Cuvântul Ierarhului confirmă naraţiunea oficială

În postările recente publicate pe blogul nostru şi în unele comentarii s-a făcut vorbire despre modalitatea în care Biserica înţelege să comunice către publicul necredincios şi să participe la viaţa cetăţii, mai cu seamă în aceste vremuri în care, folosind pretexte de politică sanitară, neprietenii caută să sporească necazurile şi supărările credincioşilor ortodocşi. Deşi nu suntem calificaţi, avem prilejul de a formula unele observaţii concrete privitor la aceste chestiuni, în completarea susţinerilor noastre anterioare, aducând în atenţie cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei publicat astăzi pe doxologia.ro, dar şi adresa de zilele trecute a Preasfinţitului Părinte Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni către Prim-ministrul Republicii Moldova.

Ambele adresări vizează situaţia concretă a păstoririi credincioşilor în contextul îmbolnăvirilor de Covid19, deşi destinatarii celor două texte sunt din categorii diferite. Preluăm cele două texte, succesiv, după care adăugăm într-o notă separată observaţiile noastre.    

Doxologia.ro: Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte – lucrare vindecătoare a Harului lui Dumnezeu

Ne aflăm încă într-o perioadă grea, cauzată de răspândirea noului coronavirus. Autoritățile statului ne-au făcut cunoscute măsurile care vor guverna starea de alertă care a început pe 15 mai. Cu responsabilitate și discernământ, se cuvine să stăruim în îndemnul de a respecta măsurile de igienă, de prevenire a infectărilor. Sunt însă și recomandări ce aduc atingere sacralității slujbelor bisericești. Or, viața liturgică, în toate aspectele ei, a fost dintotdeauna, inclusiv în perioade de prigoană, gestionată exclusiv de către cei care au responsabilități în acest sens. Așa va trebui să rămână și de acum încolo.

Mărturisirea credinței se traduce și faptic, prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, mai ales la Sfânta Liturghie, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos, prin actele de milostenie trupească şi sufletească, prin cinstirea Sfintelor Icoane şi a Sfinților, cinstire arătată şi Sfintelor Moaşte ale acestora.

Noi credem în prezenţa reală a lui Hristos în Potirul euharistic. De aceea, Taina Sfintei Împărtăşanii, sub toate aspectele ei, nu face și nu poate să facă subiectul vreunei reglementări din partea autorităţilor statului. „Lingurița” nu este o piesă dintr-un set de tacâmuri, este un obiect sfințit. Prin ea, credinciosul primește „leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos” (Sfântul Ignatie Teoforul). Desigur, dacă e să reducem totul la o perspectivă materială, raţionamentul ar părea întemeiat: oamenii primesc, unii după alţii, cu o aceeaşi linguriţă, „pâine” şi „vin”. Prin urmare, s-ar putea contamina, pe această cale, cu virusul de la un bolnav. Din perspectivă teologică însă, lucrurile stau cu totul diferit. Prin linguriţă, credincioşii mireni Îl primesc ‒ cu credință! ‒ pe Hristos Însuşi, Care Se oferă pe Sine sub chipul pâinii şi al vinului. Îl primesc, așadar, pe Cel Ce a spus: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6, 53-54). Cel care se împărtăşeşte face aceasta „spre tămăduirea sufletului şi a trupului”, „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” (Rugăciunile din canonul Sfintei Împărtăşiri). Așadar, nu poate fi cântărită cu argumente din domeniul material o realitate spirituală, duhovnicească. După cum nici teologia nu poate avea pretenția de a se pronunța pe probleme exclusiv de ordin medical sau epidemiologic.

În aceeaşi dimensiune a realității duhovniceşti, cinstirea Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte este manifestarea credinței de nezdruncinat în binefacerile pe care Sfinții le revarsă, prin mijlocirea lor către Dumnezeu, asupra celor invocați în rugăciune. Dacă persoane din afara sau dinlăuntrul Bisericii manifestă reticență sau îndoială față de acest adevăr fundamental de credință, au libertatea să o facă. Omul se poate clătina, Dumnezeu, nu.

Întotdeauna vor fi lucruri cu anevoie de înțeles pentru cei ce reduc omul la constituția sa anatomică, tributari unei rațiuni ce exclude realitatea nevăzută și care se îndoiesc de existența lui Dumnezeu. Cum le poți explica acestora că atunci când Mântuitorul „a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului” (Ioan 9, 6) nu a comis un act de impietate sanitară, mânjind orbitele goale cu noroi, ci ne-a dezvăluit nouă, tuturor, faptul că harul restaurator și vindecător al lui Dumnezeu lucrează și prin cele materiale, oricât de modestă ar fi condiția lor? Cu atât mai mult lucrează harul tămăduitor din Sfintele Icoane și din Sfintele Moaște în viața celui ce le sărută cu credință neclintită în pronia dumnezeiască!

Nădăjduim, în acest sens, că autorităţile statului vor înţelege că cele ce se petrec în slujbele Bisericii nu reprezintă simple gesturi sau manifestări omeneşti. Biserica este, dincolo de orice definiție sau etichetare, un adevărat Spital duhovnicesc. Sfinții Părinți vorbesc despre păcat ca fiind o rană, despre duhovnic ca despre un medic, despre dezlegarea din Taina Spovedaniei ca început al tămăduirii, despre canon (epitimie) ca despre un medicament sau o schemă de tratament. Sunt numeroase studii publicate de către cercetători de excepție prin care se vădește faptul că omul care se roagă, care participă la Dumnezeiasca Liturghie, care se spovedește şi se împărtăşeşte, se și vindecă mai ușor. Prezența capelelor și a preoților de caritate în spitale nu se datorează doar unei respectări a dreptului la asistență religioasă a pacienților, ci și faptului că mulţi medici au constatat, de-a lungul timpului, numeroase efecte benefice ale spiritualității creștine în procesul de vindecare al bolnavilor.

În pofida faptului că, în aceste ultime două luni, nu au mai putut participa la slujbele din biserici, credincioșii au căutat să cultive cât mai mult viața duhovnicească în limitele spațiului casnic. Sunt mărturii cum că aceia care s-au rugat mai mult, mai ales la Psaltire, care au rămas în legătură cu preoții lor prin diferite mijloace de comunicare ‒ au avut o stare sufletească mai bună, mai mult optimism, în pofida acestei crize apăsătoare. Iar cei afectați de boli au avut și mai mult curaj, punându-și nădejdea și în ajutorul lui Dumnezeu, nu doar în priceperea medicilor.

Mulțumim credincioșilor care, deși văduviți de slujbe în această perioadă, au arătat încredere, răbdare și, mai ales, au înțeles că și noi, clericii, avem nevoie să fim purtați în rugăciunile lor. Îi rugăm să ne ierte şi pentru slăbiciunile pe care şi noi, ca oameni, le avem în slujirea noastră. Mulțumim celor care au contribuit cu bani pentru aparatura medicală donată spitalelor și pentru alimentele oferite celor aflați în lipsuri.

Vă îndemn să nu încetăm rugăciunea pentru cei atinși de noua epidemie și pentru tot personalul medical, atât de jertfelnic în aceste vremuri. Să ne rugăm și pentru cei care, neînțelegând rostul și importanța credinţei în puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, se împotrivesc cererilor noastre firești.

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți și să ne izbăvească din această năpastă, să ne dăruiască puterea de a răbda, de a mângâia și, mai ales, de a ne bucura întru toate!

✝ Teofan

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Episcopia-ungheni.md: Adresarea Preasfințitului Episcop PETRU, către Prim-ministrul Republicii Moldova, Domnul Ion CHICU

La data de 17 martie Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea privind declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19 în Republica Moldova din 17 martie-15 mai 2020.

În perioada declarării stării de urgență, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a emis dispoziţii în vederea punerii în executare a unor măsuri de restricționare cu referire la Biserica Ortodoxă din Moldova. Astfel, pe tot parcursul acestei perioade au fost emise dispoziții prin care enoriașii (aparatul parohial­­ + 3 enoriași), au avut dreptul de a participa la Slujbe, doar înafara lăcașelor de cult.

Conform p 9. al Dispozitiei Comisiei pentru Situații Exceptionale a RM nr. 25 din 05.05.2020: Întrunirile cu caracter religios (oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) se vor desfăşura strict în aer liber (curţile bisericilor, mănăstirilor, altor culte religioase), cu respectarea obligatorie a distanţei sociale de minim 2 metri şi cu purtarea obligatorie de către toţi participanţii a măştilor de protecţie. Serviciile divine nu vor fi însoţite de ritualuri religioase cu grad sporit de transmitere a infecţiei (contact direct între persoane şi/sau atingerea obiectelor).

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a declarat la data de 4 mai 2020 faptul că: „Pe data de 15 mai se va finaliza starea de urgență. Nu intenționăm să extindem această stare de urgență, respectiv, după aceasta vor reveni la serviciu în regim normal și Parlamentul și alte instituții.” El însă a precizat că ridicarea stării de urgență nu înseamnă că vor fi ridicate absolut toate restricțiile. Unele drepturi, cum ar fi cel la întruniri, vor fi restricționate în continuare. (https://ro.sputnik.md/moldova/20200504/30115683/coronavirus-moldova-starea-de-urgenta-prelungire.html)

 Legea nr. 212 din 24-06-2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război reglementează în Articolul 18. Durata stării de urgenţă (1) Starea de urgenţă poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile. Având în vedere caracterul Comisiei pentru Situații Excepționale ca autoritate administrativă excepțională – măsurile acesteia încetează odată cu încetarea stării de urgență, deci la 15.05.2020.

În acest context, ținem să menționăm că, începând cu data de 15 mai 2020, Bisericile Ortodoxe din Republica Moldova au dreptul de a-și relua activitatea cu participarea enoriașilor la slujbe în interiorul lăcașurilor sfinte. Totodată Comisia pentru situații Excepționale nu va avea dreptul de a interzice acest fapt prin dispoziții emise, întrucât atât declarațiile prim-ministrului din 4 mai 2020, Legea nr.212 din 24-06-2004 confirmă încetarea regimului stării de urgență, dar și legislația Republicii Moldova garantează separarea Bisericii de Stat prin prevederile Constituției Republicii Moldova, cât și prin alte legi organice.

Cu referire la separarea Bisericii de Stat, ținem să menționăm că Constituţia Republicii Moldova garantează expres libertatea conştiinţei şi stipulează autonomia şi separarea de stat a cultelor religioase în articolul 31. Articolul 31. Libertatea conştiinţei (1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (3) În relaţiile dintre cultele religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire. (4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.

Legea nr. 125 din 11-05-2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie în Capitolul II prevede RAPORTURILE DINTRE STAT ŞI CULTELE religioase, iar în articolul 15 sunt stipulate prevederi privind Statul şi cultele religioase „(1) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat, egale în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice. Discriminarea unui sau altui cult religios se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare. (2) Statul nu intervine în activitatea religioasă a cultelor.”

Separarea Bisericii de Stat potrivit acestor prevederi se raportează la faptul că Statul nu trebuie să intervină în viaţa Bisericii, în guvernarea, sau învăţătura credinţei, viaţa ei liturgică, practica duhovniciei etc. nici în general în activitatea instituţiilor bisericeşti canonice, cu excepţia acelor aspecte în care Biserica trebuie să acţioneze ca o personalitate juridică obligată să intre în anumite relaţii cu Statul, cu legislaţia şi organele puterii. Biserica aşteaptă de la Stat respect faţă de normele sale canonice şi celelalte statute interne ale ei.

Biserica Ortodoxă propovăduieşte fără greşeală Adevărul lui Hristos şi învață oamenii poruncile morale care vin de la Dumnezeu Însuşi; iar, statul nu are puterea de a schimba nimic în învăţătura sa. Biserica nu poate să tacă sau să se reţină de la propovăduirea adevărului, oricare ar fi învăţăturile prescrise sau propagate de instituţiile de Stat. În această privinţă, Biserica este cu totul liberă faţă de Stat. Pentru propovăduirea neîngrădită şi liberă a adevărului, Biserica Ortodoxă a suferit de nenumărate ori în istorie persecuţii de la cei care nu se supun lui Hristos.

Biserica Ortodoxă îşi păstrează loialitatea faţă de Stat, dar porunca lui Dumnezeu, de a săvârşi în orice condiţii şi în orice împrejurări lucrarea mântuirii oamenilor, este deasupra exigenţelor acestei loialităţi. Dacă puterea îi obligă pe credincioşii ortodocşi la apostazie faţă de Hristos şi Biserica Lui şi la păcate şi fapte vătămătoare sufletului, Biserica trebuie să refuze să se supună Statului.

Luând în considerare cele menționate mai sus, solicităm:

Odată cu finalizarea stării de urgență, la data de 15.05.2020: 

1. oprirea restricțiilor stabilite pentru lăcașurile de cult,
2. permiterea oficierii Slujbelor cu caracter religios în interiorul lăcașelor de cult, în regim obișnuit, cu respectarea normelor igienice recomandate de Guvern.

Cu profund respect,

+PETRU

EPISCOP DE UNGHENI ȘI NISPORENI

Observaţii: Textul ÎPS Părinte Teofan este publicat pe situl doxologia.ro la secţiunea Cuvântul Ierarhului unde, cu doar câteva zile în urmă, fusese publicată scrisoarea PS Ignatie, Episcopul Huşilor. Acesta din urmă, într-un text care este probabil să rămână unicat în rândul celor emise de ierarhii români, condamnă despotismul sanitar de care face uz statul român, împreună cu discursul secularist şi anticlerical al presei prin care Biserica este ostracizată şi delegitimată de la participarea la viaţa publică. Textul PS Ignatie punctează chestiuni extrem de dureroase pentru credincioşii ortodocşi care trebuie să fie dezvoltate pe mai departe într-o conversaţie internă în Biserică.

Din punctul nostru de vedere există o mare problemă în Biserică constând în aceea că nu există o conversaţie reală între credincioşi, între cler şi laicat, nu există o străduinţă pentru delimitarea unui cerc moral propriu, nu există poziţionare civică şi politică coerentă a credincioşilor (şi clericilor) asupra temelor de interes pentru Biserică.

În altă parte, concluzionam că ierarhii trebuie să înceteze să cultive o ortodoxie marginalizată în interiorul ortodoxiei. Mai devreme decât ne-am dori putem observa un exemplu practic al acestui tip de marginalizare, devenit obicei, care este într-atât de osificat, de înrădăcinat, că trece neobservat şi considerat ca firesc, deşi consecinţele nefaste nu sunt deloc de neglijat.

Aşadar, deşi cu doar câteva zile în urmă, în acelaşi loc, era publicată prima scrisoare a unui ierarh român care verbalizează o perspectivă nealiniată asupra realităţilor pe care Biserica le tăieşte (în contextul mai larg în care nouă, credincioşilor, ne-a fost refuzată participarea la slujba de Înviere, iar acum se pretinde să ne fie refuzată, celor vrednici, Sfânta Împărtăşanie), următorul text al secţiunii Cuvântul Ierarhului ignoră într-o manieră de nepermis chestiunile totuşi cruciale care au provocat textul PS Ignatie.

Dar dacă de la episcop la episcop, în acelaşi loc şi pe acelaşi subiect, nu se poate înnoda o conversaţie, o minimă validare a terenului comun, a bazei de discuţie despre vremurile pe care le parcurgem, ce le-am putea cere preoţilor şi credincioşilor de rând! Atunci când este ignorat punctul de vedere al unui episcop din cadrul aceleiaşi Arhiepiscopii, care publică în exact în acelaşi loc, în aceeaşi secţiune a sitului oficial, când semnalul său de alarmă este trecut sub tăcere de arhiepiscopul său, fără o minimă recunoaştere, acest tip de relaţionare se multiplică şi se transmite spre nivelurile inferioare, ajungându-se la forme pervertite de segregare şi la diverse „naraţiuni oficiale” în baza cărora credincioşii se fragmentează în zeci de grupuscule fără iniţiativă sau putere.

Mai mult de atât, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au fost anterior exprimate şi alte astfel de opinii, care au premers oarecum textului PS Ignatie. Purtătorul de cuvânt al MMB, părintele Constantin Sturzu ne spunea că nu vom uita că ne-a fost refuzată participarea la Înviere. Postările publice ale părintelui Alin Cristian Preotu, inspector bisericesc în cadrul M.M.B., sunt virale de ceva vreme, părintele însuşi denunţând repetat în termeni foarte aprigi toată mascarada care ne forţează să maimuţărim participarea la Sfânta Liturghie. Părintele Radu Preda, de asemenea găzduit pe platforma doxologia.ro cu texte de autor, a publicat pe pagina sa de facebook o succesiune de reacţii care cuprind inclusiv un îndemn adresat ierarhilor să se retragă spre mănăstirile de metanie dacă nu sunt capabili sau nu doresc să apere credinţa.

Acestea, fără a mai aminti despre punctul de vedere care este practic unanim în toată blogosfera ortodoxă, că îmbolnăvirile cu Covid19, deşi reale şi cu potenţial letal pentru o anumită categorie de pacienţi, sunt instrumentate cu rea-credinţă prin măsuri lipsite de proporţionalitate, nerezonabile şi discriminatorii. Invităm pe părinţii ierarhi să identifice în prezenţa online ortodoxă alte puncte de vedere, cum sunt ale lor, într-atât de aliniate naraţiunii oficiale a autorităţilor statului român. Or, în aceste condiţii, cui slujeşte ignorarea temerilor, grijilor, obiecţiilor şi argumentelor majorităţii absolute a credincioşilor, clerici şi mireni, achiesându-se fără rest la punctul de vedere al unui agresor batjocoritor şi neloial, aşa cum este şi se manifestă faţă de ortodoxie statul român prin instrumentele sale executive?

Tocmai această atitudine sapă şi dezbină, faptul că ne sunt înlăturate nedrept şi delegitimate grijile şi temerile de către ierarhii noştri, că şi în Biserică şi în afară ni se pune căluş şi suntem marginalizaţi, că nu ne este validată raportarea la o realitate diferită de cea impusă de naraţiunea oficială; tocmai aceste lucruri produc slăbiciune şi deznădejde, iar nu presiunea pusă din exterior de cei străini sau înstrăinaţi de Biserică.

Imposibilitatea de a ne angaja în dialog unii cu alţii reprezintă cea mai importantă neputinţă pe care o trăieşte astăzi Biserica şi este cultivată de ierarhii noştri din cauza unui mod lumesc de a înţelege relaţiile de putere şi modalităţile de conservare a autorităţii. Strângerea rândurilor astfel cum ne este cerută acum vizează de fapt o abdicare clară de la speranţa unor relaţii vii şi fireşti în Biserică, înseamnă tăcere represivă şi, finalmente, apostazie.

Şi tocmai pentru că înţelegem cât de greu se pot schimba lucrurile am adus în atenţie şi scrisoarea PS Petru către prim-ministrul Republicii Moldova, pentru a se înţelege cum poate fi facilitată participarea civică a credincioşilor prin iniţiative punctuale ale episcopilor, iniţiative care aşează terenul şi orientează direcţia demersurilor viitoare. Vedem descris cadrul juridic în temeiul căruia este emisă o adresa episcopiei, este formulată o solicitare expresă, legitimă, publică, la vedere, chiar dacă probabil că şi aici vor fi fost consultări cu Guvernul. O astfel de iniţiativă facilitează şi invită la un anumit tip de dialog şi de participare civică, fără a fi părăsit terenul de colaborare şi de parteneriat pe care Biserica şi-l doreşte de la stat pentru a-şi desfăşura activtatea în bună rânduială.