Încă nu a apărut o decizie oficială a Patriarhiei pe tema renunțării la împărtășire după deschiderea de pe 15 mai a bisericilor. Deocamdată există doar niște declarații ale purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu. Ce-i drept, cam de o vreme mai toate comunicările vin prin interpuși, prin Birouri de presă, dar nu prin sinodali, nici măcar din gura Patriarhului. Este destul de frustrantă această neasumare dusă la extrem; dar e un semn și acesta.

Ieri a fost lansată și în public vestea că se deschid slujbele afară, dar împărtășirea va fi amânată. Mesajul este acesta:

„A avut loc o consultare firească a membrilor Sfântului Sinod în legătură cu o scurtă amânare a împărtăşirii comune, până la finalizarea unei consultări inter-ortodoxe cu celelalte Biserici, confruntate şi ele în acelaşi registru liturgic cu provocarea ridicată de pandemie. În acest moment sunt clare câteva lucruri foarte importante, deşi cu un caracter temporar: slujbele cu credincioşi vor fi oficiate exclusiv afară; bisericile vor fi redeschise doar accesului pentru rugăciune individuală a credincioşilor, cu respectarea unor reguli de igienă şi protecţie; împărtăşirea comună (în timpul Liturghiei) este amânată o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe. A mai existat un astfel de moment dramatic al amânării împărtăşirii, timp de două luni, chiar, în 1829, şi tot din motive legate de epidemie. Nu este nimic total nou şi nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să îl ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creştin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a ‘celor sfinte’ şi de punerea în conflict a credinţei profunde cu raţiunea practică. Creştinismul autentic, hrănit din fidelitatea faţă de Tradiţia genuină a Evangheliei şi faţă de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credinţa şi raţiunea, ci le cultivă cu discernământul izvorât din credinţa în Hristos, nu din aceea în propria credinţă.”

(Agerpress)

Ultimele cuvinte sunt esențiale. Oprirea împărtășirii provine din credința Bisericii sau dintr-o viziune personală, chiar și a ierarhiei? Invocarea trunchiată a unei situații când credincioșii au fost lipsiți de Sfintele Taine în vremea epidemiei din 1829 nu este suficientă pentru că există alte cazuri și rânduieli care indică tocmai contrariul. În plus, acea carantină de atunci a fost nu doar pe împărtășire, ci pe accesul la biserici, care au fost dezinfectate timp de două luni și doar în București, nu în toată țara. Fără a mai sublinia aspectul esențial că atunci era vorba de o ciumă de alte proporții. Mărturia aceasta vine dintr-o notă dintr-un studiu despre viața Mitropolitului Grigorie Dascălul, care este foarte lacunară:

Deși ar fi o exagerare a spune că Împărtășania este temelia Bisericii, totuși ea este un element esențial, la care nu se poate renunța fără o clătinare a fundamentelor ei. Hristos în integralitatea Lui reprezintă piatra pe care a fost întemeiată Biserica și orice trunchiere a învățăturilor și predaniilor Lui reprezintă o abatere de neîngăduit, cu repercusiuni grave asupra mântuirii.

Practic, discursul și poziția oficială sunt perfect fățarnice și contradictorii în ele însele. Pe de o parte se declară fidelitatea față de credința și tradiția ortodoxă a împărtășirii cu lingurița, pe de alta este amânată sine die (până la o consultare cu restul Bisericilor Ortodoxe Locale) primirea Sfintelor Taine. Oare nu din frica de contaminare prin Potirul comun?

Mulți acum îndeamnă, probabil și la rugămințile ierarhilor, la solidaritate și strângerea rândurilor și la o mărturisire în fața ateilor progresiști, dar nu și în fața sinodalilor. Dar mie aceasta îmi aduce aminte de sfatul lui Caiafa: „ne este mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul” (In. 11:50). După cum a spus și Dostoievski, dacă Hristos S-ar întoarce astăzi, ar fi răstignit din nou. De data aceasta este omorâtă, anulată prezența Lui în Potir. Nu de către arhiereii iudei de odinioară. Dar de către cine?

Pe de altă parte, nu ar trebui neglijată vocea celor care-și manifestă îngrijorarea legitimă față de aceste decizii, care dovedesc că mai bate o inimă în pieptul Bisericii.


Se pare că și în Germania au fost dispuse măsuri similare cu cele anunțate de Patriarhia noastră. Mitropolitul Augustin al Germaniei, care ține de Patriarhia Ecumenică, a anunțat următoarele:
„Având în vedere deschiderea bisericilor în σtatul german, au fost date norme legale care, în afară de restul măsurilor de asigurare care au fost adoptate, ajung până la punctul de a regla și modul dumnezeieștii Împărtășanii, adică să interzică dumnezeiasca Împărtășanie din Sfântul Potir prin folosirea linguriței”, menționează în enciclica sa.
„În această privință, cu adâncă durere, vă informez că, până la ieșirea din vigoare a normelor legale, deși putem să venim toți la slujbe, nu putem totuși să ne împărtășim toți în afară numai de sfințiții slujitori”.

În Franța, s-a anunțat că slujbele religioase vor fi deschise publicului abia de pe 1 iunie.