Printre Sfinții mulți cu care a luat contactul în vedenii Cuviosul Paisie Aghioritul se numără și Sfinții Trei Ierarhi. Și nu doar că i-a văzut, ci a și vorbit cu ei. Acest fapt ne încredințează nu doar de măsura duhovnicească a Cuviosului, ci și de grija pe care o poartă acești mari Ierarhi pentru binele Bisericii și mântuirea sufletelor creștinilor din vremea de astăzi. Să avem și noi parte de binecuvântarea lor sfântă!

În perioada cât Stareţul (Paisie Aghioritul) a stat în Koniţa pentru tratament i-a văzut pe Sfinţii Trei lerarhi. Faptul acesta l-a povestit Ecaterinei Patera, care l-a păstrat astfel:

„Într-o seară, aşa cum obișnuia, Stareţul s-a închis în camera sa şi a citit Pavecerniţa, Dimineaţă mi-a spus:

— Să mă iertaţi, soră, că v-am deranjat mult în noaptea aceasta.

— Pe noi? De ce?

— Deoarece au venit Sfinţii Trei lerarhi şi am avut o discuţie lungă. Le spuneam mereu: «Mai încet, deoarece deranjăm familia.» lertaţi-mă nu am vrut să vă neliniştim.

Fragment din cartea Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, scrisă de Ieromonahul Isaac Libianul (Ed. Evanghelismos).

Însă eu nu am auzit nimic, deşi Stareţul a vorbit toată noaptea cu Sfinţii.”

Iar dacă ne-am întreba ce ne-ar spune nouă Sfinții Trei Ierarhi astăzi, ne putem face o idee din cuvintele Mitropolitului vrednic de pomenire Augustin Candiotis (1907-2010):

„Dacă ar fi trăit astăzi Sfinții Trei Ierarhi, ce ar fi făcut ei?

S-ar fi aliat cu lumea bună?

S-ar fi aliat cu bogații?

S-ar fi aliat cu generalii?

S-ar fi aliat cu tot gunoiul și nerușinarea?

Păcătoșii care am fugit,

Episcopii care am fugit,

Sf. Grigorie, Sf. Vasile ne-ar fi spus: „Curățiți în termen de 24 de ore Biserica (Greciei)… Din păcate, nu există astăzi Gură de Aur, nu există Vasile, nu există Grigorie. Din păcate, toți episcopii buni care există sunt fricoși, nu au putere să lupte. Tremură în fața celor răi, se tem să fie caterisiți și sunt în postura de a-i caterisi. Și uită episcopii buni că o caterisire este titlu de cinste pentru acela care este caterisit pe motiv de atașament față de credință. Gură de Aur a murit caterisit, dar slava lui este veșnică în Biserică. Să fiu caterisit de mii de ori de astfel de episcopi și să merg în pustiu să-mi plâng păcatele decât să trăiesc în cetate aici și să iubesc năravul rău și stricăciunea!”

Este impresionantă chiar și vocea Episcopului Augustin din această înregistrare din care a fost extras fragmentul de mai sus, care se pare că nu e de la o predică.