Scriitorul Răzvan Codrescu a trecut la Domnul

O veste tristă străbate astăzi întreaga comunitate conservator-ortodoxă din România, aceea a trecerii la Domnul a scriitorului, poetului şi publicistului Răzvan Codrescu, o figură reprezentativă a intelectualităţii conservatoare din România, a cărui activitate a constituit, o perioadă îndelungată, un element de coagulare civică ce îşi aşteaptă încă momentul afirmării şi asumării.

Blogul îngrijit de acesta începând cu anul 2007, ce poate fi accesat la adresa: http://razvan-codrescu.blogspot.com/, constituie un martor deosebit de util celor ce vor să urmărească traseul civic şi intelectual al multor iniţiative din tabăra ortodoxă, ale laicatului ortodox aşa cum era prefigurat în urmă cu mai mult de un deceniu, unele care s-ar dori reluate astăzi. Însemnările scriitorului Răzvan Codrescu dau imaginea multor străduinţe menite să recupereze adevăruri istorice sensibile şi să pună în valoare o perspectivă formal ortodoxă asupra vieţii cetăţii.

Sub acest aspect, cărţile scrise dar şi opiniile exprimate pe blogul personal, pot constitui un foarte bun punct de plecare pentru însuşirea unor învăţăminte necesare, mai curând de factură teoretică, despre participarea creştinului la viaţa civică şi politică a cetăţii. În plan practic, din păcate, scriitorul Răzvan Codrescu nu a fost întotdeauna inspirat, partizanatele sale politice şi adversităţile pe care le-a cultivat riscând să conducă la părăsirea şi lăsarea nevalorificată a veritabilului tezaur intelectual pe care ni-l lasă moştenire.

Nădăjduim însă ca cei care i-au fost apropiaţi în activitatea desfăşurată în calitate de director literar al Editurii Christiana și de redactor-şef la revista „Lumea Credinţei” să îşi asume un proiect de sistematizare şi de repunere în circulaţie a creaţiei sale, adaptat vremurilor curente.

În plan personal, îi datorez domnului Răzvan Codrescu punerea (indirectă) în contact, cu ani în urmă, cu doamna Valentina Gafencu, sora Sfântului Valeriu Gafencu, în scopul cristalizării unei năzuinţe esenţiale ce ţine de proiectul theodosie.ro, vizând canonizarea Sfinţilor Închisorilor.

Totodată, mă simt personal îndatorat prezenţei sale în calitate de intelectual public în societatea noastră, opiniile sale (cu care am fost mai degrabă în dezacord) reprezentând un reper de primă importanţă în dezvoltarea unui spaţiu al ideilor creştin-conservatoare, mai cu seamă a acelor idei care nu au fost nici ieri şi nici astăzi bine-primite în prim-planul societăţii româneşti. Creaţia sa reprezintă o cartografiere fidelă a mizelor sociale, culturale, civice şi politice, în raport de care reprezentanţii intelectualităţii mijlocii de factură ortodoxă s-au/ne-am putut orienta cu uşurinţă. Mărturie rămâne bibliografia sa, pe care o reluăm în cele ce urmează, astfel cum a fost actualizată şi prezentată de Răzvan Codrescu însuşi, pe blogul său.

Dumnezeu să-l ierte!

RĂZVAN CODRESCU: BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ (VOLUME)

VOLUME ORIGINALE
Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997 (debut editorial)
Volumul cuprinde: „În loc de prefaţă”; Dimen­siunea spirituală: “Icoana Europei creştine”, „Doi «ne­buni» exemplari”, „Eşecul «omului autonom»“, „Religie şi cultură”, „Gîlceava dracului cu lumea”, „Criza lăuntrică”, „«Descătuşarea sexului»“, „Creştinism şi feminism”, „Înţelesul evanghelic al iubirii”, „Redescoperirea vredniciei creştine”, „Viaţa întru înviere”, „Sensul unităţii creştine”; Dimensiunea politică: „Distincţii necesare”, „Adevăratul temei al naţionalismului”, „Ipostaze ale naţionalismului românesc”, „Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu”, „Naţionalismul faţă cu «antisemitismul»“, „Demagogia toleranţei”, „Taina jertfei”, „Dreptatea d-lui Pleşu”, „Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, „Un om necăjit…”, „O reacţie a d-lui Patapievici”, „Raţi­u­nile unei drepte actuale”.


Răzvan Codrescu, Exerciţii de “reacţionarism”. Între zóon politikón şi homo religiosus, Editura Dacia [Col. “Politica”], Cluj-Napoca, 1999.
Volumul cuprinde: “Notă pre­­liminară”; “Criza modernă a autorităţii”, “Sensul unei resurecţii. De la idealismul materialist la realismul spiritual”, “Modelul aristocratic”, “Tradiţii şi «apucături»“, “Ortodoxie şi ortodoxism”, “În cău­tarea Europei pierdute”, “A fi european”, “Lupta cu temeiurile”, “Oboseala de Eminescu”, “O ratare morală”, “Naţiu­nile şi bu­nul Dumnezeu”, “Realităţile împotriva ideologiilor”, “«Pieirea ta prin tine, Israele!»“, “Triumful lui Yigal Amir”, “Demagogia toleranţei”, “Război şi pace”, “Ofensiva Islamului”, “Taina jert­fei”, “Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”, “Religie şi cultură”, “O perspectivă integratoare”, “Ne-mîngîierile filosofiei”, “Sensul creştin al istoriei”, “Creştinism şi democraţie”, “De la democraţie la demofilie”, “Sensul unităţii creştine. Lumea creştină la răs­cruce de milenii”; “Notă editorială”.


Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Ţuţea. Pentru un model paideic al drep­tei româneşti, Editura Anastasia [Col. “Dreapta europeană”], Bucureşti, 2000.
Volu­mul cuprinde: “Pre-text”; “Oboseala de Emi­nescu”, “Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”, “Eminescu şi creşti­nismul”, “Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse”, “Ni­chifor Crainic – schiţă de portret”, “Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu”, “Radiografia unei calomnii: Marta Petreu împotriva lui Nae Io­nescu”, “Ieşirea din legendă. Stadiul editării textelor lui Nae Ionescu” (cu două anexe: “Al dracu’ Nae!” şi “Cursurile universitare ale profesorului Nae Ionescu ajunse pînă la noi. Lista cronologică a ediţiilor: 1941-1999”), “Lu­ci­an Blaga şi creş­ti­nis­mul”, “Centenar Vasile Băncilă. Redescoperirea unei personalităţi exem­pla­re”, “Codreanu şi «fenomenul legionar»“, “Eşecul «omului auto­nom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea”; Addenda: “Gîlceava dracului cu lumea”, “Fenomenul românesc al bancului”; “Sursele textelor”.


Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea [Col. “Fapte, Idei, Documente”], Bucureşti, 2001.
Volumul cuprinde: “Argument”; I. Repere istorice: “Codreanu şi fenomenul legionar”, “Taina jertfei: Moţa şi Marin”, “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”, “În căutarea Le­giunii pierdute: un istoric al dreptei postcomuniste”, “Istorie şi istoriografie: o altfel de docta ignorantia”); II. Polemici actuale: “Scrisoare deschisă către bătrînii legionari”, “Dreptatea d-lui Pleşu”, “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, “Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici”, “O reacţie a d-lui Patapievici”); III. Dosar bibliogra­fic: “1. Literatura legionara” (“1.1. Literatura clasi­că”, “1.2. Literatura exilului”, “1.3. Literatura de sertar şi postcomunistă”), “2. Referinţe româ­neşti”, “3. Referinţe străine”; “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis. O mărturisire cu care eram dator”.


Răzvan Codrescu, Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire [poezii], Editura Christiana, Bucureşti, 2002.
Volumul, antologic, are trei secţiuni: Amurgalia. Sonete şi false sonete (pp. 11-50), Mirele şi pelerinul. Icoane imnice (pp. 53-104), Rost de doină. Cîntece fără stăpîn (pp. 107-148), urmate de o „Scurtă lămurire editorială”.


Răzvan Codrescu, Recurs la Ortodoxie, Editura Christiana, Bucureşti, 2002.
Volumul cuprinde: “Scurte lă­muriri preliminare”; Piatra din capul unghiului: “Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”, “Înţelesul evanghelic al iubirii”, “«Domnul meu şi Dumnezeul meu!»“, “Viaţa întru înviere”; Vămile istoriei: “Sensul creştin al istoriei”, “«Război» şi «pace»“, “Taina jertfei”, “Demagogia toleranţei”; Fiecare în rîndul cetei sale: “Neamurile şi bunul Dumnezeu”, “Realităţile împotriva ideologiilor”, “Neam şi Biserică”, “Pentru o înţelegere ortodoxă a problemei naţionale”; În căutarea Europei pierdute: “Homo europaeus între ontologie şi ideologie”, “Icoana Europei creştine”, “Doi «nebuni» exemplari”, “De la «Draculaland» la «Thailanda Europei»“; Cultură şi spiritualitate: “Teologia mistică a energiilor ne­create”, “Religie şi cultură”, “O perspectivă integratoare”, “Ne-mîngîierile filosofiei”; Cri­­zele mo­der­nităţii: “Criza lăuntrică”, “Emancipare şi perversiune”, “Cri­za modernă a autorităţii”, “Revolta «omului recent»“; Pariul cu Tradiţia: “Tradiţii şi «apu­cături»“, “Ortodoxie şi ortodoxism”, “Gîlceava dracului cu lumea”, “Re­descoperirea vredniciei creştine”); “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis”.


Răzvan Codrescu, Teologia sexelor şi Taina Nunţii. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, urmată de Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail, Editura Chris­tia­na, Bucureşti, 2002.
Volumul cuprinde: “Scurt cu­­vînt introductiv”; Teologia sexelor şi Taina Nunţii: o intro­du­cere orto­do­xă în antropologia conjugală: “I. O radio­grafie inco­modă (1): ca­drul ge­ne­ral”, “II. O radiografie incomodă (2): cadrul autohton”, “III. «Po­vestea» Du­hu­lui Sfînt”, “IV. Între tradiţie şi actualitate”, “V. Posibilitatea unei «teologii a sexelor»“, “VI. Cre­a­ţia”, “VII. Căderea”, “VIII. Cîteva locuri dificile [Fa­cerea 1, 27; Facerea 1, 28; Fa­cerea 3, 21]”, “IX. Răscumpărarea”, “X. Taina Nunţii”); Addenda: “«Dra­cul cu căr­ţi»“, “Marginalii la o lege a fărădelegii”; Repere bibliograficeAca­tis­tul Sfîntului Arhanghel Rafail.


Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor. O perspectivă creştină asupra politicului, Editura Christiana, Bucureşti, 2004.
Volumul cuprinde: „Cuvînt introductiv”; În căutarea rectitudinii pierdute: „Simbolistica tradiţională a dreptei. Pentru o fenomenologie a rectitudinii”, „Noţiunile politice de dreapta şi stîn­ga. O redefinire critică din perspectivă creştină”, „Uite dreapta, nu e dreapta! Pseudomorfozele contemporane ale dreptei” (cu o anexă: „Tentative de dreapta în România postcomunistă”); Dreptatea neamu­rilor: „Neamul în Biserică. O perspectivă teologică asupra naţiona­lului”, „Povestea unei vorbe proaste. «Antisemitismul» din perspectiva drep­tei creştine” (cu o anexă: „Cum am devenit «antisemit»”), „Naţionalismul românesc în context european. Ipostaze isto­rice şi provocări actuale”; Addenda: „Drepţii de lîngă noi. Mărtu­risitori ai dreptei credinţe sub prigoana comunistă”; „În loc de postfaţă: Ortodoxie şi naţiune. O mărturie testamentară a Părintelui Galeriu”.


Răzvan Codrescu, Gîlceava dracului cu lumea. Mic tratat de demonologie aplicată, Editura Nemira [Col. “Alfa şi Omega”], Bucureşti, 2005.
Volumul cuprinde: “Scurtă lămurire preliminară”; Dracul de lîngă noi: “Uite dracul, nu e dracul!”, “Cunoaşte ca să re-cunoşti!”; Şi dracul a fost înger de lumină: “Obîrşia duhurilor slujitoare”, “Ierarhiile cereşti”, “Ceata voievozilor”, „Cînd îngerul se face drac”; Numele nu stă degeaba pe drac: “Dracul cu chip de şarpe”, “De la daimon-ul antic la demonul medieval”, “Diavolul – principiu al dezbinării”, “Cohorta lui Satan”, “Lucifer şi luciferismele”, “Între Hristos şi Antihrist”; Recurs la limba română: “Despre dracul… pe ocolite”, “Urît ca dracu’!”, “În loc de «Piei, drace!»”, “Dracul nu-i chiar de capul lui…”; Dracul luat peste picior: “Aş plînge, dar nu pot de rîs!”, “Scaraoţchi şi Irodiadele”, “Mai în glumă, mai în serios…”, “Diavolul de ambe sexe”, “Frumosul din umbră”; Cu dracul, totuşi, nu e de glumit…: “Sindromul lui Aghiuţă”, “De ce nu te poţi face frate cu dracul”; Addenda: “Cînd îşi bagă dracul coada… Păţaniile omului între «chip» şi «asemănare»” (“I. Asemănarea adevărată sau omul înveşmîntat în har”, “II. Asemănarea mincinoasă sau omul acoperit cu frunze”, “III. Asemănarea pierdută sau omul în «haine de piele»”, “IV. Asemănarea regăsită sau omul în «haină de nuntă»”).


Răzvan Codrescu, Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete, Editura Christiana, Bucureşti, 2008.Volumul cuprinde: cele o sută de sonete şi false sonete (numerotate cu cifre romane); Addenda: Două poeme neptice („Plîngerea lui Agapie Sketul”, „Stihuirea sihastrului bătrîn”); „Nota autorului”.


Răzvan Codrescu, Ghid pascal, cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al P. S. Lucian [Mic], Episcopul Caransebeşului, Editura Christiana/ Editura Sf. Siluan [Sf. Mănăstire Nera], Bucureşti, 2009.Volumul cuprinde: „Cuvînt înainte” de P. S. Lucian Mic; „Paştele la creştini şi la evrei”; „Sfîntul şi Marele Post”; „Îndrumar pentru Săptămîna Mare”; „Via Dolorosa sau Drumul Crucii”; „Cele şapte rostiri de pe Cruce”; „Viaţa întru înviere”; „Înţelesul numelor Celui Înviat”; „Duminica Tomii sau Paştele cel mic„; „Icoane pascale”; „Tradiţii populare legate de ciclul pascal”; Addenda: „Cele 12 Evanghelii din Joia Mare”, „Prohodul Domnului” [text revizuit şi necenzurat], „Învierea Domnului în Sfintele Evanghelii”, „Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17)” [în greacă, latină şi trei versiuni româneşti].


Răzvan Codrescu, În jurul lui Eminescu, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2009.Volumul cuprinde: „Argument editorial” de Gabriela Moldoveanu; „De ce Eminescu? (Lupta cu temeiurile)”; „Oboseala de Eminescu”; „Noua singurătate a lui Eminescu”; „Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”; „Eminescu şi creştinismul”; „Despre pietatea oarbă şi analfabetismul isterizat”; „Eminescu n-a murit”; Addenda: „Doina lui Eminescu”, „Din gîndirea politică eminesciană”, „Naţionalismul românesc în context european”, „Două poezii închinate Eminescului”, „Recurs la cadavrul din debara„; „Supliment bibliografic”.


Răzvan Codrescu, Crucile pustiei. Poeme neptice, Editura Christiana, Bucureşti, 2010.
Volumul cuprinde: 24 de poeme neptice („Plîngerea lui Agapie Sketul”, „Legămîntul tăcerii”, „Nimic şi nimeni cîntă în pustie”, „Ispitirea Cuviosului Pahomie”, „Legenda celui singur”, „Cap de vedenie”, „Recviem pentru avva Efrem”, „De la avva Antonie citire”, „Cruce şi zapis”, „Rost de moarte”, „Înainte-vedere”, „Fără de urmă”, „Avva şi îngerii”, „La avva-n prag”, „Ars diaboli”, „Akedia”, „Cîntec de nuntă”, „Îngerul pustiei”, „Măştile pustiei”, „Punct şi de la capăt”, „Floare de păcat”, „Bătrînul care nu mai moare…”, „A-sfinţire”, „Poveste fără sfîrşit”); „Nota autorului”; „Postfaţă editorială” de Gabriela Moldoveanu.


Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2012.
Volumul cuprinde: “Cuvînt înainte la ediţia a doua”, “Argument”; I. Repere istorice: “Codreanu şi fenomenul legionar”, “Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”, “O tragedie perpetuă: cazul Nicolae Iorga”, “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”, “Petre Ţuţea: o consemnare”, “Intermezzo: mic eseu despre duel”, “Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade”, “Istorie şi istoriografie: o altfel de docta ignorantia”, “Naţionalismul românesc în context european: ipostaze istorice şi provocări actuale”); II. Polemici actuale: “Scrisoare deschisă către bătrînii legionari (1992)”, “Dreptatea d-lui Pleşu”, “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, “Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici”, “O reacţie a d-lui Patapievici”), “Întoarcerea Marelui Inchizitor”, “Cum am devenit antisemit!”, “Legionarism şi creştinism: note pe marginea unei polemici”, “Pseudomorfozele contemporane ale dreptei”; III. Dosar bibliogra­fic: “1. Literatura legionară” (“1.1. Literatura clasi­că”, “1.2. Literatura exilului”, “1.3. Literatura de sertar şi postcomunistă”), “2. Referinţe româ­neşti”, “3. Referinţe străine”; IV. Anexe. Două întîlniri la Casa Verde: “Întîlnirea David Şafran – Corneliu Codreanu”, “Întîlnirea Julius Evola – Corneliu Codreanu”; “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis. O mărturisire cu care eram dator”.


Răzvan Codrescu, Rost de doină. Cîntece fără stăpîn, Editura Christiana, Bucureşti, 2012.
Volumul cuprinde: 80 de doine şi “Nota autorului”.


Răzvan Codrescu (pentru conformitate), Sonetele lui Dionis, Editura Timpul, Iaşi, 2013.Volumul cuprinde: “Lămurire editorială”; “În loc de prolog [Mihai către Dionis]”; XCIX de sonete; “În loc de epilog”.


Răzvan Codrescu, Eminescu şi credinţa, cu o prefaţă de Radu Preda, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.Volumul cuprinde: „Prefaţă” de Radu Preda; „Notă asupra ediţiei”; „Eminescu şi credinţa”; „De ce Eminescu? (Lupta cu temeiurile)”; „Oboseala de Eminescu”; „2000: Anul Eminescu”; „Odihna de Eminescu”; „Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”; „Eminescu şi creştinismul”; „Despre pietatea oarbă şi analfabetismul isterizat”; „Noua singurătate a lui Eminescu”; „Eminescu n-a murit”; Addenda: „Doina lui Eminescu”, „Din gîndirea politică eminesciană”, „Naţionalismul românesc în context european”, „Trei poezii închinate Eminescului”, „Recurs la cadavrul din debara„; „Eminescu vs Patapievici”; „Supliment bibliografic”.


Răzvan Codrescu, Sic credo. Mărturisiri dialogale, cu un cuvînt înainte de Costion Nicolescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2014.
Volumul cuprinde: „Cuvînt înainte (Costion Nicolescu)”; „Notă editorială”; „În loc de introducere: «Am simţit tot timpul mîna lui Dumnezeu asupra mea»” [interviu realizat de Claudiu Târziu]; Repere spirituale: „Biserica este bastionul nostru de permanenţă într-o istorie atît de vitregă şi de schimbătoare” (Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Tradiţionalismul osificat şi ecumenismul ideologizat sînt două extreme păguboase…” (Mihnea Măruţă întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Maica Domnului este fiinţa creată care a atins cel mai înalt grad de desăvîrşire” (Cristina Pop întreabă, Răzvan Codrescu răspunde); Repere seculare: „Dreapta este trăirea Tradiţiei în actualitate” (Gabriel Stănescu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Martirii din închisori ar trebui să fie reperele sau pilonii renaşterii naţionale” (Tudor Petcu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), „Una este evaluarea corectă a Legiunii şi alta este reînvierea ei…” (Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde); „În loc de încheiere: «Persistă un anumit divorţ păgubos între religie şi cultură»” [interviu realizat de Ciprian Chirvasiu];Addenda: „Răspunsuri la o anchetă a revistei Origini„, „Crezul meu naţional (O epistolă lămuritoare)”; „Cărţi publicate de Răzvan Codrescu”.


Răzvan Codrescu, Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii româneşti, Editura Rost / Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Bucureşti – Piteşti, 2014.
Volumul cuprinde: Cuvînt înainte;Constantin Brâncoveanu (1654-1714): „Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii”; „Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie şi… masonerie”; Dimitrie Cantemir (1673-1723): „Gîlceava tradiţiei cu modernitatea”; Mihai Eminescu (1850-1889): „Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”; „Oboseala de Eminescu”; „Eminescu şi credinţa”; „Eminescu şi creştinismul”; „Două «pietre de poticnire»”; „Eminescu n-a murit”; Simion Mehedinţi (1868-1962): „Simion Mehedinţi şi creştinismul românesc”; Nicolae C. Paulescu (1869-1931): „Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa lui Scio Deum esse„; Nicolae Iorga (1871-1940): „O tragedie perpetă: cazul Nicolae Iorga”; Octavian Goga (1881-1938) / Aron Cotruş (1891-1961): „Doi poeţi mesianici: Octavian Goga şi Aron Cotruş”; Marcu Beza (1882-1949): „Marcu Beza şi Răsăritul ortodox”; Nichifor Crainic (1889-1972): „«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire”; „Nichifor Crainic (schiţă de portret)”; Nae Ionescu (1890-1940): „Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu”; „Radiografia unei calomnii”; „Ieşirea din legendă. Stadiul editării lui Nae Ionescu” (2010); „«Al dracu’ Nae!»”; Lucian Blaga (1895-1961): „Lucian Blaga şi creştinismul”; Daniil Sandu Tudor (1896-1962): „Sandu Tudor în pragul canonizării”; Vasile Băncilă (1897-1979): „Redescoperirea unei personalităţi exemplare”; Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938): „Codreanu şi «fenomenul legionar»”; „«De ce-am mai vorbi astăzi despre Codreanu?»”; Ion I. Moţa (1902-1937) / Vasile Marin (1904-1937): „Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”; „Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie”; Vladimir Dumitrescu (1902-1991): „Vladimir Dumitrescu sau spovedania unui neînvins”; Petre Ţuţea (1902-1991): „Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea”; „Petre Ţuţea: o consemnare”; „La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea”; Alexandru Ghyka (1903-1982): „Prinţul Ghyka, o legendă a închisorilor”; George Manu (1903-1961): „Geniul în zeghe”; Pan M. Vizirescu (1903-2000): „«Ultimul gândirist»”; Dumitru Stăniloae (1903-1993): „Anul Stăniloae: toamna patriarhului”; Mircea Vulcănescu (1904-1952): „Un haiduc împotriva uitării româneşti”; Benedict Ghiuş (1904-1990): „Un mucenic al rugăciunii: părintele Benedict Ghiuş”; Radu Gyr (1905-1975): „Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”; Mircea Eliade (1907-1986): „M. Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?”; „Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade”; Petre (Petrache) Lupu (1907-1994): „A fost odată, la Maglavit…”; Ion V. Georgescu (1909-1976): „Patimile unui cărturar”; Constantin Noica (1909-1987): „Noica şi Cuminţenia Pămîntului”; Ilariu Dobridor (1909-1968): „Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor”; Ilie Lăcătuşu (1909-1983): „Sfinţii de lîngă noi: cazul preotului Ilie Lăcătuşu”; Ana-Maria Marin (1910-2001): „Mărturii în amurg”; Traian Popescu (1910-2002): „Veşti triste din Spania”; Arsenie Boca (1910-1989) / Teofil Părăian (1929-2009): „Două piscuri duhovniceşti: părintele Arsenie şi părintele Teofil”; Zosim Oancea (1911-2005): „Între Sibiu şi Sibiel: icoana părintelui Zosim”; Alexandru Ciorănescu (1911-1999): „Alexandru Ciorănescu, ultimul mare «român universal»”; Vasile Netea (1912-1989): „Un cruciat al Ardealului românesc”; Aureliu Răuţă (1912-1995): „Don Aurelio”; Elisabeta Rizea (1912-2003): „«Viteaza din Nucşoara»”; N. Steinhardt (1912-1989) / Mina Dobzeu (n. 1921): „Părintele Mina Dobzeu: cu Steinhardt şi dincolo de Steinhardt”; „Între Caragiale şi Steinhardt”; „Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”; Corneliu Coposu (1914-1995): „«Seniorul» între realitate şi legendă”; Arsenie Papacioc (1914-2011): „Părintele Arsenie Papacioc, lamură întru Hristos”; Mihaela (Marieta) Iordache (1914-1963): „Mucenicia Maicii Mihaela”; Radu Mărculescu (1915-2011): „Radu Mărculescu la capăt de drum”; Vintilă Horia (1915-1992): „Memento Vintilă Horia”; Ilie-Vlad Sturdza (1916-2009): „La capătul pribegiei”; Dumitru (Tache) Funda (1916-1999): „O conştiinţă mărturisitoare”; Teodosia (Zorica Laţcu) (1917-1990): „Poeta Vladimireştilor”; Constantin Galeriu (1918-2003): „Savanţi şi mărturisitori în predania părintelui Galeriu: Nicolae C. Paulescu şi Alexandru Mironescu”; „Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte”; Ioan Ianolide (1919-1986): „Pariul întoarcerii la Hristos”; Iustin Pârvu (1919-2013): „Între inima Moldovei şi inima Ardealului”; „Pretextul Petru-Vodă”; „La trecerea în veşnicie a părintelui Iustin Pârvu”; Alexandru Paleologu (1919-2005): „O figură seniorială: Al. Paleologu”; Nicolae Pora (1919-2002): „Românul cu statuie la Ottawa”; Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) (1920-2006): „Benedicta sit„; Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011): „În jurul unei neînţelegeri”; „Un patriarh al rostirii româneşti”; „Leul în iarnă al Ardealului ortodox”; Aurel State (1921-1983): „Un drum al crucii”; Constantin Oprişan (1921-1958): „Un poet-martir”; Zaharia (Zahu) Pană (1921-2001): „Ecce poeta!„; Gabriel Constantinescu (1921-2010) / Maria Constantinescu (n. 1929): „Gabriel Constantinescu şi reconstrucţia Dreptei”; Valeriu Gafencu (1921-1952): „Pe urmele lui Valeriu Gafencu”; „Bătaie pe sfinţenie?”; Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006): „Ion Gavrilă povestaşul”; Dumitru Bacu (1923-1997): „Radiografia «experimentului Piteşti»”; Ilie Tudor (n. 1923): „Amintiri dintr-o altă lume”; Traian Popescu («Macă») (1923-2009): „Un fost «piteştean» între Calvar şi Înviere”; Monica Lovinescu (1923-2008)/ Virgil Ierunca (1920-2006): „A tăcut şi Monica Lovinescu…”; Aspazia Oţel Petrescu (n. 1923): „Eroismul feminin românesc în secolul XX”; Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006): „Un portret biografic al părintelui Calciu”; „Un interviu cu părintele Calciu”; „Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală”; Andrei (André) Scrima (1925-2000): „Taina Rugului Aprins”; Flor Strejnicu (1926-2006): „Recviem pentru dr. Flor Strejnicu”; Octavian Paler (1926-2007): „Don Quijote în Est, de la stînga la dreapta…”; Vasile-Jacques Iamandi (n. 1927): „Un senior pentru neliniştea noastră”; Paul Caravia (1927-2002): „Cruciadă împotriva uitării”; Demostene Andronescu (n. 1927): „Demostene Andronescu sau vocaţia mărturisirii”; Paul Barbăneagră (1929-2009): „Un reacţionar sui generis„; Ion Piso (n. 1929): „Un epistolar paideic românesc: tenorul Ion Piso şi cîntecul vîrstelor”; Marcel Petrişor (n. 1930): „Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste”; Indice de persoane.


Răzvan Codrescu, Erosstihuri, Editura Christiana, Bucureşti, 2016.
Volumul cuprinde 152 de sonete distribuite în trei secţiuni și numerotate cu cifre romane – De ziori (I-XX), De amiază (XXI-XCV), De amurg (XCVI-CL), încadrate între un Prolog (p. 7) și un Epilog (p. 167) – și „Nota autorului” (pp. 168-169).


Răzvan Codrescu, O introducere în creștinism, Editura Christiana, Bucureşti, 2016.
Volumul cuprinde: Ce este religia: „Etimologie și definiție”, „Origine”, „Finalitate”, „Structură”, „Esența actului religios: credința”, „Manifestări parareligioase”, „Religia în raport cu mitologia”, „Religia în raport cu magia”, „Religia în raport cu superstițiile”, „Religia în raport cu «științele oculte»”, Religia în raport cu filosofia”, „Religia și cultura în cadrul spiritualității”; Universul religiilor: „Diversitatea manifestărilor religioase”, „Fondul comun al religiilor”, Revelația naturală și revelația divină”, „Tipuri de religii”, „Cele trei monoteisme: iudaismul, creștinismul, islamismul”, „Homo religiosus și starea spirituală a lumii moderne”; Temeiurile și izvoarele creștinismului: „De la iudaism la creștinism”, „Iisus Hristos”, „Biblia sau Sfînta Scriptură: Vechiul Testament, Noul Testament”, „Sfînta Tradiție”; Teologia mistică și dogmatică: „Teologie și mistică”, „Teologie și dogmă”, „Dumnezeu – Sfînta Treime”, „Dumnezeu – Creatorul și Proniatorul lumii”, „Energiile necreate”, „Creația (I). Lumea nevăzută”, „Creația (II). Lumea văzută”, „Creația (III). Omul – sinteză a Creației”, „«Chipul» și «asemănarea» lui Dumnezeu în om”, „Omul «paradisiac» și omul «căzut»”, „Istoria din perspectivă creștină”, „Iisus Hristos sau mîntuirea dinspre Dumnezeu”, „Urmarea lui Hristos sau mîntuirea dinspre om”, „Viață, moarte și înviere”, „Eshatologia creștină”; Addenda: „Înțelesul numelor Domnului”, „Maica Domnului în slove și icoane”; „Crucea și semnificațiile ei”, „Despre post”, „Despre rugăciune”, „Pomelnice, acatiste, sărindare”, „Despre doliu”, „Scurte lămuriri despre Sfintele Taine ale Bisericii”, „Perspectiva creștină asupra familiei”, „«Luptători împotriva lui Dumnezeu»?”, „Ortodoxia românească și rezistența anticomunistă”, „Problema iertării”, „Erezii și secte contemporane: mic ghid de pază ortodoxă”, „Sinaxar românesc”, „Două acatiste: Acatistul Sfîntului Arhanghel GavriilAcatistul Sfîntului Arhanghel Rafail”; În loc de postfațăRepere bibliograficeIndice de sfințiIndice de autori moderni (selectiv).


Răzvan Codrescu, Gîlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar așa de negru cum pare, Editura Christiana, Bucureşti, 2017.
Volumul cuprinde: „Scurtă lămurire preliminară”; Dracul de lîngă noi: „Uite dracul, nu e dracul!”, „Cunoaşte ca să re-cunoşti!”; Şi dracul a fost înger de lumină: „Obîrşia duhurilor slujitoare”, „Ierarhiile cereşti”, „Ceata voievozilor”, „Cînd îngerul se face drac”; Numele nu stă degeaba pe drac: „Dracul cu chip de şarpe”, „De la daimon-ul antic la demonul medieval”, „Diavolul – principiu al dezbinării”, „Cohorta lui Satan”, „Lucifer şi luciferismele”, „Intermezzo: Lucifesrismul în țara lui Caragiale”, „Între Hristos şi Antihrist”; Recurs la limba română: „Despre dracul… pe ocolite”, „Urît ca dracu’!”, „În loc de «Piei, drace!»”, „Dracul nu-i chiar de capul lui…”; Dracul luat peste picior: „Aş plînge, dar nu pot de rîs!”, „Scaraoţchi şi Irodiadele”, „Mai în glumă, mai în serios…”, „Diavolul de ambe sexe”, „Frumosul din umbră”; Cu dracul, totuşi, nu e de glumit…: „Sindromul lui Aghiuţă”, „De ce nu te poţi face frate cu dracul”; Addenda: „Cînd îşi bagă dracul coada… Păţaniile omului între «chip» şi «asemănare»” („I. Asemănarea adevărată sau omul înveşmîntat în har”, „II. Asemănarea mincinoasă sau omul acoperit cu frunze”, „III. Asemănarea pierdută sau omul în «haine de piele»”, „IV. Asemănarea regăsită sau omul în «haină de nuntă»”), „Luciferismul de larg consum”, „Cazul Tanacu”, „Remember: Tragedia de la «Colectiv»”. 


Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate, ediție definitivă, Editura Christiana, Bucureşti, 2018.
Volumul cuprinde: „Notă asupra ediției”; „În loc de prefaţă”; Dimen­siunea spirituală: “Icoana Europei creştine”, „Doi «ne­buni» exemplari”, „Eşecul «omului autonom»“, „Religie şi cultură”, „Gîlceava dracului cu lumea”, „Criza lăuntrică”, „«Descătuşarea sexului»“, „Creştinism şi feminism”, „Înţelesul evanghelic al iubirii”, „Redescoperirea vredniciei creştine”, „Viaţa întru înviere”, „Sensul unităţii creştine”; Dimensiunea politică: „Distincţii necesare”, „Adevăratul temei al naţionalismului”, „Ipostaze ale naţionalismului românesc”, „Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu”, „Naţionalismul faţă cu «antisemitismul»“, „Demagogia toleranţei”, „Taina jertfei”, „Dreptatea d-lui Pleşu”, „Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, „Un om necăjit…”, „O reacţie a d-lui Patapievici”, „Raţi­u­nile unei drepte actuale”; Addenda: „Simbolistica tradițională a dreptei. Pentru o fenomenologie a rectitudinii”, „Noțiunile politice de dreapta și stînga. O redefinire critică din perspectivă creștină”, „Neamul în Biserică. O perspectivă teologică asupra naționalului”; În loc de postfață: Dan Stanca întreabă, Răzvan Codrescu răspunde”; „Cărți publicate de Răzvan Codrescu”.
 


Răzvan Codrescu, Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii româneşti, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Manuscris, Piteşti, 2018.
Volumul cuprinde: „Cuvînt înainte la ediția întîi (2014)”;Constantin Brâncoveanu (1654-1714): „Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii”; „Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie şi… masonerie”; Dimitrie Cantemir (1673-1723): „Gîlceava tradiţiei cu modernitatea”; Mihai Eminescu (1850-1889): „Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”; „Oboseala de Eminescu”; „Eminescu şi credinţa”; „Eminescu şi creştinismul”; „Două «pietre de poticnire»”; „Eminescu n-a murit”; Simion Mehedinţi (1868-1962): „Simion Mehedinţi şi creştinismul românesc”; Nicolae C. Paulescu (1869-1931): „Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa lui Scio Deum esse„; Nicolae Iorga (1871-1940): „O tragedie perpetă: cazul Nicolae Iorga”; Octavian Goga (1881-1938) / Aron Cotruş (1891-1961): „Doi poeţi mesianici: Octavian Goga şi Aron Cotruş”; Marcu Beza (1882-1949): „Marcu Beza şi Răsăritul ortodox”; Nichifor Crainic (1889-1972): „«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire”; „Nichifor Crainic (schiţă de portret)”; Nae Ionescu (1890-1940): „Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu”; „Radiografia unei calomnii”; „Ieşirea din legendă. Stadiul editării lui Nae Ionescu” (2010); „«Al dracu’ Nae!»”; Lucian Blaga (1895-1961): „Lucian Blaga şi creştinismul”; Daniil Sandu Tudor (1896-1962): „Sandu Tudor în pragul canonizării”; Vasile Băncilă (1897-1979): „Redescoperirea unei personalităţi exemplare”; Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938): „Codreanu şi «fenomenul legionar»”; „«De ce-am mai vorbi astăzi despre Codreanu?»”; Ion I. Moţa (1902-1937) / Vasile Marin (1904-1937): „Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”; „Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie”; Vladimir Dumitrescu (1902-1991): „Vladimir Dumitrescu sau spovedania unui neînvins”; Petre Ţuţea (1902-1991): „Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea”; „Petre Ţuţea: o consemnare”; „La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea”; Alexandru Ghyka (1903-1982): „Prinţul Ghyka, o legendă a închisorilor”; George Manu (1903-1961): „Geniul în zeghe”; Pan M. Vizirescu (1903-2000): „«Ultimul gândirist»”; Dumitru Stăniloae (1903-1993): „Anul Stăniloae: toamna patriarhului”; Mircea Vulcănescu (1904-1952): „Un haiduc împotriva uitării româneşti”; Benedict Ghiuş (1904-1990): „Un mucenic al rugăciunii: părintele Benedict Ghiuş”; Radu Gyr (1905-1975): „Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”; Mircea Eliade (1907-1986): „M. Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?”; „Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade”; Petre (Petrache) Lupu (1907-1994): „A fost odată, la Maglavit…”; Ion V. Georgescu (1909-1976): „Patimile unui cărturar”; Constantin Noica (1909-1987): „Noica şi Cuminţenia Pămîntului”; Ilariu Dobridor (1909-1968): „Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor”; Ilie Lăcătuşu (1909-1983): „Sfinţii de lîngă noi: cazul preotului Ilie Lăcătuşu”; Ana-Maria Marin (1910-2001): „Mărturii în amurg”; Traian Popescu (1910-2002): „Veşti triste din Spania”; Arsenie Boca (1910-1989) / Teofil Părăian (1929-2009): „Două piscuri duhovniceşti: părintele Arsenie şi părintele Teofil”; Zosim Oancea (1911-2005): „Între Sibiu şi Sibiel: icoana părintelui Zosim”; Alexandru Ciorănescu (1911-1999): „Alexandru Ciorănescu, ultimul mare «român universal»”; Vasile Netea (1912-1989): „Un cruciat al Ardealului românesc”; Aureliu Răuţă (1912-1995): „Don Aurelio”; Elisabeta Rizea (1912-2003): „«Viteaza din Nucşoara»”; N. Steinhardt (1912-1989) / Mina Dobzeu (n. 1921): „Părintele Mina Dobzeu: cu Steinhardt şi dincolo de Steinhardt”; „Între Caragiale şi Steinhardt”; „Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”; Corneliu Coposu (1914-1995): „«Seniorul» între realitate şi legendă”; Arsenie Papacioc (1914-2011): „Părintele Arsenie Papacioc, lamură întru Hristos”; Mihaela (Marieta) Iordache (1914-1963): „Mucenicia Maicii Mihaela”; Radu Mărculescu (1915-2011): „Radu Mărculescu la capăt de drum”; Vintilă Horia (1915-1992): „Memento Vintilă Horia”; Ilie-Vlad Sturdza (1916-2009): „La capătul pribegiei”; Dumitru (Tache) Funda (1916-1999): „O conştiinţă mărturisitoare”; Teodosia (Zorica Laţcu) (1917-1990): „Poeta Vladimireştilor”; Constantin Galeriu (1918-2003): „Savanţi şi mărturisitori în predania părintelui Galeriu: Nicolae C. Paulescu şi Alexandru Mironescu”; „Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte”; Ioan Ianolide (1919-1986): „Pariul întoarcerii la Hristos”; Iustin Pârvu (1919-2013): „Între inima Moldovei şi inima Ardealului”; „Pretextul Petru-Vodă”; „La trecerea în veşnicie a părintelui Iustin Pârvu”; Alexandru Paleologu (1919-2005): „O figură seniorială: Al. Paleologu”; Nicolae Pora (1919-2002): „Românul cu statuie la Ottawa”; Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) (1920-2006): „Benedicta sit„; Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011): „În jurul unei neînţelegeri”; „Un patriarh al rostirii româneşti”; „Leul în iarnă al Ardealului ortodox”; Aurel State (1921-1983): „Un drum al crucii”; Constantin Oprişan (1921-1958): „Un poet-martir”; Zaharia (Zahu) Pană (1921-2001): „Ecce poeta!„; Gabriel Constantinescu (1921-2010) / Maria Constantinescu (n. 1929): „Gabriel Constantinescu şi reconstrucţia Dreptei”; Valeriu Gafencu (1921-1952): „Pe urmele lui Valeriu Gafencu”; „Bătaie pe sfinţenie?”; Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006): „Ion Gavrilă povestaşul”; Dumitru Bacu (1923-1997): „Radiografia «experimentului Piteşti»”; Ilie Tudor (n. 1923): „Amintiri dintr-o altă lume”; Traian Popescu («Macă») (1923-2009): „Un fost «piteştean» între Calvar şi Înviere”; Monica Lovinescu (1923-2008)/ Virgil Ierunca (1920-2006): „A tăcut şi Monica Lovinescu…”; Aspazia Oţel Petrescu (n. 1923): „Eroismul feminin românesc în secolul XX”; Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006): „Un portret biografic al părintelui Calciu”; „Un interviu cu părintele Calciu”; „Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală”; Andrei (André) Scrima (1925-2000): „Taina Rugului Aprins”; Flor Strejnicu (1926-2006): „Recviem pentru dr. Flor Strejnicu”; Octavian Paler (1926-2007): „Don Quijote în Est, de la stînga la dreapta…”; Paul Caravia (1927-2002): „Cruciadă împotriva uitării”; Demostene Andronescu (n. 1927): „Demostene Andronescu sau vocaţia mărturisirii”; Vasile-Jacques Iamandi (n. 1928): „Un senior pentru neliniştea noastră”; Ion Piso (n. 1928): „Un epistolar paideic românesc: tenorul Ion Piso şi cîntecul vîrstelor”; Paul Barbăneagră (1929-2009): „Un reacţionar sui generis„; Marcel Petrişor (n. 1930): „Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste”; AddendaBoris Răduleanu (1905-1990), Galina Răduleanu (n. 1933): „Despre iertare, pornind de la Repetiție la moarte…”; Dumitru Cristea (1927-2000): „Dumitru Cristea sau poezia ca destin”; „Ortodoxia românească și rezistența anticomunistă”; „«Dracul are atîta putere cîtă îi dăm noi» (cazul Mircea Vulcănescu)”; „Postfață la ediția a doua”; „Indice de persoane”; „Volume publicate de Răzvan Codrescu”.


Răzvan Codrescu, Acatistele Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, cu o predoslovie despre îngeri, Editura Christiana, Bucureşti, 2018.
Volumul cuprinde: „Predoslovie despre îngeri”; „Îngerii. Repere bibliografice”; „Lămurire editorială”;  Acatistul Sfîntului Arhanghel MihailAcatistul Sfântului Arhanghel GavriilAcatistul Sfîntului Arhanghel Rafail; „Un întreit epilog liric”.


Răzvan Codrescu, Tentative de dreapta în România postcomunistă, Editura Christiana, Bucureşti, 2019.
Volumul cuprinde: „Prolog”; „În căutarea Legiunii pierdute”; „Nostalgii legionare și iluzii creștin-democrate”; „Epigonism neolegionar și imixtiuni național-comuniste”; „Emanciparea de legionarism și pariul liberal-conservator”; „Dreapta intelectuală în haine europene”; „Punct și de la capăt?”; „Epilog”; Addenda:  „Simbolistica tradițională a dreptei: pentru o fenomenologie a rectitudinii”; „Noțiunile politice de dreapta și stînga: o redefinire critică din perspectivă creștină”; „Indice de nume”. 



Răzvan Codrescu, Povești de ocazie sau cum m-am ispitit să devin narator, Editura Christiana, Bucureşti, 2020.
Volumul cuprinde: „Prolog”; „Fenomenul Omega”; „Adio fără de sfîrșit”; „Ion Te-leagă”; Addenda: „Toți arabii se numesc Hassan”; „Poveste pentru blonde”; „În loc de încheiere: Cine sînt eu?”.  


VOLUME TRADUSE
* Claudio Mutti, Mircea Eliade şi Garda de Fier, ediţie îngrijită şi traducere de Adolf Crivăţ-Vasile [Răzvan Codrescu], Editura Puncte Cardinale, Sibiu, 1995.
* San Juan de la Cruz/ Sfîntul Ioan al Crucii, Noche oscura del almaNoaptea întu­ne­cată a sufletului (Poeme), ediţie îngrijită şi prefaţă de Anca Crivăţ-Vasile, versiuni ro­mâneşti de Anca Crivăţ-Vasile şi Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. „Psalm”], Bucu­reşti, 1997.
* Claudio Mutti, Mircea Eliade, Legiunea şi noua inchiziţie, ediţie îngrijită, traducere şi cuvînt înainte de Răzvan Codrescu, Editura Vremea [Col. “Fapte, Idei, Documente”], Bucureşti, 2001.
* Sfîntul Ioan al Crucii, Integrala operei poetice, cu textul spaniol original şi cu frag­mente din comentariile teologice în proză, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Anca Crivăţ, versiuni româneşti de Anca Crivăţ şi Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2003.
* Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune românească, note, comentarii, postfaţă şi repere bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2006.


VOLUME ÎNGRIJITE (SELECTIV)
* Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică: Instincte sociale. Patimi şi con­flicte. Remedii morale, text îngrijit, introducere, repere bio-bibliografice, note şi comen­tarii de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Elita interbelică”], Bucureşti, 1995.
* Pr. Gheorghe Calciu, Şapte cuvinte către tineri, ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Omiletica”], Bucureşti, 1996.
* Claudio Mutti, Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu), cu o prefaţă de Philippe Baillet, traducere de Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de Răz­van Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997.
* I. L. Caragiale, Nimic fără Dumnezeu (articole & notiţe critice), cu o prefaţă de Alexandru Paleologu, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997, pp. 15-21.
* Fericitul Augustin, Retractationes/ Revizuiri, traducere de Nicolae I. Barbu, postfaţă de Ioan G. Coman, Editura Anastasia [Col. “Dogmatica”], Bucureşti, 1997 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu]
* Alexandru Mironescu, Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins, cu un cuvînt îna­in­te de Virgil Cândea, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Eli­ta interbelică”], Bucureşti, 1998.
* Julius Evola, Naţionalism şi asceză. Reflecţii asupra fenomenului legionar, cu un studiu introductiv de Claudio Mutti, traducere de Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită de Va­sile A. Marian [Răzvan Codrescu], F.R.O.N.D.E., Alba Iulia-Paris, 1998.
* Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică: Noţiunile de “suflet” şi “Dumnezeu” în fiziologie, ediţie îngrijită, prefaţă şi repere bio-bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999.
* Arhimandrit Mina Dobzeu, Trei strigări împotriva lui Antihrist. Istoria adevărată a pustnicului de la Bradiceşti, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Răzvan Co­dres­cu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pustiei”], Bucureşti, 1999.
* Sfîntul Vasile cel Mare, Despre Botez, traducere şi studiu introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pus­tiei”], Bucureşti, 1999.
* Sfîntul Atanasie cel Mare, Viaţa Sfîntului Antonie cel Mare, urmată de cele mai fru­moase predici, traducere şi studiu introductiv de Şt. Bezdechi, ediţie îngrijită de Răz­van Co­drescu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pustiei”], Bucureşti, 2000.
* Sfîntul Grigorie Palama, Omilii – volumul 1, apărut cu binecuvîntarea şi cuvîntul înain­te al Î. P. S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, cu o introducere de Părintele Galeriu, traducere din limba greacă de Dr. Constantin Daniel, revăzută de Laura Pătraşcu şi stilizată de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Luminătorii Lumii”], Bucureşti, 2000.
*** Întîlnirea românilor de pretutindeni: Romfest 2000, Bucureşti/Sibiu, 11-15 octombrie 2000 – Rostul românilor la 2000 de ani de la Naşterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, conferinţe şi comunicări tipărite cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volum apărut sub egida Asociaţiei Române pentru Cultură şi Ortodoxie, cu sprijinul publicaţiilor Scara (Revistă de oceanografie orto­doxă) şi Puncte cardinale (Periodic independent de orientare naţional-creştină), Aso­ciaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie, Bucureşti, 2000 [redactor coordo­nator: Răzvan Codrescu].
* Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, “Războiul întru Cuvînt”. Cuvintele către tineri şi alte mărturii, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, Editura Nemira [Col. “Alfa şi Omega”], Bucureşti, 2001.
* Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Homo americanusO radiografie ortodoxă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2002 (ediţia a doua: 2007).
*** Occidentali convertiţi la Ortodoxie. Şase ipostaze mărturisitoare, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Chris­tiana [Col. “Tainele credinţei”], Bucureşti, 2002.
*** Taina jertfei. Dosar istoric Moţa-Marin, alcătuit, prefaţat şi adnotat de Răzvan Codrescu, Editura Puncte Cardinale [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Sibiu, 2002.
*** Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, crestomaţie, note şi tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Apologii contemporane”], Bucureşti, 2002 (ediţia a doua, revizuită şi adăugită: 2009; ediția a treia: 2019).
* Gabriel Constantinescu, Gîlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (1991-2001), ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Chris­tia­na, Bucureşti, 2002.
* Ilie-Vlad Sturdza, Pribeag printr-un secol nebun. De la Legiunea Arhanghelul Mi­hail la Legiunea Straină, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu şi Mihai Ghyka, cu un cuvînt înainte de Mihai Ghyka, Editura Vre­­mea, Bucureşti, 2002.
*** “Biserica de acasă”. Rugăciuni şi rînduieli pentru căsătorie şi binele familiei, texte alese şi îngrijite de Răzvan Codrescu, volum apărut sub îndrumarea şi cu bine­­cuvîn­tarea P. S. Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, Editura Christiana, Bucu­reşti, 2003 (ediţia a doua: 2004; ediţia a treia: 2006).
*** “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, ediţie îngrijită, introducere şi note de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2003.
* Costion Nicolescu, Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Editura Christiana, Bucureşti, 2003 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu].
* Părintele Zosim Oancea, Închisorile unui preot ortodox, ediţie îngrijită, cuvînt înain­te şi note de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2004.
* Arhim. Antipa Dinescu, Ierom. Petroniu Tănase, Prodromu. Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2004.
*** Părintele Galeriu – Astăzi, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu]
* Părintele Galeriu, Tîlcuiri: Rugăciunea Tatăl nostru. Cartea celor nouă Fericiri, apărute cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [texte îngrijite de Răzvan Codrescu şi diac. Cristian Galeriu]. Cf. şi Cartea celor nouă Fericiri. Tîlcuiri de Părintele Galeriu, tiparită cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [coordonatori: Răzvan Codrescu, Ion Mircea].
*** Acatistele Sfinţilor Ar­­han­gheli Mihail, Gavriil şi Rafail şi al Sfîntului Înger Păzitor, Editura Christiana, Bucureşti, 2004 (ediţia a doua: 2006) [volum alcătuit şi prefaţat de Răzvan Codrescu]
*** Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti. Alcătuirea Înalt Prea Sfinţitului Gurie Grosu, Mitropolitul Basarabiei, adaugită şi actualizată, Editura Christiana [Col. “Învăţături şi rînduieli ortodoxe”], Bucureşti, 2004 (ediţia a doua: 2006) [adaosuri şi diortosire de Gabriela Moldoveanu şi Răzvan Codrescu].
*** Părintele Galeriu astăzi. Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului, Editura Harisma, Bucureşti, 2006 [coordonator: Răzvan Codrescu].
* Vasile M. Popescu, Un martir al Crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu, ediţie îngrijită de Gabriela Moldoveanu şi Răzvan Codrescu, cu un documentar din arhivele Securităţii alcătuit şi comentat de Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS, Editura Christiana [Col. “Ortodoxia luptătoare”], Bucureşti, 2006.
*** Testamentul Părintelui Calciu (1925-2006). Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări, volum alcătuit de Răzvan Codrescu, Lucian D. Popescu şi Claudiu Târziu, Editura Christiana, Bucureşti, 2007.*** Tezaur duhovnicesc. Pagini de şi despre Părintele Dometie de la Rîmeţ, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2007.* Părintele Galeriu, Ortodoxia şi sufletul românesc, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura ASA, Bucureşti, 2007.
* Demostene Andronescu, Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric. Memorii și versuri din închisoare, cu o prefață de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, București, 2009.* Constantin Oprişan, Cărţile Spiritului şi alte poezii, ediţie îngrijită de Pr. Gheorghe Calciu, Marcel Petrişor, Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Poezia închisorilor comuniste”], Bucureşti, 2009.*** Seminţe duhovniceşti. Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2009 [ediţie îngrijită şi notă editorială de Răzvan Codrescu]. * Dumitru Bacu, Piteşti – centru de reeducare studenţească, cu o prefaţă de Pr. Gheorghe Calciu, ed. a IV-a, îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2011.* Marcel Petrişor, Cumplite încercări, Doamne! (Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste,ediţie îngrijită şi postfaţă de Răzvan Codrescu, cu o postfaţă de Lucian D. Popescu, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2011.* Demostene Andronescu, De veghe la cumpăna vremilor. Articole, cronici, mărturii, Editura Christiana, Bucureşti, 2011 [ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Răzvan Codrescu].* Preot Gheorghe Calciu, «Fiţi jertfelnici!». De la cuvintele către tineri la mărturiile testamentare, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, cu o postfaţă de Lucian D. Popescu, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2012.*** Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în “Lumea Credinţei”, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012.*** Occidentali convertiţi la Ortodoxie. Drumuri spre Adevăr, ediţia a doua revăzută şi adăugită, sub îngrijirea lui Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Preot Gheorghe Calciu, Editura Lumea Credinţei [Col. “Orientale lumen”], Bucureşti, 2012.* 10 predici de Părintele Galeriu la 10 ani de la mutarea sa la Cer, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Preot Prof. Dr. Vasile Gordon, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.*** Actorii şi credinţa. Interviuri şi evocări, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu o prefaţă de Răzvan Bucuroiu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.* Ilie Tudor, Un an lîngă Căpitan. Amintiri sfinte din lumea legionară, ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, cu o prefaţă de Răzvan Codrescu, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Piteşti, 2013.*** Dezgroparea Părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, Mic documentar îngrijit de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Învăţături şi rînduieli ortodoxe”], Bucureşti, 2014.
*** Sfinţii închisorilor în “Lumea Credinţei”. Din rezistenţa României creştine împotriva ateismului comunist, texte alese, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Părintele Profesor Gheorghe I. Drăgulin, fost deţinut politic, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2014.
*** Pe urmele Maicii Domnului. Din viaţa, cultul şi minunile Născătoarei de Dumnezeu, texte apărute în revista Lumea Credinţei, alese şi îngrijite de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014.
* Părintele Gheorghe Calciu, Cuvintele către tineri, ediţie îngrijită și postfaţă de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2015.
* Radu Preda, Jurnal cu Petre Țuțea, ediţie îngrijită și postfaţă de Răzvan Codrescu, cu un interviu editorial de Răzvan Bucuroiu, Editura “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2015.*** Sfinții români în “Lumea Credinţei”, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2015.*** Arsenie Boca pe drumul sfințeniei. O carte a minunilor de lîngă noi, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2015.
*** Cartea Crăciunului, culegere de texte îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2016.
* Dumitru Cristea, Testamentul unui cruciat. Poezii de dincolo și de dincoace de gratii, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, ilustrații de Andrei Mănescu, interviuri de Constantin Mustață  și Alina Urs, Editura Manuscris, Pitești, 2017.
* Marcel Petrișor, Cumplite încercări, Doamne! Din Casimca Jilavei în Zarca Aiudului, ediție îngrijită și postfață de Răzvan Codrescu, studiu introductiv și note de Lucian Vasile, interviu de Claudiu Târziu, postfață de Lucian D. Popescu, Editura Manuscris, Pitești, 2017. 
*** Cartea Paștelui, culegere de texte îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2018. * Demostene Andronescu, Reeducarea de la Aiud. O radiografie memorialistică, ediția a doua, îngrijită și prefațată de Răzvan Codrescu, Editura Manuscris, Pitești, 2018.
* Marcel Petrișor, Petre Țuțea: sacerdotul fără parohie, cu un prolog editorial de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, București, 2019.
„Nemuritorul Jacques” (Vasile-Jacques Iamandi) iscodit de Moise Monahul, ediție îngrijită și prefațată de Răzvan Codrescu, cu o postfață de Claudiu Târziu, Editura Christiana, București, 2020.
* Preot Corneliu-Mihail Militaru, Testament. Eseu despre moarte & Jurnal de Amzei, ediție îngrijită de Decebal Becea și Răzvan Codrescu, cu un  cuvînt înainte de preot Alin Sandu, Editura Christiana, București, 2020.


În antologii sau volume colective (selectiv):

Cazul Eminescu. Polemici, atitudini, reacţii din presa anului 1998, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1999 (“Oboseala de Eminescu” – p. 200); Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, Ed. Christiana, Bucureşti, 2002 (“Doctorul Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse” – p. 17); “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003 (“Neamul în Biserică” – p. 175; “Ipostaze ale naţionalismului românesc” – p. 188; “Homo europaeus între ontologie şi ideologie” – p. 199); Alexandru Mironescu. Centenarul naşterii: 1903-2003, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003 (“Savantul şi scriitorul creştin Alexandru Mironescu” – p. 162); Plagiatul la români, Ed. Arc, Chişinău, 2004 (“Împotriva lui Nae Ionescu” – p. 192); Vlad Hogea, Antologia pamfletului românesc, 2 vols., Samizdat, f. l., 2005 (“Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici” – vol. 2, p. 376); Părintele Galeriu astăzi. Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului, Ed. Harisma, Bucureşti, 2006 (“Savanţi şi mărturisitori în predania Părintelui Galeriu” – p. 49); Testamentul Părintelui Calciu. Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007 (“Părintele Gheorghe Calciu: un portret biografic” – p. 9); În căutarea rostului pierdut. 20 de călăuze în cultura naţională, Ed. Timpul, Iaşi, 2007 (“Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea” – p. 15; “Demistificarea trecutului legionar al lui Mircea Eliade” – p. 53; “Lucian Blaga şi creştinismul” – p. 69; “Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu” – p. 90; “Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse” – p. 99; “Redescoperirea unei personalităţi exemplare [Vasile Băncilă]”; p. 173, “Nichifor Crainic – schiţă de portret” – p. 185; “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii” – p. 217; “Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte” – p. 277; “Un cruciat al secolului XX: Părintele Gheorghe Calciu” – p. 321); Din temniţe spre sinaxare. Despre mucenicii prigoanei comuniste, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2008 (“Jertfelnicia ortodoxă în anii comunismului” – p. 29); Preot Dr. Mihai Petian, 7 zile, 7 convorbiri, Ed. Vremi, Cluj-Napoca, 2009 (“Credinţă şi viaţă” – p. 60); Cînd cuvintele sînt de la Cuvîntul. Ce şi cum vorbesc creştinii între ei şi unii despre alţii, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009 (“A doua scrisoare” – p. 133); Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în “Lumea Credinţei”, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2012 (“Două piscuri duhovniceşti: Părintele Arsenie şi Părintele Teofil” – p. 13; “Părintelui Arsenie/Zian Boca, la centenar” – p. 53); Părintele Adrian Făgeţeanu şi crucea Rugului Aprins. Omagiu la un secol de la naşterea sa, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012 (“Sandu Tudor în pragul canonizării” – p. 66); Actorii şi credinţa. Interviuri şi evocări, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2013 (“Maestrul Dan Puric şi demnitatea mărturisirii” – p. 91); Dezgroparea Părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, Ed. Christiana, Bucureşti, 2014 (“Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală” – p. 33; “Despre cultul moaştelor (cu părintele Calciu şi nu numai…)” – p. 49; “Viaţa de mucenicie a părintelui Calciu” – p. 105); Sfinţii închisorilor în “Lumea Credinţei”. Din rezistenţa României creştine împotriva ateismului comunist, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Aiud: Rîpa Robilor – Monumentul-biserică al suferinţei româneşti” – p. 25; “Martirologiul temniţelor comuniste din România” – p. 35; “Primul simpozion de martirologie” – p. 55; “Leul în iarnă al Ardealului ortodox” – p. 90; “Călugărul de foc” – p. 104; “Părintelui Arsenie, la centenar [poezie]” – p. 122; “Părintele Calciu – 21 de ani după gratii [prezentare şi interviu]” – p. 128; “La înveşnicirea Părintelui Calciu” – p. 135; “«Cred şi mărturisesc că Gafencu este un sfînt». Un interviu neterminat cu Părintele Gheorghe Calciu” – p. 138; “Întrecere în arena sfinţeniei?” – p. 191; “Părintele Galeriu – de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte” – p. 210; “Ion Gavrilă Ogoranu s-a frînt fără să se îndoiască” – p. 216; “Omul cu «trăistuţa»” – p. 217; “Un mucenic al rugăciunii: Benedict Ghiuş” – p. 220; “Trupul de dincolo de moarte. Cazul Părintelui Ilie Lăcătuşu” – p. 259; “Radu Mărculescu la capăt de drum” – p. 263; “Eroi sub aurore boreale [sonet]” – p. 266; “Părintele Arsenie Papacioc: lamură întru Hristos” – p. 286; “Părintele Iustin Pârvu între inima Moldovei şi inima Ardealului” – p. 292; “La Poarta Albă – Galeşu, spre pururea pomenire” – p. 300; “La trecerea în veşnicie a Părintelui Iustin” – p. 303; “Priceasna ochilor albaştri” – p. 306; “Destine pe drumul crucii” – p. 307; “Rugă pentru eroul Aurel State” – p. 309; “Vis pentru doi” – p. 357; “Sandu Tudor în pragul canonizării” – p. 362; “50 de ani de la martiriul ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor. Răspuns unei cititoare anonime” – p. 366; “La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea” – p. 369); Bucureşti, 21 mai 2014: Întoarcerea Brâncovenilor. Cronica ilustrată a unei procesiuni, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii” – p. 8); Pe urmele Maicii Domnului. Din viaţa, cultul şi minunile Născătoarei de Dumnezeu, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Maria din Nazaret de la naştere la adormire” – p. 15; “Icoana Bunei Vestiri” – p. 23; “Betleem – leagănul lui Dumnezeu” – p. 30; “Adormirea Maicii Domnului în Sfînta Tradiţie şi în iconografia ortodoxă” – p. 59; “Preacinstirea Maicii Domnului în Răsărit şi în Apus [interviu]” – p. 77; “Între Sfînta Maria mare şi Sfînta Maria mică” – p. 241; “În loc de 8 Martie” – p. 243);Sfinții români în „Lumea Credinţei”, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Ed. „Lumea Credinţei”, București, 2015 („Introducere generală: Sfinți români sau legați de ortodoxia românească” – p. 7; „Canonizarea Mitropolitului Simion Ștefan” – p. 76; „Viața și mucenicia unui voievod al Crucii” – p. 130; „Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie și… masonerie” – p. 152; „Un sfînt dăruit neamului nostru” – p. 180; „Canonizarea Mitropolitului Andrei Șaguna” – p. 212; „Sfînta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Răsăritului” – p. 233; „Tandem ceresc: cei doi Dimitrie” – p. 258); Educație și diversitate culturală. Personalități ale vieții științifice, artistice și spirituale în dialog cu Matei Georgescu, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2015 („Mărturisindu-i pe mărturisitori, cu scriitorul Răzvan Codrescu” – p. 97); Cartea Crăciunului, Ed. „Lumea Credinţei”, București, 2016 („Prolog editorial” – p. 3; „Sărbătorile de iarnă în tradiția populară” – p. 7; „Crăciunul – tradiții și etimologii” – p. 17; „Personajele Crăciunului” – p. 31; „Betleem – leagănul lui Dumnezeu” – p. 36; „«Moșu’ și cu caltaboșu’»! În căutarea Crăciunului pierdut” – p. 65; „Cum să întîmpinăm Crăciunul” – p. 71; „Colindul lui Crăciun” – p. 93); Cartea Paștelui, Ed. „Lumea Credinței”, București, 2018 („Prolog editorial” – p. 5; „Paști și… Paști” – p. 7; „Sfîntul și Marele Post” – p. 17; „Îndrumar pentru Săptămîna Mare” – p. 30; „Via Dolorosa sau Drumul Crucii” – p. 39; „Cele șapte rostiri de pe Cruce” – p. 47; „Viața întru înviere” – p. 51; „Săptămîna Luminată” – p. 60; „Icoane pascale” – p. 63); Preotul ortodox în veacul XXI. Schițe pentru un portret, Editura „Lumea Credinței”, București, 2019 („Preotul și sfințenia vieții” – p. 69); Cristian Curte, Șocul referendumului. Interviuri, Ed. Rost, București, 2019 („Două idei fundamentale au mobilizat românitatea de-a lungul istoriei: ideea națională și ideea creștină. Amîndouă sînt astăzi într-o criză letală” – p. 67).

Distopia este aici şi acum: Segregare şi Înrobire

Este puţin probabil să fi rămas cineva care să nu fi intuit că aici se va ajunge, chiar şi în momentele când tensiunea mediatică era la apogeu şi când fereastra de sacrificiu cerută de autorităţi părea temporară şi una foarte îngustă. Nu cred că greşesc prea mult când afirm că am ştiut toţi că vom ajunge aici şi că #eDespreLibertate.

Astăzi este deplin evidentă transformarea ireversibilă a lumii şi societăţilor, mai cu seamă sub aspectul aservirii persoanei umane care nu mai este considerată liberă necondiţionat. Instrumentele folosite nu sunt deloc unele noi, ci sunt aceleaşi folosite din veac pentru fiecare cucerire umană, pentru menţinerea învinşilor într-o stare de incapacitate continuă (permanentă?) de apărare, de emancipare, de propăşire spirituală.

Folosim termeni precum aservire întrucât ierarhia drepturilor şi libertăţilor individuale a fost perturbată şi falsificată prin abuzarea sensului şi conţinutului acestor drepturi, dar şi prin pervertirea mincinoasă a întregului eşafodaj al principiilor de drept. Statul de drept a fost spart în multiple componente care, aparent, inerţial, continuă să funcţioneze insularizat. Însă principiile de drept care trebuie să creeze dreptatea socială au fost răstălmăcite şi abuzate până la desfiinţare, în scopul deposedării societăţii de putere individuală şi colectivă. De aceea, nu greşim dacă, în loc de aservire, vom putea reveni la termenul mai cunoscut nouă, cel de înrobire.

Despre înrobire şi dezrobire este plină istoria de lecţii utile!

Astăzi parcurgem traseul politic şi cultural al înrobirii noastre. Suntem acum în plin proces de normalizare a acestor împrejurări de fapt, care sunt cimentate prin promulgarea realităţilor de drept. În unele ţări, precum S.U.A. sau Franţa, avem deja vaccinare obligatorie formală, legiferată. Discuţia despre punerea în executare a acestor dispoziţii legale este şi ea una importantă, dar este subsidiară. În alte ţări, precum Australia, observăm totalitarismul legalist deja în funcţiune, în răspăr total cu conţinutul juridic al drepturilor omului unanim recunoscute. De pildă, dreptul forţelor de ordine de a pătrunde în orice spaţiu, fără mandat judecătoresc şi sancţionarea cu detenţie pentru încălcarea dispoziţiilor pandemice, lasă puţin loc de echivoc în privinţa caracterului totalitar al regimului politic.

Aşadar, prin putere nemijlocită şi nemărginită de principiile de drept se crează o stare de fapt a abuzului, care mai apoi este legiferată ca decurgând dintr-o realitate socială. Cei care înţeleg acest mecanism pot anticipa traseul transformărilor ce vor veni. Totodată, pot observa cum procesul de normalizare a stării de înrobire este condus mediatic prin influenţarea atitudinilor şi comportamentelor. Sub acest aspect, segregarea pe criterii vaccinale reprezintă şi sancţiune şi instrument de descurajare de la acţiune civică.

Emanciparea de sub înrobire presupune, istoric, aceiaşi paşi. Cel iniţial este al adunării/regăsirii sub acelaşi steag.

Sunt multe iniţiative anti-totalitare care se desfăşoară în aceste momente, mai toate minore, din motive care ar trebui discutate (în secţiunea de comentarii). Sunt însă puţine persoane credibile, capabile să avanseze o viziune coerentă şi apte vocaţional să reprezinte un „steag” sub care să acţionăm. Căci „acţiune” este termenul cheie. Dezrobirea nu se produce de la sine.

Sursă Imagine: ccunesco.ca

Întrucât organizarea socială presupune o formă de coagulare din aproape în aproape, prezint mesajele doamnei avocat Elena Radu şi domnului avocat Gheorghe Piperea, persoane care îmi inspiră încredere şi care cred cu tărie că trebuie învestite cu capitalul de sprijin civic şi politic pe care îl deţinem fiecare.

Cu referire la acest concept, capital de sprijin, am scris că reprezintă suma resurselor şi energiilor pe care suntem dispuşi să le jertfim pentru un ţel şi că această sumă trebuie să fie cât mai precis determinată (ex: 10 ore pe lună dedicat iniţiativelor, 2 deplasări la Bucureşti, 500 de lei/lunar, activitate sincronizată pe platforme de socializare, semnare petiţii etc). Este esenţială delimitarea clară a resurselor pe care le rezervăm scopului propus şi verificarea atentă a viabilităţii acestor iniţiative pentru a ne putea elibera de confuzia emoţională şi de şantajul moral prin care se urmăreşte menţinerea noastră în stare de pasivitate.

Efectul neaşteptat al unor Mărturisiri apăsătoare

Făcând revista blogurilor ortodoxe am ajuns la postarea părintelui Ciprian Staicu în care este prezentat un înscris, scanat, intitulat „Mărturisire de credinţă ortodoxă„:

Pare a fi vorba despre un formular tipizat în care cineva, o doamnă Rodica, puţin mai în vârstă, a completat câteva date de identificare şi a adăugat semnătura sa olografă. Textul pare inspirat din înştiinţarea publicată aici, de asemenea reluată pe blogul părintelui Ciprian Staicu.

Scuzându-mă pentru nota patetică, recunosc că am resimţit o aşa mare-mare apăsare privind la acest înscris, aşa o părăsire şi o asemenea îndepărtare de ceea ce este reprezentarea „mărturisirii de credinţă ortodoxă” pentru gândul şi inima mea, încât simt nevoia să vă opresc puţin atenţia asupra acestui aspect, aparent marginal între zecile de subiecte care ar merita să fie tratate.

Anume acest sentiment de apăsare şi înstrăinare mi-a produs, spontan, o corelaţie asupra căreia simt că e folositor să cumpănim împreună câteva clipe.

Mai întâi arăt că nu caut să atac persoane sau să critic gratuit pe nimeni şi sper să fiu, la rândul meu, înţeles cu îngăduinţă.

Pricep că în cadrul unor facţiuni ale nepomenitorilor există o vigilenţă maximală pentru orice pare că s-ar abate de ortodoxia curată. Înţeleg că poate exista o sete de mărturisiri şi de lepădări categorice de fel de fel de înşelări şi relativizări ale învăţăturii de credinţă, emise şi permise de opincă şi vlădică laolaltă. Totodată, înţeleg că un grup sau o comunitate faţă de care sunt exercitate presiuni, chiar şi indirecte, tinde spre o cultură şi o exprimare distincte ale propriei religiozităţi faţă de restul credincioşilor.

Mă îndepărtez de preocuparea multora de a califica orice fel de alteritate ca fiind fenomen sectar/sectarism şi tendinţă schismatică. Cred că ascultarea oarbă, care lichefiază personalitatea, care topeşte orice formă de individualitate şi o reduce la un şablon de om duhovnicesc reprezintă un rău cu mult mai mare.

Dar, ceea ce îmi comunică un astfel de înscris este o foarte mare singurătate, o îngustime a trăirii şi un fel de mutilare a sentimentului de umanitate, care vine în răspăr cu firea ortodoxă, atât cât pot eu să o recunosc.

Nepomenitorii sunt deseori acuzaţi că sunt dezechilibraţi din punct de vedere emoţional, chiar şi psihologic, că manifestă tendinţe antisociale ori alte tipuri de manii care împiedică să fie pus bun început. S-ar presupune deci că acest tip de scăderi omeneşti, manii şi neputinţe, ar conduce la simplificări şi transformări într-atât de brutale şi de rudimentare a mărturisirii de credinţă, până acolo încât să fie considerată suficientă completarea unui formular tipizat. De la tihna smerită a momentului luminos şi de desăvârşită revenire în sine, la formular tipizat…

Însă, cumpănind asupra impresiei pe care înscrisul de mai sus mi-a făcut-o, mi-am dat seama că, recent, am trăit exact acelaşi sentiment de apăsare. Nu asemănător, ci întru totul identic. Fără să-mi dau seama că în ambele cazuri trăirea mea se referă la „mărturisiri de credinţă„, am căutat în sinea mea să-mi reamintesc momentul anterior care mi-a generat exact aceeaşi stare sufletească.

Vi-l prezint în cele ce urmează. Este vorba despre un fragment din cuvântul de învăţătură al unui părinte foarte înţelept, foarte învăţat şi cu mare autoritate morală şi duhovnicească în rândul credincioşilor ortodocşi ne-nepomenitori (vă rog, îngăduiţi termenul).

Extrasul de 2 minute din cuvântul părintelui, însă mă refer la ceea ce urmează după min: 01:42:

Forma este de o cu totul altă factură, alt conţinut, alt ton, o cu totul altă lume practic şi, cu toate acestea, mi-a insuflat exact aceeaşi stare sufletească. După cum am spus, abia mai târziu mi-am dat seama că, de fapt, în ambele cazuri este vorba despre forme (diferite?) de mărturisire a credinţei. Puntea între cele două exemple nu a fost de natură intelectuală, nu am raţionat asupra acestora, ci pur şi simplu am căutat să găsesc noima unui impuls sufletesc, veghind la ceea ce simt nu la ceea ce gândesc. Nu mă consider un etalon pentru nimeni şi nimic, aşadar nu ştiu dacă sentimentul este replicabil şi pentru cititorii acestor rânduri.

După ce am găsit ce căutam, am încercat să trag şi concluzii, asupra cărora nu voi insista prea mult. Cert este că, în cuvântul său, părintele se referă la o formă de mărturisire în cazul unor situaţii despre care am scris că mă preocupă. Spune părintele, punctual, că în cazul curentului progresist şi al paradei de la Iaşi, ar putea fi suficient (oare?) să spunem „păcatului păcat, binelui bine, virtuţii virtute” şi că astfel am face o mărturisire de prooroc. Sună ortodox, dar nu o simt aşa.

Nu mă odihneşte deloc acest mod de a privi lucrurile; simt că o astfel de mărturisire nu ar trece prin partea vie a inimii mele şi că e nevoie de mai mult/altcumva. Oricât de forţată pare analogia, chiar până în pragul abuzului de semnificaţie, tot un tip de sentiment „formular tipizat” îmi produce sfatul părintelui. Îmi pare că rămân cu sentimentul pierderii unei concepţii depline de viaţă şi înlocuirii oarbe cu reţete de experienţe şi modele personale fără putere, fără efect actual.

Voi încheia repetând că este probabil că sentimentul apăsător despre care am scris să nu se producă în cazul dumneavoastră, lucru care nu ar însemna nimic deosebit în sine. Însă, asemenea oricărei alte persoane, m-aş bucura mult dacă aş simţi că am fost înţeles. Vă rog, iertaţi!

Iurie Roşca a primit interdicţie de intrare în România

Sursă imagine: Denigrarea ca armă

Un eveniment grav s-a petrecut astăzi la vama Albiţa cu Republica Moldova, acolo unde Iurie Roşca, jurnalist, fost politician şi cunoscut intelectual public, a aflat că a primit o interdicţie de intrare pe teritoriul ţării noastre.

Cine este Iurie Roşca?

A îndeplinit, vreme de mai mulți ani, funcția de președinte al Partidului Popular Creștin Democrat din Republica Moldova. A fost vicepreședinte al Parlamentul Republicii Moldova între 1998-2001 și 2005-2009; și viceprim-ministru al Republicii Moldova (iunie – septembrie 2009).

Cei care urmăresc scena politică de mai mulţi ani îl cunosc pe Iurie Roşca în calitatea sa de fost politician unionist, dar care astăzi este considerat „trădător” întrucât în anul 2005, împreună cu 10 deputaţi din gruparea sa politică, a votat pentru venirea la putere a lui Vladimir Voronin. A părăsit politica în anul 2009, rămânând activ în calitate de intelectual public.

De ce nu (ne?) place Iurie Roşca?

În anul 2017 a lansat la Bucureşti cărţile scrise de Alexandr Dughin, pe care le-a tradus şi publicat în Republica Moldova şi difuzat în România. Situl G4media îl numeşte „şeful de facto” al sputnik.md, iar situl podul.ro aparent aparţinând SRI, îi realizează un rechizitoriu necruţător şi, prin urmare, necredibil.

Printre rânduri, eu înţeleg că Iurie Roşca nu e atât „trădător” pentru că a asigurat un vot politic la un anumit moment al anului 2005 (sunt trădări mult mai grave în istoria politicii basarabene), cât pare că a trădat încrederea Serviciului Român de Informaţii, dezertând la ruşi; asta, dacă nu a fost la ruşi de la bun început, lucru pe care eu unul nu îl găsesc credibil, dar nici nu-l pot exclude.

De ce crede Iurie Roşca că a fost interzis?

Cert este că, dată fiind situaţia politică de pe ambele maluri ale Prutului, în care „afilierile” sunt subiect de paradă, este greu de crezut că un moment de „trădare” din anul 2005 a condus la declararea sa ca persona non-grata, acum. Nici faptul că l-a publicat pe Alexandr Dughin, un intelectual rus complet lipsit de flerul necesar pentru a se impune în atenţia publicului interesat, nu ar putea reprezenta un motiv suficient.

Nici argumentul lui Iurie Roşca însuşi, referitor la ultimul său volum „Interesul Naţional ca Modus Vivendi” apărut în anul 2020, volum ce reuneşte editoriale publicate în presa scrisă, nu pare a avea greutatea necesară să atragă acest tip de sancţiune. Dacă ar fi aşa, pentru identitate de raţiune, am interzice intrarea în România a jumătate de Ungarie.

Ce zice presa noastră?

Mai adăugăm faptul că presa română minte cu privire la motivul interdicţiei, susţinându-se la unison (aspect relevant în sine) faptul că Iurie Roşca „nu deţine documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere”, prevăzut la lit.E). Însă, din documentele publicate reiese clar că Refuzul a fost emis pentru motivul de la punctul H) Este o persoană care a fost dată în consemn în scopul refuzului intrării. O astfel de (lipsă de) motivare este ofensatoare în sine şi este ea însăşi o sancţiune.

Ce zic politicienii?

Până la momentul redactării acestui text, singurii care s-au pronunţat pe acest subiect au fost reprezentanţii partidului AUR, prin vocea vicepreşedinţilor Dorin Lulea şi a lui Valeriu Munteanu, ambii jubilând şi cerând ca interdicţia să fie pronunţată „pe vecie”. Însă această poziţie nu este una de noutate. Dacă unui român cu ale cărui convingeri nu sunt de acord sunt dispuşi să-i interzică dreptul de a intra în propria ţară, greu de preconizat ce măsuri va lua partidul AUR pentru integrarea deplină în noul stat român a moldovenilor de etnie rusă, ucraineană, găgăuză.

Este evident că politica românească nu are nici cea mai mică disponibilitate de a asigura un climat demn şi propice ideii de reunificare, mizând iarăşi pe conjunctura istorică şi pe caracterul convingător al argumentelor comunicate de forţele de ordine.

Totuşi, ce interzicem?

Cert este că Iurie Roşca are propriile sale convingeri despre neamul românesc, din care face parte! şi pe care îl serveşte după propria conştiinţă, convingeri care par că irită serviciile noastre de informaţii suficient de mult încât să accepte să procedeze precum comuniştii lui Ceauşescu, interzicând intrarea în ţară a unui intelectual care, deşi formal nu are cetăţenie românească, este unul dintre cei mai de seamă români.

Începând cu debutul pandemiei, Iurie Roşca s-a distins ca fiind singurul politician de limbă română care a negat temeiurile de fapt şi de drept ale politicilor sanitare, publicând constant şi consistent pe pagina sa de Facebook (suspendată zilele trecute) vloguri în care tratează chestiunea zilei fără a se feri să vorbească chiar şi despre cele mai cenzurate teze „conspiraţioniste”.

De ce interesează subiectul pe credincioşii ortodocşi?

Poziţia sa este una de factură ortodoxă, surprinzător de tradiţionalistă, mult dincolo de ceea ce găsim în blogosfera ortodoxă mainstream, ecumenistă. Nu se dă în lături a vorbi despre profeţiile părintelui Elpidie, despre cipuri, despre 5G, despre convingerile autentic satanice ale elitelor mondiale ş.a.m.d.

Sunt unele susţineri ale sale la care eu nu ader şi pe care le consider extrem de discutabile şi greu de susţinut, însă asta nu schimbă cu nimic împrejurarea că acestea sunt rostite şi asumate ca atare de către o personalitate din categoria lui Iurie Roşca, al cărui public a devenit din ce în ce mai consistent şi fidel, având vizualizări de ordinul sutelor de mii, pe mai multe platforme online pe care este prezent.

Este sancţionat influencer-ul sau opiniile sale?

De aceea, pare că interdicţia pusă asupra sa vine drept consecinţă nu doar a convingerilor sale politice, care au rămas în plan secund în ultima perioadă şi care ar fi presupus ca astfel de sancţiuni să apară în alte conjuncturi, ci pare că este sancţionat de către statul român un delict de opinie profesat de o personalitate retrasă din prim-planul politic, dar totuşi de prim rang. Iurie Roşca este la acest moment, probabil, cel mai cunoscut influencer creştin ortodox cu un profil unic: intelectual de calibru, politician de calibru, cu notorietate, cu discurs „conspiraţionist” asumat, cu un public consistent.

Ne solidarizăm cu omul sau cu opiniile sale?

Am susţinut cu sume simbolice canalul domnului Iurie Roşca, confesiunile unui optimist creştin. Este evident că sunt solidar cu domnul Iurie Roşca, nu doar împotriva sancţiunii pe care a primit-o ci, în primul rând, pentru activitatea sa de intelectual public. Totodată, pentru că am convingerea că politicienii nu trebuie schimbaţi, ci trebuie convertiţi. Iar primul pas spre ideea de convertire la ideile naţionale şi la ortodoxie, este libertatea convingerilor şi opiniilor proprii.

Or, pare că a fost dispusă o sancţiune pentru un delict de opinie, de convingere profesată public, structurat pe două paliere; paliere pe care ne regăsim întru totul. Primul este cel care contestă fundamentele politicilor cu pretext sanitar care au transformat violent societatea şi condiţia noastră de oameni liberi, iar al doilea este cel care vizează neamul românesc ca entitate distinctă de statul român. De altfel, înregistrarea video de mai sus, în care Iurie Roşca explică ce s-a întâmplat, poartă exact acest titlu: „Statul Român ca dușman al Neamului Românesc”.

Care este obiectul solidarizării?

Evenimentul pe care îl aducem în atenţie este relevant pentru noi întrucât este primul exemplu cunoscut, după anul 1989, când statul român interzice unui (etnic) român să intre pe teritoriul ţării sale. Lipsa cetăţeniei româneşti este complet irelevantă pentru subiectul nostru, dat fiind că acesta se revendică de la calitatea de etnic român şi că întreaga sa activitate şi-a desfăşurat-o în această calitate.

Că această revendicare este considerată inoportună sau dăunătoare de către puterea executivă de facto a statului român, de către serviciile secrete româneşti, aceasta este o chestiune separată. Ar fi şi mai grav dacă această interdicţie ar fi avut girul preşedintelui statului ori a prim-ministrului de la data emiterii interdicţiei, ambele persoane nefiind etnici români.

Prin urmare, obiectul solidarizării noastre constă în recunoaşterea calităţii sale de român şi a caracterului injust al sancţiunii primite.

De ce apare ca fiind injustă interdicţia?

Deşi lista drepturilor fundamentale şi principiilor ignorate/încălcate de stat a crescut exponenţial pe parcursul ultimului an, se pare că acest incident impune, suplimentar, să reafirmăm un (alt!) element fundamental pentru libertatea noastră: Acest teritoriu este doar administrat de statul român, nu îi aparţine.

Proprietatea publică, spaţiul public, nu sunt proprietatea statului român! Statul nu este ţara, statul nu este poporul! Statul român este doar o ficţiune organizatorică a cărei existenţă şi legitimitate este din ce în ce mai greu de justificat din punct de vedere juridic şi politic. Statul nu este curatorul convingerilor şi opiniilor naţionale şi nu are dreptul de a le cenzura sau combate, indiferent de conţinutul acestora. Ideile (dacă!) proaste sunt combătute cu idei bune, nu cu interdicţia de a veni acasă. Este mare păcat că prin această suită de acţiuni statul român se înscrie în tradiţia statului comunist care considera dizidenţa intelectuală o ameninţare la siguranţa naţională.

Un nou motiv de protest?

Invităm pe cei preocupaţi de acest subiect să reflecteze dacă este oportun să fie iniţiate acţiuni de protest, întrucât gravitatea situaţiei transcende persoana domnului Iurie Roşca şi ideile pe care acesta le vehiculează, indiferent de registrul intelectual de care aparţin. Rămâne de văzut ce ordin de prioritate primeşte protestul împotriva acestui nou tip de transgresiune şi cât va cântări acest eveniment în istoria eforturilor noastre pentru reîntregirea ţării.

Întrucât domnul Iurie Roşca este cenzurat, acesta poate fi urmărit pe platforma anti-cenzură Telegram: https://t.me/iurierosca

Proiectul normelor de procedură vizând identificarea persoanei la distanţă prin mijloace video

Sursă imagine: Europe-Direct-TM

Autoritatea pentru Digitalizarea României a publicat astăzi, în procedura de transparenţă decizională, proiectul normelor privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video.

Nu este vorba despre o formă de control sau supraveghere video în spaţiul public ci despre reglementarea interacţiunii cetăţenilor la distanţă, cu prestatori de servicii publice sau private. În esenţă, întrucât interacţiunile de la distanţă au devenit substanţiale pentru viaţa socială, autorităţile urmăresc să creeze un sistem de verificare electronică a identităţii, pentru a spori securitatea juridică a raporturilor sociale desfăşurate prin astfel de mijloace de comunicare la distanţă.

Proiectul propus astăzi în procedura de transparenţă decizională transpune dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă şi nu reprezintă altceva decât un nou pas în edificarea ambientului digital în care suntem forţaţi să fiinţăm.

Proiectul în sine nu este unul care să înspăimânte în mod direct prin prevederile sale, nu face referire directă la actul electronic de identitate (ci la forma simplă) şi nici la identificarea biometrică, deşi este evident că acesta este obiectul său de reglementare, dat fiind că întregul concept de reformă a mijloacelor de identificare la nivel european se bazează pe biometrie şi acte electronice. Credem că este limpede faptul că prezentul proiect ajută la punerea în funcţiune şi la operaţionalizarea conceptului vedetă al metaversului din care, informal, Agenda digitală pentru Europa reprezintă un pilon de o importanţă deosebită.    

Prezentăm cele două documente puse în dezbatere şi îi îndemnăm pe cei interesaţi să parcurgă şi Regulamentul (UE) nr. 910/2014 , inclusiv a fişei sale tehnice, pentru o contextualizare corectă a subiectului.

Ca orice alte instrumente noi aduse de tehnologie, identificarea digitală prin mijloace video şi sistemele de atestare a încrederii la distanţă au vocaţia de a contribui la o îmbunătăţire semnificativă a standardului nostru de viaţă. În acelaşi timp, dat fiind climatul politic şi contextul evident de deposedare a noastră de drepturile şi libertăţile fundamentale, este rezonabil să consemnăm închiderea, prin reglementare, a unei noi oportunităţi de emancipare şi de solidarizare libere.

Interpunerea şi medierea încrederii de către prestatori de servicii publice sau private, cu referire la comunicaţiile digitale, este aptă să devină una dintre cele mai importante pârghii de putere a autorităţii statului şi acesta este motivul pentru care găsim nimerit să aducem în atenţia cititorilor noştri acest subiect.

Proiect-de-Norme-privind-reglementarea_recunoastere_aprobare_acceptare-procedurii-de-identificare-a-persoanei-la-distanta-utilizand-mijloace-video-1

Referat-de-aprobare-norme-identificare-la-distanta-prin-mijloace-video

Ieşirea din ţară, doar cu certificat „digital” Covid

Începând de vineri, 13 august, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR, doar certificatele digitale COVID.

Sursa imaginii: RoVaccinare

Semnalăm o nouănaraţiune conspiraţionistă” pusă în discuţie la începutul anului trecut şi dezavuată fără a fi primi atenţia şi importanţa cuvenite, naraţiune care se confirmă în aceste zile şi care va face posibil ca, în anumite condiţii, unele persoane să se găsească în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul altor state. Este cunoscut exemplul Germaniei care a anunţat că nu va primi pe teritoriul său persoane care nu pot face dovada celor mai sus menţionate. Este de aşteptat, după cum a fost de la bun-început, ca regula să se generalizeze în spaţiul european, urmând ca persoanele care nu posedă un astfel de certificat „digital” să se confrunte cu condiţionări birocratice şi restricţii ale drepturilor fundamentale care să le degradeze semnificativ statutul social şi standardul de viaţă.

Este neîndoielnic faptul că aceste consecinţe sunt urmărite ca atare, fiind un scop în sine al politicilor pretins de sănătate publică, dat fiind că pandemia nu e despre boală, #eDespreLibertate.

Măsura recunoaşterii exclusiv a formei digitale a certificatului Covid reprezintă un impuls suplimentar spre înregimentarea în sistemul electronic de supraveghere şi control, despre care credincioşii ortodocşi au lasat avertismente clare de multă vreme. Acest anunţ trebuie analizat împreună cu cea mai recentă hotărâre CNSU, care permite desfăşurarea unor anumite evenimente exclusiv cu participarea persoanelor care s-au vaccinat, excluzând chiar şi categoria celor vindecaţi de Covid şi a celor care posedă dovada rezultatului negativ PCR-RT. Fără îndoială că acest început al politicilor discriminatorii este gândit să fie legitimat mai întâi la nivel de principiu, urmând ca ulterior să se treaca la faza de punere efectivă în executare, ca fiind un câştigat al bunelor practici de sănătate publică.

În treacăt fie spus/scris, respectiva hotărâre CNSU nu a fost publicată nici până astăzi în Monitorul Oficial al României, deşi a fost emisă în urmă cu o săptămână, pe 05.08.2021, pentru o perioadă de valabilitate de 30 de zile, dar cine să se mai preocupe de chestiuni „neimportante” precum condiţiile esenţiale de legalitate ale actelor normative emise de autorităţile de stat, când vedem limpede că statul român poate funcţiona neabătut potrivit arbitrariului politic desăvârşit.

Este fără îndoială că fiecare nouă infirmare a ordinii de drept şi de fapt în societate va urma acelaşi parcurs mediatic ultimativ şi, dat fiind că funcţionează, aceeaşi tactică a ambiguităţii legale formale şi informale.

Prin urmare, este cu atât mai importantă convingerea proprie de a nu ne lăsa vaccinaţi(!) şi nici antrenaţi pe culoarul strâmt al legitimări acestui tip de constrângere indirectă, nedemnă şi incompatibilă cu statutul de om liber şi stăpân pe propia viaţă.

Chiar şi cei vaccinaţi şi încrezători în buna credinţă a autorităţilor(sic!) sunt chemaţi să constate şi să priceapă caracterul profund nociv al politicilor de segregare şi discriminare ce sunt implementate, să nu se lase purtate de valul cadrajului narativ oficializat şi să nu accepte, nici când e vorba despre altul, şantajul evident.

Modalităţi de împotrivire efectivă şi de recâştigare a drepturilor pierdute subzistă, însă istoria ne arată că ferestrele de oportunitate se închid cu repeziciune.

Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

Taina libertăţii – Nicolae Steinhardt

Noua Strategie Militară a României reintroduce stagiul militar pentru tineri

Sursa imaginii: RomaniaTV.net

Stagiul militar va fi pe bază de voluntariat iar MApN urmează să elaboreze în viitorul apropiat condiţiile concrete de aducere la îndeplinire a noii strategii, în scopul lărgirii bazei de recrutare a rezerviştilor. Strategia cuprinde mai multe noutăţi care ţin de modalitatea de (re)organizare şi înzestrare a forţelor noastre militare, însă de interes prioritar pentru cetăţenii de rând este doar reintroducerea stagiului militar activ, probabil pentru o perioadă de un an, în completarea dispoziţiilor legii rezervistului voluntar ce a fost introdusă fără succes în anul 2015.

Ştirea este una îmbucurătoare prin prisma efectelor sociologice pe care o astfel de măsură le-ar putea produce în rândul unui contingent minuscul de tineri, ce s-ar putea arăta interesaţi de o astfel de experienţă după absolvirea studiilor liceale. Numărul celor interesaţi va fi cu siguranţă unul mic, având în vedere faptul că stagiul presupune încadrarea în corpul soldaţilor, nu în cel al ofiţerilor, retribuţia bănească fiind una (probabil) insuficientă pentru a putea compensa lipsa de libertate şi cultura cazonă specifice stagiului militar, incompatibil cu mediul civil în care se dezvoltă tinerii de astăzi.

De altfel, acesta este şi unul din motivele pentru care au fost ratate anterior atât ţintele de recrutare pentru rezerviştii voluntari cât şi cele pentru corpul forţelor pentru operaţiuni speciale, veniturile băneşti fiind nejustificat de mici în raport cu sacrificiile aferente calităţii de militar activ sau celei de rezervist. Faptul că în urma reformelor militare din ultimele două decenii balanţa beneficiilor materiale ale funcţiei militare este complet dezechilibrată în favoarea corpului ofiţeresc şi în defavoarea corpului soldăţesc şi al subofiţerilor/maiştrilor militari, a condus la subţierea periculoasă a bazei de personal în majoritatea unităţilor militare.

Apoi, cultura individualistă dominantă în societatea românească este una dificil de împăcat cu spiritul de corp şi cu gregarizarea soldăţească. Chiar şi în rândul tinerilor mai puţin instruiţi şi de o condiţie socială modestă, care sunt ţinta evidentă a recrutării, individualismul şi spiritul competitiv vizează cu totul alte interese şi obiective sociale/personale decât supunerea necondiţionată faţă de ierarhia militară.

Pentru a da roade, reintroducerea stagiului militar trebuie să fie însoţită de o schimbare minimală a valorilor şi principiilor promovate în societate, de cei aflaţi în funcţii de autoritate formală şi informală, în sensul legitimării autentice a patriotismului şi simţului naţional, nu doar a elementelor sale de recuzită discursivă la momente festive.

Pentru creştinii ortodocşi, mai ales a celor care locuiesc în Moldova, noutatea reintroducerii stagiului militar trebuie să fie avută în vedere pentru a fi promovată, dat fiind că, prin atitudinea anti-sistem generată de un stat pe alocuri anti-românesc şi anti-creştin, manifestarea civică a ortodoxiei s-a decuplat periculos de mult de simţul naţional şi de dragostea de neam şi de ţară. Din nefericire, abundă în rândul nostru argumentele care justifică o atitudine vehement anti-statală, atitudine care se reflectă însă şi cu privire la loialitatea faţă de naţiunea din care facem parte şi faţă de comunităţile noastre.

În special ideea moldovenismului românesc, ca temelie a reconsolidării identităţii regionale şi condiţie a reunificării, are mare nevoie de asumarea voluntară a sacrificiilor aferente stagiului militar, stagiu despre care nădăjduim că-şi va abandona, cât va fi posibil, gravele neajunsuri istorice din sfera abuzului de autoritate, printre multe altele.

Societatea românească are mare nevoie de o (fracţiune de) generaţie de bărbaţi care să păstreze un contact minimal cu ideea de sacrificiu benevol şi disciplinat pentru principii înalte, naţionale, fără să fi fost câştigată (coruptă?) prin privilegiile materiale ori de prestigiu ale funcţiei militare, astfel cum a fost izolată aceasta de societate în ultimii ani. Doar în condiţiile acestea putem spera la o reformare fundamnetală a organizării statale româneşti, înainte ca statul român să se compromită definitiv şi să se auto-distrugă prin abuz de putere şi aservire arbitrară a poporului, în beneficiul neprietenilor.

Ce pierdem în urma validării Paşaportului sanitar francez?

Sursă imagine: France24.com

Franţa adoptă paşaportul sanitar şi vaccinarea obligatorie iar efectul este unul direct asupra întregii Europe şi, implict, al României. În ultimul timp ne-am obişnuit cu actele de jurisdicţie care sunt străine de dreptul nostru intern dar care au efect imediat asupra noastră, dar totuşi, decizia de ieri 05.08.2021 a Consiliului constituţional al Franţei este una cu totul deosebită, date fiind circumstanţele.    

Ce prevede noua reglementare?

Cafenele, restaurante, terase, mari centre comerciale, trenuri de mare viteză, avioane – inclusiv pentru curse interne: în toate aceste locuri, începând de luni 9 august va fi nevoie de un paşaport – sau certificat – sanitar. Cu alte cuvinte, clienţii sau pasagerii vor trebui să fie sau vaccinaţi, fie să aibă un test Covid negativ, fie să arate că s-au vindecat de coronavirus în ultimele 6 luni. Măsuri similare, chiar mai dure, au fost adoptate şi în Italia.

Legea adoptată de parlamentul francez în 25 iulie, a fost confirmată de Consiliul constituţional şi descrisă din punct de vedere propagandistic ca reprezentând rezultatul unei „concilieri echilibrate între libertăţile publice şi protecţia sănătăţii”. De asemenea, Consiliul a confirmat obligativitatea vaccinală pentru „personalul medico-sanitar”, descris ca fiind o categorie extinsă de angajaţi ai sistemului public care funcţionează în legătură cu serviciile medicale şi de îngrijire. Legea va fi aplicată tuturor începând de lunea viitoare, cu excepţia tinerilor între 12 şi 17 ani, care au răgaz până pe 30 septembriesă se conformeze noilor dispoziţii.

Consiliul constituţional a cenzurat parţial doar dispoziţia care prevedea izolarea obligatorie timp de zece zile a persoanelor diagnosticate cu Covid, întrucât măsura „nu este necesară, adaptată şi proporţională”. De asemenea, a fost infirmată prevederea prin care se puteau desface contractele de muncă încheiate pe durată determinată ale angajaţilor care lucrează în sectoare unde paşaportul este obligatoriu, angajaţi care nu prezintă acest document. Nu este însă clar dacă decizia împiedică suspendarea fără plată a contractului de muncă, situaţie care ar exclude pe cei care nu prezintă paşaportul sanitar de la posibilitatea de a beneficia de asistenţă socială sau de şomaj.

De ce ne afectează decizia Consiliului constituţional francez pe noi?

Din pricina caracteristicilor societăţii franceze şi a prestigiului său civilizaţional. Sistemul de drept continental este inspirat de cel francez iar doctrina constituţională franceză are o foarte mare influenţă asupra doctrinelor juridice ale statelor naţionale europene. Argumentele din decizia constituţională franceză vor fi preluate prioritar în toate dezbaterile juridice continentale.

Din acest motiv, consider că decizia Consiliului constituţional francez validează, dincolo de graniţele statului francez, o „soluţie” legislativă ce urmează a fi transpusă şi la noi, fără prea multe discuţii. De altfel, discuţiile aşezate au lipsit chiar şi în Franţa, acolo unde procedurile parlamentare au fost cumplit pervertite şi au reprezentat rezultatul unui evident abuz de drept.

În acest sens, aduc în atenţia cunoscătorilor de limbă franceză avertismentul tras de corespondentul „Avocatului Poporului” din Franţa, care a invocat o serie de carenţe de neconceput (până ieri!) pentru un stat de drept. Acestea nu au fost înlăturate prin decizia jurisdicţiei constituţionale, însă este cert că au fost temperate unele dispoziţii care ar fi putut conduce la o reacţie socială extrem de virulentă.

Vor fi proteste?

Cu siguranţă că vor fi, dar cel mai probabil nu vor schimba starea de fapt şi de drept proaspăt validată. Măsurile luate se aplică de luni, dar vor produce efecte în mod etapizat, în funcţie de specificul domeniului vizat; acestea contrapun diferite segmente ale societăţii franceze una împotriva celeilalte iar anumite categorii de cetăţeni (de pildă, forţe de ordine, angajaţii din sistemul judiciar sau cei care deservesc sisteme critice) sunt exceptate de la aplicarea măsurilor totalitare.

Este evident că scopul autorităţilor franceze este acela de a evita solidarizarea cetăţenilor sau sincronizarea angajaţilor sistemului public în acţiuni de grevă generală (utilă!). Trebuie subliniat în acest punct faptul că protestele şi grevele devin suficiente nu în raport de gradul de participare ci în raport de adecvarea lor strategică. Sunt multe acţiuni de protest şi de împotrivire generalizate care, în practică, ajung să confirme (prin neputinţă) chiar situaţia reclamată, care astfel rămâne bătută în cuie.  

Prin modalitatea de configurare a măsurilor adoptate în Franţa este evident că s-a urmărit conservarea autorităţii şi puterii de stat faţă de o societate franceză aflată în stare de şoc.

Ce se mai poate pierde?

Se pierde ascendentul moral al (vechii?) normalităţi atunci când se va ajunge la violenţe şi tulburări sociale semnificative. Speculez că normalitatea va fi repudiată ca producătoare de haos, suferinţă şi boală, prin ea însăşi şi va fi abandonată, aparent, pe bună dreptate.  

Cultura franceză recunoaşte dreptul şi obligaţia la insurecţie (La déclaration des droits de l’homme et du citoyen de 1793 énonce en son article 35 : «Quand le gouvernement viole les droits du peuple, l’insurrection est, pour le peuple et pour chaque portion du peuple, le plus sacré des droits et le plus indispensable des devoirs.»), însă aceasta este utilă doar dacă este susţinută de o infrastructură intelectuală validată social.

Insurecţia reprezintă o formă a loviturii de stat, iar dreptul la insurecţie este ceea ce ţine de specificul societăţii franceze, aşa cum portul liber al armelor ţine de specificul civilizaţiei americane.

Forme fără fond?

Însă, obligaţia cetăţenilor de a organiza o insurecţie împotriva dictaturii şi cultura marilor proteste civice care sunt specifice societăţii franceze au fost constant reinterpretate în sensul non-violent al dreptului de participare zgomotoasă la viaţa publică, iar nu ca instrument de luptă efectivă împotriva dictaturii.

Lipseşte deci infrastructura intelectuală absolut necesară pentru ca protestele de masă să reprezinte un risc real pentru puternicii zilei, iar ideile „tari” au fost golite de conţinut, sunt marginalizate sau abuzate de voci nereprezentative sau demult compromise.

Ce e de reţinut?

Căderea Franţei sub dictatură sanitară nemijlocită este una dintre marile înfrângeri ale omenirii şi un nou „moment al adevărului”, care ilustrează fără dubiu resorturile reale ale înrobirii noastre. Cataclism care, paradoxal, nu schimbă absolut nimic esenţial pentru noi ortodocşii şi care, în mod ciudat, nu ştirbeşte nimic din optimismul şi nădejdea noastră.

Programul sărbătorilor dedicate Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti

Aducem la cunoştinţa cititorilor noştri programul publicat de Arhiepiscopia Tîrgoviştei cu ocazia sărbătorii Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, sărbătorire ce se va desfăşura în perioada 10-11 august 2021. Ca şi în anii trecuţi, Arhiepiscopia Tîrgoviştei organizează o serie de manifestări la care sunt chemaţi să participe toţi credincioşii ortodocşi care au evlavie la Sfântul Patriarh Nifon, cel care a fost, printre multe altele, şi duhovnicul Sfântului nostru Voievod, Neagoe Basarab.

Îndemnăm pe cei care se vor deplasa la Tîrgovişte să aibă în vedere împrejurarea că arhiereul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, este unul dintre cei care promovează în mod deschis, cu capul descoperit, erezia ecumenistă, motiv pentru care sugerăm credincioşilor să chibzuiască şi să decidă dacă este oportună participarea la slujbele oficiate de acest ierarh.

Este drept că mesajul transmis cu acest prilej, mesaj pe care îl preluăm mai jos, este unul potrivit şi ortodox şi ne exprimăm nădejdea că ierarhul locului îşi va fi părăsit din convingerile sale ecumeniste sau că va face la această sărbătoare a ocrotitorului său primul pas spre lepădarea de această cumplită erezie şi molimă spirituală reprezentată de învăţătura ecumenistă.

Însă, în afara acestui motiv de întristare şi de amărăciune, încurajăm efectuarea pelerinajului la Tîrgovişte, ca fiind un prilej de apropiere de Sfântul Patriarh Nifon, acest cu adevărat mare sfânt al nostru, a cărui viaţă reprezintă un model de urmat pentru ierarhii Bisericii şi, totodată, o vie mustrare pentru neputinţele sinodalilor noştri de astăzi. Încurajăm prin urmare ca după parcurgerea mesajului ierarhului de acum al Tîrgoviştei, să fie citită şi minunata viaţă a Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.


SCRISOARE PASTORALÃ ADRESATÃ DE CĂTRE ÎNALTPREASFINŢITUL PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA SĂRBĂTORII SF. IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI ŞI MITROPOLITUL ŢÃRII ROMÂNEŞTI

-11 AUGUST 2021-

Sfinții reprezintă, în Ortodoxia universalămijlocitorii noștri către Bunul Dumnezeu, pilde de viață, de speranță și de credință, precum și călăuzitori pe drumurile vieții pentru poporul dreptcredincios. Astfel, ei aparțin tezaurului de spiritualitate și de viață întru Hristos, dar și firescului manifestărilor cotidiene al trăirii principiilor de viață creștine, așa cum reflectă ele propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Ei reprezintă puternice lumini în întunericul lumii contemporane, ce reflectă strălucirea slavei lui Hristos, așa după cum Mântuitorul Însuși a zis, iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan L-a citat, consemnând: Eu sunt lumina lumii. Cine Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan VIII,12). Această lumină, nu este prezentă numai în exterior, în lumea văzută, ci, de asemenea, în interiorul nostru, în istoria noastră personală, deoarece Hristos este lumina care strălucește în întunericul sufletelor noastre și al creației. Astfel, dacă vom fi dispuși să-i urmăm Lui, vom deveni ceea ce El dorește să fim, lumină, asemenea Lui și misionari ai Cuvântului celui plin de lumină.

Lumea pe care cei de astăzi o moștenesc are nevoie disperată de autentic sens al comuniunii, al dialogului și al solidarității umane, dar și de mărturisitori ai luminii și ai iubirii lui Hristos, la fel cum au fost toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre. Dintre aceștia, se remarcă ocrotitorul principal al Eparhiei noastrecel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, precum și cea mai importantă personalitate religioasă de la începutul secolului al XVI-lea, în MunteniaSfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Întâistătătorul Bisericii din Țara Românească,  plin de lumină dătătoare de viață nouă în Hristos, care reprezintă până astăzi reperul cel mai important pe plan spiritual, moral și cultural care ne inspiră viața de credință, îndemnându-ne la aprofundare și intensificare a vieții întru Hristos.

Ierarh erudit, bun cunoscător al provocărilor pastoral-misionare ale epocii saleSfântul Ierarh Nifon a înnoit profund viața religioasă și morală de la noi, a reorganizat Biserica munteană, imprimându-i o amplă deschidere spre nevoile concrete ale timpului său. De altfel, rodnicia sa duhovnicească este mărturisită cel mai bine de celebrul său ucenic – Sfântul Voievod Neagoe Basarab – model desăvârșit de om politic creștin, dar și de efervescența spirituală a deceniilor ce au urmat.

Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice. De aceea, la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, astfel că Voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a Ieromonahului Macarie, care a editat, aici la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume și prima carte de pe teritoriul țării noastre, în anul 1508, urmând apoi Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512).

Mărturisitori ai luminii pururi neapuse în contemporaneitate, tinerii și familiile creștine au misiunea de a păstra conștiința vie a prezenței Mântuitorului Hristos în viața și în lumea noastră. De altfel, cu toții suntem chemați să facem să strălucească frumusețea și lumina Evangheliei Lui – izvor al iubirii dumnezeiești pentru om – în interiorul lumii secularizate de astăzi, în mare parte insensibilă la valorile spirituale.

Fidelă misiunii ei de a fi “lumină a lumii”, vestitoare neînfricată a Evangheliei mântuirii, Biserica este aceea care împărtăşeşte, cu încredere şi speranţă, harul tămăduitor, sfinţitor şi îndumnezeitor al lui Hristos, şi este icoană neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu, semn al iubirii şi milostivirii dumnezeieşti.

Și în acest an, în pofida inconvenientelor create de măsurile de eradicare a pandemiei care ne tulbură viețile, respectând toate normele legale și sanitare în vigoare, ne vom bucura împreună de mijlocirea Sfântului Ierarh Nifon, cu ocazia sărbătorii sale – moment spiritual central al Eparhiei noastre – în ziua de miercuri, 11 august a.c., de la ora 7.00, la Mânăstirea Stelea din Târgovişte, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie şi vă veţi putea închina la racla cu sfintele moaşte, până seara târziu.

Ceremoniile liturgice vor  fi inaugurate de Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei  ce se va desfășura în ziua de marți, 10 august,  ora 17.00, de la Catedrala mitropolitană la Mânăstirea Stelea, unde se va oficia slujba Vecerniei, pe un podium special amenajat în apropierea bisericii mănăstirii, de la ora 17.30.

Dorindu-vă spor duhovnicesc, pace și bucurie, vă împărtășesc tuturor arhierești binecuvântări.

    † N I F O N

  Arhiepiscop şi Mitropolit

Sfântul Neagoe Basarab, pe timbrele Romfilatelia. Se împlinesc 500 de ani de la trecerea la Domnul a Măriei Sale

O iniţiativă salutară, care aduce în atenţia publicului momentul împlinirii a 500 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, este anunţată de siteurile Basilica.ro şi Rador.ro. Omagiul Romfilatelia este unul binevenit şi ne exprimăm speranţa că acesta nu va rămâne un demers singular între cele din acest an ale instituţiilor statului român.

Reamintim cu această ocazie lansarea la sfârşitul anului trecut a ediţiei Academiei Române, seria Opere Fundamentale, a Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, apărută sub îngrijirea lui Dan Zamfirescu şi Ileana Mihăilă, o încununare a multor decenii de studii şi eforturi intelectuale menite a ne aşeza înainte un tezaur spiritual cu adevărat unic.

În vremuri în care post-adevărul şi realismul cinic al dominaţiei şi puterii se impun în viaţa publică în calitate de singur model de stăpânire şi guvernare, Învăţăturile… se menţin ca unic manual politic de sfinţenie şi de mântuire pentru conducătorii politici ai neamului românesc şi pentru supuşi, o lectură care îşi aşteaptă în continuare fiii şi legatarii să se întoarcă dezgustaţi de roşcoavele politice ale machiavelismului, preceptelor secătuite ale creştin-democraţiei contemporane sau ale înlănţuirilor francmasonice.

Nădăjduim că acest demers reprezintă un îndemn suplimentar adresat creştinilor ortodocşi pentru a relua lectura acestei opere cu adevărat fundamentale pentru civilizaţia românească. Stăruim fierbinte, în aceste vremuri tulburi, către orice suflet înţelegător să-şi asume jertfa efortului de receptare şi transpunere în duhul Sfântului nostru Voievod, înţelegându-i Învăţăturile… ca pe rodul unei chemări şi al unei experienţe personale, laolaltă politică şi duhovnicească, acumulată într-un context istoric cu multe asemănări zilelor noastre.

Prin Învăţăturile sale, Sfântul Voievod nu a căutat să se transforme într-un autor de literatură parenetică, moralizatoare, nu a urmărit cultivarea intelectului sau a unor forme seci de spiritualitate dilematică, ci ni se adresează în modul cel mai personal şi direct fiecăruia dintre noi, dorindu-ne propăşirea şi mântuirea.

Pe cât de limpede şi de netăgăduit este importanţa ctitoririi Mănăstirii Curtea de Argeş pentru identitatea naţională a poporului român, din păcate, pe atât de trecută sub uitare şi indiferenţă este opera sa cardinală de conştiincioasă sfătuire a urmaşilor săi.

Este de neînţeles împietrirea poporului nostru şi incapacitatea elitelor sale de a se reconecta, cu costul unui efort intelectual minimal, de a se realinia la duhul în care au fost scrise şi transmise Învăţăturile…


Sursa imaginii: Basilica.ro

Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veșnice

Romfilatelia introduce în circulație, joi, 5 august 2021, emisiunea de mărci poștale Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veșnice.

Neagoe Basarab (1482-1521) pare a se fi născut ca urmare a relației mamei sale, Neaga, cu Basarab al IV-lea cel Tânăr, supranumit Țepeluș. În urma căsătoriei mamei cu Pârvu Craiovescu, este adoptat de acesta și, în consecință, primește o educație deosebită, stăpânind greaca, slavona și latina.

De foarte tânăr ajunge să ocupe locuri importante la curtea domnească – mare postelnic, mare comis. În timpul domniei lui Mihnea Vodă (cel Rău) conduce corpul de armată al celor răzvrătiți care îl îndepărtează pe acesta de pe tron (1510). Urmașul la tron, Vlad cel Tânăr sau Vlăduț (1510-1512), este și el învins de trupele lui Neagoe și decapitat (1512).

Tronul țării, pentru următorii zece ani, este ocupat de Neagoe, care, spre a se legitima, își ia numele de Basarab, nume la care ar fi avut dreptul prin naștere.

Domnia lui Neagoe Basarab (1512-1521) a fost una de durată medie, dar cu efecte spectaculoase. A construit mai multe biserici, dar cea mai importantă rămâne cea de la Curtea de Argeș. Este o capodoperă, pe seama căreia s-a născut celebra baladă a meșterului Manole, în care Neagoe devine Negru Vodă, ctitorul nemulțumit de întârzierea lucrării. Se pare că voievodul era mândru de ctitoria sa, pentru că a ținut să fie înmormântat acolo.

Pe lângă frumoasa mănăstire pe care a ctitorit-o, trebuie să adăugăm și o scriere: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Scrise în limba slavonă, limba liturgică a epocii și, totodată, limba de cancelarie, a actelor oficiale, Învățăturile rămân un martor important al unui timp și al unui mod de a înțelege lumea la nivelul celui chemat să conducă locuitorii unui teritoriu. În mod aproape sincron, în Occident apărea o lucrare, aparținând lui Niccolò Machiavelli, dedicată aceluiași subiect – Principele. Ca și celebrul italian, Neagoe caută să stabilească locul și menirea celui chemat să conducă ajutat de autoritatea tronului.

Emisiunea de mărci poștale este alcătuită dintr-un timbru și o coliță dantelată.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprodus portretul lui Neagoe Basarab, așa cum apare în pictura votivă de la Mănăstirea Curtea de Argeș, executată în secolul al XVI-lea de Dobromir. Cu prilejul restaurării întreprinse în secolul al XIX-lea, pictura a fost desprinsă de pe peretele bisericii și, după un periplu de mai multe decenii prin diferite instituții muzeale, a ajuns la Muzeul Național de Istorie a României, unde a fost supusă, în anii 2008 și 2009, unui meticulos proces de restaurare.

Pe timbrul coliței dantelate, cu valoarea nominală de 31,50 lei, este ilustrată o icoană reprezentându-l pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, canonizat în anul 2009, iar în compoziția grafică a coliței emisiunii se regăsește reproducerea picturii votive din biserica Mănăstirii Curtea de Argeș în care, alături de domnitor, apar Doamna Despina Milița și cei șase copii ai lor (al treilea din stânga este fiul său Teodosie).

Romfilatelia mulțumește Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Muzeului Național de Istorie a României și domnului Silviu Angelescu pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea de mărci poștale „Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veșnice” va fi disponibilă începând de joi, 5 august 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

(Romfilatelia – 3 august 2021)

Translate page >>