După cum mulți știu, chiar înainte cu 5 ani de a începe conflictul armat din Ucraina, pe teritoriul acestei țări începuse deja o confruntare religioasă. E vorba de persecutarea Bisericii Ortodoxe canonice prin formarea unei grupări schismatice autocefale. Doar că sunt implicate brutal și instituțiile statale.
O cronologie a evenimentelor care au dus la formarea structurii bisericești schismatice poate fi vizionată într-un montaj video documentat realizat de Jurnaliștii Ortodocși din Ucraina.
O prezentare video a subiectului, pe care am făcut-o cu p. Eftimie Mitra, poate fi urmărită mai jos:
Sunt de subliniat unele aspecte importante:
– prigonirea și exterminarea Bisericii a început cu mult înainte de războiul armat. În ultimul timp doar s-a jntensificat. Deci motivul nu este războiul și pactizarea cu rușii, ci e doar un pretext;
– Biserica Ucraineană este autonomă și chiar s-a distanțat mai tare de Moscova, declarându-se independentă anul trecut. Se roagă pentru soldații ucraineni și condamnă invazia teritorială;
– nu doar Mitr. Longhin este târât în procese pentru credință de statul ucrainean, ci cel puțin încă alți doi ierarhi;
– legea inițiată în Rada Supremă a Ucrainei de interzicere a BOU se pare că nu va fi validată de Comisia de la Veneția, organism care cântărește greu, printre altele, pentru stabilirea compatibilității la nivel legislativ a unei țări ce dorește aderarea la UE cu valorile europene. Deci actele de persecuție sunt sancționabile nu doar de legea morală și creștină, ci și de cea civilă;
– Patriarhia noastră Română nu și-a declarat sprijinul pentru frații ortodocși din Ucraina, cum au făcut alte Biserici Locale (Serbia, Georgia, Polonia, Cehia și Slovacia, Antiohia). Ierarhia noastră pune mai presus orgoliile din reproșurile aduae de Mitr. Longhin pentru lepădările de ortodoxie decât credința comună și apartenența la același neam. Foarte probabil, după cum au sugerat și jurnaliști cu greutate, ascultă mai mult de ordinele NATO decât de legea Evangheliei;
– românii din regiunea Cernăuți nu sunt tratați corect de autoritățile ucrainene, dar nici de cele românești nu sunt ajutați.
Acum multi, multi ani am fost la Lvov, la o conferinta, gazda fiind universitatea de acolo. A durat mult trecerea trenului de pe o linie pe alta, dar eram obisnuita cu granita Moldovei. Am facut cateva…roti si am ajuns intr-o gara. Ni s-a spus ca este Cernauti. Se inserase, iar ingara, in fata ei, pe langa ea si in spatele ei, pe jos, o mare de oameni, unul langa celalalt, cu bagaje si boccele. Ce faceau?- Asteptau trenul.-Care tren? -Oricare, important era sa se deplaseze ca apoigaseau ei alt mijloc de a merge eventual mai departe. Si trenul in care eram a stationat in gara tota noaptea. Era tren international-Sofia-Bucuresti-Lvov si mai departe nu ni s-a spus. Oamenii din gara nu s-au urcat in tren, probabil nu aveau voie. Nu vreau sa vorbesc despre atitudinea universitarilor ucraineni fata de romani (eram 2 persoane). La intoarcere, trebuia sa luam acelasi tren, care trecea prin Bucuresti si ajungea la Sofia. Gara mare, plina, multime de oameni, am intrebat cu bruma de rusa unde e trenul, dar nimeni nu stia si nici macar NU ERA AFISAT pe tabelul plecarilor. Ramasese putin timp pana la plecare si trenul nu era. Noroc cu colegul bulgar care a razbit prin multime si a adus un conductor care ne-a calauzit spre unul din trenuri si ne-a aratat un vagon fara insemne. In cele din urma, am inteles. Ucrainenii NU STIAU ca exista trenuri internationale si nu le folosisera niciodata; adica mergeau intr-un asemenea tren pana la cutare sau cutare localitate.Asa a fost zeci de ani. Evident, romanii erau si mai constransi. S-au intamplat lucruri si intre cele doua trenuri dar se lungeste povestea.
Tot de atunci am incercat sa aflu vreo asociatie, organizatie care sa faca legatura cu romanii din Ucraina, sa trimit carti si poate si alte lucruri. Nu am gasit, asa cum nu am gasit pe nimeni sa faca acest efort spre romanii din Serbia, in zona cea mai napastuita.
Acum, cu acest conflict artificial, ma asteptam ca romanii veniti din Ucraina sa fie totusi tratati cu mai multa blandete si sa li se ofere un ajutor mai concret, sfaturi, calauziri intr-o directie sau alta. Nimic din toate acestea, ba se pare ca a fost pe dos.
Ce vreti sa asteptam aatunci de la capii BOR? Cine a citit volumul de Memorii al lui Bartolomeu Anania stie ce s-a intamplat in ’90, la ceas de taina, cu cine s-a intalnit Soros la Bucuresti si ce s-a hotarat.
Sa ne miram de ce nu reactioneaza capii BOR? Ei sunt soldati in tabara adversa si sarcina de a apara ortodoxia ne revine noua- nu cu fanatisme si fariseisme ca unii preoti si calugari histrionici, deveniti “influnceri” ci cu cei putini care au cutezat sa spuna adevarul si acum sunt oropsiti si imprastiati peste tot. Dar cine sa ii adune?
Spre rușinea mea nu am citit memoriile părintelui mitropolit Bartolomeu, deși îi port o mare evlavie. Rugăciunea la mormântul său a fost motivul singular pentru care am făcut, de mai multe ori, drumul Iași-ClujNapoca. De altfel, prezența mea în blogosfera ortodoxă a debutat cu un comentariu în care îmi exprimam amărăciunea pentru trecerea la Domnul a părintelui mitropolit. Sper să-mi ajute Domnul să apuc să citesc memoriile sale.