update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană

Update: Aceste reacții și evoluția lucrurilor ne determină să reamintim tuturor că problema ucraineană vizează unitatea întregii Biserici, nu doar a celei din Ucraina, Rusia sau Fanar sau Grecia. De aceea aducem din nou în atenție demersurile făcute și la noi când Sinodul nostru era pe punctul de a decide asupra recunoașterii așa-zisei autocefalii. Atunci a fost lansată o petiție care este la fel de actuală și acum: Memoriu catre Sinodul BOR cu privire la problemele create prin aparitia unei structuri “autocefale” in Ucraina.

Introducerea inițială: Acutizarea problemei ucrainene în Grecia printr-o iminentă recunoaștere de către Sinodul Ierarhiei a autocefaliei acordată necanonic de Patriarhia Ecumenică stârnește neliniști majore în rândul clericilor și credincioșilor. O seamă dintre ei au ales să-și exprime îngrijorarea printr-o scrisoare deschisă datată septembrie 2019. Lista de semnături este destul de lungă, 101 persoane, dintre care 28 de clerici și 5 monahi. 16 Arhimandriți, 11 Protoierei și un preot nu sunt chiar de neglijat. Dintre aceștia, mulți sunt membri sau foști membri ai Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși. Lista în grecește a semnatarilor, care este deschisă unor noi aderenți, precum și textul integral al Scrisorii deschise pot fi consultate pe site-ul Ακτίνες.

Redăm aici un rezumat din care am tradus efectiv doar unele pesaje (marcate prin ghilimele) din textul Scrisorii în cauză, împărțită în 18 subpuncte:

Preafericitului al Atenei și a toată Grecia, Ieronim,
Cinstiților Mitropoliți ai Bisericii Greciei

„Ca membri ai Bisericii Ortodoxe și fii după duh ai responsabilității Voastre episcopale și părintești, simțim nevoia să ne adresăm Vouă ca Părinți ai noștri duhovnicești și bisericești și să ne exprimăm neliniștea și îngrijorarea noastră despre acordarea necanonică a autocefaliei ucrainene.”

1. Luăm parte la rezervele Voastre exprimate vocal sau pe tăcute și resimțim și presiunile exercitate asupra Bisericii Greciei de factori bisericești sau nu. Dorim să credem că anticorpii duhovnicești ai Episcopilor noștri vor face față la atacurile străine.

2. Cinstim și respectăm Tronul Ecumenic al Constantinopolului ca având întâietate onorifică.

3. Primatul onorific al Constantinopolului este exercitat exclusiv în mediul sinodal-ierarhic al comuniunii Bisericilor Locale, nu și în afara acestuia.

4. Intervenția și încălcarea unei jurisdicții străine pe probleme serioase fără acordul celorlalte Biserici, ba chiar prin opoziția lor nu pot fi întemeiate pe o explicație ortodoxă a primatului onorific. Ele constituie o schimbare și răstălmăcire a întâietății onorifice. Tentativa de a ataca o astfel de explicație va avea ca rezultat, din păcate, pierderea prezidării onorifice. Transformarea primatului onorific în unul de putere conduce la schimbarea ecleziologiei ortodoxe spre papism cu consecințe pierzătoare.

5. Ca greci, prețuim rolul Patriarhiei neamului, dar atunci când ea lucrează în adevăr și iubire. Astăzi vedem că ea poate ajunge într-o izolare care va conduce la pierderea drepturilor ei de întâietate.

6. Patriarhia Ecumenică are dreptul de a acorda autocefalie și Bisericile Locale au dreptul de a fi ridicate la rang de autocefalie, dar numai atunci când sunt îndeplinite unele condiții, care nu au fost respectate în situația de față.

7. Nu stă în picioare ideea că o contestare a autocefaliei ucrainene ar pune la îndoială legitimitatea autocefaliilor acordate în sec. XIX și XX. Nu există nici cea mai mică înrudire între autocefalia ucraineană și a celorlalte Biserici deoarece:

a. Nu a cerut autocefalia Biserica Ucraineană canonică autonomă ce aparține de Patriarhia Moscovei, recunoscută de toate Bisericile Locale. Nu i se poate impune autocefalia cu forța sau să fie pedepsită pentru că nu o acceptă.

b. Deși toți, chiar și Patriarhia Ecumenică, acceptă existența Mitropolitului Onufrie și a celor 90 de episcopi, este creată o structură paralelă pe lângă cea canonică. Cum să condamnăm situația din diaspora și totuși acum să o exprimăm chiar în interiorul granițelor Bisericilor?

c. Toate autocefaliile acordate până acum de Constantinopol au fost pentru teritorii din jurisdicția sa, pe când Biserica din Ucraina aparține de Patriarhia Rusiei.

d. Aproape toate Bisericile Locale au exprimat rezerve cu privire la hirotonia și canonicitatea arhieriei episcopilor noii structuri, mai ales a celor 15 care provin de la cei autohirotoniți.

e. Este un fapt nemaiîntâlnit ca nici o Biserică să nu recunoască autocefalia acordată.

8. Deși până acum Patriarhia Ecumenică a ajutat popoarele ruse să-și mențină unitatea bisericească, astăzi dă loc unor intervenții și presiuni din partea unor factor politici și geopolitici în Biserică. O eventuală recunoaștere a autocefaliei din partea Bisericii Greciei ar presupune implicarea ei în jocuri geopolitice trans-atlantice.

9. Teritoriul Ucrainei (cunoscut în izvoarele bisericești drept Mica Rusie) a aparținut de Patriarhia Ecumenică din 988 până în 1686. Toate documentele oficiale relevă faptul că după această din urmă dată, ea a fost încorporată în Patriarhia Moscovei. Mărturie stau Sintagmatele din 1797, 1829, 1855, 1896, 1902, dar și Calendarele emise tot de Patriarhia Ecumenică până în 2018, în care acest teritoriu este menționat ca fiind parte a Bisericii Ruse timp de 332 de ani.

10. Chiar și documentele oficiale ale altor Biserici, începând cu Sintagmata Patriarhului Hrisant Notara al Ierusalimului (1715) și terminând cu toate calendarele și alte tipice până în 2019.

11. Constantinopolul nu poate iconomisi singur validarea hirotoniilor schismaticilor. Mai ales fără o recunoaștere sinodală a tuturor celorlalte Biserici.

12. Cum poate Biserica Greciei să se laude cu continuitatea apostolică și să recunoască hirotoniile întru episcop săvârșite de un autohirotonit, Victor Cekalin? Acesta a fost doar diacon. Până de curând anatemele asupra schismaticilor au fost recunoscute chiar și de Patriarhia Ecumenică.

13. Nu a fost vindecată preoția autohirotoniților prin decizia individuală și izolată a Patriarhiei Ecumenice. Nu este vorba de o problemă morală, ci de una ontologică, a inexistenței hirotoniilor. Se ajunge astfel la o «contaminare» a întregului corp episcopal.

14. Nu putem înțelege cum au putut fi restabiliți o gloată de schismatici, anatematizați și autohirotoniți fără decizie din partea tuturor Bisericilor Locale, fără pocăință, doar prin decizia Constantinopolului, și să alcătuiască un «sinod al unificării». În acest timp, episcopii canonici au fost trecuți cu vederea cu totul.

15. Comportamentul conducerii noii biserici nu denotă seriozitate și etos bisericesc (declarații politice ale lui Epifanie despre SUA, drepturile LGBT, conlucrarea cu uniații, separarea «Patriarhului onorific» Filaret și altele). Toate pentru că nu a existat pocăință, ci respingere a ei.

16. Nu este acceptabilă explicația că prin acordarea autocefaliei a fost pedepsită Patriarhia Rusă pentru «trufia» ei și pentru «acțiuni nebisericești», «neorânduieli», «secularizare» etc. Nu puteți, ca ierarhi care ați slujit împreună cu cei din Ucraina, să-i desconsiderați acum și să-i ștergeți din listă.

17. Suntem alături de membrii prigoniți ai Bisericii canonice Ucrainene. Metodele folosite de acaparare a clădirilor bisericilor dovedesc că nu a fost decizia poporului de a primi autocefalie. Cum poate Biserica Greciei să susțină astfel de acțiuni prin recunoașterea schismaticilor în loc să fie alături de cei aflați în necazuri pentru credință?

18. „În final, ne mai neliniștește faptul că problema bisericească din Ucraina evoluează dintr-o problemă de conformație canonică într-o problemă ecleziologică mai mare, cu un efort insistent de transformare a întâietății onorifice a Patriarhiei Ecumenice într-un primat de autoritate de tip papist:

a) Din păcate, Patriarhul Ecumenic se dezice, în cazul autocefaliei ucrainene, de rolul său recunoscut de tradiție de coordonare, exprimare și materializare a deciziilor sinodale ale Bisericilor Locale, de aceea se dezice și de a convoca un Sinod Panortodox sau Sinodul Întâistătătorilor.

b) Dimpotrivă, precum Papa: 

I) acționează dincolo de granițele sale în jurisdicție străină, care aparține Bisericii Ruse, după cum a recunoscut el însuși până de curând;

II) decide în principal și independent sau și contrar cu opinia nu doar a Bisericii înseși din Ucraina, ci și a Bisericilor Ortodoxe Locale;

III) susține că restul episcopilor ortodocși din lume sunt obligați să orice decizie a sa;

IV) consideră că decizia lui nu are trebuință de validare din partea celorlalte Biserici, ci nici nu este atacată, nici nu este anulată;

V) cere să se amestece peste hotare în Biserica Ortodoxă Ecumenică până și «din oficiu și ca și cum i s-ar cuveni» «nu numai în cele ce privesc dogmele și sfintele predanii și rânduieli canonice bisericești sau care privesc chestiuni generale referitoare la întregul trup al Bisericii, ci și în toate și problemele importante în parte care o interesează pe ea sau pe acea Biserică Locală» (Epistola Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, 20.2.2019). Această sentință patriarhală amintește de renumitul Dictatus Papae (1075) al Papei Grigorie al VII-lea, care avea pretenția să fie referite Papei spre rezolvare toate “causae majores” (cauzele mai mari) ale Bisericilor din lume!”

Preafericite,

Dificultatea Sinodului permanent de curând de a «închide» repede-repede o astfel de autocefalie problematică, precum și declarația Voastră că «nu puteți» să vă asumați o astfel de greutate a deciziei arată înțelegerea și smerenia conducătorilor noștri duhovnicești. În plus dovedesc că sunt încă proaspete făgăduințele date la hirotonia întru arhiereu de a păzi sfintele canoane și rânduiala bisericească, precum și unitatea Bisericii Ortodoxe din lume.

Credem că maltratarea instituției autocefaliei, care tinde să spulbere în aer unitatea Bisericii Ortodoxe în loc să lucreze spre unitatea și bună-starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, făcându-o de râs în fața dușmanilor ei. De ce să-și asume prima Biserica Greciei o astfel de răspundere și să recunoască prima autocefalia ucraineană în contrast cu toate celelalte Biserici Locale? De ce să smintim sufletele credincioșilor ortodocși ucraineni prigoniți, dar și ale tuturor ortodocșilor de pretutindeni? O eventuală recunoaștere considerăm că nu ar face bine nici ei însăși, nici Tronului Ecumenic, nici Ortodoxiei Ecumenice.

„Suntem încredințați că Părinții noștri duhovnicești nu ne vor decepționa și vor pune în evidență ecleziologia ortodoxă și rânduiala canonică drept criterii unice pentru rezolvarea problemei ucrainene.”

Procurorul General al Ciprului: Nu există elemente ale unui delict în cazul Mitropolitului de Morfu

Conform unui comunicat al Procurorului General al Ciprului, nu pare să existe elemente penru săvârșirea unei infracțiuni penale de către Mitropolitul Neofit în cadrul unei conferințe în care au făcut unele afirmații cu referire la homosexualitate și homosexuali. Aceste aprecieri sunt făcute pe baza unor articole din textul de lege care sunt trecute în Codul Penal și după legislația specifică.

Dosarul a fost returnat de la Serviciul Juridic către Poliție cu constatarea din partea Procurorului General, la fel ca a polițiștilor, că nu pare să existe elemente probatoare pentru săvârșirea unei infracțiuni penale pe baza materialului probatoriu cules. În comunicat se arată:

«Pe lângă faptul că unele referințe izolate ale Mitropolitului pe parcursul răspunsurilor la întrebări sunt vrednice de critică și eventual de dezacord, tot complexul declarațiilor sale, care nu au avut ca temă centrală homosexualitatea, și explicațiile pe care le-a dat în depoziția sa cu privire la înțelesul pragmatic al cuvintelor și expresiilor pe care le-a folosit cu referire la pozițiile Bisericii și ale Părinților ei, nu sunt echivalente cu efortul de a instiga la violență sau ură pe motiv de orientare de reproducere sau identitate sexuală, nici nu pot fi caracterizate drept discurs al urii în sensul legii».

În comunicat se arată mai departe că declarațiile disputate au fost făcute într-un spațiu al unui dialog dintr-o adunare duhovnicească, deschisă publicului, unde au fost puse întrebări pe orice temă și au fost date răspunsuri improvizate, va trebui ca liderii spirituali să evite exprimarea improvizată și nepregătită dinainte a unor opinii și folosirea unor cuvinte sau expresii care pot să aibă și alte interpretări explicative, dincolo de cele pe care le profesează Biserica, îndeosebi pe subiecte sensibile cum este homosexualitatea, sau care pot să capete diferite interpreteri sau răstălmăciri sau să nu fie imediat acceptate de către auditoriu, care necesită o pregătire anterioară pe unele poziționări concrete ale Bisericii cu privire la subiect.

Conform: Romfea.gr.

Nota noastră: Avem practic o intimidare a creștinilor și îndeosebi a ierarhilor de a se exprima liber și pe orice subiecte. Îndeosebi tema homosexualității capătă un statut aparte, sensibil și privilegiat.

Tomosul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române

Atât pentru informarea noastră, a românilor, cât și ca document important probatoriu în dezbaterile care au loc cu privire la modul de definire și acordare a autocefaliei unei Biserici Locale, publicăm tomosul prin care am primit statutul de Biserică autocefală în anul 1885, pe când încă Transilvania nu era încă alipită la trupul țării, dar când deja era instaurată monarhia, după domnia lui A.I. Cuza. Menționăm că statutul de Patriarhia l-am primit în anul 1925.

Tomosul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române*

† În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

Nimeni nu poate pune o altă temelie”, grăiește marele Apostol al neamurilor, „decât cea așezată, care este Iisus Hristos[1]. Astfel, Biserica lui Hristos cea una, sfântă, sobornicească și apostolică, fiind întemeiată pentru totdeauna pe această unică și singură, neclintită și trainică temelie, păstrează neîntrerupt unitatea credinței întru legătura păcii[2]. Prin urmare, aceasta unitate, ramând nemicșorată și nestrămutată în toți vecii, este îngăduit, prin cercetare bisericească, să fie schimbate lucrurile care privesc administrația Bisericilor și ordinea demnității, potrivit normelor hotărâte mai înainte.

Drept aceea, și Preasfânta Marea Biserică a lui Hristos, binecuvântând cu multă bunăvoință și în duh de pace și dragoste schimbările pe care le-a considerat ca necesare pentru administrarea duhovnicească a Bisericilor Locale, hotărăște acestea pentru o mai bună zidire a pliromei credincioșilor.

Deci, de vreme ce Înaltpreasfințitul și Preacinstitul Mitropolit al Ungrovlahiei, Domn Calinic, în numele Sfintei Adunări a sfinților arhierei din România și cu încuviințarea Majestății Sale, Regele României și a Guvernului său Regal, a cerut de la Biserica Noastră, cu îndreptățite și legitime cuvinte, prin mijlocirea scrisorii trimise și recomandate de Excelența sa, Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice a României, Domnul Dimitrie Sturza, binecuvântarea și recunoașterea Bisericii din Regatul României ca autocefală, Smerenia Noastră a considerat această cerere și vrednicie ca fiind dreaptă și în acord cu legile bisericești.

Prin urmare, după ce am deliberat împreună cu Sfântul Sinod și cu iubiții noștri frați întru Duhul Sfânt și împreună slujitori, hotărâm ca Biserica Ortodoxă din România să existe și să fie numită și să fie recunoscută de către toți independentă și autocefală, fiind administrată de propriul Sfânt Sinod, având ca Întâistătător pe actualul Înaltpreasfințit și preaonorat Mitropolit al Ungrovlahiei și exarh al întregii Românii, nerecunoscând în propria sa administrație internă nici o altă autoritate bisericească decât pe Capul Bisericii Ortodoxe celei una, sfinte, sobornicești și apostolice, pe Dumnezeu-Omul Răscumpărătorul, Care este singura temelie, piatra din capul unghiului, Cel dintâi, Preaînaltul, Veșnicul Arhiereu și Arhipăstor.

Așadar, Biserica Ortodoxa a Regatului României, fiind întemeiată pe piatra cea din capul unghiului a credinței noastre și a învățăturii neamestecate, pe care Părinții noștri ne-au transmis-o nealterată și lipsită de inovații, o intitulăm, prin acest sfânt tomos patriarhal, autocefală și autoadministrată întru toate și proclamăm pe Sfântul ei Sinod frate iubit întru Hristos, bucurându-se de toate privilegiile și de toate drepturile chiriarhale care însoțesc autocefalia unei Biserici, astfel încât, în toate cele ce privesc buna rânduială, ordinea și toate ale iconomiei bisericești, să se administreze și să se rânduiască de sine, neîmpiedicat, în toata libertatea și potrivit tradiției neîncetate și neîntrerupte a Bisericii Sobornicești și Ortodoxe și, în acest mod, să fie recunoscut și numit de către celelalte Biserici Ortodoxe ale lumii cu numele de „Sfântul Sinod al Bisericii României”.

Dar, pentru ca legătura unității duhovnicești și a legăturii Sfintelor lui Dumnezeu Biserici să rămână nemicșorată întru toate și pentru că am fost învățați să păstrăm unitatea Duhului întru legătura păcii, Sfântul Sinod al Bisericii României este dator a pomeni în sfintele diptice, conform celor lăsate de către Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți, pe Preasfântul Patriarh Ecumenic și pe ceilalți Preasfinți Patriarhi și pe toate Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe și să se pună de acord, în mod nemijlocit, cu Preasfântul Patriarh Ecumenic și cu ceilalti Preasfinti Patriarhi și cu toate Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe, în toate problemele importante, canonice și dogmatice, care necesită o cercetare mai generală și mai comună, conform sfântului obicei al Părinților de la început.

De asemenea, este îndreptățită a cere și a primi de la Marea Noastră Biserică a lui Hristos toate cate și celelalte Biserici autocefale sunt îndreptățite a le cere și a le primi de la aceasta. Iar Întâistătătorul Sfântului Sinod al Bisericii României, la întronizare, este dator să trimită scrisorile sinodale necesare către Preasfântul Patriarh Ecumenic, către ceilalți Preasfinți Patriarhi și către toate Bisericile Ortodoxe autocefale, pe care și acesta este îndreptățit să le primească de la acelea.

Așadar, prin toate acestea, Marea Noastră Biserică a lui Hristos binecuvintează din adâncul sufletului pe iubita sa soră în Hristos, Biserica autocefala a României, și invocă din belșug asupra evlaviosului popor cel din de Dumnezeu păzitul Regat al României darurile și harurile dumnezeiești din nesecatele tezaure ale Părintelui ceresc, rugându-se pentru ei și pentru copiii lor, din neam în neam, pentru tot binele și pentru desăvârșita lor mântuire. „Iar Dumnezeul păcii, Cel ce a ridicat din morți pe Marele Păstor al oilor, prin sângele Testamentului celui veșnic, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să desăvârșească această Sfântă Biserică în toată fapta cea bună spre împlinirea voinței Lui, săvârșind prin aceasta ceea ce este bineplăcut în fața Lui, prin Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.”

În anul mântuirii, una mie opt sute optzeci și cinci, luna aprilie, Indictionul 13.

† Ioachim,

din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic, aprobă.

† Nicodim al Cizicului

† Calinic al Calcedonului

† Neofit al Adrianopolului

† Sofronie al Amasiei

† Procopie al Melenicului

† Nichifor al Metimnei

† Chesarie al Moglenei

† Antim al Debrei și al Velizei

† Gavriil al Samosului

† Ignatie al Litizei


* Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 78/1885, f. 22v-24; Biserica Ortodoxă Română, IX (1885), 5, pp. 344-345 (original grecesc); Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Acte privitoare la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, București, Tipografia Carților Bisericești, 1885, pp. 17-19 (original grecesc); extras din: Autocefalia: libertate și demnitate, Bucuresti, Ed. Basilica, 2010, pp. 583-587.

[1] 1 Corinteni 3, 11.

[2] Efeseni 4, 3.

Preluat de la Societatea Teologică, cu adaptări de traducere după textul grecesc de publicat de Orthodos Synaxis.

Poliția cipriotă: Mitropolitul Neofit este nevinovat

În final, Poliția nu a detectat săvârșirea unei infacțiuni penale din partea Mitropolitului de Morfu în legătură cu declarațiile sale despre homosexualitate și, din acest considerent, este incert în ce măsură va fi urmărit penal.

Aceasta este concluzia cu care s-a încheiat dosarul înaintat Serviciului Juridic, care este studiat acum de către Procurorul General.

În cadrul cercetărilor, Mitropolitul Neofit a precizat că declarațiile incriminate nu au fost făcute în cadrul cuvântării propriu-zise, ci al dezbaterilor de la sfârșitul prelegerii sale și că nu a spus altceva în afară de ceea ce a afirmat Cuviosul Porfirie.

Procurorul General va studia întregul material avut la dispoziție și va decide ce îndrumări să dea pe acest caz. Poate să mențină observațiile Poliției sau să decidă cu totul altceva.

A fost depusă mărurie și din partea lui Kostas Gavriilidi, cel care a depus acuzația la Procurorul General în legătură cu postarea pe internet a filmării cu declarațiile Mitropolitului, dar și alte persoane.

Totul a pornit de la acuzația adusă de Costas Gavriilidi, consilier al Președintelui Republicii pe Multiculturalism, Acceptare și Respect pentru Diferențiere, care a cerut să fie cercetat în ce măsură referirile Mitropolitului constituie discurs homofob al urii public, „de vreme ce, după cum susține, incită și promovează prin argumente fabricate intoleranța față de comunitatea LGBT, în timp ce îi atacă pe părinții persoanelor homosexuale și țintește în principal asupra mamelor lor”.

Conform: Romfea.gr

Mitropolitul Neofit între ceilalți sinodali ciprioți

Presiunea pusă asupra Mitropolitului cipriot Neofit de Mórfu în urma declarațiilor sale cu privire la homosexualitate determină reacții și în sfera ierarhiei, nu doar în rândul credincioșilor de rând și al activiștilor pro-homosexualitate. De data aceasta se pare că ierarhii sunt mai degrabă contra decât pro. Chiar dacă până acum nu există o poziționare foarte clară, se pare că Sinodul cipriot este dispus să ia atitudine la viitoarea sesiune de la mijlocul lui septembrie.

Tema de zi va conține subiecte locale legate de ocuparea unor scaune vacante și clarificarea situației a doi clerici ruși care au întemeiat biserici în Nordul Ciprului, zonă ocupată de turci. Cei doi preoți nu aparțin de Biserica Rusiei. Pe lângă acestea, este posibil să fie abordată și tema ridicată de situația inflamată în jurul declarațiilor Mitropolitului de Morfu.

Într-o postare referitoare la viitoarea ședință a Sinodului cipriot de pe Βημα Ορθοδοξιας, citim următoarele:

Sfântul Sinod este probabil să ia în colimator și cele ce le-a lăsat în urma sa agitația cu referirile publice ale Mitropolitului de Morfu despre homosexualitate și homosexuali. În ce măsură vor pune pe tapet subiectul în cauză va depinde de evoluția întregului subiect, public, a spus o sursă din Sfântul Sinod lui «Κ». Dacă reacțiile vor continua, în această situație, membrii Sfântului Sinod vor dezbate tot subiectul și va exista o poziționare publică a ierarhilor. În ciuda absenței unei poziționări publice a Sfântului Sinod, cu excepția Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea, climatul nu pare să fie favorabil pentru Mitropolitul de Morfu. Destui ierarhi și-au exprimat deschis în dezbateri private dezacordul lor față de Mitropolitul de Morfu și despre modul în care s-a exprimat într-o adunare a credincioșilor în Akaki. Din partea sa, Mitropolitul de Morfu, după încheierea perioadei Postului Adormirii Maicii Domnului, s-a referit indirect la subiect printr-un comunicat al său, clarificând faptul că nu va vorbi pe larg din prisma cercetările polițienești. Se așteaptă ca anchetatorii care au luat în primire cazul să se deplaseze la Evrihu, reședința Mitropoliei de Morfu, cu scopul de a lua punctele de vedere ale Mitropolitului locului.

Este de observat că episcopii nu se apără între ei, ci interesele unor centre de influență străine Bisericii. Dacă până acum se mai întâmpla ca unii credincioși sau preoți să facă afirmații incorecte politic și ierarhia să ia măsuri împotriva lor sau să se dezică de ei, iată că acum sunt gata să trădeze și un confrate de-al lor. Singura explicație nu poate fi decât aceea că la nivel înalt Biserica este ocupată de centre de putere exterioare ei. Căci afirmațiile Mitropolitului Neofit nu sunt neortodoxe, după cum se poate vedea dintr-un articol anterior, și nici nu este un credincios sau cleric de rând, de care s-ar putea dispensa ușor. Se pare că devine tot mai clar că altcineva din afară dictează în Biserica Ortodoxă la nivel înalt.

Reacții de sprijin în favoarea opiniilor Mitropolitului Neofit despre educația prenatală

După cum a fost relatat și în presa românească, anumite declarații ale Mitropolitului cipriot Neofit de Morfu au stârnit acuzații din partea activiștilor homosexuali de „discurs al urii”. În spațiul grecesc au apărut diverse reacții de apărare a sa, dintre care redăm mai jos în traducere una, în care se face și o prezentare a subiectului. Menționăm că și o serie de oameni de știință (34) iau partea Mitropolitului printr-o scrisoare deschisă.

Conform declarațiilor oficiale ale Mitropoliei de Morfu, Înaltpreasfințitul se abține de la comentarii pe subiectul în vogă și lasă decizia în seama Poliției.

Evident că ne declarăm de partea Mitropolitului Neofit, de altfel o figură duhovnicească remarcabilă și apărător al valorilor duhovnicești ortodoxe. Acesta s-a evidențiat și prin opoziția față de documentele parafate la Sinodul din Creta, pe care a refuzat să le semneze ca participant la eveniment.

Scrisoare de susținere pentru Preasfințitul Mitropolit de Morfu

Grupul editorial al «Farului grec-ortodox». Membru al Confederației Asociațiilor patriotice și ortodoxe.

Mitropolitul Neofit de Morfu

Cu privire la cuvântarea Mitropolitului Neofit de Morfu al Bisericii Ciprului „Aprinzând bricheta Sfinților”, la întrebările la această cuvântare și la alte nedumeriri ale celor prezenți, ne vom strădui să vedem:

1. Ce a zis Mitropolitul?
2. Dacă se validează științific.
3. De ce a zis asta?
4. Dacă a zis ceva blamabil.

1. Să vedem totuși la început ce a zis Mitropolitul, înainte de a comenta…

A mers un tânăr la un om al lui Dumnezeu. Omul lui Dumnezeu era monah și prieten al Mitropolitului.

Monahul a zis tânărului să nu mai meargă cu alți bărbați (trupește), tânărul a fost nedumerit și s-a mirat cum de cunoștea asta monahul.

Începe un dialog între monah-tânăr și, la răspunsul monahului că homosexualitatea „miroase” duhovnicește, tânărul a fost zguduit, a venit harul lui Hristos, tânărul s-a căit.

Monahul îl ajută pe tânăr la pocăință, cheamă și îi pune pe părinți și pe fratele lui să-l ajute pe tânăr, explică părinților că ei au fost responsabili de patima homosexualității  fiului lor, s-a mărturisit toată familia și pocăința și rugăciunea a dat tămăduirea bolii (duhovnicești).

Încep o viață duhovnicească toți în familie și rugăciune pentru ajutorarea tânărului, tânărul se pocăiește cu fapta și se roagă cu adevărat, îl umbrește harul lui Hristos și îl îndeamnă să se roage mai mult Și pentru oamenii cu care a interferat în trecut pentru că rugăciunea lui a devenit bine-plăcută lui Hristos și poate să ajute și pe alții pentru această patimă a homosexualității.

La întrebări: Cum se transmite homosexualitatea la embrion și apoi la tânăr-tânără, de ce are pofte către același sex? (homosexualitate)…

Răspunde Mitropolitul că Sfântul Porfirie dă răspuns că de obicei o dau părinții în clipa practicilor erotice sau în perioada sarcinii când soțul vine în contact NU FIRESC (în afara firii), adică „pe rect” șamd și când îi place femeii, este creată o dorință, se transmite la embrion. Cum se împărtășesc carismele/talentele, așa și patimile.

Înainte de a face o analiză sau comentariu, să menționăm că cele ce sunt scrise aici NU ÎI PRIVESC pe oamenii care au ca singur temei să păteze orice lucru gândit sănătos, redactat democratic și scris fără egoism și patimă. Această scrisoare îi privește pe toți care vor citi și vor judeca cele scrise fără ochelari de cal.

2. Să vedem dacă se validează științific cele spuse de Mitropolit.

a. Om al lui Dumnezeu și monah.

b. Străvederea monahului, care discerne homosexualitatea tânărului pe motiv de miros al păcatului.

c. Pocăință, rugăciune sinceră a tânărului și a casnicilor.

d. Tânărul se pocăiește, se roagă, trăiește duhovnicește, se izbăvește de patima homosexualității și ajută în paralel cu rugăciunea lui și pe alții care au patima.

e. Contact în afara firii al părinților. Plăcerea și dorința se transmit embrionului și apoi creează în tânăr pornirea spre același sex.

Punctele a, b, c și d sunt subiecte de credință personală (unde fiecare este liber să creadă ce vrea) și de viețuire ortodoxă.

Subiectul e) este cel care a inflamat toate mecanismele Noii Ordini, ateismului, așa-zișilor liberali, opozanților și războinicilor împotriva Ortodoxiei… totuși, iarăși, dacă cineva lucrează fără ochelari de cal și ură cu dispoziția „de a cerceta”, ușor va înțelege adevărul.

Deci fiecare creștin ortodox care se luptă, dar și fiecare om care este de bună voință, cu simț ascuțit al dreptății, vor fi întâlnit în calea vieții lor un om drept, harismatic și cu atât mai mult monah sau preot. Oameni care și-au călcat ego-ul lor, oameni care se leapădă de comoditățile lumii și se dedică „aproapelui” lor, oameni preoți sau monahi care văd în ochii camarazilor lor pe Hristos Însuși… oameni vrednici, luptători dezinteresați, Sfinți ai zilelor noastre precum Sf. Paisie, Sf. Porfirie, Sf. Iacov Tsalikis șa și câți alți camarazi de-ai noștri, eroi neștiuți ai ofrandei… desigur putem să ne gândim că există cei cu două fețe, amăgitori, fățarnici… DA, DESIGUR EXISTĂ și nu-i îndreptățim… DAR… noi, dacă suntem albine, vom merge la oameni sfinți sau, dacă suntem muște, ne vom alipi de resturi.

Deci un astfel de monah, om al lui Dumnezeu, „a simțit”, i s-a descoperit patima homosexualității tânărului ca o duhoare, pentru ajutorarea tânărului, altfel Hristos nu ar fi îngăduit… Am mirosit moaște ale Sfinților, mir din icoane sau din moaștele Sfinților care se descoperă oamenilor (nu mereu tuturor) din nevoia să fie întărită neputința noastră și nu din necesitatea să credem… (pentru că credința vine din luminarea minții noastre de harul lui Hristos și nu din convingerea că suntem „credincioși și vrednici”)… Acestui monah i-a fost descoperit păcatul acesta ca o duhoare… (vezi „Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos”, „Un Episcop ascet”- Sf. Nifon șa). Apoi tânărul s-a pocăit sincer (vezi Cuvioasa Maria Egipteanca) și a aflat prin călăuzirea monahului virtuos izbăvire și îndrăzneală în ochii lui Hristos precum și putința să ajute pe alții în această patimă.

Toate cele de mai sus constituie o parte a libertății fiecărui om să creadă sau nu în Hristos și în Sfinții Lui sau să creadă orice altceva. „Este democrație!…”

Totuși să vedem dacă stă în picioare științific subiectul e.

“… Revoluția în vechile percepții vine din partea Geneticii.

Ramura nouă contemporană a Epigeneticii s-a îndepărtat cu totul de vechea percepție a suveranității absolute a genelor și deja primește faptul că mediul mamei, adică gândurile, simțămintele, trăirile mamei și ale tatălui, dar și sunetele, chipurile, muzica șamd alimentația și viața firească a mamei predomină în formarea sănătății, a caracterului, al proprietăților, capacităților, talentelor copilului care se va naște și celui major, în care copilul acesta se va forma, pentru că și mediul, nu numai genele definesc constituirea naturală și psiho-duhovnicească a copilului.

De când să începem creșterea copilului? De când să ne îngrijim de sănătatea lui, de bunul lui caracter, de deșteptăciunea lui, de întipărirea în al a optimismului, bucuriei și Valorilor Vieții?

– Nouă luni înainte de nașterea lui… răspunde Socrate… dar și știința contemporană!

După naștere este deja târziu! Copilul, cu toate organele lui, este configurat…

Copilul care se naște este deja de nouă luni!

Chinezii măsoară vârsta de la zămislire!

Ginecologul Μichel Odent, mare cercetător și scriitor al epocii noastre, întărește: «Nu există prioritate mai importantă decât creșterea dreaptă și buna dispoziție sufletească a celei însărcinate». Cercetătorii au arătat că embrionul este o existență conștientă rațională deja de la prima fecundare a ovarului de către spermatozoid…

Are simțiri… simțăminte… memorie…

Toate cele pe care le gândește, simte și primește în sine mama și prin ea tatăl și mediul înconjurător, embrionul le simte și le trăiește în aceeași clipă cu ea!

(Μ. Α. Βertin, «Educație firească înainte de naștere, o speranță pentru copil, familie, societate»).

Psihologia mamei devine biologie în embrion (dr. A. Masson).

Și aceasta pentru că trupul și psihicul sunt legate unele de altele…

Și biologul englez sir Frederick Truby King a spus politicienilor din țara sa:

«Dacă vreți să îmbunătățiți sănătatea poporului, ocupați-vă de cele 9 luni dinainte de naștere și de 9 luni de după ea.»

Știința epigeneticii ne-a dat recent (2009) dovezi puternice că experiențele care creează trăiri psihice puternice provoacă o secreție de hormoni, hormoni care nu schimbă singuri „exprimarea” genetică, ci, prin mecanismul epigeneticii, expunerea la acești hormoni se înscrie în genom ca un fapt memorat și urmează să fie suportat și după trecerea trăirii lui.

În vechea Grecie, pionieră și aici, prima grijă a conducerii politice era să îndrume pe soți la generarea unor urmași sănătoși și frumoși.

«Tinerii, înainte de toate, în perioada copilăriei, trebuie să ia aminte să nu săvârșească nimic care să vatăme sănătatea lor, nimic, la fel, forțat sau nedrept… pentru că acestea se întipăresc în trupurile și sufletele copiilor lor» (Platon, Legile, VI).

«Cele însărcinate nu trebuie să trăiască în patimi și întristări, ci cu cinste, bucurie, blândețe și așezare sufletească bună» (Platon, Legile, V).

«Gândirea lor trebuie să fie calmă, pentru că, după sarcină, copiii absorb viața de la cea însărcinată, precum plantele din pământ»(Aristotel, Politica).

«Educația copilului începe din pântecele maicii și mai ales de la faza zămislirii» (Părintele Porfirie)

«În China, cu o mie de ani înainte, cele însărcinate se retrăgeau în ținuturi frumoase și trăiau acolo sarcina lor în natură, în creație, în convorbiri edificatoare… copiii pe care-i nășteau purtau în ei această armonie, în trup și în suflet.» (tradiția chineză)

«Pruncii se formează la zămislire după imaginația femeii», învăța Empedocle (filozof presocratic).
«Pruncii se formează după atașamentul celei ce zămislește», învățau stoicii.

Deci vedem că a existat din cele mai vechi timpuri educația prenatală și că știința Geneticii vine să întărească teza pe care a luat-o Mitropolitul de Morfu prin părerea Sfântului Porfirie, că adică este transmisă pruncului zămislit fiecare sentiment, senzație, plăcere, dor, experiență traumatică și cu atât mai mult fumatul, alcoolul, caracterul și foarte multe altele… evident, există totuși și educație după naștere, însă… A PREVENI ESTE MAI BINE DECÂT A TĂMĂDUI». (Hipocrate din Kos, 460 – 370 î.H.)

3-4. Al treilea și al patrulea subiect sunt de ce a spus Mitropolitul asta și dacă a spus ceva blamabil…

Întrebare:… a fost batjocorit cineva?

Întrebare:… a fost stigmatizat cineva?

Întrebare:… a osândit sau s-a legat de vreun om de rând?

Întrebare:… a acuzat, a existat viclenie?

Foarte clar nu…

Primul răspuns este că a fost poziția Sfântului Porfirie ceea ce a spus și al doilea răspuns este că a relatat o istorioară-fapt folositoare ca răspuns la întrebarea care i-a fost pusă despre homosexualitate și dacă se moștenește.

Într-adevăr… câte zoofilii în numele libertății, legitimări pentru „casele de toleranță” ale Europei (animale arse, oameni sărmani) sub acoperirea guvernelor?

Câte denaturări, căsătorii ale oamenilor cu câini și necuvântătoare se petrec „la liber”, mă rog?

De ce nu vorbiți când Iranu îi spânzură pe homosexuali în locuri publice ca „pedeapsă”?

De ce nu vorbiți când islamul proclamă homosexualitatea ca păcat de moarte? Și reacționați când Preasfințitul Mitropolit Neofit de Morfu a răspuns cu multă dragoste la o întrebare concretă și că pot să fie ajutați acești oameni?

Dacă ai căuta să găsești în dicționar ce vă caracterizează, cu greu există o caracterizare a acuzațiilor și practicilor voastre pângărite și rușinoase la adresa persoanei luptătorului Mitropolit.

Ne poziționăm în favoarea Preasfințitului Mitropolit de Mofu pentru că este drept, drept este și ceea ce vrea Hristos și… pentru că nu tăcem când suntem datori să vorbim.

Grupul editorial al «Farului grec-ortodox».

Membru al Confederației asociațiilor patriotice și ortodoxe.

PF Ieronim al Atenei continuă demersurile pentru îngrijirea fostului Patriarh Irineu al Ierusalimului în Grecia

Preafericitul Ieronim, Arhiepiscop de Atena și a toată Grecia, a trimis o Epistolă către Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarh al Ierusalimului, cu privire la chestiunea sănătății fostului Patriarh de Ierusalim, Irineu.

Preafericitul, în răspunsul la scrisoarea din 24 iulie a.c. a Patriarhului Teofil, cere bunăvoința lui și exprimă părerea de rău că „a scăpat din vedere în harababura problemelor” să fie cerut acceptul Patriarhiei în scopul de a fi oferit orice ajutor posibil fratelui nostru Irineu pentru îngrijirea de sănătatea lui.

În scrisoarea sa, PF Ieronim accentuează faptul că interesul pentru sănătatea cinstitului înaintaș al Patriarhului rămâne nediminuat și, din acest motiv, Arhiepiscopia Atenei se ține de disponibilitatea ei de a face orice ar cere nevoile de față pentru abordarea întregii chestiuni.

Mai ales că Preafericitul Arhiepiscop Ieronim a primit în Arhiepiscopia din Atena vizita Ministrului de Externe, competent pe teme de emigrație grecească, dl. Antonis Diamataris.

Dl. Diamataris a subliniat față de Preafericitul Arhiepiscop că serviciile Ministerului se mișcă rapid pentru dispunerea documentelor diplomatice cerute PF Irineu, încât să poată veni în Grecia cât mai repede cu putință.

Romfea.gr

Controverse ridicate de situația Patriarhului Irineu al Ierusalimului

Știrile referitoare la starea și evoluția lucrurilor în jurul ex-Patriarhului Irineu al Ierusalimului se pare că au atins orgolii în Ierusalim. Fără să dea detalii în ce fel a reacționat Patriarhia, Agenția Romfea publică un articol polemic, pe care îl redăm mai jos în traducere.

Romfea.gr: Patriarhia Ierusalimului acuză Romfea.gr de practică «ciudată» și de publicarea unor evenimente «inexistente».

Omenește doar – și acesta ar trebui să fie cel mai mare lucru pentru toate părțile implicate – de un șir de ani, chinuiesc un om despre care, până de curând, nici nu recunoșteau că a deservit ca Întâistătător al Patriarhiei istorice, cu toate că l-au ales canonic în 2001.

Deci să mergem la faptele pe care, cât ar dori unii, nu pot să le schimbe și să vorbim despre morală:

Romfea.gr a publicat epistola publică pe care a semnează ex-Patriarhul Irineu, care a fost trimisă Întâistătătorilor Bisericilor și forurilor politice ale Greciei, Iordaniei, Israelului și Palestinei, care descrie situația lui de astăzi.

Aceeași scrisoare, dincolo de celelalte lucruri, invocă și trimite la sentința judecătorească a statului Israel. Pe aceasta o consideră Secretariatul Patriarhiei Ierrusalimului «inexistentă» și «ciudată/imorală»?

Orice poziție contrară, cu argumente și documente, am fi publicat-o cu mulțumire, dar în Patriarhie aleg doar tăcerea pe subiect.

Totuși, în loc de aceasta, Secretariatul Patriarhiei Ierusalimului sau mandatatul ei, au ales să atace Romfea.gr fără să trimită cea mai mică scrisoare sau dovadă, dacă ar fi avut-o, despre cele «inexistente» pe care susțin că le-am publicat.

Alegația problematică despre exploatarea așa-zisă din partea Romfea.gr a sănătății Patriarhului Irineu este ea însăși «ciudată». […]

Starea deplorabilă din imaginea Patriarhului Irineu, a cărui sănătate «se înrăutățește de la o zi la alta», oglindește, după judecata noastră, aceeași imagine a Patriarhiei. Oare din milostivire (?), puțin înainte de a muri, fără primejdie de acum, i-ați dăruit titlul de „ex/fost”?

Sau faceți aceasta, cu puține ore după predarea scrisorii lui conducerilor politice și bisericești și după publicarea de pe Romfea.gr?

Aici se potrivește expresia din popor: în casa spânzuratului nu vorbim de funie.

Pentru aceasta, în mod cuvenit, punem două întrebări:

1. Ce a făcut, de când s-a îmbolnăvit Patriarhul Irineu până astăzi, Frăția Aghiotafită (a Sfântului Mormânt) pentru restabilirea sănătății Patriarhului?

Dincolo de ducerea lui la spitalul la care ar fi dus pe orice aghiotafit dacă s-ar fi îmbolnăvit.

2. Dumneavoastră, Sfințite Secretar sau Frăție Aghiotafită, l-ați fi dus pe Patriarhul Teofil, dacă s-ar fi îmbolnăvit, ceea ce să nu fie!, în mijlocul verii, cu arșița cunoscută din Orientul Mijlociu, în pustiul Ierihonului, pentru tratament?

Mai ales când este necesară măcar o oră, după ce vine ambulanța, să-l transporte din Ierihon până la spitalul din Ierusalim?

L-ați fi dus la spitalul francez, și nu la cel evreiesc mai bun, Hadassah, ca să nu coste scump?

Acolo l-ați dus când a căzut leșinat în biserica Sf. Constantin, a fost informată ridicarea recunoașterii ca Patriarh de la Cabinetul ministerial al Iordanei?

Romfea.gr se abține să-și susțină mai departe poziția, îndeosebi când se străduiesc să lovească validitatea și morala ei pentru ca să ascundă strategii personale și aspirații străine.

În scrisoarea redactată de Patriarhul Irineu, este cerut ajutorul noului Prim Ministru grec, invocând și prietenia cu tatăl acestuia, pentru a intra în posesia pașaportului care îi este reținut la Patriarhia Ierusalimului, pentru a reveni în Grecia, eventual la noul Centru de Gerontologie deschis de curând de Arhiepiscopul Atenei. Dorința și-o motivează pentru a putea fi tratat de boala dobândită pe perioada închiderii forțate în Patriarhie timp de mai bine de 11 ani în urma detronării sale „anticanonice și ilegale prin acuzații nedemonstrate”. Condamnarea sa a survenit în urma unui proces civil în care s-a retras recunoașterea ca Patriarh. Pricina sentinței a fost faptul că nu a validat unele tranzacții care fuseseră parafate de administrația Patriarhiei. Își susține afirmațiile cu un citat dintr-o hotărâre dintr-o Decizie a Tribunalului Eparhial al Ierusalimului din oct. 2013. În încheiere menționează că Patriarhul actual, Teofil, nu l-a vizitat niciodată în perioada sa de recluziune forțată și i-a interzis să iasă sau să intre sau să fie vizitat în toată această perioadă. Semnează ca Patriarh al Ierusalimului.

Ulterior, articolul cu privire la repunerea în treapta arhieriei a fost actualizat cu textul deciziei, care este următorul:

Sfântul Sinod al Patriarhiei de Ierusalim, prezidat de PF Părintele nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, în Ședința sa 101 din 12/25 iulie 2019, a ridicat în consens caterisirea monahului Irineu și l-a repus în rangul arhieresc, pe care l-a dobândit înainte și în treapta de fost-Patriarh al Ierusalimului, dându-i deplina cinstire datorată acestui rang al lui.

Sfântul Sinod a ajuns la această decizie pentru motivele care sunt menționate în textul de mai jos:

«Plan cu privire la decizia ridicării caterisirii monahului Irineu.

Deoarece rânduiala care este păstrată mereu în Biserică, hotărâtă după canoane, zidește și aduce pacea, în care Se odihnește Duhul lui Dumnezeu, «Care instituie toată așezarea Bisericii», și deoarece sfintele canoane au fost apărate de dumnezeieștii Părinți «pentru tratarea patimilor și pentru tămăduirea sufletelor», prin urmare și pentru rezolvarea oricărei lucrări pătimașe și în interes propriu, care se oștește împotriva unității corpului bisericesc, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, aliniindu-se responsabil la normele canonice, în duhul principiilor canonice pomenite mai sus, a ajuns, înainte cu treisprezece ani, cu mare necaz, la decizia de caterisire a predecesorului nostru Irineu, trecându-l de atunci în tagma monahilor. Pe lângă acestea, Sfântul Sinod nu a încetat niciodată, cu multă răbdare, să arate interes viu pentru fratele nostru menționat, de aceea a și trimis neîncetat rugăciuni de cerere stătuitoare către Dumnezeu pentru el.

Deoarece situația sănătății fratelui nostru în Hristos se înrăutățește de la zi la zi, Sfântul Sinod, deliberând după poruncile lui Dumnezeu și lucrând cu iubire de oameni, după autoritatea pe care o are «cel ce slujește știința medicală în Duhul», decide în consens ridicarea caterisirii impuse fratelui nostru Irineu, rugându-se stăruitor către «Domnul a toată stăpânirea și autoritatea» ca să dea cu belșug harul preasfântului și de viață dătătorului Mormânt lui și nouă tuturor».

Sfântul Sinod a pus pe Prim Secretarul IPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și Secretarul Sfântului Sinod IPS Arhiepiscop Dimitrie al Lidei să comunice decizia aceasta ex-Patriarhului Irineu, care primește îngrijiri medicale zilele acestea prin purtarea de grijă a Patriarhiei la Spitalul Francez din Ierusalim Avva Gherasim de la Iordan.

Din partea Secretariatului

Nota Theodosie.ro: Cazul Patriarhului Irineu este unul cu multe necunoscute. Cel puțin oficial, nu există informații suficiente pentru a înțelege și a ne forma o opinie clară pe subiect. Evenimentele din ultima vreme aduc o lumină și dau impresia că se va face și mai multă lumină pe viitor, odată cu ieșirea sa în „libertate”. Deocamdată nu avem posibilitatea să oferim alte detalii decât cele traduse mai sus.

Cât privește caterisirea și reabilitarea lui, cel puțin cea din urmă este foarte ciudată. Ori a fost vinovat și i se pot oferi îngrijiri medicale speciale, ca unui fost Patriarh, din iubire de oameni, ori nu a fost vinovat și trebuie repus în treaptă. Argumentarea din decizia sinodală practic este inexistentă; nu oferă nici un motiv concret, nici o trimitere la vreun canon, nimic. Se poate înțelege că depunerea lui nu a fost pe motive bisericești, drept pentru care acum Patriarhia îl recunoaște ca nevinovat. Dar aceasta ar însemna cinism și aduce atingere corectitudinii cu care a fost înscăunat Patriarhul acutal, Teofil. Oricum, reabilitarea aceasta aruncă mai multă îndoială asupra caterisirii deoarece intervine într-un moement delicat; pare mai mult o soluție de oportunitate. Cert este că totul rămâne deocamdată în ape tulburi și așteptăm mai multe clarificări, dacă va îngădui Dumnezeu.

Patriarhul Irineu al Ierusalimului – reabilitat în treapta arhieriei

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a trecut astăzi la restabilirea proin(ante)-Patriarhului Irineu al Ierusalimului.

Conform unor informații, Sfântul Sinod, sub președinția Patriarhului Teofil, a ridicat caterisirea PF Irineu și l-a reașezat în Arhierie ca Patriarh anterior (proin) al Ierusalimului.

Decizia aceasta vine la puține ore după anunțul public exclusiv al Agenției de știri bisericești Romfea.gr, în care Patriarhul anterior Irineu vorbește într-o epistolă către Președintele Republicii (Elene) și către Primul Ministru despre situația lui.

Este demn de notat că imediat după anunțul public de pe Romfea.gr, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia a primit cererea ex-Patriarhului Irineu ca să fie mutat în Centrul de Geriatrie din Dilesi.

În final, unele informații ale Romfea.gr menționează că Ministerul de Externe deja a luat legătura cu familia ex-Patriarhului, unde s-a dat o soluționare pe tema primirii pașaportului său. (Într-o primă fază, zilele trecute, Consulatul grecesc din Israel nu a primit scrisoarea Patriarhului Irineu pentru că era semnată în calitate de Patriarh, nu ca simplu mirean. Apoi o nepoată a sa a dus această scrisoare în Atena și a găsit amabilitate acolo. Se pare că are nevoie de ajutor, nefiind asigurat medical, iar pașaportul i-a fost reținut.)

Romfea.gr

Pe motiv de boală, Patriarhul Irineu a fost scos din chilia unde era izolat și i s-a permis accesul la tratament. Caterisirea lui a fost una controversată în anul 2005, după numai patru ani de păstorire, din 2001.

Intervenția Patriarhiei Ecumenice în Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia

Implicațiile recunoașterii unui primat în Ortodoxie sunt multe. O dovadă elocventă este situația în care se află Biserica Locală a Ținuturilor Cehe și Slovaciei, care încă suferă de pe urma pretențiilor de supremație a Constantinopolului. Mentalitățile străine de duhul evanghelic aduc o destabilizare imensă în Biserică, ce o afectează de la vlădică până la opincă. Prezentarea de mai jos este un caz ce ar trebui să convingă pe toți că este imperios necesară o soluționare clară a poziției de întâietate a Patriarhiei Ecumenice față de celelalte Biserici Locale. Din nefericire, nu doar autocefalia Bisericii Cehe este afectată de această atitudine autoritară.

The Ecumenical Patriarchate’s Role in the Crisis Period of the Orthodox Church in the Czech Lands and Slovakia

În prezent, suntem martorii dorinței Patriarhiei Ecumenice de a influența procesul ecleziastic ce are loc în Ucraina, a cărei Biserică este recunoscută universal drept teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta nu este prima dată când Constantinopolul a încercat să intervină în treburile altor Biserici Autocefale. Acum câțiva ani în urmă, a fost o încercare similară cu privire la Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia.

În rândurile ce urmează, voi încerca să fac un tablou al situației din punctul de vedere al unui martor care în toată această perioadă a fost un membru al Sinodului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe de Praga, lucrând în majoritatea timpului în administrația bisericească. Aș dori să accentuez că vorbesc despre punctul meu de vedere personal, absolut neoficial și nu vreau să jignesc, să defaim sau să acuz pe cineva.

Înainte de toate, câteva cuvinte despre formarea Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe:

Istoria Bisericii noastre Locale

Credința ortodoxă ne-a fost adusă de Sfinții Chiril și Metodie în 863 de la Constantinopol. În orice caz, nu a fost vorba să fi trimis un episcop, ci s-a întâmplat că Biserica a fost întemeiată aici deja în 869, când Sf. Metodie a fost hirotonit Arhiepiscop de Moravia de către Papa încă ortodox Adrian II al Romei. Astfel, mama dintâi a Bisericii noastre Locale a fost Biserica Romei. Oricum, având în vedere intrigile clerului latin și presiunea politică a francilor, după moartea Arhiepiscopului în 886, ucenicii Sf. Metodie au fost scoși din Moravia. În ciuda acestui fapt, credința ortodoxă și cultul slav a existat în ținuturile cehe până la sfârșitul secolului al XI-lea, când, în 1096, Mănăstirea slavă Sázava a fost împrăștiată, unde erau păstrate moaștele Sfinților Mucenici Boris și Gleb. Ortodoxia a dispărut din ținuturile cehe mai multe secole…

Abia în 1874 a fost posibil ca slujbele ortodoxe să reînvie în Praga, în Biserica Sf. Nicolae din piața Staromestskaya. Preoții care au slujit în această biserică și în alte trei biserici din orașe-stațiuni din vestul Cehiei au aparținut Bisericii Moscovei. În același timp, guvernul austriac a refuzat să întemeieze o parohie ortodoxă în Praga și, din punctul de vedere al înregistrării parohiei, ortodoxia cehă a aparținut parohiei sârbe din Viena. S-au iscat „tratative ortodoxe” în jurul bisericii Sf. Nicolae, care au strâns sute de credincioși cehi.

În 1918, după reapariția Republicii Cehe, o mișcare a început să creeze Biserica Ortodoxă Locală. În fruntea grupului, care a apărut din tratativele ortodoxe, a fost Arhimandritul Savatie (Vrabeț). În același timp, în 1920, a fost formată Biserica națională a Cehoslovaciei, care număra câteva sute de mii de membri și a negociat cu Biserica Sârbă în privința primirii Ortodoxiei. Într-un final, asociația a adoptat o cale foarte diferită, liberală. Doar Episcopul Gorazd (Pavlik), hirotonit în Belgrad, și câteva sute de credincioși au rămas fideli Ortodoxiei. Comunitatea condusă de el era, bineînțeles, sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Acesta a fost unul din motivele pentru care Belgradul, în ciuda cererilor repetate ale lui Savatie, a refuzat nu doar să-l recunoască, ci și să-l hirotonească episcop. Drept aceea, Savatie s-a îndreptat spre Constantinopol, ca singura scăpare, cu cererea de a fi hirotonit. Pe 4 martie 1923, Patriarhul Meletie IV al Constantinopolului nu doar că l-a hirotonit, ci l-a și desemnat Arhiepiscop al recent înființatei Biserici Ortodoxe a Cehoslovaciei sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. După întoarcerea lui acasă, a intervenit o dispută între Savatie și Gorazd despre cine să conducă Ortodoxia cehă (și moravă), în care, destul de repede, mulțumită sprijinului majorității credincioșilor, vlădica Gorazd a fost în stare să obțină victoria. El a fost cel care a creat Biserica din Republica Cehă și Moravia sub jurisdicția sârbă în perioada interbelică. Astfel, Biserica Sârbă a devenit a doua Biserică Mamă a Bisericii noastre Locale. În 1942 vlădica Gorazd a fost condamnat la moarte pentru că ar fi ajutat rezistența anti-fascistă și a primit cununa muceniciei. Este cinstit ca Sfânt astăzi.

După înfrângerea sa, vlădica Savatie s-a retras în singurătate și practic nu a mai participat la viața Bisericii. A fost închis într-un lagăr de concentrare în timpul ocupației și a murit în 1959 în Praga, uitat aproape de toți. Tomosul pentru crearea Bisericii Autonome a Cehoslovaciei, pe care l-a primit în Constantinopol, a rămas doar literă moartă.

În timpul ocupației, Biserica lui Gorazd a fost dizolvată oficial și (din nou) s-a împrăștiat. În anii grei care au urmat sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, Biserica a reînviat sub jurisdicția Patriarhiei de Moscova, care, într-un final, i-a acordat autocefalia în 1951, ale cărei teritorii includeau nu doar ținuturile istorice cehe, unde a activat mai înainte Biserica lui Gorazd, ci și Slovacia. Astfel, Moscova a devenit a treia Biserică Mamă pentru noi. O problemă aparte a acelei vremi a fost că Biserica avea atunci câteva sute de mii de membri pe hârtie, dar marea majoritate a lor era reprezentată de populația uniată, reuniți cu Ortodoxia în Slovacia de Est. Când activitatea Bisericii Greco-Catolice a primit permisiunea de a se relua în 1968, atunci doar aproape 100.000 de oameni au rămas printre membrii Bisericii Ortodoxe din Cehoslovacia. În ciuda acestui fapt, acordarea autocefaliei a făcut posibilă dezvoltarea pe viitor a Bisericii noastre Ortodoxe Locale.

Emiterea Tomosului de la Constantinopol

Și acum ne mutăm de la vremurile străvechi la istoria mult mai recentă. Constantinopolul, bineînțeles, nu a recunoscut niciodată acordarea autocefaliei de către Moscova Bisericii cehoslovace. După căderea regimului comunist în 1989, Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia a început să caute să dreagă relațiile cu Patriarhia de Constantinopol și să-și câștige recunoașterea autocefaliei. Aceste eforturi au culminat în 1998 cu publicarea unui Tomos Patriarhal și Sinodal prin care Constantinopolul recunoștea autocefalia noastră.

Biserica cehoslovacă a sperat că noul Tomos va aduce o atmosferă de duh frățesc sau, cel puțin, părintesc și dragoste reciprocă și doar va ratifica situația care deja exista efectiv de câteva decenii. Probabil că ar fi fost așa dacă Patriarhul de Constantinopol nu și-ar fi stricat reputația. Biserica a primit un document cu un conținut complet diferit și răsunător. Iată câteva extrase din Tomos, dar cititorul poate să-și facă o imagine:

Din introducere (accentuarea autorului):

Sfânta noastră Biserică a lui Hristos, care are încredințată grija tuturor Bisericilor lui Dumnezeu și care nu lasă niciodată singuri pe vreunul din copiii ei fără protecție și niciodată nu îngăduie nimănui altcuiva să facă ceva ce nu are dreptul să facă și care, ca o Biserică vie – care trăiește viața Vieții de sus, manifestată prin învierea Domnului din morți – purtându-și slujirea, a dat în 1923 cinstea autonomiei prin emiterea unui Tomos Patriarhal și Sinodal Sfintei Biserici din Ținuturile Cehe și Slovacia, care trăiește într-un stat liber, suveran și liber, în ciuda faptului că această Biserică este mică. Din acea vreme până astăzi, Biserica Ortodoxă Locală din Ținuturile Cehe și Slovacia a existat în ciuda unor acțiuni ale ei necanonice, pe care le iertăm în tăcere, știind că orice este făcut necanonic, nu pe baza regulilor și tradițiilor Bisericii Ortodoxe, una, sfântă este lipsit de putere de la sine, este nevalid și nu va fi aprobat nici chiar până la sfârșitul veacurilor.

Astfel, actul întemeietor al Bisericii Locale ar trebui considerat în viitor că este Tomosul de la Constantinopol din 1923, care nu a fost niciodată viabil și Biserica nu s-a bizuit niciodată pe el. toate tradițiile Bisericii lui Gorazd, inclusiv suferința ei în perioada ocupației naziste și tradițiile ei de după 1945, ar trebui să fie date uitării. Indiferent ce s-a întâmplat în această perioadă, totul este necanonic și Constantinopolul poate pune sub semnul întrebării oricând.

Tomosul continuă mai departe:

D. Diaconii și preoții sunt sub jurisdicția tribunalelor de nivelul doi, episcopii – sub cele de primul nivel și sunt, potrivit sfintelor canoane, în toate privințele datoriilor lor, sub jurisdicția tribunalelor stabilite canonic, la lucrările cărora sunt invitați, prin înțelegere cu Patriarhul Ecumenic, ierarhi exclusiv din jurisdicția Bisericii Mamă, adică Tronul Ecumenic.

G. Ca semn al unității duhovnicești cu Biserica Mamă, Biserica din Ținuturile Cehe și Slovacia primește Sfântul Mir de la Patriarhia Ecumenică.

H. Prima și cea mai importantă menire a Sfântului Sinod este de a supraveghea curăția credinței ortodoxe și comuniunea în Duhul Sfânt cu Patriarhia Ecumenică și cu celelalte Biserici Ortodoxe. În același timp, este obligat să apeleze, în eventualitatea unei neglijențe, nu doar la Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, ci la Sinodul mai mare, lărgit, convocat în acest scop prin grija Patriarhiei Ecumenice și prin inițiativa celei din urmă.

I. Cât privește temele generale și chestiunile cu caracter bisericesc, dincolo de posibilitățile Bisericilor Ortodoxe Locale, Preafericitul Arhiepiscop de Praga și a toate Ținuturile Cehe și Slovacia are dreptul, de asemenea, să apeleze la Sfântul nostru Tron Patriarhal Ecumenic, care este în comuniune cu toți episcopii ortodocși, drept învățând cuvântul adevărului. Patriarhia Ecumenică va cere Bisericilor surori opiniile și pozițiile lor.[1]

În principiu, Tomosul dă independență Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, dar, în același timp, în cazurile de judecată cu asupra episcopilor și în chestiuni larg-bisericești o pune în dependență completă față de Patriarhia Ecumenică. Manifestarea exterioară a acestei situații este obligația de a primi Sfântul Mir de la Patriarhia Ecumenică.

Astfel, Constantinopolul a devenit deja a patra Biserică Mamă a noastră. Oricum, Biserica noastră, independentă până astăzi, care era într-o poziție de a-și rezolva singură treburile administrative, prin primirea Tomosului a devenit Biserică subordonată Constantinopolului în chestiuni esențiale și, mai mult, trebuie să apere interesele și pozițiile Patriarhiei Ecumenice la întrunirile largi bisericești.

Nu e de mirare că Biserica noastră nu a știut ce să facă cu Tomosul și nu l-a adoptat niciodată. Toți, îmi pare, sperau să fie mulțumit Constantinopolul cu emiterea lui și că în viitor totul va rămâne ca înainte.

Evenimentele din 2013

Cincisprezece ani după confirmarea autocefaliei în 1998, într-adevăr nu s-a întâmplat nimic. În orice caz, cu primul prilej, Patriarhia de Constantinopol s-a dat pe față și a început să-și ceară drepturile. Această ocazie a intervenit în 2013, după demisia Mitropolitului Hristofor (Pulec). Au început discuții apoi despre alegerea noului Arhiepiscop pentru Scaunul vacant de Praga. În ciuda faptului că, potrivit statutului nostru, la vremea aceea nici Arhiepiscopul de Praga, nici cel de Prešov nu puteau fi aleși ca Întâistătători ai Bisericii (și, după o lege nescrisă la vremea aceea, ierarhul slovac [Prešov] era următorul în ordine), din punctul de vedere al Constantinopolului, doar Arhiepiscopul de Praga putea fi ales drept cap al întregii Biserici. În acest sens, Patriarhia de Constantinopol a fost foarte interesată de ocuparea Scaunului de Praga.

În această situație agravată, unul din posibilii candidați pentru alegerea de Arhiepiscop de Praga – Arhiepiscopul Simeon de Olomuc-Brno și Locum Tenens al Tronului mitropolitan ca fiind ales de Sinodul Bisericii Ținuturilor Cehe și Slovaciei – a făcut apel la Patriarhia de Constantinopol pentru ajutor. Intruziunea Constantinopolului în viața Bisericii Ținuturilor Cehe și Slovaciei datează de la acest moment. Baza pentru negocieri era, bineînțeles, Tomosul din 1998.

În 19 octombrie 2013, s-a ținut a doua întrunire eparhială a Episcopiei de Praga, la care trebuia să fie ales, după prima întâlnire eparhială fără succes, potrivit statutului Bisericii noastre Ortodoxe Locale, un nou Arhiepiscop de Praga (era necesară o majoritate de două treimi din delegații prezenți – clerici și mireni aleși după parohii individuale – pentru alegerea episcopului). Erau doi candidați pentru post: Vlădica Gheorghe (Stransky) de Košice-Mihalovce și Arhimandritul Dorotei (Raptsun). Reprezentantul Patriarhiei de Constantinopol, Mitropolitul Emanuel de Franța, a venit la întâlnire ca oaspete.

Chiar înainte de alegere, Vlădica Emanuel a cerut cuvântul. Toți din biserică se așteptau la un salut de încurajare părintească. Dar, în schimb, Mitropolitul a avut unele cuvinte dure: Patriarhia de Constantinopol nu ar recunoaște alegerea nici unuia dintre candidații propuși – Vlădica Gheorghe din cauză că apăruseră unele bârfe despre el online și Păr. Dorotei din cauză că fusese tuns ca monah doar cu o lună sau două înainte.

Trebuie subliniat că amândoi candidații fuseseră recunoscuți anterior drept competenți canonic de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Locale (condus de Mitropolitul interimar Simeon) și aceasta, bineînțeles, era o condiție necesară pentru nominalizarea candidaturii lor.

Ca martor al acestor evenimente, trebuie să adaug faptul că acuzațiile la adresa Vlădicăi Gheorghe (prea dezgustătoare pentru a scrie despre asta aici) erau publicate pe unul sau două site-uri care au fost create special în această perioadă de criză bisericească și autorii lor erau în stare să spună orice. Nu doar eu, ci alții, care-l cunoșteau personal pe Vlădica Gheorghe, nu au crezut niciodată aceste zvonuri, care nu aveau nici o urmă de dovezi. În orice caz, în perioada alegerii, Patriarhia de Constantinopol a considerat aceste motive suficient de concludente pentru a refuza să-l recunoască pe Vlădica Gheorghe în caz că va fi ales, fără alte proceduri suplimentare.

Într-adevăr, Arhimandritul Dorotei fusese tuns ca monah nu cu mult înainte, după divorțul (pe care Vlădica Emanuel nu l-a indicat ca un punct de restricție), dar vorbim despre un preot vrednic cu mulți ani de slujire – unul dintre cei mai buni din eparhia noastră.

Discursul Mitropolitului Emanuel a șocat total pe delegații prezenți, laici și mireni, torpilând întreaga adunare. Alegerea a început într-o atmosferă atât de inadecvată și nici unul dintre candidați nu a primit cele două treimi din voturi necesare. Toate astea au condus la confuzia ulterioară din Biserica noastră Locală.

Următoarea intervenție a Constantinopolului nu a durat mult până să vină. A fost o întâlnire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovaciei în Praga, în decembrie 2013. A fost condusă de Arhiepiscopul Simeon de Olomuc-Brno ca Locum Tenens al Tronului mitropolitan. Printre membri a fost Arhiepiscopul Rostislav de Prešov, Arhiepiscopul Gheorghe de Košice-Mihalovce și Episcopul Vicar de Moravia, Ioachim de Hodonin. Scaunul Arhiepiscopal de Praga era încă vacant.

Vlădica Simeon, ca Locum Tenens, a invitat doi episcopi din Patriarhia de Constantinopol la întâlnire: Mitropolitul Emanuel, menționat înainte, și Mitropolitul Arsenie de Austria. Cu ajutorul lor, a încercat să-și pună în practică planurile. Vlădica Ioachim a primit o notificare scrisă de concediere și a fost exclus din Sinod, iar Vlădica Gheorghe a fost amenințat cu acțiuni în judecată bisericească (pentru bârfele menționate anterior de pe internet). Judecata, dacă ar fi ajuns să fie întreprinsă, s-ar fi ținut fără îndoială în duhul Tomosului, cu participarea unor judecători din partea Patriarhiei de Constantinopol.

Dar, în final, întâlnirea a luat o turnură neașteptată pentru unii. A ajuns Mitropolitul Ilarion, de la Patriarhia Moscovei, pe care-l invitaseră cei trei episcopi rămași, conștienți de participarea delegaților de la Constantinopol și în anticiparea a ceea ce urma să se întâmple. Vlădica Ilarion s-a pus de acord repede cu reprezentanții Constantinopolului ca nici o parte să nu intervină în întâlnirea Sinodului și să dea șansa Bisericii noastre autocefale să-și rezolve singură treburile. Drept rezultat, Arhiepiscopul Simeon a fost scos de pe postul de Locum Tenens de Sinod și a fost ales în locul său Arhiepiscopul Rostislav de Prešov. În orice caz, Vlădica Simeon nu a recunoscut că această decizie a fost în acord cu statutul și a continuat să se prezinte ca Locum Tenens.

S-a adus lumină în rolul Patriarhiei de Constantinopol, care a intervenit în acest caz la cererea Arhiepiscopului Simeon, prin scrisoarea Patriarhului Bartolomeu către Vlădica Simeon din 23/12/2013 (protocol Nr. 1127), care, printre altele, spune următoarele (sublinierea autorului):

De aceea, Modestia noastră și-a trimis Exarhul, pe Preasfințitul Emanuel de Franța, pe baza unei invitații formale potrivit articolului 9 al Tomosului de autocefalie, exprimată în scrisoarea Preasfinției Voastre din 10 octombrie, cu autoritatea de Locum Tenens, în care îndreptățiți să „se completeze numărul episcopilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii voastre”, așa încât deciziile adoptate de Sinod să îndeplinească cerințele sfintelor canoane ale Bisericii noastre Ortodoxe. O astfel de decizie, care privea înlocuirea Scaunului vacant din Praga, ce s-a dovedit ulterior a fi imposibilă, de vreme ce candidații propuși pentru această poziție nu au întrunit cerințele expuse de sfintele canoane, după cum a informat Mitropolitul Emanuel al Franței în lungul și detaliatul său raport.

Frate drag, mărturisim că Biserica mamă a fost dezamăgită de evoluția neașteptată și neadecvată a situației. Cu toate acestea, a continuat să-și arate interesul conștiincios și binevoitor și a răspuns din nou la invitația exprimată în scrisoarea Eminenței Voastre din 22 octombrie 2013 și a trimis, la propunerea și decizia Sinodului, pe frații noștri – ÎPS Mitropolit Emanuel al Franței și Arsenie de Austria – ca observatori și consilieri care au luat parte la întâlnirea Sfântului Sinod al Preasfintei Biserici din Ținuturile Cehe și Slovacia care a avut loc pe 9 decembrie 2013, unde, în timpul sesiunii sinodale, au fost surprinși să afle că reprezentanții Preasfintei Biserici Ruse, care au apărut acolo fără invitație – și suntem interesați pe ce bază canonică (la urma urmei, de ce nu au fost invitați reprezentanți din alte Biserici Ortodoxe?) – despre care ne-au relatat reprezentanții noștri menționați mai sus.

IPS Voastră va fi desigur de acord că aceste evenimente, care nu pot fi descrise altfel, conțin dovada unei funcționări nesănătoase a sistemului sinodal și a unui regim discreționar al Bisericii Ortodoxe Locale autocefale. Acest fapt ridică diferite întrebări printre canoniștii, teologii și ierarhii instruiți și îi duce la concluzia că autocefalia Bisericii voastre Locale trece printr-o criză, întrucât criteriile canonice relevante nu sunt îndeplinite, unul dintre cele mai de bază, concret: abilitatea Bisericii autocefale de a se guverna prin proprii săi ierarhi, care ar trebui să fie maturi și în stare să recunoască în mod canonic pe membrii săi drept egali și, de asemenea, să recunoască pe Întâistătătorul și primul său Ierarh din mijlocul ei. Aceasta aduce Biserica mamă în situația disperată de a căuta alte mijloace de a rezolva această situație ilegală, care are deja loc și crește constant, atât în conformitate cu sfintele canoane, cât i cu tradiția confirmată istoric a Bisericii.

Concluzia logică a acestei stări de fapt a fost că Patriarhia de Constantinopol nu doar că nu a recunoscut îndepărtarea Vlădicăi Simeon din poziția sa, ci a continuat să-l considere Locum Tenens și nici nu a recunoscut alegerea ulterioară a Arhiepiscopului Rostislav drept Mitropolit, care a avut loc în Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovacia pe 11 ianuarie 2014 în Prešov. Toate acestea au condus la o schismă de facto în Biserică ce s-a împrăștiat în principal în eparhia Olomuc-Brno și, într-un grad mai mic, în eparhia de Praga.

Într-un final, Patriarhia de Constantinopol a pus sub semnul întrebării poziția canonică a Bisericii noastre Locale, nerecunoscând în aprilie alegerea Mitropolitului Rostislav.

Mesajul oficial al Patriarhiei de Constantinopol:

Cu privire la Biserica Ortodoxă autocefală din Ținuturile Cehe și Slovacia, Patriarhia Ecumenică a ajuns la o înțelegere astăzi și declară următoarele:

I. Alegerea noului Întâistătător al Bisericii, ca urmare a vacantării Scaunului de Arhiepiscopul Hristofor, a avut loc fără recunoașterea Patriarhiei Ecumenice și a altor Biserici Ortodoxe din cauza recunoașterii unor acțiuni necanonice în ținerea acestei alegeri.

II. Din acest motiv, orice acțiune succesivă susținută de această Biserică, pornind de la ultima alegere a ierarhiei acestei Biserici, este necanonică și nerecunoscută de Patriarhia Ecumenică.

III. Patriarhia Ecumenică, fiind Biserica Mamă a acestei Biserici, este gata să contribuie la rezolvarea situației triste care a apărut acolo și invită toate părțile prezente să continue aceste negocieri cu Biserica Mamă pentru a găsi o rezolvare potrivită și pentru a preveni orice acțiuni care ar putea complica mai departe situația prezentă mai degrabă regretabilă din această Biserică.

Patriarhia Ecumenică, 1 aprilie 2014

Înregistrată de șeful Secretariatului Sfântului Sinod

Patriarhul Bartolomeu chiar a trimis personal o scrisoare Ministrului Culturii din Republica Cehă pentru a împiedica statul să-l recunoască pe Arhiepiscopul Ioachim de Praga, desemnat de Sfântul Sinod. În final, Ministerul nu l-a recunoscut pe Vlădica Ioachim, provocând prin aceasta probleme imense în Biserică.

Consulatul General al Republicii Cehe din Istanbul, nr. de înregistrare 336/2014

Ministerul Culturii CR, nr. de înregistrare 24399/2014

Excelenței Sale Daniel German, Ministrul Culturii din Republica Cehă

Excelența Voastră,

Cu un sentiment de adâncă tristețe și de mare îngrijorare, Vă adresăm acest mesaj patriarhal și am dori să vă informăm confidențial despre situația tristă în care Biserica noastră fiică, Biserica Ortodoxă autocefală din Ținuturile Cehe și Slovacia, se găsește, prin care este amenințată canonicitatea Ortodoxiei din ținutul Vostru și frica teribilă de schismă a devenit o realitate palpabilă.

Drept aceea, noi, ca membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, am emis comunicatul atașat din 1 aprilie 2014, care spune că Primul Tron al Bisericii Ortodoxe, care este și Biserica Bisericii Locale de aici, împreună cu zece alte Biserici Ortodoxe autocefale canonice, în afară de Patriarhiile Moscovei și Antiohiei și Biserica Ortodoxă a Poloniei, nu recunoaște pe „Întâistătătorul” nou ales din cauza acțiunilor necanonice din timpul alegerii sale. Drept aceea, nu recunoaștem acțiunile pe care Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia le numește „canonice”. Am dori să remarcăm faptul că „Întâistătătorul” zisei Biserici nu a fost invitat la Sinaxa capilor Bisericilor Ortodoxe la începutul lui martie. Excluderea sa din Sinaxă ilustrează evident seriozitatea întregii afaceri, de vreme ce „Întâistătătorul” este prin aceasta izolat de restul lumii ortodoxe.

Aceste acțiuni necanonice și imorale din partea ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, care-i guvernează astăzi treburile, au întristat profund Patriarhia Ecumenică și pe noi personal. Iresponsabilitatea, lipsa de cugetare și lipsa de prudență și moralitate bisericească în administrarea unei Biserici Locale strică unitatea întregii Biserici Ortodoxe. În ciuda faptului că provoacă durere, Patriarhia Ecumenică va considera necanonice  viitoarele acțiuni ale Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia până la găsirea unei rezolvări canonice. Credem că organismele civile ale țării Voastre vor luat în considerare această situație când va luat decizii cu privire la recunoașterea organismelor bisericești de către stat.

Schisma din Biserica Ceho-Slovacă (care a fost cauzată în mare parte de acțiunile Patriarhiei de Constantinopol) au dat acelei Patriarhii prilejul de a acționa ca un judecător între cele două părți. A avut loc un număr de negocieri de-a lungul timpului, la care Patriarhul Bartolomeu și ierarhii săi au acționat, în principiu, ca judecători. Este o evidență faptul că partida reprezentată de Mitropolitul Rostislav, inclusiv majoritatea Bisericii noastre Locale, nu a fost niciodată de acord cu această ambiție a Constantinopolului; în orice caz, a luat parte la negocieri, depunând toate eforturile pentru a atinge un armistițiu și unificare și pentru a apăra autocefalia noastră printr-o poziție clară.

Primele negocieri s-au ținut la 1 martie 2014 în Constantinopol, fără rezultat. Unele modificări au apărut în perioada următoare printre care cea mai importantă a fost excluderea Vlădicăi Ioachim din Scaunul de Praga, cu alegerea ulterioară a Starețului Mihail (Dandar) în acest scaun. A fost recunoscut de stat. Oricum, aceasta nu a rezolvat problema schismei bisericești din Biserica noastră Locală.

Relația cu Constantinopolul s-a deteriorat chiar mai tare după ce au intrat în posesia unor înregistrări în secret ale unor declarații neprotocolare ale Mitropolitului Rostislav, aruncate în înfierbântarea indignării la o întâlnire neoficială, pe seama Patriarhiei de Constantinopol. Pe 25 august 2015 Patriarhul Bartolomeu a trimis o scrisoare „către Secretariatul Central al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale din Ținuturile Cehe și Slovacia” (nr. de protocol 836), în care, printre altele, scrie:

De aceea vă aduc în atenție astăzi evenimentele menționate mai sus, despre care au fost informate și Sfintele Biserici Ortodoxe Locale, că Patriarhia Ecumenică nu mai poate arăta milostivire (iconomie) bisericească  în rezolvarea chestiunilor care s-au adunat în Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei, cu privire la alegerea Întâistătătorului ei. Drept aceea, cerem urgent ca Sfântul Sinod să convoace o întrunire a clericilor și laicilor Bisericii Ortodoxe autocefale unite din Ținuturile Cehe și Slovacia, conștientă de distrugerea spre care o îndreaptă cârmaciul Bisericii lor Locale, astfel încât să reconsidere în general problema în lumina anulării (terminării validității) alegerii – fără succes, necanonice și nerecunoscute de întreaga lume ortodoxă – a Mitropolitului Rostislav menționat mai sus în postul de Întâistătător al acestei Biserici și să treacă la alegerea unui nou Întâistătător în conformitate cu decretele Tomosului Patriarhal din 1998 și cu statutul existent al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia. (Nota autorului: Deși documentul vorbește despre „Mitropolitul” Rostislav, potrivit terminologiei grecești, are în minte titlul de Episcop de Prešov, în orice caz, nu de cap al întregii Biserici Locale).

Se părea că orice cale spre un armistițiu era blocată, după cum scria Patriarhul Bartolomeu în scrisoarea sa. În orice caz, în această perioadă au atins apogeul discuțiile inter-bisericești din ajunul Marelui Sinod Pan-Ortodox din Creta. Neparticiparea uneia din Bisericile Locale la discuții ar fi putut complica pregătirea lui. Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat o poziție clară în vremea aceea, că Sinodul nu putea să fie ținut fără participarea vreuneia din Bisericile Ortodoxe Locale. În final, Constantinopolul a decis să dea un pas înapoi cumva de la declarațiile sale radicale și a promis să aplaneze pașnic chestiunea.

În această privință, următoarea întâlnire a ambelor părți a fost ținută în Constantinopol pe 12 ianuarie 2016, unde au ajuns în sfârșit la o înțelegere, care este compromisul actual, dar în perspectiva viitorului ar putea fi o victorie a Patriarhiei de Constantinopol. Protocolul negocierilor este dat mai jos (accentuarea autorului):

Practikon
(Protocolul întâlnirii)

Pe 12 ianuarie 2016, la Patriarhie, sub președinția IPS Mitropolit Ioan de Pergam și cu participarea IPS Mitropolit Maxim de Silivria și a Arhimandritului Bartolomeu (Samaras), Secretarul General al Sfântului Sinod, s-a ținut o întâlnire a comisiei speciale, care s-a întâlnit separat cu fiecare parte separat la instrucțiunile Sinodului și apoi cu cele două delegații autorizate ale părților aflate în conflict ale Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, conduse de IPS Arhiepiscop Mihail de Praga[2], reprezentantul IPS Arhiepiscop Simeon de Olomuc-Brno, și IPS Arhiepiscop Gheorghe de Košice-Mihalovce, reprezentantul IPS Arhiepiscop Rostislav de Prešov. Scopul întâlnirii a fost de a găsi o soluție la problemele care necăjesc această Biserică în recunoașterea alegerii anterioare a IPS Rostislav ca Mitropolit al ei, care, pentru motive canonice bine cunoscute, nu a fost recunoscut de Patriarhia Ecumenică și alte Biserici Ortodoxe, precum și de prima din părțile conflictuale menționate mai sus, care a informat Patriarhia Ecumenică despre ea.

După un schimb de opinii între membrii Comisiei Patriarhale și delegațiile menționate mai sus, s-a decis că, pe baza iconomiei, recunoașterea alegerii IPS Rostislav de Prešov ca Întâistătător al acestei Biserici este posibilă dacă sunt întrunite următoarele condiții:

1. IPS Arhiepiscop Rostislav de Prešov va cere public iertare pentru remarcile indecente și insultătoare făcute la adresa Patriarhiei Ecumenice – Biserica mamă a Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, de la care a primit credința creștină și față de persoana onorabilă a Patriarhului Ecumenic și față de Bisericile Ortodoxe vorbitoare de limba greacă.

2. Ambele părți aflate în conflict ale Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia consideră că doar Tomosul Patriarhal și Sinodal emis în 1998 de Patriarhia Ecumenică este valid cu privire la declararea și binecuvântarea autocefaliei acestei Biserici (nr. de protocol 1058,  27 august 1998).

3. Va fi creată comisie comună a delegațiilor Patriarhiei Ecumenice și a Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia (cu participarea reprezentanților ambelor părți separate de până acum), a cărei sarcină va fi să adapteze articolele Statutului în conformitate cu prevederile Tomosului Patriarhal și Sinodal menționat mai sus, emis în 1998, și să impementeze în Statut Tomosul, documentul fondator al Bisericii autocefale din Ținuturile Cehe și Slovacia, și să revizuiască în general Statutul pe baza sfintelor canoane, cu scopul de a asigura unitatea și o viață normală ecleziastică în această Biserică.

4. IPS Mitropolit Simeon de Olomuc-Brno va fi recunoscut legal drept Mitropolitul canonic al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia, exercitându-și liber toate drepturile în eparhia sa și în Sfântul Sinod al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia, care decurg din sfintele canoane și din Statutul acestei Biserici.

5. Pe baza iconomiei, prin crearea unui precedent canonic, Ieromonahul Mihail (Dandar) și Arhimandritul Isaia (Slaninka) vor fi recunoscuți drept ierarhi canonici, primul ca Arhiepiscop de Praga și ultimul ca Episcop Vicar pentru Mitropolitul de Olomuc-Brno, cu titlul de Episcop de Šumperk.

6. Ambele grupări își asumă datoria în fața lui Dumnezeu și a Bisericii mamă să respecte și să urmeze cele declarate mai sus fără abatere, să respecte poziția și slujirea în Biserică a tuturor clericilor și monahilor ce aparțin ambelor părți menționate anterior, fără să facă pași care ar putea încălca mai departe unitatea Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia și să restabilească clerul și monahii concediați în perioada conflictului de pe pozițiile anterioare.

Mulțumită acestui compromis, Constantinopolul a recunoscut pe Mitropolitul Rostislav ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovacia și a fost în stare să ia parte imediat la întâlnirea din ajunul Sinaxei care, la invitația Patriarhului Bartolomeu, a avut loc în Elveția, la Chambésy, pe 21-28 ianuarie 2016. O delegație din partea Bisericii noastre Locale a luat parte ulterior la Sinodul Pan-Ortodox din Creta.

Datorită acesteia, a fost posibilă calmarea schismei în Biserica noastră, deși o neînțelegere continuă încă și în eparhia de Olomuc-Brno există preoți care au fost alungați din slujirea lor pentru loialitatea față de Sfântul Sinod, care, contrar înțelegerilor, nu au fost primiți înapoi în slujirea lor. Același lucru este valabil pentru obștea de surori a Mănăstirii din Vilémov.

Principalul lucru pe care a reușit să-l câștige Constantinopolul a fost înțelegerea asupra armonizării prevederilor din Tomosul din 1998 cu Statutul Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia. Proiectul de a încorpora Tomosul a fost aprobat la întâlnirea comună din Constantinopol din 14 aprilie 2016. Acum, în spiritul Tomosului, Biserica noastră autocefală este obligată să ceară punctul de vedere al Constantinopolului pe o serie de chestiuni, procesele asupra episcopilor trebuie să se deruleze cu participarea ierarhilor Constantinopolului și episcopii pot face apel la Constantinopol. Unele prevederi asigură posibilitatea, în situația unei probleme în Biserica Locală, ca Patriarhia Ecumenică să intervină activ în viața Bisericii Locale. Autocefalia Bisericii noastre a devenit în mare parte doar o iluzie. Doar Consiliul întregii Biserici Ceho-Slovace, condus de Sfântul Sinod poate aproba amendamentele la Statut, dar Consiliul nici măcar nu s-a întrunit de atunci și nici nu sunt planuri să fie convocat. Din 2016, foarte puțin s-a făcut cu privire la armonizarea dintre Tomos și Statut.

În concluzie, cu permisiunea dumneavoastră, îmi permit să recapitulez rezultatele, care nu pretind să fie obiective.

În primul rând, în 1998, Patriarhia de Constantinopol a profitat de situația când Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia a venit la ea cu smerenie și dragoste, sperând să rezolve dezacordul ei canonic și a cerut recunoașterea autocefaliei ei. Patriarhia i-a dat un Tomos care, oricum, sub acoperirea independenței, a urma să conducă la subjugarea Bisericii noastre Locale față de Constantinopol. Cred și sper că Patriarhia de Constantinopol a fost condusă atunci doar de grija și protecția tinerei și relativ micii Biserici din fosta Cehoslovacie. Biserica noastră nu a aprobat acest Tomos și nu l-a pus în acord cu Statutul deoarece știa foarte bine că ar însemna pierderea independenței și negarea tradiției ei existente, creată de Sfântul Nou Mucenic Gorazd.

Într-un moment de confuzie după demiterea Mitropolitului Hristofor în 2013, Constantinopolul a avut prilejul să introducă prevederile Tomosului său în Statutul Bisericii noastre Locale prin care dobândea controlul asupra ei. Și, chiar dacă în acest caz era condusă de intenții bune, apoi totul s-a întâmplat într-un sens cu totul opus. Dezbinarea Bisericii noastre Locale a intervenit când într-adevăr dușmanii omului vor fi casnicii lui (Mt. 10:36). Biserica noastră va purta consecințele acestei schisme multe decenii. Dacă Patriarhiei de Constantinopol i-a păsat cu adevărat de Biserica noastră Locală cu intenții bune, atunci în acest timp eforturile ei au dat greș. Dacă a căutat altceva, ceea ce este foarte posibil, atunci a reușit cu prețul prăbușirii uneia dintre Bisericile Locale. Fie să întregească fiecare tabloul pentru sine însuși cu ajutorul lui Dumnezeu cum a fost în realitate.

Dacă au rănit pe cineva cuvintele mele, îmi cer iertare dinainte. Îmi păstrez respectul pentru orice persoană și creștin ortodox și, mai presus de toate, față de cinstiții episcopi care poartă sarcina slujirii pastorale încredințată lor de Domnul Iisus Hristos.

Doctor în Teologie, Jakub Jiří Jukl
Membru al Sinodului Eparhial din Praga
Tradus în engleză de Jesse Dominick, apoi în românește de Ierom. Lavrentie Carp


[1] Pentru comparație, tot conținutul Tomosului de autocefalie acordat de Biserica Rusă în 1951 este acesta:

„Biserica Ortodoxă Rusă, în persoana Patriarhului Alexei al Moscovei și a toată Rusia și întregul Sfânt Sinod al Episcopilor, pe considerentul petiției Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Cehoslovacia, acordă acestei Biserici, care a fost până acum Exarhat al Patriarhiei Moscovei, autocefalie.

Cu o singură inimă, Biserica Ortodoxă Rusă se roagă Păstorului ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, să acorde binecuvântarea Sa dumnezeiască surorii mai tinere în familia Bisericilor Ortodoxe autocefale, Biserica Cehoslovaciei, și să o încununeze cu slavă veșnică.

ALEXEI, PATRIARH AL MOSCOVEI ȘI A TOATĂ RUSIA 11.23.1951” – Trad.

[2] Aici și mai departe traducem titlurile potrivit obiceiului cehoslovac, care diferă de originalul grec deoarece în Grecia capul unei Biserici Locale este „Arhiepiscopul” și episcopul conducător al fiecărei localități este un „Mitropolit”.