Mitropoliții Cosma de Etolia și Serafim de Kithire (Foto: Δόγμα)
În cadrul ședinței Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei pe luna august, au fost luate mai multe hotărâri, printre care cea mai așteptată este cea legată de Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, care au protestat față de devansarea slujbei pascale de anul acesta, dar și față de hotărârile cu privire la recunoașterea schismaticilor ucraineni.
„Luând sub observație referatul Comisiei Sinodale pentru chestiuni dogmatice și canonice cu privire la epistolele și celelalte acțiuni ale Înaltpreasfințiților Mitropoliți Cosma de Etolia și Akarnania și Serafim de Kithire și Antikithire și în urma deciziei ei din 15 iulie a.c., a primit pe Arhiereii în cauză pentru a prezenta explicații verbale cu referire la epistolele și celelalte acțiuni ale lor prin care au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului colectiv de conducere al Bisericii Greciei cu privire la procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.
După ascultarea lor, a considerat insuficiente explicațiile prezentate și a cerut actualizarea din partea lor a făgăduințelor de la hirotonia în episcop și confirmarea lor pentru conformarea lor cu deciziile sinodale dintotdeauna.
După acestea, pentru că Înaltpreasfințiții Mitropoliți au refuzat să accepte propunerea SSP, a desemnat unanim – în baza art. 143 din Legea 5383/1932 «Despre tribunalele bisericești și procedura în fața lor» – drept anchetatori pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Ignatie de Dimitriada și Almiros pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Cosma de Etolia și Acarnania și pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Antim de Alexandrupoli pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire și Antikithire.”
Practic, cei doi Mitropoliți vor fi cercetați mai departe de către alți doi, stabiliți prin decizie sinodală, pentru a fi demarată procedura anchetării lor în cadrul tribunalului bisericesc. Merită menționat faptul că unul dintre investigatori, Mitropolitul Ignatie de Dimitriada a trimis o circulară în eparhia sa, prin care adresează preoților „o chemare părintească și un îndemn ca cei care nu s-au vaccinat să o facă”. Pe de altă parte, deși nu îi obligă spre aceasta, îi pune pe cei nevaccinați să-și facă săptămânal un test rapid, al cărui rezultat să-l trimită vinerea pe mailul Mitropoliei pentru verificare. Așadar în mod vădit cenzorii celor „neascultători” au fost desemnați cei mai înfierbântați vacciniști. Asistăm la o punere la punct a „dezertorilor”, cărora li se amintește că făgăduința de la hirotonia întru arhiereu este de a se supune fără crâcnire deciziilor sinodale. Bineînțeles că nu este menționat faptul că acelea trebuie să fie conforme cu tradiția și învățătura ortodoxă de veacuri. Așadar chiar Sinodul este acaparat de un cerc de putere, care evident că nu poate fi imparțial măcar.
Dacă așa procedează cu cei de sus care ies din rând, ce va fi cu turma de jos? „Rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său” (Mt. 9: 38), că „toți s-au abătut împreună…” (Ps. 13: 3).
Către poporul credincios al Sfintei Mitropolii de Kithire și Antikithire
Iubiții mei frați și împreună-slujitori, Frații mei creștini, fiii mei iubiți în domnul Post binecuvântat!
Cu aproape o lună în urmă, a ajuns la cunoștința voastră rechizitoriul împovărător cu (6) acuzații grave, care au fost redactate chipurile de către Comisia Sinodală pe probleme canonice și dogmatice pe seama mea, Mitropolitul vostru, și a PS Mitropolit Cosma de Etolia și Akarnania, cu prilejul sărbătorii anuale a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Rechizitoriul care conține acuzațiile:
1. răspândirea de știri false, 2. instigarea la nesupunerea credincioșilor față de indicațiile Bisericii și ale statului la nivel penal și de primejduire a sănătății publice, 3. rătăcire teologică, 4. desconsiderarea conducerii bisericești superioare, 5. nesupunere, 6. scandalizarea foarte gravă a credincioșilor
este mincinos și inexistent. Prin documentul meu nr. 222/08-07-2021 către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, am cerut de la Secretarul Prim al Sfântului sinod să ne informeze despre autenticitatea sau nu a acestei publicări, dacă provine sau nu de la Comisia Sinodală pe probleme canonice și de dogmă. Sfântul Sinod, în urma cercetării dispuse, ne-a trimis documentul său de mai jos sub nr. 1475/3004/21-7-2021 prin care consideră publicarea în cauză drept străină și fără legătură cu Comisia Sinodală pe probleme canonice și dogmatice.
(În esență, documentul sinodal de răspuns afirmă: „…vă facem cunoscut că Sfântul Sinod în ședința sa menționată a decis să vă aducă la cunoștință că fragmentul în cauză publicat nu a fost pus niciodată în vederea Sfântului Sinod sau oficiului Secretarului Prim al ei, niciodată nu a fost înscris un astfel de text din partea oricărei Comisii de lucru. O copie exactă a referatului cu nr. N.K. 464/23.6.2021 al Comisiei Sinodale pe probleme de canoane și dogme ați primit deja prin documentul sinodal cu nr. 3184/1474/21.7.2021”. În continuare, se afirmă că a fost investigată scurgerea aceasta de informații și nu a fost găsit nici un vinovat.)
Și, deoarece anumiți cititori ai acestei publicări, care aparțin de turma Sfintei noastre Mitropolii de Kithire și Antikithire, sau și alții din afara Sfintei Mitropolii, ar fi influențați eventual de acest rechizitoriu împovărător și și-ar forma impresia despre mine de nesupunere și lipsă de respect față de Conducerea bisericească cea mai înaltă, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei (acuzație gravă care ar putea să influențeze pe tineri sau pe alți concetățeni ai noștri, dându-le un exemplu de nesupunere și lipsă de respect din partea Episcopului lor), de aceea în continuare este publicat referatul meu apologetic cu nr. 176/24-5-2021 către Sfântul Sinod Permanent, unde sunt date explicații suficiente cu privire la învinuirile atribuite pe seama mea. Evident, pe 25 august a.c. voi fi prezent cu respect în fața Sfântului Sinod Permanent ca să dau explicațiile verbale cerute.
Cu dorințe de bine,
† Mitropolitul Serafim al Kithirelor și Antikithirelor
Scrisoarea către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei:
Kithire, 24 mai 2021
Preafericite Președinte, Preasfințiți sinodali,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Cu adâncă durere sufletească am citit documentul Vostru cu nr. 1781/930/17-5-2021, aceasta pentru că, după cincizeci de ani ai mei de smerită slujire bisericească împliniți în anul curent (1971-2021), am devenit pricinuitorul involuntar al unei «mâhniri foarte adânci și nu de oricare» pentru voi pentru că mi se impută că «poziționarea Înaltpreasfinției Voastre arătată față de deciziile sinodale se dovedește a fi ο continuitate, de vreme ce în trecut a dat dovadă de lipsă de respect și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale Ierarhiei, fapt care susține nesupunerea manifestată, care nu este potrivită unui Ierarh încărunțit…».
Durerea adâncă a inimii mele se datorează nu atât faptului că «deja este înmuiată penița deciziei» prin dispoziția cu privire la «întocmirea unui dosar», ci deoarece considerați că prin faptele mele «a fost lovită unitatea trupului Cinstitei Ierarhii și a pliromei ortodoxe a Bisericii în general». Totuși așa stau lucrurile în realitate, Preafericite și sfinți frați Arhierei?
Să-mi fie permis să fac o mărturisire de suflet cu «toată buna conștiință» și cu absolută sinceritate despre revizuirea și contestarea acestor grave acuze pe seama mea pentru că eu consider cu smerenie că nu corespund cu realitatea.
1. Documentul sinodal în cauză se referă în primul rând la epistola comună a PS Mitropolit Cosma de Etolia și Akarnania și a mea, cel mai mic, către voi, care privește mutarea orei slujbei de Înviere de la miezul nopții din Sâmbăta Mare (spre Duminică) la ora 9 p.m. din Sâmbăta Mare. În epistola noastră comună către SSP, care se adresează «cu respect și foarte reverențios», de vreme ce ne-am exprimat mulțumirile noastre că anul acesta toate sfintele biserici vor rămâne deschise pentru credincioși pentru toate sfintele slujbe ale Sfintei și Marii Săptămâni și a Sfintelor Paști, am depus o «rugăminte fierbinte pentru revizuirea și redefinirea celor care stabilesc ora săvârșirii Învierii și în continuare a dumnezeieștii Liturghii de Paști», care au fost stabilite pentru ora 9 p.m. din Marea Sâmbătă prin Enciclica Sinodală cu nr. 3041/21-4-2021 (în continuare). Nu am cerut, nici nu am pretins, ci am rugat fierbinte și am insistat în rugămintea noastră ca să cereți de la stat respectarea acestor slujbe sfinte de Înviere la ora lor canonică, crezând cu smerenie și accentuând că nu încape nici o iconomie în cele privitoare la «această noapte luminată», singura din tot anul. Nu am forțat, nici nu am amenințat, ci am implorat, ca Episcopi ai Sfintei noastre Biserici, fierbinte și insistent să fie ascultată cererea noastră, care era o cerere și a pliromei creștine, după cum s-a dovedit mai apoi. Același lucru l-am fi făcut dacă, conform Constituției Bisericii Greciei (Ν.590/1977, cap. 2, nr. 4, paragr. 4, Despre Sfântul Sinod al Ierahiei), s-ar fi cerut opinia noastră ca membri ai SSI pentru iconomia cu privire la acest subiect de trei ori important. Și am menționat motivele serioase (canonice, evanghelice și dogmatice) care pledează pentru aceasta, la care se adaugă și faptul că creștinii noștri în majoritatea lor, după obiceiul rău fixat, când aud «Hristos a înviat!» ies la casele lor și se așează la masa comună, care, în condițiile existente de anul acesta, deși ar fi pascală, s-ar face la o oră din Marea Sâmbătă din cel mai sfânt post din anul bisericesc. Această inițiativă a noastră este considerată drept impietate și nesupunere față de SSP?
2. Mi se impută mie, celui mai mic, că «poziționarea arătată de Preasfinția Voastră față de deciziile sinodale se dovedește a fi ο continuitate, de vreme ce în trecut a dat dovadă de lipsă de respect și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale Ierarhiei, fapt care susține nesupunerea manifestată, care nu este potrivită unui Ierarh încărunțit…».
Deoarece mă lasă consternat această acuzare, vă rog fierbinte să mi se facă cunoscut concret împotriva căror decizii sinodale se dovedește a fi o continuitate poziționarea mea arătată și față de care alte decizii ale SSP și ale însăși Ierarhiei am arătat lipsă de respect, prin care se consideră că se manifestă nesupunerea mea. Dacă înțelegeți luarea mea de poziție împotriva chestiunii spinoase ucrainene, păstrez poziționarea cunoscută înaintea acestei chestiuni foarte serioase canonice, ecleziologice și dogmatice, pentru că în tradiția ortodoxă de veacuri fiecare Episcop al Bisericii celei una, sfinte, sobornicești/catolice și apostolești, care merge conform cu glasul conștiinței sale episcopale, are un cuvânt pe teme de credință ortodoxă, dogmatice și ecleziologice din toată Biserica Ortodoxă Sobornicească/Catolică Ecumenică de la o margine până la alta, ca membru al unui potențial Sinod Ecumenic viitor.
Dacă parcurgeți documentul nostru către voi, anexat sub nr. 256/28-4-2020, cu tema: «Ridicarea dispozițiilor restrictive și a interzicerii Sfintelor Slujbe în sfintele biserici pentru pliroma creștină a Sfintei noastre Biserici», vă veți încredința de inventarierea detaliată a tuturor deciziilor SSP din februarie anul 2020 până în aprilie același an și de protestul meu energic față de modul cum le-a contestat și le-a anulat statul grec pe toate acestea prin ordine de ministru. Și, dacă va urmări cineva predicile televizate din duminici după Vecernie și Paraclisul Maicii Domnului Mirtidiotissa din Catedrala din Kithire, se va încredința de faptul că am susținut acțiunile SSP în fața guvernului pentru cultul neîmpiedicat, în timp ce este accentuată intervenția crudă și nevoalată uneori a statului în cele ale Bisericii prin depășirea normelor despre cultul liber și neîmpiedicat din statutul Bisericii noastre și din Constituție.
Și în emisiunea televizată «Rețeaua elenismului» de duminică (24-1-2021), care a durat aproape 6 ore, va descoperi oricine referința din intervenția mea personală la închidere la intervențiile scrise ale SSP către guvern din lunile noiembrie și decembrie 2020 și la întâlnirile Preafericitului Arhiepiscop Ieronim cu Primul Ministru K. Mitsotakis al țării noastre, dar și la recursul Sfântului Sinod, al Sfintei Arhiepiscopii de Atena și a tuturor Sfintelor Mitropolii ale Bisericii Greciei făcut la Consiliul de Stat în 5 ianuarie a.c. pentru eliminarea de la slujbe a pliromei creștine la marele praznic împărătesc al Teofaniei, dar și a tuturor excluderilor precedente de la viața liturgică a Bisericii.
Deci cum autorul sau autorii scrisorii în discuție a Sfântului nostru Sinod îmi impută «lipsa de respect față de deciziile sinodale și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale înseși cinstitei Ierarhii…»? Nu se impune să fie numite precis?
Și, pentru certificarea prin cuvânt, vă anexez copia documentului cu nr. 5687/2431/23-12-2020 al Sfântului nostru Sinod, în care, de vreme ce sunt pomenite patru (4) documente ale smereniei mele către SSP, Sfântul nostru Sinod «a ținut să exprime către Preasfinția Voastră considerațiile lui mulțumitoare pentru interesul neîmpărțit, pentru susținerea activă și pentru contribuția voastră prețioasă la reglementarea chestiunii în discuție» și
3. În documentul sinodal pe temă trimis mie se face mențiuni despre «amărăciune intensă și durere sufletească pentru toți membrii Sfântului Sinod», care au fost provocate de citirea scrisorii mele din 7 mai a.c. și mă întristez sincer pentru acest lucru, care nu a fost intenția mea. Cele pe care le-am scris acolo nu necuviincios și exagerat, ci cu priceperea și îndrăzneala episcopale necesare au ecou în tradiția sfântă a Bisericii noastre Ortodoxe sobornicești/catolice și nu este din născocirea noastră. Este «ceea ce a fost crezut mereu, pretutindeni și de către toți» și privește dogma preaînaltă, de sus și insurmontabilă a Învierii Domnului și Dumnezeului nostru.
Cât despre documentele noastre menționate anterior, care au fost comunicate de îndată prin trimiterea lor (potrivit tacticii mele perseverente, precum scrieți) și către presa scrisă și electronică înainte de cercetarea lor în fața SSP, vreau să știți că, atunci când se întâmplă asta, nu se produce deliberat și pentru motive de atacare și paradă din partea mea, ci cu scopul susținerii și întăririi conștiinței pliromei creștine. Credincioșii sunt bombardați zilnic de mass-media cu cele spuse și petrecute cu Biserica și cu cele bisericești și cu măsurile de siguranță exagerat de severe uneori pentru ea și poporul creștin. Și, deoarece mulțimea mare de creștini consideră că Biserica primește toate fără protest din partea statului și nu sunt de acord cu măsurile exagerate uneori pe care le primesc (excluderea credincioșilor din sfintele biserici sau unul la 25 mp în interiorul bisericii sau cu măști duble șamd), caută sprijin duhovnicesc. Nu vă imaginați, Preafericite, câți mi-au telefonat din toată Grecia și din diaspora ca să mă felicite că aud în mijlocul confuziei și tulburării puține voci de ierarhi care apără drepturile Sfintei noastre Biserici și a poporului lui Dumnezeu.
S-a scris în documentul sinodal că «documentele mele comunicate și publicate conduc clerici individuali, precum și creștini mireni din statul grec la nesupunere și nerespectarea deciziei unanime din 20 aprilie a.c. a SSP». Totuși, Preafericite, o căutare va dovedi că aproape în toată Greci au fost făcute mai multe Liturghii de Înviere «dimineața devreme» potrivit tradiției străvechi și altele la miezul nopții, fără să fie influențate de mine. Nu este posibil ca ierarhi încărunțiți, ca de exemplu episcopii de Ilias, Mantinia și alții, 15 la număr, care sunt numiți pe internet, să fi fost influențați de mine și să nu se fi gândit că se pot face sfintele slujbe și Liturghia de Înviere foarte de dimineață fără să fie forțați de măsurile statului (începerea circulației de la ora 5 a.m.).
Preafericite și Preasfințite Președinte,
Preasfințiți Părinți Sinodali,
Înainte de expedierea acestei scrisori, consider că este obligația mea să mă refer și la Enciclica voastră către noi cu nr. 3042/17-5-2021, care are următorul subiect: «Despre luarea de măsuri disciplinare indicate pentru cazurile observate ale clericilor care nu au respectat deciziile din Enciclica cu nr. 3041/21.4.2021 a Sfântului Sinod Permanent».
După cum v-am menționat deja în scrisoarea cu nr. 171/7.5.2021, «toți preoții din Biserica noastră Locală, de la cel mai nou până la cel mai vechi în preoție, care au primit cuvântul, și-au arătat problema lor de conștiință să oficieze slujba de Înviere la ora 9 p.m. în Marea Sâmbătă (când mulțimea poporului va pleca pentru masa pascală, ca de obicei, și va fi dezlegat postul cel mai aspru al Marii Sâmbete înainte de miezul nopții) și în continuare, fără slujba Utreniei Învierii, să săvârșească Sfânta Liturghie pascală și să încheie toate la ora 10 p.m., momentul de interdicție a circulației pentru cetățeni pentru restul nopții…
În Episcopia noastră de Dumnezeu păzită s-au săvârșit toate (slujba și Sfânta Liturghie de Înviere) de la ora 5 dimineață până la ora 9 a.m. în pace și cu participarea mulțimii credincioșilor la parohii, unde a slujit preotul. De altfel, săvârșirea lipită a slujbei și a Sfintei Liturghii de Înviere (la și după miezul nopții, din cauza măsurilor severe de îngrădire a circulației), singura soluție a săvârșirii Sfintei Liturghii de Înviere a fost la ora 5 dimineață și după aceea». Toți preoții noștri, înscriși în Comunicatul Sinaxei Preoțești, de vreme ce au declarat că au o problemă de conștiință să facă slujba la ora 9 p.m. și în continuare Sfânta Liturghie de Înviere, fără alt gând (să judece sau să valideze ordinul dat), au fost de acord cu săvârșirea dimineață devreme a slujbelor de mai sus, lucru spus în cele de mai sus.
Și, deoarece ceea ce s-a făcut nu s-a produs din motive de neascultare și nesupunere, ci din râvnă sfântă și din conștiința răspunderilor și datoriilor preoțești, ați primit rugămintea mea fierbinte, Preafericite Stăpâne, să nu impuneți măsuri disciplinare clerului nostru sfințit pentru că au făcut ce au făcut fără viclenie și cu frica lui Dumnezeu. Ar fi de dorit să «întăriți dragostea» (cf. 2Cor. 2: 8) în tot clerul sfințit al Bisericii Greciei pentru pacea pliromei creștine a Preasfintei noastre Biserici, de vreme ce au slujit cu conștiința preoțească și nu din duh potrivnic în noaptea aceea purtătoare de lumină și singura întrutotluminată a Învierii Mântuitorului nostru după predania străveche în aproape tot pământul grecesc.
În primele paragrafe sunt date trimiteri din Noul și Vechiul Testament și la viețile unor Sfinți, în care se face referire la rolul benefic al medicilor. Deși există învățături clare scripturistice și patristice pe această temă, au fost alese referințe curioase, cum ar fi cuvintele Mântuitorului: „nu au nevoie de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi” (Mt. 9: 12). Acestea au fost rostite pentru a justifica faptul că mânca cu păcătoșii, deci fac referire la bolile sufletești și indirect la cele trupești. Iar exemplul Sf. Nectarie care a stat în spital în faza terminală a bolii sale, unde a și murit, este foarte puțin relevant.
Însă partea cea mai controversată este cea referitoare la virusul actual și la vaccinare:
„Așa și astăzi, Biserica se încrede în comunitatea științifică a medicilor, care se luptă zi și noapte pentru scăparea oamenilor de pandemia aducătoare de moarte. Prin luminare de la Dumnezeu și prin efortul laborios al cercetătorilor, omenirea mai are la îndemână un vaccin, care este suficient să înalțe un zid în fața răspândirii pandemiei. Speranța a răsărit pentru întoarcerea la normalitate, dar, în principal, pentru participarea neîmpiedicată la Sfintele Taine ale Bisericii noastre, dintre care culmea este Împărtășania noastră a tuturor în Taina dumnezeieștii Euharistii. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, cunoscând că vaccinul constituie cea mai mare faptă de responsabilitate față de semenul nostru, recomandă tuturor, în acord cu medicul lor, să valorifice darul acesta pe care ni l-a dăruit Dumnezeu, ca să ne protejăm pe noi, dar și pe fiecare om «pentru care a murit Hristos» (Rom. 14: 15). Și dorește în mod autentic să dea asigurare că acest vaccin nu vine în vreo opoziție cu învățătura scripturistică, patristică și canonică a Sfintei noastre Biserici. Frica de orice este o apariție nouă adesea creează reacții sau suspiciuni cu rezultate, de multe ori, că se aud voci care provoacă dezbinare și confuzie. Totuși aceasta vine în opoziție cu cerința din Rugăciunea arhierească a Domnului nostru: „ca toți să fie una» (In. 17: 21). În această conjunctură dificilă este nevoie de credință, pricepere, smerenie, simțământ înalt al responsabilității, solidaritate, dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele pentru că, dacă lipsesc acestea, stăpânește frica în inimile oamenilor și, după proorocul David: «acolo s-au temut de frică, unde nu era frică» (Ps. 13: 5).
Fii iubiți în Domnul, Vă chemăm să ascultați glasul științei și al specialiștilor, care totdeauna informează cu simț de înaltă răspundere cetățenii, propunând soluțiile indicate aplicate la înfruntarea dificultăților care se ivesc de fiecare dată. De multe ori, în mijloacele de informare pe internet sunt proiectate opinii nefundamentate, care sunt lipsite de bază științifică, dar și de duh bisericesc. De aceea susținem rugăciunea, amintind cuvintele Evanghelistului iubirii, Sf. Ioan Teologul: «nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu» (1In. 4: 1).
Fiilor, Îi chemăm pe toți la înarmarea cu rugăciune, care constituie, de altfel, și arma prin excelență a creștinilor, ca, împreună cu respectarea indicațiilor medicale și cu ajutorul succeselor științifice, să dispară pandemia și miasma morții din omenire și toți uniți să slăvim pe Căpetenia credinței noastre, Iisus Hristos, Care a venit în această lume «să avem viață și să o avem din belșug» (In. 10: 10).
Se poate observa ușor că duhul acestor cuvinte nu este unul bisericesc. În principal iese în evidență confundarea și reducția vieții duhovnicești, a sufletului, cu cea biologică, a trupului. Viața pe care a venit Hristos să o aducă oamenilor nu este una somatică, pământească, ci cerească, veșnică, spirituală. Am fost învățați de El să biruim frica de moarte, să fim mai tari decât ea, nu să fugim de ea.
Iar cel mai important aspect este cel legat de vaccinare. Avem încredere în știință și în medici, dar nu nelimitată, ci în măsura în care rezultatele confirmă studiile lor. Dar, în contextul în care există statistici și informații serioase că vaccinul nu este sigur, nu se justifică acest îndemn și validare a acțiunii de vaccinare. Pe de o parte, domeniul medical este străin Bisericii, pe de altă parte, aspectele morale ce privesc folosirea de celule de fetuși avortați ar impune o atitudine de opoziție, nu de admirație.
Spre exemplu, Pr. Teodor Zisis, în critica făcută acestei Enciclice, evidențiază diferența dintre știință și Biserică și faptul că încrederea atât de mare și reverențioasă față de cunoașterea omenească este o trăsătură a ereziei varlaamite, care nega energiile necreate și admitea doar o cunoaștere naturală. De aceea este normal ca cei care se vaccinează din considerentele expuse ar trebui opriți de la Împărtășanie până se spovedesc de acest păcat și primesc canon. Nu cei care refuză vaccinul ar trebui îndepărtați, cum spun unii episcopi, ci tocmai cei care-și pun încrederea în om și minciunile proferate, abătându-se de la credința în Dumnezeu.
Nu este de mirare că în unele biserici au apărut reacții de împotrivire. Mai mult, este emblematic și faptul că presa relatează distorsionat evenimentele. Spre exemplu, opoziția virulentă manifestată de credincioși la predica Mitropolitului Varnava de Neapole la biserica Sf. Parascheva la slujba vecerniei este prezentată într-un mod care induce ideea că aceștia s-au comportat huliganic, strigând: „rușine!”, „rușine să fă fie!”, în timp ce ierarhul îndemna la protejarea părinților bătrâni și a fraților. Filmarea scurtă video nu surprinde decât un instantaneu irelevant. Ceea ce nu se spune în știrea media poate fi aflat din unele relatări particulare (comentarii). Așadar Enciclica nu a fost citită la Liturghie de preotul paroh, care în general nu a respectat restricțiile la slujbe și a avut de suferit prigoniri. Venirea Mitropolitului la Vecernie nu a avut efect pozitiv, ci a fost nevoit să iasă din biserică pe ușa din spate la presiunea credincioșilor.
Din păcate, înregimentarea Bisericii într-o politică medicală cu puternice nuanțe dictatoriale și discriminatorii reprezintă o apostazie de la menirea sa. Nu poate fi trecut cu vederea că tocmai Bisericile Locale care au recunoscut pe schismaticii ucraineni (Grecia și Cipru îndeosebi) sunt cele care se încolonează și la ordinele „sanitare” ale autorităților civile. Adevărata miză nu este atât medicală, cât socială și religioasă. Se întrevede implementarea unei noi spiritualități anticreștine. Pentru a face față provocărilor, este necesară o încadrare corectă în Biserică: supunerea cu discernământ, pentru Hristos, pentru Evanghelie, nu pentru porunci omenești. Prin strâmtorări credința multora este și va fi încercată.
A fost bulversată total situația bisericească! Nu numai că sunt luate decizii care constituie o răsturnare a sfintei tradiții, dar este justificată și «pocnirea» oricărei voci contrare. Inițial, cei 12 ierarhi care constituie Sfântul Sinod Permanent, au interzis celorlalți 70 de Mitropoliți să aibă opinii și păreri în public despre pecetluirea sfintelor biserici (o dată oprirea Sfintei Liturghii, altă dată interzicerea participării credincioșilor, altă dată închiderea bisericilor șamd)! Recent, au început persecuțiile împotriva clerului, nu numai simpli preoți, ci și arhierei! Acum a devenit cunoscut că cei 12 ierarhi din SSP au certat printr-un document doi arhierei din altă Biserică: pe Întâistătătorul Bisericii Ciprului, precum și pe Preasfințitul Mitropolit de Morfu! Iată ce menționează «philenews.com» pe 9 iunie 2021:
«Prin scrisoarea sa, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei își exprimă durerea că Neofit de Morfu afectează pliroma creștină din Grecia prin cuvântările și predicile sale, nu numai prin proorociile lui, ci și pe tema vaccinării împotriva coronavirusului. A cerut să se facă recomandări Mitropolitului de Morfu… a fost exprimată, de asemenea, și durerea pentru referirile Preafericitului Hrisostom despre măsurile care au fost luate în biserici în perioada Paștelui și concret pentru referirea sa la Biserica Greciei despre slujba Învierii la ora 9 p.m.».
Cu ce drept trimit cei 12 o scrisoare către altă Biserica fără să întrebe pe ceilalți 70? De ce nu dau publicității scrisoarea? Cum susțin că pot să judece situația altor arhierei, în timp ce ei înșiși nu primesc vreo critică? În ce fel au găsit aceste acuzații nefondate despre «interferență», după cum menționează mai departe reportajul canalului TV RΙC? Cum este posibil să afecteze Mitropolitul de Morfu pliroma Greciei, și nu de exemplu Arhiepiscopul Atenei sau oricare Mitropolit care apare în mass-media care are anvergură peste toată Grecia? Pe de altă parte, cum susține SSP că vaccinarea nu este o chestiune bisericească, dar acum se gândește nu cumva predicile sale să afecteze ritmul vaccinării? De ce nu se face nici o mențiune nici în comunicatul SSP, nici în cel al Sinodului Ciprului?
Răspunsul îl dau indirect două fapte. Întâi, a doua zi după ce a fost făcută cunoscută scrisoarea, Arhiepiscopul Atenei s-a deplasat în Insula Mare (Cipru) ca să sfințească împreună cu cel al Ciprului o nouă catedrală. De vreme ce au relații amicale, concluzia logică este că ținta scrisorii a fost Mitr. de Morfu.
În al doilea rând, cunoscuți «Hercule» ai Fanarului, de ex. A. Vavuskos, PS Chiril (Katerelos), acum titular al inexistentei Mitropolii de Krinis și fost Episcop al inexistentei Episcopii de Avidos ș.a. nu s-au ocupat de cazul de față, deși abia cu puține zile înainte cel dintâi publicase un studiu ca să semnaleze o «neregulă» a SSP cu privire la cazul Preasfințiților de Kithire și de Etolia, ca să-și depună dorința să fie desemnat imediat drept procuror. Acum nu au fost deranjați de nici o «neregulă»? Evident că ajunge, pentru că a fost luat la țintă Mitr. de Morfu.
Fiecare Episcop mustră chiar și Sinodul!
«Potrivit sfintelor canoane și ecleziologiei ortodoxe, Episcopul are responsabilități și competențe nu numai pentru eparhia pe care o păstorește, ci și pentru întreaga Biserică Locală de care aparține, ba chiar și pentru toată Biserica Ortodoxă când e vorba de subiecte generale… Toate acestea decurg nemijlocit din vrednicia episcopală sunt interconectate cu ea, provin din «dreptul divin». Tocmai de aceea nu Sinodul Ierarhiei, ba nici Sinodul Ecumenic nu pot să-i anuleze sau să-i îngrădească drepturile… ar fi putut să-i zică Mitropolitului… îți interzic să predici?» (Articole – Studii – Scrisori, vol. 3, p. 82-83).
Acestea le-a scris fericitul părinte Epifanie Teodoropulos, cunoscător neîntrecut al tradiției bisericești! Prin urmare, fiecare Episcop are responsabilitate față de întreaga Biserică și nu să-l lipsească nimeni de ea! Martor nemincinnos este Sf. Gură de Aur, care scrie: «Pentru că întâi-stătătorul Bisericii nu trebuie să se îngrijească numai de aceea care i-a fost încredințată de Duhul, ci și de toată [Biserica] întinsă în lume» (Cuvânt către «Eustatie al Antiihiei»).
Din această autoritate «de drept divin» a arhieriei lui poate nu numai să exprime o opinie, ci și să-i mustre pe episcopii împreună cu el chiar pe teme mai mici , precum, de ex., reiese din canonul 21 de la Sardica: «…dacă fiecare dintre noi… episcopii, când ar vedea un episcop, ar întreba pricina călătoriei…».
Totuși are dreptul să judece și întregul Sinod! Sf. Teodor Studitul, deși simplu monah(!), nu numai că a mustrat foarte ascuțit SINODUL din 809 din vremea Patriarhului Nichifor mai ales pe motive canonice, nu dogmatice, ba l-a îndemnat fierbinte pe Papa Leon al Romei (Epistolele 33-34) să convoace un antisinod, astfel încât: «aflând doritorii în SINODUL ADULTERIN o trambulină a fărădelegii, să nu alunece ușor în păcat… așa-zisa la ei ICONOMIE a Satanei se va numi trădare antihristică…».
Ierarhii sinodali sunt datori să sesizeze că deciziile lor nu sunt mai puternice deoarece s-au adunat mai mulți și, prin urmare, adăugăm arhieria fiecăruia și concluzionăm la puterea a 12 «arhierii»! Una este arhieria aceasta a Domnului! Oricine se împărtășește de ea săvârșește adevărul, nu mulțimea! Fiecare episcop poate și este dator să judece pe toți și chiar Sinoade deoarece el însuși, purtând arhieria pe care o poartă toți episcopii împreună cu el, se supune tuturor celor scrise de Sfânta Evanghelie și pe care le-au decis Sinoadele Ecumenice, și nu celor pe care le decide un SP cu puțini membri cu acordul Cezarului! Epistola Sinodală a Patriarhiei Ecumenice din 1895 este clară în această privință: «Fiecare Episcop este cap și președinte al Bisericii lui parțiale, fiind supus numai dispozițiilor și deciziilor sinodale ale întregii Biserici ca fiind singurele infailibile».
Îi deranjează ca peștii pe Sultan
Mitropoliții care au judecat în perioada anterioară deciziile celor 12 membri ai SSP aveau nu numai dreptul, ci și obligația să o facă. Atunci de ce a reacțiomat SSP? De ce este pentru clericii cu o VINOVĂȚIE de orice grad o inerție absolută, dar prigonesc pe cei care își exprimă opinia? A fost o chestiune de onoare pentru că… a fost atinsă? A văzut cineva pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei să fie atât de atins, încât să nu se deplaseze în Cipru?
Trebuie să fie ațintită privirea spre viitor, având cunoașterea trecutului, ca să primească răspuns. Niciodată nu a fost plăcută centrelor de putere critica, de aceea recent ierarhii care s-au ridicat au fost trimiși în «exil» (Augustin Kandiotis la Florina, Nicodim al Atticii a fost scos din scaun, cel din N. Ierseas a fost mutat, cel din Calcedon a fost decăzut șamd). Ca atare, diferența față de trecutul recent este că în ultimii ani este se observă tentativa unei garantări INSTITUȚIONALIZATE a interzicerii cuvântului: La Colimbari au fost dezavuați «fundamentaliștii» de orice natură deoarece reacționau, Sinodul desemnat al Fanarului a dat epitimie pentru Episcopul de Irinupole și pentru Secretarul suprem al Sfintei Chinotite deoarece l-au judecat pe Arhiepiscopul de Australia, SSP a interzis episcopilor să facă declarații publice și «îl vânează» până și pe PS de Morfu ș.a.
Ce concluzie să tragă cineva din toate acestea? Se urmărește să fie pusă o «botniță sinodală», așa încât să fie fără îndoială de vreme ce provine de la… Sinod! În deceniile precedente, deoarece situația ecumenismului, adică a căii dictatoriale spre unire, era la începuturile ei, a atras argumentări false de orice fel ca să ascundă cele ce urmează (de ex., dăm mărturie ortodoxă papistașilor ș.a.). Au mai fost păstrate argumentele pentru că situația a ajuns în impas. Neavând alte argumente plăsmuite, ca să ascundă arbitrariul, care «e viu și împărățește», mai vin cu altele la mijloc: înfricoșarea cu caterisirea, amenințarea cu darea jos din scaun, adică VIOLENȚA!
Nu este prima dată când se întâmplă în cei 2.000 de ani de istorie bisericească. Dacă se cercetează când au intervenit unele ca acestea, se va încredința că lucrurile au luat o astfel de întorsătură ori de câte ori se pregătea o tentativă de unire forțată a ortodocșilor cu ereticii. «Resursele» vechi ale diavolului rămân aceleași și astfel din fericire le mai recunoaștem. Deci doresc tăcerea oricărui opozant pentru că ne aflăm în pragul unei dictaturi politice mondiale și a unei uniri religioase… Totuși «cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă» și mai ales în epoca noastră, când încă este garantată libertatea cuvântului.
Conform informațiilor exclusive puse la dispoziție de Αγγελιαφορος, Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia sunt cercetați și li se întocmește un dosar de către Comisia Sinodală pentru probleme dogmatice și canonice. Învinuirile aduse se referă la nesupunerea lor față de deciziile Sinodului pe tema ucraineană și restricțiile impuse de stat și Biserică pe motiv de covid-19 de Paști.
Există o fotografie cu o parte din documentul Comisiei:
Acuzațiile aduse celor doi Mitropoliți sunt următoarele:
1) răspândirea de știri false;
2) instigarea credincioșilor la nesupunere față de recomandările Bisericii și ale statului într-un grad delictual și cu primejduirea sănătății publice;
3) rătăcire teologocă;
4) desconsiderarea conducerii lor bisericești superioare;
5) nesupunere;
6) smintirea foarte grea a credincioșilor.
Motivele invocate, care reies din fragmentul fotografiat, sunt că nu se supun deciziilor sinodale și-și depășesc atribuțiile primite prin hirotonie și provoacă și pe alte persoane la neascultare față de deciziile Bisericii. Apoi că denunță și acuză sistematic, prin scrisori care sunt publicate înainte de a fi citite de organele competente, Sinodul Permanent și Sinodul Ierarhiei că ar lua decizii ce contravin dogmelor Bisericii, fapt ce are ca rezultat primejduirea unității Bisericii Greciei cu Patriarhia Ecumenică pe subiecte de interes inter-ortodox și punerea la îndoială a prerogativelor canonice ale aceleia (pe subiectul ucrainean). Un alt argument este că ei provoacă sminteală credincioșilor și schismă în trupul euharistic.
Așadar, dacă până acum deciziile deviante au fost promovate prin sfidarea credincioșilor și a bunului simț, este foarte probabil ca de acum ierarhia grecească să treacă la persecuții tot mai fățișe. Pe de altă parte, se poate constata ce mare valoare are mărturisirea curajoasă a adevărului, fără de care apostazia de la credința dreaptă înaintează încet și sigur.
Κατάνυξη.gr: Scrisoare a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei către Arhiepiscopul Ciprului: Opriți-l pe Mitropolitul de Morfu!
Sfântul Sinod Permanent, prin scrisoarea către Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, și-a exprimat revendicarea pentru interferența Mitropolitului Neofit de Morfu în problemele interne ale Bisericii Greciei. Conform Stației de Radio al Ciprului, mesajul central al scrisorii este că predicile Mitropolitului de Morfu referitoare la proorocii, coronavirus și vaccinuri, precum și critica despre abordările și deciziile Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei smintesc și deturnează turma ei.
În plus, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei a cerut să facă recomandări Mitropolitului Neofit ca să se limiteze și să nu existe vreun amestec al său în problemele grecești, nici să intervină în «lucrarea ei duhovnicească». Arhiepiscopul Ciprului a citit scrisoarea în Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului, care a avut loc pe 9 iunie 2021, în prezența Mitropolitului de Morfu și l-a îndemnat să oprească predicile în cauză. Ierarhul cipriot a menționat că, deoarece respectă pe Arhiepiscop și Sinodul, nu dorește să provoace probleme și nu-și propune să aibă o poziționare publică până în decembrie.
Se amintește că de Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, Mitropolitul Neofit, în predica sa din timpul dumnezeieștii Liturghii, s-a pronunțat împotriva deciziei hulitoare a Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei cu privire la sărbătorirea slujbei de Înviere la ora 9 în seara de Sâmbăta Mare:
«Fac orice pot în diferite țări ca să nu fie prăznuirea Paștelui în ziua sau la ora care trebuie… Din păcate, în Grecia, chiar și arhiereii și Arhiepiscopul ei au fost de acord ca Paștele să fie și Liturghia e Paști când spunem Paștile, să fie la ora nouă (în seara de sâmbătă). Dacă încep la ora 9, la ora 11 va fi gata. Prin urmare, vor sărbători Paștile a doua zi, când Hristos Se găsea încă în iad. Vor să răstoarne legea prăznuirii Bisericii noastre Ortodoxe și există un plan să avem încet-încet un Paști mai întâi cu catolicii și apoi și cu evreii. Ca să conducă astfel poporul la o singură religie înainte de dictatura mondială».
În aceeași predică, ierarhul cipriot a remarcat manipularea bolii de coronavirus și înfricoșarea poporului, în timp ce în paralel se suna alarma pericolului cu privire la primejdia vaccinurilor care se află încă în faza de experimentare:
«Folosesc și boala, pe care o trăim cu adevărat toți și este consecința păcatelor noastre tuturor popoarelor și a tuturor oamenilor, o trag de păr iar și iar, poporul nostru este înfricoșat, măști simple, duble, triple mâine ne vor spune. Vaccinări cu vaccinuri care nu au fost probate, nici acțiunile lor, nici efectele adverse, nici influențele».
Mai mult, Sinodul și-a manifestat revendicarea chiar și pentru dezacordul pe care l-a exprimat Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului cu privire la decizia Bisericii Greciei despre săvârșirea slujbei de Înviere la ora nouă seara din Sâmbăta Mare. Ne amintim că în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021, Întâistătătorul Bisericii Ciprului a declarat: «Nu sunt de acord cu ceea ce au făcut în Grecia, Hristos a coborât trei zile în iad, nu două».
După o serie de decizii hulitoare și desacralizante ale Sfântului Sinod Permanent și după ce a declarat supunere deplină față de Cezar și puterile antihristice, administrația Bisericii Greciei se străduiește să închidă gura oricărui glas ortodox care o mustră și-i aduce critici. «Dragostea» ei părintească se exprimă prin facerea de dosare pentru ierarhii care reacționează la deciziile sale sau cu prigoniri ale preoților evlavioși care s-au silit să țină neștirbită credința din predanie. Mai mult, a venit ceasul ca îmbrățișarea ei părintească să «strângă» din dragoste și orice Ierarh din afara Bisericii Grecești care se exprimă ortodox și se opune sistemului antihristic al «Noului Regulament». Chiar și acesta dizolvă lucrurile sfinte și cuvioase ale credinței. Totuși ignoră că pe teme de credință nu există competență episcopală locală și nici nu constituie interferență în altă episcopie mustrarea încălcării sfintelor canoane?
După cum menționează philenews.com, din cei șapte sinodali care nu au fost de acord cu Arhiepiscopul în privința acțiunii lui de a pomeni pe Epifanie (aliniindu-se cu Patriarhul Ecumenic), la conslujire a luat parte numai episcopul vicar (horepiscopul) Porfirie de Neapole, care ține de Mitropolitul Atanasie de Limassol, dar în paralel este și ajutor al Arhiepiscopului Hrisostom la Arhiepiscopie. Este de remarcat că el s-a înrolat cu votul lui împotriva acțiunii Preafericitului de a-l pomeni pe Epifanie.
Merită să fie menționat, de asemenea, că data trecută când a fost observat fenomenul de a nu sluji împreună membrii Sfântului Sinod a fost în perioada în care au fost emise acuzații împotriva Mitropolitului Atanasie de Limassol pentru săvârșirea unor greșeli morale din auzite, pentru care a fost declarat nevinovat de un Sinod mai mare, care a fost convocat atunci.
Atunci, relațiile Arhiepiscopului de acum (care era Mitropolit de Pafos) cu Patriarhul Ecumenic erau zdruncinate, dar astăzi se consideră că se află la un nivel bun și aceasta se vede din alinierea Preafericitului cu decizia Patriarhului Ecumenic de a recunoaște pe Epifanie al Kievului, provocând opoziția Bisericii Rusiei, de care depindea în vechime Biserica Ucrainei (și de care ține și astăzi, n. theodosie).
Acest fapt a avut drept rezultat că șapte membri ai Sfântului Sinod, care au relații bune cu Biserica Rusiei, și-au separat poziția lor. Îndeosebi, au acuzat pe Arhiepiscopul Hrisostom că a acționat samavolnic și în lipsa lor, deși se angajase că nu va trece la orice mișcare fără decizia Sinodului.
Unul dintre sinodalii care au lipsit, dincolo de dezacordul față de problema ucraineană, a avut și un motiv concret să absenteze de la conslujire. Altul care a absentat, evident din motivul dezacordului său față de zisa problemă ucraineană, dar și din motivul ultimelor evenimente, a fost Mitropolitul Neofit de Morfu, poziția căruia pe tema pandemiei, dar și pe chestiuni de «proorocii» a fost criticată de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei din partea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, cerând luarea de măsuri. Ieronim a considerat că Mitropolitul Neofit de Morfu, prin predicile sale, a intervenit și în problemele interne ale Bisericii Greciei.
Teologul Teodoros Kiriaku, de la care am cerut să comenteze absența celor șapte membri ai Sfântului Sinod de la conslujire, a menționat că, dacă ar da o explicație, aceasta ar putea să se concentreze pe poziția lor de a nu sluji împreună cu Arhiepiscopul Hrisostom, recunoscând indirect în acest mod și pe Arhiepiscopul Ucrainei, lucru cu care ei nu sunt de acord. Fie este de acord cu ei cineva, fie este în dezacord, reacția lor este consecventă cu scrisoarea pe care au trimis-o, exprimându-și dezacordul lor față de recunoaștere, a spus el. […]
Nota noastră: Pretențiile Sinodului Bisericii Greciei de a nu fi comentate deciziile sale legate de serbarea cu restricții a Învierii anul acesta constituie abuzuri. Orice temă de credință sau de principii liturgice poate fi luată în discuție de orice membru al altei Biserici, cu atât mai mult de către un ierarh. Prăznuirea Paștelui sâmbăta poate fi un exemplu rău pentru întreaga Ortodoxie și e normal să existe reacții. Nu e vorba de o problemă internă administrativă, ci de credința întregii Biserici. În felul acesta se impune o linie greșită tuturor în mod samavolnic. De data aceasta, sunt luați la țintă ierarhii, nu simpli mireni sau preoți. Se pare că asistăm la o epurare tot mai accentuată a liniei tradiționaliste pentru a fi impusă o modernizare nepermisă a credinței. În locul unei explicații datorate, avem de-a face cu o punere la punct foarte „părintească”, în același spirit cu cea asupra unor ierarhi greci, despre care am mai scris.
Este mare nevoie de ierarhi precum Neofit de Morfu, care să spună lucrurilor pe nume pe subiecte fierbinți, cum sunt: ecumenismul, schisma din Ucraina, „pandemia” de coronavirus, vaccinarea. Mai mult, este necesară și bine-venită și delimitarea prin refuzarea conslujirii din cauza schismei din Ucraina, așa cum procedează o serie de ierarhi ciprioți menționați în articol. Acestea nu sunt acțiuni de rupere și dezbinare, ci de combatere a rătăcirii, apostaziei de la credință și a separării de Hristos.
Nu doar unii Mitropoliți din Grecia aplică sancțiuni preoților din jurisdicția lor, ci astăzi a fost deschisă o acțiune de cercetare a doi Mitropoliți, Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, pentru contestarea dispozițiilor extraordinare cu privire la modul săvârșirii slujbelor din Săptămâna Mare și mai ales de Înviere de anul acesta în Grecia. Se pare că noua linie a Bisericii, acomodată la cerințele pământești în dauna menirii sale cerești, este impusă tot mai puternic. Până acum, nu au existat episcopi sancționați pentru poziția lor tradiționalistă; au fost găsite soluții de aplanare și încadrare a lor în discursul oficial. Oare să fie acesta momentul unei schimbări? Se va ajunge până la sancționare? Vor rămâne pe poziție arhiereii în discuție?
Amintim că tema cea mai importantă a fost mutarea slujbei pascale de la miezul nopții la ora 9 în seara de Sâmbătă, fapt ce contrazice tradiția Bisericii de a serba Paștile duminica, nicidecum sâmbăta. Subiectul este unul delicat pentru că mulți argumentează că ziua liturgică începe din seara zilei precedente, de la Vecernie, deci tot în cadrul duminicii a fost slujită Învierea. Există o dezbatere încă deschisă pe acest subiect, la care participă două părți: tradiționaliști și novaționiști. Cei mai cunoscuți teologi actuali susțin că decizia sinodală a fost una greșită și Învierea nu poate fi prăznuită înainte de miezul nopții.
(Sfântul Sinod Permanent) a făcut o revizuire extinsă a comportamentelor din perioada pascală trecută și a disciplinei clericilor de orice rang față de deciziile din ședința din 20 aprilie 2021 cu privire la slujirea din sfintele biserici și și-a exprimat amărăciunea și dezaprobarea față de acele cazuri în care au fost observate diferențe cu intenție față de deciziile sinodale unanime.
De aceea a și decis cu mult necaz să ceară de la Comisia Sinodală pentru chestiuni dogmatice și canonico-legislative configurarea dosarelor și depunerea referatelor despre următoarele sale acțiuni cu privire la scrisorile și celelalte acțiuni ale Preasfințiților Mitropoliți Serafim de Kithire și Cosma de Etolia și Akarnania, prin care Arhiereii în cauză au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului administrativ colectiv al Bisericii Greciei în ce privește procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.
Cu durere, Preafericitul Președinte al Sfântului Sinod Permanent a constatat, iar Preasfințiții Arhierei sinodali au consimțit că îndeosebi Preasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire, prin intermediul noului text al său către Sfântul Sinod Permanent, se pune împotriva deciziilor acestuia, insistă să nu sesizeze situația critică a deciziilor dificile și extraordinare ale Sfântului Sinod Permanent pentru sănătatea publică și pentru apărarea vieții omenești, se izolează și se pune departe de efortul colectiv al Bisericii Greciei, care se străduie și lucrează atât pentru săvârșirea neîmpiedicată a cultului divin, cât și pentru respectarea măsurilor sanitare.
„Mitropolitul Macarie de Siderocastro a hotărât pedepsirea cu oprirea de la slujbă și scoaterea din funcție pentru patru preoți pentru încălcarea deciziilor Sfântului Sinod.
Vorbind pentru canalul ΕΡΤ din Serron, a semnalat că a trecut la această decizie pentru că preoții au făcut slujba Învierii la 12 (miezul-nopții), încălcând și legile statului, și deciziile Sfântului Sinod, clarificând faptul că nu pot să slujească fără verificare și să facă de capul lor.”
În reportajul video mai adaugă faptul că Biserica ar deveni o harababură dacă fiecare va proceda în afara deciziilor Sinodului și în „neascultare” față de Episcop. „Mai mult de un an de zile nu am intervenit asupra nimănui. Nici asupra salariilor, asupra nimic. Îi lăsăm liberi, dar să nu treacă dincolo de noi. Nu este nimeni mai credincios decât Vlădica (Episcopul). Nu este nimeni mai postitor decât Vlădica. Nu este nimeni mai energic decât Vlădica. Merge înainte Vlădica și toți ceilalți îl urmează. Înainte este păstorul și în urmă turma.”
După ce Mitr. Pavel de Drama a menționat că va apela la procuror împotriva a trei preoți care nu au respectat măsurile de prevenție în perioada Paștelui, a revenit cu noi declarații. Îi îndeamnă pe enoriașii celor trei biserici să fie atenți pentru că în ele se concentrează negaționiști ai pandemiei, care nu respectă nici o măsură de prevenție.
După ce a primit injurii că face apel la procuratură, se întreabă „de ce să intre în Biserică o organizație de tipul organizației bisericești Zorii Aurii (grup de nuanță fascistă și ultra-naționalist de extremă dreapta”.
Totuși el însuși a săvârșit slujba Învierii la Mănăstirea Sipsas, cu porțile închise, la miezul nopții, în semn de deranj față de măsura care a fost luată. A mai descoperit faptul că, la sinaxa cu preoții din Săptămâna Mare, le-a cerut să-și asume responsabilitatea și să semneze un memoriu comun prin care să-și manifeste protestul lor.
Dintre toate măsurile cu privire la slujbele pascale de anul acesta din Grecia, cea mai controversată a fost devansarea Învierii la ora 9 în seara de Sâmbătă în loc de Duminică la miezul nopții. Din nefericire, pe lângă unii episcopi care s-au opus acestei decizii, există unii care dovedesc zel până într-acolo, încât să-i pedepsească pe preoții care au „îndrăznit” să slujească normal, la miezul nopții. Cel puțin Mitropolitul de Siderocastro face aceasta din convingerea că arhiereii trebuie să fie urmați de credincioși ca o turmă, fără discernământ și indiferent dacă ei sunt credincioși sau nu Păstorului Hristos. Altfel spus, aceștia se substituie Capului Bisericii, care este Însuși Domnul, și devin iconomi necredincioși ai Tainelor, care asupresc turma cuvântătoare în loc să o păstorească și să o îngrijească și să o apere de lupii răpitori duhovnicești. Mitropolitul Pavel de Drama pare mai reținut, totuși cântă aceeași partitură oficială de acomodare a Bisericii la restricțiile „pandemice”.
Din fericire, la noi, în România, Biserica a refuzat implicarea anul acesta în promovarea măsurilor de distanțare și prevenție contra coronavirus, care țin de domeniul medical, nu de propagandă. Deși există presiuni de a se face reclamă vaccinării, până acum nu li s-a dat curs, așa cum s-a întâmplat în Grecia.
Deoarece în Grecia există în momentul de față restricții teribile, sărbătoarea Paștelui și chiar slujbele din Săptămâna Mare sunt limitate în privința participării, dar și a momentului de începere. Din lipsa timpului personal pentru a scrie amănunte pe acest subiect, va fi dezvoltată în acest articol doar tema orei de săvârșire a slujbei de Înviere. De menționat că Biserica din Creta, parte a celei grecești, a dorit inițial să facă notă discordantă, dar ulterior s-a supus și ea restricțiilor.
Conform hotărârii Sinodului Permanent al Bisericii Greciei, luată la îndemnul și presiunea autorităților statului, pe perioada slujbelor din Săptămâna Mare și a celei Luminate, se va păstra distanțarea de cel puțin 2m și cel mult o sută (100) de persoane în interiorul bisericii, care vor trebui să poarte mască dublă sau una de tip N95. În caz că vreun participant la slujbă manifestă simptome(!!!) de covid, va fi evacuat pentru a nu intra în contact cu ceilalți. Dacă sunt mai mulți oameni prezenți decât numărul permis, aceștia vor sta în curtea bisericii la distanțare de 2m. Clericii și psalții vor trebui să-și facă test de două ori pe săptămână și să informeze Mitropoliile despre rezultat. Psalții nu trebuie să fie mai mult de 3 și să stea la distanță de 3m între ei (!!!). Din cauza restricțiilor de circulație, slujbele vor începe la ora 6:30 seara, iar în Joia Mare la 5:30, iar Prohodul de Vineri la 6:00 p.m. Slujba Învierii va începe la ora 8:45 p.m. cu darea luminii și va continua la 9:00 p.m. cu cântarea „Hristos a înviat!” de 10 ori, urmată de Sfânta Liturghie. Sunt interzise slujbele în afara bisericilor parohiale, în alte săli sau paraclise, iar bătrânii și cei cu situații de risc sunt îndemnați să rămână acasă. De asemenea, se recomandă să nu se existe comentarii în media despre aceste hotărâri. În final, în Enciclica de informare este exprimată bucuria că anul acesta vor fi deschise bisericile.
Cel mai comentat aspect este acela al orei de începere și de desfășurare a slujbei de Înviere, care nu va fi de la miezul nopții, ci sâmbătă la 9 seara și fără Utrenie, doar cu Sfânta Liturghie. Au fost exprimate multe opoziții din partea unor Mitropoliți greci, ciprioți (deși nu sunt afectați direct) și numeroși clerici și teologi, precum și credincioși mireni.
Ne-am obișnuit deja cu inovațiile, cu ereziile, cu schismele, cu dihoniile. Nimic stabil și nimic acceptabil. Evanghelia și tradiția patristică au fost puse pe pauză/nelucrare. Oricine va explica după bunul plac și cum îi convine sau cum îi impun nevoile vremurilor, interesele și simpatiile lui. Acordul cu Părinții, practica statornică și de-a lungul timpului a Bisericii sunt răsturnate. Albul devine negru, lumina întuneric, erezia devine Biserică, la fel și schisma, sodomia legală și nu o diferențiere păcătoasă, sâmbăta devine Duminică, minciuna adevăr.
Credincioșii ortodocși din unele Biserici Locale grecești sunt dezorientați din cauza confuziei teologice, al amestecului teologic, pe care le-a provocat decizia Sfântului Sinod Permanent de a fi sărbătorit anul acesta Paștile, Învierea, înainte de miezul nopții, să se audă «Hristos a înviat!» cu trei ore mai devreme, în jurul orei nouă (21:00), să fie prescurtată slujba și să se facă a doua dumnezeiască Liturghie în aceeași zi, să fie întreruptă mai devreme postirea din Sâmbăta Mare, adaptări care contrazic învățătura evanghelică, deciziile Sinoadelor Ecumenice și tradiția și practica statornică a Bisericii de-a lungul vremii. Sunt absolut îndreptățite reacțiile unora, foarte puțini episcopi, mulți preoți evlavioși și mulțime de credincioși, pe umerii cărora cade ridicarea poverii respectării predaniilor, ridicarea greului zilei, după cum îi laudă Biserica pe acei clerici care s-au luptat împotriva inovațiilor și abaterilor.
Totuși, în loc ca reacțiile să conducă la o regândire mai bună și la întreptarea deciziilor vadit greșite, s-au ridicat «luminători» teologici ca să sprijine inovația și să intărească disputele spre marea bucurie a diavolului, care instigă mereu din invidie la împotrivirea față de Hristos și față de Biserica Lui. Texte de susținere și de combatere a inovației au zguduit internetul și au dus la deznădejde pe clerici și mireni în ce privește cum să judece unde se găsește adevărul, cine au dreptate, inovatorii sau tradiționaliștii. Și, când se părea că sunt calmate conștiințele credincioșilor și apreciau cele ce au scris, au transmis și au decis foarte puțini episcopi, precum Ambrozie, fost Mitropolit de Kalavrita, Cosma al Etoliei, Serafim de Kithire, chiar și Ștefan de Filippe, dintr-o dată au deschis ușile din spate pentru adevărul canonic Serafim al Pireului și Sfânta Mitropolie de Edessa, Pellis și Almopia, evident cu decizia arhipăstorului Ioil, care au susținut inovația hulitoare și neteologică. Nu ne vom apuca acum să combatem pe cei doi episcopi aflați în eroare, ale căror argumente au agitat pe unii nestatornici, cu un caracter firav și cu o fire ușoară spre influențe. Doar vom semnala unele rațiuni teologice de bază pentru care nu trebuie să se facă vreo schimbare a timpului de prăznuire a Învierii.
2. Respectarea Predaniei este dogmă în Biserica Ortodoxă
Prima treaptă, prima bază, primul fundament pe care stă sigur și întărit credinciosul după Evanghelie este tradiția Bisericii. Cei care ignoră tradiția sunt ca protestanții. Protestanții resping tradiția/predania, primesc numai Sfânta Scriptură, pe care o explică oricine după bunul plac, de aceea s-au rupt în mii de partide. Este foarte evidentă și obligatorie recomandarea Apostolului Pavel de a respecta creștinii predaniile: «Stați și țineți predaniile pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră» (2Tes. 2, 15). Același dă anatemei mai sever pe cei care încalcă ce au primit, chiar și printr-o inovație pe care o prezintă și o învață îngeri din cer, cu mult mai mult dacă o decid oameni precum Sinodul Permanent al lui Ieronim sau Mitropoliții de Pireu și de Edessa: «Dar chiar și dacă noi sau înger din cer vă bine-vestește altceva decât v-am bine-vestit, să fie anatema. După cum am spus dinainte și acum iarăși spun: dacă vă bine-vestește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema» (Gal. 1, 8-9).
Fără legătură cu timpul exact al Învierii lui Hristos, care nici el nu-i favorizează pe inovatorii sabatici și iudaizanți ai lui Ieronim, după cum vom vedea, propovăduirea Învierii a fost auzită duminică dimineața. Au auzit-o primele femeile mironosițe de la îngeri, au transmis-o apostolilor și, prin ei, la toată lumea: «Propovăduirea luminată a Învierii aflând-o de la înger ucenițele Domnului și lepădând osândirea cea strămoșească, apostolilor, lăudându-se, au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă» (Troparul Învierii, gl. 4).
Vom pomeni din mulțimea cântărilor de Înviere încă un tropar din Binecuvântările Învierii, care ne învață că femeile mironosițe au auzit duminică dimineață de la înger: «Hristos a înviat!». «Foarte de dimineață mironosițele au alergat la Mormântul Tău, tânguindu-se; dară înaintea lor a stat îngerul și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu plângeți. Spuneți Apostolilor Învierea!».
De atunci până la decizia de rău augur a Sfântului Sinod Permanent, timp de două mii de ani, «Hristos a înviat» se aude totdeauna la miezul nopții de Sâmbătă spre Duminică, iarăși și iarăși după miezul nopții și niciodată înainte de miezul nopții. Se va auzi pentru prima dată anul acesta înainte de miezul nopții, în contradicție cu toate Tipicele vechi și contemporane, cel savait, studit, aghiorit, al Patriarhiei de Constantinopol. Nu mai au nici o opreliște inovatorii.
Și, când a înfruntat Biserica erezia iconoclastă, se găsea într-o amestecare asemănătoare cu cea de azi. Episcopii și teologii erau împărțiți în susținători ai sfintelor icoane și în vrăjmași și luptători ai icoanelor. Din ambele părți erau exprimate și schimbate argumente teologice care creeau amestecare în rândul Bisericii. Sinodul VII Ecumenic, care s-a ocupat cu acest subiect (787) și a condamnat pe iconomahi nu s-a eschivat să se ocupe cu învățătura lor și să strice argumentele lor. Totuși cel mai puternic argument al Sinodului care a luat-o înaintea dezbaterilor teologice a fost argumentul ortodox de a fi respectată predania. Cinstea pentru sfintele icoane a fost tradiția vie de secole a Bisericii și această tradiție nu putea să o schimbe Biserica sau să o denatureze. Învierea Domnului a avut loc și a fost propovăduită după miezul nopții de sâmbătă, de aceea s-a și numit, de altfel, ziua următoare duminică, însemnând Învierea Domnului. Cea una a săptămănii (sâmbetelor), prima după ziua de sâmbătă, duminica este sinonimă cu Învierea. Deci cum o vom amesteca noi cu Sabatul ebraic sau cu vinerea musulmanilor?
Unul din motivele care au silit Sinodul I Ecumenic să stabilească duminica drept zi a Învierii, și mai ales într-un mod care să nu coincidă cu Paștile ebraic, a fost faptul că unii creștini iudaizanți sărbătoreau Învierea când sărbătoreau și evreii Paștile lor, pe 14 a lunii Nisan, care cădea în toate zilele săptămânii; erau cunoscuți tetradiții.
Deci, după cum Sinodul VII Ecumenic a pus înainte mai presus și mai întâi decât dezbaterile teologice argumentul dogmatic ortodox al predaniei/tradiției, așa și credincioșii ortodocși simpli, dar și clericii care nu au o formare înaltă teologică urmează similar drumul Sfinților Părinți, respectând predania statornică de a sărbători Învierea după miezul nopții, așa încât să nu se facă părtași la inovația hulitoare, antievanghelică și antipatristică a prăznuirii Învierii înainte de miezul nopții și amestecă astfel sâmbăta și duminica, spre marea bucurie a ecumeniștilor, care lucrează sistematic pentru această amestecare. Spune Sinodul în deciziile lui: «Am urmat tradiția Bisericii catolice/sobornicești și nu am făcut nici în minus, nici în plus, ci, fiind învățați apostolește, ținem mereu predaniile pe care le-am primit, acceptăm și îmbrățișăm cele pe care Sfânta Biserică sobornicească/catolică le-a primit de la începutul timpurilor nescris și în scris… Căci judecata adevărată și foarte dreaptă a Bisericii nu îngăduie să se facă vreo inovație în ea, nici să se facă vreo omitere» (Mansi 13, 409-412).
3. Timpul liturgic nu anulează timpul firesc. Coexistă
Creatorul timpului și al lumii este Dumnezeu, «Care a pus vremurile și timpurile în stăpânirea Lui». Începutul timpului coincide cu începutul lumii, a cărei mișcare o măsoară timpul. Istoria cursului lumii este urmărită de Dumnezeu, Care este Domnul lumii și al timpului și, când este nevoie, intervine în cursul istoriei omenești. Dumnezeu nu este indiferent față de întâmplările și persoanele istorice, de aceea și istoria mântuirii, în Vechiul și în Noul Testament, dar și în continuarea lor în viața Bisericii, este plină de intervențiile lui Dumnezeu prin fapte istorice și persoane istorice, dintre care cea mai mare și mai importantă este întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Duhul Sfânt și Fecioara Maria și S-a făcut om. Hristos Dumnezeu-Omul este cea mai importantă Persoană din istoria omenirii, «singurul lucru nou sub soare» potrivit Sf. Ioan Damaschinul. Cele pe care le-a săvârșit pe pământ au schimbat istoria omenirii și s-au împărțit în două, în epoca de dinainte și de după Hristos. Au fost consemnate ca fapte istorice, Nașterea, Botezul, învățătura, minunile, Răstignirea, învierea și multe altele, pe care Biserica le prăznuiește în fiecare an în ciclul său praznicar anual, având grijă să-și stabilească sărbătorile temporal, precum și sărbătorile în cinstea Sfinților potrivit însemnărilor când s-au săvârșit.
Toate zilele anului sunt pline de pomenirile Sfinților și de referințe istorice la ziua adormirii sau a muceniciei lor. Astfel se sfințește și timpul și dobândește sens cursul istoriei. Deci Biserica dă o mare greutate timpului fizic; nu îl minimalizează, nici nu-l anulează. De aceea și cinstește îndeosebi Duminica Învierii, în care Hristos a biruit moartea și a zdrobit puterile răului, care se coalizaseră împotriva Lui.
Efortul unora de a transfera o parte a duminicii sâmbătă, ca să îndreptățească inovația sinodală de a fi sărbătorită Învierea sâmbătă, nu duminică nu este una reușită pentru că timpul liturgic nu anulează timpul fizic. Adică argumentul că liturgic ziua începe din seara zilei anterioare este adevărat în parte și nu e valabil pentru toate manifestările din viața Bisericii. Este în parte și foarte puțin valabil pentru că manifestările liturgice de după vecernie/seară sunt foarte puține, în timp ce acelea din ziua principală sunt numeroase, între care săvârșirea Tainei dumnezeieștii Euharistii, care constituie centrul, inima venerării de zi și noapte. După Vecernie avem numai Pavecernița, în vreme ce după slujba Miezonopticii, care separă ajunul de ziua principală avem slujbele Ceasurilor 1, 3 și 6, slujba Utreniei, slujba culminantă și centrală a dumnezeieștii Liturghii și Ceasul 9 înainte de Vecernie, cu care se încheie ciclul liturgic de o zi (și noapte). Deci am săvârșit vreodată dumnezeiasca Liturghie a Nașterii Domnului, a Bobotezei, a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, a Sfântului Dimitrie în ajunul acestor sărbători, încât acum sa îndreptățim săvârșirea dumnezeieștii Liturghii de Înviere în ajunul Paștelui cu argumentul că ziua începe de la Vecernia zilei anterioare? Începe cu Vecernia, dar se împlinește cea mai mare parte în timpul fizic astronomic de la Miezonoptică până la Vecernia zilei viitoare, îndeosebi cu săvârșirea Tainei dumnezeieștii Euharistii. Dar și acest început al zilei de la Vecernia zilei anterioare nu e valabil pentru toate manifestările din viața Bisericii, după cum este cazul cu regimul postului. Putem, de exemplu, să întrerupem postul de miercuri sau de vineri după Vecernia acestor zile, dacă încep de la Vecernie joi și sâmbătă? Sau trebuie să începem să postim de la Vecernia de marți și de joi, dacă încep miercuri și vineri de la Vecernie?
4. Timpul exact al Învierii este pus după miezul nopții de sâmbătă spre Duminică
Cât privește timpul exact când s-a produs Învierea lui Hristos, trebuie să spunem că este un subiect dezlegat în tradiția liturgică și canonică a Bisericii, care primește faptul că, deși nu este cunoscută clipa exactă și ora Învierii, cu toate acestea din corelarea celor pe care le spun și le consemnează cei patru Evangheliști reiese că Învierea lui Hristos s-a produs în jurul miezului nopții, adică miezul nopții de Sâmbătă spre Duminică sau puțin după miezul nopții, adică putem spune, transferând timpul la ora de astăzi, că Învierea s-a petrecut între 11 din seara (23) de Sâmbătă și 2 dimineața de Duminică, adică între 11 și 2.
Această determinare temporală a faptului Învierii în jurul miezului nopții este stabilită sinodal și canonic, o urmează și tradiția liturgică a Bisericii, care hotărăște că panihida de Înviere începe «în jurul ceasului al cincilea din noapte, adică în jurul orei 11 înainte de miezul nopții», rânduiește astfel cântarea canonului și citirea Evangheliei și a celorlalte, încât «Hristos a înviat!» să se audă fix la ora 12 la miezul nopții, iar restul slujbei Utreniei și a dumnezeieștii Liturghii se întinde la 2-3 ore după miezul nopții.
În mod amănunțit s-a ocupat cu subiectul timpului Învierii Sf. Dionisie al Alexandriei (sec. al III-lea), fiind obligat să răspundă la o întrebare a unui episcop despre când, la ce oră exact trebuie să înceteze postul dinainte de Paști. I-a scris episcopul că în unele regiuni forțează și întrerup postul Sâmbătă după-amiază, «de cu seară», în timp ce în altă parte îl întrerup Duminică dimineață, în zori, așteptând să cânte cocoșul. Totuși nu trebuie să stabilim timpul precis, pentru ca toți să întrerupă postul la aceeași oră? Sf. Dionisie răspunde că a stabili timpul precis al Învierii, ora exactă, este dificil și greu, pentru că Evangheliștii nu ne dau ora Învierii cu exactitate: «se pare ca nu este nimic precizat la ei despre ora la care a înviat». Ne vorbesc despre diferite vizite la mormânt la timpuri diferite, dar la toate aceste vizite ale mironosițelor și ale Apostolilor se spune că deja Domnul înviase. Totuși nici un Evanghelist nu ne-a zis când exact a înviat Hristos. Ceea ce sunt de acord toți Evangheliștii este că de sâmbătă seara târziu până la răsăritul soarelui Duminică dimineața cei ce au vizitat mormântul l-au găsit gol, liber, pentru că deja înviase Hristos. În concluzie, Sf. Dionisie spune că nu trebuie să zicem precis «la ce oră sau jumătate de oră sau sfert de oră» a înviat Hristos, ca să începem bucuria și sărbătoarea Învierii. Pe cei care forțează și întrerup postul înainte de miezul nopții îi blamăm ca neglijenți și neînfrânați, în vreme ce pe cei ce întârzie și așteaptă «a patra strajă din noapte» (cf. Mt. 14, 25), adică a patra treime din noapte, intervalul dintre 3-6 dimineața, îi lăudăm «ca fiind viteji și iubitori de osteneală». Pe cei de mijloc, adică cei care dezlegau între miezul nopții și zori, după Sf. Nicodim Aghioritul, nici nu-i blamăm, nici nu-i lăudăm, pur și simplu nu-i deranjăm (textul Epistolei în Pidalion). Prin cei de mijloc desigur că Sf. Dionisie nu înțelege pe creștinii de astăzi care, abia ce aud «Hristos a înviat!» la 12 noaptea, fără să se fi terminat Sf. Liturghie a Învierii, pleacă de la biserică și se aruncă la mâncare. Înțelege finalul Sf. Liturghii imediat după miezul nopții. Despre cei care urmează răul obicei de a pleca după «Hristos a înviat!» înainte de sfârșitul Sf. Liturghii este foarte sever Sf. Nicodim Aghioritul, care la nota de la canonul 89 al Sinodului VI Ecumenic scrie: «Vezi că spun mai întâi să se facă Liturghia și mai apoi să facem Paștile? De aceea sunt vrednici de osândă și foarte iubitori de stomac și de gâtlej aceia care ascund în sân ouă sau brânză și, îndată ce aud Hristos a înviat, la bagă în gură și să îndreptăm această abatere de acum încolo; dar nici părinții nu trebuie să-și lase copiii să facă un lucru nelegiuit ca acesta».
Această analiză importantă a Sf. Dionisie al Alexandriei, care constituie primul din cele patru canoane în care a fost împărțită Epistola sa canonică adresată episcopului Vasilide, a fost adoptată și de Sinodul Ecumenic V-VI, cunoacut ca trulan (690), care stabilește prin canonul 89 că trebuie să se facă încetarea postului după miezul nopții de Sâmbătă spre Duminică, pentru că, potrivit tâlcuirii Sf. Nicodim la canonul în discuție, din relatarea evanghelică «reiese că Domnul a înviat pe la miezul nopții, fiind trecut ceasul 6 și început ceasul 7». Teodor Balsamon, explicând la fel canonul Sf. Dionisie, trimite și la canonul 89 al Sinodului trulan, spunând că, în afară de canon, ora Învierii a fost lămurită mai demult pe cât posibil și pe baza locurilor scripturistice (cu toate că timpul adevărat îl cunoaște numai Dumnezeu cel înviat) suntem datori să spunem că până la miezul nopții, adică până la ceasul șase din noapte, trebuie să postim; totuși de la ceasul șapte, adică primul după miezul nopții, când începe Duminica în care a înviat Hristos (este plauzibil să fi fost Învierea fie pe la ceasul șase sau șapte) nu trebuie să postim ca să nu ne arătăm potrivnici față de canoanele care interzic postul în duminici (Rallis-Potlis, Constituția dumnezeieștilor și sfintelor canoane, vol. 4, p. 6-7).
Și Sinaxarul Duminicii de Paști, evident scris de Nichifor Calist Xanthopoulos, care a scris toate Sinaxarele Penticostarului, ne informează că Învierea s-a întâmplat în jurul miezului nopții, puțin înainte sau puțin după aceea: «Iar Învierea Domnului a fost așa: pe când păzeau ostașii mormântul, în jurul miezului nopții s-a făcut cutremur; căci, coborând un înger a dat la o parte piatra de la ușa mormântului».
Epilog. Frica de moarte a episcopilor și a clericilor este o rușine
Este paradoxal și greu de explicat pentru credincioși, din moment ce Biserica psalmodiază biruința lui Hristos asupra morții cu «Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând», să vadă că majoritatea episcopilor se tem de moarte, de transmiterea coronavirusului și evită să sărbătorească Învierea la ora canonică, conform cu tradiția de două milenii a Bisericii. Se potrivește aici practic să prezentăm ce spune Sf. Ioan Scărarul în lucrarea lui omonimă: «Rușine este pentru păstor să se înfricoșeze de moarte de vreme ce ascultarea este definită ca nefrică de moarte» (Cuvânt către păstor, 66). Cu mult mai nerușinată și acum apocaliptică este conducerea politică și reprezentanții aleși ai științei medicale, care îi lasă pe cei ignoranți să creadă că virusul atacă la miezul nopții, când se face Învierea și nu cu trei ore mai devreme, în vreme ce sunt loviți ei înșiși de virusul necredinței și sunt înregimentați în planul mondial împotriva lui Hristos și al Bisericii Lui. A doua zi de Paști se deschid toate și îi deranjează numai «Hristos a înviat!».
Toate aceste observați și întreaga problematică îi privește și pe românii din diaspora, din țările care au impus restricții de circulație noaptea. Varianta cea mai plauzibilă pentru ei este să facă slujba Duminică dimineața. Eventual pot săvârși, așa cum ar trebui, și Liturghia de seară unită cu Vecernia, dar nu ca înlocuire a Învierii propriu-zise. Bineînțeles ca postul trebuie dezlegat după Sf. Liturghie, ca acei credincioși râvnitori din vremea Sf. Dionisie al Alexandriei.
Biserica, după cum a comunicat și după ultima ședință a Sfântului Sinod Permanent, «urmărește îndeaproape chestiunea vaccinărilor prin Comisia Sinodală de Bioetică, ce informează prin relatările ei continue Corpul Sinodal despre toate evoluțiile».
«La acest nivel, Sfântul Sinod a fost informat că, în urma studiului făcut, vaccinurile împotriva covid-19, care sunt utilizate în prezent în patria noastră, nu necesită folosirea culturilor de celule embrionare pentru producerea lor», scria în acest sens comunicatul oficial al SSP.
REFERATUL COMISIEI DE BIOETICĂ
Cu acest subiect s-a ocupat duminica trecută și o sinaxă foarte importantă pe internet pe care a organizat-o Sfânta Mitropolie de Neapolis și Stavropolis. În această sinaxă, președintele Comisiei Sinodale de Bioetică a Bisericii Greciei, Mitropolitul Nicolae de Mesoghea și Lavreotichi, s-a referit pe larg la teoriile care au fost dezvoltate cu privire la vaccinuri și a dezvăluit conținutul referatului Comisiei către Sinodul Permanent. Preasfințitul, referindu-se la teoriile despre existența unei particule (cip) care va fi pus în organismul oamenilor prin vaccinul contra COVID-19, a subliniat că studiul nu a localizat vreo mărturie științifică și teoria s-a dovedit a fi un mit.
«A existat un comunicat în decembrie 1999, ca editorial. Nu există o tehnologie corespunzătoare, nu am putut să găsim nimic», a zis, subliniind că «cel mai mare cip îl avem în mâinile noastre și este mobilul. Prin aplicații se fac toate, mult mai bine decât prin cele ce putea să le facă o particulă, care va fi strecurată eventual în trupul nostru prin vaccin».
INFORMĂRI CONTINUE
Comisia a fost informată amănunțit de oameni de știință specialiști în 7 sinaxe pe internet despre un șir de teme care se referă la vaccinuri și a compus un raport pe care l-a depus pe 14 decembrie la Sfântul Sinod. După cum a accentuat Mitropolitul, principiul general al concluziilor s-a concentrat în faptul că vaccinarea nu constituie un subiect bisericesc, teologic sau dogmatic, ci pur științific. A fost exprimată încrederea în lumea științifică, în timp ce s-a propus pe de o parte Biserica să nu iasă cu un steag antivaccinist și, pe de altă parte, să nu fie instrumentată ca o susținătoare a vaccinului, date fiind neliniștile oamenilor cu privire la posibilele efecte adverse. S-a decis să fie lăsat subiectul la conștiința fiecăruia.
ÎNCREDERE ÎN SPECIALIȘTI
«Trebuie să învățăm să avem încredere în specialiști și în lumea științifică și să nu polarizăm situația.»
Referindu-se la intervenția Mitropolitului Serafim de Kithire, care a invocat acuzațiile Vaticanului pentru faptul că vaccinurile conțin derivate de embrioni morți, fapt care contravine cu poziția fermă a Bisericii împotriva avorturilor. «Am făcut un studiu forțat pentru că se va întruni din nou Sfântul Sinod și trebuia să depunem un nou memoriu despre aceasta. Am intrat și în textele Vaticanului, care circulă larg. Am concluzionat și aici că nu este un subiect care ar trebui să preocupe Biserica», a zis Mitropolitul Nicolae. După cum a menționat, în cele două vaccinuri în uz din țara noastră, Pfizer și Moderna, nu există astfel de derivate de linii celulare și unde eventual există, acestea provin de la un țesut embrionar al unor embrioni deja morți. Drept aceea nu întâmpină vreo piedică etică pentru că nu există oportunitatea avortului».
«Punctul de vedere pe care noi l-am spus este că lumea este liberă. Eu personal, dacă mă întrebați, nu cred că cineva se mântuiește, nici nu se chinuie dacă face vaccinul, după cum și dacă nu-l face», a subliniat, punând următoarea întrebare: Cu ce logică să împiedicăm pe om să facă vaccinul și pentru ce motiv să semănăm temeri, îndoieli. Scopul este să ne eliberăm și Biserica are drept țintă să elibereze adevărul».
S. TSIODRAS: VACCINURILE SALVEAZĂ MILIOANE DE VIEȚI
«Mesajul este că vaccinurile sunt sigure. Nu induc nici boli cronice, nici autoimune, nici autism. Nu au nici efecte adverse nedorite, cum este subiectul morții subite a nou-născuților, nici supraîncărcarea celor imunizați, nici vreo creștere a altor infecții. În mod exact, vaccinurile salvează vieți, milioane de vieți, la toate nivelurile și, din nefericire, mișcarea anti-vaccinală a condus în ultimii ani la o revenire a epidemiilor de boli transmisibile ca rujeola. Numai vaccinul de rujeolă, ca să înțelegeți, a salvat cel puțin 20 de milioane de vieți în ultimii 20 de ani», a semnalat în intervenția sa scrută Sotiris Tsiodras și a adăugat: «Mișcarea anti-vaccinare găsește spații, chiar și spații religioase. Nu se aștepta nimeni la asta, dar este o problemă a epocii noastre. Noi suntem aici ca oameni de știință să apărăm vaccinurile, să apărăm farmacovigilența, firește de orice lucru nou și să apărăm un vaccin care salvează vieți. Deja sunt impresionante primele realizări din Israel, care scad gradul mare de transmisie a virusului în mulțime». A semnalat că principala neliniște a oamenilor este frica de efecte adverse nedorite, ceva ce am văzut și în 2009-2010 cu vaccinul de gripă, adăugând că din fericire în Grecia un mare procent de aproape 70% din mulțime vrea să se vaccineze și îndeosebi vârstnicii care au și cel mai mare pericol. Referindu-se la subiectul mutațiilor, dl. Tsiodras a menționat că vaccinurile existente se pare că acoperă mutația britanică. «Poate dacă vom continua așa în această situație – spun poate pentru că nimeni nu cunoaște cu siguranță – să fie nevoie să înnoim vaccinurile în fiecare an cum facem la gripă», a accentuat el.
Κ. ΤRIADNAFILIDIS: NU SUNT SACRIFICAȚI EMBRIONI ÎN EXPERIENȚELE DE LABORATOR
Pe tema celulelor embrionare s-a referit în referatul său profesorul onorific de genetică și de genetică umană de la Universitatea Tesalonic, Constantin Triandafilidis. A caracterizat drept mit faptul că este nevoie să fie sacrificați embrioni în experimentele de laborator. «Genetica a înaintat și mai sunt utilizate celule stem, care sunt luate de la cordonul ombilical, placentă și celule corporale pentru tratarea bolilor netratabile. Este bine să nu facem unele dezbateri care încurcă lumea», a spus el. După cum a clarificat, în trecut, în activitatea preliminară pre-clinică de producere a vaccinurilor de poliomelită, rujeolă, hepatită A, rubeolă ș.a., s-a făcut uz de o linie celulară „Wi-38”, care provenea de la un embrion de 18 săptămâni de la o întrerupere forțată de sarcină a unei femei din Suedia în 1962. Aceste vaccinuri au evitat până acum 4,5 miliarde de infectări cu virus și au salvat mai mult de 10 milioane de vieți. La lucrul preliminar experimental pre-clinic de producere a vaccinurilor companiilor Pfizer/Biontech și Moderna contra COVID-19 nu s-a făcut uz de linia celulară «Wi-38», ci de linia celulară «HEK-293», care provine de la celulele de ficat care au fost luate de la un embrion feminin sănătos care a fost zădărnicit în 1973. Profesorul a clarificat că vaccinurile Pfizer/Biontech, Moderna și AstraZeneca nu conțin aceste celule în produsul final al vaccinului, ci au utilizat numai în stadiul pre-clinic de testări.
Nota noastră: În Sinodul Bisericii Greciei există o Comisie de Bioetică și funcționează, spre deosebire de BOR. Este bine că s-a ocupat cu două subiecte fierbinți ce privesc vaccinarea actuală: existența unor nanoparticule care să favorizeze controlul populației și problema ce privește utilizarea unor celule provenite de la fetuși avortați.
Din nefericire, Comisia cu pricina nu funcționează bine, viabil. Tratează subiectele cu totul superficial. Recomandă încredere în specialiști, lăsând în seama lor chiar și problemele ce țin de conștiința și competența Bisericii, preluând de la aceia ideile și justificările de-a gata, chiar dacă sunt într-o cheie străină de rigorile evanghelice.
Mai exact, deși este recunoscut senin faptul că au fost folosite celule de la fetuși avortați în faza de testări a vaccinurilor folosite împotriva covid-19, acest lucru este justificat prin faptul că întreruperea de sarcină nu a fost făcută special pentru prelevarea celulelor de care era nevoie și ele nu se regăsesc în produsul finit. Un argument în plus este acela că ar fi fost salvate nenumărate vieți prin avansul științific obținut. Dar întrebarea se pune dacă Dumnezeu aprobă o astfel de logică utilitaristă. Mai bine spus, scopul urmărit de Biserică este acela de a salva trupul sau sufletul omenesc? Ea luptă pentru viața prezentă sau pentru cea viitoare din împărăția lui Dumnezeu? Este de evitat moartea adusă de păcat sau cea provocată de boală și vulnerabilitatea trupului? Oricât ar părea de nebunească această atitudine, ea a fost tranșată de Hristos pentru că „lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1In. 2: 17). Abdicarea de la acest principiu cutremurător tocmai că aduce mult necaz chiar și de natură trupească și socială. Dar în special duce la o stare jalnică bisericească, echivalentă cu apostazia, pentru care sunt potrivite cuvintele Domnului: „Tu zici: sunt bogat și nu știi că tu ești cel ticălos. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc…” (Apoc. 3: 17-18).
Esența problemei este cum să fie privită folosirea unui țesut celular obținut de la fetuși. Poate fi desprinsă de avort? Sau, dimpotrivă, tocmai îl validează și „umanizează”, privește întreruperea sarcinii ca pe o activitate neutră sau chiar utilă. Un factor important în evaluarea acestui aspect este acela că există și alte alternative, cum ar fi celulele provenite de la adulți sau de la animale sau cele prelevate prin amniocenteză, care nu pun probleme de natură etică. Și totuși au fost preferate celulele de la fetuși avortați. Este puțin lucru? Poate fi tratată și justificată această opțiune la modul utilitarist chiar de Biserică? În loc de frica și grija extremă de a nu greși cu ceva în fața lui Dumnezeu, este indusă cauționarea metodelor imorale și într-o contradicție clară cu poruncile dumnezeiești. Nu doar că etica este coborâtă la un nivel omenesc de la cel duhovnicesc și sfânt, ci este discutabilă și la acest nivel seriozitatea în abordarea provocării care stă în față.
Însăși atitudinea de conjunctură recomandată de Comisie este una greșită și denotă lipsă de repere, nu poate fi luată în calcul. După cum s-a exprimat Mitropolitul Nicolae, s-a ținut cont de „neliniștile oamenilor cu privire la posibilele efectele adverse”. Tocmai că frământările credincioșilor ar trebui stinse printr-o poziționare clară, întemeiată și convingătoare. Dar soluția de mijloc găsită sugerează mai degrabă duplicitate, adică un conformism cu linia oficială așa-zis validată științific, dar fără a intra în conflict cu nemulțumirile oamenilor, care există riscul să fie adeverite de posibilele complicații ale vaccinului. Într-adevăr, problema este una de natură medicală, nu bisericească, dar ar trebui păstrată până la capăt această distanțare și neimplicare în subiect. În plus, trebuie asumată, nu evitată ridicarea de obiecții de natură etică.
În sfârșit, tratarea teoriilor despre existența unei nanoparticule care ar putea fi introdusă în corpul uman prin vaccin poate fi mai de încredere. Mitropolitul Nicolae este el însuși un om de știință care a studiat la cele mai de vază Universități și cunoaște lumea academică și nivelul tehnicii de astăzi. Este foarte probabil că nu există la ora actuală (și nici în viitor) tehnologia prin care să fie controlat corpul uman prin nano-particule.
Totuși îndemnul a avea încredere în lumea științifică este unul în contradicție cu neutralitatea Bisericii pe tema vaccinului. Încrederea aceasta nu ține de știință, ci de moralitate, care este un teren mai degrabă bisericesc. La câte (conflicte de) interese există la ora actuală, nicidecum nu este potrivită o astfel de poziționare și chiar este dăunătoare asocierea cu mediul științific (îndeosebi farmaceutic).
Cu toate că aceste dezbateri sunt în Grecia, nu în România, ele privesc pe toți ortodocșii mai ales în contextul în care vorbim de o pandemie, de o abordare internațională, nu regională. Nu în ultimul rând, există și la noi destul de mulți clerici care fac apologia vaccinării de pe aceleași poziții și într-un mod destul de agresiv. Măcar Biserica să păstreze „o ușă deschisă (de la Dumnezeu), pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deși avem putere mică, păzim cuvântul Lui și nu tăgăduim numele Lui” (Apoc. 3: 8).
Deși nu este departe de adevăr afirmația că cei care se vaccinează nici nu se mântuiesc, nici nu se vor chinui pentru această alegere, lucru valabil și pentru cei care refuză vaccinul, totuși nu trebuie uitat că mântuirea se alcătuiește din fiecare faptă a noastră, care poate avea consecințe grozave. Putem închide ochii la diferite probleme care țin de vaccinare, dar mai bine și folositor este să luăm poziție față de toate aceste carențe.
