Dreapta credință nu este doar o sumă de idei care trebuie să fie corect exprimate, ci o putere care se naște din adevărul dumnezeiesc, o stare sufletească sănătoasă și o gândire netulburată, limpede. De aceea sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. Încercăm să găsim diferite întâmplări elocvente din viețile Sfinților prin care să fie scoasă în evidență importanța dreptei credințe.
Toate episoadele pot fi urmărite în categoria Buna credință.

Înainte de a prezenta câteva fragmente din mărturisirea Sf. Maxim, pentru o corectă înțelegere a lor, este folositoare o trecere în revistă a vieții lui, făcută de Păr. D. Stăniloae în introducerea de la vol. PSB 81:

„A plecat din Cyzic, din fața năvălirii perșilor, care au ajuns în 626 până la Constantinopol. După o scurtă trecere prin Cipru și Creta, apoi prin mănăstirea Eucrates de lângă Alexandria – unde era egumen Sofronie, viitorul Patriarh al Ierusalimului –, s-a așezat în jurul anului 632 în Cartagina, unde rămâne permanent până în 646, când pleacă la Roma cu fostul Patriarh monotelit Pyrrhus, pe care-l câștigase, la 645, într-o dispută, pentru ortodoxie. La Roma, Pyrrhus este scos de sub anatemă, dar, după scurtă vreme, el revine la monotelism și la scaunul de Patriarh monotelit din Constantinopol. Probabil înainte de a pleca Maxim cu Pyrrhus la Roma, s-au ținut în Africa, în 646, mai multe sinoade care au adoptat atitudinea lui Maxim contra monoteliților. La Roma, Maxim se pare că rămâne de aici înainte permanent, câștigând-o deplin pentru învățătura sa. La 649 se ține acolo, sub papa Martin I, Sinodul de la Lateran, care condamnă monotelismul și decretul Typos al Patriarhului Pavel din Constantinopol. «La pregătirea și desfășurarea acestui Sinod, Maxim și călugării greci din jurul lui au avut un rol important». Împăratul Constantin al II-lea trimite imediat la Roma slujitori să aresteze pe papa Martin I și pe Maxim. Dar ei nu pot aduce pe papă și pe Maxim la Constantinopol decât în 653. Martin I e condamnat imediat și trimis într-un exil, unde moare în septembrie 655. Maxim e condamnat de autorități în 655 mai mult pentru motive politice decât pentru erezie. E trimis și el într-un exil în Byzia din Tracia.

Două încercări de a-l face pe Maxim să admită monotelismul nereușind, Maxim e trimis în 657 într-un nou exil la Perberis în Tracia, unde rămâne șase ani. În 662 e adus din nou la Constantinopol împreună cu apocrisiarul roman Anastasie și cu ucenicul său Anastasie, ce-l însoțea începând din 618. Aici sunt anatematizați de un Sinod de episcopi deveniți, din porunca împăratului, monoteliți. Refuzând din nou să accepte monotelismul, li se smulge limba din rădăcină și li se taie mâna dreaptă și sunt trimiși în Lazia, pe partea de sud-est a Mării Negre, unde Maxim, zdrobit de chinuri, moare la 13 august 662.”

Mai trebuie precizat că Sinodul Lateran (Roma) a fost considerat de organizatorii săi drept unul Ecumenic, chiar dacă nu a fost convocat de împărat, ci de autoritățile bisericești. La el au participat episcopi apuseni, dar și unul ierusalimitean. Restul Patriarhilor (Constantinopol, Alexandria și Antiohia) erau sub erezia monotelită și au fost dați anatemei.

Din Actele procesului Sf. Maxim (Audierea de la palat, din Sfântul Maxim Mărturisitorul și tovarășii săi întru martiriu, traducere și prezentare de diac. Ioan I. Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2004):

«Dar nici un împărat nu a reuşit să-i convingă pe de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi să se împace prin expresii intermediare (de compromis) cu ereticii de pe vremea lor , ci ei s-au folosit de expresii clare, proprii şi corespunzătoare dogmei aflate în cercetare, spunând deschis că preoţilor (episcopilor) le revine cercetarea şi definirea dogmelor mântuitoare ale Bisericii universale“. Şi atunci tu ai zis: „Ce deci? Nu este orice împărat creştin şi preot?“ Iar eu am zis: „Nu este, fiindcă nu stă în preajma jertfelnicului, iar după sfinţirea Pâinii nu el o înalţă zicând: «Sfintele Sfinţilor!», nici nu botează, nici nu săvârşeşte mirungerea, nici nu hirotoneşte ori face episcopi, preoţi sau diaconi; nici nu sfinţeşte biserici, nici nu poartă simbolurile preoţiei: omoforul şi Evanghelia, cum le poartă pe cele ale împărăţiei: coroana şi purpura“. […]

– Zicând el acestea, Mina a strigat:

– Spunând tu aceste lucruri, ai făcut schismă în Biserică.

Atunci el i-a spus:

– Dacă cel ce grăieşte cuvintele Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi face «schismă» în Biserică, atunci ce se va arăta făcând Bisericii cel ce se arată suprimând dogmele sfinţilor, dat fiind că fără de ele nu este cu putinţă însuşi faptul de a exista o Biserică? […]

– Nu eşti în comuniune cu scaunul Constantinopolului?

– Nu sunt în comuniune cu el, a zis el.

– Din ce motiv nu ești în comuniune?, au zis.

A răspuns:

– Pentru că au exclus cele patru Sinoade prin cele nouă capitole făcute în Alexandria și prin Ekthesisul făcut de Serghie în această cetate și prin Typosul edictat imediat după acesta în a șasea indicție și pentru că au osândit prin Ekthesis cele ce le-au dogmatizat prin cele nouă capitole și pe cele dogmatizate prin Ekthesis le-au anulat prin Typos și s-au anulat/distrus pe ei înșiși de atâtea ori. Așadar cei osândiți de ei înșiși și de romani și caterisiți de Sinodul ținut în a opta indicție, ce fel de slujbă (μυσταγωγίαν) vor săvârși sau ce fel de Duh se va pogorî asupra celor săvârşite de unii ca aceştia?[1] […]

Atunci i-au spus:

– Aşadar, tu singur te vei mântui şi toţi ceilalţi vor pieri?

Iar el le-a zis:

– Cei trei tineri, care nu s-au închinat idolului la care s-au închinat toţi oamenii, n-au osândit pe nimeni (Dn III, 18), fiindcă nu se uitau la cele ale altora, ci cum să nu cadă ei înşişi din adevărata cinstire a lui Dumnezeu. Tot aşa şi Daniel, aruncat în groapa cu lei (Dn VI, 16), n-a osândit pe nimeni din cei care nu se rugau lui Dumnezeu potrivit decretului lui Darius, ci s-a uitat la el însuşi şi cele ale lui preferând mai degrabă să moară decât să supere pe Dumnezeu şi să fie biciuit de conştiinţa proprie pentru călcarea legilor firii. Să nu-mi dea Dumnezeu nici mie să osândesc pe cineva sau să spun că numai eu mă voi mântui! Prefer însă mai degrabă să mor decât să am conştiinţa tulburată că am alunecat în vreun fel oarecare în ce priveşte credinţa.

7. Atunci i-au spus:

– Şi ce vei face dacă romanii se vor uni cu bizantinii? Căci iată că ieri au sosit apocrisiarii (emisarii) Romei şi mâine se vor împărtăşi cu patriarhul; şi va fi evident pentru toţi că tu i-ai întors de la credinţă pe romani; căci negreşit când ai fost luat pe sus tu de acolo, ei s-au unit cu cei de aici.

El însă le-a zis:

– Chiar dacă cei care au venit se vor împărtăşi, nu vor aduce nici un prejudiciu scaunului Romei, pentru că n-au adus nici o scrisoare pentru patriarh; şi nu sunt deloc convins că romanii se vor uni cu cei de aici dacă ei nu vor mărturisi că Domnul şi Dumnezeul nostru vrea şi lucrează mântuirea noastră după fiecare din firile din care, în care şi care este El.

Şi ei i-au spus:

– Dar dacă romanii se împacă cu cei de aici, ce faci?

Şi el le-a zis:

– Duhul Sfânt îi anatemizează prin Apostolul Pavel chiar şi pe îngerii care ar inova ceva pe lângă ceea ce s-a propovăduit (Gal I, 18).


[1] Acest pasaj a fost redat după traducerea mai atentă a textului grecesc, în urma unor discuții purtate aici. Cu precizarea că trebuie urmărită fidelitatea față de textul original, nu propria interpretare.

9
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x