Ca o continuare a discuției despre împlinirea unui deceniu de la întrunirea Sinodului din Creta, prin găzduirea Pr. Mihail Deliorga pe grupul său de Telegram Isihasmul Carpatin, a mai avut loc o dezbatere pe tema limitelor ce trebuie avute în vedere de cei care întrerup pomenirea ierarhilor ecumeniști (ce propovăduiesc o erezie). Au luat cuvântul Pr. Claudiu Buză, eu, Adrian, apoi a urmat o dezbatere pornind de la afirmațiile făcute în care au intervenit câțiva credincioși:
Minutele la care au intervenit interlocutorii sunt, după o aproximare făcută de Liviu:
0:00 – Introducere Pr. Mihail Deliorga
18:34 – Expunere Pr. Claudiu Buza
47:07 – Întrebări Pr. Mihail
1:08:40 – Expunere Pr. Lavrentie Carp
1:37:25 – Întrebări Pr. Mihail
1:51:53 – Expunere Adrian
2:25:47 – Intervenție + explicații Pr. Claudiu in dialog cu Pr. Mihail și Adrian
2:42:25 – Intervenție / observații Pr. Lavrentie
2:46:41 – Întrebări și răspunsuri participanți:
2:48:41 – Liviu
3:02:13 – Interventie Pr. Nicolae Negru Aman
3:05:07 – Intervenție Adrian
3:10:38 – Intrebare Pr. Lavrentie pentru Liviu
3:11:50 – Răspuns Liviu
3:13:54 – Continuare Pr. Lavrentie
3:18:52 – Răspuns Liviu pentru Pr. Lavrentie
3:23:01 – Răspuns Pr. Lavrentie
3:24:50 – Sanda
3:27:25 – Răspuns Adrian
3:32:01 – Răspuns Pr. Claudiu
3:35:44 – Liviu intrebare pentru Pr. Claudiu
3:37:05 – Răspuns Pr. Claudiu
3:50:20 – Corneliu
3:58:05 – Lăcrămioara
4:00:25 – Intervenție Pr. Lavrentie
4:02:04 – Alin
4:08:32 – Încheiere Pr. Mihail
Observațiile mele: Discuția moderată de Pr. Mihail a avut loc într-un format de dezbatere, care nu presupune o concluzie finală clar exprimată, un învingător, dar din care se pot observa limpede pozițiile fiecăruia. Probabil că momentul cel mai elocvent este dialogul purtat între Liviu și Pr. Claudiu, din care reiese că Părintele nu este de acord cu mersul la slujbele unde este pomenit ierarhul pe considerentul că prin aceasta se realizează o părtășie și validare a ecumenismului promovat de episcop. Deși pe final s-a făcut o confuzie între atitudinea din conștiință și cea din convingere, totuși demarcațiile s-au făcut mai fățiș ca alte dăți.
1. Mărturiile patristice aduse de Pr. Claudiu sunt firave și la duzină, scoase din context pentru a demonstra că la slujbele unde e pomenit un arhiereu eretic necondamnat se petrece o întinare cu eroarea lui dogmatică. Deși în mare parte am analizat în general majoritatea trimiterilor în articolul de combatere a cărții scrise de monahul (zelotist?) Evghenie despre întinarea prin erezie și în cel despre un inventar al poziționărilor patristice pe tema opririi pomenirii, am să adaug aici câteva idei în plus pentru edificare.
Deși îmi este suficient să știu că există multe situații din care se vede clar că unii Sfinți Părinți sau Sinoade nu au considerat că ar fi vreo întinare prin comuniunea cu ereticii înainte de condamnarea lor, totuși cercetarea m-a condus la concluzia că nu există nici o mărturie patristică viabilă care să gireze o astfel de concepție. Nici măcar linia studiților, îndeosebi exprimată de Sf. Teodor, nu a fost acceptată de Biserică, ci repudiată prin canoanele 13-15 I-II. Fără a mai spune că nici un nepomenitor respectabil cât de cât din ziua de azi nu preia pe acest Sfânt în întregime și să spună că Tainele ecumeniștilor sunt nevalide.
Oprindu-mă la exemplul Sinodului V Ecumenic, este adus argumentul că în cadrul său se face afirmația că Papa Virgiliu constituie o problemă pentru unitatea Bisericilor Locale Ortodoxe și puritatea Tainelor atâta vreme cât susține o credință nestoriană chiar și înainte de condamnarea sa. Ei bine, această afirmație este adevărată, însă este făcută de chestorul Constantin, reprezentantul împăratului Iustinian, înainte de a da citire unei scrisori a autocratorului. Drept răspuns, procesele verbale consemnează că Sinodul a răspuns astfel: „Ceea ce a părut a fi bine preaevlaviosului împărat este în acord cu lucrările pe care le-a depus pentru unitatea Sfintelor Biserici. Drept urmare, să păstrăm unitatea cu scaunul apostolic al Preasfintei Biserici a vechii Rome, împlinind totul potrivit tonului textelor care au fost citite. Pe cazul aflat înaintea noastră, să se urmeze după cum am hotărât”. Practic, s-a luat în discuție caterisirea Papei, dar fără a rupe comuniunea cu Roma. Însă trebuie observat că răspunsul nu reia ideea purității Tainelor și că cel care o exprimase este o persoană laică, fără să însemne că toate cuvintele sale au valoare sfântă, normativă. Deci nu e normal să ne axăm pe aceste expresii, lăsând deoparte faptul că acel Sinod l-a cercetat pe Papă pornind de la prezumția de nevinovăție, trimițând delegați la dânsul (prezent fiind în Constantinopol) și chiar ținându-i partea în mare măsură din cauza ițelor încurcate ale disputelor.
Nu am putut verifica pe moment procesele verbale decât printr-o traducere în engleză editată la Oxford (care corespunde cu adevărul, din cât am putut constata deocamdată). Voi reveni cu precizări dacă textele grecești originale conțin alte variante. În orice caz, este limpede că afirmația aparține chestorului, nu Sinodului, nici măcar nu este din scrisoarea împăratului Iustinian.
Așadar îmi pare o lipsă de seriozitate să considerăm că aceasta este o manieră potrivită de a citi și înțelege textele bisericești, extrăgând din context și potrivind lucrurile doar ca să scoatem o idee total contrară literei și duhului Sinoadelor și Sfinților Părinți.
Față de restul mărturiilor aduse de Pr. Claudiu mai adaug doar faptul că Sinodul din 536 a dat anatemei un Patriarh ce se opunea unui Sinod Ecumenic (IV). Deci nu vorbim de o erezie necondamnată, ci de o împotrivire fățișă față de o rezoluție dogmatică a Bisericii. Iar Papa Agapit a refuzat comuniunea cu Patriarhul Antim nu din proprie inițiativă, ci în mijlocul unei dispute fierbinți pentru a la partea unei tabere. Nu reiese de nicăieri că ar fi evitat să se întineze liturgic din relatarea evenimentului făcută în cartea Străjerii Ortodoxiei.
2. Liviu a avut meritul de a fi dus discuția cu Pr. Claudiu în punctul cel mai sensibil, anume posibilitatea participării mirenilor la slujbele unde este pomenit un episcop ecumenist/ adept al Sinodului din Creta. Deși replicile s-au axat pe mersul la biserică mai degrabă decât a sta acasă, importantă este motivarea interdicției de a merge acolo unde se pomenește, anume întinarea cu erezia.
Deși Pr. Claudiu a afirmat că nu forțează pe nimeni să evite slujbele unde se pomenește, de fapt el face acest lucru. Pentru că nici un duhovnic nu poate forța pe cineva să păzească poruncile lui Dumnezeu, ci doar să-l îndemne și să-i pună un dreptar în acest sens. Acest lucru este, de fapt, o forțare (în sensul bun), adică nu lasă la libera lui alegere ca și cum ar fi ceva indiferent.
În realitate, nu vorbim despre o alegere de conștiință, ci de convingere. Conștiința îl îndemna pe Apostolul Pavel să se întrețină din munca sa, să nu beneficieze de avantaje materiale ca apostol. Dar, dacă ar fi pretins că această conduită este necesară, nu o alegere a sa benevolă, atunci nu mai era o opțiune de conștiință, ci de convingere, regulă sau credință. Prin comparație, dacă cineva alege din conștiință să nu participe la slujbele unde sunt pomeniți ierarhii, ar face acest lucru conștient că nu este nici un pericol, dar dorește să evite orice prilej de asociere, fiind vorba de o atitudine personală.
Așadar, atâta vreme cât slujbele unde sunt pomeniți ierarhii sunt considerate vectori de întinare prin Taine, vorbim de o concepție zelotistă și schismatică, ce poate duce la o schismă reală, adică la o separare pe motive ne-dogmatice.
Atitudinea corectă de întrerupere a pomenirii socotesc că este de a veni în sprijinul unui demers teologic substanțial de combatere a ecumenismului, nu în prim-plan. Este un mijloc, nu un scop. În plus, ea nu ar trebui să impună o viziune (corectă) prin intransigență, ci să convingă prin argumente și atitudine corespunzătoare de rugăciune și dragoste față de aproapele și de adevăr. Astfel, de vreme ce se urmărește izbăvirea Bisericii, conform canonului 15, iar aceasta este constituită din toți credincioșii clerici și mireni, nu este normală și nici canonică ruperea comuniunii cu toți, ci strict cu cei care propovăduiesc erezia, deci nu și cu cei neutri sau drept-credincioși.
Bineînțeles că nu putem forța pe nimeni, dar putem prezenta dovezi concludente pentru a convinge de erorile și pagubele produse de oprirea pomenirii făcute fără discernământ canonic și duhovnicesc.
