Pentru autocefalia Bisericii Ucrainene vor veni zile critice, determinate și de soarta războiului. Dar cel mai important lucru este că războiul armat nu este justificat pentru un creștin, ci jertfa de sine. Creștinismul a biruit mereu prin mucenicie, nu prin arme. Încurajarea conflictului de către Patriarhul Chiril nu se justifică.
Canonul 15 nu face vorbire de eretici în sensul propriu al celorlalte canoane pentru că nu presupune o erezie condamnată. În ziua de azi încă nu avem o decizie asupra ecumenismului și o excomunicare a promotorilor lui. Însă aceasta nu înseamnă că el nu ar fi o problemă gravă, o învățătură cu caracter eretic, care face ravagii.
Trebuie multă atenție, pentru că această concepție a întinării prin comuniune face multe pagube: duce la extremism și izolare de Biserică sau la dezbinare sectară pe grupuri mai mult sau mai puțin rigoriste. În felul acesta, este compromisă lupta împotriva ecumenismului în loc să fie curățată și luminoasă.
Trecând peste limbajul exasperant de alambicat și neologistic, se desprinde nevoia unei adaptări a Bisericii la „contextul spiritual al Europei”. Este stridentă stângăcia cu care sunt expuse valorile creștine, în contrapondere cu familiaritatea față de cele europene și dezavuarea politicii catalogată drept (ultra) naționalistă.
Precizările făcute de Sinodul Patriarhiei Ruse cu privire la formarea Exarhatului din Africa sunt bine-venite și corecte, lămuresc caracterul temporar al structurii, lipsa unor revendicări jurisdicționale și erezia papistă care dezbină. Însă nu a făcut referire la canoane și norme patristice concrete.
S-a încheiat săptămâna numită de rugăciune pentru unitatea creștinilor, care este de fapt opusul a ceea ce se declară, adică un prilej de zdruncinare a credinței în loc de consolidare. Nu există relatări prin mijloacele oficiale de informare ale Bisericii Ortodoxe, însă a existat participare la rugăciunile în comun organizate cu diferite culte eretice.
Este posibil ca Patriarhul Bartolomeu să nu se mulțumească doar să primească scrisori irenice, ci să aibă pretenția de a i se face o vizită în acest sens, prin care să i se confere un statut deosebit. În aceste împrejurări, refuzul Patriarhului Porfirie să meargă la Fanar nu este o simplă dezmințire a știrilor, ci ceva mult mai important.
Reprezentantul tradițional al Patriarhiei la rugăciunile ecumeniste în dreapta (Foto: ARCB.ro) Chiar dacă nu mai este mediatizată de ceva ani la nivel central și este diminuată, săptămâna ecumenistă...
Până ce va fi restabilită ordinea canonică în comunitatea ortodoxă mondială, Bisericile Ortodoxe sunt nevoite să continue să ia decizii neobișnuite. O sugestie ar fi ca Sinodul Bisericii Ruse să fi indicat motivele, condițiile și limitele acțiunii sale în Africa.
Intervenția Patriarhiei Ruse în Africa pare justificată, dar nu bine argumentată. Astfel că apar confuzii și chiar motivări greșite, cu caracter schismatic. Ar fi trebuit menționate canoanele care permit această mișcare. Principalul argument ar trebui să fie acela că toată polemica pornește de la pretențiile papiste ale Constantinopolului, care sunt de factură eretică.