Presiunea politicului asupra Bisericii face ca aceasta să facă noi concesii. După ce s-a transformat în organ de propagandă vaccinistă, acum Sfântul Sinod Permanent (pe noiembrie) al Bisericii Greciei a hotărât să îndemne pe credincioși să aibă certificat verde la intrarea în biserici sau un test covid.

Arhiepiscopul Ieronim și mesajul „pastoral” de testare (Foto: Βήμα Ορθοδοξιας)

Într-o scurtă Notă enciclică emisă astăzi, se spune: „…vă facem cunoscut că Sfântul Sinod, în ședința lui menționată, a decis, în plus față de Enciclicele lui aferente, să vă adreseze un apel și prin voi către tot clerul, tagmele monahale și credinciosului popor, ca la venirea la sfintele biserici și la sfintele mănăstiri să fie respectate riguros toate măsurile de protecție pentru evitarea răspândirii virusului corona, îndemnându-vă părintește la facerea vaccinului recomandat de comunitatea medicală drept măsură esențială de protecție împotriva pandemiei, precum și efectuarea unui test de diagnostic (rapid test sau PCR) de către cei care încă nu s-au vaccinat.
De asemenea, amintim obligația efectuării pe propria cheltuială a două teste (test rapid sau PCR) săptămânal de către toți cei ce deservesc sfintele biserici (clerici, cântăreți, tineri șamd muncitori) care nu au ajuns la vaccinarea împotriva coronavirusului, precum și depunerea acestor rezultate la conducerea bisericească superioară în contextul respectării măsurilor sanitare prevăzute.
În concluzie, vă amintim și obligația Consiliilor și Sinaxelor Bisericești locale de a controla respectarea măsurilor în sfintele biserici și în sfintele mănăstiri.”

Presa greacă de factură bisericească a comentat negativ aceste noi măsuri. Portalul ΒήμαΟρθοδοξιας a descris în următoarele cuvinte situația:

„În același timp în care la SuperMarket și în mijloacele de transport în comun cetățenii intră fără test rapid, de ce să fie necesar să plătească 10 euro din buzunarul lor (test rapid) ca să vină la slujbe în bisericile care sunt nevoia existențială a credincioșilor?
De altfel, măsurile de distanțare și măștile sunt respectate cu pioșenie. Credincioșii arată respect absolut și înțelegere față de măsurile contra pandemiei. […]
Foarte puținii credincioși care vin la biserică se pare că vor deveni și mai puțini și mai ales prin decizia administrației Bisericii. În care altă pandemie au fost luate măsuri asemănătoare în biserici?
Sinodul a funcționat evident spasmodic sub presiunea politicului și al reporterilor TV, care, în interviul de ieri al Primului Ministru la postul MEGA, au încercat să pună presiune asupra bisericilor, care ar fi libere de covid! Credincioșii deja o amărăciune față de poziția competențelor guvernului, acum a venit placa de mormânt!”

Este de menționat că președintele partidului Syriza, Alexis Tsipras, a avut o convorbire cu Arhiepiscopul Ieronim. Sugestia lui de a introduce testul rapid la intrarea în biserici a fost susținută astfel: „În două cuvinte, Biserica propune ceea ce nu cutează să aplice guvernul”.

În contrast, un purtător de cuvânt al Patriarhiei Ruse, Vahtan Kipsitce, a declarat că „bisericile nu cer dovada vaccinării sau codul la intrare” pentru a nu produce dezbinare etnică în popor din această cauză. La fel, Biserica autonomă Ucraineană a spus și mai clar, prin purtătorul său de cuvânt, că este adepta voluntariatului în privința vaccinării.

Este de observat că presiunea înregimentării în noua realitate covidiană este una cu mănuși, dar fără ieșire. Nu e vorba de o obligare cu forța la vaccinare, ci de constrângere, de acceptare, de consimțământ benevol sau forțat de împrejurări. Nu mai este fiecare stăpân și liber să considere ce este mai important și prioritar pentru sine, ci statul (chiar și prin Biserică) îi dictează. Slujbele nu mai sunt de necesitate vitală, ci doar nevoile trupești alimentare. Ilegal, fără logică și argumente, doar ideologic.

Suntem conștienți că lumea de astăzi nu mai are pe Dumnezeu în frunte; cum trăim în ea?

Translate page >>
6
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x