ΒημαΟρθοδοξίας: Ieri, (8.7.2020) au fost respinse de Areo Pag (Curtea Supremă a Greciei) cererile de anulare pe care le-au depus cei numiții ocupatori ai imobilelor Mănăstirii împotriva deciziei Tribunalului din Tesalonic 122/17.6.2020 prin care sunt obligați să predea fără drept de apel imobilele ocupate din interiorul și exteriorul Sfântului Munte Mănăstirii Esfigmenu (complexul central, secția delegației de la Kareia, conacul din N. Rodos, ferma din Ierissos).

Într-un articol mai amplu pe acest subiect, OrthoChristian menționează, printre altele, faptul că „în timp ce mănăstirile atonite au protestat față de această activitate (ecumenistă a Patriarhului Atenagora) prin oprirea pomenirii Patriarhului la slujbe de câteva ori, frăția de la Esfigmenu a mers mai departe și s-a alăturat unei jurisdicții schismatice, a vechilor calendariști”. Acest aspect este esențial pentru cugetul și dreptul canonic ortodox.

Totuși situația este mai complicată din punct de vedere legal. Cum ar trebui procedat cu o mănăstire sau locaș de cult ai cărui deținători își părăsesc credința? Această schimbare duce la cedarea imobilelor cultului inițial sau nu? Altfel spus, faptul că au trecut la o altă jurisdicție shismatică a vechi-calendariștilor înseamnă că trebuie să cedeze clădirile Patriarhiei Ecumenice sau conducerii Sfântului Munte (Sfânta Chinotită)? Probabil că acest lucru este stipulat în Constituția Muntelui Athos, lucru pe care nu-l cunosc eu personal. Însă este curios că nu au putut fi evacuați nici până în ziua de astăzi, ceea ce înseamnă că nu există prevederi explicite în acest sens.

Abia în 2005 Patriarhul Bartolomeu a înființat o obște paralelă, cu sediul temporar în capitala Muntelui, la Kareia. În acest fel a cerut în instanță ca aceasta să o înlocuiască pe cea rezidentă în Esfigmenu. Oare de ce a fost nevoie de acest artificiu?

Într-un răspuns-protest față de decizia Areo Pagului, pe care îl redă tot ΒημαΟρθοδοξίας și îl numește „strigăt de durere”, actuala obște din Esfigmenu declară că va face apel la instanțe superioare europene pentru a-și cere drepturile. Se mai afirmă că alegerea egumenului și obștii paralele nu a fost respectată Carta Sfântului Munte, care prevede că egumenul unei mănăstiri trebuie să fie ales de monahi care au cel puțin 6 ani de la tunderea lor în monahism (probabil în cadrul mănăstirii), ceea ce nu s-a întâmplat. Obștea schismatică susține că nu s-a abătut cu nimic de la credința și tradiția ortodoxă și, în consecință, nu poate fi scoasă din incinta mănăstirii.

Trebuie precizat că ruperea Mănăstirii Esfigmenu de Patriarhia Ecumenică s-a petrecut la începutul anilor ΄70, când marea parte a mănăstirilor athonite au oprit pomenirea Patriarhului Atenagora din cauza acțiunilor lui ecumeniste. Însă majoritatea au reluat pomenirea noului Patriarh Dimitrie în 1973, pe când Esfigmenu a rămas pe aceeași poziție. Greu de judecat care a fost decizia corectă pentru că noul Patriarh Ecumenic nu s-a dezis de acțiunile celui precedent, ci revenirea la pomenirea lui s-a făcut prin presiuni și acțiuni de intimidare și în forță. Este important de menționat și faptul că Sf. Paisie Aghioritul a luat decizia reluării pomenirii după moartea Patriarhului Atenagora și urcarea pe tron a lui Dimitrie, lucru ce pare a fi confirmat și de Sfânta Eufimia ca fiind corect în vedenia pe care a avut-o în 1974, când i-a spus că a procedat corect într-o problemă bisericească spinoasă, fără a fi numită, dar este de bănuit că e vorba de aceasta.

În orice caz, situația actuală a obștii de la Esfigmenu este delicată. Probabil că nu au vrut să se alăture unor schismatici vechi-calendariști, dar au fost nevoiți pentru a putea avea parte de noi hirotonii și să nu se risipească obștea cu trecerea timpului. Este de bănuit acest lucru din faptul că nu au pornit astfel, ci doar ca un protest. Deși în anii 70 existau jurisdicții schismatice, nu s-au alăturat lor, ci doar după trecerea timpului. Chiar și tema calendarului iulian este una spinoasă, care ar trebui abordată mult mai serios și riguros, potrivit canoanelor și tradiției Bisericii.

Însă un lucru îngrijorător în felul lor de a pune problema, care îi face schismatici și i-a și forțat să treacă la o grupare de vechi-calendariști, este acela că întreruperea pomenirii este obligatorie în cazul în care episcopul învață erezii. Mai exact, ei afirmă că „potrivit sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, monahii sunt obligați să înceteze pomenirea Episcopului sau Patriarhului când învățăturile lui sunt în conflict direct cu ceea ce învață Biserica Ortodoxă”.

Ce-i drept, perspectiva aceasta, că timpul curge în favoarea inovațiilor eretice în cadrul Bisericii, este cutremurătoare. Cei care mai țin la dreapta credință practic trebuie să-și spună cuvântul, să biruiască erorile dogmatică și au nevoie pentru aceasta de ajutorul lui Dumnezeu, fără de care lumescul va învinge definitiv.

4
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x