Cu prilejul ultimelor postări pe internet, Biserica Albaniei clarifică faptul că nu este vorba să fie prinsă de procedeul contrazicerilor, combaterilor, atacurilor, inexactităților și blamărilor, după cum sunt întreprinse de mireni incompetenți pe pagini de internet.
Deci Biserica Ortodoxă din Albania declară în tot chipul că nu este dispusă să trâmbițeze pe internet și în general pe mijloacele de informare în masă opiniile și judecățile ei referitoare la poziția și comportamentul altor Biserici Ortodoxe Locale și ale Întâistătătorilor lor.
Problemele bisericești dureroase care s-au ivit în ultimii ani și recent în Africa, care au drept consecință falii clare în relațiile Bisericilor Ortodoxe Locale și neliniștea răspândită a creștinilor ortodocși, nu sunt soluționate prin metoda represaliilor în lanț din partea unor Biserici anume și prin colectarea încuviințărilor din partea celorlalte prin mijloacele de informare în masă.
Opinia responsabilă a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei este expusă în corespondența bisericească oficială, în informări ale Secretariatului și imediat va fi depusă organului competent, Sinodul sau Sinaxa Panortodoxă, care, conform principiului sinodalității, este singurul(a) capabilă să soluționeze problemele de bază și să asigure unitatea și pacea Bisericii Ortodoxe din lume.
După cum se intensifică dezastrul fără precedent al Ortodoxiei în Ucraina și durerea nespusă a credincioșilor culminează, se impune o abordare panortodoxă cât mai curând posibil.
Sinodul Panortodox, după cum se știe, este convocat de Patriarhul Ecumenic, se adună și funcționează, chiar dacă unele Biserici Locale absentează, după cum s-a întâmplat și cu Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe în Creta, 2016.
Tirana, 11 martie 2023 Din partea Secretariatului Sfântului Sinod
Observațiile noastre: Cel mai probabil reacția albaneză vine în urma apelului recent al Patriarhului Teodor de Alexandria către celelalte Biserici Locale de a condamna acțiunile și „teoriile” Bisericii Ruse prin care a pătruns în teritoriul său canonic. Bineînțeles, acesta a trecut cu vederea actul său necanonic de a-i recunoaște pe schismaticii ucraineni cu care a slujit împreună (6 martie).
Pe lângă faptul că dorește convocarea unui Sinod Panortodox de către Patriarhul Bartolomeu, albanezii îl înfruntă pe acesta și nu recunosc pe schismaticii ucraineni și nici drepturile de putere pretinse de Fanar. Aceasta poate însemna că lucrurile vor rămâne în același făgaș conflictual ireconciliabil după cum dă impresia Patriarhia Ecumenică de a nu fi dispusă la o întrunire panortodoxă decât în termeni favorabili. Singurul format convenabil ar fi fost unul restrâns la Patriarhiile străvechi, dar și acest proiect este sortit eșecului.
Nu în ultimul rând, menționarea Sinodului din Creta drept reper este curioasă. Pe de o parte nu poate fi numit Panortodox pentru simplul fapt că nu au participat și nu au recunoscut deciziile lui toate Bisericile Locale, iar pe de altă parte nu a rezolvat, ci a complicat problemele. Un alt Sinod asemănător nu ar face decât să agraveze situația. Nu îndeplinirea unor condiții formale prin abuz de putere se ajunge la unitatea Bisericii, ci prin adunarea în Duhul lui Dumnezeu, cu smerenie și dragoste de adevăr.
De aceea nu este indicat să fie pur și simplu convocat un Sinod, ci prima dată să existe dragoste și supunere față de adevărul de credință în Hristos.
Conflictul bisericesc dintre Patriarhia de Constantinopol și cea a Rusiei, creat prin recunoașterea schismaticilor ucraineni de către fanarioți, ia o amploare deosebită prin formarea de către Moscova a unui Exarhat în teritoriul canonic ce aparține de Patriarhia Alexandriei. Există semne că s-ar putea ajunge la o escaladare a situației în continuare, după decizia sinodală de ieri (12 ianuarie) a celor din Africa.
Înainte de hotărârea Patriarhiei Ruse de a înființa pe 29 decembrie Exarhatul african, exista o ruptură între ea și Alexandria. Aceasta fusese cauzată de recunoașterea schismaticilor ucraineni și pomenirea în diptice a Întâistătătorului lor, Epifanie Dumenko. Deocamdată doar Bisericile grecofone (Patriarhiile de Constantinopol și Alexandria, Biserica Greciei și cea a Ciprului) au recunoscut pe schismaticii ucraineni printr-o acțiune de solidarizare în jurul Fanarului.
Sediul Exarhatului de Sud din Johannesburg (Foto: UJO)
În jurisdicția Bisericii Ortodoxe a Rusiei, au fost primiți astăzi, miercuri 29 decembrie 21, 102 clerici ai Patriarhiei Alexandriei din opt țări africane. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse și-a declarat neputința pe mai departe de lepădare a clericilor Patriarhiei Alexandriei, care depus cereri să fie primiți în Patriarhia Moscovei.
De asemenea, informațiile se referă la faptul că Biserica Rusiei a decis crearea unui Exarhat Patriarhal în Africa, având titlul „Klinski”. Mitropolit de Klin și Exarh Patriarhal de Africa a fost desemnat Arhiepiscopul Leonidas de Erevan și Armenia, până de curând reprezentant al Secției Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a examinat raportul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Leonid al Erevanului și Armeniei cu privire la cererile numeroși clerici din întreaga Africa care resping recunoașterea schismaticilor ucraineni de către Patriarhul Teodor al Alexandriei și prin urmare, doresc să treacă în subordinea Bisericii Ruse.
Printre deciziile luate la 29 decembrie 2021, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât să primească 102 clerici africani în jurisdicția sa la cererea acestora, relatează Patriarchia.ru. (…)
După ce patriarhul Teodor a coliturghisit cu Dumenko în luna august, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât că nu mai poate ignora cererile preoților.
Reacția imediată a Alexandriei a survenit chiar a doua zi:
În comunicatul Sfântului Sinod al Alexandriei se arată următoarele: „Vechea Patriarhie a Alexandriei își exprimă cea mai profundă mâhnire cu privire la decizia sinodală a Patriarhiei Ruse de a înființa un Exarhat în limitele canonice ale jurisdicției Bisericii Patriarhale din Alexandria, hotărâre luată în perioada sărbătoririi Nașterii lui Hristos și a Botezului Domnului, când se arată Hristos, Regelui lumii”.
Patriarhia Alexandriei a asigurat că „își va îndeplini în continuare îndatoririle pastorale față de turma care i-a fost încredințată de Dumnezeu, călăuzindu-se de tezaurul duhovnicesc al marilor Părinți greci ai Bisericii care, potrivit teologului contemporan rus și regretatului părinte Gheorghe Florovski, a lăsat o amprentă de neșters în teologia Ortodoxă și Biserică”.
Documentul mai prevede că „decizia Patriarhiei Ruse va fi discutată la viitoarea ședință a Sinodului Patriarhiei Alexandriei, la care se vor lua decizii corespunzătoare”.
După această decizie, au apărut unele comentarii și clarificări pe tema ridicată.
Mitropolitul Ilarion, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ruse, a „susținut că „Noi nu am fi intrat în Africa dacă nu ar fi fost cererile persistente ale clerului african care s-a adresat nouă la scurt timp după ce Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a alăturat schismei”. „Prima cerere de acest fel a fost făcută acum doi ani. Am așteptat cu răbdare. Am studiat apelurile clerului care a depus petițiile nouă. Am trimis diferite semnale Patriarhului Alexandriei că nu voiam să invadăm teritoriul Africii”. Și numai „când propunerile noastre au fost respinse, când Patriarhul de Alexandria a arătat că nu avea să-și schimbe poziția în privința Ucrainei, ce puteam face? De aceea, acum i-am acceptat pe aceia care au dorit să ni se afilieze”, a susținut șeful DECR ROC.
Foarte importante sunt discuțiile și perspectivele care se conturează în jurul acestei teme.
În continuare, africanii simpli vor fi chemați să vină la Ortodoxie de două Patriarhii Ortodoxe, fără să aibă comuniune sacramentală între ele. Sminteala și slăbirea mărturiei ortodoxe de la această acțiune dezbinătoare este evidentă. Este vorba despre o evoluție dureroasă. (…)
În noiembrie 2019 am trimis tuturor Întâistătătorilor ortodocși textul în care accentuam întâietatea absolută a datoriei de unitate, nevoia valorificarea dialogului, evitarea coalizărilor etnofiletiste, activarea urgentă a principiului sinodalității, pe care s-a bizuit mereu Biserica Ortodoxă. (…)
Această chemare îndurerată rămâne absolut actuală și astăzi.
Exarhatul Bisericii Ruse, care a fost anunțat anterior, se susține pe opinia greșită că Patriarhia Alexandriei a devenit schismatică prin pomenirea Mitropolitului Epifanie al Bisericii „Autocefale” a Ucrainei. (…) Prin urmare, acțiunea Bisericii Rusiei se susține pe o presupoziție greșită, pentru că nu poți să privești pe cineva și să-l declari schismatic fără constatarea și pedeapsa canonică pe care poate să o impună organul sinodal competent. (…)
Nu se pune în discuție dacă Patriarhia Ecumenică avea sau nu dreptul să acorde autocefalie Bisericii Ucrainei – desigur că avea acest drept – pentru că este Biserica primă ca scaun și până să fie decis alt mod de acordare a autocefaliei, Patriarhia Ecumenică are acest drept. Nu se pune problema dacă Patriarhia Ecumenică a dat bine sau rău autocefalia, ci subiectul este cui a dat-o, adică unui roi de oameni caterisiți, amăgitori, anatematizați, nehirotoniți. (…)
Se cere depășirea acestei crize imediat prin convocarea unui Sinod Panortodox.
La fel și Mitropolitul cipriot Isaia de Tamassos a vorbit despre necesitatea convocării unui Sinod Panortodox cu următoarea explicație: „Pe măsură ce evoluează această stare de confuzie și întrerupere a comuniunii între noi, ea distorsionează strident orice apărăm noi ca și creștini ortodocși și acum, dacă vom continua să mergem pe această cale, care nu duce nicăieri, vom transforma eventual Bisericile noastre în grupuri religioase închise”.
Deja de doi ani, de la faptul recunoașterii de către Preafericitul Papă și Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa a Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, am primit prin surprindere atacul și intruziunea necanonice și neobișnuite ale Bisericii Ruse prin metode neconforme cu practica și tradiția bisericească pe care au respectat-o toți predecesorii cinstiți ai Patriarhului Chiril al Rusiei, spre cumpărarea clericilor băștinași ai Patriarhiei noastre ca o impunere imediată de sancțiuni în oglindă și de constrângere și răzbunare în prelungire față de noi.
După anunțul din 29 decembrie 2021 al Patriarhiei Moscovei, avem deja decizii oficiale și declarații ale Bisericii Rusiei și interviuri ale membrilor ei despre întemeierea total necanonică a unui «Exarhat» pe baza dispozițiilor ei «regulamentare» interne, nu canonice, în interiorul Patriarhiei noastre, constituită din clerici care s-au îndepărtat singuri, care fie se află sub canonisire și alții de proveniență necunoscută, care se autocaracterizează drept ortodocși, dar care nu au aparținut niciodată de Patriarhia Alexandriei.
Prin aceste acțiuni, se constată efortul de înstrăinare de ecleziologia ortodoxă în mulți parametri distincți ai ei, dar în principal în chestiunea granițelor articulării administrative a structurilor Bisericii lui Hristos, cu punct de plecare depărtat de tradiția ortodoxă. Cu durere înțelegem că toate acestea decurg din rațiuni pătimașe și infectate cu «virusul etnofiletismului», condamnat de Sinodul din 1872. (…)
Sinodul Tronului Alexandriei, cu uimire îndurerată, protestează față de Patriarhul Rusiei și Sinodul din jurul lui. Cu uimire pentru că pentru noi, «care urmăm Sfinților noștri Părinți», granițele fiecărei Biserici Locale sunt clare, geografice și cartografiate de Sinoadele Ecumenice și vrednice de respect. Demonstrăm că în practică niciodată nu ne-am implicat în hotarele oricărei Biserici Locale surori, cu atât mai mult în ale Bisericii Rusești. (…)
Considerăm că prin aceste metode este forțată grosolan încă o dată esența credinței noastre ortodoxe și în câmpul sensibil al Misiunii din Africa, care «este hrănită» de noi «ca un prunc cu lapte, și nu cu hrană teologică tare», după expresia paulină, care constituie pentru noi regula și măsura care urmează lucrarea noastră apostolică.
Față de aceasta s-a decis ca:
Α) Să fie informat cinstita Patriarhie Ecumenică și Bisericile Locale prin Întâistătătorii lor prin scrisori patriarhale care vor fi trimise, care vor descrie încurcătura «infecțioasă» care a căzut asupra «fiilor noștri născuți în Hristos», credincioșii africani, cu consecința unor acțiuni vădite și nevăzute ale unor persoane desemnate de Biserica Rusă și
Β) Aplicarea credincioasă și imediată a pedepselor prevăzute de sfintele canoane bisericești pentru delicvenți.
Conform unor informații exclusive ale orthodoxia.info, imediat va fi trimisă o delegație la Patriarhia Ecumenică căreia i se va încredința o scrisoare patriarhală și sinodală de către Biserica Alexandriei, care îi va cere convocarea Sinaxei Întâistătătorilor cu singura temă intruziunea rusească în Africa.
La acest Sinod vor participa numai Întâistătătorii Patriarhiilor străvechi (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim), precum și Arhiepiscopul Ciprului, adică Întâistătătorul singurei Biserici care a fost întemeiată de un Sinod Ecumenic în afară de Bisericile străvechi. (…)
Conform acelorași surse ale orthodoxia.info, decizia Sinodului privește caterisirea imediată a episcopului rus și a oricărui cleric ce intră și slujește în jurisdicția Patriarhiei Alexandriei, în timp ce sunt așteptate să existe și validări pe seama clericilor africani care nu se vor «repatria» în Biserica lor.
Nota noastră: Este absolut necesară convocarea unui Sinod Panortodox care să ia serios în discuție schisma aflată în desfășurare și care ia amploare. La acesta ar trebui să participe toate Bisericile Locale, nu doar unele selectiv, pe considerente exclusiviste.
Problema etnofiletismului domină acest conflict. Ea nu ține doar de conflictul intern din sânul Patriarhiei Ruse, care a provocat schisma ucraineană, ci se extinde la interferența grecească evidentă, formată ca un bloc compact din Bisericile elenofone.
Intervenția Patriarhiei Ruse în Africa mi se pare justificată, dar nu bine argumentată. Din această cauză, apar confuzii și chiar motivări greșite, cu caracter schismatic. Ar fi trebuit menționate canoanele care-i permit această mișcare și punctate limpede greșelile ce stau la baza recunoașterii schismaticilor ucraineni. Principalul argument ar trebui să fie acela că toată polemica pornește de la pretențiile papiste ale Constantinopolului, care sunt de factură eretică. Într-o situație disperată ca aceasta, Biserica Rusă este îndreptățită să ajute pe frații ortodocși din Africa să evite o erezie. Din nefericire, chiar și Mitropolitul Serafim de Pireu a ajuns acum să valideze pretențiile papale fanariote.
Mai trebuie menționat că dintotdeauna rușii au căutat o soluționare comună, sinodală, iar Constantinopolul a refuzat categoric orice dialog. Prin această mutare, nu prea mai există altă soluție decât o dezbatere panortodoxă, dar pe care se pare că Fanarul încearcă să o evite chiar și în aceste condiții.
Încă din data de 7 februarie Patriarhul Ilia al Georgiei a trimis o
scrisoare Patriarhului Teofil al Ierusalimului, prin care îl înștiințează că nu
va da curs invitației Sale la întrunirea de la Amman din 25-27 februarie.
Preafericitului Patriarh al Ierusalimului și al întregii Palestine,
Teofil III
Preafericirea Voastră,
Vă salutăm cu dragoste frățească în Hristos și vă informăm că am primit
cele două scrisori (nr. 1202 din 12.12.2019 și nr. 53 din 04.02.2020) din
partea Voastră, în care ne-ați scris despre invitația ierarhilor întâistătători
și a reprezentanților lor la Amman, Iordania, pentru o convocare în legătură cu
problemele care s-au iscat între Biserici.
Înțelegem foarte bine că toate eforturile Voastre sunt condiționate de
grija Voastră pentru unitate în Biserică și de dorința Voastră de a ajuta să
fie vindecate rănile. Se simte din scrisorile Voastre și faptul că nu ați
precupețit de a strânge acordul din partea Patriarhului Ecumenic de a
participa. În orice caz, de vreme ce el și unii dintre Întâistătătorii de
Biserici nu au răspuns pozitiv la invitația aceasta, obiectivul Vostru, care
este și dorința noastră, a tuturor, ar putea întâmpina impedimente pe calea
realizării lui.
Vă împărtășim poziția și, potrivit cu seriozitatea circumstanțelor prezente
și în legătură cu chestiunile problematice, considerăm că o convocare și o
discuție reciprocă este foarte necesară. Oricum, deoarece căutăm atingerea rezultatului
dorit, ar trebui să aibă loc cu participarea fiecărei Biserici; dar, dacă acest
consimțământ nu poate fi atins, ne vom abține să venim la întâlnire.
Trebuie să remarcăm faptul că am fi bucuroși să participăm la orice
eveniment organizat în cadrul festivităților religioase sau conferințelor
internaționale, după cum am făcut mereu.
Sperăm ca sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, cu binecuvântarea
lui Dumnezeu, să fie întrunită și chestiunile, care fac rău unității noastre,
să fie evaluate potrivit normelor canonice ale Bisericii. De asemenea, ar
trebui să adăugăm aici faptul că ar fi cel mai bine pentru noi toți dacă scopul
ar fi fost atins de mult timp.
Ne rugăm pentru voi, pentru pacea Bisericii și unitatea în Hristos.
Fie ca Dumnezeu să vă dea pace și realizări continue în slujirea Voastră
înaltă.
Semnează, Catolicos-Patriarh a toată Georgia
* * *
În felul acesta, deocamdată și-au anunțat participarea 6 Biserici și tot 6 au
refuzat invitația. Patriarhia Antiohiei s-a arătat printre primele dispuse să vină
la Amman, ceea ce ar putea ridica numărul celor prezenți la 7 în mod normal. Rămâne
încă să fie anunțată public decizia Patriarhiei Bulgare în această privință.
Desigur că organizatorii din spate nedeclarați, dar vădiți sunt rușii. Așadar
Patriarhia Moscovei e posibil să fi stârnit reacții de opoziție din partea georgienilor,
cu care au conflicte teritoriale. Păcat că interesele ce țin de credință și binele
Ortodoxiei nu primează în fața celor particulare.
În orice caz, se pare că problematica autocefaliei ucrainene nu poate fi pusă
doar în termeni pro-ruși sau pro-greci, dar nici în termeni foarte principiali.
Cu alte cuvinte, credința în esența ei este destul de slabă și certurile pământești
joacă un rol mult mai important în gestionarea problemelor bisericești care apar.
La invitația Patriarhului de Ierusalim pentru întrunirea de la Amman de la sfârșitul acestei luni și-au anunțat oficial prezența Bisericile Rusă, a Cehiei și Slovaciei, a Antiohiei și a României. Patriarhia Ecumenică, alături de Bisericile Greciei, Alexandriei, Ciprului și Albaniei, formează un bloc separat prin respingerea participării. Pe lângă acestea, se pare că vor participa și Bisericile Sârbă și Poloneză, ceea ce face ca numărul delegațiilor prezente să fie de șapte. Rămâne de văzut ce vor face bulgarii și georgienii. Deocamdată și-au anunțat prezența jumătate din Bisericile Locale.
Delegația Bisericii Ortodoxe Poloneze va fi condusă de Arhiepiscopul Abel de Lublin și Chełm.
Biserica Ortodoxă Poloneză va participa la întâlnirea pan-ortodoxă ce va fi ținută în capitala Iordaniei pe 25 februarie 2020. UJO a aflat despre acest lucru de la propriile sale surse din Biserica Poloneză.
Din păcate, Întâistătătorul BOP, Preafericitul Mitropolit Sawa, nu va putea ajunge personal la Sinaxă din motive de sănătate, drept aceea a binecuvântat pe Arhiepiscopul Abel de Lublin-Chelm să reprezinte Biserica Poloneză.
[…] În plus, Preasfințitul Episcop Victor de Baryșevka din Biserica Ortodoxă Ucraineană a confirmat astăzi pe canalul său Telegram că Patriarhul Irineu va participa la Sinodul de la Amman, după cum a informat însuși Întâsistătătorul o delegație ucraineană aflată în vizită pe 30 ianuarie.
„Astăzi s-a ținut Sfântul Sinod al Episcopilor din Biserica Ortodoxă Sârbă. Am discutat din nou și am decis să participăm la întâlnirea frățească a Întâistătătorilor Bisericilor Locale în Iordania, care a fost inițiată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Sper să-l văd/întâlnesc la Amman pe Mitropolitul vostru de Ucraina, Preafericitul Onufrie”, a spus Patriarhul sârb.
Așadar se preconizează o întrunire care nu va decide nimic, dar la care se vor trasa foarte probabil direcțiile pe viitor. Deci importanța ei este mare și așteptările pe măsură.
În Iordania se vor afla Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale după
convocarea Patriarhului Teofil al Ierusalimului la întâlnirea panortodoxă.
Cu toate că inițiativa Patriarhului Ierusalimului nu a găsit multe acceptări pozitive, există Întâistătători care s-au arătat dispuși să călătorească în final la Aman.
Este de menționat că Întâistătătorul Bisericii Sionului, prin această
inițiativă, accentuează faptul că exprimă îngrijorarea lui pentru păstrarea
unității.
Mitropolitul Ilarion de Volokalamsk, vorbind astăzi reporterilor la Roma, a
menționat că Patriarhul Chiril al Moscovei se va deplasa în mod normal în
Iordania. De asemenea, Președintele Relațiilor Externe din Patriarhia Moscovei,
a declarat că Patriarhul Ierusalimului a trimis și a doua scrisoare prin care
cheamă din nou pe Întâistătători să participe. Comentând refuzul Patriarhului
Ecumenic Bartolomeu pentru întâlnirea în discuție, Preasfințitul a subliniat:
„Patriarhul Bartolomeu nu arată nici o dorință să soluționeze problema pe care
el însuși a creat-o, în vreme ce se străduiește să convingă Bisericile să
recunoască fărădelegea lui”.
Conform unor informații ale Romfea.gr, data probabilă al întâlnirii
panortodoxe se pare că a fost hotărâtă 25 februarie.
În final, în ce privește informațiile care se referă la incomodările
Ministerului de Externe al Greciei cu referire la inițiativa Patriarhului
Teofil, unii demnitari accentuează faptul că așa ceva nu se poate, de vreme ce
Min. de Ext. ține distanță de chestiunile bisericești (probabil acest ultim
paragraf se referă la sfaturile adresate de Președintele Greciei Patriarhului
Ierusalimului într-o întâlnire recentă din luna ianuarie în Israel, n.tr.).
Precizăm că informațiile din articolul de mai sus sunt credibile pentru că în general astfel de informații pe surse date de agenția Romfea s-au adeverit.
Pe de altă parte, astăzi, 12 februarie, s-a întrunit Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului sub președinția Arhiepiscopului Hrisostom. S-au discutat doar două puncte: 1. o dare de seamă și o discuție asupra dialogurilor inter-ortodoxe, inter-creștine și inter-religioase care au avut loc și 2. subiecte economice. Așadar, în mod curios, nu a fost luată în discuție participarea la Sinodul preconizat să aibă loc la Aman la chemarea Patriarhului Ierusalimului.
Făcând un bilanț, doar Biserica Rusiei și a Cehiei și Slovaciei și-au anunțat
până acum oficial participarea după hotărâri în Sinoadele lor interne, iar Patriarhul
Antiohiei s-a arătat deschis în această direcție. Patriarhia Ecumenică, a Alexandriei,
Biserica Greciei, Albaniei și a Ciprului au refuzat public participarea, iar celelalte
Biserici Locale nu s-au pronunțat încă.
În ce ne privește pe
noi, românii, suntem interesați, după cum formulează și cei de la Activenews,
ce răspuns va da Sinodul BOR la invitația Patriarhiei Ierusalimului. „Sinodul BOR va trebui să dea și el un
răspuns, care va fi a doua luare de poziție a BOR în această problemă, după
recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică a autocefalilor. … Roadele actului
Patriarhiei Ecumenice nu sunt cele ale unității, ci cele ale dezbinării. … BOR
mai are un motiv pentru care nu se poate ralia poziției Patriarhiei
Constantinopolului”, anume atitudinea românilor din partea de Bucovina din
teritoriul actual ucrainean. „De asemenea, recunoașterea autocefalilor ar duce
la ruperea comuniunii cu o foarte mare parte a românilor din Republica Moldova,
care țin, juridic, de Patriarhia Moscovei. A participa la întâlnirea din
Iordania ar fi un act de mare curaj al BOR, în condițiile în care Patriarhia
Constantinopolului este sprijinită în implicarea din Ucraina de către SUA, iar
Washingtonul este direcția în care politicienii români privesc cu teamă și jind
ca spre Bruxelles. Probabil că, din prudență, având în vedere situația din
țară, dar și pentru menajarea Patriarhiei Ecumenice, acest lucru nu se va face.
Însă un nou apel la întâlnirea panortodoxă este necesar.”
Desigur că există la mijloc multe calcule de politică (bisericească), dar
în toate ar trebui să primeze conștiința în fața lui Dumnezeu, adică urmarea
regulilor autentice ale Bisericii, nu eschivarea corectă politic de la asumarea
unei responsabilități imense în fața lui Hristos. Doar mărturisitorii sunt
scriși în cartea vieții, iar de cei care se rușinează de Evanghelie de dragul unor
calcule sau frici lumești se va lepăda și Însuși Hristos. Desigur că decizia este
a sinodalilor, dar noi așteptăm și avem curajul să așteptăm ca ea să fie una care
să țină cont de legile și necesitățile duhovnicești, nu de cele pământești. Avem
în vedere situația de schismă care tulbură în principal Ucraina, dar care are implicații
la nivel panortodox, generând o rană foarte puternică în trupul Bisericii. Suntem
conștienți de implicațiile și intruziunile puternice politice, dar acestea ar trebui
privite pe planul doi, în urma diviziunilor de natură bisericească și duhovnicească.
Semnalăm și redăm în românește un text important despre competența Patriarhului de Ierusalim și a oricărui Întâistătător de Biserică autocefală de a convoca un Sinod cu caracter panortodox în caz de necesitate, cum este situația ucraineană. Textul survine ca o replică, după cum se va constata, la un alt articol ce dorea să argumenteze că sunt justificate canonic criticile aduse inițiativei Patriarhului Teofil de a întruni o consfătuire între Întâistătătorii ortodocși luna viitoare.
După așteptata respingere a convocării Patriarhului Teofil al Ierusalimului
atât din partea Patriarhului Bartolomeu[1] al Constantinopolului, cât
și din partea Arhiepiscopului Ieronim[2] al Atenei, s-a mobilizat
și dr. Anastasie Vavuskos[3], recent cinstit de k.
Bartolomeu cu rangul de „Arhonte Asikrit”, cu scopul de a îndreptăți, din punct
de vedere al dreptului bisericesc, această poziție de respingere.
Deci dl. Vavuskos, în
articolul său recent cu titlul «Poate Patriarhul de Ierusalim să convoace sinod
cu caracter panortodox?»[4], susține că Patriarhul Ierusalimului
nu poate să convoace un astfel de Sinod.
La această opinie a
ajuns după ce mai întâi a cercetat, precum el însuși scrie, «dacă din punct de
vedere al tradiției bisericești este obiceiul sau cel puțin există vreun
precedent să convoace Patriarhul Ierusalimului sinod și mai ales cu caracter
panortodox».
În cercetarea sa,
scrie, a localizat un Sinod, după cel apostolic din 48, și concret Sinodul din 1672
din Ierusalim, sub președinția cunoscutului Dositei al Ierusalimului, care,
totuși, după cum foarte corect l-a evaluat dl. Vavuskos – și sunt de acord
absolut cu dânsul – nu a fost cu caracter panortodox, ci «a) a fost local, b) a
fost convocat nu la prima mână, ci ca o continuare al Marelui Sinod din
Constantinopol, c) prin deciziile sale a urmărit să susțină și să întărească
deciziile sinodului precedent din Constantinopol și nu să le pună la îndoială ».
Totuși propria mea
cercetare, pe care o fac publică aici, a localizat nu unul, ci trei Sinoade cu
caracter panortodox, pe care le-a convocat Patriarhul Ierusalimului, pe care le
prezint îndată, încât să fie demonstrat dreptul canonic (și) al Patriarhului
Ierusalimuului (dar și al oricărui al Întâistătător, când este primejduită
Biserica) să convoace Sinod cu caracter panortodox:
a) Duminica
Cincizecimii, anul 763, Patriarhul Teodor I al Ierusalimului (745-771) a
convocat Sinod la care au participat Patriarhul Cosma al Alexandriei (727-755)
și Patriarhul Teodor al Antiohiei (751-773), cu episcopii de sub ei, și care a
avut caracter panortodox, condamnând iconoclasmul[5]. Faptul că Patriarhul Constantin
II de atunci al Constantinopolului nu a participat la el – era un organ al
fanatismului iconomah al împăratului Constantin Copronim și a fost anatematizat
după moarte de Sinodul VII Ecumenic – nu cumva îi micșorează caracterul
panortodox al acestui Sinod, a cărui mărturisire de credință împotriva iconoclasmului
a fost recunoscută[6]
și în actele Sinodului VII Ecumenic? Desigur că nu!
b) În aprilie 836, în
a doua fază a iconoclasmului, perioadă în care pe tronul de Constantinopol se
găseau în principal Patriarhi iconomahi, Patriarhul Vasile al Ierusalimului
(820-838) a adunat «foarte mare mulțime pentru închinarea sfintelor icoane,
fiind de față și Patriarhul Hristofor al Alexandriei (817-841) și Iov al Antiohiei
(813-843), cu chip de Sobor general, adunându-se pentru ortodoxie »[7]. «S-au adunat cu ei și o
sută optzeci și cinci de episcopi, o sută optzeci și unu de egumeni și o mie o
sută cincizeci și trei de monahi»[8]. Sinodul a trimis o Scrisoare
împăratului iconomah Teofil, pe care a scos-o la lumină neobositul Ioan
Sakelion în ediția aferentă[9], în care iese în evidență
importanța acestui Mare Sinod, cu un
caracter neîndoielnic – după cum poate să concluzioneze ușor oricine din cele
de mai sus – panortodox!
c) În 1443, Patriarhul
Ioachim al Ierusalimului (1431-?) «a convocat un Sinod la care au fost de față
Patriarhii Filotei al Alexandriei (1435-1459) și Dorotei al Antiohiei
(1435-1452) și Mitropolitul Arsenie al Cezareei»[10]. Sinodul, care a avut
caracter panortodox, a condamnat unirea mincinoasă de la Ferrara-Florența și
totodată a condamnat la oprire de la slujbă (și afurisire pe cei care se opun
deciziilor lui) pe Patriarhul latinofron Mitrofan II (1440-1443) împreună cu
persoanele pe care le-a hirotonit el, care, după cum scrie același act sinodal,
«pe care i-a trimis ca pe niște urâciuni ale Mitropoliilor și întinăciuni
episcopale pretutindeni în dumnezeieștile și sfintele scaune ale Sfintei și
Marii Biserici a Constantinopolului, ca și cum ar fi supuse teritoriului său»[11]!
Deci, pe baza acestor
elemente neîndoielnice, Patriarhul Teofil al Ierusalimului poate fără îndoială
să convoace Sinod cu caracter panortodox și nu numai cu Întâistătătorii
chemați, ci în general cu Arhierei ai Bisericilor Ortodoxe și care Sinod este
dator să ia poziție împotriva acuzațiilor împotriva Patriarhului Bartolomeu de Constantinopol
(pentru opiniile eretice, acțiunile schismatice și depășirea granițelor) și să
pună bazele pentru un Sinod Panortodox adevărat, la care prin regula Adevărului
– și nu interesele SUA, ale Vaticanului sau ale altor puteri neortodoxe –
trebuie să fie cercetate toate chestiunile care preocupă Biserica Ortodoxă în
ultimul veac.
În acest mod,
Patriarhul Teofil al Ierusalimului se arată vrednic de înaintașii săi arătați
mai înainte și va demonstra că, deoarece respectă Ortodoxia, cunoaște perfect
poziția și competențele Patriarhiei de Constantinopol, care nu constituie
«suprabiserică» de tip Vatican, ci Biserică soră cu celelalte Patriarhii, care
sunt datoare să revină la drumul drept – de vreme ce acesta, din păcate, se
abate și se străduiește să imite Vechea Romă în căderea ei[12] – , și să nu fie atrase
și ele împreună cu ea.
[2] Nu este câtuși de puțin întâmplător că
declarația Arhiepiscopului a venit după întâlnirea pe care a avut-o cu
ambasadorul american la Atena, Geoffrey Payatt!
Conform declarațiilor recente ale oficialului Bisericii Ruse, Nikolai Balașov, rămâne de văzut cum vor răspunde celelalte Biserici Locale. Deja Arhiepiscopul Greciei a respins această propunere pentru că nu vine din partea Patriarhului Ecumenic, iar Alexandria se poziționează clar pe o recunoaștere fără dezbateri a deciziilor Fanarului.
Susținere în direcția convocării unui Sinod panortodox au manifestat până acum Arhiepiscopul Albaniei, printr-o scrisoare publică, și Biserica Cehiei și Slovaciei, care a discutat zilele trecute această opțiune și a sprijinit-o printr-o rezoluție sinodală. Aceasta din urmă a interzis întemeierea unor structuri bisericești de către alte Biserici Locale pe teritoriul său, ca răspuns la acțiunile intruzive ale Fanarului, și s-a ocupat și de acțiunile ilegale ale unui episcop ceh, Isaia, care a slujit cu schismaticii ucraineni.
Așadar, până acum, Biserica Rusă, cea Ierusalimului, a Albaniei, a Cehiei și Slovaciei doresc și pregătesc un Sinod. În opoziție sunt Constantinopolul, Grecia și Alexandria. Biserica Română, cea Bulgară, Sârbă și a Ciprului au propus de la început o rezolvare sinodală. Mai există și alți ierarhi greci care solicită acest lucru. Biserica Poloniei este, de asemenea, în așteptarea unui astfel de Sinod.
Se poate spune că majoritatea covârșitoare a lumii ortodoxe este favorabilă unei întruniri panortodoxe, dar concretizarea se va vedea în februarie.
După cum am promis anterior, prezentăm traducerea Comunicatului stufos și elaborat prin care patru Mitropoliți greci cer întrunirea unui Sinod Panortodox/Ecumenic care să abordeze chestiunea conflictuală a schismei din Ucraina, care afectează toată Biserica.
COMUNICAT
Vineri, 29
noiembrie 2019
CERERE DE
CONVOCARE A UNUI SINOD PANORTODOX
Preasfințiții
Mitropoliți Andrei al Diinupolisului, Pogonianei și Coniței, Serafim al
Pireului, Serafim al Kitirelor și Antikitirelor, Cosma al Etoliei și
Akarnaniei, ca unii care păstoresc Mitropolii ale Bisericii
Autocefale a Greciei și, astfel, membri ai unui Sinod Panortodox (mai precis
Ecumenic) întrunit oricând, au trimis către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic
BARTOLOMEU, și către Preafericiții Întâistătători ai Preasfintelor Biserici
Ortodoxe Autocefale o cerere canonică pentru convocarea imediată a unui Sinod
Panortodox pentru depășirea chestiunii ucrainene care s-a ivit.
DIN PARTEA
SFINTELOR MITROPOLII
+ Mitropolitul
ANDREI de Driinupolis, Pogoniani și Conița
+ Mitropolitul
SERAFIM de Pireu
+ Mitropolitul
SERAFIM de Kitire și Antikitire
+ Mitropolitul
COSMA de Etolia și Akarnania
Către
Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic
kir Bartoomeu și
către Preafericiții Întâistătători
ai Preasfintelor Biserici Autocefale
kir TEODOR al Alexandriei și a toată Africa
kir IOAN al Antiohiei și a tot Răsăritul
kir TEOFIL al Ierusalimului și a toată Palestina
kir CHIRIL al Moscovei și a toată Rusia
kir IRINEU al Belgradului și a toată Serbia
kir DANIEL al Bucureștiului și a toată România
kir NEOFIT al Sofiei și a toată Bulgaria
kir ILIA al Tbilisi și a toată Georgia
kir HRISOSTOM al Noii Iustiniane și a tot Ciprul
kir IERONIM al Atenei și a toată Grecia
kir SAVA al Varșoviei și a toată Polonia
kir ANASTASIE al Tiranei și a toată Albania
kir RASTISLAV al Pragăi și a toată Cehia și Slovacia
la reședințele lor
în 29 noiembrie 2019
Sanctitatea
Voastră și Preafericiți Sfințiți Întâistătători,
Ca unii care
păstorim Sfinte Mitropolii ale Preasfintei Biserici a Greciei și, prin urmare,
ca membri ai Sinodului Panortodox convocat oricând, venim cu multă cucernicie
și cu conștiința răspunderii noastre episcopale să ne adresăm Vouă,
Întâistătătorii vigilenți ai Preasfintelor Biserici Autocefale, pe care le
chivernisiți cu Sfintele Sinoade din jurul Vostru, menționând cu respect cele
de mai jos:
1. Răspunderea
absolută înaintea lui Dumnezeu a Episcopilor și Preoților Bisericii este
păzirea și neclintirea cu nimic a unității ei canonice, ecleziologice și
liturgice, de valoare supremă potrivit rugăciunii arhierești a Domnului,
Întemeietorul Bisericii, Care S-a rugat: «Părinte
Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca toți să fie una
precum Noi» (In. 17, 11). Totuși această unitate este definită de
delimitarea clară a Domnului, «precum Noi»,
care înseamnă că prototipul acestei unități este Dumnezeu cel treimic. Cum sunt
unite și deoființă cele trei Persoane ale Preasfântului Dumnezeu în adevăr
absolut, dreptate și iubire nespusă, suntem datori să păzim unitatea de
credință «întru legătura păcii»(Ef.
4, 3).
Mărturisitorul
contemporan al credinței noastre ortodoxe, care s-a săvârșit în cuvioșie în
ținutul de aceeași credință al Serbiei în secolul trecut al XX-lea, Sfântul
Iustin (Popovici), în Memoriul său inspirat și amănunțit către Sinodul Bisericii
Ortodoxe Sârbe (Atena 1971), «despre viitorul „Mare Sinod” al Bisericii
Ortodoxe», scrie între altele și următoarele cu adâncă chibzuință și cu
deosebită atenție (p. 10-11, 19): «Este un fapt indubitabil istoric că Sfintele
Sinoade adunate dumnezeiește ale Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți
au avut mereu înaintea lor o problemă concretă, cel mult două sau trei
probleme, puse înaintea Bisericii din partea marilor erezii și schisme și, în
general, a acelora care strâmbau dreapta credință, scindând și rupând unitatea
Bisericii și care puneau în pericol serios mântuirea credincioșilor, mântuirea
poporului bine-credincios și bogat al lui Dumnezeu și al întregii zidiri. De
aceea Sfintele Sinoade Ecumenice, după cum știm, au avut mereu caracter hristologic,
soteriologic (mântuitor), ecleziologic (bisericesc), iar faptul acesta înseamnă
că tema lor centrală și buna lor vestire principală a fost mereu: Dumnezeu-Omul
Iisus Hristos și mântuirea noastră întru El, îndumnezeirea noastră în El. Da,
mai ales: Însuși Fiul cel iubit Unul-Născut și deoființă cu Dumnezeu-Tatăl,
Care S-a întrupat și S-a înomenit pentru noi și pentru mântuirea noastră,
Însuși întreg în trupul Bisericii, Însuși veșnicul cap dumnezeiesc al trupului
Bisericii, Însuși prezent întreg în Biserica Lui prin harul Sfântului Duh și
prin dreapta-ortodoxa credință în El; El Însuși și, cu El, întreaga lucrare
dumnezeiesc-omenească a Lui, iconomia Lui dumnezeiesc-omenească, Biserica Lui
dumnezeiesc-omenească, pentru mântuirea și îndumnezeirea omului și a lumii…
Experiența istorică a faptele celor de demult ale Bisericii ne dau mărturie de
următoarele: ori de câte ori Biserica a fost pe cruce, a fost chemat fiecare
membru al ei să mărturisească – până la sânge, când a fost trebuință –Adevărul
ei întreg și sobornicesc/catolic/general și nu să cerceteze niște teme
inventate sau să soluționeze în mod mincinos problemele esențiale sau să vrea
să reușească realizarea intereselor lui în circumstanțe tulburi și pentru
obligațiile altora. Poate trebuie să ne amintim astăzi și să înțelegem,
împreună cu ceilalți, următorul fapt: în epoca prigoanelor Bisericii nu s-au
făcut Sinoade Ecumenice, fără ca aceasta să însemne, desigur, că Biserica lui
Dumnezeu nu a funcționat atunci și nu a respirat sinodal. Dimpotrivă, perioada
aceea a vieții și a activității ei a fost cea mai roditoare și puternică. Dar
de atunci, după aceea, a urmat o altă perioadă și s-a adunat primul Sinod
Ecumenic, atunci au putut să se adune și să se prezinte la el și episcopii
martiri, purtând încă rănile proaspete, urmele și vânătăile prigonirilor și
închisorilor, încercați fiind în focul muceniciei și acolo, înaintea a toată
lumea, să dea liber mărturie de cele cu privire la Hristos, mărturisind că El
este Dumnezeu și Domn și Mântuitor al lumii și al oamenilor…»
Prin urmare
unitatea care nu are ca prototip pe acel «precum
Noi» al Dumnezeului treimic și se întemeiază pe minciună, silnicie și pe
încălcarea poruncilor Preasfântului Duh și a dumnezeieștilor și sfintelor
canoane, după cum se argumentează astăzi, este o silnicie a adevărului și
obișnuire cu stricăciunea și cu moartea lumii. Este definitorie zicala
patristică a Sf. Ioan Gură de Aur, că până și mucenicia, cea mai înaltă dovadă
de dedicare și dragoste pentru Dumnezeu, nu poate să spele răutatea schismei și
a ereziei: «schisma nu o spală nici sângele muceniciei».
Vrednicul
Profesor emerit al Facultății din Tesalonic, învățatul Gheorghie Mantzaridis,
scrie foarte relevant în articolul important «Ecumenicitate și Ecumenism»
următoarele puncte cu greutate despre ecumenicitatea,
catolicitatea/sobornicitatea și diacronicitatea (evoluția în timp) a
Preasfintei noastre Biserici Ortodoxe sobornicești/catolice: «Biserica este locul arătării împărăției lui
Dumnezeu în lume. Ea se extinde «pretutindeni în lume» și «pretutindeni în
timp». Ecumenicitatea și diacronicitatea Bisericii se întemeiază pe Hristos,
Care Și-a asumat în Ipostasul Său întreaga omenitate. Prezența lui Hristos în
Biserică prin lucrarea necreată înnoitoare a Sfântului Duh clădește ecumenicitatea
ei.
Ecumenicitatea
Bisericii nu se epuizează în mondializare, ci include și diacronicitatea.
Astfel, pe de altă parte, se întregește și înțelesul de catolicitate, care
constituie indiciul de bază al Bisericii. Deconectarea ecumenicității Bisericii
de diacronicitate subminează catolicitatea ei.
Catolicitatea
Bisericii nu are rădăcini sociologice, ci teologice. Nu se reduce la
diferențieri civilizaționale, politice sau sociale între creștini, oricât ar fi
intervenit și ele în diferențierea credinței lor. Catolicitatea, care există ca
un dat ontologic în Biserica lui Hristos cea una, sfântă,
sobornicească/catolică și apostolească, este subminată ca obiect cercetat prin
diferențieri teologice, prin revendicări de stăpânire și prin contre etnice,
care au fost create între creștini.
Teologia în
înțelesul cel mai îngust și mai larg al ei este haina Bisericii. Este veșmântul
Mântuitorului Hristos. Și erezia este fapta ruperii hainei Lui și împărțirii
Bisericii. Totuși, cât timp Biserica este trupul lui Hristos, Care rămâne din
firea Lui Unul și neîmpărțit, erezia nu împarte Biserica, ci desparte membrii
ei de trupul ei. Este deviată de la diacronicitate și lipsită de catolicitatea
ei».
Unitatea
trupului bisericesc, care constituie Trupul lui Hristos, după definiția măreață
a Apostolului Pavel, cu Acela drept cap (Ef. 1,22-23), este o valoare de
nenegociat și, de aceea, erezia etnofiletismului și clătinarea unității
bisericești prin ea constituie o vinovăție canonică. Prin urmare orice mișcare
bisericească de către oricine, care atacă unitatea Trupului Bisericii,
constituie o decădere pentru care va da socoteală înaintea Întemeietorului și
Domnului Bisericii. În studiul bisericesc de vază al învățatului monah Serafim
Zisis, «Monarhia Tatălui din interiorul Treimii… a ecleziologiei» și în cap. II
«Ecleziologia ortodoxă, temelia ei și Sinoadele ortodoxe» (p. 8-10) sunt
conținute următoarele elemente foarte importante:
«II. Ecleziologia
ortodoxă, temelia ei și Sinoadele ortodoxe. În ecleziologia Sfinților Părinți,
Hristos, Dumnezeu-Omul, constituie Capul și Sfântul Duh sufletul Bisericii;
prin Hristos și Sfântul Duh este făcut cunoscut lumii și Dumnezeu-Tatăl prin
lucrarea comună nezidită a celor trei Persoane, care este lucrată în Biserică
prin Sfintele Taine. Dimpotrivă, în învățăturile noi despre Sinod ale
ecumenismului fanariot filo-papist se face efortul de a dezvolta o relație
triadologică și ecleziologică inovativă, dincolo de cea dovedită cu mărturii.
Pe baza chiar a
Noului Testament, Biserica este crezută ca «stâlp și temelie a adevărului» și
«Trupul Lui [al lui Hristos], plinirea Celui ce plinește toate în toți», a cărei
temelie și zidire nu poate fi Altul decât Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Este
deosebit de definitoriu faptul că termenul care este folosit în Simbolul
Credinței despre Biserică nu este nici «mărturisesc», care este utilizat despre
Botez, nici «aștept», care este utilizat pentru viitoarea înviere a morților,
ci este utilizat termenul «cred», exact ca despre Tatăl și Fiul și Sfântul Duh
în articolele corespunzătoare. Așadar Biserica participă la viața divină ca
Trup al lui Hristos, este extinderea Dumnezeu-Omului, este Hristos, «Care se
prelungește în veci» și nu este vorba despre un așezământ simplu lumesc, ci
despre o existență crezută, dumnezeiesc-omenească, văzută și în același timp
nevăzută, zidită și nezidită.
Ca instituție
fără de greșeală și supremă a Bisericii a fost crezută de la început și a fost
explicată ecleziologic de către Biserică Sinodul Ecumenic. Conform devizei
Cuviosului Teodosie Chinoviarhul din sec. VI, care constituie și opinia
teologică mai largă, «cel ce nu primește cele patru [de atunci] Sinoade, precum
cele patru Evanghelii, să fie anatema». Superioritatea și autoritatea supremă a
instituției Sinodului Ecumenic în Biserică a constituit un loc stabil și
nelipsit în teologia ortodoxă de-a lungul veacurilor. Este semnificativ faptul
că textul Enciclicei Patriarhale din anul 1895, care strică pe scurt toate
ereziile papiste răspunzând provocării papale cu privire la unirea mincinoasă
sub Papa Romei, scrie despre primatul Papei: «Dar suntem informați, alergând la
Părinții și la Sinoadele Ecumenice ale Bisericii din primele nouă veacuri, că
nu a fost considerat niciodată episcopul Romei drept principiul cel mai înalt
și capul infailibil al Bisericii și că fiecare episcop este cap și președinte
al propriei lui Biserici, supus numai rânduielilor sinodale și deciziilor
întregului Bisericii ca față de cele singure infailibile, fără să fie exceptat
nicidecum de la acest dreptar Episcopul Romei, precum arată Istoria
bisericească. Singura Căpetenie și cap nemuritor al Bisericii este Domnul
nostru Iisus Hristos […] Iar în chestiuni importante, care cer validarea
întregului Bisericii, s-a făcut apel la Sinodul Ecumenic, care a fost și este
singurul criteriu cel mai înalt pentru întreaga Biserică. Astfel a fost
străvechiul regim al Bisericii; iar episcopii erau independenți unul de altul
și liberi în hotarele lor, fiecare urmând numai rânduielile sinodale și ședeau
în Sinoade ca egali unii cu alții. Nici unul dintre ei nu revendica niciodată
drepturi de monarh asupra întregului Bisericii».
Însăși această
poziție ortodoxă a fost mărturisită și în textul comun recent al ortodocșilor
și vechilor catolici de către delegații lor, abia în 1981 (nota autorului:
vechii catolici s-au disociat de papism pe motivul infailibilității papale,
care a fost consacrată la Sinodul I Vatican în 1870). «Cel mai înalt organ al
Bisericii pentru proclamarea credinței ei este numai Sinodul Ecumenic (…) Acesta,
pronunțându-se sub protecția Sfântului Duh, are infailibilitatea lui ca din
acordul lui cu întregul Bisericii sobornicești/catolice. Fără acordul acesta,
nici o adunare nu este Sinod Ecumenic». Și în alt text asemănător al aceluiași
dialog: «Foruri distincte și organe ale autenticității în Biserică sunt
Episcopul și Sinoadele Bisericii și marcant Sinoadele Ecumenice».
Îndeosebi în
cazul «autocefaliei» ucrainene este cu totul nefondat să susțină cineva că
unitatea Bisericii este dobândită prin «restabilirea» și introducerea în ea a
unor persoane caterisite, anatematizate și nehirotonite, separate și
schismatice, care nu s-au pocăit, prin pretinse «adunări parohiale» și, în același timp,
acest fapt să conducă Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică de sub Mitropolitul
Onufrie și Biserica Rusă, conform cu aplicarea corectă a sfintelor canoane 10
și 11 apostolice, conținutul lor fiind reluat de canonul 2 al Sinodului din
Antiohia, care a fost validat nominal de al 2-lea canon al Sinodului Ecumenic
cinci-șase (trulan), la întreruperea comuniunii bisericești cu cei care au
comuniune cu schismaticii după cum s-a spus, când a fost avut în vedere faptul
că acestea au 12.500 unități-parohii canonice bisericești și 90 de Mitropolii
canonice prima în Ucraina și în Federația Rusă Patriarhia Moscovei are 270 de
Mitropolii și Episcopi și multe milioane de credincioși. Și acest lucru se
întâmplă astăzi mai mult după timpul în care Monahul Filaret (Denișenko) a
re-organizat Pseudo-Patriarhia de Kiev prin decizia relevantă recentă a
Tribunalului Ucrainean, care a interzis dizolvarea ei în timp ce acesta avea ca
reclamanți pe «progeniturile» lui!!! (cf. Rομφεα.gr).
În această
privință, învățatul Profesor emerit în Drept Canonic dl. Panaghiotis Bumis, în
studiul său valoros «Ce vor împărtăși?» (așa-zișii schismatici restabiliți din
Ucraina), face referire, în fragmentul următor al său, la următoarele lucruri
demne de menționat: «…Β. 1) Conform acestor lucruri date și având în
vedere lucrurile pentru fiecare lucrare sacramentală, este nevoie de
continuitatea apostolică, dată clericilor prin taina canonică a preoției. 2) Firește
că trebuie ca acești clerici să fie înrolați în Biserică și să nu se fi separat
sau rupt de ea, fie formând de voie o schismă sau o erezie, fie dacă sunt
caterisiți de preoție fără de voie de către un organ bisericesc competent
pentru ei. 3) La fiecare lucrare sacramentală canonică există cu rigoare și
semne văzute, palpabile, în afară de (cuvintele/rațiunile) semnele pe care
le-am numi nevăzutepentru ca fiecare credincios (să vadă și) să primească harul
împărtășit cu încredințare. 4) Clericul care săvârșește o Taină trebuie să aibă
permisiune și poruncă de la un organ sau corp bisericesc mai înalt decât el,
după cum corpul apostolic din Ierusalim a dat cândva permisiune și autoritate
Apostolilor Petru și Ioan să meargă la samarineni ca să le dăruiască Duhul
Sfânt».
2. Pe subiectul
foarte critic ridicat cu privire la unitatea Preasfintei noastre Biserici
Ucrainene, Biserica a dat o soluționare prin Sfântul Sinod Ecumenic cinci-șase
din 691 d.H., în vremea lui Iustinian al II-lea Rinotmitul, convocat în sala
Trulo, care, prin canonul 2 al său, a validat canoanele stabilite la Sinodul
din Cartagina, care soluționează subiectul competenței bisericești din anul
424. La acest punct, trebuie să fie accentuat faptul că în Sfânta noastră
Biserică nu poate să existe motiv de drept de cutumă pentru că Dreptul Bisericii
decurge din descoperirea Dumnezeului cel viu, Care este Adevărul întrupat, după
propria Lui proclamare: «Eu sunt calea și
adevărul și viața» (In. 14,6), și din insuflarea Preasfântului și
desăvâșitorului Duh, Care a venit în Biserică în ziua Cincizecimii și rămâne în
ea, după nemincinoasa încredințare a Domnului: «Duhul adevărului vă va conduce la tot adevărul» (In. 16,13). Prin
urmare, Dreptul în Biserică nu este o legiuire omenească, ci izvorăște din
Legea evanghelică descoperită, din canoanele Sinoadelor Ecumenice și ale celor
Locale, pe care le-au validat acelea și din canoanele Sfinților Părinți
purtători de Dumnezeu. Să se spună în debut că, dacă primim încă faptul că în
Ucraina au dăinuit competența și jurisdicția canonică ajutătoare (asistantă) a venerabilei
Patriarhii Ecumenice și a Bisericii Ruse pentru că Ucraina ar fi fost cedată
Bisericii Ruse «într-un mod de protecție» în 1686, această competență și
jurisdicție ajutătoare a încetat când s-a mișcat prima Biserica Rusă și a fost dusă
mai departe procedura canonică, fapt pe care l-a recunoscut și venerabilul
Patriarh Ecumenic Bartolomeu prin Scrisoarea Patriarhală a sa nr. 1203/29.8.1999
către Preafericitul Patriarh Alexei al Moscovei, pe care o prezentăm mai jos.
3. Cu
siguranță, venerabila Patriarhie Ecumenică a Constantinopolului are, după
dumnezeieștile și sfintele canoane 3 al Sinodului al II-lea Ecumenic și 28 al
Sinodului al IV-lea Ecumenic, prerogativele cinstei între Tronurile
Patriarhale, după Tronul Romei Vechi în Biserica străveche. Iar după ruperea și
decăderea din ea a Tronului Vechii Rome, din care s-a ivit, din păcate,
papismul paneretic, distrugătorul creștinismului apusean (războaie religioase,
interogatorii sacre, Reforma, ateismul, nihilismul), este primul tron în
Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească și Patriarhul
Ecumenic are dreptul canonic și legiuit al prezidării onofirice a Bisericilor Ortodoxe
Autocefale ca primus inter pares,
prezidează Sinodul Ecumenic convocat oricând și coordonează, împreună cu
Sfântul Sinod din jurul său, reuniunile Preasfintelor Biserici Ortodoxe
Autocefale, cum se întâmplă istoric cu toate președințiile din lume, acordă
autocefalie și autonomie structurilor bisericești în limita validării
deciziilor corespunzătoare de către un Sinod Ecumenic convocat și în limitele
canonice (cerere a organismului bisericesc, acordul Bisericii Mamă și consensul
Preasfintelor Biserici Autocefale).
În conformitate
cu prerogativele cinstei, și nu cu «primatul de putere» sunt excluse și
accentuate clar următoarele în studiul monumental și foarte important al
Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte, din octombrie 2019, «„Drepturile”
Bisericilor și unitatea Bisericii, partea I-a, „Primatul” și „Biserica” după
sfintele canoane», p. 27-30:
«1.3.1. Un «Întâistătător
mondial» (răstălmăcirea canonului 34 apostolic). Recent a ieșit la iveală o
răstălmăcire a canonului 34 și aceasta cu referire la relația între ei a
Întâistătătorilor (Patriarhi și Arhiepiscopi) ai Bisericilor autocefale de
astăzi. Conform cu această răstălmăcire, chipurile pe baza canonului 34, careva
dintre Întâistătători trebuie să fie considerat «primul» și «cap» al
celorlalți. Această răstălmăcire amestecă înțelesul primului loc al «primului
după rânduială» între Întâistătătorii de aceeași cinste cu înțelesul primului
loc al «primatului-capului» cutărui Sinod eparhial și este aplicat în
Documentul de la Ravena (2007). În acest text, înțelesul de «cap», care se
aplică în mod corect «protosului» Sinodului eparhial («la nivel marginal») se
transferă greșit și la așa-zisul «nivel mondial» ca să fie îndreptățit un «protos
mondial». Dar nu poate să existe un «protos mondial» ca și cap al «protoșilor»
Bisericii sobornicești. Competențele «protosului» Sinodului eparhial nu pot fi
atribuite «celui din fruntea mesei» între «protoși» de aceeași cinste ai Sinoadelor
eparhiale. Sfântul Nicodim Aghioritul lămurește cu multă claritate că
«protosul» la nivel mondial, dincolo de prezidarea ședinței (în ordinea
rânduielii) între întâistătătorii egali, nu există în Biserică. Întâistătătorii
Bisericilor Ortodoxe Locale sunt de cinste egală după «prerogativele cinstei»
și se deosebesc numai după «ordinea cinstei»: «Canonul de mai sus… deosebește
și spune că Patriarhul de Constantinopol să aibă prerogativele cinstei după
Papa și Patriarhul Romei deoarece și Constantinopolul este aceasta, adică este
și se numește Noua Romă. Iar prepoziția „după” nu arată aici posteritatea în
timp, după cum spun unii cu Aristin, dar nici degradare și micșorare, după cum
explică greșit Zonara (deoarece, prin faptul că Alexandria este după
Constantinopol, iar Antiohia după Alexandria și Ierusalimul după Antiohia, după
canonul 36 al Sinodului trulan, vor fi șase chipuri de degradare a cinstei și,
prin urmare, cinci cinstiri diferite una față de alta de mai sus, ceea ce este
contrar întregii Biserici sobornicești/catolice și un lucru primit numai de
latini și latinofroni), ci arată egalitatea de cinste și rânduiala după care
una este prima, alta a doua. [Arată] Egalitate de cinste pentru că și Părinții din Calcedon
spun, prin canonul 28, că acești 150 de episcopi au dat aceleași prerogative
episcopului din Vechea Romă cu cel din Noua Romă și cei de la trulan, prin
canonul 36, spun să se bucure de aceleași prerogative cel al Constantinopolului
cu cel al Romei. Și [arată]rânduiala pentru că și aceia, și aceștia spun în aceleași
canoane că cel al Constantinopolului este al doilea după al Romei, nu al doilea
cu cinstea, ci al doilea prin rânduiala cinstei». La fel scrie și mai limpede
despre aceasta Dositei al Ierusalimului: «Sunt multe parohii mai mari, multe
Biserici, mulți conducători și președinți și căpetenii în Biserică, dar nici
unul nu este între ei Conducător al Conducătorilor sau Președinte al
Președinților sau Căpetenie a Căpeteniilor. Așa încât cel al Romei este unul
dintre aceste căpetenii și conducători și președinți, egal în cinste și în
putere și nimic mai mult». Între Președinții Bisericilor autocefale nimeni nu
este mai mare, ci numai unul este în capul mesei, care este acum, după sfintele
canoane, (după schisma din 1054 și decăderea dogmatică a Romei) cel al
Constantinopolului».
Potrivit
acestora, venerabila Patriarhie Ecumenică putea să acorde autocefalie
structurii bisericești care o cere și care îndeplinește limitele canonice. Dar,
în cazul concret al Ucrainei, pe lângă faptul că unitatea statală de acum independentă
avea dreptul canonic ca Biserica ei canonică să ceară acordarea statutului de
autocefalie, după prescripțiile canonului 17 al Sfântului Sinod Ecumenic al
IV-lea, care declară: «Dacă vreo cetate
ar fi înnoită prin puterea imperială sau iarăși s-ar înnoi, să urmeze și
ordinea teritoriilor bisericești modelelor politice și publice», intervine
subiectul că singura structură canonică bisericească a țării, care este
administrată de Patriarhia Moscovei prin decizia Patriarhului Ecumenic Dionisie
în 1686 și astăzi are statut de autonomie acordat de Biserica Rusă nu dorește
și nu urmărește proclamarea ei ca Biserică Autocefală.
La acest punct
facem trimitere la studiul amănunțit al cinstitului Protoprezbiter Anastasie Gotsopulos, prezentând selectiv
concluziile lui:
«… Două
cronologii hotărâtoare: a) În anul 1593, prin decizia a patru Patriarhi de
Răsărit, este proclamată la rang de Patriarhie Biserica Rusiei și b) în anul
1686-1687 Patriarhul Dionisie IV al Constantinopolului, printr-o acțiune
patriarhală și sinodală, «ia decizia ca Preasfânta provincie a Kievului să fie
supusă Preasfântului Tron Patriarhal al marii cetăți salvate de Dumnezeu
Moscova». În epistola sa «către țarii Rusiei», Patriarhul Dionisie IV face
deosebire ca să nu existe răstălmăcire: «această Mitropolie a Kievului să fie
supusă Preasfântului Tron Patriarhal al Moscovei și arhiereii din ea, cel care
deja este și cel de după acesta, să cunoască drept Părinte (gheronda) și
proestos pe însuși Patriarhul Moscovei din diferite vremuri ca unii hirotoniți
de el»…
3. La
întrebarea dacă Biserica Ucrainei face parte din Patriarhia Rusiei s-a
pronunțat și conștiința bisericească panortodoxă, după cum s-a consemnat în
«Calendarele» editate peste an sau «Diptice» sau în «Anuarele» Bisericilor
Ortodoxe Locale. Toate Bisericile Ortodoxe Autocefale și Patriarhiile, fără
nici o excepție, recunosc că Biserica Ucrainei depinde de jurisdicția canonică
a Moscovei. Toate Bisericile, fără excepție, consideră singur Mitropolit
canonic de Kiev pe Onufrie, care depinde de Biserica Rusiei. Toate Bisericile
Ortodoxe au avut comuniune numai cu el și cu Sinodul din jurul său la
conslujirile inter-ortodoxe și panortodoxe și în toate Comisiile. Această
unanimitate exprimă conștiința bisericească panortodoxă-ecumenică, pe care
nimeni nu are dreptul să o desconsidere fără consecințe serioase».
De asemenea,
este interesantă cercetarea subordonării canonice a Mitropoliei de Kiev în studiul
de mai sus al P. Anastasie Gotsopulos:
«Deci ceea
ce se cere este ce se întâmplă din sec. 16-17 până în aprilie 2018, când se
comunică oficial că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se gândește să cedeze
autocefalia. Deci ce s-a întâmplat în ultimele trei veacuri și jumătate? De
cine depinde Mitropolia de Kiev și în general Ucraina conform conștiinței
bisericești, dar și conștiinței de sine a Patriarhiei Ecumenice?
1. Urmărind
argumentarea aceluiași Tron Ecumenic, să cercetăm răspunsurile la martorul
nemincinos al jurisdicției canonice a Tronurilor, adică în
«Sintagme/Constituții», de care jurisdicție depinde Biserica Ucrainei.
Consemnarea în ele este elementul indisputabil de cine depinde bisericește
Ucraina.
i) «RÂNDUIELILE/ΤΑΚΤΙΚΑ»
(NOTITIA EPISCOPATUUM): Deci, în timp ce toate rânduielile păstrate (Notitia
Episcopatuum 10 – 20) [17] din sec. XI-XV scriu că Eparhia Rusia-Ucraina (ca
Rusia Mare și Mică sau de Kiev) este eparhie bisericească a Patriarhiei
Ecumenice, Rânduiala 21 din sec. XVI nu menționează Rusia sau Ucraina între
eparhiile bisericești supuse Patriarhiei Ecumenice!
ii) SINTAGMA
lui HRISANT (1715): Patriarhul Hrisant al Ierusalimului (Notara) menționează în
vestita lui Sintagmă (p. 66-69) detaliat teritoriile bisericești de sub
Constantinopol, între care nu cuprinde Mitropolia de Kiev sau altă episcopie a
Ucrainei.
Mai mult, de la
pag. 83 și mai departe se face referire «despre Preasfântul Tron Patriarhal al
Moscovei». La început pomenește cum au fost date Moscovei vrednicia și cinstea
patriarhale (p. 83-84) și în continuare, la p. 84-85, se face referire la
granițele «Moscovei», în care se cuprinde și Ucraina. Următorul capitol
hotărâtor, care se intitulează «Despre Tronurile supuse Patriarhului Moscovei»
(p. 86 și în continuare) se referă la Kiev și Galiția, precum și la alte provincii
din Ucraina («Marele Novgorod», «Suzdal», «Cernigov», «Holmogor» ș.a.) ca
dependente bisericește de Patriarhul Moscovei! În sfârșit, la p. 87,
referindu-se la «prerogativele Arhimandriților din Moscova», enumeră între «Arhimandriții
mai importanți» ai Patriarhiei Moscovei și pe Arhimandriții ucraineni între
care cel dintâi este «cel de la Pecerska-Kiev» și urmează alții din Ucraina (d.ex.
«de Cernigov»).
Concluzionând:
Conștiința bisericească la începutul sec. XVIII, după cum este consemnată în
anul 1715 de Patriarhul Hrisant al Ierusalimului în Sintagma lui, vrea fără
vreo împotrivire sau fie o simplă rezervă, ca eparhia Kievului și a Ucrainei să
depindă bisericește de Patriarhia Moscovei, și nu de Patriarhia Ecumenică. Este
semnalat faptul că nu a existat niciodată vreo împotrivire față de Sintagma lui
Hristant din partea Patriarhiei Ecumenice.
iii) SINTAGMA
din 1855: Conform cu «Sintagma despre rânduiala Tronurilor Patriarhale și a
Sinoadelor Autocefale» din Atena, 1855, p. 3-12, Mitropolia Kievului și
provincia Ucrainei nu depinde de Patriarhia de Constantinopol. La p. 16-18 din
Sintagmă este menționat ca Mitropolit al «Eparhiei prima în ordine» «a
Bisericii Autocefale a Rusiei» «cel al Kievului și al Galiției», precum și alte
eparhii din Ucraina de astăzi!
iv) SINTAGMA
din 1896: În «SINTAGMA Mitropoliților și Episcopilor de sub Tronul Ecumenic»,
care a fost editată «în Constantinopol de Tipografia Patriarhală» în 1896, nu
se menționează Mitropolia Kievului sau altă provincie a Ucrainei ca eparhie
bisericească de sub Constantinopol. La fel, nici o Sfântă Mănăstire din Ucraina
nu este menționată în catalogul Sintagmei cu titlul «Mănăstirile stavropighiale
supuse Tronului Ecumenic» (p. 13-17).
v) SINTAGMA din
1902: «din
Tipografia Patriarhală»: în «SINTAGMA în uz a Mitropoliților și Episcopilor de
sub Tronul Ecumenic», care a fost editată «în Constantinopol de Tipografia
Patriarhală» în 1902, nu se menționează Mitropolia de Kiev sau altă provincie a
Ucrainei ca eparhie bisericească de sub Constantinopol. La fel, nici o Sfântă
Mănăstire din Ucraina nu este înscrisă în catalogul Sintagmei cu titlul:«Mănăstirile
stavropighiale supuse Tronului Ecumenic» (p. 13-17). Este inserat numai «Metocul
Patriarhal al Sf. Serghie» (p. 17).
vi) G.
Rallis-M. Potlis au publicat în faimoasa lor lucrare «Sintagma dumnezeieștilor
și sfintelor canoane» (prima ediție 1855) «Rânduiala Tronurilor Bisericii
Ortodoxe de Răsărit» și nu cuprind Ucraina între eparhiile Patriarhiei
Ecumenice, ci la «Biserica Autocefală a Rusiei». După cum declară, își extrag
elementele lor din Sintagme.
vii) «Calendarul
Patriarhiei Ecumenice» editat anual sau, din 2015 în continuare, «Anuarul
Patriarhiei Ecumenice» până în anul 2018 consemnează că Biserica Ucrainei
depinde canonic de Moscova. Nici o referire că ar depinde Kievul bisericește de
Constantinopol!
Concluzionând,
aceeași conștiință bisericească și canonică a Tronului Ecumenic până în 2018,
după cum este consemnată în modul cel mai oficial și mai neîndoielnic în
«Sintagmele» oficiale, în «Calendare» și «Anuare», pe care însăși Patriarhia Ecumenică
le-a editat chiar în «Tipografia Patriarhală din Constantinopol», reiese că nu
considera Ucraina până la mijlocul lui 2018 drept teritoriu canonic al său, pe
care o recunoaște în modul cel mai oficial și mai evident că depinde ca
jurisdicție canonică de Patriarhia Rusiei».
Nu încape nici
o comparație între autocefalia acordată schismaticilor și adunărilor separate
din Ucraina cu acordarea canonică de către venerabila Patriarhie Ecumenică a statutului
de autocefalie Bisericilor Canonice ale Greciei, Serbiei, Bulgariei, României,
Poloniei, Albaniei și Cehiei și Slovaciei. Autocefalia Bisericii Ortodoxe a
Ucrainei o urmărea Președintele de curând filooccidental al țării, Petro
Poroșenko, Parlamentul și cele două structuri schismatice: «Biserica Ortodoxă
Ucrainenă-Patriarhia de Kiev», care s-a separat în 1992 de Patriarhia Rusă prin
atacuri aspre și anateme împotriva Patriarhiei Moscovei, având drept cap pe
ex-Mitropolitul, Monahul Filaret (Denișenko) de Kiev, caterisit și
anatematizat, și «Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană», care a fost
construită în 1921 de conducătorii sovietici prin pseudo-episcopul Vasile Lipkivski,
care a fost hirotonit de «preoți și mireni»!!! și, din cauza cooperării ei cu
naziștii cuceritori ai țării, a fost prigonită și s-a repliat în chipurile
«biserica din catacombe». După acestea a reînviat în 1980 și a fost condusă de
autodesemnatul «Mitropolit de Kiev și a toată Ucraina», Macarie Maletici, fost
preot caterisit al Bisericii Ruse, «hirotonit» pseudo-episcop de diaconul
caterisit al Bisericii Ruse, Vichentie-Victor Cekalin, personalitate tragică cu
un bogat «istoric» ca pseudo-episcop «ortodox», unit, pastor protestant,
pederast inculpat penal, pensionat cu demență în Australia. Venerabila
Patriarhie Ecumenică «a restabilit» ex tunc în rânduiala canonică cele două
structuri «bisericești» schismatice cu căpeteniile lor, a căror stare canonică
a recunoscut-o cu trei zile în urmă Biserica noastră fără votare.
La aceasta
cultivatul Profesor Emerit de Dogmatică al Facultății din Tesalonic, dl.
Dimitrie Tselenghidis, adaugă următoarele în epistola sa
curajoasă și mărturisitoare din septembrie trecut a.c. către Sfântul Sinod al
Bisericii Greciei: «Mai întâi, ar trebui să fie cercetat dacă acest «construct»
îndeplinește condițiile unei comunități bisericești. Dacă, dimpotrivă, este
recunoscută «autocefalia» lui, atunci este recunoscută automat «legalitatea»
ecleziastică a Bisericii schismatice.
După cum se
știe, pentru Biserica schismatică a Ucrainei a premers o condamnare panortodoxă
cu caterisiri și afurisiri. Această condamnare panortodoxă nu a fost revocată.
În final, prin Tomosul autocefaliei Patriarhiei Ecumenice (11-1-2019), a
intervenit o depășire instituțională cu caracter duhovnicesc și ecleziologic,
ce creează întrebări rezonabile despre legalitatea ei bisericească. Și aceasta
deoarece nu au fost respectate – cel puțin din câte știm – condițiile
fundamentale patristice și duhovnicești, lucru ce creează contestații
rezonabile despre canonicitatea regulilor-condițiilor Practicii patriarhale,
cât timp nu au exprimat o pocăință publică demonstrată și o dezavuare a
schismei. Prin cele ce le spunem în cazul cu pricina nu înseamnă că ne îndoim
de competența instituțională a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie,
bineînțeles cu acordul întregului trup al Bisericii, care se exprimă sinodal.
Aici se pune chestiunea condițiilor valide pentru emiterea unui astfel de
Tomos. După mărturia biblică (Mt. 4, 17, 1Cor. 5, 1-5 și 2Cor. 2, 6-8), dar și
după tradiția patristică și duhovnicească a Bisericii, încadrarea sau
reîncadrarea în trupul cel unul și neîmpărțit al Bisericii presupune oricum
trăirea adâncă și exprimarea sinceră a pocăinței din partea membrului sau
comunității mai largi supuși încadrării sau reîncadrării. Condiția exprimării
pocăinței nu este surmontată de nici o persoană instituțională sau for
bisericesc instituțional. Nu există nici o iconomie a Bisericii care să poată
să se substituie sau să anuleze pocăința».
Îndeosebi
Monahul Filaret (Denișenko), cleric al Patriarhiei Moscovei ca Mitropolit de
Kiev, a fost caterisit în 1992, după cum s-a spus înainte, din cea mai înaltă funcție
a Arhieriei și, după acestea, a fost anatematizat pentru provocarea unei
schisme, însă și pentru alte fapte ale sale necanonice, iar celălalt, Macarie
Maletici, nu a dobândit nici o hirotonie canonică, după cum am arătat. În
continuare, s-a întrunit așa-zisul «Sinod al unității», care a ales drept
«Întâistătător» pe «Mitropolitul» Epifanie (Serghei Dumenko), care are «hirotonie»
inexistentă canonic de la Monahul caterisit și anatematizat Filaret și, prin
urmare, a fost acordat statutul de autocefalie noii structuri care a reieșit
din toate aceste acțiuni necanonice.
Prin urmare, subiectul critic, care se pune din punct de vedere canonic la chestiunea concretă este dacă deciziile Sinodului complet, prezidat de Patriarh, precum este Sinodul Patriarhiei Moscovei, sunt irevocabile sau pot fi apelate înaintea altui Sinod Patriarhal. Acest subiect a preocupat Biserica Ecumenică după Sinodul din Sardica și canoanele lui 3, 4 și 5, la care au participat episcopii apuseni și a prezidat Cuviosul de Cordoba, fiind convocat în acest timp și Sinodul Episcopilor răsăriteni în Filipupoli de astăzi. Întâi Episcopul Zosima al Romei, invocând canoanele din Sardica drept canoane chipurile ale Sinodului I Ecumenic din Niceea, a revendicat dreptul de judecător suprem asupra Bisericilor din Africa de N. și l-a învrednicit de restabilire pe preotul Apiarie, caterisit de Episcopul Urban de Sicca. Episcopii africani au respins vehement dreptul pretins de Episcopul Zosima al Vechii Rome și de urmașii săi, Bonifatie și Celestin I, de a fi judecător suprem al Bisericilor lor în 424. Anterior, Sinodul Local din Cartagina, prin canonul său 31 (după numărătoarea din Pidalion), care este reluat neschimbat și în canonul 129 al aceluiași Sinod, a legiuit: «În același mod a plăcut ca preoții și diaconii și restul clericilor inferiori, în cauzele pe care le au, dacă este dezaprobat tribunalul episcopilor lor, episcopii vecini să-i asculte și, cu acceptul episcopului propriu, episcopii chemați de ei să reglementeze cele dintre ei. De aceea, deși consideră că li s-a acordat dreptul de apel asupra lor, să nu se apeleze la tribunalele de peste mare, ci la cei dintâi dintre propriile eparhii, după cum a fost rânduit adesea cu privire la episcopi. Iar cei care vor apela la tribunalele de peste mare, să nu fie primit nimeni în comuniune în Africa». Și absolut semnificativ este faptul că aceste canoane ale Sinodului din Cartagina au fost validate precis și nominal de canonul 2 al Sfântului Sinod Ecumenic cinci-șase și general de canonul 1 al Sinodului IV Ecumenic și de canonul 1 al Sinodului VII Ecumenic. Așadar Biserica străveche a primit faptul că cele hotărâte de canoanele 3, 4 și 5 privesc o prerogativă aparte, care a fost atribuită Episcopului Ortodox de atunci al Vechii Rome numai față de Episcopii supuși lui, nu și de a-i oferi o jurisdicție bisericească supremă. Zonara spune în această privință: «Deci canonul nu este al Sinodului din Niceea, nici nu-i conferă lui toate apelurile, ci ale celor supuși lui» (Σ.Γ.241), iar Balsamon menționează: «căci acesta este special pentru problemele bisericești ale Papei și s-a pronunțat că este dator să le țină în interior» (Σ.Γ.239).
Prin urmare cererea Episcopului Ortodox de atunci al Vechii Rome de prerogativă a jurisdicției supreme bisericești a fost respinsă de Biserică pentru că au fost acceptate prescripțiile canonice ale Sinodului din Cartagina prin Sfântul Sinod Ecumenic cinci-șase că sunt avuți în vedere clericii din alt mediu bisericesc, care vor face apel în fața Episcopului Vechii Rome pentru pricinile lor. În Biserica Ortodoxă sobornicească/catolică, pe baza canoanelor 9 și 17 ale Sfântului Sinod Ecumenic al IV-lea, care poruncesc: «Dacă episcopul sau clericul se va îndoi de mitropolitul eparhiei, să se ocupe exarhul provinciei sau tronul capitalei Constantinopol și la el să se judece», nu este supusă atacului prin apelare, adică este inatacabilă decizia de condamnare emisă de Sinodul final Patriarhal care se întrunește potrivit competenței corecte a canonului 28 apostolic și a canonului 4 al Sinodului din Antiohia, după cum este Sinodul General al Mitropoliților de sub Exarhul Provinciei (de atunci) sau (astăzi) Sinodul complet al mediului patriarhal de sub președinția Patriarhului. Atât canonul 9, cât și 17 al Sinodului Ecumenic IV pun disjuncție la propria prevedere canonică pentru Exarhul Provinciei și Arhiepiscopul Constantinopolului și oferă posibilitatea unei scăpări de aceeași valoare. Așadar canoanele nu întemeiază pentru Arhiepiscopul de Constantinopol o competență judecătoreasă superioară și un alt grad de jurisdicție. Iar Exarhul (conducătorul) Provinciei astăzi este Președintele propriului mediu patriarhal. Balsamon menționează definitoriu: «Hotărârile Patriarhilor nu se supun apelului, 40 123, κβ, Β.Γ.α.λη: «Preafericitul Patriarh al acelei provincii să fie audiat între ei și să fie hotărâte acelea care sunt în acord cu legile și canoanele bisericeștile, fără să poată vreun membru să combată verdictul lui», iar în «Epanagogă» 11,6(J.G.R. vol. 2, 260): «Instanța patriarhului nu se supune recursului, nici nu este reexaminată de altcineva, ca un conducător al acestor instanțe bisericești». Sfântul și Marele Fotie scrie în «Nomocanonul» său 9, 1 (Σ.Α. 169): «nu sunt apelate verdictele Patriarhilor». Potrivit acestora, judecata de instanță a oricărui Sfânt Sinod Patriarhal, care constituie, conform dreptului nostru canonic, Sinodul final și reiese după instrumentarea chestiunii canonice, este irevocabilă, putând fi contestată numai în fața Sinodului Ecumenic (P. Panaghiotakou, «Sistemul Dreptului Bisericesc, Dreptul penal al Bisericii», p. 836, ATENΑ 1962).
De Dumnezeu luminatul Sfânt Nicodim Aghioritul, când comentează canonul 9 al Sinodului IV Ecumenic la pag. 192-193 din Pidalion, ed. V. Rigopulos, Tesalonic, 1998 și «în toate», se referă la chestiunea aceasta într-o deosebită analiză canonică față de renegatul și unitul Visarion și față de, cum îi numește, papistașii Vinion și Velarmin, spunând în mod definitoriu: «Este evident că Patriarhul de Constantinopol nu are autoritate să lucreze în episcopiile și ținuturile altor Patriarhii, nici nu i s-a dat dreptul de recurs de către acest canon în Biserica întreagă 1. pentru că în praxa (procesul verbal) a 4-a a acestui Sinod din Calcedon, după ce Anatolie a acționat în afara granițelor și a luat Tirul de la Episcopul lui, Fotie, și l-a dat lui Eusebie al Viritului și, după ce a dat jos și a excomunicat pe Fotie, a fost dezaprobat și de conducători, și de tot Sinodul pentru aceasta. Și, deși a pretextat multe, cu toate acestea, au fost anulate de Sinod cele ce le-a lucrat acolo și lui Fotie i s-a dat dreptate și a luat episcopiile Tirului. De aceea și Isaac al Efesului a spus lui Mihail, primul dintre Paleologi, că Patriarhul Constantinopolului nu-și întinde autoritatea peste Patriarhiile de Răsărit (după Pahimeris, cartea 6, cap. 1); 2. pentru că legile politice și imperiale nu stabilesc că numai judecata și decizia Constantinopolului nu suportă recurs, ci indefinit a oricărui Patriarh și ale Patriarhilor la plural. Căci spune Nearaua 123 a lui Iustinian, Patriarhul provinciei să stabilească acelea care sunt conforme cu legile și canoanele bisericești fără ca nimeni să nu poată contrazice verdictul lui. Și înțeleptul Leon spune în primul titlu al legii lui pe scurt că sentința Patriarhului nu este supusă recursului, nici nu este reanalizată de altul, pentru că este conducător/principiu al celor bisericești. Căci de la el sunt toate judecățile și la el sunt rezolvate. Și iarăși cartea 3 iustiniană, cap. 2: Patriarhul competent va cerceta verdictul adunării bisericești fără să se teamă de recurs și cartea 1, titlul 4 al dispoziției bisericești: nu sunt apelabile verdictele Patriarhilor și iarăși cartea 1, cap. 29: împotriva deciziilor Patriarhilor s-a pus lege de împărații dinainte de noi să nu se facă recurs. Deci, dacă de cumva, după acești împărați, care sunt în acord cu sfintele canoane, verdictele tuturor Patriarhilor nu primesc recurs, adică nu sunt ridicate la judecata altui Patriarh, cum poate cel al Constantinopolului să le judece din nou acestea? Și, dacă prezentul canon (9) și al 17-lea al Sinodului acesta IV au avut ca scop să aibă Patriarhul Constantinopolului dreptul la recurs din celelalte Patriarhii, cum de au vrut împărații să apere totul diametral opus în vremea când ei cunoșteau că legile politice care nu erau în acord cu canoanele rămâneau nevalabile? 3. pentru că, dacă am accepta, după papistașii de mai sus, că Patriarhul de Constantinopol judecă și rejudecă judecățile lor, deoarece canonul nu face deosebire între un Patriarh sau altul, prin urmare el judecă și rejudecă și pe cel al Romei și astfel va fi cel al Constantinopolului primul și ultimul și de obște judecător al tuturor Patriarhilor și pentru însuși Papa».
Așadar dreptul canonic al reexaminării chestiunilor Monahului Filaret (Denișenko) și ale preotului caterisit al aceleiași conduceri, Nicolae Maletici, așa-numitul «Mitropolit Macarie», după deciziile Sinodului Patriarhal final al Patriarhiei Moscovei, îl are numai Sinodul Ecumenic, după cum primește în scris acest fapt venerabilul Patriarh Ecumenic k.k. Bartolomeu prin Scrisoarea lui patriarhală nr. 1203/29.8.1999 către Preafericitul Patriarh Alexie, în care scrie: «În răspuns la telegrama și scrisoarea aferente ale Preafericirii Voastre iubite și mult dorite despre problema care s-a ivit în Preasfânta Voastră Biserică soră a Rusiei, care problemă a condus Sfântul Sinod al ei să treacă, pentru motive pe care le știe ea, la caterisirea lui Filaret, Mitropolitul Kievului, care până de curând era un membru dintre cei dintâi ai Sinodului ei, dorim să vă facem cunoscut frățește dragostei voastre că Biserica cea mare a lui Hristos de la noi, recunoscând în integralitate competența pe această temă a Preasfintei Biserici a Rusiei de sub Voi, primește cele decise sinodal despre cel în cauză, fără să dorească deloc să înfăptuiască vreo piedică Bisericii Voastre soră», recunoscând, ca și canonist, principiul identității sancțiunilor. Acest fapt l-a reluat și după aceea în scrisoarea sa pentru anatematizarea aceluiași Filaret (Denișenko), (1997) către Patriarhul Moscovei: «Primind înștiințare despre decizia de mai sus, am comunicat-o Ierarhiei noastre a Tronului Ecumenic și am încurajat-o ca să nu aibă nici o comuniune bisericească de acum înainte cu cei menționați».
4. Sfintele canoane 9 și 17 ale Sfântului Sinod al IV-lea Ecumenic au consacrat, după cum am spus mai înainte, același grad de competență pentru Exarhul administrației (astăzi Președintele Sinodului Patriarhal desăvârșit) și pentru Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic – Arhiepiscopul de Constantinopol, și prin această soluționare nu au întemeiat din nou o jurisdicție mai mare pentru nici un Tron Patriarhal. Prin urmare, cel condamnat de către Sinodul Patriarhal final nu are dreptul de a apela la alt Sinod Patriarhal în afară numai de Sinodul Ecumenic și exact acest principiu l-a legiuit mai vădit Sfântul Sinod cinci-șase Ecumenic prin validarea nominală a canoanelor Sinodului din Cartagina în canonul său al 2-lea, care Sinod, după cum se menționează, a respins cererea unei competențe generale a Episcopului Vechii Rome și, prin urmare, a oricărui alt Patriarh din toată Biserica. Pe de altă parte, canonul mai nou 2 al Sfântului Sinod cinci-șase Ecumenic, a validat în mod definitoriu canoanele din Cartagina și, ca o dispoziție procedurală canonică mai nouă, modifică pe oricare alta mai veche și o validează pe aceasta, după cum este valabil pentru orice sistem legislativ și precum se demonstrează din cuvântarea de pe munte a Domnului: «Iarăși ați auzit că s-a spus celor din vechime: să nu juri strâmb, să ții jurămintele tale Domnului. Dar Eu spun vouă să nu vă jurați nicidecum» (Mt. 5,33-34).
Concluzia care reiese din această reglare canonică în Biserică pentru cazul Ucrainei este că Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a admis un recurs în mod greșit și fără competență canonică și a judecat pe premize canonice de ultimă instanță pe foștii clerici ai altei conduceri bisericești, ai Bisericii Ruse, care deține în mod competent dosarele de judecată ale clericilor pedepsiți în discuție, cuprinsul cărora trebuia să fi fost avut în vedere de către Sfântul Sinod Patriarhal din Constantinopol, care a reluat subiectul canonic al lor fără competență, modificând și invalidând deciziile Sinodului Patriarhal final fără competența aferentă. Prin urmare deciziile restabilirii canonice a celor caterisiți, anatematizați și nehirotoniți din cele două structuri schismatice ale Ucrainei, care au premers acordării Tomosului de autocefalie sunt evident nevalide și, prin urmare, decizia acordării statutului de autocefalie unei Biserici inexistente canonic, care este compusă din laici aflați în schismă, rezultă că este și ea nulă.
Acestea trebuie cu siguranță să fie dispuse de un Sinod Panortodox, care trebuie să se întrunească rapid prin acțiunile Voastre, ale Preafericiților Întâistătători ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe Autocefale, pe lângă Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, pentru ca să abordeze această chestiune greu de rezolvat, pe care nu o pune nimeni, din păcate, în baza ei canonică reală și în principal să fie abordată primejdia foarte mare a ruperii comuniunii bisericești a Bisericilor Ortodoxe autocefale cu consecințe imprevizibile pentru buna stare a Preasfintei Biserici Ortodoxe sobornicești/catolice, Biserica una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolică a lui Hristos.
Sanctitatea Voastră și Preafericiți sfinți Întâistătători,
Cerem cu smerenie, ca membri ai Sfântului Sinod Panortodox, ca toată Biserica Ortodoxă sobornicească/catolică, adunată prin Episcopii ei canonici în Sfântul Duh, să se ocupe într-un Sfânt Sinod Panortodox (mai drept, Ecumenic) de chestiunea arzătoare și complexă din perspectivă canonică și ecleziologică a autocefaliei ucrainene către cine și în care mod a fost acordată, fiind trecută cu vederea Biserica Ortodoxă canonică sobornicească/catolică din Ucraina și «fiind restabiliți», după cum nu se cuvenea și fără competență, «clericii» schismatici, caterisiți, anatematizați și nehirotoniți, după ce au constituit «Biserica Autocefală a Ucrainei», lucru care constituie «piatră de sminteală» și răvășește pliroma cu numele creștin a Sfintelor Biserici Ortodoxe Locale,
Iar cu acestea
semnăm, subscriind cu cucernicie,
Cu cel mai
adânc respect
Mitropoliții
+ Mitropolitul
ANDREI de Driinupolis, Pogoniani și Conița
Observațiile noastre: 1. Nu este atacată frontal pretenția Patriarhiei Ecumenice de a avea un primat de autoritate peste toată Biserica Ortodoxă, dar este rezolvată această problemă prin prezentarea reglementărilor canonice care conferă autoritate supremă fiecărui Sinod Patriarhal sau al unei Biserici Autocefale. Cu alte cuvinte, nici o Patriarhie, inclusiv cea Ecumenică, nu are competențe de a interveni în teritoriul altei Biserici Locale, ci toate sunt egale și supreme. Singura instanță mai înaltă este Sinodul Ecumenic (Panortodox), care poate decide asupra oricăror conflicte locale, în caz că apare necesitatea. Această abordare este lăudabilă și mai puțin conflictuală, de natură să permită rezolvarea corectă a problemei ucrainene.
2. Este curioasă diferențierea de adresare între Patriarhul Ecumenic și restul Întâistătătorilor de Biserici, primul fiind numit Sanctitate, iar ceilalți Preafericiți.
3. Probabil din dorința de a nu-l face pe Patriarhul Ecumenic să se simtă atacat în toate privințele, Comunicatul de față îi face o concesie. Prin două expresii îi recunoaște o competență care nu are baze clare canonice: „acordă autocefalie și autonomie structurilor bisericești” și „putea să acorde autocefalie structurii bisericești care o cere și care îndeplinește limitele canonice”. Această chestiune a fost nerezolvată în discuțiile anterioare cu privire la Sinodul din Creta și a rămas nesoluționată. Încă este o discuție aprinsă dacă prima Biserică din diptice are dreptul de a oferi autocefalie unei noi structuri bisericești canonice sau Biserica mamă din care se desprinde aceasta sau toate Bisericile Locale împreună unanim.
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei împreună cu Patriarhul Bartolomeu și Epifanie
Chiar dacă
Biserica Greciei a făcut gestul de a se alătura Patriarhiei Ecumenice în
recunoașterea «autocefaliei» noii structuri bisericești din Ucraina, restul
Bisericilor nu au făcut acest pas, iar unii ierarhi reacționează, încercând să
contracareze această mișcare greșită.
Pe 29 octombrie s-a
desfășurat ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Poloniei
sub președinția Preafericitului Mitropolit Sava de Varșovia și a toată Polonia,
la care au participat toți Arhiepiscopii și Episcopii acestei Biserici.
Sfântul Sinod a
fost informat cu privire la cuprinsul scrisorilor Patriarhului Irineu al
Serbiei, Anastasie al Albaniei, precum și a Mitropolitului Sava al Varșoviei
adresate Sanctității Sale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și a
luat următoarea decizie:
Să rămână în
vigoare poziția cu privire la subiectul autocefaliei Bisericii Ucrainei, care a
fost exprimat în deciziile sinodale din 9-05-2018, 5-11-2018 și 2-04-2019. Biserica
Ortodoxă Autocefală a Poloniei nu se opune acordării autocefaliei Bisericii
Ucrainei pe baza regulilor dogmatico-canonice întregii Biserici, totuși nu unei
grupări de dezbinați (schismatici). Dezbinații de la învățătura Sfintei
Biserici nu pot să reprezinte organismul bisericesc sănătos pentru că forțează
unitatea euharistică a întregii Ortodoxii.
Anticipând o
evoluție tragică a lucrurilor, Serafim de Pireu a declarat pentru Βημα
Ορθοδοξιας că va trimite împreună cu Mitr. Serafim de Kitire un apel către toți
Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe prin care le vor cere să convoace un Sinod
Panortodox chiar și fără participarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Această
epistolă comună va fi trimisă în următoarele zile.
Acesta a mai
declarat: «Este cu totul nevalid să susțină cineva că este atinsă
unitatea Bisericii prin „restabilirea” și intrarea în ea a persoanelor din
parasinagoguri (adunări separate) și schismatice, caterisite, anatematizate și
nehirotonite nepocăite”, a subliniat cutezătorul Ierarh și a accentuat că numai
un Sinod Panortodox are dreptul să acorde autocefalie.
«Nici o Biserică nu este dispusă să recunoască pe schismatici»
La slujba de
duminica (ieri), Patriarhul Chiril al Moscovei a început să pună în practică
decizia Sinodului Bisericii Ruse de a scoate din diptice și a nu pomeni numele
PF Ieronim al Atenei după ce acesta a intrat în comuniune cu schismaticii
ucraineni. Slujba a fost televizată și oricine s-a putut convinge de aceasta.
La aceeași Liturghie a fost primit oficial în comuniune Exarhatul din Europa
Occidentală de tradiție rusă, care s-a desprins de Patriarhia Ecumenică după ce
aceasta încercase să-l dizolve. (Pot fi bănuite acolo reacții filetiste și
revanșarde față de ruși din partea „ecumenicilor).
Arhiepiscopul
Hrisostom al Ciprului și-a exprimat, în declarațiile sale de imediat după
dumnezeiasca Liturghie praznicală din biserica Sfântului Gheorghe din Latsia,
neplăcerea sa acută față de întreruperea pomenirii Arhiepiscopului Atenei de
către Patriarhul Chiril al Moscovei.
«Atitudinea Patriarhului Moscovei o consider de neacceptat. Nu tăiem pomenirea unul altuia dintre Întâistătători deoarece nu suntem de acord cu o poziție a lui. Numai dacă devine cineva eretic întrerupem comuniunea cu el. Și ceea ce știu este că nici Patriarhul Ecumenic, nici Arhiepiscopul Atenei nu sunt eretici. Aceasta, bineînțeles, nu înseamnă că sunt de acord cu ei. Chiar dacă m-am silit să mediez ca să se facă o întâlnire pentru găsirea unei soluții, cu toate acestea nu a fost pe plac și astfel nu am stăruit. Dar nici Patriarhul Ecumenic nu vrea să se întâlnească cu cel al Moscovei, nici chiar al Moscovei nu vrea să se întâlnească cu cel Ecumenic. De aceea, de altminteri, ca Biserică a Ciprului, păstrăm o atitudine neutră pentru că nu suntem de acord cu atitudinea nici unuia dintre cei doi și nu am trecut la pomenirea nici unui nou Întâistătător (al Ucrainei, n. theodosie)».
Între timp, Fanarul
rămâne netulburat pe poziția sa cu pretenții de lider absolut. Astfel, la Liturghia
din 3 noiembrie Patriarhul Bartolomeu a făcut o serie de declarații cu ocazia
hirotoniei unui arhiereu și a unui preot:
«Desigur, pentru noi prerogativele și drepturile acestea nu se traduc în
rânduieli de autoritate și conducere, după cum ne blamează unii, fiind
dezgustați de obiceiul și măreția în smerenie a Bisericii celor săraci ai lui Hristos,
deși au luat de la ea lumina lui Hristos, ci li se dă sensul și se
materializează ca primat al slujirii, ofrandei și deșertării, după cum dă
mărturie istoria nemincinoasă. Într-adevăr, partea constituentă zilnică a
acestei Biserici martirice este grija de toate Bisericile.»
«Sunt
specializate în Dreptul Canonic. Aceasta merge împreună cu noile tale (ale episcopului
hirotonit, n.n.) responsabilități de a păzi rânduiala în biserică și să rechemi
la ordine pe cei ce o încalcă și o aruncă la pământ. Și canoanele ce sunt în
Biserică? La ce folosesc? Exact la păstrarea disciplinei, păcii, unității și la
buna funcționare a vieții bisericești. De aceea și pun o înșiruire și o
ierarhizare a tronurilor și a lucrurilor bisericești în general. Și prin acest
sistem și organizare Constantinopolul ocupă prima poziție, slujitoare cum am
spus, care poziție, cu prerogativele și
drepturile pe care le antrenează, se apucă la urmă să le pună la îndoială fiicele
și fiii nerecunoscători, mișcându-și călcâiul asupra binefăcătorului. Pun la
îndoială porunci dumnezeiești și reguli care au fost consfințite de veacuri,
silindu-se să-și satisfacă oportunitățile lor omenești politice și iubitoare de
slavă. Doar că lucrează în zadar. Pentru că ecleziologia ortodoxă și rânduiala
canonică a Bisericii, pe care Biserică nici porțile iadului nu o vor birui, nu
se strămută. Sunt atât de adânc înrădăcinate în istoria bimilenară a
creștinismului, încât nimeni să nu poată să le dezrădăcineze, oricât de tare și
de puternic ar fi sau crede că este, totuși potrivit lumii, nu după Dumnezeu.»
Nota noastră: 1. Este foarte bine venită precizarea Arhiepiscopului Ciprului că doar pe motive de erezie se poate trece la oprirea comuniunii fără o decizie panortodoxă. Totuși pretențiile papiste ale Fanarului sunt susceptibile tocmai de o viziune dogmatică greșită pentru că privesc ființa Bisericii. Este un subiect care merită discutat. El se regăsește ca și capitol în mai toate Dogmaticile, deci este de natură doctrinară.
2. Pretențiile Fanarului sunt de primat de autoritate, chiar dacă iau formă „slujitoare”. Când cineva impune niște rânduieli peste capul celorlalți, acest gest cu greu poate fi catalogat drept slujire, și nu impunere. Acest limbaj, care seamănă cu cel adoptat de papa cel autentic de la Roma în ultima vreme, nu schimbă cu nimic situația.
3. Așteptăm cu interes scrisoarea celor doi Mitropoliți greci prin care să fie lansat un apel pentru convocarea unui Sinod panortodox pe tema ucraineană. Este stringentă o soluție la acest nivel, bineînțeles și pe cealaltă temă la fel de fierbinte, anume ecumenismul. Sperăm ca aceasta din urmă să nu genereze rețineri la Moscova sau în alte părți (Cipru, Alexandria sau București).