Fără a nesocoti la propriu decizia recentă a Sinodului nostru și cea din 1992 de înființare a Mitropoliei Basarabiei, Mitr. Vladimir se arată supărat de modul cum sunt primiți preoții din jurisdicția sa. Despre unii scrie că au fost opriți de la slujire sau caterisiți pentru „grave abateri morale și incompatibilitate cu slujirea preoțească”, iar despre alții că nu au cerut carte canonică de plecare, pe care le-ar fi acordat-o.
După o serie de conflicte care s-au întețit între Episcopul Petru de Bălți și ceilalți doi, Vladimir Căntărean și Vichentie Moraru, primul se adresează la 30 iunie 1992 Patriarhiei Moscovei să i se facă dreptate. Nu a existat un răspuns imediat.
Este foarte posibil că s-a lovit de opacitate spre dialog, însă cel mai probabil este că se lovește și de reversul la ce a făcut IPSa de prin anii ’90, nu doar de influențe nefaste actuale. Nu știm detaliile de culise, totuși ar trebui să primeze imboldul spre împăcare și rezolvarea conflictului vechi de mai bine de 30 de ani.
Într-adevăr, este vorba de o rană sângerândă și cei mai afectați sunt credincioșii basarabeni. Luată în mare, această problemă a început oficial în 1812, când ținutul numit azi Basarabia a fost luat de Imperiul Țarist și organizată acolo oficial o structură bisericească în anul următor. De atunci, Biserica din această zonă a aparținut de Patriarhia Moscovei până astăzi în afara perioadei dintre 1918-1940 și o scurtă vreme în 1944, când a revenit la Biserica Ortodoxă Română. Chiar și după independența Rep. Moldova (1991), ea a continuat să funcționeze în cadrul Bisericii Ruse.
Așadar istoric și moral nu se poate contesta apartenența la Biserica Română, în ciuda perioadei rusești. Viața duhovnicească din Țările Române era bogată și superioară chiar celei din Rusia în sec. al XVIII-lea, după cum atestă Sf. Paisie Velicicovschi, care alege să vină aici din Poltava, apoi să se întoarcă la Dragomirna și Neamț din Sfântul Munte Athos. Practic, din acest ferment s-a desprins Biserica din Basarabia și l-a păstrat în Imperiul țarist. O revenire ar însemna un act de dreptate.
Pe de altă parte, canonic vorbind, se pare că Mitr. Vladimir este ierarh deplin în această zonă împreună cu tot Sinodul său. Aceasta înseamnă că nu poate exista aici și o altă Mitropolie, a Basarabiei, precum în organizarea necanonică a diasporei în zilele noastre. Apare astfel o schismă și un conflict greu de împăcat între dreptul istoric și cel canonic, între pretențiile morale și situația bisericească actuală.
Scurt istoric și aprecieri canonice
Se pare că noi ne-am resemnat bisericește/canonic de la Mitropolitul Veniamin Costachi (momentul 1812 al acaparării politice a Basarabiei) și am acceptat pierderea acestui teritoriu, neavând puterea să-l cerem efectiv înapoi. Sau probabil că granițele statale constituiau atunci un argument suficient de puternic pentru configurarea arealului ecleziastic și imposibilitatea de a păstori în afara principatului.
Ulterior, după revenirea în cadrul Patriarhiei Române în 1918, recunoscută și de ruși, după cum se poate citi în istoricul acceptat chiar și de Mitropolia Chișinăului, noi declarăm că nu am recunoscut trecerea din 1944 din nou în jurisdicția Moscovei. Totuși aceasta nu a însemnat ruperea comuniunii bisericești.
Din 1991 intervine conflictul care persistă și astăzi între pro-români și pro-ruși. La vremea respectivă existau trei arhierei, dintre care Petru de Bălți a pledat pentru revenirea la Patriarhia Română.
În urmărirea acelor evenimente am la îndemână doar o carte scrisă de Romeo Cemârtan, Biserica Ortodoxă Rusă în geopolitica regiinală – cazul Republicii Moldova, Chișinău, 2020, care preia informații din diferite surse, și istoricul de pe pagina oficială a Mitropoliei Basarabiei (alcătuit de prof. Ghe. Badea din Iași).
În 3 aprilie 1992, în toiul conflictului din Transnistria, un grup pro-românesc de 52 de deputați a înaintat un Memoriu către Patriarhii Alexei al II-lea și Teoctist de la Moscova și respectiv București. Se cerea un dialog urgent între cele două Patriarhii „în stare să refacă unitatea bisericească a poporului român și să așeze pe temeiurile firești raporturile interortodoxe româno-ruse”. Drept urmare Sinodul român se întrunește rapid pe 9 aprilie și emite un Comunicat în care este exprimată poziția sa față de problema în discuție, că nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, dar și intenția spre un dialog cu partea rusă pentru repararea nedreptăților cauzate pe plan bisericesc românilor de o parte și de alta a Prutului de pactul Ribbentrop-Molotov.
Arhiepiscopul Vladimir a întrunit mai multe Adunări eparhiale în acel an se pare pentru a contracara „românismul”. Important este că la una din ele, la 8 septembrie, a decis destituirea Ep. Petru și mutarea lui în alt post pentru neascultare de ierarhul superior. Totuși această decizie este repinsă ca abuzivă pentru că la vremea aceea nu exista o relație de supunere ierarhică, ci toți depindeau direct de Moscova
În această conjunctură, Adunarea Eparhială din 14 septembrie a decis reînființarea Mitropoliei Basarabiei, având drept locțiitor de Mitropolit pe Ep. Petru. De data aceasta, a venit și răspunsul de la Moscova pe 5 octombrie printr-un decret care îl oprește de la slujire pe acesta și înființează Biserica Ortodoxă din Moldova. Totodată, este dat un răspuns Patriarhiei Române în care se argumentează dreptul rusesc de jurisdicție.
Pe 19 decembrie Sinodul român ia act cu binecuvântare de înființarea Mitropoliei Basarabiei autonomă și de stil vechi, cu sediul la Chișinău.
Guvernul din Republica Moldova a aprobat la 17 noiembrie 1993 înființarea Mitropoliei Moldovei dependentă de Moscova și a refuzat legalizarea celei a Basarabiei. Aceasta din urmă a intrat în legalitate după un șir lung de procese și o hotărâre a CEDO a obligat statul să o recunoască, fapt care a survenit în data de 30 iulie 2002. În prezent este pe rol un dosar depus la CEDO în 7 mai 2004 pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei drept succesoare de drept a Mitropoliei din 1944, nu doar istorică, spirituală și canonică. În acel moment se preconizează preluarea patrimoniului material confiscat și naționalizat de comuniști.
Având în vedere că atât Biserica Română, cât și cea Rusă invocă dreptul credincioșilor basarabeni de a alege cum să-și ducă viața bisericească, de care structură să aparțină, Scrisoarea din prezent a Mitr. Vladimir ar putea fi o bună punte spre pace. Resorturile din culise sunt cunoscute de cei în cauză, însă eu personal consider că dialogul este singura soluție viabilă. Atitudinea conflictuală este acceptabilă doar în măsura în care o parte se lovește de opacitatea celilalte și în acest mod urmărește deblocarea spre dialog și o soluție finală admisibilă pentru toți.
Actualmente, Mitropolia Chișinăului este mult mai numeroasă decât a Basarabiei. Aceasta reflectă într-o măsură nu categorică alegerea moldovenilor.
Observații finale
Deși înființarea și activitatea Mitropoliei Basarabiei este canonic o schismă, totuși consider că există circumstanțe atenuante. Se poate invoca lipsa unei deschideri sincere spre dialog a părții rusești și chiar violențe din partea „moldovenilor” contra „basarabenilor”. În atare situație, forțarea notei este de înțeles în anumite limite.
Interesele politice și orgoliile personale fac mai mult rău în această dispută, de orice parte ar fi. De aceea apreciez gestul Mitr. Vladimir de a căuta dialogul, dacă nu ascunde altceva.
Însă factorul cel mai important ar trebui să fie dreapta credință și păstrarea moralei creștine în societatea de azi. Sunt de înțeles și justificate implicațiile politice de conjunctură, dar cu condiția să nu fie primordiale acestea. Încadrarea românească în paradigma valorilor occidental-europene cam știrbește credibilitatea bisericească. Pe de altă parte, imperialismul rusesc și pretențiile nefondate asupra Basarabiei constituie o amenințare a dominației și utilizării Bisericii pentru interese de nivel politic.
Grea alegere între istorie și canonicitate, între europenizare și rusificare.
Parcă pentru a avea o dovadă în plus cât de ușor pot fi distorsionate legile bisericești, Patriarhia Română invocă abuziv canonul 15 I-II pentru a justifica atragerea credincioșilor din Mitropolia Chișinăului în cea a Basarabiei, din jurisdicția Rusiei în cea a României. Din nefericire, nu doar că a fost negat dreptul opririi pomenirii în anii trecuți celor care s-au opus ereziei ecumenismului semnată în Creta (2016), ci acum se trece la instrumentarea lui în scopuri pur politice și lumești.
Divergențele de jurisdicție bisericească sunt complexe. Nici Mitropolia Chișinăului nu este convingătoare prin argumentul că au trecut mai mult de 30 de ani de când este păstorit de ruși teritoriul canonic al Rep. Moldova pentru că la bază a fost o intruziune și au existat plângeri la adresa lui. Opinia mea personală este că avem și noi partea noastră de dreptate, însă întregul tablou trebuie judecat nepărtinitor și luând în calcul toate datele problemei printr-o cercetare la nivel inter-ortodox. În nici un caz nu pot da dreptate Patriarhiei Române, care nu acționează bisericește, ci mânată de factori și scopuri pământești, politice și chiar străine nu doar de duhul evanghelic, ci și de etosul identitar românesc.
Problema principală este că Biserica trebuie să fie mai presus și în afara mizelor etnice. Poate și este bine să contribuie la formarea, pacea și civilizarea oricărui popor, dar fără să se angajeze în proiecte pământești și mai ales conflictuale. În orice caz, ea nu trebuie să-și piardă propria identitate și să nu se abată de la scopul ei ceresc prin nici o acțiune.
Instrumentarea canonului 15 I-II
Din păcate, justificarea părăsirii Mitropoliei Chișinăului se face în Comunicat aducând Moscovei acuzația că ar propaga „erezia războiului și omuciderii”. Însă aceasta este doar o găselniță pentru a folosi a doua parte a canonului 15 I-II în vederea întreruperii pomenirii unui episcop. Dar există o serie de nepotriviri serioase:
1. Canonul permite oprirea pomenirii și comuniunii cu un episcop, dar nu și trecerea în altă jurisdicție. Ci ar trebui așteptată și cerută o cercetare sinodală a greșelii ierarhului fără a schimba eparhia, cu atât mai mult Patriarhia.
2. Erezia de care se face vinovat arhiereul trebuie să fie specificată de Sinoade sau de Părinții Bisericii. Nu doar că nu există vreo erezie a războiului, dar se găsesc canoane care justifică participarea la război. Bineînțeles că derapajele Patriarhului rus Chiril cu privire la războiul din Ucraina sunt evidente, dar nu sunt erezii. Nici măcar Biserica Ucraineană nu a invocat vreo erezie pentru întreruperea pomenirii Întâistătătorului moscovit, ci s-au distanțat pur și simplu și caută independența bisericească. Ei ar fi fost mult mai îndreptățiți să facă acest lucru, dar nu l-au făcut, dând dovadă de cuget autentic bisericesc.
3. Mitropolia Moldovei este autonomă în cadrul Patriarhiei Ruse și nu este responsabilă de discursurile Patriarhului Chiril. Este ilogic să te desparți de niște episcopi pentru greșeala altui episcop superior lui. Cel mult s-ar putea recurge la întreruperea Patriarhului la slujbe (în Bisericile slave este pomenit acesta primul înaintea ierarhilor locali), deși este interzis acest lucru de prima parte a canonului 15.
Cuget bisericesc vs. securism
Dacă punem în oglindă felul cum au reacționat conducătorii noștri ierarhici față de cei care au întrerupt pomenirea lor după Sinodul din Creta cu îndemnurile de acum, se poate observa ușor că sunt ghidați de un duh lumesc și despotic, de ghetou. Important pentru ei este să nu le fie atacată autoritatea sau să aibă de profitat în urma denigrării altor ierarhi cu care intră în rivalități. Nici o clipă nu este pus în balanță interesul duhovnicesc, iar credința și adevărul revelat nu sunt norme sfinte, ci cantități negociabile și profitabile.
În ciuda acestor evidențe crude și dureroase, noi rămânem fideli Bisericii și îi recunoaștem drept arhierei canonici. În același timp, nu urmăm aluatului (sfaturilor și îndrumărilor) de tipul cărturarilor și fariseilor de odinioară, ci urmărim după putere îndreptarea situației. Criticarea acestor derapaje, oricât de incomodă ar fi ea, trebuie făcută de noi, oile cuvântătoare, pentru că ne supunem prin credință, nu dobitocește, ca să aflăm plata de la Hristos, nu mustrarea că am urmat învățători mincinoși.
Există interese naționale care pot justifica diferite acțiuni mai dure pe plan politic și social, dar acestea trebuie întreprinse de autoritățile laice, nu de Biserică. În plus, ar fi de dorit ca oricum să fie în duh evanghelic și în scopuri nobile, nu dictate de imperative străine. Basarabia este pământ românesc, sunt frați de-ai noștri, dar ar trebui să-i cucerim cu dezideratele strămoșilor noștri comuni. Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab, ca să dau doar două exemple, nu cred că ar fi mândri cu valorile bisericești europenizate și progresiste de care se umple România și Biserica noastră și pe care dorim să le exportăm și altora „frățește”.
Doar mintea securistă scurtă a unor confrați chiar din Biserică pot să înghită problemele acestea în forma oficială. Însă acest comportament este departe de a fi numit dragoste de țară. Naționalismul autentic ar trebui să aibă la bază un set de valori serioase; în cazul nostru, acestea trebuie să fie profund creștine și jertfelnice, nu ieftine, profane și mișelești.
Escaladare conflictuală și eretică
Având în vedere precedentul schismei ucrainene, care a premers și a pregătit războiul de acolo, consider că trebuie multă chibzuință în abordarea problematicilor bisericești din Moldova de peste Prut. Viața bisericească nu se reduce la o conduită instituționată înregimentată. Ea consolidează o nație și o civilizație doar în măsura în care este fidelă Domnului Hristos prin jertfelnicie și dreptate sfântă; unește în măsura în care se păstrează în adevărul de credință; aduce pace în măsura în care urmează dragostea curată de aproapele, nu egoismul.
Eu personal nu-mi doresc un război pentru o cauză străină și cred că majoritatea sufletelor simple din România au aceeași simțire. Abaterea de la Dumnezeu prin erezie (ecumenism) într-acolo ne duce. Pacea formală de dragul minciunii nu poate avea alt sfârșit decât conflictul și destabilizarea. De aceea este nevoie de multă atenție și trezire din dormitarea indiferenței. Războiul cu credința, parafat și solidificat în Creta, se manifestă violent pentru că vine de la cel rău.
Nu doar că trebuie denunțată și respinsă această atitudine samavolnică a ierarhilor noștri în Rep. Moldova, ci ar trebui îndreptată și cauza primă, erezia ecumenistă. Nu merită canonul 15 să fie atât de tare răstălmăcit, încât să destabilizeze de două ori viața bisericească, împotriva menirii lui reale.
În încheiere și ca o concluzie, țin să subliniez încă o dată că duhul canoanelor bisericești provine din pacea lui Hristos mai presus de minte și de gând, ele sunt înțelese prin rugăciune cu trezvie și reprezintă un tezaur sfânt ce trebuie trăit și ferit de câinii și de porcii din noi și din afară.
Victor Orban, premierul Ungariei, se află în vizită la Chişinău pentru a “marca trecerea la o nouă etapă de parteneriat strategic” iar această ştire este ignorată atât de presa noastră cât şi de formatorii de opinie care se pronunţă în mod obişnuit cu privire la politica Republicii Moldova. Preluăm un articol Sputnik, la care vom adăuga câteva precizări proprii, pentru contextualizare, urmând ca ulterior să actualizăm postarea noastră cu Declaraţia comună privind parteneriatul strategic încheiat între cele două ţări.
Orban este însoțit la Chișinău de un număr important de agenți economici care sunt dispuși să investească în țara noastră.
CHIȘINĂU, 12 mart – Sputnik. Prim-ministrul Ungariei, Victor Orban, se află joi într-o vizită la Chișinău. Anterior, șeful statului, Igor Dodon, a subliniat că este vorba de o vizită importantă, care va marca trecerea la o nouă etapă de parteneriat strategic între țările noastre.
În timpul vizitei premierului de la Budapesta este preconizată semnarea unui acord privind parteneriatul strategic între Republica Moldova și Ungaria.
”Un eveniment important al acestei vizite este aspectul economic și aici vreau să menționez că Dumnealui va veni cu un număr destul de mare de agenți economici care sunt gata să investească în Republica Moldova”, a declarat Igor Dodon anterior.
Mai mult, pentru suportul deschiderii noilor afaceri, Ungaria va oferi Chișinăului un credit de 100 de milioane de euro pentru agenții economici care vor să dezvolte afaceri aici, în Republica Moldova, mai precizase șeful statului.
Ultima dată Viktor Orban a fost la Chișinău în luna octombrie a anului 2010, atunci când premier al Republicii Moldova era Vlad Filat.
În contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a premierului Ungariei, Viktor Orban, joi, 12 martie, circulația este restricționată pe mai artere din centrul Capitalei.
Nota noastră: Deşi România este preocupată momentan de alte subiecte, considerăm că nu trebuie ignorate ştirile care confirmă evoluţiile geopolitice nefavorabile intereselor noastre. Am semnalat anterior rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova în urma cărora primăria Chişinăului a intrat în sfera de putere a socialiştilor. Mai departe, preşedintele Igor Dodon a reuşit să-şi impună un guvern format din foşti consilieri prezidenţiali, numindu-l pe Ion Chicu, un fost ministru democrat al finanţelor, în calitate de prim-ministru. Niciodată partida pro-rusă de la Chişinău nu a deţinut mai multă putere, evoluţia politicii basarabene transformând România în simplă spectatoare la jocurile politice de peste Prut.
În acest context, vizita prim-ministrului maghiar, din a cărui delegaţie fac parte ministrul de externe precum şi numeroşi afacerişti, semnalează o ofensivă maghiară în zona zero de interes geopolitic a României.
Trebuie menţionat că interesul maghiar pentru Republica Moldova este unul de tradiţie, Ungaria dovedindu-şi în mod repetat influenţa pe care o are în politica basarabeană în momente foarte sensibile pentru relaţiile româno-moldoveneşti.
Premierul României, Ludovic Orban, a discutat cu oficialii europeni, la Bruxelles, despre situația din Republica Moldova și a transmis că ceea ce s-a întâmplat acolo „reprezintă o involuție”.
Ludovic Orban a fost întrebat, marți seară, într-o declarație de presă la Bruxelles, ce mesaj a transmis oficialilor europeni cu care s-a întâlnit referitor la Republica Moldova.
„Am transmis un mesaj care este foarte bine cunoscut. După moțiunea de cenzură depusă de PSRM care a adus la căderea Guvernului Maia Sandu, iar ulterior la formarea unui guvern PSRM fără singura forță politică clar pro-europeană și care avea girul nostru și nu numai al nostru și ne conferă garanția unui parcurs european pentru Republica Moldova, tot ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova reprezintă o involuție care ne creează îngrijorare și din punctul nostru de vedere, nu putem să considerăm un partener serios actualul Guvern”, a declarat premierul.
De asemenea, premierul a cerut oficialilor europeni „maximă circumspecție” și „maximă exigență” în legătură cu ce se întâmplă în Republica Moldova.
„În ceea ce privește poziția pe care am exprimat-o, atât comisarului pentru Extindere cât și altor social-europeni a fost aceea de a privi cu maximă circumspecție și cu maximă exigență tot ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și, practic, dacă nu se respectă angajamentele care au fost luate în ceea ce privește parcursul european, Uniunea Europeană, Comisia Europeană să acționeze în consecință”, a mai adăugat sursa.
Momentul nu a fost ratat de Budapesta care, la doar câteva zile distanţă, a numit doi diplomaţi la Chişinău pentru a consolida relaţiile Republicii Moldova cu Urniunea Europeană, subliniid în mesajul emis faptul că ”De la noi nu o să auziți ceva care să sune a învățătură de minte”:
Republica Moldova și Ungaria au semnat două memorandumuri, unul în sectorul cooperării diplomatice și altul în domeniul educației, în cadrul vizitei pe care ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto o efectuează marți la Chișinău. Cu acest prilej, șeful diplomației de la Budapesta a spus că doi diplomați maghiari vor fi delegați la Chișinău pentru acordarea asistenței și expertizei pe dimensiunea integrării europene și a afirmat că Republica Moldova nu va auzi niciodată din partea Ungariei ceva care ”să sune a învățătură de minte”. Vizita lui Szijjarto la Chișinău are loc cu o zi înaintea prezentării a unui nou plan și metodologii ale Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene, document ce va fi lansat public miercuri de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, fostul ambasador al Ungariei la UE.
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, declarat la conferința de presă comună cu omologul său de la Chișinău că Republica Moldova trebuie să-și dezvolte relațiile cu UE, lansând însă și o afirmație contondentă.
”Când vorbim despre Parteneriatul Estic, cuvântul parteneriat îl înțelegem în sensul strict al cuvântului. De aceea, de la noi niciodată nu o să auziți ceva care o să sune a învățătură de minte sau care să fie un fel de intervenție în treburile interne. Niciodată nu o să pronunțăm o părere despre problemele de politică internă, fiindcă acestea nu sunt de competența noastră. Însă avem marea plăcere să ajutăm. De aceea, ne-am înțeles că doi diplomați din Ungaria vor fi delegați în Republica Moldova ca să fie de ajutor cu experiența lor în treburile pe care le efectuează Republica Moldova în ce privește integrarea europeană”, a precizat șeful diplomației ungare, a cărei țară este criticată în interiorul UE pentru bunele relații cu Rusia.
”Intenția noastră nu este doar să dezvoltăm relațiile bilaterale, ne-ar place foarte mult ca relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană să devină și mai strânse. Uniunea Europeană are nevoie de istorii de succes și una poate deveni Parteneriatul Estic în care Republica Moldova are un rol foarte important”, a spus Peter Szijjarto.
Șeful diplomației de la Budapesta a reamintit că grupul financiar OTP din Ungaria a cumpărat o bancă în Republica Moldova, o altă companie farmaceutică deține o cotă de 10 la sută pe piața noastră, iar Banca Maghiară de Export a deschis un fond de 100 de milioane de dolari destinat oamenilor de afaceri.
Într-un articol publicat de ziare.com, profesorul Dorin Popescu face o analiză a rezultatului alegerilor locale desfăşurate peste Prut în acest weekend (cu accent pe victoria socialiştilor de la Chişinău pe care o califică drept „episod tragic al unui proces catastrofal“), rezultat electoral în urma căruia se vede nevoit să exprime unele adevăruri, în cuvinte (cam) tari, care ies din matca discursului de plastic vehiculat la noi despre statul românesc din stânga Prutului.
Reţinem din cuprinsul articolului publicat de ziare.com, faptul că autorul:
– denunţă politica noastră externă ambiguă şi fără conţinut intitulată „susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”;
– critică elitele fără viziune, incompetente sau corupte de pe ambele maluri ale Prutului;
– deplânge lipsa unui proiect românesc sistemic pentru Republica Moldova;
– reclamă deciziile cancelariilor euroatlantice privitor la Republica Moldova;
– descrie noul proiect geopolitic european care vizează “reinstalarea cortinei de fier pe Prut“;
– reţine existenţa „mirajului fatal” al lumii ruse pentru moldovenii de peste Prut.
Precizăm că mai degrabă nu suntem de acord cu ideile cuprinse în articolul pe care îl preluăm, dar considerăm că acesta constituie totuşi o foarte bună bază de discuţie, în măsura în care va exista interes.
Aşteptăm cu interes analize ale domnului Valentin Naumescu şi, mai cu seamă, din partea domnului Dan Dungaciu, probabil cea mai autoritară voce românească privitor la acest subiect.
Calul troian în cetatea Chişinăului
Victoria candidatului socialist Ion Ceban la alegerile locale pentru Primăria Chişinăului are semnificaţii geopolitice paradigmatice pentru întreaga regiune a estului Uniunii Europene.
Este un eşec de proporţii al proiectului românesc şi european privind Republica Moldova şi totodată un simptom al transformării rapide a întregii vecinătăţi estice a Uniunii în zonă-tampon, dincolo de o cortină gri care se va instala încet şi sigur pe Prut.
În ultimele trei decenii, Chişinăul a construit şi reprezentat rezistenţa tiparului cultural şi geopolitic european în faţa a ceea ce numeam cândva tancurile geopolitice ale Moscovei. Lumea rusă, puternică şi ea la Chişinău mai ales prin presa, elite pro-ruseşti, fonduri, reţele de agenţi de influenţă, ideologie, biserică etc, nu a putut totuşi cuceri (până ieri) această redută a Europei în ultimii 16 ani.
Chişinăul a funcţionat de jure (de facto? n.m. utzu) ca un avanpost al Europei şi al tiparului civilizaţiei ei, cu roluri similare ale cetăţilor de odinioară ale domnitorilor moldoveni, deci români. Acum, această redută a cedat, iar rezistenţa s-a frânt.
Este un episod tragic al unui proces catastrofal, care îşi are cauzele la Bucureşti, Bruxelles, Paris, Berlin, Washington, Chişinău şi Moscova.
Dintotdeauna cheia reintegrarii Republicii Moldova în spaţiul românesc/european s-a aflat în mâinile Bucureştiului. Orice altă interpretare sugerată de liderii noştri politici (cum că, bunaoară, scenariile pentru Republica Moldova s-ar scrie în marile cancelarii) este o disculpare lamentabilă a acestora, o tentativă ipocrită de a se exonera de responsabilitatea directă şi primară privind acest eşec.
Alegerea lui Ion Ceban confirma falimentul (cel puţin pe termen scurt şi mediu), al ideii româneşti în Republica Moldova; cel puţin falimentul ideii politice/geopolitice, pe baza deteriorării considerabile (aproape iremediabile) a capacităţii Bucureştiului de a sprijini ideea pro-europeană şi pro-românească în Republica Moldova.
Republica Moldova a fost întotdeauna “cartoful fierbinte” al clasei politico-administrative de la Bucureşti şi totodată hârtia de turnesol a politicii noastre externe, “proba noastră de viaţă” în relaţiile internaţionale.
Fără un proiect solid, sistemic, structurat, vizionar şi responsabil al României pentru Republica Moldova nu avem motive spre a aprecia că putem avea vreodată performanţă în politica noastra externă, oriunde în lume (prioritar la Bruxelles sau Washington).
De circa două decenii, Bucureştiul dezvoltă ipocrit şi desubstanţializat o orientare voit ambiguă de politică externă în raport cu Chişinăul, numită invariabil susţinerea parcursului european al Republicii Moldova.
Nu am construit şi nu avem o proiecţie pe termen lung care să substanţializeze specificitatea relaţiilor noastre cu Chişinaul. România nu poate avea, în raport cu Republica Moldova, obiective neutre şi plate de facilitare a apropierii Republicii Moldova de Europa egale celor pe care le exprimă ţări din extremitatea vestică a Europei, precum Portugalia.
Avem nevoie de o proiecţie naţională asumată plenar de către elita noastră politică şi de către societate, de un Pact Naţional pentru Republica Moldova, în absenţa căruia politica noastră în Est riscă să fie/devină derizorie. În absenţa acestei proiecţii, chiar şi actualul pariu al relaţiei cu Republica Moldova, “sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova”, riscă să nu fie realizat, pentru că România nu mai deţine profilul şi expertiza necesare implicării sale în formatele externe care contează pentru viitorul Republicii Moldova.
Aş spune ca principala cauză a absenţei unui proiect românesc sistemic pentru Republica Moldova constă în criza valorilor şi în coma noastră meritocratică, în absenţa permanentă a oamenilor de stat veritabili din spaţiul public românesc.
De trei decenii, rulăm la vârf “elite” fără viziune, vânători de funcţii, sinecurişti, negustori de himere, falşi patrioţi, corupţi şi iresponsabili, discursuri fără etică şi asumări, poze ceremoniale şi ifose.
În trei decenii, nu am reuşit să aducem la Chişinău satisfacţia binefăcătoare a unei lumi libere, romaneşti/europene, nu am reuşit să îmblânzim destinul tragic al românilor de peste Prut, ale căror elite vorbesc de ceva vreme despre “a treia trădare a românilor”, dupa cele istorice care i-au lăsat a jamais în malaxorul rusesc.
Nu am reuşit să exportăm suficientă Europa la Chişinău şi nici măcar să ţinem în viaţă puseele excepţionale de fidelitate pentru România ale elitelor intelectuale din Republica Moldova. Peste podurile de flori de odinioară, Bucureştiul construieşte acum, prin neglijenţă şi cinism, cortine de fier.
A doua cauză se află în deciziile marilor cancelarii euroatlantice, exprimate punctual în proiectul tactic de compromis propus în primăvara blocului ACUM.
A existat întotdeauna un proiect modest (dezangajant) al marilor cancelarii privind Republica Moldova – spaţiu pe care de altfel cu greu îl găsesc aceştia pe hărţile pereţilor aflaţi la mii de kilometri distanţă de cataclismele şi suferinţele de aici.
Berlinul nu a avut generozitatea de a hrăni proiectul europenizarii Republicii Moldova măcar ca răsplată pentru sprijinul decisiv al Europei pentru proiectul reunificării Germaniei.
Parisul şi Berlinul caută la Chişinău prioritar posibile scheme de compromis cu Moscova, pe care nu au exclus-o niciodată de la mesele marilor negocieri. Faptul că marile cancelarii europene au alt proiect faţă de Republica Moldova decât cel care i-ar fi deschis porţile Europei devine din ce în ce mai clar.
România nu a avut, iata, nici la Bruxelles resursa instituţională capabilă să obţină (să provoace) un angajament real al Europei faţă de Republica Moldova. Nu mai există un angajament politic real al UE de a susţine europenizarea Republicii Moldova, iar absenţa acestui angajament se reflectă astăzi şi în criza instrumentelor europene de prezenţă în spaţiu (d.e. Partenariatul Estic).
Avem toate motivele să credem că noul proiect geopolitic al Europei pentru Republica Moldova şi în general pentru estul Europei (vecinatatea estica) este re-transformarea acesteia în zonă-tampon, zona gri, teatru în care să se exprime deopotrivă instrumentele şi interesele Europei şi ale Moscovei.
Acest nou proiect geopolitic va fi fost generat de factori deloc circumstanţiali, precum:
revenirea etapizată post-Crimeea a Federaţiei Ruse în spaţiul său de influenţă reprezentat prioritar, aici, de Ucraina şi Republica Moldova;
degradarea rolului geopolitic al Uniunii Europene, subminat de procese toxice precum Brexit;
accentuarea faliilor existente în relaţia transatlantică;
restabilirea primatului politicii naţionale în dauna celei colective/europene în cancelariile relevante ale Europei etc.
Acest nou proiect geopolitic vizează reinstalarea cortinei de fier (cu nuanţe semantice alternative – cortina gri, de catifea etc.) pe Prut, între cultura europeană/occidentală şi cea ruseasca, cu un mic cordon sanitar de întalnire neconflictuală a acestora.
Vedem semnele acestui proiect gri al Europei în aproape toate manifestările vieţii politice din Republica Moldova (mai ales după crearea coaliţiei ACUM şi PSRM) şi episodic în Ucraina.
În impunerea acestui scenariu extern la Chisinau s-a neglijat performanţa forţelor pro-ruse de a exploata în folos propriu această combinaţie letală (ACUM-PSRM), performanţă pe care blocul ACUM este departe de a o putea contracara (politica perfidă a partidului lui Igor Dodon a putut produce rinocerizări masive şi rapide la nivel politic, pe întreg teritoriul electoral de peste Prut).
În loc sa redevină o zona gri, aşa cum o vedeau birocraţii din marile cancelarii, Republica Moldova redevine treptat enclavă rusească, iar steagul Moscovei flutură acum liber pe cladirea Primăriei oraşului european Chişinău.
Cuvantul de ordine al acestui nou scenariu european gri pare a fi fost asasinarea geopoliticii, respectiv promovarea tezei sovietice potrivit căreia coaliţia şi “Ţara” ar avea nevoie de înmormântarea securii geopolitice pentru a se putea focaliza pe supravieţuirea prin compromis a actualei coaliţii de la putere. La adăpost de “geopolitică”, Rusia a revenit geopolitic pe Prut.
O a treia cauză o reprezintă degradarea constantă a fizionomiei şi acţiunii clasei politice din R. Moldova.
Prioritatea de facto a acesteia a reprezentat-o utilizarea retoricii pro-europene în interesul financiar al propriei oculte, prin devalizarea fondurilor europene de sprijin.
Interesele clientelare şi acţiunile ilicite ale acestora au fost dublate de erori tactice de poziţionare şi acţiune:
s-a preferat soluţia unei înţelegeri reprobabile cu batalioanele politice ruseşti din Moldova, conduse de Partidul Socialist, prin încheierea “monstruoasei coaliţii” (“în pat cu duşmanul”, ruşii au putut performa facil la Chişinău);
s-a permis acapararea unor instituţii esenţiale ale Republicii Moldova de către camarila (pro-)rusească a lui Igor Dodon;
Andrei Năstase a votat pentru revenirea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;
au fost înlăturate din nucleul de decizie al Blocului ACUM voci vizionare care gândeau altfel;
liderii blocului ACUM au ignorat importanţa unui compromis explicit cu liderii unionişti între cele doua tururi de scrutin;
au fost evitate mesajele unioniste, singurele care mai puteau aduce la urne tinerii din zona electoratului sensibil;
s-a renunţat la campania “om cu om”, din raţiuni de calcul electoral greşit etc.
În acest fel, s-a creat un culoar favorabil extrem de larg adversarului politic, prioritar prin alterarea fundamentală a percepţiei potrivit căreia blocul ACUM ar (mai putea) reprezenta vectorul schimbării.
Candidatul Nastase a pierdut astfel doua tipuri de electorat – electoratul pro-european sever/exigent/pretenţios/dur (pentru care nu a mai fost credibil prin constituirea alianţei cu PSRM) şi electoratul pro-românesc (ale cărui aşteptări nu le-a mai putut reprezenta în mod legitim/fundamentat).
În fine, a patra cauza constă în mirajul fatal al lumii ruse în Republica Moldova, combinat cu tacticile şi ideologiile Moscovei importate permanent în Republica Moldova, mai ales odată cu sosirea la putere a celui despre care se tot spune că ar fi “presedintele Republicii Moldova”, Igor Dodon. Vom detalia separat.
Putin a ajuns astfel din nou la Chişinău după ce înainte de alegeri era doar ante portas. Din Putin ante portas înainte de alegeri am ajuns la un adevărat cal troian înăuntrul cetăţii Chişinăului, legitimat şi introdus în Cetate prin vot democratic.
În momentul de faţă, singura soluţie este ca Bucureştiul să înţeleagă dramatismul momentului şi să construiasca un proiect naţional pentru Republica Moldova, cu o elită politică nouă, responsabilă, care să includă:
elaborarea urgentă, de către preşedintele ales al României în urma alegerilor din noiembrie 2019, a unei Concepţii de politică externă care să includă Republica Moldova ca prioritate absolută a politicii noastre externe;
iniţierea de către acesta a discuţiilor cu partidele parlamentare şi societatea civilă pentru un Pact naţional pentru Republica Moldova;
valorizarea resursei umane de calitate pentru elaborarea proiecţiei naţionale strategice privind Republica Moldova şi gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova în centrala MAE şi în misiunile noastre diplomatice şi consulare;
eliminarea practicilor sinecuriste în ministerele şi departamentele care gestionează raporturile cu R. Moldova şi cu românii din afara României (comunităţi şi diaspora);
multiplicarea eforturilor de promovare a Republicii Moldova şi regiunii pe agendele marilor cancelarii europene;
elaborarea de formate şi instrumente europene care să aducă beneficii reale R. Moldova etc.
Bomba geopolitică cu ceas de la Chişinău începe sa bată la Bucureşti.
Dorin Popescu este preşedinte al Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House – Constanţa, singurul think-tank geopolitic din Dobrogea şi singurul din România destinat geopoliticii spaţiului extins al Mării Negre. Este analist politic, expert în geopolitică, fost diplomat, publicist, cadru universitar şi doctor în Filologie.
