Patriarhul Iustinian Marina alături de alți Întâistătători ortodocși la Conferința de la Moscova (1948)
Foto: FototecaOrtodoxieiRomânești

Schisma calendaristică din sânul Ortodoxiei între Bisericile Locale este o rană nevindecată, ce duce la tot mai multe probleme. Unitatea de cult este importantă, dar nu cu lumea profană sau cu celelalte confesiuni eretice, ci cea internă, formată în Duhul lui Dumnezeu. Aceasta nu ține doar de uniformitate și de consensul liturgic, ci de înțelegerea elementelor de forță ale cultului sacramental. Este vorba de respectarea tradițiilor patristice referitoare la ținerea reperelor temporale (zile, săptămâni și luni) și păstrarea duhului de sfințenie, închinare înaintea lui Dumnezeu și întâlnirea în unitate a credincioșilor. Astfel se poate evita atât profan(iz)area ritualului și credinței ortodoxe prin subjugarea lor față de știință, cât și alunecarea în zona superstiției, a unui cult magic și fixist, prin ridicarea calendarului la nivel de dogmă și neînțelegerea lui.

Articolele anterioare pot fi citite aici:
Calendarul bisericesc. (1) Primele încercări de schimbare în România din sec. XIX;
Calendarul bisericesc. (2) Paștile trebuie să fie după Pesah-ul evreiesc?
Calendarul bisericesc. (3) Corelația îndătinată dintre Pascalie și calendarul iulian
Calendarul bisericesc. (4) Dezbinarea indusă de Conferința din 1923 de la Constantinopol.

Dacă Biserica Ortodoxă a dat un răspuns unitar și general la provocarea papei Grigorie al XII-lea de a adopta calendarul gregorian cu modificările lui, presiunile schimbării calendarului iulian au fost făcute în secolul trecut din partea factorilor politici mai mult la nivel de Biserici Locale. Deși a avut un rol important, Conferința din 1923 nu a constituit o decizie autentică de îndreptare a calendarului, ci mai mult un pretext insuficient. Așa se face că, de fapt, miza calendarului a fost jucată în mod diferit de fiecare Patriarhie și Biserică autocefală în parte.

Surprinzător, o intenție clară de ajustare a calendarului a fost manifestată de Patriarhia Moscovei la Sinodul ținut în anii 1917-18. După ce rușii au fost guvernați bisericește de o conducere supusă autorității țariste, fără a avea Patriarh o perioadă de ~200 de ani, în 1917 s-a decis revenirea la normalitate și a fost ales primul Patriarh în persoana lui Tihon. Pentru a reglementa numeroasele probleme care preocupau Biserica Rusă, a fost organizat un Sinod general, primul din 1667, care era preconizat să dureze suficient de mult încât să instituie ordine deplină.

Printre problemele de pe ordinea de zi a fost și adoptarea unui nou calendar îndreptat. Deoarece puterea sovietică anti-creștină proaspăt instalată a introdus pe 1 februarie 1918 calendarul occidental (gregorian), pentru a da un semnal de disociere de aceasta, Sinodul a închis acest subiect cu următoarea rezoluție: „păstrarea calendarului iulian pentru uzul bisericesc până la o decizie din partea întregii Biserici Ortodoxe asupra problemei reformei calendarului”[1]. Aceasta a fost una din cele 20 de teme lăsate fără dezbatere din cauza închiderii lucrărilor sinodale din lipsa fondurilor și din pricina confiscării de către bolșevici a clădirilor Seminarului din Moscova, unde locuiau o parte din membrii Sinodului.

Disponibilitatea ierarhiei superioare ruse de a schimba calendarul este ilustrată și de decizia Patriarhului Tihon din 1923 în acest sens. Totuși contextul acestei hotărâri a fost unul complex. Pe de o parte a fost concurența stârnită de Biserica așa-zis vie manevrată de bolșevici, care a adoptat schimbarea calendarului printre altele, apoi o dezinformare că această modificare a fost făcută deja de restul Patriarhiilor, iar pe de altă parte a existat o presiune din partea puterii comuniste în direcția aceasta, cu promisiunea că Biserica va fi privită și tratată cu mai multă bunăvoință. Deși a existat o decizie sinodală pe 24 septembrie, totuși ea nu a fost pusă în aplicare. Scrisoarea Patriarhului, ieșit din închisoare și din arestul la domiciliu, prin care anunța schimbarea a fost citită doar în Mănăstirea Pokrov din Moscova. Pe motiv că nu a fost tipărită pentru a fi trimisă tuturor parohiilor, aceasta a fost anulată. Bineînțeles că nu trebuie ignorată reticența și opoziția poporului credincios față de noul calendar.

După Conferința din 1923, o serie de Biserici autocefale au adoptat noul calendar revizuit. În 1924 au trecut pe nou Constantinopolul, Grecia, Ciprul și România, iar în Polonia doar câteva parohii. Biserica poloneză a  revenit în 2014 la calendarul iulian, cu permisiunea ca unele parohii să poată menține calendarul îndreptat dacă doresc aceasta. În 1928 au urmat Patriarhiile de Alexandria (unde era de acum Patriarh Meletie Metaxakis) și Antiohia, iar în 1937 Biserica Albaniei, odată cu obținerea autocefaliei. În fine, ultima a fost Biserica Bulgară în 1968, a cărei autocefalie fusese recunoscută în 1953. Pe lângă acestea, există și cazul aparte al Bisericii Finlandei, care nu este autocefală, care ține calendarul gregorian și pascalia conformă acestuia. Așadar, în total, astăzi sunt 8 Biserici Locale pe noul calendar și alte 6 pe vechiul calendar, anume: Ierusalimul, rușii, Georgia, Polonia, Serbia și Cehia-Slovacia, la care se adaugă Sfântul Munte Athos.

În jurisdicțiile unde a fost introdus noul calendar a apărut o opoziție din partea credincioșilor și cercurilor monahale, cum sunt zelotiștii greci și stiliștii români. Deși cu exagerări clar schismatice, care au și compromis reacția lor, totuși este un fenomen care nu poate fi ignorat.

Dezbinarea nu a constat doar în schimbarea datelor calendaristice cu 13 zile, ci și în încercarea de a ține Paștile după noul calendar, cum s-a întâmplat în România în anii 1926 și 1929, ceea ce a smintit pe mulți pentru că ar fi însemnat ca cel mai mare praznic să fie ținut diferit decât restul Bisericilor, contrar hotărârii Sinodului I Ecumenic de la Niceea.

Mai târziu, în 1948, problema calendarului a fost dezbătută din nou la Conferința de la Moscova. Ocazionată de împlinirea a 500 de ani de la obținerea autocefaliei Moscovei, momentul a fost important îndeosebi cu referire la intrarea iminentă a ortodocșilor în Consiliul Mondial al Bisericilor, ce s-a petrecut chiar în acel an.

Deși nu a fost un Sinod, participarea a fost numeroasă, chiar în proporție majoritară din lumea ortodoxă. Eforturile regimului comunist au dat roade în acest sens. Cele patru rezoluții[2] au fost semnate de Patriarhi sau de delegați de către Biserica Rusă, cea Georgiană, a Alexandriei, Antiohiei, a României, a Serbiei, a Bulgariei, a Poloniei, a Ceho-Slovaciei și a Albaniei. Practic, au lipsit doar Bisericile grecești (Constantinopol, Grecia, Cipru și Ierusalim).

Pe lângă faptul că a fost hotărâtă respingerea ecumenismului în forma lui de la vremea aceea, a papismului și a hirotoniilor anglicane, au fost luate decizii importante în privința calendarului bisericesc. Cea mai importantă este aceea că pascalia trebuie ținută după stilul vechi (iulian). În afară de acest punct, restul afirmațiilor sunt mult prea concesive. „Valoarea calendarului pentru Biserica Ortodoxă se determină mai întâi de toate prin poziţia acestuia faţă de data serbării Sfintelor Paşti”, totuși nu trebuie ignorate restul praznicelor, îndeosebi cel al Nașterii Domnului. Ținerea sărbătorilor ca un obicei al fiecărei Biserici nu reprezintă o rezolvare a problemei până la „elaborarea și ratificarea celui mai perfecționat calendar”. Dimpotrivă, până la acel moment, ar trebui să existe o unitate liturgică autentică în toată Ortodoxia, nu doar una obținută prin concesii.

Referința la pascalia alexandrină este improprie pentru că, de fapt, nu există așa ceva, mai ales în contextul în care se vorbește despre faptul că Paștile ortodox nu trebuie să fie la aceeași dată cu Paștile iudaic.

Din nefericire, această problemă spinoasă a calendarului rămâne un subiect greu de digerat, fiind retras chiar și de pe lista subiectelor Sinodului ce se dorea ortodox întrunit în Creta. Totuși ea reprezintă o dezbinare care nu poate fi lăsată așa, în coadă de pește la nesfârșit. Prăznuirea Paștelui de toți ortodocșii la aceeași dată ar trebui să fie un model extins la toate celelalte sărbători.


[1] Hyacinthe Destivelle, The Moscow Council (1917–1918): the creation of the conciliar institutions of the Russian Orthodox Church, University of Notre Damme, 2015,p. 69-70.

[2] Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009: spre Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, Basilica, București, 2013, p. 149-159.

Continuarea articolelor poate fi citită aici:
Calendarul bisericesc. (6) Falsul Sigilion și alte amăgiri promovate de stiliști
Calendarul bisericesc. (7) Observații generale

4
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x