Nu ca și cum s-ar fi slăbit vreo clipă prigonirea celor care au întrerupt pomenirea, dar plângerea penală care i s-a făcut recent este un episod care reliefează bine situația din teren.
Mesajul Părintelui legat de atacul pe care l-a primit:
„Către Protopopiatul Urziceni, ESC
Hristos a înviat!
Mă bucură nespus faptul că vă îngrijiți de buna rânduială în Biserică lui Hristos, însă deplâng faptul că ați ales să o slujiți după chipul și asemănarea lumii acesteia. Ați apelat la autoritățile statului și mi-ați făcut plângere penală pentru că mi-am îngropat creștinește un fiu duhovnicesc aflat pe calea îngrădirii de erezia ecumenismului. Întreaga familie a ales această cale a nepomenirii și nu există niciun regret în alegerea făcută. Cum credeți că puteți să-i constrângeți pe credincioșii îngrădiți de erezie după minciuno-sinodul din Creta să vă urmeze, să vă pomenească la Sfânta Liturghie, când se vede limpede lucrarea voastră de trădare a credinței?! Nici măcar legile statului nu le cunoașteți, ce să mai spunem de cele bisericești! Oare nu ați citit în Constituția României că libertatea credinței nu poate fi îngrădită în niciun chip? ,,Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (Constituția României, Art. 29, 1). Eu ar trebui să vă fac plângere penală, dar nu mă cobor la nivelul vostru, folosindu-mă de legile omenești. Sunteți vrednici de milă și vă iert din toată inima! Nu voi mai deschide Pidalionul, la Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, pentru a vă arată că voi, propovăduitorii ereziei ecumeniste, faceți schismă în Biserică. L-am deschis degeaba la Consistoriul bisericesc, fiindcă ați ales capetele de acuzare după voia stăpânului „Învinge”! Este trist faptul că pe teritoriul județelor Sloboziei și Călărașilor, singura instituție care își judecă propria cauză este „Sfânta” Episcopie! Nu ai șanse de câștig în instanța bisericească, chiar dacă probele pe care le prezinți sunt de netăgăduit. Episcopul, devenit pseudoepiscop, își judecă propria cauză! Protopopiatele se supun orbește pentru a duce nedreptatea și sfidarea mai departe, spre vătămarea celor docili și manipulați. Vă compătimesc și vă spun sincer, cu durere, că mă îngrijorează drumul pe care ați ales să mergeți. Eu rămân fiu al Bisericii Ortodoxe Române, chiar dacă voi spuneți că am ieșit din Biserică. Credeți-mă că nicicând nu am stat mai bine altoit pe Trupul Bisericii lui Hristos, întru mărturisirea Adevărului. Treziți-vă și veniți la Ortodoxie, întru adevărul lui Hristos!”
Reflecțiile noastre: Ar trebui să existe o reflectare mai profundă asupra prigonirii constante asupra celor care combat ecumenismul la modul relevant. Coroborat cu faptul că există mișcări oficiale de inducere a unirii și recunoașterii celorlalte „Biserici”, cine mai poate afirma că ceea ce s-a semnat în Creta este doar un foc de paie, nu o erezie în toată regula?
În loc de combateri dogmatice și canonice, este ciudat că mereu conducătorii Bisericii apelează la subterfugii și utilizarea forței autorităților civile acolo unde sunt epuizate silniciile intra-bisericești. Este adevărat că nepomenitorii îi deranjează, însă cei care au provocat dezbinarea sunt chiar ierarhii.
Foarte posibil că nici episcopii să nu fie ecumeniști convinși. Totuși ei se fac instrumente ale parcursului ecumenist actual. Sunt la mijloc între directivele mondialiste și credincioșii ortodocși, dar fac jocul celor dintâi atunci când sunt puși să aleagă.
Fără să încalce el vreo lege, nu este normal să se înregistreze acest atac asupra Pr. Claudiu. După toate celelalte procese bisericești nedrepte, acțiunea de acum mai trasează un contur nefast portretului trădător al ierarhiei.
Nepomenirea ca reacție față de Sinodul din Creta poate părea o cauză deranjantă și irelevantă, după cum insinua aseară Pr. Dan Bădulescu. Vina ar fi doar a ierarhilor și responsabilitatea noastră ar fi una insignifiantă, care ar trebui redusă la simpla păstrare la nivel personal a dreptei credințe pentru că nu ni s-a impus nimic. Este adevărat acest lucru pentru cei mai puțin intăriți credință și mai nefamiliarizați cu dogmele și canoanele, dar nu este o limită obligatorie pentru toți. Deși s-ar fi impus o condamnare la nivel oficial a ecumenismului și a Sinodului din Creta care l-a legiferat, este lăudabilă reacția celor de rând în contextul paraliziei conștiinței ierarhiei. Cugetul ortodox autentic nu poate să rămână impasibil la toate aceste trădări fără să devină sterp, rațional sau mort și apostat. Dimpotrivă, ar trebui ca și credincioșii de rând să-i sprijine pe cei care au ales să dea lupta cea bună. Bine, asta în tot iureșul care s-a creat.
Și totuși Sinodul din Creta nu este un subiect ca celelalte pentru că reprezintă o depășire a liniei roșii, o abatere de la credință. Spre exemplu, cazul Corneanu din 2008 a fost unul punctual și personal, nu unul dogmatic, nu a implicat doctrina Bisericii. La fel, restricțiile din pandemie nu au atins esența Bisericii, până la urmă, precum nici propunerile recente de revizuire a calendarului. Cu totul altceva este ecumenismul semnat în Creta, care reprezintă o lovitură încă nevindecată pentru că nu există o retractare și nu poate rămâne așa.
Deși s-a încetățenit ideea că la Sinodul I Ecumenic a fost stabilit modul cum se calculează data Paștilor, după cum am arătat într-un articol anterior de aici, nu există un canon emis în această privință la Niceea. Subiectul este atins doar de două canoane, unul apostolic și altul de la Sinodul din Antiohia. În rest, există alte surse bisericești care oferă informații în acest sens. Mai jos va fi prezentată o trecere în revistă a referințelor din unele surse pe care le-am avut la dispoziție:
* Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească (cartea a șaptea, cap. XX): „În afară de epistolele amintite, Dionisie a mai compus în timpul acela și câteva epistole care s-au păstrat până astăzi. În ele autorul vorbește cu grai sărbătoresc despre praznicul Paștilor. Dintre aceste epistole pe una o adresează lui Flaviu, alta lui Dometie și Didim. În aceasta din urmă ele expune o regulă de calculare pentru o perioadă de opt ani a datei Paștilor, arătând cum se cade să se calculeze serbarea Paștilor, anume numai după echinocțiul de primăvară”.
* Socrate, Istoria bisericească (cartea 1, cap. 8): „…disputa cu privire la Paști, care era purtată doar în regiunile din Răsărit. Aceasta s-a ridicat de la unii care doreau să țină Paștile mai mult în conformitate cu obiceiul evreilor, în timp ce alții preferau modul de prăznuire al creștinilor generalizat în lume.”
(cartea 5, cap. 22): „Drept aceea, în timp ce unii în Asia Mică țineau ziua menționată anterior (14 nissan, n.n.), alții în Răsărit țineau sâmbăta, dar se diferențiau cu privire la lună. Unii spuneau că trebuie urmați iudeii, deși nu păstrează exactitatea, iar alții țineau Paștile după echinocțiu, refuzând să sărbătorească împreună cu iudeii, spunând că ‘trebuie să fie prăznuit Paștile mereu când soarele este în Aries, în luna Xanticos de la antiohieni și aprilie la romani’. Erau convinși să facă așa nu cu iudeii cei de acum, care sunt rătăciți în toate, ci cu cei din vechime și cu Iosif, după cum zice acela în a treia carte a Antichităților iudaice. Aceștia erau în dezacord unii cu alții astfel, iar toți ceilalți până în părțile de Apus și până la ocean se află făcând Paștile după echinocțiu după o predanie veche. Căci toți aceștia, lucrând în acest mod, niciodată nu au fost în dezacord cu ei, nu cum tot spun unii că Sinodul din vremea lui Constantin ar fi schimbat această sărbătoare”.
* Eusebiu, Viața lui Constantin cel Mare (cartea a treia, 5): „Mai era însă şi altă boală – mai veche şi necruţătoare – care de multă vreme iscase neînţelegeri în Biserică , anume sfada privitoare la sărbătorirea Paştelui. Unii susţineau că se cuveneau păstrate rânduielile iudeilor, în vreme ce alţii cereau să fie respectată data exactă, şi să nu ne luăm după rătăcirea unor oameni şi aşa aflaţi în afara binecuvântării evanghelice. 2. Or, de vreme ce şi în privinţa aceasta mulţimile de pretutindeni ajunseseră de multă vreme să nu se mai poată înţelege, încurând Dumnezeieştile Scripturi în aşa fel încât nimeni nu le mai putea descurca (fiindcă la vremea unuia şi aceluiaşi praznic, datorită deosebirilor de dată, prăznuitorii îi aduceau cinstire în chipuri foarte deosebite: în timp ce unii se mai nevoiau în post şi asceză, ceilalţi îşi şi aflaseră limanul de linişte), nimeni nu se mai dovedea în stare să afle acestui rău leacul; părţile învrăjbite păreau deopotrivă de puternice”.
* Casiodor, Istoria bisericească tripartită (cartea I, cap. XX, după Sozomen): „Suporta cu greu când auzea că unii se ridicau împotriva tuturor în privința stabilirii sărbătorii Paștelui. Căci atunci în orașele din Răsărit cei care erau dezbinați din acest motiv, fără să fie separați între ei în lăuntrul societății (fără să fi rupt comuniunea, n.n.), totuși sărbătoreau duminica după obiceiul iudeilor și, cum e de obicei, întinau strălucirea adunării printr-o asemenea deosebire”.
* Canonul 7 apostolic:
Dacă un episcop sau prezbiter sau diacon ar săvârși sfânta zi a Paștelui înainte de echinocțiul de primăvară cu iudeii, să se caterisească.
* Canonul 1 Antiohia:
Toți care cutează să dezlege hotărârea despre praznicul Paștilor mântuitoare a Sfântului și Marelui Sinod adunat în Niceea în prezența binecinstitorului împărat iubit de Dumnezeu Constantin, să fie excomunicați și scoși din Biserică dacă stăruie a se împotrivi din poftă de ceartă celor bine hotărâte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori prezbiter ori diacon, va cuteza după hotărârea aceasta să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea Bisericilor şi să serbeze Paștile cu evreii, Sfântul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte, ca unul ce că şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire; şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte de la Liturghie, ci şi pe cei ce vor cuteza să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaşi sfântul canon şi preoţia lui Dumnezeu.
* Teodoret al Cirului, Istoria bisericească, (cartea I, cap. 9 și 10):
9. Scrisoare sinodală către Biserica alexandrinilor (din partea Părinților adunați la Sinodul din Niceea):
„…12. Vă vestim şi despre înţelegerea în legătură cu Sfintele noastre Paşti, că adică, după dorinţele voastre, s-a rezolvat şi această problemă, încât toţi fraţii din Răsărit, care mai înainte nu sărbătoreau Paştele odată cu romanii şi cu voi şi cu toţi care ţin Paştele de la început, să-l serbeze de acum înainte cu voi…”
10. Scrisoarea împăratului Constantin (cel Mare) către episcopii care au lipsit de la Sinodul de la Niceea, despre cele hotărâte aici
1. Constantin Augustul către Biserici.
Căpătând obişnuinţă din buna orânduire a treburilor obşteşti, după câte a fost darul puterii divine, am socotit că, înainte de toate, năzuinţa mea trebuie să fie ca să se păzească de către preafericitul popor al Bisericii soborniceşti o singură credinţă şi o dragoste curată şi aceeaşi evlavie față de atotputernicul Dumnezeu.
2. Dar nu era posibil să se ajungă altfel la un aranjament durabil și sigur decât dacă, adunându-se la un loc episcopii de pretutindeni sau cei mai mulţi dintre ei, să se facă judecata fiecăruia dintre cei ce aparţin preasfintei religii (creştine). Apoi, după ce s-a strâns un număr cât mai mare (și eu însumi ca unul dintre voi am fost de faţă, căci nu aş putea să tăgăduiesc ceea ce mă bucură foarte mult, că adică am devenit împreună slujitor al vostru), au fost toate până într-atâta supuse unei cercetări cuviincioase, încât părerea (definiţia) plăcută lui Dumnezeu, Care veghează asupra tuturor, a ieşit la lumină spre acordul unităţii (unirii), ca să nu rămână încă ceva spre neînţelegere sau spre discutare a credinţei.
3. Tot acolo în Sinod, discutându-se şi despre sfânta zi a Paştilor, s-a părut, prin consimţământul general, că este bine ca toţi creştinii de pretutindeni să serbeze în aceeaşi zi. Căci ce va putea fi mai frumos pentru noi, ce va putea fi mai măreţ decât ca această sărbătoare, prin care am dobândit nădejdea nemuririi, să fie ţinută fără abatere de către tot creştinii după o singură rânduială şi o socoteală clară?
Mai întâi s-a părut că e lucru necuviincios ca această preasfântă sărbătoare să o săvârșim folosind obiceiul iudeilor, care şi-au mânjit mâinile cu o crimă nelegiuită şi, fiind murdăriţi, pe bună dreptate şi-au orbit sufletele.
Se cuvine acum ca, după ce a fost înlocuit obiceiul acestora printr-o orânduire mai dreaptă pe care ara păstrat-o din prima zi a Patimilor până azi, să se continue observarea ei şi în veacurile viitoare. 4. Să nu avem nimic comun cu neamul duşmănos al iudeilor, căci am primit (învăţat) de la Mântuitorul o altă cale. În faţa noastră se deschide un drum al prea sfintei noastre religii, drum după lege şi strălucit. Pe acesta apucând, în bună înţelegere, să ne îndepărtăm de acel cuget întinat, prea cinstiţi fraţi. 5. Căci este ceva cu adevărat de râs ca aceştia (iudeii) să se laude că, fără rânduiala lor, noi n-am fi în stare să respectăm Paştile.
Cum vor putea să gândească corect aceia care, după acea ucidere a Domnului (deicid), rătăcind cu mintea, sânt conduşi nu de o judecată sănătoasă, ci de o pornire neînfrânată acolo unde îi împinge turbarea lor înăscută. De aci se întâmplă că unii, chiar dacă nu văd adevărul de partea aceasta, (a iudeilor) greşind ca întotdeauna cât mai mult, să săvârşească Paştile a doua oară în acelaşi an, contrar îndreptării convenite. 6. De ce, dar, să urmăm acelora, care dovedesc că suferă de o înfricoşătoare rătăcire, căci nu vom îngădui niciodată ca să se serbeze de două ori Paștele în acelaşi an? Şi, chiar dacă acestea nu erau publicate, trebuia ca înţelepciunea voastră să se străduiască şi să se roage întotdeauna ca, în nici un chip, ceea ce este curat în sufletele voastre să nu aibă legătură cu obiceiurile oamenilor foarte răi.
7. Afară de acestea, trebuie să ne gândim şi la faptul că nu este îngăduit ca să existe deosebire în astfel de probleme şi în legătură cu sărbătoarea unei astfel de religii (creştine). 8. Mântuitorul ne-a hărăzit o singură zi a dezrobirii noastre, adică cea a prea Sfintei Patimi. El a voit ca una să fie Biserica Lui cea sobornicească, ale cărei mădulare, chiar dacă foarte adesea sunt răspândite în multe şi diferite locuri, se încălzesc, totuşi, într-un singur duh, adică în voinţa lui Dumnezeu.
9. Să judece acum cugetul sfinţiei voastre cât de înspăimântător şi urât este ca în aceleaşi zile unii să petreacă timpul cu post şi alţii să pregătească ospeţe, iar după zilele Paştilor, unii să petreacă în sărbători şi odihnă, iar alţii să se dedea posturilor rânduite. De aceea Providenţa divină vrea să se ajungă la îndreptarea cuvenită şi ca Paştile să fie săvârşit într-un singur fel, precum şi eu socotesc că toţi sunt de aceeaşi părere.
10. Din această cauză a trebuit ca să se rânduiască astfel acest lucru, încât noi să nu mai avem nimic comun cu paricizii şi deicizii aceia. Şi este o rânduială folositoare pe care o respectă toate Bisericile din părţile de Apus şi de Miazăzi şi de Miazănoapte ale lumii creştine. Şi chiar unii din părţile Răsăritului, despre care acum toţi au fost de părere că procedează bine. Şi eu însumi am susţinut că şi înţelepciunii voastre are să-i placă şi că ceea ce se respectă printr-o singură şi unanimă consimţire în oraşul romanilor, în Italia şi toată Africa, în Egipt, Spania, Galia, Britania, Libia, în toată Grecia, în dioceza Asiei şi a Pontului şi în Cilicia, are să primească cu bucurie şi înţelepciunea voastră, socotind că nu numai că este mai mare numărul Bisericilor din locurile amintite, ci mai ales că toţi, în general, voiesc acest lucru prea drept şi cuviincios. Şi raţiunea sănătoasă cere ca să nu mai fie nici o legătură cu sperjurul iudeilor. 11. Şi, ca să spun pe scurt, toţi au aprobat ca sfânta sărbătoare a Paştilor să se ţină în una şi aceeaşi zi. Nu trebuie să fie nici o deosebire pentru o zi aşa de sfântă, ci e mai bine să se urmeze aceleaşi hotărâri în care să nu fie nici un amestec de greşeli sau de păcate.
Urmând astfel celor de mai sus, primiţi cu mulţumire harul cel ceresc, într-adevăr, ca o poruncă divină. 12. Căci tot ce se face în sfintele adunări ale episcopilor are legătură cu voinţa divină. De aceea, după ce am înfăţişat, prea iubiţilor noştri fraţi, cele scrise mai înainte, imediat trebuie să primiţi si să aplicaţi hotărârea amintită mai sus şi observarea acestei sfinte zile (a Paştilor) ca, atunci când am să vin pentru a vedea mult dorita faţă a înţelepciunii voastre, să pot să săvârșesc această sfântă sărbătoare în una şi aceeaşi zi cu voi.
Pentru toate mă voi bucura cu voi, văzând răutatea diavolească alungată de către puterea divină prin măsurile noastre şi în acelaşi timp cum crește peste tot credinţa, pacea şi înţelegerea noastră. Dumnezeu să vă păzească, prea iubiţi fraţi!
* Capitolul 17 din Constituțiile Sfinților Apostoli (în traducerea pr. Ică jr. din vol. Canonul Ortodoxiei I, revizuită pe alocuri) poruncește următoarele:
„Cum anume trebuie să se facă Paștele și când și că nu trebuie prăznuit împreună cu evreii Așadar, fraților, voi, care ați fost răscumpărați cu scumpul Sânge al lui Hristos (1Pt. 1, 19), trebuie să țineți în mod exact zilele Paștelui cu toată grija după echinocțiu, ca nu cumva să faceți de două ori pe an pomenirea singurei Pătimiri, ci o singură dată pe Cel ce a murit o singură dată, nepăzind însă prăznuirea lui împreună cu iudeii. Fiindcă acum nu e nici o comuniune între noi și ei (2Cor. 6, 14-15), căci au rătăcit în însăși hotărârea privitoare la ce cred că săvârșesc, cum rătăciți și departe de adevăr sunt din toate părțile. Voi însă păziți strict echinocțiul de primăvară, care are loc în ziua a 22-a a lunii a 12-a, care e dystros; ținând-o până în ziua a 21-a a (fazei, n.n.) lunii, pentru ca ziua a 14-a (a fazei lunii, n.n.) să nu cadă în altă săptămână și din neștiință să săvârșim Paștele de două ori pe an sau să prăznuim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în altă zi decât numai în Ziua Domnului (Duminica).”
* Sf. Epifanie de Salamina, Panarion (cartea 3, cap. 1), Despre audieni: „Conexiunea Paștelui a fost stabilită din trei lucruri: din parcursul solar pentru duminică și pentru lună din parcursul selenar (al lunii) pentru cel după Lege, pentru că Paștile se junghie în ziua a paisprezecea a fazei lunii, după cum a zis Legea. Deci nu poate veni dacă nu a trecut echinocțiul,, care nu este păzit de iudei, nici nu vor să săvârșească acest lucru cu precizie; căci a căzut la ei și sunt rătăcite toate” (traducere după textul grecesc din PG 42).
Observații: Oricine poate trage concluzii pe baza textelor bisericești de mai sus, ba chiar poate adăuga în ecuație altele care au fost eventual omise de mine. Concluziile personale pe care le trag din citirea materialelor sunt următoarele:
Pentru Apostoli și Părinții Bisericii era importantă corelarea dintre mersul astrelor (soare și lună, echinocțiu și luna plină) și nu doreau să se lase influențați de datinile și ritualurile evreiești din vremea lor. Data Paștelui trebuie să fie în raport corect cu momentul calendaristic al Răstignirii și Învierii Mântuitorului, mai exact imediat după luna plină de primăvară, adică cea de după echinocțiu.
În primele zile ale creștinismului erau în uz calendare lunare, asemănătoare celui evreiesc. De aceea era la îndemână calcularea lunii pline după alte repere. Momentele echinocțiului și lunii pline trebuie transpuse în orice tip de calendar. Acest rol l-au avut inițial preponderent Patriarhii de Alexandria chiar înainte de Sinodul I de la Niceea, iar aceștia foloseau calendarul egiptean, nu pe cel iulian.
Chiar dacă cele trei metode de calculare a datei Paștelui nu produceau rupere de comuniune, Sinodul I Ecumenic a stabilit o singură formulă pentru a se ajunge la unitate. El nu a formulat-o, ci a adoptat-o pe cea majoritară în acea vreme și care era corectă și acceptată de cei mai mulți. Singurul lucru clar care răzbate din decizia Sinodului este că nu trebuie ținut cont de datinile iudaice în stabilirea sărbătorilor creștine. Această idee se regăsește și în canonul 7 apostolic, și în 1 Antiohia.
Diferențe pe această temă au continuat să fie chiar și după Sinodul de la Niceea. Cunoscute sunt cele între Roma și Alexandria. Au existat și Sfinți care au avut păreri greșite, cum ar fi Sf. Columban din Marea Britanie, care s-a corectat până spre sfârșitul vieții și s-a conformat cu Roma, după ce s-a convins de corectitudinea observațiilor.
„Lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (In. 16: 20)
Hristos a rămas cu ai Săi și după Răstignirea Sa pentru că a înviat, după cum a promis. Nu cu fast împărătesc, pentru că nu este din lumea aceasta. Nu biruind acum greutățile și necazurile pământești, pentru că a venit să aducă întâi sabie și abia apoi pacea mai presus de minte celor ce vor răbda până la sfârșit.
Cum au fost ucenicii Săi batjocoriți pentru El pe când era în viață, în timpul patimii Sale, ba chiar și după Înviere, același lucru se întâmplă cu toți ucenicii adevărați ai lui Hristos de astăzi. Păcatele proprii, dar și ale celor din jur îi sufocă și-i împresoară mai pe față, mai subtil sau mai în ascuns. Aceasta este adevărata viață a Bisericii și a membrilor ei, de asuprire în valea de aici a plângerii, în lumea de față, în așteptarea celeilalte, unde toate sunt pline de lumină.
Cu toate necazurile exterioare, nu este bucurie mai mare decât a pătimi împreună și pentru Hristos și a căuta bucuria cea statornică, fără a ne face părtași și fără a ne înfricoșa de răutățile pământești. Deși se înmulțesc neghinele și cei ce merg pe calea cea largă, turma mică este mereu mângâiată că a ales partea și lupta cea bună. Deși strâmtorați, totuși nu omorâți, deși îngreunați, nu disperați, ci întăriți cu nădejdea vieții netrecătoare mai bune.
Având în minte lumina, mângâierea și uimirea Învierii, urăm tuturor cititorilor să aibă parte de bucuria duhovnicească ce răsare din mormântul golit al Domnului și să primească salutarea îngerească:
Recomandăm următoarea discuție pe marginea situației din Biserica noastră Ortodoxă, care este invadată de erezia ecumenismului. Aceasta a fost găzduită pe un canal de Telegram de un preot care nu a întrerupt pomenirea și are căutări și întrebări sincere. Este un subiect de Postul Mare pentru că dreapta credință este nelipsită din preocuparea celui care se alipește de Hristos prin pocăință.
Fără a fi o dezbatere care epuizează subiectul, ea stârnește interesul prin maniera corectă de abordare, fără prejudecăți lumești și manipulate, pornind de la rământarea și constatarea evidentă că ne confruntăm cu o erezie în plină rafală, anume ecumenismul.
Întreruperea pomenirii ierarhilor este posibilă datorită faptului că avem de-a face cu o erezie, nu cu o schismă, cum a fost calendarul. Situația este diferită. De aceea se urmărește distincția între schismă și erezie, între o abatere de la norme administrative și canonice și o deviere dogmatică.
Discuția despre calendar poate fi completată de cei interesați cu informații mai amănunțite pornind de la articolul pe care l-am scris mai demult: Calendarul bisericesc. Observații generale.
Înregistrarea poate fi ascultată audio de pe Youtube:
În mod firesc, subiectul întreruperii pomenirii a survenit după ce a fost discutat lăudabil cel al conștiinței dogmatice:
Bucuria Învierii se găsește între ortodocși, nu cu ereticii occidentali (Imagine: Ziar Târgu Neamț.ro)
Reticența ortodoxă de a îndrepta calendarul și pascalia vine din evitarea cedărilor în fața catolicilor și, mai de curând, a protestanților. După încercările eșuate din 1274 (Sinodul de la Lyon) și 1438-1439 (Ferrara-Florența), ortodocșii au refuzat în 1583, 1589 și 1593 calendarul propus de Papa Grigorie al III-lea.
Din păcate, insistențele de a șterge această diferență de date praznicale nu au încetat nici până astăzi, cu toate că în Biserică păzirea cu scumpătate a datelor calendaristice nu reprezintă o necesitate. Dimpotrivă, există destule situații când anumite sărbători sunt mutate din considerente liturgice. Mai importantă este păstrarea normelor dogmatice și morale, chiar dacă rigoarea științifică își are și ea locul ei.
Subiectul ridicat de Adrian Papahagi de adaptare a Pascaliei ortodoxe cu lumea occidentală este unul fals. Nu suntem datori față de catolici și restul protestanților cu nimic. Adevărata datorie este față de frații ortodocși din toate Bisericile Locale. Unitatea trebuie căutată cu aceștia, nu cu restul „creștinilor” apostați. În plus, propunerea dumnealui face parte deja din agenda ecumenistă de unire în 2025 cu catolicii, după cum am mai scris.
Din nefericire, există o ruptură reală între Bisericile Ortodoxe autocefale în privința calendarului. Cea mai gravă este cea din Finlanda, unde se prăznuiește și Paștile după metoda îndreptată încă din 1921-22. Presiunea statului de a se distanța Biserica de Moscova este cea care a determinat această schimbare. Dar este un caz tolerat, nu un model de urmat.
Cea mai mare grijă trebuie avută față de conștiințele credincioșilor, să nu fie bulversate și induse în eroarea de a se apropia prea tare de lumea occidentală în loc de a ține strâns la unitatea internă ortodoxă. Trebuie conștientizate limitele calendarului iulian și devierile de la hotărârile Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic cu privire la Pascalie, dar în cuget ortodox, nu cu scopuri ecumeniste sau materialiste.
Așadar propunerea d-lui Papahagi este anacronică. Deja la Conferința din 1923 măcar a fost evitat calendarul gregorian și a fost adoptată o formulă mai bună de calcul, dar domnia sa dorește un regres chiar și astronomic prin adaptarea la lumea catolică. Atunci nu a fost menționată nici sincronizarea cu papistașii, dar acum se urmărește explicit acest lucru.
Într-o postare ulterioară, apar alte câteva afirmații greșite legate de schimbarea calendarului. Spre exemplu, după Conferința din 1923 doar românii au încercat să schimbe și pascalia, pe când grecii nu au făcut acest lucru, înțelegând că ar încălca tocmai hotărârea de la Niceea. Discuțiile și smintelile în epocă pe această temă au fost mari și sunt semnalate pe scurt în acest articol. Conferința de la Moscova din 1948 doar a pus lucrurile pe un făgaș temporar, nu a impus voința rușilor.
Într-adevăr, problemele de calcul pascal sunt complicate și nu sunt pentru o dezbatere publică și democratică înainte de a o discutare a lor specializată. Ele țin de sincronizarea calendarului iudaic cu cel iulian (sau cu cel egiptean egiptean în primele veacuri creștine). Data de 14 nisan ar trebui transpusă în orice alt sistem calendaristic pentru a păstra momentul cât mai exact al Răstignirii Domnului și 15 și 16 nisan pentru Învierea Lui. Oricum, esența este că nu se poate vorbi de o dată fixă, ci de una mobilă, în funcție de luna plină, care corespundea momentului Patimilor lui Hristos, Care a suferit în vremea Pesahului iudaic.
Având în vedere această complexitate a problemei calendaristice, era de așteptat ca cineva care se implică atât de abrupt în ea, încât să vină cu propuneri tari, să fie un cunoscător fin și un aducător de pace, nu de polemici smintitoare. Dar, dimpotrivă, inițiativa declarată de d-l Papahagi pare că vine pe o filieră străină Ortodoxiei, care urmărește alte interese. Cel puțin se pliază de minune pe proiectele Patriarhiei Ecumenice de unire la nivel liturgic cu catolicii, despre care am menționat mai sus. Aceste proiecte țintesc un Sinod unionist în 2025, la comemorarea a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic.
Această agendă occidentală este vizibilă și prin argumentarea depărtării de Rusia prin amestecarea planului politic cu cel bisericesc. Dar, în substrat, este vorba de desprinderea de valorile ortodoxe tradiționale, nu de politica imperialistă nedemonstrată a Moscovei. România, ca țară NATO, este controlată și, iată, folosită în scopuri străine de interesele ei naționale și mai ales spirituale. Fie că e vorba de o intervenție dictată, fie indusă de mentalitatea americană de nimicire a Ortodoxiei, noi, creștinii drept-slăvitori, trebuie să ne ferim de astfel de idei neavenite.
Mesajul similar al d-lui Baconschi, care are înclinații tradițional antiortodoxe, întărește impresia unei conspirații bine construite și care nu mai are răbdare să construiască terenul pentru unirea din 2025. Acesta vorbește de unitatea dubioasă așa-zis ortodoxă de la Sinodul din Creta, care nu a fost nicidecum în tradiția Sfinților Bisericii
Evident că Ortodoxia trebuie să fie capabilă să înțeleagă hățișul calculelor pascale și să dea un răspuns înțelept provocărilor de această natură, dar în primul rând trebuie să-și țină rândurile strânse. Unitatea adevărată nu este una politică și apostaziată cu Occidentul, ci în Hristos și în dreapta credință. Mai degrabă un calendar strâmb cu harul lui Dumnezeu decât unul drept în brațele ereticilor.
Intervențiile din ultimele zile pe marginea propunerii lui Papahagi dovedesc că alinierea cu ereticii prin Paștile comun este un punct important pe agenda progresistă, iar ortodocșii sunt țintă clară. După ce nu a suflat nici o vorbă despre cazul Pr. Laurențiu Iacob, oprit de la slujbă de episcopul său pe motive prea evident greșite și cu aromă eretică, Vasile Bănescu se activează pe subiectul de față. Dacă Patriarhia nu a acceptat gestul episcopului Lucian Mic, nici purtătorul de cuvânt nu a punctat, ci s-a decis probabil mușamalizarea problemei. Însă acum nu doar Bănescu, ci și trustul Basilica promovează schimbarea calendarului, testează piața. Astfel, pe pagina de Facebook, care a devenit canalul de comunicare al Patriarhiei, V. Bănescu face apologia unității cu toată lumea creștină, care ar fi fost „dorința constantă a Sfinților Părinți ai Bisericii creștine primare”. Tradus, va să zică Sfinții Părinți au dorit unitatea cu ereticii dintotdeauna. Păi, dacă e așa, de ce i-au condamnat sinodal și au rupt comuniunea cu ei? Spre exemplu, chiar la Sinodul I Ecumenic a fost stabilită data comună a Paștelui, însă arienii au fost anatematizați. Dar pentru creștinii prostibili din România este important să fie rostogolită o afirmație ca să prindă teren. Dar și agenția Basilica pune o întrebare pe Telegram: „Ce părere aveți despre propunerea lui Adrian Papahagi ca ortodocșii și catolicii să serbeze Paștele la aceeași dată❓”. Din fericire, răspunsurile primite desființeză nesimțirea sfioasă a Patriarhiei.
Este de remarcat că trădarea se instaurează îndeosebi între intelectualii de prim-plan și personalitățile oarecum supuse constrângerilor sistemului, pe când credincioșii simpli se țin departe de alunecările acestea crunte și-și țin conștiincioși credința. Din păcate, cam cu jumătate de măsură, cu o supușenie neînțeleasă față de cei neaveniți din fruntea pliromei ortodoxe de la noi, fie oficiali, fie informali.
Aș remarca și faptul că poziția PS Petru Pruteanu, care mi-a fost semnalată, este corectă, deși greu de pus în practică, să fim sinceri. O analizare a problemei calendarului și Pascaliei în interiorul Ortodoxiei ar fi de dorit, dar nu la presiunea catolicilor și lumii occidentale.
Faptul că războiul din Ucraina nu este unul între ortodocși este tot mai vădit în ultima vreme în urma acțiunilor tot mai violente ale autorităților împotriva Bisericii Ortodoxe Locale canonice. Cu toate că miercuri nu au acaparat Lavra Peșterilor, după cum dăduseră ultimatum, presiunile fizice continuă îndeosebi asupra starețului. Cei care vor să ia în stăpânire mănăstirea sunt anti-creștini și chiar sataniști declarați, nu urmăresc să se roage în biserică.
În data de 30 martie, a doua zi după preconizata predare a Lavrei Pecerska autorităților, comisia trimisă în inspecție a plecat fără să sigileze bisericile vizate. Credincioșii prezenți au fost avertizați în privința provocărilor la care vor fi supuși de către oameni special pregătiți pentru asta și să nu le dea curs în nici un chip.
Este important de semnalat faptul că ambasadele occidentale au presat autoritățile ucrainene să evite violența în urma vizionării modului cum a fost acaparată ultima biserică din regiunea Ivano-Frankovsk. Fără intervenția în forță a poliției, deocamdată Lavra Peșterilor nu poate fi luată de la ortodocși.
Deocamdată toată presiunea s-a mutat asupra starețului Lavrei, Mitropolitul Pavel, care a fost supus la un proces rapid intentat și extenuant. El a fost condamnat să fie pus sub arest la domiciliu 60 de zile și să poarte o brățară electronică, cu interdicția de a difuza apeluri video către public. Acuzația adusă este aceea că a justificat agresiunea Rusiei în diferite discuții telefonice de la începutul invaziei din 24 februarie anul trecut.
După ce Patriarhul Georgiei și cel al Antiohiei au adresat mesaje de susținere publice, după cum am scris, lor li se alătură și Patriarhul sârb Porfirie în sprijinirea credincioșilor ucraineni din Biserica Ortodoxă canonică în persecuția pe care o suportă din partea autorităților de stat prin alungarea din Lavra Pecerska. Acesta a scris oficial că se așteaptă ca „toate Bisericile și comunitățile religioase, precum și toate instituțiile pentru care contează pacea, adevărul și ordinea, să condamne amenințarea la adresa libertăților religioase și încălcarea drepturilor de proprietate”. Cam în același ton s-a poziționat și Patriarhia Ierusalimului printr-un ierarh al său. Biserica Macedoniei refuză sinodal comuniunea cu schismaticii ucraineni ai lui Epifanie Dumenko.
Pe 28 martie 2023, Biserica Ortodoxă Sârbă a publicat un apel în legătură cu teroarea de stat desfășurată împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, transmite site-ul Patriarhiei Sârbe.
Patriarhul sârb Porfirie, în numele ierarhilor Bisericii Sârbe, a declarat că Biserica Ortodoxă Ucraineană este „singura Biserică Ortodoxă canonică și legală din Ucraina și, în același timp, cea mai mare organizație religioasă din această țară”.
El a subliniat că „ea este recunoscută de toate Bisericile Ortodoxe ale lumii, precum și de toate confesiunile și bisericile necreștine”. În același timp, în document se notează că „structura necanonică, schismatică, care deși se numește Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), dar nu are nici măcar cele mai elementare atribute de biserică, este recunoscută doar de patru Biserici Ortodoxe, care, din punct de vedere al numărului credincioşilor lor, constituie un procent foarte neînsemnat în lumea Ortodoxă”.
„Desigur, chiar dacă disproporția numerică ar fi fost în favoarea structurii necanonice, adică în defavoarea Bisericii canonice, acest lucru nu ar fi schimbat nimic la nivel ontologic: Biserica este Biserică, și parasinagoga ilegală poate deveni Biserică numai prin pocăință și prin urmarea unei proceduri canonice, nu printr-o semnătură de condei”, se spune în adresare.
În Patriarhia Sârbă s-a subliniat că „Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este „o parte beligerantă”, ci o Biserică a lui Dumnezeu vie și activă, aflată în unitate de credință și comuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu Bisericile Ortodoxe în general”.
„Războaiele, drepte și nedrepte, sunt purtate de state, nu de Biserici. Însăși tratarea Bisericii ca dușman este de o natură monstruoasă, dat fiind faptul că membrii părților aflate întru-n conflict tragic, dacă sunt credincioși, sunt credincioși ai aceleiași Biserici”.
„Biserica este întotdeauna pentru pace, se roagă permanent pentru pace și face tot posibilul pentru ca vrăjmășia și ura dintre oameni și popoare să fie transformate în prietenie și iubire. Biserica nu împarte oamenii în „ai săi” și „străini”, ea încearcă în numele Dumnezeului iubirii să-i iubească pe toți și să aibă o grijă pastorală de mântuirea sufletelor și a vieților tuturor celor care au nevoie de iubire și ajutor frățesc”, se spune în document.
Potrivit Patriarhului Sârb, „cel mai bun exemplu al unei astfel de atitudini și comportament ne este oferit de Biserica Ortodoxă Ucraineană – de Întâistătătorul ei Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, episcopatul ei, clerul, călugării și credincioșii acesteia”.
Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Sârbă „se uită cu profundă îngrijorare, tristețe și dragoste frățească la „suferințele sfinților” (Apoc. 14:12; cit. 1, 9) din Ucraina, la oprimarea, violența și persecuția pe care actualul guvern ucrainean o desfășoară împotriva Bisericii canonice și, prin urmare, împotriva majorității propriilor cetățeni, căci Biserica Ortodoxă Ucraineană este cea mai mare comunitate religioasă din țară”.
„S-a anunțat și următorul vârf al terorii, o repetare exactă a persecuției sovietice asupra Bisericii – alungarea a două sute cincizeci de călugări și a sute de profesori și studenți de teologie din Lavra Peșterilor de la Kiev, izvor duhovnicesc vechi de secole și Centrul Sfintei Rusii, izvorul creștinismului și Ortodoxiei slave de est pe teritoriul Ucrainei contemporane, Rusiei și Republicii Belarusul”.
Potrivit Patriarhului Sârb, „moștenirea duhovnicească și culturală a Lavrei este un element constitutiv extrem de important și vizibil nu doar al patrimoniului ucrainean și rus, dar și al patrimoniului cultural mondial”.
„În lumina acestor fapte, decizia actualei conduceri a Ucrainei de a-l expulza pe Mitropolitul Onufrie, obștea monahală și Academia Teologică (KDAiS) din Lavră nu este altceva decât un act asemănător cu groaznica teroare a statului împotriva Bisericii, precum și o încălcare monstruoasă a drepturilor sale fundamentale, a libertății religioase și a libertății de conștiință în general”, crede Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Potrivit Patriarhului, „comportamentul conducerii statului ucrainean denotă faptul că scopul său real, și poate final, este de a șterge memoria istorică și toate urmele Ortodoxiei originare din Ucraina, pentru a schimba codul și identitatea istorică pe care Biserica le-a construit cu minuțiozitate și păstrat de-a lungul secolelor, de la sfântul cneaz Vladimir până în zilele noastre”.
„Simțind și știind că singura Biserică Ortodoxă care există în Ucraina, în frunte cu Mitropolitul Onufrie al Kievului, își poartă cu curaj și liniște crucea și se înalță cu nădejde în Hristos pe Golgota, suntem convinși că Domnul cel răstignit și înviat, datorită profundei credințe, iertării și dragostei pentru toată făptura, chiar și pentru vrăjmași, va da putere Bisericii Sale să poarte toată suferința pe care trebuie să o îndure”, scrie Patriarhul Porfirie.
„În același timp, ne ridicăm cu tărie vocea împotriva groaznicei nedreptăți, împotriva terorii de stat îndreptate asupra Bisericii din Ucraina, care „strigă la cer”, a spus Primatul Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Patriarhul Sârb și-a exprimat nădejdea că „bisericile și comunitățile religioase, precum și instituțiile și organizațiile cărora le pasă de pace, dreptate și cel puțin o anumită ordine în lume, vor condamna încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților religioase din Ucraina”.
„Rugându-ne fierbinte lui Dumnezeu pentru sfârșirea războiului fratricid din Ucraina și instaurarea rapidă a păcii pline de har în ea, noi cu credință, nădejde și dragoste așteptăm triumful Crucii și Învierea lui Hristos asupra puterilor întunericul, răului și morții. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfânta Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”, a încheiat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe Patriarhul Porfirie.
Biserica Macedoneană nu va consluji cu BOaU până ce statutul ei va fi stabilit la nivelul Ortodoxiei mondiale.
Pe data de 28 martie 2023, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Macedonene, la o ședință permanentă, a dezbătut posibilitatea conslujirii liturgice cu BOaU, consemnează m-p-c.org. După o discuție lungă, s-a decis să nu se slujească împreună cu „ierarhia” BOaU până la stabilirea finală a chestiunii statutului ei la nivelul întregii lumi ortodoxe.
Dumenko voia „comuniunea” cu Biserica Macedoneană.
Pe lângă cele două Biserici de mai sus, este de notat că și Mitropolitul și clerul din Muntenegru în apărarea Lavrei Peșterilor din Kiev. Deși este o Biserică autonomă din cadrul Patriarhiei Sârbe, poziția lor este importantă și subliniază faptul că intenția de a evacua obștea monahilor din Lavra Pecerska pare incredibilă și atât de absurdă, încât e greu de crezut. Mitr. Ioanichie și credincioșii muntenegreni aduc rugăciunile lor către Dumnezeu pentru frații din Ucraina.
Atrag atenția în sens bun și reacțiile publice a alți doi ierarhi din Ierusalim și Ceho-Slovacia.
Arhiepiscopul Teodosie de Sebastia a făcut o serie de declarații legate de situația bisericească din Ucraina în cadrul unei întâlniri cu una din delegații bisericești pe 27 martie 2023. Deci poate fi considerată ca fiind poziția oficială a Patriarhiei Ierusalimului. Acesta a declarat: „Condamnăm fără ocoliș persecuțiile sistematice și prigonirile care au fost organizate împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către guvernul de la Kiev, care, după cum știm, materializează programe occidentale, care sunt dușmane pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Se ciocnesc cu valorile și misiunea ei, amenință însăși prezența ei”.
De asemenea, a mai semnalat: „Abordăm persecuțiile împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene ca persecuții împotriva întregii Biserici, pentru că în clipa de față se observă amenințarea cu scoaterea ierarhilor, preoților și monahilor din Lavra din Kiev, o mănăstire istorică veche, care este bine cunoscută ca una din cele mai mari mănăstiri din Biserica Ortodoxă Ucraineană”.
Ierarhul a subliniat: „Din partea noastră, cerem acțiuni imediate de la toată opinia publică ortodoxă pentru oprirea acestor prigoniri nemiloase…”.
Arhiepiscopul Teodosie și-a exprimat părerea că astfel de declarații împotriva persecuției din Ucraina, cum au făcut diferiți conducători duhovnicești, „vor constitui un pas puternic de împiedicare pentru guvernul de la Kiev, care acționează cu dușmănie împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene…”.
„Declarăm că nu recunoaștem legitimitatea oricărei alte organizații care a fost creată în Ucraina spre confruntarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice și chemăm toată lumea creștină și civilizată să depună toată orice strădanie posibilă spre oprirea persecuțiilor sistematice împotriva ei”, a conchis el.
Poporul ortodox martiric al Ucrainei și Biserica Ortodoxă canonică a ei de sub Mitropolitul Onufrie și cinstitul Sinod al Ierarhiei din jurul său sunt prigoniți cu asprime și în mod nemilos de către conducerea anticanonică a „Ierarhiei” cu „tăișul” autorității statale ucrainene. (…)
În urmă cu 17 ani, la prima mea slujire ca membru sinodal (2005-2006), am avut binecuvântarea să reprezint Biserica Greciei la manifestările sărbătorești în cinstea Preafericitului de atunci Mitropolit Vladimir la împlinirea a 40 de ani de preoție și arhipăstărire. Atunci mi s-a dat prilejul și binecuvântarea să mă închin la sfintele odoare și moaște ale Lavrei din Kiev. (…) «Ierarhia» statală cu puterea și impunerea puterii de stat a conlucrat să fie izgoniți până la termenul zilei de mâine (29 martie) monahii în cauză din Mănăstirea lor de metanie. Tânguire și durere se potrivește acestei situații de necaz și îndurerată.
Îmi exprim urarea arzătoare și am bune nădejdi că atât Sfântul nostru sinod al Bisericii Greciei, cât și restul Bisericilor Ortodoxe Autocefale vor lua poziția îndatorată și vor dezavua puternic această acțiune necuvioasă neduhovnicească și nesfântă pe seama sufletelor cuvioase și afierosite.
Pentru a mai adăuga o piesă la tabloul general al reacțiilor publice pe acest subiect, pe lângă poziția de mai sus a Mitropolitului Serafim din cadrul unei Biserici care a intrat deja în comuniune cu schismaticii din Ucraina, mai remarcăm un ierarh. Este vorba de scrisoarea de protest a unui ierarh din Biserica Cehiei și Slovaciei, Arhiepiscopul Mihail de Praga, care stă alături de monahii prigoniți din Lavra Pecerska și de credincioșii ortodocși ucraineni.
Amestecușul confuz pe care-l crează PS Lucian cu ereticii în biserică, de care ar trebui să scăpăm (Imagine: Diocesis Timisoarensis)
În mod neașteptat, „Săptămâna de rugăciune ecumenică” de anul acesta produce victime ale mâniei ecumeniste a unui episcop român. Este vorba despre Lucian al Caransebeșului, care a decis să-l suspende din slujire pe Pr. Laurențiu Iacob pentru că a refuzat să participe la rugăciunile în comun cu ereticii la invitația Protopopului. Aceste fapte sunt dovedite prin două acte oficiale care circulă în spațiul public:
Așadar este vorba despre o scrisoare din partea Pr. Laurențiu prin care-și justifică neparticiparea la acele rugăciuni ecumeniste, datată în 27 ianuarie a.c., și de Decizia de chemare în Consistoriu din partea Episcopului din 17 martie a.c. Ar fi interesant de știut ce cuprinde și Raportul 718 pe baza căruia a fost luată decizia ierarhului.
Refuzul respectuos și ferm al Pr. Laurențiu este fără cusur. Fără injurii și ofense, reușește să stârnească prigonirea din partea episcopului său, lucru care dovedește rătăcirea în care se află cel din urmă.
Reacția episcopului, care nu este atât de neașteptată dacă avem în vedere faptul că este cam singurul ierarh român care a participat cu entuziasm la manifestări ecumeniste, este total deplasată și fără temei canonic. Poate doar orbirea lui după țelurile „nobile” ale iubirismului ecumenist pot justifica râvna sa dincolo chiar și de prescripțiile recente ale Sinodului BOR.
Mai concret, din acuzațiile invocate în citația de mai sus, cele doctrinare nu-și au locul. Schisma, definită în paragraful citat ca fiind „despărțirea de Biserică”, nu doar o simplă luare de poziție, pur și simplu nu a avut loc. Nici sperjurul sau nerespectarea jurământului de fidelitate față de arhiereu. Ci este vorba doar despre neascultarea față de autoritățile superioare (episcop și protopop), care și aceasta este mai mult decât îndreptățită și lăudabilă. Însuși Părintele afirmă în scris că va fi ascultător în orice altceva de Biserică și ierarhul său.
Întrebarea care se ridică este dacă Sinodul BOR va reacționa la abuzul Episcopului Lucian Mic și dacă noi, ceilalți drept-credincioși, suntem alături de Părintele Laurențiu. Dacă nu va fi îndreptată situația canonic, atunci avem un nou caz Nicolae Corneanu și Sofronie Drincec, de data aceasta soluționat mult mai în defavoarea ortodoxiei și cu o obișnuire neobișnuită cu abuzurile eretice (ecumeniste) ale ierarhiei. Implicațiile nu sunt doar între cei doi clerici sau doar la nivelul Episcopiei de Caransebeș, ci cel puțin la nivelul BOR.
Miza disputei este însăși doctrina ortodoxă. Este normal și canonic să se săvârșească rugăciuni cu ereticii în cadrul „Octavei de rugăciune” sau în afara ei de către clerul ortodox? Mai sunt valabile și respectate canoanele Bisericii și chiar hotărârile Sinodului BOR de după scandalul „Corneanu” din 2008?!?
Mulți tot vorbesc că nu s-a făcut o unire cu ereticii și suntem ortodocși în continuare, în ciuda diferitelor abateri canonice ale unor clerici. Dar credința sănătoasă nu este strâmbată doar prin unirea cu ereticii, ci și prin acceptarea unor concepte și practici deviate de la adevărul dogmatic. Ecumenismul, care îi privește pe eretici drept membri ai Bisericii și frați în Hristos, cu care trebuie să ne unim și să ne rugăm împreună, este erezie (de natură ecleziologică) precum toate ereziile de peste veacuri. Odinioară Părinții și credincioșii s-au opus abaterilor doctrinare; este și rândul nostru astăzi.
Desigur că e greu de ridicat crucea aceasta a mărturisirii în contextul manipulărilor, injuriilor și invectivelor care se ridică împotrivă, dar totuși apare întrebarea: Mai există credincioși și clerici care țin și prețuiesc cu toată viața lor dreapta credință ortodoxă și o apără public în fața hulelor, dar și în taina inimii lor în fața lui Dumnezeu? Se mai manifestă Biserica în toată plenitudinea ei, credincioși și ierarhie laolaltă ca mădulare vii, fără a aștepta să scoată altul cărbunele din foc cu mâna lui?
Patriarhul Catolicos Ilia II al Georgiei a trimis o scrisoare Patriarhului Ecumenic cu privire la situația care domnește în Ucraina pe subiectul Lavrei Peșterilor din Kiev.
Între altele, el menționează că „guvernul Ucrainei, care se află în stare de război, are propria lui poziție și ia în considerare problemele religioase la un nivel mai mic”. Cu prilejul acestei situații, Patriarhul Ilia II cere de la Patriarhul Ecumenic să ajute spre dezamorsare.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Georgiei subliniază faptul că „Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a aflat într-o situație foarte dificilă din multe privințe”, spunând că una din ele este Lavra Peșterilor, precum și acapararea sfintelor biserici.
„Este îndeosebi important faptul că Mitropolitul Onufrie, prin hotărâre sinodală, a ieșit din Biserica Rusiei și a făcut unii pași spre negocieri. Din păcate, lumea ortodoxă se confruntă astăzi cu o serie de provocări serioase și orice pas pozitiv la acest nivel va fi evaluat în particular…” – încheie Patriarhul Georgiei.
În încheiere, Patriarhul accentuează: „am dori să ne exprimăm încă o dată marea noastră durere pentru războoul ruso-ucrainean, care ridică vieți ale aoldaților și a mii de oameni nevinovați care-și apără patria. Am trecut prin astfel de încercări și cunoaștem foarte bine seriozitatea situației. Pentru cele de mai sus, ne doare pentru situația actuală din Biserica Ortosoxă Ucraineană”.
„Cu bucurie combinată cu tristețea, vă îmbrățișăm în Hristos în aceste zile ale Postului Mare, când ne pregătim pentru moartea și Învierea Domnului și Mântuitorului nostru. Vă scriem în această perioadă grea pentru istoria respectatei Biserici Ortodoxe Ucrainene, timp în care ne amintim de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi” (2 Cor. 4:8-9) se spune în mesaj.
Patriarhul Ioan notează că deși Biserica Antiohiei este departe în plan geografic, toți credincioșii întind o mână de ajutor Bisericii Ortodoxe Ucrainene în această perioadă dificilă.
„Ne rugăm neîncetat pentru Dumneavoastră și pentruai păstorii voștri, ne rugăm lui Dumnezeu să oprească în curând acest război teribil și să distrugă toate amenințările cu care se confruntă sfânta voastră Biserică. Dumnezeu să vă dea înțelepciune, putere și capacitatea de a îndura, căci „cine va răbda până la sfârșit acela se va mântui”, a scris Întâistătătorul Bisericii Antiohiei.
Patriarhul Ioan al Antiohiei a scris o epistolă și Patriarhului Chiril, în care deplânge „cu veșincă durere” situația din Ucraina, de unde vin vești proaste despre persecuția Bisericii. Acesta notează: „auzim astăzi de persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene și despre acele monumente istorice care formează inima Patriarhiei Moscovei și a restului Rusiei istorice”.
Biserica Bulgară și-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia conducerii Rezervației Naționale „Lavra Peșterilor de la Kiev” conform căreia călugării trebuie să părăsească sfânta mănăstire înainte de 29 martie 2023.
„Lavra Peșterilor de la Kiev este prima mănăstire a Rusiei Kievene, întemeiată în secolul al XI-lea de primii asceți ai monahismului vechi rusesc, Preacuvioșii Antonie și Teodosie ai Peșterilor. A fost amenajată de călugării ortodocși și de poporul Rusiei Kievene, iar apoi al Imperiului Rus, sute de sfinți au strălucit în mănăstire, sfinți care sunt cinstiți pretutindeni în Biserica Ortodoxă”, se menționează în adresare.
„În ultimii treizeci de ani, cu prețul unor eforturi incredibile, clerul mănăstirii, cu ajutorul poporului ortodox din Ucraina, precum și pelerinii din toată lumea ortodoxă au ridicat sfânta mănăstire literalmente din ruină și pustiire”, au adăugat în Biserica Ortodoxă Bulgară.
Potrivit ierarhului bulgar, această lovitură adusă Lavrei este o lovitură împotriva celei mai mari confesiuni din Ucraina, „o lovitură împotriva poporului ortodox ucrainean și întreagii Biserici Ortodoxe, o lovitură în Trupul viu al lui Hristos”.
Biserica Bulgară și-a exprimat sprijinul deplin pentru călugării din Lavra Peșterilor de la Kiev și a făcut apel către autoritățile Ucrainei, îndemnându-le să nu se amestece în treburile bisericești. „Facem apel către autoritățile de stat din Ucraina să nu se amestece în treburile bisericești, să respecte principiul separării statului de Biserică. Îndemnăm la păstrarea Lavrei Peșterilor de la Kiev cu singura și unica destinație – ca loc de închinare și de viețuire a nevoitorilor din Biserica canonică”, se arată în apel.
„Astăzi peste 200 de călugări și novici trăiesc în Lavra Peșterilor de la Kiev. În ultimii treizeci de ani, ei au ridicat din ruine sfântă mănăstire moștenită de la regimul ateist, și au înălțat multe biserici în ea, prin muncă dezinteresată și cu sprijinul poporului evlavios. Ei nu trebuie să fie lipsiți de un loc de pocăință și rugăciune. Rugăciunile lor sunt un sprijin pentru noi toți în aceste încercări grele. În Lavră se află Academia Teologică și Seminarul din Kiev, unde studiază mulți studenți și seminariști. Aceștia sunt viitori clerici și slujitori ai Bisericii”, se notează în încheierea adresării.
Apelul a fost semnat de: Episcopul Mihail al Konstantiei, starețul mănăstirii Cekotinsky împreună cu călugării;
Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Sfântul Teodor Tiron din Praveș împreună cu obștea;
Arhimandritul Nazariie starețul mănăstirii Sfânta Treime din Aprilți, împreună cu obștea;
Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Ciprovsk în cinstea Sfântului Ioan de Râlsk;
Arhimandritul Nifon, starețul mănăstirii Lopușansk în cinstea Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Ieromonahul Emil Yakimov, starețul mănăstirii Sfânta Treime din Etropol;
Maica Cassiana, stareța mănăstirii Vracensk în cinstea celor Patruzeci de Mucenici, împreună cu maicile din mănăstire.
Nu în ultimul rând, s-au strâns foarte mulți astăzi la Pecerska mulți credincioși pentru a-și apăra Biserica și credința persecutată, după cum relatează Orthochristian, dar și diverse filmări în direct.
Așadar doar două Biserici au luat poziție față de persecuția din Ucraina, Georgiană și Antiohiană. Mai există și alți ierarhi și clerici din Bulgaria și Serbia care s-au exprimat public. Din nefericire, Patriarhia Română rămăne surdă la durerea de dincolo de graniță, deși ar fi cea mai îndreptățită să reacționeze pentru că avem o comunitate substanțială de români minoritari acolo.
Nu rămâne decât să ne rugăm noi, credincioșii, și să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru frații noștri de credință, dar și pentru a nu ajunge în aceeași situație ca ei dacă nu luăm poziție acum.
Sfârșitul anului trecut și începutul anului acesta au marcat, după cum am mai scris, și debutul persecuției fățișe a Bisericii Ucrainene de către stat. La începutul lui finalul lui decembrie și începutul lui ianuarie două mari catedrale din Lavra Pecerska au fost luate de la BOU canonică și chiar date spre slujire schismaticilor. În plus, au fost expluzați din țară mai mulți ierarhi și clerici și percheziționate diferite mănăstiri. Acum se trece la o nouă etapă intermediară spre scoaterea definitivă în afara legii a Bisericii canonice; este vorba de expulzarea definitivă din Lavra Peșterilor, sediul Mitropolitului Onufrie.
Persecuția statului ucrainean asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina continuă cu toată puterea.
Guvernul ucrainean a moștenit proprietatea Lavrei Peșterilor din Kiev de la Uniunea Sovietică și „Rezervația Națională”, după cum o numește statul, este împărțită în Lavra de sus și cea de jos. Biserica a fost deja aruncată afară din Lavra de sus, care include catedrala Adormirea Maicii Domnului și biserica trapezei Sf. Antonie și Teodosie la sfârșitul anului trecut. (…)
Nota de expulzare menționează: ‘Rezervația Națională „Lavra Peșterilor din Kiev” și Lavra Peșterilor din Kiev-Adormirea Maicii Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene au semnat acordul nr. 2 din 19 iulie 2013 pentru folosirea liberă de către o organizație religioasă a clădirilor religioase și a celorlalte proprietăți care sunt proprietate a statului.
Potrivit decretului președintelui Ucrainei , rezoluția Cabinetului de Miniștri al Ucrainei din 23 decembrie 2022 a stabilit un grup de lucru interdepartamental pentru a pregăti propuneri și recomandări pentru organizarea implementării unor sarcini cu privire la activitățile organizațiilor religioase din Ucraina, care, pe durata lucrului, au descoperit că mănăstirea a încălcat termenii contractului de utilizare a proprietății de stat…’
În ziua de 12 martie 2023, mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-au adunat la Sfânta Liturghie în Lavra Peșterilor de la Kiev, de sărbătoarea Soborului Cuvioșilor Părinți ai Lavrei Peșterilor din Kiev, transmite canalul Telegram al Bisericii Ortodoxe Ucrainene .
„Mii de oameni s-au adunat la Liturghie în ziua pomenirii Soborului Cuvioșilor Părinți ai Lavrei Peșterilor din Kiev, și cu o inimă și un cuget au cântat Simbolul Credinței”, se arată în comunicat.
„Toți acești oameni sunt amenințați cu izgonirea din Lavră. Nu sunt ei poporul ucrainean? Nu se duce nimeni la o fântână secată după apă!”, a scris pe Facebook Victor Kușnir, un enoriaș al Lavrei Peșterilor din Kiev.
Un îndemn de a rămâne demni în credință a fost adresat ortodocșilor ucraineni și de Mitropolitul Teodosie de Cerkasy și Kaniv: „Depinde doar de noi cum vom rezista acestei perioade. În genunchi, sau vom accepta minciunile care ni se impun. Ei ne spun: „Fie vă uniți cu BOaU, fie mergeți la locuințele voastre, în cerdacuri, mansarde, subsoluri și vă rugați acolo, ca în perioada sovietică”. Nu ne dau posibilitatea de a alege. Totul depinde de noi înșine, dacă ne vom frânge sau vom trece cu demnitate prin această perioadă”.
În orice caz, credincioșii din Ucraina, dintre care face parte și minoritatea română din Cernăuți, se pregătesc pentru vremurile grele de persecuție și mărturisire care se profilează, după cum dă mărturie și Mitropolitul Longhin:
