Nota noastră: Acest material video al pr. Mihail Deliorga, mai ales când e pus în contextul altor poziționări ale sale, reprezintă o analiză corectă și necesară, care ar trebui să trezească și alte conștiințe. Punctează corect caracterul tâlhăresc al Sinodului și abaterile lui dogmatice, organizatorice și spirituale.
Nu atât întreruperea pomenirii ierarhilor este stringentă acum, cât înțelegerea și demascarea greșelilor. Aceasta ar duce la o reacție mai chibzuită și mai amplă împotriva ecumenismului și perspectivei generale trasate în Creta.
Este foarte bine că a fost punctată esența ereziei ecumeniste, care constă în concepția protestantă că Biserica este divizată în interior în mai multe „Biserici” care ar trebui să refacă unitatea primordială prin dialog și rugăciuni în comun. Definiția cea mai concisă a ecumenismului a fost dată deja de Sinodul ROCOR din 1983 și în jurul acesteia consider că ar trebui să graviteze toată lupta de apărare a Ortodoxiei de ecumenism și de răul provocat de Sinodul din Creta. Practic, trebuie condamnată „teoria ramurilor” cu toate variațiunile și implicațiile ei.
Mai departe, mult mai importantă îmi pare a fi unirea în jurul dreptei credințe decât cea bazată pe îngrădirea de erezie, care (unire, coagulare, detaliată în comentariu) nu duce dacât la dezbinare pentru că are principii greșite. O opinie similară a formulat același pr. Mihail în predica rostită ieri la praznicul Sfinților Trei Ierarhi.
Pentru a exclude răstălmăcirea cuvintelor mele din articol, mă sint dator să formulez mai nuanțat ultima idee pentru că exprimarea mea este interpretabilă.
Așadar ideea mea este că ceea ce duce la dezbinare și are principii greșite este unirea sau coagularea luptei împotriva ecumenismului și a Sinodului din Creta în jurul întreruperii pomenirii. Părerea mea este că centrarea ar trebui să se facă pe mărturisirea dreptei credințe, nu pe îngrădire. Aceasta nu exclude în vreun fel și nici nu aduce atingere acțiunii de oprire a pomenirii ierarhului, ci mai degrabă o pune corect în valoare.
Într-adevăr, întreruperea pomenirii este necesară pentru că am ajuns într-un punct din care nu poate fi evitată dacă dorim să avem succes și să ne putem manifesta cugetul ortodox la nivelul care trebuie. De aceea am și apelat la aceasta eu personal.
Subiectul suportă o discuție mai amplă, dar nu cred că e cazul să fie dezvoltat mai mult de atăt aici.
Am ascultat acest clip al dlui Mihai-Silviu Chirilă, referitor la articolul de mai sus:
Mi se pare rodul unei neînțelegeri care, la rândul ei, e rodul unei neîncrederi. Pe fondul lipsei de încredere în bunele intenții și în sinceritatea mărturisirii îi apar ca rezonabile o serie de speculații pe care eu le consider deplasate.
Nu am urmărit deloc clipurile dlui Cristian – Creștin ortodox așa încât nu cunosc lucrurile la care face trimitere sau modul în care sunt dezbătute, dar chiar și așa găsesc că în privința părintelui dl Chirilă face corelații complet neavenite și mult trase de păr.
În fine. Ne-înțelegeri sau rău-înțelegeri mai apar. Se vor lămuri în timp.
O continuare a clipului precedent, fără să am ceva notabil de evidențiat:
De altfel, care sunt acum roadele centrării luptei împotriva panereziei ecumenismului pe îngrădire, pe întreruperea pomenirii? Oare nu avem parte de dezbinare între nepomenitori? A ajuns și dl Chirilă să-l completeze pe Pr. Deliorga cu încă o ceată (cu subcete…) de nepomenitori pe lângă cele patru descrise de Pr. Deliorga…
Afirmarea cu timp și fără timp, la nivelul întregului corp eclesial al Bisericii, a învățăturii dreptei credințe prin reliefarea greșelilor învățăturii ecumenismului în predici, discuții și audiențe la ierarhi, scrisori, memorii, proteste și alte măsuri similare, toate într-un crescendo al măsurilor anti erezie și culminând, în unele cazuri, cu întreruperea îngăduită a pomenirii, ar fi fost, poate, calea ideală.
Desigur că întreruperea pomenirii ierarhilor este și ea o armă, numai că este cea mai puternică și mai complexă, de unde și fragmentarea nepomenitorilor dpv al înțelegerii modului de aplicare în practică. Recurgerea pripită în unele cazuri la folosirea ei (după folosirea ei, te mai bagă în seamă ierahul de care te-ai îngrădit dacă vei vrea să mai folosești restul armelor mai domoale menționate?) și, îndeosebi, limitarea cu obstinație la ea (centrarea pe aceasta) face ca lupta împotriva ecumenismului să sufere prin dezbinarea reproșată nepomenitorilor în ansamblu, să nu conducă prea repede la împlinirea scopului urmărit – convocarea unui sinod care să condamne erezia si pe promotorii ei care nu s-ar pocăi.
Vă rog să mă iertați dacă greșesc!
Absolut de acord! Subscriu întru totul.
mă iertați,
despre ce “convocare a unui sinod care sa condamne erezia și pe episcopii ecumeniști ” vorbiti ? Sinod Ecumenic sau sinod national ? Ala ecumenic a toată lumea cine să-l convoace? Că tot de către ecumeniști ar fii prezidat.
Iar de ăsta Sinod local romanesc cine să-l convoace că majoritatea episcopilor , mitropoliți români sunt mâna în mână cu sistemul ecumenist și instruiți pt ecumenism .
Care ierarh din țară are curajul să zică in predică public că patriarhia greșește când îngăduie rugăciunile cu ereticii și că sinodul din Creta nu este valabil și că se detașează de el și nu-l recunoaște…?
Probabil acest ierarh a doua zi ar fii deja somat de către sinodul român și pus la consistoriu 🙂