Zis-a un bătrân: Astăzi urmărim să ne sfințim cu puțină osteneală. A zis iarăși: Cu cât te ostenești mai mult, cu atât primești mai cu prisosință har și bucurie. Și a continuat.

1. Putea să ne umple inima Dumnezeu cu atâta fericire și dragoste și iubire dumnezeiască, încât să cădem jos, neputând să o suportăm.

Dar atunci am fi părăsit mănăstirile și ne-am fi închis în peșteri.

2. Mirenii și-ar fi părăsit afacerile și grijile familiale și copiii. Pentru aceasta, Dumnezeu, care este dragoste, nu ne umple cu astfel de dragoste și fericire dumnezeiască.

3. Este grea călugăria, Părinte?, a întrebat cineva pe un monah înțelept.

Nu este grea. Vine vremea când uiți de tine, vezi că este cea mai ușoară povară – a zis.

4. A zis un pustnic: Dacă te achiți de cele cu care ești dator în această viață, atunci te mântuiești. Totuși, dacă mănânci și ceva pe deasupra, primești și un franc în plus. Dacă cineva mănâncă bătaie pe nedrept, atunci are plată curată. Adică de multe ori se întâmplă ca oameni cu o viață foarte bună să-i găsească cele mai mari rele. Dacă Dumnezeu îngăduie, de ce îngăduie?

Să dau un exemplu bun!

Este o familie foarte bună. și bărbatul este foarte bun, și femeia foarte bună, și copilașii foarte buni. Toți merg la biserică, se împărtășesc șamd.

O clipă îi trebuie unui bețiv sau nebun să lovească pe capul familiei și îl orbește.

Din senin. Apoi, oamenii care sunt depărtați de Dumnezeu spun:

Ca s-l vezi! Ați văzut? Merge cu crucea în mână și de aceea a pățit-o.

Aceasta este obrăznicie. Dumnezeu îngăduie să pătimească și oameni fără să fi greșit deloc ca să le dea prilej celor cu totul obraznici să spună ce a zis și tâlharul cel bun.

Ce vedem la cei doi tâlhari? Unul a ocărât pe Hristos: Dacă ești Dumnezeu, coboară-te jos șcl., iar celălalt a spus: Nu te temi de Dumnezeu? Noi suntem în necaz pe drept. Omul acesta nu a făcut nimic. Nu te temi de Dumnezeu?

Adică să dea Dumnezeu prilej celor obraznici să-și revină îngăduie să pătimească unii fără să greșească.

În timp ce aceia care suferă pot să fie cei mai iubiți copii ai lui Dumnezeu!

În rai Dumnezeu cred că nu le va spune: Ședeți în locul acesta! Ci: Alegeți cel mai bun loc! Ați înțeles? Asta este. Prin faptul de a ne cere dreptul le pierdem pe toate.

Ne pierdem și pacea. Ne pierdem și plata.

5. A întrebat cineva pe un bătrân câți ani are în Sfântul Munte și i-a răspuns:

Am mulți ani, procopseală nu am. Și șacalii trăiesc în pustie, dar rămân șacali.

6. A zis un bătrân: Cu cât este un om mai duhovnicesc, cu atât mai puține drepturi cere de la viața asta.

7. Sfătuia un monah luminat: Să ai dragoste către toți, dar relații aparte cu nimeni.

8. A spus Gheron Iosif Isihastul:

Scopul cel mai principal al diavolului este să lovească credința și astfel să-l compromită pe om ca trădător și lepădat.

9. Mi-a zis cu câțiva ani mai înainte cinstitul Bătrân Gherasim imnograful: Sfântul Grigorie Palama spune că singurul lucru pe care nu poate Dumnezeu cel atotputernic să-l facă este să Se unească cu omul necurat. Aceasta nu poate.

10. A spus nouă Bătrânul Modest de la Constamonitu: Să aveți orbire de bună voie! Nu vă uitați la greșelile altora!

11. A zis un bătrân: Subiectul mântuirii noastre nu este subiect de vreme prielnică sau de întâmplare, ci subiect de lucrare și silință. «Silitorii răpesc împărăția cerurilor.»

Traducere după sursa online: Βημα ορθοδοξιας.

Sfaturi înțelepte „românești”

“L-am rugat pe Dumnezeu să ia mândria de la mine, și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu. Mândria nu se ia. De ea trebuie să te lepezi.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare și El mi-a răspuns: Nu. Răbdarea este cununa încercărilor. Ea nu se dă, ea se dobândește.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericirea și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu. Eu îți dau binecuvântarea, dar depinde de tine să fii fericit.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ferească de durere și Dumnezeu mi-a raspuns: Nu. Suferințele îl îndepartează pe om de grijile lumești și îl apropie de Mine.

I-am cerut lui Dumnezeu creștere duhovnicească și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu. Duhul trebuie să crească singur. Eu doar îl altoiesc, ca să aducă roade.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-mi iubesc aproapele așa cum mă iubește El și Dumnezeu mi-a spus: În sfirșit, ai înțeles ce trebuie să ceri.

I-am cerut lui Dumnezeu putere și El mi-a dat încercări ca să devin puternic.”

Pr. Irodion – Sf. Mănăstire Lainici

Aflarea și înălțarea Sfintei Cruci este o sărbătoare care se prăznuiește cu post și cu smerenie

Încă se cuvine a pomeni şi că cinstitul şi de viaţă făcătorul lemnul Crucii Domnului a fost luat oarecînd de Perşi (602-610) şi iar s-a întors în Ierusalim, spre mîngîierea credincioşilor; pe vremea împăratului grec Foca, Chosroe II (590-628), împăratul perşilor, biruind Egiptul, Africa şi Palestina, a luat Ierusalimul şi pe mulţi creştini i-a ucis şi luînd cu de-a sila vistieriile cele bisericeşti şi podoabele, între altele a luat şi vistieria cea de mult preţ, lemnul crucii Domnului celei de viaţă făcătoare, şi l-a dus în Persia. Peste puţin, murind Foca împăratul, a fost ales Eraclie (610-641); în locul lui, el încearcă să biruiască pe Chosroe II, dar de multe ori nebiruind a cerut pace, însă nu a cîştigat-o de la vrăjmaşul cel mîndru. Atunci, fiind în mîhnire mare, a început a căuta ajutor la Dumnezeu, şi a poruncit tuturor credincioşilor să facă rugăciuni, priveghieri şi postiri ca să-i scape Domnul de acela ce se lăuda, în mîndria sa, că va pierde pe toţi creştinii; de acela ce hulea numele lui Iisus Hristos, ca să nu zică vrăjmaşii că mîna lor este înaltă şi idolii lor puternici, ci să cunoască neamurile că unul este Dumnezeul cel adevărat, Căruia cine poate să-I stea împotriva puterii şi tăriei? Şi chiar împăratul se ruga singur cu lacrimi şi cu post înde-lungat. Apoi, adunîndu-şi toţi ostaşii şi în nădejdea ajutorului lui Dumnezeu înarmîndu-se cu puterea crucii, a mers asupra perşilor şi lovindu-se cu Chosroe II, l-a biruit şi l-a pus pe fugă. Şi a fost cu oştile în pămîntul Persiei şapte ani, luînd cetăţile, robind satele şi biruind multe prigoniri ale lui Chosroe. Iar mai pe urmă Chosroe, neputînd să se împotrivească puterii greceşti, a fugit din pămîntul său şi, trecînd peste rîul Tigru, cu cel mai tînăr fiu al său, Medars, a împărţit el împărăţia sa. De acest lucru s-a mîniat Siroes, fiul lui cel mai în vîrstă, şi a gîndit ca şi pe tată şi pe frate împreună să-i ucidă; lucru pe care l-a şi făcut degrab. Iar după uciderea acelora, Siroes a fost moştenitor împărăţiei Persiei şi a trimis cu rugăminte şi cu multe daruri la Heraclie, împăratul grec, smerindu-se lui şi poftindu-l să înceteze a prăda pămîntul lui.

Atunci Heraclie, făcînd pace cu împăratul Persiei, a luat de la perşi făcătorul de viaţă lemnul Crucii Domnului, cel luat de Chosroe din Ierusalim, care fusese patrusprezece ani la perşi, şi l-a adus împreună cu multe daruri la locul său, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu pentru ajutorul Lui cel mare. Iar cînd a ajuns la Ierusalim, a luat împăratul cinstitul lemn pe umerile sale, ca să-l ducă la locul lui cel mai dinainte. Însă era îmbrăcat în porfira cea împărătească, cu aur şi cu pietre scumpe împodobit, avînd în cap coroana cea împărătească. Atunci se făcu o minune înspăimîntătoare, pentru că deodată a stat în uşile acelea, prin care se intra la locul căpăţînei, şi nu putea să păşească mai departe cu cinstitul lemnul Crucii, oprit fiind de puterea cea Dum-nezeiască; şi toţi se minunau de un lucru ca acesta. Iar Zaharia, patriarhul Ierusalimului (609-631), care a mers cu toată mulţimea Ierusalimului în întîmpinarea împăratului, avînd ramuri de finic în mîini şi ieşind pînă la muntele Eleonului, mergea cu împăratul alături şi, căutînd cu ochii, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu ca un fulger în poartă stînd, oprindu-le intrarea, şi zicînd: “Nu cu astfel de chip Făcătorul nostru a purtat aici acest lemn al Crucii, cu care voi îl duceţi pe el”. Aceasta văzînd-o şi auzind-o patriarhul, s-a înspăimîntat şi, întorcîndu-se spre împăratul, i-a zis: “Să ştii, împărate, că cu neputinţă îţi este ţie ca în haine bogate îmbrăcat şi cu podoabele împărăteşti înfrumuseţat să duci lemnul acesta sfînt, pe care, săracul Hristos, Cel ce a sărăcit pentru mîntuirea noastră, l-a dus. Drept aceea, de voieşti ca să duci Crucea Lui, să urmezi sărăciei Lui”. Atunci, împăratul a dezbrăcat de pe sine porfira şi coroana şi s-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase şi proaste şi a dus cinstitul lemn al Sfintei Cruci fără de nici o împiedicare, mergînd cu picioarele desculţe. Şi l-a dus în biserică, la locul de la care îl luase Chosroe al Perşilor. Acolo, binecredinciosul împărat Heraclie a pus iar lemnul Sfintei Cruci şi a fost mare bucurie şi veselie credincioşilor pentru întoarcerea Crucii Domnului, şi dănţuiau precum oarecînd israilitenii pentru întoarcerea chivotului legii de la filisteni, lăudînd pe Cel răstignit pe Cruce, Hristos Împăratul slavei, şi închinîndu-se aşternutului picioarelor Lui, Crucii celei sfinte. Căreia şi de la noi să fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (Viețile Sfinților pe luna Septembrie)