Astăzi la Tesalonic a avut loc slujba arhierească la care a participat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la invitația Mitropolitului local Antim, cu ocazia unui eveniment organizat de asociația „Tesalonicul bizantin”, conform relatărilor Orthodoxie.com și Romfea.gr (care a și transmis în direct).
La această Liturghie au participat 7 ierarhi, pe lângă Patriarh și Arhiepiscopul Ieronim. Organizată în ultima clipă, după așa-zisa decizie a Sinodului Ierarhiei Greciei, scopul conslujirii a fost tocmai recunoașterea oficială a structurii nou-create din Ucraina prin pomenirea numelui lui Epifanie printre Întâistătătorii de Biserici autocefale de către Biserica Greacă. Acest fapt a avut loc, drept pentru care Patriarhul Bartolomeu, printre altele, a menționat în predica de la final această recunoaștere. A mulțumit Arhiepiscopului Ieronim pentru trecerea în diptice a numelui lui Epifanie și a mai spus că va veni la Tesalonic pentru a se convinge personal credincioșii din „Biserica” ucraineană că grecii, care le-au dat credința ortodoxă, îi primesc cu brațele deschise.
«Liturghia comună a lui Ieronim cu Patriarhul Bartolomeu nu înseamnă recunoașterea schismaticilor ucraineni e către capul Bisericii Greciei.» «Patriarhul Bartolomeu pomenește pe «Mitropolitul Epifanie» la fiecare Liturghie și, dacă am considera că liturghisirea cu Patriarhul Bartolomeu înseamnă recunoașterea „BSU” (Bisericii Schismatice Ucrainene), ar trebui să oprim comuniunea cu toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale». «Deci consecințele la care se referă declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (din 17 octombrie) pot fi puse în aplicare dacă însuși Arhiepiscopul Atenei începe să cinstească numele capului bisericii schismatice ucrainene altfel, de exemplu, printr-un mesaj sau într-o comunitate care dă mărturie de recunașterea unei comunități necanonice a schismaticilor ucraineni», a completat printre altele.
Portalul Romfea.gr anunță că a fost recunoscută autocefalia ucraineană. Redăm mai jos știrea și vom reveni cu alte detalii în pe parcurs.
S-a încheiat de puțină vreme convocarea extraordinară a Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei, care s-a întrunit sub președinția Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și a toată Grecia. Pe parcursul ședinței s-a ținut referatul pe tema: „Înștiințare despre Autocefalia Bisericii Ucrainei” de către Președintele Ierarhiei, Arhiepiscopul Ieronim. Conform informațiilor, Arhiepiscopul s-a referit în referatul său la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a da autocefalie, după cum și la prezentările pozitive ale celor două Comisii. Aceleași informații menționează că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată prin vot de către corpul Ierarhiei. „În spiritul acesta, prezint recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei” – a menționat în încheiere prezentarea Preafericitului. În continuare, Mitropoliții au vorbit despre propunerile referatului, în timp ce Mitropolitul Daniil al Kezarianei, a propus să fie luată decizia după votul vizibil. Ierarhia a decis în final să valideze propunerea recentă a Sinodului permanent și să fie de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde autocefalie. În puține ore este așteptat și Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei.
Conform altor știri, ședința a fost una maraton și abia șase Mitropoliți au cerut amânarea unei decizii. La îndemnul Mitropolitului Kezarianei de a trece la vot a reacționat puternic Mitropolitul Serafim de Pireu. Urmează să fie pusă în practică în viitorul apropiat această decizie prin pomenirea Mitropolitului Epifanie în rândul capilor Bisericilor Autocefale. Cel târziu se preconizează acest fapt la slujirea în comun a Patriarhului Ecumenic cu Arhiepiscopul Ieronim. Această pomenire este așteptată cu nerăbdare de cel puțin doi Mitropoliți, care au făcut declarații pe marginea acestui subiect, anume Maxim al Ioaninelor și Ignatie al Dimitriadei.
Astăzi, a treia zi de dezbateri a Sinodului permanent (lunar), a fost aprobată doar pe jumătate autocefalia acordată de Patriarhia Ecumenică schismaticilor ucraineni, conform ΟρθοδοξιαInfo. Mai exact, într-o postare cu o știre exclusivă, portalul amintit informează că a fost recunoscut deocamdată doar dreptul Patriarhului Ecumenic de a întemeia noi Biserici autocefale. Probabil pe baza referatelor Comisiilor sinodale însărcinate să studieze acest subiect.
Totuși recunoașterea autocefaliei ucrainenilor a fost amânată, se pare, pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă, deși inițial au existat informații că nu va fi această temă pe ordinea de zi. Aceste informații sunt susținute deocamdată și de agenția Romfea.gr.
„În urma referatelor Comisiilor Sinodale pe probleme dogmatice și canonice și pe relațiile inter-ortodoxe și inter-creștine cu privire la chestiunea ucraineană, Sinodul permanent recunoaște dreptul canonic al Patriarhului Ecumenic de acordare a autocefaliei, precum și prerogativele Întâistătătorului Bisericii Greciei de a gestiona mai departe chestiunea recunoașterii Bisericii din Ucraina.”
După cum era de așteptat, o hotărâre de o asemenea importanță nu putea fi încredințată decât Sinodului mare (Ierarhiei). Probabil în acest fel se poate pronunța Arhiepiscopul Atenei, doar sinodal. Semnalăm exprimarea curioasă cum că Patriarhul, nu Patriarhia Ecumenică are dreptul de a acorda autocefalie și că Întâistătătorul, nu Sinodul Bisericii Greciei se ocupă mai departe de recunoașterea ucrainenilor.
Mitr. Ierotheos de Nafpaktos continuă seria de
articole pe tema primatului în sânul Bisericii Ortodoxe, susținând, de data
aceasta, că autocefalia este o caracteristică improprie atribuită Bisericilor
Locale. Ultimul său articol pe această temă, Termenul de
«Biserică Autocefală», care a fost tradus și în engleză, a
primit o critică îndreptățită din partea unui profesor oarecare grec, Nikolaos
Manis, care exprimă o dilemă: «Biserică
Autocefală» sau ecleziologie «autocefală»?. Critica adusă este
neașteptat de valoroasă și merită să fie rezumată în rândurile de mai jos.
Înainte de toate, voi expune pe scurt concepția Mitropolitului
despre autocefalie și inconsecvențele ei.
Ca observație generală, în ultimele sale texte se
bazează îndeosebi pe teologi contemporani și foarte puțin pe Sfinții Părinți și
canoanele Bisericii. Cel puțin ideile de bază nu sunt sprijinite pe mărturii
patristice. Lucrul acesta este în contradicție flagrantă cu critica sa la
adresa teologiei post-patristice. El însuși
ajunge să răstălmăcească tradiția Părinților, făcând apel mai mult la teorii
moderne. Chiar dacă nu se folosește de scrierile teologilor personaliști, totuși nu valorifică cum
se cuvine comorile tradiției patristice.
Ultimul său articol prezintă o teorie despre
autocefalie care sună astfel: termenul provine de la existența unor episcopi
autocefali, care erau subordonați direct Patriarhului, nu Mitropolitului din
regiunea din care făceau parte. În mod analog, Bisericile Autocefale nu trebuie
înțelese ca fiind independente, ci ca având un Protos, care este primul
din diptice, adică Roma odinioară și acum Constantinopolul.
Își începe pledoaria de la faptul că Biserica își
are drept cap pe Hristos, însă și episcopii sunt conducători ai Bisericii:
„Întâistătătorii locali sunt priviți ca și conducători în tipul/felul și locul
lui Hristos, și nu ca reprezentanți sau vicari ai Lui”. Pornind de la canonul
34 apostolic, desprinde ideea că Mitropoliții sunt conducători ai Bisericilor
Locale, care cuprindeau și alte Episcopii. Nu este clar de ce este raportat
acest canon doar la Mitropolii, nu și la Patriarhii, deși nu se menționează în
cuprinsul său decât că fiecare neam trebuie să-și aibă drept cap un episcop,
care să acționeze sinodal împreună cu restul ierarhilor din acel teritoriu. Acest
lucru nu se aplică doar la nivel mitropolitan, ci și patriarhal. Spre exemplu, ortodocșii
din Republica Moldova au un Mitropolit, care este subordonat Moscovei, dar cei
din România au un Patriarh, care nu este subordonat nici unui alt episcop
direct. Rezultă că avem de-a face cu o teorie care nu se susține: Mitropoliile
au un Protos și, prin analogie, și Patriarhiile au unul, în
consecință, și Biserica în ansamblul ei ar avea unul. Însă trebuie observat că aplicabilitatea canonului în
discuție nu este doar la nivel de Mitropolii, ci și la nivel de Patriarhii, fără
a presupune neapărat un superior al episcopilor din fruntea creștinilor de diferite
neamuri.
În capitolul al 3-lea Mitropolitul face referire
la Arhiepiscopi autocefali, care au
apărut cu trecerea timpului, fără a menționa când și unde anume. Un exemplu ar
fi Metodie din Moravia. Sursa acestor informații este Ioannis Tarnanidis, fără
altă documentare istorică sau măcar trimitere precisă.
Termenul de „autocefal” se găsește la canonistul
Balsamon. Acesta spune, în comentariul la canonul 2 al Sinodului II Ecumenic,
că Mitropoliții din Asia, Tracia și Pont erau autocefali și abia Sinodul IV a
hotărât să fie hirotoniți de Arhiepiscopul de Constantinopol, nu de Sinoadele
lor mitropolitane. Există un aspect pe care nu-l menționează IPS Ierotheos: situația
lor este comparată de acest canonist cu cea a unor Biserici autocefale, cum ar
fi Bulgaria, Cipru și Georgia. Ultima primise autocefalia de la Patriarhia
Antiohiei, sub care fusese mai înainte. Așadar este uimitor cum dintr-un text
în care sunt menționate Biserici autocefale este preluată doar informația
despre Episcopi autocefali, care, în plus, chiar aveau statut independent. Mai concret,
Mitropolitul Ierotheos face referire la termenul de Biserică autocefală pomenit
de Balsamon, dar în comentariul altui canon, deși se regăsește și în comentariul
canonului amintit mai sus. Deci teoria că inițial doar episcopii au fost numiți
autocefali și Bisericile abia peste câtva timp rămâne nedemonstrată.
Mai departe, deși face o critică a sistemului
papist din Apus, practic ajunge să afirme același sistem ierarhic și în Răsărit.
Din faptul că Sinodul (Pentarhia de odinioară sau Sinaxa Primaților de astăzi)
este forul suprem, peste Bisericile Autocefale, iar acesta este prezidat de un
Protos, decurge concluzia că în Ortodoxie este necesar să fie un cap al ei, în
persoana Președintelui Sinodului Panortodox. Dar această concluzie este una pur
logică, nebazată pe dovezi istorice și, cel mai grav, în contradicție cu afirmația
din început că Hristos este capul Bisericii.
Este prezentată o analogie între întruchiparea lui
Hristos în persoana ierarhului care slujește Liturghia, care este întâiul între
co-slujitori, și primatul jurisdicțional între Patriarhi. Scrierile Sf. Simeon
al Tesalonicului vorbesc doar despre Liturghie și ordinea de onoare, nu despre
conducerea Bisericii și ierarhizarea jurisdicțională. La fel, corespondența
dintre ierarhia prezentată de Sf. Dionisie Areopagitul este pusă ca un model al
primatului în Biserică, deși Sfântul vorbește despre cele trei trepte ierarhice
(arhiereu, preot, diacon), nu și despre o ierarhie piramidală care are alt cap
decât Hristos. Într-adevăr, prin har, Hristos este prezent și lucrează prin
arhierei și ar putea fi justificată existența unui conducător suprem, dar
practica ne arată că acela este doar Domnul Însuși. Mai jos de El sunt
apostolii și urmașii lor, nu o persoană anume.
Practic, toată argumentația constă, în principiu,
în aceste cuvinte: „La cine se raportează Întâistătătorii? Nu ar trebui să se
raporteze la Sinaxa sau Sinodul Întâistătătorilor, cu Patriarhul Ecumenic drept
Protos? Altfel, probabil că autocefalia este interpretată drept ‘autocefalarhie’
(guvernare de sine independentă)? Și Sinaxa sau Sinodul Întâistătătorilor nu
are nici un cap sau Protos? Este Biserica Ortodoxă fără cap, în maniera
protestantă?”. Cu alte cuvinte, avem de-a face doar cu niște raționamente și
întrebări confuze care s-ar dori a fi argumente solide. Mai mult, răspunsul
este simplu: capul este Hristos nevăzut. Așa cum la o Liturghie poate fi protos
un preot, iar altă dată alt preot, fără să însemne asta că vreunul este
conducătorul celuilalt în sens absolut, la fel este și între Patriarhi, ca să
păstrăm comparația făcută chiar de Mitr. Ierotheos.
Însă cele mai grave afirmații și acuze sunt aduse
în ultimul capitol, al 7-lea. Aici se spune că oprirea pomenirii Patriarhului
Bartolomeu de către ruși este schismă și ieșire din Biserica Ortodoxă deoarece
s-au rupt de capul ei „în afară de cazul când Protos-ul a căzut
într-o erezie și aceasta a fost probată sinodal”. Practic, avem de-a face cu
aceeași atitudine ca în cazul semnatarilor documentelor din Creta, care se
declară ortodocși fără a binevoi să-și confrunte temeinic părerile lor cu
învățătura statornicită în Biserică, declarând pe cei ce au întrerupt pomenirea
drept schismatici în mod automat.
În rândurile de mai jos
voi prezenta, într-o traducere selectivă, combaterea adusă de profesorul
Nicolaos Mannis, care aduce un aport important la tema de față.
„Din păcate, în textul acesta IPS-ul vine în
contradicție în principal cu sine însuși. Pentru că, deși dezvoltă foarte
corect ecleziologia ortodoxă despre Capul Bisericii (doar Hristos), se
contrazice apoi, considerând drept cap pe «Protos», indiferent dacă îl respinge
teoretic.
Scrie IPS: «Patriarhul Ecumenic are anumite funcții
ca Prim-Tron, pe care i le-au recunoscut în practică toate Bisericile Ortodoxe.
Printre altele, este faptul că a prezidat
Sinodul II Ecumenic și la următoarele Sinoade Ecumenice». Totuși
aceasta nu este deloc întocmai! Pentru că la
Sinodul II președinte a fost Sf. Meletie al Antiohiei și numai după moartea
lui a fost ales președinte Sf. Grigorie Teologul, Arhiepiscop de
Constantinopol; la Sinodul III
președinte a fost Sf. Chiril al Alexandriei, iar Nestorie al Constantinopolului
a fost condamnat; la Sinodul IV și VI
președinția a fost ținută de legații Papei de la Roma; doar la Sinoadele V și VII au prezidat Patriarhi de Constantinopol (Sf.
Eutihie și Sf. Tarasie).
IPS-ul continuă scriind că Patriarhul de
Constantinopol «a acordat nu numai Tomuri de Autocefalie, ci și demnitatea
și cinstea de Patriarhie tuturor Bisericilor mai noi de la Biserica Rusiei până
astăzi».
Totuși nici aceasta nu este deloc întocmai. Este cunoscut
din istoria bisericească faptul că la 1589 Patriarhul Ieremia al II-lea Tranos
al Constantinopolului a acordat vrednicia patriarhală anticanonic Bisericii
Rusiei (dându-i locul al treilea) și a înaintat ca Patriarh pe Mitropolitul Iov
al Moscovei[1]. Totuși
este cunoscut că la această acțiune samavolnică au reacționat mulți Ierarhi
luminați, precum Ierothei al Monemvasiei și Sf. Meletie Pigas, care cunoșteau
că, după ecleziologia ortodoxă, numai
Sinodul Ecumenic dă vrednicia și cinstea patriarhală. Mai întâi Ierothei al
Monemvasiei a reacționat și a «a spus îndeosebi Patriarhului: Stăpâne al
meu, aceasta nu merge, pentru că marele Constantin a făcut Patriarhiile prin
Sinod Ecumenic; și marele Iustinian a făcut Arhiepiscopie Ahrida prin Sinod
Ecumenic și Ierusalimul Patriarhie pentru cinstitele patimi ale lui Hristos»[2].
Patriarhul Ieremia, în efortul de a-și consolida fapta lui samavolnică, a
convocat un Sinod Endemic în mai 1590 în Constantinopol (care a cedat Tomosul
Patriarhal Bisericii Rusiei, așezând-o în poziția a cincea), la care au
participat și Patriarhii Ioachim al Antiohiei, Sofronie al Ierusalimului și
optzeci de alți Episcopi[3]!
Pe lângă acestea, Sf. Meletie Pigas, Patriarhul Alexandriei, cel caracterizat
și ca un «nou Fotie de după schismă»[4],
a reacționat și a revendicat convocarea unui Sinod Ecumenic. În epistola lui
către Ieremia al Constantinopolului din 1591 scrie următoarele lucruri foarte importante,
care constituie niște catapulte împotriva tezelor IPS-ului de Nafpaktos și
oricărui alt apărător al samavolniciei fanariote din epoca noastră: «Am
văzut aceste lucruri grozave cu privire la ridicarea la rang de Patriarhie a
Mitropoliei de Moscova; căci nu-ți
ascund că acest lucru nu ține de un Patriarh (doar Noua Romă a cunoscut să urmeze pe cea Veche), ci de un Sinod și
Sinod Ecumenic (adică al ortodocșilor)· căci în felul acesta au fost așezate și
Patriarhiile de până astăzi. De aceea trebuia ca sufletul tău sfânt
și al celorlalți frați să se angajeze la vot, căci trebuie ca toți (după cum au
stabilit Părinții la al III-lea Sinod) să știe ce se face, pentru că este o
reflectare aspra unui fapt comun. Și este evident că nici un Tron
Patriarhal nu se supune altuia, ci este legat de Biserica sobornicească»[5].
[…]
De altfel, singura întâietate pe care o recunoaște
Biserica lui Hristos este întâietatea cinstei cu totul protocolară, pe care impune,
după Macarie al Ancirei, în a «prezida, a ședea primul, a vorbi primul, a
spune părerea primul, a semna primul în adunările și acțiunile sinodale și a fi
pronunțat numele lui în Diptice»[6].
Deci iată ce mod de «privilegii deosebite» are «Protos»-ul: să săvârșească
dumnezeiasca Liturghie, să stea pe primul loc, să vorbească și să-și exprime
primul părerea, să pună primul semnătrua lui și să fie pomenit primul numele
lui în Diptice! Adică nici o legătură cu «privilegiile» pe care vor să i le
recunoască neopapistașii și avocații lor.
Mai departe IPS-ul avansează la propuneri pentru
anularea pomenirii tradiționale a Întâistătătorilor («pentru toți episcopii
ortodocși») și înlocuirea ei cu pomenirea Patriarhului de Constantinopol de
către ceilalți Întâistătători (acesta s-ar transforma în felul acesta în
Protos mondial, după modelul papistaș!), propuneri care clar învață o
ecleziologie «autocefală» a monarhiei Fanarului în locul ecleziologiei ortodoxe
cu privire la poliarhia (pluriconducere) unor episcopi-conducători sub monarhia
absolută a Capului general, Care este numai Hristos!
În acest punct trebuie să fie accentuat faptul că
aceste teze ale IPS-ului nu sunt susținute de Părinții Bisericii. Dimpotrivă,
pozițiile patristice sunt tocmai opuse și nimeni nu vorbește despre vreun
«primat mondial» și «cap al celorlalți Întâistătători». Sf. Meletie Pigas scrie
în acest sens: «Bisericile fiecăruia și capii Bisericilor, care se adună toți
odată într-un singur plen (sic) al Bisericii sobornicești constituie un trup, al cărui cap este numai Hristos! Așadar
Biserica sobornicească, ce are un Cap sobornicesc pe Hristos, nu este o
pocitanie. Căci capetele diferite[7] nu
dăunează rațiunii sobornicității, ci o împlinesc prin cele ale fiecăruia; după
cum nici Bisericile diferite ale Bisericii una nu dăunează rațiunii
sobornicității»[8]. Și Sf.
Maxim Peloponesiatul mai detaliat: «Și toți sunt capete, toți învățători,
toți păstori ecumenici ai Bisericii și ei
au cap sobornicesc pe Hristos, pe Care sunt întemeiați și ei, cu toată
Biserica, toți sunt slujitori și propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos, la
care aduc și pe ceilalți creștini. Chiar dacă sunt căpetenii, dar nu sunt
astfel de căpetenii încât să dea viață mădularelor din partea lor. Pentru că
numai Hristos face asta, ca Unul ce este viață în sine și dătător de viață… Și
oricine este despărțit de El[9],
chiar și păstorii înșiși, chiar și Apostolii (sic), nu se poate să fie viu. Deci sunt numiți și ei căpetenii, dar
în parte, nu deplin»[10].”
[1] Vezi Feida, Εκκλησιαστική ιστορία της
Ρωσίας, εκδ. Αποστολικής Διακονία (Αθήνα), 2011, σ. 295.
[2] Κων. Σάθα, Βιογραφικόν Σχεδίασμα περί του
Πατριάρχου Ιερεμίου Β’, Αθήνα, 1870, σ. 21.
[10]
Μαξίμου Πελοποννησίου, Εγχειρίδιον
κατά του σχίσματος των παπιστών, Βουκουρέστι, 1690, σ. 36-37, 79. Și iarăși
nici o referință la cineva care să fie căpetenia anumitor capete
Dintre toate, simptomatică este propunerea ca Patriarhul Ecumenic să nu mai pomenească nominal pe toți ceilalți Întâistătători. Acesta este, de fapt, adevărul cel mai incomod: toți Patriarhii sunt egali, drept aceea se pomenesc între ei. Acest fapt provine din vremea apostolilor, când nici unul nu era superior celorlalți. Putem asista la o răsturnare din temelii a rânduielii Bisericii Ortodoxe, iar unul din teoreticienii acesteia pare a fi, din păcate, chiar IPS Mitropolit Ierotheos.
A fost săvârșită cu deosebită strălucire în 10 iunie Vecernia Mare a Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba în Sfânta Mănăstire Izvorul Tămăduirii Valukli.
La Vecernia sărbătorii a slujit Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care își serbează patronul său de nume.
Este de remarcat că pe parcursul Vecerniei au fost prezenți în împreună rugăciune Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia și Mitropolitul Epifanie al Bisericii Autocefale a Ucrainei.
În cuvântarea sa, Patriarhul și-a exprimat bucuria pentru prezența Arhiepiscopului Ierronim la Vecerniea onomastică și a mulțumit atât lui personal, cât și cinstitei sale suite.
De asemenea, Întâistătătorul Ortodoxiei a mulțumit Mitropolitului Epifanie pentru prezența sa, accentuând că „ne aflăm în epicentrul lucrărilor, deciziilor, schimbărilor noii articulări a lucrurilor ortodoxe, dar și al contestărilor, atacurilor, calomniilor, al marilor denaturări ale adevărului și ale realității. Noi răspundem: Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.
„Preasfințite Epifanie al Kievului și a toată Ucraina, ați primit autocefalia de la Biserica mamă, Patriarhia Ecumenică, acesta a fost dreptul vostru să-l cereți și dreptul nostru exclusiv să vi-l acordăm”, a adăugat Patriarhul Ecumenic.
După terminarea Vecerniei, Mitropolitul Epifanie a oferit Arhiepiscopului Ieronim ca suvenir un engolpion arhieresc de la întronizarea sa.
La final, este de semnalat că Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia, imediat după Vecernie, a plecat spre Atena.
Nota noastră: Am respectat în traducere textul știrii în grecește pentru a evidenția și faptul că această cunoscută agenție de știri, Romfea.gr, recunoaște calitatea de Episcop și chiar de Mitropolit primat a lui Epifanie, dar și statutul de „Întâistătător al Ortodoxiei” pentru Patriarhul Bartolomeu.
O altă cunoscută agenție de știri grecească, ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ, nu a relatat deloc conslujirea cu Epifanie, ci doar primirea călduroasă din partea Patriarhului și declarația de la sosirea în Constantinopol: „Venim astăzi, cu ocazia serbării Sanctității Sale, Patriarhul nostru, să-i urăm să-i dea Dumnezeu putere să continue lucrarea lui binecuvântată”. Arhiepiscopul avea planificată plecarea după Vecernie, pe când Epifanie a rămas la Liturghia de a doua zi pentru sărbătoarea propriu-zisă.