Mâine, 2 iunie, se întrunește Sinodul Permanent al Bisericii Greciei. Interesul nostru este stârnit de faptul că ierarhii greci au primit două scrisori cu privire la modul de administrare a Sfintei Împărtășanii, una trimisă de Patriarhia Ecumenică, iar alta de către Patriarhia Română.
Preocuparea aceasta nu este o informație de ultimă oră pentru noi, ci modul în care este pusă problema și cu cine se asociază episcopii români și în ce scop. Ce se înțelege este că interesul pentru a găsi o soluție magică pentru darea Sfintelor Taine în contextul coronavirusului nu este o preocupare răsărită din teritoriu, ci e dictată tot dinspre cercuri înalte. Altfel spus, nu este vizată sănătatea și credința ortodoxului de rând, ci slujirea unor interese „superioare”, fanariote.
Singurele Biserici care pun această problemă sunt cele de la Constantinopol și București, fiind vizată și Atena să fie atrasă în acest demers. Bineînțeles că Fanarul este cel care dă tonul, probabil primit și el din alte cercuri nebisericești, după cum deja ne-am obișnuit. Însă, de data aceasta, trebuia să vină inițiativa într-un mod mai mascat, luând ca aliat tocmai BOR-ul nostru.
Care este poziția Patriarhiei Ecumenice? Aceasta a fost făcută prin comunicate oficiale, impunând și Sfântului Munte (supus ei jurisdicțional) să-și închidă porțile vizitatorilor lunile trecute și abia de astăzi să permită accesul pelerinilor în număr foarte limitat, adică fără grupuri organizate. Îndrumările fanariote, exprimate încă din marte și prezentate într-un Mesaj către pliroma Bisericii despre pandemia de coronavirus, s-ar rezuma astfel: «vă îndemn părintește să răspundeți cu strictețe și răbdare la toate măsurile dificile, dar indispensabile pe care le iau slujitorii și autoritățile sanitare». Periculoasă este, însă, insinuarea și justificarea falsă că «nu este în primejdie credința, ci credincioșii».
Dar deja a apărut și inițiativa punerii în discuție a modului de împărtășire a credincioșilor, fiind catalogat pe bună dreptate de către unii drept un atac la Sfintele Taine. Această tendință nu este nouă, ci ea vine după ecumenismul validat în Creta în 2016 cu sprijinul primordial al Fanarului și după schisma ucraineană provocată tot de acesta. După cum spunea Părintele Romanidis, „de acum înainte, problema vor fi vlădicii noștri. Ce credință au!”.
Până acum, o reacție importantă o constituie Scrisoarea credincioșilor din America pe subiectul acesta delicat al împărtășirii în contextul pandemiei actuale. Rămâne de văzut dacă reacția clerului și credincioșilor, măcar cei mai vigilenți, va fi la fel de palidă și trădătoare ca și până acum, așa cum au rămas fără atitudinea corectă la problemele anterioare.
Pentru a înțelege mai bine contextul în ce ne privește pe noi, românii, trebuie punctate câteva aspecte. Patriarhia noastră a venit cu ideea unei consultări pan-ortodoxe atunci când s-a pus problema deschiderii bisericilor de la 15 mai. A luat hotărârea de a fi lipsiți credincioșii de Sfintele Taine până se va ajunge la decizia invocată, deși există deja tradiția împărtășirii tuturor cu aceeași linguriță, practică ce a trecut deja prin proba a mai multe epidemii de câteva secole. Așadar mai degrabă arhiereii noștri (Patriarhul) nu este încă pregătit să introducă schimbări liturgice de frica credincioșilor, dar este dispus să se pună la dispoziția inițiativelor trădătoare ale Fanarului la presiunile cercurilor politice. Este vorba aici de un cumul de factori. Președintele Iohannis nu a luat în calcul deschiderea bisericilor decât atunci când a obținut o concesie din partea Bisericii de a recunoaște pericolul virusului și a se adapta prin modificări sistemice. Însă nu guvernanții țării sunt cei care iau aceste decizii, ci ele vin de mai sus, ei doar le aplică în stil românesc. De altfel, acest șablon se pare că a fost valabil pentru toate măsurile pandemice, nu doar pentru cele cu privire la Biserică. Însă schimbarea trebuie să atingă și Ortodoxia, care e silită să se alinieze sub pretextul pandemiei.
Nu pot ști care sunt toate încrengăturile, dar, din felul cum apare tabloul general, există o conducere din umbră, ocultă asupra guvernelor lumii, care au reacționat la unison cu prilejul acestei amenințări a virusului corona. Vizată este și Ortodoxia, care este vulnerabilă prin ierarhii ei mai fragili și dispuși la trădarea credinței, de oriunde ar fi ei, Rusia, Constantinopol, Grecia, România, Antiohia. Avangarda o constituie, bineînțeles, Fanarul, care este cel mai descoperit, fără credincioși și la cheremul puterilor politice din SUA sau Occident, după cum s-a dovedit în problema ucraineană. Însă nici ierarhii români sau ruși nu sunt prea departe, îndeosebi cei școliți și afiliați tendințelor ecumeniste, moderniste. Deja nu mai vorbim de teorii ale conspirației, ci de foarte multe fapte care vădesc gunoiul care dă pe afară.
Cât privește subiectul delicat al pericolului contaminării prin împărtășire, deja se conturează o dezbatere tot mai amplă. Din nefericire, unii înclină spre explicații mult prea raționaliste și mecaniciste, cu înfățișare savantă, dar depărtate de dogmele sănătoase ortodoxe și de principiile liturgice. Hristos este prezent în Sfintele Taine cu puterea sa dată de Înviere, cu lucrarea dumnezeiască, nu ca simplu om, ca o întâlnire miraculoasă în cadrul ritualului, dar o simplă întâlnire. Nu, ci e vorba de o sălășluire prin har, dându-ne și nouă viața pe care a dobândit-o prin biruința asupra morții. De aceea se și cere o pregătire pe măsură și o credință reală. A spune că putem primi viruși prin Împărtășanie stârnește multă derută și îndoială în duhul de viață oferit prin Sfintele Taine, mai presus de stricăciunea cotidiană. Căci primim viața care a biruit tocmai moartea. Lingurița, Pâine și Vinul euharistice nu mai sunt materii simple, ci transfigurate, îmbrăcate în har dătător de viață, fapt certificat de experiența Bisericii. Acest lucru îl argumentează și Ierom. Hrisostom de la Cutlumuș (Sf. Munte Athos). Ne apropiem de ele tocmai ca să primim mai mult decât o simplă hrană, dobândim nestricăciune. De aceea, nu putem permite o apropiere cu frică de boală, ci cu credință arzătoare, puternică.
Personal cred că prin Sfânta Împărtășanie nu se contaminează nimeni, deși nu ar fi imposibil să fie transmisă vreo boală molipsitoare, nu există o astfel de dogmă și standard al Bisericii. Însă experiența ne spune că nimeni nu s-a îmbolnăvit, ci chiar au existat cazuri uimitoare când nu s-a transmis nimic. De aceea este și bine că este pusă la încercare credința celor care se împărtășesc. Problema ar fi mai ales la cei care nu au credință, ci necredință, temere. Dar, în general, carantinarea rezonabilă este indicată pentru a exclude orice risc de molipsire prin atingere sau orice contact. Hristos a dăruit viață și sănătate chiar când era pe pământ, până la Cruce; de ce ar fi altfel după Înviere? De ce nu ar constitui cu mult mai mult acum viață pentru noi? De ce ar pune sub semnul întrebării acest adevăr ierarhii sub pretextul acestei epidemii?
Important este ca faptele noastre individuale și poziționarea pe aceste probleme spinoase să nu ne apese conștiința atunci când ne rugăm lui Dumnezeu și-I cerem mântuirea noastră.
Completare: Romfea.gr a publicat în exclusivitate, între timp, Epistola trimisă de către Patriarhul Ecumenic celorlalți Întâistătători de Biserici Locale pe 17 mai.
Din cuprinsul ei rezultă că, pe subiectul modului de a împărtăși pe credincioși, au ajuns la Constantinopol „lucruri noi locale și dezvoltări felurite prin intermediul unor scrisori sau sub formă de întrebări și problematizări de pretutindeni”. Patriarhul Ecumenic afirmă că el a primit săvârșirea slujbelor fără prezența credincioșilor, prima grijă fiind de a păzi credința Părinților. Deoarece s-au auzit opinii neobișnuite despre modul apropierii de Preacuratele Taine în contextul grijii pentru cei atinși de virusul covid-19, tăcerea nu este potrivită în fața unei astfel de situații. Ascultarea față de îndemnurile responsabililor sanitari a fost urmată până la punctul când este atinsă esența și centrul credinței noastre (Sfintele Taine). Deoarece explicațiile corecte cu privire la recomandările evanghelice și apostolice vin de la tradiția trăită viu în practica bisericească, Patriarhul vede că ea trăiește în lume prin Sfânta Euharistie. Înștiințându-i pe ceilalți Preafericiți Întâistătători că nu dorește să se depărteze de la „cele lăsate moștenire nouă, tuturor, de fericiții noștri Părinți”, dorește să audă de la ei cugetul și opiniile lor pentru „a merge toți împreună în abordarea pastorală a îndoielilor cu privire la modul consfințit de administrare a Sfintei Împărtășanii”.
Nu reiese clar care sunt dezvoltările și evoluțiile opiniilor cu privire la modul în care este oferită Sfânta Euharistie, însă este posibil să fi venit chiar și din partea Patriarhiei Române. În principiu, consfătuirea acesta la nivel pan-ortodox nu este un lucru greșit în sine, dar experiențele neplăcute din trecutul nu foarte îndepărtat stârnesc suspiciuni și îngrijorări cu privire la sinceritatea și responsabilitatea ierarhilor și Patriarhilor ortodocși. În mod normal, trebuie acceptat că modalitatea de împărtășire este statornicită de foarte mult timp, probată chiar și pe parcursul unor pandemii, iar ceea ce ar trebui discutat este modul de a înfrunta provocările ridicate de autoritățile de stat. Altfel spus, firesc ar fi să fie urmărită și căutată păstrarea ritualului deja statornicit și verificat, nu punerea lui în discuție.
Partea aceasta cu „există o conducere din umbră, ocultă asupra guvernelor lumii, care au reacționat la unison” este discutabilă şi lasă loc de speculaţii care pot fi interpretate împotriva ideilor pe care le-aţi avut sfinţia voastră în vedere. Este discutabilă pentru că sensul de „ocult” are un înţeles primar, în rândul publicului, de satanic. Când spunem ocult prima oară înţelegem ceva ce ţine de satanism, de masonerie, de ezoterism ş.a.m.d. Abia pe urmă vine înţelesul de netransparent, nepublic, nelegitim.
E importantă distincţia asta pentru că folosind termenul de ocult formulăm şi o acuzaţie implicită, pe care nu o putem dovedi, acuzaţie care este un element de bază al teoriilor conspiraţioniste. Degeaba există ulterior o delimitare de aceste teorii, câtă vreme este utilizat instrumentarul argumentativ care stă la baza acestora.
În mod concret, vom înţelege că cineva îl sună pe Ludovic Orban şi îi impune o anumită directivă, lucru care mă îndoiesc că se întâmplă la modul general.
Ceea ce am găsit în lecturile mele este o modalitate indirectă de influenţare a actului de guvernare, care nu este mai puţin constrângătoare, dimpotrivă. Americanii au un termen: thought leadership ceea ce în limba română ar însemna lidership prin idei, prin expertiză. De pildă, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) emite un set de recomandări, acestea devin de facto obligatorii prin autoritatea specializării O.M.S., nu prin forţa juridică proprie a actului emis. Acest act este, în esenţă, doar o recomandare, dar nerespectarea acestor recomandări implică anumite costuri politice care sunt colosale. Aceste costuri politice l-au făcut pe Boris Johnson să revină asupra strategiei sale iniţiale deşi, post factum, în lumina experienţei suedeze, se consideră că aceasta ar fi fost cea corectă.
Dar recomandările emise de astfel de organisme nu pot fi ignorate pur şi simplu ci trebuie mai întâi infirmate. Altfel, te trezeşti că „opoziţia” îţi face scandal pentru că nu aplici expertiza consacrată, că mergi la ghici, că improvizezi. Când spun opoziţie, mă refer şi la partidele din opoziţie, dar mai ales la ONG-uri, massmedia şi alte surse de putere interesate să capete un ascendent asupra puterii oficiale. Or, ai nevoie de un efort dublu, mai întâi să infirmi directiva de autoritate, apoi să justifici alternativa proprie. Este mai uşor şi cu mult mai sigur dpdv politic să aplici ce vine „de sus”, să fii în rând cu lumea în privinţa riscului.
Ca să faci ce a făcut Suedia trebuie să ai un sprijin masiv atât din partea populaţiei, care să fie organizată ca societate civilă autentică, cât şi din partea opoziţiei politice şi, totodată, trebuie să existe o foarte solidă structură instituţională care să preia greutatea responsabilităţii pentru soluţia alternativă. Suedia a avut acest lucru, a avut epidemiologi cu renume care nu s-au jenat să infirme recomandările OMS, experţi care s-au bucurat de sprijin politic din partea puterii politice şi de recunoaşterea competenţei lor de către cetăţeni şi societate civilă.
Restul ţărilor nu au aşa ceva, fie opoziţia politică a speculat momentul de derută, fie presa mainstream s-a aliniat directivelor globaliste, fie societatea civilă îşi ia lumina din afară. Câtă vreme nu ai capacitatea să-ţi formulezi singur ideile, să-ţi generezi politici publice adecvate specificului naţional, nu poţi altfel decât să împrumuţi gândirea altora. Am mai văzut acest lucru cu reformele FMI care funcţionează pe principiul patului lui Procust.
Influenţa structurilor oculte asupra actului de guvernare este foarte greu de evaluat din exterior pentru că există mereu un concurs de interese şi de puteri care le promovează. La vârf, influenţarea nu mai ţine cont de caracterul just sau echitabil al interesului. Avem exemplul ambasadorului olandez care făcea trafic de influenţă la şeful ANAF, exemplul ambasadorului american care ameninţa direct înalţi demnitari ai statului român, interese locale extrem de diverse, poate şi interese ale masoneriei şi ale altora. Este deci un mănunchi de forţe aflat în competiţie continuă şi toate acestea pot fi considerate oculte, în sensul de netransparente, nepublice şi nelegitime. Dacă vom considera însă că doar masoneria şi Illuminati sau alţii asemenea controlează lumea, cred că ne vom afla într-o gravă eroare.
Până atunci însă avem, la vedere, un mijloc foarte constrângător de conducere al lidership-ului de idei care, de asemenea, este susţinut sau luptat de forţe concurente sau complementare. De pildă, pentru români, ar putea fi mai uşor să ignore recomandările unui organism internaţional care nu se află sub controlul politic al americanilor, dar dacă acesta este condus de un reprezentant al SUA, costurile politice pentru prim-ministrul român s-ar putea să fie extrem de împovărătoare.
În România ultimului deceniu a existat un singur politician român care nu doar că s-a împotrivit ambasadorului SUA, dar l-a mai şi umilit pe acesta în mod public, l-a sfidat prin demersuri protocolare corecte, dar care nu sunt în linia cutumelor înrădăcinate de pupat papucul. Este vorba despre fostul ministru al justiţiei Tudorel Toader care şi acum şi în veac va plăti această cutezanţă, astfel încât să nu fie sursă de inspiraţie pentru alţii. Discurs anti-american cu voie de la miliţie am mai avut, dar înfruntare directă şi publică a directivelor americane nu a existat.
De la caz la caz, influenţa masoneriei poate fi mai puternică decât cea a ambasadorului american sau nici măcar să nu fie demnă de a fi luată în considerare. Teoretic statul român are instituţii responsabile să protejeze structurile de conducere de asemenea presiuni, dar practic, vedem cu toţii roadele.
Iertaţi acest lung offtopic.
Hristos s-a inaltat! Mihai, teoria conspiratiei nu mai e teorie de mult, e practica toata ziua. Ca in spate este masoneria, sionistii sau altii, nu mai conteaza, scopul lor este acelasi, sa-l departeze pe om de adevaratul Dumnezeu. Apocalipsa Sf Ioan Teologul descrie, nu o problema civica, sociala, ci de mantuire.
Romfea.gr a publicat în exclusivitate, între timp, Epistola trimisă de către Patriarhul Ecumenic celorlalți Întâistătători de Biserici Locale pe 17 mai.
Din cuprinsul ei rezultă că, pe subiectul modului de a împărtăși pe credincioși, au ajuns la Constantinopol „lucruri noi locale și dezvoltări felurite prin intermediul unor scrisori sau sub formă de întrebări și problematizări de pretutindeni”. Patriarhul Ecumenic afirmă că el a primit săvârșirea slujbelor fără prezența credincioșilor, prima grijă fiind de a păzi credința Părinților. Deoarece s-au auzit opinii neobișnuite despre modul apropierii de Preacuratele Taine în contextul grijii pentru cei atinși de virusul covid-19, tăcerea nu este potrivită în fața unei astfel de situații. Ascultarea față de îndemnurile responsabililor sanitari a fost urmată până la punctul când este atinsă esența și centrul credinței noastre (Sfintele Taine). Deoarece explicațiile corecte cu privire la recomandările evanghelice și apostolice vin de la tradiția trăită viu în practica bisericească, Patriarhul vede că ea trăiește în lume prin Sfânta Euharistie. Înștiințându-i pe ceilalți Preafericiți Întâistătători că nu dorește să se depărteze de la „cele lăsate moștenire nouă, tuturor, de fericiții noștri Părinți”, dorește să audă de la ei cugetul și opiniile lor pentru „a merge toți împreună în abordarea pastorală a îndoielilor cu privire la modul consfințit de administrare a Sfintei Împărtășanii”.
Nu reiese clar care sunt dezvoltările și evoluțiile opiniilor cu privire la modul în care este oferită Sfânta Euharistie, însă este posibil să fi venit chiar și din partea Patriarhiei Române. În principiu, consfătuirea acesta la nivel pan-ortodox nu este un lucru greșit în sine, dar experiențele neplăcute din trecutul nu foarte îndepărtat stârnesc suspiciuni și îngrijorări cu privire la sinceritatea și responsabilitatea ierarhilor și Patriarhilor ortodocși. În mod normal, trebuie acceptat că modalitatea de împărtășire este statornicită de foarte mult timp, probată chiar și pe parcursul unor pandemii, iar ceea ce ar trebui discutat este modul de a înfrunta provocările ridicate de autoritățile de stat. Altfel spus, firesc ar fi să fie urmărită și căutată păstrarea ritualului deja statornicit și verificat, nu punerea lui în discuție.
Ați expus clar și pertinent starea de fapt și argumentele, atât în textul articolului cât și în comentariul de mai sus al Sfinției Voastre.
Aș adăuga un aspect: nu înțeleg care este resortul ASCUNS al așa-zisei frământări a celor 2 Patriarhi amintiți de vreme ce împărtășirea credincioșilor bolnavi se face (și s-a făcut și până acum) separat de cei sănătoși.
Mai mult, sunt dovezi științifice că o persoană infectată cu noul coronavirus, dar asimptomatica (deci fără simptome), NU transmite virusul mai departe.
Apoi împărtășirea credincioșilor este precedată obligatoriu de dezlegare din partea Duhovnicului care stabilește, exceptând cazul invocat mai sus, dacă respectivul credincios se poate împărtăși odată cu ceilalți (prezumați sănătoși) sau separat, cu cei bolnavi.
După cum au evoluat lucrurile, și tind s-o facă și în viitor, cei 2 Patriarhi și arhiereii lor pun la îndoială lucrarea Sf. Duh.
Sau pun la îndoială lucrarea duhovnicilor (că nu ar fi călăuziți de Duhul). Glumesc. Deja intrăm în absurdități.
Oricum, este interesant că abia această epidemie mai ușoară produce discuții despre modul împărtășirii, nu cele din trecut, mult mai contagioase. Este aproape evident că la presiunile societății și a noilor mentalități, nu a bolii în sine. Iar Patriarhii reacționează tocmai la asta.
Sunt f curios ce conține scrisoarea Patriarhiei noastre. Cea a Fanarului este f duplicitară.
Și mai există un aspect: Constantinopolul a afirmat lunile trecute (alături de majoritatea Bisericilor Locale) că Împărtășania nu poate fi sursă de infectare; doar ai noștri sunt cu teoria grijii pentru „cei slabi în credință”. Așadar e de urmărit dacă PE ar fi în stare să se dezică de ce a spus anterior.
NICI IN BELARUSUL ORTODOX NU A AVUT SUCCES ISTERIA PLANETARA CU VIRUSUL SI SINT BINE MERSI OAMENII DE-ACOLO. DEMN DE CITIT,PE NET ESTE ARTICOLUL OMS IMPOTMOLITA PENTRU 100 DE ANI.DE ASEMENEA DE VAZUT PE CRISTOIU TV. INTERVIUL LUI CRISTOIU CU MEDICUL RAZVAN CONSTANTINESCU!