O iniţiativă salutară, care aduce în atenţia publicului momentul împlinirii a 500 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, este anunţată de siteurile Basilica.ro şi Rador.ro. Omagiul Romfilatelia este unul binevenit şi ne exprimăm speranţa că acesta nu va rămâne un demers singular între cele din acest an ale instituţiilor statului român.

Reamintim cu această ocazie lansarea la sfârşitul anului trecut a ediţiei Academiei Române, seria Opere Fundamentale, a Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, apărută sub îngrijirea lui Dan Zamfirescu şi Ileana Mihăilă, o încununare a multor decenii de studii şi eforturi intelectuale menite a ne aşeza înainte un tezaur spiritual cu adevărat unic.

În vremuri în care post-adevărul şi realismul cinic al dominaţiei şi puterii se impun în viaţa publică în calitate de singur model de stăpânire şi guvernare, Învăţăturile… se menţin ca unic manual politic de sfinţenie şi de mântuire pentru conducătorii politici ai neamului românesc şi pentru supuşi, o lectură care îşi aşteaptă în continuare fiii şi legatarii să se întoarcă dezgustaţi de roşcoavele politice ale machiavelismului, preceptelor secătuite ale creştin-democraţiei contemporane sau ale înlănţuirilor francmasonice.

Nădăjduim că acest demers reprezintă un îndemn suplimentar adresat creştinilor ortodocşi pentru a relua lectura acestei opere cu adevărat fundamentale pentru civilizaţia românească. Stăruim fierbinte, în aceste vremuri tulburi, către orice suflet înţelegător să-şi asume jertfa efortului de receptare şi transpunere în duhul Sfântului nostru Voievod, înţelegându-i Învăţăturile… ca pe rodul unei chemări şi al unei experienţe personale, laolaltă politică şi duhovnicească, acumulată într-un context istoric cu multe asemănări zilelor noastre.

Prin Învăţăturile sale, Sfântul Voievod nu a căutat să se transforme într-un autor de literatură parenetică, moralizatoare, nu a urmărit cultivarea intelectului sau a unor forme seci de spiritualitate dilematică, ci ni se adresează în modul cel mai personal şi direct fiecăruia dintre noi, dorindu-ne propăşirea şi mântuirea.

Pe cât de limpede şi de netăgăduit este importanţa ctitoririi Mănăstirii Curtea de Argeş pentru identitatea naţională a poporului român, din păcate, pe atât de trecută sub uitare şi indiferenţă este opera sa cardinală de conştiincioasă sfătuire a urmaşilor săi.

Este de neînţeles împietrirea poporului nostru şi incapacitatea elitelor sale de a se reconecta, cu costul unui efort intelectual minimal, de a se realinia la duhul în care au fost scrise şi transmise Învăţăturile…


Sursa imaginii: Basilica.ro

Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veșnice

Romfilatelia introduce în circulație, joi, 5 august 2021, emisiunea de mărci poștale Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veșnice.

Neagoe Basarab (1482-1521) pare a se fi născut ca urmare a relației mamei sale, Neaga, cu Basarab al IV-lea cel Tânăr, supranumit Țepeluș. În urma căsătoriei mamei cu Pârvu Craiovescu, este adoptat de acesta și, în consecință, primește o educație deosebită, stăpânind greaca, slavona și latina.

De foarte tânăr ajunge să ocupe locuri importante la curtea domnească – mare postelnic, mare comis. În timpul domniei lui Mihnea Vodă (cel Rău) conduce corpul de armată al celor răzvrătiți care îl îndepărtează pe acesta de pe tron (1510). Urmașul la tron, Vlad cel Tânăr sau Vlăduț (1510-1512), este și el învins de trupele lui Neagoe și decapitat (1512).

Tronul țării, pentru următorii zece ani, este ocupat de Neagoe, care, spre a se legitima, își ia numele de Basarab, nume la care ar fi avut dreptul prin naștere.

Domnia lui Neagoe Basarab (1512-1521) a fost una de durată medie, dar cu efecte spectaculoase. A construit mai multe biserici, dar cea mai importantă rămâne cea de la Curtea de Argeș. Este o capodoperă, pe seama căreia s-a născut celebra baladă a meșterului Manole, în care Neagoe devine Negru Vodă, ctitorul nemulțumit de întârzierea lucrării. Se pare că voievodul era mândru de ctitoria sa, pentru că a ținut să fie înmormântat acolo.

Pe lângă frumoasa mănăstire pe care a ctitorit-o, trebuie să adăugăm și o scriere: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Scrise în limba slavonă, limba liturgică a epocii și, totodată, limba de cancelarie, a actelor oficiale, Învățăturile rămân un martor important al unui timp și al unui mod de a înțelege lumea la nivelul celui chemat să conducă locuitorii unui teritoriu. În mod aproape sincron, în Occident apărea o lucrare, aparținând lui Niccolò Machiavelli, dedicată aceluiași subiect – Principele. Ca și celebrul italian, Neagoe caută să stabilească locul și menirea celui chemat să conducă ajutat de autoritatea tronului.

Emisiunea de mărci poștale este alcătuită dintr-un timbru și o coliță dantelată.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprodus portretul lui Neagoe Basarab, așa cum apare în pictura votivă de la Mănăstirea Curtea de Argeș, executată în secolul al XVI-lea de Dobromir. Cu prilejul restaurării întreprinse în secolul al XIX-lea, pictura a fost desprinsă de pe peretele bisericii și, după un periplu de mai multe decenii prin diferite instituții muzeale, a ajuns la Muzeul Național de Istorie a României, unde a fost supusă, în anii 2008 și 2009, unui meticulos proces de restaurare.

Pe timbrul coliței dantelate, cu valoarea nominală de 31,50 lei, este ilustrată o icoană reprezentându-l pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, canonizat în anul 2009, iar în compoziția grafică a coliței emisiunii se regăsește reproducerea picturii votive din biserica Mănăstirii Curtea de Argeș în care, alături de domnitor, apar Doamna Despina Milița și cei șase copii ai lor (al treilea din stânga este fiul său Teodosie).

Romfilatelia mulțumește Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Muzeului Național de Istorie a României și domnului Silviu Angelescu pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea de mărci poștale „Neagoe Basarab, 500 de ani de la trecerea la cele veșnice” va fi disponibilă începând de joi, 5 august 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

(Romfilatelia – 3 august 2021)

Translate page >>
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x