Ajuns cândva în Creta, m-a primit Carp (cf. II Tim. 4,13), bărbat sfânt ca nici un altul, învrednicit pentru curăţia minţii de vederea lui Dumnezeu. De fapt, nu voia nici să se apropie de Sfintele Taine dacă nu i se arăta în vremea sfintelor rugăciuni preadesăvârşitoare o vedere binevoitoare. El zicea că a fost întristat odată cineva dintre necredincioși. Iar în­tristarea a fost că acela a amăgit pe cineva din Biserică la necredinţa în Dumnezeu (ateism, păgânism) pe când se săvârșeau unele zile vesele pentru el. Trebuind să se roage pentru amândoi cu bunătate ca, primind ajutorul Mântuitorului, Dumnezeu pe unul să-l întoarcă, iar pe celălalt să-l învingă cu bunătatea. Şi n-a încetat să-i sfătuiască viaţa întreagă până astăzi şi să-i aducă la cunoştinţa dumnezeiască, încât şi cei ce aveau o judecată îndoielnică, asemenea lor, şi o îndrăzneală fără minte au fost siliţi să se cuminţească printr-o dreaptă judecată. Dar, înainte de a i se întâmpla aceasta, simţind în sine, nu ştiu cum, multă duşmănie şi amără­ciune, a adormit. Iar întunecându-se, (că era seară), în vreme ce era în această indispoziţie, pe la miezul nopţii (fiindcă obişnuia în acea vreme să se trezească pentru cântările dum­nezeieşti), încă dinainte de-a se trezi bine din somn, căci era obosit, întrerupând mereu somnul, nu s-a simţit în afara tulburării. Iar stând la dumnezeiasca rugăciune, nu avea toată liniştea, ci se simţea încă apăsat, zicând că nu e drept să trăiască oamenii care sunt fără credinţa în Dumnezeu şi care se abat de la căile drepte ale Domnului. Şi, zicând acestea, se ruga lui Dumnezeu să le pună fără milă capăt vieţii amândurora ca printr-un fulger.

Dar, zicând acestea, spune că i se părea că vede deodată casa în care se afla crăpându-se mai întâi şi apoi despărţită prin mijloc în două începând de la vârf şi o oarecare flacără foarte luminoasă în faţa lui, coborând din cer până la el (căci locul i se părea luminat ca ziua). Iar cerul îl vedea deschis şi în spatele cerului pe Iisus, având în jurul Lui îngeri nenumăraţi cu chip omenesc. Şi acestea se arătau de sus şi îl umpleau de uimire. Iar Carp, aplecându-se în jos, spunea că vedea pământul despicându-se ca o adâncă prăpastie întunecoasă şi pe bărbaţii aceia, care îl supăraseră, stând înaintea lui la gura prăpastiei, tremurând, înfricaţi, ca cei ce vor cădea în prăpastia de sub picioarele lor, iar mai de jos, din adânc, se ridicau şerpi ce se mişcau în jurul picioarelor lor, uneori târându-sc împrejur, dar şi apăsându-i şi atrăgându-i, alteori muşcându-i cu dinţii sau cu ghimpii sau storcându-i şi căutând prin toate să-i arunce în adânc. Dar erau şi unii oameni în mijlocul şerpilor, repezindu-se la ei şi împingându-i şi lovindu-i şi trăgându-i. Iar ei păreau că sunt gata să cadă, pe de o parte vrând, pe de alta nevrând, siliţi treptat de răul din ei, deci şi din convingere.

Iar Carp zicea că avea plăcere să privească în jos şi să uite de cele de sus. Şi era supărat şi nemulţumit că aceia n-au căzut încă şi ajuta spre aceasta de multe ori. Dar, neputând, se supăra şi se tulbura. Şi, silindu-se cu greu să vadă iarăşi cerul, cum văzuse şi înainte, văzu pe Iisus privind cu milă la ceea ce se întâmpla şi ieşind din tronul Lui şi pogorând până la aceia şi dându-le mâna Sa cea bună, având pe îngeri în jurul Său. Apucând pe fiecare din cei doi bărbaţi din altă parte, Iisus a zis lui Carp: Ai întins mâna să mă loveşti. Dar sunt gata să pătimesc iarăşi pentru oameni ca să-i mân­tuiesc şi Îmi este plăcut aceasta, să nu păcătuiască alţi oameni. Deci ia seama că e bine pentru tine să vezi schimbându-se vieţuirea cu şerpii în prăpastie în vieţuirea cu Dum­nezeu şi cu îngerii cei buni şi de oameni iubitori.

Aceasta este ceea ce auzind eu cred că e adevărat.

(Epistola VIII, 6, după vol. Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Paideia, 1996)

Translate page >>
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x