Cenzura pe care o aplaudăm şi pe care o acceptăm nu doar fără bază legală, ci chiar împotriva normei constituţionale explicite, reprezintă un rău mai mare decât orice idee/informaţie neadevărată ce ar fi putut fi colportată de redacţia sputnik.md.
Chiar şi aşa, consider că acest conflict militar (chiar nuclear) este complet subsidiar asaltului dat asupra libertăţii indivizilor şi popoarelor din partea elitei mondiale.
În cele ce urmează suplinesc o carenţă acută a online-ului românesc, din care lipseşte o lucrare esenţială a lui Aleksandr Soljeniţîn, scrisă în iulie 1990, în perioada în care Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.) pierdea alegerile organizate în republicile unionale, care se pregăteau să-şi declare independenţa, cu consecinţa desfiinţării U.R.S.S.. Lucrarea se numeşte „Cum să reîntemeiem Rusia?” şi cuprinde viziunea lui Aleksandr Soljeniţîn despre viitorul postsovietic al Rusiei.
Fotografiile pot fi folosite liber, nefiind grevate de drepturi de autor şi le pun la dispoziţie în două variante, una cu watermarkul www.theodosie.ro (pentru cei care sunt dispuşi să contribuie la popularizarea ideilor regăsite pe acest blog), dar şi în varianta neetichetată, pentru toţi cei care vor să le imprime sau să le folosească în colaje şi proiecte proprii.
Deşi evenimentul a fost iniţial gândit să fie unul autonom, un scop în sine, ulterior, întâlnirea noastră de la Iaşi s-a transformat în popasul principal al Convoiului_pentru_Libertate / #RoConvoi, căruia vă invit să vă alăturaţi.
▏ Iată însă că răul cel rău nu s-a (mai?) produs în forma sa cea cumplit de amenințătoare și că Domnul a mai îngăduit răgaz de întremare în străduințele și luptele noastre. ▏ Printr-o completare a O.U.G. nr.68/2021 nu doar că se ocoleşte dezbaterea parlamentară a subiectului, dar se decuplează folosirea certificatului Covid19 de existenţa stării de alertă/urgenţă, de existenţa unui cadru pandemic şi de orice reper de timp sau împrejurare de fapt.
În esenţă, propun ca Unirea cu Republica Moldova să pornească nu de la Bucureşti ci dinspre Iaşi către Chişnău, prin a)formularea, b)afirmarea şi c)promovarea unui moldovenism românesc ca proiect naţional al tuturor românilor.
Nu există niciun proces de împreună-învăţare care să producă înţelepciune colectivă şi să valideze relaţii de încredere. Abordarea mediatică exclusiv prescriptivă a condus la tribalism intelectual care nu se raportează la adevăr ci la poziţii relative de putere şi dominare a agendei publice.
Era foarte târziu, de aceea oficialii epocii au evitat să le mai menţioneze drept „compensaţii”. Dintr-o problemă politică, compensaţiile deveneau rapid o chestiune contabilă. Iaşul pierduse o generaţie, traversase trei decenii de stagnare şi se afundase într-o stare de depresie colectivă şi atmosferă provincială.
În cultura politică valahă, centralistă, care încet-încet devine canon naţional, acuza de „separatism” a fost utilizată nedrept, inadecvat şi acuzator, desemnând acţiunile, mişcările ori pe oamenii politici moldoveni care au îndrăznit să se atingă şi să ridice problema intereselor regionale. Un instrument de construire a acestei versiuni a istoriei a fost şi încă este etichetarea sancţionatorie.