Conflict militar fierbinte în Ucraina

Sursă imagine: Liveuamap.com

Atacul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă intrarea într-o nouă fază a conflictului ucrainean, una în care Rusia îşi propune efectiv să pedepsească elita de la Kiev pentru politica sa internă. Consideră Rusia că este îndreptăţită să intervină în Ucraina în baza aceloraşi argumente care au permis intervenţia Statelor Unite ale Americii în Yugoslavia/Serbia, respectiv faptul că regimul ucrainian este unul vinovat de crime împotriva umanităţii. Aceste chestiuni sunt mai mult decât discutabile, însă acest lucru nu mai contează din clipa în care armata rusă a iniţiat seria de operaţiuni militare cu caracter special cu care a fost învestită de conducerea Federaţiei Ruse.

Această discuţie (despre genocid şi despre crime împotriva umanităţii) se va purta abia în clipa în care una dintre părţi va fi declarată învinsă, după cu totul alte repere morale decât cele pe care ni le putem noi imagina astăzi.

Impactul asupra României se produce deocamdată exclusiv la nivel mediatic, prin aceea că sunt cimentate judecăţile morale de factură rusofobă şi prin faptul suprapunerii discursului filorus peste curentul antisistem din România. Din punctul meu de vedere, se închide o fereastră de şapte ani, răgaz în care România ar fi putut să-şi reevalueze şi reconstruiască relaţia cu Federaţia Rusă pe baze ceva mai solide şi mai fidele intereselor naţiunii române. Din acest moment este previzibil că va apărea şi se va dezvolta un curent filorus românesc, însă de substrat radical antisistem, fără consistenţă şi fără viabilitate pentru viitorul neamului românesc.

Învecinarea noastră directă cu zone controlate oficial de armata rusă va produce o schimbare atât de substanţială asupra înţelegerii noastre (geo)politice încât acest subiect va trebui să fie elaborat în materiale distincte.

Rusia are experienţa pacificării Caucazului, în urma războaielor din Cecenia, acolo unde intervenţia militară a fost deosebit de dură. Este previzibil ca eventualele calcule ruseşti să aibă în vedere şi caracterul extrem de flexibil al psihologiei colective aparţinând naţiunilor învinse, aşa cum este previzibil că va fi cazul naţiunii ucrainiene.

Solidarizarea internaţională prin aplicarea de sancţiuni economice împotriva Federaţiei Ruse, indiferent de impactul prognozat al acestora, nu pare suficientă la acest moment pentru a asigura depăşirea termenului critic de 5-6 luni de rezistenţă, necesar pentru a transforma conflictul militar în unul de durată. Începutul operaţiunilor militare dovedeşte faptul că Rusia se foloseşte de experienţa militară din Siria, acolo unde a reuşit să nu se lase încâlcită într-un conflict militar poziţional, consumator de resurse şi de energie.

În ciuda modului prăpăstios în care intervenţia militară este ilustrată de media română, nu-mi pare că Rusia a iniţiat o invazie masivă a teritoriului ucrainian, dimpotrivă. Aparent, forţele puse în mişcare de Rusia, până în acest moment, sunt mult sub capacitatea disponibilă şi sub necesarul obţinerii unui impact devastator asupra rezistenţei statului ucrainian.

Efectul asupra Europei este probabil să se producă la nivelul proceselor electorale, tabăra globalistă fiind favorizată de cadrajul mediatic iniţial în care interesele Federaţiei Ruse sunt desfiinţate cu totul iar Putin este redus (fraudulos!) la comparaţia cu Adolf Hitler.

Interesele Federaţiei Ruse nu sunt discutate, nu sunt înţelese, motiv pentru care eu cred că soluţia diplomatică este cu totul exclusă din acest curs al evenimentelor. Cred că vom ajunge să urmărim pe Facebook generalizarea conflictului armat până la nivelul folosirii armelor nucleare, fără să existe o schimbare esenţială a discursului public. Chiar şi aşa, consider că acest conflict militar (chiar nuclear) este complet subsidiar asaltului dat asupra libertăţii indivizilor şi popoarelor din partea elitei mondiale.

Achiesez la opinia potrivit căreia conflictul armat, chiar între marile puteri, se înscrie în cursul a ceea ce credincioşii ortodocşi cunosc a fi „vremurile de pe urmă”, astfel cum au fost descrise de profeţiile Sfinţilor Părinţi.  

Noua Strategie Militară a României reintroduce stagiul militar pentru tineri

Sursa imaginii: RomaniaTV.net

Stagiul militar va fi pe bază de voluntariat iar MApN urmează să elaboreze în viitorul apropiat condiţiile concrete de aducere la îndeplinire a noii strategii, în scopul lărgirii bazei de recrutare a rezerviştilor. Strategia cuprinde mai multe noutăţi care ţin de modalitatea de (re)organizare şi înzestrare a forţelor noastre militare, însă de interes prioritar pentru cetăţenii de rând este doar reintroducerea stagiului militar activ, probabil pentru o perioadă de un an, în completarea dispoziţiilor legii rezervistului voluntar ce a fost introdusă fără succes în anul 2015.

Ştirea este una îmbucurătoare prin prisma efectelor sociologice pe care o astfel de măsură le-ar putea produce în rândul unui contingent minuscul de tineri, ce s-ar putea arăta interesaţi de o astfel de experienţă după absolvirea studiilor liceale. Numărul celor interesaţi va fi cu siguranţă unul mic, având în vedere faptul că stagiul presupune încadrarea în corpul soldaţilor, nu în cel al ofiţerilor, retribuţia bănească fiind una (probabil) insuficientă pentru a putea compensa lipsa de libertate şi cultura cazonă specifice stagiului militar, incompatibil cu mediul civil în care se dezvoltă tinerii de astăzi.

De altfel, acesta este şi unul din motivele pentru care au fost ratate anterior atât ţintele de recrutare pentru rezerviştii voluntari cât şi cele pentru corpul forţelor pentru operaţiuni speciale, veniturile băneşti fiind nejustificat de mici în raport cu sacrificiile aferente calităţii de militar activ sau celei de rezervist. Faptul că în urma reformelor militare din ultimele două decenii balanţa beneficiilor materiale ale funcţiei militare este complet dezechilibrată în favoarea corpului ofiţeresc şi în defavoarea corpului soldăţesc şi al subofiţerilor/maiştrilor militari, a condus la subţierea periculoasă a bazei de personal în majoritatea unităţilor militare.

Apoi, cultura individualistă dominantă în societatea românească este una dificil de împăcat cu spiritul de corp şi cu gregarizarea soldăţească. Chiar şi în rândul tinerilor mai puţin instruiţi şi de o condiţie socială modestă, care sunt ţinta evidentă a recrutării, individualismul şi spiritul competitiv vizează cu totul alte interese şi obiective sociale/personale decât supunerea necondiţionată faţă de ierarhia militară.

Pentru a da roade, reintroducerea stagiului militar trebuie să fie însoţită de o schimbare minimală a valorilor şi principiilor promovate în societate, de cei aflaţi în funcţii de autoritate formală şi informală, în sensul legitimării autentice a patriotismului şi simţului naţional, nu doar a elementelor sale de recuzită discursivă la momente festive.

Pentru creştinii ortodocşi, mai ales a celor care locuiesc în Moldova, noutatea reintroducerii stagiului militar trebuie să fie avută în vedere pentru a fi promovată, dat fiind că, prin atitudinea anti-sistem generată de un stat pe alocuri anti-românesc şi anti-creştin, manifestarea civică a ortodoxiei s-a decuplat periculos de mult de simţul naţional şi de dragostea de neam şi de ţară. Din nefericire, abundă în rândul nostru argumentele care justifică o atitudine vehement anti-statală, atitudine care se reflectă însă şi cu privire la loialitatea faţă de naţiunea din care facem parte şi faţă de comunităţile noastre.

În special ideea moldovenismului românesc, ca temelie a reconsolidării identităţii regionale şi condiţie a reunificării, are mare nevoie de asumarea voluntară a sacrificiilor aferente stagiului militar, stagiu despre care nădăjduim că-şi va abandona, cât va fi posibil, gravele neajunsuri istorice din sfera abuzului de autoritate, printre multe altele.

Societatea românească are mare nevoie de o (fracţiune de) generaţie de bărbaţi care să păstreze un contact minimal cu ideea de sacrificiu benevol şi disciplinat pentru principii înalte, naţionale, fără să fi fost câştigată (coruptă?) prin privilegiile materiale ori de prestigiu ale funcţiei militare, astfel cum a fost izolată aceasta de societate în ultimii ani. Doar în condiţiile acestea putem spera la o reformare fundamnetală a organizării statale româneşti, înainte ca statul român să se compromită definitiv şi să se auto-distrugă prin abuz de putere şi aservire arbitrară a poporului, în beneficiul neprietenilor.

Translate page >>