Restricțiile de pandemie covid-19 impuse slujbelor bisericești și împărtășirii cu Sfintele Taine reprezintă un subiect fierbinte, o intruziune și un teren cedat de creștini la nivelul credinței și trăirii bisericești. Trei puncte fierbinți, de mare importanță, sunt atinse de această declarație a preoților greci de spitale: libertatea religioasă, rolul spiritualității în tratarea bolilor și așa-zisa contaminare prin Sfintele Taine.

Declarație comună a clericilor de așezăminte spitalicești

Cu atât mai mult acum, când suntem conduși spre o[nouă] normalitate, credem că a venit plinirea timpului să luăm poziție cu privire la un subiect extrem de serios și duhovnicesc prin excelență și noi, clericii care semnăm mai jos, care slujim în așezăminte spitalicești din Republica Elenă.

Subiectul participării bolnavilor/credincioșilor la Taina Vieții nu este drept să fie abordat de către cei ce nu sunt inițiați decât superficial; de altfel, nici o minte omenească nu este eliberată, nu privește curat și nu discerne lucrurile cu claritate dacă nu are lumina lui Hristos, oricât de mare și importantă ar fi pregătirea ei, pentru că mintea omului, când se depărtează de Dumnezeu, după cum spune Sfântul Grigorie Palama, «dobitocescul devine demonic», forțează limitele ei firești și se alienează, fiind deviată de iubirea de averi, de slavă și de plăcere.

În epoca în care drepturile omului monopolizează cotidianul nostru este deplorabil să fie încălcat dreptul la libertatea religioasă, care este consfințit și constituțional. Conform cu articolul 3 și articolul 13 ale din Constituția greacă, fiecare om din Republica Elenă are dreptul de a fi religios. Mai ales că libertatea religioasă este consolidată și la nivelul reglementărilor internaționale. Articolul 9 al Convenției Europene garantează libertatea religiei. De asemenea, articolul 10 al Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene stabilește că fiecare persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie.

Toți bolnavii/credincioși care simt nevoia de întărire duhovnicească și sufletească, se refugiază la comuniunea cu Dumnezeu, nu deoarece i-a forțat cineva, ci din conștiința deplină a acestei alegeri a lor și în duhul cuvântului Apostolului Pavel: „Căci noi am fost chemați la libertate”.

Abordarea de astăzi a înfruntării bolii se concentrează, după cum este cunoscut și general acceptat, pe medicina contemporană și în totalitate pe metodele ei «lumești», care doresc să pună sub administrare viața și moartea.

Cu toate acestea, dată fiind opinia care câștigă tot mai mult teren în știința modernă cu privire la proveniența psihosomatică a bolii – că sănătatea umană este în directă dependență de modul de viață și că, în cele mai multe cazuri de boală, metoda de tratament corectă ar cere pacientului să facă schimbări radicale în viața lui, poate chiar o revizuire a viziunii sale despre lume, și nu doar un tratament medical-farmaceutic – este semnalată o lipsă de cooperare atât din partea medicilor, care se tem că-și pierd caracterul științific dacă vorbesc despre credință, cât și din partea preoților, care se tem de „secularizare” dacă sunt acceptate realizările științei medicale, cei de-al doilea uitând uneori vorba vechi-testamentară: Cinstește pe medic cu prețul lui pentru serviciile lui, pentru că și pe el l-a făcut Domnul. Căci vindecarea este de la cel Preaînalt (Înț. Sir. 38:1-2).

Deci se pune, pe de o parte, chestiunea comercializării înțelesului terapiei și, pe de altă parte, întrebarea despre poziția preotului în această concepție holistă diferită despre înfruntarea bolii.

În orice caz, desigur, această abordare a înțelesului terapiei arată importanța determinantă a prezenței dumnezeiești, cât și rolul oportun al clericului alături de omul suferind.

Prezentăm în această declarație comună a noastră experiența noastră de ani de zile în slujirea noastră în așezămintele spitalicești, în acest domeniu aparte al încercărilor omenești, experiență care ne permite să întărim certitudinea cuvântului: dacă primim că experimentul se bazează pe observație, atunci informăm toți fără înconjur și cu deplina cunoaștere/conștiință a acestei poziții că niciodată nu am văzut cu ochii noștri, ba nici n-am fost informați de vreun personal medical al instituțiilor pe care le slujim că a fost o difuzare a virușilor sau a bacteriilor de la un bolnav la altul prin dumnezeiasca Împărtășanie pe care am dat-o, chiar și în cazuri de bolnavi cu boli grave sau transmisibile, fie a unor bolnavi al căror sistem imunitar se afla în blocaj (καταστολή).

Totuși nici noi înșine niciodată nu ne-am îmbolnăvit din cauza consumării pe care am săvârșit-o mereu după Sfânta Împărtășanie.

Este vremea ca medicina să vadă omul ca o entitate psiho-somatică unitară și trebuie să accepte progresiv că duhovnicia joacă un rol în boală, în îngrijire și în convalescență. Căci mereu oferim acestea cu o gură de dragul unității credinței și a restabilirii adevărului.

Clericii așezămintelor spitalicești:

Γ.Ν. Γουμένισσας Πρωτ/ρος Χρήστος Μαυραντώνης
Γ.Ν. Ημαθίας Πρωτ/ρος Διονύσιος Συρόπουλος
Γ.Ν. Θήβας Πρωτ/ρος Αναστάσιος Φούκας
Γ.Ν. Καρπενησίου Πρωτ/ρος Κωνσταντίνος Μαρκάκης
Γ.Ν. Καστοριάς Πρωτ/ρος Ηλίας Σαμαράς
Γ.Ν. Κατερίνης Αρχ/της Πορφύριος Σιδηρόπουλος
Γ.Ν. Κομοτηνής Αρχ/της Χρυσόστομος Τσιναρέλης
Γ.Ν. Λιβαδειάς Αρχ/της Θεόδωρος Μίχας
Γ.Ν. Ξάνθης Αρχ/της Ιωακείμ Μούκανος
Γ.Ν. Πέλλας Πρωτ/ρος Δημήτριος Χατζηκαλλινικίδης
Γ.Ν. Τρικάλων Αρχ/της Εφραίμ Γιαννάκος
Γ.Ν. Έδεσσας Πρωτ/ρος Ιωάννης Νικολαΐδης
Γ.Ν.Θ. ΑΧΕΠΑ Αρχ/της Μιχαήλ Σαντοριναίος
Γ.Ν.Θ. Ιπποκράτειο Αρχ/της Νικόλαος Παπαγεωργίου
Γ.Ν.Θ. Ιπποκράτειο Πρωτ/ρος Ευστάθιος Καλπακίδης
Γ.Ν.Θ. Γεννηματάς Πρωτ/ρος Μιχαήλ Κόνιας
Θεαγένειο Αρχ/της Δημήτριος Χάνδακας
Π.Γ.Ν. Διδ/τείχου Αρχ/της Νικόδημος Σκλέπας

Nota noastră: În tradiția ortodoxă nu există indicații precise cu privire la împărtășirea bolnavilor contagioși în afară de unele referințe indirecte, care pot face o ideea asupra subiectului, dar fără să-l lămurească pe deplin. Însă acum ne confruntăm cu ceva diferit, cu o abordare și cu o boală ce acționează în mod cu totul diferit față de orice s-a întâlnit până acum.

Asimptomaticii sunt un concept nou în bolile contagioase. În mod normal, cei ce au o boală molipsitoare gravă pot fi identificați ușor după semnele exterioare, după deteriorarea evidentă a sănătății, și astfel pot fi izolați relativ eficient. În cazul coronavirusului, deja avem un virus care nu mai poate fi depistat ușor, e extrem de transmisibil și chiar mortal (conform prezentării oficiale). Deși nu există informații foarte clare cu privire la mecanismul transmiterii bolii.

Așadar, pe lângă faptul că izolarea nu se aplică doar celor bolnavi cu simptome, ci tuturor, un alt aspect este acela că totuși trebuie să fie permise anumite activități și contacte între oameni inerente, cu măsuri de protecție. Care sunt și cine le stabilește? Faptul că ele fac parte din sfera drepturilor fundamentale face mai dificil procesul. Ce trebuie restrâns și ce trebuie protejat? Toată problematica este pusă la un nivel foarte complicat de niște autorități puțin cunoscute și pe principii neclare, ceea ce face ca puterea să fie concentrată în mâna celor ce iau deciziile, pe când populația rămâne fără drept de replică. Iată anormalitatea instaurată în toată splendoarea ei.

În primul rând, toate teoriile legate de virusul corona sunt foarte șubrede și pun o presiune socială imensă, dar artificială ca nu cumva să se îmbolnăvească sau să moară cineva de el. În condițiile în care rata mortalității este undeva între 0,2-3% și majoritatea victimelor au avut comorbidități grave, acest imperativ este foarte nerezonabil și chiar inutil. Nu poate fi aceasta o prioritate pentru nici un om normal și mai ales la o astfel de cotă, adică să se ajungă la 0 îmbolnăviri. Dacă tot este atât de valoroasă viața, ar trebui să existe răspundere și pentru toate celelalte pagube (chiar și morți din alte cauze) provocate zadarnic de izolare.

În acest nou context de forță majoră, este și mai inexplicabil să fie atacate toate nevoile și drepturile umane, printre care și credința în Dumnezeu.

Bolnavii contagioși pot transmite boala prin Împărtășanie prin diferite moduri, printre care contactul și apropierea de preot, de cei din biserică. De aceea în trecut nu se făceau nici înmormântări, nici slujbe de frica molipsirii prin orice fel de contact cu cei bolnavi. Și existau reacții extreme de izolare din frică. Nu erau săvârșite slujbele dintr-o frică reală. Deci nu era nevoie de alte reguli și canoane care să reglementeze ceva pentru că ținea de credința, dragostea, compătimirea și bărbăția fiecăruia. Însă acum totul este diferit, e o dictatură ciudată și cumva infantilă.

În sfârșit, în aceste împrejurări ciudate, e bine să cerem și să ținem și noi cont de câteva lucruri fundamentale: libertatea (nevoia) noastră religioasă, de faptul că nu există o documentare că Împărtășania ar contamina și că realitatea socială și medicală nu poate fi gândită doar după reguli „științifice”, fizice, ci și duhovnicești. Există o demonizare care ni se impune sub diferite pretexte, pe care Părintele Paisie a surprins-o foarte bine astfel: „Uite cum stau treburile. Știi ce se întâmplă? Răul este următorul: te vor lăsa să faci ceea ce vrei, dar vor forța lucrurile. Adică îți vor zice: ,,Crede în orice vrei! dar te vor arunca la coșul lor de gunoi, te vor duce acolo unde voiesc. Tu doar să intri în coșul lor de gunoi și să crezi în tot ceea ce vrei! Eu te duc acolo unde voiesc, tu poți să crezi în ceea ce dorești! Da!da!…vezi, mai târziu acest sistem satanic va strânge șurubul!…