau locaș de cult ai cărui deținători își părăsesc credința? Această schimbare duce la cedarea imobilelor cultului inițial sau nu? Altfel spus, faptul că au trecut la o altă jurisdicție shismatică a vechi-calendariștilor înseamnă că trebuie să cedeze clădirile Patriarhiei Ecumenice sau conducerii Sfântului Munte (Sfânta Chinotită)? Probabil că acest lucru este stipulat în Constituția Muntelui Athos, lucru pe care nu-l cunosc eu personal. Însă este curios că nu au putut fi evacuați nici până în ziua de astăzi, ceea ce înseamnă că nu există prevederi explicite în acest sens.
Abia în 2005 Patriarhul Bartolomeu a înființat o obște paralelă, cu sediul temporar în capitala Muntelui, la Kareia. În acest fel a cerut în instanță ca aceasta să o înlocuiască pe cea rezidentă în Esfigmenu. Oare de ce a fost nevoie de acest artificiu?
Într-un răspuns-protest față de decizia Areo Pagului, pe care îl redă tot ΒημαΟρθοδοξίας și îl numește „strigăt de durere”, actuala obște din Esfigmenu declară că va face apel la instanțe superioare europene pentru a-și cere drepturile. Se mai afirmă că alegerea egumenului și obștii paralele nu a fost respectată Carta Sfântului Munte, care prevede că egumenul unei mănăstiri trebuie să fie ales de monahi care au cel puțin 6 ani de la tunderea lor în monahism (probabil în cadrul mănăstirii), ceea ce nu s-a întâmplat. Obștea schismatică susține că nu s-a abătut cu nimic de la credința și tradiția ortodoxă și, în consecință, nu poate fi scoasă din incinta mănăstirii.
Trebuie precizat că ruperea Mănăstirii Esfigmenu de Patriarhia Ecumenică s-a petrecut la începutul anilor ΄70, când marea parte a mănăstirilor athonite au oprit pomenirea Patriarhului Atenagora din cauza acțiunilor lui ecumeniste. Însă majoritatea au reluat pomenirea noului Patriarh Dimitrie în 1973, pe când Esfigmenu a rămas pe aceeași poziție. Greu de judecat care a fost decizia corectă pentru că noul Patriarh Ecumenic nu s-a dezis de acțiunile celui precedent, ci revenirea la pomenirea lui s-a făcut prin presiuni și acțiuni de intimidare și în forță. Este important de menționat și faptul că Sf. Paisie Aghioritul a luat decizia reluării pomenirii după moartea Patriarhului Atenagora și urcarea pe tron a lui Dimitrie, lucru ce pare a fi confirmat și de Sfânta Eufimia ca fiind corect în vedenia pe care a avut-o în 1974, când i-a spus că a procedat corect într-o problemă bisericească spinoasă, fără a fi numită, dar este de bănuit că e vorba de aceasta.
În orice caz, situația actuală a obștii de la Esfigmenu este delicată. Probabil că nu au vrut să se alăture unor schismatici vechi-calendariști, dar au fost nevoiți pentru a putea avea parte de noi hirotonii și să nu se risipească obștea cu trecerea timpului. Este de bănuit acest lucru din faptul că nu au pornit astfel, ci doar ca un protest. Deși în anii 70 existau jurisdicții schismatice, nu s-au alăturat lor, ci doar după trecerea timpului. Chiar și tema calendarului iulian este una spinoasă, care ar trebui abordată mult mai serios și riguros, potrivit canoanelor și tradiției Bisericii.
Însă un lucru îngrijorător în felul lor de a pune problema, care îi face schismatici și i-a și forțat să treacă la o grupare de vechi-calendariști, este acela că întreruperea pomenirii este obligatorie în cazul în care episcopul învață erezii. Mai exact, ei afirmă că „potrivit sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, monahii sunt obligați să înceteze pomenirea Episcopului sau Patriarhului când învățăturile lui sunt în conflict direct cu ceea ce învață Biserica Ortodoxă”.
Ce-i drept, perspectiva aceasta, că timpul curge în favoarea inovațiilor eretice în cadrul Bisericii, este cutremurătoare. Cei care mai țin la dreapta credință practic trebuie să-și spună cuvântul, să biruiască erorile dogmatică și au nevoie pentru aceasta de ajutorul lui Dumnezeu, fără de care lumescul va învinge definitiv.
„Biserica Ortodoxă Rusă a primit o scrisoare de la Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului cu întrebări privitoare la practica dumnezeieștii Împărtășanii cu restricții sanitare, dar nu vorbește despre întâlniri ale conducătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale din lume”, a declarat pentru RIA Novosti Nicolai Balașov, Președintele suplinitor al Departamentului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei.
Rușii au în minte informația care a circulat după întâlnirea inter-ortodoxă care a avut loc în Iordania în 26 februarie la inițiativa Patriarhului Teofil al Ierusalimului, conform căreia Patriarhul Bartolomeu plănuiește să organizeze o întâlnire pan-ortodoxă după modelul de la Amman și să cheme pe toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe. Acum unii din Patriarhia Moscovei „văd” în epistola lui Bartolomeu o astfel de dispoziție, cu prilejul chestiunii Sfintei Împărtășanii. Totuși în epistola lui Bartolomeu nu se face nici o referire la întâlnire, ci a început o vânătoare de fantasme la Moscova.
„Dacă vorbim despre o convocare ipotetică a unei întâlniri… nu găsesc aceste informații rezonabile. Totuși o scrisoare cu întrebări referitoare la practica împărtășirii în raport cu îngrădiri sanitare a fost primită, dar nu vorbește de întâlniri”, a spus Balașov. Tot potrivit aceluiași, „în linii generale, firește, o comunicare între Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe, fiind inclusă dezbaterea acțiunilor cu privire la o amenințare comună pandemică, despre un schimb de experiență, este importantă și folositoare”, a spus și a informat că recent Moscova a primit o Scrisoare și de la Patriarhul Daniel al României, care se interesa, de asemenea, de poziția Bisericii Ruse cu privire la chestiunea împărtășirii în epidemie și a fost trimis un răspuns detaliat către București cu descrierea practicii.
Reprezentantul Bisericii Ruse a informat, de asemenea, că în aprilie au fost dezbătute subiecte de activitate pastorală și liturgică ale Bisericilor în decursul pandemiei de către Patriarhul Moscovei în cadrul unor convorbiri telefonice cu Patriarhul Irineu al Serbiei și cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a diasporei ruse din America, Mitropolitul Tihon. „Studiem cu atenție experiența altor Biserici Locale, ai căror reprezentanți, la rândul lor, arată interes frățesc pentru deciziile pe care le ia Patriarhia Moscovei sub restricțiile de carantină”, a declarat Balașov.
„Cât îl privește pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, cunoașteți bine motivele triste care au condus la suspendarea comuniunii bisericești cu el – printre alte prin corespondență – din partea Bisericii Ortodoxe Ruse și la pierderea practică a importanței precedente a Patriarhiei de Constantinopol ca centru de coordonare a unității lumii ortodoxe”, a accentuat delegatul Patriarhiei Moscovei.
Totuși, a adăugat, în poziționarea Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la chestiunea metodei de împărtășire, „nu există nici un secret”. Se reflectă în metoda validată de Sfântul Sinod și este publicată de surse bisericești oficiale în diferite limbi. „Mai mult, având în vedere anumite limite și cerințele regimului de carantină, cu participarea doctorilor, au fost elaborate și publicate reguli pentru împărtășirea acasă și în așezămintele medicale când sunt vizitate persoane izolate, care au legătură cu pericolul contaminării ori s-au contaminat cu infecția de coronavirus. Toți pot avea acces la aceste documente ”, a încheiat Balașov.
Observație: Patriarhia Moscovei împărtășește pe credincioși dezinfectând lingurița după fiecare credincios, după cum se vede în filmarea aceasta:
