În postările recente publicate pe blogul nostru şi în unele comentarii s-a făcut vorbire despre modalitatea în care Biserica înţelege să comunice către publicul necredincios şi să participe la viaţa cetăţii, mai cu seamă în aceste vremuri în care, folosind pretexte de politică sanitară, neprietenii caută să sporească necazurile şi supărările credincioşilor ortodocşi. Deşi nu suntem calificaţi, avem prilejul de a formula unele observaţii concrete privitor la aceste chestiuni, în completarea susţinerilor noastre anterioare, aducând în atenţie cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei publicat astăzi pe doxologia.ro, dar şi adresa de zilele trecute a Preasfinţitului Părinte Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni către Prim-ministrul Republicii Moldova.
Ambele adresări vizează situaţia
concretă a păstoririi credincioşilor în contextul îmbolnăvirilor de Covid19,
deşi destinatarii celor două texte sunt din categorii diferite. Preluăm cele
două texte, succesiv, după care adăugăm într-o notă separată observaţiile
noastre.
Ne
aflăm încă într-o perioadă grea, cauzată de răspândirea noului coronavirus.
Autoritățile statului ne-au făcut cunoscute măsurile care vor guverna starea de
alertă care a început pe 15 mai. Cu responsabilitate și discernământ, se cuvine
să stăruim în îndemnul de a respecta măsurile de igienă, de prevenire a
infectărilor. Sunt însă și recomandări ce aduc atingere sacralității slujbelor
bisericești. Or, viața liturgică, în toate aspectele ei, a fost dintotdeauna,
inclusiv în perioade de prigoană, gestionată exclusiv de către cei care au
responsabilități în acest sens. Așa va trebui să rămână și de acum încolo.
Mărturisirea
credinței se traduce și faptic, prin participarea la sfintele slujbe ale
Bisericii, mai ales la Sfânta Liturghie, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi
Sânge al Mântuitorului Hristos, prin actele de milostenie trupească şi
sufletească, prin cinstirea Sfintelor Icoane şi a Sfinților, cinstire arătată
şi Sfintelor Moaşte ale acestora.
Noi
credem în prezenţa reală a lui Hristos în Potirul euharistic. De aceea, Taina
Sfintei Împărtăşanii, sub toate aspectele ei, nu face și nu poate să facă
subiectul vreunei reglementări din partea autorităţilor statului. „Lingurița”
nu este o piesă dintr-un set de tacâmuri, este un obiect sfințit. Prin ea,
credinciosul primește „leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi
veşnic în Iisus Hristos” (Sfântul Ignatie Teoforul). Desigur, dacă e să reducem
totul la o perspectivă materială, raţionamentul ar părea întemeiat: oamenii
primesc, unii după alţii, cu o aceeaşi linguriţă, „pâine” şi „vin”. Prin
urmare, s-ar putea contamina, pe această cale, cu virusul de la un bolnav. Din
perspectivă teologică însă, lucrurile stau cu totul diferit. Prin linguriţă,
credincioşii mireni Îl primesc ‒ cu credință! ‒ pe Hristos Însuşi, Care Se
oferă pe Sine sub chipul pâinii şi al vinului. Îl primesc, așadar, pe Cel Ce a
spus: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi
nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu
şi bea sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6, 53-54). Cel care se împărtăşeşte
face aceasta „spre tămăduirea sufletului şi a trupului”, „spre iertarea
păcatelor şi spre viaţa de veci” (Rugăciunile din canonul Sfintei Împărtăşiri).
Așadar, nu poate fi cântărită cu argumente din domeniul material o realitate
spirituală, duhovnicească. După cum nici teologia nu poate avea pretenția de a
se pronunța pe probleme exclusiv de ordin medical sau epidemiologic.
În
aceeaşi dimensiune a realității duhovniceşti, cinstirea Sfintelor Icoane şi a
Sfintelor Moaşte este manifestarea credinței de nezdruncinat în binefacerile pe
care Sfinții le revarsă, prin mijlocirea lor către Dumnezeu, asupra celor
invocați în rugăciune. Dacă persoane din afara sau dinlăuntrul Bisericii
manifestă reticență sau îndoială față de acest adevăr fundamental de credință,
au libertatea să o facă. Omul se poate clătina, Dumnezeu, nu.
Întotdeauna
vor fi lucruri cu anevoie de înțeles pentru cei ce reduc omul la constituția sa
anatomică, tributari unei rațiuni ce exclude realitatea nevăzută și care se
îndoiesc de existența lui Dumnezeu. Cum le poți explica acestora că atunci când
Mântuitorul „a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii
orbului” (Ioan 9, 6) nu a comis un act de impietate sanitară, mânjind orbitele
goale cu noroi, ci ne-a dezvăluit nouă, tuturor, faptul că harul restaurator și
vindecător al lui Dumnezeu lucrează și prin cele materiale, oricât de modestă
ar fi condiția lor? Cu atât mai mult lucrează harul tămăduitor din Sfintele
Icoane și din Sfintele Moaște în viața celui ce le sărută cu credință
neclintită în pronia dumnezeiască!
Nădăjduim,
în acest sens, că autorităţile statului vor înţelege că cele ce se petrec în
slujbele Bisericii nu reprezintă simple gesturi sau manifestări omeneşti.
Biserica este, dincolo de orice definiție sau etichetare, un adevărat Spital
duhovnicesc. Sfinții Părinți vorbesc despre păcat ca fiind o rană, despre
duhovnic ca despre un medic, despre dezlegarea din Taina Spovedaniei ca început
al tămăduirii, despre canon (epitimie) ca despre un medicament sau o schemă de
tratament. Sunt numeroase studii publicate de către cercetători de excepție
prin care se vădește faptul că omul care se roagă, care participă la
Dumnezeiasca Liturghie, care se spovedește şi se împărtăşeşte, se și vindecă
mai ușor. Prezența capelelor și a preoților de caritate în spitale nu se
datorează doar unei respectări a dreptului la asistență religioasă a
pacienților, ci și faptului că mulţi medici au constatat, de-a lungul timpului,
numeroase efecte benefice ale spiritualității creștine în procesul de vindecare
al bolnavilor.
În
pofida faptului că, în aceste ultime două luni, nu au mai putut participa la
slujbele din biserici, credincioșii au căutat să cultive cât mai mult viața
duhovnicească în limitele spațiului casnic. Sunt mărturii cum că aceia care
s-au rugat mai mult, mai ales la Psaltire, care au rămas în legătură cu preoții
lor prin diferite mijloace de comunicare ‒ au avut o stare sufletească mai
bună, mai mult optimism, în pofida acestei crize apăsătoare. Iar cei afectați
de boli au avut și mai mult curaj, punându-și nădejdea și în ajutorul lui
Dumnezeu, nu doar în priceperea medicilor.
Mulțumim
credincioșilor care, deși văduviți de slujbe în această perioadă, au arătat
încredere, răbdare și, mai ales, au înțeles că și noi, clericii, avem nevoie să
fim purtați în rugăciunile lor. Îi rugăm să ne ierte şi pentru slăbiciunile pe
care şi noi, ca oameni, le avem în slujirea noastră. Mulțumim celor care au
contribuit cu bani pentru aparatura medicală donată spitalelor și pentru
alimentele oferite celor aflați în lipsuri.
Vă
îndemn să nu încetăm rugăciunea pentru cei atinși de noua epidemie și pentru
tot personalul medical, atât de jertfelnic în aceste vremuri. Să ne rugăm și
pentru cei care, neînțelegând rostul și importanța credinţei în puterea
tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte,
se împotrivesc cererilor noastre firești.
Dumnezeu
să ne binecuvinteze pe toți și să ne izbăvească din această năpastă, să ne
dăruiască puterea de a răbda, de a mângâia și, mai ales, de a ne bucura întru
toate!
La data de 17 martie Parlamentul Republicii Moldova a
aprobat Hotărârea privind declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice a infecţiei
COVID-19 în Republica Moldova din 17 martie-15 mai 2020.
În perioada declarării stării de urgență, Comisia
pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a emis dispoziţii în vederea
punerii în executare a unor măsuri de restricționare cu referire la Biserica
Ortodoxă din Moldova. Astfel, pe tot parcursul acestei perioade au fost emise
dispoziții prin care enoriașii (aparatul parohial + 3 enoriași), au avut
dreptul de a participa la Slujbe, doar înafara lăcașelor de cult.
Conform p 9. al Dispozitiei Comisiei pentru Situații
Exceptionale a RM nr. 25 din 05.05.2020: Întrunirile cu caracter religios
(oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) se
vor desfăşura strict în aer liber (curţile bisericilor, mănăstirilor, altor
culte religioase), cu respectarea obligatorie a distanţei sociale de minim 2
metri şi cu purtarea obligatorie de către toţi participanţii a măştilor de
protecţie. Serviciile divine nu vor fi însoţite de ritualuri religioase cu grad
sporit de transmitere a infecţiei (contact direct între persoane şi/sau
atingerea obiectelor).
Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a
declarat la data de 4 mai 2020 faptul că: „Pe data de 15 mai se va finaliza
starea de urgență. Nu intenționăm să extindem această stare de urgență,
respectiv, după aceasta vor reveni la serviciu în regim normal și Parlamentul
și alte instituții.” El însă a precizat că ridicarea stării de urgență nu
înseamnă că vor fi ridicate absolut toate restricțiile. Unele drepturi, cum ar
fi cel la întruniri, vor fi restricționate în continuare. (https://ro.sputnik.md/moldova/20200504/30115683/coronavirus-moldova-starea-de-urgenta-prelungire.html)
Legea nr. 212 din 24-06-2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război reglementează
în Articolul 18. Durata stării de urgenţă (1) Starea de urgenţă poate
fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile. Având
în vedere caracterul Comisiei pentru Situații Excepționale ca autoritate
administrativă excepțională – măsurile acesteia încetează odată cu încetarea
stării de urgență, deci la 15.05.2020.
În acest context, ținem să menționăm că, începând cu
data de 15 mai 2020, Bisericile Ortodoxe din Republica Moldova au dreptul de
a-și relua activitatea cu participarea enoriașilor la slujbe în interiorul
lăcașurilor sfinte. Totodată Comisia pentru situații Excepționale nu va avea
dreptul de a interzice acest fapt prin dispoziții emise, întrucât atât
declarațiile prim-ministrului din 4 mai 2020, Legea nr.212 din 24-06-2004
confirmă încetarea regimului stării de urgență, dar și legislația Republicii
Moldova garantează separarea Bisericii de Stat prin prevederile Constituției
Republicii Moldova, cât și prin alte legi organice.
Cu referire la separarea Bisericii de Stat, ținem să
menționăm că Constituţia Republicii Moldova garantează
expres libertatea conştiinţei şi stipulează autonomia şi separarea de stat a
cultelor religioase în articolul 31. Articolul 31. Libertatea
conştiinţei (1) Libertatea conştiinţei este
garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect
reciproc. (2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit
statutelor proprii, în condiţiile legii. (3) În relaţiile dintre cultele
religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire. (4) Cultele
religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia,
inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în
penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.
Legeanr. 125 din 11-05-2007privind
libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie în Capitolul II prevede RAPORTURILE DINTRE STAT ŞI CULTELE religioase, iar înarticolul 15 sunt stipulate prevederi
privind Statul şi cultele religioase „(1) Cultele religioase sînt
autonome, separate de stat, egale în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor
publice. Discriminarea unui sau altui cult religios se pedepseşte conform
legislaţiei în vigoare. (2) Statul nu intervine în activitatea religioasă a
cultelor.”
Separarea Bisericii de Stat potrivit
acestor prevederi se raportează la faptul că Statul nu trebuie să intervină în
viaţa Bisericii, în guvernarea, sau învăţătura credinţei, viaţa ei liturgică,
practica duhovniciei etc. nici în general în activitatea instituţiilor
bisericeşti canonice, cu excepţia acelor aspecte în care Biserica trebuie să
acţioneze ca o personalitate juridică obligată să intre în anumite relaţii cu
Statul, cu legislaţia şi organele puterii. Biserica aşteaptă de la Stat respect
faţă de normele sale canonice şi celelalte statute interne ale ei.
Biserica Ortodoxă propovăduieşte
fără greşeală Adevărul lui Hristos şi învață oamenii poruncile morale care vin
de la Dumnezeu Însuşi; iar, statul nu are puterea de a schimba nimic în
învăţătura sa. Biserica nu poate să tacă sau să se reţină de la propovăduirea
adevărului, oricare ar fi învăţăturile prescrise sau propagate de instituţiile
de Stat. În această privinţă, Biserica este cu totul liberă faţă de Stat.
Pentru propovăduirea neîngrădită şi liberă a adevărului, Biserica Ortodoxă a
suferit de nenumărate ori în istorie persecuţii de la cei care nu se supun lui
Hristos.
Biserica Ortodoxă îşi
păstrează loialitatea faţă de Stat, dar porunca lui Dumnezeu, de a săvârşi în
orice condiţii şi în orice împrejurări lucrarea mântuirii oamenilor, este
deasupra exigenţelor acestei loialităţi. Dacă puterea îi obligă pe credincioşii
ortodocşi la apostazie faţă de Hristos şi Biserica Lui şi la păcate şi fapte
vătămătoare sufletului, Biserica trebuie să refuze să se supună Statului.
Luând în considerare cele menționate mai sus, solicităm:
Odată cu finalizarea stării de urgență, la data de 15.05.2020:
oprirea restricțiilor stabilite pentru
lăcașurile de cult,
permiterea oficierii Slujbelor cu
caracter religios în interiorul lăcașelor de cult, în regim obișnuit, cu
respectarea normelor igienice recomandate de Guvern.
Cu profund respect,
+PETRU
EPISCOP DE UNGHENI ȘI NISPORENI
Observaţii: Textul ÎPS Părinte Teofan este publicat pe
situl doxologia.ro la secţiunea Cuvântul
Ierarhului unde, cu doar câteva zile în urmă, fusese publicată scrisoarea
PS Ignatie, Episcopul Huşilor. Acesta din urmă, într-un text care este
probabil să rămână unicat în rândul celor emise de ierarhii români, condamnă despotismul
sanitar de care face uz statul român, împreună cu discursul secularist şi
anticlerical al presei prin care Biserica este ostracizată şi delegitimată de
la participarea la viaţa publică. Textul PS Ignatie punctează chestiuni extrem
de dureroase pentru credincioşii ortodocşi care trebuie să fie dezvoltate pe
mai departe într-o conversaţie internă în Biserică.
Din punctul nostru de vedere există o
mare problemă în Biserică constând în aceea că nu există o conversaţie reală
între credincioşi, între cler şi laicat, nu există o străduinţă pentru
delimitarea unui cerc moral propriu, nu există poziţionare civică şi politică coerentă
a credincioşilor (şi clericilor) asupra temelor de interes pentru Biserică.
În altă
parte, concluzionam că ierarhii trebuie să înceteze să cultive o ortodoxie
marginalizată în interiorul ortodoxiei. Mai devreme decât ne-am dori putem
observa un exemplu practic al acestui tip de marginalizare, devenit obicei, care
este într-atât de osificat, de înrădăcinat, că trece neobservat şi considerat
ca firesc, deşi consecinţele nefaste nu sunt deloc de neglijat.
Aşadar, deşi cu doar câteva zile în urmă, în acelaşi loc, era publicată prima scrisoare a unui ierarh român care verbalizează o perspectivă nealiniată asupra realităţilor pe care Biserica le tăieşte (în contextul mai larg în care nouă, credincioşilor, ne-a fost refuzată participarea la slujba de Înviere, iar acum se pretinde să ne fie refuzată, celor vrednici, Sfânta Împărtăşanie), următorul text al secţiunii Cuvântul Ierarhului ignoră într-o manieră de nepermis chestiunile totuşi cruciale care au provocat textul PS Ignatie.
Dar dacă de la episcop la episcop, în
acelaşi loc şi pe acelaşi subiect, nu se poate înnoda o conversaţie, o minimă
validare a terenului comun, a bazei de discuţie despre vremurile pe care le
parcurgem, ce le-am putea cere preoţilor şi credincioşilor de rând! Atunci când
este ignorat punctul de vedere al unui episcop din cadrul aceleiaşi
Arhiepiscopii, care publică în exact în acelaşi loc, în aceeaşi secţiune a
sitului oficial, când semnalul său de alarmă este trecut sub tăcere de
arhiepiscopul său, fără o minimă recunoaştere, acest tip de relaţionare se
multiplică şi se transmite spre nivelurile inferioare, ajungându-se la forme
pervertite de segregare şi la diverse „naraţiuni oficiale” în baza cărora credincioşii
se fragmentează în zeci de grupuscule fără iniţiativă sau putere.
Mai mult de atât, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au fost anterior exprimate şi alte astfel de opinii, care au premers oarecum textului PS Ignatie. Purtătorul de cuvânt al MMB, părintele Constantin Sturzu ne spunea că nu vom uita că ne-a fost refuzată participarea la Înviere. Postările publice ale părintelui Alin Cristian Preotu, inspector bisericesc în cadrul M.M.B., sunt virale de ceva vreme, părintele însuşi denunţând repetat în termeni foarte aprigi toată mascarada care ne forţează să maimuţărim participarea la Sfânta Liturghie. Părintele Radu Preda, de asemenea găzduit pe platforma doxologia.ro cu texte de autor, a publicat pe pagina sa de facebook o succesiune de reacţii care cuprind inclusiv un îndemn adresat ierarhilor să se retragă spre mănăstirile de metanie dacă nu sunt capabili sau nu doresc să apere credinţa.
Acestea, fără a mai aminti despre punctul de vedere care este practic unanim în toată blogosfera ortodoxă, că îmbolnăvirile cu Covid19, deşi reale şi cu potenţial letal pentru o anumită categorie de pacienţi, sunt instrumentate cu rea-credinţă prin măsuri lipsite de proporţionalitate, nerezonabile şi discriminatorii. Invităm pe părinţii ierarhi să identifice în prezenţa online ortodoxă alte puncte de vedere, cum sunt ale lor, într-atât de aliniate naraţiunii oficiale a autorităţilor statului român. Or, în aceste condiţii, cui slujeşte ignorarea temerilor, grijilor, obiecţiilor şi argumentelor majorităţii absolute a credincioşilor, clerici şi mireni, achiesându-se fără rest la punctul de vedere al unui agresor batjocoritor şi neloial, aşa cum este şi se manifestă faţă de ortodoxie statul român prin instrumentele sale executive?
Tocmai această atitudine sapă şi dezbină, faptul că ne sunt înlăturate nedrept şi delegitimate grijile şi temerile de către ierarhii noştri, că şi în Biserică şi în afară ni se pune căluş şi suntem marginalizaţi, că nu ne este validată raportarea la o realitate diferită de cea impusă de naraţiunea oficială; tocmai aceste lucruri produc slăbiciune şi deznădejde, iar nu presiunea pusă din exterior de cei străini sau înstrăinaţi de Biserică.
Imposibilitatea de a ne angaja în dialog unii cu alţii reprezintă cea mai importantă neputinţă pe care o trăieşte astăzi Biserica şi este cultivată de ierarhii noştri din cauza unui mod lumesc de a înţelege relaţiile de putere şi modalităţile de conservare a autorităţii.Strângerea rândurilor astfel cum ne este cerută acum vizează de fapt o abdicare clară de la speranţa unor relaţii vii şi fireşti în Biserică, înseamnă tăcere represivă şi, finalmente, apostazie.
Şi tocmai pentru că înţelegem cât de
greu se pot schimba lucrurile am adus în atenţie şi scrisoarea PS Petru către prim-ministrul
Republicii Moldova, pentru a se înţelege cum poate fi facilitată participarea
civică a credincioşilor prin iniţiative punctuale ale episcopilor, iniţiative
care aşează terenul şi orientează direcţia demersurilor viitoare. Vedem descris
cadrul juridic în temeiul căruia este emisă o adresa episcopiei, este formulată
o solicitare expresă, legitimă, publică, la vedere, chiar dacă probabil că şi aici
vor fi fost consultări cu Guvernul. O astfel de iniţiativă facilitează şi
invită la un anumit tip de dialog şi de participare civică, fără a fi părăsit terenul
de colaborare şi de parteneriat pe care Biserica şi-l doreşte de la stat pentru
a-şi desfăşura activtatea în bună rânduială.
Deși a fost alcătuită și trimisă în privat, scrisoarea semnată de Pr. Ciprian Mega a ajuns să fie popularizată foarte puternic pe rețelele de socializare inițial, apoi preluată de câteva platforme online. O publicăm mai jos cu precizarea că nu a fost formulată ca o scrisoare deschisă (cum greșit a fost catalogată) și a fost făcută publică de autor abia după ce s-au grăbit alții fără acordul său. La finalul ei vom face câteva observații pe marginea impactului pe care l-a avut.
Oradea,
7 Aprilie 2020
Preafericitului Părinte DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Părinte Patriarh,
Am citit, cu câteva ore în urmă, declarația purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române: Slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii și cea a Învierii, vor fi săvârșite în biserici, din nefericire, fără credincioși.
Această replică închide, în fapt, o paranteză după șase săptămâni de incertitudine. Cele două intervenții ale Preafericirii Voastre (Comunicatul din 27 februarie și amendarea Comunicatului prin Cuvântul Pastoral din 28 februarie) și înflăcărarea incoerentă a Arhiepiscopului Tomisului rezumă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române.
În urma anunțului domnului Bănescu, înțeleg că așteptarea mea a fost zadarnică. Sub presiunea momentelor grele prin care trece țara noastră, Patriarhia nu are capacitatea să articuleze un răspuns ferm, în duhul Bisericii lui Hristos.
De aceea, îndrăznesc să Vă scriu.
Nu Coronavirusul este tema scrisorii mele, ci criza bisericească fără precedent, pe care o generează presiunea mediatică din aceste vremuri.
Ca și până acum, Vă voi scrie onest. Vă rog să citiți aceste rânduri în cheia în care Vi le scriu, cea a dragostei și a grijii pentru Biserică.
Vă aflați într-o situație foarte delicată. Sub patriarhatul Preafericirii Voastre, credincioșii români – pentru prima dată în istorie! – se pare că nu vor participa la Slujba Învierii și la Dumnezeiasca Liturghie în noaptea Sfintelor Paști.
După cum știți, drama va continua inclusiv de Rusalii, în duminica cea mare a Bisericii. Probabil că doar în iulie vor reveni creștinii în bisericile noastre. Iar din toamnă, experimentul se va repeta, încât vor fi alte rânduri de lacrimi de Crăciun și de Bobotează.
Sunteți, de asemenea, cel dintâi ierarh ortodox care a declarat că Hristos Cel Înviat din morți, Dumnezeul nostru și nădejdea mântuirii noastre, poate fi împărtășit credincioșilor cu lingurița de unică folosință. Dacă, până la apariția Comunicatului din 28 februarie, discuțiile despre lingurița liturgică erau izolate, limitându-se la superficiale schimburi de replici între internauții teribiliști, nefericitul Comunicat întocmit de Preafericirea Voastră a dat naștere unei dispute fără sfârșit.
Justificarea cu cei mai slabi în credință, pe care ați încercat-o în Cuvântul Pastoral, s-a dovedit o jonglerie stupidă, care a produs și mai multă întristare.
În Biserica lui Iisus Hristos, Preafericite Părinte Patriarh, se pot împărtăși doar cei tari în credință! Oricare credincios ortodox știe că, dacă în viața lui intervin momente de confuzie sau de oarecare îndoială, până nu le depășește, nu se poate cumineca. Credința este o condiție esențială pentru a te putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului!
În prima duminică de după Comunicat, foarte mulți preoți s-au aflat în ipostaza stânjenitoare de a-l contrazice pe Patriarh. Au fost și persoane care s-au apropiat de Potir cu lingurița de plastic. Multe provocări au venit din partea ONG-urilor cu politică anticlericală. Iar avalanșa se pare că nu poate fi oprită.
S-au găsit suficienți teologi care să susțină atitudinea celui care, în clipa de față, dă tonul în Biserica strămoșească. În felul acesta, tot ignorantul care răsfoiește presa a putut afla de la teologii noștri open minded că lingurița a fost introdusă în secolul al XII-lea.
Ea, de fapt, a fost introdusă în cultul Bisericii mult mai devreme, înaintea celui de-al nouălea Sinod Local de la Constantinopol (861). Iar constantinopolitanii, cel mai probabil, au preluat practica de la antiohieni.
Dar nu lingurița este problema, nici originea ei. Pe cei care ridică această falsă temă îi deranjează, de fapt, Cel Care Se dăruiește pe Sine credincioșilor în căușul linguriței. Nu întâmplător am fost acuzați că folosim succesiv aceeași linguriță pentru a împărți cetățenilor „alcool”! Câtă durere provoacă această blasfemie în sufletele celor care-L iubesc pe Dumnezeu!
Sunt de acord că, în această perioadă, preotul, cu binecuvântarea episcopului său, poate împărtăși bolnavii de Coronavirus după indicațiile Sfântului Nicodim Aghioritul, așa cum apar ele în Pidalion, la tâlcuirea Canonului 28 Trulan. Dar acest pogorământ cred că se poate face doar pentru a-i împărtăși pe cei izolați în saloanele spitalului, de care preotul, datorită rigorilor impuse, nu se poate apropia prea mult.
Însă, în contextul acestei absurde presiuni mediatice, lingurița nu mai este un simplu element din instrumentarul liturgic, ci devine măsura credinței sau a apostaziei.
Noi știm că, în cadrul Liturghiei, lingurița ar putea fi eliminată doar dacă revenim la practica primară, anume ca fiecare credincios, prin îndelungată cateheză și pregătire liturgică, să poată primi în palma dreaptă Sfântul Trup, cu solemnitatea împărtășirii clericilor. Dar acest ritual presupune ca fiecare să soarbă din Potir, lucru pe care denigratorii noștri îl vor considera la fel de neigienic precum împărtășirea cu aceeași linguriță.
Tot datorită Comunicatului buclucaș din 28 februarie, profesorul de Drept canonic (!) de la Sibiu a făcut o demonstrație îngrozitoare, împărtășind credincioșii fără a folosi lingurița. I s-a părut mai igienic să-și umezească degetele în Sângele Domnului și, apoi, să le atingă de buzele fiecărui credincios. Ceea ce bietul canonist considera a fi o abordare nouă e, de fapt, ritualul de împărtășire al sirienilor iacobiți.
V-am scris câteva detalii despre lingurița liturgică pentru că, așa cum intuim cu toții, Preafericite Părinte Patriarh, când vom reveni la împărtășirea credincioșilor în cadrul Liturghiei, ni se va impune să renunțăm la linguriță.
Criza în care ne aflăm e accentuată și de bagajul de antipatie, care Vă urmărește de multă vreme, datorită altor momente delicate pe care nu le-ați putut gestiona.
De primul dintre ele nu sunteți în niciun fel vinovat. Mă refer la tragicul eveniment de la Colectiv, când, fără să fi greșit ceva, toată ura celor cărora presa progresistă le dirijează emoțiile s-a îndreptat către Preafericirea Voastră.
A venit, apoi, cea mai mare rușine de pe obrazul Bisericii Ortodoxe Române, cazul pedofilului de la Huși. Preoții din întreaga țară trăiesc durerea că, din pensiile mizerabile ale bieților credincioși, din bănuții văduvelor și ai orfanilor, demonizatul pe care l-ați poreclit episcop retras trăiește retras ca un pașă, în condiții pe care le cunoașteți foarte bine.
E cazul să ne amintim despre Referendumul pentru familie, o inițiativă neoprotestantă, în care Patriarhia nu avea voie să se implice. Înainte de a face acest pas, se cuvenea să solicitați sondaje, să vă asigurați că proiectul ar avea succesul dorit și, abia apoi, să susțineți inițierea lui.
După acel episod, Biserica a ieșit cu imaginea șifonată, iar lupta pentru o societate normală a fost definitiv pierdută.
Pe rețelele de socializare, cele mai multe vizualizări le au clipurile în care Preafericirea Voastră și alți câțiva ierarhi ați elogiat anumiți politicieni pe care poporul îi urăște.
Oare ce sentimente se-nfiripă în sufletele credincioșilor care-L caută pe Dumnezeu, când văd că, înaintea lor, lângă Potirul Împărăției, Patriarhul țării sau unul dintre ierarhi îi îndeamnă pe bieții preoți să-i cânte Vrednic este! unui politician corupt și imoral, pe care, nu departe de altar, îl așteaptă amanta pentru care și-a părăsit familia?
Cât pot îndura bătrânicile noastre evlavioase, cu obrajii subțiați de post? Cum să le explicăm acele imagini mamelor care se trezesc în miez de noapte, când le adorm copiii, să-și completeze șirul de metanii? Ce credibilitate mai avem înaintea tinerilor care-și iau viețuirea creștină în serios?
De drama aceasta, pe care o trăim ca neam în mijlocul unei isterii mondiale, nu sunteți singurul vinovat. Cumplita prăpastie duhovnicească ni se datorează nouă, tuturor slujitorilor Altarului, că nu ne-am ridicat la misiunea pe care ne-a încredințat-o Domnul și nici n-am știut răspunde încrederii pe care acest popor ne-a dăruit-o.
Am observat, Părinte Patriarh, cum oamenii din proximitatea Preafericirii Voastre caută oarecare complicitate în rândul intelectualilor care, în general, au avut o atitudine favorabilă Bisericii. Teologi cu ținută academică, acompaniați de intelighenția dâmbovițeană, își justifică lamentabil frica și, în cele din urmă, îndepărtarea de logica după care, de veacuri, a funcționat Biserica lui Hristos pe pământ.
Poziționarea aceasta este penibilă. Noi nu avem astăzi o intelectualitate cu conștiință bisericească. Cei mai mulți dintre intelectualii vizibili nu sunt creștini asumați, ci au doar o identitate culturală, construită pe valori general-creștine. Această situație nu văd cum poate fi schimbată de o generație de ierarhi și preoți fără conștiință eclezială și în mijlocul unui popor ortodox fără conștiință euharistică.
V-am scris aceste lucruri pentru a Vă conștientiza că suntem responsabili de drama unui popor de oameni hăituiți și depresivi. Nu avem voie, ca Biserică, să îngăduim acestui regim antihristic să lovească în comuniunea poporului român cu Hristos!
Am citit și ascultat opiniile unor ierarhi și preoți că lucrurile acestea se întâmplă pentru păcatele noastre și că e o binevenită vreme de izolare și de pocăință. E cuviincios să gândim așa până la un punct.
Observ că fiecare popă a preluat lozinca mitropolitului HierotheosVlachos, anume să facem din fiecare casă o biserică. Dar lucrul acesta trebuie să-l facem întotdeauna, nu doar în vreme de epidemie! Biserica mică de acasă (familia) nu poate înlocui niciodată comunitatea parohială, biserica mare, euharistică, Împărăția lui Dumnezeu în realitatea seculară.
Îndemnul la smerită ascultare, la tăcere, la ajunare de Liturghie poate fi înțeles în cheia Păresimilor. Am făcut, deja, un prea mare compromis, îndepărtând credincioșii de Liturghia acestor duminici, când Biserica dezvoltă un discurs teologic esențial pentru echilibrul duhovnicesc al creștinului.
Dar în fața Praznicului Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, Biruitorul morții, trebuie să construim o altă abordare!
Dacă românii vor întâmpina Paștile izolați în casele lor, cuprinși de frică, fără nădejde, însemnă, Preafericite, că noi i-am trădat pe cei care și-au pus nădejdea în noi.
Și nu doar pe ei, ci, mai ales, pe Cel Care l-a strigat pe Lazăr, al cărui trup deja putrezise. E cazul să vă amintesc cum mortul, cu trupul bandajat, cu picioarele și mâinile acoperite de fâșii de pânză, cu chipul acoperit de mahrama mortuară, a ieșit afară din mormântul care duhnea a hoit. Lazăr cel mort de patru zile, Părinte Patriarh!
Cât de minunat este Dumnezeul nostru, de Care ne ascundem de frica unei răceli!
Trăim o panică generală pentru că ne vom îmbolnăvi și vom muri. Dar, oare, abia acum am aflat că vom muri? Nu știam noi asta? Nu propovăduim noi că, înainte de a fi înviați de Hristos Domnul, vom muri?
Eu știam că tema vieții noastre nu e că vom muri, ci cum vom muri!
Ați scris undeva, nu rețin unde anume, că spiritualitatea ortodoxă este în comuniune de gândire diacronică cu Sfinții Apostoli și cu Părinții Bisericii. E momentul să Vă amintiți acest adevăr și să acționați în duhul Părinților, oricât de greu Vi s-ar părea!
Biserica are o îndelungată experiență în depășirea epidemiilor. Amintiți-Vă că, în vechime, persecuțiile porneau adesea în vreme de molimă. Păgânii credeau că zeii se răzbună fiindcă nu li se închină creștinii. Dar Părinții Bisericii, cei care, asemenea Preafericirii Voastre, purtau peste umeri omoforul responsabilității pastorale, nu opreau slujirea Liturghiei, ci întețeau rugăciunea.
Legitimând astăzi, ca Biserică, măsurile care ne interzic prezența de la slujba Învierii, legitimăm, de fapt, fiara care devorează sănătatea spirituală a poporului român. Legitimăm inclusiv legea care impune educația sexuală în școli, act normativ promulgat în plină pandemie. Și, nu peste mult timp, căsătoriile între persoane de același sex!
Îndrăznesc să Vă propun, Părinte Patriarh, un program pentru a depăși această criză:
1.) Mai întâi de toate, Vă rog să dispuneți o măsură igienică: încetarea transmisiunii slujbelor online! Știți bine că, la nivelul Patriarhiei Române, nu se respectă o rânduială unitară. Au circulat, zilele trecute, înregistrări cu preoți care au săvârșit Liturghia Darurilor Înaintesfințite la Praznicul Bunei-Vestiri. Alții au transmis, în zilele de rând ale Postului, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Abundă internetul de secvențe înfiorătoare cu preoți îmbrăcați în veșminte, lălăind cântări pietiste și pricesne cu versuri eretice. Nu știu de unde au apărut atâția călugărași pe care nu-i mai încape darul profeției. Am văzut chiar Sfântul Antimis deschis pe masa de bucătărie, cu storcătorul de fructe și fierbătorul în fundal. Cui folosește toată dezordinea aceasta? Incoerența în slujirea liturgică, iconografie și cântare dezvelește haosul pe care, în scurt timp, nu-l vom mai putea gestiona. Aveți deja o măsură de compromis pentru cei care au de gând să vizioneze slujbele online. Nu e nevoie de alte canale decât Trinitas! Știm bine că harul Dumnezeieștii Liturghii nu se transmite în felul acesta, ci e doar o formă de dulceagă amăgire.
2.) Pentru a contracara acțiunile potrivnicilor noștri, Vă sugerez să formați un comitet din medici onești (nu neapărat credincioși, ci oameni cu ținută academică și probitate profesională!), virusologi și microbiologi, care să întocmească, la solicitarea Patriarhiei Române, un raport amănunțit din care să reiasă condițiile de siguranță sanitară care ar trebui respectate pentru a fi oficiată Slujba Învierii, cu participarea credincioșilor.
3.) Pe baza raportului Comitetului medical, un alt comitet, format din preoți de parohie cu experiență pastorală, sociologi și psihologi să întocmească un regulament strict, care să asigure desfășurarea slujbei în vreme de epidemie.
Aceste condiții să le prezentați autorităților de Stat, afirmând cu fermitate că Slujba din noaptea Sfintelor Paști, sub nicio formă, nu poate fi oficiată fără credincioși.
Sunt foarte multe fabrici în care, în această perioadă, sute de angajați muncesc umăr la umăr. Acei oameni călătoresc cu mijloacele de transport în comun și sunt incomparabil mai expuși virusului decât credincioșii care vor veni la slujbele Bisericii.
Ne vom lua angajamentul de a asigura un climat adecvat desfășurării slujbelor în siguranță sanitară. Vom spune cu insistență credincioșilor care prezintă minime simptome gripale să nu vină la biserică. Putem chiar să le recomandăm celor care se consideră vulnerabili să rămână în casele lor anul acesta, de Înviere.
Slujba va fi săvârșită în aer liber, iar credincioșii vor respecta normele de distanțare socială.
4.) Să Vă asumați crucea de a fi patriarh în aceste vremuri! Aveți minunatul exemplu al Patriarhului Ilia al II-lea al Georgiei.
Cu credință în Dumnezeu, să anunțați poporul că, în aceste vremuri de cumplită încercare, Biserica este alături de popor, pentru popor, în dragostea lui Hristos. De aceea, oricât de greu vor înțelege cei străini de Biserică, vom fi cu toții, cler și credincioși, la slujba Învierii lui Hristos!
Noi știm, Părinte Patriarh, că, dacă vom fi lăsați să ne rugăm nestingheriți, Domnul ne va asculta rugăciunea și va opri mustrarea Lui cea dreaptă care s-a pornit asupra noastră.
Și mai știu că eu, ca preot, mă pot îmbolnăvi. Sunt atât de păcătos și de nevrednic de lucrarea lui Dumnezeu, încât nu îndrăznesc să-I cer ca boala să mă ocolească, ci pot doar să mă încred în mila Lui. Dar mai știu bine, Preafericirea Voastră, că Dumnezeu mă ascultă de fiecare dată când mă rog pentru credincioșii pe care îi păstoresc.
Suntem oameni ai Bisericii și avem datoria de a gândi în duhul Bisericii.
Revenirea la slujirea firească va alunga epidemia!
Și acest lucru nu înseamnă, cum penibil s-a argumentat, să-L ispitești pe Dumnezeu. Ci presupune să te încrezi cu toată ființa ta iubirii Sale milostive.
Părinte Patriarh,
Una din calitățile incontestabile ale Preafericirii Voastre este că ați găsit, întotdeauna, o cale de eficientă comunicare cu politicienii și cu oamenii însetați de putere și măcinați de lăcomie și de gânduri meschine. Pe aceștia ați știut, multă vreme, cum să-i aliniați pentru a Vă susține interesele imediate.
Astăzi, Dumnezeu Vă oferă șansa de a fi deasupra clipei grele care s-a abătut peste noi.
Folosindu-Vă de autoritatea pe care ați avut-o cândva, cumpănind lucrurile cu luciditate, dacă veți oferi poporului român bucuria pascală, veți îngropa toate neajunsurile și greșelile de până azi și veți fi considerat, cu adevărat, un patriarh providențial.
Altfel, fără curajul mărturisirii, ne veți arunca pe toți în groapa cu lei.
Hristos a înviat!
Preot Ciprian Mega
Reacții importante: Cu toate că argumentele și problemele aduse de Părintele Ciprian sunt imbatabile, reacția Patriarhiei la general, prin interpuși, a fost una de a critica și refuza adevărul. Astfel, Pr. Patriciu Vlaicu a făcut o înregistrare video sub egida „Doxologia” prin care încearcă fără succes să justifice subordonarea față de ordonanțele statului. La fel au procedat și alte voci, dar cea mai interesantă și mai virulentă combatere vine din partea domnului academician Ilie Bădescu, unul dintre cei mai importanți sociologi români. Intervenția domniei sale merită câteva observații, deși se pare că nu a avut o priză atât de mare la public.
Cea mai vizibilă acuzație este aceea de pietism, trecută chiar în titlu. Din păcate, nici urmă de pietism în rândurile scrisorii. Reproșurile sunt cât se poate de cerebrale și concrete, punctuale și nu îndeamnă nicidecum la un sentimentalism sau spiritualitate deocheată, ci doar la respectarea normelor duhovnicești autentice ale Bisericii. Nu are nici o legătură cu occidentalul Savonarola decât dacă dorește cineva cu tot dinadinsul să o vadă în această cheie.
Ar fi binevenită intervenția unui teolog sau chiar a Sfântului Sinod sau a Patriarhiei pe această temă, după cum sugerează domnul academician. Probabil se va umple de penibil fără măcar să fie nevoie de a fi combătut, pentru că lucrurile sunt prea clare; ar fi o luptă contra luminii zilei.
Comparația cu catolicii (care nu s-au opus măsurilor de închidere a bisericilor) este una hilară și nepotrivită. Există o diferență extremă între cele două spiritualități, ceea ce face ca orice paralelă să fie nu doar inutilă, ci chiar denigratoare la adresa ortodocșilor. Chiar și numai din faptul că în catolicism nu a existat aproape nici o împotrivire, pe când în țări ortodoxe au fost ținute biserici deschise și o sumedenie de voci au clamat acest drept se poate deduce diferența enormă dintre cele două culte.
Preafericitul nu este pus pe „crucea fariseilor” ca un nevinovat, ci ca unul care pur și simplu nu a apărat dreptul ortodocșilor de a participa la slujbe, deși era cel mai îndatorat să facă aceasta. Atunci când conducătorul suprem trădează turma sa și luptă împotriva ei, cum poate fi calificat acest gest? Cât despre un proces echitabil, nu acuzatorii îl refuză, ci tocmai Patriarhia ocolește explicațiile concrete. Deci nici vorbă de „asasinat” la adresa Patriarhului, cu atât mai puțin comparabil cu trădarea lui Iuda de acum două milenii.
Acuzațiile de „akedie” (ce o fi însemnând aceasta în contextul de față?) sunt mai mult simple bănuieli. Fără a cunoaște persoana, nu poți spune ce a determinat-o să procedeze astfel. Chiar dacă este exprimată doar la nivel de observație, nu ca un lucru cert, domnul academician ar fi putut să ia aminte la un aspect important: din scrisoare rezultă că nu este prima de acest fel, deci nu este o reacție ca a lui Alioșa Karamazov, una de moment, ci o atitudine constantă. Doar de data aceasta a ajuns publică, după ce probabil că cele anterioare au rămas fără ecou. Cu o ierarhie surdă se dovedește că nu are rost un dialog particular pentru că va îngropa totul și va merge mai departe spre mai rău și atât. Poate măcar de rușinea societății va reacționa în vreun fel.
Părintele nu aduce acuzații tagmei intelectualilor, ci doar afirmă că mulți dintre ei nu au o conștiință bisericească, nu sunt ortodocși asumați. Nu toți, ci majoritatea, lucru foarte adevărat și adeseori criticat din diferite părți. Și nici măcar intelectualii nu sunt luați în vizor, ci asocierea Patriarhiei cu ei într-un mod trădător, pentru imagine publică și interese proprii.
Până la puritatea canonică, Patriarhia este acuzată de Părintele Ciprian că sfidează bunul simț creștin. Până la capăt. Declararea linguriței de unică folosință drept utilizabilă de către cei mai „slabi în credință” neagă cele mai elementare norme din Biserică. Iar adresarea direct către Patriarh, și nu către episcopul propriu, de care depinde, este justificată, cred eu. Cel care a impus aceste norme de „igienă” este fix Patriarhul, nu episcopul local. Și ele afectează și pe cei din alte eparhii din țară. În plus, însuși Patriarhul este cel care a centralizat foarte mult BOR; ar trebui să suporte și consecințele. Fără a mai vorbi de inutilitatea unui apel la propriul ierarh, lucru ce ar îngreuna și face tardiv orice demers. Cu alte cuvinte, este de evitat, într-o astfel de situație, apelul la propriul arhiereu pentru a nu înfunda iremediabil în stufărișul birocratic bisericesc o acțiune ce se dorește a fi una de la conștiință la conștiință.
În ce privește Referendumul pentru familie, da, Părintele s-a pripit să-l catalogheze drept protestant. Totuși reproșurile la adresa organizării sunt viabile. Patriarhia ar fi trebuit să studieze mai bine problema înainte de a se angaja într-un astfel de demers, lucru care nu s-a întâmplat.
În rezumat, criticile exprimate de domnul profesor Ilie Bădescu, deși se vor foarte bisericești, par a fi mai degrabă de inspirație bisericească, adică la sugestiile altora. În orice caz, observațiile domniei sale sunt inconsistente și scot la iveală un conflict real între ierarhia „fariseică” și credincioșii drept slăvitori, atâția câți au mai rămas în Biserica noastră. Ar fi de dorit un răspuns din partea Patriarhiei, dar tare mă tem că va veni după Paști, eventual nu în public, și ar fi tot la fel de puțin argumentat ca și celelalte măsuri pe care le-a întreprins în ultima vreme. Adică cei ce au șezut pe „scaunul lui Moise”, ierarhii, se pare că sunt doar niște prooroci și învățători mincinoși, vădiți de comportamentul și învățăturile lor.
Îmi doresc ca domnul profesor să se documenteze mai bine pe această chestiune și, eventual, și pe alte dispute între ierarhie și credincioși pentru a ajunge la concluzii nepărtinitoare, pentru că sesizez în domnia sa o pornire sinceră, care ar putea să-l conducă la o atitudine echilibrată și documentată .
O altă observație dureroasă este aceea că interviul este unul în exclusivitate al portalului „Activenews”, care părea a fi unul tradiționalist și conservator în fibra lui. Din păcate, se vădește că nu are principii foarte clare și ferme, ci preferă să caute la față și să apere fariseismul ierarhiei cu orice preț, chiar și cu cel al credinței. Bune ingrediente (informații), proastă combinație, lipsită de fierbințeala specifică Ortodoxiei.
Biserica rămâne, în această pandemie, într-o criză a trupului și a sufletului (potrivit Pr. Peter Heers). Și ar trebui să fim alături de Părintele Ciprian prin rugăciune, printr-un gând bun sau chiar prin sprijinirea sa de aproape (cei care îl cunosc).
Adaos: Un aspect foarte important pe care l-am ratat: Nu este vorba de un atac la adresa Patriarhului, ci de o apărare a credinței și Bisericii, o cerere ca Patriarhul să-și respecte îndatoririle de ierarh. În acest sens, scrisoarea Părintelui Ciprian reprezintă cugetul întregii Ortodoxii, pe când poziția cel puțin de până acum a Patriarhiei este condamnabilă și trădătoare.
Preluăm de la Ştiripesurse o relatare pe care noi o considerăm de o mare gravitate, pentru care nu sunt disponibile surse de verificare și care, prin urmare, trebuie primită cu oarecare circumspecție.
Știrea vorbește despre descinderi ale poliției și
jandarmeriei în biserici, care ar fi avut loc în duminica aceasta, în timpul
Sfintei Liturghii, când ofițerii de poliție au întrerupt sau perturbat slujba. Subliniem
că aceste fapte nu reprezintă un abuz administrativ oarecare, ci sunt calificate
de legiuitor ca fiind extrem de grave, sunt sancționate de art. 381 din Codul
penal cu pedeapsa închisorii de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Considerăm că, în contextul declarării stării de urgență și
al limitării drepturilor civile, autoritățile bisericești trebuie să rămână
extrem de vigilente să nu fie tolerate atingerile aduse libertății religioase
și să combată predispoziţia spre abuz de care dau dovadă autorităţile.
Faţă de cele arătate, îndemnăm să fie formulate plângeri
prealabile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 381 Codul penal, tocmai
pentru a preveni proliferarea unor astfel de măsuri complet inadecvate şi
inoportune, care vin totuşi pe fondul unei pasivităţi şi indiferenţe faţă de
cele sfinte, din partea autorităţilor.
Înţelegem interesul Bisericii de a colabora în toate cele de
folos cu statul, de a întări autoritatea dispoziţiilor administrative pentru
combaterea infecţiei cu coronavirus, însă considerăm că înainte de toate
Biserica rămâne primordial obligată să asigure desfăşurarea serviciilor
religioase în condiţii fireşti, cu respectarea demnităţii credincioşilor şi a
cultului ortodox.
Aşa cum starea de urgenţă nu permite statului să deposedeze
arbitrar pe cetăţeni de bunuri, ci acestea, dacă sunt necesare, trebuie
rechiziţionate cu respectarea unor condiţii legale clare şi previzibile,
întocmai este nevoie ca limitarea accesului la servicii religioase sau
desfăşurarea slujbelor religioase să fie clar precizată şi delimitată, pentru a
fi expres înlăturată reiterarea acestor forme de abuz!
După ce mai mulți politicieni au cerut închiderea bisericilor, iar Guvernul Ludovic Orban a decis că slujbele nu pot fi ținute cu mai mult de 50 de credincioși în interior, poliția a descins, duminică, în timpul Sfintei Liturghii, să vadă dacă preoții respectă ordinul guvernamental.
Însă, ceea ce s-a întâmplat în unele biserici din Gorj depășește orice imaginație. STIRIPESURSE.RO a discutat cu câțiva preoți care au relatat scene desprinse parcă din perioada primară a creștinismului.
”Au intrat doi polițiști și un mascat, peste noi, în timpul Sfintei Liturghii”, își începe povestea unul dintre slujitorii altarelor, sub protecția anonimatului. ”Au început să numere oamenii care erau în biserică. Eram doar vreo 15. Credioncioșii s-au și speriat, când i-au văzut. Pe mine m-au întrerupt din timpul slujbei, lucru de neimaginat și de nepermis. Un abuz de prigonitori.”, a continuat același preot, din municipiul Târgu-Jiu.
Un altul ne-a spus că și peste el au intrat ”mascații” și polițiștii în biserică. ”Nu mi-a venit să cred când am văzut. Chiar în timpul slujbei? Nu puteau fi mai discreți?. Eram vreo 35 de oameni, cu tot cu preoți și cântăreți.”, s-a plâns parohul.
Însă, ceea ce a urmat este de-a dreptul scandalos și revoltător. Polițiștii, cu de la sine putere, au întrebat cu ce sunt dezinfectate icoanele. ”Cu spirt, cu ce să le dezinfectăm? Ne-au spus că spirtul nu este bun, deși el este pe lista oficială a Ministerului Sănătății ca dezinfectant.”, a declarat, revoltat, unul dintre preoți. După ”lecțiile” de epidemiologi ale polițiștilor, deveniți, peste noapte, specialiști în virusologie, comițând un mare abuz, au urmat un episod extrem de grav.
”Când au venit, slujba era pe final. Trebuia să miruim credincioșii din biserică. Însă, poliția nu ne-a lăsat, că să nu se răspândească virusul. Asta, deși la noi, în Gorj, nu mai este niciun caz. Ei nu au niciun drept să se implice în ceea ce facem noi. Este o durere foarte mare, în ce situație ne-au pus.”, a spus, aproape în lacrimi, un alt părinte.
Poliția nu are nicio bază legală să oprească miruirea credincioșilor, iar Guvernul României nu a emis nicio lege în acest sens. Ceea ce s-a petrecut, duminică, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, în anumite biserici din Târgu-Jiu, reprezintă un grav abuz al statului împotriva bisericii, precum și o presiune suplimentară pusă pe preoți.
După greșeala
monumentală din Comunicatul de ieri al Patriarhiei, astăzi apare și corectura
din condeiul PF Părinte Patriarh Daniel. Poate par cam pretențios, dar afirm de
la început că nu mă încălzește foarte mult această rectificare, care este
totuși bine-venită și apreciată ca atare.
Comunicatul
Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în
contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid
– 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să
ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea
temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.
Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care
se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se
împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă
comună.
Această atenţie acordată îndeosebi celor „mai slabi în credinţă” (cf. Romani
14, 1) a produs însă teamă în altă parte, mai precis în rândul unor clerici şi
credincioşi care consideră că o măsură excepţională şi temporară (iconomie), în
favoarea celor mai fricoşi şi mai slabi în credinţă, se poate transforma într-o
nouă regulă liturgică de împărtăşire euharistică a tuturor credincioşilor.
Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă,
trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa
ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de
îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a
păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului.
De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: „Trupul
lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”.
Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din
acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor
credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici
pentru ei nu va fi un pericol.
Iar credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt
Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări
în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.
De asemenea, în cazul sărutării sfintelor icoane, credincioşii care
au o credinţă vie şi puternică nu se tem că se vor îmbolnăvi, ci se bucură de
rugăciunea şi binecuvântarea Sfinţilor zugrăviţi pe icoane.
Întrucât credinţa uneşte libertatea cu iubirea, prin credinţă se exprimă în
mod liber iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţii Lui.
Din acest motiv, credincioşii ortodocşi sărută sfintele icoane şi se
împărtăşesc din Sfântul Potir în mod liber, nu pentru că ar fi obligaţi de
cineva să facă aceasta.
Prin urmare, slujitorii Sfintelor Altare vor îndemna pe toţi credincioşii să
se întărească în credinţă şi să cultive comuniunea euharistică în Biserică,
pentru a dobândi mântuirea, prin unirea cu Hristos-Domnul, Izvorul vieţii
veşnice (cf. Ioan 11, 25).
Dorim tuturor slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor credincioşilor
Bisericii Ortodoxe Române sănătate şi mântuire, precum şi mult ajutor de la
Dumnezeu în timpul Postului Sfintelor Paşti, ca înaintare spre lumina şi
bucuria Învierii!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* * *
Nota noastră: După cum recomandam anterior și probabil că au sfătuit și alții și însăși situația cerea acest lucru, este bine că a apărut această repoziționare. Indicațiile oferite de această dată sunt cu totul contrare celor de ieri. Și e foarte bine. Probabil că un rol important a avut și reacția unui episcop, PS Ignatie al Hușilor, care a criticat indirect recomandările patriarhale, numind Euharistia „medicament al nemuririi, nu al muririi”.
Însă ceea ce
remarcăm este că mai există credință în popor. Dar la un nivel infim. Apar reacții
doar la lucrurile stridente și chiar contondente, care sar în ochi, sfidează
bunul simț, nu doar credința. Dar atitudini măcar la fel de curajoase din
partea clericilor și credincioșilor pe teme care sunt cel puțin la fel de
importante când vor apărea? Cât va mai profita Patriarhia de indolența
românilor în materie de credință? Până se va eroda de tot? Poate vor spune unii
că nu pot lua poziție pe probleme mai delicate. Dar pot să tacă vinovat atunci
când știu bine și văd că este asaltată și trădată credința ortodoxă? Adică nedumeririle
dogmatice și apropierea greșită de eretici ne putem face că nu o vedem?
Nu mă aștept la o schimbare adevărată în bine de
acum încolo fără o dârzenie și o tragere la rost a ierarhilor noștri și pe alte
probleme presante. Patriarhia nu se va opri din cinism; spun asta cu mâhnire și
cu o doză de curaj pe care l-aș dori și din partea mult mai multora. Măcar atât.
Preluăm, fără comentarii de fond, un articol publicat de Basilica.ro în care sunt prezentate principalele modificări (în viziunea oficială) ale Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Considerăm că subiectul trebuie să fie de interes pentru creştinii ortodocşi, prin el însuşi, indiferent de intenţii sau de direcţia în care pot fi interpretate modificările actului statutar prezentate mai jos.
Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române cu toate modificările și completările adoptate de Sfântul Sinod în perioada 2011-2019 a fost publicat în Monitorul Oficial luni, 10 februarie 2020.
Statutul aduce noutăți și reglementări în mai multe arii ale Bisericii Ortodoxe Române. Am selectat 6 aspecte substanțiale din statutul republicat.
Alegerea patriarhului
Modificările în ceea ce privește alegerea Patriarhului României se referă la criteriul vechimii și la numărul candidaților. Modificările statutare prevăd că pot candida mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii având o vechime de cel puțin 7 ani de slujire ca ierarh eparhiot. (Art. 127, Alin. 1). De asemenea, numărul candidaților stabiliți de Sfântul Sinod prin consultare a fost redus de la 3 (sau 5, în mod excepțional) la 2 (sau cel mult 3).
Consistoriul arhieresc
Organismelor centrale deliberative, executive și administrative ale Bisericii li s-au adăugat în noul statut structuri centrale de judecată:
a) Consistoriul Arhieresc Prim, ca instanță de judecare în fond a cauzelor ierarhilor; b) Consistoriul Arhieresc Ultim, ca instanță de judecare în apel a cauzelor ierarhilor; c) Consistoriul Superior Bisericesc, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor clericilor de mir sancționați cu caterisirea; d) Consistoriul Superior Bisericesc Monahal, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor monahilor clerici sancționați cu caterisirea.
Ultima variantă a statutului (2008) prevedea existența consistoriilor doar la nivel de protopopiate și eparhii. Odată cu introducerea organismelor centrale de judecată au fost create consistoriile arhierești pentru cauzele de judecată ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod este desemnat ca autoritate canonică disciplinară și de judecată centrală a membrilor săi în ultimă instanță. Disciplina clerului este tratată pe larg în Capitolul IV din Statut.
Instituțiile Media
Tot ca noutate, textul statutului aduce față de varianta din 2008 reglementări la nivel de înființare sau desființare a instituțiilor media ale Bisericii.
„În scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință, a unității vieții bisericești și pentru coordonarea misiunii ortodoxe românești, precum și pentru a evita dublarea cheltuielilor prin acțiuni care se suprapun în același teritoriu, înființarea și desființarea de noi instituții media scrise (reviste, ziare și periodice oficiale) și audiovizuale (radio, televiziune și altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor eparhiale se fac cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea temeinic motivată a Patriarhului României sau a chiriarhilor eparhiilor din țară și din afara granițelor țării, pe baza unui studiu bine fundamentat misionar și economic”. (Art. 169, Alin. 2).
Asociațiile și fundațiile ortodoxe
Modificări sunt aduse și în ceea ce privește asociațiile și fundațiile ortodoxe cu caracter național, dar și „altele decât cele bisericești, care au fondator unic sau membri asociați unități de cult, având conducere proprie formată din creștini ortodocși, și care contribuie la opera misionară, socială, culturală, educativă din Patriarhia Română”. Acestea au obligația de a prezenta Cancelariei Sfântului Sinod, de două ori pe an (primăvara și toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe an, raportul privind situația financiară. Patriarhia Română, poate verifica situația financiară și patrimonială a acestor asociații și adopta măsuri pentru remedierea deficiențelor sau lipsurilor.
„Nu intră în atribuțiile Sfântului Sinod să devină, în fața autorităților de stat, garantul sau reprezentantul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), chiar dacă unele dintre acestea funcționează cu aprobarea Bisericii; acestea se vor adresa direct instituțiilor de resort în nume propriu, ca fiind dedicate unor activități specifice”. (Art. 16, Alin. 3).
Sfintele Moaște
Statutul intrat recent în vigoare prevede că Patriarhul României „aprobă aducerea moaștelor unor sfinți din afara țării, pentru pelerinaj sau în dar, în Biserica Ortodoxă Română”, „aprobă solicitările adresate eparhiilor ortodoxe române pentru pelerinaj cu moaște ale unor sfinți în afara României” și „acordă binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru trecerea moaștelor de la o eparhie ortodoxă română la alta, pentru pelerinaj sau în dar”, cu informarea Sfântului Sinod. Vechiul statut nu conținea norme în această privință.
Monahii
Noul statut precizează faptul că „monahii care doresc să plece din diferite eparhii ortodoxe române din țară și din afara granițelor țării pentru a se stabili în Muntele Athos sau în mănăstiri aparținând altei Biserici Ortodoxe trebuie să obțină, în prealabil, aprobarea scrisă a chiriarhului ortodox român de care depind canonic, precum și acordul Patriarhului României, la solicitarea ierarhului aparținând unei alte Biserici Ortodoxe surori”, dar și că „monahii, în virtutea votului monahal al ascultării, nu pot să compară în fața instanțelor judecătorești fără aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, inclusiv în cauze de interes personal”.
Statutul BOR aduce noi prevederi și referitor la retragerea clericilor (Articolul 134), la echivalarea gradelor didactice ca grade profesionale în preoție (Articolul 121). De asemenea, statutul interzice clericilor și călugărilor să înființeze sau să facă parte din organizații de tip sindical (s.n. theodosie.ro).
Prezentul statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat de Sfântul Sinod în data de 16 decembrie 2019.
Ne simțim obligaţi să preluăm știrea despre episcopul Sofronie Drincec al Oradiei care, în zi de duminică și la praznicul împărătesc al Naşterii Maicii Domnului, într-un moment de mare bucurie pentru credincioșii ortodocși, a ales să participe la un ceremonial religios greco-catolic (menţionat de presă ca fiind liturghie de mulţumire pentru beatificarea episcopilor martiri), în loc să participe la Sfânta Liturghie în mijlocul credincioşilor ortodocşi.
Acţiunile
episcopului Oradiei sunt răscolitoare şi batjocoritoare de-a
dreptul pentru ortodoxie şi este greu de înţeles motivul pentru
care asemenea atitudine nu stârneşte totuşi niciun fel de reacţie
în Biserică, de niciun fel!
Pentru o înţelegere mai clară a motivelor noastre de întristare facem trimitere la articolul părintelui Cosmin Tripon, care poate fi consultat integral pe situl marturisireaortodoxa.ro, în care sunt cuprinse şi referinţele canonice care condamnă categoric faptele respectivului episcop. Din nefericire însă, suntem convinşi că temeiurile canonice menţionate sunt cunoscute şi de episcop şi de membrii Sfântului Sinod şi că acestea sunt încălcate cu bună-ştiinţă.
Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?
Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, unul dintre cei mai înveterați episcopi ecumeniști din Biserica Ortodoxă Română, nu încetează să ne surprindă cu încălcări repetate ale Sfintelor Canoane. Deși rânduielile bisericești interzic rugăciunile în comun cu ereticii, Preasfinția Sa, aplicând hotărârile mincinosinodului din Creta unde a participat și și-a asumat prin semnătură învățături eretice, nu ratează ocazia, ori de câte ori este invitat, să participe la manifestări cu caracter religios împreună cu papistașii, greco-catolicii, protestanții, neoprotestanții sau mozaicii.
Astfel, duminică 8 septembrie, când în Biserica Ortodoxă se prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, Preasfinția Sa care, potrivit portalului de știri Basilica al Patriarhiei Române, trebuia să liturghisească în Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, a lipsit de la slujbă, find prezent însă la evenimentele ocazionate de sărbătorirea a 25 de ani de „episcopat” a „episcopului” greco-catolic Virgil Bercea.
(…) Prezența unui episcop care se pretinde ortodox la slujbele săvârșite într-un lăcaș de cult greco-catolic este mai mult decât smintitoare pentru preoții și credincioșii ortodocși din Eparhia Oradiei, în condițiile în care cultul greco-catolic este deopotrivă atât schismatic, cât și eretic. Schismatic pentru că s-a rupt din trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea și eretic pentru că a adoptat în timp dogmele papismului asupra cărora sinodul Sfintei Biserici din Constantinopol a aruncat anatema în anul 1054.
(…) Pentru a răspunde la întrebarea din titlu vom supune atenției cititorilor noștri ce precizează Sfintele Canoane în privința rugăciunii în comun cu ereticii și a celor ce intră într-un lăcaș de cult eretic ca să se roage.
Canonul 45: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”.
Profesorul sibian Ioan N. Floca arată că, întrucât ereticii sunt
afurisiți, adică excomunicați din Biserică, se interzice membrilor
Bisericii să se roage cu aceștia, și este de-a dreptul o infracțiune de
gravitatea crimei slujirea celor sfinte cu clericii eretici, învederând
faptul că aceasta este un act de trădare a Bisericii și trebuie
sancționat ca atare.
Canonul 46: “Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”.
În partea a doua a comentariului la acest canon, canonistul arhid.
Ioan N. Floca arată cum că ereticii au pierdut succesiunea apostolică,
deci și continuitatea preoției, tainele lor nu sunt valide, ei înșiși
nemaifăcând parte din Biserică, iar clerul care le va socoti totuși
valide, este supus caterisirii.
Canonul 64 apostolic: Dacă vreun cleric sau
laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a
se ruga, să se caterisească și să se și afurisească”.
Canonistul arhid. Ioan N. Floca, tâlcuind acest canon, explică mai întâi că anumite relații ale creștinilor cu ereticii și necreștinii nu puteau fi evitate și, ca atare, nefiind interzise, desigur, fiind vorba de relațiile sociale. În privința relațiilor cu caracter religios, care ar fi de natură sa-i aducă în situația de a se ruga împreună cu aceștia nu puteau fi îngăduite, pentru că ar fi însemnat o recunoaștere implicită a credinței lor, fapt care este contrar poziției principale pe care s-a situat Biserica față de eretici și necreștini.
Doar Biserica este singura depozitară a adevărului mântuitor revelat, și ea singură, prin mijloacele harului sfințitor, poate asigura mântuirea credincioșilor. Recunoașterea valorii soteriologice a practicilor religioase ale altor religii și ale ereticilor, înseamnă implicit recunoașterea netemeiniciei poziției pe care s-a situat Biserica față de necreștini și eretici. Pentru aceste motive, oricărui cleric îi este interzis, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii, să se roage cu ereticii și necreștinii, fie în locașurile de cult ale acelora, fie în afară. Același lucru este interzis și laicilor, sub pedeapsa afurisirii.
Ce înseamnă afurisire sau excomunicare, ne explică același canonist
arhid. Ioan N. Floca în cazul canonului 10 apostolic, care osândește
comuniunea cu cei afurisiți: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească”.
Prin afurisire sau excomunicare, orice creștin era pus în afara Bisericii. Celui pedepsit cu excomunicarea nu-i era permis sub nicio formă să păstreze legături cu membrii Bisericii și nici acestora nu le era îngăduit să rămână în contact cu el. Opreliștea mergea atât de departe încât membrilor Bisericii nu li se îngăduia nici măcar să se roage împreună cu cel excomunicat, pentru că orice tratare cu indulgență a celui pedepsit de Biserică, însemna desconsiderarea pedepsei aplicate de Biserică. Prin izolarea impusă astfel celui afurisit se înțelege că respectivul trebuia să mediteze asupra păcatului săvârșit și să se pocăiască, pentru a se face vrednic de a fi primit în Biserică, prin aceasta urmărindu-se nu moartea păcătosului, ci reabilitarea lui.
Nesocotirea de către ceilalți creștini a oricăror pedepse care se aplică vreunuia ce se abate de la rânduiala bisericească, înseamnă uneori sprijinirea greșelii, încurajarea păcatului, iar nu ajutorarea celui căzut ca să se ridice. (…)
