Protoprezbiter Teodor Zisis

Profesor emerit al Facultății de Teologie din Tesalonic

Unitatea Bisericii sobornicești este amenințată serios în această perioadă de acordarea necanonică a autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică părților schismatice ale ortodocșilor ucraineni prin ignorarea Bisericii autonome a Ucrainei de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului, care se supune istoric și canonic Bisericii Rusiei.

Kievul este maica, cristelnița rușilor ortodocși din epoca în care Țarul (Cneazul) Vladimir, în 988, a fost botezat el însuși și poporul rușilor în credința creștină prin acțiunile Bisericii de Constantinopol. Timp de cinci veacuri Mitropolia de Kiev și a toată Rusia a ținut nemijlocit de jurisdicția Constantinopolului. Cuceririle străine și influențele creștine apusene au încercat de multe ori să spargă Mitropolia unitară, unitatea bisericească a rușilor ortodocși și să creeze o a doua Mitropolie în ținutul Rusiei Mici, Ucraina de astăzi, însă mereu a reacționat corect la această dezbinare Patriarhia Ecumenică pentru că a întrezărit că desprinderea ținutului de trunchiul Ortodoxiei rusești, pe care o vizau Roma papistașă și conducătorii papistași ai Poloniei și Lituaniei, ar fi întărit uniația între ortodocși, adică unirea lor cu Roma și dependența lor de jurisdicția Papei.

Concret, pentru o perioadă de timp și în timp ce capitala rușilor s-a mutat în Nord, la început la Vladimir și apoi definitiv la Moscova, Kievul nu a mai fost încadrat, din motive politice și militare, în Biserica autocefală a Rusiei din 1448, ci a rămas sub jurisdicția Constantinopolului și sub influențele catastrofale și înrâuririle uniației și ale puterilor politice occidentale, care urmăreau atunci, ca și astăzi, să-i taie pe locuitori de Rusia, cultivând sistematic simțământul rusofobiei. Această despărțire a ortodocșilor ruși a fost tămăduită când Mitropolia de Kiev a revenit în administrația bisericească unitară a ortodocșilor ruși în 1686 prin actul patriarhal și sinodal al Patriarhiei Ecumenice, care a trecut Mitropolia de Kiev în jurisdicția Bisericii Rusiei, de care aparține de trei secole și jumătate (333 de ani), fără să se fi gândit cineva până acum să se pună la îndoială această trecere și această jurisdicție.

Nu ne vom lungi aici în alte analize istorice și canonice, care nu îndreptățesc intruziunea Bisericii de Constantinopol într-un teritoriu al unei jurisdicții străine prin intervenția dincolo de granițele sale în hotarele canonice ale altei Biserici autocefale. Acestea devin de la sine înțeles prin citirea cărții noastre, «Autocefalia ucraineană. Intruziune anticanonică și dezbinătoare a Constantinopolului», în care sunt publicate trei articole ale noastre: a) Ucraina este teritoriu canonic al Bisericii Rusiei, b) Autocefalia ucraineană. Ascunderea și răstălmăcirea documentelor și c) Constantinopolul creează schisme. După cea calendaristică vine cea ucraineană. Studiile acestea, în afară de faptul că demonstrează răstălmăcirea documentelor pe care întemeiază unii cercetători neatenți și înregimentați acțiunile Constantinopolului, arată, de asemenea, că, de-a lungul timpului, Constantinopolul a fost pentru jurisdicția unitară bisericească a rușilor și că separarea au urmărit-o Patriarhii răi și interesați, care slujeau interese străine. Mai ales al treilea studiu sună clopotul de alarmă prin aprecierea că, în final, Constantinopolul, în loc să tămăduiască schisma pe care a creat-o în 1924 prin reforma calendaristică, a creat acum o altă schismă prin acordarea anticanonică a autocefaliei schismaticilor din Ucraina.

Schismaticii rămân schismatici, cât timp nu s-au pocăit de schismă și cât timp continuă să-i considere schismatici administrația bisericească care i-a tăiat din Biserică. Numai aceasta, după sfintele canoane, poate să-i restabilească. Înainte de această restabilire canonică, este în vigoare în continuare canonul 2 al Sinodului Local din Antiohia, care impune scoaterea din comuniune a celor care au comuniune cu cei scoși din comuniune. «Nu este îngăduit să aibă comuniune cu cei neîmpărtășiți (scoși din comuniune), nici să fie primiți în altă Biserică cei care nu se adună în altă Biserică. Iar dacă s-ar arăta cineva dintre episcopi sau preoți sau diaconi sau cineva care are comuniune cu cei scoși din comuniune de canon, să fie și acesta scos din comuniune ca unul care bulversează canonul Bisericii».

Este un favor și un lucru vrednic de toată lauda că toate Bisericile autocefale refuză până acum să primească în comuniune pe schismaticii din Ucraina, pe care i-a restabilit anticanonic Constantinopolul și cărora le-a fost acordată autocefalia prin intruziune în jurisdicție străină. Deja am exprimat neliniștea noastră că etnofiletismul, adică patriotismul prost înțeles, va conduce unele conduceri grecești ale câtorva Biserici autocefale (Alexandria, Ierusalimul, Ciprul, Grecia și Albania)la susținerea acțiunilor anticanonice ale Patriarhului de Constantinopol. Lucrul acesta, deși nu s-a întâmplat până acum, urmează să fie promovat de puterile politice și bisericești care urmăresc slăbirea Ortodoxiei prin «dezbină și stăpânește». Cea mai slabă verigă se pare că este Biserica Greciei, al cărei Întâistătător tace și nu se manifestă, nici nu există până astăzi o decizie sinodală în afară că unii arhierei resping pseudo-autocefalia schismaticilor din Ucraina, precum și Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Totuși există alții care deschid drumul recunoașterii, fie prin decizii, fie prin acțiuni. Este deja cunoscut că cele două Comisii Sinodale, cărora le-a încredințat Sfântul Sinod Permanent studierea subiectului, și-au dat acordul pentru recunoașterea autocefaliei, iar Mitropolitul de Nafpaktos susține prin scrisoarea sa către Arhiepiscop că nu există altă soluție canonică decât recunoașterea autocefaliei, poziție pe care am combătut-o prin publicația noastră pe internet, care a găsit o audiență mare, cu titlul: «Arhiepiscopul Ieronim fără ieșire pe tema ucraineană. Îi sare în ajutor Mitropolitul de Nafpaktos».

În pregătirea recunoașterii se înscrie și hirotonia de către schismaticii din Ucraina a unui cleric grec din Mitropolia de Dimitriada ca episcop de Olvia, precum și primirea cu felicitări și acordarea cinstei «episcopului» de Olvia nou hirotonit scos din comuniune după sfintele canoane de către Mitropolitul de Ftiotida.

Această acțiune preliminară anticanonică și ascunsă a atins culmea prin prezența comună a Arhiepiscopului Ieronim și a Mitropolitului schismatic Epifanie de Kiev la Fanar pentru sărbătorirea Patriarhului Bartolomeu la vecernia patriarhală care s-a săvârșit în Sfânta Mănăstire a Izvorului Tămăduirii din Balukli din Constantinopol pe 10 iunie anul curent, unde s-au arătat așezați alături, în împreună-rugăciune și salutându-se în biserică. Când a fost întrebat Arhiepiscopul Ieronim despre scopul prezenței sale în Cetate, a spus: «Am venit să urmăm Patriarhului nostru ca Dumnezeu să-i dea putere să continue lucrarea sa binecuvântată». Totuși este lucrare binecuvântată susținerea ereziilor în Colimbari și a schismaticilor în Ucraina?

Noi ne exprimăm bucuria că va circula acum și în limba rusă cartea noastră despre autocefalia ucraineană, nu numai ca să nu fim considerați toți grecii vinovați împreună de poziția și starea etnofiletistă care se întrezărește, ci și ca să exprimăm pe baza adevărului istoric și canonic tradiția noastră, starea noastră alături de marele neam al rușilor, care a luat de a greci Ortodoxia, totuși a oferit în continuare multe pentru păzirea, răspândirea, adâncirea și slava ei prin mulțimea de Sfinți Cuvioși, Mărturisitori, Propovăduitori, Noi Mucenici, Teologi și Dascăli, dar și nenumărați credincioși ortodocși evlavioși și bine cinstitori.

Occidentul se descreștinează, Rusia se reîncreștinează ortodox după vijelia comunistă. Grecia urmează Occidentul descreștinat al Papismului și al Protestantismului.

Katanixi.gr