La adăpostul freamătului electoral suntem martorii unui asalt frontal împotriva afirmației că în România s-a produs o lovitură de stat.
Comunicarea strategică a regimului oligarhic interpretează prezența mare la vot (și a diasporei) ca pe o (cică!) legitimare a scrutinului de azi și (cică!) o recunoaștere a caracterului de alegeri prezidențiale libere.
De asemenea, situl antinaționalist G4media preia la încheierea campaniei electorale două produse media „servite”. Mă refer la acele articole scrise în presa din străinătate pentru a influența opinia publică națională, valorificând ascendentul pe care societatea românească a fost dresată să îl recunoască occidentului.
Manevra a fost folosită intens în perioada acelui băsescu, Cotidianul descoperind o întreagă rețea de jurnaliști străini stipendiați prin Institutul Cultural Român pentru a scrie despre România în termeni utili regimului de atunci.
Așadar, G4Media reia efortul de a circumscrie post factumlovitura de stat din decembrie 2024 unui demers (cică!) excepțional și legitim de a contracara o ingerință rusească.
La fel de important, ideea că regimul oligarhic românesc ar fi dat o veritabilă lovitură de stateste atribuită , de asemenea, ingerințelor rusești care urmăresc (cică!) șubrezirea încrederii românilor în democrație. De la G4media, suprapunerea „loviturii de stat” peste trădătorii putiniști este dispersată pe numeroase canale antinaționaliste.
Pe Facebook abundau până ieri mesajele care cer pedepsirea celor care vorbesc sau scriu despre lovitura de stat.
Este invocată periclitarea securității naționale, sunt lăudate descinderile mascaților și arestările deja dispuse, și sunt deplânse isteric rarele aparente concesii (precum eliberarea lui bogpr sau înlocuirea arestului cu măsura controlului judiciar).
Au fost șterse materiale sau eliminate cu totul conturi social-media aparținând unor personalități precum Adrian Severin, Ion Cristoiu, Marius Tucă, Mirel Curea șa care au făcut vorbire despre lovitura de stat aplicată de oligarhia românească (și nu doar) împotriva suveranității poporului.
Această din urmă chestiune a fost reținută și în singura hotărâre judecătorească, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care a avut curajul să analizeze fondul chestiunilor colportate de materiale precum cele din G4Media, hotărâre judecătorească ce a reținut în considerentele sale împrejurarea că voința electorală populară a fost nelegal și netemeinic anulată de un organism fără competență și apoi înlocuită cu o persoană desemnată și nealeasă.
Această hotărâre a fost la rândul său anulată ostentativ prin una dintre cele mai scandaloase abuzuri procedurale comise vreodată (dintre multe altele) de ÎCCJ, înainte de expirarea termenului de declarare a căilor de atac, fără ca dosarul să fi fost transmis de la instanța de fond, partea fiind citată fără a i se comunica recursurile parchetului și pârâtei, cu doar 28 de minute întainte de strigarea cauzei, deși locuiește la zeci de km distanță.
Despre faptul că în România s-a dat o lovitură de stat au vorbit explicit și repetat finaliștii turului 2, principalii conducători și reprezentanți ai partidelor de opoziție, parlamentare și neparlamentare, numeroși activiști civici și sindicali.
Cu toate acestea se observă un efort de sugrumare mediatică și reputațională a vocilor care mențin în atenția publicului această problematică, mai ales a acelor voci care leagă indisolubil chestiunea loviturii de stat de legitimitatea unor alegeri organizate chiar de către puciști, precum și acelor voci subsumate curentului „Turul 2, înapoi!” care militează pentru pedepsirea severă și extinsă până la complicitățile de ordin secundar a puciștilor.
Acest efort de sugrumare mediatică și reputațională se manifestă prin campanii de etichetare și defăimare (extremiști, putiniști) care se desfășoară în tandem cu o campanie de represiune judiciară abuzivă față de personalități afiliate curentului naționalist.
Descinderile cu mascații, perchezițiile, internările la psihiatrie, amenzile contravenționale înzecite, reținerile, tracasările în public și la domiciliu de către poliție și jandarmerie, conducerea la secție pentru avertizarea vizând mesajele politice, hărțuirea angajatorului sau de către angajatorul sesizat de forțele represive, arestările la domiciliu și în centrele de arest pentru infractori de drept comun, toate acestea s-au aplicat în raport de încadrări juridice care sancționează discursul politic, convingeri naționaliste sau opinii despre istoria românilor, nu infracțiuni de drept comun.
Opțiunile politice indezirabile sunt tratate cu pușcăria, deși pluralismul politic este principiu constituțional. La fel sunt și interzicerea oricărui tip de cenzură precum și interzicerea suprimării publicațiilor. Interzicerea colonizării cu populații străine, asemenea.
Potrivit Constituției, în ipoteza conflictului sau concurenței între norma constituțională și legislația europeană/tratatele internaționale, vor prevala dispozițiile cele mai favorabile drepturilor și libertăților cetățenești.
Statul român este, în viziunea constituantului, stat de drept, național, independent, suveran.
Aceste repere constituționale trebuie apărate și operaționalizate de instituțiile statului român, în mod exclusiv, sancționând orice intenție de a exercita suveranitatea în nume propriu sau de a deturna instrumentele puterii publice de către organizații a căror activitate are caracter secret.
Cunoaștem din lucrările constituantei și din interviurile constituționalistului Antonie Iorgovan că această prevedere vizează organizațiile francmasonice care au ajuns să opereze la vedere și în profunzime în serviciile de informații, armată, justiție, politică, economie, media și cultură.
Parchetele militare cu competență exclusivă asigură impunitatea de facto pentru serviciile secrete militarizate, coloana vertebrală a regimului oligarhic din România.
În țara unde prim-miniștri, miniștri, șefi de partide, descendenți ai familiei regale, prefecți și președinți de consilii județene au fost citați cu mandate de aducere executate de jandarmi și târâți prin ghenele justiției ordinare , orice securist (sau colaborator acoperit cu grad și legitimație militară) este salvgardat și pus sub pavăza impunității justiției militare.
La adăpostul impunității securiștilor s-au dezvoltat alte subculturi ale impunității masonice sau politice, ori judiciare, tutelate din exteriorul țării.
Îndoielile sau afirmațiile vizând manifestarea puterii occidentului sau a puterii evreiești produc decăderea din drepturile electorale și eliminarea/împiedicarea ocupării funcțiilor publice sau de demnitate publică, chiar fără hotărâre judecătorească. Răspunderea politică este imprescriptibilă și, pentru cazul interesului evreiesc, actuală în veac, pentru multiple generații.
Afirmația că în România a fost dată o lovitură de stat urmează a deveni următorul motiv de declasare politică, de decădere extrajudiciară din drepturile electorale.
Securiștii domină CSAT prin formalismul activităților și prin cutuma ascendentului instituțiilor de forță. CSAT uzurpă deodată și funcția parlamentară și pe cea guvernamentală într-un sistem complicat și fluid de subordonări, dependențe, frici și datorii.
Lovitura de stat din decembrie a folosit pe deplin acest instrumentar instituțional și para-instituțional, neconstituțional în literă sau în spirit.
Astăzi, massmedia antinațională și triburile culturale emanate din regimul oligarhic mutilează prin violență, minciună și amenințare realitatea politică (fac deodată gaslighting și bullying ).
Presiunea dă roade; multe voci se repliază: a fost o greșeală, un abuz cumplit dar parcă nu o lovitură de stat; parcă e în linia abuzurilor obișnuite; ce așteptări să avem; să fim realiști!
Inclusiv unii din tabăra noastră, care ar fi preferat anularea votului, forțează concluzii nefondate precum că prezentarea împreună la vot a binomului CG+GS infirmă teoria „loviturii de stat” întrucât prin aceasta s-ar „legitima alegerile”.
În acest caz, și în altele asemănătoare, vorbim însă de adversitatea deschisă provocată de comportamentul neloial și viclean al lui George Simion, adversitate care nu se poate vindeca de la sine, prin simpla trecere a timpului. Cazurile Aurelian Popa, Claudiu Târziu sau Mihail Albișteanu sunt printre cele mai vizibile.
Și pentru intransigenți și pentru temători se ridică întrebarea pașilor viitori, dincolo de procedura electorală de moment care, previzibil, va produce un guvern „de uniune națională” prin care regimul oligarhic pe care noi credem că îl repudiem prin vot ne va dicta condițiile austerității și va continua escaladarea tensiunilor militare și genera prilejurile aruncării în război.
Suveraniștii substituie pe naționaliști într-un act de iluzionism politic de manual. Temele naționale (naționaliste?) sunt refasonate, aduse la zi, parodiate și compromise.
Au lipsit cu totul discuțiile despre invazia imigraționistă cu populații asiatice, arabe, africane deja la limita suportabilității în București și marile orașe.
Aservirea digitală, înrobirea economică și declasarea statutului politic sunt considerate mofturi minore.
Distrugerea intenționată a justiției prin cultivarea spiritului de castă, impunitatea chiar și pentru abuzuri scandaloase, neanentizarea Grefei Judiciare și substituirea autorității grefei cu controlul securist al conducerii instanțelor, sunt considerate ireparabile.
Autoritatea spirituală și datoria călăuzirii morale de către ierarhii Bisericii sunt deflectate intenționat și lipsite de forță umană utilă. În Biserică pur și simplu nu (mai) ai cu cine.
Toate acestea, superficial atinse, reprezintă împrejurările obiective ale Loviturii de stat.
Este crucial să le înțelegem ca atare întrucât, în caz contrar, contralovitura de stat despre care amintea Adrian Severin, între alții, nu se poate produce.
Pentru specificul contextual al loviturii de stat din decembrie, contra-lovitura de stat nu poate surveni decât sub forma unui efort intens de re-constituționalizare a instituțiilor și autorităților publice, de democratizare a societății, de pedepsire severă a vinovaților.
Asaltul împotriva afirmației că s-a dat o lovitură de stat urmărește împiedicarea acestui proiect de țară: re-constituționalizarea instituțiilor, statului, societății.
Se consideră oportună „depășirea momentului anulării alegerilor”; așa cum am trecut de la propaganda Covid la propaganda SlavaUcraina, se dorește trecerea de la propaganda anulării excepționale a alegerilor din pricina ingerinței rusești la propaganda catastrofei economice, austerității și guvernului de uniune națională.
Lovitura de stat și pedepsirea vinovaților jenează translatarea lină către noua paradigmă propagandistică, de aceea asaltul și sugrumarea mediatică și reputațională din aceste zile.
Din păcate, refondarea statului, re-constituționalizarea în interiorul actualei Constituții ori prin revenirea la varianta sa din 1991, impun recunoașterea realității „loviturii de stat” survenită în 1989 și epuizată în decembrie 2024.
Fără această realizare și asumare vom continua să rătăcim în deșert.
