Două materiale audio-video abordează canonicitatea întreruperii pomenirii. Nu putem afirma că ar fi existat mai mult succes dacă erau urmărite riguros prevederile canonice legate de dreptul de a opri pomenirea episcopului eretic, însă cu siguranță Dumnezeu lucrează mai bine prin cei care se încadrează în limitele credinței și conduitei creștine sănătoase. Chiar dacă poporul poate fi atras mai mult de necredință și de interese pământești, o mărturie canonică este valoroasă nu doar pentru cel care o face, ci și pentru restul care o ascultă. Cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu cât există pericolul real al alunecării pe pante schismatice, de rupere a comuniunii cu diferiți membri ai Bisericii argumentată teologic, dar în mod greșit. Aceasta creează o a două problemă pe lângă cea mai importantă, aceea a ereziei ecumeniste legalizate în Creta.
Cele două filmulețe de mai jos sunt rodul interacțiunii cu problemele ridicate de diferite concepții teologice aflate la baza întreruperii pomenirii, promovate și foarte probabil preluate involuntar de la tezele vehiculate de monahul Sava Lavriotul la noi în țară.
Aspectul cel mai important este că Părinții din anii ’70 au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora fără a rupe comuniunea cu ceilalți slujitori (preoți și episcopi aflați în comuniune cu Patriarhul). Aceasta este o trăsătură care face diferența între linia canonică și cea zelotistă și exagerată, care se răsfrânge până în zilele noastre.
Mulțumiri Părintelui Mihail Deliorga pentru inițiativa de a promova aceste detalii pentru o mai bună clarificare a temei întreruperii pomenirii!
Cel mai dureros este faptul că unii Părinți și mireni susțin, foarte probabil din naivitate, ideea contaminării cu erezia unui episcop prin participarea liturgică la slujbele unde este pomenit acesta, care este ierarh valid, nu caterisit și excomunicat, dar aflat într-o erezie nouă. Și fac aceasta prin diferite pretexte prin care încearcă să scape de vina ruperii nejustificate a comuniunii, dar nereușind să aducă argumente serioase, ci încurcându-se în explicații contradictorii. Avem mare nevoie de mărturisire serioasă, fără contradicții interne.
Criticile exprimate față de exagerările întreruperii pomenirii nu vizează defel atacarea acestei acțiuni, ci limpezirea chestiunilor sensibile și dobândirea unei puteri de convingere mai mari prin articularea unei viziuni sănătoase.
Dincolo de aceste aspecte, scopul principal urmărit este de a arăta că întreruperea pomenirii este justificată canonic și oportună față de erezia ecumenismului cretan.
Emisiunea de pe canalul Telegram Isihasmul Carpatin:
Podcastul de pe Theodosie:
Este important ca întreruperea pomenirii să fie făcută sănătos
Două materiale audio-video abordează canonicitatea întreruperii pomenirii. Nu putem afirma că ar fi avut mai mult succes dacă sunt urmărite riguros prevederile canonice legate de dreptul de a opri pomenirea episcopului eretic, însă cu siguranță Dumnezeu lucrează mai bine prin cei care se încadrează în limitele credinței și conduitei creștine sănătoase. Chiar dacă poporul poate fi atras mai mult de necredință și de interese pământești, o mărturie canonică este valoroasă nu doar pentru cel care o face, ci și pentru restul care o ascultă. Cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu cât există pericolul real al alunecării pe pante schismatice, de rupere a comuniunii cu diferiți membri ai Bisericii argumentată teologic, dar în mod greșit. Aceasta creează o a două problemă pe lângă cea mai importantă, aceea a ereziei ecumeniste legalizate în Creta.
Cele două filmulețe de mai jos sunt rodul interacțiunii cu problemele ridicate de diferite concepții teologice aflate la baza întreruperii pomenirii, promovate și foarte probabil preluate involuntar de la tezele vehiculate de monahul Sava Lavriotul la noi în țară.
Aspectul cel mai important este că Părinții din anii ’70 au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora fără a rupe comuniunea cu ceilalți slujitori (preoți și episcopi aflați în comuniune cu Patriarhul). Aceasta este o trăsătură care face diferența între linia canonică și cea zelotistă și exagerată, care se răsfrânge până în zilele noastre.
Mulțumiri Părintelui Mihail Deliorga pentru inițiativa de a promova aceste detalii pentru o mai bună clarificare a temei întreruperii pomenirii!
Cel mai dureros este faptul că unii Părinți și mireni susțin, foarte probabil din naivitate, ideea contaminării cu erezia unui episcop prin participarea liturgică la slujbele unde este pomenit acesta, care este ierarh valid, nu caterisit și excomunicat, dar aflat într-o erezie nouă. Și fac aceasta prin diferite pretexte prin care încearcă să scape de vina ruperii nejustificate a comuniunii, dar nereușind să aducă argumente serioase, ci încurcându-se în explicații contradictorii. Avem nevoie de mărturisire serioasă, fără contradicții interne.
Criticile exprimate față de exagerările întreruperii pomenirii nu vizează defel atacarea acestei acțiuni, ci limpezirea chestiunilor sensibile și dobândirea unei puteri de convingere mai mari prin articularea unei viziuni sănătoase.
Dincolo de aceste aspecte, scopul principal urmărit este de a arăta că întreruperea pomenirii este justificată canonic și oportună față de erezia ecumenismului cretan.
Emisiunea de pe canalul Telegram Isihasmul Carpatin:
Podcastul de pe Theodosie:
Spuneti la un moment dat ca patriarhul Metodie l-ar fi canonizat pe Sf Theodor in urma lepadarii acestuia de convingerile sale (va citez: „Sf Theodor credea ca cel care pomeneste un episcop aflat intr-o greseala si el isi impropiaza acea greseala”).
De unde rezulta acest lucru? Aveti vreo referinta?
De asemenea spuneti ca „este scoasa din tezaurul Bisericii invatatura Sf Theodor, cum ca noi, prin pomenirea episcopului, de fapt ne molipsim de invataturile lui particulare”
Aveti si aici o referinta?
Da, nu am făcut trimitere precisă, dar există o carte apărută la Editura Doxologia despre viața Sf. Metodie în care sunt date extrase din scrierile și polemicile lui. Nu am încredere în tot ce se prezintă în carte, însă mă bazez pe citatele concrete din scrisorile și scrierile Sf. Metodie. Apoi există mărturii istorice că Sinodul I-II a avut în vedere îndeosebi prin canonul 15 pe studiți. La fel, aceste mărturii le-am găsit în unele cărți/studii în engleză care dau citate clare din acea vreme. De altfel, am scris unele articole pe aceste subiecte și pot fi găsite acolo sursele.
În acest articol fac trimitere la Străjerii Ortodoxiei drept sursă: https://theodosie.ro/2019/09/16/duhul-schismatic-studit-si-canonul-15-i-ii/
Parinte, afirmatiile facute in materialul video legate de Sf Theodor Studitul sunt importante (daca sunt reale) si eu acum iau cunostinta de ele. De aceea va rog sa precizati din ce carte si de la ce pagina sunt luate?
Am trimis mai sus la un articol. Există acolo referința la Străjerii Ortodoxiei. Ami există cartea scrisă de Bithos intitulată Sfântul Metodie al Constantinopolului. Studiu asupra vieții și operelor sale. Deocamdată nu le am la îndemână, doar sâmbătă am să pot da trimitere și la pagini anume.
Revin cu trimiterea promisă. În cartea scrisă de George Peter Bithos, Sfântul Metodie al Constantinopolului. Studiu asupra vieții și scrierilor sale, la pagina 146 este dat un citat în care se spune:
„Cât despre cărțile despre care am vorbit mai devreme, scrierile împotriva preafericitului Nichifor și a lui Tarasie… dacă nu le anatematizați astăzi sau într-o anumită zi stabilită de noi, în fața fraților și a coslujitorilor, și dacă nu veți accepta să le ardeți și să le anatematizați […] nu doar că veți fi pur și simplu anatematizați, ci încă și mai rău, veți fi caterisiți”.
Capitolul legat de conflictul cu studiții este mai amplu, dar am redat mai sus esența care ne interesa.
Părintele Claudiu a scris un articol ca reacție la discuția din amisiunea cu pr. Mihail: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2026/09/08/nepomenirea-si-sensul-eclesial-al-ingradirii-de-erezie/
Ce pot spune este că eu nu văd nici o diferență între contaminarea automată cu erezia și faptul că nu ar fi indiferentă comuniunea în cadrul Bisericii. Nu cred că există vreo stare de mijloc între ruperea sau nu a comuniunii, adică nu de tot, sunt, dar nu sunt în comuniune cu cei care pomenesc pe episcop.
Eroarea cred că pornește de la faptul că întreruperea pomenirii este văzută ca o delimitare de erezia ierarhului, pe când canonul o definește altfel, anume sancționare sau condamnare a lui pe cât îi stă în putere preotului/slujitorului, după cum am arătat în podcastul din acest articol.
Așadar pr. Claudiu spune că nu face rupere/schismă, dar în faptă tocmai asta afirmă, separarea nu doar de episcop, ci de toți cei aflați în comuniune cu el. Aceasta mă face să înțeleg că faptul de a nu-i numi eretici pe cei aflați în comuniune cu episcopii ecumeniști nu echivalează cu a nu-i considera astfel. Astfel de categorii intermediare nu cred că există.
În plus, nu am vorbit de experiența personală, ci de modul de a proceda al mănăstirilor athonite din anii 70, printre care s-a numărat și Sf. Paisie Aghioritul, iar Arhim. Epifanie Teodoropoulos a fost îndrumătorul lor canonic în acele vremuri.
Ati afirmat ca patriarhul Metodie l-ar fi canonizat pe Sf Theodor in urma lepadarii acestuia de convingerile sale si ca „este scoasa din tezaurul Bisericii invatatura Sf Theodor, cum ca noi, prin pomenirea episcopului, de fapt ne molipsim de invataturile lui particulare” si v-am rugat sa aduceti dovezi/referinte in acest sens.
La prima afirmatie nu ati adus nici o dovada, iar la a doua ati dat un citat din care nu reiese ca Biserica s-a dezis de vreo invatatura a Sf Theodor!
Eu pot sa mai astept.
Afirmatiile acestea sunt grave, cel putin aste e parerea mea!
Ma iertati..
Este evident din ce am citat mai sus că Patriarhul Metodie a respins scrierile Sf. Teodor și i-a excomunicat pe studiți tocmai pt că nu renunțau la ele. Apoi în carte este descrisă participarea Sf. Metodie la canonizare, care a fost săvârșită în vremea lui și chiar de el personal.
Canoanele 13-15 au în vedere tocmai pe studiți și practicile lor pe care le numește „nebunia (sau mania) schismaticilor”. Nu doar că este contrazisă explicit opinia Sf. Teodor că abaterile adulterine ar fi fost de natură eretică, ele fiind, de fapt, o vinovăție oarecare, nu dogmatică, dar este condamnată întreaga atitudine fără a se mai intra în detalii. Dacă vreți musai element concret, există afirmații contrare la Sf. Teodor și în canoanele 13-15. Primul spune că te întinezi de greșeala episcopului prin comuniunea directă, iar canoanele scriu că asta înseamnă ruperea unității Bisericii.
Dacă vreți detalii și mai aprofundate, au fost introduse expesii în Sinodicoanele Ortodoxiei din acea vreme prin care erau condamnate scrierile îndreptate împotriva Sfinților Patriarhi Tarasie, Nichifor, Metodie (Ignatie, Fotie, Ștefan). Asta se referă clar la scrierile Sf. Teodor, deși el este aclamat ca Sfânt în aceleași Sinodicoane.
Așadar condamnarea este cuprinsă în canoanele 13-15 și explicit în formulele ulterioare ale Sinodicoanelor.
Parinte, ma iertati, insa exprimarea (legata de Sf Theodor) din materialul video este cel putin exagerata… Explicatiile date mai sus sunt neconvingatoare.